Are you the publisher? Claim or contact us about this channel


Embed this content in your HTML

Search

Report adult content:

click to rate:

Account: (login)

More Channels


Channel Catalog


older | 1 | .... | 116 | 117 | (Page 118) | 119 | 120 | .... | 129 | newer

    0 0

    Sfântu-Gheorghe

    Onorată asistenţă,

    Devenită simbol al tuturor eroilor Neamului Românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care Ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
    În istoria Poporului Român, Ziua Armatei României reprezintă un prilej de cinstire solemnă a oştirii, „sprijinul cel dintâi şi cel din urmă al unui neam”, aşa cum o definea Simion Mehedinţi.
    La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupaţie străină, localitatea Carei, încununând, astfel, lupta şi jertfa zecilor de mii de combatanţi pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpaţii Orientali, chiar în noaptea de 23/24 august 1944. Astfel, prin jertfa a peste 50.000 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi) s-a eliberat întreg teritoriul de nord-vest al Transilvaniei, ocupat prin Dictatul de la Viena.
    Din anul 1959, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, data de 25 octombrie a fost stabilită ca Zi a Armatei Române pentru a aniversa eliberarea definitiva a teritoriului naţional temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena.
    Este Ziua Armatei Române, a celor care au ştiut dintotdeauna să apere această Ţară şi acest Neam! Este Ziua celor care au depus jurământul sacru faţă de Neam, Ţară şi Popor!
    Sunt elocvente cuvintele comandantului Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresate militarilor din subordinea sa, consemnate în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944: „La chemarea Ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale Patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al Ţării. Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii, şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus Patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”.
    Pentru toţi românii, Armata este, alături de Biserică, un pilon al stabilităţii naţionale, un stâlp de bază al Naţiunii Române, este instituţia fundamentală care a fost chemată de atâtea ori să apere teritoriul Patriei, să-l reîntregească, să apere şi să îndeplinească interesul naţional.
    La această sărbătoare, cu ocazia Zilei Armatei României, se cuvine ca tuturor eroilor neamului şi veteranilor de război, care au înfruntat gloanţele şi vitregia războiului, celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, unitatea şi integritatea României, să le aducem un călduros şi pios omagiu şi să le transmitem, de peste timp, gânduri de recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi, a noastră, a tuturor.
    Dumnezeu să-i odihnească în pace!
    LA MULŢI ANI, ARMATA ROMÂNIEI!

    Categorie:


    0 0

    Omagiu profesorului Dumitru Mărtinaş - Bacău, 27 octombrie 2017

    Împreună cu dr. Ioan Lăcătuşu, am avut onoarea de a fi invitat, în ziua de 27 octombrie 2017, în municipiul Bacău, la manifestările dedicate omagierii cercetătorului, publicistului şi profesorului moldovean Dumitru Mărtinaş. Manifestările au fost organizate cu prilejul împlinirii, în cursul acestui an, a 120 de ani de la naşterea viitorului om de cultură Dumitru Mărtinaş, de Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” Bacău şi au beneficiat de sprijinul nemijlocit, binecuvântarea şi prezenţa în mijlocul mulţimii de participanţi a înalţilor ierarhi PS Petru Gherghel, Episcop al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, şi PS Aurel Percă, Episcop auxiliar, a părintelui decan Isidor Dâscă, precum şi a numeroşi preoţi din parohiile romano-catolice din Moldova.
    Manifestările au debutat prin alocuţiunea rostită în faţa bustului ilustrului înaintaş de inginerul Gheorghe Bejan, preşedintele Asociaţiei Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş”, care a început prin a spune: „Născut la 11 mai 1897, în satul Butea din judeţul Iaşi, într-o familie de ţărani catolici, a urmat studiile secundare la Seminarul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, absolvindu-le în anul 1916, iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, obţinând diploma de licenţă în anul 1922”. În continuare, vorbitorul a ţinut să remarce activitatea didactică şi publicistică a acestuia, cât, mai cu seamă, importanta sa operă ştiinţifică, studiul filologic de mare impact pentru comunitatea romano-catolicilor moldoveni, intitulat Contribuţii la problema originii româneşti a ceangăilor din Moldova, evidenţiind faptul că aceştia „toţi se simt români şi sunt mândri de a fi români”. A urmat dezvelirea bustului de bronz, aşezat în curtea laterală a Catedralei Romano-Catolice „Sfinţii Petru şi Pavel”, după care, PS Petru Gherghel, adresându-se onorantei asistenţe, a adus un emoţionant omagiu distinsului cercetător Dumitru Mărtinaş, omagiu pe care-l reproduc, în rândurile ce urmează, pentru cititorii „Condeiului ardelean”: „Am trăit şi continuăm să trăim, aşadar, un eveniment comemorativ care ne onorează, un moment care onorează comunitatea catolică din Moldova şi pe toţi intelectualii noştri, un moment care ne obligă la reflecţie şi la curaj. Dezvelirea acestui bust reprezintă pe distinsul cercetător al Istoriei catolicilor din Moldova, pe îndrăgostitul de satul natal, de vrednicii săi părinţi şi de rude, ca şi de graiul lor specific pentru care şi-a dedicat o mare parte din viaţa sa de învăţător şi de împătimit cercetător ne-a bucurat. Trăim acest moment de satisfacţie, dar este şi un moment ce ne obligă. Cei care l-au cunoscut şi i-au cunoscut opera şi preocupările sale, împreună cu rudele şi prietenii săi, au ţinut să-l imortalizeze nu numai prin portretele şi studiile prezentate la diferite manifestări ştiinţifice, nu numai printr-o carte comemorativă ce va fi astăzi prezentată, ci şi prin acest bust dăruit cu veneraţie spre veşnică şi respectoasă aducere aminte. Suntem strânşi în jurul acestui monument dedicat marelui profesor Dumitru Mărtinaş, un om care s-a pus cu toată fiinţa în slujba slujirii consătenilor săi din Butea şi a tradiţiilor lor, interesat de adevărul originilor lor, păstrându-se el însuşi drept exemplu şi argument al creării specifice ambientului de naştere şi de credinţă creştină catolică din generaţie în generaţie. Pentru domnul profesor şi toţi ceilalţi buteni, graiul şi tradiţiile moştenite din străbuni au rămas şi rămân o comoară scumpă şi de neuitat. Memoria lui ne cheamă la o pregătire demnă şi curajoasă, în orice condiţii de viaţă, şi mai ales ne invită la iubirea adevărului lui Dumnezeu şi a semenilor, căci doar adevărul ne face să fim liberi şi în pace. Îi mulţumim şi îi spunem toţi, astăzi, în acest moment: În veci amintirea lui! Vă mulţumim tuturor pentru participare, pentru rugăciune şi pentru preţuirea dumneavoastră recunoscătoare. Dumnezeu să-l fericească şi să-l răsplătească în ceruri. În veci amin!”.
    Ceremonia dezvelirii monumentului dedicat profesorului Dumitru Mărtinaş a continuat cu vigurosul discurs al doctorului în istorie Anton Coşa, care a ţinut să-şi afirme, cu limpezime, poziţia privind problematica romano-catolicilor din Moldova, pornind de la întrebarea: „De ce este important Dumitru Mărtinaş pentru noi cei de astăzi, pentru catolicii trăitori în România anului 2017? De ce?”. „Pentru că Dumitru Mărtinaş, odinioară aplecându-se către studiul comunităţii din care făcea parte, a demonstrat un lucru, şi anume faptul că această comunitate, comunitatea catolicilor din Moldova nu a fost şi nu este o comunitate străină Neamului Românesc, ci este parte a Istoriei României, parte a Istoriei Naţionale Româneşti. Desigur, din păcate ulterior apariţiei scrierilor profesorului Dumitru Mărtinaş, după trecerea sa în eternitate, unii au spus despre el că a fost un diletant. Pe mine m-a surprins punctul acesta de vedere venit din partea unor cercetători maghiari. M-am gândit, copil fiind, cum oare un profesor diletant să predea la prestigiosul Liceu „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş sau, în cei patru ani de teroare horthyistă, la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti?! Când a apărut, în 1985, cartea sa nu m-am gândit nicio clipă că peste ani mă voi apleca cu multă atenţie asupra scrierii acestei cărţi şi că pornind de la studiul cărţii lui Dumitru Mărtinaş peste ani vor apărea alte şi alte studii care vor întregii ceea ce a făcut profesorul odinioară. Toate aceste cărţi, toate aceste studii au putut fi posibile datorită PS Petru Gherghel, care a înţeles din primul moment că pentru noi, catolicii din Moldova, este importantă cunoaşterea istoriei noastre, este important cunoaşterea trecutului nostru. De aceea, îmi fac o datorie de onoare să îi mulţumesc şi astăzi public. În acest sens, PS Petru a coagulat acolo, la Iaşi, un Departament de Cercetare Istorică, mai mulţi cercetători catolici şi ortodocşi specializaţi în istorie, etnografie, sociologie, antropologie, arheologie, cercetători care în ultimele decenii au scos la iveală o mulţime de studii. A apărut chiar şi un frumos buchet de monografii locale. Toate dovedesc cu prisosinţă faptul că noi, catolicii din Moldova, nu am fost şi nu suntem străini de această Ţară, toate aceste studii dovedesc faptul că noi nu suntem altceva decât români. Iată de ce este important momentul nostru, momentul pe care-l trăim noi astăzi aici, momentul acesta istoric. Iată de ce, încă odată, trebuie să afirmăm, asemenea lui Dumitru Mărtinaş, că nu am fost şi nu suntem ceangăi. Este un termen pe care noi, catolicii din Moldova, nu ni-l asumăm. În mod cert este faptul că noi nu ne-am numit niciodată aşa. Strămoşii noştri catolici nu s-au numit niciodată aşa şi, prin urmare, este normal ca acest lucru să fie respectat şi de către cei care, din păcate, în zilele noastre, continuă, din alte interese, să ne numească altfel decât suntem noi în realitate. Strămoşii noştri catolici nu au participat nicio clipă la niciunul dintre momentele istoriei Ungariei, statului maghiar. Dar ei au participat cu prisosinţă la toate momentele devenirii istorice a României moderne şi contemporane. Au fost prezenţi alături de ortodocşi la Unirea Principatelor Române, la Războiul de Independenţă, la Războiul de Reîntregire Naţională, la cel de Al Doilea Război Mondial. Alături de comunitatea ortodoxă, strămoşii noştri catolici au dat jertfa de sânge pentru Neamul Românesc, pentru Istoria României. Monumentele eroilor care există în satele noastre catolice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Jertfa eroilor noştri catolici trebuie respectată astăzi de fiecare dintre noi, pentru că fără această jertfă noi, astăzi, nu am putea fi alături, împreună, la acest moment istoric, iar fără jertfa lor de atunci, Ţara noastră nu ar fi astăzi aşa cum este, nu ar fi fost posibilă clipa dezvelirii acestui bust. Prin urmare, nu pot decât să adresez gratitudinea mea fiecăruia dintre dumneavoastră şi să-mi închei aceste câteva idei cu cuvintele lui Nicolae Iorga: «Istoria trebuie scrisă cu grijă faţă de adevăr», cuvinte care profesorul Dumitru Mărtinaş le-a cunoscut şi respectat”. În aplauzele adresate oratorului, corul Catedralei împreună cu înalţii ierarhi şi publicul participant au intonat rugăciunea: O Marie, o prea dulce mamă / România e sub scutul tău / Ascultă ruga celor ce te cheamă / Şi o-nalţă sus la Dumnezeu, în sunetele căreia ceremonia dezvelirii a luat sfârşit.
    Activităţile omagiale dedicate profesorului Dumitru Mărtinaş au continuat, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, prin Colocviul Ştiinţific Originea şi identitatea romano-catolicilor din Moldova. 120 de ani de la naşterea profesorului Dumitru Mărtinaş, moderat de dr. Ioan Lăcătuşu şi prof. Vilică Munteanu. În cadrul Colocviului, a fost lansat volumul, recent apărut, la Editura „Sapientia” din Iaşi, O viaţă închinată unei opere: În memoriam professoris Dumitru Mărtinaş, comentat de coordonatorul său - dr. Anton Coşa, făcându-se şi prezentarea, de către prof. Vilică Munteanu, a celor 13 efecte poştale personalizate dedicate profesorului Dumitru Mărtinaş şi emise de Întreprinderea Poşta Moldovei, la comanda Asociaţiei Răsăritul Românesc din Chişinău. O gamă variată de informaţii au mai adus în sprijinul tematicii Colocviului: dr. Ioan Lăcătuşu, care a vorbit despre volumul Romano-catolicii din Moldova în mass-media maghiară, Editura „Eurocarpatica”, Sfântu-Gheorghe, 2017; col. (r) Paul Valerian Timofte, conf. univ. dr. Ioan Dănilă, prof. Vilică Munteanu şi subsemnatul.
    În finalul manifestărilor din prima parte a zilei de 27 octombrie, PS Episcop Petru Gherghel şi PS Episcop auxiliar Aurel Percă au acordat şi înmânat Diploma de Onoare a Episcopiei de Iaşi, pentru contribuţia adusă la studierea, cercetarea şi cunoaşterea originii catolicilor din Moldova următorilor cercetători: dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Vilică Munteanu, col. (r) Paul Valerian Timofte, preşedinte al Asociaţiei „Cultul Eroilor”, prof. Vasile Stancu, dr. Ioan Dănilă, prof. Gabriel Leahu, director al Casei Corpului Didactic Bacău, prof. Cecilia Moldovan, Pr. Fabian Doboş, iar ing. Gheorghe Bejan, preşedinte al Asociaţiei Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş”, şi dr. Anton Coşa au primit, pe lângă Diploma de Onoare şi distincţia „Episcop Anton Durcovici”.
    În după-amiaza aceleaşi zile, manifestările au fost finalizate printr-un interesant şi instructiv Simpozion, intitulat 200 de ani de învăţământ catolic în Moldova, desfăşurat în prezenţa invitaţilor din Ţară şi a elevilor de la clasele terminale de la Colegiul Naţional Catolic din Bacău. Au prezentat teme de substanţă şi informaţie istorică: Pr. dr. Fabian Doboş - De la Şcoala Primară Catolică din Moldova (1817) la Facultatea de Teologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (2002); Pr. drd. Alois Moraru - Rolul iezuiţilor în învăţământul catolic din Moldova; Pr. Cristian Dumea - Activitatea surorilor „Notre Dame de Sion” la Galaţi; dr. Anton Coşa - Absolvenţi iluştri ai învăţământului catolic din Moldova: Pr. prof. dr. Petru Tocănel (1911-1992); Pr. dr. Petru Tamaş - Educaţia religioasă astăzi. Repere, idealuri, valori.
    A fost o zi bogată şi diversă în manifestări, fapt ce mi-a confirmat, o dată în plus, că intelectualii băcăuani ştiu să-şi respecte personalităţile şi să le aducă, spre laudă şi model, permanent în faţa marelui public şi, mai cu seamă, a tineretului. Bravo vouă Vilică Munteanu, Gheorghe Bejan şi Anton Coşa!

    Categorie:


    0 0

    Mulţi gogoşi am înghiţit noi, românii, în aceşti 27 de ani, despre multiplele sărbători naţionale ale maghiarilor, şi mai ales în legătură cu 15 martie, considerată Ziua maghiarilor de pretutindeni. Faptul se datorează în primul rând ignoranţei politicienilor noştri ajunşi la guvernare, care repetenţi la istorie şi în goana după putere, cu orice preţ, n-au avut răgazul să stea şi să rumege ceea ce le-au oferit pe tavă în această materie prietenii lor de coaliţie, care erau aceeaşi, şi continuă să fie aceeaşi, atât pentru cei din stânga cât şi din dreapta eşichierului politic, cu condiţia să deţină frâiele puterii. În acest fel s-a reuşit să se formeze şi să se împământenească cutume cu privire la viaţa acestei minorităţi, care pare a fi mai importantă decât cea a românilor ce constituie substanţa statului şi a naţiunii. Fără a mai vorbi de rostul celorlalte minorităţi din Ţară, care au şi ele dreptul lor de a fi băgate în seamă, dar care, în opinia maghiară, nu contează.
    Aşadar, şi anul acesta, la doar o lună de zile distanţă de cea de-a 99-a aniversare a Marii Uniri, 1 Decembrie, devenită Ziua Naţională a României, politicienii noştri n-au reuşit să vorbească despre aceasta, pentru că trebuie să se ocupe de ziua de 15 martie a maghiarilor, care musai să devină şi zi naţională a României.
    De ce se insistă atât pentru introducerea acestei zile în calendarul românesc şi, mai ales, la acelaşi nivel cu 1 Decembrie? Nu atât pentru faptul că ea vizează procentul de 7 la sută din populaţia de altă etnie a României, ci pentru că, şi una şi alta, privesc destinul aceluiaşi teritoriu, adică al Transilvaniei, în două epoci istorice total diferite şi cu direcţii absolut contrarii. Privit de către unii ca un spaţiu de complementaritate, care în concepţia lor, ar putea fi când al unuia, când al altuia, aceştia consideră, probabil, că sunt la fel de îndreptăţiţi, şi în aceeaşi măsură, să sărbătorească, pe acelaşi picior, încercarea de alipire a Transilvaniei la Ungaria, la 15 martie 1848 (fapt realizat samavolnic, cu prilejul instaurării dualismului austro-ungar la 1867), cu Unirea de la 1 Decembrie 1918, consfinţită apoi prin tratatul de Pace de la Trianon din iunie 1920, cu consimţământul firesc al marilor puteri.
    Numai că aparenţele înşeală amarnic. Între momentul 15 martie 1848 şi 1 Decembrie 1918 este o diferenţă ca de la cer la pământ.
    Se vorbeşte deseori, ca argument, în cercurile maghiare, mai mult sau mai puţin iniţiate, că Transilvania n-a fost niciodată a României până la 1918. Aşa este! N-a fost a României, pentru că ea însăşi este România. Ba chiar inima României, aşa cum spunea marele Titulescu. N-a fost a României, dar nici a Ungariei, pentru că ea a fost tot timpul pe propriile picioare, chiar şi în vremuri de restrişte. Aşa de pildă, după desfiinţarea Ungariei la 1541, Transilvania a devenit voievodat vasal Turciei, apoi din 1699 până în 1867, principat autonom al Austriei, ca de altfel şi Ungaria, iar numirea guvernatorului era un apanaj exclusiv al Vienei. Pentru faptul că ea a avut recunoaştere românească şi în vremurile mai de demult, amintim că însăşi împărăteasa imperiului habsburgic, celebra Maria Tereza (1717-1780), vorbea cu mândrie de Transilvania, ca de „principatul nostru românesc”. Mai mult decât atât, cu prilejul vizitei de două luni în Transilvania, la 1773, a urmaşului la tronul acesteia, fiul, Iosif al II-lea, la adunarea organizată cu românii de pe plaiurile Bistriţei şi Năsăudului a adresat acestora proverbialele cuvinte: „Salva Romuli Parva Nepos!” (Salut mică nepoată a lui Romulus!), rămase adânc întipărite în istoria locului prin denumirile celor patru localităţi din zonă, păstrate şi azi: Salva, Romuli, Parva şi Nepos.
    În consecinţă, Ungaria şi Transilvania au avut acelaşi statut, de principate autonome, în cadrul imperiului habsburgic, şi niciodată n-a fost parte administrativă a Ungariei ca ţară, doar ca imperiu, pe care ei l-au botezat într-un mod cu totul original „Ungaria Mare”. Atunci, de unde unguri în Transilvania? Ca toate populaţiile turanice care au năvălit în Europa, ungurii nu s-au mulţumit doar cu Panonia unde au descălecat, la 896, ci au făcut incursiuni în împrejurimi, adjudecându-şi numeroase teritorii străine, pe care le-au inseminat cu populaţie maghiară sau de altă etnie (saşi, secui etc.), dar şi cu o administraţie dură, pentru dominarea şi dispersarea băştinaşilor, şi pe care, apoi, le-au considerat de-ale lor. Cu aceste cuceriri teritoriale s-a ajuns la apogeu pe vremea lui Matei Corvin (1458-1490), neam de-al nostru, când imperiul Ungariei a ajuns la cea mai mare întindere.
    Este posibil ca istoria să fi decurs în favoarea lor, dacă socotelile nu le-ar fi fost stricate de alţi turanici: de turci, care în ofensiva lor prin Europa, i-au înfrânt în lupta de la Mohacs, la 1526, desfiinţându-le statalitatea şi transformându-i în paşalâc turcesc. În aceste condiţii, Ungaria, aflată în situaţie de avarie, a funcţionat prin cei doi plămâni ai imperiului: Slovacia şi Transilvania, timp de 174 de ani, unde s-au infiltrat mai puternic. De aici şi pretenţia de a considera ca proprii aceste două teritorii salvatoare.
    Cu toate că eliberarea, la 1699, de către austrieci de sub îndelungatul jug turcesc a constituit o gură de oxigen pentru unguri, satisfacţia lor n-a fost deplină pentru că ieşind de sub o ocupaţie (turcească), au intrat sub o altă ocupaţie (austriacă), unde s-au simţit într-adevăr mai confortabil, dar lipsiţi de posibilitatea de a valorifica roadele imperiului, îngheţat cu 174 de ani în urmă, la 1526. Aşa că, încă din a doua zi, din 1700, gândul le-a fost mereu la a învăţa cât mai multe de la austrieci pentru a putea fi pe picioarele lor, urmărind necontenit momentul în care să se desprindă de aceştia, adjudecându-şi partea de imperiu aflat în mâinile habsburgilor. Momentul desprinderii a fost anul 1848, când Austria slăbise prin pierderea războiul cu Franţa, de unde a venit şi valul revoluţiei care bântuia Europa. Astfel, ca să sune mai bine epocii, toate acţiunile lor au fost îmbrăcate în haina revoluţiei, care ascundeau, de fapt, gândurile şi faptele lor meschine. Adică, de ce să fie austriecii, şi nu ei, beneficiarii imperiului constituit pe vremea lui Matei Corvin şi îngheţat la 1526 în urma cuceririlor turceşti. Numai că sensul adevărat al acţiunilor lor aşa-zis revoluţionare, de redare a libertăţii popoarelor de sub austrieci, a fost repede demascat de conţinutul Proclamaţiei în 12 puncte a lui Kosuth, ţinută la 15 martie 1848, moment în care a şi fost demarată revoluţia, care la ultimul punct prevedea uniune, adică alipirea necondiţionată a Transilvaniei şi Slovaciei la Ungaria. De aici şi refuzul românilor sub Avram Iancu şi ceilalţi revoluţionari de a merge alături de ei, soldat cu un crâncen război civil în Transilvania, (unguri contra români şi saşi), şi care prin lupta lor a făcut ca uniunea să nu mai aibă loc atunci. Ea s-a întâmplat totuşi, în mod samavolnic, după 19 ani, la 1867, prin votul Dietei de la Cluj, când Viena n-a mai putut face faţă presiunii Budapestei şi a acceptat dualismul, adică transformarea imperiului habsburgic în imperiu austro-ungar, cu consecinţele pe care le ştim. Adică, habsburgii cu Cisleithania, iar ungurii cu Transleithania.
    Iată, deci, ce „zi importantă” pentru români propun parlamentarii maghiari, spre aprobarea Parlamentului, pentru a fi sărbătorită ca zi naţională pe teritoriul României. O batjocură şi o obrăznicie cum nu se mai poate. Să sperăm că imprevizibilii parlamentari ai PSD şi ALDE din arcul guvernamental vor avea atâta discernământ şi nu vor face istorica greşeală de a transforma, într-adevăr, o zi de doliu pentru români, în moment de bucurie pentru cei care nici acum nu renunţă la ideea că Transilvania, chiar cu toate asigurările lui Orban Viktor, va fi, cândva, în maghiară.
    Îi sfătuim pe cei care doresc lămuriri suplimentare pe acest subiect să citească volumele „Vremuri de osândă”, a reghineanului Alexandru Ceuşianu, şi „Ungaria, lungul drum spre Trianon”.
    (Articol, de Ioan Cismaş, preluat din cotidianul „Cuvântul liber” de la Târgu-Mureş, din 19 octombrie 2017)

    Categorie:


    0 0

    Eu cred - şi voi continua să cred - că istoria este şi va rămâne mereu cartea cea dintâi a unei naţii. Fără istorie, fără trecut, nu poate exista, sub semnul duratei, respectul izvorului, al adevărului şi al locului de unde vii. Iar fără acest respect, fără această conştiinţă, omul nu poate fi decât un rătăcit, un aruncat în lume. De aceea, o istorie a vânătorilor de munte, ca, de altfel, o istorie a oricărei altei instituţii, este un lucru firesc şi un act necesar. Cu atât mai mult, cu cât unii dintre noi au început să uite faptele de arme cu totul şi cu totul deosebite ale vânătorilor de munte. Sau n-au aflat niciodată de ele. Avem datoria să ne aplecăm mereu asupra trecutului, să ne cunoaştem şi să ne înţelegem valorile, să ne respectăm eroii. Pretutindeni în lume se procedează la fel.
    Sunt mulţi cei care cred că, în epoca rachetelor strategice, a sistemelor perfecţionate de arme şi a computerelor, vânătorii de munte nu-şi mai au locul. Această „armă cu cai” ar aparţine, după unii, trecutului, precum cavaleria. Desigur, sub un asemenea soare îngăduitor, se poate spune orice. Orice demonstraţie pare interesantă, orice joc de raţionamente devine atractiv, indiferent care-i sunt premisele. Dar, se ştie foarte bine, din premise false nu se poate trage o concluzie adevărată. De unde rezultă că nu întotdeauna ceea ce pare logic este şi adevărat.
    În realitate, vânătorii de munte reprezintă, poate, cea mai tenace şi cea mai încercată dintre arme. Instrucţia lor este dură, viaţa lor este aspră, misiunea lor este foarte complexă. Deşi există opinia (justificată, de altfel) că vânătorii de munte au apărut odată cu Armata Română (este vorba despre celebrele batalioane de vânători), adevăratul lor botez s-a înfăptuit în viforul Războiului nostru de Întregire. Cea mai aspră probă a vânătorii de munte o reprezintă lupta pe viaţă şi pe moarte din vara anului 1917 pentru munţii Ţării, pentru inima ei cea mai fierbinte. De atunci, din acele zile fierbinţi de iulie 1917, pe culmile semeţe ale Carpaţilor a izvorât şi s-a durat legenda.
    Aşa se explică poate tenacitatea ieşită din comun a acestor trupe, căldura sufletească, respectul şi cavalerismul. Pentru că vânătorii de munte români sunt luptători deosebiţi, dar ei nu sunt duri şi sanglanţi, cum se întâmplă adesea să fie trupele speciale. Ei materializează, la cotele cele mai înalte, filosofia Poporului Român - care este tolerant şi bun la suflet -, respectul faţă de spaţiu şi de om, unitatea om-spaţiu plin cu iubire. De aceea în sistemul instrucţiei vânătorilor de munte nu există încrâncenare, ci o mare dorinţă de a fi cel mai bun, de a atinge performanţa, de a transfera din piatră în om şi din om în piatră acest sentiment puternic al spaţiului şi al iubirii. Există, deci, un raţionament extrem de simplu, care explică în cea mai mare măsură calităţile ieşite din comun ale vânătorilor de munte.
    Din punctul de vedere al spaţiului, munţii au, pentru România, valoare strategică. Ea este dată atât de configuraţia lor circulară, de ultimul reduit în centrul Ţării, cât şi de importanţa lor cu totul deosebită în timpul acţiunilor militare.
    Valoarea strategică a acestui spaţiu montan nu este dată numai de ce ar putea să însemne el pentru un adversar oarecare, ci mai ales din faptul că munţii noştri adăpostesc Transilvania, inima pământului românesc. Din acest motiv, filosofia vânătorilor de munte nu este una comună şi nici una a unor trupe speciale de tip comando, cum se înţelege adesea, ci extrem de profundă şi de gravă. În ea trebuie să se regăsească definiţia vânătorilor de munte, ca trupe cu totul şi cu totul deosebite pentru România. Vânătorii de munte sunt apărători ai trecătorilor şi ai crestelor Carpaţilor, sunt străjeri ai spaţiului transilvan, sunt supraveghetori ai spaţiului montan, gata în orice moment să acţioneze, atât pentru salvarea oamenilor din abrupt, în timpuri normale, atunci când se ivesc astfel de situaţii, cât şi pentru alungarea diversioniştilor şi inamicilor, în timpul tensiunilor sau conflictelor armate.
    Istoria vânătorilor de munte se constituie astfel într-un suport necesar pentru reconsiderarea realistă a locului şi rolului acestor trupe în structurile Armatei Române. Fiecare filă a sa este nu doar o realitate, ci şi un argument. Vânătorii de munte, chiar în perioada Primului Război Mondial, când şi-au primit botezul focului, s-au dovedit a fi trupe de elită, cu o concepţie modernă asupra războiului, care au înţeles şi au practicat cu succes manevra şi mişcarea. Şi, să reţinem, acest lucru se întâmpla într-o epocă a războiului poziţional. Între cele două războaie mondiale, ei s-au instruit potrivit acestui spirit ofensiv. Tactica lor este una de tip ofensiv, iar acţiunea lor este curmarea unor raţionamente inteligente şi rapide. Ceea ce au făcut vânătorii de munte în Carpaţi şi, în Al Doilea Război Mondial, în Bucovina, pe Nistru, pe Nipru şi Bug, la Belosyorka şi Melitopol, la Fedosia, Sudak şi Sevastopol, în Caucaz, în Tatra şi în Javorina reprezintă o urmare a instrucţiei lor în spirit dinamic, ofensiv, în respectul mişcării, în aplicarea eternului principiu al surprinderii.
    Toată istoria vânătorilor de munte este o transpunere în practică a dinamismului, a cultului mişcării, a respectului faţă de spaţiul înalt. Cu alte cuvinte, spaţiul modelează acţiunea şi nu doar obiectivul său strategic. A supune acţiunea în exclusivitate obiectivului strategic, indiferent care ar fi acela, înseamnă, de cele mai multe ori, a acţiona brutal, a consuma resurse umane, a produce sau a suferi mari distrugeri, a plăti foarte scump. Şi nu se ştie dacă o astfel de filosofie va fi sau nu încununată de succes.
    Simţim, însă, nevoia să atragem atenţia că spiritul trupelor de vânători de munte nu este nici astăzi înţeles suficient. Dintr-un motiv sau altul, un astfel de spirit este neglijat, pe motiv că multidimensionarea războiului, sistemele de arme şi acţiunea de tip rapid, la mare distanţă, l-ar face desuet şi inoperant. Dimpotrivă, tocmai în aceste condiţii, spiritul în care s-au format şi în care există trupele de vânători de munte din Armata Română este mai actual ca niciodată. S-ar putea să fie însă şi altceva la mijloc. Probabil prezenţa puternică a trupelor de vânători de munte în Armata Română încă deranjează pe cineva. Pericolul este ca unii dintre noi să accepte cu uşurinţă unele sugestii în acest sens.
    Vânătorii de munte nu sunt trupe pentru orice munţi. Ei sunt trupe ale spaţiului montan românesc, pentru Carpaţii pe care trebuie să-i slujească cu viaţa şi cu iubirea, cu inteligenţa şi curajul de a fi şi a rămâne - pentru fiecare dintre noi, mereu - cel mai puternic şi cel mai preţuit la noi acasă. Strategia naţională a integrării în NATO nu poate şi nu trebuie să minimalizeze, sub nicio formă, acest spirit. Dimpotrivă, trebuie să-l întărească, el reprezentând o contribuţie românească la noul concept strategic de unitate şi stabilitate în multîncercatul spaţiu european.
    Istoria vânătorilor de munte nu trebuie privită doar ca o rememorare a faptelor, a jertfelor lor imense, ci şi ca un suport al unui spirit, ca un instrument de evaluare a unor realităţi care, de multe ori, rămân în cenuşiul nevederii unora, ca un îndemn la reflecţie, ca o premisă adevărată, sigură şi obiectivă pentru luciditatea raţionamentelor naţionale şi militare ale prezentului şi viitorului.
    Gl. bg. (rtr) dr. Gheorghe Văduva
    X
    Existenţa zonelor muntoase pe teatrul european de acţiuni militare, creşterea amplorii spaţiale şi temporale a războaielor şi conflictelor armate, cu extinderea lor în toate mediile naturale, perpetuarea sau apariţia zonelor litigioase sau a liniilor de contact dintre beligeranţi pe munţi au facilitat constituirea unor trupe specializate, organizate, înzestrate şi pregătite potrivit uzanţelor şi nevoilor luptei în acest mediu.
    Pionieratul în crearea unor astfel de trupe l-au avut statele pe al căror teritoriu zonele muntoase cuprindeau arii destul de întinse: Elveţia, Italia, Franţa, Austria şi Germania, ţări care au tangenţă sau sunt incluse în lanţul muntos al Alpilor.
    La două săptămâni de la emiterea ordinului Marelui Cartier General nr. 294, din 3 noiembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte, cu 4.000 de oameni, înarmaţi cu câteva puşti şi căruţe şi cu un număr foarte redus de cai rechiziţionaţi de la tramvaiele Capitalei, părăsea în grabă Cotroceniul, sub presiunea puternică a trupelor germane. După o lună de zile de marş pe jos, timp în care s-au parcurs aproape 500 de kilometri, vânătorii de munte au ajuns în însângerata şi înfometata Moldovă, la Târgu-Neamţ, desculţi şi flămânzi, dar cu un moral ridicat şi mândri de condiţia şi numele lor.
    Din data de 3 noiembrie 1916 începe adevărata istorie a vânătorilor de munte din România, iar din Târgu-Neamţ, în iulie 1917, ei pleacă la luptă pentru dezrobirea Neamului Românesc de sub ocupaţia germano-austrico-ungară.
    Cronicarii consemnează la loc de cinste că, în anul 1923, au apărut primele două mari unităţi de profil - Divizia 1 Vânători de Munte, la Braşov, şi Divizia 2 Vânători de Munte, la Bistriţa -, că s-a consolidat poziţia acestora în cadrul sistemului militar românesc, că s-au pus bazele instrucţiei la munte şi s-au adoptat norme, reguli şi principii privind lupta în munţi.
    Concepţia întrebuinţării trupelor de vânători de munte s-a materializat către sfârşitul perioadei interbelice, cu prilejul desfăşurării unor mari manevre ale Armatei Române, spre frontierele ameninţate, în primăvara anului 1937, când din cele două divizii de munte (D.1 şi D.2 V.M.) s-au constituit Brigăzile 1, 2 şi 3 Mixte Munte, în subordinea Comandamentului Trupelor de Munte, cărora, în anul 1939, li s-a adăugat Brigada 4 Mixtă Munte, nou înfiinţată.
    Anul 1941 constituie un moment de referinţă în istoria României, a armatei sale şi a trupelor de vânători de munte. Războiul de coaliţie pe care urma să-l ducem alături de Germania avea drept obiectiv eliberarea ţinuturilor româneşti cotropite de ocupantul sovietic, la care întreaga naţiune a răspuns cu mult entuziasm şi a acţionat exemplar şi unitar.
    Ordinul generalului Antonescu, transmis armatei în noaptea de 21/22 iunie 1941, răspundea clar nevoilor realizării idealului naţional: „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte! Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi! Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voivodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!”.
    Cu aceste îndemnuri în inimă şi în suflet, în ziua de 3 iulie 1941, Corpul de Munte, cu Brigăzile 1, 2 şi 4 Mixte Munte, a trecut la ofensivă în Bucovina, pentru eliberarea acestui vechi ţinut românesc.
    În primele luni de la începutul războiului, Corpul de Munte a reuşit să realizeze dezideratele moderne ale unei noi doctrine, parcurgând prin lupte grele, desfăşurate numai în câmpii şi mlaştini, pe drumuri desfundate, cu forţarea succesivă şi din mişcare a mai multor cursuri de apă din sudul Uniunii Sovietice, aproape 2.000 de kilometri, consfinţind prin vieţile a mii de eroi şi a mai multor batalioane o nouă concepţie, aceea a războiului de mişcare.
    Drumul de luptă al vânătorilor de munte n-a fost presărat cu flori, nu s-a mers numai din victorie în victorie. În campaniile celui de Al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au suferit numeroase şi dureroase înfrângeri, datorită în principal raportului de forţe net favorabil adversarului în unele momente ale luptelor. Atunci când în faţa acestora acţionau mase mari de tancuri şi de blindate, când adversarul sovietic dispunea de mari cantităţi de artilerie, iar infanteria era „cât frunza şi iarba”, cu tot eroismul şi profesionalismul, vânătorii de munte români au trebuit să se recunoască învinşi.
    Al Doilea Război Mondial, încheiat în 12 mai 1945, a costat viaţa a peste 74.000 de vânători de munte, ale căror morminte se găsesc presărate pe tot drumul lor de luptă, din nordul României, în Bucovina, Basarabia, Ucraina, Crimeea, Caucaz, Moldova, Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, dovedind lumii întregi că au fost cele mai bune trupe ale Armatei Române. Ei nu s-au jucat de-a războiul, fiindcă acolo unde au acţionat, adversarul a simţit din plin capacitatea, profesionalismul, tenacitatea şi puterea lor.
    Intrând în situaţie operativă la acoperirea frontierei de nord a României la 15 martie 1939, participarea lor la lupte s-a întins pe durata a şase ani şi două luni, într-un spaţiu ce a măsurat o adâncime de peste 3.000 de kilometri.
    Aceşti 74.208 vânători de munte eroi, căzuţi pe front, şi-au dat viaţa cu credinţa că şi-au făcut datoria faţă de Ţară, dar şi cu sufletul neîmpăcat că au murit departe de ea.
    Întregul itinerar de glorii, de lupte şi de sacrificii al vânătorilor de munte în Al Doilea Război Mondial a fost însoţit de refrenul lor drag, cântat în România şi până în îndepărtatul Caucaz sau în Cehoslovacia: Vom lupta până la moarte / S-apărăm acest pământ, / Chiar de sufletele noastre / Vor intra într-un mormânt.
    Aşa s-a încheiat participarea vânătorilor noştri de munte la Al Doilea Război Mondial.
    O perioadă distinctă o reprezintă intervalul 1945-1961 şi continuarea luptei pentru supravieţuirea vânătorilor de munte cu un adversar mult mai puternic decât cel întâlnit pe front - aliatul sovietic -, care-şi propusese lichidarea definitivă a acestor trupe.
    Încet, dar sigur, URSS şi-a atins scopul: în anul 1961, din structurile Armatei Române dispărea şi ultima mare unitate de profil, Brigada 2 Vânători de Munte, ce-şi avea sediul în Braşov.
    O coincidenţă a istoriei a făcut ca, exact la trei ani şi şase luni de la desfiinţare (14 aprilie 1961 - 14 octombrie 1964), aceleaşi personalităţi din conducerea politică şi militară a României să semneze actul de reînfiinţare a primei mari unităţi de vânători de munte în structurile armatei (Brigada 2 Vânători de Munte), de fapt ultima din cele patru brigăzi (divizii) care supravieţuise până în momentul desfiinţării. Acest act a fost unul de dreptate, care a reînnodat speranţele românilor în apariţia pe plaiurile noastre muntoase a apărătorilor lor tradiţionali, de fapt a celor mai iubite şi mai îndrăgite trupe din România în general, şi din Transilvania, în special.
    Vânătorii de munte, prin istoria lor, doresc să amintească posterităţii că integritatea teritorială a Ţării noastre nu poate constitui subiect de negociere şi că apărarea ei este datoria sfântă a fiecărei generaţii, datorie care nu încetează decât odată cu viaţa.
    X
    Cu ocazia Zilei Vânătorilor de Munte, aducem în primul rând un omagiu tuturor celor care au servit în această armă şi care acum nu mai sunt printre noi!
    În acelaşi timp, adresăm un călduros „LA MULŢI ANI!” tuturor militarilor activi, în rezervă şi în retragere care poartă sau au purtat însemnul Florii de Colţ, precum şi familiilor acestora!

    Preşedinte ANCMRR „Gl. Grigore Bălan” - Filiala Covasna,
    col. (rtr) Ioachim Grigorescu

    Categorie:


    0 0
  • 11/05/17--00:09: PARABOLA UNUI BLESTEM
  • „Eu l-am văzut cum liber, pe maidan, / biserici mari de rod rotea sub stele, / şi nuci dădea, în fiecare an, / şi foamei tuturor şi foamei mele. // Da, nucul liber astfel arăta, / nu se gândea să fie sau să placă, / el exista în plinătatea sa, / că nu-i rupsese nimeni nicio cracă. / De fapt, era şi-un obicei străbun / pe care-l respectau şi ieunucii, / să nu atingă nici obuz de tun, / nici lamă de cuţit, nici fiare - nucii.”
    Acum, în acest sezon tomnatic al nucilor care ne-au oferit un nou rod, anual, prin grădinile moştenirilor de la înaintemergători, bucurie, mai ales, a copiilor, nu ne-am oprit, deloc întâmplător, la nucul, bătrânul nuc din grădinile copilăriei noastre, cântat de poeţi, mai ales de cei ai Ardealului, nucul cântat, iată, şi de marele poet al românilor - Adrian Păunescu.
    Am reţinut din versurile poeziei „Nucul de pe maidan”, un adevăr izvorât din grija gospodarului, a omului faţă de nuc, un simbol al multor aşezări ţărăneşti, cu grijă faţă de „bătrânul din bătătură”. Scrie poetul „nu-i rupsese nimeni nicio cracă”, era „un obicei străbun”, nu-l atingea „nici obuz de tun, / nici lamă de cuţit, nici fiare”.
    Iar poetul continuă: „Era considerat un monument, / de netradus în nicio altă limbă, / şi cei bătrâni spuneau, nu că-i prudent, / ci că-i prea bun, când frunzele îşi schimbă. // … // Era un nuc de vârsta unei ţări / şi-un continent tremura în frunze, / dar au venit forestieri / cu gânduri seci şi uneltiri ascunse. / Şi o femeie jalnic a ţipat, / de parcă un infarct brutal căzuse / ca să-i lovească viaţă şi bărbat / şi-apoi a dat într-un acces de tuse: // Săriţi, striga femeia, ca la foc, / veniţi, striga un picur spre pâraie, / că nucul nostru fără de noroc / l-au arestat întreg şi-acum îl taie. / Şi parcă ţara se rănise-n el, / cum îl făceau să intre printre lemne, / identitatea luându-i-o la fel / cu toporişti şi joagăre nedemne. / Am auzit că l-au făcut birou, / la unul dintre ei, care-l tăiase, / şi după-un timp, am auzit, din nou, / că l-a ucis zdrobindu-i nervi şi oase”. Acei „forestieri” de pe atunci, ambiţioşi să taie un nuc „de vârsta unei ţări”, „să facă ţara să rănească-n el”, acţionează şi azi, duşmani ai „nucului nostru fără de noroc”, asupra nucului bătrân venind „cu toporişti şi joagăre nedemne”.
    Când Adrian Păunescu scria aceste versuri, gândul lui mergea în altă parte, spre o zonă simbolică. Nucul simbolizează trăinicie, vechime, durabilitate, mândreţe, demnitate, veşnicie, cu rădăcinile în acest pământ românesc, cu rădăcini puternice, imposibil de rupt.
    După poeziile lui Adrian Păunescu, cu ţintă, care i-au deranjat pe puternicii clipei de atunci - „Analfabeţilor!” şi „Nedreapta gramatică” -, era nevoie să fie ascuns, printre rânduri, un şiretlic, aflat în spatele cuvintelor, a versurilor lui. Nucul bătrân, făcut biroul unuia dintre cei care l-au tăiat, l-a zdrobit pe nemernic, printr-o cruntă răzbunare.
    „La un cutremur sau aşa ceva, / cel care l-a tăiat din rădăcină, / cică a simţit biroul pe podea, / cum a simţit asupra lui să vină. // Şi-n clipa loviturii fără saţ, / vechi rădăcini se ridicau sub ţară / şi el văzu, cu ochii înspăimântaţi, / cum dă din el justiţiarul braţ, / din nucul liber de odinioară.”
    Nu m-am oprit întâmplător la parabola-poezie „Nucul de pe maidan” a marelui poet Adrian Păunescu, această fabrică de metafore. Numeroase sunt telefoanele primite de la cititorii noştri, care sunt revoltaţi că, deşi există o lege care protejează nucul, au văzut cum acesta este cu coaja scrijelită cu cuţitele, cum este tăiat într-un dispreţ total al legii şi al bunului-simţ. Oare nici de acel pomenit blestem nu le este frică?!

    Categorie:


    0 0

    Un verdict pe care ni-l transmite Andrei Bârseanu, din anul 1880, dar aroma unirii străbate teritoriul dacic din vechime de milenii, martor fiindu-ne actul pe care Burebista l-a înfăptuit, când şi-a dat seama că „unirea face puterea” şi a chemat triburile dacice la unitate pentru a se putea apăra în faţa invaziei migratorilor barbari. Ştiut este că puterea dacilor sub Burebista devenise motiv de teamă pentru Roma şi, drept urmare, s-a pus la cale uciderea lui prin trădare, act de laşitate şi neputinţă într-o confruntare directă.
    Unirea s-a încrustat în sufletul Poporului Român, afirmat pe treptele istoriei prin putere de sacrificiu, prin mândria naţională, prin hotărârea de a muri „mai bine-n luptă, / Decât să fim sclavi în vechiul nost’ pământ”. Şi cum să nu lupţi pentru pământul Ţării, care, în viziunea cercetătorilor lumii, acest spaţiu locuit de milenii de strămoşii noştri, este un tezaur european, aşa cum consemnează cercetătoarea americană Marija Gimbutas: „România este vatră a ceea ce am numit Veche Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500 - 3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă” (Radu Theodoru, Urmaşii lui Attila, Editura „Lucman”, Bucureşti, 1999, p. 228). Acest adevăr, care ne înalţă, este confirmat de numeroase şi incontestabile dovezi arheologice, prezente într-un spaţiu larg din interior şi din afara graniţelor Ţării, de chipuri statuare de daci, aflate în toate muzeele Europei. Este un bun prilej pentru noi astăzi să preaslăvim Unirea care a creat lanţul istoriei prin care s-a transmis exemplul eroic al înaintaşilor, adâncind, cu fiecare grea încercare, rădăcinile neamului nostru în acest pământ, adăugând şi întărind dreptul nostru istoric de a ne recupera ce ne-a fost răpit.
    Unirea, scrisă pe-al nostru steag, ne-a oţelit frăţietatea venită din adâncuri, Unirea este emblema care ne certifică dreptul de stăpâni pe acest pământ, Unirea este făclia care luminează în conştiinţa noastră momentele trecutului ca fundament al prezentului, pentru că „un popor fără memorie istorică este un popor mort” (idem, p. 26). De aceea, nu putem uita prima vijelie a Unirii, din timpuri mai apropiate, declarată de Mihai Viteazul, pentru că aşa a poftit el, după ce, cu românii sub conducerea sa, le-a servit turcilor o lecţie de hotărât luptător pentru libertatea neamului său.
    Deşi Unirea lui Mihai Viteazul a fost de scurtă durată, ideea de unire nu i-a lăsat pe românii transilvăneni să doarmă. Focul dorului de luptă al robilor Transilvaniei a fost aprins de răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan, iar bestialitatea nemeşească cu care au fost ucişi a îndârjit sufletul românilor, care, la 1848, au dat un răsunător semnal înscriind pe-al nostru steag şi proclamaţia „libertate, egalitate, frăţietate” şi pronunţându-se cu hotărâre că „vrem să ne unim cu Ţara!”, declaraţie care şi-a găsit ecoul în ţinutul lui Horea, unde buciumele i-au ridicat pe moţi la luptă şi astfel mulţi unguri s-au împotmolit în văile Apusenilor. Strigătul Iacului a traversat Carpaţii şi, peste zece ani, „ţara” avea un nume, România, legitimat de alegerea Domnului poporului, Alexandru Ioan Cuza. Prea mult au dăinuit „provinciile”. Venise vremea ca Ţara să se legitimeze între ţările Europei cu independenţă, demnitate, libertate. Şi ROMÂNIA a fost confirmată de puterile Apusului, spre insatisfacţia turcului, care totuşi recunoaşte şi este impresionat de semeţia Domnului român, Alexandru Ioan Cuza.
    Al nostru steag, pe care stă scrisă „Unirea”, i-a mai purtat pe români prin două momente cruciale, care au mai înălţat alte trepte spre Marea Unire. Alături de „curcanii” moldoveni au intrat în luptă şi plugarii transilvăneni şi, împreună, i-au scos pe turci pentru totdeauna din stăpânire asupra României. Ne mai rămăsese datoria de a ne scutura de robia Transilvaniei. Steagul Unirii a învăluit Carpaţii şi a tăiat calea frăţiei între toţi locuitorii care şi-au făcut o Românie Mare. De 100 de ani aprindem făclia recunoştinţei pentru cei 335.000 de morţi din spaţiul primei Uniri, dar a trebuit să mai construim cimitire pentru alţi eroi, care, în următorul război, au reîntregit Transilvania, dovedind că „… noi, uniţi în orice vreme, / vom fi, vom fi învingători!”.
    De parcă n-ar fi fost de ajuns înrobirea umilitoare a românilor din Transilvania atâta vreme, momentul Marii Uniri a declanşat sălbăticia haitei migratoare, care, cu un mileniu în urmă, rămăsese rătăcită în spaţiul transilvan şi panonic al dacilor. Aşa că ecoul izbânzilor de la sfârşitul Primului Război Mondial, dobândite în lupta popoarelor pentru independenţă, dezlănţuie represiunea hungarismului, care atinge cotele demenţei. Crimele săvârşite în anul 1919 şi în anii următori au constituit preludiul masacrelor din 1940-1944. Cert este că hotărârea de la Trianon confirmă dreptatea istorică a popoarelor, recunoscută de reprezentanţi ai Franţei, Americii, Angliei, toţi lămuriţi că „Regatul Ungariei… n-a fost decât un conglomerat artificial de neamuri diferite” (idem, p. 142), numărul real al înrobitorilor acestor popoare fiind infim.
    Uniţi, solidari şi hotărâţi, românii au înscris în istoria Europei momente de cotitură care au atins mersul vieţii şi a altor popoare: în 1877, am năruit definitiv visul de mărire al turcului, care, de atunci, n-a mai catadicsit să invadeze nicio ţară europeană; în 1917, i-am spart frontul feldmareşalului german Mackensen şi am determinat sfârşitul războiului şi aşezarea păcii peste întreaga Europă; în 1944, i-am retezat mai devreme toate speranţele lui Hitler de a-şi instaura în lume puterea naţiei ca specie superioară. Meritam o recunoaştere a contribuţiei noastre!
    Tentativele Ungariei de a reveni la nedreptul regim vechi nu s-au şters din comportamentul non-europenilor barbari, noi însă avem satisfacţia că în cei 100 de ani de la Unirea cea Mare a românilor, fundamentată pe dreptul istoric, s-a conturat pe deplin diferenţa dintre spiritul paşnic, omenos, ospitalier şi tolerant al românilor în balanţă cu momentele de animalism hunic, manifestat şi după destrămarea imperiului austriac: 1919, 1940, 1990, continuat şi astăzi. Constatăm că din deviza ungurilor, din anul 1990, „Acum ori niciodată!”, a rămas „niciodată”.
    Vom apăra ce este al nostru, deoarece ştim că „dacă istoria civilizaţiei este adevărata istorie a umanităţii, dreptul istoric revine celui ce asigură condiţii optime unei vieţi civilizate, de convieţuire paşnică, constructivă şi cu deplină umanitate pentru populaţia teritoriului în litigiu” (idem, p. 24). Aceasta este chintesenţa politicii adoptate de Statul Român faţă de unguri în toţi aceşti ani, dar, dacă nici aşa nu le convine şi-şi hrănesc în continuare morbul revanşard, atunci adoptăm politica Australiei: „AVEŢI DREPTUL DE A PLECA!”.
    SĂ NE TRĂIASCĂ SFÂNTA UNIRE!

    Categorie:


    0 0

    Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a ajuns în România. Aeronava care a adus delegaţia Bisericii Rusiei, condusă de Părintele Patriarh Kirill, a aterizat joi, 26 octombrie 2017, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” în jurul orei 16:43. Aceasta este prima vizită în Ţara noastră a unui Întâistătător al Bisericii Ruse după 1989 şi prima vizită a Preafericitului Părinte Kirill în România după alegerea sa ca Patriarh.
    Conducătorul Bisericii Rusiei a fost întâmpinat în salonul oficial al Aeroportului de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române formată din: PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, exarh patriarhal; Pr. Michael Tiţa, consilier patriarhal; Pr. Costin Spiridon, consilier patriarhal; Pr. Valentin Fătu, secretar patriarhal; Pr. Mihai Muşat, secretar; Pr. Eugeniu Rogoti, traducător.
    Patriarhul Kirill a venit în România însoţit de: IPS Părinte Mitropolit Ilarion de Volokolamsk, coordonatorul Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei (DREBPM); IPS Părinte Arhiepiscop Serghie de Solnetchnogorsk, vicar patriarhal; Pr. Protoiereu Nicolae Balashov, vicepreşedintele DREBPM; Pr. Protoiereu Andrei Bondarenko; Pr. Alexandr Volkov, coordonatorul Biroului de Presă; Pr. Igor Yakimciuk, secretar Relaţii Interortodoxe al DREBPM.
    Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat Preafericitului Părinte Patriarh Kirill un cuvânt de bun venit în numele Sfântului Sinod, al clericilor şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române:
    „Ne bucurăm că aţi acceptat invitaţia noastră de a comemora mărturisitorii Ortodoxiei din timpul comunismului. Ne-aţi adus un mare dar, moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care e cunoscut în întreaga Ortodoxie. Ne rugăm Sfinţilor Serafim şi Dimitrie ca vizita Preafericirii Voastre să fie binecuvântată şi binecuvântătoare”.
    În cuvântul său, Patriarhul Kirill şi-a exprimat bucuria de a păşi pe pământul României şi a transmis felicitări Patriarhului Daniel cu prilejul momentului aniversar:
    „Am onoarea, aflându-mă acum în Bucureşti, să transmit felicitările mele fratelui meu, Preafericitul Părinte Daniel, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la întronizarea sa ca Patriarh al României. Sunt bucuros să aduc un fragment din moaştele Sfântului Serafim, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din Rusia”.
    „Valorile Ortodoxiei sunt comune pentru români şi ruşi, pentru România şi Rusia” - a evidenţiat Patriarhul Kirill şi a supus că „relaţii bune pot exista doar atunci când oamenii au valori comune.”
    „Noi ortodocşii trebuie sa ţinem minte ca avem valori comune. Avem un potenţial imens pentru viaţa în pace, cooperare şi interacţiune. Vreau să vă salut cordial Preafericirea Voastră, pe ierarhii şi Poporul Român.”
    Patriarhul Moscovei a venit în România la invitaţia Patriarhului Daniel pentru a participa la manifestările religioase şi culturale prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale - 27 octombrie. Preafericirea Sa a prezidat Sfânta Liturghie oficiată în ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, iar a doua zi a participat la şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
    Delegaţia rusă a adus de la Mănăstirea Diveevo un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, care a fost dăruit comunităţii ortodoxe ruse din Bucureşti (Biserica Sfântul Nicolae - Tabacu).
    Conducătorul actual al Bisericii Rusiei s-a născut în data de 20 noiembrie 1946, în oraşul Leningrad (în prezent, Sankt Petersburg). A fost ales Patriarh în 27 ianuarie 2009 şi înscăunat în 1 februarie 2009, în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

    Patriarhul Kirill: „Fie ca legăturile dragostei între Bisericile Ortodoxe surori, Română şi Rusă, să se întărească continuu”
    Cuvântul Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, rostit joi, 26 octombrie 2017, în altarul de vară al Catedralei Patriarhale:
    „Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţiile Voastre, Iubiţi fraţi şi surori,
    Mulţumesc cordial Preafericirii Voastre pentru cuvintele călduroase de salut şi pentru invitaţia de a vizita România. Sunt bucuros să am posibilitatea de a ajunge pe binecuvântatul pământ românesc şi să văd pe viu evlavia credinciosului Popor Român. Răspunzând solicitării Preafericirii Voastre am adus în dar Bisericii Ortodoxe Române surori un fragment din moaştele unui mare sfânt, a cuviosului Serafim din Sarov, care este iubit mult atât în România cât şi în Rusia.
    Sfântul Cuvios Serafim a rostit un îndemn important oarecând: „Dobândeşte duhul păcii şi mii în jurul tău se vor mântui”. Astăzi, când mulţi dintre cei care s-au adunat aici se vor închina cu evlavie moaştelor Sfântului Cuvios, fie ca fiecare dintre aceştia să ceară de la făcătorul de minuni din Sarov mijlocire pentru sine de la Dumnezeu, ca să primească acest duh al păcii şi al dragostei.
    Pacea şi dragostea sunt nişte valori importante pentru om, indiferent de societatea şi vremea în care trăieşte, pentru că aceste valori pornesc nu de la om, ci de la Dumnezeu. Dorind să pună în practică aceste valori, oamenii fac eforturi pentru a le implementa în societate. Comunităţile acestea ale societăţii se construiesc în diferite sfere a vieţii umane: în sfera culturii, a economiei, a politicii, dar, deoarece aceste valori izvorăsc din Dumnezeu, într-o singură comunitate acestea pot fi realizate deplin. Această comunitate este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
    Ce înseamnă aceasta pentru noi, care trăim în diferite ţări? Ce înseamnă noi care suntem supuşi influenţelor lumii de astăzi, inclusiv cele politice? Înseamnă că noi suntem parte Bisericii celei Una şi suntem parte a comunităţii care poate dobândi acest duh al păcii, indiferent de graniţele care ne înconjoară şi de dorinţele oamenilor. Această forţă pacificatoare a Bisericii trebuie să fie actualizată în fiecare epocă, şi atunci când condiţiile externe sunt prielnice, dar şi atunci când nu sunt, pentru ca să realizăm ceea ce ne-am propus.
    Fie ca duhul iubirii frăţeşti autentice să împărăţească totdeauna în inimile noastre. Fie ca legăturile dragostei între Bisericile Ortodoxe surori, Română şi Rusă, să se întărească continuu.
    Ofer cu dragoste Preafericirii Voastre aceste sfinte moaşte cu dorinţa ca pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Serafim, Domnul să dăruiască ţărilor şi popoarelor noastre prosperitate întru mulţi ani”.

    Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou. Patru conducători de Biserici Autocefale au coliturghisit la Bucureşti
    Bucureştii s-au aflat vineri, 27 octombrie 2017, în zi de sărbătoare. Ocrotitorul Capitalei României şi al Catedralei Patriarhale, Sfântul Dimitrie cel Nou, a fost cinstit la Patriarhie de mii de credincioşi. Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Rusiei, a prezidat Liturghia de hram în concelebrare cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al întregii Albanii, şi cu Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi Slovaciei.
    După citirea Evangheliei, Preafericitul Părinte Patriarh Kirill a adresat o omilie pelerinilor aflaţi pe Dealul Patriarhiei, cărora le-a spus că evlavia lor este o mărturie a înfloririi Ortodoxiei româneşti de astăzi.
    „Fie ca, pentru rugăciunile Sfinţilor Cuvioşi Serafim de Sarov şi Dimitrie Basarabov, Domnul să apere pământul românesc şi poporul evlavios al acestuia de orice rău. Acest popor să fie plin de darurile Duhului Sfânt, să se nevoiască râvnitor pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iudei 1, 3) şi să păstreze neîndoielnic fidelitatea faţă de Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, pe care nu au biruit-o toţi prigonitorii ei”, a spus Patriarhul Rusiei.
    După cuvântul Preafericirii Sale, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a citit actul solemn comemorativ al Sfântului Sinod care cinsteşte memoria Patriarhului Justinian şi a mărturisitorilor Ortodoxiei din timpul comunismului. (…)
    Apoi, Patriarhul Daniel a acordat Crucea Patriarhală mai multor persoane care s-au nevoit în temniţele comuniste şi au mărturisit pe Hristos în vremea regimului de tristă amintire. Preafericirea Sa a evidenţiat faptul că le-a fost acordată Crucea Patriarhală deoarece ei au purtat crucea lui Hristos în închisoare în timpuri foarte grele, când mulţi au mărturisit credinţa cu preţul vieţii lor.
    La finalul Liturghiei, Patriarhul Kirill a mulţumit Patriarhului Daniel pentru invitaţia de a participa la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Preafericitul Părinte Kirill a vorbit despre mărturisitorii din perioada comunistă, despre care a spus că sunt un exemplu pentru societatea contemporană. „De la ei învăţăm să fim credincioşi, fideli lui Hristos, să nu îl trădăm pe Mântuitorul, să fim împreună cu Hristos la bucurie, dar şi la necaz, să chemăm tot timpul numele Lui Cel Sfânt.”
    Patriarhul Rusiei a evidenţiat faptul că îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu nu se mai face neapărat prin forţă fizică, precum în timpul persecuţiilor, însă metodele actuale sunt abile şi îşi ating scopul.
    „Astăzi nimeni nu obligă vreun creştin să se dezică cu forţa de Biserică sau de Hristos, dar există numeroase eforturi şi mijloace folosite pentru ca Biserica să fie privită ca o parte a unei tradiţii naţionale, ca un fel de folclor popular şi credincioşii să uite de Hristos şi Biserică. Astăzi, mărturisirea lui Hristos nu este mai puţin complicată decât aceea din timpul prigoanelor, pentru că omul poate fi îndepărtat de Dumnezeu nu doar cu forţa, ci şi prin ispite diferite, prin îndepărtarea atenţiei lui de la Cer spre pământ, prin atragerea lui spre o direcţie contradictorie”, a conchis Patriarhul Moscovei.
    Preafericirea Sa a dăruit Patriarhului României o cârjă arhierească şi un engolpion reprezentând pe Mântuitorul Hristos.
    La rândul său, Patriarhul Daniel a mulţumit Patriarhului Kirill pentru bucuria realizată prin aducerea moaştelor Sfântului Serafim de Sarov, pentru coslujire, dar şi pentru dialogul purtat privind misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea de astăzi. Părintele Patriarh Daniel i-a oferit în dar Patriarhului Rusiei o icoană reprezentând pe Sfântul Dimitrie ce are încrustat un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou. (…)
    Totodată, Preafericitul Părinte Daniel a adresat Patriarhului Kirill invitaţia de a fi prezent la sfinţirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului, eveniment preconizat a avea loc într-un viitor nu foarte îndepărtat.
    În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit Preafericitului Părinte Anastasie o icoană reprezentând pe Sfântul Dimitrie cel Nou ca semn de preţuire, dar şi ca încurajare pentru că, în timpul comunismului, Albania a fost singurul stat declarat ateist din această parte a Europei în care orice religie a fost suprimată, preoţii ucişi şi interzisă orice manifestare religioasă.
    Patriarhul României a vorbit pelerinilor despre rolul providenţial pe care l-a avut PF Anastasie în restaurarea Bisericii din Albania, el fiind cel prin care Hristos Cel Răstignit şi Înviat a înviat Biserica răstignită din Albania. (…)
    Preafericitului Părinte Rastislav i-a fost oferită o icoană reprezentând pe Sfântul Dimitrie în amintirea coslujirii, dar şi pentru întărirea relaţiilor frăţeşti între Biserica Ortodoxă a României şi Biserica din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia. (…)
    Daruri au fost oferite şi Patriarhului Neofit al Bulgariei, Patriarhului Catolicos Ilia al Georgiei şi Preafericitului Părinte Sava al Poloniei, prin intermediul ierarhilor delegaţi la slujba de astăzi. (…)

    Temele discutate de Patriarhul Rusiei şi Patriarhul României la întâlnirea privată
    Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii şi Patriarhul României au avut joi, în cursul serii, o întâlnire privată. Întrevederea s-a desfăşurat în Salonul „Dignitas” din Palatului Patriarhiei. În cadrul dialogului, conducătorii celor două Biserici au făcut schimburi de informaţii cu privire la problemele bisericeşti şi relaţiile dintre cele două Patriarhii, informează serviciul de presă al Patriarhiei Ruse.
    Preafericitul Părinte Patriarh Kirill a vorbit despre manifestările viitoare dedicate aniversării a 100 ani de la Sinodul din 1917-1918, restabilirea Patriarhatului şi întronizarea Patriarhului Tihon şi persecutarea Bisericii Ortodoxe în perioada regimului comunist. Cu acest prilej, Patriarhul Daniel a fost invitat să efectueze o vizită la Moscova pentru a participa la aceste evenimente.
    În cadrul discuţiei au fost abordate mai multe tematici: situaţia creştinilor din Orientul Apropiat; ajutorarea creştinilor persecutaţi; situaţia din Ucraina, misiunea de pace a Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
    De asemenea, în cadrul întrunirii au fost abordate aspecte care vizează dezvoltarea relaţiilor interortodoxe şi a avut loc un schimb de aprecieri în legătură cu Sfântul şi Marele Sinod din 2016. (…)
    Înainte de întrevedere, Patriarhul Rusiei a vizitat Palatul Patriarhiei.

    Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod: Anul omagial şi comemorativ 2017
    Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial şi comemorativ 2017, a avut loc sâmbătă, 28 octombrie 2017, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei. Lucrările au fost prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
    La eveniment au participat membrii Sfântului Sinod al Bisericii noastre împreună cu: PF Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii; PF Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al întregii Albanii; PF Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi Slovaciei, alţi ierarhi din Biserici Ortodoxe surori.
    După intonarea imnului arhieresc, a urmat cuvântul de deschidere al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
    În continuare, au fost prezentate alocuţiuni ale Întâistătătorilor şi şefilor delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe surori cu privire la dificultăţile mărturisirii credinţei în timpul regimului comunist şi importanţa libertăţii religioase astăzi.
    PF Kirill a fost primul Întâistătător care a luat cuvântul:
    „Bisericile noastre trăiesc astăzi vreme potrivită şi se bucură de o libertate internă şi de o posibilitate nemaiîntâlnită de mărturisire a credinţei strămoşeşti. Această libertate a fost dobândită cu un preţ amar, plătit de generaţiile anterioare şi cu preţul jertfei multor mii de mărturisitori şi neo-martiri ai Ortodoxiei, care au suferit în timpul comunismului”. (…)
    În continuare, PF Anastasie a vorbit despre suferinţa Bisericii Ortodoxe a Albaniei, care a fost complet desfiinţată în timpul regimului comunist.
    PF Rastislav a prezentat, de asemenea, greutăţile prin care a trecut Biserica pe care o conduce.
    A urmat transmiterea mesajelor Întâistătătorilor din Bisericile Ortodoxe a Bulgariei, Georgiei şi Poloniei, prin următorii delegaţi: IPS Naum, Mitropolit de Ruse, din Biserica Ortodoxă Bulgară; PS Vakhtang, Episcop de Nikortsmind, din Patriarhia Georgiei; IPS Iacob, Arhiepiscop de Bialostock şi Gdansk, din Biserica Ortodoxă a Poloniei.
    Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod a prezentat Raportul-sinteză „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.
    După acest moment, Patriarhul Kirill, al Moscovei şi al Întregii Rusii, a părăsit Palatul Patriarhiei din Bucureşti. Conform programului, vizita Preafericirii Sale în România s-a încheiat, delegaţia Patriarhiei ruse îndreptându-se către Aeroportul Internaţional Otopeni. (…)

    Ce scrie presa internaţională despre vizita Patriarhului Kirill la Bucureşti
    Presa internaţională scrie despre vizita Patriarhului Kirill la Bucureşti, notând că este prima vizită în România a unui Patriarh Ortodox al Rusiei din ultimele decenii. Jurnaliştii au numit acest eveniment ca fiind unul istoric şi au evidenţiat principalele mesaje transmise de Patriarhul Moscovei Poporului Român:
    „Patriarhul Ortodox al Rusiei în România, prima vizită în decenii”, titrează AP, preluată de Washington Post, New York Times şi Fox News.
    „Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse a ajuns joi în Bucureşti pentru prima vizită în România a unui conducător al Bisericii Ruse de la căderea comunismului în această ţară”, scrie Associated Press. Jurnaliştii au scris că România şi Rusia au „relaţii culturale şi religioase prin intermediul Bisericilor lor ortodoxe”.
    „La sosire, Patriarhul Kirill I a spus că ortodocşii trebuie să-şi amintească valorile comune, chiar dacă trăiesc în ţări diferite”, notează Allgemeine Deutsche Zeitung, făcând referire la primele declaraţii ale Patriarhului Moscovei făcute în salonul oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”.
    „Vizita Patriarhului Kirill nu este privită ca fiind politică, de aceea mesajele pe care le-a transmis la Bucureşti sunt limitate la un tip de diplomaţie confesională”, scriu jurnaliştii de la Euronews, care îl citează pe Patriarhul Moscovei. (…)
    Despre întărirea relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe Rusă şi Română vorbesc şi jurnaliştii de la TV5 Monde, care numesc vizita Patriarhului Kirill la Bucureşti ca fiind una „istorică”. Ei adaugă: „Aceasta este prima vizită de după căderea comunismului din 1989 a unui patriarh al Moscovei în România, ţară care revendică a doua comunitate ortodoxă din lume după Rusia”.
    Jurnaliştii de la Washington Post şi-au exprimat aşteptarea ca cei doi patriarhi să discute situaţia din Republica Moldova, unde există o Mitropolie Autonomă a Bisericii Ortodoxe Române şi o Mitropolie a Bisericii Ortodoxe Ruse.
    „Patriarhul şi-a dorit întărirea legăturilor iubirii dintre Bisericile Rusă şi Română”, scrie Ria Novosti, cu referire la primele declaraţii ale Patriarhului Moscovei la ceremonia de primire a moaştelor Sfântului Serafim de Sarov. Jurnaliştii ruşi au subliniat faptul că prin oferirea raclei cu un fragment din moaştele Sfântului Serafim, Patriarhul Kirill a dorit pace şi binecuvântare asupra României şi Rusiei. „Cei adunaţi în piaţa din faţa Catedralei Bisericii Române au întâmpinat aceste cuvinte ale Patriarhului cu aplauze”, menţionează Ria.ru.
    Patriarhul Kirill i-a avertizat pe credincioşi cu privire la urmarea falşilor învăţători politici şi religioşi care promit construirea unui rai fără Dumnezeu pe pământ, scrie agenţia Tass citând din predica Patriarhului Moscovei din timpul Liturghiei oficiate de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.

    Categorie:


    0 0

    Din „satul frumos ca-n poveşti, aninat pe crestele Carpaţilor”, la înalta demnitate de Episcop al istoricei Episcopii a Huşilor

    Câteva mii de credincioşi au luat parte, duminică, 22 octombrie 2017, la ceremonia de întronizare a noului Episcop de Huşi, Preasfinţitul Părinte dr. Ignatie Trif. Evenimentul s-a petrecut în incinta istoricei Episcopii a Huşilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
    Din sobor, alături de Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşiului şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramaureşului şi Sălajului; Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor; Înaltpreasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale; Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului; Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei; Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului; Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei; Preasfinţitul Antonie de Orhei, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului; Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi Preasfinţitul Ignatie Trif (Mureşanul), Episcopul ales al Episcopiei Huşilor. La Sfânta Liturghie şi la ceremonia întronizării ca Episcop de Huşi a Presfinţitului Igntie au luat parte numeroase pesonalităţi centrale şi locale, cărora li s-au adăugat câteva sute de credincioşi harghiteni, marea majoritate consăteni ai Preasfinţiului Ignatie-Ilie Trif, între care: mama Preasfinţitului, Aneta Trif, Nicolae Trif, fratele său, Ilie Trif, primarul comunei Bilbor (unchi, fratele tatălui său), cel care „cu o naturaleţe aproape paternă m-a ajutat ori de câte ori aveam nevoie”, prefectul judeţului Harghita, Jean Adrian Andrei, parohul de Bilbor, părintele protopop Dumitru Apostol, „care m-a însumat în sensul cel mai frumos al cuvântului şi m-a îndrumat spre tot ceea ce era mai minunat în vederea acelei împliniri cât mai complete ca om şi creştin”, părintele arhimandrit Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Topliţa, ctitoria întâiului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, dr. Elie Miron Cristea.
    Într-un interviu pe care Preasfinţitul Igantie (Ilie) Trif a avut bunăvoinţa să ni-l acorde (şi care a apărut, în 2012, în ediţia festivă de Anul Nou a „Condeiului ardelean”), ne-a vorbit despre acel „sat frumos ca-n poveşti, aninat pe crestele Carpaţilor”, Bilborul Harghitei, din care, în urmă cu 141 de ani de la data naşterii Preasfinţiei Sale, un alt ilustru fiu al Bilborului, scriitorul şi patriotul Octavian C. Tăslăuanu, îşi lua zborul în viaţă. Şi-a adus aminte de primăverile cu marea sărbătoare a Învierii Domnului „cu zilele bucuriei şi ale slujbelor în carte citeam pastoralele episcopului”; de verile „domoale de căldură, în care după ce veneam de la biserică, mă retrăgeam în pustiul din fundul grădinii, pentru a devora cărţile”; de toamnele „pline de brumă, cu cer senin şi cosit de otavă”; de iernile „cu omătul până-n gură şi frigul cumplit pe care-l înduram pentru a merge la şcoala „din sat”, aflată la o distanţă de câţiva kilometri de casă”… „Acesta este satul meu, în care m-am născut şi am crescut, „un leagăn mai aproape de cer”, aşa cum inspirat l-a numit O.C. Tăslăuanu, un sat în care dimensiunea credinţei este acordată cu frumuseţea valorilor tradiţionale, a graiului, a moravurilor, toate fiind un exponent al melanjului între Ardeal şi Bucovina.”
    Nu întâmplător, deci, acolo, în „acel leagăn mai aproape de cer”, unde aerul este mai tare şi mai pur, iar sufletul oamenilor mai curat şi nobil, sămânţa credinţei puternice, care va rodi cu tot mai mult spor în fiinţa sa, i-a fost sădită prima dată de mama, care „se distingea printr-un sentiment al responsabilităţii îngemănat cu cel al libertăţii”. „Credinţa, simţul responsabilităţii, al libertăţii (atât cât pot să le am) sunt sigur că de la ea le-am învăţat.”
    Au urmat apoi anii de studii la Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia, cu „ambianţa ei duhovnicească şi râvna pentru studii, emulaţia intelectuală, amplu întreţinută de dascălii facultăţii”, iar apoi „mâna proniei, care a lucrat în chip minunat prin Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, bunul meu duhovnic, care m-a blagoslovit în «Atena cea de Aur», aşa cum inspirat o numea Sfântul Grigorie Teologul - metropola culturii antice -, m-a învăţat să preţuiesc simfonia dintre arhaic şi modern, dintre filozofie şi teologie, dintre raţiune şi credinţă. (…) Cei cinci ani petrecuţi în Ellada sunt ca nişte trepte de mare îmbogăţire duhovniceasă şi teologică”.
    După perioada ateniană s-a întors în Ţară, bucurându-se de aceeaşi purtare de grijă şi atenţie, pline de condescendeţă şi lumină a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Andrei Andreicuţ. Era convins Vlădica Andrei, încă de atunci, că tânărul Ilie Trif reprezenta o valoare spirituală autentică. Şi, probabil, şi-a amintit de cuvintele Mitropolitului Ardealului, Miron Romanul, cel care, după întoarcerea de la studiile universitare din Budapesta a tânărului Elie Cristea, l-a numit secretar arhidiecezan, spunându-le celor din jurul său: „Ţineţi minte! Din tânărul acesta se va alege ceva!”. Şi nu s-a înşelat. Aşa cum nu s-a înşelat nici Înaltpreasfinţitul Andrei.
    Tânărul Ilie Trif s-a dedicat, trup şi suflet, Bisericii străbune, hotărât să slujească a noastră credinţă creştin-ortodoxă, iar prin ea să-l slujească pe Dumnezeu. Cu această convingere a îmbrăcat haina monahală, fiind tuns în monahism în 2008, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din municipiul Alba-Iulia (Catedrala Întregirii Neamului). În acelaşi an a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în anul următor a devenit arhimandrit.
    Apreciind bogata activitate de slujitor al Bisericii străbune, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în octombrie 2011, numirea sa ca Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, cu titulatura de „Mureşanul”. Hirotonirea întru arhiereu a avut loc, în data de 11 decembrie 2011, în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris, Franţa.
    În cei peste şase ani în care a deţinut această funcţie, Preasfinţitul Ignatie a publicat o serie de articole şi studii despre teologia patristică, în care şi-a susţinut şi teza de doctorat, cu titlul „Sfântul Grigorie Palama şi doctrina despre energiile necreate” (2011); despre contribuţia teologilor români la dialogul intercreştin; a susţinut numeroase conferinţe pe teme ale creştinismului ortodox, a oficiat Sfânta Liturghie în multe dintre localităţile importante din Europa occidentală etc..
    Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, apreciind bogata sa activitate bisericească desfăşurată pentru românii care şi-au părăsit Ţara, în căutarea unui loc de muncă în statele din Europa de Apus, în şedinţa sa din 5 octombrie 2017, l-a ales Episcop în postul rămas vacant al Episcopiei Huşilor. Preasfinţitul Ignatie Trif este cel de-al 52-lea Episcop al acestei Episcopii istorice, datând încă din secolul al XVI-lea.
    Gramata Mitropolitană dată de Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost citită de Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
    În continuare, Înaltpreasfinţitul Teofan i-a înmânat Preasfinţitului Ignatie însemnele arhiereşti: mantia, crucea pectorală, engolpionul, camilafca şi cârja arhierească.
    Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Teofan a spus, între altele: „Rugăm pe Dumnezeu să întărească arhiereii şi preoţii Bisericii spre slujirea poporului cel dreptcredincios cât mai aproape de ceea ce El, Dumnezeu, aşteaptă de la noi. (…) Nădăjduim în iertarea şi mila lui Dumnezeu, ne încredinţăm iubirii sale neţărmurite, aşteptăm arătarea tainei Împărăţiei Sale şi rugăm să aibă sub oblăduirea Sa pe robul Său Ignatie, Episcopul Huşilor, împreună cu toţi preoţii, monahii, monahiile şi dreptcredincioşii creştini din această binecuvântată Eparhie”.
    Preotul Constantin Mogoş, membru al Adunării Naţionale Bisericeşti, a dat citire mesajului din partea preoţilor şi credincioşilor din Episcopia Huşilor, în care se scrie: „Astăzi se deschide un nou capitol în istoria Episcopiei Huşilor. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a arătat şi se arată spre clerul şi credincioşii din această Eparhie şi iată, după o perioadă de zbucium, astăzi avem motive de bucurie prilejuite de alegerea şi întronizarea Preasfinţiei Sale, Preasfinţitul Părinte Ignatie, ca Episcop al acestei străvechi Episcopii”.
    În încheierea ceremoniei de întronizare, a luat cuvântul Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, care a rostit cuvinte de mare sensibilitate, emoţionând pe toţi cei prezenţi, pătrunzând în inimile miilor de credincioşi, care l-au aplaudat minute în şir: „Mă simt copleşit de o reală nevrednicie în faţa faptului că Sfântul Sinod al Bisericii noastre mi-a încredinţat, spre păstorie, una din cele mai vechi Eparhii din Ţara noastră, pe care îmi propun, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o slujesc cu mult duh de blândeţe, dragoste şi cu atenţie faţă de orice suferinţă şi care poate răni şi tulbura sufletele oamenilor”.
    „Vă rog să mă primiţi nu ca pe unul care face minuni, nu ca pe un stăpân, ci ca pe unul care vrea să vă slujească cu autoritatea dragostei, a blândeţii, a înţelegerii, a împreună pătimirii şi la bine şi la rău, ca pe unul care nu vrea să iubească slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu, ca pe unul care nu are nevoie de vorbe linguşitoare, care ameţesc orice pământean, ci ca pe unul care vrea să se răstignească pe altarul dragostei pentru dumneavoastră. Cum nimic în lumea aceasta nu este produs hazardului, a întâmplării, vreau să vă mărturisesc că minunatul sat de munte din care provin, Bilbor, judeţul Harghita, îi are ca patroni spirituali pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (hramul Catedralei Episcopale din Huşi - n.a.).
    (…) Nimic din ceea ce ţine de credinţă şi viaţa Bisericii nu poate fi întemeiat cu adevărat decât numai pe căutarea şi intrarea convingătoare în interiorul voii şi a gândului lui Dumnezeu pentru noi oamenii muritori. De aceea, am deplina conştiinţă că nu la o vrednicie simplă şi obişnuită mă cheamă Domnul, ci la mai multă slujire şi la mai multă nevoinţă decât de obicei. (…)
    Vreau să mulţumesc tatălui meu, care sigur mă priveşte acum şi îmi spune «să sporesc bucuria şi să fiu om cinstit oriunde voi fi», mamei mele, care a aruncat atât de frumos sămânţa credinţei lui Dumnezeu în sufletul meu, familiei mele, rudelor mele, precum şi tuturor consătenilor din satul Bilbor, care au venit într-un număr atât de impresionant, în frunte cu părintele Dumitru Apostol, protopop de Topliţa şi paroh al comunei mele natale, căruia îi datorez intuiţia statornică şi plină de viziune de a mă îndruma spre studiile teologice, şi cu bunul meu unchi, Ilie Trif, primarul acestei comune… Nu în cele din urmă vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, iubiţi credincioşi, pentru osteneala şi împreuna rugăciune. Când eram preot la Alba-Iulia, mergeam cu o oarecare regularitate să împărtăşesc o femeie în vârstă din Apuseni, care, de fiecare dată după spovedanie şi împărtăşire, îmi mulţumea într-un fel cum niciodată nu mi-a mulţumit nimeni: «Mulţumească-vă Dumnezeu, părinte, că io nu-s vrednică să vă mulţumesc şi să vă pupe Dumnezeu sufletul». Aşa vă spun şi eu dumneavoastră: «Mulţumească-vă Dumnezeu că eu nu sunt vrednic să vă mulţumesc şi să vă pupe Dumnezeu sufletul».”
    Nota redacţiei: Ne face plăcere să vă reamintim că un deosebit cuvânt de învăţătură despre importanţa familiei creştină, rostit cu duhul blândeţii, dar în acelaşi timp foarte pragmatic, al Preasfinţitului Părinte Ignatie Mureşeanul, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, devenit, din această lună octombrie 2017, Igatie Trif, Episcopul Huşilor, aţi putut citi, iubiţi şi fideli cititori ai publicaţiei noastre, în această vară, în ediţia cu numărul 340 (375) a „Condeiului ardelean”, atunci când Preasfinţia Sa a fost invitatul chiriarhului locului, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, la hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvorul-Mureşului.

    Categorie:


    0 0

    Centrul European de Studii Covasna - Harghita

    Conform preşedintelui PCM Trei Scaune, Kulcsar Terza Jozsef, o eventuală intrare la guvernare trebuie să aibă preţul ei. Declaraţia a fost făcută în contextul în care liderul PSD Liviu Dragnea a adus din nou în discuţie problema invitării UDMR la guvernare. Răspunzând solicitării noastre, deputatul Kulcsar Terza Jozsef, care îşi desfăşoară activitatea în fracţiunea UDMR din camera deputaţilor, a subliniat că o eventuală intrare la guvernare trebuie să aibă preţul ei, deoarece sunt lucruri peste care nu se poate trece. A notat că în 2018 va fi sărbătorit în România centenarul marii uniri, însă promisiunile formulate la 1918 nu sunt respectate nici în ziua de azi, ba mai mult, politicienii români nu vor nici măcar să discute pe această temă. Acesta ar putea fi un punct de pornire în negocieri - a precizat Kulcsar Terza, care a mai menţionat că nu ştie deocamdată să se fi purtat discuţii cu privire la asumarea de către UDMR a unui rol la guvernare.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 109, 13.06.2017; Titlu: Intrarea la guvernare are un preţ / Ce se întâmplă cu promisiunile?, Semnează: Kiss Edit

    Propunând încetarea procedurii penale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Secuiesc a închis ancheta demarată împotriva consilierilor locali în cazul conferirii numelui lui Wass Albert unei străzi din oraş - a anunţat ieri, primarul Bokor Tibor. După cum a precizat edilul, adresa datată pe 7 iunie, semnată de procurorul de caz Simona Codruţa Chindea, i-a fost înmânată zilele acestea. Potrivit primarului, procurorul a invocat, în linii mari, aceleaşi argumente pe care le-a prezentat şi el la vremea respectivă, când a explicat că este vorba de un proces bazat pe născociri, demarat în scopul intimidării, având în vedere că hotărârea de consiliu vizând numele de stradă Wass Albert, atacată de prefect, nu fusese de fapt aplicată niciodată. Tocmai din acest motiv a decis şi instanţa să renunţe la ancheta penală. Bokor Tibor speră că prefectul se va potoli şi nu va face recurs, nu va genera alte tensiuni artificiale între comunitatea maghiară şi cea românească.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.122, 15.06.2017; Titlu: Denumirea de stradă Wass Albert de la Târgu-Secuiesc / Instanţa a închis cazul, Semnează: Iochom Istvan

    Nu depunem contestaţie doar de dragul de a o face - a precizat prefectul Sebastian Cucu referindu-se la faptul că procuratura a pus punct cercetărilor demarate în cazul denumirii de stradă Wass Albert din Târgu-Secuiesc. Răspunzând solicitării noastre, prefectul de Covasna ne-a declarat că însă nu există o decizie cu privire la modul în care va acţiona prefectura în caz. A subliniat însă că până vineri, 16 iunie, nu primise nici o înştiinţare oficială în caz. Vom depune contestaţie doar în cazul în care vor exista argumente solide să procedăm ca atare - a afirmat prefectul Sebastian Cucu.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 113, 19.06.2017; Titlu: Wass Albert nu s-a încheiat încă / Prefectul aşteaptă, Semnează: Kiss Edit

    Prefectul de Covasna nu a avut suficiente date la dispoziţie şi din acest motiv nu a semnat proiectul de hotărâre de guvern care ar face posibilă trecerea în proprietatea oraşului Sfântu-Gheorghe a bazei sportive administrate de Clubul Sportiv Municipal. Răspunzând solicitării noastre, Sebastian Cucu ne-a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a cerut opinia ministerului tineretului şi sportului cu privire la oportunitatea schimbului de proprietate, însă nu a primit încă un răspuns, iar acesta este motivul pentru care nu şi-a pus semnătura pe proiectul de hotărâre de guvern iniţiat de către autoguvernarea locală. Prefectul a subliniat că opinia sa personală nu contează, iar în lipsa unui răspuns, prefectura nu şi-a format încă un punct de vedere. Acest lucru nu înseamnă că nu consideră importantă dezvoltarea infrastructurii sportive - a subliniat prefectul. La auzul acestei explicaţii, l-am întrebat, nedumeriţi, de ce este nevoie de poziţia ministerului sportului, care oricum este cel care va decide în final în cazul de faţă, însă nu ne-a dat un răspuns satisfăcător. Autoguvernarea Sfântu-Gheorghe încearcă de 8 ani să treacă din nou în proprietatea oraşului Sala de Sport Szabo Kati şi baza care include hotelul sportiv şi terenul de fotbal şi de atletism, iar primarul Antal Arpad a avut chiar şi o propunere de compromis: pentru început, măcar terenul de fotbal să intre în proprietatea oraşului, pentru a se putea investi în el.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 114, 20.06.2017; Titlu: Nu are un punct de vedere conturat / Însărcinatul guvernului trage de timp, Semnează: Kiss Edit

    România este în pericol, interesele naţionale române, ordinea constituţională au fost trădate, Transilvania a fost vândută - de aceste strigăte de durere răsună, de o zi şi jumătate, ţara şi parlamentul, acestea sunt trâmbiţate de posturi de televiziune, publicaţii, indiferent de tabăra politică pe care o susţine fiecare. Pericolul maghiar a luat proporţii serioase, ca atare, criza guvernamentală abia mai constituie o temă de discuţii. De ce se întâmplă toate acestea? Deoarece UDMR a stabilit drept condiţii pentru câştigarea susţinerii sale adoptarea anumitor norme juridice care figurează în programul, inclusiv printre promisiunile uniunii. Nu a cerut autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, şi-a dorit doar extinderea drepturilor lingvistice, ca arborarea drapelului secuiesc să nu reprezinte un delict, iar 15 martie să devină o zi de sărbătoare oficială pentru maghiari. Lucruri care se conformează cu angajamentele internaţionale asumate de România, şi care sunt de fapt absolut fireşti în orice ţară normală. Ura izbucnise într-o formă atât de diversă, cu atâta furie elementară, încât ar fi devenit invidios chiar şi naţionalist-comunistul Ceauşescu. Panglici tricolore apăruseră în parlament, cântece patriotice fuseseră intonate în sala de şedinţe, iar alţii dăduseră dovadă, pe reţelele de socializare, de sentimentul lor profund de dragoste faţă de ţară, ca să vadă ţara şi lumea întreagă că ei nu aparţin de cercul trădătorilor. Fuseseră răspândite din ce în ce mai multe minciuni despre cei sute de mii de români executaţi pe vremea revoluţiei din 1848, despre faptul că, în cazul în care va trece propunerea UDMR, cunoaşterea limbii maghiare va deveni obligatorie şi la Bucureşti. Nu s-a găsit nicio voce raţională care să explice care este de fapt esenţa normelor juridice incriminate. Nimeni nu a îndrăznit să rişte să poarte stigmatul de mercenar al maghiarilor. UDMR a încercat să îndeplinească ceea ce şi-a asumat: să extindă într-o oarecare măsură, prin mijloace parlamentare, drepturile - destul de ştirbite - ale maghiarimii din Transilvania. Pe lângă cele două norme juridice amintite, a fost scoasă şi legea privind minorităţile. Toate sunt nişte dispoziţii care nu privează pe nimeni de nimic, însă datorită lor ţara asta ar fi putut deveni mai viabilă şi pentru maghiari. Pentru români însă este inacceptabil chiar şi acest lucru. Suntem aici, în România din 2017, unde situaţia minorităţilor a fost soluţionată în mod atât de exemplar. Poate fi generat, doar în câteva ore, un antimaghiarism care evocă sumbra epocă medievală, şi care împinge UDMR-ul din poziţia câştigătoare în cea a pierzătorului absolut, transformă comunitatea noastră în duşmanul public numărul unu. Este clar deja că, în viitorul apropiat, nu va exista nicio şansă pentru adoptarea proiectelor aflate acum pe ordinea de zi, politica paşilor mici a ajuns în impas. Şi unde sunt încă obiectivele cu adevărat importante, indispensabile în privinţa dăinuirii noastre? Ar fi timpul să se reflecteze puţin asupra problemei: merită urmărită calea respectivă sau ar trebui experimentată în sfârşit aplicarea unei politici mai radicale, bazată pe proteste, nesupunere civică? Oricum nu prea vom mai avea ce să pierdem.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.127, 21.06.2017; Titlu: Triumful forţelor sumbre, Semnează: Farkas Reka

    Conform sentinţei definitive pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, drapelul secuiesc şi simbolul propriu al oraşului trebuie îndepărtate de pe faţada primăriei din Gheorgheni - a comunicat ieri, cotidianul Kronika. Procesul a fost intentat de Dan Tanasă, bloggerul devenit faimos pentru denunţurile sale antimaghiare, respectiv de Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, formaţiunea condusă de acesta. Nagy Zoltan, primarul din Gheorgheni, a calificat drept regretabil faptul că se derulează o adevărată vânătoare împotriva simbolurilor secuieşti. Prin faptul că drapelul secuiesc este înlăturat de pe frontispiciul sediului primăriei, nu se schimbă în esenţă nimic. Ţinutul Secuiesc continuă să existe, iar Gheorgheni va rămâne un oraş locuit în procent de 85% de secui, maghiari - a formulat edilul. Acesta consideră că singura consecinţă a înlăturării drapelelor ar putea fi generarea de tensiuni între comunitatea maghiară şi cea românească, ceea ce - în opinia edilului - nu a fost până acum o caracteristică a oraşului din judeţul Harghita, oamenii au convieţuit paşnic. Nagy Zoltan a precizat: drapelele vor rămâne deocamdată la locul lor, nu le-a fost încă înmânată nici măcar motivarea oficială a sentinţei.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.130, 24.06.2017; Titlu: Cazul drapelului / Tanasă a avut câştig de cauză şi la Gheorgheni, Semnează: Nagy D. Istvan

    În ultimele zile, atmosfera antimaghiară şi discursurile xenofobe au căpătat în România dimensiuni îngrijorătoare. În toiul unei crize politice naţionale, elita politică română apelează din nou, cu aportul semnificativ al presei, la cartea maghiară şi întoarce opinia publică împotriva comunităţii maghiare din România. În loc să se concentreze pe criza din interiorul celui mai mare partid parlamentar, PSD, şi pe potenţialele consecinţe ale acesteia, presa a distras foarte rapid atenţia opiniei publice de la acest lucru prin răspândirea unor minciuni şi atacarea comunităţii maghiare prin îndemnări xenofobe. În mesajul său de pe Facebook, presărat cu minciuni şi exagerări, Băsescu afirma că ziua de 15 martie este jignitoare pentru români.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 118, 26.06.2017; Titlu: Xenofobie şi isterie, Semnează: Serviciul de Asistenţă Juridică Miko Imre

    Pericolul reformei administrative antimaghiare nu a fost înlăturat - este titlul comunicatului emis de biroul de presă al Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), care prezintă sentinţa judecătorească definitivă în procesul intentat de Izsak Balazs, liderul CNS, din cauza caracterului discriminatoriu al declaraţiilor făcute pe marginea planurilor de regionalizare. Se aminteşte că procesul a fost intentat împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, premierului de pe vremea respectivă, Victor Ponta, respectiv împotriva lui Crin Antonescu şi a lui Liviu Dragnea, învinuindu-i de afirmaţii, referitoare la reorganizarea administrativă a României, care îi discriminează în mod negativ pe maghiari. Mai exact, respectivii conducători ai ţării au promis că după reforma administrativă, nu va exista în România o regiune populată de majoritari maghiari. Având în vedere că, pe teritoriul României există mai multe regiuni cu tradiţii istorice şi culturale, în care maghiarii formează majoritatea, afirmaţia respectivă a reprezentanţilor de rang înalt ai puterii de stat a prevestit discriminarea negativă a comunităţii maghiare - se precizează în comunicat. Tocmai pentru acest motiv, preşedintele CNS (Reclamantul - n.r.) a sesizat CNCD, care însă a încercat să ascundă în spatele libertăţii cuvântului manifestarea discriminatorie a autorităţilor puterii de stat. Reclamantul a contestat la Curtea de Apel Bucureşti hotărârea adoptată de CNCD în data de 2 octombrie 2013. Cu ocazia dezbaterii din 2 octombrie 2014, instanţa a respins acţiunea intentată, iar în luna mai a.c. - prin sentinţă definitivă - şi recursul. Atât consiliul pentru combaterea discriminării, cât şi instanţa au trecut cu vederea faptul că drepturile fundamentale ale omului, cum este şi libertatea cuvântului, li se cuvin persoanelor şi nu autorităţilor puterii de stat. Instanţa a respins şi solicitarea reclamantului ca acest caz să fie transferat spre deliberare către Curtea Europeană de Justiţie. Dreptul comunitar oferă posibilitate pentru acest lucru, dacă instanţa dintr-o ţară-membră dezbate un caz care necesită o interpretare juridică europeană. CNS a atras atenţia CNCD şi Curţii de Apel Bucureşti asupra faptului că reprezentanţii în funcţii de conducere ai puterii de stat din România au promis nu numai discriminarea negativă a comunităţii maghiare, influenţând instituţiile reorganizării administrative, ci prin această atitudine au lezat grav şi angajamentele asumate de România la nivel internaţional. Răspunsurile transmise de reclamaţi, respectiv sentinţa definitivă - a cărei motivare nu fusese înmânată deocamdată - semnalează clar că România nu a renunţat la o formă a reorganizării administrative care urmăreşte o politică de asimilare şi care este una în mod deschis antimaghiară - este concluzia. În comunicatul emis de biroul de presă al CNS se evidenţiază: hotărârea judecătorească este un avertisment pentru fiecare dintre noi că, folosindu-ne de toate mijloacele care ne stau la dispoziţie, trebuie să ne pregătim de o astfel de situaţie.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.131, 26.06.2017; Titlu: Pericolul regionalizării nu a fost înlăturat

    Marţi (27.06) a avut loc o înfăţişare extraordinară în procesul PPMT vs. primăria Sfântu-Gheorghe, care are ca miză comasarea Grupului Şcolar Kos Karoly cu Liceul Puskas Tivadar. Instanţa din Sfântu-Gheorghe se va pronunţa vineri (30.06) în cazul suspendării hotărârii de consiliu în cauză. Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a atacat, în 30 martie, în contencios administrativ, hotărârile consiliului local privind desfiinţarea Grupului Şcolar Kos Karoly şi comasarea acestuia cu Liceul Puskas Tivadar. Pentru ca procesul să nu devină ireversibil, formaţiunea insistă ca instanţa să pronunţe încă în cursul acestui an şcolar suspendarea hotărârii în cauză a consiliului din Sfântu-Gheorghe. Prima înfăţişare în caz a avut loc vinerea trecută (16 iunie), ocazie cu care s-a stabilit disjungerea cauzei suspendării de cea a legitimităţii hotărârii de consiliu, fiind stabilită astfel o înfăţişare extraordinară pentru ziua de 27 iunie. Marţi au apărut la tribunalul din Sfântu-Gheorghe peste 100 de persoane, printre care conducători, profesori ai Grupului Şcolar Kos Karoly, elevi şi părinţi ai acestora. Preşedintele scăunal Kolcza Istvan, prezent în calitate de reprezentant din partea PPMT, a declarat: - Judecătorul l-a audiat, în calitate de martor, pe preşedintele comitetului de părinţi al şcolii Kos Karoly, care a arătat de ce consideră imperios necesar ca şcoala să funcţioneze în continuare ca instituţie independentă. Kolcza Istvan a adăugat că instanţa urmează să se pronunţe vineri (30 iunie), când va stabili dacă va suspenda sau nu hotărârea. Judecarea pe fond a cazului va avea loc în 5 septembrie. Balint Jozsef a afirmat că sentinţa care va fi pronunţată vineri este extrem de importantă pentru deznodământul cazului. - Dacă hotărârea de consiliu va fi suspendată, va fi restabilită situaţia de dinainte de 18 ianuarie, adică Grupul Scolar Kos Karoly va funcţiona ca instituţie independentă. Dacă însă hotărârea de consiliu nu va fi suspendată, noul an şcolar va debuta comasat, iar acest lucru va fi foarte greu de remediat, chiar dacă ulterior am câştiga procesul - a declarat preşedintele filialei judeţene a PPMT. Balint a mai declarat că deşi legea nu prevede această obligativitate, au strâns şi semnături de susţinere. S-au strâns 1.500 de semnături, care însă nu au fost anexate la dosar.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 121, 29.06.2017; Titlu: A avut loc o înfăţişare extraordinară, Semnează: Erdely Andras

    În ultimii 25 de ani, conducătorii comunităţilor româneşti din judeţele Covasna şi Harghita au urmat o anumită strategie pentru păstrarea istoriei, culturii, identităţii naţionale şi religiei ortodoxe, însă ar fi nevoie de mai mult sprijin din partea statului român - a declarat Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Ligii Cultural-Creştine Andrei Şaguna. După 25 de ani, ne confruntăm cu scăderea populaţiei de naţionalitate română, lipsa profesorilor români, probleme în învăţământ, însă cea mai mare problemă este lipsa egalităţii de şanse în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor culturale. Suntem discriminaţi şi este o diferenţă uriaşă între ceea ce face statul ungar pentru aceste judeţe şi ceea ce face, sau mai bine zis nu face statul român pentru aceste zone - a declarat Ioan Lăcătuşu, adăugând: Nu pot fi discriminaţi la nesfârşit aproximativ 100.000 de români care trăiesc în mijlocul României, deoarece acest lucru ar putea avea urmări pe termen lung.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.142, 08.07.2017; Titlu: Românii care trăiesc în minoritate solicită ajutor

    Pe măsură ce învăţământul maghiar s-a extins în satele ceangăieşti din Moldova, tot mai mulţi tineri din Ţinutul Secuiesc şi din zonă au lucrat la acest program, în prezent ei reprezentând două treimi din cei 45 de profesori. Pentru învăţământul after school încă mai există persoane interesate din Ungaria - a informat Marton Attila, coordonatorul programului de studiu al ceangăilor maghiari din Moldova. Pentru următorul an de învăţământ, Uniunea Pedagogilor Maghiari din România (UPMR) scoate la concurs opt locuri rămase libere. Anul acesta vor absolvi primii bursieri ai liceului pedagogic, care au contract pe şase ani cu Uniunea Pedagogilor Maghiari din România (UPMR). Timp de trei ani, tineri din Moldova au primit sprijin pentru a obţine o diplomă în cadrul secţiei din Odorheiu-Secuiesc a Universităţii de Ştiinţe „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Aceştia vor trebui, pentru alţi trei ani, să predea în învăţământul cu predare în limba maghiară. În prezent, programul de învăţământ în limba maghiară funcţionează în 29 de sate ceangăieşti din Moldova, prin Uniunea Pedagogilor Maghiari din România (UPMR), cu sprijin oferit de statul ungar. La acest program participă aproximativ 2.000 de elevi.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.142, 08.07.2017; Titlu: Pedagogii sunt aşteptaţi pe Pământul Ceangăiesc, Semnează: Fekete Reka

    Semnele arată că prefectul Sebastian Cucu este foarte supărat pe sportul din Sfântu-Gheorghe, dat fiind faptul că, în ultima perioadă, a întreprins mai multe măsuri prin care urmăreşte incapacitarea fotbalului şi a baschetului - a constatat primarul Antal Arpad. Potrivit edilului, prefectul face tot posibilul să împiedice ajungerea în proprietatea oraşului a terenului de fotbal, cel puţin, dacă nu a întreg complexului sportiv - aparţinător clubului sportiv municipal. Prefectul frânează acest proces doar prin simplul fapt că nu a semnat proiectul de ordonanţă guvernamentală aferent. În ceea ce priveşte echipa feminină de baschet, prefectul a atacat nu demult o hotărâre a administraţiei locale, adoptată încă în 2015, respectiv una din 2016, prin care oraşul i-a acordat bani echipei. Nu se ştie ce urmăreşte exact prefectul prin astfel de demersuri, însă un lucru este cert: vrea să obstrucţioneze lucrurile care prezintă importanţă pentru administraţia şi comunitatea locală - a opinat Antal Arpad.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.144, 11.07.2017; Titlu: Prefectul se pune de-a curmezişul

    Preşedintele Klaus Johannis va efectua, în data de 18 iulie, o vizită în judeţele Harghita şi Covasna - a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. Întrebarea este din ce considerente efectuează această vizită. Ar dori să se informeze la faţa locului cu privire la problemele locuitorilor de aici, sau vrea să îmbunătăţească imaginea externă a ţării? Nu este indiferent nici cu cine va sta de vorbă aici. Prefecţii nu-i vor prezenta situaţia reală, după cum nu o vor face nici instigatorii la ură, autointitulaţi reprezentanţi ai românilor din Ţinutul Secuiesc. Şi, să recunoaştem, nici despre aleşii noştri nu se poate spune că toţi reprezintă cu adevărat interesele comunităţii care i-a mandatat. Este inutil să avem speranţe exagerate în legătură cu această vizită, deoarece nici Johannis nu dă dovadă de mai multă înţelegere sau sensibilitate faţă de noi decât predecesorii lui. Vizita preşedintelui în Ţinutul Secuiesc are, în schimb, un aport pentru noi, dacă vom şti să profităm de această oportunitate. Prezenţa lui ne asigură ocazia de a ne exprima opinia, ideile şi propunerile vizând viitorul nostru. Trebuie să formulăm clar şi ferm, pentru ca nu numai el, ci şi slugile secrete, demnitarii şi consilierii care se învârt în jurul lui să înţeleagă că noi ţinem neclintiţi şi cu orice preţ la pământul nostru natal şi la identitatea noastră de maghiari-secui.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 131, 13.07.2017; Titlu: Şef de stat în Ţinutul Secuiesc, Semnează: Bedo Zoltan

    Consiliul Secuiesc din Sfântu-Gheorghe şi Consiliul Secuiesc din scaunul Sepsi şi-au reales conducătorii aflaţi în funcţie şi până acum. Şedinţele pentru reînnoirea conducerii au avut loc miercuri după-amiază. În fruntea Consiliului Secuiesc din Sfântu Gheorghe îşi vor continua munca Csinta Samu, în calitate de preşedinte, şi Petho Istvan, în funcţia de vicepreşedinte. Din cei 18 delegaţi unul s-a retras pe motive medicale, în locul acestuia fiind ales Palffy Bela. Preşedinte al Consiliului Secuiesc din scaunul Sepsi va fi, şi în anii următori, tot Gazda Zoltan, munca acestuia fiind sprijinită de un nou vicepreşedinte în persoana lui Babos Zoltan. Membrii din scaunul Sepsi ai Comisiei Permanente vor fi şi pe viitor Csinta Samu, Ferencz Csaba şi Tulit Attila. La unul din punctele raportului prezentat de Gazda Zoltan s-a generat o dispută mai mică. Mai mulţi i-au cerut socoteală deputatului Kulcsar-Terza Jozsef, delegat CNS din scaunul Sepsi, despre înaintarea în parlament a statutului de autonomie. În final, acesta a primit o nouă amânare până în toamnă pentru a-şi înfăptui promisiunea. A reieşit şi faptul că CNS se confruntă cu probleme financiare serioase, motiv pentru care s-a propus înfiinţarea unei reţele interioare, care să ajute la crearea bazei materiale necesare. Conform ideii lansate, această reţea ar putea ajunge la un număr mare de membri ai comunităţilor secuieşti, care să vrea să contribuie cu sume nesemnificative - oferind în mod sistematic donaţii chiar şi în valoare de doar 1 leu - la funcţionarea CNS, la organizarea manifestărilor formaţiunii. Această posibilitate este asigurată şi de Fondul Autonomia din Ţinutul Secuiesc, un sistem transparent, care îi promovează pe susţinători şi care dă publicităţii în permanenţă modul în care sunt cheltuiţi banii - s-a precizat.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.147, 14.07.2017; Titlu: Desemnarea noilor conduceri ale scaunelor secuieşti, Semnează: Fekete Reka

    Reprezentanţii MINTA - organizaţia de tineret a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) - au lansat un apel în care le solicită secuilor să arboreze drapelul secuiesc pe zidul caselor cu prilejul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis, preconizată a avea loc marţi. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, printr-un astfel de gest, pe de o parte, i-ar putea transmite şefului statului spiritul ospitalier al secuilor, iar pe de altă parte, ar putea arăta că Ţinutul Secuiesc există cu adevărat, şi secuii vor să-şi clădească, în calitate de comunitate autonomă, un viitor pe propriul pământ natal. Drapelul secuiesc nu este doar simbolul nostru naţional, ci întruchipează ideea de autonomie, faptul că vrem să rămânem aici, acasă, şi aici vrem să ne creăm mediul în care să ne afirmăm şi edificăm - a afirmat Toke Ervin, preşedintele MINTA. Acesta a adăugat: mulţi politicieni români consideră că scopul sloganului autonomiei îl reprezintă obţinerea de voturi în Ţinutul Secuiesc de către liderii maghiari, fără să existe însă o reală pretenţie socială în acest sens. Prin arborarea drapelelor am putea semnala că şi locuitorii acestei regiuni aspiră la autonomie - a precizat politicianul care activează şi în calitate de consilier local în Miercurea-Ciuc. Toke Ervin a menţionat: în apel a scris în limba germană Bine aţi venit în Ţinutul Secuiesc!, ca să-i amintească lui Iohannis de identitatea sa germană, minoritară. În mai multe cazuri, Iohannis a dorit să demonstreze, prin manifestări antimaghiare, cât de puternică este identitatea sa de român - a mai adăugat preşedintele MINTA.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.148, 15.07.2017; Titlu: Iohannis în Ţinutul Secuiesc / Şeful statului, salutat în propria limbă maternă

    Nemeth Zsolt, unul din fondatorii Tusvanyos, aşteaptă, în fiecare an, cu emoţii pozitive, apropierea universităţii libere şi taberei studenţeşti. Am discutat cu politicianul despre riscuri şi pretenţii, respectiv despre tentativa UDMR de a reveni în lumea dialogului maghiaro-ungar.
    - După 27 de ani, ce sentiment vă cuprinde în această perioadă a anului?
    - Un fel de emoţie: dacă manifestarea va reuşi sau nu să se ridice la nivelul pretenţiilor ce se manifestă în Bazinul Carpatic faţă de această tabără.
    - Organizatorii diverselor manifestări aşteaptă de obicei ziua de după ultima zi, când au trecut deja peste greutăţi. Dumneavoastră când vă liniştiţi?
    - Din acest punct de vedere, nu mă deosebesc nici eu de majoritatea organizatorilor. Îmi place în special dimineaţa de duminică, atunci când putem spune că am trecut peste această săptămână fără incidente mai deosebite. În cazul Tusvanyos, cel mai important este să evităm riscurile caracteristice manifestărilor în masă.
    - Poate reprezenta un factor de risc şi asigurarea calităţii şi profunzimii temelor abordate în cadrul discuţiilor.
    - În evitarea riscurilor de acest gen ne ajută mult faptul că trăim într-o lume nesigură. Am putut constata, în special în ultimii câţiva ani, că împrejurările create în urma schimbării de regim trec prin schimbări decisive, şi nu greşim dacă spunem că începe să se formeze o nouă situaţie în politica mondială, europeană, regională, dar şi în politica naţională. Aşa simt că am reuşit şi anul acesta să ne alegem un slogan potrivit - Tusvanyos, punctul sigur -, având în vedere că avem mare nevoie să obţinem noi certitudini în lumea asta schimbătoare. Acest slogan sugerează siguranţa în sine că politica maghiară, noi, cei care ne adunăm la Tusvanyos, suntem capabili de evaluarea obiectivă a situaţiei, de identificarea unor soluţii reale.
    - Ce viziuni, planuri urmăresc temele preconizate pentru ediţia din acest an a taberei?
    - Poate cel mai important lucru este ca noi, maghiarii, cetăţenii din Europa Centrală, să stăm pe propriile picioare. La evaluarea noţiunii suveranităţii, este vorba nu de un principiu de filosofie juridică sau de sistemul ideatic politico-filosofic al reformei Uniunii Europene, ci despre faptul că trebuie să găsim răspunsurile care ni se adresează nouă şi care prezintă cea mai mare importanţă în privinţa noastră. Este important şi pentru maghiarimea din Transilvania că se poate baza pe o ţară, pe o comunitate naţională care îşi urmează propria cale. Dacă vom reuşi să ajungem la un numitor comun în această privinţă, vom deveni cu toţii beneficiarii acestei situaţii. Dacă una din caracteristicile noastre va fi şi pe viitor decizia independentă, suverană, bazată nu pe adaptarea necondiţionată, ci pe evaluarea reală a situaţiei, avem şansa să rămânem pe propriile picioare.
    - Care este pentru dumneavoastră principalul eveniment al constituirii taberei?
    - Merită să ne întoarcem până la rădăcini, adică până în noaptea cea lungă, în care s-a lansat ideea universităţii libere. Pe 29 decembrie 1989, într-un apartament din Târgu-Secuiesc, am plănuit viitorul. Preconizăm să organizăm în ziua de deschidere a ediţiei din acest an a taberei, luni, o întâlnire a veteranilor, la care vom fi prezenţi cu toţii, noi, semnatarii: Torok Sandor, devenit ulterior primar al oraşului Târgu-Secuiesc, David Campanale, jurnalist BBC, Szabo Miklos, medic pediatru, şi eu însumi. Este o mare satisfacţie pentru mine că rezultatul atmosferei, acţiunii din noaptea respectivă este acela că suntem şi acum împreună, lucru care nu înseamnă că nu s-ar fi schimbat multe în noi şi în jurul nostru. Este cert însă că avansăm spre scopul propus, care poate fi formulat ca programul unificării naţiunii. Un scop, de care ne apropiem din ce în ce mai mult.
    - După absentarea instituţională, constatată în ultimii ani, UDMR pare să revină în programul taberei.
    - Trebuie să menţionez că intenţia organizatorilor taberei o reprezenta mereu susţinerea dialogului în cadrul maghiarimii din Transilvania. Nu am aplicat niciodată o politică de partid, politica naţională nu poate fi subordonată acesteia. Doar cine nu vrea nu observă că raporturile de forţă în cadrul UDMR trec printr-o schimbare. Se pare că, în cadrul UDMR, cei care au făcut politică sub semnul conţinutului ideatic al taberei Tusvanyos - vreau să atrag atenţia în special asupra tinerei generaţii de politicieni din Ţinutul Secuiesc -, şi-au întărit forţele în cadrul organizaţiei. Influenţa lor a crescut, şi acestui lucru i se datorează faptul că UDMR pare să-şi dorească să revină la Tusvanyos. Din considerentul marii politici, nu-i deloc neglijabil faptul că, în ultimul timp, s-au găsit răspunsuri la principalele dileme de politică naţională existente între ţara-mamă şi maghiarimea din Transilvania. S-a consolidat gândirea conform căreia trebuie să înţelegem şi punctul de vedere al celuilalt. Totodată, mă bucur că pare să se sfârşească perioada în care relaţiile ungaro-române au fost caracterizate de dialogul surzilor, sunt convins că am reuşit să ieşim din impas. Pot să constat, în pofida ieşirilor antimaghiare din trecutul apropiat, acele posibilităţi din actuala politică românească, care ne ajută să revenim pe calea dialogului raţional.
    - Cutreierarea Transilvaniei le-a stârnit multora interesul faţă de teritoriile rupte. Aţi intenţionat o educare conştientă a poporului?
    - Nu a existat o astfel de intenţie. Pe 22 decembrie 1989, am fost printre primii care l-am întâlnit la Mineu pe Tokes Laszlo, vechi prieten de familie, tatăl lui era bun prieten cu tatăl meu, tot preot reformat. După acest moment a început redescoperirea Transilvaniei de către cei din ţara-mamă, procesul integrării naţionale. Dacă există un lucru care a caracterizat Fidesz-ul în ultimii 28 de ani, acela a fost admiraţia cu care s-a uitat la forţa solidarităţii naţionale maghiare, la importanţa unificării naţiunii. Sunt recunoscător că am putut participa şi eu la aceasta.
    - Interesul dumneavoastră faţă de maghiari, ceangăi, se manifestă în ultimul timp şi sub forma expoziţiilor artistice. Este o nouă dimensiune a unificării naţiunii?
    - Fenomenul solidarităţii naţionale este deosebit de complex. Eu, personal, sunt, pe de o parte, politician, iar pe de altă parte, şi intelectual care reacţionează în mod sensibil inclusiv la compoziţia culturală a identităţii naţionale. În aprecierea mea, este foarte promiţător că s-au înfiinţat instituţiile fundamentale naţionale care slujesc imposibilitatea de a ignora ştiinţa, cultura, educaţia. Interesul pe care-l manifest faţă de arte este unul important, iar familia mea dispune de o colecţie de artă plastică însemnată, prin a cărei prezentare am dorit să demonstrez cât de puternice sunt firele solidarităţii noastre.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.148, 15.07.2017; Titlu: Forţa de menţinere a conţinutului ideatic al taberei Tusvanyos / Interviu cu Nemeth Zsolt, unul din fondatorii Tusvanyos, Semnează: Csinta Samu

    Preşedintele din partea FIDESZ al comisiei de politică externă din cadrul Parlamentului, Nemeth Zsolt, a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă de vineri (14.07), de la Budapesta, că programele de la cea de-a XXVIII-a ediţie a Tusvanyos se vor derula în 28 de corturi. Tusvanyos este cel mai serios festival transilvan, universitatea liberă a universităţilor libere - a adăugat el. Referindu-se la motto-ul manifestării, a declarat că Tusvanyos este un punct singur ca universitate liberă, deoarece este vorba despre o instituţie de 28 de ani. Şi este un punct sigur şi pentru că politica naţională ungară se întrepătrunde cu Tusvanyos, acolo se nasc idei foarte însemnate. A făcut referire şi la conceptele de autonomie şi unificare naţională transfrontalieră, subliniind că drumul până la aceasta din urmă este încă destul de lung. Motto-ul înseamnă - a mai arătat politicianul - faptul că Tusvanyos reprezintă inclusiv o lume de valori politice, iar într-o perioadă schimbătoare, importanţa acesteia creşte. Referindu-se la declaraţia făcută de preşedintele american Donald Trump la Varşovia, care a afirmat că înnoirea Occidentului trebuie să se bazeze pe valori, politicianul a arătat că universitatea liberă este o extraordinară ocazie de a reacţiona la această afirmaţie. A mai arătat că în calitate de preşedinte al V4, Ungaria va încerca să-şi împărtăşească valorile şi cu Slovacia, Cehia şi Polonia, şi să creeze o platformă comună.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 133, 17.07.2017; Titlu: Sâmbătă va lua cuvântul şi Orban Viktor / Tusvanyos punct sigur

    După vizita de la Miercurea-Ciuc, Klaus Iohannis a sosit la Sfântu-Gheorghe. Preşedintele a fost întâmpinat, în piaţa centrală, cu aplauzele sporadice ale celor câţiva pietoni, apoi a traversat piaţa fiind însoţit de Antal Arpad şi Tamas Sandor. La sediul consiliului judeţean, şeful statului a participat la o consfătuire cu uşile închise cu preşedinţii administraţiilor judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş, respectiv cu primarii din cinci oraşe cu rang de municipiu, urmând o întâlnire cu reprezentanţii clusterelor. În urma evenimentului, apreciind vizita şefului statului, Antal Arpad a precizat: i-au spus clar preşedintelui că se confruntă cu multe probleme comunitatea transilvăneană, printre care sunt şi unele specifice, pentru care soluţii de fond pot fi găsite doar prin înfăptuirea autonomiei teritoriale. Aceasta nu înseamnă hotare, separare, având în vedere că ţara este nu numai a românilor. Este nevoie de garanţii că, în ţara asta, comunitatea îşi va putea menţine identitatea etnică. S-a pomenit - în prezentarea susţinută de Peter Ferenc, preşedintele administraţiei judeţene Mureş - şi de cazul, devenit deja intolerabil, al şcolii romano-catolice din Târgu-Mureş, totodată, s-a reproşat şi faptul că România a adoptat poziţie împotriva iniţiativei pentru protecţia minorităţilor Minority Safe Pack. Cu ocazia plimbării în piaţa centrală, Antal Arpad a atras atenţia preşedintelui şi asupra cazului privind renaţionalizarea Colegiului Szekely Miko, respectiv asupra obstrucţionărilor - cum este, de exemplu, problema vizând denumirea străzilor - venite din partea prefectului. Şeful statului a fost atenţionat şi asupra faptului că, în urma aderării la NATO şi UE, a început ştirbirea drepturilor minoritare. Antal Arpad a constatat sinceritate şi atitudine deschisă din partea preşedintelui, şi speră că ar putea demara şi dialogul pentru care nu s-a dovedit să fie până acum partener. Tamas Sandor a apreciat faptul că Klaus Iohannis este primul preşedinte care, în cadrul unei vizite oficiale, a tratat cele două judeţe ca pe unul singur, mai mult de atât, fusese inclus şi judeţul Mureş. Tamas a apreciat ca fiind un aspect pozitiv şi acela că Iohannis este primul preşedinte care a acceptat să primească drapelul secuiesc. În ceea ce priveşte posibilele beneficii ale vizitei preşedintelui, Tamas a menţionat: şeful statului a fost în mod vizibil pus pe gânduri de anumite probleme ridicate, şi crede că există speranţă pentru continuarea dialogului.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.151, 19.07.2017; Titlu: Klaus Iohannis, în Ţinutul Secuiesc / Speranţă pentru dialog, Semnează: Nagy D. Istvan

    Tusvanyos este un simbol al dăinuirii maghiare, pentru că aceasta este o întâlnire nu numai a maghiarilor transilvani, ci a întreg Bazinului Carpatic - ne-a declarat vicepremierul ungar Semjen Zsolt la Tusvanyos. În opinia sa, Tusvanyos este o bună ocazie pentru inventarierea celor mai importante probleme de politică naţională şi tot aici se derulează la un oarecare nivel şi un dialog româno-maghiar. În planul politicii naţionale există rezultate uriaşe - a notat Semjen. De exemplu, comparativ cu anul 2010, sprijinul în domeniu este de 10 ori mai mare, iar în privinţa naturalizării, zilele trecute a fost depusă cererea cu numărul un milion pentru acordarea cetăţeniei. Asta înseamnă că 845.000 de maghiari au depus deja în Bazinul Carpatic jurământul pentru cetăţenie, alţi 120.000 şi-au recăpătat cetăţenia în diasporă, iar 35.000 de cereri au fost respinse. În legătură cu vizita preşedintelui român Klaus Johannis în Ţinutul Secuiesc, Semjen Zsolt a spus că tot ceea ce merge în direcţia autonomiei este bine, iar ceea ce vine să i se opună, este prost. A fost un schimb de drapele. Este un lucru mare că preşedintele a folosit cuvântul schimb: el a primit un drapel secuiesc şi a dat unul românesc - acest lucru este un fel de acceptare. Pe de altă parte, a ascultat în picioare imnul secuiesc - lucru pe care noi îl apreciem - şi, ceea ce este cel mai important - deşi unii au comentat spunând că respinge autonomia etnică -, a afirmat că sprijină autonomia regională şi autonomia autoguvernamentală - a subliniat vicepremierul ungar. Semjen a precizat că locuitorii din Ţinutul Secuiesc nu cer autonomie etnică, ci teritorială, iar dacă preşedintele român acceptă autonomia regională şi autodeterminarea autoguvernamentală prin care localnicii să spună cu cine să fie împreună într-o regiune, deja am ajuns la autonomia teritorială. Cred că a fost demarată o discuţie pe această temă şi există deja un concept de autonomie pe care românii nu îl resping şi care este sprijinit de către preşedintele statului. Iar dacă într-adevăr el sprijină autonomia regională, nu mai este decât un pas până la sprijinirea autonomiei teritoriale. Pentru noi, tot ce merge în direcţia dialogului este ceva bun. Cred că nu ne putem face iluzii exagerate cu privire la vizita de aici a preşedintelui Johannis, însă ceea ce a ieşit din toată această vizită este pozitiv - a concluzionat Semjen Zsolt.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 136, 20.07.2017; Titlu: În opinia lui Semjen Zsolt, a demarat un oarecare dialog / La un pas de autonomie, Semnează: Kiss Edit

    Benedek Erika, preşedinta organizaţiei din Bazinul Baraolt a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), consideră că vizita lui Klaus Iohannis în Ţinutul Secuiesc a fost una benefică, şi şi-a exprimat speranţa că şeful statului ne-a vizitat nu numai în speranţa voturilor din partea comunităţii noastre, ci vrea într-adevăr să ne cunoască problemele. Politicianul sub culorile partidului popular şi-a exprimat satisfacţia cu privire la faptul că edilii, cărora li s-a acordat cuvântul cu ocazia întâlnirii, nu au bătut câmpii, ci au precizat că pe membrii comunităţii noastre îi doare faptul că statul aplică faţă de noi un dublu etalon, nu ni se cuvin aceleaşi drepturi de care dispun membrii naţiunii majoritare, se poate remarca faptul că suntem cetăţenii de cine ştie al câtelea rang ai ţării. Mă bucur că, de data aceasta, pe lângă nemulţumirile exprimate cu privire la faptul că suntem împinşi în plan secund din punct de vedere economic, iar investiţiile infrastructurale ne ocolesc, reprezentanţii din Ţinutul Secuiesc ai UDMR au afirmat limpede că pentru noi nu există altă cale decât cea a înfăptuirii autodeterminării depline - a declarat Benko.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.152, 20.07.2017; Titlu: Trebuie afirmat că este nevoie de autonomie, Semnează: Hecser Laszlo

    În cadrul discuţiilor purtate miercuri, la Tusvanyos, sub titlul Bilingvism legat fedeleş, au fost abordate teme cum ar fi bilingvismul la nivel autoguvernamental şi în comunicarea între diferite instituţii, utilizarea limbii materne, dar şi lezarea drepturilor. Concluzia conferenţiarilor a fost aceea că soluţia ar fi ca limba maghiară să devină limbă oficială regională, iar acest lucru să fie prevăzut şi în constituţie. Primul care a luat cuvântul a fost Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, care a menţionat că au constituit o echipă de lucru pentru promovarea, răspândirea posibilităţii utilizării în scris a limbii materne, au tradus formulare, iar în cazul în care primarii i-au adresat scrisori în limba română, el le-a răspuns în maghiară, ca atare, s-a ajuns treptat ca între instituţii, comunicarea să se deruleze în limba maghiară, şi încearcă să facă acest lucru şi cu locuitorii, precum şi cu alte instituţii. În opinia lui Borboly, circul generat de politicienii şi presa din Bucureşti, dar şi fondurile restrânse, frânează înfăptuirea bilingvismului. Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a atras atenţia că în timp ce legea administraţiei publice locale asigură posibilitatea utilizării limbii materne, acest lucru nu este valabil şi la nivelul administraţiei publice centrale. Există posibilitatea de a se adresa în limba maghiară către consiliul local, dar nu şi către direcţia de sănătate publică - a arătat edilul, subliniind că sunt şi dintre aceia care aplică legile cu rea-intenţie, cum sunt prefectura, curtea de conturi. Se confruntă cu plângeri de ordinul milioanelor - a spus Tamas -, se află în procese care durează ani întregi şi din cauza cărora au umblat şi la consiliul pentru combaterea discriminării sau la direcţia anticorupţie. În ceea ce priveşte problemele interne, Tamas a precizat: 95% din angajaţii administraţiei judeţene din Trei Scaune sunt de etnie maghiară, însă nimeni nu cunoaşte perfect limbajul de specialitate în maghiară şi română - lucru pe care-l recunoaşte şi personalul. Bilingvismul presupune cheltuieli în plus, însă degeaba au solicitat, nu a fost asigurată baza materială necesară în acest sens - a adăugat edilul. Soluţia ar fi ca pe lângă limba română, să devină limbă oficială şi maghiara în Ţinutul Secuiesc, respectiv în cadrul unităţilor administrative în care procentul comunităţii maghiare depăşeşte 20%. Nu este un răspuns acela că legea fundamentală nu asigură posibilităţi în acest sens. Constituţia şi legile trebuie adaptate la traiul nostru, nu invers. Reprezintă parte din sistemul juridic intern al României şi convenţiile internaţionale care recomandă clar soluţia introducerii limbii minoritare regionale - a conchis Tamas Sandor. Mulţimea problemelor vizând utilizarea limbii minoritare cu care se poate confrunta zi de zi, este inimaginabilă pentru unul din Europa Occidentală - a fost replica lui Magyar Anna, vicepreşedinta Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, la prezentările susţinute de liderii autoguvernamentali. În calitate de raportor, monitorizează modul în care sunt respectate cele prevăzute în Carta Europeană a Limbilor Regionale şi Minoritare, ratificată şi de România, şi a putut constata că, în cazul ţării noastre, în ceea ce priveşte utilizarea limbii maghiare, există o diferenţă serioasă între abordarea de principiu şi punerea în practică.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.153, 21.07.2017; Titlu: Utilizarea limbii materne: favoare sau drept?, Semnează: Demeter Virag Katalin

    În Cortul Kos Karoly de la Universitatea Liberă de Vară de la Balvanyos s-a desfăşurat ieri (20.07) dezbaterea intitulată Şcolile noastre maghiare în pericol - lipsa efectivelor sau a strategiei?. Dezbaterea pe teme de învăţământ, care promitea multe, a fost moderată de Csiky Csengele, reprezentantă a comunităţii părinţilor elevilor Gimnaziului Romano-Catolic din Târgu-Mureş, conducătoare a grupului de părinţi Civili pentru Şcoala Catolică. În opinia sa, legea învăţământului din România este confuză şi contradictorie. După cum a mai spus, validarea drepturilor ar avea nevoie de o solidarizare mult mai mare decât cea de acum. A propus ca participanţii la dezbatere să formuleze o declaraţie de intenţie, un fel de proclamaţie pentru remedierea situaţiei învăţământului în limba maghiară. Conferenţiarii invitaţi s-au plâns că au fost elaborate o grămadă de strategii educaţionale, însă nu au fost transpuse în practică, şi că lipsesc proiectele pe termen mediu şi lung. Burus-Siklodi Botond, preşedintele Uniunii Pedagogilor Maghiari din România (UPMR), a fost singurul care a spus deschis că proiecte şi strategii există, însă lipseşte coordonarea unitară, în care fiecare parte vizată să îşi asume răspunderea şi să şi întreprindă demersurile necesare în domeniul dat. Csaky Csongor, secretarul general al Asociaţiei Rakoczi din Ungaria, a spus că mulţumită programelor asociaţiei, în anii care au trecut a crescut numărul celor care aleg şcoli cu predare maghiară în Bazinul Carpatic. Andrasi Benedek, consilierul pe probleme de învăţământ al Bisericii Unitariene Maghiare, a declarat că legea învăţământului nu se concentrează pe conţinutul educaţional, ci pe buget, banii fiind cei care definesc strategiile centrale, nu îmbunătăţirea calităţii învăţământului. Erdei Ildiko, directoarea Liceului Teoretic Bartok Bela din Timişoara, unul dintre membrii de bază ai programului diaspora din judeţul Timiş, a afirmat că nu este bine ca în domeniul educaţiei, strategiile să fie gândite separat pentru maghiarii din zone compacte şi separat pentru cei din diasporă. Ferencz S. Alpar, directorul Şcolii generale Jozsef Attila din Miercurea-Ciuc, membru al grupului de propuneri strategice al UPMR, a fost de părere că ministerul educaţiei este prea mult preocupat de posibilităţile de ordin financiar ale educaţiei şi mai puţin de conţinutul educaţional. Pentru dezvoltarea învăţământului în limba maghiară este nevoie de voinţă politică şi mijloace economice, pe care nu le putem aştepta de la naţiunea majoritară, deoarece ea nu are interesul ca învăţământul în limba maghiară să se dezvolte - a subliniat Orosz Ildiko, preşedinta Uniunii Pedagogilor Maghiari din Ucraina Subcarpatică, rector al Şcolii Superioare Maghiare din Ucraina Subcarpatică Rakoczi Ferenc al II-lea. Participanţii la dezbaterea din Cortul Kos Karoly nu au lămurit dacă proiectele strategice sunt cele care lipsesc sau programele de acţiune, motiv pentru care am discutat cu preşedintele UPMR. Burus Siklodi Botond: Ar fi nevoie de un consiliu al învăţământului public, în care să se regăsească toate părţile vizate. Ar trebui înfiinţate ateliere ale acestuia, echipe de lucru, care să se ocupe de finanţare, de eventualele variante pentru modificarea legii, de conţinutul învăţământului. Capitolul despre învăţământul minorităţilor din legea învăţământului din 2011 a fost o piatră de hotar, însă nu trebuie să renunţăm la el, conţinutul lui nu trebuie să sufere modificări cu preţul niciunui pact politic. Mă tem că se pregăteşte eliminarea lui, sunt semnale că vor lua naştere nişte înţelegeri politice, însă nu suntem informaţi. Pentru a avea sentimentul că suntem cooptaţi în luarea deciziilor, ar trebui să fim întrebaţi şi noi, numai că nu prea se întâmplă acest lucru.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.153, 21.07.2017; Titlu: Şcoli maghiare în pericol / Strategii există, trebuie să se acţioneze, Semnează: Fekete Reka

    Concluzia dezbaterii susţinute ieri, 21 iulie, la Tusvanyos, de către preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, şi preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, este că între cele două formaţiuni politice este nevoie de dialog, de un fel de diviziune a muncii, fiind importantă şi înfiinţarea unui grup de acţiune care să colaboreze în probleme importante, deoarece unitatea organizatorică din anii ’90 nu poate fi reînviată. Aceasta a fost prima ocazie în care liderii celor două formaţiuni politice au purtat o dezbatere publică. Un beneficiu concret al dezbaterii a fost acela că alături de EFA, Alianţa Liberă Europeană, PPMT sprijină campania de semnături demarată de curând pentru iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack. Cei doi politicieni au fost abordaţi de trei jurnalişti: Kozan Istvan, Cseke Peter Tamas şi Makkai Jozsef. Printre primele întrebări adresate a fost cea referitoare la motivul prezenţei masive a UDMR la ediţia din acest an a Tusvanyos. Toro T. Tibor a subliniat că tabăra a fost întotdeauna o tabără deschisă şi le-au trimis invitaţii conducătorilor UDMR, însă, aceştia nu le-au onorat de fiecare dată. În opinia lui Porcsalmi Balint, şi clarificarea relaţiilor dintre UDMR şi FIDESZ a avut o contribuţie la prezenţa mai puternică a UDMR la Tusvanyos. Poate exista un dialog la nivel instituţional între cele două partide? În opinia lui Toro T. Tibor, unitatea organizatorică specifică odinioară vieţii publice maghiare din Transilvania nu poate fi reînviată, însă, va trebui să se străduiască în scopul înfiinţării unui grup de acţiune, pentru împărţirea sarcinilor - amintind, ca exemplu, vizita preşedintelui Klaus Johannis în Ţinutul Secuiesc, făcând referire şi la scrisoarea deschisă a preşedintelui PPMT, Szilagyi Zsolt, precum şi la problemele regiunii, ridicate de edili. Porcsalmi Balint susţine că ar trebui stabilite convenţii clare, împărţind astfel sarcinile - amintind de iniţiativa Minority SafePack şi solicitând sprijinul PPMT în campania de strângere de semnături. Reacţia lui Toro T. Tibor a fost imediată, şi a afirmat, după cum subliniase anterior, că într-un fel, iniţiativa este un produs spiritual al Taberei Tusvanyos, deoarece problema a fost abordată în cadrul Universităţii Libere de Vară chiar în momentul posibilităţii lansării iniţiativelor europene, astfel că vor sprijini iniţiativa, câştigând şi susţinerea Alianţei Libere Europene EFA. Opiniile lor au fost diferite în ceea ce vizează instituţionalizarea dialogului. În soarta Forumului Maghiar de Mediere, Porcsalmi Balint a spus că este nevoie de dialog, însă, trebuie clarificat scopul, iar accentul va trebui pus pe colaborare. În schimb, Toro T. Tibor a subliniat importanţa dialogului, deoarece în privinţa problemelor serioase, căruţa nu ar trebui trasă în două direcţii, aşa cum se întâmplă în problema autonomiei. Numitorul comun ar trebui să fie un grup de acţiune, pentru care ar fi necesară o colaborare, care se poate realiza printr-o relaţie de parteneriat. Toro T. Tibor a amintit programul din campania PPMT, forma federativă bazată pe regiuni istorice, susţinând că, în cazul UDMR, sloganul nu se intersectează cu fapte. Porcsalmi a afirmat că programul lor conţine măsuri concrete, care au ca scop revigorarea Transilvaniei, şi a atras atenţia asupra importanţei comunicării cu partea română, amintind că ultima isterie antimaghiară a venit tocmai din partea deputaţilor români transilvani. Toro i-a răspuns că alianţa nu cu partidele româneşti trebuie realizată, acestea vor centralizare, urmăresc interesele de la Bucureşti, ci trebuie căutaţi parteneri în sfera regionaliştilor români din Transilvania - recunoscând însă, că aceştia sunt destul de puţini la număr. Porcsalmi Balint a spus că înfiinţarea unui partid transilvănean regional cu care să se poată alia este o utopie. Cei doi politicieni au fost însă de acord că anul 2018 - când în România se vor desfăşura ample festivităţi de stat centenare - reprezintă noi provocări pentru comunitatea maghiară din Transilvania, pentru care sfera politică va trebui să se pregătească din timp. Porcsalmi Balint susţine că din moment ce nu există un proiect naţional serios, care să domine centenarul, golul va fi umplut cu sloganuri patriotice, eventual cu retorică antimaghiară. Toro T. Tibor vede la fel problema şi a propus ca partidele maghiare, elita spirituală şi cei din Ungaria să elaboreze o strategie comună concentrându-se pe faptul că centenarul poate fi nu doar o sursă de pericol, ci şi o şansă: un nou început - pentru că presiunea mare poate consolida şi rezistenţa, solidarizarea.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.154, 22.07.2017; Titlu: Va exista diviziunea muncii între partidele maghiare transilvane? / Dezbatere Toro-Porcsalmi, la Tusvanyos, Semnează: Farcadi Botond

    În cadrul şedinţei sale de ieri, Comisia Electorală Naţională din Ungaria a validat iniţiativa organizării unui referendum pentru declararea secuilor drept grup etnic indigen. Conform legii privind drepturile minorităţilor naţionale, minoritate este, între altele, orice grup etnic - indigen de cel puţin 100 de ani pe teritoriul Ungariei - care se află în minoritate numerică în rândul locuitorilor ţării şi dispune de limbă, cultură şi tradiţii proprii. În momentul de faţă, în Ungaria există 13 minorităţi recunoscute de către stat.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 141, 27.07.2017; Titlu: Secuii pot deveni grup etnic indigen

    Are vreo şansă regionalizarea în România din moment ce observăm zilnic existenţa unui curent contrar, iar conceptul de Europă a regiunilor pare să se uzeze în UE din cauza noilor provocări? Care este situaţia mişcărilor regionaliste din România, ce consecinţe are în România politica de omogenizare-uniformizare dusă de 100 de ani, ce şanse are autonomia din Ţinutul Secuiesc, din Banat, cea transilvană? Acestea şi altele asemănătoare au fost chestiunile abordate de participanţii la dezbaterea intitulată Regionalism în consolidare, România regiunilor, desfăşurată în Cortul Kos Karoly. Nu a fost omisă nici analizarea vizitei efectuate de preşedintele Klaus Iohannis în Ţinutul Secuiesc. Participanţii la dezbaterea moderată de redactorul-şef al portalului clujean Foter, Papp Attila Zsolt, au fost buni cunoscători ai mişcărilor regionaliste sau poate chiar portavocile acestora: politologul Bakk Miklos, Florian Răzvan Mihalcea - preşedintele Societăţii Timişoara, şi Fancsali Erno, preşedintele PPMT Cluj. Conferenţiarii au convenit că regionalizarea este condamnată la succes şi în România, însă nu se ştie când anume se va întâmpla acest lucru. Papp Attila Zsolt a atras atenţia asupra faptului că în UE se polemizează azi despre două concepte: Uniunea federativă şi alianţa statelor naţionale, iar în toiul acestei lupte, conceptul de Europă a regiunilor pare să se uzeze. Florian Răzvan Mihalcea a schiţat consecinţele nefaste ale centralizării şi omogenizării care durează de 100 de ani şi strădaniile de descentralizare. Fancsali Erno a afirmat că regionalizarea este condamnată la succes şi în România, azi se poate vorbi mult mai deschis pe această temă şi până şi preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, cu ocazia vizitei sale în Ţinutul Secuiesc, importanţa acesteia. Despre mişcările regionaliste din România a reieşit că aceste strădanii încă mai trebuie să îşi întărească forţele. Mişcări civile există în Transilvania şi Banat, în schimb nu există un partid regional, un partid transilvan. Mişcarea autonomistă a regiunilor multietnice este abia la începuturile sale, iar în acest context, mişcarea autonomistă din Ţinutul Secuiesc este mult mai avansată. Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Ţinutul Secuiesc şi afirmaţia acestuia, cum că autonomia etnică este inacceptabilă, a iscat o mică dispută printre conferenţiari. Dacă Fancsali Erno a apreciat faptul că preşedintele a vorbit despre importanţa regionalizării, Florian Răzvan Mihalcea a subliniat că din cauza respingerii conceptului de autonomie, preşedintele nici nu ar fi putut spune altceva, pentru că ar fi fost desfiinţat. Bakk Miklos a fost de părere că prin trâmbiţarea conceptului de autonomie etnică, Iohannis refuză de fapt dialogul printr-un şiretlic retoric.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.160, 29.07.2017; Titlu: Devine regionalismul mai puternic în România?, Semnează: Farcadi Botond

    Numele lui Beke Istvan şi Szocs Zoltan au devenit cunoscute în contextul acuzaţiei de terorism secuiesc. Sâmbătă (29.07), la cea de-a XIII-a ediţie a Taberei EMI, tinerii au informat cu privire la stadiul cazului şi la posibilul deznodământ al acestuia. Am aflat că în urma înfăţişărilor în caz, Beke Istvan nu poate fi administrator al propriei sale firme, deoarece a fost declarat pericol public. În cadrul expunerii pe care au susţinut-o şi care s-a bucurat de o largă audienţă, au relatat, între altele, despre percheziţii şi despre perioada petrecută în închisoare. În închisoare nu puteam folosi orice cuvinte: printre gardieni erau şi mai buni, şi mai răi. Colegii ne respectau, ca oameni. Când ne-au băgat în maşină, gratiile, măştile, cătuşele au dat naştere la o stare sufletească de neimaginat. Faptul că nu poţi vorbi, nu-ţi poţi vedea familia, este insuportabil - au relatat cei doi. Despre instituţiile care se ocupă de arestul preventiv şi despre condiţiile din închisoare a vorbit pe scurt şi avocata Kis Julia. Şi ea este de părere că aceste instituţii, care îi pun la încercare până şi pe cei mai rezistenţi, nu asigură condiţii corespunzătoare, iar din acest punct de vedere, arestul preventiv poate fi şi o intimidare. Întrebaţi fiind când şi cum se va termina acest caz, nu au putut oferi un răspuns exact, deoarece sunt multe care depind de înfăţişări. Este greu să decizi când se va termina, poate peste şase luni, poate peste un an, deoarece nu se ştie când vor avea loc înfăţişările - a spus Beke Istvan.
    Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 143, 31.07.2017; Titlu: Teroriştii secui au fost invitaţii taberei EMI / În ce stadiu este cazul Beke?


    0 0

    Centrul European de Studii Covasna - Harghita

    În după-amiaza zilei de luni (31.07), deputatul Kulcsar Terza Jozsef, lider al filialei judeţene Covasna a PCM, a susţinut, în incinta Casei de Cultură Konya Adam din Sfântu-Gheorghe, un forum cetăţenesc unic în sine. Din câte ştim, în ultimii 27 de ani, niciun deputat nu a informat cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o. După cum a relatat deputatul, cea mai mare realizare a sa este înfiinţarea, la iniţiativa sa, a subcomisiei pentru problemele maghiarilor, din cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului. El este preşedintele acestei subcomisii. În opinia sa, activitatea acestei subcomisii este extrem importantă, deoarece procesele-verbale pe care le întocmeşte devin documente oficiale ale parlamentului român, ca atare, conţinutul lor este important. Nu este întâmplător, aşadar, că după şedinţa în teritoriu a subcomisiei, care s-a desfăşurat la Sfântu-Gheorghe şi în cadrul căreia colegii săi au putut cunoaşte problemele specifice ale secuimii, preconizata şedinţă de la Cluj nu a mai putut avea loc. Trist este că la împiedicarea desfăşurării ei au contribuit şi unii parlamentari maghiari. Am mai putut afla că le-a prezentat în detaliu membrilor Consiliului Europei, veniţi la Bucureşti, plângerile noastre şi le-a dăruit un drapel secuiesc. În legătură cu înaintarea statutului autonomiei, a afirmat că acest lucru trebuie să se întâmple la toamnă, iar dacă fracţiunea maghiară nu va fi dispusă să facă acest lucru, va acţiona de unul singur.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 145, 02.08.2017; Titlu: Informare privind activitatea parlamentară, Semnează: Bedo Zoltan

    În decembrie 2018, România, care se autodefineşte drept stat naţional ortodox de facto, va aniversa 100 de ani de la cea mai mare realizare a istoriei române - după cum susţine. În acelaşi timp, comunitatea maghiară consideră această dată zi de doliu a dictatului. UDMR-ului îi revine, în această perioadă, un rol aparte, deoarece presa de limbă română şi românii consideră că vorbele rostite de uniune sunt mesajul maghiarilor. Ce poate face UDMR în lunile care au mai rămas, care este sarcina sa - despre aceste aspecte am discutat cu preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint.
    - În ogradă, în special în rândul celor care nu politizează în ape mai adânci, s-a spus şi se spune că acum este momentul prezentării strădaniilor autonomiste. Este acum momentul?
    - Pentru noi, jubileul de 100 de ani nu este o sărbătoare, însă nici doliu nu i-aş spune. Eu cred că în loc să ne plângem de milă, ar fi mai bine să încercăm să profităm la maxim de împrejurările date. 2018 ar putea fi un potenţial pericol pentru comunitatea noastră: este posibil să se dezlănţuie patimile naţionaliste, antimaghiare. Însă dacă suntem isteţi şi ne pregătim din timp, am putea profita de anul ce vine ca de o posibilitate. Nu trebuie să privim anul 2018 ca pe o apocalipsă a maghiarimii transilvane, ci ca pe o perioadă în care trebuie să vorbim mai mult şi mai fără teamă despre obiectivele, aşteptările şi valorile noastre. Vântul se va înteţi, iar noi va trebui să decidem cum vom poziţiona vela: să putem naviga sau să ne rupă catargul. Anul viitor trebuie să vorbim şi despre autonomie. Numai că altfel decât până acum. Anii trecuţi am scris legi şi am ieşit şi în stradă pentru autonomie. De mai multe ori. Însă, din păcate, nu am avansat. Este limpede că atâta timp cânt societatea majoritară priveşte minoritatea ca pe o sursă de pericol, nu vom avea autonomie. Statul român nu se va teme de noi, nu ne va îndeplini, de teamă, cererile legitime. Iar dacă atmosfera generală se va tensiona, şansele la autonomie vor fi zero. Din acest motiv, spun că trebuie să facem un pas înapoi şi să începem de la bază comunicarea cu românii: să spunem mai întâi cine suntem, şi abia apoi ce vrem. Şi toate acestea în limba română. Asta nu înseamnă renunţare, dimpotrivă: cel care ştie să pună bazele unor noi discuţii, acela îi conferă şanse reale autonomiei. Acum trebuie să ne adresăm în primul rând societăţii majoritare. Nu unii pe alţii trebuie să ne convingem că autonomia este importantă - şi asta cred că este o mare greşeală în contextul strădaniilor autonomiste de anii trecuţi.
    - De la Barbu Catargiu şi A.I. Cuza încoace, toate strădaniile de regionalizare din România - în special cele referitoare la regiunile istorice - s-au ciocnit de opoziţia adepţilor centralizării. În ce direcţie ar trebui să mergem pentru a reuşi?
    - Nici regionalizarea, la fel cum nici autonomia, nu poate fi înfăptuită fără sprijinul societăţii majoritare. Mai clar, dacă majoritatea politicii române nu are voinţă politică, nu va exista regionalizare. Mi-e foarte greu să cred că anul viitor, reorganizarea regională va ajunge pe ordinea de zi. 2018 se va referi la altceva: la România puternică şi unitară. Cu asta va trebui să facem ceva. După cum i-am spus şi preşedintelui Klaus Johannis atunci când a fost în Ţinutul Secuiesc, centenarul este şi posibilitatea unui nou început - iar o bază bună în acest sens o reprezintă cele asumate în proclamaţia din 1918. Trebuie să soluţionăm relaţia dintre majoritate şi minoritate, este nevoie de un parteneriat strategic între statul român şi comunitatea maghiară.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 145, 02.08.2017; Titlu: Porcsalmi Balint despre pregătirile pentru 2018 / La ce sărbătoare ne putem aştepta?

    În seara zilei de joi, 03.08.2017, la Muzeul Secuiesc Ciuc a avut loc vernisarea expoziţiei intitulate Nezopontok. Expoziţia a avut ca tematică: Primul Război Mondial. Conform declaraţiilor directorului muzeului, Gyarmati Zsolt, sunt expuse fotografii care prezintă evenimente de pe front, materialul expus fiind oferit de Muzeul Naţional al Ungariei. Raduly Robert Kalman, primar al municipiului Miercurea-Ciuc, a subliniat importanţa înţelegerii războiului, precizând că în Ţinutul Secuiesc evocarea evenimentelor petrecute la începutul secolului trecut provoacă suferinţă. - Nu trebuie să trecem peste consecinţele Primului Război Mondial şi trebuie să învăţăm să trăim cu acestea, să ne continuăm viaţa în mod responsabil - a declarat primarul şi a atras atenţia asupra unor aspecte importante, printre care, şi asupra faptului că pe perioada războiului, în clădirea Gimnaziului Superior Romano-Catolic a funcţionat un spital militar. Oratorul şi-a încheiat discursul prin sublinierea importanţei educării populaţiei şi prin prezentarea conştiinţei misionare a secuimii. În cadrul vernisajului, a luat cuvântul şi consulul Lukacs Bence Akos, din partea Consulatului General al Ungariei la Miercurea-Ciuc, care a subliniat că în Ţinutul Secuiesc conştiinţa de identitate este puternică, la fel şi cultura evocării trecutului. Acesta a adăugat: ca urmare există cerere în direcţia unor evenimente cu o identitate asemănătoare. Acesta a subliniat că fotografiile reflectă viaţa soldaţilor Antantei şi ai Puterilor Centrale, respectiv acesta a evocat momentul schimbării de regim şi a salutat faptul că s-au prăbuşit zidurile culturii evocării trecutului, astfel că, prin intermediul imaginilor, a putut avea loc această mare întâlnire. În final, curatorul dr. Bognar Katalin i-a salutat pe participanţi şi a prezentat tehnica de realizare (3D) a fotografiilor expuse.
    Cotidianul „Hargita Nepe” (Harghita), nr. 145, 07.08.2017; Titlu: Puncte de vedere despre Primul Război Mondial - Fotografii tridimensionale la Miercurea-Ciuc, Semnează: Keresztes Bea

    Declaraţia lui Kelemen Hunor, conform căreia românii trebuie să accepte că noi nu vom putea şi nici nu dorim să sărbătorim 1918, a făcut să sară siguranţele, respectiv a provocat revoltă în rândul opiniei publice româneşti. Preşedintele UDMR a declarat în cadrul unui interviu acordat vinerea trecută, cotidianului Szabadsag din Cluj-Napoca, faptul că: temerile au reapărut: românii se tem de faptul că dorim să rupem Transilvania, iar maghiarii, de faptul că românii doresc să îi priveze de identitate. Preşedintele UDMR a considerat important să precizeze şi faptul că trebuie să spunem ce gândim şi ce aşteptări avem din partea statului român după 100 de ani, dar, în acelaşi timp, trebuie să ne punem şi în pielea celuilalt. După această afirmaţie, Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) nu doreşte nici mai mult, nici mai puţin decât retragerea cetăţeniei române a lui Kelemen Hunor. Se pare că discursul, care, de obicei, apărea în jurul sărbătorii naţionale din decembrie, a apărut mai devreme în contextul jubileului, ieşirile fiind pe măsura acestuia. Să ne aducem aminte de prima aniversare a zilei de 1 decembrie, de la Alba-Iulia din 1990, când discursul lui Szocs Geza, secretar general al UDMR, a fost tulburat de un concert de fluierături al extremiştilor români, acestora alăturându-se şi Petre Roman, pe atunci premier. Deseori, politicienii maghiari au afirmat şi faptul că, din partea maghiară transilvană, sărbătorirea zilei de 1 decembrie este de faţadă, deoarece această zi reprezintă pentru români extinderea ţării, iar pentru maghiari, ajungerea în soarta de minoritari, iar aceasta nu poate reprezenta, sub nicio formă, o sărbătoare pentru maghiari. Şi din partea românească s-au auzit voci, conform cărora, sărbătoarea naţională ar trebui să aibă un rol de integrare, nu de excludere, ar trebui ales un eveniment, care să fie sărbătorit cu plăcere de întreaga populaţie a ţării. Dar aceste voci au fost acoperite imediat de cei îngrijoraţi de soarta naţiunii. Mă tem că disputa actuală reprezintă, de fapt, doar preambulul a tot ce se va întâmpla anul viitor cu comunitatea maghiară din ţară. De la alegerea în calitate de preşedinte a sasului Iohannis, purtătorii de cuvânt ai românilor vorbesc despre soluţionarea finală şi reuşită a problemei minorităţilor, înlăturând orice iniţiativă referitoare la extinderea drepturilor lingvistice ale comunităţii maghiare, demontând orice plângere, nemulţumire referitoare la lezările drepturilor minorităţilor. Toate acestea vor amplifica impunerea de Linişte!, orice revendicare privind drepturile minorităţilor fiind considerată ca fiind anticonstituţională, antinaţională, printre altele, afirmându-se - la fel cum se regăseşte şi printre argumentele CNMR -, că în anii precedenţi, măsurile adoptate în direcţia evidenţierii drepturilor lingvistice ale comunităţii maghiare s-au extins până la graniţele discriminării pozitive, ducând la emigrarea populaţiei româneşti sau izolarea acesteia în zonele majoritar maghiare. Nu cred că acest discurs se va schimba până când majoritatea populaţiei ţării nici nu ştie cum au ajuns maghiarii aici şi de când trăiesc aici maghiari, saşi, iar unitatea politică este formulată întotdeauna împotriva a ceva: cel mai des împotriva minorităţii maghiare şi, în general, împotriva maghiarimii. Până când această abordare nu se va schimba, deseori va trebui schimbată siguranţa…
    Cotidianul „Hargita Nepe” (Harghita), nr. 147, 09.08.2017; Titlu: Centenar, Semnează: Sarany Istvan

    Consider îngrijorător faptul că numărul denunţătorilor de carieră pare să fie în creştere în România - a declarat preşedintele filialei judeţene Covasna a PCM, Kulcsar Terza Jozsef. Deputatul enumeră printre denunţătorii de carieră inclusiv organizaţia pseudocivilă intitulată Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR). Kulcsar Terza a reamintit că în cursul lunii iunie, a fost ameninţat de către organizaţie pe motiv că declarase că anul 2018 va fi anul doliului pentru maghiarimea transilvană, iar de curând, organizaţia a propus ca preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, să-i fie retrasă cetăţenia română deoarece a afirmat că românii trebuie să accepte faptul că noi nu vom putea şi nici nu vrem să sărbătorim anul 1918. - Resping noua manifestare a antimaghiarismului şi îmi exprim solidaritatea cu Kelemen Hunor. Cetăţenia nu-i poate fi retrasă unei persoane care a dobândit-o prin naştere, însă dacă cineva ar urma să fie pedepsit cu retragerea cetăţeniei pentru opiniile formulate în urma lezărilor de drepturi ale maghiarilor transilvani, mă ofer şi eu să renunţ la cetăţenia română - a precizat el.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 150, 09.08.2017; Titlu: Kulcsar este solidar cu Kelemen / Un nou denunţător de carieră, Semnează: Erdely Andras

    Afirmaţia făcută de preşedintele UDMR Kelemen Hunor, conform căreia românii trebuie să accepte că noi nu vom putea şi nici nu vrem să sărbătorim anul 1918, a generat o nouă isterie antimaghiară în presa de limbă română. Conform Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), autodefinite drept organizaţie civilă, politicianul nostru a pus la îndoială existenţa statului român, legile, istoria, cultura şi identitatea naţională. Sunt acuzaţii grave, despre care trebuie să se ştie că au fost lansate de o organizaţie aflată în strânsă legătură cu ministerul român de interne şi care se întreţine din sprijinul financiar al acestuia. Este limpede că nu întâmplător. Ca atare, poziţia adoptată reflectă şi modul de gândire, referitor la noi, care domneşte în ministerul de interne, respectiv felul în care se raportează el la noi. În acelaşi timp, este clar şi mesajul din subtext: să ascultăm şi să suportăm, că dacă nu. Referitor la afirmaţia făcută de Kelemen Hunor, salutăm faptul că s-a exprimat, în sfârşit, într-un mod demn de liderul organizaţiei de apărare a intereselor maghiare, precis, conform situaţiei reale şi în numele nostru, al tuturor. Pentru că la comemorarea morţii mamei, toată lumea este în doliu, nu sărbătoreşte! Iar odată cu dezlipirea Transilvaniei de Ungaria, noi ne-am pierdut mama spirituală, patria! Iar de atunci încolo, România care îndeplineşte de aproape 100 de ani rolul de părinte vitreg, ne-a tratat şi ne tratează ca pe nişte duşmani şi atentează la existenţa noastră! Ca atare, acest jubileu este, pentru noi, maghiarii, o zi de doliu! Tocmai din acest motiv trebuie să ne asumăm poziţia exprimată pe această temă de către preşedintele uniunii şi să înfruntăm unitar forţele obscure care atentează la existenţa noastră. În felul acesta, ne apărăm dreptatea şi demnitatea şi îi aducem la cunoştinţă puterii de la Bucureşti că noi nu putem fi intimidaţi.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 151, 10.08.2017; Titlu: Noi nu putem sărbători, Semnează: Bedo Zoltan

    Seria de evenimente organizate cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Bătălia de la Oituz se va desfăşura în perioada 12-13 august, în comuna Breţcu, respectiv satul Oituz, în organizarea Consulatului General al Ungariei la Miercurea-Ciuc şi al autoguvernării locale din comuna Breţcu. Sâmbătă: între orele 15:00 - 17:30, la Centrul de Cultură Breţcu, se va desfăşura o conferinţă istorică. Programul conferinţei: istoricul şi arhivistul dr. Nagy Szabolcs - efectele invaziei române din 1916, în Trei Scaune; istoricul militar dr. Pollmann Ferenc - Mărăşeşti - Oituz - renaşterea armatei române din 1917; istoricul militar, muzeologul Illesfalvi Peter - participarea infanteriei nr. 82 din Odorheiu-Secuiesc la bătăliile desfăşurate în zona Oituz - Poiana-Sărată în 1916-1917; istoricul, arhivistul Gottfried Barna - atac protestatar de la Oituz spre Nord; istoricul Nagy Jozsef - bătăliile armatei regale române în Ţinutul Secuiesc, din prisma participanţilor români; Brummer Krisztian - istoria regimentului de fier din Sopron, Ungaria: discurs în cadrul căruia va fi prezentat o carte; istoricul local Tibad Sandor - de la Poiana-Sărată la Oituz - retrospectivă la Primul Război Mondial; de la orele 17:30 dezbatere publică, întrebări; de la orele 18:00 programe alternative, vizitarea casei memoriale Gabor Aron, vizitarea muzeul satului şi al castrului roman. Duminică: de la orele 09:30, la biserica romano-catolică din Oituz, slujbă religioasă celebrată de preotul Tamas Jozsef; orele 10:30: în grădina bisericii romano-catolice inaugurarea unei plăcuţe în memoria soldaţilor maghiari care au luptat şi au murit eroic în perioada 1916 -1917. Discursuri vor fi rostite de către Gerzsa Istvan, însărcinat guvernamental; Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna; Firtl Matyas, deputat; Farkas Balazs, însărcinat cu afaceri şi primarul comunei Breţcu, Dimeny Zoltan.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.171, 11.08.2017; Titlu: 100 de ani de la Bătălia de la Oituz

    Nu doar sezonul mort a făcut ca vorbele rostite acum o săptămână de către preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, despre sărbătorirea, respectiv nesărbătorirea unirii, să descătuşeze atât de vehement pornirile. Articolele, comentariile apărute în spaţiul public reflectă bine starea actuală a societăţii, felul în care se raportează ea la noi, maghiarii, şi semnalează în acelaşi timp şi la ce ne putem aştepta în anul marelui centenar. Foarte puţini şi-au dat osteneala să se gândească la esenţa vorbelor preşedintelui UDMR: ce i-a dat România Transilvaniei în ultimii 100 de ani? A avut de pierdut sau de câştigat regiunea de pe urma marii unirii? I-a fost mamă bună sau mamă vitregă statul român acestei regiuni pe care a folosit-o, a exploatat-o, căreia i-a împiedicat dezvoltarea? În ultimii 100 de ani, elita bucureşteană s-a străduit încontinuu să distrugă economia, cultura şi spiritul Transilvaniei. Iar toate acestea s-au îndreptat, sunt îndreptate nu numai împotriva maghiarilor, ci şi a transilvanismului. Anexarea Transilvaniei la Ungaria nu mai este de mult ceva real, până şi transformarea ei într-o regiune independentă este lipsită de şanse, atât de românească a devenit în ultimii 100 de ani. Kelemen Hunor a ridicat o problemă extrem de sensibilă, de aceea răspunsul a fost atât de vehement. Aparent, pornirile au fost dezlănţuite de afirmaţia că maghiarii nu au ce sărbători anul viitor, deşi, de fapt, se vrea evitarea confruntării cu ideea că Transilvania a fost sacrificată pe altarul temerilor naţionaliste. Se ştie exact ce i-a dat România Transilvaniei, iar acest lucru este dezolant atât pentru maghiari, cât şi pentru români.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.173, 14.08.2017; Titlu: Ce a primit Transilvania de la România?, Semnează: Farkas Reka

    Ediţia din acest an, a XIII-a, a Taberei EMI a fost organizată mai repede ca de obicei. După cum a reieşit, a trebuit să se procedeze astfel pentru a putea fi prezentă în tabără şi echipa Kulturtaj, care în perioada 11-13 august a organizat cea mai mare manifestare de păstrare a tradiţiilor, la nivel european: a IV-a ediţie a Zilei Strămoşilor. Astfel a putut fi prezent în tabără şi renumitul antropolog Biro Andras Zsolt, cercetător al Muzeului de Ştiinţe Naturale şi preşedinte al Fundaţiei Magyar-Turan. Expunerile pe care le-a susţinut au avut tematici diferite: istoria străveche maghiară în oglinda ştiinţelor naturale, epoca de glorie a hunilor şi rolul lor în istoria străveche a maghiarilor, caracterul uman al maghiarilor descălecători. In ultima zi de tabără a participat, alături de preşedintele Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI), Sorban Attila Ors, la forumul intitulat Viitorul maghiarimii din Bazinul Carpatic. Spicuim câteva idei din expunerea pe care a susţinut-o sub titlul Forţa tradiţiilor şi edificarea viitorului, sau identitatea naţională este baza autonomiei. Limba, cultura sunt pietrele de construcţie, iar tradiţiile, familia şi comunitatea, respectiv învăţământul public joacă un rol în menţinerea vie a conştiinţei naţionale. În lumea de azi, care se schimbă rapid, trebuie să selectăm legăturile care îi ţin uniţi pe maghiari - cunoaşterea la un anumit nivel a tradiţiilor, culturii şi istoriei naţionale este indispensabilă. Trebuie să ştim de unde ne tragem, cine ne sunt înaintaşii, cum a unificat şi înflorit maghiarimea Bazinul Carpatic. Naţiunea este o construcţie care trebuie consolidată în continuu. Problema este complicată de diferenţele dintre părţile de ţară rupte, iar cei care dirijează de la Budapesta politica naţională trebuie să ţină cont de faptul că ceea ce este, eventual, bun în Transilvania, nu este bun în Slovacia.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 154, 16.08.2017; Titlu: Naţiunea trebuie edificată!

    Dacă este august, este Izvorul Mureşului, şi dacă este Izvorul Mureşului, sunt universitatea liberă de vară şi şirul nemulţumirilor exprimate de liderii românilor din Ţinutul Secuiesc. Reţea rămâne aceeaşi de la un an la altul: defilează cei care se consideră reprezentanţi ai românilor din această regiune, vin de la Bucureşti invitaţii de rang înalt sau şi mai înalt, apoi dă-i înainte, pentru că vor apărea în ştirile zilnice doar cei care reuşesc să vorbească despre lucruri cât mai periculoase. Despre Universitatea Liberă de Vară de la Izvorul Mureşului nu se ştiu prea multe, nu are site, ultimele postări de pe pagina de Facebook sunt de anul trecut. Doar câteva articole de ziar îi semnalează existenţa, programul şi obiectivele manifestării pot fi regăsite exclusiv pe pagina denunţătorului de serviciu, Dan Tanasă. O parte din programul ediţiei din acest an se ocupă de situaţia românilor de dincolo de graniţe, însă în ziua de miercuri, s-a axat în mod explicit pe situaţia românilor din Ţinutul Secuiesc. Evident, nu numai pe păstrarea identităţii lor, pe greutăţile cu care se confruntă, tonul fundamental fiind determinat de expunerea despre identitatea română a catolicilor moldoveni, respectiv de tema privind sustragerea Transilvaniei şi modul în care străvechiul pământ românesc a ajuns - în urma retrocedărilor - pe mâini străine, ostile. In aceste circumstanţe au fost exprimate îngrijorările lui Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, potrivit cărora românii din Ţinutul Secuiesc sunt ameninţaţi de pericolul maghiarizării, emigrării în masă, iar acest lucru se va transforma într-un risc la adresa securităţii naţionale. In opinia sa, sunt nevoiţi să-şi croiască altundeva drum în viaţă, pentru că nu-şi găsesc loc de muncă dacă nu vorbesc limba maghiară. Majoritatea românilor din Ţinutul Secuiesc au fost colonizaţi în oraşele din regiune de pe la finele anilor 60. Retragerea lor a început în anii 90, iar copiii celor rămaşi aici încearcă să-şi facă un rost în viaţă în străinătate, la fel cum procedează şi cei din alte regiuni ale ţării. Nu pe motiv că nu cunosc limba maghiară, ci pentru că sunt mai bine plătiţi în Occident. Dacă de 27 ani încoace, statul român ar lucra nu la subminarea economică a Ţinutului Secuiesc, românii din regiune, la fel ca maghiarii, ar avea şanse mai mari, mai mult chef să rămână aici. Dacă singurul scop pe care-l urmăresc cei care organizează universitatea liberă de la Izvorul Mureşului, şi se declară drept reprezentanţii românilor, nu ar fi acela să-i asimileze pe maghiari, adică să-i facă să dispară, mai mulţi lauri ne-ar creşte pentru noi toţi. E adevărat, declaraţiile lor, universităţile libere cum este şi cea de la Izvorul Mureşului, ar deveni inutile. Ei ar avea de pierdut, însă restul, noi toţi - maghiari şi români - am avea de câştigat.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.176, 18.08.2017; Titlu: Cine îi alungă pe români?, Semnează: Farkas Reka

    Sunt sau nu legitime suspiciunile româneşti din jurul atitudinilor maghiare legate de Trianon? Am discutat cu istoricul Zahoran Csaba, membru al echipei de lucru Trianon 100, şi pe tema miturilor central-europene.
    - Recent, o afirmaţie făcută de istoricul Ioan Aurel Pop, care susţinea că echipa de lucru Trianon 100 este o unealtă a războiului informaţional ungar, a generat o dispută româno-ungară care a avut ecouri. Nu avem nici o şansă ca maghiari să ieşim din mitul eternilor iredentişti?
    - De fapt, a fost un fel de neînţelegere, pe care Ioan Aurel Pop a şi clarificat-o ulterior. Se pare că nu ştia că Trianon 100 este o echipă academică de cercetare şi nu un organism guvernamental precum Departamentul Centenar, înfiinţat în România. Problema a fost generată mai de grabă de faptul că vorbele lui Pop au fost rostite într-un context aparte, într-o conferinţă pe teme de geopolitică şi securitate naţională. Vorbele sale au fost interpretate aparte şi de către presă, iar mai apoi, rupte de expunerea iniţială a lui Pop, au devenit independente. Trianon 100 nu este o organizaţie de propagandă sau activitate revizionistă, nu intenţionează să submineze programele centenare din România. Este un grup de lucru alcătuit din istorici, istorici de artă şi sociologi, care funcţionează în cadrul Institutului de Istorie al Academiei Ungare de Ştiinţe şi studiază problematica trianoniană.
    - Putem vorbi despre un război informaţional între cele două părţi?
    - Într-un anume sens, afirmaţia lui Pop este corectă, şi anume că între maghiari şi români se duce un fel de război informaţional pentru Transilvania. El nu a început însă după Trianon, ci undeva prin secolul al XIX-lea, şi îşi are rădăcinile prin a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Si nu iredentiştii maghiari l-au declanşat. Odată cu răspândirea naţionalismului, cu formarea naţiunilor moderne, a apărut, în mai multe planuri, un fel de rivalitate pentru Transilvania între elitele politice şi intelectuale maghiare şi româneşti. In plan politic, preoţii greco-catolici români, savanţii Scolii Ardelene, s-au străduit să obţină emanciparea politică a românilor transilvani. In plan istoric, s-au străduit să-şi argumenteze legitimitatea cererii prin originea romană a românilor - adică prin caracterul lor indigen -, iar în plan social, prin faptul că românii alcătuiesc majoritatea locuitorilor din regiune. Nu exista nici o îndoială cu privire la fondarea argumentelor demografice, pentru că din secolul al XVIII-lea poate fi demonstrat caracterul majoritar al românilor în Transilvania. Continuitatea romano-română însă a fost edificată pe o teorie incertă, contestată şi dezminţită ulterior de mulţi - şi nu numai maghiari. Cu toate acestea, pe ea şi-a clădit treptat elita politică şi intelectuală română pretenţiile transilvane, aceasta a ajuns unul din pilonii identităţii româneşti moderne. După Trianon, maghiarii au depus strădanii în vederea revizuirii noului status quo, fapt respins la toate nivelurile de către românii care edificau statul naţional unitar român, modern, România Mare. Si aşa au mers lucrurile în perioada interbelică, iar mai apoi şi între anii 1940-1944, până la tratatul de pace de la Paris, de după cel de-al doilea război mondial, care i-a pus punct şi revizionismului maghiar. De atunci, subiectul disputelor nu îl mai reprezintă apartenenţa Transilvaniei sau hotarele, ci drepturile maghiarilor transilvani, problemele de ordin istoric.
    - Suspiciunea română care învăluie atitudinile maghiare legate de Transilvania sau Trianon mai funcţionează?
    - Fie că vorbim de proteste faţă de distrugerea satelor, de istoria în trei volume a Transilvaniei, cauza autonomiei Tinutului Secuiesc sau un film maghiar despre Trianon, toate sunt capabile să genereze reacţii exagerate, isterice ale părţii române, iar privite cu ochi maghiari, uneori par aproape comice. Dacă privim la atitudinea maghiară din perioada dualismului, întâlnim, surprinzător, reacţii similare. Pe atunci, intelectualii maghiari vedeau peste tot iredentism românesc.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.177, 19.08.2017; Titlu: Război informaţional pentru Transilvania / Interviu cu istoricul Zahoran Csaba, despre Trianon şi pregătirile jubiliare, Semnează: Csinta Samu

    Cum funcţionează tehnicile de rememorare legate de Trianon şi care sunt aspectele care alimentează şi în prezent discuţiile pe această temă? Am discutat cu Zahoran Csaba, membru al echipei ungare de lucru Trianon 100, şi despre posibilitatea realizării unui acord între mesaje şi interpretări.
    - Ce vrea să descopere echipa de lucru Trianon 100?
    - Noi ne ocupăm de Trianon ca de o tematică mai extinsă, ne axăm pe patru piloni mai mari: contextul internaţional al Trianonului, prăbuşirea şi raporturile sociale ungare de pe vremea respectivă, consolidarea sistemului de pace, respectiv posteritatea şi memoriile. Prima tematică include cercetarea rolului îndeplinit de marile puteri - cum sunt Japonia şi Statele Unite -, cărora nu li s-a acordat prea mare atenţie până acum. Cercetarea circumstanţelor prăbuşirii şi a societăţii ungare abordează tema, pe de o parte, din considerentul istoriei militare, pe de altă parte, din punctul de vedere al istoriei sociale. Cât de reală era, de exemplu, apărarea cu armele a patriei în mijlocul prăbuşirii militare a Monarhiei şi al haosului general din toamna anului 1918, fiind abordate inclusiv problemele de ordin social şi economic.
    - Ce teme oferă consolidarea sistemului de pace?
    - Până la încheierea războiului, pe ruinele imperiilor central şi est-europene s-au înfiinţat numeroase formaţiuni statale provizorii, care funcţionau câteva zile, săptămâni, unele, chiar mai mulţi ani. Pe teritoriul istoric al Ungariei, cea mai cunoscută era poate formaţiunea Leitha-Banat, constituită pe actualul teritoriu al Burgenland-ului. In acest context trebuie amintit de Republica Secuiască, proclamarea acesteia la finele anului 1918 a fost însă zădărnicită. Ne axăm şi pe aspectele sociale ale schimbului de imperii din 1918-19: modul în care dominaţia ungară a fost schimbată de cea cehoslovacă, română, slavă de sud sau austriacă; cum s-a stabilit noua putere pe teritoriile rupte. Ultimul domeniu de cercetare vizând posteritatea şi memoriile, studiază locul tematicii Trianonului în istoriografia, beletristica maghiară, în politica externă şi politica memoriilor.
    - Cum funcţionează tehnicile de rememorare?
    - Acestea reprezintă pentru mine aspectul cel mai palpitant al muncii. Eu cercetez memoriile maghiare şi memoriile din vecinătate ale Trianonului, în special memoriile române. Este vorba concret de memoriile privind dezmembrarea Ungariei istorice şi întemeierea României Mari, acestea fiind întruchipate, de exemplu, în Ungaria, de Muzeul Trianon, iar în România, de Muzeul Marii Uniri de la Alba Iulia. Semnalează funcţionarea tehnicilor de rememorare şi disputele generate, în mod regulat, pe marginea zilei de 1 decembrie sau pe tema proclamaţiei de la Alba Iulia, respectiv disputele lansate în această primăvară care vizează tocmai echipa noastră de lucru.
    - Care sunt cele mai importante aspecte care alimentează şi în prezent tema privind Trianonul?
    - În primul rând, problema minorităţilor maghiare, diversele insulte şi probleme cu care se confruntă maghiarii de peste hotare, situaţia nesoluţionată a acestora. Dacă, la Trianon, ar fi fost trasate hotare mai corecte din punct de vedere etnic - de exemplu, în Transilvania -, protecţia minorităţilor ar fi fost asigurată într-un mod cu adevărat eficient, adică prin autonomii teritoriale şi individuale, tema respectivă ar fi mai puţin sensibilă, traumatizantă. Conştiinţa naţională maghiară ar fi acceptat mai uşor faptul că Maramureşul, Munţii Tatra şi Fatra nu mai aparţin statului ungar, însă s-a dovedit să fie prea mult să fie dezlipite localităţile cum sunt, de exemplu, Oradea, Subotica şi Kosice, oraşul Komarom a fost rupt în două, iar de autonomia Ţinutului Secuiesc elita română nici nu vrea să audă. De asemenea, maghiarii ajunşi în situaţie minoritară sunt nevoiţi să poarte o luptă crâncenă, permanentă pentru menţinerea propriei identităţi, pentru dăinuirea lor sub formă de comunitate, pentru drepturi fundamentale, cum sunt utilizarea limbii sau învăţământul în limba maternă. In opinia mea, această stare de frustrare ţine în viaţă şi în prezent Trianonul, şi nu iredentismul maghiar iremediabil şi conştiinţa de superioritate, cum susţin naţionaliştii din vecinătate.
    - Cum s-a modificat, în urma schimbărilor produse în trecutul apropiat, imaginea asupra Trianonului, creată de ţările vecine?
    - După dezmembrarea Uniunii Sovietice, Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei, li s-a părut probabil multora că aspiraţiile Ungariei şi ale minorităţilor maghiare ar putea reprezenta noi ameninţări în privinţa hotarelor stabilite la Trianon. S-a confirmat însă în scurt timp că era vorba de un pericol imaginar, după integrarea euroatlantică doar naţionaliştii din Slovacia şi România generează temeri pe marginea revizionismului ungar. Trianonul - din păcate, parţial şi tema autonomiei maghiare - s-a transformat treptat într-un oarecare tabloid politic. Tema poate fi ridicată practic oricând în discursul public când e sezon mort sau criză politică, având în vedere că s-a dovedit să fie potrivită pentru atragerea atenţiei opiniei publice sau pentru mobilizarea maselor de oameni pro sau contra cuiva. Pe lângă elementele reale şi jumătăţile de adevăr, aceasta e plină de denaturări, stereotipi şi prejudecăţi, alimentate şi în prezent de miturile istorice.
    - Din considerente maghiare, care este principalul moment care a schimbat destinul: 1918 şi Alba Iulia sau 1920 şi Trianon?
    - Cele două evenimente nu pot fi separate, ele reprezentând începutul şi sfârşitul aceluiaşi şir de evenimente. Fără Alba Iulia, s-ar fi realizat mai greu Trianonul, iar fără Trianon, nu ar fi avut prea mult sens nici Alba Iulia. Dacă Monarhia Austro-Ungară nu ar fi pierdut războiul - sau îl pierdea în alte circumstanţe -, cu sau fără marea adunare, hotarele s-ar întinde altundeva acum. Cele două evenimente merită rememorate şi interpretate doar împreună, şi, pe cât posibil, cu o cât mai mare empatie faţă de celălalt, din ambele privinţe, chiar şi în condiţiile în care, în momentul de faţă, anumite mesaje şi interpretări par să fie ireconciliabile.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 8.183, 26.08.2017; Titlu: Alba-Iulia sau Trianon? / Interviu cu istoricul Zahoran Csaba, despre Trianon şi pregătirile pentru centenar (2), Semnează: Csinta Samu

    Extinderea drepturilor minorităţilor, învăţământul în limba maghiară, soluţionarea pagubelor provocate de animalele sălbatice - pe acestea s-ar axa, între altele, deputatul Benko Erika în sesiunea parlamentară de toamnă. Kulcsar Terza Jozsef insistă în continuare că statutul autonomist trebuie depus în parlament în cursul acestui an. Răspunzând solicitării noastre, deputatul UDMR de Trei Scaune, Benko Erika, ne-a declarat că în sesiunea parlamentară care va începe la 1 septembrie, problematica drepturilor minorităţilor se bucură de prioritate. Tocmai din acest motiv, consideră în continuare foarte importantă modificarea legii 215 privind administraţia publică locală, însă, în acelaşi timp, trebuie să se acorde atenţie şi cadrului legal referitor la învăţământul în limbile minorităţilor. In opinia lui Benko Erika, legea privind vânătoarea are nevoie de modificări şi trebuie urgentată, de asemenea, şi procedura despăgubirii daunelor provocate de sălbăticiuni. Ţinând cont de faptul că în 2018, România sărbătoreşte centenarul, cred că trebuie să fim atenţi la iniţiativele care vor apărea la nivel legislativ în acest context, deoarece sunt aproape sigură că vor exista iniţiative care se vor îndrepta împotriva comunităţii noastre - a subliniat Benko. Deputatul Kulcsar Terza Jozsef susţine că proiectele de lege care nu au ajuns să fie adoptate în ciclul anterior, trebuie repuse pe ordinea de zi. Mă gândesc la legea 215, cu referire la utilizarea limbii materne, însă trebuie acordată atenţie şi problemelor de actualitate, cum ar fi învăţământul sau probleme sociale - a subliniat preşedintele PCM Trei Scaune. A precizat că pentru el, prioritare sunt cauzele naţionale. Kulcsar Terza Jozsef urgentează, de asemenea, înaintarea în parlament a proiectului de statut privind autonomia Tinutului Secuiesc.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 162, 28.08.2017; Titlu: Drepturile minorităţilor sunt prioritare, Semnează: Kiss Edit

    Şi la Sfântu-Gheorghe vor avea loc pregătiri pentru pentru anul centenar al unirii româneşti. După cum a informat primarul Antal Arpad, vor fi organizate cu această ocazie diferite evenimente. Cu siguranţă vom avea idei pentru anul viitor - a afirmat el. În cadrul unei conferinţe de presă, primarul din Sfântu-Gheorghe a declarat că există deja idei cu privire la centenarul de anul viitor. Edilul a subliniat că va fi constituită o echipă de lucru. Trebuie identificate locaţiile şi instituţiile din oraş, care să poată fi angrenate în organizarea unor evenimente tematice - a spus Antal Arpad. Acestea vor fi trecute pe o listă, vor fi formulate propunerile corespunzătoare, iar mai apoi vor fi supuse dezbaterii publice. Cu siguranţă vom avea idei, propuneri - a subliniat el. In urmă cu un an, primarul din Sfântu Gheorghe, care în anii precedenţi nu a participat la evenimentele oficiale din ziua de 1 decembrie, a fost de părere că va veni momentul în care demnitarii maghiari din Trei Scaune vor trebui să participe la sărbătoarea naţională a României, iar dacă vor primi cuvântul, vor trebui să expună opinia maghiarimii transilvane în legătură cu această zi, să expună ce gândesc despre Declaraţia de la 1 decembrie 1918.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 165, 31.08.2017; Titlu: Vor identifica locaţiile din Sfântu-Gheorghe / Se pregătesc de centenar

    Ieri (06.09) la protestul organizat la Târgu Mureş de la orele 18:00, pentru Liceul Teologic Romano-Catolic ajuns în pragul desfiinţării, au participat mii de persoane. La protestul organizat de Fundaţia Statusul Romano-Catolic au sosit participanţi din toată Transilvania. La protestul, care a decurs fără incidente, printre participanţii din Sfântu Gheorghe s-au numărat mai mulţi membri ai HARIT, organizaţie condusă de Kelemen Szilard, respectiv Tamas Sandor - preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Antal Arpad - primarul din Sfântu Gheorghe, şi Czimbalmos Kozma Csaba - administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), 08.09.2017; Titlu: Mii de protestatari pentru gimnaziul catolic / Ambasadorul a fost convocat

    Liderii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) speră să reuşească să ajungă la un acord cu Comisia Europeană (CE) - fără să se angreneze în proces - în privinţa înregistrării iniţiativei cetăţeneşti europene vizând regiunile naţionale, lansată de formaţiune - a precizat ieri serviciul de presă al CNS. Izsak Balazs, preşedintele CNS, respectiv Dabis Attila, reprezentant cu probleme externe al CNS, şi specialiştii în domeniul juridic din cadrul formaţiunii au purtat discuţii vinerea trecută cu specialiştii CE despre condiţiile încheierii fără proces a unui posibil acord privind cazul înregistrării iniţiativei cetăţeneşti. După cum au menţionat liderii CNS, au iniţiat negocieri personale, deoarece, renunţând la practica sa anterioară, restrictivă, comisia a înregistrat parţial iniţiative cum sunt, de exemplu, Minority SafePack sau Stop TTIP, şi se pare să fie posibilă încheierea fără proces a unui acord şi în cazul iniţiativei cetăţeneşti vizând reforma politicii de coeziune. Potrivit CNS, cu ocazia întâlnirii de vineri, părţile vizate au purtat discuţii constructive şi au reuşit să şi le apropie punctele de vedere, însă nu a fost adoptată deocamdată o decizie despre înregistrarea iniţiativei. Dat fiind faptul că ambele părţi au manifestat deschidere pentru apropierea punctelor de vedere divergente, iniţiatorii speră în continuare că se va putea ajunge la un acord şi fără proces, înainte de încheierea procedurilor judiciare - se precizează în comunicatul de ieri al CNS.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 13.09.2017; Titlu: Speră la un acord fără să se angreneze în proces

    Conform deciziei adoptate de comitetul Partidului Civic Maghiar (PCM), statutul autonomiei Ţinutului Secuiesc va fi înaintat, încă în acest an, parlamentului român - a anunţat deputatul Kulcsar-Terza Jozsef. Demnitarul din Trei Scaune, care şi-a obţinut mandatul sub culorile UDMR, a precizat: vor purta negocieri cu UDMR (a fost desemnată deja delegaţia de negociere formată din trei membri), şi speră că vor beneficia de susţinere din partea mai multora, dar dacă nu, vor înainta oricum împreună cu celălalt deputat PCM, Biro Zsolt, proiectul elaborat prin colaborare cu UDMR, finalizat în vara anului 2014. Kulcsar-Terza opinează că acest demers trebuia adoptat mai demult, însă înaintarea documentului în cursul toamnei este actuală, pentru că în pragul zilei naţionale din 1 decembrie trebuie amintit românilor de promisiunile făcute acum 99 de ani, la Alba Iulia, iar amânarea pe anul viitor ar putea fi considerată drept o provocare - a spus Kulcsar. Deputatul din Trei Scaune a menţionat: comitetul PCM a mai decis ca în ultimele zile din noiembrie să-şi organizeze din nou marea adunare pentru rememorarea promisiunilor de la Alba Iulia. Manifestări de acest gen au avut loc, acum trei ani, la Sfântu Gheorghe, iar acum doi ani, la Miercurea Ciuc, anul trecut, acţiunea fiind amânată din cauza campaniei electorale. Acum tradiţia va fi reînviorată, deşi deocamdată nu sunt cunoscute nici data exactă şi nici locaţia manifestării.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 15.09.2017; Titlu: Statutul autonomiei urmează să fie înaintat

    Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) îi sprijină pe primarii catalani, care în pofida ameninţărilor autorităţilor spaniole au anunţat referendumul pentru independenţa Cataloniei. Conform declaraţiilor lui Balint Bela, preşedintele PPMT, într-o ţară democratică nu poate fi interzisă organizarea unui referendum. Conform lui Balint, conducerea PPMT a fost contactată de Alianţa Liberă Europeană (EFA) - a cărei singur membru din România este PPMT- care i-a solicitat sprijinul pentru primari. Dacă Catalonia va deveni sau nu independentă este treaba catalinor şi a spaniolilor, dar anunţarea sau nenaunţarea unui referendum este problema fiecărei persoane iubitoare de libertate. Ne doare şi pe noi că puterea română nu ne permite să ne folosim de mijloacele de bază ale democraţiei, referendumul, aşadar considerăm că este datoria noastră să sprijinim această cauză - a declarat Balint Jozsef.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), 21.09.2017; Titlu: Interzicerea unui referendum?

    De mai multe decenii suntem participanţi activi şi ca urmare suntem complici, într-un proces fatal pentru noi, înstrăinarea imobilelor noastre. În loc să împiedicăm ca pământurile, pădurile şi casele noastre să ajungă pe mâini străine, noi vindem patrimoniul strămoşilor noştri. În plus, după cum reiese din limba în care s-au scris anunţurile, îi excludem din rândul cumpărătorilor pe consangvinii noştri. Am constatat că ei nu pot oferi, cu mici excepţii, aceeaşi sumă oferită de majoritate, care dispune de sprijine secrete. Pământul este însă al celui care îl are în posesie. Conform istoriei, românii au ştiut acest lucru încă din secolul XIX, cumpărând treptat domeniile maghiare. Pentru ca acest lucru să devină posibil, în 1872 a fost înfiinţată la Sibiu, Banca Albina, urmată de alte noi bănci în întreaga ţară. Ca rezultat, înainte de izbucnirea primului război mondial, în Transilvania existau peste 150 de bănci finanţate în parte de la Bucureşti. Potrivit datelor deţinute de Grof Bethlen Istvan, în perioada dintre anii 1902-1912 în Transilvania, au trecut în proprietate română 96.000 pogoane de teren agricol, 70.000 de pogoane de pădure, în total 166.000 pogoane (95.533 hectare). Totodată e bine de ştiut că dorinţa de cumpărare nu a scăzut nici de atunci, ba mai mult decât atât, după căderea comunismului şi după realizarea în parte a retrocedărilor făcute în silă achiziţionările au demarat în trombă. Sute de agenţi se perindau în Ţinutul Secuiesc şi nu numai, ca să-i convingă pe bătrânii fără putere să-şi vândă pământurile, pădurile, casele. În majoritatea cazurilor, bătrânii au refuzat, însă rudele acestora au acceptat ofertele fără să se gândească că în acest mod vor pune în pericol viitorul maghiar. Tocmai din acest motiv este inexplicabil de ce statul ungar nu face posibil să ne putem păstra pământurile avute în proprietate! Asigurând de exemplu sprijine financiare parţiale sau totale condiţionate de diferite garanţii pentru cei care doresc să-şi muncească pământurile. Având în vedere creşterea lipsei globale de alimente, această strategie ar avea roade nu numai din punct de vedere naţional ci şi din punct de vedere comercial.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), 21.09.2017; Titlu: Pentru dăinuirea noastră, Semnează: Bedo Zoltan

    Prima afirmaţie: Copiii maghiari nu cunosc limba română. Adevărat. A doua afirmaţie: Sunt răi, nu vor să vorbească limba statului. Fals. Realitatea: Oră de limba română la clasa a II-a. Doamna învăţătoare îi anunţă - în limba maghiară - pe elevi că vor învăţa despre fructe. Scoate cretele colorate şi desenează un măr splendid pe tablă. În limba română i se spune măăăr! - Spune doamna învăţătoare. Trece o oră şi copiii abia dacă au spus 5-6 cuvinte în limba română, dar nicio propoziţie. Un coşmar didactic, pierdere de timp. Ceea ce este mai grav este că într-adevăr elevilor li se induce o anumită silă faţă de limba română, cu efecte imprevizibile. Lipseşte din programă modul în care trebuie să-şi cumpere un corn la magazin sau să-i spună doctorului că-l doare stomacul. Copiii celor care s-au mutat în străinătate, vorbesc cursiv limba ţării adoptive după un an de stat acolo. Cum se desfăşoară pe acolo un curs de învăţare a limbii? Exclusiv în limba oficială, iar participanţii: arabi, chinezi, etc., în scurt dialoghează între ei. În şcolile maghiare, manualul şi caietul de limba română sunt inutile înainte de clasa a III-a. Jocuri tematice doar în limba română. Astăzi o plimbare la piaţă, mâine la farmacie, la un tâmplar, peste tot se vorbeşte limba română uzuală. Iar când vor cunoaşte toate astea îl vor învăţa pe Blaga sau pe Arghezi la fel cum îl învaţă pe Ady sau Petofi, pentru că ceea ce este frumos este frumos în toate limbile. Trebuie invitaţi la ore copii români. Există organizaţii civile serioase, care nu se preocupă cu organizarea de proteste antiguvernamentale, conducătorii acestora trebuie invitaţi la un joc comun. Sunt sigur că ar veni cu plăcere. Cei care nu se cunosc sau nu cunosc limba unui altuia au tendinţa să fie suspicioşi, să se urască reciproc. Mare păcat!
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), 21.09.2017; Titlu: Repulsie româno-maghiară, Semnează: Zubreczky Antal

    Comisia Permanentă a Consiliului Naţional Secueisc (CNS) a lansat un apel la adresa comuniunilor creştine din Ţinutul Secuiesc, în care le solicită din nou comunităţilor ca în ultima duminică din octombrie să se roage pentru autodeterminarea Ţinutului Secuiesc, iar după lăsarea serii să aprindă focuri de strajă în fiecare localitate, mesajul transmis fiind acela că secuimea este consecventă, nu bate în retragere, rămâne angajată în lupta fermă şi raţională. În comunicatul de ieri, Izsak Balazs, preşedintele CNS, ne îndeamnă să rememorăm, concomitent, şi împlinirea a 500 de ani de la reforma protestantă, faptul că istoria de 500 de ani a protestantismului a slujit, în întreg Bazinul-Carpatic, dăinuirea şi prosperarea naţiunii maghiare, iar cauza autodeterminării secuieşti reprezintă o cauză naţională maghiară. CNS le solicită liderilor autoguvernamentali din Ţinutul Secuiesc să susţină şi să participe activ la duminica rugăciunilor, respectiv la acţiunea de aprindere a focurilor de strajă, iar împreună că consiliile secuieşti locale să mobilizeze comunităţile locale să se pregătească de ziua de 29 octombrie în care se vor ridica din nou flăcările pretenţiei la autonomia teritorială. Apelul nostru li se adresează comuniunilor creştine maghiare din lumea largă, să-şi conştientizeze copii, tinerii asupra următorului aspect: cauza autodeterminării secuieşti reprezintă o cauză naţională maghiară - se precizează la finalul comunicatului.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 29.09.2017; Titlu: Focuri de strajă pentru autonomie

    Parlamentarul de Trei Scaune, Kulcsar Terza Jozsef (PCM), a efectuat o vizită în Republica Moldova, în vederea edificării unei colaborări culturale şi economice între Ţinutul Secuiesc şi teritoriul găgăuz autonom. In clădirea guvernului de la Chişinău, parlamentarul s-a întâlnit miercuri (27.09) cu Irina Vlah, guvernator al Găgăuziei şi ministru al cabinetului moldovean. Nu este obligatoriu să fie luate drept punct de pornire doar modele de autonomie vest-europene. Forme funcţionale de autodeterminare există şi în alte părţi şi se poate învăţa ceva din ele. Chiar şi într-o ţară cum este Republica Moldova, în cazul căreia vorbim de condiţii de departe mai complicate şi mai grele decât în cazul României, există autonomie teritorială, zonele locuite de comunitatea găgăuză dispunând de un astfel de statut din 1994. Acest lucru nu prezintă nici o problemă din punctul de vedere al statului. Vorbim despre o comunitate mult mai mică numeric decât cea secuiască - a afirmat deputatul. Kulcsar Terza Jozsef a declarat că întrevederea cu guvernatorul a fost posibilă la cererea sa. S-au întâlnit pentru prima oară şi, cu această ocazie, i-a invitat în Ţinutul Secuiesc pe reprezentanţii regiunii. După cum a declarat deputatul, se gândesc la o colaborare cultural-economică. Acesta este de altfel principalul motiv pentru care l-a contactat pe guvernator, însă ar fi dorit şi să se informeze cu privire la felul în care funcţionează autoguvernarea în Găgăuzia, la drepturile pe care le asigură acest statut. În opinia sa, este nevoie de un astfel de schimb de experienţă, de cunoaşterea situaţiei celor două comunităţi, iar guvernatorul a confirmat acest lucru. Irina Vlah a semnalat că în opinia sa, exemplul secuilor poate fi util pentru găgăuzi, de exemplu, în privinţa păstrării limbii materne şi a identităţii. Ca o formă de colaborare, Kulcsar Terza Jozsef a propus ca legătura dintre cele două regiuni să fie consolidată prin protocoale de localităţi înfrăţite. Au convenit, de asemenea, să se sprijine reciproc şi la nivel internaţional, în principal în domeniul popularizării pretenţiilor din Ţinutul Secuiesc la autonomie teritorială. Deputatul s-a referit pe scurt şi la situaţia din România, afirmând că în România suntem în continuare martori la provocările tot mai dese la adresa comunităţii maghiare, încercându-se în felul acesta ca odată cu apropierea centenarului întemeierii ţării să se ajungă acolo unde s-a ajuns în momentul începerii, acum doi ani, a cazului tinerilor din Târgu Secuiesc, şi anume ca despre oricine care îşi ridică glasul pentru autonomia teritorială să se poată spune că poate fi şi terorist. Nu a dorit să se pronunţe cu privire la deznodământ. Autonomiile teritoriale funcţionează bine în multe state din Europa, nouă de ce ne este interzis - a întrebat deputatul. În opinia sa, întreaga sferă politică din România se comportă ca şi când nu ar vrea să ştie de drepturile de utilizare a limbii materne sau a simbolurilor, iar un bun exemplu în acest sens este faptul că propunerea de modificare a legii administraţiei publice a fost retrasă din nou zilele acestea de pe ordinea de zi. Înaintarea statului autonomiei teritoriale din Ţinutul Secuiesc este foarte de actualitate, mai exact, urgentă - a adăugat el.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 30.09.2017; Titlu: Edificarea unei colaborări găgăuzo - secuieşti

    Nicio relaţie nu poate fi menţinută cu forţa, degeaba o consideră una din părţi drept favorabilă şi eficientă, dacă cealaltă vede un tiran în propriul partener. Spaniolii au eşuat în soluţionarea situaţiei catalanilor nu acum, ci acum câţiva ani, iar zielel trecute au agravat problemele. Cea mai bogată regiune a ţării - care constituie doar 6% din populaţia țării, însă asigură 5% din PIB - s-ar fi mulţumit acum câţiva ani doar cu extinderea propriei autonomii. În 2006, catalanii au reuşit să ajungă la un acord cu guvernul socialist din perioada respectivă, ambele parlamente au adoptat noul statut de autonomie care oferea mai multe drepturi, însă partidul popular al actualului premier, Mariano Rajoy, a atacat şi a invalidat decizia la curtea constituţională. Din momentul respectiv, relaţiile dintre spanioli şi catalani au intrat din nou în declin. Dacă până atunci doar 14 parlamentari catalani din cei 135 au susţinut câştigarea independenţei, numărul lor a crescut la 72 până în prezent, aspect ce poate fi remarcat la nivelul întregii societăţi catalane. Guvernul spaniol a comis greşelile una după alta. Acum câţiva ani, în urma anunţării intenţiei de obţinere a independenţei, nu i-a chemat pe catalani la negocieri, ci le-a bagatelizat voinţa, iar când nu au vrut să cedeze, a invadat oraşele cu poliţiştii săi, a încercat să împiedice cu forţa milioane de oameni în exprimarea opiniilor proprii. Mariano Rajoy s-a străduit, şi în această duminică, să prezinte cele întâmplate ca fiind nişte evenimente neînsemnate, în schimb, preşedintele catalan a calificat votul drept unul reuşit. Spania a intrat în impas, iar liderii lumii, ai UE s-au învăluit în tăcere. Niciunul din marii protectori ai drepturilor omului nu a condamnat brutalitatea forţelor de ordine spaniole, majoritatea îşi fac griji pentru viitorul paşnic al Europei şi susţin puterea spaniolă. Nu sunt dispuşi să ia cunoştinţă de pretenţia justă a catalanilor, le este frică de crearea unui precedent, nu remarcă principala învăţătură a cazului catalan: dacă majoritatea nu-şi respectă minorităţile, dacă le consideră ca fiind răul necesar şi nu este dispusă să le asigure drepturi, nu se poate aştepta la devotament, loialitate din partea lor. Naţiunile ajunse în situaţie minoritară nu prea tolerează asuprirea, se revoltă mai devreme sau mai târziu, revendică autodeterminare, sub formă de autonomie ori de stat independent. Drepturi, care pot fi asigurate şi prin căi paşnice, dar pentru care se şi poate lupta. Posibilitatea de a alege, responsabilitatea privind decizia adoptată îi revin mereu majorităţii.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 03.10.2017; Titlu: Mesajul Cataluniei

    În opinia ministrului român de externe, Teodor Meleşcanu, este ilegal să se decidă cu privire la fragmentarea unei ţări fără negocieri cu guvernul şi cu statul, singura organizare care reprezintă structurarea unei ţări. Este o poziţie de principiu, de principii pe care o respectăm dacă vrem să respectăm dreptul internaţional - a mai adăugat în declaraţia făcută la cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, desfăşurată la Bucureşti. România recunoaşte astfel injusteţea dictatului de pace trianonian, pentru că Transilvania i-a fost anexată României fără ca guvernul ungar să fi fost consultat. Un alt lucru important este că Meleşcanu şi-a exprimat opinia cu privire la referendumul privind independenţa catalană. Dacă România nu va recunoaşte legitimitatea referendumului sau va ignora rezultatul acestuia, va contesta şi hotărârea marii adunări româneşti, desfăşurate la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Pentru că prin invocarea acestei hotărâri şi a dreptului popoarelor la autodeterminare a revendicat - şi a şi primit - Bucureştiul Transilvania. În oglinda celor de mai sus, să nu se gândească cineva că România se străduieşte să valideze adevărul istoric şi prevederile dreptului internaţional. În cazul nostru, în ultimii 99 de ani a fost vorba mai de grabă despre intenţia aplicării dublului etalon. Aşa cum o demonstrează şi faptele, în ziua de azi nu mai poate fi decisă soarta popoarelor fără consultarea acestora. Tocmai din acest motiv, este timpul ca şi noi, maghiarii, să îi prezentăm lumii întregi prejudiciile noastre şi să propunem soluţii pentru remedierea lor. Acest lucru este însă posibil doar prin solidarizare, prin forţă comună şi cu curaj, aşa cum procedează catalanii.
    Cotidianul „Szekely Hirmondo” (Covasna), 10.10.2017; Titlu: Este timpul acţiunii, Semnează: Bedo Zoltan

    Nu este terorist cel care luptă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc - este răspunsul formulat de reprezentantul Serviciului Român de Informaţii (SRI) la întrebarea lansată de Kulcsar-Terza Jozsef cu ocazia unei audieri în cadrul Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor. Deputatul de Trei Scaune a formulat întrebarea la şedinţa în cadrul căreia subiectul dezbaterii l-a reprezentat extinderea competenţelor serviciului de informaţii. Kulcsar a insistat să clarifice acest aspect, deoarece în rechizitoriul formulat în cazul acuzaţiilor nefondate de terorism de la Târgu Secuiesc (rechizitoriul a fost întocmit de procurori cu ajutorul SRI), mişcările proautonomiste figurează ca pericol de terorism, şi, în mai multe documente oficiale, pretenţia la autonomie a maghiarimii e calificată drept un risc la adresa siguranţei naţionale.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 13.10.2017; Titlu: Nu suntem terorişti

    Ce fel de alegeri îşi doreşte CNS? - O mişcare poate fi edificată doar pe o lege în care se poate încrede oricine, iar statutul autonomist al CNS este aşa ceva. Încă de la începuturile sale, CNS este o reprezentanţă publică independentă, nu a depins de nici o putere, de nici un partid sau persoană cu aspiraţii carieristice politice. Cred şi sper că nici pe viitor nu va fi sub influenţa vreunei puteri. În funcţie de distanţa de moment faţă de CNS, diferitele organizaţii politice au abordări diferite faţă de noi, însă noi nu am deviat niciodată de la obiectivul propus. A trebuit în schimb să observăm că mulţi nu citesc documentele CNS, iar din acest motiv, trec peste nişte constatări foarte simple. Cum ar fi aceea că obiectivul CNS este apărarea autonomiei Ţinutului Secuiesc şi a identităţii naţionale maghiare a poporului secuiesc.
    - Am ajuns la unul din elementele discursului public din ziua de azi: este maghiar secuiul sau nu?
    - Secole de-a rândul, secuimea a fost apărătorul graniţelor maghiarimii, ale Ungariei, iar hotarele geografice ale Ţinutului Secuiesc autonom coincid cu hotarele lingvistice până la care se întinde utilizarea limbii şi a culturii maghiare. Cei care azi văd altfel acest lucru, formulează deseori acuzaţia că liderii CNS s-au îndepărtat de obiectivul formulat iniţial. În felul acesta însă, demonstrează că nu cunosc obiectivul pe care l-am votat în unanimitate în 17 ianuarie 2004, la Sfântu Gheorghe. Chiar dacă acceptăm, în linii mari, ambele puncte de vedere, merită să reamintim un moment important. Cu ocazia referendumului din 1976, alături de opţiunea identitate maghiară a figurat, pe formulare, şi opţiunea identitate secuiască. Intenţia divizării a fost clară, însă secuii au evitat pericolul, numărul celor care se declaraseră secui fiind nesemnificativ. Interesul românesc este însă neschimbat: secuii trebuie separaţi în primul rând de Ungaria, nu de maghiari. În calitate de entitate a dreptului internaţional, Ungaria are drepturi egale cu România, în schimb politicii româneşti nu prea îi este pe plac ca o entitate de acelaşi rang cu ea să apară pe scenă ca protector al secuilor.
    - Cum se străduieşte CNS să gestioneze această situaţie?
    - Afirmând adevărul şi conştientizând. Comunitatea trebuie să accepte tradiţiile secuieşti din interiorul maghiarimii, iar pericolului ameninţător trebuie să i se spună pe nume. Cel mai bun purtător al conştiinţei şi identităţii comunitare este cultura spirituală. Odată cu apropierea împlinirii a 100 de ani de la formularea strădaniilor autodeterminării secuieşti, merită să reamintim că înaintaşii noştri au invocat principiile wilsoniene, neştiind că acestea nu pentru soluţionarea problemelor maghiarilor au fost enunţate. CNS este de neevitat pentru partidele maghiare transilvane, am convingerea că fără noi, UDMR-ul nu ar fi adoptat statutul referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc. Azi, organizaţiile UDMR din Ţinutul Secuiesc susţin şi ele simbolurile secuieşti.
    - Pentru cineva din afară, iniţiativa cetăţenească europeană a CNS şi Minority SafePack-ul UDMR-ului se zbat independent una de cealaltă în labirintul sistemului juridic european. Mulţi se întreabă de ce nu împreună?
    - Noi, cei care am elaborat în 2013 concepţia iniţiativei, şi autorii programului UDMR am afirmat într-un glas că cele două proiecte se completează reciproc. Respingerea Minority SafePack, iar mai apoi acceptarea ei, reprezintă un precedent al faptului că iniţiativa a fost parţial înregistrată. Înainte nu au fost astfel de exemple. Am propus şi noi posibilitatea încheierii unei înţelegeri în afara procesului, iar propunerea noastră spune şi ea să includem împreună părţile lipsă sau faţă de care au fost formulate obiecţii.
    - La ce fel de sprijin vă aşteptaţi, din partea ţării-mamă, în atingerea obiectivelor d-voastră?
    - Sprijinul există şi este liniştitor, mai ales acum, când văd lumina zilei inclusiv opinii conform cărora ar trebui să se renunţe la politica de vitrină, iar maghiarii nu se pot aştepta ca românii să le dea orice, de la sine. Această atitudine uită că suntem cu toţii cetăţeni români, iar ca atare, nu aşteptăm ceva de la români, ci de la guvernul român. Problema autonomiei nu este una româno-maghiară. Această dispută se poartă între cetăţenii Ţinutului Secuiesc şi guvernul român.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 14.10.2017; Titlu: Dezbatere pe tema autonomiei, fără lacrimi şi romantism

    Declaraţia de la Cluj - care împlinise deja 25 de ani - a reprezentat o piatră de hotar în viaţa politică maghiară din Transilvania. A venit timpul ca aceasta să fie actualizată, pretenţiile comunităţii maghiare să fie din nou prezentate în faţa opiniei publice din România - a declarat ieri, la Sfântu Gheorghe, Biro Zsolt, preşedintele Partidul Civic Maghiar (PCM). În aprecierea politicianului, o astfel de măsură ar fi actuală, deoarece atmosfera ce domină astăzi, în România, seamănă mult cu cea existentă acum un sfert de secol. Preşedintele PCM a făcut referire în primul rând la atmosfera ce persistă în parlament. Fiecare solicitare venită din partea reprezentanţei maghiare este măturată de pe masă, este respinsă, însă instigările antimaghiare devin din ce în ce mai frecvente pe terenurile de sport şi în cadrul emisiunilor difuzate de posturile tv de ştiri. După părerea lui Biro, ar fi important să fie formulate pretenţiile, obiectivele maghiare, deoarece, în momentul de faţă, românii nu au cunoştinţă de acestea, nu ştiu să poziţioneze revendicările, şi în felul acesta vom ajunge în situaţia cu care ne-am confruntat şi cu ocazia respingerii modificări legii administraţiei publice, atunci când argumentul adus a fost acela că maghiarii nu se mulţumesc cu nimic, le întinzi un deget şi vor toată mâna. Obiectivele ar trebui stabilite, apoi să ne îndreptăm către ele, dacă e posibil doar în paşi mici, e bine şi aşa, dar lucrurile importante nu trebuie trecute cu vederea - a formulat Biro Zsolt. În pragul anului centenar, reprezentanţa maghiară a fost împinsă în totalitate în defensivă, tocmai pentru acest motiv trebuie revenit la rădăcini, şi să fie stabilite cu exactitate anumite obiective fundamentale. Biro a amintit în primul rând de importanţa revizuirii constituţiei. In opinia politicianului, la 100 de ani de la întemeierea statului român modern, cele mai importante promisiuni din proclamaţia de la Alba Iulia ar trebui să-şi găsească loc în legea fundamentală a ţării, însă trebuie formulată într-un mod foarte ferm şi pretenţia la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, precum şi necesitatea unui plan economic pentru edificarea Ţinutului Secuiesc. Declaraţia de la Cluj, adoptată în 25 octombrie 1992, accentuează: garanţia sigură a dăinuirii şi dezvoltării maghiarimii din Transilvania o reprezintă înfăptuirea autonomiei bazate pe principiul autodeterminării interne. Acum 25 de ani, în biserica Sfântul Mihail din Cluj, deputaţii şi senatorii din cadrul UDMR au promis solemn că vor reprezenta aspiraţiile autonomiste din Transilvania.
    Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 13.10.2017; Titlu: Declaraţia de la Cluj a reprezentat o piatră de hotar în viaţa politică maghiară din Transilvania


    0 0

    Joi, 2 noiembrie a.c., sala de şedinţe din cadrul Consiliului Local Deda, judeţul Mureş, a fost gazda unei manifestări culturale de excepţie, aflate în prezent la cea de-a IV-a ediţie. „Tradiţie, cultură şi spiritualitate în Deda şi împrejurimi” a fost nu numai titlul manifestării de la Deda, dar şi titlul celui de-al IV-lea volum lansat cu această ocazie, volum ce grupează, într-o structură bine închegată, comunicări, articole şi recenzii de cărţi ce aparţin unui număr de peste 25 de autori - cercetători, arhivişti, cadre didactice, scriitori, poeţi şi jurnalişti - din judeţul Mureş, dar şi din alte judeţe.

    Următoarea ediţie a manifestării va fi dedicată Centenarului

    Organizatorul manifestării, prof. dr. Florin Bengean, editor şi coordonator al volumului, dar şi cel care a îndeplinit rolul de moderator, a arătat încă din debutul manifestării că: „Vorbesc în numele organizatorilor şi ţin să vă mulţumesc pentru faptul că ne-aţi onorat cu prezenţa dumneavoastră ca-n fiecare an, că ne-aţi trimis comunicări ştiinţifice, articole şi recenzii cât se poate de prompt, astfel ca acest volum să apară la timp. Ţin să mulţumesc, în mod deosebit, doamnei primar Lucreţia Cadar şi membrilor Consiliului Local, precum şi comunităţii pentru sprijinul permanent pe care l-au acordat şi-l acordă actului de cultură în toate formele sale de manifestare. (…) Ţin să fac precizarea că următoarea ediţie a acestei manifestări o vom dedica Centenarului, moment crucial al devenirii noastre naţionale şi la care comunitatea din Deda a fost prezentă la Alba-Iulia prin reprezentanţii ei…”. În cuvântul său, Florin Bengean a prezentat volumul „Tradiţie, cultură şi spiritualitate în Deda şi împrejurimi”, apărut prin bunele oficii ale Editurii „Eurocarpatica” din municipiul Sfântu-Gheorghe, un volum având o ţinută grafică de excepţie şi care, în cele 450 de pagini ale sale, grupează abordări diverse, atât din punct de vedere tematic, cât şi stilistic, acesta fiind structurat în cinci capitole distincte.

    „Suntem onoraţi să fim gazde ale acestui eveniment. Am sprijinit, sprijinim şi vom sprijini în continuare cultura, istoria locală şi naţională. Sunt convinsă că şi această ediţie - şi o spun nu numai în calitate de gazdă, dar şi ca participantă an de an - ne va îmbogăţi pe toţi cei care avem privilegiul să fim prezenţi astăzi, aici, pentru câteva momente…”
    Lucreţia Cadar, primarul localităţii Deda

    „Un demers lăudabil care merită urmat şi de alţii....”

    Prezent la manifestare, părintele Valentin Vârva, protopopul de Reghin, a ţinut să accentueze ţinuta de excepţie a manifestării, dedicarea cu care organizatorii au pregătit-o, precum şi „importanţa şi necesitatea unor asemenea manifestări în spaţiul rural ca manifestări menite să promoveze cultura, tradiţiile, obiceiurile şi istoria locală, ca parte a istoriei naţionale”, toate acestea constituindu-se, în opinia sa, „într-un demers lăudabil care merită urmat şi de alţii…”.
    Despre volum, dar şi despre alte probleme aflate în strânsă legătură cu tema manifestării, au rostit scurte alocuţiuni poetul şi publicistul Lazăr Lădariu, poetul Nicolae Băciuţ, precum şi profesorul Dimitrie Poptămaş, fost director al Bibliotecii Judeţene Mureş. Tot cu această ocazie, după ce a rostit şi el o scurtă alocuţiune, publicistul Ilarie Gh. Opriş a făcut o serie de donaţii de carte gazdelor manifestării. Prezent la manifestarea de la Deda, profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, organizator al „Zilelor Miron Cristea” de la Topliţa Română, judeţul Harghita, manifestare anuală de anvergură naţională, a precizat: „Ceea ce se întâmplă la Deda de patru ani încoace reprezintă materializarea unei idei care merită tot efortul, mai ales atunci când acest efort este încununat de apariţia unui volum cum este cel de faţă. Spun aceasta pentru că după ce noi nu vom mai fi, vor rămâne totuşi cărţile, mărturii ale crezului şi acţiunii noastre în promovarea ideii de Neam, Ţară şi Credinţă Străbună”.

    Categorie:


    0 0

    Vă invită să participaţi la manifestările organizate cu prilejul
    Zilei Naţionale a României

    COVASNA
    Luni, 27 noiembrie 2017

    Ora 12:00 Premierea concursului de eseuri pe teme istorice „1 Decembrie - Ziua Naţională a României”, organizatori: Asociaţia GRIT şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna - Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Covasna

    Joi, 30 noiembrie 2017

    Ora 11:00 Ceremonial militar şi religios - Monumentul Ostaşului Român

    Vineri, 1 Decembrie 2017

    Ora 1700 Spectacol folcloric aniversar cu Florin Vasilică, împreună cu grupul „Teleormanul”, şi Ion Creţeanu şi taraful său, organizatori: Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” şi Casa Orăşenească de Cultură Covasna, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Covasna, al Consiliului Judeţean Covasna şi al Instituţiei Prefectului-Judeţul Covasna - Centrul Cultural Covasna

    ÎNTORSURA-BUZĂULUI
    Joi, 30 noiembrie 2017

    Ora 13:30 Ceremonial militar şi religios - Monumentul Eroilor

    TÂRGU-SECUIESC
    Vineri, 1 Decembrie 2017

    Ora 12:30 Ceremonie dedicată Zilei Naţionale a României - „Troiţa Eroilor Neamului” din incinta Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt”

    Ora 14:00 Spectacol folcloric susţinut de: Alex Baciu, George Burnichi, Cora Munteanca, Amalia Chiper şi Taraful şi Ansamblul Brâuleţul; formaţia DJ Project şi foc de artificii, organizator: Asociaţia de Dezvoltare Locală şi Culturală Târgu-Secuiesc, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Târgu-Secuiesc - Sala Polivalentă Târgu-Secuiesc

    BREŢCU
    Joi, 30 noiembrie 2017

    Ora 9:00 Ceremonial militar şi religios - Monumentul lui „Mihai Viteazul”

    PROGRAMUL
    manifestărilor cultural-ştiinţifice şi civice dedicate ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI

    SFÂNTU-GHEORGHE

    Marţi, 21 noiembrie 2017

    Ora 16:00 Conferinţa cu tema „Intelectuali români din sud-estul Transilvaniei participanţi la pregătirea, desfăşurarea şi consolidarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, organizator: Centrul European de Studii Covasna-Harghita - Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”

    Luni, 27 noiembrie 2017

    Ora 14:00 Simpozionul „Repere ale patrimoniului cultural românesc din judeţele Covasna şi Harghita”
    Prezentări de cărţi
    Vernisarea Expoziţiei „Vechi biserici româneşti din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei (sec. XVIII-XIX)”, organizator: Centrul European de Studii Covasna-Harghita - Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna

    Marţi, 28 noiembrie 2017

    Ora 12:00 Concurs de istorie cu titlul „Românii şi visul Unirii”, organizatori: Asociaţia GRIT şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna - Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna
    Ora 15:00 Premierea concursului de istorie cu titlul „Românii şi visul Unirii”, organizat de Asociaţia GRIT şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna - Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna
    Ora 16:00 „Iubeşte-ţi patria, copile!” - Concursuri de eseuri şi desene având ca temă Ziua Naţională a României, moment artistic şi premierea câştigătorilor, organizator: Asociaţia Pedagogilor Români din judeţul Covasna - Sala de festivităţi a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”

    Miercuri, 29 noiembrie 2017

    Ora 13:00 Concurs sportiv „Cupa Unirii 2017", cupa liceelor la minifotbal, organizatori: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna, Club Sportiv Municipal Sfântu-Gheorghe, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” - Sala Sporturilor „Szabo Kati”
    Ora 16:00 Prezentare de instrumente muzicale tradiţionale româneşti - invitaţi: etnomuzicologii prof. univ. dr. Ovidiu Papană şi cercetător dr. Constantin Secară, interpreţii Lăcrămioara şi Ştefan Pop, organizator: Fundaţia „Mihai Viteazul”, în parteneriat cu Liceul de Artă „Plugor Sandor” - Sala festivă a Liceului de Artă „Plugor Sandor”
    Ora 20:00 Acoustic Gala - invitaţi: Ducu Bertzi & Friends şi Trupa Spam, organizatori: Asociaţia de Tineret „Ecou” şi Asociaţia pentru Comunitate - Sala Mare a Teatrului „Tamasi Aron”

    Joi, 30 noiembrie 2017

    Ora 10:00 Itinerar religios-istoric în parohiile ortodoxe din judeţul Covasna, în parohiile din Sfântu-Gheorghe, Dobolii de Jos, Belin şi Păpăuţi, cu participarea tinerilor de la ASCOR şi Asociaţia Pro Vita Sibiu, Asociaţia „Sfântul Sava” Buzău, Parohia Ortodoxă Târgovişte şi Asociaţia „Tradiţia Românească” Bucureşti
    Ora 15:00 „Întâlnire românească tradiţională” - Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă „Sfântul Gheorghe”
    - Conferinţa „1 Decembrie 1918 - Ziua astrală a Neamului Românesc”
    - Colocviul cu tema „Valenţe ale solidarităţii cu românii din judeţele Covasna şi Harghita”
    - Lansări de cărţi şi reviste
    - Concert de colinde
    Ora 18:00 Spectacol de muzică şi poezie „Testament” - omagiu adus lui Grigore Vieru, prezentat de Paul Surugiu - FUEGO, organizator: Despărţământul ASTRA Covasna Harghita - Teatrul „Tamasi Aron”

    Vineri, 1 Decembrie 2017

    Ora 9:00 Te Deum oficiat cu prilejul Zilei Naţionale a României - Catedrala Ortodoxă „Sfântul Gheorghe”
    Ora 9:30 Marşul Unirii, Catedrala Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” - Piaţa „Mihai Viteazul”
    Ora 10:00 Ceremonial militar şi religios - Grupul Statuar „Mihai Viteazul”
    Ora 11:00 Demonstraţie aviatică oferită de Aeroclubul Teritorial Braşov
    Hora Unirii - Piaţa „Mihai Viteazul”
    Ora 11:30 Cocktail oferit cu ocazia Zilei Naţionale a României - Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna
    Ora 16:30 Spectacol folcloric susţinut de: Alex Baciu, George Burnichi, Cora Munteanca, Amalia Chiper şi Taraful şi Ansamblul Brâuleţul; formaţia DJ Project; foc de artificii, organizator: Asociaţia de Dezvoltare Locală şi Culturală Târgu-Secuiesc - Sala Sporturilor „Szabo Kati”
    Ora 19:00 Balul Unirii dedicat Zilei Naţionale a României - Restaurant „Leonor Ballroom”

    Sâmbătă, 2 decembrie 2017

    Ora 18:00 Spectacol „Seara Şlagărelor Româneşti”, organizator: Teatrul „Andrei Mureşanu” - Teatrul „Andrei Mureşanu”

    Categorie:


    0 0
  • 11/20/17--12:01: Actualitatea Ardeleana
  • Autor:

    Arad
    UDMR strânge semnături pentru o lege europeană a minorităţilor etnice

    UDMR Arad strânge semnături pentru o lege europeană a minorităţilor etnice, campania aflându-se în plină desfăşurare, a declarat vineri (10 noiembrie 2017 - n.n.), într-o conferinţă de presă, deputatul Farago Peter, preşedintele filialei arădene.
    „Există mai multe state europene unde problema minorităţilor etnice a fost rezolvată. Cred că a venit momentul ca şi Uniunea Europeană să se aplece asupra acestei probleme şi să fie concepută o lege unitară pentru protecţia acestor minorităţi la nivel european. Obiectivul pe care ni l-am propus este ca minorităţile din toate ţările Europei să aibă un viitor”, a afirmat Farago Peter.
    Potrivit acestuia, în Europa există circa 50-60 de milioane de cetăţeni care trăiesc în cadrul unor minorităţi etnice şi trebuie ca acestora să li se asigure aceleaşi drepturi ca şi majoritarilor.
    „Tehnic vorbind, pentru a putea vorbi despre promovarea unui proiect de lege unitar, care să reglementeze problema minorităţilor etnice la nivelul întregii Europe, este necesară strângerea, până în primăvara anului 2018, a cel puţin un milion de semnături, din minimum şapte state membre ale Uniunii Europei. La acest număr de semnături, UDMR trebuie să contribuie cu minimum 250.000 de semnături, organizaţia arădeană având un target de 7.000 de semnături, target ce va fi atins, din câte se pare, în cursul săptămânii viitoare”, a mai spus preşedintele UDMR Arad.

    Covasna
    Marton Arpad (UDMR): „Voi face amendamente legislative la răspunderea penală şi pensionarea magistraţilor”

    Deputatul UDMR Covasna, Marton Arpad, a declarat, vineri (10 noiembrie 2017 - n.n.), că va face o serie de amendamente la legile justiţiei, două dintre acestea vizând răspunderea penală şi pensionarea magistraţilor.
    Marton Arpad a precizat, într-o conferinţă de presă, că una dintre propunerile existente în proiectul de modificare a legilor justiţiei vizează obligativitatea Statului Român de a se îndrepta împotriva magistraţilor pentru recuperarea prejudiciilor provocate prin eroare judiciară, în condiţiile în care textul actual prevede doar posibilitatea de a face acest lucru, iar, în opinia sa, ar trebui introdus în lege un articol care să atragă şi răspunderea penală a acestora pentru „malpraxis”.
    „România plăteşte sume enorme de ani de zile (despăgubiri pentru erori judiciare - n.r.), dar niciodată nu s-au recuperat. (…) Noua lege spune că, de acum încolo, statul în mod obligatoriu trebuie să se îndrepte împotriva magistraţilor în astfel de cazuri. (…) Ceea ce eu văd că ar trebui, şi aici o să depun un amendament, este să introducem şi răspunderea penală în cazul acelor fapte, dacă ele au gravitate. (…) Deci să introducem un aliniat prin care să spunem că dacă această pagubă este pricinuită de gravă neglijenţă sau cu intenţie de către magistratul respectiv, să se declanşeze şi procedura penală pentru abuz în serviciu. Şi cum o fi definit abuzul în serviciu pentru alţii, aşa să răspundă şi magistratul. Aşa ar fi corect”, a declarat deputatul covăsnean.
    Potrivit acestuia, prin al doilea amendament va propune ca magistraţii pensionaţi după 25 de ani de activitate, care vor să revină la muncă, să nu poată cumula pensia cu salariul până când nu împlinesc vârsta legală de pensionare stabilită de lege.
    „În legea actuală, un magistrat poate solicita să fie pensionat după o activitate de 25 de ani, având o pensie calculată la 80% din ultimul venit. Tot conform legii actuale, magistratul respectiv, dacă doreşte şi dacă e nevoie de el, poate să rămână în continuare în magistratură, situaţie în care îşi cumulează salariul cu pensia. (…) Eu zic că un pensionar dacă lucrează în continuare e justificat să primească şi salariu şi pensie numai dacă a ajuns la vârsta de pensionare. Adică nu la 52 de ani. (…) Să aleagă dacă rămâne în activitate sau merge în pensie. Dacă alege să rămână, nu e nicio problemă, rămâne, dar nu primeşte pensie, iar când ajunge la 65 de ani va primi şi pensia. Dacă, într-adevăr, e epuizat după 25 de ani de magistratură şi doreşte să stea acasă, să aibă acest drept, dar dacă se vede în putere şi vrea să lucreze în continuare, atunci să aştepte pensia până la 65 de ani, ca toată lumea. (…) Aceasta este propunerea mea şi mă ţin de ea”, a mai spus Marton Arpad.

    Mureş
    Lavinia Cosma (USR): „Voi depune o iniţiativă legislativă de eliminare a pragului electoral şi a semnăturilor de susţinere a candidaturilor”

    Deputatul Uniunii Salvaţi România (USR) Mureş, Lavinia Cosma, a anunţat vineri (10 noiembrie 2017 - n.n.), la Târgu-Mureş, că urmează să depună o iniţiativă legislativă de modificare a Legii Electorale, prin care să se elimine pragul electoral şi adunarea semnăturilor de susţinere a candidaturilor, astfel încât să se creeze o „concurenţă reală” pe scena politică.
    „Am vorbit în campania electorală despre eliminarea pragurilor şi despre eliminarea numărului de semnături pentru susţinerea candidaturii. Timp de 27 de ani s-a deţinut controlul asupra puterii politice, să nu fie partide noi sau să fie foarte greu să ajungi să faci politică la un nivel serios. Suntem 43 de parlamentari, noi, cei de la USR, suntem un grup destul de mic, dar, în acelaşi timp, e important că suntem acolo şi să facem ceea ce am promis. Eu am promis în campania electorală că voi milita pentru schimbarea Legii Electorale. Este finalizată iniţiativa şi săptămâna viitoare o voi depune pe circuit, în Parlament, pentru a fi dezbătută. Cred că este foarte important să poată să intre pe piaţa politică partide noi, fiecare să activeze unde doreşte, la nivel local sau la nivel naţional”, a declarat Lavinia Cosma, într-o conferinţă de presă.
    Parlamentarul a spus că modificările propuse au pornit de la ideea că este nevoie de concurenţă pe scena politică şi că ea crede că „monopolul” existent timp de 27 de ani a făcut rău tuturor, „ca şi societate”.
    „Dacă vrem să lăsăm libertate, trebuie eliminate pragurile şi semnăturile. Sunt conştientă că sunt partidele clasice care vor să păstreze puterea, pentru că au 27 de ani în spate. Până nu avem această libertate, nu cred că putem face schimbări semnificative”, a susţinut Lavinia Cosma.

    Covasna
    Muzeul vieţii transilvănene, amenajat în Castelul Kalnoky de la Micloşoara, va fi acreditat oficial

    Muzeul vieţii transilvănene, amenajat în Castelul Kalnoky din localitatea covăsneană Micloşoara, va fi acreditat oficial până la sfârşitul acestui an, a declarat miercuri (8 noiembrie 2017 - n.n.), şefa Direcţiei pentru Cultură a judeţului Covasna, dr. Kelemen Antonia Izabella.
    Aceasta a menţionat că specialişti din cadrul instituţiei pe care o conduce au vizitat săptămâna trecută acest muzeu pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de acreditare, urmând ca documentaţia să fie transmisă spre aprobare la Bucureşti.
    Kelemen Antonia a mai spus că toate muzeele şi colecţiile deschise publicului, indiferent de forma de proprietate, trebuie să funcţioneze cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor de pe lângă Ministerul Culturii.
    „Perioada de preacreditare sau de acord de principiu este de un an de zile pentru orice muzeu, colecţie publică sau privată. După un an se merge la faţa locului, (…) se controlează de către specialişti dacă sunt îndeplinite condiţiile de acreditare. La Castelul Kalnoky de la Micloşoara, colegii mei au fost săptămâna trecută (…) şi s-a găsit totul în regulă. Este o investiţie extraordinară care s-a făcut acolo şi sperăm ca circuitul cultural şi turistic al judeţului să fie îmbogăţit pe viitor cu cât mai multe astfel de conace, muzee şi colecţii. (…) Muzeul din Micloşoara va primi acreditare oficială, care va trebui, conform procedurii, să fie reînnoită din cinci în cinci ani (…), în urma evaluării Comisiei Naţionale pentru Muzee şi Colecţii Publice din Bucureşti”, a declarat Kelemen Antonia, în cadrul unei conferinţe de presă.
    Aceasta a mai spus că este îmbucurător faptul că în judeţ există colecţionari care au amenajat mici muzee, însă, necunoscând legislaţia, nu au demarat procedurile de acreditare.
    „Aceste iniţiative sunt foarte binevenite, dar trebuie neapărat să aibă un cadru legal de funcţionare. (…) Deci este important să intre în legalitate. Dacă vor să expună public şi să intre într-un circuit turistic, trebuie să aibă acreditare”, a mai spus aceasta.
    Muzeul vieţii transilvănene a fost amenajat de descendenţii contelui Kalnoky, care au revenit în ţară după 1989, proiectul fiind finanţat de către Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi Guvernul României prin Programul „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”.
    „Muzeul îşi propune mai mult decât să reconstituie istoria unei familii. Ne-am asumat astfel iniţiativa unică de a arăta ce însemna viaţa nobililor din zonă prin obiectele recuperate, donate sau cumpărate, de la arme autentice rămase din luptele duse de Kalnoky cu turcii, la scrinuri, sobe spectaculoase, reconstituiri ale vestimentaţiei de epocă sau chiar un pian Streicher original, acelaşi model pe care îl folosea şi Johannes Brahms”, se arată pe pagina de internet a muzeului.

    Covasna
    Statuia Ostaşului Român din Sfântu-Gheorghe, în atenţia Direcţiei Judeţene de Cultură

    Conducerea Direcţiei Judeţene de Cultură Covasna a anunţat, miercuri (8 noiembrie 2017 - n.n.), că a purtat „discuţii repetate” cu Primăria Sfântu-Gheorghe pentru reabilitarea Statuii Ostaşului Român din municipiu şi urmăreşte ca lucrările să înceapă cât mai repede.
    „Statuia este foarte degradată. Aceasta este în proprietatea Primăriei şi am purtat discuţii repetate cu autorităţile locale, care mi-au adus dovezi că în acest an proiectul a fost aprobat, este gata, numai că nu s-au găsit încă parteneri de construcţie care să finalizeze lucrarea. Chiar au făcut patru licitaţii (…), deci ei au făcut toate demersurile pentru ca lucrările să înceapă. (…) În orice caz, suntem cu ochii pe ei şi dorim să putem să trecem la reabilitarea şi renovarea statuii cât mai repede”, a declarat directorul executiv al instituţiei, dr. Kelemen Antonia Izabella, în cadrul unei conferinţe de presă.
    Reprezentanţii comunităţii româneşti din Consiliul Local Municipal au semnalat, în mai multe rânduri, că monumentul s-a deteriorat considerabil şi au solicitat intervenţia Primăriei pentru reabilitarea acestuia, arătând că o parte dintre manifestările oficiale ce marchează momente importante din istoria Poporului Român au loc, în fiecare an, în faţa acestei statui.
    Primarul Antal Arpad a declarat, recent, că autorităţile locale au alocat suma de 220.000 de lei pentru reabilitarea monumentului, însă nicio firmă nu s-a prezentat la licitaţii.
    Impunătoarea statuie a Ostaşului Român, realizată din bronz de sculptorul Balogh Peter, a fost dezvelită pe 18 septembrie 1974, în memoria luptelor de eliberare a oraşului, Sfântu-Gheorghe fiind primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie fascisto-horthyistă, în 8 septembrie 1944.

    În realizarea rubricii sunt folosite ştiri ale agenţiei naţionale de presă - AGERPRES

    Categorie:


    0 0

    COMINICAT DE PRESĂ

    Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean (BPJ), au fost validaţi noii şefi ai organizaţiilor interne ale Partidului Naţional Liberal - Filiala Covasna. Astfel, în Organizaţia de Femei, pentru funcţia de preşedinte a candidat şi a câştigat doamna Angela Negoiţă. Fosta şefă a APIA Covasna a înlocuit-o pe cea care a asigurat interimatul în această organizaţie şi a devenit şi membru în BPJ.
    La Organizaţia de Tineret a candidat pentru funcţia de preşedinte şi a obţinut un nou mandat domnul Răzvan Comăneci, care este şi preşedintele Organizaţiei Municipale Sfântu-Gheorghe.
    La Organizaţia Persoanelor de Vârsta a 3-a, domnul Ion Gheorghe a obţinut şi el un nou mandat de preşedinte. Acesta este consilier local din partea PNL în Consiliul Local Sfântu-Gheorghe.
    În acest moment, toate structurile de conducere ale PNL Covasna sunt complete şi alese în mod democratic, pentru o perioadă de 4 ani, ceea ce elimină toate suspiciunile şi divergenţele apărute în urma fuzionării celor două partide.
    Suntem bucuroşi pentru faptul că Filiala Covasna a PNL a încheiat această etapă în condiţii normale şi în prezent toate organizaţiile locale înregistrează în fiecare săptămână adeziuni de noi membri, ceea ce înseamnă că tot mai mulţi cetăţeni, fiind ei tineri sau în vârstă, aderă la dreapta politică pentru că îşi dau seama de incompetenţa actualei guvernări.

    Preşedinte PNL Covasna,
    Olimpiu Floroian

    Data:
    13 noiembrie 2017


    0 0

    Autor:

    Cred că maghiarimea ar trebui să adopte, în locul izolării cauzate de frustrările istorice, calea dublei identităţi, calea biculturalităţii! Despre aceasta nu se vorbeşte, deşi reprezintă o formă de păstrare a identităţii în relaţie de armonie cu majoritatea! Ceea ce ar însemna asumarea istoriei, chiar dacă, eventual, aceasta a fost nefavorabilă ungurimii şi secuilor!
    Uneori omul, ca să fie salvat, trebuie să-şi amputeze anumite părţi ale corpului! Câteodată aşa este şi în istorie! După părerea mea, o Ungarie mare în exces ar fi pus în pericol chiar existenţa maghiarimii! Nimeni nu se gândeşte ce s-ar fi întâmplat în cazul supravieţuirii Austro-Ungariei! Oare nu cumva a existat pericolul ca ungurimea să se fi dizolvat în alte neamuri, care erau majoritare în cea mai mare parte a Austro-Ungariei!? Trebuie să fim realişti: Ungaria aşa-numită mare, mult prea idealizată, în mod nerealist, de către naţionaliştii maghiari, nu mai era demult viabilă în sine! Dacă am judeca aşa, am înţelege că Trianonul a venit ca un sfârşit normal, natural, al Imperiului Austro-Ungar şi că durerea şi frustrarea care i-au urmat au fost nefondate!
    Merită reţinută, în legătură cu frustrarea istorică a maghiarimii, afirmaţia lui Eugen Drewermann, teolog romano-catolic şi psiholog jungian, care zicea că, dacă cineva devine frustrat, în urma unui eveniment oarecare, înseamnă că era şi înainte! O identitate problematică, precum cea a maghiarimii, nu se vindecă prin imagini neverosimile, cum e imaginea Ungariei Mari, şi prin dureri/frustrări legate de această imagine, de dispariţia ei, imagine care niciodată nu s-ar mai putea reface! O frustrare nu se vindecă niciodată prin confruntare duşmănoasă cu mediul, cum cred naţionaliştii maghiari! Şi nu reprezintă o apărare a identităţii, a cărei problemă este boala în sine! Această confruntare nu poate genera decât tensiuni! Din păcate aşa se întâmplă în judeţul Covasna, prin primarul oraşului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad Andras, pentru care Ziua Naţională a României reprezintă în fiecare an prilejul de a provoca tensiuni interetnice!
    Cred că de alt comportament avem nevoie noi, secuii şi ungurii, în România, faţă de istorie, faţă de prezent, comportament care ar putea decide viitorul nostru comun în bună înţelegere! Chiar un sociolog secui, Magyari Nandor Laszlo, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai”, scria că „în loc să plângem pentru Triannon şi pentru ceea ce i-a urmat, ar trebui să ne confruntăm cu ceea ce au simţit românii înainte de Trianon, adăugând la asta şi suferinţele românilor în timpul ocupaţiei horthyiste în Nordul Ardealului”! Problema maghiarimii, sursa frustrărilor ei, este neputinţa integrării în conştiinţa naţională, a părţii întunecate a neamului maghiar! Avea dreptate scriitorul evreu Kertesz Imre, care zicea că „maghiarimea este frustrată din cauza că n-a conştientizat niciodată atrocităţile sale comise în istorie faţă de alte neamuri, adică n-a avut curajul de a se confrunta cu propria istorie”! Lipsa curajului duce totdeauna la frustrare şi la idealizarea iluzorie a eroismului neamului!
    Cred că, după ’89, noi, secuii şi ungurii, trebuia să începem o altă era, în România: cea a loialităţii faţă de Statul Român, pe care încă n-am acceptat-o după Trianon. Ar trebui să începem prin a recunoaşte public şi a cere iertare pentru crimelor noastre faţă de români! Cred că un astfel de gest ar fi însemnat o împăcare istorică între două neamuri şi ar însemna începutul integrării noastre, adevărate, în România. O integrare adevărată, fără izolaţionisme şi separatisme, pe care încă n-am făcut-o!
    Guvernul maghiar anterior Guvernului Orban a făcut un gest frumos faţă de România, când a acceptat ca ziua de 1 Decembrie să fie sărbătorită, la Budapesta, într-un teatru renumit. Guvernul Orban însă, ajuns la putere, a interzis acest lucru! Şi nu numai atât, el a declanşat şi o retorică intensă antiromânească, revizionistă! Să nu uităm însă că Orban este aliatul lui Putin, deci nu trebuie ca noi, secuii şi ungurii, să cădem în capcana revizionismelor. Trebuie să fim loiali Statului Român, căci revizionismul serveşte unei cauze străine, nu cauzei noastre comune! Nu vom câştigă nimic prin revizionism, istoria ne-a arătat-o! Ocupaţia, administraţia horthyista, i-a discriminat pe secui, chiar în secuime! Ungurii sunt cei care ne-au furat identitatea noastră secuiască, asimilând-o cultural în maghiarime, în timp ce, în cea mai mare parte a istoriei noastre, ne-au asuprit! Viitorul nostru, dacă va fi, va fi comun. Dacă nu - nu va fi!

    (Articol, de Nagy Attila, preluat din săptămânalul „Certitudinea” - disponibil în toată ţara, în chioşcurile de ziare -, din noiembrie 2017)

    Categorie:


    0 0

    Ultima Oră

    În urma articolului pe care l-am publicat ieri (marți, 14 noiembrie 2017 - n.r.) pe blog și a luărilor de poziție pe care le-am avut la Antena 3, autoritățile române au reacționat. Drapelul Ungariei nu a mai fost arborat astăzi (miercuri, 15 noiembrie 2017 - n.r.) în centrul municipiului Sfântu-Gheorghe, așa cum intenționa un deputat UDMR, pentru a marca invadarea Ardealului de Nord de Ungaria în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940. Salut reacția autorităților care au împiedicat această insultă la adresa românilor.

    (facebook / Dan Tanasa)

    Categorie:


    0 0

    „Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
    Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
    Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
    Noapte fără stele, ziuă fără soare,
    Cei ce rabdă jugul şi-a trăi mai vor
    Merită să-l poarte spre ruşinea lor!”
    (Dimitrie Bolintineanu:
    „Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare”)

    Azi, în sufletele noastre, tronezi eroic, Mihai,
    Ştim c-aici, în Alba noastră-ai fost primit cu alai,
    Tot aici ai proclamat, spre-a duşmanilor uimire,
    Poftită şi îndrăzneaţă, Sfântă a Ţării Unire.

    Sacră faptă-ai săvârşit în întreaga Românie!
    Spre bine te-ai îndreptat de când erai în Bănie.
    Pentru grija de popor ai fost de domn condamnat,
    Dar, pe eşafodul morţii, pe gâde l-ai speriat.

    Grija pentru glia Ţării ne-ai lăsat-o moştenire,
    Ea, spre libertatea noastră, s-a umplut de cimitire,
    Dar torţa de tine-aprinsă niciodată nu s-a stins
    Şi azi, peste patru veacuri, visul tău a fost atins.

    Mândri, bucuroşi şi liberi, celebrăm un Centenar
    Că pe piatra temeliei, am construit un altar,
    Eşti aici, cu noi alături, respirăm toţi împreună,
    Ducem în eternitate a României cunună.

    Primeşte onorul nostru, ziditor de Românie!
    De-o sută de ani în urmă, noi nu mai trăim în sclavie.
    Jugul nu l-am mai răbdat, pentru c-am vrut zi cu soare,
    Ne-am întărit hotărârea, trăim demn între popoare!

    Am pus piatră lângă piatră, ne-am ridicat din ruine,
    Urmând porunca domnească, nu ne-am făcut de ruşine!
    Cetatea ne-am întărit-o cu oase de bravi eroi,
    Am simţit întotdeauna că eşti alături de noi.

    Şi trăieşti în noi, Mihai, cu imaginea-ţi măreaţă,
    Ca urmaşi ai tăi, în lume, avem ţinută semeaţă.
    Libertatea noastră-i prinsă de pământ în adâncime,
    Istoria şi prezentul sunt legate-n românime!

    Categorie:


    0 0

    Un „isteţ” deputat udemerist vorbeşte laudativ despre spaniolii cărora li s-a căşunat să izoleze teritorii din propria ţară şi afirmă că aceia trimit un semnal pentru Transilvania, pentru maghiarii de aici. Uită dumnealui că Transilvania este inima României, care bate liberă pentru toţi românii de 100 de ani. Dar ce este mai important în compararea celor două tendinţe exclude cu desăvârşire dreptul maghiarilor la autonomie într-o ţară care nu le aparţine, care n-a fost niciodată a lor. De fapt, obrăznicia şi comportarea lor veşnic agresive fără vreo motivaţie, sunt cunoscute de mult în lume.
    Catalonia nu se potriveşte cu Transilvania. Catalonii sunt cetăţeni neaoşi ai Cataloniei, existenţi acolo de când există Spania, în timp ce maghiarii sunt venetici în Transilvania dacică, sosiţi aici de sub cerul hunic, şi le-a convenit să rămână pentru că au găsit aici surse de variate bogăţii pentru oameni şi iarbă verde pentru animale. Dacă le consumă de un mileniu, nu înseamnă că sunt ale lor, ci că românii i-au tratat cu omenia caracteristică. Ca locuitori dintotdeauna ai spaţiului, catalonii au proprietăţi legitime, ca dreaptă moştenire, în timp ce maghiarii nu sunt stăpâni de drept în teritoriul în care îi tolerăm de veacuri, ei n-au proprietăţi legale în Transilvania românească, aşa că pământul, unde încă mai fiinţează aceste rămăşiţe hunice, figurează în totală autonomie românească. Alta nu se mai poate, mai ales că nu se cere autonomie pentru maghiari, întrucât ştiu că n-au dreptul s-o facă, ci pentru secui, care figurează în număr insignifiant în Transilvania, iar mulţi dintre ei nu se consideră maghiari. Ei au fost neputincioşi în faţa procesului de maghiarizare. Aceşti prigoniţi, de-a lungul istoriei, au devenit paravan pentru autonomia maghiarilor, care sunt atât de otrăviţi încât nu sesizează ridicolul situaţiei.
    În regim ilegal de dezmoşteniţi ai Transilvaniei, românii au traversat secole de robie, de sclavie, dar au avut tăria de a-şi păstra limba şi religia, iar dorinţa de libertate nu i-a părăsit până n-au ieşit din umilinţa suportată din partea acestei turme de barbari, care şi-au făcut ţarc în Transilvania prin plecăciuni în faţa imperiului austriac, apoi prin temenele în faţa lui Hitler şi Musolini, spre a redobândi spaţiul pe care huzuriseră atâta vreme. Cu acelaşi cap împuţinat, ca toţi ceilalţi revanşarzi unguri, Biro Zsolt îşi exprimă speranţa că semnalul lor pentru autonomia ţinutului secuiesc „este acum din ce în ce mai deschis pentru actorii politici europeni renumiţi” („Condeiul ardelean”, 3-16 noiembrie, 2017, p. 3). Uită că „actorii politici europeni renumiţi” ai anului 1920 au considerat că alipirea Transilvaniei la Ţara-mamă este „legitimă şi pozitivă” (idem). Dacă în vremea aceea atât de frământată nu a fost recunoscut în niciun fel dreptul ungurilor asupra Transilvaniei, acum, când şi pentru europeni există orientări avansate în a judeca dreptatea, când faptele din trecut ale ungurilor au cutremurat multe conştiinţe ale vremii, e slabă speranţă să mai primească acum sprijin de la străini pentru a intra în posesia unor teritorii din alte ţări, mai ales că România dacică este considerată vatră de veche Europă.
    Nu doar pentru noi este uimitor faptul că ungurii îşi declară zi naţională ziua de 15 martie, evocare din 1848, pentru că atunci s-a desfăşurat actul de trădare faţă de austrieci, ei „urmărind necontenit momentul în care să se desprindă de aceştia, adjudecându-şi partea de imperiu aflat în mâinile habsburgilor” (idem, p.7). Dar proclamaţia lui Kosuth, din martie 1848, a fost demascată de austrieci şi ungurii au suferit grave consecinţe, atât din partea austriecilor, cât şi din partea românilor, în speţă, a moşilor lui Avram Iancu. O zi a trădării să fie declarată zi naţională! Numai la unguri poate fi posibil! Consider că fenomenul este cunoscut în întreaga Europă. Nu doar pentru noi această zi trebuie să fie zi de doliu, când au fost masacraţi 100 de preoţi şi 40.000 de enoriaşi, ci chiar pentru unguri, deoarece armata lor, de sub comanda celor 13 generali improvizaţi ai lui Bem, a fost împrăştiată în patru vânturi, iar cei 13 asasini au fost predaţi austriecilor, din armata cărora dezertaseră, şi au fost executaţi. Recomandăm ungurilor să-şi sărbătorească ziua la ei acasă, în Ungaria, nu în România unde au fost căsăpiţi la acea dată. Şi pentru noi, dar mai ales pentru ei, 15 martie este zi de doliu, comemorativă, deci tristă, nu aniversară.
    În vremurile de astăzi, când asemenea tendinţe ale unor grupuri de a acapara ce nu le aparţine sunt considerate acte de rapt banditesc, ilegal, de jaf, şi care nu justifică în niciun fel dorinţa maghiarilor nomazi de a intra din nou în stăpânirea Transilvaniei, se impune ca Poporul Român să-şi exercite dreptul de a păstra ce a dobândit prin necontestată dreptate. După 100 de ani, nu mai aşteptăm să ne hotărască cineva soarta, să asigure bunul mers al vieţii noastre în propria Ţară, „de la Nistru pân’ la Tisa”, ci, cu acelaşi simţ al bunei înţelegeri despre mersul istoriei, ne exprimăm siguranţa de stăpâni, hotărâţi a apăra pământul strămoşesc, pentru că ne amintim cu mândrie de aceeaşi hotărâre a înaintaşilor care nu şi-au găsit odihna până nu au dobândit ce era al lor.
    „La universitatea liberă de la Tusvanyos, se vorbeşte despre unificarea naţională transfrontalieră” şi că „drumul până la aceasta este încă destul de lung” (idem, p. 14, Traduceri din presa maghiară). O minte tot aşa de îngustă greşeşte amarnic, pentru că nu intuieşte faptul că ei pot să treacă graniţa cu tot calabalâcul familial în câteva ore, iar drumul este scurt şi astfel se realizează urgent această dorită unificare naţională, dincolo de frontieră, unde chiar vor fi fericiţi că sunt la ei acasă, că nu mai sunt pe pământ străin. Ce-şi poate dori mai abitir Ungaria decât să aibă şi ea UNIREA ei, adunându-şi toţi fiii rătăciţi prin lume! Cu ei să-şi muncească pământul, să-şi sporească economia, să-şi întărească frăţietatea după care aleargă oferind dublă cetăţenie ungurilor din ţările vecine. Poate li se trezeşte dragostea pentru pământul din propria ţară, nu pentru al altora.
    Prezenţi în cele două judeţe transilvane cu diferite foruri şi partiduleţe, ungurii sunt dezorientaţi şi dezechilibraţi în hotărârile lor, mai ales că nu mai pot să forţeze nota printre guvernanţi şi parlamentari, care, nemaiprimindu-i în rândurile lor, le-au tăiat pofta perfidă de a-şi impune cerinţele. Sugestia unora de a comunica cu partea română pentru a ajunge la înţelegere în ceea ce priveşte realizarea autonomiei este contestată de unii dintre ei, care au constatat că „ultima isterie antimaghiară a venit tocmai din partea deputaţilor români transilvăneni”. Aha! Avem şi noi isteria noastră! Deci existăm! E bine! Dar o pată neagră pentru românii din Transilvania, duşi cu sorcova, este evidenţiată de părerea maghiarilor că „trebuie căutaţi parteneri din partea regionaliştilor din Transilvania”, despre care se recunoaşte că „ace;tia sunt destul de puţini la număr” (cotidianul „Haromszek”). Deci pădurea Transilvaniei are şi ea uscăturile ei, cum este de-alde Gherman, pornit de ani buni contra teritoriului românesc din estul Carpaţilor: om fără simţire, fără identitate, fără luciditate, care continuă să vorbească singur pe un ecran TV al Clujului, unde emite judecăţi deşănţate, fără a încerca să se trezească. Ne bucurăm că sunt doar nişte rătăciţi, deoarece românii transilvăneni, unii dintre ei umiliţi şi astăzi de unguri, se simt responsabili în a apăra Unirea cea Mare a României, înfăptuită de către înaintaşi cu credinţă neştirbită în viitorul Ţării.

    Categorie:


    0 0
  • 11/20/17--12:16: ZIUA NATIONALA A ROMANIEI
  • Invitatie

    Vã invitãm sã participaţi la Balul dedicat Zilei Naţionale a României, organizat la Restaurantul „Leonor Ballroom” din Sfântu Gheorghe, în data de 1 Decembrie 2017 – ora 1900.

    Înscrierile se pot face, în limita locurilor disponibile, la Cancelaria Prefectului, până la data de 24.11.2017, la telefon: 0766.283.964 sau e-mail: cabinetulprefectului@prefecturacv.ro

    Categorie:


    0 0

    Ultima Oră

    Kelemen Hunor a rămas fără „Steaua României”. Decizia luată de Consiliul de Onoare al Ordinelor vine în urma declarațiilor defăimătoarea la adresa României făcute în ultima vreme de liderul UDMR. Decizia finală aparține președintelui Klaus Iohannis.
    Costin Georgescu, președintele Consiliului, a declarat în emisiunea „La Ordinea Zilei” de la Antena 3, motivul pentru care i s-a retras Ordinul „Steaua României”: „În primul rând, am să vă spun că este format din șapte membrii Consiliul de Onoare care judecă și analizează cazurile privind solicitări ale altor membri din cadrul Consiliului, care consideră că alți membrii nu-și respectă calitățile de posesor al Ordinului „Steaua României”. Din partea unui cavaler al Ordinului s-a primit o solicitare în privința lui Kelemen Hunor, care încălcă Constituția. De exemplu, nerespectarea zilei de 1 Decembrie”.
    „Din cei șapte membrii, au fost șase prezenți, cinci au votat pentru și unul s-a abținut. Votul a fost secret. Noi nu judecăm politic, suntem cetățeni ai României și purtători de „Steaua României”. Conform legii, înaintăm decizia președintelui, care, prin decret, poate retrage; dacă nu dă acest decret, nu se retrage”, a mai spus Georgescu.
    Membrii acestui for sunt academicianul Ionel Haiduc, Gabriela Firea, Şerban Brădişteanu, Ecaterina Andronescu, Constantin Degeratu, Mircea Geoană şi Costin Georgescu.
    Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin național, fiind creat în 1864 de Cuza Vodă și acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul „Steaua României” este cea mai înaltă distincție oferită de Statul Român.

    (Antena 3, 15 noiembrie 2017, ora 19:03)

    Categorie:


older | 1 | .... | 116 | 117 | (Page 118) | 119 | 120 | .... | 129 | newer