Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
Liga Cultural - Creştină „Andrei Şaguna” Centrul European de Studii Covasna - Harghita SC „Ştefadina” SRL Bucureşti

în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Primăria şi Consiliul Local al Comunei Vâlcele
Editura şi Tipografia „Magic Print” Oneşti

cu sprijinul Consiliul Local Sfântu-Gheorghe

ZILELE ANDREI ŞAGUNA

PROGRAM
Ediţia a XXIV-a, Anul 2016

Vineri, 1 iulie 2016
Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sfântu-Gheorghe
Orele 1500-1730 Simpozionul cu tema „Istorie, cultură şi credinţă românească în Transilvania”
Moderatori: prof. univ. dr. Petre Ţurlea, dr. Milandolina Beatrice Dobozi
1. Transferurile confesionale - studiu de caz - Valea Jidanului, dr. Milandolina Beatrice Dobozi, Târgu-Mureş
2. Testamentul unui român din sud-estul Transilvaniei (secolul XIX), dr. Anton Coşa, Bacău
3. Din secretele Convenţiilor secrete ale României cu aliaţii (august 1916), dr. Alexandru Porţeanu, Bucureşti
4. 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Bucureştii în perioada august-decembrie 1916, dr. Adrian Deheleanu,Timişoara
5. O sută de ani de la intrarea Armatei Române, prin trecătorile Tabla Buţii şi Siriu, în Buzăul Ardelean, pentru dezrobirea Ardealului, prof. Corina Bărăgan Sporea, Vama-Buzăului, judeţul Braşov
6. Aspecte din activitatea gărzilor naţionale româneşti din fostul judeţ Treiscaune (1918-1919), Pr. drd. Marius Banciu, Parohia Ortodoxă Sărămaş, Protopopiatul Întorsura-Buzăului
7. Acţiunea statului ungar pentru propaganda de susţinere a cauzei maghiare în faţa Comisiei de delimitare a frontierei cu România (1921), drd. Daniel Niculae, Bucureşti
8. Studiu privind reformele agrare în Transilvania, prof. univ. emerit dr. Ioan Sabău-Pop, conf. univ. dr. Olimpiu-Aurelian Sabău-Pop, Târgu-Mureş
9. Despre problema maghiară din Transilvania interbelică în publicistica lui Anton Golopenţia, cercet. Traian Cepoiu, Ceraşul, judeţul Prahova
10. Antirevizionism la românii din judeţele Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Ploieşti
11. Linia Carol al II-lea - un proiect de apărare între măreţie şi nădejdi ruinate. Rolul Bisericii Ortodoxe Române în fortificarea morală şi spirituală a românilor de la graniţa de Vest a României Mari, dr. Dan Prisăcaru, Bucureşti
12. Dictatul de la Viena reflectat la posturile străine de radio, dr. Alin Spânu, Bucureşti

Orele 1730-1800 - Pauză

Orele 1800-1930 Dezbatere cu tema „Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei” în cadrul Colocviului Naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediţia a VIII-a
- Mocanii voineşteni, străjeri ai românismului în arcul carpatic transilvan, de Florentina Teacă, prefaţă Vasile Stancu
- Poiana-Sărată, Repere monografice, Ciprian Hugianu
- Mărcuş. Lada de zestre. Pagini de monografie, Ioan Stoica
- Noi cercetări privind istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei, dr. Ioan Lăcătuşu
- Lansarea volumelor:
- Profesioniştii noştri. Istoricul Gelu Neamţu la 75 de ani, Editura Eurocarpatica, Sfântu-Gheorghe, 2016, prezintă Vasile Lechinţan
- Însemne ale nemuririi eminesciene, Catinca Agache, Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2016
- Iarăş. Tărâm de vis. Repere monografice, de Constantin Aitean-Taus, Editura Eurocarpatica, Sfântu-Gheorghe, 2016, prezintă Ioan Lăcătuşu

Sâmbătă, 2 iulie 2016
Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sfântu-Gheorghe
Orele 900-1030 Dezbaterea cu tema „Două decenii în slujba istoriei şi culturii româneşti”, dedicată împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea:
- Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe, Pr. dr. Sebastian Pârvu, dr. Ioan Lăcătuşu
- SC Ştefadina Comserv SRL din Bucureşti, director general Mihai Nicolae, prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu
- SC Magic Print SRL din Oneşti, director general Maria Dohotaru
Moderatori: PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, dr. Alexandru Porţeanu
Vor fi lansate publicaţiile:
- Acta Carpatica nr. 2/2015, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, prezintă prof. Vasile Stancu
- Almanahul Grai Românesc 2016, număr dedicat aniversării Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, prezintă prof. Ligia Dalila Ghinea
- Ştefadina... file de arhivă, nr. 1/2016, prezintă editorii: director general Mihai Nicolae şi prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu
- Vernisarea Expoziţiei Cărţi apărute la Editura şi Tipografia Magic Print Oneşti, prezintă Maria Dohoratu, director general SC Magic Print SRL Oneşti

Orele 1030-1100 - Pauză

Orele 1100-1230 Colocviu cu tema „Realizări şi priorităţi din domeniul cercetării socio-umane”
- Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române Bucureşti, prof. univ. dr. Radu BALTASIU
- Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” Târgu-Mureş, prezintă prof. univ. dr. Cornel Sigmirean
- Elemente de cultură tradiţională românească incluse de UNESCO în Patrimoniul Cultural Intangibil al Umanităţii, dr. Constantin Secară, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti
- Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat - Biserică, precum şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi, dr. Stelian Gomboş, Secretariatul de Stat pentru Culte, Bucureşti
- Două decenii care traversează două milenii. O binecuvântată istorie recentă. Mesajul Asociaţiei Foştilor Refugiaţi, dr. Alexandru Porţeanu, Bucureşti
- Spovedanii în timp şi spaţiu din domeniul literaturii şi artei. Paralelisme - Confluenţe - Corelaţii, prof. dr. Nicolae Bucur, Miercurea-Ciuc

Orele 1230-1400 Înmânarea premiilor I.I. Russu, ediţia 2016
1. Prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici, Cluj-Napoca - Laudatio de dr. Valeriu Cavruc
2. Dr. Mihai Gorgoi, Bucureşti - Laudatio de dr. Ioan Lăcătuşu
3. Dr. Ligia Fulga, Braşov - Laudatio de cercet. Ana Grama
4. Dr. Virgil Pană, Târgu-Mureş - Laudatio de dr. Liviu Boar
5. Prof. Vasile Stancu, Sfântu-Gheorghe - Laudatio de prof. Vilică Munteanu

In memoriam: Prof. univ. dr. Nicolae Bocşan (1947-2016), dr. Vasile Lechinţan

Sâmbătă, 2 iulie 2016
Orele 1500 Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, judeţul Covasna
„La umbra nucului bătrân”. Lansări şi prezentări de cărţi aparţinând autorilor din zona Carpaţilor Răsăriteni, manifestare organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita. Moderator: prof. dr. Luminiţa Cornea

Sâmbătă, 2 iulie 2016
Orele 1000 Staţiunea Vâlcele, manifestări cultural-artistice şi sportive (campionat de minifotbal) organizate în cadrul „Zilelor comunei Vâlcele”

Duminică, 3 iulie 2016
Orele 1000-1130 Biserica Ortodoxă „Sfântul Teodor Stratilat” Vâlcele; participare la Sfânta Liturghie
Orele 1130-1200 Troiţa refugiaţilor, expulzaţilor din Vâlcele; slujbă de pomenire în memoria refugiaţilor şi expulzaţilor
Orele 1230-1300 Lansări de carte: Testament şi Eseuri vol. II, de Pr. Ioan Tămaş Delavâlcele, Editura „Suflet transilvan”, Teliu, 2016; Dincolo de cuvinte, de Corina Nica, Editura „Suflet transilvan”, Teliu, 2016

Orele 1300 Staţiunea Vâlcele
NEDEIA SÂNPETRULUI - ZILELE COMUNEI VÂLCELE
Serbare câmpenească tradiţională anuală, cu participarea unor artişti profesionişti şi formaţii folclorice din judeţele Covasna, Harghita şi Braşov
Manifestare organizată de Consiliul Local şi Primăria comunei Vâlcele

Vineri, 8 iulie 2016
Orele 1600 Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sfântu-Gheorghe
Colocviu cu tema „Priorităţi ale comunităţii româneşti din judeţul Covasna”; întâlnire cu primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni şi locali din judeţul Covasna
Moderatori: PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei; Sebastian Cucu, Prefectul judeţului Covasna

De Ispas (Înălţarea Domnului) am auzit la ştiri o veste ce nu-mi venea să cred: s-a anunţat că se modifică stema Ţării! În primul moment m-am bucurat ca de o lumină binefăcătoare, mângâietoare, după o furtună, ca de un frumos răsărit de soare, şi mi-am zis că le-a dat Dumnezeu minte românilor. După revoluţia din 1989 se făcuseră numeroase demersuri, atât de către persoane obişnuite sau personalităţi, cât şi de către anumite organizaţii şi asociaţii care au atras atenţia asupra necesităţii modificării stemei Ţării, sesizând incorectitudinea faptului că pe stemă Transilvania era reprezentată cu vechile însemne din timpul imperiului austro-ungar, când conducerea de atunci, cu bună ştiinţă, a neglijat reprezentarea etniei române, pe care n-au vrut să o ia în considerare şi au pus în stemă simboluri care reprezentau doar cele două minorităţi, şi anume maghiarii şi saşii. În prezent, am scăpat de umilinţa asupririi străine, dar n-am scăpat de umilinţa nerecunoaşterii, noi românii continuând să fim şi azi marii absenţi din stema Ţării! Mă refer la reprezentarea Transilvaniei în stema Ţării, pentru că şi în Transilvania românii am fost şi suntem majoritari, dar în stemă nu se vede acest lucru!
S-a spus la un moment dat că stema Ţării nu se poate schimba prea des. Dar dacă au avut loc schimbări majore precum crearea Statului Naţional Unitar Român, nu se cerea oare, automat, modificarea stemei în mod corespunzător?! În răbojul istoriei acestui popor încercat sunt însemnate lupte grele ce au durat secole până românii şi-au împlinit visul cel mare - Unirea într-un singur stat national unitar! Şi după ce şi-au văzut visul împlinit era atât de greu să se schimbe stema Ţării astfel încât să se vadă acest lucru? Oare nu acesta este scopul stemei unei ţări, să aibă simboluri grăitoare, corecte? Regele a lăsat acest lucru important - schimbarea stemei Ţării - în sarcina unui maghiar, priceput în heraldică, dar care nu avea niciun interes să servească Poporul Român şi care a lăsat în stemă, în locul rezervat Transilvaniei, vechile simboluri ale imperiului austro-ungar. Şi aşa a rămas! Iar cei din conducerea de după 1989 se vede că nu s-au arătat nici ei interesaţi de această problemă, de parcă ei ar fi reprezentat fostul imperiu şi nu Statul Român!
În momentul următor ştirii respective, mi-am dat însă repede seama că mă bucurasem degeaba. Nu era vorba de repararea acestei greşeli! Atunci am simţit brusc un duş rece, precum o ploaie cu gheaţă. Am rămas profund dezamăgită: deci românii nu se deşteptaseră. Era vorba de altceva. Stema va fi modificată, dar nu din acest punct de vedere. Urmează să se repună pe capul acvilei coroana regală. Mi-a revenit imediat în minte vechea vorbă românească: „Ce-i lipseşte chelului? Tichie de mărgăritar!”. Cineva observase că lipseşte coroana de pe capul acvilei, dar faptul că lipsim noi românii, că nu suntem reprezentaţi în zona Transilvaniei, noi, populaţia majoritară, asta nu s-a observat!!! Să zicem că ar fi putut fi prezentă coroana ca aducere aminte că am avut în istoria noastră monarhie, deşi e de domeniul trecutului - dar monarhia ce ar fi condus dacă lipsea poporul??? Poporul Român de ce nu e reprezentat??? În condiţiile în care lumea ar trebui să evolueze, nu cred că mai este cazul să avem împăraţi roşii sau verzi, sau dinastii regale în conducerea unui stat modern! Cred că logica impune ca şi conducători - persoane alese pe criteriul competenţei şi nu al originii. Nu consider justă vechea mentalitate care cere la conducere un rege din stirpe de regi (de multe ori străini de poporul ce urmează să îl conducă). Săracul rege Carol I, se pare că inima-i bătea tot nemţeşte şi în momentul când a fost pus ca ţara pe care o conducea, România, să lupte împotriva patriei lui de origine. Se pare că a fost una din cauzele care i-a grăbit moartea. Ferdinand I a jurat să fie un bun român şi a fost, în sensul că a fost de acord cu Marea Unire făcută de Poporul Român şi a sprijinit dezvoltarea culturii. Eu însă, în calitate de româncă, nu pot avea aprecieri lăudabile faţă de casa regală care făcuse o înţelegere în secret cu statul ungar, în virtutea unor bune relaţii, fiind de acord cu cedarea Transilvaniei ungurilor. Regele Carol al II-lea a fost preocupat de modernizarea armamentului şi organizării Armatei Române şi, de asemenea, a susţinut dezvoltarea instituţiilor culturale, dar acte impulsive au adus prejudicii morale dinastiei regale. Regele Mihai de fapt nu a condus. Antonescu a fost rugat insistent să-şi ia această responsabilitate şi a condus în condiţii deosebit de dificile, când niciunul din reprezentanţii partidelor nu au dorit şi au evitat această responsabilitate. La venirea ruşilor, regele Mihai l-a chemat la palat pe Mareşalul Antonescu, iar în momentul în care acesta a intrat la rege, a fost arestat. Ulterior, s-au făcut cereri de graţiere, dar regele a refuzat să le semneze. Astfel, atât Mareşalul Antonescu, cât şi membrii fostului Guvern au fost condamnaţi şi executaţi. În continuare, ruşii s-au descotorosit şi de regale Mihai, expulzându-l, iar Ţara a rămas în mâinile lor.
După 1989, regele Mihai a fost chemat la Moscova cu ocazia aniversării Marii Revoluţii din octombrie şi decorat…! Iar în preajma revoluţiei din 1989, regele Mihai a semnat la Budapesta o declaraţie în care era de acord cu o eventuală cedare a Transilvaniei statului maghiar.
Acum nu mai avem nevoie de monarhie, dar pentru că am avut monarhie la un moment dat, putem admite coroana din stemă ca un fapt istoric petrecut. Dar să nu fie luată în considerare naţionalitatea română în stema propriei Ţări, este un fapt inadmisibil şi de neconceput! Noi, românii, suntem un popor răbdător, am suportat timp de secole jugul străin, dar în prezent ar trebui să trăim ca popor liber, să ne folosim de drepturile noastre elementare!
Poate o să zică vreun şmecher că nu e nevoie să fim reprezentaţi în stemă… că se subânţelege, dar dacă e aşa, să se subînţeleagă şi reprezentarea minorităţilor. Atunci stema Ţării ce rol mai are? Deci, pentru stema Ţării să fie consultaţi specialişti în heraldică români în cuget şi-n simţiri, nu străini, şi chiar poporul. Consider că nu trebuie să avem aprobarea străinilor pentru stema Patriei noastre. Până când să mai aşteptăm să ni se aplice drepturile românilor în România? Sau ni se recomandă cumva să mai răbdăm puţin? Să aşteptăm a doua venire a lui Hristos? Ne apropiem de aniversarea a 100 de ani de la crearea Statului Naţional Unitar Român şi în stema Ţării, Transilvania este reprezentată tot prin simbolurile din timpul imperiului austro-ungar. Remedierea greşelii din stemă se tărăgănează oare în speranţa „făcătorilor şi doritorilor de bine statului român” care speră să-şi realizeze visul de a desfiinţa Statul Român şi de a lăsa doar în sudul Carpaţilor o porţiune unde să se facă ţara romilor? (Eu am văzut harta aceea!)
Acum, dacă în sfârşit s-a hotărât că se poate modifica stema Ţării, să profităm şi noi de împrejurări şi cu ocazia că se pune din nou coroana pe capul acvilei, să ne fie permis să fie reprezentată în stemă existenţa românilor majoritari, modeşti locuitori din străvechime ai acestor meleaguri, poate cu un Decebal sau un cap de lup, ceva…
Puţină demnitate, oameni buni! Şi mai multă unire în cuget şi în simţiri, dragi români!

„Bucuraţi-vă toţi sfinţii din creştina noastră ţară!”

După ce în prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt am făcut, aşa cum au aşezat dumnezeieştii Părinţi, pomenirea Tuturor Sfinţilor, iată, acum, în a doua Duminică după această mare sărbătoare, îi pomenim pe toţi Sfinţii Români.
Mântuitorul Hristos, care a curăţit, a sfinţit şi a înţelepţit pe cei de o fire cu noi şi i-a aşezat din nou în locul cetei îngereşti căzute, i-a adus lui Dumnezeu Tatăl ca pe o pârgă a firii omeneşti pe cei care în multe chipuri au bineplăcut Lui. Iar ei au urmat Lui, după cuvântul care este scris: „Fiţi Sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).
Sărbătoarea aceasta arată evlavia credincioşilor faţă de sfinţii Bisericii care sunt cunoscuţi, dar mai ales faţă de sfinţii care din diferite pricini au rămas necunoscuţi, dar înaintea lui Dumnezeu se bucură de multă cinste. Dar s-a mai rânduit această sărbătoare şi pentru că nu se pot prăznui toţi sfinţii în timpul anului bisericesc şi, ca să nu rămână fără cinstire cu slujbă, s-a procedat aşa, credincioşii împărtăşindu-se, în felul acesta, şi de darurile duhovniceşti primite de la sfinţii neştiuţi pe nume. Un alt motiv este acesta că sfinţii, fiind una în Hristos şi toţi mărturisind ,,un Domn, o credinţă şi un botez”, alcătuiesc o singură Biserică biruitoare, chemând pe credincioşi la unitate într-o singură Biserică, sfântă, sobornicească şi apostolică, după dorinţa Mântuitorului, ,,o turmă şi un Păstor”, fapt ce a determinat pe Sfinţii Părinţi să hotărască o zi pentru a se face pomenirea lor.
Multe Biserici dreptmăritoare, dorind să întărească mai mult cinstirea sfinţilor ştiuţi, dar mai ales pe aceea a sfinţilor ale căror nume nu ne sunt cunoscute, au rânduit o anumită zi pentru cinstirea sfinţilor din neamurile lor. Şi văzând că acest lucru este de mult folos duhovnicesc credincioşilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit, încă din anul 1992, ca în Duminica a II-a după Pogorârea Sfântului Duh să se facă prăznuirea Sfinţilor Români ştiuţi, dar mai ales a celor ce nu sunt ştiuţi de noi, dar ştiuţi de Dumnezeu, „Cel ce cunoaşte mulţimea stelelor, cărora le-a dat nume”, şi care prin vieţuirea, pătimirea şi mărturia lor pentru Hristos, au ajuns „prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat şi închinat”. Sfinţii sunt podoaba Bisericii, pentru că ei sunt „mlădiţele desăvârşirii” din „viţa” cea desăvârşită, sfântă şi dumnezeiască, viţa nemuririi care este Domnul Hristos. Ca prezenţă reală şi lucrătoare a Sfântului Duh, Biserica noastră, încă de la începuturile ei, de când Sfântul Apostol Andrei, întâiul chemat, prin propovăduirea Cuvântului Evangheliei a aşezat-o pe temelia apostolică, a făcut să odrăslească dintre fiii ei sfinţi - vase alese ale Sfântului Duh şi prieteni ai lui Dumnezeu. Plămada daco-romană din care s-a născut Poporul Român a fost udată cu sângele martirilor misionari care au sfinţit acest pământ, iar Sfântul Duh, precum la crearea lumii, era prezent ca Mângâietor, Duh al Adevărului şi Dătător de Viaţă. De aceea, Poporul Român, când a apărut în istorie, a apărut în acelaşi timp şi creştin. Între sfinţii martiri care au suferit chinuri pe pământul Ţării noastre încă de la început, şi care sunt cunoscuţi până astăzi, amintim pe: Pasicrate şi Valention, pe Iuliu Veteranul, pe Nicandro şi Marcian, pe Isihie şi Dasie, pe Epictet şi Astion, pe sfinţii de la Niculiţel, pe Emilian din Durostorum şi Hermes, pe Lup şi Sava de la Buzău şi alţi sfinţi mucenici pe care, din pricina trecerii vremurilor, nu-i mai ştim pe nume, dar care toţi au pătimit şi şi-au vărsat sângele lor pentru Hristos, Cel ce S-a răstignit pe Cruce şi cu Sângele Său a spălat păcatele lumii. Alături de ei, ca cei ce s-au arătat luminători ai neamului nostru, facem amintirea Sfinţilor ierarhi, preoţi şi diaconi din primele veacuri, ca urmaşi ai Sfântului Apostol Andrei, cum sunt: Sfântul Episcop Martir Irineu, Sfinţii Bretanion şi Teotim, Episcopi de Tomis, Sfântul Niceta, Preotul Montanus şi soţia sa Maxima, Preotul Romul, Diaconii Donat, Silvan, Ermil şi mulţi alţi episcopi, preoţi şi diaconi care s-au arătat propovăduitori, apărători şi păstrători ai învăţăturii dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos. Împreună cu ei cinstim pe Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, Mitropoliţii Ardealului, pe Sfântul Ierarh Iosif de la Partoş, pe Preoţii Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel, pe Cuvioşii Sofronie de la Cioara, Visarion şi Oprea Nicolae din Sălişte, care toţi au apărat pe credincioşii şi credinţa ortodoxă din Ardeal, suferind chinuri, unii sfârşindu-şi viaţa în temniţele întunecoase ale Apusului. Toţi, cu creştinească vitejie înarmându-se, au îmbărbătat întreg poporul cel asuprit şi l-au îndemnat să stăruie în dreapta credinţă ortodoxă.
Cinstim odată cu aceştia ceata cuvioşilor părinţi şi cuvioaselor maici care, de pe meleagurile dobrogene şi până pe piscurile Munţilor Carpaţi, s-au nevoit în post şi rugăciune, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea şi împodobindu-se cu însutite nevoinţe duhovniceşti.
Pomenim pe Cuvioşii de la Basarabi, pe Cuviosul Ioan Casian, Gherman din Dobrogea şi Dionisie cel Mic, care au dat mărturie despre monahismul românesc până în părţile Apusului; pe Nicodim cel Sfinţit, organizatorul monahismului în Ţara Românească; Cuvioşii Vasile de la Moldoviţa, Iosif şi Chiriac de la Bisericani, Daniil, Simeon şi Amfilohie, sihaştrii renumiţi ai vremii, Ioan de la Prislop, Rafail de la Agapia, Ioan de la Râşca, Vasile de la Poiana Mărului, Paisie de la Neamţ, mari organizatori de mănăstiri, povăţuitori iscusiţi în rugăciunea inimii şi neîntrecuţi duhovnici pentru credincioşi; Cuvioşii Antonie de la Iezerul-Vâlcea şi Antipa de la Calapodeşti, care a sihăstrit în Muntele Athos, Ioan Iacob, care a pustnicit la Locurile Sfinte; pe Cuvioasa maică Teodora de la Sihla, împreună cu şirul lung de cuvioşi părinţi şi cuvioase maici care au sfinţit locurile tainice ale Patriei noastre prin nevoinţele lor duhovniceşti şi, în desăvârşita smerenie trăindu-şi viaţa şi păstrându-şi în taină numele, au rămas necunoscuţi de noi, dar sunt cunoscuţi şi preamăriţi de Dumnezeu.
Mulţimea Sfinţilor Români se împodobeşte cu binecredincioşii voievozi şi domni Ştefan cel Mare, Martirii Brâncoveni - Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi şi alţi voievozi, care au apărat poporul de asupriri nedrepte, au făcut scut de apărare pentru întreaga creştinătate împotriva invaziei otomane, Ortodoxia au întărit şi biruitori, cu puterea Sfintei Cruci, în numele lui Hristos s-au arătat.
Lor se alătură Sfinţii Ierarhi Antim Ivireanul şi Teodosie de la Brazi, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălu şi alţi sfinţi, care cu sabia duhului şi cu tăria credinţei s-au arătat biruitori şi pe credincioşi i-au întărit în mărturisirea dreptei credinţe.
Şirul acestor sfinţi este însă neîntrerupt până astăzi şi sporeşte neîncetat. De aceea la ziua prăznuirii lor, cu smerenie să ne plecăm genunchii înaintea Atotputernicului Dumnezeu şi cu stăruinţă să-L rugăm, ca prin mijlocirea sfinţilor odrăsliţi din neamul nostru românesc, ale Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor să reverse asupra Ţării noastre, asupra poporului nostru cel binecredincios de pretutindeni şi a conducătorilor lui, asupra Bisericii noastre dreptmăritoare, toate darurile Sale cele bogate, păstrându-ne dragoste, pace şi bună rânduială, ca într-un gând să mărturisim unitatea dreptei credinţe.

PS Andrei - Episcopul Covasnei şi Harghitei, de Sânziene, la hramul Sfintei Mănăstiri Valea-Mare:
„Când s-a pomenit vreodată căsătoria de probă în România? O societate bolnavă nu se poate vindeca numai dacă recunoaşte că este bolnavă”

În fiecare an, la 24 iunie, în calendarul creştin ortodox este trecută, cu roşu, la mare cinste, sărbătoarea Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ori, cum mai este numită în popor, Sânzienele, sau Drăgaica.
Şi în acest an, ca de multe alte dăţi, am hotărât să particip la Sfânta Liturghie la Mănăstirea, din judeţul Covasna, ce are acest hram - „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, lăcaş de cult impresionant, situat, pe teritoriul administrativ al comunei Valea-Mare, de-a lungul DJ 121A, la 30 de km de „capitala” Sfântu-Gheorghe şi la 7 km de oraşul Întorsura-Buzăului. Despre construirea acestei Sfinte Mănăstiri, primele discuţii între părintele stareţ Gheorghe Avram, de loc din Valea-Mare, dar atunci încă vieţuitor al Mănăstirii Dervent din Dobrogea, şi Preasfinţitul Ioan, pe atunci proaspăt Episcop al Covasnei şi Harghitei, au avut loc în anul 1994, primul hram fiind sărbătorit cinci ani mai târziu. De atunci şi până astăzi au trecut, iată, nu mai puţin de 22 de ani, timp în care părintele Gheorghe a trecut, în 2011, la cele veşnice, iar Înaltpreasfinţitul Ioan a ajuns, în 2014, în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.
De la sosirea în scaunul episcopal de la Miercurea-Ciuc în 2015, pentru al doilea an consecutiv Sfânta Liturghie a fost ţinută acum, pe 24 iunie, la Valea-Mare, de Preasfinţitul Părinte Andrei, dimpreună cu un numeros sobor de preoţi, în frunte cu părintele Florin Tohănean, protopop de Întorsura-Buzăului, părintele Ioan Bercu, protopop de Sfântu-Gheorghe, părintele arhimandrit Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Topliţa, şi, bineînţeles, părintele protosinghel Ilie Bularca, stareţul Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Au participat, de asemenea, în rândurile credincioşilor, mai multe personalităţi alea judeţului, printre care îi amintim pe deputatul Horia Grama, fostul prefect Marius Popica, pe directorul Centrului European de Studii Covasna - Harghita, dr. Ioan Lăcătuşu, şi pe primarii, proaspăt realeşi, Gheorghe Marin (Barcani), Nicolae Stoica (Sita-Buzăului) şi Gheorghe Avram (Valea-Mare), văr al vrednicului de pomenire stareţ cu acelaşi nume.
Din cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei (foto), am reţinut pentru dumneavoastră, fidelii cititori ai „Condeiului ardelean”:
„… Am început cuvântul meu cu două versete din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca, Evanghelie pe care am ascultat-o citindu-se în cadrul dumnezeieştii Liturghii. Singurul care scrie despre Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Întreg capitolul I vorbeşte despre naşterea celui mai mare bărbat născut din femeie pe faţa pământului. De ce mi-am început cuvântul cu îngeri şi oameni? Pentru că astăzi, într-o societate bolnavă de păcate, oamenii nu se mai tem nici de îngeri, nu mai există nici ruşine între ei şi nu se mai tem nici de Dumnezeu, Cel care L-a făcut pe om. De ce vă spun lucrurile acestea? Pentru că de când a luat Dumnezeu mistria în mână şi a făcut lumea nu a fost atâta răutate ca astăzi în omenire! Nu mai ştim să ne respectăm Dumnezeul în care ne-am născut şi ne-am botezat. Şi astăzi am ascultat aici vorbindu-se despre „ia papa bun”. Sfânta Împărtăşanie este trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos şi se dă celor vrednici; copiii nu iau Sfânta Împărtăşanie pentru că părinţii trăiesc în păcate grele. Dacă ar fi cunoscut copilul glasul preotului, i-ar fi zâmbit, dar cum să-l cunoască, dacă părinţii trăiesc în curvie şi nasc copii - ferice că-i nasc -, dar sunt copii din curvie. Cum să ia copiii Sfânta Împărtăşanie când ei ultima oară l-au întâlnit pe preot la botez? Dragilor, sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare care ne arată nouă cum trebuie să trăim pe pământ şi la cine ne raportăm. Trebuie să ne raportăm la Dumnezeu ca la Cel care este Atotţiitor.
… Iubiţi credincioşi şi credincioase, trei zile de naştere pomeneşte Biserica noastră peste an: Naşterea Domnului la 25 decembrie, Naşterea Fecioarei Maria la 8 septembrie şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul la 24 iunie. Sărbătorile acestea două sunt, dacă aţi observat, când ziua se măreşte (Naşterea Domnului), şi când ziua începe să scadă (Naşterea Sfântului Ioan), pentru că a spus Sfântul Ioan Botezătorul: „Eu trebuie să mă micşorez, iar El să crească”. Vedeţi?! - aşa a creat Dumnezeu opera de mântuire a omului, că nu putem să ne raportăm decât la un Dumnezeu bun şi de oameni iubitor.
… Iubiţi credincioşi şi credincioase, sărbătoarea Sânzienelor este sărbătoarea familiei, pentru că aceasta vesteşte că s-a născut cel mai mare prooroc, om născut din om păcătos. Sfântul Ioan Botezătorul nu a fost botezat de către Dumnezeu, el l-a botezat pe Dumnezeu, dar cum spuneam, s-a pregătit prin post şi rugăciune. De aceea, trebuie să învăţăm din sărbătoarea de astăzi că pe Dumnezeu nu-l putem vedea decât în post, în rugăciune, stând în genunchi şi printre lacrimi. De aceea Proorocul Ioan l-a întâlnit pe Dumnezeu în pântecul mamei, şi a fost ascultător de Dumnezeu până la moarte.
Dragii mei, vă spuneam la începutul cuvântului că de când a luat Dumnezeu hotărârea să facă chip şi asemănare treimică şi l-a încoronat cu sfintele taine pe om, n-a fost atâta răutate în lume ca astăzi. Ne întrebăm de ce? Din cauză că nu mai există credinţă pe pământ. Pentru că familia creştină nu se mai raportează la Dumnezeu, ci se raportează la păcat. Ne facem bal, zei la care ne închinăm şi totul se termină cu o masă bună, o beţie şi desfrânare dacă se poate. Societatea română bolnavă de păcat nu se poate îndrepta decât apropiindu-se de Dumnezeu. Nu vedeţi că în fiecare casă este un drac care vântură? Nu vedeţi câtă ură există între părinţi şi copii? Când s-a pomenit vreodată căsătoria de probă în România? Şi părinţii binecuvântează şi vin la biserică, şi spun: „Părinte, trăiesc de atâţia ani, haideţi şi cununaţi-i. Şi dacă se poate, săriţi un pic şi slujba, că noi de aici trebuie să intrăm la masă”. O societate bolnavă nu se poate vindeca numai dacă recunoaşte că este bolnavă. Numai dacă recunoaştem că suntem bolnavi ne putem tămădui cu Sfintele Taine. Vă rog să mă ascultaţi şi să vă deschideţi sufletul. Nu mai spuneţi copiilor când îi aduceţi la Sfânta Împărtăşanie - „ia papa bun”, că e păcat strigător la cer. De ce? „Trupul Tău Cel Sfânt să-mi fie spre iertarea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică” - spunem în rugăciune. Ori Trupul lui Dumnezeu, Duhul Cel Sfânt care s-a coborât în chip de mingi de foc, la Rusalii, s-a coborât peste apostoli şi au propovăduit Evanghelia dreptăţii; nu cum procedăm în zilele noastre, când fărădelegea a ajuns să fie pusă pe tronul cel mai înalt. De aceea, la sărbătoarea Sânzienelor, când venim aici, la Mănăstirea Sfântului Ioan de la Valea-Mare, v-aş ruga, v-aş îndemna şi vă binecuvântez să gândiţi aşa: „Doamne, ajută-ne să ne schimbăm viaţa, să te cunoaştem pe tine cu adevărat!”. … Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni, să ne binecuvânteze cu har şi belşug duhovnicesc!”

Aşa suna telegrama primită de România, la 22 iunie 1916, de la aliaţii ei pentru a intra în Marele Război şi pentru a realiza idealurile pentru care urma să lupte. Acum, după 100 de ani, a apărut acelaşi strigăt, dar al românilor, îndreptat către cei care conduc destinele României, exact cum era trimisă şi telegrama către conducătorii României de atunci.
Acest strigăt disperat al Românilor vine în al doisprezecelea ceas şi cere cu insistenţă celor care ne conduc să se trezească şi să treacă imediat la realizarea Monumentului Unităţii Naţionale la Alba-Iulia, până la 1 Decembrie 2018.
Mult doritul Monument trebuie să devină o mărturie în viitor pentru ce a făcut generaţia noastră acum la Centenar, şi să arate generaţiilor viitoare recunoştinţa noastră pentru toţi cei ce au făcut un enorm sacrificiu de sânge şi un efort supraomenesc pentru Întregirea României.
1 Decembrie 1918 este cea mai mare zi din istoria Neamului Românesc şi trebuie întâmpinată în multimilenara Cetate a Albei-Iulia, la Centenar, cu un măreţ monument care să-i reprezinte pe toţi românii din Ţară şi de pretutindeni.
Nerealizarea Monumentului Marii Uniri înseamnă abandonarea neamului din Ardeal, iar prin aceasta demonstrăm că nu suntem vrednici de moştenirea primită la 1 Decembrie 1918.
1 Decembrie 1918 ne-a adus Unitatea Naţională a Românilor, care este comoara noastră cea mai de preţ, ce a fost stropită cu sânge şi sfinţită cu lacrimi, şi care acum trebuie răscumpărată cu recunoştinţă şi sacrificiu, nu cu indiferenţă, delăsare, uitare, nepăsare, abandonare de către cei responsabili, de autorităţi, de societate.
Nicolae Iorga a declarat că războiul pentru eliberarea fraţilor de peste Carpaţi reprezintă „cea din urmă jertfă de răscumpărare pe care neamul nostru din Ardeal o duce pentru robia lui de 2000 de ani”. Generaţia făuritorilor Marii Uniri a dus Războiul pentru Întregirea Neamului care a făcut sute de mii de eroi şi a costat zeci de miliarde de lei aur, iar generaţia noastră de la Centenar nu poate sau nu vrea să ridice un monument la Alba-Iulia, care să devină un simbol naţional şi un loc de pelerinaj al românilor.
Prin nerealizarea Monumentului, cei care ne conduc dau o palmă demnităţii naţionale, românităţii şi, în primul rând, ardelenilor, demonstrează că nu sunt vrednici de a se bucura la Centenar de actul cel mai măreţ al Istoriei Românilor.
Realizarea Monumentului este un vis de aproape un secol, aşa cum Marea Unire a fost visul de veacuri al românilor şi idealul naţional în care au crescut generaţiile noastre. Iar nerealizarea Monumentului înseamnă trădarea istoriei neamului, a demnităţii naţionale, a moştenirii primite, a ardelenilor şi a nu fi vrednici de comoara primită la 1 Decembrie 1918.
Lucrul bine făcut înseamnă, ca la 1 Decembrie 2018, toţi românii care doresc să fie prezenţi la Alba-Iulia să aibă posibilitatea să pună o floare la Monumentul Unităţii Naţionale, prin care să-şi arate recunoştinţa faţă de memoria celor care au luptat şi s-au jertfit ca noi să trăim în libertate şi să avem un trai mai fericit.

Conceptul de reromânizare este cunoscut mai ales pentru perioada de după 1930, în regiunea locuită majoritar de secui. Reromânizarea a fost acuzată, de către reprezentanţii revizionismului maghiar, ca fiind o acţiune inventată şi condusă de Statul Român pentru a lovi în maghiarimea transilvăneană. Documentele de arhivă demonstrează, însă, că reromânizarea - în domeniul onomasticii şi toponimiei - a început în 1919; a fost o acţiune spontană a românilor; nu a fost dirijată de Stat; s-a manifestat începând cu zona de Vest a Transilvaniei.
Reromânizarea a fost o reacţie la violenta politică de maghiarizare dusă mai ales după 1867, din momentul constituirii Austro-Ungariei. A fost o politică de stat a Ungariei. O serie întreagă de legi o indică - din 1868 până în 1917, vârful de lance reprezentându-l Legile Apponyi din 1907. În anumite domenii, procesul de maghiarizare a fost desfăşurat conform unor planuri alcătuite de instituţii particulare, sub coordonarea Statului. Cea mai cunoscută este societatea condusă de Telkes Simon, care a publicat, la Budapesta, în 1898, volumul Cum să maghiarizăm numele de familie. Aparent era doar o iniţiativă privată. În realitate, Societatea respectivă se constituise sub patronajul Statului - politica de maghiarizare fiind o acţiune de Stat. Faptul e dovedit de numeroasele acte guvernamentale în susţinerea Societăţii pentru schimbarea numelui: 7 decembrie 1895 - ordin al ministrului Finanţelor, Lukacs Laszlo, repetat pe 24 septembrie 1896; 16 februarie 1896 - ordin al baronului Daniel Erno, ministrul Industriei şi Comerţului; 3 iulie 1896 - ordin al ministrului Agriculturii, Darany Ignacz; 28 august 1896 - ordin al ministrului Instrucţiei şi Cultelor, Iulius Wlassics; tot în 1896, un ordin al ministerului Justiţiei.
Telkes Simon scria: „Aşa cum prin botez, creştinul devine membru al comunităţii creştine, tot aşa, prin maghiarizarea numelui de familie, prin botez naţional, cel cu nume străin este primit în societatea maghiară, în rândurile adevăraţilor fii ai Naţiunii. (...) Maghiarizarea numelui de familie îl face maghiar (...), maghiarizarea are un mare rol în consolidarea şi unificarea Naţiunii noastre”.
Timpul a dovedit că Telkes Simon s-a înşelat. Ca orice lucru impus unei Naţiuni conştiente de sine, şi maghiarizarea forţată a numelui a fost dezavuată de majoritatea românilor, imediat după Unirea din 1918. Telkes Simon scrisese cu fermitate: „Cei ce poartă nume maghiare nu-şi repudiază niciodată sentimentele maghiare şi nici nu-şi minimalizează obligaţiile faţă de Naţiune şi de Patrie. (...) Maghiarizarea numelui este un jurământ de credinţă, o angajare patriotică”. Numai că, „angajarea” fusese impusă. De aceea, după 1918, românii cu nume maghiarizat şi-au arătat sentimente româneşti, şi-au recunoscut obligaţii faţă de Naţiunea Română, de Patria românilor, nu de aceea a ungurilor.
Reromânizarea, ca acţiune spontană şi individuală, a început în 1919 în Vestul Transilvaniei. Se păstrează câteva mii de cereri de reluare a vechilor nume româneşti în Arhiva Consiliului Dirigent; printre ele: Fond. I. Administraţie Generală, dosarele 9, 17, 18, 19, 20, 21 - toate din 1920; Fond. A Secţia Prezidială, dosarele 28, 33, 35, 38, 40, 41, 42, 43, 45 - toate din 1921 ş.a.. De multe ori, cei care cereau revenirea la vechile nume româneşti, indicau şi condiţiile şi anul în care li se impusese maghiarizarea.
O mare rezistenţă s-a înregistrat din partea funcţionarilor unguri - care, în cele mai multe cazuri şi-au păstrat posturile şi în cadrul României Mari - la reluarea vechilor toponime româneşti. Rezistenţa aceasta, începută în 1919, s-a menţinut întreaga perioada interbelică; este prezentată în multe documente ale unor instituţii ale Statului Român, dar şi în presă sau de către Liga Antirevizionistă Română. Un document al acesteia din urmă, datând din 1934, consemna păstrarea, în foarte multe cazuri, a denumirilor maghiare impuse după formarea Austro-Ungariei în 1867. Situaţia era generală în statele succesorale -România, Cehoslovacia, Iugoslavia: „Nu se respectă numirile oficiale ale comunelor din teritoriile atribuite prin tratate acestor state - ele fiind trecute cu numele maghiare ce s-au fixat în urma aplicării Legii ungare a numelor comunelor”, votată de Parlamentul de la Budapesta la 8 noiembrie 1896 şi promulgată la 15 februarie 1897. (Arhiva LAR, dosar 436, f.5.)
Reromânizarea a avut loc şi în domeniul culturii: s-a revitalizat viaţa culturală românească din Transilvania; au apărut sau reapărut publicaţii româneşti; s-au înfiinţat instituţii culturale româneşti sau au fost reînfiinţate cele dizolvate de statul maghiar. Şi în acest plan, al culturii, procesul a început din 1919 şi a fost spontan, neimpus de Statul Român, ca o reacţie a păstrării conştiinţei de neam a românilor.
De exemplificat procesul reromânizării în domeniul culturii prin reînfiinţarea Despărţământului ASTRA din zona secuiască, în toamna lui 1919. Preşedinte al acestuia a fost ales protopopul Aurel Nistor, care considera că „românii din Secuime sunt doritori de muncă pentru răspândirea scrisului românesc până în cea mai ascunsă colibă”. Înştiinţat de reînfiinţarea Despărţământului, Nicolae Iorga scria: „ Mai mare bucurie nu pot avea decât văzând cum cultura noastră pretutindeni creşte puterile Neamului în ţara mărită”. („Neamul Românesc” din 4 octombrie 1919)
Există şi un al treilea plan al reromânizării: cel bisericesc. În 1912 fusese înfiinţată Episcopia de Hajdudorogh - greco-catolică, cu oficierea slujbei în limba maghiară; scopul era maghiarizarea românilor greco-catolici. Iniţial, Episcopia cuprindea 83 parohii româneşti din Vestul Transilvaniei (cu 73.255 suflete); episcopul era rutean. În acelaşi an vor fi subordonate Episcopiei şi parohiile greco-catolice din zona secuiască; cu toate că greco-catolicii de aici protestaseră în cadrul Congresului de la Blaj (17 februarie 1912) şi în Adunarea Bisericească Naţională de la Alba-Iulia (28 mai 1912). Imediat după Marea Unire, la 28 februarie 1919, va avea loc la Târgu-Mureş Congresul mixt preoţi-învăţători-credincioşi greco-catolici români din Secuime, condus de protopopul Ilie Câmpeanu, care se reîntorsese cu Armata Română după un refugiu de peste doi ani. S-a hotărât ruperea de Episcopia de Hajdudorogh şi reînfiinţarea Vicariatului greco-catolic din Secuime, de care să aparţină „toţi credincioşii greco-catolici, chiar şi aceia cari şi-au uitat limba maternă română”. În punctul III al Rezoluţiei adoptate se scria: „Pe baza Hotărârii de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, cerem crearea tuturor acelor instituţii bisericeşti, culturale, cari vor fi chemate să asigure dezvoltarea naţional-culturală a Poporului Român din Secuime”.
Reromânizarea - privită în sensul reafirmării românismului populaţiei majoritare a Transilvaniei - a fost un proces dorit şi generat de această populaţie; spontan; început imediat după Unirea din 1918; neimpus de autoritatea de Stat românească; era, aşadar, o afirmare a conştiinţei naţionale româneşti şi o dovadă a eşecului politicii violente de maghiarizare condusă de statul maghiar din 1867.
Nota redacţiei: Articolul de mai sus face parte din masivul volum, ce va apare în anul 2017, sub titlul Români şi unguri 1918-1940, semnat de prof. univ. dr. Petre Ţurlea, fost deputat de Covasna, poate cel mai reprezentativ prin numeroasele sale demersuri pentru românii din această parte de Ţară, şi de mulţi ani colaborator de seamă al publicaţiei „Condeiul ardelean”.

„Nulla salus extra Ecclesiam” (Cyprianus, Epist. 44)

Mă adresez potenţialilor cititori, mărturisind convingerea aparte că am simţit nevoia interioară să scriu acest text, fără a lăuda pe cineva. Cuvintele lui Cyprianus (secolul al III-lea), teolog şi scriitor patristic, sfânt şi martir al Bisericii, exprimă adânc sensul mărturii spre care tinde omul: „Nu e izbăvire în afara Bisericii”.
Livezeni: comună în vecinătatea caldă a oraşului Târgu-Mureş. Toponimul este un derivat al substantivului „livadă”, explicat într-un dicţionar de sinonime, ca „întindere de pământ pe care se lasă să crească iarba pentru cosit sau pentru păşuni”. Cuvântul are şi un sens de mare expresivitate a zonei de credinţă. Sinonim cu vocabula „grădină”. Îmbinarea „Grădina Raiului” este specifică limbii noastre.
Poporul Român s-a născut creştin, iar Limba Română este prima limbă apărută înaintea celorlalte limbi romanice.
Aici, la Livezeni, am aflat un loc sfânt. Biserica înălţată de câţiva ani, dar Ea există ab initio mundi!
Mă adresez părintelui Petru Laurenţiu Sala, ferindu-mă de atitudine laudativă. Pentru mine este motivată citarea unei alte cugetări din culegerea „Antologia Latină” din Evul Medieval. „Eclesia pastor speculum plebis fore debef”. În traducere: „Păstorul Bisericii să fie o oglindă pentru mulţime”.
În faţa norodului, prezenţa sfinţiei voastre este fără asemănare. Gestica, mimica, pantomima se armonizează cu modulaţiile tribului voci. Explicaţiile textelor biblice m-au cucerit în gândire şi simţire.
Sunt efectiv încântat că vă cunosc. Aveţi har (subl.a.). Cuvântul subliniat apare explicat în Dex, Bucureşti, 1975, p. 391: ... dar, ajutor spiritual, graţie divină”.

Cu ortodoxă preţuire ardelenească,
Valer V. Vodă (Târgu-Mureş)

Municipiul Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, 24 iunie - 8 iulie 2016, ediţia a XXIV-a

S-a spus (nu de puţine ori!) că lucrările culturale şi spirituale ziditoare, importante şi trainice merită şi trebuie să-şi găsească locul cuvenit în istorie. Astăzi, acest postulat este, poate, mai valabil ca oricând, căci el reflectă o stare de excepţie, într-o societate care, din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai des, este apăsată de interesele meschine, de moment, în defavoarea proiectelor de anvergură şi de viitor. În acest context al lucrărilor vizionare, cu valoare nu doar pentru prezent, ci şi (mai ales!) pentru viitor, se înscriu şi Zilele „Andrei Şaguna”, desfăşurate în perioada 24 iunie - 8 iulie 2016, sub egida Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, cu aportul Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, Centrului European de Studii Covasna-Harghita, SC Stefadina Comserv SRL Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Primăria şi Consiliul Local al comunei Vâlcele, Editura şi Tipografia „Magic Print” Oneşti, cu sprijinul Consiliului Local Sfântu-Gheorghe. A fost o ediţie specială, de suflet, marcată de împlinirea a două decenii în slujba istoriei şi culturii româneşti.
Cele mai importante momente ale acestui eveniment de importanţă majoră în cultura şi spiritualitatea românilor din judeţul Covasna au debutat cu Liturghia Arhierească oficiată (vineri, 24 iunie 2016) de PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” de la Valea-Mare, cu ocazia hramului acestei sfinte mănăstiri. În aceeaşi notă a spiritualităţii ortodoxe a avut loc (marţi, 28 iunie 2016), în faţa statuii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, din parcul omonim din Sfântu-Gheorghe, slujba de pomenire pentru membrii fondatori ai Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, evocarea Sfântului Ierarh (expusă de Pr. dr. Sebastian Pârvu) şi vizitarea punctului muzeal Prima şcoală românească din Sfântu-Gheorghe, monument cu o puternică încărcătură istorică şi culturală românească a zonei, aflat în custodia Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Vineri, 1 iulie 2016, programul a fost centrat în jurul Simpozionului cu tema Istorie, cultură şi credinţă românească în Transilvania, urmat de dezbaterea cu tema Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei, în cadrul Colocviului naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei. Sâmbătă, 2 iulie 2016, a avut loc (în acelaşi spaţiu, devenit neîncăpător, al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe) dezbaterea cu tema Două decenii în slujba istoriei şi culturii româneşti, dedicată împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea celor trei instituţii simbolice pentru cultura şi spiritualitatea românească din sud-estul Transilvaniei: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe, SC Stefadina Comserv SRL din Bucureşti şi SC Magic Print SRL din Oneşti. A urmat colocviul cu tema Realizări şi priorităţi din domeniul cercetării socio-umane şi înmânarea premiilor I.I. Russu, ediţia 2016. Întreaga manifestare s-a desfăşurat cu înalta binecuvântare şi cu participarea directă a PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, constituindu-se ca un punct de interes major al Zilelor „Andrei Şaguna”. În aceeaşi zi, la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, s-a stat, din nou, „la umbra nucului bătrân”, la o „şezătoare literară” cuprinzând lansări şi prezentări de cărţi cu autori din zona Carpaţilor Răsăriteni, organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita şi moderată de prof. dr. Luminiţa Cornea. Duminică, 3 iulie 2016, după Sfânta Liturghie săvârşită în Biserica „Sfântul Teodor Stratilat” din staţiunea Vâlcele, participanţii s-au recules la o slujbă de pomenire pentru refugiaţii expulzaţi din localitate, în faţa troiţei înălţate pentru cinstirea memoriei acestora. A urmat Nedeia Sânpetrului, în cadrul Zilelor comunei Vâlcele, serbare câmpenească tradiţională anuală care a intrat deja în circuitul spectacolelor de acest gen, derulate în întreaga Ţară, dar cu atât mai importante în zonele în care românii sunt minoritari sub aspect etnic (judeţele Covasna şi Harghita, parţial Mureş), acolo unde „zilele satului” reprezintă tot atâtea ocazii de exprimare a identităţii naţionale şi culturale româneşti. Zilele „Andrei Şaguna” s-au încheiat vineri, 8 iulie 2016, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” unde s-a desfăşurat Colocviul cu tema Priorităţi ale comunităţii româneşti din judeţul Covasna, concretizat printr-o întâlnire cu primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni şi locali, cei prezenţi bucurându-se şi de această dată de binecuvântarea şi prezenţa PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Mi-am propus, în cele ce urmează, o expunere subiectivă asupra celor mai importante momente din cadrul zilei de sâmbătă, 2 iulie 2016; o „radiografiere” succintă a ideilor, provocărilor, concluziilor lansate cu această ocazie.
Referindu-se la activitatea SC Stefadina Comserv SRL din Bucureşti, depusă în slujba arhivisticii româneşti (în general şi, în ultimii ani, în colaborare cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” de la Sfântu-Gheorghe), văzută ca „un crâmpei de istorie” în această zonă mult-încercată din punctul de vedere al românismului, atât directorul general al acestei instituţii, domnul Mihai Nicolae, cât şi prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu au relevat că „existenţa acestui Centru, de două decenii, constituie o întâlnire a elitelor şi o colaborare de suflet” (Mihai Nicolae), dar şi „un miracol, un lucru minunat pentru păstrarea Neamului Românesc, nu doar aici, ci în toată Ţara, în condiţiile neimplicării factorilor de decizie de la nivelul Statului Român” (prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu).
În acelaşi context (al recunoaşterii faţă de elitele culturii române care au contribuit la un plus de cunoaştere faţă de realităţile sociale, culturale şi spirituale româneşti din zona Arcului Intracarpatic), au fost atribuite Premiile I.I. Russu, ediţia 2016. Anul acesta au fost răsplătiţi, pentru realizările lor: prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici (Cluj-Napoca), unul dintre cei mai apreciaţi arheologi români contemporani; dr. Mihai Gorgoi (Bucureşti), „colaborator statornic al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, iniţiator şi susţinător al Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, ca instituţie emblematică şi reprezentativă pentru cultura şi spiritualitatea românească din zonă” (Ioan Lăcătuşu); dr. Ligia Fulga (Braşov), directorul Muzeului de Etnografie din Braşov, unul dintre cei mai importanţi etnologi contemporani, declarând că „nădăjduieşte să lase în urmă rezultate consistente ale cercetărilor proprii din sud-estul Transilvaniei şi să le promoveze în cadrul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, din care face parte” (Ligia Fulga); dr. Virgil Pană (Târgu-Mureş), istoric cu o vie activitate în cadrul arhivelor mureşene şi cu un aport însemnat în domeniul cercetării arhivistice privind românii din zona sud-estului Transilvaniei; prof. Vasile Stancu (Sfântu-Gheorghe), istoric şi publicist cu preocupări vaste în domeniul culturii româneşti din judeţele Covasna şi Harghita.
Nu trebuie omise lansările de carte, dintre care se disting publicaţiile: Acta Carpatica, nr. 2/2015, Almanahul Grai Românesc 2016 (dedicat aniversării Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”), Ştefadina... file de arhivă, nr. 1/2016, laolaltă cu vernisarea expoziţiei Cărţi apărute la editura şi tipografia Magic Print Oneşti, dar şi comunicările ştiinţifice de înaltă ţinută ale tuturor participanţilor din cadrul celor două zile de simpozioane şi dezbateri, care au relevat teme actuale şi importante privind istoria, cultura, spiritualitatea şi tradiţiile româneşti.
Aş semnala, în acest context, propria mea contribuţie (aflată în continuitatea şi complementaritatea celor spuse anterior de directorul Ligia Fulga), concretizată printr-o prezentare a elementelor de cultură tradiţională românească incluse de UNESCO în Patrimoniul Cultural Intangibil al Umanităţii, prin care mi-a propus să expun patru dintre ritualurile complexe şi genurile muzicale care au fost incluse de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii: Doina, Colindatul de ceată bărbătească, Ritualul Căluşului şi Jocul fecioresc. Despre actualitatea şi necesitatea acţiunilor privind identificarea, continuitatea şi păstrarea elementelor de patrimoniu cultural tradiţional, despre factorii perturbatori, care determină distorsionarea, abuzarea şi deturnarea termenilor consacraţi (ducând, în cele din urmă, la confuzii privind relaţiile dintre facere şi contrafacere în cazul bunurilor culturale tradiţionale, în privinţa preluării, păstrării, valorificării, receptării şi transmiterii mai departe a ritualurilor, tradiţiilor şi repertoriilor strămoşeşti) şi, nu în ultimul rând, despre inerţia instituţiilor abilitate, dar şi a comunităţilor locale privind toate aceste elemente definitorii ale culturii şi spiritualităţii româneşti, voi reveni cu un articol amplu, găzduit într-unul din numerele viitoare ale publicaţiei „Condeiul ardelean”.
Cu aceste gânduri, salut şi felicit încă o dată pe toţi ostenitorii (deopotrivă organizatori şi participanţi) care au contribuit la organizarea exemplară a ediţiei a XXIV-a a Zilelor „Andrei Şaguna”, aflate, în acest an, sub semnul celor două decenii în slujba istoriei şi culturii româneşti.

Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) află cu surprindere şi ia act cu îngrijorare de o nouă escaladare a acţiunilor antiromâneşti pornite de UDMR şi Biserica Romano-Catolică prin aşa-zisul Statusul Romano-Catolic la Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu-Mureş (foto), cu complicitatea trădătoare a autorităţilor locale, mai precis a primarului municipiului Târgu-Mureş - Dorin Florea, a inspectorului şcolar general - Ştefan Someşan şi a conducerilor celor două partide politice mari, PNL şi PSD.
În aceste zile s-au făcut presiuni şi ameninţări directe împotriva elevilor, personalului didactic şi a părinţilor pentru evacuarea unor spaţii ale colegiului pentru a face loc unei instituţii de învăţământ maghiare înfiinţată nelegal tot cu complicitatea şi decizia funestă de divizare a colegiului avându-l ca autor pe acelaşi Ştefan Someşan, care ocupă efemer funcţia de inspector şcolar general, pe care o exercită împotriva intereselor învăţământului românesc din judeţul Mureş.
Avertizaţi de pericolul extincţiei Colegiului Naţional „Unirea”, prestigioasă instituţie de învăţământ preuniversitar unde s-au format decenii la rând personalităţi de prestigiu ale culturii şi ştiinţei româneşti, cadrele didactice, elevii şi, mai ales, organizaţia părinţilor legal constituită, opinia publică avizată de mass-media locală şi naţională s-au mobilizat într-o meterează ideatică de apărare a instituţiei prin mijloace civice legale pentru a bloca dezastrul şi a conştientiza factorii de putere obedienţi, inconştienţi sau trădători să aibă până la urmă reacţiile de autoritate corespunzătoare.
Comunitatea şcolară s-a menţinut la standarde foarte ridicate, s-au depus eforturi şi s-au obţinut rezultate remarcabile în pofida piedicilor administrative puse de conducerile Primăriei Târgu-Mureş şi ale inspectorului şcolar general Mureş, desigur făcând jocul celor care pun igrasia la temelia Statului Român.
Mai mult de atât, în hăţişul acelei complicate ţesături de interese meschine şi antinaţionale, situaţia claselor româneşti din colegiu se deteriorează în continuare, tradiţiile şcolii româneşti sunt alungate şi cu fiecare zi care trece abuzul şi fărădelegea se aşează ca un fapt cotidian obişnuit.
Atitudinile, promisiunile şi declaraţiile de circumstanţă nu sunt decât paleative derizorii ale unei conduite demagogice deja instituţionalizată, pentru că intenţionat sunt evitate cauzele răului deja făcut prin „restituirea” frauduloasă aşa-zisului Status Romano-Catolic, denumit şi Status Romano-Catholicus Transylvaniensis, înfiinţat nelegal în anul 2001 la Judecătoria Miercurea-Ciuc, şi care se revendică fals continuatorul de drept al proprietăţilor ce le pretinde pe bandă rulantă în Transilvania şi pe care cu inconştienţă suspectă le şi obţine.
Este revoltător modul nedemn cum au fost trataţi dascălii şi părinţii elevilor din Colegiul „Unirea”, umilinţa la care au fost supuşi de inspectorul şcolar general Ştefan Someşan; potrivit declaraţiilor acestora au fost ignoraţi, iar când s-a reuşit contactarea „inspectorului” au fost ameninţaţi, inclusiv s-a prezentat un anume Filipaş din conducerea Jandarmeriei locale, care la rândul său a recurs la expresii de intimidare. Îi amintim jandarmului că este în slujba Poporului Român, că a fost foarte curajos să intimideze o mamă fără apărare care din simţ civic are dreptul să apere colegiul, însă ne punem întrebarea unde erau şi ce au făcut jandarmii de sub comanda lui şi el însuşi când a fost marşul neautorizat şi violent al năvălitorilor „ţinutului secuiesc” în Târgu-Mureş, repetat doi ani la rând…?! În aşteptarea unui răspuns la atâtea erori intenţionate este îndreptăţit orice român de bună-credinţă.
Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în numele organizaţiilor pe care le reprezintă şi al populaţiei româneşti din cele trei judeţe, al tuturor românilor care au aderat la principiile sale generoase, consideră că şi această provocare face parte dintr-un arsenal pus la cale de extremismul hungarist care trebuie descurajat de către autorităţi pe teritoriul Statului Român prin măsuri de ordine ferme şi în deplină legalitate. Anchetele în derulare să fie terminate şi aduse la cunoştinţă publică.
În acelaşi timp solicită, astfel cum o face de peste 10 ani, ca Statul Român să ia o măsură pentru ca în Transilvania să se revină la normalitatea tulburată deja cronic de cei care sub diferite forme pun semnele urii între locuitorii Transilvaniei.
Abandonând reţetele perdante şi prin înlăturarea din funcţie a responsabililor laşi şi trădători, cerem din nou să dispună măsuri punctuale care se impun: revizuirea „restituirii” frauduloase a clădirii colegiului care nu a fost niciodată al Bisericii Catolice şi nici al Statusului; desfiinţarea pe cale judecătorească la cererea parchetului competent al acestei asociaţii denumite Statusul care s-a înfiinţat nelegal; tragerea la răspundere a celor care, cu încălcarea Legii educaţiei nr. 1/2011, prin abuz au divizat colegiul şi au înfiinţat un alt liceu de limbă maghiară; intrarea în normalitate cu garanţii reale a funcţionării Colegiului Unirea, care are clase de predare atât în limba română cât şi maghiară; aflarea rolului şi stabilirea legală a responsabilităţilor pe care le-au avut acolo pentru destabilizare, în luna august 2015, consilierii locali, inspectorul şcolar general, primarul municipiului, felul cum s-au alocat sume băneşti, totul cu dirijarea bine orchestrată a deputatului UDMR Borbely Laszlo.
În fine, dar înainte de toate să fie stopată acţiunea de izgonire a românilor din colegiu, dusă cu o sârguinţă sisifică de forţele întunericului medieval.

În urmă cu cinci ani, la 17 iulie 2011, aveam marea bucurie să particip, pentru întâia dată, la Sântilia românilor din Zăbala, judeţul Covasna, în calitate de specialist etnomuzicolog, dornic să cunosc tezaurul de folclor şi spiritualitate românească din Arcul Intracarpatic. Acum, după cinci ani, la 17 iulie 2016, am revenit, cu bucurie, ca în fiecare an, de această dată în calitate de prieten apropiat al românilor trăitori în această zonă binecuvântată de Dumnezeu. Am avut bucuria să descopăr acelaşi spirit viu, întru perpetuarea conştiinţei naţionale şi spirituale româneşti, constituite pe cele două căi fundamentale: credinţa în Dumnezeu şi continuitatea tradiţiei.
Am înţeles încă o dată că „jocul satului”, aflat cândva la demnitatea unei reale şi puternice instituţii din satul tradiţional românesc, a dispărut, treptat, din peisajul culturii ţărăneşti şi a fost înlocuit, în ultimele decenii, cu diferite „surogate artistice”, dintre care formaţiile de cântece şi dansuri ale comunelor şi satelor au reprezentat - alături de (şi împreună cu) ansamblurile vocale-instrumentale-coregrafice ale marilor complexe industriale, din fabrici şi uzine - unele dintre mărcile identitare proprii, dezvoltate cu precădere în anii comunismului, sub egida Festivalului Naţional „Cântarea României”. Dispărute după căderea comunismului, aceste forme de organizare şi manifestare artistică au lăsat locul unor structuri improvizate, aflate în subordinea căminelor culturale rurale şi coordonate de instructorii fostelor formaţii (din generaţiile mai vârstnice) şi (mai nou) de referenţi culturali sau directori de cămine culturale, din generaţiile actuale, mai tinere sau foarte tinere. „Ziua satului” constituie, în prezent, un prilej de etalare a unui amalgam de manifestări: artistice, gastronomice, de târg, de serbare câmpenească, dar şi (nu în ultimă instanţă!) de câştigare/păstrare a capitalului electoral pentru reprezentanţii aleşi ai comunităţilor locale (primari, viceprimari, consilieri).
Sântilia din comuna covăsneană Zăbala a fost reinstituită, ca manifestare tradiţională (după o lungă perioadă de absenţă), în anul 2010. Aşa cum am afirmat în introducerea acestui articol, în 2011 aveam să particip pentru prima dată la această nedeie a românilor zăbăleni, ajunsă în acest an, 2016, la cea de-a VII-a ediţie, o sărbătoare populară prin care aceştia îşi exprimă identitatea naţională şi culturală românească. Am constatat, de la un an la altul, o mai bună organizare şi o calitate sporită a programelor artistice. Structurată, într-o bună măsură, după modelul instituit de vecinii din Voineştii Covasnei, Sântilia de la Zăbala se desfăşoară după acelaşi „tipar”: reconstituirea scenică a unei oraţii de nuntă, urmată de un spectacol folcloric în care sunt invitate formaţii locale de copii şi tineri, dar şi interpreţi consacraţi de muzică populară (nota autorului: a nu se confunda termenul de muzică populară cu cel de folclor; ele nu sunt sinonime şi desemnează genuri şi stiluri diferite, dintre care, cel dintâi are forme de manifestare exclusiv scenice, spectaculare, în timp ce repertoriile folclorului sunt subordonate unor categorii funcţionale, chiar dacă în muzica populară sunt introduse - dar şi „prelucrate” -, în multe cazuri, piese din folclorul genuin). Sântilia este organizată de Asociaţia Cultural-Creştină „Căciula” din Zăbala (organizaţie înfiinţată cu un an în urmă de comunitatea românească din comună cu scopul de a păstra şi revigora tradiţiile strămoşeşti, religioase şi laice, al cărui nume derivă din titlul cântecului omonim compus de poetul zăbălean Ion Hagiu). Anul acesta, în afara formaţiilor zăbălenilor şi covăsnenilor (Formaţia „Datina”, Grupul „Izvoraşul” - coordonat de Nicolae şi Ana Pătrânjel -, „Junii covăsneni”, precum şi interpretul vocal George Burnichi, din Zăbala, care s-a remarcat, din nou, prin vocea expresivă şi prin acurateţea repertoriului), spectacolul Sântiliei a fost întregit prin prezenţa excepţională a solistului şi profesorului clujean Ioan Bocşa, împreună cu invitaţii săi: soliştii vocali Vlăduţa Lupău, Veronica Macarie Moldovan şi Ovidiu Andrei Olari, taragotistul Sergiu Cipariu, formaţia instrumentală condusă de violonistul Ovidiu Barteş şi tinerii din Ansamblul „Icoane” de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, grup coordonat de solistul şi profesorul Ioan Bocşa. Consider important să menţionez, în acest context, că demersul maestrului clujean reprezintă un exemplu notabil de perpetuare a folclorului, prin intermediul unei triade metodologice (culegere, învăţare, interpretare scenică) indispensabile într-un astfel de proces cu valenţe preponderent didactice.
Mai trebuie să menţionez că, în virtutea păstrării şi continuităţii tradiţiilor, în ziua care a precedat Sântilia a fost organizată o şezătoare, coordonată de Alexandra Pintrijel Hagiu (nepoata poetului zăbălean Ion Hagiu), la care au răspuns chemării şi s-au adunat, pentru a coase ii şi cămăşi bărbăteşti, multe românce din Bucureşti, Brăila, Galaţi, Suceava, Covasna, Braşov, Prejmer, Zăbala, Mărtănuş, Ojdula şi Breţcu, într-o împreună-lucrare menită să scoată la lumină acest tezaur de spiritualitate românească.
Dincolo de toate aceste aspecte ale exprimării identităţii culturii tradiţionale strămoşeşti, sunt dator ca, în încheierea acestui succint articol, să menţionez faptul că, anul acesta, Sântilia de la Zăbala a debutat cu un moment deosebit şi emoţionant, săvârşit imediat după Sfânta Liturghie: sfinţirea troiţei aflată în curtea Bisericii Ortodoxe „Sfântul Ilie” şi dedicată „Eroilor României din comuna Zăbala, căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea Patriei, în anii 1914-1918 şi 1941-1945”. Pe piatra comemorativă sunt gravate 22 de nume ale eroilor zăbăleni, dintre care 12 din Primul Război Mondial şi 10 din Al Doilea Război Mondial. În spatele troiţei a fost arborat tricolorul României, de mari dimensiuni, fluturând pe un catarg de 20 m înălţime, un simbol al românismului situat de veacuri pe aceste meleaguri; toate acestea au fost realizate şi donate prin iniţiativa şi contribuţia unor organizaţii civice şi ale unor persoane particulare.
Sântilia de la Zăbala din acest an a reprezentat, pentru mine, o nouă întâlnire de suflet, aşa cum am mărturisit şi public, în cuvântul pe care l-am rostit, la invitaţia organizatorilor, pe scena din Poiana Sântiliei: „În urmă cu cinci ani am sosit aici ca specialist etnomuzicolog, însă astăzi, ca în fiecare an de atunci, m-am întors în calitate de prieten şi aş fi bucuros să vă fiu alături la cât mai multe întâlniri de acest fel. Să vă păstraţi tradiţiile curate şi nealterate căci, aşa cum i-am obişnuit şi pe ascultătorii mei fideli ai emisiunii „Muzici tradiţionale”, de la Radio România Muzical (http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/muzici-traditionale/4991), să spunem şi să înţelegem cu toţii că tradiţia este în noi, tradiţia suntem noi! Dumnezeu să ne ajute!”.

Un volum având ca temă obiceiurile şi tradiţiile mocanilor din zona Covasna-Voineşti a ieşit, recent, de sub tipar sub semnătura profesoarei Teacă Florentina, care, în ultimii ani, a căutat informaţii şi fotografii prin arhive, prin albumele familiei sale, dar şi ale prietenilor şi cunoştinţelor pentru a reconstitui părţi din istoria locului şi a românilor din inima Ţării.
„Mocanii voineşteni, străjeri ai românismului în Arcul carpatic transilvan”, a patra carte scrisă de Florentina Teacă, prezintă în aproape zece capitole viaţa „oamenilor de la umbra Cetăţii Dacice din Valea Zânelor-Covasna”, începând cu felul şi înfăţişarea lor, continuând cu rânduielile de la stână şi terminând cu bucatele tradiţionale, obiceiurile şi sărbătorile tradiţionale ale acestora.
„Eu mă trag din mocanii voineşteni şi am simţit că am o datorie să le întorc ce au făcut ei sute de ani pentru ca eu să fiu ceea ce sunt azi. Da, am scris această carte din datorie, mereu am simţit că am această datorie, de a întoarce măcar o parte din cât am primit de la aceşti oameni mândri, statornici, harnici. (…) Lumea mocanilor, în general, şi a mocanilor voineşteni, în special, este o lume frumoasă, sunt oameni cu suflet frumos, care şi-au păstrat tradiţiile şi obiceiurile sute de ani. (…) Nu a fost o meserie uşoară, eu acum am descoperit, vorbind cu ciobani bătrâni, mi-am dat seama că nu e atât de uşor să fii cioban, în vârful muntelui, cu animale sălbatice în jur, cu frig şi ploi. (…) Am vrut şi ca aceste amintiri ale ciobanilor bătrâni să nu se piardă, să rămână pentru nepoţi. Nu mai e ce a fost cândva, acum ciobanii au jeep-uri, telefoane mobile şi, cu atât mai mult, nepoţii trebuie să ştie cum a fost. Eu spun că e o carte autentică, sunt mărturii şi zeci de poze pe care le-am adunat şi le-am pus la treabă, să ilustreze”, a declarat Florentina Teacă.
Printre altele, autoarea dedică un capitol special bâtelor ciobăneşti, pe care mocanii îşi „încrustează gândurile”, dar care le sunt şi toiag de sprijin şi armă de apărare, precum şi unul dedicat câinilor ciobăneşti şi relaţiei de suflet pe care o au cu stăpânii lor. Nu în ultimul rând, vorbeşte despre „păpuşile” de caş pe care ciobanii le făceau pentru a le dărui iubitelor lor.
„Stau şi mă gândesc că, mai degrabă, această carte nu e scrisă de mine. E scrisă de cei pe care îi vedeţi în fotografii, de moşii şi strămoşii lor. E scrisă de cei care au avut răbdare şi mi-au răspuns la feluritele mele întrebări şi mi-au împărtăşit din cele ştiute din străbuni. Această carte a început a se scrie în urmă cu peste 2000 de ani, în umbra Cetăţii Dacice de la Valea Zânelor, de primul dac care a stat lângă turma lui de oi. Se scria şi pe vremea zânelor, dintotdeauna s-a scris - de când oamenii aceştia din care ne tragem noi, neamul voineştenilor, au fost lăsaţi de Dumnezeu să păstorească în curbura Carpaţilor. Şi se va scrie, tot atâtea mii de ani, înainte”, îşi încheie Florentina Teacă volumul apărut la Editura „Eurocarpatica” din Sfântu-Gheorghe, cu sprijinul Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine Covasna.
Florentina Teacă a mai publicat două albume - „Istorie şi cultură românească în imagini” (2014) şi „Chipuri de demult din inima României - Voineştii Covasnei în imagini din secolul trecut” (2015) - ce conţin fotografii adunate din colecţii particulare, ilustrative pentru trecutul comunităţii româneşti din Voineşti-Covasna. De asemenea, a publicat o carte despre Sântilia, cea mai populară manifestare tradiţională a românilor din zonă.
La Editura „Eurocarpatica” din Sfântu-Gheorghe au apărut până în prezent peste 130 de volume, politica editurii fiind aceea de a tipări cărţi despre românii din judeţele Covasna şi Harghita, indiferent de locul în care trăiesc autorii acestora, precum şi lucrări ale unor intelectuali români din zonă, pe orice fel de tematică.
„Încercăm şi în acest fel să promovăm elita românească din zonă, să valorificăm în spaţiul public lucrări de licenţă, de masterat sau doctorat care pun în evidenţă cercetările care se desfăşoară de ani de zile de colaboratori ai Centrului European de Studii Covasna-Harghita, ai Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi ai Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu-Gheorghe. Alături de ceea ce fac conaţionalii noştri maghiari prin patrimoniul specific realizat de înaintaşii lor, venim şi noi, românii, cu această parte a noastră care întregeşte un ţinut care a fost dintotdeauna multietnic şi pluriconfesional, şi nu o enclavă etnică maghiară, aşa cum se străduiesc unii să o prezinte”, a declarat dr. Ioan Lăcătuşu, directorul „Eurocarpatica”.

Apariţia celui de-al zecelea număr al publicaţiei „SANGIDAVA” reprezintă un moment de satisfacţie şi bucurie, deoarece în paginile acesteia este materializat efortul depus de către autorii celor 40 de referate care, ca şi în volumele precedente, sunt repartizate în capitole distincte. În acest număr, 15 lucrări sunt incluse în capitolul „ISTORIE”, 14 lucrări în capitolul „CULTURĂ şi CIVILIZAŢIE”, iar 11 lucrări cuprind aspecte legate de viaţa şi activitatea Patriarhului Miron Cristea şi despre Biserica Ortodoxă Română, volumul fiind coordonat de un Colegiu Ştiinţific alcătuit din: prof. univ. dr. Ion Agrigoroaie, dr. Nicolae Băciuţ, dr. Florin Bengean, dr. Traian Chindea, prof. univ. dr. Ion Giurcă, prof. dr. Costel Cristian Lazăr, dr. Ioan Lăcătuşu, prof. univ. dr. Alexandru Porţeanu, conf. univ. dr. Gavriil Preda, conf. univ. dr. Ştefan Vodă.
Dorim să aducem mulţumiri directorului Nicolae Băciuţ, prin efortul şi bunăvoinţa căruia au fost editate volumele „SANGIDAVA” în ultimii 7 ani, la Editura „Nico” din Târgu-Mureş; primele trei volume au apărut la Editura „Ardealul” din Târgu-Mureş. Menţionăm eforturile depuse de către directorul, prof. dr. Costel Cristian Lazăr şi colaboratorii săi pentru selectarea şi sistematizarea materialelor în vederea editării lor. Toate ediţiile publicaţiei „SANGIDAVA” au apărut sub auspiciile Centrului Cultural Topliţa (Ministerul Culturii) şi ale Fundaţiei Culturale „Miron Cristea” Topliţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita, precum şi al Primăriei şi Consiliului Local Topliţa.
În consemnările referitoare la apariţia primului număr, afirmam că „SANGIDAVA” reprezintă „un început promiţător” (sintagmă folosită ca titlu al recenziei pe care am publicat-o în două ziare). Pe parcursul celor 10 ani, acest lucru s-a dovedit adevărat, deoarece apariţiile ulterioare au fost nu numai bogate în conţinut, ci şi cu o tematică tot mai diversificată. Comunicările publicate conţin informaţii valoroase, culese din numeroase biblioteci şi arhive, din mai multe localităţi din Ţară şi din străinătate. Autorii lucrărilor publicate în cele 10 volume „SANGIDAVA” sunt personalităţi de prestigiu din sfera vieţii culturale şi artistice din ţară şi din afară; istorici, arhivişti, cercetători, slujitori ai bisericii, cadre didactice, muzeografi, folclorişti cu o bogată şi îndelungată experienţă în domeniile lor de activitate, având valoroase lucrări publicate. Dintre autorii cu cele mai multe participări la sesiunile de comunicări ştiinţifice din cadrul Zilelor „Miron Cristea” menţionăm pe: Ioan Lăcătuşu, Alexandru Porţeanu, Liviu Boar, Ilie Şandru, Pamfil şi Maria Bilţiu, Elena şi Maria Cobianu, Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuţ, Dimitrie Poptămaş, Traian Chindea, Ioan Morar, Florin Bengean, Valer Vodă, Vasile Stancu, Dumitru Stavarache, Alin Spânu, Gavriil Preda, Ilie Frandeş, Nicolae Bucur, Ion Giurcă, Traian Duşa, Dorel Marc, Nicolae Balint, Ioan Eugen Man ş.a.. În cele 10 numere „SANGIDAVA” au fost publicate 573 de lucrări, în cadrul secţiunilor: Personalitatea Patriarhului Miron Cristea: 82 de lucrări; Credinţă străbună şi istorie bisericească - 123 de lucrări; Istorie - 173 de lucrări; Cultură şi Civilizaţie - 186 de lucrări. Despre personalitatea şi opera lui Grigore Vieru au fost publicate 9 lucrări, în anul 2014, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la acordarea înaltului titlu de „Cetăţean de Onoare al municipiului Topliţa”.
Lucrările publicate în cele 10 volume însumează 4.516 pagini, „SANGIDAVA” câştigându-şi un binemeritat loc printre alte publicaţii nu numai prin numărul impresionant de referate apărute, cu tematică diversificată, ci şi prin înaltul nivel ştiinţific de abordare a subiectelor, ea putând fi găsită în multe biblioteci din Ţară şi din străinătate (Republica Moldova, Polonia, Turcia). Dacă denumirea Cetăţii Sangidava s-a păstrat din antichitate până în zilele noastre, sperăm că valoroasa publicaţie omonimă să dăinuie mulţi ani de-acum înainte, ca sursă de informare şi documentare pentru prezent şi viitor.
La mulţi ani şi cât mai multe apariţii ale publicaţiei „SANGIDAVA”!

O amplă suită de manifestări culturale şi ştiinţifice, cunoscută sub genericul Zilele „Miron Cristea” a avut loc în perioada 17-20 iulie la Topliţa şi la Bilbor, sub egida Consiliului Local, Primăriei, Bibliotecii Municipale „George Sbârcea”, Centrului Cultural şi Fundaţiei Culturale „Miron Cristea”, din Topliţa. Ediţia de anul acesta, prilej de sărbătoare ca în fiecare an, a fost consacrată comunicărilor ştiinţifice din multiple domenii de activitate sau de cercetare, cărţii, cântecului, artelor plastice, precum şi aniversării unor importante personalităţi ale meleagurilor transilvane, fiind onorată de prezenţa judecătorului Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale a României, şi a deputatului Mircea Duşa, fost ministru al Apărării Naţionale.
Având susţinerea unei echipe pline de dăruire şi de profesionalism, profesorul Ilie Şandru, amfitrionul evenimentului, a decis ca manifestările, cunoscute deja în toată Ţara, să înceapă duminică, 17 iulie, cu un moment aniversar dedicat profesorilor Vasile Stancu (Sfântu-Gheorghe) şi Traian Duşa (Târgu-Mureş), unde au rostit impresionante elogii ale celor sărbătoriţi dr. Ioan Lăcătuşu şi prof. Dimitrie Poptămaş. Atmosfera de sărbătoare de la Hotelul-restaurant „Mureş” a fost întregită de momentele muzicale susţinute, în aplauzele celor prezenţi, de talentaţii Dorin Gliga (Bucureşti), la oboi, şi Tudor Ungureanu (Chişinău), la nai, fluier şi cimpoi.
Luni, 18 iulie 2016, a avut loc deschiderea festivă a celei de-a XIX-a ediţii a Zilelor „Miron Cristea”, în Sala de Consiliu din incinta Primăriei Topliţa, unde au rostit cuvinte de salut, alocuţiuni şi comunicări Stelu Platon, primarul municipiului, prof. Ilie Şandru (Topliţa), prof. Lazăr Lădariu (Târgu-Mureş), dr. Nicolae Băciuţ (Târgu-Mureş), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei (Iaşi), dr. Ioan Lăcătuşu (Sfântu-Gheorghe), prof. univ. dr. Ion Giurcă (Bucureşti) şi alţi invitaţi. Conform programului manifestărilor, prezentările de cărţi, reviste şi publicaţii (25 în total) au fost susţinute în plenul manifestării de Liviu Boar, Florin Bengean, Dimitrie Poptămaş, Vasile Stancu, Nicolae Balint, Bogdan Tofan, Ligia Dalila Ghinea, Vasile Şoimaru, Alin Spânu, Viorica Lazăr, Traian Duşa, Florin Ţuscanu, Maria Mărginean, Rafila Moldovan.
Ulterior, Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, desfăşurată pe trei secţiuni - I. Miron Cristea şi Biserica Ortodoxă Română, II. Istorie, III. Cultură şi civilizaţie -, a constituit momentul care a adus în prim-plan teme de interes general, probleme actuale şi preocupări ce reflectă varietatea activităţilor şi domeniilor de cercetare în care au fost angajaţi cei ce au prezentat şi au semnat comunicările publicate în volumul sesiunii: SANGIDAVA 4 (10). Astfel, anul acesta au prezentat comunicări, articole şi studii dr. Florin Bengean, Pr. dr. Petru Cătinean, dr. Elena Chiaburu, prof. dr. Traian Chindea, prof. dr. Anton Coşa, prof. Ilie Frandăş, dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Lazăr Lădariu, dr. Ilie Manole, prof. Vilică Munteanu, Pr. drd. Laurenţiu Panciu, dr. Dan Prisăcaru, prof. Ilie Şandru, Pr. dr. Florin Ţuscanu (la prima secţiune), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaie, prof. Nicolae Balint, prof. dr. Liviu Boar, prof. Mariana Boar, prof. univ. dr. Ion Giurcă, dr. Vasile Lechinţan, dr. Marcin Marynovski, Ioan Eugen Man, dr. Silviu Nicola, dr. Virgil Pană, conf. univ. dr. Gavriil Preda, dr. Alin Spânu, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, prof. Vasile Stancu, conf. univ. dr. Ştefan Vodă (la secţiunea a II-a), dr. Nicolae Băciuţ, dr. Gheorghe Bejan, prof. Pamfil Bilţiu, prof. Maria Bilţiu, prof. dr. Nicolae Bucur, prof. Ligia Dalila Ghinea, dr. Adrian Deheleanu, prof. dr. Viorica Lazăr, dr. Dorel Marc, pr. Ioan Morar, prof. Dimitrie Poptămaş, prof. drd. Violeta Rus, col. Dumitru Stavarache, prof. Ilie Şandru, prof. Vasile Şoimaru, prof. Ioan Torpan, Alexandru Ciubîcă (secţiunea a III-a).
În cea de-a doua parte a zilei, după slujba de pomenire a Patriarhului Miron Cristea, ce a avut loc în cadrul unui moment solemn încheiat cu depunere de coroane, jerbe şi flori, la bustul celui omagiat din Parcul central al municipiului, manifestările au continuat la Casa de Cultură din localitate. De data aceasta, participanţii la Zilele „Miron Cristea”, împreună cu alţi invitaţi de seamă - dintre care ne bucurăm să-i menţionăm pe parlamentarul Mircea Duşa şi generalul de brigadă Gheorghe Pop -, au avut bucuria de a asista la un eveniment editorial impresionant: lansarea volumului „Valer Dorneanu la 70 de ani”, apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu-Gheorghe, în colecţia Profesioniştii noştri, carte îngrijită de dr. Ioan Lăcătuşu, directorul editurii. Cu acest prilej, al sărbătoririi eminentului jurist Valer Dorneanu, în prezent proaspăt preşedinte al Curţii Constituţionale a României, au vorbit dr. Ioan Lăcătuşu, primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon, deputatul Mircea Duşa şi prof. Ilie Şandru. Celebrarea a continuat cu alocuţiunea celui care şi-a închinat adevărului întreaga viaţă şi activitate, şi cu un program artistic susţinut cu virtuozitate de Dorin Gliga (Bucureşti) şi de Tudor Ungureanu (Chişinău). Sesiunea de autografe, felicitările şi atmosfera animată din finalul serii au constituit tot atâtea momente de neuitat care au contribuit la reuşita deosebitului eveniment desfăşurat la Topliţa.
Marţi, 19 iulie, în prima parte a zilei, la Casa de Cultură au fost vernisate expoziţiile: de artă plastică a prof. Traian Duşa, documentară a arh. dr. Andreea Pop şi de carte bisericească veche a Pr. Florin Ţuscanu, care au reprezentat o surpriză pentru cei prezenţi, impresionaţi deopotrivă de frumoasele desene, de imaginile / fotografiile monumentelor - proiect realizat şi prin contribuţia unui grup de studenţi inimoşi de la Bucureşti -, de cuvintele pline de har şi lumină ale părintelui colecţionar.
Restul zilei a fost dedicat unei vizite de documentare, participanţii având prilejul să se bucure de frumuseţea locurilor şi să imortalizeze pitorescul peisaj, comuna Bilbor, din nordul Harghitei, fiind destinaţia tuturor celor care au înţeles nu doar ce înseamnă „pe-un picior de plai” , ci cum este să trăieşti „pe-o gură de rai”. Şi de data aceasta organizatorii au avut grijă ca oaspeţii să se simtă ca acasă, iar ziua s-a încheiat cu multe impresii de călătorie aşternute pe hârtie de cei care au concluzionat că asemenea oameni ca în Topliţa şi Bilbor fac cinste Poporului Român renumit pentru ospitalitatea sa, pentru bunătatea sa şi pentru voioşia sa.
Miercuri, 20 iulie, încheierea manifestărilor, cu discuţii, propuneri, concluzii a avut loc după participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântului Prooroc Ilie”, oficiată, în fruntea unui numeros sobor de călugări şi preoţi, de Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi de Preasfinţitul Visarion Bălţat, Episcopul Tulcii, în prezenţa prefectului judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a altor oficialităţi, în faţa sutelor de creştini veniţi atât din zona Topliţei, cât şi de pe alte meleaguri ale Ţării.
În încheierea cronicii de faţă, se cuvine să adresăm felicitări organizatorilor şi gazdelor acestui deosebit eveniment, derulat timp de trei zile, exprimându-ne gratitudinea şi deferenţa faţă de toţi cei implicaţi şi, mai ales, faţă de Ilie Şandru, Stelu Platon, Costel Lazăr, Viorica Lazăr, Vasile Gotea, Vasile Stan, Marioara Stan şi Ilie Trif, primarul comunei Bilbor. Şi, celor doi Ilie amintiţi aici - Ilie Şandru şi Ilie Trif -, dar şi tuturor celor care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul şi care şi-au aniversat cu prilejul acestei mari sărbători creştine onomastica, le urăm să aibă parte de zile senine şi un sincer „La mulţi ani, cu sănătate!”.

Spunea un prieten că Limba Română e coloana vertebrală a Neamului. Aceasta este şi convingerea noastră şi premisa de la care a plecat Asociaţia Grit în organizarea Zilei Limbii Române la Covasna, în 31 august 2016. A fost un eveniment pentru prieteni, realizat cu ajutorul prietenilor.
În cocheta sală a Casei Orăşeneşti de Cultură, profesoara Doina Ungurean ne-a împărtăşit din secretele minunatei meserii de profesor de Limba Română, subliniind importanţa sărbătoririi acestei zile, importanţa păstrării şi cultivării limbii materne, a cunoaşterii şi vorbirii ei corecte. „Limba nu se poate vinde, nu se poate fura sau substitui ca şi aurul şi pământul Ţării sau pădurile ei. Limba este un tezaur scump - scriitorii şi poeţii au mers pe teritoriul limbii, ca pe o formă de relief”, a adăugat aceasta.
Poeta din Târgu-Secuiesc, Mihaela Aionesei, care a declarat că la Covasna se simte ca acasă, a făcut cunoştinţă participanţilor la eveniment cu volumele ei de versuri apărute în acest an, „Cămaşa de sare” şi „Anotimp sihastru”, dezvăluind informaţii despre cel aflat în curs de tipărire. A provocat ropote de aplauze atunci când a recitat, aşa cum doar ea ştie s-o facă, versuri care au emoţionat publicul.
Covăsnenii şi turiştii aflaţi în sală au avut apoi şansa de a o cunoaşte pe Adriana Tîrnoveanu, venită de la Braşov. Cu vizibile emoţii, soţia cunoscutului Mihai Tîrnoveanu, iniţiator al Acţiunii „Români pentru români”, Adriana, cu „Nume de Cod - Povestitoarea” (de altfel, acesta este şi titlul volumului publicat anul acesta), a fermecat audienţa cu câteva „surprize” literare şi mărturisiri emoţionante. Mai târziu, avea să declare pe facebook: „Azi am realizat un lucru simplu, că indiferent de metafore, de figuri de stil, de forme, fond, răsunet sau realitate necosmetizată, un lucru nu se poate face în altă limbă…, să te rogi. Am o prietenă care e plecată din România de 26 de ani. Româneşte nu are cu cine vorbi decât la telefon, însă îmi mărturisea că da, am dreptate, niciodată nu a reuşit să spună „Tatăl nostru” în italiană. Am avut o seară magică, la Aniversarea Limbii Române în Covasna, o seară care mi-a confirmat că diversitatea e constructivă, că fiecare are modul şi stilul lui de a încununa limba asta care se lasă modelată în fel şi chip de noi, amatorii. Ea… rămâne profesionista!”.
Prezent la eveniment, poetul Cornel Vlad din Braşov şi-a prezentat cele patru volume de poezii, apoi a recitat din versurile proprii.
Profesorul Vasile Stancu a vorbit cu însufleţire de cartea „Mocanii voineşteni, străjeri ai românismului în arcul carpatic transilvan”, ultimul volum apărut sub semnătura prof. Florentina Teacă, spunând, printre altele, adresându-i-se autoarei: „Îţi mulţumesc că ai reuşit cu limpezime să transmiţi ce „a spus tata că a zis moşu`” şi, binecuvântată de Dumnezeu cu har, talent şi putere de muncă, ai izbutit să aşterni, în minunatul tău grai, istoria şi etnografia moşilor şi părinţilor tăi...” (vezi paginile 10-11). Profesorul Vasile Stancu a pregătit şi o surpriză organizatorilor - a venit cu un vechi prieten, poetul Victor Manole, dobrogean de origine, stabilit de-o viaţă la Întorsura-Buzăului, în judeţul Covasna.
Tânărul Cosmin Iosub a făcut trecerea de la poezie la concret, vorbind despre eforturile de a răspândi Limba Română în Moldova de peste Prut, despre proiecte dedicate Unirii - Unirea TV, colectă de cărţi pentru basarabeni, astfel că şi câţiva covăsneni au contribuit cu mici donaţii pentru ca prima zi de emisie a postului Unirea TV din Chişinău să se apropie.
Seara s-a încheiat cu melodiile talentatei Ana Maria Sandulea, frumoasa voineşteancă prezentă la toate evenimentele de suflet ale covăsnenilor.
La final, participanţii au făcut un salt în timp: au scris impresii şi mesaje pentru Asociaţia Grit, organizatoarea evenimentului, cu ajutorul penelor de scris dăruite de prietenii de la Prima Şcoală Românească din reşedinţa de judeţ Sfântu-Gheorghe.

Duminică, 7 august 2016, la Covasna a avut loc prima ediţie a evenimentului „Ziua Cetăţii Zânelor”, organizat de către Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică - Valea Zânelor”. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa multor localnici, dar şi a turiştilor aflaţi în staţiune. Programul a fost diversificat, răspunzând aşteptărilor participanţilor.
În prima parte a zilei, în standul amenajat în Poiana Nedeii, după discursurile organizatorilor, au avut loc prezentări şi comunicări pe teme extrem de interesante. Trecutul ne-a fost dezvăluit prin vocea arheologilor şi cercetătorilor prezenţi: dr. Viorica Crişan, dr. Valeriu Sîrbu, dr. Paul Pupeză - Centrul rezidenţial dacic de la Covasna - Cetatea Zânelor; dr. Florea Costea - Centrul de putere dacic din Defileul Oltului, Racoş; dr. Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei - Pietroasa Mică - Gruiu Dării şi Târcov - Piatra cu lilieci, două cetăţi dacice din Curbura Carpaţilor. Proiectul cultural „ZBOR (Ziduri, Bastioane, Oraşe, Ruine). Mai aproape de cetăţile dacice din estul Transilvaniei” a fost prezentat participanţilor de către managerul proiectului, dr. Dan Ştefan, muzeograf al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR). Către final, clipul de prezentare a Cetăţii Dacice covăsnene, realizat de echipa MNCR i-a ţinut cu răsuflarea oprită pe toţi cei prezenţi.
A urmat o excursie cu ghidaj de specialitate la Cetate, care a atras oameni de toate vârstele, chiar dacă drumul pare greu accesibil. Concluzia unanimă a fost că merită efortul!
La întoarcere, MNCR a organizat două ateliere creative, respectiv atelierul de modelare manuală a lutului şi atelierul de pictură pe vase ceramice. Cu mic, cu mare, participanţii au meşterit ceşcuţe dacice, au pictat şi au aflat informaţii interesante de la specialiştii muzeului: Eugenia Filip, Laura Dănilă, Cristina Felea-Baubec, Mirela Mureşan şi Dan Buzea. De asemenea, organizatorii au premiat elevii de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” şi de la Liceul din Covasna, care, în cursul anului şcolar trecut, au participat la concursurile iniţiate de Primăria oraşului Covasna - concurs de desene cu motive decorative dacice; cel mai bun povestitor al legendelor Cetăţii; cea mai originală pereche de daci. Elevii au avut şansa să fie primii deţinători ai cărţii „Covasna - Cetatea Zânelor, un centru de putere dacic din Carpaţii Orientali”, apărută, în 2016, la Editura Istros a Muzeului „Carol I” din Brăila, sub semnătura cercetătorilor Viorica Crişan, Valeriu Sîrbu, Paul Pupeză.
Seara s-a încheiat cu proiecţia filmului „Dacii”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Prezent în prima parte a zilei, reprezentantul autorităţii publice locale, Gyero Jozsef, primarul oraşului Covasna, a dovedit că „şi-a făcut bine temele”, vorbind degajat despre legendele Cetăţii, despre cărturarul Orban Balazs, care, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, a descris Dealul Cetăţii şi zidurile acesteia, aşa cum se vedeau ele pe atunci. „Vânători de legende, căutători de adevăr istoric… fiecare să găsească ceea ce caută, eu le urez succes. Noi trebuie să ne implicăm, căci acesta este rolul autorităţilor. Într-adevăr, dacă această implicare, promovarea cetăţii prin acest eveniment, vine să pună ceva în plus pentru a diferenţia oferta oraşului faţă de alte staţiuni turistice, atunci e un câştig. Din acest motiv ne-am implicat - „Ziua Cetăţii” este un program cultural prioritar, din acest punct de vedere are asigurată finanţarea în fiecare an din partea oraşului Covasna. I-am felicitat pe organizatori şi îmi doresc ca la anul să ne putem implica mai mult”, ne-a declarat primarul oraşului Covasna, Gyero Jozsef.
„Ziua Cetăţii Zânelor” a fost un eveniment organizat de Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică - Valea Zânelor” din Covasna, cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului Local Covasna şi în colaborare cu Casa Orăşenească de Cultură Covasna, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu-Gheorghe, Muzeul Brăilei „Carol I”, Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” din Covasna şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna.

Marele poet George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, în localitatea Hordou. Satul Hordou este aşezat pe Valea Sălăuţii, la 5 kilometri de vărsarea acestuia în Someşul Mare, la Salva. Tatăl său, Sebastian Coşbuc, s-a născut la Hordou la 23 aprilie / 5 mai 1818, a trecut prin Şcoala Normală din Năsăud, de unde a plecat să studieze la Blaj, devenind preot. Maria, mama poetului, s-a născut la 14 februarie 1828. Absolvind Şcoala Germană de fete din Năsăud, Maria Avram devine prima femeie din familia coşbucenilor trecută printr-o instruire superioară. La 15 ani, Maria se mărită cu Sebastian Coşbuc; din căsătoria lor vor rezulta 12 copii, dintre care ajung maturi şi întemeiază familii doar 6: Raveca, Saveta, Angelina, Leon, George şi Aurel. Casa în care s-a născut şi a crescut George Coşbuc reprezintă întruchiparea unui model arhaic, „o căsuţă cu acoperişul de paie, cu umerii gârbovi, cu gard de nuiele împrejurul ogrăzii scunde şi cu grădiniţă în faţă”.
Poetul şi-a început studiile în Hordou, la şcoala elementară, în toamna anului 1871, la vârsta de 5 ani. În anul şcolar următor, George Coşbuc se îmbolnăveşte şi nu mai poate merge la şcoală. Tatăl său îi comandă o bancă specială cu pupitru la mijloc şi învaţă acasă. De atunci a început să înveţe şi limba germană, având profesor un neamţ. În toamna anului 1873, George este înscris la Şcoala Trivială din Telciu, tatăl său fiind convins că schimbarea locului va contribui în mod sigur şi la ameliorarea sănătăţii lui. Telciu, comună mare pe Valea Sălăuţii, la aproximativ 10 kilometri mai sus de Hordou, cu peste 2.000 de suflete, avea în anii aceia şcoală de piatră în care învăţau aproape 200 de elevi. Printre învăţători se număra şi Ion Ionaşcu, un unchi de-al său. La Telciu, George urmează clasele a II-a şi a III-a, fiind notat la toate obiectele cu e = eminenţă mică. Şcolile triviale şi-au luat numele din Evul Mediu, în care se studiau trei materii de învăţământ: gramatica, dialectica şi retorica. Respectând modelul, şi în programa lor figurau tot trei obiecte: citirea, scrierea şi calculul matematic. Deşi nu era un obiect obligatoriu, din 1864 germana continuă să le fie predată elevilor de învăţătorul Ionaşcu, în semn de respect pentru tradiţiile grănicereşti.
În toamna anului 1875, George este înscris în clasa a IV-a la Şcoala Normală din Năsăud. La sfârşitul anului şcolar, pe data de 21 iunie 1876, şcoala din Năsăud va elibera un Testimoniu Scolasticu, în baza căruia elevul George Coşbuc se va înscrie la gimnaziu. Coşbuc a avut şansa de-a locui, de la început, la învăţătorul Teodor Rotariu, într-un spaţiu de cultură, oricât ar fi fost de modest şi oricât de multe asemănări va fi avut cu cel ţărănesc. La sfârşitul anului şcolar, elevul George Coşbuc s-a clasificat printre premianţii clasei „a I-a gimnaziale”, alături de Emilian Popescu şi Basiliu Rebreanu, tatăl viitorului romancier. În toamna anului 1877, năsăudenii urmăreau cu sufletul la gură luptele pentru cucerirea Independenţei de Stat a României. Exultând de bucurie la căderea Griviţei, Rahovei, Plevnei, gimnaziştii sărbătoresc prin cuvântări naţionale înflăcărate şi prin cântările orchestrei gimnaziului.
În toamna anului 1880, se produce evenimentul ce avea să marcheze în existenţa gimnazistului George Coşbuc începutul unui nou destin: primirea în rândurile Societăţii de lectură a elevilor „Virtus Romana Rediviva”. Aici are ocazia să-şi citească primele sale poezii, iar în „Muza someşană” îi apar primele poezii, versuri originale şi traduceri. Profesorul Grigore Pletosu, care îşi făcuse studiile la Universitatea din Lipsca, îi apreciază talentul, fiind considerat cel dintâi critic al poeziei lui George Coşbuc. Debutul la societatea de lectură îi determină conştiinţa existenţei valorii artistice. Al doilea eveniment important din acel an şcolar îl constituie întâlnirea cu profesorul de matematică dr. Paul Tanco, unul din conducătorii Societăţii de lectură în anii ei de început. Viaţa elevilor la gimnaziul din Năsăud va fi considerată de critici şi cercetători, din cauza simplităţii ei rustice, ca foarte poetică. Debutul literar al poetului are loc în 1881, când George a publicat o poezie în foaia pedagogică „Şcoala practică”, fiind vorba de traducerea „Cuvintele Coranului”. La 24 septembrie 1882, sub preşedinţia profesorului dr. Constantin Moisil, George Coşbuc este ales vicepreşedinte al Societăţii de lectură, iar la 20 decembrie 1883, prin aclamaţii generale devine preşedintele societăţii. În timpul gimnaziului, George Coşbuc a învăţat să cânte la pian şi a început studiul limbii maghiare. Nivelul scăzut al cunoştinţelor sale la acest obiect trebuie pus pe seama atitudinii generale a ardelenilor, dar mai ales a năsăudenilor, hărţuiţi în toate felurile de stăpânirea maghiară.
Gimnaziştii, majoritatea covârşitoare fii de ţărani, considerau folclorul o componentă a patriotismului, formă de luptă naţională şi factor constructiv al Limbii Române şi foarte puţin un mod estetic de existenţă a culturii. Gimnazistul George Coşbuc a studiat „Elementele de limbă română” şi „Elemente de poetică metrică” de Timotei Cipariu, a făcut lectură din „Lepturariul” lui Aron Pumnul şi a audiat un curs de „Istoria limbii şi literaturii române până în timpul prezent”.
La 14 mai 1884, începe examenul de bacalaureat pe care îl termină în ziua de 26 iunie. În perioada pionieratului poetic năsăudean, Onisim Filipoi aprecia la 200 numărul poeziilor scrise de George Coşbuc.
Viitorul lui George fusese fixat de mult, încă din copilăria precoce - avea să devină preot ca şi tatăl său, ca şi străbunicii lui, generaţii la rând. Tatăl său avea să-şi aducă feciorul la Gherla, să-l înscrie la Seminarul Teologic, dar tânărul George a încurcat lucrurile rău de tot şi nu a putut fi înscris. Întorşi acasă, mama ghicind ce se întâmplase, şi-a înduplecat soţul să-i facă pe voie băiatului şi să-l lase să se ducă la Cluj-Napoca să studieze după pofta inimii.
În câteva zile, bătălia va fi câştigată. Pe data de 13 august 1884, absolventul George Coşbuc va trimite o cerere către administraţia fondurilor grănicereşti, pentru a-i asigura un ajutor financiar ca să poată studia facultatea filozofică. Comitetul administrativ al fondurilor îi va aproba, pentru anul şcolar 1884-1885, suma de 200 de florini.
George Coşbuc se prezintă, în septembrie 1884, la Universitatea maghiară din Cluj şi completează formularul cererii de înscriere, devenind astfel student al Facultăţii de Filozofie şi Litere. Aflând apoi că scrie, de la Leon Scridon, student în anul doi la drept, cei de la Societatea literară înfiinţată de profesorul Grigore Silaşi şi botezată „Iulia”, ca un omagiu voievodului transilvănean Gelu, îl vor invita în rândurile lor, iar la 27 septembrie 1884 va fi ales ca „membru de încredere” şi George Coşbuc, student la litere.
Încă din iarna lui 1884-1885, Coşbuc se va face repede cunoscut în lumea „inteligenţei româneşti” din Cluj, fiind invitat de însuşi protopopul Tulliu Rozescu în familia căruia citeşte cele dintâi versuri pe care le semnase cu pseudonimul C. Boşcu. În „Tribuna” din Sibiu, în decembrie 1884 îi apare poezia „Filosofii şi plugarii”, după o poveste poporală, semnată C. Boşcu, pseudonim determinat de conjunctura nefavorabilă prin care treceau atunci studenţii români la Universitatea maghiară din Cluj. Un cercetător orădean, Vasile Vartolomei, a arătat că C. Boşcu ia legătura cu „Familia”, în octombrie 1884, cu mult înainte de a se adresa „Tribunei”. Rămâne surprins, când la 3/15 mai 1885 studenţii maghiari ard pe Feleac ziarele româneşti „Tribuna”, „Gazeta Transilvaniei”, „Luminătorul” şi „Observatorul”, produc dezordine la cursul profesorului Silaşi şi organizează demonstraţii la locuinţa acestuia şi a altor fruntaşi români. Profesorul izbuteşte să fugă, dar huliganii îi devastează biblioteca şi o incendiază.
În condiţii de tensiune întră în sesiunea de examene de la sfârşitul anului întâi a facultăţii. Afirmaţia că „a urmat cursurile luându-şi toate examenele” nu se confirmă. Din cele 6 discipline la care se înscrisese, nu se prezintă decât la 3, obţinând note de promovare. Un eveniment important îl constituie apariţia în „Tribuna” la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie 1885 a poemului „Zlatna”, de Martin Opitz, în traducerea lui George Coşbuc. În vara anului 1885, Coşbuc se adresează din nou autorităţilor pentru a primi sprijin financiar, iar cererea se aprobă, în rate lunare, la 26 septembrie 1885.
Printre studenţii cei noi din anul întâi îi venise un prieten de la Năsăud, Virgil Şotropa. Acum începe pentru studentul George Coşbuc criza financiară. Se adresează rudelor şi îi trimite o scrisoare lui Ioan Slavici la redacţia „Tribunei” din Sibiu pentru a primi ajutor financiar. Slavici îi răspunde şi-l încurajează să scrie, să trimită în continuare poezii la „Tribuna”, promiţându-i că îl va căuta la Cluj. Se ţine de cuvânt, se duce la Cluj fiind citat „în faţa curţii cu juri”, îl caută pe Coşbuc la Universitate în 11-12 mai 1866, dar studentul Coşbuc lipsea din oraş, era plecat la Hordou, fiindcă se îmbolnăvise de friguri.
Spre sfârşitul primăverii anului 1886, poetul student „îşi pierduse într-o oarecare măsură sfiala”, devenind favoritul Societăţii de lectură. În septembrie 1886, pe la jumătatea lunii, studentul George Coşbuc apare din nou pe culoarele facultăţii şi se înscrie în anul trei fără a mai putea prezenta aprobarea de stipendiu din partea Fondurilor grănicereşti. În toamna anului 1886, urmăreşte cel puţin la început cursurile, după care se lasă tot mai mult furat de bibliotecă şi de scris. Apoi se îmbolnăveşte de „aprindere de plămâni”, situaţie în care Crăciunul şi Anul Nou 1887 le petrece acasă, bolnav şi necăjit, tânjind după colindat şi mersul cu steaua. Prin martie, mai încearcă încă o dată la Cluj, la facultate, dar nu rezistă şi se întoarce la Hordou. După câteva zile începe peregrinările sale în Munţii Rodnei şi la Herina, la sora sa Angelina. De aici îi scrie lui Slavici, îi explică situaţia sa, care îl invită la redacţia „Tribunei” din Sibiu. Deşi, scurtă ca durată (venise la facultate în toamna anului 1884 şi-o părăsea în pragul toamnei anului 1887), perioada clujeană e importantă pentru contactul cu Universitatea, care era o cu totul altfel de şcoală, şi ca atmosferă şi ca nivel decât fusese gimnaziul. Faptul că în oraş mare parte din populaţie era maghiară, va determina mai mult decât la Năsăud o înţelegere majoră a tragediei prin care trecea neamul său - românii din Transilvania.
Prima întâlnire a lui George Coşbuc cu redacţia „Tribunei” are loc pe 5 septembrie 1887. Tribuniştii îl primesc pe Coşbuc cu braţele deschise, sperând că vor rezolva cu el delicata chestiune a redactorului responsabil. Dar cum legea presei preciza că acesta trebuie să aibă vârsta de 24 de ani împliniţi, iar Coşbuc urma să împlinească abia 21 de ani peste câteva zile, vor fi fost desigur decepţionaţi. Trebuiau să aştepte întoarcerea lui Slavici plecat la băi, până atunci, Coşbuc intră în ceea ce s-ar numi săptămâna de probă. Lui Slavici, întâlnirea cu poetul îi făcu mare plăcere. Adolescentul, blond, cu priviri deschise şi c-o mustaţă care dădea figurii sale un aer ştrengăresc, inspira încredere. Aşa că Slavici îşi ţine promisiunea, îl păstrează la „Tribuna”, dar situaţia lui Coşbuc din punct de vedere financiar era încurcată. La rândul său, Slavici solicită sprijin material de la I. Bianu pentru ca George să rămână în Sibiu. Aici are posibilitatea să-l întâlnească şi să-l cunoască pe George Bariţiu. Tânărului Coşbuc îi place Sibiul, al doilea oraş din Europa cu tramvai, care atunci avea 22.000 locuitori. În această perioadă va publica multe din poeziile sale în „Tribuna”, iar Slavici va trimite din aceste poezii la Bucureşti, lui B.P. Haşdeu şi lui Titu Maiorescu, trăind în atmosfera tribunistă cel mai rodnic moment al vieţii sale. La Sibiu, George primeşte şi sarcini politice, fiind trimis în diferite localităţi din Ardeal. Aşa ajunge în Alba-Iulia de câteva ori, se deplasează la Blaj, Abrud, de aici se duce la Târgul de fete de pe Muntele Găina, la Deva, Braşov cu diferite scrisori. După condamnarea lui Slavici pentru „delict de agitaţie” la un an închisoare, la Vacz, Coşbuc are din nou probleme în legătură cu serviciul său. În această perioadă îi cunoaşte pe Bogdan Duică, Septimiu Albini, Alexandru Hodoş şi începe să-i încolţească în cap ideea plecării la Bucureşti.
Istoricii literari consideră luna mai a anului 1889 piatră de hotar în evoluţia creaţiei coşbuciene. Acum îi apărea capodopera „Nunta Zamfirei”. Era poezia prin care un nou poet îşi anunţa mesajul său, după dispariţia în acelaşi an a poetului Mihai Eminescu. Locul lăsat de Eminescu n-a rămas gol. Din rezervorul de creaţie artistică a poporului a ţâşnit o altă lumină cu un alt colorit, o altă faţă a aceluiaşi suflet, sufletul Poporului Român. La sfârşitul lunii august 1889, se întoarce Slavici la Sibiu, îi scrie lui Maiorescu şi aranjează plecarea lui Coşbuc la Bucureşti.
George Coşbuc va trece în curând Carpaţii, fără paşaport, urmând un drum de glorie literară. Soseşte la Bucureşti în decembrie 1889, se întâlneşte cu Bogdan Duică şi cu Ion Rusu Şirianu, care-i înlesnesc întâlnirea cu Titu Maiorescu. Când îl vede pe Coşbuc, Maiorescu declară: „Dumneata trebuie să fi tânăr, căci numai tinereţea are orizonturi în care imaginaţia se proiectează ca-ntr-un cadru de timpurie primăvară. Bucuria mea ar creşte dacă Ardealul înstrăinat ne-ar trimite des astfel de raze în România liberă”. La intervenţia lui Maiorescu, Coşbuc a fost numit desenator calculator la Serviciul arhitectonic din Ministerul Instrucţiunii. La Bucureşti, George Coşbuc îşi publică poeziile în „Convorbiri literare” şi „Românul”, contribuie la elaborarea manualelor şcolare, colaborează cu Barbu Constantinescu, I. Manoliu. La sărbătorile jubilare, 25 de ani de domnie a Regelui Carol I, din mai 1891, participă din Transilvania o delegaţie a Partidului Naţional în frunte cu V. Babeş, V. Lucaciu şi I. Coroianu. Cunoscându-l pe Vasile Lucaciu, care-l aprecia foarte mult pe Coşbuc, aceştia rămân prieteni apropiaţi toată viaţa. Răcindu-se relaţia cu Maiorescu, Coşbuc descoperă casa lui Al. Vlahuţă, „mic cuib literar”, unde se împrieteneşte cu B. Şt. Delavrancea, I.L. Caragiale, Spiru Haret, V.A. Urechia.
În primăvara anului 1892, e gata de tipar prima variantă a volumului „Balade şi idile”. Poetul călătoreşte în Germania, iar la întoarcere, în iunie 1892, îşi găseşte cartea tipărită. În „Moftul român”, Caragiale arată că volumul lui Coşbuc „este fala limbii noastre româneşti”. Poeziile lui Coşbuc sunt foarte bine primite de critici şi presă, dar în mod asemănător cu apariţia „Năpastei” lui Caragiale, şi Coşbuc a fost atacat în presă de plagiat de un obscur scriitor, Nicu Lazu, care iubea mai mult scandalul decât scrisul, la care se asociază şi Alexandru Macedonski şi Anton Bacalbaşa. Coşbuc refuză să le răspundă în presă imediat, dar mai târziu în scrierile sale fiecare îşi primeşte replica. Coşbuc devenise un nume cunoscut în literatura română, atât scriitorii contemporani cu el, cât şi criticii îl considerau cel mai mare artist al naţiei începând cu divinii noştri cronicari.
În octombrie 1893, poetul intră în casa lui Constantin Sfetea, unde o cunoaşte pe sora acestuia, Elena. În iunie 1895, George se căsătoreşte cu Elena, evenimentul are loc la Câmpina, naş fiindu-le Gustav Pecici, un prieten al poetului. Bucuria n-a fost deplină, deoarece de la Hordou n-a participat nimeni. În 13/25 august 1895, la Craiova s-a născut Alexandru, singurul fiu al poetului. În martie 1896, îi apare volumul „Fire de tort”, ce a avut un succes de librărie deosebit, ce se datora în aceeaşi măsură şi poeziilor cuprinse în volum, dar şi notelor cu care autorul îşi însoţise cartea şi care constituiau de fapt, exprimarea atitudinii sale faţă de acuzaţia de plagiat.
În 1897, munca şi opera lui Coşbuc sunt răsplătite cu premiul cel mare al Academiei Române, pe care „până acum nu l-a obţinut decât două figuri mari ale literaturii române: V. Alecsandri şi Al. Odobescu”. Dezvăluirile privind metoda sa de creaţie îi vor surprinde pe mulţi: „Poeziile mele le compun cântându-le şi am atâtea melodii în cap câte poezii am scris. Ca să le pot cânta, ori mă închid într-o odaie, ori plec pe câmp, dar cu voie compun când călătoresc cu trenul”. În aprilie 1897, „Foaia interesantă” consemna un eveniment considerat o premieră absolută pe malurile Dâmboviţei, prima serată oferită de un ministru român, Spiru Haret, în cinstea unui literat român, George Coşbuc, prilejul festiv constituindu-l premiera academică a „Eneidei”. Boala declanşată în primăvară îl chinuie rău de tot, iar la insistenţele Elenei şi ale cumnatului său, Sfetea, se hotărăşte să plece la Karlsbad pentru a-şi îngriji sănătatea.
La sugestia ministrului Spiru Haret, în 1899, George Coşbuc publică volumele: „Fapte şi vorbe româneşti. Carte de citire pentru toţi românii”, „Războiul nostru pentru neatârnare” şi „Povestea unei coroane de oţel”. Scrierile lui Coşbuc sunt controversate, dar succesul cărţilor l-au determinat pe Iosif Vulcan să-l propună pe Coşbuc membru activ al Academiei Române, primind decoraţiile „Bene Merenti” şi „Steaua României” în grad de cavaler. La 25 martie 1900, Coşbuc devine membru corespondent al Academiei Române.
În ziua de 7 iunie 1900, a încetat din viaţă Sebastian Coşbuc, tatăl poetului, în vârstă de 82 de ani. George Coşbuc n-a putut participa la înmormântarea tatălui său din motive politice. La 23 februarie 1901, participă la sărbătorirea lui Caragiale, numit „Moliere al României”, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate. În această perioadă publică volumul „Din Ţara Basarabilor”, scoate revista „Sămănătorul” împreună cu Alex. Vlahuţă şi termină traducerea „Infernului” lui Dante. Călătoreşte în Italia, apoi la Karlsbad, unde urmează o cură de ape minerale. Anul 1902, pentru Coşbuc, se încheie cu un remarcabil eveniment poetic, apariţia volumului „Ziarul unui pierde-vară”. Numit şef al Biroului Administrativ şi de Corespondenţă din Administraţia Casei Şcoalelor, George Coşbuc se deplasează prin judeţele ţării, ţine conferinţe, participă la cercurile şcolare, scrie articole, cărţi, având o activitate prolifică. Volumul „Conferinţe ţinute de învăţătorii rurali” a lui Coşbuc a întrunit aprecierea tuturora. După opt ani de la moartea tatălui său, pe 19 septembrie 1908, a încetat din viaţă şi preoteasa Maria, mama poetului. Nici de această dată n-a putut participa la înmormântarea mamei sale, din aceleaşi motive. „Viaţa literară” ce apare în ianuarie 1906, avându-i ca directori pe George Coşbuc şi Ion Gorun, secretar de redacţie pe Ilarie Chendi, a fost ultima revistă condusă de Coşbuc. Tot acum îi apăruse volumul „Cântece de vitejie”, cea de-a patra carte de versuri originale. Anul 1906 era an jubilar, 40 de ani de domnie a Regelui Carol. Participă la acest eveniment, unde are ocazia să se întâlnească cu Ion Agârbiceanu şi să-i cunoască mai bine pe Octavian Goga, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, precum şi cu prietenul din copilărie Virgil Şotropa.
Momentul din 1907 coincide cu terminarea „Divinei Comedii”. Mărturia prietenului său Ramiro Ortiz este revelatoare, „Coşbuc ştia toată „Divina Comedia” pe dinafară în italieneşte”. Capodopera sa „Noi vrem pământ” este numită o „Marseilleză română”.
După 20 de ani, poetul George Coşbuc reuşeşte să se întoarcă acasă. Copleşit de emoţie, de amintirile tinereţii, se duce în vizite la toate rudele sale, iar voluptatea revederii îl durea. Primit de prietenii săi ardeleni, pe unde mergea într-o clipă femei, bărbaţi, copii se asociază şi toată lumea cântă, cântă şi el plângând... „Pe umeri pletele-i curg râu”. Acum îl cunoaşte mai bine pe Liviu Rebreanu, între cei doi se înfiripă o prietenie pe viaţă.
După întoarcerea la Bucureşti publică lucrarea „Superstiţii păgubitoare ale poporului nostru”. La aniversarea a 25 de ani de la absolvirea liceului, în august 1909, poetul vine din nou la Năsăud, însoţit de Elena şi de Alexandru. Participă în august 1911 la Blaj la semicentenarul ASTREI, alături de Caragiale, Iorga, Aurel Vlaicu, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Şt.O. Iosif, Sextil Puşcariu, S. Mehedinţi şi mulţi alţii. Vestea sosirii „poetului neamului” se răspândi ca fulgerul în tot Blajul şi prin împrejurimi, toată lumea voia să-l vadă, să-l cunoască, atât era de îndrăgit.
Când fiul său Alexandru a împlinit 16 ani, îi spunea lui A.P. Bănuţ, „citeşte cărţi în câteva limbi, ştie literatură, artă, mai ales istorie, e de pe acum istoric format, are să-l întreacă pe Iorga”. Era mândru de el şi-l iubea foarte mult.
La începutul lui octombrie 1913, participă la jubileul de 50 de ani de la înfiinţarea gimnaziului din Năsăud, apoi invitat de Al. Ciurea se opreşte la Blaj. Ultimul drum acasă pentru George Coşbuc a fost în vara anului 1915, în plin război. Toate călătoriile lui Coşbuc în Transilvania ne apar aureolate de legendă. Luna august 1915 a fost cea mai tragică pentru poet. Aflat la Tismana cu familia sa, fiul său Alexandru are un grav accident de maşină în ziua de 26 august, în urma căruia îşi pierde viaţa. Dispariţia lui Alexandru răsturnă întreaga existenţă a celor doi părinţi, George şi Elena. Coşbuc îşi pierduse băiatul, dar îi mai rămăsese speranţa dobândirii patriei pierdute.
În mai 1916, George Coşbuc devine membru titular al Academiei Române. Duiliu Zamfirescu, în expunerea sa, arăta: „G. Coşbuc a fost destul de cuminte să nu se amestece în luptele politice şi nici chiar în polemicile literare ale diferitelor biserici şi bisericuţe de pe timpuri, ci, preocupat numai de a crea, a dat la lumină o serie de opere monumentale”. Lucrează la traducerea câtorva capodopere ale literaturii universale, „Odiseea”, „Sacontala”, iar „Divina Comedia” este lucrarea sa capitală, care a îmbogăţit literatura românească cu cea mai perfectă versiune.
La 4/17 august 1916, România semna tratatul de alianţă cu puterile Antantei, iar la 15/28 august România declara război Austro-Ungariei. În urma acestor evenimente, Coşbuc a declarat: „Mă simt întinerit, plec ca voluntar în Ardeal. În sfârşit, văd visul copilăriei mele”. Dar după primele succese, urmară înfrângerile prevestind dezastrul. Coşbuc acceptă numai cu greu noua realitate. Are insomnii, nu poate citi, nu poate lucra. În ziua de 6 decembrie 1916 trupele germane au ocupat Bucureştii. Un număr mare de intelectuali s-au refugiat la Iaşi. În ce-l priveşte pe poet, el rămâne sub ocupaţie dintr-un sentiment de solidaritate cu cei care n-aveau unde să fugă, dar nici nu putea părăsi mormântul lui Alexandru. La 18 iunie 1917, a murit Titu Maiorescu. Înmormântarea a fost de o simplitate absolută. Este martor cum ofiţerii armatelor germane şi bulgare iau cu de-a sila de la Academia Română documente pe care le transportă cu maşinile. La 7 mai 1918, guvernul lui Al. Marghiloman se văzu silit să încheie umilitoarea pace dintre România şi Puterile Centrale. Cu ziarul „Steagul” în mână, a doua zi, rămâne împietrit, nu-i venea să creadă, a schimbat câteva vorbe cu Iuliu Moisil şi Cornel Roman. Palid la faţă, îmbătrânit, era torturat mult de situaţia tristă în care ne găseam, aşa ajunge cu greu acasă. Noaptea de 8 spre 9 mai 1918 a fost cea mai cumplită noapte din viaţa lui Coşbuc, comparabilă numai cu cea petrecută la Tismana, când a murit Alexandru. George Coşbuc a murit în ziua de 9 mai 1918, medicii declarând cauza morţii congestie cerebrală. Şocul ultim, cel care l-a doborât, a fost, însă, pacea semnată cu Austro-Ungaria. După ce destinul îi răpise băiatul, venea acum istoria să-i năruiască visul său cel mai scump. A fost înmormântat în ziua de 11 mai în Cimitirul Bellu.
Liviu Rebreanu l-a numit pe George Coşbuc „poetul sufletului românesc”, iar George Călinescu arăta că: „Biografia lui G. Coşbuc începe nu cu anul naşterii, ci cu anul morţii. Cine nu trăieşte postmortem crescând după aceea mereu, nu-i obiect de biografie”.
Poetul George Coşbuc a devenit poetul conştiinţei naţionale, opera sa de o valoare artistică nepieritoare ne înalţă sufletul şi ne inspiră curaj.

Aşa a fost viaţa părintelui arhimandrit Mihail Goia, fostul stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ilie” din municipiul Topliţa, judeţul Harghita. Fiindcă a slujit-o, vreme de 76 de ani, cu credinţă şi cu dragoste neţărmurită până în ultimele sale clipe de viaţă. În acel an de cumplite pătimiri româneşti, 1940, mama sa, Victoria, l-a luat de mână, au trecut munţii şi s-au oprit la istorica Mănăstire a Neamţului. Avea doar 13 ani. Acolo a urmat cursurile seminarului, iar apoi, mai târziu, şi-a desăvârşit studiile la Institutul Teologic din Sibiu.
De atunci, de la vârsta fragedă a copilăriei, viaţa sa s-a contopit cu cea a Bisericii strămoşeşti. Paşii şi evenimentele l-au purtat, de-a lungul vieţii, prin multe mănăstiri şi biserici. Mai întâi la Mănăstirea Pângăraţi. Apoi, în 1848, după ce a îmbrăcat haina monahală, împreună cu arhimandritul Varaiil Jitaru, fostul stareţ de la Pângăraţi - cel care în 1946 avea să dăruiască icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, Bisericii-catedrală „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Topliţa -, a ajuns la Mănăstirea Nicula, părăsită de vieţuitori. Un an mai târziu, în 1949, a devenit stareţul Mănăstirii Nicula, după ce, în Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost hirotonit preot de către Preasfinţitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului.
După aproape un deceniu, în 1957, a reuşit să-şi vadă visul împlinit: acela de a reveni acasă, la Topliţa, pentru a sluji la altarul Mănăstirii „Sfântul Ilie”, ctitoria întâiului Patriarh al României şi al Bisericii Ortodoxe Române. Nu avea să se bucure însă prea mult de această revenire, fiindcă numai după doi ani, în 1959, regimul comunist, ateist, a desfiinţat mănăstirile (Decretul 410), astfel că vieţuitorii acestora - călugării şi maicile - au trebuit să plece care pe unde au putut spre a-şi câştiga existenţa. Părintele Mihail Goia a fost transferat la Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia. Acolo avea să rămână vreme de un deceniu, slujind mai întâi ca ucenic al Preasfinţitului Veniamin Nistor, iar după moartea acestuia, împreună cu arhimandritul Emilian Birdaş, cel care avea să devină primul Episcop al Episcopiei Alba-Iuliei, după reînfiinţarea acesteia, în 1975.
După ce a slujit timp de doi ani la altarul bisericii din Lunca Bradului, în 1970 a revenit acasă, la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa, avândul ca stareţ pe Preasfinţitul Emilian Antal, nepotul Patriarhului Miron Cristea. După numai un an, în 1971, Preasfinţitul Emilian a trecut la cele veşnice, astfel că părintele arhimandrit Mihail Goia a fost numit stareţ. Iar în 1994 a fost numit şi exarh al mănăstirilor din nou înfiinţata Episcopie a Covasnei şi Harghitei.
Chiar dacă s-a pensionat în 2004, părintele arhimandrit Mihail Goia a rămas la fel de activ şi a continuat să slujească, cu dăruire şi dragoste, Biserica străbună, de care nu s-a despărţit timp de 76 de ani! Fără îndoială că cei mai frumoşi şi mai rodnici au fost cei 33 de ani pe care i-a petrecut la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa, ca stareţ. Prin râvnă şi muncă neobosită, avându-l alături pe inimosul şi harnicul părinte arhimandrit Emilian Telceanu, actualul stareţ, Mănăstirea „Sfântul Ilie” şi-a schimbat faţa, purtând, întipărite puternic, semnele unui conducător chibzuit, blând şi harnic, cu inima plină de bunătate şi cuvinte înţelepte.
Astfel, Mănăstirea „Sfântul Ilie” a devenit, în scurt timp, ceea ce a dosit chiar ctitorul ei, Patriarhul Miron Cristea: un adevărat focar de credinţă străbună, dar şi unul de răspândirea culturii din această arie geografică a Mureşului de Sus. Sărbătorea hramului, în 20 iulie, a devenit, an de an, nu numai o sărbătoare a românilor topliţeni, ci şi a românilor din Transilvania, ba chiar şi a celor de peste munţi, din Moldova.
De puţin timp, părintele arhimandrit Mihail Goia nu mai este printre noi. Ne-a părăsit pentru a trece într-o altă viaţă. Cea a odihnei veşnice. S-a despărţit de noi în cea dintâi zi de toamnă calendaristică. S-a desprins - cum spunea Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului - uşor, precum o frunză îngălbenită dintr-un tei din grădina mănăstirii în care şi-a petrecut cei mai frumoşi şi rodnici ani. Dar această desprindere a însemnat momentul trecerii sale în viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Fraţii călugări care i-au deschis mormântul, nu au făcut altceva decât să-i deschidă uşa spre această împărăţie.
Înainte de a păşi spre aceasta, părintele arhimandrit Mihail Goia i-a avut alături pe Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cel care l-a avut pe părintele Mihail naş la tunderea în monahism; Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, cel care în 1994 a fost hirotonit, ca episcop al nou-înfiinţatei Episcopii a Covasnei şi Harghitei, la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa; pe Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei. I-au fost alături călugării şi fraţii trăitori la această Sfântă Mănăstire, în frunte cu părintele arhimandrit Emilian Telceanu, cei cu care a împărţit bucuriile şi necazurile din anii petrecuţi împreună. Au venit să-şi ia rămas bun numeroşi călugări şi preoţi din aproape tot Ardealul, dar şi din Moldova, precum şi câteva sute de credincioşi din localităţile din nordul judeţului Harghita şi din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Neamţ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dăruiască odihnă veşnică în împărăţia Sa!

Cinstire Eroilor, dar şi Cinste vouă că nu ne uitaţi!

Iată că se împlinesc doi ani de când, datorită Despărţământului ASTRA „Buzăul Ardelean” şi conducerii comunei Vama-Buzăului (judeţul Braşov), localitatea s-a înscris cu succes pe harta manifestărilor ştiinţifice, de ţinută, desfăşurate în Ţara noastră, iar, din acest an, şi pe lista şi harta monumentelor comemorative închinate ostaşilor Armatei Române care au luptat şi s-au jertfit în marele război de reîntregire naţională. Faptul se datorează viziunii, inteligenţei şi perseverenţei celor două puternice personalităţi aflate în fruntea Despărţământului, cât şi a comunităţii vămăşene, profesoara Corina Bărăgan Sporea şi inginerul Tiberiu Nicolae Chirilaş, primarul comunei, care nu şi-au precupeţit eforturile pentru a iniţia şi organiza asemenea manifestări de amploare în plan ştiinţific şi comemorativ. Desigur, acestea presupun o pregătire specifică, în timp, a fiecărei acţiuni în parte: o comunicare consistentă şi eficientă cu personalităţi ale vieţii ştiinţifice din Ţară participante la masa rotunda a comunicărilor şi dezbaterilor; mobilizarea unor resurse umane, logistice, materiale şi financiare care să facă posibilă realizarea monumentului proiectat la standardele impuse de edificarea unor asemenea opere comemorative de artă şi de mediul ambiental în care este amplasat; conştientizarea comunităţii locale de importanţa istorico-educativă şi, nu în ultimul rând, de participarea la activităţile înscrise în program, într-o perioadă, 1-14 august 2016, când toată mass-media era „programată” pe Casa Regală şi „regina” Ana, „uitând” cu desăvârşire de un moment esenţial al istoriei românilor - împlinirea a 100 de ani de la debutul eliberării Ardealului de către Armata Română, în ziua de 14/27 august 2016. Spre cinste lor, nici locuitorii din localităţile buzăiene ale judeţului Covasna - Întorsura-Buzăului, Sita-Buzăului şi Barcani - nu au uitat de acest moment, comemorând eroii Armatei Române, prin ridicarea în localitatea Crasna, în curtea bisericii din localitate, a unui astfel de monument.
Practic, cu excepţia primirii cu pâine şi sare, la Sala Consiliului Local, a oaspeţilor din Ţară de către primarul Tiberiu Nicolae Chirilaş, alături de un grup de elevii în frumosul port popular local, a servirii meselor şi cazării la excelenta pensiune „Bastion” şi a vizitării vestigiilor istorice din frumoasa şi pitoreasca localitate, programul festivităţilor de la Vama-Buzăului, intitulat În amintirea jertfelor din anul 1916 pentru eliberarea Ardealului şi Unirea cu Ţara Mamă România, a cuprins două principale manifestări: sâmbătă, 13 august, Masa rotundă cuprinzând comunicările, transformate în unele cazuri în dezbateri, având ca temă 100 de ani de la intrarea Armatei Române peste graniţă, pentru dezrobirea Ardealului şi, duminică, 14 august, Festivitatea dezvelirii, de la punctul Strâmbu, locul luptelor din anul 1916, a unui simbolic Monument Comemorativ.
Masa rotundă, la care au susţinut comunicării ştiinţifice 9 cercetători din Ţară (5 doctori în istorie şi istorie militară, 2 profesori, 1 colonel şi 1 arhitect), precum şi 2 intelectuali locali (un istoric şi un preot), a fost onorată de un avizat public din zonă, din care pot remarca: aleşii din cadrul autorităţilor locale - primarul Tiberiu Chirilaş şi consilierii locali - Ioan Mariş, Constantin Voinea, Vasile Ionescu, Dorin Drăgan şi Daniel Ardelean, profesorii - Alexandru Ionescu, Mircea Haas, Ciprian Popica, Nicoleta Sporea, Luminiţa Bobeş (director Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Întorsura-Buzăului), inginerul Dan Ştriblea din Sita-Buzăului, economistul Fabian Roth, managerul Centrului de Informare Turistică „Valea Zimbrilor” Acriş, poetul Victor Manole din Întorsura-Buzăului şi iubitorii de istorie - Gheorghe Neagoie (în curtea căruia este ridicată, şi îngrijită exemplar, troiţa dedicată eroului din Regimentul 8 Buzău, soldat Velea Ştefan, căzut în luptele din august 1916, contra Batalionului 83 Landwehr, făcut întreg prizonier), Rodica Popica, Mircea Burlacu şi venerabilul Gheorghe Mirică, la cei 91 de ani ai săi. Lucrările au fost deschise de iniţiatoarea şi sufletul festivităţilor de la Vama-Buzăului, Corina Bărăgan Sporea, care a ţinut să sublinieze faptul că „întâlnirea noastră este închinată intrării Armatei Române în Ardeal în seara zilei de 14/27 august 1916, intrare atât de aşteptată de românii din Transilvania şi atât de grăbită şi de cei peste 100.000 de ardeleni aflaţi la Bucureşti, prin însăşi chemările cântecelor patriotice: „Ardealul, Ardealul, ne cheamă Ardealul” sau „Treceţi batalioane române Carpaţii!”. Pentru a şti ce s-a întâmplat acum 100 de ani, am invitat la această manifestare ştiinţifică personalităţi de seamă din rândul istoricilor, care au studiat documente, studii, scrieri memorialistice dedicate evenimentelor, cărora le mulţumim că au venit, şi pe care îi rugăm să ne împărtăşească din cunoştinţele domniilor lor. În acest sens, îl rog pe domnul prof. univ. dr. Ion Giurcă să preia conducerea lucrărilor şi să medieze manifestarea ştiinţifică de astăzi”. În cuvântul său de deschidere, doctorul în istorie militară, Ion Giurcă, a făcut o concisă descriere a contextului politico-militar privitor la intrarea României în război şi a rolului strategic jucat de localitatea Vama-Buzăului în anii războiului, creând climatul propice expunerilor care au vizat următoarele teme: Vestigii istorice la Vama-Buzăului - temă susţinută de dr. Stelian Coşuleţ, Braşov; Anul 1916 în mentalul colectiv românesc din fostul judeţ Treiscaune - dr. Ioan Lăcătuşu, Sfântu-Gheorghe; Consemnări din presa maghiară despre război - dr. Milandolina Beatrice Dobozi, Târgu-Mureş; Arhiva Braşovului în anul 1916 - dr. Elisabeta Marin, Braşov; Acţiuni militare în zona trecătorii Tabla Buţii în anul 1916 - dr. Ion Giurcă, Bucureşti; Pagini de jertfă din jurnalele de front ale Regimentului 28 infanterie - prof. Traian Cepoiu, Ceraşu, judeţul Prahova; Misiunea preoţilor militari în armată - preot Nicu Lazăr, Vama-Buzăului, Înnăsprirea agresiunilor de către autorităţile maghiare asupra populaţiei din Buzăul Ardelean în timpul neutralităţii şi după intrarea României în război - prof. Corina Bărăgan Sporea, Vama-Buzăului; Decoraţii româneşti conferite de statul român în anii 1916-1919 - prof. Vasile Stancu, Sfântu-Gheorghe; Ordinul „Mihai Viteazul” - col. (r) Petru Bularca, Sfântu-Gheorghe. Desfăşurată de-a lungul a cinci ore, manifestarea a fost finalizată de prof. univ. dr. Ion Giurcă, care a concluzionat ca fiind „o reuşită datorată atât conferenţiarilor, cât şi a publicului, atât a tematicii interesante şi diverse prezentate, cât şi a discuţiilor purtate pe marginea întrebărilor adresate din public, care, toate împreună, au contribuit la formarea unei imagini clare, coerente şi complete a desfăşurării războiului de întregire naţională pe aceste meleaguri buzăiene, cât şi a reconstituirii atmosferei acelor zile”.
În dimineaţa celei de-a doua zile a manifestărilor de la Vama-Buzăului, duminică, invitaţii din Ţară, alături de locuitorii satului, au participat la slujba religioasă susţinută de părintele paroh Nicu Lazăr la vechea biserică. Apoi, „cu mic, cu mare” s-au deplasat, în afara localităţii, la locul, numit de localnici, Strâmbu. Aici, în prezenţa unui numeros public, începând cu ora 14, au avut loc festivităţile de dezvelire a Monumentului Comemorativ ridicat pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi în luptele desfăşurate în octombrie-noiembrie 1916 din timpul Marelui Război de Întregire a Neamului Românesc, datorat în mare măsură iniţiativei şi eforturilor tenace a fiicei localităţii, profesoara de istorie Corina Bărăgan Sporea. Festivităţile au surprins încă odată, dacă mai era cazul, ştiinţa „trinomului profesor-primar-preot” de atragere şi mobilizare a tuturor factorilor capabili a contribuii la realizarea obiectivelor propuse, în cazul nostru, la edificarea Monumentului Comemorativ şi cinstirea eroilor. Astfel, au fost implicate, contribuind fizic, material-financiar şi cultural-spiritual instituţiile administrative, şcolare, spirituale şi turistice ale localităţii, Asociaţiunea Centrală ASTRA - Sibiu, Despărţămintele ASTRA din sud-estul Transilvan, Liga Scriitorilor din România - Filiala Braşov, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” - Filiala Braşov, Detaşamentul Vânătorilor de Munte Ghimbav - Braşov, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, periodicul regional „Condeiul ardelean”, personalităţi ale vieţii culturale, economice, politice din localitate, zonă, Ţară sau chiar de peste hotarele ei, numeroşi turişti aflaţi în localitate, fii ai satului şi ai celorlalte localităţi ale Buzăului Ardelean - Întorsura-Buzăului, Sita-Buzăului şi Barcani. Astfel, alături de organizatori şi invitaţii lor de la manifestarea ştiinţifică din ziua precedentă, au putut fi văzuţi membrii delegaţiilor ASTRA în frunte cu prof. univ. dr. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii; Sânziana Migia, fiica prof. Valeria Căliman Branişte şi a dr. Nicolae Căliman (ginerele lui Valeriu Branişte), preşedintele Despărţământului ASTRA Braşov în perioada 1926-1948; poeta Viorica Popescu, preşedinta Ligii Scriitorilor din România - Filiala Braşov şi director al revistei de cultură „Ritmuri Braşovene”; poetul avocat George Echim, redactorul-şef al revistei trimestriale braşovene de poezie „Claviaturi”, reprezentant al Despărţământului ASTRA Braşov; col. (r) I. Stratanov, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” - Filiala Braşov, jurista Elena Ciobanu, vicepreşedinte al Fundaţiei „Mihai Viteazul” - Sfântu-Gheorghe; prof. Leca Băncilă, primarul oraşului Întorsura-Buzăului; prof. univ. dr. Adrian Kunst - Institutul de Arhitectură Bucureşti; economiştii Letiţia şi Vasile Dobrescu - Râmnicu-Vâlcea; Mihai Perju jr., fiul gen. (r) M. Perju de la Braşov; prof. Constanţa Badea şi fiica sa, jurista Ioana Letcă de la Viena, şi mulţi, mulţi alţii.
Ceremonialul dedicat dezvelirii Monumentului Comemorativ a debutat cu sfinţirea monumentului de către un sobor de preoţi, format din Pr. Nicu Lazăr - Parohia Vama-Buzăului, Pr. Claudiu Lihor - Parohia Acriş, Pr. Sorin Minea - Parohia Brădet şi Pr. drd. Marius Banciu - Parohia Sărmaş, urmat de cuvântul edilului localităţii, ing. Tiberiu Nicolae Chirilaş, care a subliniat faptul că: „Poporul român, de-a lungul existenţei sale, a dat uriaşe jertfe. Nu există palmă de pământ, în tot spaţiul românesc, care să nu fi fost apărată prin jertfă de sânge. Pentru curajul vitejesc şi jertfa lor supremă, poporul nostru, mânat de sentimente de adâncă recunoştinţă, i-a venerat pe eroi. Preoţii îi pomenesc în faţa altarului bisericii, pe câmpurile de luptă sau la picioarele unor asemenea monumente ridicate astăzi pe locurile bătăliilor. Istoria i-a consemnat nominal, iar obştea le-a înălţat monumentele încercând să dea nemurire faptelor lor. Astăzi, aici la Strâbu, ne aflăm pe un asemenea loc, loc destinat cinstirii eroilor Armatei Române, cinstire ce constituie pentru noi, cei aflaţi în viaţă, o datorie de conştiinţă şi, totodată, o dovadă de respect faţă de trecutul istoric, faţă de tradiţiile nobile pentru glorificarea eroilor”. În continuare, primarul Tiberiu Chirilaş a mulţumit călduros tuturor celor care s-au implicat în proiectarea şi înălţarea Monumentului Comemorativ, în mod deosebit profesoarei Corina Sporea Bărăgan, precum şi tuturor celor veniţi de pe alte meleaguri, care sunt alături de comunitatea din Vama-Buzăului, la acest moment de mare importanţă patriotică pentru ea. A urmat prof. univ. dr. Dumitru Acu, care a ţinut să spună ce este şi care a fost obiectivul Asociaţiunii ASTRA. Afirmând că „înfiinţată la Sibiu în anul 1961, misiunea sa principală a fost de a lupta prin cultură pentru prosperitatea şi progresul Naţiunii Române”, exemplificând apoi principalele realizări, de-a lungul existenţei sale seculare, prin strădaniile membrilor şi despărţămintelor astriste. În acest context, Dumitru Acu a menţionat şi meritele celor care au edificat Monumentul Comemorativ şi a acordat din partea conducerii „Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” DIPLOMA ANDREI ŞAGUNA, doamnei prof. Corina Bărăgan Sporea şi DIPLOMA DE RECUNOŞTINŢĂ următoarelor persoane din Vama-Buzăului: Tiberiu Nicolae Chirilaş - primar; preot Nicu Lazăr; Ioan Popica - viceprimar; Consiliului Local; Ion Bogdan - constructor; ec. Fabian Roth; prof. Alexandru Ionescu; prof. Mircea Haas, precum şi următorilor sponsori: director Mihai Nicolae, Asociaţia „Ştefadina” Bucureşti; prof. Traian Cepoiu, Ceraşu, judeţul Prahova; jr. Elena Ciobanu, Sfântu-Gheorghe; ec. Liviu Baciu, Săcele; silv. Ion Muscalu, Acriş şi silv. Gheorghe Negoţ, Întorsura-Buzăului. Diplomele au fost acordate de conducerea Asociaţiunii ca simbol al gratitudinii noastre pentru meritele deosebite în implementarea activităţii Asociaţiunii ASTRA şi promovarea istoriei naţionale. În faţa Monumentului Comemorativ au mai luat cuvântul, omagiind memoria eroilor Armatei Române, primarul oraşului Întorsura-Buzăului, prof. Leca Băncilă; istoricul militar Ion Giurcă; cercetătorul Traian Cepoiu; prof. Liviu Dărjan, în numele Despărţământului ASTRA „Fraţii Popeea” din Săcele; av. George Echim, Despărţământul ASTRA-Braşov; ec. Mircea Dragoş, Despărţământul „.Nicolae Căliman” din Codlea; poeta Viorica Popescu, care, în finalul discursului său, a acordat Diploma de Excelenţă şi medalia „Nicolae Titulescu” în numele Ligii Scriitorilor - Filiala Braşov Doamnei profesoare Corina Bărăgan, pentru merite de excepţie în acţiunile sale de cinstire şi rememorare a istoriei.
A urmat depunerea coroanelor de flori, la baza Monumentului Comemorativ, de către reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local Vama-Buzăului, ASTREI Centrale - Sibiu, prin preşedintele său Dumitru Acu, Despărţământului ASTRA „Buzăul Ardelean” (Iosif Radu, Ciprian Popica, Teodora Aioanei, Alexandru Ionescu, Leca Băncilă şi Corina Bărăgan Sporea); Despărţământul „Fraţii Popeea” Săcele (Liviu Dărjan, Constantin Zavarache, Ştefan Durbalău); Despărţământul „Nicolae Căliman” Codlea (preşedintele Despărţământului, Mircea Dragoş); Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” (o delegaţie de militari condusă de col. I. Stratanov) şi frumosul grup de elevi, în port popular, ai Şcolii Gimnaziale din comuna Vama-Buzăului. Festivităţile s-au încheiat prin parada militară a Detaşamentului V.M. Ghimbav, după care au urmat fotografiile de grup pentru imortalizarea emoţionantului moment patriotic la care am participat.
Închei prin a reproduce cuvintele de recunoştinţă ale eroilor, izvorâte din pământul sfinţit de sângele celor comemoraţi la punctul Strâmbu, încrustate pe una din plăcile Monumentului Comemorativ: Cinste vouă că nu ne uitaţi!
Da, CINSTE VOUĂ CORINA BĂRĂGAN SPOREA, TIBERIU NICOLAE CHIRILAŞ, NICU LAZĂR!
CINSTE VOUĂ TUTUROR ACELORA CARE NU V-AŢI UITAT EROII! Binemeritaţi a fi amintiţi mereu, la altarul bisericii satului Vama Buzăului, prin sintagma „VREDNIC ESTE!”.