An după an, mai ales după plecarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscop al Harghitei şi Covasnei, supranumit „Ioan al Munţilor”, devenit acum Mitropolit al Banatului, un luptător, un român iubitor de Ţară, Neam, Credinţă Strămoşească şi Tricolor (pe care-l vedeam, la o întâlnire de la Mănăstirea Doamnei de la Moglăneşti-Topliţa, cu crucea în mâna dreaptă, în cea stângă cu sabia voievodală de odinioară), constatăm, cu îngrijorare, cum se adună, tot mai grei, tot mai negri şi ameninţători, norii autonomişti în această de unii închipuită deja „Insulă a Şerpilor” în inimă de Românie.
Pe măsură ce timpul ne poartă spre Centenarul făuririi Marii Uniri şi a României Mari, prin Harghita şi Covasna numai despre pace, numai despre liniştea dorită de români nu mai poate fi vorba. Scenariile antiromâneşti, unele puse la cale la Budapesta, privind autonomia teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc, drepturile aberante, confundate cu privilegiile şi imposibilele supradrepturi, ale duşmanilor Statului Român, au început să întunece, normalitatea unei vieţi în această parte a României, aşa cum se întâmplă lucrurile pe aici, încă din decembrie 1989, când românii au fost alungaţi dintr-un teritoriu al Ţării lor. Toată lumea vede, numai chiorii, trădătorii, orbii noştri guvernanţi nu văd ce pe aici se petrece împotriva românilor, împotriva acestei Ţări care tolerează, nepermis, manifestările potrivnice ale unei minorităţi arogante, arţăgoase şi gălăgioase, dornice să rupă, să destructureze România făurită la 1 Decembrie 1918, s-o transforme în federaţie, prin acel total dispreţ al articolului 1 din Constituţie: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, precizând, prin alineatul 5: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Deci, o respectare obligatorie a Constituţiei, a legilor Ţării!
Numai asta nu vor s-o recunoască cei care au refuzat să semneze, nu întâmplător, Constituţia României. Atunci trebuia votată, imediat, o lege urgentă, conform căreia, cei care nu recunosc Legea fundamentală a Ţării în care s-au născut şi a cărei pâine o mănâncă, nu respectă nici legile obligatorii pentru toţi cetăţenii ei, să plece! Să plece acolo unde consideră ei că li-i bine şi-i ţara lor! De 27 de ani ei dau vârtos cu târnăcopul la temelia acestei Românii, pe care o vor destructurată, federalizată, luptând împotriva integrităţii statale, a interesului naţional şi a siguranţei naţionale ale unei patrii comune.
Sunt suficiente câteva cazuri recente. La Zalău, la o mare întrunire UDMR-istă, Marko Bela, fostul lider al struţo-cămilei, pe scaun de ministru şi de vicepremier al Guvernului României, acum preşedinte al Filialei mureşene a Uniunii Scriitorilor Români, cel care, cu ani în urmă, cerea, zgomotos, „patria înapoi” („patria dinainte de 1 Decembrie 1918!”), se declara total împotriva sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi făuririi României Mari, considerând, într-un fel, normal gestul acelui senator udemerist, care, tocmai de Ziua Naţională a României, cu prilejul adunării festive, purta pe coridoarele Parlamentului de la Bucureşti, o banderolă neagră la braţ, susţinând că, pentru ei, maghiarii, acest moment constituie „o zi de doliu”!
Invitat în judeţele Harghita şi Covasna, preşedintele României, Klaus Iohannis, a efectuat o vizită oficială în zonă. Mare i-a fost, însă, surpriza, bineînţeles neplăcută, când, imediat după intonarea Imnului de Stat al României, a fost intonat şi imnul ţinutului secuiesc, al unui ţinut care, de fapt, nu există. Imn al ţinutului secuiesc, imn separatist, cântat, în stânga şi în dreapta lui Iohannis, de cei care l-au invitat, preşedinţii consiliilor judeţene Harghita şi Covasna, Borboly Csaba şi respectiv, Tamas Sandor, împreună cu întreaga sală. O sfidare! O insultă adusă preşedintelui României. Ce ar fi fost absolut normal să facă, în acel moment, şeful Statului Român? Să le întoarcă spatele prezidenţial şi să-i lase acolo să fiarbă mărgeaua lor şerpească, de ură, din cuibul viperelor şi să plece, spunându-le: „Cântaţi-vă voi, până leşinaţi, imnul secuiesc, neisprăviţilor!”. Dar n-a făcut-o! Din păcate, a înghiţit jignirea, lipsa de respect faţă de şeful Statului Român, statul în care ei, autonomiştii, se află. Ba mai mult, a acceptat să ia parte la o nouă insultă! Raduly Robert Kalman, primarul din Miercurea-Ciuc, un iredentist şi un antiromân notoriu, i-a înmânat preşedintelui, desfăşurându-l, un steag secuiesc, tot al acelui ţinut care nu există. În replică, Klaus Iohannis i-a dat un Tricolor, „steagul României”, cum îi spunea ticălosului.
La Universitatea de Vară şi la Tabăra Studenţească de la Băile-Tuşnad (vezi, Doamne, azi, pentru ei, doar Tusvanyos!), la cea de-a 28-a ediţie, atitudinea antiromânească s-a remarcat, din nou, prin acea grandomanie nemeşească şi printr-o vădită defăimare a adevărului şi a istoriei reale. Or, se ştie, defăimarea istoriei devine, oriunde şi oricând prin această lume, o clară insultă. Premierul Ungariei, prezent cam la fiecare ediţie, nu şi-a putut suprima, nici de data aceasta, acea mâncărime de limbă şi, bătând câmpii cu graţie, luând-o razna peste arătură, se umfla în pene: „Am crezut, cândva, că viitorul este Europa. Azi, noi, cei din Grupul de la Vişegrad (Ungaria, Slovacia, Polonia şi Cehia), suntem valul Europei!”. Orban Viktor a început să împrumute, din păcate, mai ales după legăturile lui strânse cu Moscova lui Putin, metode propagandistice de pe vremea acelei Germanii naziste, privind periculosul cult al personalităţii. Întrebat care-i poziţia lui faţă de autonomia teritorială, Orban Viktor a dat un răspuns sibilinic: „Sprijin autonomia, în loc de ceva mai bun!”. Oare ce ar fi, ce ar însemna acel „ceva mai bun?”. Nu cumva vreun alt Dictat de la Viena, din 30 august 1940? Prezent, şi el, la fierberea mărgelei şerpeşti din cuibul viperelor, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, contoraşul lui Orban, îşi dădea şi el cu părerea: „Românii sunt incapabili să garanteze autonomia culturală!”. Din gura mincinoasă, însă, îi zboară un negru porumbel, cel al neadevărului. Despre ce fel de „autonomie” vorbeşte el? Despre cea „culturală”? Minoritarii maghiari o au demult. Şi de ce, oare, ar fi „incapabili” românii? Că ei nu acceptă minciuna sfruntată? Şi el ştie, şi încă prea bine, că-i vorba despre un alt fel de autonomie, cea teritorială, pe criterii etnice, a aşa-zisului ţinut secuiesc, nu despre cea culturală! Asta, însă, e cu totul altceva: o altă Marika cu altă pălărie!
Cum ai putea considera decât clară insultă scrisoarea lui Szilagy Zsolt, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), adresată lui Klaus Iohannis, cerându-i preşedintelui României „să iniţieze şi să modereze un dialog româno-maghiar despre formele de autonomie teritorială”. Scrisoare deschisă în care insul, hrănit la ţâţa Budapestei, afirmă că „Transilvania consideră Bucureştiul (corect Bucureştii - n.n.) un centru corupt şi ineficient, de putere”. „Este nevoie de o reformă - spune el - bazată pe descentralizare, după modelul federal german, care ar face statul român mult mai eficient. (…) O reformă cu regiuni în stare să se autoguverneze şi să se autoadministreze. (…) România federală ar fi un stat mai eficient decât statul actual, care este, în continuare, ineficient, centralizat şi corupt. Din nefericire, însă, nu există un dialog sincer şi organizat pe această temă. La fel cum nu există dialog nici despre rolul, situaţia şi viitorul comunităţilor naţionale autohtone (…), iar legislaţia şi practica, de zi cu zi, ne consideră cetăţeni de rangul doi”. Încă o minciună cu ecou, din cuibul de vipere. Adevărul e că liderii separatişti refuză, categoric, orice dialog real: ei vor doar autonomie teritorială, supradrepturi, privilegii, să fie mai egali ca alţii. Iar pentru acest Szilagy Zsolt „reforma” înseamnă federalizarea României şi autonomie teritorială pe criterii etnice. Deci, separare etnică!
Nu mai e chiar atât de mult până la 1 Decembrie 2018, când românii vor trăi cea mai mare sărbătoare a Neamului nostru - Centenarul făuririi Marii Uniri şi a României Mari! Iar duşmanii noştri, adunaţi, din nou, în cuibul lor, colcăitor, de vipere veninoase, au şi început seria manifestărilor antiromâneşti, de multe ori după scenarii de la Budapesta, capitala unei Ungarii, ţară învinsă în Primul Război Mondial, care, şi azi, refuză să se supună prevederilor Tratatului de Pace de la Trianon (4 iunie 1920). Ungaria Mare, visată de nostalgici, nu mai există şi nici nu va mai exista vreodată! Avea dreptate acel Ottokar Czernin, ministrul de Externe austro-ungar, când spunea, în anul 1917, despre luptele de pe frontul din Moldova, din Primul Război Mondial: „Războiul acesta va fi un război de exterminare! Dacă suntem noi învingători, desfiinţăm România! Dacă suntem învinşi, nu va mai exista nicio Austro-Ungarie!”. Şi aşa a fost! Austro-Ungaria a fost învinsă! Şi a dispărut. Învinsă fiind şi în cel de Al Doilea Război Mondial, iar după Pacea de la Paris (1947), Ungaria a pierdut întreaga Transilvanie, fiind înlăturat şi Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Din păcate, dăinuie gândul ascuns al unor nemernici din cuibul viperelor, gând al refacerii unei Ungarii Mari, imposibilă, din toate punctele de vedere.
Asistăm, din 1990 încoace, la o radicalizare a antiromânismului, a unei uri viscerale. Iată ce declara, recent, europarlamentarul Tokes Laszlo, ajuns în Parlamentul Europei pe lista FIDESZ, partidul lui Orban Viktor: „Genocidul maghiarilor din Transilvania a început odată cu Trianonul! Acum e momentul autonomiei teritoriale şi al independenţei totale a Ardealului şi Partiumului. (…) Timpul nostru e acum. Acum trebuie să acţionăm. (…) Doar independenţa naţională totală poate aduce înălţarea pentru maghiarime (…) Autonomia teritorială a Ardealului şi a Partiumului trebuie să se îndeplinească, iar unitatea militară secuiască, înfiinţată în timpul lui Bela Khun, să ne fie exemplu la nevoie!”. Şi nimeni nu-i dă ticălosului, acestei Iude, peste gură? Care „genocid”? Care „independenţă naţională”? Uită el barbaria din anii 1848-1849, apoi din timpul Dictatului de la Viena (Ip, Trăznea, Sărmaşu, Moisei, Aita-Seacă, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Turda, Huedin, din alte foarte multe localităţi ardelene)? Lui îi este dor de Bela Khun şi de Divizia Secuiască, cea mai sângeroasă şi criminală divizie, care, în anul 1919, atacând tânăra Românie Mare, împreună cu bandele lui Bela Khun ale Republicii Sovietice Ungare a Sfaturilor, a comis atâtea crime abominabile, atâtea atrocităţi împotriva românilor!
Din păcate, ziare ungureşti, tipărite pe pământul Transilvaniei, gazetari maghiari din Cluj-Napoca devin propagandişti ai politicii revizioniste! Este cazul ziarelor „Erdelyi Naplo” şi „Kronika”, ziare care găzduiesc un interviu cu un fanatic horthyist, istoricul Raffay Erno, care consideră că guvernatorului Ungariei (1920-1944), Horthy Miklos, supusul lui Hitler, merită să-i fie înălţată o statuie, pe cal alb, în uniformă de contraamiral, în faţa Parlamentului din Budapesta! Raffay Erno, cel care şi-a permis obrăznicia să aducă şi să ruleze, în oraşe din Ardeal, din România de azi, acel film al „primirii entuziaste” a lui Horthy Miklos, călare pe cal alb, în acele localităţi cedate Ungariei horthyiste şi fasciste, prin Dictatul de la Viena. Autor al cărţii „Transilvania: 1916-1944”, un falsificator al istoriei acestor meleaguri româneşti, admirator al regimului horthyisto-fascist, el aduce un elogiu nostalgic, o ridicare în slăvi lui Horthy, uitând genocidul horthyist, paginile de sânge din perioada 1940-1944, crimele abominabile comise împotriva românilor sub acel dictat! Fanaticul horthyist este cel care, la o întâlnire cu iredentiştii şi neorevizioniştii unguri, susţinea că trupele ungare ar fi trebuit să atace România şi să ocupe Transilvania: în decembrie 1989, apoi în momentul dezmembrării Cehoslovaciei, precum şi la bombardarea Serbiei de armata americană. Iată pe cine găzduiesc unele ziare de limbă maghiară din România! Tocmai în Ardeal!
Atac la marea sărbătoare a românilor a dat şi Kelemen Hunor, preşedintele struţo-cămilei, şi el fost vicepremier şi ministru al Culturii în Guvernul de la Bucureşti, nu în cel de la Budapesta: „Noi nu vrem să sărbătorim, în 2018, Centenarul Unirii, fiind vorba despre un naţionalism de prost-gust”. El anunţă, însă, pentru 2018, proiectul UDMR-ist „O mie de ani, în Ardeal, o sută în România”. Adică, mai pe înţelesul tuturor, ei au trăit o mie de ani în Ardealul întotdeauna majoritar românesc, şi, după stupida lor ură, doar o sută de ani în România! Deci, iată pe unde le zboară lor gândul ticălos! Ungaria este considerată „victimă a Trianonului”, la Budapesta ia fiinţă organizaţia „Trianon 100”, tocmai pentru lovirea, sistematică, a Centenarului făuririi Marii Uniri şi a României Mari. Iar într-un articol din „Magyar Idok”, Mica Antantă (România, Cehoslovacia, Iugoslavia) este numită o „adunătură de hiene”.
Pe aici, pe la noi, mai dăinuie, până ce şi răbdarea asta românească va dovedi că are, şi ea, o limită, statuia Ungariei Milenare, a urii şi intoleranţei, care continuă să ne sfideze de la Arad. Acolo unde premierul Adrian Năstase, şeful Guvernului PSD-ist de atunci, a amplasat-o, fără să-i întrebe pe români, pe un teritoriu românesc, în loc s-o scoată de pe acest pământ udat cu sânge şi cu lacrimi, prin zbuciumata, prea încercata noastră istorie, şi s-o expedieze în Ungaria, acolo unde-i era locul. Nu aici, pe pământul românesc este locul ei!
Iar celor care se zvârcolesc în cuibul acela de vipere, le mai spunem, din nou, că şi răbdarea românească, toleranţa păguboasă a unui neam, toate au, şi ele, o limită! Timpul, nemilosul timp, este cel care, pe fiecare, în parte, îl judecă. Nici dornicii imposibilului aşa-zis ţinut secuiesc, nici colcăitorii prin cuibul viperelor, nici Orban Viktor, Semjen Zsolt, Kelemen Hunor, Tokes Laszlo, Marko Bela, Raduly Robert nu vor scăpa de aspra lui judecată!