Îmi aduc aminte de un personaj de la televizor, de prin anii ’70-’80, care se numea Eliot Ness, iar serialul american în care juca şi-l aşteptam cu sufletul la gură, se numea „Incoruptibilii”.
În zilele noastre ne-am dori cu toţii sute sau mii de Eliot Ness pentru a stârpi corupţia, otrava de zi cu zi a vremurilor de tristă amintire pe care le trăim. Dar, este la fel de adevărat că ea, otrava aceasta, este tot atât de veche ca şi umanitatea, fiind pomenită chiar şi în Cartea Cărţilor, Biblia, cu peste 3.500 de ani înainte de Hristos. Desigur, corupţia se poate întâlni în orice organizaţie omenească, dar cea mai periculoasă este corupţia la nivel înalt, care se foloseşte de către putere pentru a obţine câştiguri personale, corupţii vânzându-şi adesea până şi patria pentru galbeni. Dacă ne uităm pe statisticile internaţionale şi naţionale, putem lesne observa că primele entităţi umane coruptibile sunt: partidele politice şi politicienii, înalţii funcţionari publici sau de orice categorie, chiar mai inferioară, parlamentarii şi magistraţii justiţiei, adică exact cei care împart dreptatea, precum şi, nu în ultimul rând, membrii guvernelor care ne conduc. Fireşte, corupţia nu se referă, strict, doar la acţiunea de a da şi a lua mită, ci, în vremurile acestea mai moderne, şi la bunurile care nu aparţin persoanei care şi le însuşeşte ori, spre exemplu, la accesarea de fonduri europene, prin diferite proiecte fictive, care apar într-un fel pe hârtie şi în altul pe teren. Apoi, funcţionarii care sunt corupţi profită adesea de servicii care nu le aparţin, şi îşi favorizează rudele, prietenii, amantele, clica fiind întotdeauna prima la împărţirea „bucatelor”.
Dacă o societate este coruptă în marea sa parte, acest fenomen fiind unul generalizat, atunci, evident, şansele ca Guvernul care o orânduieşte să fie unul curat sunt extrem de mici, tinzând spre zero. Aşa se întâmplă de 28 de ani şi în România, unde foarte mulţi politicieni, de la dreapta la stânga scenei politice, şi invers, au fost dovediţi, şi sunt în continuare, ca fiind corupţi, mânjindu-se fiecare după puterea şi ocazia lui şi lăsând total la o parte preceptele morale, spirituale. Aşa se face că, cel mai adesea, aproape degeaba se organizează alegeri libere şi democratice, căci, la ce vedem pe scena politică, sincer, abia dacă mai avem cu cine vota. Aceste rânduri nu se doresc a fi un îndemn pentru a nu merge lumea la vot şi a-şi exercita dreptul democratic de a alege, doar că, sincer, ultimii ani parcă ne-am scârbit când vedem atâta jaf şi lipsă de normalitate şi moralitate în societatea noastră.
În general, corupţia este alăturată lăcomiei şi intereselor personale sau de grup, care constituie o adevărată otravă pentru cei aleşi. În principiu, consider că ar trebui aplicate aceleaşi pedepse atât coruptului, cât şi corupătorului. Nu este în regulă ca, mai mereu, corupătorul să scape basma curată, curăţit „ca la Nufărul”, aşa cum vedem adesea, pentru simplul motiv că procurorii au „de lucru” doar cu coruptul, cu cel pe care-l au în vizor pentru a-i instrumenta un „dosar - bombă de televiziune”.
Procesul de eliminare a corupţiei trebuie să înceapă tot de la nivel înalt; în acest context, nu pot să nu admir declaraţia fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, de la România TV, care spune că legile justiţiei promovate de coaliţia PSD-ALDE sunt foarte benefice, arătând că integritatea, onestitatea şi simţul răspunderii sunt mai importante chiar şi în politica românească, aşa cum este ea, decât minciuna şi veşnica răfuială, că trebuie, că nu trebuie. Felicitări, domnule preşedinte Traian Băsescu, prin declaraţia dumneavoastră aţi dovedit că oamenii politici ai României se pot schimba, pot învăţa, odată pentru totdeauna, să respecte standardele morale înalte, indiferent de interesele de moment şi culoarea politică.
Corupţie este, dragilor, peste tot în lumea aceasta, chiar şi în părţile ei cele mai civilizate, dezvoltate şi democratice, însă dorinţa noastră, a tuturor, ca societate românească, trebuie să fie să încercăm nu să ne raportăm la o ţară sau alta, din lumea bună sau mai puţin bună, ci să ne vedem de drumul nostru şi să facem tot ce ne stă în putinţă ca, la noi, corupţia să scadă de acum înainte în progresie geometrică. Iar acest lucru nu se poate face decât prin întărirea statului de drept, a legilor justiţiei şi, bineînţeles, prin creşterea calităţii actului de guvernare şi încrederea cetăţenilor în destinul propriei Patrii, şi care, da, a ales calea europeană a dezvoltării. O cale pe care trebuie să înaintăm cu demnitate, căci de la Uniunea Europeană nu doar primim fonduri, ci acolo şi Ţara noastră este un cotizant ca toate celelalte state.
În Anul Centenarului Marii Uniri nu ne putem dori decât să trăim într-o Ţară liberă, democratică, europeană şi… fără corupţie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Covasna
În Anul Centenarului Marii Uniri, Școala din Barcani va primi numele Sfântului Ierarh „Andrei Șaguna”

Şcoala Gimnazială din localitatea covăsneană Barcani va purta numele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului, iniţiativa înscriindu-se în şirul acţiunilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri.
Propunerea, venită din partea comunităţii locale, a primit avizul Comisiei judeţene de atribuire de denumiri de pe lângă Prefectura Covasna.
„Doresc să subliniez că iniţiativa atribuirii acestei denumiri aparţine conducerii şcolii şi autorităţilor locale din Barcani, iar toţi membrii comisiei au dat, în unanimitate, aviz favorabil acestei propuneri. (...) Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea şi funcţionarea învăţământului în limba română în întreaga Transilvanie, la sfârşitul secolului al XIX-lea. (...) În arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe se află zeci de documente purtând semnătura marelui Mitropolit cărturar Andrei Şaguna, prin care învăţământul din zonă, inclusiv din Barcani, este sprijinit”, a declarat, luni (5 februarie 2018 - n.n.), dr. Ioan Lăcătuşu, preşedintele Comisiei.
Potrivit acestuia, alte două şcoli din judeţul Covasna, respectiv din localităţile Dobârlău şi Hăghig, vor primi numele unor personalităţi locale sau naţionale, în cadrul unui proiect mai amplu dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri.

Mureș
Molnar Gyula (MSZP): „Vom fi foarte atenți dacă numărul alegătorilor maghiari din Transilvania va crește brusc”

Preşedintele Partidului Socialist Maghiar (Magyar Szocialista Part - MSZP), Molnar Gyula, a declarat sâmbătă (3 februarie 2018 - n.n.), într-o conferinţă de presă la Târgu-Mureş, că la Biroul Electoral din Ungaria s-au înscris, pentru alegerile din aprilie, 202.000 de alegători cu dublă cetăţenie din România şi că formaţiunea sa va fi foarte atentă dacă numărul acestora va creşte brusc.
„Ne-am interesat ieri şi aveam 202.000 de persoane înregistrate din România. Credem că cei care se înregistrează vor şi vota. Cred că, dacă o să crească brusc acest număr, noi vom fi foarte atenţi. Nu pot să fac un pronostic câte voturi vom avea din Transilvania. Acesta este un lucru intern. Pot să spun că numărul alegătorilor înscrişi din Transilvania înseamnă, eventual, un mandat în Parlament”, a arătat Molnar Gyula.
În privinţa apropierii UDMR de formaţiunea de guvernământ din Ungaria, FIDESZ, Molnar Gyula a precizat că respectă decizia politică a uniunii.
„Respectăm decizia politică a conducerii UDMR şi susţin acel principiu că un partid care apără drepturile minorităţii trebuie să aibă relaţii privilegiate cu Guvernul aflat în funcţie. Nu cred că ar fi o idee bună să se renunţe la acest principiu. (...) Dar faţă de ce spun partidele, oamenii decid pe baza sentimentelor proprii şi, din această cauză, cred că noi, ca partid socialist, nu ne-am preocupat prea mult în ultimii 10 ani şi această percepţie trebuie schimbată. Pas cu pas trebuie să clădim, pentru că a fi patriot nu înseamnă că e doar dreptul exclusiv al partidelor de dreapta. Şi partidul de stânga poate să fie patriot, nu prin sloganuri, ci prin fapte concrete, cum am vorbit, de exemplu, prin şedinţele comune de guvern, în care să rezolvăm împreună problemele minorităţilor”, a declarat liderul MSZP. (...)
Preşedintele MSZP, Molnar Gyula, a fost însoţit de candidatul la funcţia de premier al Ungariei din partea MSZP, Karacsony Gergely, şi de fostul ministru de Finanţe al Ungariei, dr. Veres Janos.

Covasna
„Drumul Unirii”, reconstituit printr-un marș cu căruțe și costume populare

Reconstituirea „Drumului Unirii”, plantarea a câte o sută de arbori în mai multe localităţi şi ridicarea unei troiţe pe vârful Lăcăuţi se numără printre numeroasele proiecte propuse a fi realizate în acest an în judeţul Covasna cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a declarat, joi (1 februarie 2018 - n.n.), prefectul Sebastian Cucu.
„Astăzi a avut loc prima şedinţă a Comitetului judeţean pentru organizarea, sprijinirea şi monitorizarea activităţilor dedicate Centenarului Marii Uniri, comitet din pare fac parte reprezentaţi ai instituţiilor publice, ai administraţiilor locale, societăţii civile şi ai partidelor politice (...), care a avut ca prim obiectiv stabilirea liniilor în care se va lucra (...), precum şi prezentarea principalelor proiecte propuse pentru Centenar. (...) Sunt conturate foarte multe proiecte, aş spune eu mai mult decât interesante, cum ar fi un marş al Unirii (...), o reeditare, în fapt, a marşului pe care străbunii noştri l-au făcut în 1918 pentru a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.
Propunerea, venită din partea Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Covasna şi Asociaţiei „Voievozii Munţilor” din Vâlcele, este ca marşul să se desfăşoare cu căruţele, iar participanţii să poarte costume populare.
Potrivit prefectului, printre proiecte se mai numără amplasarea busturilor unor personalităţi locale şi naţionale care au contribuit la Marea Unire, denumirea unor străzi cu numele acestora, precum şi organizarea unor concerte, printre invitaţii propuşi numărându-se orchestra condusă de Nicolae Botgros şi Grigore Leşe.
„O idee pe care dorim să o punem cât mai repede în practică este de a înfiinţa în fiecare localitate a judeţului câte un părculeţ cu plantarea, în mod simbolic, a câte o sută de arbori, sens în care, iarăşi, reprezentantul ASTRA a luat legătura cu Direcţia Silvică. (...) Sunt o sumedenie de proiecte despre care vom mai discuta şi în următoarea şedinţă a comitetului, care va fi în 12 februarie”, a mai precizat prefectul.
Sebastian Cucu a menţionat, în context, că a înaintat Departamentului Centenar din cadrul Ministerului Culturii două proiecte de anvergură, unul ce vizează realizarea unui Monument al Unităţii Românilor de Pretutindeni pe vârful Lăcăuţi, la o altitudine de 1.777 metri şi altul, având ca obiectiv reabilitarea Cimitirului Eroilor din Sfântu-Gheorghe, unde sunt înhumaţi ostaşi din 12 ţări căzuţi în timpul Primului Război Mondial.
„Sunt două proiecte de anvergură, cu o simbolistică aparte (...) şi sperăm că vor fi selectate spre finanţare”, a mai spus prefectul Sebastian Cucu.

Sălaj
Hans Klemm, despre Holocaust: „Este acum datoria noastră colectivă să educăm și să comemorăm”

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat marţi (30 ianuarie 2018 - n.n.), la Zalău, în cadrul unei conferinţe internaţionale de comemorare a Holocaustului, că este o datorie a noastră colectivă să educăm şi să comemorăm, pentru a nu uita tragicele evenimente din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când peste şase milioane de evrei şi-au pierdut viaţa.
„Este acum datoria noastră colectivă să educăm şi să comemorăm. Să educăm şi să comemorăm astfel încât ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti în ianuarie 1941 să nu se repete. Să educăm şi să comemorăm pentru a nu uita niciodată ce s-a petrecut în lunile iunie şi iulie 1941 la Iaşi. Să educăm şi să comemorăm pentru a nu uita niciodată ce s-a petrecut începând cu toamna anului 1941 în Transnistria. Să educăm şi să comemorăm pentru a nu uita niciodată ce s-a petrecut la sfârşitul primăverii şi începutul verii anului 1944 în Transilvania. Să nu uităm niciodată!”, a afirmat Hans Klemm la conferinţa internaţională „Ultima oprire... Evreii din Transilvania în timpul celui de Al Doilea Război Mondial”.
La evenimentul de la Zalău, care a avut ca scop marcarea Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului, au fost prezenţi, alături de diplomatul american, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, primarul Zalăului, Ionel Ciunt, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, prim rabin al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Rafael Shaffer, şi ministrul consilier în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse, Igor Iniushkin. (...)
Un moment special în cadrul conferinţei l-a constituit aprinderea a şase lumânări în amintirea celor şase milioane de evrei care şi-au pierdut viaţa în Holocaust.
Manifestarea de la Zalău a fost organizată de Comunitatea Evreilor din Zalău-Sălaj, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, Muzeul de Artă Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai”.

Covasna
Numărul actelor administrative nelegale emise de autoritățile locale s-a dublat în ultimii cinci ani

Numărul actelor administrative nelegale emise de autorităţile locale din judeţul Covasna a crescut constant în ultimii cinci ani, relevă un raport al Prefecturii Covasna, dat publicităţii marţi (30 ianuarie 2018 - n.n.).
Potrivit acestuia, în 2013 au fost înregistrate 80 de hotărâri şi dispoziţii nelegale ale consiliilor locale, respectiv ale primarilor, reprezentând 0,40% din totalul celor emise, iar numărul acestora a crescut de la an la an, ajungând, în 2017, la 184 de acte administrative nelegale, adică la aproape 1% din total.
Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a precizat, cu prilejul prezentării raportului, că, în urma atenţionării prealabile cu privire la aspectele de nelegalitate, autorităţile locale au revocat anul trecut 156 acte administrative, dintre care 43 dispoziţii ale primarilor, 109 de hotărâri ale consiliilor locale şi 5 hotărâri ale Consiliului Judeţean Covasna, iar în cazul a 27 de acte nerevocate, Prefectura Covasna a sesizat instanţa de contencios administrativ în vederea anulării acestora.
Prefectul a mai menţionat că în două cazuri s-a procedat direct la introducerea acţiunii în contencios administrativ fără atenţionare prealabilă, fiind vorba despre anularea unei hotărâri a unui consiliu local având ca obiect solicitarea adresată Parlamentului şi Guvernului României privind crearea în România a unei regiuni administrative autonome denumită „ţinutul secuiesc”, precum şi a altei hotărâri care a produs efecte juridice.
Cele mai importante deficienţe constatate au fost încălcarea prevederilor Statutului aleşilor locali, neparcurgerea procedurii privind transparenţa decizională, încălcarea prevederilor Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, care prevede că actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română, nesocotirea cvorumului de 2/3 din numărul total al consilierilor în funcţie pentru adoptarea hotărârilor privind patrimoniul, aplicarea greşită a Legii privind Codul fiscal cu ocazia aprobării impozitelor şi taxelor locale, depăşirea de competenţă, existenţa unor prevederi neclare şi echivoce de natură a împiedica punerea în executare a hotărârii consiliului local, încălcarea principiului neretroactivităţii legii, stabilirea salariilor de bază prin încălcarea prevederilor Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi neîncadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli.

În realizarea rubricii sunt folosite ştiri ale agenţiei naţionale de presă - AGERPRES

COMUNICAT DE PRESĂ

Într-o acţiune comună a organizaţiilor ALDE Braşov şi ALDE Covasna, cu implicarea activă a tinerilor din TLDE Braşov şi TLDE Covasna, ne-am deplasat duminică, 4 februarie 2018, în comuna covăsneană Belin, unde am fost primiţi cu evlavie şi dragoste creştinească de părintele paroh Atanasie Ovidiu Găitan, dimpreună cu bunii săi credincioşi, şi unde am participat cu toţii la Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă, monument istoric de la anul 1776, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Am ales acum această Parohie pentru că ştim cu toţii căci Belinul este un colţ din judeţul Covasna plin de istorie, cu oameni greu încercaţi de soartă, alături de care am vrut să fim. Apoi, după Sfânta slujbă, ne-am deplasat, împreună cu gazdele noastre, la Biserica Ortodoxă mare, de la anul 1938, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, care se află în ample lucrări de reparaţii şi pentru care am făcut şi noi donaţii.
La această acţiune au participat, alături de numeroşi membri de partid, dintre care în special mulţi tineri, preşedintele ALDE Covasna - Gheorghe Şimon, secretarul coordonator ALDE Braşov - Ionică Anuţoiu, preşedintele Organizaţiei de Femei ALDE Braşov - Elena Anuţoiu, şi preşedintele Organizaţiei de Tineret ALDE Covasna - Laurenţiu Teacă.
În acest fel, prin astfel de acţiuni creştineşti şi civice, considerăm noi, cei de la ALDE, că trebuie să ne îndeplinim datoria pe care o avem de a ne îngriji de munca şi jertfa înaintaşilor noştri! Deosebita noastră întâlnire s-a încheiat cu o binecuvântată agapă creştinească şi cu promisiunea că vom mai reveni la Belin.

Laurenţiu Teacă,
preşedinte TLDE Covasna

Cronica Colocviilor Naţionale „Octavian Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului”, Ediţia a XI-a, Bilbor, 2-4 februarie 2018, sau

Pentru cercetătorii din diferite domenii de activitate - doctori în specialităţi socio-umane, istorici, sociologi, profesori, arhivişti - întâlnirile cu caracter ştiinţific, cum ar fi sesiunile de comunicări ştiinţifice, simpozioanele, colocviile cu caracter naţional îşi deschid lucrările, în general, în luna februarie. Pentru cei care au ca obiect al cercetării istoria, în mod special istoriei românilor din sud-estul transilvan, inaugurarea anuală a acestor manifestări ştiinţifice o reprezintă, de aproximativ un deceniu, Colocviile Naţionale „Octavian C. Tăslăuanu” desfăşurate la Bilbor, în nordul judeţului Harghita, în jurul datei de 1 februarie, ziua de naştere a publicistului, scriitorului şi omului politic născut pe aceste meleaguri. Având deja o experienţă bogată, organizatorii manifestării - Primăria, Cercul ASTRA, Asociaţia „Filantropia” a Parohiei Ortodoxe, cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială, toate din comuna Bilbor, şi Fundaţia Culturală „Miron Cristea” din municipiul Topliţa au orânduit principalele activităţi dedicate vieţii, activităţii şi omagierii a 142 de ani de la naşterea marelui bilborean în zilele de 2-4 februarie a.c., Bilborul ridicându-se şi de această dată la nivelul, aşa cum aprecia, la una din ediţii, scriitorul mureşean Valentin Marica, de adevărat „amfiteatru al ideilor şi trăirilor alese”. Coordonată de primarul comunei, Ilie Trif, vicepreşedintele Cercului ASTRA „Luceafărul”, prof. Vasile D. Stan, părintele protopop Dumitru Apostol şi neobositul scriitor Ilie Şandru, manifestarea a debutat în a doua parte a zilei de 2 februarie prin cuvântul de deschidere al edilului, care a ţinut să ureze tuturor celor veniţi din Ţară - Bucureşti, Târgu-Mureş, Iaşi, Gherla, Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Ceraşu (judeţul Prahova), Topliţa - „Bine aţi venit sau revenit la Bilbor - satul frumos ca-n poveşti, aninat pe crestele Carpaţilor, al lui Octavian Codru Tăslăuanu, cel care v-a chemat aici la cea de a XI-a ediţie a Colocviilor Naţionale… în Anul Centenarului Marii Uniri. Este visul pentru împlinirea căruia şi-a dedicat întreaga viaţă şi întreaga activitate, ca jurnalist, ca scriitor, ca om politic şi patriot. În acest sens, încă din 1906, Tăslăuanu scria cu îndrăzneală în revista Luceafărul de la Budapesta: «Şi iarăşi va să vie cu mărire ziua învierii naţionale, a acelei învieri când toată obştea neamului nostru va serba izbândirea unui gând pribeag încă… întruparea ideii mari. Mulţi din multe părţi nu putem să ne mărturisim credinţa, dar o purtăm cu sfinţenie în suflet şi o vom lăsa moştenire copiilor noştri; şi vor veni, din mila Domnului, vremuri când urmaşii noştri vor rosti fără sfială şi fără nicio frică: „Adevărat c-a înviat…!”. A înviat neamul întreg şi credinţa în trăinicia lui». În ideea venirii zilei învierii naţionale, în acelaşi număr al revistei, Tăslăuanu scria «Ardealul, prin Luceafărul, a proclamat, în vara anului 1906, pe regele Carol I Domn al tuturor românilor şi, astfel, sufleteşte s-a înfăptuit de pe atunci România Mare»”. În finalul cuvântului său, primarul Ilie Trif îşi exprima speranţa că generaţiile actuale vor face din România „Patria libertăţii şi demnităţii naţionale”, Patrie pentru care „Octavian C. Tăslăuanu a militat întreaga sa viaţă”. Sub aceste auspicii au început manifestările de la Bilbor în după-amiaza zilei de vineri, 2 februarie, continuând cu lansarea unor lucrări referitoare la Centenarul Marelui Război de (Re)Întregire Naţională, al Marii Uniri şi al valorificării vieţii şi operei lui Octavian C. Tăslăuanu.
Aşteptată cu mare interes, ca de altfel la fiecare ediţie, a fost meritoria revistă a organizatorilor, intitulată Sesiunea de comunicări şi referate „Octavian Codru Tăslăuanu, coordonată de prof. Marioara Angelica Stan şi prof. Vasile D. Stan, preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Cercului ASTRA „Luceafărul” din Bilbor, editată de Primăria comunei Bilbor şi Cercul ASTRA „Luceafărul” Bilbor. Actuala revistă, cu nr. 10, are o prefaţă elaborată de prof. Vasile D. Stan şi cuprinde comunicările unui număr de 14 cercetători, prezentate în ediţia Colocviilor din anul precedent, dintre care amintim pe: Ioan Lăcătuşu, Valentin Marica, Alin Spânu, Traian Chindea, Nicolae Bucur, Teodora Giurgiu, Daniel Nicolae, Ioan Morar, Ilie Şandru, Vilică Munteanu, Traian Cepoiu, Valeria Pop, Vasile Gotea şi Vasile Stancu. Au mai fost prezentate noile apariţii editoriale: Divizia VI Infanterie. Jurnal de operaţiuni, autori: Horia Dumitrescu, Marin Moşneagu, Cornel Tucă, Dan Pintilie, Editura „Palas”, Iaşi, 2017; IAŞI - Capitala României 1916-1918, autori: Sorin Iftimi, Aurica Ichim, Editura „DAR”, Bucureşti, 2017, ambele recenzate de col. (r) dr. Dan Prisăcaru. Şi cartea de publicistică Basarabia iarăşi şi iarăşi…, de Ilie Şandru, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Editura Vatra Veche, Târgu-Mureş, 2018, lucrări despre care vom scrie în viitoarele ediţii ale publicaţiei noastre.
Profitând de timpul rămas până la cină, mediatorii colocviilor, dr. Traian Chinde, prof. Vasile D. Stan şi prof. Ilie Şandru au propus să se prezinte şi trei dintre comunicările pregătite de cercetătorii invitaţi. Astfel au fost prezentate studiile, dovedite a fi deosebit de atractive şi bogate în informaţii inedite, intitulate: O pagină din activitatea informativă a şefului Biroului de informaţii al Corpului IV Armată, de dr. Luminiţa Giurgiu, din Bucureşti; Octavian C. Tăslăuanu - omul şi epoca, de prof. Nicolae Balint, din Târgu-Mureş; Personalităţi româneşti din judeţele Covasna şi Harghita contemporane cu Octavian C. Tăslăuanu participante la pregătirea şi consolidarea Marii Uniri, de dr. Ioan Lăcătuşu, din Sfântu-Gheorghe.
Cea de-a doua zi a colocviilor a fost deschisă de prof. Vasile D. Stan, cu prezentarea referatului său, 2018 - Centenarul Marii Uniri, integrându-se în filonul ideatic esenţial al Colocviilor Naţionale de la Bilbor, ideea de unitate naţională în concepţia lui Octavian C. Tăslăuanu, sădită de-a lungul studiilor şi activităţii sale politice: „Amprenta pusă de marii profesori din timpul studiilor universitare, precum şi contactul cu intelectualii ardeleni stabiliţi în Vechiul Regat, au fost hotărâtoare pentru formarea în sufletul său a idealului naţional - pregătirea şi realizarea unirii cu românii de peste munţi. După Adunarea de la Alba-Iulia, Octavian C. Tăslăuanu scria cu bucurie: «S-a înfăptuit un vis. Toate generaţiile l-au purtat în suflet, dar abia nouă ne-a fost dat să-l vedem aievea împlinit şi să ne bucurăm de clipele sfinte ale împlinirii lui. Cei care au avut credinţa statornică în izbândă, vor fi chemaţi, ca mâine, de voinţa norodului, să aşeze temelii noi României Unite»”.
În pauza dintre primele comunicări, a urmat o foarte plăcută surpriză pusă la cale de organizatori. Un scurt program artistic prezentat de grupul folcloric din Bilbor, atât tineri cât şi vârstnici, îmbrăcaţi în costumele populare ale locului. Desigur, spre bucuria tuturor, au urmat tradiţionalele fotografii de grup la bustul lui Octavian Codru Tăslăuanu cu aceşti oameni frumoşi şi talentaţi.
Cu toate că următoarele nouă comunicări prezintă o mare varietatea de titluri, ele au un numitor comun, ideea de unitate la români în anii războiului de (re)întregire naţională zi a realizării Marii Uniri. Ele se mai pot remarca prin densitatea şi exactitatea informaţiei ştiinţifice, militare şi politice prezentate, prin claritatea şi logica expunerii şi, nu în ultimul rând, prin noutatea informaţiilor şi contribuţia fiecărui cercetător la îmbogăţirea bibliografiei lui Octavian C. Tăslăuanu. Astfel, au fost prezentate în continuare următoarele teme: Un crochiu de suflet pentru Octavian C. Tăslăuanu, de Pr. Ioan Morar, Gherla; Octavian C. Tăslăuanu despre necazurile şi suferinţele românilor transilvăneni încorporaţi în armata austro-ungară în Primul Război Mondial, de dr. Traian Chindea, Miercurea-Ciuc; Atitudinea lui Octavian C. Tăslăuanu faţă de politica de neutralitate a României la începutul Primului Război Mondial, de prof. Traian T. Cepoiu, comuna Ceraşu, judeţul Prahova; Informaţii despre Octavian C. Tăslăuanu din Jurnalul de Operaţii al Diviziei 7 Infanterie (1917), de dr. Teodora Giurgiu şi drd. Daniel Nicolae, Bucureşti; Octavian Codru Tăslăuanu şeful Biroului de informaţii al Corpului IV Armată, Oneşti (1917), de dr. Alin Spânu, Bucureşti; Ideea de unitate naţională la Octavian Codru Tăslăuanu, de prof. Mihaela Vâlcan, Bilbor; Activitatea românilor refugiaţi din Austro-Ungaria la Iaşi, de prof. Ilie Şandru, Topliţa; Octavian C. Tăslăuanu văzut de presa franceză, de prof. Ciprian Fărcaş, Topliţa; Adelina Tăslăuan în memoriile diplomatului Constantin Argetoianu, de prof. Vasile Stancu, Sfântu-Gheorghe. O menţiune specială cred că trebuie acordată Pr. Ioan Morar pentru lucrarea sa, de mare căldură sufletească şi înaltă apreciere a bilboreanului văzută prin experienţa sa de viaţă, comunicare pe care o vom publica într-o ediţie viitoare a „Condeiului ardelean”.
Prin tradiţie, după-amiaza celei de-a doua zile a Colocviilor era destinată unei plimbări cu sania în împrejurimile frumosului sat ca-n poveşti. Lipsa zăpezi a făcut să vizităm „per pedes” obiectivele spiritual-culturale sau să ne odihnim în îmbietoarele şi cochetele camere puse la dispoziţia noastră de părintele protopop Dumitru Apostol. În ultima zi, duminică, invitaţii au participat alături de bilboreni la Sfânta Liturghie, la Biserica Ortodoxă din centrul satului cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, după care, alături, la bustul marelui bilborean Octavian C. Tăslăuanu, părintele protopop a ţinut slujba de pomenire şi s-a depus o coroană de flori din partea Primăriei şi a Cercului ASTRA „Luceafărul” Bilbor.
În final, noi cei de la Sfântu-Gheorghe, ţinem să mulţumim, în mod deosebit, organizatorilor: pentru calda şi afectuoasa primire făcută, pentru condiţiile deosebite de cazare asigurate şi bucatele tradiţionale oferite, pentru politeţea şi grija manifestată faţă de toţi participanţii în întreaga perioadă a sejurului din Bilbor - satul frumos ca-n poveşti, aninat pe crestele Carpaţilor, al lui Octavian Codru Tăslăuanu.

A făcut parte dintr-o generaţie românească de intelligence, alături de un Mihail Moruzov, Eugen Cristescu, Constantin Maimuca sau Nicky Ştefănescu. Cu unii dintre ei a colaborat, alţii i-au fost subordonaţi sau au ajuns să-l judece disciplinar, iar alţii „l-au lucrat” informativ.
A fost decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii ale Statului Român, dar şi ale unor state străine: „Bărbăţie şi credinţă” în grad de comandor (de către Statul Român), „Legiunea de Onoare” a statului francez sau „Leul Alb” de către cehoslovaci…
Zaharia Husarescu (foto), un om de excepţie al serviciilor speciale române - eroul principal al acestui material -, era în 1930 anchetat de o Comisie specială a Ministerului de Interne, ca mai apoi să fie deferit unei Comisii disciplinare.
Împotriva sa au fost formulate atunci 19 capete de acuzare. Urmare a hotărârii prunţate de Comisia disciplinară, Husarescu a fost suspendat temporar, apoi, după un proces anevoios pe care l-a intentat ministerului în care lucrase, simţindu-se dezonorat şi dezamăgit, deşi a avut în final câştig de cauză, a preferat să treacă în rezervă pentru a se pensiona.
La mai bine de 20 de ani de la acel moment, respectiv în anii ‘50, aflat deja la o venerabilă vârstă, Zaharia Husarescu a fost arestat, anchetat şi condamnat.
De data aceasta, ancheta sa o făceau comuniştii, la Târgu-Mureş, bazându-se în parte şi pe documentele anchetei din 1930 şi care - peste 1.000 de file - se găsesc azi la Serviciul Judeţean Mureş al Arhivelor Naţionale.

Acuzaţiile din dosar şi… „informaţiile obţinute pe surse”

În 1930, după o anchetă derulată destul de rapid, împotriva lui Zaharia Husarescu au fost formulate, aşa cum spuneam anterior, 19 capete de acuzare de către Gheorghe Olăraşu, inspector general în Ministerul de Interne. Rivalitate, ură personală sau poate Olăraşu a fost „mâna” cuiva din afara sistemului? Poate şi una şi alta.
Greu de spus, deocamdată, cu certitudine. Se cuvine, însă, menţionat faptul că acest inspector, Gheorghe Olăraşu, l-a instrumentat pe Husarescu cu o înverşunare greu de înţeles.
Este aproape de necontestat faptul că în cazul lui Husarescu, a existat şi o imixtiune politică. Cea a lui Constantin Stere, cunoscut om politic al timpului, care apare des menţionat în dosarul anchetei disciplinare din anul 1930. Chiar şi Husarescu îl menţionează de câteva ori, ca fiind una din cauzele anchetei sale. De ce ajunsese oare, un om ca Husarescu, să-l deranjeze atât de mult pe Stere?
Timp de câteva luni, inspectorul general din Ministerul de Interne, Gheorghe Olăraşu, a fost o prezenţă discretă la Chişinău, dar şi în alte localităţi din Basarabia, pentru a obţine declaraţii despre presupusele abuzuri comise de Husarescu.
În acest timp, Husarescu funcţiona încă în Serviciul de Siguranţă, nefiind suspendat - curios fapt! -, aşa cum cereau uzanţele timpului pentru funcţionarii superiori care făceau obiectul unei anchete.
În ceea ce priveşte dosarul de anchetă disciplinară din 1930 a lui Husarescu, de la învinuirile comune care apar în dosar, precum, citez: „A abuzat de automobilele Inspectoratului… pentru interesele sale personale”, „A autorizat şi permis să se facă diferite reţineri din salariile funcţionarilor…”, „A întrebuinţat diferiţi funcţionari pentru serviciile sale particulare…”, se ajunge însă la altele de o gravitate extremă. Astfel, apar acuzaţii deosebite, dar insuficient documentate, precum, citez: „Şi-a însuşit sume însemnate de bani…”, „Este reclamat la Ministerul Armatei - Marele Stat Major, că a lăsat nesupravegheat pe spionul Macovei Vladimir…” sau, foarte grava acuzaţie, că ar fi sustras două broşuri conţinând cifrurile folosite în comunicările cu caracter special.
De altfel, această ultimă acuzaţie - niciodată dovedită - avea să transpară şi în presa timpului din România, dar chiar şi în presa din Franţa. Cel ce are răbdarea să parcurgă documentele acestui caz, inclusiv pe cele întocmite în 1930, îşi va pune desigur o întrebare firească: Cine dăduse informaţii presei, în timp ce ancheta nu era încă finalizată? Se aflase oare pe „pe surse”, folosind un limbaj ceva mai actual? Trebuia, oare, ca acuzaţiile să-l discrediteze numai pe Husarescu sau şi instituţia din care acesta făcea parte? Cine ar fi avut acest interes?

Husarescu, o biografie de excepţie

Născut la 6 iulie 1876, în comuna Chitaiu Moldovenesc din Basarabia, Zaharia Husarescu a absolvit Facultatea de Drept, iar în 1903 a fost încadrat comisar în Poliţia Portului Galaţi, funcţionând apoi prin diferite localităţi de graniţă. În timpul Primului Război Mondial a condus Serviciul de Informaţii şi Contrainformaţii al Poliţiei Române, ţinând în acelaşi timp legătura cu Armatele a IV-a, a VI-a şi a IX-a ruse pe probleme de informaţii şi contrainformaţii militare.
Chiar Husarescu, în dosarul său de anchetă din 1930, făcea câteva menţiuni autobiografice. „În 1918 - scria Husarescu - am primit ordin să trec în Basarabia cu Divizia a XIII-a română, la Bolgrad, apoi cu Divizia a XI-a, la Cetatea Albă, unde am fost însărcinat în mod special şi personal, să înfiinţez Poliţia şi Siguranţa românească… În 1919, am fost numit Prefect de poliţie… În 1920, mi s-a încredinţat conducerea şi organizarea Inspectoratului General de Siguranţă din toată Basarabia, fiind înaintat şi numit Inspector General al acestei regiuni…”
A fost cu siguranţă un om eficient, de vreme ce a contribuit la arestarea a peste 200 de spioni ruşi comunişti şi trimiterea lor în faţa Curţii Marţiale. Totodată, a contribuit în mod esenţial la înfiinţarea, în anul 1924, a mai multor centre de informaţii în oraşele Tiraspol, Odessa şi Harkov.
Tot el a fost cel care i-a descoperit şi arestat pe membrii organizaţiei comuniste de tineret din Chişinău, condusă de Pavel Tcacenko şi de Chirilov, precum şi ai organizaţiei cunoscute sub numele conspirativ de „Bundo”.
În 1930, în faţa Comisiei de disciplină numită de Guvern, Husarescu s-a apărat cu multă demnitate şi argumentat. Nu va fi scos din cadrele permanente, dar se vor lua mai multe măsuri disciplinare. Va ataca în justiţie hotărârea pronunţată de Comisie şi va avea câştig de cauză în cea mai mare parte. Va demonstra că cele 19 acuzaţii erau nefondate şi că aveau, de fapt, substrat politic. Aşa cum am mai spus anterior, Husarescu se va pensiona, iar ulterior acestui moment, se va apropia de liberali, în mod deosebit de omul politic Gheorghe Tătărăscu.
Din momentul pensionării, Husarescu va deveni însă „obiectiv de urmărire informativă”, dar intensificarea urmăririi sale se va produce abia după 23 august 1944.
Prin experienţa sa profesională, dar şi ca depozitar al unor informaţii deosebite, Husarescu devenise probabil un potenţial pericol pentru noile autorităţi, urmând a fi arestat la momentul cel mai potrivit.

„Politicienii pătimaşi”, împotriva funcţionarilor de carieră

Acuzaţiile aduse de Gheorghe Olăraşu, inspector general în Ministerul de Interne, cel ce coordonase ancheta împotriva lui Husarescu, au fost luate în dezbaterea unei Comisii de disciplină constituită prin hotărâre de guvern.
Comisia, formată din 5 membri - printre care şi Eugen Cristescu, viitorul şef al spionajului român din perioada Guvernului Antonescu -, era condusă de Nicolae Radovici, preşedintele Curţii de Apel din Bucureşti.
În intervalul 30 august 1930 - 5 noiembrie 1930, această Comisie s-a reunit de 11 ori. Abia pe data de 5 noiembrie 1930 s-a luat hotărârea definitivă. „Comisia - scria în hotărâre - avizează a se aplica D-lui Zaharia Husarescu, inspector regional la Inspectoratul Regional de Poliţie Chişinău, pedeapsa excluderii din serviciu pe timp de şase luni cu pierderea salariului şi mutare pe cale disciplinară.”
Pe tot timpul anchetei, Husarescu a fost supus unei presiuni media de neimaginat. Ziarele, în mod deosebit cele stipendiate de ţărănişti, se întreceau în a-l denigra pe Husarescu, deşi încă împotriva lui nu se luase nicio hotărâre şi niciuna dintre cele 19 acuzaţii formulate nu a fost, în final, demonstrată. „Numele trădătorului din Siguranţă - titra grav, cu litere mari, nr. 129 din 29 mai 1930 al ziarului „Vocea Basarabiei” - este cunoscut Guvernului. Agentul CEKEI (serviciul de informaţii al URSS - n.a.), Ianovici, care a răpit pe generalul Kutepov, a fost la Bucureşti. Frumuseţea misterioasă care a furat cifrul secret român - se făcea referire la o rusoaică venită de la Paris, bănuită a fi spioană CEKA - a trăit la Chişinău, la Hotelul Londra. Suntem în ajunul unor noi divulgări.”
Evident, ziarul aruncase doar o „bombă” de presă, care până la urmă se dovedise a fi doar o amărâtă de fumigenă. Zaharia Husarescu s-a apărat cu demnitate, atât împotriva hotărârii pronunţate de Comisie, pe care o va ataca în justiţie, având în cele din urmă câştig de cauză, cât şi împotriva atacurilor nedemne şi nefondate ale presei.
Husarescu nu va mai dori să se reîntoarcă în serviciu şi, pentru că avea suficientă vechime în serviciu, se va pensiona.
Cu regretul că, probabil la ordin politic, fusese denigrat, iar onoarea şi probitatea sa îi fuseseră puse la îndoială.
„Este regretabil că într-un asemenea serviciu de pură specialitate (Siguranţa Statului - n.a.) - scria Husarescu în nota sa de apărare citită în faţa Comisiei -, un serviciu cu atâtea subtilităţi, mai ales în Basarabia, ancheta s-a făcut de un organ superior străin cu totul de Siguranţă…”
În aceeaşi notă, el mai scria, citez: „… sunt silit să arăt acte şi fapte cari vor dovedi uşurinţa cu care s-a procedat cu scop de a-mi întuneca trecutul, cariera şi viaţa mea, mergându-se până la acuzaţia de asasinate şi bănuieli de trădare…”.
El reuşeşte foarte bine să dea glas şi gravităţii pericolului pe care o reprezenta atunci - fapt valabil şi azi (n.a.) - imixtiunea politicului în chestiuni de securitate naţională, cu impact direct în ceea ce priveşte modul de exercitare al atribuţiunilor de către funcţionarii din Siguranţa Statului.
„Mă simt obligat deci - mai scria Husarescu în apărarea sa - pentru stabilirea adevărului să arăt înaintea Onor Comisiunei, sistemul inducerii în eroare care a sugrumat dreptatea în ochii acelor politicieni pătimaşi, cărora noi, funcţionarii de carieră, nu putem să le fim pe plac totdeauna…”
Uzând de date concrete, uşor verificabile, Husarescu a demontat acuzaţie cu acuzaţie, arătând, la final, că reuşise în decursul carierei sale de ofiţer de informaţii din Basarabia, să aducă în faţa Curţilor Marţiale, dar şi a unor instanţe civile de la Chişinău, Iaşi şi Galaţi, un număr impresionant de acuzaţi, din care, spunea el, citez: „… un număr de peste 4.000 au fost condamnaţi”.

Husarescu, obiectiv de urmărire informativă sau când „vânătorul” devine „vânat”

O parte din afirmaţiile pe care le făcuse Husarescu în apărarea sa, în 1930, în special cele care se referau la comuniştii arestaţi, la spionii sovietici deconspiraţi sau la reţelele de informaţii pe care le constituise pe teritoriul URSS, vor cântări greu peste circa 20 de ani, când va fi arestat de comunişti.
Importante informaţii despre Husarescu şi activitatea lui, au fost oferite Securităţii române şi de către NKVD-ul sovietic, iar o altă parte au fost obţinute din arhivele serviciilor secrete române, ajunse pe mâna comuniştilor după 23 august 1944.
Însă la baza acuzaţiilor împotriva lui Husarescu au stat - aşa cum spuneam anterior - în mod deosebit, informaţiile din dosarul înaintat Comisiei Disciplinare a Ministerului de Interne, în 1930, de către inspectorul de poliţie Gheorghe Olăraşu.
În 1930, după terminarea anchetei, devenit om liber, eliberat de obligaţiile de serviciu, dar şi tânăr pensionar, Husarescu se va apropia de liberali şi va fi şeful pazei omului politic liberal Gheorghe Tătărăscu. Din momentul trecerii sale în rezervă, a devenit însă şi „obiectiv de urmărire informativă”.
Fiecare nouă informaţie obţinută despre el, va fi notată meticulos de lucrătorii din Siguranţă. De la cele mai banale evenimente, până la cele cu semnificaţie tragică.
Astfel, citez: „Duce o viaţă liniştită, primeşte rar vizite la domiciliu…”, sau „A trecut de la confesiunea mozaică, la ortodoxism…”, ori „A avut un fiu, locotenent de artilerie, care a murit pe frontul din Rusia, în 1941”, sunt doar câteva din informaţiile notate scrupulos în fişa sa personală de urmărire informativă.
Casa, anturajul şi activitatea sa vor fi intens monitorizate, mai ales după 23 august 1944. Un informator din anturajul său imediat, nota, citez: „Domnul Husarescu… actualmente apropiat al domnului Gheorghe Tătărăscu, a subliniat azi, 27 septembrie (1944 - n.a.), orele 8.34, într-un cerc de prieteni, că fostul premier are intenţia unei alipiri la partidul liberal de sub conducerea domnului Dinu Brătianu. În acest scop, dl. Gh. Tătătrăscu, încearcă o seamă de contacte politice. De altfel, fricţiunile existente între partidele democratice liberale şi ţărăniste, subliniază domnul Husarescu, pot dăuna amintitelor partide şi pot profita reuşitei celorlalte ramuri politice…”.
O parte dintre declaraţiile care au stat la baza anchetei disciplinare pornite împotriva lui Husarescu în 1930, au fost obţinute de Gheorghe Olăraşu cu ajutorul a doi subalterni ai lui Husarescu, nemulţumiţi de faptul că nu fuseseră promovaţi ierarhic, mai mult chiar, fuseseră sancţionaţi de câteva ori pentru abateri disciplinare şi le fusese diminuat salariul din dispoziţia acestuia.
Unul dintre aceştia - ce curios şi implacabil este destinul! - avea să-l „toarne” pe Husarescu pentru a doua oară, la Târgu-Mureş, atunci când acesta a fost anchetat de către Securitatea mureşeană şi Procuratura Militară Principală Târgu-Mureş, pe baza acuzaţiilor din 1930. Cel în cauză, fost comisar de Siguranţă în anii ’30, în Basarabia, şi fost subordonat al lui Husarescu, trăia încă şi era încarcerat în Penitenciarul din Făgăraş, împărtăşind aceeaşi soartă ingrată ca a majorităţii funcţionarilor din aparatul de stat, ordine publică şi siguranţă, arestaţi de comunişti imediat după 1947.
De menţionat este şi faptul că atât Olaraşu, cât şi soţia sa, se aflau la momentul anchetării lui Husarescu de către comunişti, în Penitenciarul Făgăraş. Olăraşu, fostul anchetator din 1930, a fost un timp „coleg” de penitenciar cu Husarescu. De altfel, Gheorghe Olăraşu avea să şi moară în acel penitenciar, iar Husarescu să-i mai supravieţuiască încă nişte ani, murind tot acolo, în închisoarea de la Făgăraş.

EXCLUSIV. ANALIZĂ

Motto: „De ce se organizează alegeri în România? Ca să ştim cu cine guvernează UDMR”.
O parte a electoratului românesc are credinţa fermă că dacă românii vor ieşi în număr mai mare la vot, formaţiunea politică a comunităţii maghiare din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), nu vor mai intra în Parlament. Ba chiar există unii care susţin că UDMR s-ar opune unirii României cu Basarabia de teamă că nu ar mai intra în Parlament, de vreme ce ar creşte numărul alegătorilor români. Teoria este, însă, complet falsă.
UDMR şi-a câştigat în ultimii 28 de ani un renume din modul în care a reuşit, cu abilitate şi prin şantaj politic, să se afle la putere aproape în fiecare guvernare. Chiar şi atunci când nu s-a aflat în prima linie a guvernării, UDMR a ocupat (şi continuă să ocupe) importante funcţii politice în aparatul guvernamental.
Apetenţa partidelor politice româneşti pentru a coopta UDMR la guvernare a exasperat o parte a votanţilor români. Electoratul românesc are o puternică senzaţie că singurul lucru care nu s-a schimbat în peisajul politic românesc din ultimii 28 de ani este prezenţa UDMR la guvernare. De la Convenţia Democrată (CDR), la Partidul Social Democrat Român (PDSR), la Partidul Naţional Liberal (PNL) şi până la Partidul Democrat Liberal (PDL) şi Partidul Social Democrat (PSD), alături de Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), cu toţii au curtat UDMR şi s-au întrecut în a satisface orice doleanţă a politicienilor maghiari.
În timp, s-a format la nivelul opiniei publice româneşti un curent care promovează ideea potrivit căreia o prezenţă mai mare la vot a românilor ar pune în pericol prezenţa UDMR în Parlament. Cum spuneam, există unii care susţin chiar că UDMR se opune unirii României cu Basarabia de teamă ca un electorat românesc, mai numeros, să nu pună în pericol prezenţa UDMR în Parlament. Aceste teorii sunt complet false. Asta pentru că partidele politice româneşti au avut grijă până acum (şi continuă să aibă) să creeze un cadru legal care să asigure prezenţa perpetuă a UDMR în Parlament.

Alegerile parlamentare din decembrie 2016

Alegerile parlamentare din decembrie 2016 au fost organizate în baza Legii nr. 208/2015. Această lege, adoptată cu votul PSD, PNL, ALDE, UDMR şi al grupului parlamentar al minorităţilor, a introdus un prag electoral alternativ, complementar pragului de 5%. Acest prag electoral alternativ a fost introdus, în mod evident, pentru a favoriza UDMR şi pentru a asigura formaţiunii politice maghiare o linişte în privinţa intrării în Parlament.
Astfel, art. 94 alin. 2 lit. a din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, legea în baza căreia au fost organizate alegerile parlamentare din decembrie 2016, prevede foarte clar faptul că: „După primirea proceselor-verbale încheiate de către birourile electorale ale circumscripţiilor, potrivit alin. (1), Biroul Electoral Central stabileşte partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor. Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară, calculat după cum urmează: 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali”.
Prevederea legală „20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii electorale” favorizează în mod evident UDMR, care are astfel garantată prezenţa în Parlament chiar dacă nu atinge pragul de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.
În urma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, UDMR a reuşit să obţină cel puţin 20% din totalul voturilor exprimate în 6 (şase) circumscripţii electorale, atât la Cameră cât şi la Senat (UDMR a obţinut chiar 6,18% la nivel naţional). Ca atare, nu exista niciun dubiu cu privire la prezenţa UDMR în Parlament. Dacă ne raportăm şi la cifrele ponderii etnicilor maghiari pe judeţe, ne putem da seama că UDMR nu va avea probleme niciodată să atingă acest prag alternativ de 20% în cel puţin 4 circumscripţii electorale.

Alegerile parlamentare din decembrie 2012

Situaţia a fost similară şi în decembrie 2012. De această dată, alegerile parlamentare au fost organizate în baza Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Şi această lege conţinea prevederi legale care au garantat UDMR intrarea fără emoţii în Parlament.
Astfel, art. 47 alin. 2 lit. c din Legea nr. 35/2008 prevede faptul că: „După primirea proceselor-verbale încheiate de birourile electorale ale circumscripţiilor electorale, potrivit art. 46, Biroul Electoral Central stabileşte partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară sau de colegii uninominale în care candidaţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale sau ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate, calculat după cum urmează: pentru Camera Deputaţilor şi Senat, prin îndeplinirea cumulativă a condiţiei obţinerii a 6 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi a 3 colegii uninominale pentru Senat, în care candidaţii partidelor politice, alianţelor politice sau electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se situează pe primul loc, în ordinea numărului de voturi valabil exprimate, chiar dacă acestea nu au îndeplinit condiţiile prevăzute la lit. a) sau b)”. Din nou, legea a prevăzut un prag alternativ pragului de 5% pentru a asigura linişte UDMR. În final, UDMR şi-a asigurat prezenţa în Parlament după ce a trecut pragul celor 5%.
Aşadar, este foarte greu de crezut că o prezenţă mai mare la vot a românilor va scoate UDMR din Parlament (scenariul este aproape imposibil cu actuala clasă politică). Partidele politice româneşti au avut grijă, fiecare pe rând, să creeze un cadru legal care să garanteze prezenţa formaţiunii maghiare în Parlament. În final, nu prezenţa UDMR în Parlament este problema (maghiarii din România trebuie să fie reprezentaţi politic, deşi un partid politic pe criterii etnice care este, în acelaşi timp, şi ONG este o aberaţie care nu se mai întâlneşte în Uniunea Europeană), ci modul şovin şi profund antiromânesc în care actualii lideri ai UDMR înţeleg să facă politică în Parlamentul României.
(Articol preluat de pe www.dantanasa.ro, din data de 31 ianuarie 2018)

La Albac, în Munţii Apuseni:

Interviu cu primarul comunei Albac, judeţul Alba, Tiberiu Todea

În urmă cu aproape trei ani, în februarie 2015, eram la Albac, în judeţul Alba, cu prilejul comemorării martiriului, din urmă cu 230 de ani, a conducătorilor-eroi ai marii răscoale de la 1784 din zona Munţilor Apuseni. Profitând de manifestările prilejuite de comemorarea de la Albac, publicam în „Condeiul ardelean” un interviu cu primarul comunei, juristul Tiberiu Todea, trecând în revistă „raportul moţilor cu pădurea” pe care îl intitulam: Să luăm furca sau pistolul în mână şi să mergem la Bucureşti pentru drepturile noastre? Mai bine spus, subliniam faptul că „în condiţiile actuale, pădurea nu mai reprezintă o alternativă de trai pentru moţi. Ea, de-a lungul timpului, a fost o sursă excelentă sau în timpuri mai apropiate, o sursă de supravieţuire. Dar, prin noua legislaţie, prin noul Cod Silvic aprobat şi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Ponta s-a interzis accesul cetăţenilor, persoane fizice din România, în pădurile private şi ale administraţiilor locale. Aşa că pădurea a rămas doar o amintire”. În decembrie 2017, invitat în aceeaşi localitate, alături de directorul fondator al publicaţiei noastre, Doru Decebal Feldiorean, la Festivalul-concurs Veniţi să colindaţi cu noi pentru străbuni, eroi şi pentru voi, am solicitat edilului Tiberiu Todea, aflat la cea de-a patra legislatură, un nou interviu, adresându-i astfel prima întrebare:
- Care mai sunt „raporturile moţilor cu pădurea”?
- Sunt român născut şi crescut pe aceste meleaguri pe care s-au scris file importante din istoria poporului meu. Cu multă părere de rău trebuie, însă, să spun că nu văd nici o schimbare de la o guvernare la alta a Ţării, în ultimii 27-28 de ani. Reprezentăm o zonă care a fost neglijată de către autorităţile centrale ale statului, atât în ceea ce priveşte exploatarea pădurii de către moţi, cât şi la capitolul dezvoltării şi întreţinerii infrastructurii rutiere şi industriei. La atâţia ani după revoluţie, încă în Ţara Moţilor mai există unele frământări legate de aprovizionarea cu lemne de foc a locuitorilor. Ne găsim în plină iarnă şi lumea este total nemulţumită pentru că Ocoalele Silvice, instituţii de stat, nu pun la dispoziţia oamenilor masa lemnoasă necesară pentru aprovizionarea cu lemn de foc. Problema este cât se poate de gravă. Gaz metan nu avem, cred că nici sonde de petrol nu aţi văzut pe aici, lemnul constituind singura sursă de încălzire a locuinţelor. Simţim că acest lucru elementar, pe care statul trebuie să-l aibă în atenţie pentru oamenii din aceste zone mai îndepărtate, nu constituie nicio minimă preocupare pentru autorităţi. Primăriile din zona Munţilor Apuseni au făcut numeroase demersuri la Cancelaria primului ministru, la Preşedinţia şi Parlamentul României, însă constatăm, deocamdată, că lucrurile stau tot în această fază în care oamenii au o mare problemă legată de aprovizionarea cu lemn de foc. Aceleaşi demersuri, la autorităţile centrale ale statului, le-a întreprins şi deputatul nostru, Corneliu Olar, aflat la al doilea mandat, fost primar în comuna vecină Horea, solicitând a se aproba o cantitate de 10 m3 de material lemnos, din pădurile statului, pentru prelucrarea acesteia de meşteşugarii moţi şi suplimentarea cantităţilor de lemn de foc la preţuri mai reduse faţă de actualul preţ, care, spre ruşinea noastră, se ridică la suma de 220 de lei metrul ster de fag, preţ care are tendinţa de a creşte. Părerea oamenilor este că aceste preţuri şi interdicţia referitoare la exploatarea masei lemnoase pe picior au apărut la noi odată cu apariţia acestei firme care are sediul la Sebeş, Schweighofer - „coroşpanul”, în limbaj popular, care procesează în 24 de ore cota comunei Albac pe un an de zile. Această firmă a crescut simţitor, de la un an la altul, preţul masei lemnoase atât pe picior în pădure, deşeurile, precum rumeguşul rezultat din prelucrarea lemnului, cât şi a lemnului de foc. Firma austriacă „curăţă” absolut tot ceea ce înseamnă lemn la nişte preţuri pe care cetăţeanul nu-şi poate permite să le concureze. Drept urmare, tot ceea ce înseamnă reziduuri rezultate din prelucrare, inclusiv a lemnului de foc, se duc la nişte preţuri mai mari spre această firmă.
- În localitatea Reci, din judeţul Covasna, firma austriacă a deschis o asemenea întreprindere de prelucrare a lemnului. Credeţi că preţurile de achiziţie a masei lemnoase pentru locuitorii din zonă vor creşte?
- Părerea mea că da. Întrebaţi locuitorii din zonă şi veţi vedea! Şi vă pot spune că nu se vor opri până nu vor „măcina” toate pădurile acestei Ţări, după care îşi vor lua „jucăriile” şi se vor muta într-o altă ţară.
- Cum vedeţi dumneavoastră rezolvarea acestei probleme?
- Părerea mea este că autorităţile statului ar trebui, în primul rând, să stopeze imediat exportul de buştean din România. În al doilea rând, masa lemnoasă să se prelucreze în Ţară şi astfel putem asigura locurile de muncă necesare tinerei generaţii, stopând plecarea acesteia la muncă în străinătate. În al treilea rând, Statul Român să valorizeze produsul finit, în interior sau prin export, mărind veniturile la buget, venituri care ar trebui folosite pentru noi investiţii în infrastructură şi industrie. În acest sens, noi, cei din zona Munţilor Apuseni, ne putem „lăuda” cu infrastructura rutieră, având cele mai proaste drumuri pe care le are România. Când spun acest lucru mă refer la drumul de la Turda la Câmpeni, de la Alba-Iulia la Câmpeni, de la Deva la Câmpeni, de la Câmpeni la Oradea. Plătim taxe şi impozite la stat, iar autorităţile nu fac nimic pentru această zonă. În campaniile electorale promit multe pentru a culege voturi şi a sta în fotoliile calde de la Bucureşti. Zlatna a fost o puternică cetate industrială. Politica promovată de guvernele postrevoluţionare, de a închide şi a demola totul, a făcut ca această cetate să arate ca un teritoriu care a trecut prin război.
- Cunoscându-vă ca un foarte bun administrator, un om cu vigoarea tinereţii şi inteligent, fiind ales pentru cel de-al patrulea mandat de locuitorii celor 16 sate care formează comuna Albac, cred că aveţi să-mi spuneţi şi lucrurile bune care se petrec aici. Vă rog să-mi vorbiţi şi despre acestea.
- În acest sens pot menţiona câteva dintre acestea. Astfel, avem aprobate de către Ministerul Dezvoltării trei proiecte importante pentru comunitatea locală, şi când spun acest lucru, mă refer la asfaltarea drumului dintre satele Pleşeşti şi Tamboreşti pe o distanţă de 8 km, un pod nou peste râul Arieş şi, în sfârşit, am obţinut aprobarea proiectului pentru cantina şi internatul şcolar pentru a fi finalizate. Acum avem în lucru modernizarea-asfaltarea drumului din satul Bărăşti, realizat până în prezent în proporţie de 30-35%. Avem promisiunea de a primi sprijinul financiar, în anul 2018, pentru finalizarea acestui drum în lungime de 4,3 km din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul Ioan Dumitrel, căruia vreau să-i mulţumesc din tot sufletul în numele locuitorilor din acest sat şi prin intermediul publicaţiei dumneavoastră, „Condeiul ardelean”. Mai pot să vă spun că localitatea Albac, printr-o Hotărâre de Guvern din anul 2005, a devenit prima localitate din judeţul Alba declarată „staţiune turistică de interes local”. De atunci, din iniţiativa noastră, am înfiinţat la Albac un Târg de turism, singurul de acest gen din România, care în 2018 se va afla la cea de-a XIV-a ediţie. Aşa cum vă spuneam şi acum trei ani, Târgul Naţional de la Albac a fost gândit ca un eveniment de anvergură care să dăinuie în timp, făcând parte dintr-o strategie mai largă a Consiliului Judeţean Alba de promovare a mediului rural şi, în special, a potenţialului turistic al zonei Munţilor Apuseni. În timpul Târgului se deschid standuri ale meşterilor populari, standuri de vânzare a produselor de artizanat, se organizează seminarii şi dezbateri pe teme de turism, se fac degustări de vinuri, concursuri gastronomice, concursuri de pescuit, vizite în zonă, spectacole folclorice. Îmi aduc aminte că la alegerea mea ca primar, în anul 2004, erau 3-4 pensiuni clasificate de Ministerul Turismului. La ora actuală sunt peste 60 de pensiuni clasificate cu un spaţiu de cazare de peste 800 de locuri pe noapte. Târgul de turism aduce meşteri populari din toate colţurile Ţării şi din toate zonele folclorice, aduce tour-operatori, aduce un număr din ce în ce mai mare de agenţi de turism din Ţară şi străinătate, aduce statului din ce în ce mai mari taxe şi impozite. Şi atunci de ce acest stat, prin autorităţile sale centrale, nu face nimic pentru moţi? Revin cu amărăciune la ceea ce vă spuneam mai devreme despre infrastructura rutieră mizerabilă din zonă. Ea este principala frână a dezvoltării turismului rural în Ţara Moţilor, în ciuda faptului că proprietarii de pensiuni au depus eforturi materiale şi financiare mari pentru modernizarea spaţiilor de cazare. Acum, în zona Albac, nu mai face nimeni turism fără baie proprie în fiecare cameră, fără spaţii îngrijite şi frumoase în jurul pensiunilor, fără parcări. Există clar o competiţie între proprietarii de pensiuni privind calitatea şi varietatea pregătirii bucatelor tradiţionale, politeţea şi promptitudinea serviciilor oferite. Deci, la ora actuală ne aflăm în situaţia în care industrie şi minerit nu mai avem, exploatarea pădurilor de către moţi nu se mai poate face şi turismul nu este ajutat printr-o infrastructură modernă. Şi atunci, mai este cazul să ne întrebăm de ce pleacă locuitorii, mai ales tineretul în străinătate? Vă spun sincer, eu văd supravieţuirea moţilor pe aceste meleaguri prin dezvoltarea turismului rural şi a activităţilor economice conexe acestuia. Albacul este la ora actuală comuna din judeţul Alba cu cel mai mare număr de proiecte pe „Măsura 1-4-1”, măsură europeană care defineşte fermele de subzistenţă, având peste 400 de fermieri care au obţinut fonduri europene pentru dezvoltarea micilor afaceri individuale, foarte mulţi ocupându-se cu creşterea animalelor - porcine, ovine, bovine -, alţii cu apicultura, obţinând produse „eco” , mult căutate de toată lumea şi valorificate prin intermediul pensiunilor existente. Prin acest turism rural încercăm să creăm noi locuri de munca, în speranţa sinceră că cel puţin o parte a celor plecaţi în străinătate se vor întoarce acasă. Mă zbat cât mai mult să le ofer această alternativă, ştiind că sufletul lor tot aici în Ţară a rămas. O vorbă românească spune că „Omul sfinţeşte locul!”. Prin tot ce fac eu, implicându-mă profund, moral şi material, în acest Festival de păstrare a datinilor şi obiceiurilor, în organizarea Târgului de turism, în obţinerea fondurilor europene, în modernizarea infrastructurii rutiere, pornesc de la această vorbă românească. Şi acest loc în care m-am născut consider că trebuie să fie cel mai sfânt şi vreau să fie cel mai sfânt. Şi dacă omul vrea, va şi putea. Important este să vrei. Dacă primul ministru, preşedintele vor să facă lucruri bune pentru Ţara şi Poporul lor, vor reuşi. Treaba este dacă vor să lucreze pentru Poporul Român şi Ţara care o conduc, sau pentru interesul personal. Am putea avea atunci şi păduri, şi industrie, şi infrastructură rutieră, şi turism rural, şi… tineretul acasă.
- Dar se pare, domnule primar Tiberiu Todea, că liderii politici vor altceva. Vrerea lor este zicerea băsesciană binecunoscută: „Cui nu-i convine, să plece!”. Glumind, aş spune că aţi rămas la stadiul în care trebuie să păstraţi furca şi să faceţi rost de pistol pentru obţinerea drepturilor moţilor. În final, doriţi să mai adăugaţi ceva?
- Cel mai uşor lucru este să nu faci nimic. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. Ca primar, puteam spune foarte uşor domnului ing. Ioan Paul Mărginean, inimosul preşedinte al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, care m-a solicitat în organizarea şi desfăşurarea Festivalului de colinde: „Domnule, nu am bani, nu vă pot ajuta, sunteţi liberi. O zi frumoasă!”. Dacă vrei să te implici însă, faci lucruri importante şi cu bani puţini şi suflet mult pentru Neamul şi Ţara ta. Ţineţi minte, „omul sfinţeşte locul!”. În al doilea rând, ţin să vă mulţumesc dumneavoastră şi directorului fondator al publicaţiei, Doru Decebal Feldiorean, că aţi răspuns invitaţiei noastre. Să vă dea Dumnezeu sănătate, bucurii şi satisfacţii de pe urma preocupărilor dumneavoastră, care au drept scop cunoaşterea istoriei şi culturii Poporului Român. Vă felicit şi pentru conţinutul publicaţiei „Condeiul ardelean” şi vă doresc multă putere de muncă!
- Mulţumesc mult pentru urările adresate şi vă felicit la rândul meu pentru munca şi dăruirea puse în slujba concetăţenilor dumneavoastră, dorindu-vă sincer să sfinţiţi acest loc!

Perioadă de-nfrânare şi profundă pocăinţă
Este postul creştinesc, şcoala cea duhovnicească.
Rânduiala preacurată, scara lină către cer,
Duce mica noastră jertfă, tot mai sus, la Creator.

Lacrimile umilinţei, rugăciunea şi iertarea,
Întorc pe om la Dumnezeu, aducându-i alinarea.
Biruind patimile, risipind ispitele,
Să-mbrăcăm haina dreptăţii, săvârşind doar binele.

Poţi grăi frumos şi dulce, poţi fi mare-nvăţat,
Dar de nu-L iubeşti pe Domnul eşti ca vasul scufundat.
Iisus Hristos mereu ia seama la ce faci şi la ce zici,
Iar de nu zideşti cu fapta, nu respecţi sfinte porunci.

Fericit e credinciosul care luptă şi veghează,
Ascultând glasul Scripturii, punând gurii sale pază.
Cea mai mare bogăţie-i curăţia sufletească,
Să ţinem calea cea dreaptă cu râvnă evlavioasă.

Pe parcursul a trei părţi vom expune aici, în publicația noastră de suflet, de atitudine românească și spiritualitate ortodoxă - „Condeiul ardelean”, un buchet de alese învăţături culese dintr-una din predicile Mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului (1982-2005), rostită cu prilejul Postului Sfintelor Paşti din anul 1987.
Vom începe cu ajutorul lui Dumnezeu, de luni, 19 februarie, Postul Paştelui. Fiecare dintre noi ne vom strădui, după putere, să ne nevoim cu bună nevoinţă. Să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne ajute și să ne dăruiască puterea de a simți în suflet roadele pocăinței din Postul Mare, adică sfințirea vieții, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Noi dăruim ceea ce avem, postirea, ca să primim ceea ce nu avem, nepătimirea”. Unii vom posti mai mult, alţii mai puţin, dar fiecare dintre noi ne vom putea ruga mai mult decât în celelalte perioade ale anului.
Acum, cu prilejul Postului Paştelui, m-am gândit să aduc în discuţie destul de mult întâlnita exprimare „Nu ceea ce intră spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om”, invocându-se în acest sens cele spuse de Mântuitorul Hristos, după Evanghelia de la Matei 15, 11. În acelaşi capitol 15, mai sus, la versetul 2, aflăm că fariseii şi cărturarii acelor timpuri au venit la Mântuitorul întrebându-l: „Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine”. Şi mai încolo, tot în capitolul 15, de la versetele 17-20, Hristos Domnul le explică ucenicilor: „Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om”. Deci, trebuie să fim atenţi că Domnul Hristos vorbeşte despre atitudinea apostolilor Săi, care mâncau pâine fără să se fi spălat în prealabil pe mâini. Deci, nu ceea ce intră pe gură, prin mâini nespălate, spurcă pe om, ci ceea ce iese aduce întinare (spurcă pe om). Astfel trebuie să înţelegem. Nicidecum Mântuitorul nu se referea la alimentele de dulce (de frupt) consumate în post. Şi prin absurd, dacă am încerca să acceptăm interpretarea din popor, atunci în post nu ar trebui să mai auzim niciun cuvânt peiorativ la adresa nimănui. Dar în continuare, mulţi dintre noi nu numai că nu ţinem postul de alimente, dar continuăm să muşcăm pe aproapele nostru prin atâtea şi atâtea vorbe... Şi din această pricină cuvântul acesta la început de post şi în acest an 2018, omagial, al unităţii de credinţă şi de neam, se vrea a fi unul motivaţional.
Tot astfel se întreabă retoric marele monah de la Rohia, Nicolae Steinhardt: „De ce oare, pentru numele lui Dumnezeu, vă denunţaţi atât de sârguincios unii pe alţii?” (N. Steinhardt, Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan şi Nicolae Băciuţ, Editura Polirom, Iaşi, 2015, p. 165). Aşa că în susţinerea prezentului cuvânt apelez la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care se rosteşte de mai multe ori pe zi, în întreaga durată a Postului Paştelui. Două dintre cererile acestei rugăciuni sunt acestea: „Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi, ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor...”. După rugăciunea „Tatăl nostru”, un adevărat poem divin - autorul fiind Hristos Domnul -, care rezumă în cele mai simple şi mai cuprinzătoare cuvinte raporturile noastre cu divinitatea şi cu aproapele, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul (†393) poate fi considerată printre cele care ar putea candida la un loc printre cele dintâi. E o Filocalie în miniatură, va-labilă în aceeaşi măsură pentru monahi şi pentru mireni, pentru bărbaţi şi pentru femei, pentru tineri şi pentru bătrâni, pentru oricine din orice parte a pământului, de pe orice treaptă a culturii şi civilizaţiei, pentru creştinii de toate confesiunile, ca şi „Tatăl nos¬tru”, ca şi pentru credincioşii tuturor religiilor, şi pentru toţi oamenii de bine. S-o citim:
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie!
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi, ca să-mi văd greşalele mele, şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
E un cod al bunei-cuviinţe, al vieţii cu sens creator, al preţuirii muncii, al răspunderii pentru felul cum te integrezi în societate, al modestiei şi al smereniei, al cumpătării şi al stăpânirii de sine, al pocăinţei şi al înţelegerii şi iertării greşelilor altora, al schimbării inimii şi cugetului, fără de care postul şi întreaga perioadă a postu¬lui nu ar însemna nimic. Nu se spune ce şi când să mănânci, sau ce să nu mănânci, lăsând acestea la hotărârea fiecăruia, a Bisericii şi a duhovnicului. Se arată ce trebuie să obţii. Dacă nu le-ai obţinut pe acestea, vor fi fiind bune abţinerile de la hrana bogată precum şi metaniile, dar toate rămân ca o pornire spre o ţintă la care n-ai ajuns, deşi te-ai ostenit. Rămân ca o „râvnă fără pricepere” (Romani10, 2), deci şi fără plată. Mai întâi, rugăciunea Sfântului Efrem e o mărturisire de cre¬dinţă. Dumnezeu e recunoscut ca Domn şi Stăpân al vieţii, „Domnul de viaţă făcătorul”, Cel din „Simbolul credinţei” şi din „Tatăl nostru”, Tatăl fiind autorul vieţii, Creatorul. Îndată după aceea, fără alte introduceri, fără alte motivări, fiindcă orice altceva ar fi de prisos după ce Dumnezeu e recunoscut drept ,Domn şi Stăpân al vieţii”, se trece la cererile esenţiale. În „Tatăl nostru” cererile sunt pozitive, fiindcă rugăciunea e de toate zilele, şi priveşte cererile esenţiale ale creştinului, în orice stare s-ar afla. Aici creştinul se prezintă în faţa Domnului în postura de peni¬tent, de om care se ştie şi se recunoaşte supus atacurilor duhurilor necurate, a căror lucrare e să îndemne la rău şi să se folosească de slăbiciunile omeneşti spre a le încuraja. Nicăieri ca în această scurtă rugăciune nu ţi se deschid ochii şi nu ţi se arată că ai căzut în mrejele cuiva, care te-a condus anume greşit, dându-ţi falsa încredinţare că te-a ajutat să fii cineva, dar de fapt te-a împins să trăieşti comod, profitând de munca altora, să dispui de alţii în folosul tău, să-ţi dai drumul la gură (Iacob 3, 5), acoperindu-ţi cu vorbe golul şi rătăcirea inimii şi a minţii, spre a-ţi înşela conştiinţa ta şi buna-credinţă a altora. Dumnezeu e rugat să nu slobozească duhurile acestea asupra noastră. Să le înfrâneze. Să le împiedice. Să ne ajute să ne luptăm cu ele. Ne sprijinim rugăciunea pe smerenia recunoaşterii neputinţei de a ne lupta singuri cu ele. Cerem ajutorul să ne luptăm cu duhul trândăviei. Acesta se opune muncii prin care trebuie să ne agonisim cinstit hrana zilnică. Vrea să ne despartă de Dumnezeu-Tatăl, Acela care „pururea lucrează”, şi de Cel care a zis „Şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17), şi Sfântul Pavel care a spus că „cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10). Duhul acesta duce la exploatarea muncii altora, apoi la lene, la furt, la omor, că din ceva trebuie să trăiască omul, şi de-a gata şi pe degeaba nu-i dă nimeni. Şi atunci trebuie să-şi ia singur, prin mijloace necinstite. Cerem ajutorul să ne luptăm cu duhul grijii de multe, care se luptă spre a ne dispersa atenţia, spre a ne pierde în amănunte fără importanţă, în nimicuri, şi a neglija esenţialul, acel: „Un lucru trebuieşte” (Luca 10, 41), pe care Iisus i l-a dezvăluit Martei, în casa lui Lazăr. Un lucru - nu multe! Duhul acesta ne îndeamnă să nu avem încredere în acel Dumnezeu Care poartă grijă de păsările cerului şi de „florile câmpului” (Matei 6, 26), făcându-ne să uităm cuvintele Domnului şi să ne zbuciumăm în strângeri de bunuri, adesea inutile, de comori supuse ruginii, cariilor, împovărându-ne cu tot felul de griji şi de temeri, scoţându-ne din raţio¬nalitatea unei vieţi ordonate, cumpătate, limitate la trebuinţele strict necesare (Matei 6, 19-21). Grija de multe ne risipeşte şi inima şi mintea, până la a nu le mai putea întoarce în ele însele, strângându-le acasă, întru ale lor, ca să fie capabile să judece în tihnă, şi să ne facă să ne orânduim toate cu seninătate şi cu înţelepciune. Duhul grijii de multe nu caută altceva decât să ne scoată din noi înşine, să ne înstrăineze, să nu mai fim ai noştri, ci robi ai grijilor, şi astfel să fim ai lui. „Adună-te în chilia ta şi rămâi acolo, şi ea te va învăţa ce să faci”, ziceau şi Părinţii din vechime. Nu te risipi. Duhul grijii de multe e duhul risipei în afara ta, ieşirea din templul în care sălăşluieşte Dumnezeu. Fiul risipitor nu s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său, decât după ce „şi-a venit în sine” (Luca 15, 17). S-a întors din risipire. Cerem ajutorul să ne luptăm cu duhul iubirii de stăpânire, acela care ne scoate din smerenie, care ne face să ne credem altfel decât alţii, cu dreptul de a-i stăpâni, care ne stârneşte mândria şi slava deşartă, dorindu-ne slujiţi, ca să nu fim asemenea lui Hristos, Care a venit să slujească, nu să stăpânească. „Nu ştiţi ce cereţi” (Marcu 11, 38), le-a spus Hristos celor doi apostoli, Iacov şi Ioan, care au cerut să stăpânească împreună cu El în împărăţia de pe urmă, pe care ei o gândeau pământească. „Între voi să nu fie aşa, le-a zis Iisus, ci dimpotrivă: Cel Ce voieşte să fie întâiul, să fie vouă slugă” (Matei 20, 26). Ştie duhul iubirii de stăpânire ce să strecoare în inima omului, ca să-l scoată din comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii! De aceea credinciosul, ştiindu-se uşor vulnerabil - căci ce e mai ispi¬titoare decât stăpânirea altora? - se roagă să fie ajutat şi împotriva acestui duh. Şi apoi cerem ajutorul să ne luptăm împotriva „duhului grăirii în deşert”, acela care nu vrea să ţină seama de: „Cuvântul vostru să fie da, da, şi nu, nu” (Matei 5, 3, 7). Împotriva acestui duh avertizează şi Sfântul Pavel, iar pe cei care îl ascultă îi numeşte „răzvrătiţi, grăitori în deşert şi înşelători” (Tit 1, 10) şi povesti¬tori de „basme” (II Timotei 4, 4). Grăitorul în deşert este mai ales „cel care ia numele Domnului în deşert” (Deuteronom 5, 11), cel care pune pe seama lui Dumnezeu ce nu se cuvine, cel ce îi răstălmăceşte învăţătura, sec¬tarul, cel ce vine îmbrăcat în piele de oaie, cu graiul blândeţii, ascuns printre dinţii lupului. Căci el vine „în numele Domnului”, cu Biblia în mână, pe care şi diavolul o cunoaşte, precum vedem în episodul ispitirii Mântuitorului (Matei 4, 1-11), dar propovăduieşte „o altă Evanghelie” (Galateni 1, 8) decât cea propovăduită de Biserică. Împotriva unora ca aceştia Sfântul Pavel are cuvinte aspre. Aceştia sunt victimele „duhului grăirii in deşert”. De toate aceste duhuri rele, creştinul cere, în aceste zile ale Postului Mare, prin cuvintele rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, să fie apărat, să fie ocrotit. „Nu mi le da mie” - se roagă - pe niciunul din aceste duhuri. Nu mă lăsa ispitit de ele. Nu lăsa ispita să fie mai mare decât puterile mele de luptă cu ea. El cere, în schimb, Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răb¬dării şi al dragostei, duhuri, adică îngeri, care să-i ajute gândurile şi simţurile în aşa fel, încât să se poată apăra de duhurile cele rele care îl asaltează. Duhul curăţiei e paznicul minţii şi al trupului de păcatele trupeşti, acelea care se săvârşesc mai întâi în gând, întinând sufle¬tul. Căci aici mai ales se simt urmările păcatului. Aici tulbură limpezimea simţirii, a vederii sufleteşti. Mulţi se cred în curăţie pentru că şi-au păstrat integritatea trupească sau cinstea în rânduiala vieţii de familie. Foarte bine. Dar şi-au păstrat şi curăţia şi cinstea sufletească? Unii se mândresc cu integritatea trupească şi-i judecă aspru pe ceilalţi. Să-şi aducă aminte de cuvântul Mântuitorului: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu faceţi desfrânare. Eu însă vă zic, că tot cel ce se uită la femeie cu poftă, acela a şi făcut desfrânare cu ea în inima sa” (Matei 5, 27-28).
Este de la sine înţeles că avertismentul se adresează în egală măsură şi femeilor. Cine se ştie căzut fie şi numai cu inima, nu are motive să se mândrească şi trebuie să-şi spovedească slăbiciunea. Căci duhul curăţiei e drumul spre mărturisire, spre curăţirea duhu¬lui, a sufletului, a inimii. Aţi văzut, desigur, un om murdărit de noroi şi de tot ce mai poate murdări trupul. Se spală şi redevine curat. Murdăria se duce. Aşa e şi spovedania: spală sufletul şi acesta redevine curat, şi când sufletul a redevenit curat, trupul s-a curăţit şi el, pe moment.
Că în faţa lui Dumnezeu contează, în primul rând, curăţia inimii - pentru că păcatul trupesc modifică această curăţie - o vedem şi din faptul că şi în faţa oamenilor contează, în mod egal, ambele căderi. Gelozia între soţi, între cei legaţi prin sentimente de dragoste, e stârnită adesea de o privire aruncată de partener altcui¬va, de înclinarea inimii către altul sau către alta. Uneori numai ast¬fel de situaţii duc la drame, la suferinţe sufleteşti de mare intensi¬tate, şi multe căsătorii, sau viitoare căsătorii, se compromit. Şi nu s-a ajuns, neaparat, în toate cazurile, la infidelitatea trupească.
Ceea ce doreşte fiecare, în primul rând, e fidelitatea inimii, curăţia inimii. Bineînţeles că o doreşte şi pe cea trupească. Şi Mântuitorul, ca şi Legea veche la care se referă (Ieşire 20, 14), o au în vedere în chip deosebit şi pe cea trupească, aceasta fiind instrumentul şi urmarea căderii sufleteşti, sau fiind, pur şi simplu, o cădere vulgară, fără participarea inimii, de satisfacere a unui „instinct van”, cum îl numeşte Eminescu, atunci când nu răspunde intenţiei pentru care a fost sădit de Dumnezeu în om, şi anume intenţia procreaţiei.
Creştinul cere ajutorul Duhului curăţiei pentru a-1 învinge pe duhul necurăţiei, pentru a-şi face curăţenie în casa sufletului său. Din smerenie, nu poate cădea nimeni.
Gândul smerit îşi are şi el protectorul, îngerul său. Acesta apără de mândrie şi de slava deşartă. Pentru ca în afară să nu se manifeste un om orgolios, dispreţuitor, cu înalte păreri despre sine, socotindu-i pe ceilalţi inferiori şi reduşi, e nevoie de ordine în inte¬rior. Tot în gând. Tot în inimă. Dacă e ordine acolo, va fi ordine şi în manifestările exterioare. Dacă nu e ordine acolo, va fi dezordine şi în manifestările exterioare. Şi chiar dacă o falsă smerenie în afară va putea ascunde dezordinea dinlăuntru, mult nu o va putea ascunde. Orgoliul din gând îşi va da în petec, mai devreme sau mai târziu. Numai din gând smerit poate izvorî apa curată a modestiei. Chiar dacă eşti mai învăţat decât alţii, mai sus pus pe scara valorilor şi a funcţiilor în societate, gândul smerit te va învăţa cum să te comporţi fără ca înălţimea ta să-i jeneze pe ceilalţi. Ba chiar, numai în aceste condiţii ceilalţi îţi vor recunoaşte valoarea. Altfel ţi-o vor pizmui, ţi-o vor reproşa, te vor urî pentru ceea ce îi depăşeşte şi tu ţii să se vadă.
Gândul smerit te face să te gândeşti mai mult la cele pe care încă nu le ştii, pe care încă nu le ai, pe care încă nu le-ai făcut, mai mult decât la cele pe care le-ai făcut, decât la cele pe care le ştii şi le ai. La ceea ce nu eşti, decât la ceea ce eşti. El te face să te simţi sărac de ceea ce nu ai, nu bogat de ceea ce ai, şi să recunoşti şi va¬lorile altora, poate de altă natură, dar nu inferioare, şi poate în plus faţă de cele ale tale. Gândul smerit modelează suflete delicate, îndatoritoare, comunicative, prieteneşti, deschise.
(va urma)

EXCLUSIV

„Condeiul ardelean” a participat la sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi acasă la Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

Mare ne-a fost bucuria căci, în acest început an, 2018, An al Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, bunul Dumnezeu a rânduit ca publicaţia noastră de cuget şi simţire românească şi spiritualitate ortodoxă - „Condeiul ardelean”, să poată fi prezentă, printr-un mic dar inimos grup, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, tocmai în municipiul de pe râul Bega, la Timişoara, în inima Banatului, acasă la bunul nostru Vlădică Ioan, de mai bine de trei ani, la 28 decembrie 2014, întronizat în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.
Sărbătoarea a început cu primirea ierarhului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan fiind aşteptat, de cler şi poporul dreptcredincios, pe treptele Catedralei Mitropolitane cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului”. Împreună cu chiriarhul locului au mai slujit doi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, dimpreună cu un numeros sobor de preoţi. Şi, chiar dacă Sfânta Catedrală Mitropolitană din inima Banatului, simbol al municipiului Timişoara, este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume (locul 8), edificiul a devenit neîncăpător la scurt timp după începerea Sfintei Liturghii, aşa încât am putut vedea pe viu dragostea cu care este înconjurat Vlădica Ioan în misiunea sa de păstor al sufletelor pe graniţa de vest a Ţării.
De la Sfânta Liturghie Arhierească nu au lipsit nici autorităţile judeţene şi locale, precum şi şefii instituţiilor militarizate, în fruntea lor aflându-se prefectul judeţului Timiş - Eva Georgeta Andreaş, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş - Călin Dobra, şi primarul municipiului Timişoara - Nicolae Robu.
La finalul Sfintei Liturghii, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan, un bogat cuvânt de învăţătură despre vieţile pilduitoare ale Sfinţilor Trei Ierarhi a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul.
Apoi, Vlădica Ioan a ieşit din Sfântul Altar în faţa bunilor credincioşi, să-i mângâie cu glasul său blând şi caldele-i şi întotdeauna-i potrivitele cuvinte, aşa cum numai el ştie să o facă:
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, căci mai bine de 70 de ani într-o zi ca astăzi, a Sfinţilor Trei Ierarhi, din Biserica aceasta n-a lipsit Sfântă Liturghie. Şi astăzi, după datină, ne-am rugat celor trei sfinţi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, sau Cuvântătorul de Dumnezeu, şi Ioan Gură de Aur, sub a căror ocrotire înaintaşii noştri au aşezat acest Sfânt Altar. Gândiţi-vă de ce ei, înaintaşii noştri, au avut atât de multă evlavie la aceşti trei sfinţi? Ce au găsit la ei de i-au iubit atât de mult? I-au iubit pentru că au văzut viaţa sfântă pe care au dus-o, pentru sfinţenia şi faptele lor. Suntem la 1600 de ani de când ei au trăit pe pământ, iar lumina lor din Ortodoxie nu s-a stins nici astăzi. Aproape am putea spune că sfinţii aceştia l-au copiat pe Hristos, au copiat epistolele apostolilor, au copiat ce scrie în Vechiul Testament. Scrierile lor sunt pline de cuvintele Sfintelor Scripturi şi, de aceea, învăţăturile lor sunt ca nişte pietre preţioase care strălucesc. Când citeşti o pagină, un text din lucrările lor, parcă acele cuvinte se aprind, parcă sunt pline de lumină. Şi astăzi dacă nu avem un duhovnic foarte iscusit, şi ne întoarcem la scrierile acestor Sfinţi Părinţi, primim mângâiere pentru toate bolile sufleteşti pe care le are omul aici, pe pământ. Iată de ce înaintaşii noştri i-au luat ca duhovnici, ei nu sunt numai ocrotitori ai cetăţii acesteia, ei au fost în decursul timpului duhovnicii acestei Catedrale, pentru că înaintaşii noştri, citind scrierile lor, s-au mângâiat îndeosebi duhovniceşte. De aceea, dacă vă întreabă cineva care sunt cei mai mari duhovnici de la Catedrală, să îi spuneţi că aceştia sunt cei trei sfinţi ierarhi pomeniţi azi. Vă îndemn, aşadar, să-i luaţi ca duhovnici, pentru că, vă mărturisesc şi eu, nu m-am ridicat la înălţimea duhovnicească la care aş vrea şi, de aceea, cei trei sfinţi îmi sunt şi mie duhovnici.
Iubiţi credincioşi, ei au trăit în aceeaşi vreme, doi dintre ei au fost colegi de şcoală, Sfântul Vasile şi Sfântul Grigorie, s-au născut amândoi în acelaşi an, 330, Sfântul Vasile trăind cu 10 ani mai puţin decât Sfântul Grigorie. Doamne, cum n-am avut şi eu fericirea să-l fi ascultat vreodată vorbind despre naşterea lui Hristos pe Sfântul Grigorie, să-l aud vreodată predicând pe Sfântul Ioan Gură de Aur sau ocazia să stau o clipă lângă Sfântul Vasile, purtând cu el una din cele mai grele părţi ale Scripturii, Cartea Facerii, pe care o lume întreagă de filosofi încearcă şi astăzi s-o interpreteze într-un fel sau altul.
Noi vedem acum, aici, doar pictură, dar oare câte sute şi sute de cărămizi puse una câte una de meşteri, de constructori, de arhitecţi au ridicat această minunată Catedrală? Câte mii de credincioşi au contribuit la zidirea ei? Pentru toţi aceştia ne-am rugat astăzi lui Dumnezeu ca să-i odihnească în pace, pentru că ei nu aşteaptă altă mulţumire de la noi decât să nu lăsăm pustie această Sfântă Catedrală. Dumneavoastră, iubiţi credincioşi, sunteţi buchetul de trandafiri pe care noi, cei ce slujim Sfânta Liturghie, l-am dus până la porţile Cerului, ca mulţumire bunului Dumnezeu şi celor trei sfinţi ierarhi. Dumnezeu să vă binecuvânteze - buchet de flori creştine, buchet de flori ale raiului, şi să vă răsădească pe fiecare la vremea potrivită.
Mulţumim Preasfinţitului Emilian de la Arad, care a venit astăzi aici, în mijlocul nostru, ca să fim şi noi în numărul de trei ierarhi, aşa cum este şi hramul Catedralei.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi Sfinţii Trei Ierarhi să ne pomenească în rugăciunile lor, care le fac către Preasfânta Treime Dumnezeu. Mulţumim şi Preasfinţitului Paisie, care aseară a slujit Sfânta Vecernie cu un sobor de preoţi slujitori. Mulţumim şi autorităţilor locale, care aşa cum în 1946 au participat la sfinţirea acestei Catedrale, sunt prezente, iată, şi astăzi alături de noi. Atât va fi semn de pace şi de bucurie în Ţară cât autorităţile de stat şi locale sunt împreună cu credincioşii, rugându-se preabunului Dumnezeu. Dumnezeu să binecuvânteze Cetatea aceasta a Timişoarei, holdele de grâu ale Banatului, care să ne ofere aurul pâinii pe care o aşteptăm fiecare dintre noi în fiecare zi”.
Hramul Sfintei Catedrale s-a încheiat la Reşedinţa Mitropolitană, cu o binecuvântată agapă creştinească. Ne-am luat, apoi, rămas bun de la blândul şi bunul nostru Părinte Ioan, cu făgăduinţa că, atunci când Dumnzeu va îngădui, vom reveni de fiecare dată în Cetatea Timişoarei, pe care cu atâta dragoste şi rodnicie o păstoreşte.

Harghita
Procesul președintelui CJ, Borboly Csaba, se reia după ce s-a schimbat completul de judecată

Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, este judecat pentru mai multe infracţiuni, printre care şi abuz în serviciu, se reia după ce s-a schimbat judecătorul cauzei şi, potrivit jurisprudenţei, magistratul care a preluat dosarul trebuie să administreze probatoriul.
Judecătorul Gabriela Nicoleta Chihaia l-a înlocuit la preşedinţia completului de judecată pe Vlad Mihai Neagoe, care s-a transferat la o instanţă din Braşov, iar potrivit unei decizii CEDO, trebuie să reînceapă cercetarea judecătorească.
Avocatul Sergiu Bogdan, care îl apără pe preşedintele CJ Harghita, a explicat că şi avocaţii erau pregătiţi să susţină acelaşi lucru, întrucât există jurisprudenţă extinsă în acest sens.
„Există o decizie contra României, „Curtean contra României”, în care CEDO a condamnat România pentru faptul că în cursul judecăţii, un judecător s-a schimbat. Motiv pentru care a spus că cine dă o soluţie, ar trebui, firesc, în mod nemijlocit să administreze probatoriul relevant, ori probatoriul relevant înseamnă declaraţii de inculpaţi, martorii din rechizitoriu şi aşa mai departe. Ceea ce doamna judecător a invocat din oficiu, oricum eram pregătiţi să susţinem, există jurisprudenţă destul de extinsă în acest sens şi la Curtea de Apel Mureş şi la Înalta Curte, chiar împotriva voinţei inculpaţilor”, a explicat presei avocatul Sergiu Bogdan.
La termenul de luni, judecătoarea cauzei le-a pus în vedere apărătorilor să nu reprezinte doi sau mai mulţi inculpaţi, inclusiv în substituire, pentru a nu exista situaţia în care doi inculpaţi cu interese contrare să fie apăraţi de acelaşi avocat.
Despre acest lucru, avocatul Sergiu Bogdan, care îi reprezintă pe Borboly Csaba şi pe inculpatul Palffy Domokos, a spus că acuzaţiile faţă de cei doi sunt diferite şi nu există interese contrare.
„Există o interdicţie, dacă există interese contrare. Practic, este situaţia în care inculpaţii au interese contrare. Noi nu suntem în această situaţie. Acuzaţiile faţă de domnul Palffy şi domnul Borboly sunt acuzaţii care sunt eterogene, fiecare este acuzat de alte fapte, nu are legătură una cu cealaltă. (...) Interesele contrare rezultă din acuzaţii, este o discuţie pe care o vom purta, probabil, la termenul următor şi o să explicăm în acest sens. Ca strategie, în general nu angajăm cauze în astfel de situaţii, deci noi nu am fi angajat cauza dacă eram în astfel de situaţie, practic sunt persoane care nu au interese contrare, pentru că sunt acuzaţii diferite”, a punctat Sergiu Bogdan.
Judecătorul le-a mai spus avocaţilor să formuleze până la termenul viitor excepţiile şi cererile pe care le-ar fi ridicat în camera preliminară.
La termenul viitor urmează să fie audiat din nou preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, singurul dintre inculpaţi care şi-a exprimat dorinţa de a da o declaraţie la începutul cercetării judecătoreşti, ceilalţi anunţând judecătorul că o vor face spre finalul procesului.
De asemenea, doi martori care trebuiau să fie audiaţi luni (19 februarie 2018 - n.n.) au fost anunţaţi că acest lucru se va întâmpla altă dată, întrucât procesul se reia.
Procesul a fost amânat pentru data de 26 martie.
Potrivit DNA Târgu-Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.
Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată), care constă în caracterul fictiv al materialelor date în custodie firmelor constructoare şi în diferenţa dintre preţurile onorate şi cele oferite de firmele descalificate la licitaţie, substanţial mai mici.
Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă.

Covasna
Președintele CJ propune organizarea de conferințe pe temele „Mihai Viteazul și secuii” și „Stema României”, cu prilejul Centenarului

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna şi-a propus să organizeze, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, două conferinţe având ca temă „Mihai Viteazul şi secuii” şi „Stema României”.
„Propunerea mea este să organizăm o conferinţă despre (...) legătura voievodului Mihai Viteazul cu secuii (...), precum şi despre stema țării, pe care eu personal o stimez (...). Aceasta a fost desenată şi proiectată de heraldistul Keopeczi Sebestyen Jozsef, care a trăit în judeţul nostru”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.
Acesta a subliniat că în municipiul Sfântu-Gheorghe există o statuie ecvestră a voievodului Mihai Viteazul înconjurat de ostaşi, iar unul dintre aceştia este secui, dovadă simbolurile specifice purtate pe uniformă.
Potrivit acestuia, intenţia este şi de a edita un volum bilingv, în română şi maghiară, despre stemele României de-a lungul timpului.
Consiliul Judeţean Covasna a prezentat, luna trecută, un calendar având ca generic „1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România”, editat cu prilejul Centenarului, ce cuprinde, potrivit iniţiatorilor, 12 personalităţi a căror viaţă şi activitate sunt legate de judeţul Covasna, care „au făcut istorie în profesiile lor şi au intrat în istoria ţării, dăruindu-i României ceva de nepreţuit din cultura maghiarilor şi din spiritul transilvănean”.

Harghita
Președintele CJ a discutat la Bruxelles cu comisarul european Navracsics Tibor despre învățământul minorităților și cel religios

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, s-a întâlnit miercuri (14 februarie 2018 - n.n.), la Bruxelles, cu comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport în cadrul Comisiei Europene, Navracsics Tibor, cei doi discutând aspecte referitoare la învăţământul minorităţilor şi cel religios.
Potrivit unui comunicat remis joi (15 februarie 2018 - n.n.) de Biroul de presă al CJ Harghita, cei doi au discutat despre avizul intitulat „Modernizarea învăţământului preuniversitar şi a învăţământului superior”, întocmit de Borboly Csaba în calitate de raportor la Comitetul Regiunilor şi adoptat în data de 31 noiembrie.
Biroul de presă al CJ arată că aspectele abordate în raportul menţionat pun accent pe situaţia minorităţilor şi învăţământul religios, alinierea regiunilor subdezvoltate, respectiv acordarea unui sprijin mai susţinut şcolilor.
În comunicat se precizează că preşedintele CJ a atras atenţia în avizul respectiv asupra importanţei egalităţii de şanse privind accesul la învăţământul superior, inclusiv pentru elevii care provin din regiuni defavorizate, periferice sau ultraperiferice sau din comunităţile minoritare.
De asemenea, acesta a adus în atenţie şi dificultăţile cu care se confruntă universităţile de tip regional sau local, „mai ales instituţiile de învăţământ superior destinate minorităţilor, care sunt frecventate de un număr mai mic de studenţi” şi a subliniat că dispariţia acestor filiere „ar genera un prejudiciu cultural, comunitar şi economic considerabil”.
În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ, formare profesională şi, după caz, de învăţământ superior în care se predă în limbile minorităţilor naţionale sau etnice, Borboly susţine că „trebuie să se evite orice limitare a accesului la educaţie pentru elevii aparţinând unei minorităţi şi să se instituie sisteme care să permită oricărui absolvent care provine din comunităţi minoritare sau de imigranţi din alte ţări ale UE să beneficieze de accesul la formarea continuă şi la ocuparea unui loc de muncă în condiţii egale în raport cu ceilalţi absolvenţi”.
Preşedintele CJ Harghita arată că, în cazul minorităţii maghiare din România, acest lucru se transpune în faptul că „absolvenţii de studii superioare nu ar trebui să întâmpine greutăţi în demararea unei cariere în sfera instituţională”.
În comunicatul CJ se mai precizează că avizul recunoaşte că, „în mai multe state membre, şcolile şi instituţiile de învăţământ religios, precum şi instituţiile de învăţământ de formare profesională şi de învăţământ superior gestionate de culte sau de organizaţii religioase aduc o contribuţie la învăţământul general şi superior din Europa”, iar aceste instituţii, ca de altfel orice instituţie de învăţământ, „nu trebuie să facă obiectul niciunei discriminări, cât timp aplică programa şcolară stabilită la nivel naţional”.
De altfel, în comunicat se menţionează că Borboly l-a informat pe comisarul european pentru educaţie în legătură cu „reuşita înregistrată de uniune în data de 7 februarie 2018, când Parlamentul României a votat proiectul de lege înaintat în vederea redeschiderii gimnaziului romano-catolic din Târgu-Mureş”, iar Navracsics „a apreciat eforturile UDMR şi a adresat felicitări pentru reuşită”. (...)
De asemenea, Navracsics Tibor şi-a oferit sprijinul „în vederea realizării programului integrat de dezvoltare a învăţământului în judeţul Harghita”, mai menţionează sursa citată.
La discuţiile dintre cei doi au mai fost prezenţi Liz Thielen, membră a Comitetului Regiunilor (CoR) din partea Partidului Popular European, şi Doru Hobjilă, reprezentantul CoR în cadrul Comisiei pentru politica socială, educaţie, ocuparea forţei de muncă, cercetare şi cultură (SEDEC), care l-a invitat pe Navracsics Tibor la şedinţa plenară care va fi organizată probabil în luna mai.

În realizarea rubricii sunt folosite ştiri ale agenţiei naţionale de presă - AGERPRES

La poalele Munţilor Călimani, în comuna Bilbor:

Nu mai departe de ediţia trecută a foii noastre am folosit acest titlu pentru interviul acordat de primarul comunei Albac (judeţul Alba), Tiberiu Todea. Eram convins şi sunt şi acum, că ilustram corect munca, idealurile şi dragostea edilului localităţii Albac pentru satul natal şi locuitorii lui, pentru realizarea, pe măsura puterilor sale, a năzuinţelor concetăţenilor săi. În anii precedenţi mai întâlnisem astfel de primari mai aproape de casă, la noi în judeţele Covasna şi Braşov, la Sita-Buzăului, Barcani, Valea-Mare, Întorsura-Buzăului sau Vama-Buzăului, conştient fiind că aceştia reprezintă o categorie de funcţionari „rara avis” în zilele noastre. Şi astăzi, după multiplele vizite ocazionate de manifestările ştiinţifice organizate în „satul frumos ca în poveşti”, tot convins sunt că integrarea primarului localităţii Bilbor, Ilie Trif, în categoria celor care sfinţesc locul natal şi de muncă este pe deplin justificată de iubirea faţă de satul naşterii şi al activităţii sale ca primar de peste 22 de ani, aflându-se în timpul exercitării celui de-al şaselea mandat consecutiv. Fiind împreună cu directorul fondator al publicaţiei, Doru Decebal Feldiorean, înaintea plecării noastre de la Bilbor, potrivit obiceiului, am trecut pe la domnul primar pentru a ne lua rămas bun, prilej de a-l „ispiti” şi a afla câte ceva din agenda sa pe anul în curs.

- Domnule primar Ilie Trif, ţin să vă mulţumesc în mod deosebit pentru condiţiile create pe timpul şederii noastre la Bilbor şi vă felicit pentru excelenta organizare a celei de-a XI-a ediţii a Colocviilor Naţionale „Octavian C. Tăslăuanu”!
- Domnule profesor, să ştiţi că personal mă simt obligat moral şi material, dar şi onorat în acelaşi timp, de a mă implica în toate momentele şi fazele desfăşurării acestei manifestări ştiinţifice naţionale la care participă cercetători de marcă ai vieţii şi operei lui Octavian Tăslăuanu, istorici, arhivişti, scriitori, publicişti din întreaga Ţară. Prin această manifestare de nivel naţional, ne-am propus atât să-i cinstim memoria celui mai important fiu al satului cât, mai cu seamă, să o menţinem trează în conştiinţa generaţiei de azi şi a generaţiilor viitoare prin valorificarea comunicărilor ştiinţifice prin intermediul revistei noastre anuale şi revistei ştiinţifice „Sangidava”, prin Radio Târgu-Mureş şi Radio „Ardealul” din Topliţa, prin intermediul presei locale - „Informaţia Harghitei” din Miercurea-Ciuc şi „Cuvântul liber” din Târgu-Mureş, sau a presei regionale, prin excelenta şi apropiata de noi publicaţie „Condeiul ardelean”. Noi, bilborenii, trebuie să fim mândri şi să nu uităm niciodată că în satul nostru s-a născut, în familia preotului Ioan Tăslăuanu, unul dintre bărbaţii de frunte ai Ţării, care, în urmă cu 100 de ani, au înfăptuit cel mai înalt şi mai dorit ideal al poporului nostru - unitatea naţională, prin Marea Unire din 1918. Şi mai permiteţi-mi să vă spun că, la fel ca şi Tăslăuanu, mă simt legat de Bilbor prin întreaga mea fiinţă şi nu voi precupeţi nimic pentru a-l face cunoscut atât în Ţară, cât şi peste hotare, atât pentru frumuseţea sa naturală cât, mai cu seamă, frumuseţea fizică şi morală a urmaşilor de astăzi ai Tăslăuanului. Iată resorturile care mă mobilizează ca aceste manifestări ştiinţifice organizate anual la Bilbor să merite calificativul excelent!
- Domnule primar, anul trecut, cam tot pe această vreme, în interviul acordat mi-aţi vorbit despre preluarea în administraţia proprie a unor drumuri judeţene şi despre necesitatea asfaltării lor. Îmi amintesc, în acest sens, de nişte toponime precum După Bâtcă, Fundoaia, Susai, Răchitaş sau alte proiecte precum amenajarea terenului de sport, modernizarea unor localuri de şcoală, bineînţeles pe lângă preocuparea permanentă pentru menţinerea curăţeniei, ordinei şi liniştii publice. Ce aţi reuşit să faceţi din aceste proiecte?
- Este adevărat. Pe baza unui protocol, încheiat pe o perioadă de 10 ani, am preluat de la Consiliul Judeţean Harghita DJ 174 A şi DJ 174 B. În cursul anului trecut, am reuşit să asfaltăm şi modernizăm 4,5 km, concret, pe DJ 174 A de la km 25+700 la km 27+500 şi pe DJ 174 B de la km 0+000 la km 2+700. Anul acesta vom continua asfaltarea şi modernizarea pe DJ 174 A de la km 24+200 la km 25+700, adică încă 1,5 km. Privind celelalte obiective, am reuşit să finalizăm terenul de sport destinat jocurilor sportive - volei, tenis, baschet şi minifotbal - şi să creăm confortul termic la Şcoala Gimnazială „Octavian C. Tăslăuanu” din Bilbor şi la Şcoala Primară Nr. 2 din Suseni prin introducerea încălzirii centrale.
- Scuzaţi-mă că vă întrerup. De curând am vizitat comuna Albac din Munţii Apuseni. O foarte mare nemulţumire a locuitorilor din zonă o generează limitarea de către Ocoalele Silvice a aprovizionării gospodăriilor cu lemn de foc, la 10 metri steri/gospodărie, fiind de departe insuficienţi în condiţiile în care comuna este declarată „staţiune turistică de interes local” şi are peste 60 de pensiuni clasificate de Ministerul Turismului, cu peste 800 de locuri de cazare pe noapte. Ştiu că localitatea dumneavoastră are un mare potenţial turistic prin existenţa celor mai multe izvoare de ape minerale dintr-o localitate românească, a celui mai ozonat aer din Ţară, a unor rezervaţii botanice, a încântătoarei aşezări naturale şi de ce nu, a creşterii numărului de pensiuni. Există asemenea nemulţumiri ale locuitorilor din Bilbor?
- Dimpotrivă. Aprovizionarea cu lemn de foc, în condiţiile în care iarna la altitudinea de 900-1100 metri la care se află aşezată localitatea este grea, a fost foarte bine gestionată. Introducerea acestor centrale termice este o astfel de cale. Noi, în cursul acestui an, vom introduce o astfel de centrală şi în sediul Primăriei şi vom încuraja orice iniţiativă particulară în acest sens.
- În afara proiectelor de care mi-aţi vorbit, ce alte priorităţi edilitare aveţi pentru anul în curs?
- Aş vrea să subliniez un fapt. Tot ceea ce am realizat de când sunt primar se datorează unei bune planificări privind obiectivele întregii comunităţi şi a colaborării dintre Primărie, Consiliul Local şi locuitorii comunei Bilbor. Deci, atât la realizări cât şi la proiecte de viitor putem vorbi de realizările şi proiectele viitoare ale comunităţi bilborene. În acest sens, în afara proiectelor de asfaltare şi introducerii încălzirii centrale în localul Primăriei, bilborenii şi-au mai propus pentru acest an realizarea proiectării şi executării sistemului de alimentare cu apă, canalizare şi a staţiei de epurare a apelor reziduale, realizarea unei săli de sport la Şcoala Gimnazială „Octavian C. Tăslăuanu” şi proiectarea şi execuţia unor segmente de drum comunal în Fundoaia Lunca, Suseni Lunca şi Fundoaia Deal. Cred că, pe lângă preocuparea permanentă pentru menţinerea curăţeniei, ordinei şi liniştii publice, proiectele propuse a fi realizate în acest an sunt realiste şi posibile de înfăptuit având în vedere forţa financiară, materială şi umană a comunităţii bilborene.
- Aşa să fie, domnule primar! Vă doresc dumneavoastră şi bilborenilor multă sănătate şi vă urez spor la muncă pentru împlinirea obiectivelor pe care le aveţi în acest an!
- Şi eu vă mulţumesc, domnule profesor, şi să ştiţi că dumneavoastră, cei de la „Condeiul ardelean”, sunteţi şi veţi fi mereu primiţi cu căldură în comuna noastră!

Dacă cele şapte case au fost intabulate fraudulos, dacă Iohannis nu are urmaşi direcţi, de ce li se permite acestor doi indivizi hapuri să huzurească din abuz, din ilegalitate, deşi nu au niciun fel de contribuţie la binele colectivităţii româneşti.
Au fost prezentate de televiziuni familii cu copii care merg la şcoală, copii pentru care părinţii - amândoi sau numai unul - se străduiesc să-i ajute cu mari eforturi, dar şi cu convingerea că învăţătura îi va ajuta să trăiască altfel. Am văzut pe sora cea mare având grijă ca fraţii ei să aibă ce mânca, am văzut pe fratele cel mare în rol de ocrotitor al fraţilor mai mici, copii a căror întreagă viaţă se derulează în locuinţe insalubre. Un tată şi şase copii locuiesc într-o încăpere, iar Iohannis beneficiază de şase case. Acest tată trimite Ţării şase copii, veghindu-le creşterea frumoasă. Iohannis ce oferă Ţării, urmare uriaşului profit de la Ţară?
Măcinat de un egoism feroce, Iohannis iese din sfera unei existenţe animate de omenie, de ipostaza unui suflet generos, care vede răul din viaţa celor din jur şi încearcă să-l îndepărteze, mai ales că are puterea s-o facă. Din toată această conduită la care asistăm în ultimii ani, reiese că prezenţa neamţului cu suflet de gheaţă în funcţia de preşedinte al Poporului Român este o gravă eroare pe care PNL a săvârşit-o, sprijinind alegerea lui şi îndepărtându-l pe liderul lor valoros, de parcă nu ne-au fost de ajuns detronarea Domnului român şi aducerea unui străin în loc sau contribuţia la fascizarea Ţării în umbra regelui străin.
Ne doare când vedem că viaţa noastră este batjocorită de această cizmă străină, de acest baron german, stăpânit de ideea că e un spirit superior faţă de români. Ne e la îndemână să-l eliminăm din funcţia supremă în stat, unde a ajuns prin demersuri impuse din afară Ţării, să-l eliminăm din orice funcţie civică. Stă în puterea noastră să smulgem din rădăcini tot răul pe care acest individ îl revarsă asupra vieţii noastre, lăfăindu-se în majoritatea timpului spre relaxare personală, total rupt şi dezinteresat de problemele Ţării, un purtător de sceptru care nici nu ştie ce trebuie să facă cu el.
Se pare că cei care l-au instalat pe Iohannis în scaunul preşedintelui încep să-i simtă nepăsarea şi să se îndepărteze de el. Este tot ce ne dorim. Poate reuşim să ne alegem un român-român, om de omenie, cultivat şi ataşat neamului!

TE CHEAMĂ PĂMÂNTUL

De ce-ai plecat, române, de-acasă de la sat?
Ce ai iubit, copil fiind, în urmă ai lăsat!
Acolo unde eşti mai vezi un deal ca cel din satul tău,
Cel care azi te cheamă cum o făcea mereu?

Când ai plecat din satul tău din România,
Tu nu ştiai că-acolo se află veşnicia?
Că doar aici, cu deal, câmpie şi cu apă,
Fiinţa ta română din veacuri se adapă?

Nicăieri nu-i cânt şi joc aşa cum e la noi,
Ne ducem viaţa-mpreună, chiar dacă sunt nevoi,
Ne cântă codrul cu păsări revenite
Şi-n primăveri ne-ncântă livezile-nflorite!

Tu n-ai nimic acolo şi eşti doar un străin,
Aici aveai o Ţară şi tu erai român.
Aşa, câştigul tău e doar o para chioară,
Când viaţa ţi se trece departe de-a ta Ţară.

Nu simţi mirosul ierbii din spaţiu românesc,
N-auzi nici ciocârlia cu trilul ei ceresc
Şi „bună ziua, frate!”, nu mai ai cui spune,
Când pofta de câştig te-a-nsingurat în lume!

Acolo eşti iar slugă la un patron hain
Şi-n loc de apa Ţării, tu bei doar un pelin.
Şi-ai otrăvit simţirea şi nu mai eşti ce-ai fost,
Te-ai destrămat în lume şi nu mai ai un rost.

Te cheamă iar pământul să-şi dea generos rodul,
Muncind la tine-acasă, să îţi sfârşeşti exodul.
De la înaintaşi, o Ţară mare moştenim
Şi o poruncă sfântă: doar liberi să trăim!

prof. Georgeta Ciobotă
(Alba-Iulia)

Colecţia 100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918 - 2018: BASARABIA IARĂŞI ŞI IARĂŞI

„Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români.”
(Din Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români din Basarabia - ianuarie 1918)

„Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una - aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu vorbim degeaba!”
(Alexei Mateevici)

„De-am cine să mai ştie,
Dacă o mai fi să fie
Slobod Prutul să-l mai trecem,
Cu fraţii să ne petrecem.”
(Folclor basarabean)

La începutul secolului al XIX-lea s-au petrecut importante schimbări pe harta politică a Europei, inclusiv în părţile sale răsăritene. Astfel, Hanatul tătărăsc al Crimeiei a încetat să mai fie o forţă militară, el fiind înghiţit de expansiunea rusă spre sud şi sud-vest. Ofiţerul rus I.R. Koliarski, participant la războiul ruso-turc din 1806-1812, nota: „Tătarii, acest popor barbar, s-a dat încetul cu încetul cu ruşii”.
Aceeaşi soartă au avut-o şi tătarii din Bugeac: „Tătarii dispăruseră, emigrând în masă. Târgurile lor dispăruseră odată cu ei. (…) După o lună de zile nu vedeai nicio urmă din mulţimea satelor care populau Bugeacul. (…) Când te apropiai de o casă părăsită auzeai strigăte, ţipete, urlete şi o mulţime de pisici, de curcani, de găini, de gâşte, de raţe, care veneau să ceară mila omului, ocrotitorul lor firesc. Multă vreme cazacii şi ostaşii ruşi nu s-au hrănit decât cu păsări”. (Este vorba tocmai de intrarea trupelor ruseşti în Basarabia, în urma ordinului primit, la 22 noiembrie 1806, de generalul rus Michelson, de a ocupa Principatele Române.)
Trebuie precizat faptul că nici Moldova, nici Ţara Românească nu au opus rezistenţă la intrarea trupelor ruseşti, acestea fiind socotite ca o armată eliberatoare a unei puteri creştin-ortodoxe, aşa cum erau şi românii din cele două principate. Datorită acestui fapt, armata rusă a înaintat fără nicio piedică, astfel că în ziua de Crăciun ruşii ajunseseră la Bucureşti. Nu întâmplător, deci, o mulţime de voluntari români, în frunte cu Tudor Vladimirescu, s-au înrolat în armata rusă, pentru a lupta alături de aceasta împotriva turcilor.
După cum se ştie, în cele din urmă, turcii au fost înfrânţi. Pacea ce s-a încheiat la Bucureşti, în 16/28 mai 1812, prevedea ca hotarul dintre cele două imperii să fie stabilit pe râul Prut, de la pătrunderea acestuia pe teritoriul Moldovei, până la vărsarea sa în Dunăre, apoi, pe braţul Chilia. Totodată, teritoriul dintre Prut şi Nistru (Basarabia) urma să intre în posesia Rusiei. La aflarea acestei veşti, Mitropolitul Veniamin Costache a îndemnat la rezistenţă şi a susţinut aducerea cazului în faţa Congresului de Pace de la Viena.
Cedarea Basarabiei era cea de a doua ticăloşie pe care turcii au comis-o faţă de români. Prima fusese cedarea Bucovinei către austrieci, în 1775. Şi în 1812, ca şi în 1775, Turcia nu putea oferi nimănui ceva ce nu-i aparţinea! Fiindcă Ţările Române nu au fost transformate niciodată în paşalâcuri turceşti, deci nu au făcut parte integrantă din teritoriul turcesc, asupra căruia statul turc să-şi exercite puterea şi autoritatea.
Este semnificativ şi faptul că în manifestul pe care ţarul Alexadru I l-a adresat nobilimii ruse, cu ocazia încorporării Basarabiei, nu se făcea nicio referire la vreun drept istoric al Rusiei asupra acestui teritoriu. Pur şi simplu, se vorbea de o ,,nouă provincie”, în care nobilimea rusă era îndemnată să se statornicească, fiindcă aici va găsi pământ roditor, păduri, iazuri cu peşte, nesfârşite herghelii, cirezi de vite şi turme de oi.
Încă un lucru ar mai trebui consemnat: dacă Congresul de la Viena (1814) a fixat graniţele vestice ale Rusiei pe teritoriile actuale ale Poloniei şi Finlandei, despre Basarabia nu s-a amintit niciun cuvânt. Acest lucru ne conduce la concluzia că diplomaţia rusă nu era deloc convinsă că acest teritoriu aparţinea cu adevărat Rusiei, motiv pentru care hotarul de pe Prut era considerat unul vremelnic. Din păcate, stăpânirea rusă asupra Basarabiei va dura „provizoriu” mai mult de o sută de ani. Adică de când „în 1812, ca să se ştie, a pus muscalu piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două”. Aşa a notat, cu mâna tremurândă, pe o veche carte bisericească, un preot basarabean, pentru a rămâne spre ştiinţă generaţiilor viitoare.

(Ilie Şandru, vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, ediţia a II-a, în curs de apariţie la Editura „Vatra veche”, Târgu-Mureş, în colecţia „100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918-2018”)

Municipiul Odorheiu-Secuiesc a înscris două achiziţii în Sistemul Electronic de achiziţii Publice SEAP (numărul 155175 şi 155178), intenţionând să achiziţioneze materiale promoţionale pentru participanţii şi invitaţii care susţin programul cultural, în data de 14-16 martie 2018, în cadrul programului cultural „15 Martie - comemorarea Revoluţiei de la 1848-49 în Piaţa Marton Aron din municipiul Odorheiu-Secuiesc”. Iată în ce constau aceste materiale promoţionale: steguleţe din hârtie roşu, alb şi verde - 1.000 de bucăţi şi albastru deschis cu auriu - 400 de bucăţi, de asemenea pelerine de ploaie tip poncho roşu, alb şi verde, ambele achiziţii fiind în valoare de 7.890 lei.
Mă întreb şi eu, în spiritul nevoii de bună convieţuire interetnică şi respect reciproc, oare maghiarii din Odorheiu-Secuiesc trebuie să aibă drept reper doar Budapesta şi separatismul etnic, când Revoluţia de la 1848 a fost o „primăvară a popoarelor” din spaţiul european care s-au ridicat împotriva ordinii încă supranaţionale stabilite de Congresul de la Viena (1814 - 1815)?! Revoluţia a reprezentat şi procesul de afirmare a Naţiunii Române şi a conştiinţei naţionale, naţiune din care şi minoritatea maghiară face astăzi parte.
De ce nu este inclus, oare, niciun material promoţional cu însemnele oficiale ale Statului Român în achiziţia făcută de către Municipiul Odorheiu-Secuiesc? Se doreşte din nou doar provocarea şi sfidarea românilor în mod oficial chiar de la nivelul administraţiei publice locale? De ce, vă întreb pe cei care susţineţi că vi se fură cultura şi identitatea, îi sfidaţi pe români?!
(Text şi foto preluate de pe facebook / Marius Pascan, senator PMP de Mureş în Parlamentul României)

În seara de 7 februarie a.c., întorcându-mă spre casă, un cetăţean târgumureşean, supărat, chiar revoltat, după stupidul vot din Senat, în urma căruia a fost înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic „Rakoczi Ferenc” din Târgu-Mureş, desfiinţat, ca ilegal, mă întreba: „Domnule Lădariu, unde au fost senatorii români, mai ales cei ardeleni, de la PSD, ALDE şi USR, care au votat o ilegalitate, deoarece exista o hotărâre definitivă a Curţii de Apel din Târgu-Mureş, organism legiuitor bine cunoscător al realităţii, privind acest liceu?”.
Unde au fost, aşadar, acei senatori din Ardeal, care s-au făcut părtaşi la marea ruşine? (Un vot echivalent cu o trădare!) Din păcate, iar asta am constatat-o, timp de opt ani (1992-1996; 1996-2000), ca deputat PUNR, că, ciudat, mulţi parlamentari români, ardeleni, i-au uitat, chiar foarte repede, pe aceia care, cu ştampila în cabina de vot, ei, alegătorii, i-au trimis în Parlament să le apere interesele, să fie, mereu, alături de problemele Ţării, de doleanţele cetăţeanului, de interesul naţional, nu de cel personal. Iar la vot să procedeze conform interesului naţional. Mai ales că Legea fundamentală, Constituţia României, prevede, cât se poate de clar că votul, în Parlament, „nu este imperativ”! Adică, fiecare parlamentar votează cum îi dictează propria conştiinţă! Oare, la 7 februarie, asta a fost conştiinţa lor?
Unii, din păcate, au înţeles totul, cam altfel. De cum au păşit în Camera Deputaţilor sau în Senat, au început să apeleze la acele scenarii personale de îmbogăţire. Totul, pentru portofelele lor, pentru burta lor, de nesătui, pentru rucsacul lor, de la o zi la alta tot mai plin! Aşa că nu le mai pasă lor de cei care i-au trimis în Parlament. Deci, interes personal, nu interes naţional! Asta fac şi unii parlamentari ardeleni, confirmând, uimitor de repede, că în politică nu există sentimente, ci doar interese. Interese personale şi interese de partid! Şi votează aşa cum li se dictează, întorcând spatele propriului electorat!
Poate că cel mai penibil parlamentar s-a dovedit acel Liviu Pop (PSD), care, luând-o razna peste arătură, a debitat acele scenarii halucinante pentru un ales al neamului! Cică, dacă cei doi reprezentanţi, ai PMP şi ai PNL - care şi-au manifestat protestul faţă de votul prin care s-a comis încă o ilegalitate, prin înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş (unde vor veni, pentru a întări tabăra minoritară, şi o parte din elevii Liceului „Bolyai Farkas”, de unde, după 1990, elevii şi profesorii români au fost, pur şi simplu, alungaţi, atunci când UDMR a vrut) -, ar propune înfiinţarea unui liceu agricol la Nana-Călăraşi, el, Liviu Pop, ar vota. Doamne, ce pleavă o fi având ăsta în căpăţână? Ce are, oare, una cu alta, ca să se potrivească, măcar cât de cât? Asta înseamnă a vulgariza totul! La Târgu-Mureş este vorba despre o ilegalitate, despre înfiinţarea unui liceu la propunerea UDMR, ca efect al iredentismului maghiar, după scenarii abracadabrante, cu anumite scopuri neorevizioniste, în final. Comparaţia cu Nana este, pur şi simplu, o bătaie de joc! O jignire!
Iar dacă domnia sa nici acum, după 28 de ani, de la acea sângeroasă ciocnire, între maghiari şi români, conform unor scenarii iredentiste, nu a aflat adevărul, e grav!
Oarecum, pe aceeaşi coardă o ia şi senatorul Vlad Alexandrescu, şeful grupului parlamentar al USR din Senat, partid aflat în opoziţie, care, intenţionat, bineînţeles, şi el încurcă borcanele, atunci când se referă la tensiunile etnice din 20 martie 1990. Oare, nici măcar după 28 de ani, nu a aflat încă, nici el, ori nu s-a întrebat ce s-a petrecut, în acea zi de 20 martie, aici, la Târgu-Mureş, în acel „minirăzboi civil” şi, mai ales, ce scenarii s-au jucat atunci pe scena acelor confruntări sângeroase? Scenarii bine ticluite prin unele birouri occidentale (despre care a scris şi a vorbit, de atâtea ori, şi generalul Aurel I. Rogojan!), mai ales pe la Budapesta, scenarii care, în final, au eşuat. Fosta Regiune Autonomă Maghiară (RAM), de tristă amintire, apărută sub presiunea consilierilor sovietici, în anul 1952, nu a mai fost refăcută. Acesta era scopul iredentist şi neorevizionist, şi în decembrie 1989! Dar a curs sânge! Mulţi răniţi! Violenţa aceea tipică, iredentistă, s-a văzut, cum a fost văzută, de o Ţară întreagă, şi sălbăticia cu care ţăranul Mihăiţă Cofar era lovit în Piaţa Trandafirilor! Iar dacă nu erau Vatra Românească şi Partidul Unităţii Naţionale Române (PUNR), partid la 15 martie 1990 înfiinţat, instituţiile statului fiind, pur şi simplu, intenţionat înlăturate de oamenii lui Iliescu şi Petre Roman, scenariul iredentist al UDMR ar fi reuşit. Până şi premierul Petre Roman, venit la Târgu-Mureş, era de părere că „Vatra a oprit valul iredentist maghiar!”.
Bazându-se, fiind sigură de reuşită, pe acest scenariu, UDMR a declanşat, începând cu 19 martie 1990, acea nenorocire interetnică, încercând prima rupere a României şi refacerea Regiunii Autonome Maghiare. Să afirme, însă, că acesta, adică evitarea altui conflict, a fost motivul pentru care a votat aiurea, împotriva interesului naţional, că grija, pentru senatorul Opoziţiei, a fost pentru „acei copilaşi”, nevinovaţi, care „au dreptul la educaţie” (oare când şi unde, în această Românie, minoritarii n-au avut, tot timpul, acel drept la educaţie într-o ţară dată ca model în rezolvarea acestei probleme, conform standardelor europene?!), pare un fals argument. Chiar o jalnică minciună.
Numai că, în dedesubtul unor scenarii, cum este cel de faţă, aplicat prin votul unei ilegalităţi, domnul senator se înşeală amarnic. Nu drepturi, pentru că minoritarii le au, cu prisosinţă chiar, nu gândul la acei elevi, i-au împins pe UDMR-işti la această continuă hârjoneală târgumureşeană, la această, într-un fel, hărţuire de durată, ci cu totul altceva: anume acel gând ascuns al lor, conform unor calcule iredentiste, gând la care înţelepciunea senatorului USR n-a ajuns încă. Ei vor şi luptă până obţin totul. Au obţinut limba maghiară în administraţia publică şi în justiţie? Au obţinut! Dar denumiri de străzi în limba maghiară? Au obţinut! Dar înscrisuri bilingve? Au obţinut acum, în Parlament, votul pentru înfiinţarea scandaloasă a acestui liceu? Au obţinut tot ce doreau.
Ce doresc şi urmează ca ei să mai obţină? Autonomia Teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc, autonomie teritorială pe criterii etnice. Nu se lăuda un lider al UDMR că, şi aceasta, va fi obţinută, probabil chiar în Anul Centenarului Unirii! Ce insultă!
Culmea culmilor, ruşinea ruşinilor! Chiar a doua zi, UDMR a depus, la Parlament, un alt proiect de lege, privind „Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc” (cuprinzând judeţele Harghita, Covasna şi Mureş). Pofta iredentistă vine mâncând din răbdarea şi din toleranţa românească! Lacomi, întotdeauna nesătui, mai ales când e vorba de pământul românesc, ăstora oricât şi orice le-ai da, tot nemulţumiţi vor fi şi vor dori mai mult! Dacă le întinzi un deget, ei îţi înhaţă şi-ţi muşcă mâna întreagă. Aşa sunt obişnuiţi!
După acest precedent, acei adormiţi parlamentari, care se aflau în somn adânc, atunci când, în Senat, a fost votat acel proiect al UDMR, total antiromânesc, s-ar putea ca să voteze, ca şi la 7 februarie 2018, şi proiectul de lege, udemerist, pentru ruperea, pentru destructurarea „statului naţional, unitar şi indivizibil” românesc. Cu aceşti trădători de neam e posibil orice şi oricând. Şi te poţi aştepta la orice!

Domnului ing. Ioan Paul Mărginean, preşedintele Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” - Deva

Mă declar profund surprins de conţinutul SCRISORII DESCHISE. Este o documentaţie elaborată şi energică. Sunt gânduri cumpătate adunate la un loc care, dacă s-ar împlini, ar duce la izbăvire, cunoaştere/recunoaştere pentru Neamul Românesc.
Este un mesaj tulburător, un strigăt din Stâncile Apusenilor, care trebuie ridicat la lumină, publicat şi un program de acţiune de care să ne ţinem.
Este un raţionament zdrobitor pct. 9, de unde desprind ca esenţial faptul argumentat de a fi oprite restituirile către urmaşii grofilor, conţilor, baronilor care în istorie, peste un mileniu, au săvârşit un genocid permanent împotriva românilor - locuitori dintotdeauna în această vatră nestinsă.
Toate proprietăţile pe care le-au avut şi le mai revendică ei ca foşti mari latifundiari, peste 80% din Transilvania, au fost obţinute prin rapt, silnicie, folosindu-se de oportunităţi şi complicităţi istorice. Strigătul gliei, al morţilor fără nume şi fără mormânt dă drept de răsplată supremă ca în urma analizei dobândirilor de proprietate până la origini, în vremuri tulburi, să ni se facă dreptate cel puţin în sensul solicitat de dumeavoastră, adică eu cred 2/3 din ce pretind şi peste 3.000 miliarde de euro.
Să nu uităm că în Ungaria au rămas marile averi ale românilor: Gojdu Emanoil, Sina Dumba, Mocioni Alexandru şi alţii, peste 200.000 de proprietăţi (mai mari sau mai mici) ale ASTREI, bisericilor româneşti, ale unor societăţi (Albina), chiar ale unor particulari, iar Ungaria nu a restituit nici măcar una în mod simbolic.
Trebuie format un grup de lucru / specialişti, care să fie vocali, să creeze o masă critică, pentru că suntem atacaţi de la rădăcină. În mare parte se datorează şi acelor trădări făcute din rândurile noastre, ale românii, a unora care au ajuns în demnităţi publice şi decid împotriva României.
Cu voia dumeavoastră, am să popularizez SCRISOAREA DESCHISĂ. Ea poate constitui un model după care să se alcătuiască un program de atitudini, de acţiuni ferme pentru a îndrepta lucrurile, pentru a opri direcţia greşită spre care ne ducem… direct în prăpastie.
Sunteţi de admirat pentru acurateţea ideilor şi pentru consecvenţă!
Cu prietenie şi consideraţie,

prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

Se apropie „Zilele Sfântu-Gheorghe” şi începe tradiţionala, de acum, luptă pentru a se demonstra „cine face legea” pe aici.
Deşi „Zilele Sfântu-Gheorghe”, zilele oraşului nostru, sunt produsul Fundaţiei „Mihai Viteazul” - puţini ştiu acest lucru, iar dacă-l ştiu, spre ruşinea lor, nu-l recunosc! -, noi, românii din municipiul reşedinţă al judeţului Covasna, am ajuns cu timpul aproape spectatori la acest eveniment ce se desfăşoară fără întrerupere din anul 1991, aflat, deci, la ediţia a XXVII-a. Am rămas, în schimb, contribuabili statornici, pentru că şi din banii noştri se finanţează activităţile organizate.
Fiind zilele oraşului nostru, nu înţelegem de ce nu se instituie un colectiv de organizare format din reprezentanţi ai ambelor comunităţi, pentru ca activităţile prevăzute să fie organizate de comun acord. Totul se face, an de an, în mare tăcere, şi, la un moment dat, ne trezim cu un program tipărit unde existăm şi noi pe ici, pe colo.
Cu totul întâmplător am auzit, spre exemplu, că anul acesta scena din faţa Magazinului Universal „Şugaş” nu va mai exista, întrucât, vezi Doamne!, strică estetica centrului urbei (?!). Aceasta era scena pe care evoluau majoritatea formaţiilor artistice româneşti, care, probabil, deranjau urechile „sensibile” ale unora.
Şi atunci, o „eminenţă cenuşie” a luat hotărârea generală (să sperăm, nu şi definitivă) de a muta această scenă - unde credeţi?! - în curtea Liceului de Arte, adică undeva cât mai în spate, pentru a nu deranja pe nimeni.
Eu aş propune un sondaj de opinie, ca să vedem câţi dintre cetăţenii urbei ştiu unde se află Liceul de Arte, ca să nu mai vorbim de locuitorii judeţului sau a celor veniţi din judeţele apropiate. Omul vine la zilele oraşului, vizitează zona centrală, şi pleacă. Cine va merge, oare, în curtea Liceului de Arte, ca să vadă rulând formaţiile artistice populare româneşti?!
Noi am mai avut parte de un asemenea tratament cu câţiva ani în urmă, când am evoluat cocoţaţi, undeva pe dealul din spatele Muzeului Secuiesc. Acum, problema este cam aceeaşi: să fim mutaţi undeva cât mai în spate, să nu avem audienţă. Cineva spunea, mai în glumă, mai în serios, că e bine că nu ne-au expediat în piaţeta de la benzinăria de la „Trei Trandafiri”! Adică niţel şi mai încolo, spre margine! (Mă gândeam dacă să scriu asta, sau nu, că poate le dăm idei.)
Să sperăm că vom fi auziţi de cine trebuie şi ni se va reda locul cu care lumea este deja obişnuită, cel din centrul oraşului, din faţa Magazinului „Şugaş”. Altfel, propunem ca taxele locale să fie plătite proporţional cu locul care ni se repartizează pe scenă la zilele oraşului, adică undeva în spate!
Ne-am săturat ca în fiecare an să fim nevoiţi să reluăm aceleaşi discuţii. Ne-am săturat să fim împinşi tot timpul mai în spate, firmele româneşti care expun la tarabe să fie inexistente, iar delegaţiile invitate să participe la eveniment să vină mereu şi mereu numai din Ungaria! Ca să nu mai vorbim despre superba confruntare anuală PRO URBE, devenită, din 2014, PRO UDMR, aflată în plină derulare în momentul de faţă şi asupra căreia vom reveni în viitorul apropiat.
Până atunci, aşteptăm şi opiniile celor în drept pe această temă, cu atât mai mult cu cât trăim nu evenimentele unui an obişnuit, ci ale unui an de excepţie, ANUL CENTENAR!

Asociaţia non-profit şi apolitică „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, din municipiul Deva, adresează prezenta

SCRISOARE DESCHISĂ

autorităţilor şi instituţiilor publice, membrilor acestora, asociaţiilor cultural-patriotice, media, bisericii şi iubitorilor Neamului Daco-Românesc Multimilenar,
prin care înaintează spre analiză şi dezbatere în vederea rezolvării, o serie de sugestii şi probleme adunate de la români în general şi de la românii ardeleni-moţi în special, vizând identitatea, demnitatea, dreptatea, adevărul şi armonia Naţiunii Române,
ţinând seama că în acest an, 2018, celebrăm:
- 100 de ani de la cea mai recentă Unire a românilor, 100 de ani de la cea de a treia Revoluţie română transilvană şi 100 de ani de la Marea Adunare de la Alba-Iulia;
- 2078 de ani de la prima unire a daco-românilor sub sceptrul marelui rege Burebista;
- 580 de ani de la aprobarea convenţiei rasiste „Unio Trium Nationum” încheiată între tiranii asupritori unguri, saşi şi secui, declanşatoare oficială a înrobirii românilor ardeleni declaraţi „toleraţi” în propria Ţară de către „barbarii de tirani”;
- 170 de ani de la declanşarea în 1848 a Revoluţiei şi războiului de autoapărare al românilor ardeleni sub conducerea Marelui Erou Avram Iancu.

Motto:
1) „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită (…) tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunei mele”
(Avram Iancu, „Ultima mea voinţă” - Câmpeni, 20 decembrie 1850)

2) „Un veac de Românie n-a şters Mileniul de robie!”
(O vorbă populară din Ardeal)

1. Înfiinţarea la TVR 1 a Emisiunii „Glasul Moţilor” având o anumită zi şi oră de difuzare, iar organizarea şi numărul de minute de emisie asemănător cu cel al Emisiunii în limba maghiară, pentru că şi numărul moţilor-români este cam acelaşi cu cel al maghiarilor-români, iar maghiarii au fost declaraţi minoritari abia de la 1918 pe când moţii de la 1437 („toleraţi”). De asemenea, în scopul unei armonizări a grupurilor etnice din România, emisiunea „Convieţuiri” ar trebui extinsă ca durată şi complexitate, pentru a putea să fie prezentate nediscriminatoriu nu numai doar cele vreo 20 de grupuri etnice „neromâneşti”, ci şi celelalte vreo 80 de grupuri etnice româneşti, vezi www.romanianmuseum.com, în care se regăsesc şi moţii, pădurenii, oşenii, bănăţenii etc., toţi „trăind împreună” = convieţuind.
2. „Eroii Naţiunii Române şi ai Neamului Daco-Românesc Multimilenar” să aibă acelaşi statut, respect, cinstire şi acţiuni alocate din partea Guvernului României şi a Oficiului Naţional „Cultul Eroilor”, ca şi „eroii patriei”. În acest scop, spre exemplu, se consideră necesar ca în HG 635/29.04.2004 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), aflat în subordinea Guvernului României, precum şi în alte legi şi normative specifice, să fie modificată corespunzător sintagma „eroii patriei” astfel: la art. 3 textul „În îndeplinirea scopului său, Oficiul îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: a) cinstirea eroilor patriei... se va înlocui cu „În îndeplinirea scopului său, Oficiul îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: a) cinstirea eroilor patriei, ai Naţiunii Române şi ai Neamului Daco-Românesc Multimilenar”; la fel şi la art. 33 în textul „Lucrările de restaurare se execută în scopul eternizării memoriei celor căzuţi pentru patrie şi au în vedere respectarea, pe cât posibil, a formei şi amenajărilor iniţiale ale mormântului sau operei comemorative de război…”, sintagma „căzuţi pentru patrie”, de înlocuit corespunzător. De asemenea, mormintele şi locurile de supliciu ale românilor căzuţi în Revoluţiile transilvane de la 1784-1785, 1848-1849, 1918-1919, precum şi în Revoluţia din 1989, să fie considerate morminte de război sau de onoare, după caz. Dacă nu se operează modificările semnalate, marii eroi ai Neamului şi Naţiei Române dinainte de constituirea / recunoaşterea oficială a României „mici” (24.01.1859 / 11.12.1861), respectiv a României Mari (01.12.1918 / 28.10.1920), precum Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Iancu de Hunedoara, Horea, Cloşca, Crişan şi atâţia alţii, în mod oficial, nu ar mai fi consideraţi ca eroi, iar numele, cinstirea lor, mormintele sau monumentele lor nu s-ar putea bucura de cinstire, îngrijire şi fonduri.
3. Promovarea unui adevărat CULT al EROILOR Neamului nostru Daco-Românesc Multimilenar, al Eroilor Naţiunii Române şi Eroilor Patriei noastre România, la toate nivelele Statului Român, de la Preşedinte până la copilul de grădiniţă, de la un simplu cetăţean până la orice instituţie, şcoală, organizaţie politică sau nonguvernamentală. În acest scop, considerăm necesar: 3.1. Statul Român trebuie să acrediteze una sau mai multe din instituţiile sale (inclusiv Guvernul şi Academia Română) pentru a se implica şi ocupa de cunoaşterea, recunoaşterea, cinstirea şi punerea în valoare a Eroilor Naţiunii şi ai Neamului Daco-Românesc, eventual înfiinţarea unei secţii a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE); 3.2. Eroii, martirii şi luptătorii pentru un Ardeal daco-românesc liber şi fericit să fie scoşi din uitare şi să fie puşi în locul care li se cuvine. Numai între 1848-1849 au fost omorâţi peste 40.000 de români; unde se pomeneşte numele lor, unde îşi au Mausoleul?!
3.3. Să apară în Monitorul Oficial liste nominale oficiale cu eroii şi martirii ucişi în revoluţiile conduse de Horia, 1784-1785, şi respectiv, Avram Iancu, 1848-1849, în număr de peste 40.000, similar cu listele publicate pentru martirii şi revoluţionarii din 1989. În Monitorul Oficial nu apar ca şi eroi naţionali nici măcar prefecţii şi tribunii lui Avram Iancu, iar Crăişorul Munţilor abia în 2017 a fost declarat Erou Naţional, după îndelungi tergiversări, deşi în conştiinţa ardelenilor români era declarat de la 1848 încoace; 3.4. Să fie gravate numele eroilor şi martirilor români din confruntările pentru apărarea, eliberarea sau dezrobirea Ardealului pe zidul exterior ce va trebui reabilitat al Panteonului de la Ţebea, care va deveni astfel „îmbrăcat” cu plăci de granit scrise cu nume de eroi şi martiri (vezi Certificatul de urbanism eliberat prin grija Asociaţia noastre în anul 2005); 3.5. Să fie construit un Mausoleu la Ţebea pentru eroii din toate timpurile care au luptat pentru libertatea şi fericirea Neamului Daco-Românesc, nu departe de actualul Pantheon, prin implicarea financiară şi efectivă a Guvernului, Bisericii şi Armatei Române, în care să fie aduse, funcţie de posibilităţi, şi oseminte ale unor eroi şi martiri ai neamului (vezi şi detalii în Revista „Ţara Iancului” nr. 3 şi nr. 4, inclusiv numele sutelor de donatori şi susţinători pentru realizarea acestui Mausoleu);
3.6. Ridicarea unor monumente / plăci pentru evocarea de evenimente importante istorice şi cinstirea unor eroi, martiri, luptători, personalităţi româneşti (vezi şi punctul 3.7. de mai jos) trebuie să stea permanent în atenţia instituţiilor locale, judeţene şi centrale. Spre exemplu, în munipiul Deva, capitala judeţului Hunedoara, implicată activ în toate cele 3 Revoluţii transilvane, lipsesc monumente spre cinstea unor mari eroi şi personalităţi ale Neamului pe care i-a dat acest judeţ: Burebista, Iancu de Hunedoara, Aurel Vlaicu, Nicolae Densuşianu, Ovid Densuşianu ş.a.; lipseşte un monument pe măsură în memoria unui mare carnagiu petrecut la 8 noiembrie 1784 la asaltul asupra Cetăţii Deva, când un număr de 72 de iobagi au căzut în luptă şi 86 iobagi au fost decapitaţi (dr. Octavian Floca); lipseşte, de asemenea, un monument în cinstea lui Avram Iancu şi a generalilor (prefecţi) săi, prezenţi la Deva, în 18 august 1849, la capitularea unei părţi a armatei cotropitoare ungureşti;
3.7. Să fie declarate prin lege sau H.G. localităţi martir acele sate, comune, oraşe care, în timpul luptelor şi revoluţiilor de la 1784-1785, 1848-1849, 1918-1919 etc., prin martirajul locuitorilor lor, merită acest titlu (exemplu: dacă localitatea Ip a fost declarată prin Legea 76/95, pe bună dreptate, localitate martir datorită genocidului provocat de horthyişti în data de 13/14 septembrie 1940, cu 157 de morţi, şi localitatea Târnava de Criş, judeţul Hunedoara, unde au fost ucişi într-o singură zi circa 1.000 de români ardeleni în data de 8 noiembrie 1848 de către ungurii invadatori, ar trebui declarată, ca şi multe altele, localitate-martir);
3.8. Eroii şi martirii locali, din comune şi oraşe să dobândească prin grija primăriilor şi consiliilor locale, titlul de „cetăţean de onoare postmortem” ai localităţilor respective (cum a procedat comuna Albac, judeţul Alba), iar străzi, amfiteatre, săli festive etc. să poarte nume ale acestora;
3.9. În unităţi şcolare, prin grija Ministerului de resort, cultul eroilor daco-români trebuie să răzbată ca un fir roşu prin programe, manuale, vizite tematice pentru cunoaşterea faptelor, vieţii, luptei şi jertfei înaintaşilor pentru libertate, glie, credinţă, drepturi şi dreptate;
3.10. În spiritul echităţii şi dreptăţii, la postul naţional de televiziune TVR 1, emisiunea „Ora Regelui” ar trebui să se transforme în „Ora regilor, domnitorilor, eroilor şi martirilor daco-români”, pentru ca să poată fi cunoscute şi faptele unei pleiade de regi şi domnitori cu merite extraordinare pentru soarta Ţării, a Poporului Daco-Român şi chiar a Europei, ca Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mircea cel Bătrân, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş ş.a., precum şi a unor eroi şi martiri ca Horia, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu şi alţii.
4. Să fie condamnate şi înfierate prin declaraţii, hotărâri, legi, crimele imprescriptibile contra umanităţii, genocidul, rasismul, atrocităţile, jafurile, distrugerile practicate împotriva românilor ardeleni de către tirania ungurească în decursul veacurilor (inclusiv documentele şi legile permisive, ca „Unio Trium Nationum”), culminând cu: cele din războiul nedrept al Ungariei condus de Kossuth pentru cucerirea Ardealului de la 1848-1849 ; cu cele din războiul din 1916-1919 (inclusiv în perioada guvernării ungare comuniste asupra Ardealului din anul 1919); cât şi cu cele din perioada ocupaţiei vremelnice a Ardealului de Nord între anii 1940-1945, şi să fie prezentate în faţa opiniei publice şi justiţiei naţionale, europene şi internaţionale, obligând Ungaria la scuze şi compensaţii pentru aceste atrocităţi.
5. Împlinirea hotărârii plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia („Rezoluţiunea Adunării Naţionale ” pct. III.1 şi pct III.5), care nu a funcţionat în totalitate pentru românii ardeleni nici până în prezent: • „Fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc” … „Poporul” românilor ardeleni, minoritar în drepturi timp de 1000 de ani şi „tolerat” oficial 480 de ani, trebuie să se regăsească în toate instituţiile Ţării în raportul de 4 la 1 faţă de maghiari, atât cât este raportul numeric români faţă de maghiari în Transilvania.
6. Să fie restituite sau acordate compensaţii pentru minele şi şteampurile naţionalizate de către stat în 11 iunie 1948, urmaşilor vechilor proprietari, sau comunităţilor (localităţilor) de care aparţineau, fapt care ar crea locuri de muncă şi bunăstare localnicilor. Spre exemplu, numai cele 300 de şteampuri naţionalizate de pe valea Roşiei Montane aveau o valoare de peste 1.200 kg de aur. Iar din aurul extras din mina sa în secolul al XIX-lea, Mihăilă Gritta din Roşia Montană a construit în Ardeal 7 biserici şi 7 şcoli, majoritatea existând şi azi.
7. Elaborarea, în virtutea art. 47 (1) din Constituţia României, a unui Program de lungă durată pentru dezvoltarea şi emanciparea Ardealului în general, şi al Munţilor Apuseni în special, asumat prin Lege şi de toate forţele politice, asigurându-se fonduri aferente prin care să fie realizate măsuri privind:
7.1. În conformitate cu art. 135.2.a.(d) din Constituţie să fie repus în funcţie şi dezvoltat mineritul în Ţară, pentru valorificarea tuturor bogăţiilor naturale (aur, argint, cupru, sulf, zinc, fier, molibden, uraniu, caolin, calcită, cuarţ etc.) pe baza unui proiect şi program complex desfăşurat pe perioade scurte, medii şi lungi, dar fără desfiinţări de localităţi şi strămutări de populaţie, adoptat în consens de către toate forţele politice, sociale, economice cu implicarea financiară şi managerială a Statului Român. (Prin anii 1980, au fost elaborate de specialiştii români proiecte pentru dublarea producţiei de aur a României; cine le valorifică astăzi??)
7.2. Acordarea de facilităţi localnicilor din Ardeal şi nu numai, pentru revigorarea ocupaţiilor de obţinere a aurului prin meserii şi mijloace tradiţionale meşteşugăreşti, respectiv repunerea în aplicare, în formă adaptată, a vechiului Decret nr. 46/1980 privind extragerea şi valorificarea aurului din nisipurile aluvionare, abrogat nejustificat prin Legea 7/1998;
7.3. Desfiinţarea sau reducerea drastică a taxelor şi impozitelor pentru cetăţenii şi microintreprinderile din comunele Munţilor Apuseni în scopul evitării depopulării acestora;
7.4. Dezvoltarea infrastructurii inclusiv prin repunerea în funcţiune a liniilor ferate Brad-Deva şi Abrud-Turda şi modernizarea reţelelor de drumuri;
7.5. Adaptarea ramurilor economice şi a sistemului de învăţământ la specificul Munţilor Apuseni în domenii ca: obţinerea şi prelucrarea aurului tradiţional (inclusiv înfiinţarea de „muzee vii” de la obţinerea aurului cu şaitrocul sau exploatare subterană pe filon până la bijuterii), silvicultură, agricultura de munte, creşterea vitelor, turism, cultivarea inului şi cânepii, dezvoltarea industriei textile tradiţionale din produse vegetale şi animale (incusiv „muzee vii”) cu sprijinirea masivă de către stat a unor astfel de activităţi;
7.6. Fiecare ciclu de învăţământ - gimnazial, liceal, universitar - ar trebui dimensionat ca pe lângă cunoştinţele teoretice să „producă” meseriaşi pentru toate sectoarele economice;
7.7. Instituirea unui patriotism sănătos în toate sectoarele de activitate (cultural, educativ, economic etc.): „Consider că avem şi noi nevoie, la fel ca şi alte ţări, de o politică bazată pe patriotism economic. În actualele condiţii, cred că patriotismul economic în România nu ar însemna nimic mai mult decât a fi realist şi sincer cu propriul popor” (prof. univ. dr. Mircea Coşea).
8. Crearea unor institute şi instituţii pentru păstrarea identităţii românilor din Ardeal, similare cu unele existente deja în România, al căror sediu să fie în Ardeal sau cu filiale în localităţi-martir şi istorice de pe Arieş şi Criş, ca de exemplu:
8.1. Înfiinţarea unui Institut al celor trei Revoluţii Române Transilvane de la 1784-1785, 1848-1849 şi 1918-1919 (peste 40.000 de morţi), după modelul actualului Institut al Revoluţiei Române (IRRD) din 1989 (1104 morţi), care are 25 de posturi bugetate;
8.2. Crearea în cadrul Guvernului României a unui Secretariat pentru problemele revoluţionarilor, voluntarilor, luptătorilor şi eroilor români transilvăneni, din Revoluţiile de la 1784-1785, 1848-49, 1918-1919, pentru memoria lor şi problemele urmaşilor acestora, având ca model actualul Secretariat de Stat pentru problemele revoluţionarilor din 1989 (34 de posturi bugetate);
8.3. Înfiinţarea unui Institut de Investigare a crimelor şi samavolniciilor contra românilor „toleraţi” în perioadele 1437- 1918 şi 1940-1945, investigând genocidul în masă, crimele împotriva umanităţii, nedreptăţile, deportările, confiscările de avere săvârşite contra românilor din Transilvania în aceste perioade, având ca model Institutul (IICMR) de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (care are acum 35 de posturi bugetate);
8.4. Extinderea atribuţiilor actualului Institut pentru Studierea Problemelor Minorităţilor (ISPMN), cu sediul în Cluj Napoca, aflat în subordinea Secretariatului General al României (cu un număr actual de 36 de salariaţi), încât să fie studiate pe lângă problemele unor minorităţi şi problemele grupurilor etnice „tolerate” care au existat pe teritoriul actual al României (deci inclusiv românii din Ardeal „toleraţi” între anii 1437-1918 şi 1940-1945), înfiinţându-se, în acest sens, şi o filială la Câmpeni, capitală revoluţionară a lui Avram Iancu şi a românilor „toleraţi”.
9. Stoparea şi reconsiderarea tuturor retrocedărilor de averi şi imobile din Ardeal şi Munţii Apuseni, până când nu se realizează următoarele deziderate:
9.1. Aplicarea hotărârii plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia („Rezoluţiunea Adunării Naţionale” pct. III.5), care nu este împlinită nici azi pentru mulţi români ardeleni: • Reforma agrară radicală: „(…) i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui”.;
9.2. În contul celor 4 zile pe săptămână prestate gratuit de iobagii români ardeleni în perioada genocidului rasist anti-românesc (1437-1918), care ar valora astăzi în jur de 2000 de miliarde de euro, să fie trecute şi întabulate în proprietatea localităţilor respective sau a Statului Român (ori compensate în bani) cote de 1/2 parte din toate proprietăţile restituite sau restituibile urmaşilor grofilor şi nobililor unguri, austrieci sau nemţi care au beneficiat de acele prestaţii. Până atunci să fie stopate toate retrocedările de terenuri, pământ, păduri, imobile;
9.3. Să fie considerate ilegale restituirile de proprietăţi din Ardeal în favoarea urmaşilor grofilor şi nobililor şi a bisericilor neortodoxe, şi considerate ca fiind date în folosinţă, nu în proprietate, până când Ungaria nu îşi îndeplineşte obligaţia de a restitui arhivele cu documentele originale ale cărţilor funciare ale proprietăţilor din Ardeal, obligaţie care îi revenea după 1918, fără de care orice retrocedare este îndoielnică. Retrocedările din ultimii ani sunt „un tablou de coşmar al Transilvaniei abandonate de guralivii ei politicieni de la Bucureşti” (Ion Longin Popescu, „Formula AS”, nr. 1078); „Transilvania avea, până la Marea Unire din 1918, statut de provincie feudală aparţinând Ungariei. Deci, erau în jur de 200 de familii de magnaţi, grofi, conţi care deţineau 80 la sută din proprietăţile Transilvanei, pentru faptul că restul populaţiei nu avea dreptul să le deţină. (…) Aceste proprietăţi au fost preluate de către Statul Român în urma unui contencios purtat la organismele internaţionale de atunci: Liga Naţiunilor, Conferinţa Miniştrilor de Externe” … „România a plătit 3,2 tone de aur în franci şi coroane, pentru acele terenuri şi proprietăţi” … „Un sat întreg din Arad - Nadăş a fost retrocedat şi 1.200 de oameni ar putea fi obligaţi să-şi părăsească locuinţele” (prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop - Ediţia de duminică, 13 octombrie 2013 a emisiunii „Secvenţial”, Antena 3);
9.4. Retrocedarea moştenirii marelui mecena Emanoil Gojdu, care, la 4 noiembrie 1869, dona testamentar „acelei părţi a Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania care ţin de legea răsăritean-ortodoxă” (deci nu Statului Român) o avere impresionantă echivalentă astăzi cu peste şapte miliarde de euro;
9.5. Restituirea datoriei Germaniei către România în valoare azi de peste 18 miliarde de euro, rămasă neachitată dinainte de anul 1944.
10. Înlăturarea unor prevederi care sunt ambigui, nelegale, neconstituţionale şi care sunt discriminatorii în multe cazuri pentru grupul etnic al românilor ardeleni, încălcând atât reguli elementare de bună-convieţuire, cât şi a art. 6 (2) din Constituţia României („Măsurile luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români”). Enumerăm dintre acestea:
10.1. Definiţia de minoritate naţională adoptată prin legile electorale trebuie schimbată („prin minoritate naţională se înţelege acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale”), în sensul că însuşi rezultatele Recensământului populaţiei defineşte numele şi numărul de cetăţeni români aparţinând unor minorităţi. Dacă la cetăţenii români de etnie chineză (peste 2000 ca număr după recensământ) s-ar aplica definiţia de mai sus, ar rezulta că nu ar face parte din populaţia Ţării ca minoritate pentru că nu sunt cuprinşi în Consiliul Minorităţilor, ceea ce este contrazis de realitate;
10.2. Redefinirea şi reorganizarea Consiliului Minorităţilor Naţionale, definit prin HG 589/2001 ca fiind „organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Informaţiilor Publice”. Se impune în actualele condiţii, trecerea sa în subordinea Parlamentului României, cu o nouă denumire, şi anume „Consiliul Minorităţilor Naţionale şi Grupurilor etnice reprezentate în Parlamentul României”, unde, pe bază de principii prestabilite şi documentaţie elaborată şi aprobată aprioric, ar urma să fie stabilită componenţa acestui Consiliu din care ar urma să facă parte pe lângă minorităţi şi grupuri etnice distincte (românii ardeleni) care au fost minoritare în drepturi un mileniu întreg, nu o sută de ani. În decizia Parlamenului ar trebui să se ţină seama atât de experienţa altor ţări (vezi definiţia minorităţii în Polonia şi Slovacia), cât şi de aplicarea principiului reciprocităţii între state, în virtutea căruia să se asigure şi românilor din statele-mamă ale minorităţilor condiţii şi drepturi similar cu cele din România;
10.3. „Discriminarea” pozitivă existentă azi în legile electorale pentru 18 minorităţi, după peste 25 de ani de alegeri libere, considerăm că nu mai este necesară, este anticonstituţională şi chiar nocivă pentru climatul de armonie şi egalitate necesar în Ţară, şi ar trebui să dispară. În caz contrar, discriminarea ar trebui acordată şi grupurilor etnice ale românilor ardeleni care au avut parte 1000 de ani de un tratament inuman de etnie „tolerată”, de „sclavi în vechiul nost- pământ”, din partea celor pe care Imnul Ţării îi denumeşte „barbarii de tirani”;
10.4. Indiferent de modul de soluţionare a problematicii propuse, având în vedere ponderea de 70,6% români şi 17,9% maghiari în Transilvania, precum şi hotărârea de la Alba-Iulia menţionată la pct. 5 de mai sus, „în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării” şi în instituţiile Statului Român, raportul român ardelean / maghiar ar trebui să fie de 4 la 1;
10.5. Elaborarea de către instituţiile statului abilitate şi introducerea lor în spaţiul public, educaţional, instituţional, naţional şi european a unor definiţii actualizate, corecte, pentru noţiuni legislative şi evenimente istorice ţinând seama de realităţi, legi şi dreptate. Exemple:
a) Revenirea la denumirile româneşti din cele ungurizate forţat, prin legi, înainte de 1918 pentru nume de persoane, denumiri de râuri, localităţi etc.. Denumirea localităţilor în limba minorităţilor să nu fie confundată cu denumirea dată acestor localităţi de alte state, cândva medievale. Exemplu: Cluj-Napoca, denumire pe teritoriul Statului Român, va fi în limba maghiară Kluzs-Napoka, nu Kolozsvar, care era denumirea dată de statul medieval austro-ungar pe teritoriul său. Pentru eliminarea confuziilor se impune publicarea în Monitorul Oficial a denumirilor de localităţi, râuri, forme de relief etc. în limbile română şi, de la caz la caz, în limbi de circulaţie internaţională, cât şi a minorităţilor, spre a nu se confunda cu denumirile date în vremuri apuse de alte state inclusiv de Imperiul austro-ungar.
b) Revoluţia maghiară de la 1848 a izbucnit şi s-a desfăşurat, ca orice revoluţie, pe teritoriul ţării lor, Ungaria, începând cu 15 martie. S-a desprins de Imperiul habsurgic, s-a constituit ca stat independent cu armată şi guvern propriu. Când trupele sale au trecut graniţa în Principatul autonom al Transilvaniei, neţinând seama de dorinţa plebiscitară a românilor şi saşilor exprimată în cele 3 adunări de la Blaj, denumirea de „revolutionari” şi „armată revoluţionară ungară” i-a sfârşit. Noul stat Ungaria şi armata sa au declanşat un război de cucerire şi cotropire a Ardealului, iar revoluţionarii lor, denumiţi aşa cât timp erau pe teritoriul ungar, au devenit cotropitori şi criminali ai ardelenilor.
11. Reorganizări, adaptări, modificări
11.1. Reorganizarea administrativă a Zonei Apusenilor, după modelul Covasna-Harghita, în două judeţe, unul pe Crişuri (Zarand), capitala la Brad, şi altul pe Arieş, având capitala la Câmpeni. Aceasta ar avea un rol benefic pentru aceste zone neglijate de veacuri, deşi de aici au plecat spre Viena şi Budapesta, înainte de unire, aur şi bunuri în valoare de 857.000 kg echivalent aur (G. Smeu - pag. 35);
11.2. Aşa cum Horea, Cloşca, Crişan şi tribunii lui Avram Iancu au acţionat împreună, niciodată judeţele Alba şi Hunedoara nu au fost despărţite în cursul istoriei. Şi acum au instituţii comune: Curtea de Apel Alba şi Mitropolia Ardealului de la Sibiu. Pe de altă parte, judeţul Hunedoara niciodată nu a făcut parte din Banat. Ar fi, deci, firesc ca judeţele Hunedoara şi Alba să facă parte din aceeaşi macroregiune administrativă, nu unul (Hunedoara) în Regiunea Vest şi altul (Alba) în Regiunea Centru.
11.3. În anul când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a provinciilor româneşti formând mult visata Românie Mare, este timpul să ne gândim la marii unificatori ai Neamului Daco-Românesc, Burebista şi Decebal, care îşi aveau capitala Regatului lor imens la Sarmizegetusa Regia, apoi Viteazul Mihai cu tronul său regesc unificator în apropierea Sarmizegetusei, la Alba-Iulia; apoi să ne gândim la vorbele rostite acum aproape 140 de ani de genialul Eminescu: „În România totul trebuie dacizat” şi să ne permitem a emite două umile ipoteze: „România să o redenumim DacoRomania”, iar „Capitala DacoRomâniei (măcar parlamentară) să fie la Alba-Iulia”. Ar fi benefic pentru Ţară şi Naţiune?!
11.4. Privind recensământul populaţiei sunt necesare adaptări. Niciodată un oltean nu va spune că e moldovean şi viceversa, dar amândoi vor spune că sunt români. Credem că la viitorul recensământ trebuie introduse la capitolul etnie diviziunile român-muntean, român-moldovean, român-ardelean etc., precum şi subdiviziunile român-ardelean-moţ, român-ardelean-pădurean, român-dobrogean-lipovean, român-oltean-vâlcean etc.. Aceste grupuri entice există în fapt de mii de ani. Trebuie să existe şi în documente oficiale, recensăminte;
11.5. Biserica şi Armata Română trebuie să lupte şi cu „arma legii” pentru binele Naţiunii Române, în sensul de a-şi revendica şi obţine dreptul constituţional uzurpat de a avea reprezentanţi numiţi după criterii anume în Parlamentul României şi Instituţia prezidenţială, aşa cum a fost în perioada interbelică (vezi Constituţia din 1923), ca factor de decizie preventiv de evitare a unor derapaje strategice, deoarece Armata şi Biserica, instituţii iubite de Popor, poartă şi răspunderea pentru asigurarea suveranităţii, prosperităţii, demnităţii şi credinţei străbune, pentru fericirea Ţării, Poporului şi Neamului Românesc.
11.6. Pentru o mai mare stabilitate politică şi armonie în Ţară se naşte întrebarea dacă pragul electoral nu ar fi benefic să fie ridicat de la 5%, la 7 % sau chiar 8%??
12. Iubirea faţă de România, respectul faţă de Neamul Daco-Românesc Multimilenar, de simbolurile sale şi eroii acestora, sunt sentimente care nu se pot impune nimănui, nu constituie obligaţii pentru nimeni din lumea asta mare, dar pentru toţi cetăţenii României de astăzi trebuie să fie condiţii sfinte, nenegociabile. Orice cetăţean român care nu-şi iubeşte Ţara şi Poporul din care face parte, trebuie să le părăsească, liber sau obligat, având notele de plată achitate în prealabil;
12.1. Statul Român trebuie să i-a măsuri ferme de modificare rapidă a unor prevederi legale (inclusiv jurământ de credinţă a cetăţenilor, introducerea de pedepse penale unde este cazul etc.) pentru armonizarea cu dorinţele, crezul şi jertfele Naţiunii Daco-Române, prin care să fie date regulamente clare şi exacte, care să nu mai permită acţiuni şi interpretări provocatoare antiromâneşti, batjocorirea Drapelului, a Stemei, a Ţării, a Poporului şi Neamului Daco-Românesc, a Eroilor şi Martirilor acestora;
12.2. În ceea ce priveşte mult mediatizatele probleme ale autonomiei ţinutului românesc cu o mie de secui = ţinutul „secuiesc”, cât şi unirea Republicii Moldova cu România, probleme deosebit de gingaşe, credem că dincolo de puţinele păreri sincere pro şi contra, mulţi dintre cei vocali le-au abordat propagandistic, fără profesionalism, unii dorind inflamarea societăţii şi destabilizarea zonei. În privinţa Transilvaniei, să nu uităm că aceasta cuprinde, în cele 9 judeţe ale sale, cel puţin 17 zone etnografice („ţări” sau „ţinuturi”), majoritatea având o vechime, o populaţie şi o civilizaţie de mii şi mii de ani (Ţara Moţilor, Ţara Zarandului, Ţara Haţegului, Ţara Făgăraşului, Ţinutul pădurenilor etc.); în acest context, pe acest tărâm binecuvântat, fiecare, dacă şi-ar propune, ar fi poate mai îndreptăţiţi să ceară autonomie decât fraţii lor de etnie maghiară, săsească etc. din zonele unde aceştia sunt majoritari. Dar nu o fac pentru că ştiu, la fel ca majoritatea tuturor cetăţenilor români de orice etnie ar fi, că puterea stă mai ales în unirea din interiorul graniţelor României. Nu trebuie uitate lecţiile istoriei, chiar dacă ne referim numai la cauzele declanşării Revoluţiilor române transilvane, la crimele de la Ip, Treznea, Moisei şi altele, de la cedarea prea uşoară a Ardealului, Basarabiei şi Bucovinei, la confruntările interetnice regretabile din 1990 ş.a..
Statului Român, vecinilor şi aliaţilor săi, cu instituţiile, partidele politice, societatea civilă, bisericile şi conducătorilor lor, le revine un rol hotărâtor, până nu e prea târziu, de a fi catalizatori şi organizatori al unui cadru instituţional, multiprofesional, multiconfesional, multietnic, multistatal şi european de abordare fără patimă, al acestor probleme, în interesul cetăţenilor şi al unei Europe armonioase, stabile şi prospere.
ing. Ioan Paul Mărginean,
preşedinte fondator al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”

Deva, 2 februarie 2018
(www.taraiancului.ro)