Parlamentul României
Camera Deputaţilor
_________________________
INTERPELARE
Adresată: Guvernului României,
Doamnei prim-ministru Vasilica Viorica Dăncilă;
Ministerului Afacerilor Externe,
Domnului ministru Teodor Meleşcanu
Data: 14.05 2018
De către: Deputat PMP de Mureş - Marius Paşcan
Obiectul interpelării: Comisia de Guvernare a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale se întruneşte „strategic” la Covasna
În temeiul art. 112, alin. 1, din Constituţia României şi a art. 201, 202 şi 203 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintez prezenta interpelare.
_________________________________________________________
Doamnă prim-ministru,
Domnule ministru,
În perioada 30-31 mai 2018, la invitaţia Consiliului Judeţean Covasna, Comisia de Guvernare a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale îşi va ţine şedinţa ordinară în judeţul Covasna, la Băile Balvanyos, urmată de o conferinţă pe tema „Utilizării limbilor străine de către autorităţile locale şi regionale”, manifestare pentru care sunt alocaţi 10 mii de euro din bugetul local al Consiliului Judeţean Covasna. Vă informez că UDMR-istul Gruman Robert, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a fost ales şi în funcţia de vicepreşedinte al Camerei regiunilor la Strasbourg, acesta pledând consecvent de-a lungul timpului pentru autonomia teritorială pe criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut secuiesc” şi oficializarea limbii maghiare în România.
Conform informaţiilor apărute în media, raportorul Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, Magyar Anna, care participă la realizarea Raportului privind punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute de Carta europeană a limbilor minoritare sau regionale, a efectuat în urmă cu câteva zile o vizită de documentare în judeţul Covasna, la invitaţia autorităţilor locale. Cu această ocazie a remarcat, într-o conferinţă de presă (vezi paginile 13-15), interesul şi efortul autorităţilor locale privind folosirea limbii maghiare în administraţia publică, dar şi faptul că există anumite probleme legate de interpretarea şi aplicarea prevederilor Cartei europene a limbilor minoritare sau regionale, ratificată de România în urmă cu aproape zece ani. Raportorul Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei s-a chiar antepronunţat arătând că „din partea Consiliului Judeţean există acest efort, ca aceste drepturi ale minorităţilor să fie asigurate, dar, după cum au spus, parcă ar trebui să danseze legaţi la mâini şi la picioare şi nu au posibilităţi suficiente de a aplica în mod corespunzător aceste legi”. (…) „Această asigurare a drepturilor bilingve aduce după sine şi nişte costuri şi probleme financiare ce trebuie puse în aplicare la nivel local şi regional. În raport trebuie să existe nişte regulamente clare în vederea asigurării acestui buget, pentru că e diferit aplicat şi interpretat în întreaga Europă”, a mai spus Magyar Anna.
În contextul vizitei menţionate a raportorului Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, iată ce a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor: „Este evident că rezolvarea problemei este aceea ca limba maghiară să devină oficială în Ţinutul Secuiesc, alături de limba română, această soluţie fiind recomandată şi în Carta europeană a limbilor minoritare sau regionale”, acesta evidenţiind că, în ceea ce priveşte aspectele lingvistice, nu se doreşte mai mult decât ceea ce este general acceptat în alte ţări europene.
Iată ce declară şi Gruman Robert, vicepreşedinte din partea UDMR al Consiliului Judeţean Covasna, vicepreşedinte al Camerei regiunilor la Strasbourg: „Problema limbii este o problemă reală de pe lista lungă a discriminărilor cu care se confruntă zilnic comunitatea maghiară din România. Auzim de multe ori că România este ţara model în ceea ce priveşte apărarea minorităţilor etnice, însă realitatea este total diferită. Misiunile ale căror sarcină este să dezvăluie date, pot dovedi modul în care o ţară se raportează la minorităţile naţionale băştinaşe de pe teritoriul ei, modul în care respectă aceste comunităţi şi varietatea lor culturală sau contrar acesteia că existenţa minorităţii este o povară pentru societatea majoritară şi pentru elita socială”.
Aşadar, Comisia de Guvernare a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din cadrul Consiliului Europei se va întruni, la finele lunii mai, la Băile Balvanyos, la invitaţia conducerii Consiliului Judeţean Covasna. Cu acest prilej, va fi organizată şi o conferinţă pe tema multilingvismului în administraţiile locale.
La acest eveniment, este anunţată prezenţa reprezentanţilor administraţiilor locale din 47 de ţări, membre ale Consiliului Europei, iar membrii delegaţiilor vor avea ocazia să se familiarizeze cu situaţia minorităţilor din România, concentrându-se asupra aplicării multilingvismului în cadrul administraţiilor locale. Consiliul Europei a publicat un raport în care recunoaşte că România asigură, în mare măsură, dreptul la folosire a limbii materne, în cazul celor mai multe minorităţi care trăiesc pe teritoriul său, atunci când este vorba de activităţi culturale, dar a somat ţara noastră să extindă cadrul pentru a include şi domeniul juridic şi economic.
Doamnă prim-ministru şi domnule ministru, consider imperativ şi necesar să desemnaţi reprezentanţi din partea Guvernului României pentru a participa la şedinţa Comisiei de Guvernare a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din cadrul Consiliului Europei, care se va întruni la Băile Balvanyos, în judeţul Covasna. Este evident că unii reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţul respectiv fac tot posibilul pentru a dezinforma, arătând că în România nu sunt respectate, ba chiar sunt încălcate drepturi ale minorităţii maghiare şi pledează, împotriva prevederilor Constituţiei României, pentru ca limba maghiară să devină a doua limbă oficială a Statului Român, precum şi pentru o dezmembrare teritorială pe criterii etnice a Ţării noastre.
În acest sens, vă solicit să mă informaţi care este poziţia oficială a României, care va fi transmisă Comisiei de Guvernare şi Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din cadrul Consiliului Europei, precum şi cine va reprezenta Guvernul României la respectiva manifestare.
Solicit răspuns oral şi în scris.
Vă mulţumesc!
Deputat PMP de Mureş,
Marius Paşcan

Parlamentul României
Camera Deputaţilor
___________________________
INTERPELARE
Adresată: Guvernului României,
Doamnei prim-ministru Vasilica Viorica Dăncilă;
Ministerului Afacerilor Externe,
Domnului ministru Teodor Meleşcanu
Data: 14.05 2018
De către: Deputat PMP de Mureş - Marius Paşcan
Obiectul interpelării: Guvernanţii României sunt absenţi sau letargici, când România este subminată de către demnitari ai Ungariei
În temeiul art. 112, alin. 1, din Constituţia României şi a art. 201, 202 şi 203 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintez prezenta interpelare.
_________________________________________________________
Doamnă prim-ministru,
Domnule ministru,
Apar frecvent în spaţiul public, prin mass-media, declaraţii subminatoare la adresa Statului Român şi chiar belicoase la adresa României, din partea unor oficiali ai Ungariei, iar Guvernul României nu reacţionează în astfel de situaţii, nici măcar diplomatic, după cum s-ar cuveni.
Recent, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, responsabil pentru politicile naţionale, a pretins autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, autonomie culturală pentru Partium (nord-vestul României) şi autonomie pe bază personală în zona de sud a Transilvaniei, potrivit agenţiei maghiare de presă MTI. Semjen Zsolt a mai spus că autonomia nu este o favoare sau o cerinţă extremă, ci o practică de succes deja prezentă în Uniunea Europeană. Semjen Zsolt a adăugat că nu se doreşte ca Budapesta să fie cea care spune ce anume se potriveşte, acest lucru trebuie decis de comunităţile locale, dar din Ungaria se va oferi tot sprijinul necesar pentru asta.
Reamintesc că un înalt reprezentant al premierului maghiar a mijlocit, la începutul acestui an, colaborarea dintre cele trei partide ale maghiarilor, colaborare ce a dus la elaborarea unei declaraţii comune prin care acestea cer autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Vă atrag atenţia că nu aţi reacţionat oficial nici cu prilejul desfăşurării mitingului pro-autonomie organizat la Târgu-Mureş, în 10 martie 2018, când circa 2.000 de manifestanţi au participat la o comemorare la monumentul Secuilor Martiri şi au pornit apoi într-un marş spre centrul municipiului, pentru a depune la Instituţia Prefectului o petiţie prin care solicitau autonomie teritorială.
Cu atât mai mult, sunt consternat să constat că Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei, se amestecă în problemele interne, respectiv ale învăţământului superior din România şi califică drept „tragică” unificarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş cu Universitatea „Petru Maior” din acelaşi oraş. Cu mult tupeu, demnitarul maghiar a subliniat că, dacă nu mai există cale de întoarcere, Ungaria este dispusă să creeze un cadru de funcţionare, pe modelul Universităţii „Sapientia”, secţiei maghiare de la UMF Târgu-Mureş.
Mă întreb ce aşteptaţi, doamnelor şi domnilor guvernanţi, pentru a depăşi această stare letargică şi a reacţiona cu demnitate, diplomatic, oficial, pentru a tempera aceste elanuri şi declaraţii subminatoare la adresa României?! De ce sunteţi timoraţi şi nu protestaţi pe canalele oficiale, atunci când România este atacată prin acţiunile unor demnitari ai Ungariei, iar oficialii ţării vecine se amestecă nestingheriţi în problemele interne care ţin de suveranitatea Ţării noastre?! Mă întreb cum justificaţi „mândria” electoralistă de a fi „români”?!
Solicit răspuns oral şi în scris.
Vă mulţumesc!
Deputat PMP de Mureş,
Marius Paşcan

Subcetate, judeţul Harghita, Ediţia a V-a

Sâmbătă, la Căminul Cultural din comuna Subcetate, judeţul Harghita, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului de teatru şcolar Confesiuni despre viaţă şi artă, etapa interjudeţeană. Motto-ul festivalului a fost un citat din Stela Popescu. Actriţa considera că „rolul esenţial al teatrului este acela de a-i aduce pe oameni la spectacole, pentru că teatrul este o şcoală”. În deschidere, a adresat câteva cuvinte audienţei Ion Rizea, primarul comunei Subcetate. Proiectul a fost posibil prin colaborarea dintre Liceul „Miron Cristea” Subcetate, Consiliul Şcolar al Elevilor din Liceul „Miron Cristea”, Primăria şi Consiliul Local Subcetate, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi Asociaţia de Tineret „Ecoul Subcetate”, iar coordonatorii proiectului au fost directorul Liceului „Miron Cristea”, prof. Vasile Dobrean, directorul adjunct, prof. Anişoara Balog, prof. Daniela Buzilă şi prof. Maria Ciobotă.
Prin organizarea festivalului de teatru pentru elevi, Liceul „Miron Cristea” din Subcetate, alături de parteneri, îşi propun continuarea tradiţiilor teatrului de amatori de la Subcetate. În argumentul proiectului era specificat că „prin cultivarea gustului pentru teatru, se ajunge la valorificarea talentului şi modelarea caracterului elevilor, cât şi la dezvoltarea spiritului de echipă. Teatrul trebuie să fie o prioritate a activităţii educative din şcoală şi din comunitate, deoarece contribuie la dezvoltarea şi cultivarea atitudinilor şi aptitudinilor estetice ale elevilor”. Festivalul, înscris în calendarul activităţilor educative interjudeţene, are ca scop realizarea unui eveniment teatral de calitate care să diversifice oferta culturală a zonei. Printre obiectivele festivalului se numără stimularea vieţii culturale în cadrul comunităţilor locale, valorificarea înclinaţiilor şi a talentelor elevilor pentru arta spectacolului şi crearea de oportunităţi de exprimare a ideilor şi creaţiilor originale.
La festivalul de anul acesta au participat cu piese de teatru elevi din 8 unităţi şcolare, şi anume de la Liceul „Miron Cristea” din comuna Subcetate, ca şcoală gazdă; Şcoala Gimnazială „Sfântul Ilie”, Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” şi Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna”, toate din municipiul Topliţa, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din oraşul Bălan, Liceul Teoretic din comuna Corbu, Şcoala Gimnazială „Elekes Venczel” din Suseni şi Liceul Teoretic „Puskas Tivadar” din Ditrău. „În fiecare an numărul de tineri interpreţi creşte, semn că această activitate este apreciată din ce în ce mai mult, iar acest lucru ne bucură nespus”, spunea prof. Maria Ciobotă, moderatoarea evenimetului.
Tinerii talentaţi au evoluat în 16 piese de teatru şi 5 monologuri. Dintre toate, s-au remarcat piesele „O scrisoare piedută” şi „Boii şi viţeii… şi noi”, interpretate de elevi ai Liceului din Subcetate; „Gaiţele”, în interpretarea elevilor de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Bălan; „Sarea în bucate” a elevilor de clasa a II-a de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Ilie” din Topliţa; „Colaj Eugene Ionesco” al elevilor de la Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu”; monologul „Mefisto”, în interpretarea lui Marc Ciobanu de la Liceul din Bălan, şi „Hamlet”, în interpretarea lui Viorel Moldovan de la Liceul din Subcetate. Mare parte din piesele amintite au fost şi premiate.
Am avut bucuria de a împarţi masa juriului cu poetul Ionel Simota, inspectorul şcolar Carmen Ducu, viceprimarul Vasile Rusu şi cu David Bordea, coordonator al Tetrului Municipal Topliţa. Pentru talent şi munca depusă au fost rasplătite cu premii 9 momente artistice. La secţiunea Gimnaziu, Premiul I a mers la Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” din Topliţa pentru piesa „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, Premiul II la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate pentru piesa „Domnul Goe”, iar Premiul III la Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” pentru o altă variantă din „Domnul Goe”. La secţiunea Liceu, cu Premiul I a fost răsplătită piesa „Gaiţele” a elevilor de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Bălan, Premiul II a rămas la Liceul din Subcetate pentru piesa „Boii şi viţeii… şi noi”, iar Locul III a mers la Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” pentru „Colaj Eugene Ionesco”. Premiu pentru originalitate l-au primit elevii de la Liceul Teoretic „Puskas Tivadar” din Ditrău pentru „Domnul Goe”, piesa de teatru „Sarea în bucate” a elevilor din clasa a II-a de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Ilie” a primit Premiul special al juriului, iar Marele Premiu al Festivalului a mers către piesa „Bolnavul închipuit”, în interpretarea trupei de teatru „Gaudium Art” a Liceului „Miron Cristea” din Subcetate. David Bordea a oferit, din partea Casei de Cultură Topliţa, un premiu special pentru interpretare individuală elevei Ioana Cotfas (clasa a VII-a) de la Liceul „Miron Cristea”, pentru rolul bolnavului închipuit. Felicitări tuturor!

La mijlocul lunii mai, mai exact marţi, 15 mai 2018, la vestita casa de licitaţii Christie`s din New York au început licitaţiile de primăvară, în cadrul cărora printre operele favorite se numără şi o sculptură unică a lui Constantin Brâncuşi. Sculptura La jeune fille sophistiquée (Tânăra sofisticată) este prima operă a sculptorului român licitată la Christie`s, iar marţi această sculptură a devenit cea mai scumpă operă a lui Brâncuşi vândută vreodată la licitaţie. „El e artistul care a schimbat totul. Şi a făcut primii paşi spre arta contemporană. Orice detaliu al sculpturilor lui are o semnificaţie”, apare în descrierea de pe site-ul christies.com.

Estimată la peste 70 de milioane de dolari, La jeune fille sophistiquée a confirmat aşteptările şi s-a vândut pentru suma uriaşă de 71 de milioane de dolari. Brâncuşi, atât de apreciat în SUA şi Franţa, a devenit al doilea cel mai bine vândut sculptor din lume. Unul dintre puţinele bronzuri ale lui Brâncuşi care nu se află într-un muzeu, pe care Brâncuşi l-a creeat la Paris, în 1928, La jeune fille sophistiquée a atins forma finală din bronz lustruit în anul 1932. Piesa este un portret stilizat şi o înfăţişează pe Nancy Cunard, scriitoare şi activistă anglo-americană. Lucrarea disputată de colecţionari, care provine din colecţia Elizabeth şi Frederick Stafford, include şi postamentul original al lucrării, realizat de Brâncuşi în marmură. Soţii Stafford au cumpărat sculptura cu 5.000 de dolari direct de la artist, în urma vizitei din 1955 în atelierul acestuia. Moştenitorii soţilor Stafford spun că vor folosi suma obţinută în scopuri caritabile. La licitaţia dedicată artei impresioniste şi moderne de la New York s-a mai vândut marţi, cu 85,8 milioane de dolari, lucrarea Compoziţie suprematistă a lui Kazimir Malevich.
Tânăra sofisticată a depăşit în valoare Muza adormită
Această piesă a depăşit în valoare Muza adormită, sculptura din marmură realizată de Brâncuşi în 1913, care s-a vândut la licitaţie anul trecut, tot pe 15 mai, cu peste 57,3 milioane de dolari. Muza adormită era estimată la o valoare cuprinsă între 25 şi 35 de milioane de dolari, dar a întrecut cu mult aşteptările, devenind cea mai scumpă lucrare a serii. „Constantin Brancuşi este cunoscut ca marele patriarh al sculpturii moderne”, spunea atunci criticul de artă Alastair Sooke. „Pionier al modernismului, a fost cel de-al cincilea copil al unei familii de ţărani din Carpaţi. Şi-a construit mare parte dintre lucrări la Paris, unde a ajuns în vara lui 1904, la vârsta de 28 de ani. Potrivit legendei, a mers pe jos aproape tot drumul.”
Anterior licitaţiei sculpturii lui Brâncuşi, pe 14 mai, s-a vândut contra unei sume record şi un tablou semnat de pictorul Amadeo Modigliani, Nud culcat (Nu couché sur le côté gauche). Tabloul a fost adjudecat pentru suma de 157,2 de milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby’s, devenind astfel cea mai scumpă pictură vândută vreodată la această casă de licitaţii. Realizat în 1917, acest tablou de 1,46 m pe 89 cm, este cel mai mare pictat vreodată de artist şi a fost realizat cu puţin înainte de moartea lui Modigliani, care a trăit doar 35 de ani. Lucrarea face parte dintr-o serie de 22 de nuduri şi este considerată cea mai ambiţioasă lucrare de acest gen a artistului.

Prezentarea revistei „Claviaturi”, Anul VI, nr. 1 (21)/2018

Întâlnirile unor împătimiţi ai poeziei de la Braşov, prilejuite de lansările cu regularitate a revistei trimestriale de poezie Claviaturi, îmi provoacă de fiecare dată bucuria reîntâlnirii atât cu oraşul copilăriei mele şi prietenii dragi mie, cât şi cu literatura şi arta braşoveană. De această dată, lansarea noului număr a avut loc, pe 11 aprilie 2018, în salonul Librăriei „Şt. O. Iosif”. Aceasta deoarece Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, care ne-a fost o gazdă ospitalieră timp de aproape cinci ani, a pierdut Sala „Baiulescu”, din motive mai mult sau mai puţin obiective. Am remarcat, însă, căldura şi bucuria primirii noastre de către noile gazde, exprimate de Dana Angelescu, directorul Societăţii „Libris Cultural”, care a ţinut să sublinieze în deschiderea manifestării: „Bună ziua şi bine aţi venit în saloanele Librăriei „Şt. O. Iosif! Şi aceasta o spun din toată inima pentru faptul că sunteţi oameni dragi nouă. Ne bucurăm că sunteţi oaspeţii noştri şi sperăm că această întâlnire va fi doar începutul unei colaborări îndelungate şi fructuoase. Vă întâmpinăm cu uşile deschise, cu braţele deschise, pentru tot ceea ce înseamnă manifestare culturală, dragoste de frumos, de poezie, de carte. Ne bucurăm că împreună cu dumneavoastră putem şi noi să contribuim şi să sprijinim viaţa acestei reviste foarte importante pentru comunitatea braşoveană. Încă odată spun că suntem alături de dumneavoastră şi sper să ne consideraţi prietenii dumneavoastră. Vă urez succes, sănătate şi să vă simţiţi ca acasă pentru a ne încânta cu programele lansărilor revistei Claviaturi!”.
Bucuria de această dată a recentei lansări, când se împlineau cinci ani de existenţă a seriei noi a Claviaturilor, a fost umbrită de o veste neaşteptată - a plecării la Bunul Dumnezeu a unui prieten şi poet foarte îndrăgit de mine şi nepoţelele mele, cărora le dedicase câteva mici bijuterii lirice, este vorba despre poetul George Savin, care „a încântat sufletele a mii de copii cu versuri adecvate vârstei lor” şi care „a dezvăluit o sensibilitate deosebită în observarea atentă şi delicată a unui univers miniatural în care te invită să pătrunzi, alături de copii”. În memoriam, redactorul-şef al revistei Claviaturi, poetul George Echim, a propus păstrarea unui moment de reculegere, după care a prezentat participanţilor câteva repere biografice ale poetului George Savin, date pe care le împărtăşim şi cititorilor noştri. „S-a născut la 25 noiembrie 1935, în comuna Negri, satul Călineşti, judeţul Bacău, şi a decedat la 17 februarie 2018 în Braşov. A absolvit Facultatea de Filologie din Bacău. În decursul vieţii a lucrat la IMMR Braşov, Casa de Cultură Codlea şi Întreprinderea Cinematografică Braşov (ca inspector), de unde s-a pensionat. Activitatea poetică s-a manifestat prin publicarea cărţilor „Fereastra cu vieţuitoare”, „Muky şi piraţii”, „Ochianul fermecat”, „Anotimpuri”, „Miere şi aloe”, şi „Foşnet de gânduri toamna”. Poetul George Savin s-a bucurat de prietenia, simpatia şi aprecierea colegilor colaboratori ai revistei Claviaturi - serie nouă, în paginile căreia i-au fost publicate poeme din creaţia sa poetică, pe toată durata de apariţie a seriei noi a revistei, din martie 2013 şi până în prezent. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.”
În continuare, poetul George Echim, în compania artistului plastic Gheorghe Oprea Holbavianu şi a profesoarei Nadia-Cella Pop, a prezentat cel de-al XXI-lea număr al revistei, arătând că acesta „are un format uşor diferit faţă de numerele anterioare. Rubricile - „Poetul omagiat”, „Poeţii şi creaţiile lor” partea I-a şi a II-a (unde erau prezenţi 10 poeţi cu câte cinci poezii) şi partea a III-a („Un poet o poezie”) au dispărut, redacţia considerând „ca toţi autorii să beneficieze, pe cât posibil, de un tratament egal”. În acest sens, s-a oferit prilejul ca fiecare poet să fie publicat „cu trei poezii”, restul rubricilor fiind păstrate. La elaborarea acestui număr au contribuit 62 de autori, din care: 51 de poeţi români, 6 poeţi străini, 4 eseişti şi un traducător. Din totalul acestora, 6 sunt debutanţi în paginile revistei Claviaturi - serie nouă: Grigore Alexandrescu, Maria Sandu, Maria Trandafir, Ana Vlad, Philippe Veyrunes (Franţa) şi Zhu Likun (China). În cele 182 de pagini şi-au găsit locul un număr de 136 de poezii (129 în limba română şi 7 bilingve), 9 scrieri în proză şi 17 imagini, din care 11 fotografii şi 6 grafică. Despre miniexpoziţia grafică din „rafturile Librăriei”, Gheorghe Oprea Holbavianu a ţinut să ofere participanţilor câteva „detalii”: „Cu această ocazie aniversară am vrut să fie prezentă şi arta reală, autentică. Lucrările expuse sunt o parte din cele care au fost publicate în Claviaturi, dar datorită faptului că sunt publicate alb-negru scade extraordinar de mult valoarea lucrării, însă ideea lucrării se poate citi. Şi atunci le-am adus în original, ele fiind creaţii originale, nu sunt copii după alte lucrări. Sculpturile sunt în lemn sau în piatră, însă nu le-am putut expune pentru că spaţiul nu ne permite. Ceea ce am adus, am socotit că ne completează spiritual alături de ceea ce s-a publicat în revistă”.
Subliniind buna colaborare dintre redacţiile bilunarului de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean” şi revista trimestrială de poezie Claviaturi, la cerinţa subsemnatului, redactorul-şef George Echim mi-a acordat o scurtă intervenţie în cadrul manifestării. Am ţinut şi eu să subliniez aportul benefic al acestei colaborării pentru ambele publicaţii şi am dăruit participanţilor, din partea redacţiei publicaţiei noastre, 15 CD-uri ce cuprind întreaga activitate desfăşurată de „claviaturişti” în cele 20 de spectacole organizate cu prilejul lansării fiecărui număr al revistei, ilustrate prin: 1.000 de fotografii color, peste 40 de ore de înregistrare sonoră, reproducerea tuturor celor 20 de numere apărute până în prezent şi a tuturor numerelor din publicaţia noastră în care au apărut articole, recenzii, ecouri despre revista trimestrială de poezie braşoveană, sau poezii şi articole ale „claviaturiştilor”.
Spectacolul lansării a continuat cu recitările din creaţiile proprii ale autorilor şi cu intervenţii ale invitaţilor participanţi, precum prof. Liviu Dărjan şi prof. Stelian Răducanu.
La cei cinci ani de existenţă, o scurtă cronică statistică ne dovedeşte viabilitatea şi calitatea revistei braşovene de poezie, în ciuda tuturor greutăţilor pe care le întâmpină presa scrisă, dar mai cu seamă cea literară. Numerele I-XXI formează o carte de 3.414 pagini, care conţine 1.937 de poezii, 309 materiale în proză (introduceri, cronici literare, consemnări, opinii, biografii, semnale, incrustaţii, referinţe critice, texte speciale, in memoriam, semnale), 313 imagini (grafică şi fotografii). Cartea, groasă de 21 cm., reprezintă truda şi talentul unui număr de 248 de autori (în versuri, proză, arte plastice, fotografie) din care 189 români şi 59 străini, demonstrate pe parcursul celor cinci ani, meritele acestei mari opere fiind recunoscute din China până în America Centrală. Sincere felicitări şi multă putere de muncă în continuare urez Colegiului de Redacţie format din av. George Echim - redactor-şef, prof. dr. Elena Vieru - secretar de redacţie, Mircea Brenciu, Mircea Doreanu, Nadia-Cella Pop, Cristian Petru Vieru, Mariana Popa, Gheorghe Oprea Holbavianu, precum şi Narcisei Ciohodaru - culegere text şi lui Irinel Merluşcă - tehnoredactor. La acest moment aniversar, redacţia publicaţiei noastre vă urează: La Mulţi Ani, prieteni „claviaturişti”, La Mulţi Ani, dragă revistă de poezie!

Principala caracteristică a relaţiilor dintre români şi unguri, în perioada interbelică, a fost revizionismul, dinspre Budapesta, şi antirevizionismul, dinspre Bucureşti. Aceeaşi caracteristică şi în relaţiile dintre România şi Ungaria. Ca urmare, raporturile dintre cele două state au fost permanent de adversitate, cu consecinţe negative pentru amândouă.
Privind în general manifestările revizioniste maghiare din perioada respectivă, din punct de vedere al ţelului declarat, se disting două etape. În prima, până în 1927, se anunţa constant ca ţel refacerea „Ungariei Milenare”; întrucât ungurii ar avea dreptul istoric asupra tuturor teritoriilor ce le fuseseră luate de statele succesoare Austro-Ungariei, iar aceste state au încălcat samavolnic acest drept. În a doua perioadă, din 1927, se anunţa că Ungaria doreşte doar aplicarea principiului autodeterminării popoarelor. Acesta fiind invocat de Marile Puteri şi chiar de statele succesoare, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920, nu ar fi fost normal să-i fie refuzat Ungariei. În viziunea Budapestei, acest principiu i-ar fi dat dreptul să revendice acele teritorii cu o majoritate a populaţiei de origine maghiară (sau invocat a fi maghiară) din interiorul statelor succesoare. Aşadar, constatând reacţia predominant ostilă a Europei Occidentale la ideea revenirii la vechile graniţe feudale, Ungaria şi-a motivat pretenţiile teritoriale, mai restrânse, chiar pe principiile care stătuseră la baza trasării graniţelor în Sistemul Versaillez. Spera, astfel, ca reacţia ostilă cererilor sale să fie diminuată. Dar, ceea ce anunţa Ungaria că doreşte, după 1927, era la fel de imposibil de realizat ca şi ţelul „Ungariei Milenare”. În România, spre exemplu, secuii - care erau consideraţi unguri - formau o enclavă în centrul Ţării, aşadar locuiau o regiune imposibil de unit cu Ungaria, iar ideea unui coridor până la ei ar fi tăiat Transilvania în două, comunicarea nordului regiunii cu restul teritoriului Statului Român urmând a se face prin Moldova. În realitate, Budapesta nu a renunţat niciodată la aspiraţia ei de a ocupa toate teritoriile foste ale „Ungariei Mari”. Restrângerea pretenţiilor era evident înşelătoare, doar o tactică de moment, ţelul final, cel maximal, rămânea acelaşi, dar urma a fi atins în etape. Era doar o tactică. Faptul este uşor demonstrabil, propaganda revizionismului maximal a fost la fel de intensă şi după 1927, îmbrăcând aceleaşi forme; anunţul restrângerii pretenţiilor teritoriale era făcut pentru uzul Occidentului, cel chemat să-şi îndrepte „greşeala” făcută prin Tratatul de la Trianon. Odată cu revigorarea Germaniei, Ungaria şi-a intensificat acţiunea revizionistă. Faptul că ţelul final era cel maximal a fost dovedit încă odată în 1940. Ungaria va cere Germaniei şi Italiei să-i dea întreaga Transilvanie, obţinând, prin Diktatul de la Viena, numai partea de Nord-Est a regiunii, va milita în continuare şi pentru a intra în posesia Transilvaniei de Sud.
Aşadar, teza „revizionismului unguresc moderat” după 1927 nu se susţine. Şi, se pare că a venit şi în urma unui îndemn din Occident, de la acele cercuri din Marea Britanie care se pronunţau şi până atunci în favoarea Budapestei. În general, nici guvernele de la Bucureşti, nici opinia publică românească, nu s-au lăsat înşelate, au considerat revizionismul unguresc - atât cel maximal, cât şi cel moderat - un pericol major pentru existenţa Statului Român.
Politica revizionistă a Ungariei s-a manifestat sub cele mai diverse forme; era zgomotoasă, adesea îmbrăcând haina violenţei verbale şi propagând violenţa fizică, cu folosirea unor argumente mincinoase; cu antrenarea majorităţii ungurilor din România, din Ungaria, din Occident; cu internaţionalizarea problemei, ceea ce a creat, adesea, greutăţi diplomaţiei româneşti. Românii au fost constrânşi să-şi îndrepte majoritatea efortului diplomatic spre combaterea revizionismului Budapestei care, corelat cu aspiraţia teritorială a Rusiei asupra Basarabiei şi a Bulgariei asupra Dobrogei, putea duce, aşa cum se va întâmpla în 1940, la dispariţia României Mari. În general se consideră că tot acest efort diplomatic românesc - dominat de activitatea lui Nicolae Titulescu - a avut succes, aliaţii tradiţionali occidentali ai României nu au părăsit-o (cu excepţia Italiei). Societatea Naţiunilor nu a dat satisfacţie numeroaselor plângeri mincinoase ale Budapestei. Ungaria s-a văzut nevoită, în 1921, să încheie relaţii diplomatice cu România, ceea ce însemna, implicit, şi recunoaşterea acesteia ca Stat având limitele teritoriale din momentul respectiv, deci recunoaşterea actului Unirii din 1918. Fără a diminua aprecierea activităţii diplomaţiei româneşti în perioada interbelică, trebuie constatat, totuşi, că succesul a fost temporar. Revizionismul maghiar a continuat să sape la temelia României Mari şi a pregătit raptul teritorial din 1940. L-a pregătit pe două planuri. Mai întâi, a reuşit să înverşuneze la maximum pe cei mai mulţi unguri din România împotriva românilor; şi astfel explicându-se faptul că mulţi unguri care trăiseră bine în România s-au întors cu violenţă împotriva acesteia, participând chiar la atrocităţile din timpul ocupaţiei horthyste, de genul celor de la Ip şi Trăsnea. Iar, în al doilea rând, revizionismul maghiar a cucerit noi adepţi în rândul opiniei publice occidentale, a sădit neîncrederea în justeţea existenţei României Mari.
În Ungaria, mişcarea revizionistă a început odată cu Hotărârea de Unire a Transilvaniei din 1 Decembrie 1918. După semnarea Tratatului de la Trianon, 1920, a fost indicat acesta drept ţintă a revizuirii. Era o ţintă falsă. Indicarea ei se făcea pentru a se contesta ideea că Unirea Transilvaniei cu România - a cărei justeţe revizionismul nu o admitea - fusese realizată de Poporul Român, iar Marile Puteri doar o recunoscuseră. Plasarea pe această poziţie era determinată de convingerea că modificarea sau anularea unui act semnat de Marile Puteri era mai uşoară decât schimbarea hotărârii unui popor. De aceea, s-au făcut toate eforturile posibile pentru atragerea opiniei publice occidentale, a Societăţii Naţiunilor spre acceptarea ideii revizuirii Tratatului de la Trianon. Şi s-au oferit Occidentului două motive: aşa-zisele suferinţe ale minoritarilor unguri din ţările succesoare, datorită politicii opresive a acestor ţări; unitatea monolitică a ungurilor de pretutindeni în susţinerea revizionismului. Se adăuga repetarea obsedantă a vechilor formule: Ungaria Milenară apărătoare a Europei; justeţea istorică a existenţei acesteia; civilizaţia superioară maghiară.
Pentru susţinerea propagandei revizioniste s-au format nenumărate organizaţii, în Ungaria şi în afara ei. A apărut chiar una care dorea să le coordoneze pe toate - Federaţia Organizaţiilor Sociale, T.E.Sz. (Tarsadalmi Egyesuletek Szovetsag). La sfârşitul anilor `20 anunţa că are afiliate aproape 10.000 de organizaţii. În acel moment preşedinte era Baross Gyorgy, membru al mişcării fasciste conduse de Imredy Bela. Statul Ungar susţinea, în toate planurile, organizaţiile respective, începând cu cel material. Revizionismul era politică de Stat. Totul îi era subordonat: instrucţia în şcoli; instrucţia şi înarmarea Armatei; activitatea culturală, sportivă; activitatea diplomatică. Toţi ungurii trebuiau să cunoască şi să repete zilnic Crezul iredentist: „Cred într-un Dumnezeu, Cred într-o Patrie, Cred într-o veşnică dreptate dumnezeiască, Cred în reînvierea Ungariei!”. În 1934 s-a ajuns ca în toate tramvaiele ce circulau în Budapesta să existe plăci cu textul Crezului. Alături era harta Ungariei Mari cu menţiunea „Nem, Nem soha!”.
Campania revizionistă furibundă era foarte costisitoare. Au fost mobilizate fonduri ale Statului şi ale particularilor. Şi cum nu ajungeau, a fost montată o mare excrocherie internaţională, falsificarea francilor francezi, monedă care circula în întreaga lume. Faptul a fost descoperit şi a provocat un scandal internaţional. Franţa fiind prima afectată, s-a antrenat deplin în cercetarea cazului. În faţa dezavuării generale, Guvernul de la Budapesta s-a disculpat, indicând vinovăţia doar a unui grup de falsificatori, cărora le-a intentat chiar un proces; totul de formă, cei învinuiţi neajungând la închisoare. Din 1925, Guvernul Franţei a început cercetarea afacerii francilor falsificaţi. Se considera că are un caracter politic. Nu era vorba numai de subvenţionarea mişcării revizioniste, ci şi de subminarea economică a Franţei, singura dintre Marile Puteri pe deplin plasată de partea menţinerii Tratatului de la Trianon. Parisul a însărcinat pe ambasadorul său la Budapesta, Georges Clinchart, să ia cu el, la reîntoarcerea la post, patru funcţionari superiori de la Banca Franţei şi opt detectivi ai Poliţiei Franceze specializaţi în infracţiuni financiare. Concomitent, la Budapesta vin şi şefii serviciilor de informaţii franceze de pe lângă ambasadele Franţei din Viena şi Berlin. Alertat şi el, Guvernul Cehoslovaciei dezvăluie francezilor că avea informaţii despre falsificări încă din 1922, dar nu le crezuse atât de importante. Agenţii serviciilor speciale române şi diplomaţii români au indicat şi ei unele acţiuni ale falsificatorilor pe teritoriul României. Mai mulţi cetăţeni români, de origine maghiaro-evreiască, fuseseră prinşi în Olanda, încercând să valorifice bancnotele falsificate. Presa şi serviciile speciale occidentale şi româneşti au identificat imediat scopul falsificării francilor francezi: susţinerea mişcării revizioniste. În presa românească, articolele cele mai ferme au apărut în „Universul” şi „Neamul Românesc”. Nicolae Iorga scria că „banii falsificaţi au servit pentru pregătirea unui nou război”. Miniştri de Externe francez şi britanic, într-o întrunire specială din aprilie 1926, au ajuns la concluzia că se dorea dărâmarea Sistemului Versaillez. La Budapesta s-a montat o campanie de protest, incluzând şi demonstraţii de stradă, împotriva „ingerinţelor străine în treburile interne ale Ungariei”. Experţii Băncii Franţei nu s-au lăsat intimidaţi şi au ajuns la concluzia că întreaga oficialitate ungară era vinovată. Au fost descoperiţi şi iniţiatorii afacerii: prinţul Windischgraetz şi şeful Poliţiei, Nadassy. Operaţiunea se desfăşurase sub patronajul Statului, bancnotele erau imprimate la Institutul Cartografic al Armatei, sub coordonarea profesorului Iuliu Meszaros, director al Muzeului Naţional din Budapesta. Erau amestecaţi: Horthy; contele Csaky, ministrul de Război; Von Rakowsky, ministrul de Interne; generalul Streter, ministrul Ungariei la Berlin; Koloman von Kalia, ministrul Ungariei la Viena; o serie de personalităţi politice precum contele Ambrosi, Goembes, Tibor Herdeli, baronul Porany etc. şi chiar episcopul Prohatzka. În 1926, se aprecia că valoarea falsurilor era de 23 de miliarde de coroane. Sub presiunea internaţională - a existat şi un demers colectiv, ameninţător, al Micii Înţelegeri - Guvernul Ungariei a făcut unele arestări, între care prinţul „Negru”, Ludovic de Windischgraetz, care a recunoscut, afirmând că a făcut „un gest patriotic”. În Ungaria, falsificatorii au fost declaraţi eroi naţionali. De formă, Windischgraetz şi Nadassy au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, în iunie 1926. Cu o lună înainte, necunoscuţi au intrat noaptea în Palatul Justiţiei de la Budapesta şi au distrus dosarele procesului, provocând amânarea sentinţei. Faptul a fost calificat de presa franceză ca „o afacere de un necrezut banditism”, iar Aristide Briand declara: „Actul de banditism a revoltat conştiinţa mondială şi reclamă o pedeapsă”. Anunţa că, dacă la Budapesta nu se va da o sentinţă fermă, va cere un tribunal internaţional. La Budapesta cazul a fost manevrat, astfel încât până la condamnarea definitivă a falsificatorilor au trecut trei ani, iar înainte ca cei condamnaţi să-şi ispăşească pedeapsa, au fost amnistiaţi de Horthy, în martie 1929. Victorios, prinţul Windischgraetz a solicitat chiar un juriu de onoare care să-l absolve şi moral.
De menţionat antrenarea deplină, şi cu mare efect, a bisericilor maghiare în activitatea revizionistă şi faptul că însăşi conducerea Bisericii Catolice de la Roma a susţinut campania antiromânească a catolicismului maghiar.
Pentru a-şi atinge ţelul revizionist, Budapesta a dus o foarte puternică propagandă în toată lumea, cu orientare prioritară înspre Marile Puteri europene, dar manifestându-se şi în cele mai îndepărtate zone ale lumii, precum America de Sud sau Extremul Orient. Dintre Marile Puteri învingătoare în Primul Război Mondial, doar Italia a adoptat o politică de Stat favorabilă revizionismului maghiar. În Marea Britanie nu s-a ajuns acolo, însă cercurile politice foarte influente şi o parte a presei au îmbrăţişat pretenţiile Ungariei. Iar în Franţa, aceea care ar fi fost cea mai afectată de eventualitatea căderii Sistemului Versaillez, doar o parte nesemnificativă a lumii politice şi a presei înclina să treacă de partea Budapestei. Diverşi lideri francezi s-au pronunţat explicit în favoarea menţinerii Tratatului de la Trianon. Dintre ei, cel mai clar a făcut-o, în timpul vizitei sale în România, 1934, ministrul de Externe francez, Louis Barthou. În Parlamentul de la Bucureşti şi la Cluj-Napoca, a recunoscut apăsat drepturile istorice ale României asupra teritoriilor unite în 1918. Ca urmare, toate ziarele din Ungaria i-au adus critici furioase; la fel Postul de Radio Budapesta, în emisiunea din 22 iunie 1934, ora 11,45. În Parlamentul de la Budapesta au fost mai multe reacţii foarte supărate. Mai întâi, arhiducele Joseph a afirmat că cele spuse de Louis Barthou reprezintă „falsificarea istoriei”. Un raport al Legaţiei României, din 22 iunie 1934, menţiona că se antrenaseră în critica la adresa lui Barthou toate cercurile politice maghiare. În ziua următoare, 23 iunie, un nou raport al Legaţiei Bucureştilor menţiona: „Cercurile politice, presa şi întreaga opinie publică din Ungaria iau o atitudine din ce în ce mai ostilă faţă de declaraţiile categorice făcute la şedinţa Parlamentului Român de Barthou, relativ la drepturile legitime şi intangibile ale României asupra Transilvaniei”. Intervenţia în Parlament a arhiducelui Joseph fusese inspirată de Guvern. Dezbaterea în Parlament a fost largă. Deputatul Sonntag, în numele Opoziţiei, anunţa că este alături de guvern. Iar Eckhardt Tibor, conducător al Ligii Revizioniste, cerea ministrului de Externe maghiar să combată „cu vehemenţă” declaraţiile ministrului francez. Furia era atât de mare, încât s-a afirmat că, de aici înainte, Ungaria trebuie să se orienteze spre Italia şi Germania. Se solicita savanţilor unguri să lămurească opinia publică occidentală „în ce priveşte drepturile milenare ale Ungariei asupra Transilvaniei”, iar organizaţiile „patriotice” şi cele studenţeşti „să dea o mai mare amploare protestului maghiar”. Studenţii unguri plănuiau o demonstraţie în care să ardă efigia lui Barthou. Atmosfera antifranceză a devenit tot mai fierbinte. S-au ţinut multe întâlniri de protest. În noaptea de 25/26 iunie, un grup de 500-600 studenţi s-au adunat în Piaţa Calvin din Budapesta; au făcut o manifestaţie ostilă lui Barthou, intenţionând să se ducă la Legaţia Franţei pentru a protesta. A fost nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, soldată cu trei studenţi răniţi şi nouă arestaţi. În timpul arderii efigiei lui Barthou, studenţii scandau: „Jos Barthou!”, „Să piară Trianonul!”, „Să trăiască revizuirea!”. La 26 iunie 1934, a avut loc o şedinţă specială a Parlamentului Ungar. Legaţia Română raporta: „Şefii partidelor de opoziţie, inclusiv socialiştii, s-au declarat alături de Guvern în acţiunea sa revizionistă. Deputatul Kanya a citit o declaraţie a preşedintelui Consiliului de Miniştri - care nu putuse participa - unde se spune că afirmaţiile d-lui Barthou au produs consternare aici la Budapesta”. Este mai mult decât evidentă legătura dintre poziţia ministrului de Externe al Franţei, de apărare a României, şi asasinarea acestuia în toamna lui 1934, alături de un alt mare adversar al revizionismului maghiar, Regele Alexandru al Iugoslaviei, la Marsilia. Ostilitatea generalizată faţă de Barthou, în Ungaria, se văzuse în iunie 1934. Pregătirea asasinilor croaţi avusese loc în Ungaria, cu sprijinul autorităţilor maghiare, fapt demonstrat în dezbaterea de la Societatea Naţiunilor. Cei şapte asasini croaţi au plecat din Ungaria, cu paşapoarte ungureşti. Presa internaţională a insistat imediat asupra legăturilor Budapestei cu asasinatele de la Marsilia. În Ungaria, după asasinate a avut loc o adevărată explozie de bucurie. S-a răspândit sloganul „La primăvară vom dansa” - conform unui raport al SSI din octombrie 1934; tot aici şi informaţia că ungurii din Transilvania credeau într-un război iminent, care urma să ducă la refacerea Ungariei Mari. Nu era hazardată comparaţia cu asasinatul de la Sarajevo, din 1914, care fusese pretextul Primului Război Mondial. Următorul raport al SSI, din noiembrie 1934, menţiona faptul că pe întreg teritoriul Ungariei se răspândise o placardă - de dimensiuni mari, 1,30/1 m - prezentând tricolorul maghiar şi stema Ungariei fără coroană; alături era Coroana legată cu un lanţ pe care scria „Trianon”, împreună cu o inscripţie „Ez Szent Istvan Koronajy. Ez igy nem maradnat. Nem, nem, sooha!” („Aceasta este Coroana Sfântului Ştefan. Aceasta nu poate să rămână astfel. Nu, nu, niciodată!”).
În condiţiile foartei intense propagande revizioniste maghiare, în toată perioada interbelică, se constată faptul că în ţările cu regim politic democrat - precum Marea Britanie, Franţa, Statele Unite - nu s-a obţinut o poziţie oficială a statelor respective în favoarea revizuirii Tratatului de la Trianon. În schimb, în cele cu regimuri dictatoriale - Italia şi Germania -, care ele însele aveau aspiraţii revizioniste, pretenţiile Ungariei au fost îmbrăţişate oficial. Surpriza cea mare a constituit-o Italia, care a ajuns a avea o politică antiromânească înverşunată, cu toate legăturile istorice foarte puternice cu România - de la originea etnică latină a celor două popoare, la susţinerea în momentele importante ale perioadei moderne.
Pentru vastitatea propagandei revizioniste maghiare este un răspuns. Ungurii aveau două posibilităţi ca să refacă Ungaria Mare. Fie prin război împotriva statelor succesoare, fie printr-o impunere a refacerii acesteia de către celelalte state ale lumii. Prima soluţie nu era plauzibilă. Ungaria se văzuse înfrântă ruşinos de România în 1919 şi ajunsese să fie convinsă că nu este capabilă de o revanşă militară. Ostaşii unguri se dovediseră superiori, ca întotdeauna, doar prin îngâmfare şi uniforme, pe câmpul de luptă mai trebuia, însă, şi eroism. Ca urmare, Budapesta a îmbrăţişat calea diplomatică, implorând ajutorul altor state, care să impună modificarea Tratatului de la Trianon. Când a venit prilejul, în 1938-1940, Ungaria s-a aşezat în spatele Germaniei şi Italiei, obţinând, datorită acestora, mare parte din ceea ce revendicase timp de douăzeci de ani. Şi, va intra în teritoriile astfel dobândite, ca şi cum le-ar fi cucerit cu propriile forţe. Iar pentru îndrăzneala vecinilor de a nu-i fi acceptat cererile atâta timp, a instaurat în provinciile „cucerite” un regim de teroare asiatică, împotriva popoarelor trăitoare acolo, şi care erau stăpânele de drept. Metoda plasării în spatele unor mari puteri a fost folosită şi la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, când a solicitat sprijin de la Moscova, Washington şi Londra. De data aceasta fără succes. Metoda este aplicată şi la începutul secolului XXI, prin încercarea de atragere a Rusiei şi a Occidentului.
*Din Români şi unguri, vol. I, 1918-1940, de Petre Ţurlea, în curs de apariţie la Editura Enciclopedică

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

Cum se poate orchestra un conflict interetnic…
În cartea De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, Virgil Măgureanu şi Alex Mihai Stoenescu ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureş trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat naţional unitar, izolarea şi marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state - URSS şi Ungaria - ca Transilvania să devină subiect de drept internaţional şi de schimbarea staus-quo-ului internaţional şi teritorial al României.
Conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:
1. După începutul anului 1990, în cadrul unui veritabil război psihologic şi de imagine, Transilvania este literalmente inundată de hărţi ale Ungariei Mari şi de materiale de propagandă revizioniste aduse din ţara vecină. La data de 7 ianuarie 1990, într-o emisiune în limba maghiară a postului de radio FM 105 din New York, este prezentată o ştire care a fost a fost redifuzată în repetate rânduri în perioada 8-12 ianuarie de Radio Kossuth: „Asociaţia Maghiarilor Americani a discutat ieri (06.01.1990) problema Ardealului. Ceauşescu a căzut cu sânge unguresc; sacrificiul acesta nu este destul. Maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale paşnică. Sunt trei posibilităţi: Un verdict internaţional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveţiei; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forţei”. Efectele psihologice ale acestor acţiuni atât asupra românilor, cât şi a maghiarilor au fost considerabile, instaurând o stare de disensiune, neîncredere reciprocă şi încordare.
2. În acest context, preşedintele Ion Iliescu numeşte alături de el la conducerea Ţării pe Kiraly Karoly; se poate presupune că Iliescu nu cunoştea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident” faţă de Ceauşescu.
3. Kiraly Karoly rupe punţile de legătură şi de înţelegere între români şi maghiari în Transilvania; schimbă compoziţia organelor de conducere din Târgu-Mureş, în care românii devin minoritari.
4. Încep acţiuni de destabilizare: înfiinţarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea şi eliminarea directorilor de origine română ai instituţiilor şi întreprinderilor. Are loc profanarea statuilor lui Avram Iancu şi Bălcescu, exemplu concludent de „gândire magică primitivă” constând în atacarea/desfiinţarea simbolurilor adversarului.
Este amorsată „criza separării şcolilor”, la care o contribuţie semnificativă va avea Smaranda Enache, fostă activistă notorie a PCR, convertită rapid în „activist civic”, despre care, ulterior, au apărut documente privind colaborarea cu fosta Securitate. [http://www.ziua.ro/display.php?id=212892&data=2006-12-15;]
Criza separării şcolilor atinge apogeul după ce, printr-o telegramă controversată, ministrul Educaţiei, Mihai Şora, decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română. În mod spontan, elevii români se adună în curtea interioară şi scandează: „Suntem fraţi, nu ne separaţi!” şi „Suntem de naţionalitate copii!”. Peste trei luni, Mihai Şora va demisiona din Guvernul Petre Roman, pentru ca în noiembrie să devină unul dintre liderii importanţi ai Alianţei Civice. Comentând declaraţia făcută de Ion Iliescu cu ocazia primei sărbătoriri a Zilei Naţionale de 1 Decembrie: „Aş dori ca toţi românii să se regăsească în patria-mamă”, într-un interviu dat săptămânalului francez „L'Express”, Şora va susţine: „Iliescu este incoerent: el doreşte pentru Basarabia ceea ce refuză Transilvaniei!” (sic!) [„L'Express”, 7-14 decembrie 1990, articol semnat Vincent Hugeux]
5. Românii, care se simt abandonaţi, înfiinţează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească, o organizaţie de autoapărare. În afară de o reuniune publică la care participă câteva mii de persoane şi participarea la şedinţele în care se dezbate degradarea situaţiei din municipiu, activitatea UVR se rezumă la organizarea de spectacole folclorice cu repertoriu patriotic.
6. Transformarea FSN în partid politic influenţează negativ situaţia. Mioapă politic, având în faţă doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată şi/sau dezinformată, puterea de la Bucureşti se dezinteresează în continuare de problematica Transilvaniei.
Aflat sub influenţa lui Kiraly Karoly, care îl dezinformează, preşedintele CPUN, Ion Iliescu, nu ia în consideraţie semnalele de avertisment ale delegaţiei UVR şi „temporizează” rezolvarea situaţiei. În stradă, românii scandează: „Iliescu nu uita, şi Ardealu-i ţara ta!”.
7. În prima parte a lunii februarie, Kiraly Karoly pleacă la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Zvonul care circulă: este grav bolnav de leucemie, după ce a fost radiat de Securitate. Conform unui săptămânal budapestan [Kepujsag, A tizedes meg a tobbiek, nr. 8 din 24.02.1990], la invitaţia Ministerului Apărării Patriei, la mijlocul lunii februarie, soseşte la Budapesta şi pastorul Tokes Laszlo.
8. La Târgu-Mureş au loc acţiuni psihologice de intimidare a românilor: marşul-procesiune cu lumânări şi cărţi de la 10 februarie, condus de scriitorul Suto Andras, notoriu fost nomenclaturist comunist - 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita şi Covasna -, putând fi interpreta şi ca posibil exerciţiu de mobilizare.
9. Pe data de 18 februarie începe o grevă a studenţilor şi profesorilor maghiari de la Institutul de Medicină şi Farmacie (IMF). Ea se manifestă prin pichetarea şi ocuparea, aşezaţi pe jos, a spaţiilor publice ale IMF. [Ambele procedee sunt descrise de Gene Sharp, specialist în „acţiuni nonviolente de acţiune”, http://nonviolentaction.net/serbia-otpor-uses-sharps-work-to-defeat-dict...
Greva este intens mediatizată pe plan internaţional de ziarişti olandezi (care vorbesc limba maghiară…) prezenţi prompt la acţiune. Creşte afluenţa de ziarişti „internaţionali” din presă audio-vizuală, înzestraţi cu camere video, aparate de fotografiat şi de înregistrat, care irită trecătorii cu insistenţa lor în a pune întrebări tendenţioase şi care transmit instantaneu „evenimentele”. Toate acestea presupun coordonarea unui „centru de gândire” profesionist.
10. După 15 martie 1990, când în judeţele Satu Mare, Covasna, Harghita şi Mureş au loc manifestări ale populaţiei maghiare, la Târgu-Mureş are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor şi, în paralel, a românilor. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forţă cu maşina într-o coloană de demonstranţi români paşnici, rănind 14 persoane, patru dintre ele grav. Kiraly Karoly, care se întorsese din Ungaria şi se afla la Bucureşti, telefonează autorităţilor militare din oraş cerându-le să intervină în mod direct, cu trupe şi tehnică, pentru aplanarea conflictelor (inexistente) din oraş şi a-i proteja pe studenţii maghiari din căminele IMF. Vorbind pe un ton autoritar, el susţine că intervenţia ar fi fost aprobată chiar de Ion Iliescu. Ulterior, ajuns preşedinte al României, Ion Iliescu a negat ferm că ar fi dat vreodată o astfel de dispoziţie.
După ce criza separării şcolilor atinge punctul critic, mitingurile românilor cerând demisia lui Kiraly Karoly şi a avocatului Kincses Elod (ale cărui apeluri la radio şi cuvântări publice erau considerate defăimătoare), şi contra-mitingurile maghiarilor se potenţează reciproc.
La 19 martie, conflictul este amorsat. Un grup numeros de săteni din localităţile de pe Valea Gurghiului atacă clădirea sediului partidelor politice în care se găsea şi un sediu al UDMR. Autorităţile locale au susţinut că „persoane rămase neidentificate”, au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de sătenii care se deplasa spre clădirea studioului de radio Târgu-Mureş pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. UDMR susţine că atacul ar fi fost nemotivat. Clădirea este asaltată timp de câteva ore, poliţia e depăşită de eveniment, iar când persoanele aflate în imobil sunt evacuate, scriitorul Suto Andras este grav molestat.
Situaţia se deteriorează iar peste doar o zi, în data de 20 martie izbucneşte un conflict violent între o masă compactă de maghiari numărând circa 15-16.000 de persoane şi alta de români estimată la 2-3.000 de persoane, după ce cordonul firav de poliţişti care despărţeau cele două tabere este rupt.
Rezultatul: 6 morţi, câte trei din fiecare tabără, şi 168 de răniţi, 33 de naţionalitate maghiară şi 135 de naţionalitate română. Tragedia s-a petrecut pe fondul unei deficienţe informative foarte grave din partea autorităţilor locale, mergând până la dezinformarea autorităţilor centrale: maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.
Nu am structurat o cronologie mai detaliată a evenimentelor al căror martor am fost, dar ea poate fi lesne filtrată, prin coroborarea cu alte informaţii din cărţile col. Ioan Judea, Târgu-Mureş, Cumpăna lui martie, Editura Tipomur, 1991, şi respectiv, av. Kincses Elod, Martie negru la Târgu-Mureş, Kriterion, 2015.
(va urma)

Braşov
Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”, organizat în Piaţa Sfatului după o întrerupere de nouă ani

Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” se va desfăşura în perioada 29 august - 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, după o întrerupere de nouă ani, manifestarea fiind înscrisă pe lista evenimentelor finanţate de Guvern prin Ministerul Culturii şi dedicate Centenarului Marii Uniri.
„Anul 2018 este unul aniversar şi pentru Festivalul „Cerbul de Aur”, care împlineşte 50 de ani de la organizarea primei ediţii, în 1968, la Teatrul Dramatic, sub numele de Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „Braşov-România”, iar „Cerbul” a fost atunci doar trofeul. Organizatorul principal al festivalului este TVR, în timp ce municipiul Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov vor fi co-organizatori şi vor suporta o parte din cheltuielile de organizare”, potrivit raportului de specialitate la proiectul de hotărâre al Consiliului Local Braşov, privind aprobarea participării municipiului Braşov în calitate de co-organizator al evenimentului „Cerbul de Aur”.
Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” va începe pe 29 august cu o gală aniversară românească, la care vor participa premianţii şi trupele de la ediţiile anterioare ale evenimentului. Show-ul va fi completat cu imagini din arhiva TVR de la ediţiile precedente ale manifestării. Următoarele două seri vor fi dedicate concursului propriu-zis. În afara concurenţilor vor fi şi o serie de invitaţi care vor susţine mini-recitaluri. Seara a patra va fi cea de gală, în care vor fi premiaţi câştigătorii ediţiei 2018 a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”. Seara va fi încheiată de recitalul celei mai importante vedete invitate, al cărei nume nu este dezvăluit până ce TVR va finaliza negocierile pentru contract.
Manifestarea se va încheia pe 2 septembrie cu Gala Centenară, care va păstra tema tradiţională a muzicii folclorice, însă va fi o reinterpretare a acesteia, într-o manieră modernă, conform sursei menţionate.
Printre artiştii străini care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, organizatorii îi amintesc pe Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas. Până acum au avut loc 17 ediţii, festivalul fiind întrerup şi reluat de mai multe ori de-a lungul anilor. Ultima ediţie a avut loc în 2009.

Covasna
Primăria Sfântu-Gheorghe, amendată cu 135.000 de lei în ultimii ani pentru nereguli în părculeţele de joacă

Primăria municipiului Sfântu-Gheorghe a fost amendată, în ultimii patru ani, de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului (CPC) Covasna cu suma de 135.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privitoare la siguranţa locurilor de joacă pentru copii.
Potrivit conducerii CPC Covasna, printre neregulile constatate s-au numărat lipsa gardurilor împrejmuitoare, a tăbliţelor de avertisment sau a indicaţiilor de folosinţă a aparatelor şi chiar lipsa autorizaţiilor de funcţionare.
Astfel, anul acesta şi anul trecut Primăria Sfântu-Gheorghe a fost amendată cu câte 12.000 de lei, în 2016 a primit patru amenzi totalizând 71.000 de lei, în 2015 două sancţiuni în valoare de 10.000 de lei, iar în 2014, alte patru însumând 30.000 de lei.
Viceprimarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Toth Birtan Csaba, a declarat, luni (11 iunie 2018 - n.n.), că părculeţele şi locurile de joacă pentru copii se află permanent în atenţia autorităţilor locale, care încearcă să asigure condiţii optime pentru utilizatori, fiind acordată prioritate remedierii problemelor care pot pune în pericol siguranţa şi integritatea fizică a acestora.
„Protecţia Consumatorului face anual astfel de controale şi, într-adevăr, am primit amenzi pentru diverse probleme pe care în mare parte le-am remediat. Au fost nişte terenuri de joacă neîngrădite, au lipsit nişte etichete pe care trebuie să le punem pe fiecare echipament de joacă în parte, dar am plătit amenda şi treptat, treptat ne-am conformat. Nu le putem face pe toate deodată, aşa că am acordat prioritate acelor aspecte unde era un pericol iminent, am îngrădit spaţiile în vecinătatea cărora circulau maşini sau bicicletele şi urmează să îngrădim şi celelalte spaţii, chiar dacă sunt înconjurate de zone verzi”, a declarat Toth Birtan Csaba.
Potrivit acestuia, cea mai mare amendă a fost încasată în 2016, când, în urma unui accident, un copil în vârstă de 7 ani a rămas fără falanga unui deget.
Ancheta efectuată la acea vreme de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului a relevat că băiatul şi-a prins mâna stângă într-un aparat rotativ din fier aflat într-un parc de antrenament din vecinătatea unui loc de joacă din strada Crângului, care nu era împrejmuit şi nu era prevăzut cu tăbliţe de avertisment sau indicaţii de folosinţă a aparatelor.
În ultima lună, CPC a amendat nu numai Primăria Sfântu-Gheorghe, ci şi alte primării şi unităţi de învăţământ din judeţ pentru nerespectarea prevederilor legale privitoare la locurile de joacă pentru copii. (…)

Mureş
Marius Paşcan (PMP): „Comisarul european al Budapestei îşi depăşeşte competenţele şi intervine în problemele educaţiei la Târgu-Mureş”

Deputatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Marius Paşcan, susţine că Navracsics Tibor, comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport, „şi-a depăşit competenţele şi a intervenit abuziv” în problemele educaţiei la Târgu-Mureş cu ocazia vizitei sale efectuată în urmă cu o zi, iar din acest motiv va cere Ministerului Afacerilor Externe şi primului ministru să protesteze la nivelul Comisiei Europene.
„Comisarul european al Budapestei îşi depăşeşte competenţele şi intervine abuziv în problemele educaţiei la Târgu-Mureş. Sub pretextul şi paravanul unui forum pentru „Patrimoniul cultural - factor de dezvoltare regională şi coeziune socială”, organizat, joi (8 iunie 2018 - n.n.), de către Consiliul Judeţean Mureş, la sala mică a Palatului Culturii, s-a desfăşurat de fapt o negociere de culise privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului României şi dinamitarea constituirii Consorţiului dintre Universităţile „Petru Maior” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie. Emisarul şi eminenţa cenuşie, trimis de-al Budapestei, a fost însuşi comisarul european pentru Educaţie, Tineret şi Sport, Navracsics Tibor, secondat de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a aliniat prin „ordin” la Târgu-Mureş pe ministrul Educaţiei, Valentin Popa, inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ioan Macarie, precum şi pe alţi parlamentari mureşeni ai PSD, „mândri că sunt români” şi veniţi slugarnic să primească „lumină” de la trimisul premierului Ungariei, Orban Viktor. (…) Voi solicita Ministerului Afacerilor Externe şi primului ministru să protesteze la nivelul Comisiei Europene pentru o nouă imixtiune nepermisă a comisarului european Navracsics Tibor în problemele interne ce ţin exclusiv de competenţa României”, a arătat Marius Paşcan într-un comunicat de presă.
Deputatul a adăugat că, aşa cum a arătat într-o interpelare adresată Ministerului Afacerilor Externe, acelaşi comisar european, prin încălcarea mandatului şi a competenţelor conferite de acesta, „certa” nu demult autorităţile române pentru Liceul Teologic Romano-Catolic de la Târgu-Mureş.
Marius Paşcan a precizat că, la interpelarea sa adresată Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Afacerilor Externe, ministerele au răspuns că s-a purtat o corespondenţă şi au fost întreprinse demersuri la nivelul Comisiei Europene, „fiind subliniată lipsa de competenţe a Comisiei, în conformitate cu tratatele fundamentale ale Uniunii Europene, în domeniul educaţiei (îndeosebi al organizării sistemelor de învăţământ din statele membre UE) şi al protecţiei dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, domenii care ţin de competenţa exclusivă a statelor membre UE”.
Potrivit lui Paşcan, în acelaşi timp a fost evidenţiată situaţia reală de la cele două instituţii de învăţământ, bazată pe date concrete, actualizate, în ceea ce priveşte accesul la învăţământul în limba maghiară în România.
„Iată însă că, de atunci, miniştrii României dau socoteală şi răspund cu obedienţă „ordinelor” comisarului european Navracsics, dându-i acestuia asigurări că vor promova o ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu-Mureş. O nouă încercare discriminatorie, un nou abuz pregătit în dispreţ total şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, când respectiva instituţie se poate înfiinţa fără nicio problemă prin Consiliul Local Târgu-Mureş, în condiţiile legii, întrucât în acest consiliu UDMR deţine cel mai mare număr de consilieri locali. Se consacră oficial, aşadar, un nou abuz al Ungariei prin imixtiunea reprezentantului său în sistemul de educaţie din România, domeniu care aparţine exclusiv de competenţa ţării noastre”, mai arată deputatul.
El susţine că, de fapt, se doreşte „o ordonanţă care priveşte exclusiv înfiinţarea Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş”.
„Aşa cum am sesizat anterior Curtea Constituţională a României, în legătură cu tentativa de a înfiinţa printr-o lege discriminatorie Liceul Teologic Romano-Catolic, legea fiind declarată neconstituţională printr-o Decizie a CCR, vom urma aceeaşi procedură în cazul promovării unei noi aberaţii neconstituţionale, respectiv promulgarea ordonanţei de urgenţă, cu încălcarea Legii educaţiei naţionale”, a mai arătat deputatul PMP.

Covasna
DJ 121A intră în reabilitare - peste 22 de kilometri de drum de piatră vor fi asfaltaţi

Drumul judeţean 121A va intra luna viitoare în reabilitare, urmând să fie asfaltat pe un tronson de 22,5 kilometri cuprins între DN 13E - Boroşneu-Mare - Boroşneu-Mic - Valea-Mare - Sărămaş - Întorsura-Buzăului.
Potrivit contractului de execuţie încheiat vineri, la Valea-Mare, între conducerea Consiliului Judeţean Covasna şi firmele care au câştigat licitaţia, termenul de finalizare a lucrărilor este de trei ani.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că investiţia se cifrează la 23,5 milioane de lei şi va fi finanţată de Guvern, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi bugetului judeţului.
Potrivit acestuia, licitaţia a fost câştigată de un consorţiu format din Societatea de Drumuri şi Poduri Covasna, aflată în subordinea Consiliului Judeţean, şi o firmă braşoveană, care, pornind dintr-un punct comun, vor lucra în direcţii diferite, spre cele două capete ale drumului.
Tamas Sandor a ţinut să evidenţieze că reabilitarea acestui drum va contribui la dezvoltarea microregiunii, precum şi la „relocarea” circulaţiei dinspre zona Buzaielor spre staţiunea Covasna şi municipiile Sfântu-Gheorghe şi Târgu-Secuiesc, care până acum se făcea parţial prin judeţul Braşov. (…)
Primarul comunei Valea-Mare, Gheorghe Avram, a declarat că este un „moment istoric” pentru oamenii din această localitate, care de zeci de ani circulă pe un drum acoperit cu pământ şi piatră, şi şi-a exprimat speranţa că investitorii vor fi atraşi de zonă după finalizarea lucrărilor.
„Este o zonă mirifică (…), iar în momentul în care drumul acesta se va face şi va fi ca lumea, sunt sigur că o să vină şi la noi investitori. (…) Avem deja un om de afaceri care a făcut o pârtie de schi cu nocturnă şi teleschi, precum şi un lac de pescuit pe vreo 7-8 hectare, iar acum vrea să construiască o pensiune şi un bazin de înot, deci să dezvolte zona de agrement. (…) În apropiere se află şi mănăstirea ortodoxă de la Valea Mare. (...) Noi sperăm ca semnarea contractului să fie într-un ceas bun”, a declarat primarul Gheorghe Avram.

24 iunie
(Sânzienele sau Drăgaica)

Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Ain Karem
Ain Karem este o localitate din Israel, aflată la mică distanţă de Ierusalim. Aceasta este deosebit de importantă pentru creştini, deoarece, potrivit tradiţiei, ea este patria lui Zaharia şi a Elisabetei, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul. Aici s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul. Satul Ain Karem se află la o distanţă de aproximativ 8-10 kilometri mai spre vest de Ierusalim şi la 150 de kilometri distanţă de Nazaret.
Numele localităţii - Ain Karem - a fost primit de la mulţimea grădinilor şi a câmpurilor cultivate din zonă (karm), fertile datorită unui izvor cu debit bun (ain, se pronunţă en). Locuit încă din Epoca Bronzului, conducătorul evreu Iosua a repartizat Karem-ul tribului lui Iuda, precum citim în Sfânta Scriptură: „Aceasta este moştenirea fiilor lui Iuda, după familiile lor, (…) Maarat, Bet-Anot şi Eltecon: şase cetăţi cu satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleemul, Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Carem (Karem), Galem, Betir şi Manah: unsprezece cetăţi cu satele lor” (Iosua 15,20-59). Odată cu apariţia creştinismului, în localitatea evreiască Ain Karem a fiinţat o însemnată comunitate de creştini, aceasta ocupându-se, în mare parte, cu tâmplăria şi cu îndrumarea pelerinilor. În prezent, cu excepţia a câteva mici comunităţi creştine, întreaga populaţie din Ain Karem este formata din evrei. Prezenţa unei moschei în această localitate ţine să amintească de existenţa unui sat arab, mai înainte de anul 1948. Înainte de acest an, satul era locuit de 3.000 de arabi, dintre care 300 erau creştini. Localitatea Ain Karem păstrează şapte locaşuri de închinare creştine, biserici şi mănăstiri. Printre acestea se află: Mănăstirea Franciscană, ridicată pe locul unde a avut loc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul; Biserica Vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta; Mănăstirea Sfântul Zaharia; Biserica Doamnei din Sahyun, împreună cu o serie de morminte.
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul - mărturia Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptură mărturiseşte cu mare bucurie Naşterea Înaintemergătorului Domnului. Preotul Zaharia, urmaş al lui Aaron, aparţinând tribului lui Levi, în timp ce oferea la templu jertfa de tămâie, a avut o vedenie. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, care îşi şi începe Evanghelia cu acest minunat eveniment, descrie astfel vestea şi naşterea Înaintemergătorului Ioan:
„Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze, intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frica a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca sa întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1, 9-17).
În peştera din stânga Altarului este cinstită Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, moment la care Zaharia a rostit Cântarea Binecuvântării: „Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a prorocit, zicând: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, precum a grăit prin gura sfinţilor Săi proroci din veac; mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; de jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinta mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1, 67-79).
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul - răspunsul rugăciunii, smereniei şi credinţei puternice a părinţilor săi
În ziua sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, să ne rugăm ca Domnul să ne dăruiască copii buni. Să nu avortăm copiii, deoarece sunt daruri ale lui Dumnezeu. Naşterea de prunci, este un mare dar de la Dumnezeu. Aceşti părinţi, Zaharia şi Elisabeta, s-au rugat toată viaţa lor să aibă un prunc. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lor şi a binecuvântat familia cu un copil. Vârsta lor înaintată a arătat faptul că Harul lui Dumnezeu depăşeşte legile firii. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este răspunsul rugăciunii, smereniei şi credinţei puternice a părinţilor. Cei care nu au copii, dacă se roagă sincer şi curat lui Dumnezeu, îi vor primi. Dacă nu pe cale naturală, atunci prin înfiere sau chiar ca fii spirituali prin năşie. Naşterea pruncului a venit ca urmare a rugăciunilor preotului Zaharia şi a soţiei sale Elisabeta. Aceştia erau oameni drepţi înaintea lui Dumnezeu, evlavioşi şi milostivi. La momentul vestirii naşterii, Arhanghelul Gavriil îi spune preotului Zaharia că numele copilului va fi Ioan. În limba ebraică acesta înseamnă Dumnezeu a avut milă. Sfântul Ioan din pruncie a mers în pustie şi a stat acolo până la vârsta de 30 ani, când a început să predice. Predica Înaintemergătorului Domnului s-a adresat tuturor categoriilor sociale. Încă din momentul începerii activităţii catehetice, Sfântul Ioan i-a îndemnat pe cei cel îl ascultau să fie milostivi şi să dăruiască milostenie celor săraci. Pe soldaţi i-a îndemnat să se mulţumească cu solda lor, să nu asuprească pe nimeni, iar pe vameşi i-a sfătuit să nu impună taxe mai mult decât era permis. Prin aceste învăţături, el dorea ca lumea care se pregătea pentru botezul pocăinţei să arate şi o schimbare în fapte bune. Sfântul Ioan preciza celor care ascultau cuvântul său că el botează cu apă spre pocăinţă, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind astfel venirea Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul ştia care este scopul venirii sale în pustia Iordanului. Totodată, acesta cunoştea înţelesul botezării oamenilor cu botezul spre pocăinţă. După ce Îl arată pe Iisus mulţimii de la Iordan, Îl botează cu botezul pocăinţei şi mărturiseşte dumnezeirea Lui; activitatea acestuia începe să se diminueze. El îi îndeamnă pe cei doi ucenici ai săi, Andrei şi Filip, să nu îl mai urmeze pe el, ci să devină ucenici ai lui Iisus. Această sărbătoare a fost fixată de Biserică în data de 24 iunie, cu 6 luni înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. A fost fixată această dată deoarece, după solstiţiul de vară, ziua se diminuează iar noaptea creşte. Prin aceasta se arată că Legea Vechiului Testament, pe care Sfântul Ioan Botezătorul o reprezenta, începe să diminueze în importanţa ei, deoarece vine o altă Lege, cea a Harului, reprezentată de Mântuitorul Hristos. Sfinţii Părinţi au ales un simbolism al acestor date pentru a arăta ceea ce însuşi Sfântul Ioan Botezătorul a spus: „Hristos trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30).
Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul: Monahism prin excelenţă şi Mucenicie
Înaintemergătorul Domnului a fost un desăvârşit om al pustiei, prototip al monahului în tot cuprinsul Noului Testament; de fapt, este şi singurul sfânt născut din bărbat şi femeie, care în icoană este zugrăvit având aripi, pentru că viaţa sa a fost îngerească. „Înger înaintestătător, al cetelor drepţilor” este atât de frumos numit în Acatistul ce-i este închinat. Vedem din sfânta sa vieţuire care sunt virtuţile pe care trebuie să le caute şi monahul zilelor noastre: sinceritate, onestitate, simplitate, cuvânt cu putere multă în vestirea legii celei dumnezeieşti, în concordanţă cu fapte pe măsura cuvântului. Înţelegem cu adevărat viaţa monahală din sfânta vieţuire a acestui Mare Proroc. Monahul trebuie să fie altruist, gata să asculte şi să înţeleagă bucuriile şi durerile semenilor lui, oricare ar fi aceştia. Sfatul său este liber de dorinţa personală şi neîmpovarat de prejudecăţi. Foarte conştient de propria sa slăbiciune, el nu devine un judecător al semenului, ci caută să-i fie un frate în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta o face fiindcă a ajuns la acea maturitate duhovnicească în care, dupa cuvântul Sfântului Isaac Sirul, simte în el însuşi „mila pe care Dumnezeu o are faţă de lume”.
Sfântul Ioan, „Glasul celui ce strigă în pustie”, este Mucenic. A fost decapitat pentru că a apărat moralitatea, dreptatea şi adevărul.
Sfântul Ioan Botezătorul suferă moarte fizică, întrucât cere oamenilor păcătoşi şi răi să-şi îndrepteze viaţa. El plăteşte cu preţul vieţii sale pământeşti propovăduirea pocăinţei, a sfinţeniei şi a dreptăţii într-o lume a păcatului. Sfântul Ioan Botezătorul este simbol anticipat al pătimirii martirilor şi misionarilor creştini prigoniţi sau ucişi pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Sfântul Ioan anticipează taina Bisericii în starea ei de misiune pentru îndreptarea lumii păcătoase, care este adesea ostilă Evangheliei, ostilă sfinţeniei, potrivnică dreptăţii şi vieţii duhovniceşti. Lumea reprezentată de regele Irod, de Irodiada şi de Salomeea este lumea robită de păcate în care demnitatea umana se degradează. Sfântul Ioan este un vestitor al pocăinţei şi al chemării la îndreptare, la sfinţenie, la respect pentru demnitatea umană. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este şi ocrotitorul celor care în societatea umană se luptă pentru adevăr, pentru sfinţenie, pentru demnitate umană şi pentru mântuirea oamenilor prin întoarcerea lor la Dumnezeu. Ca unul care a iubit atât de mult postul, sărbătoarea naşterii sale este aproape întotdeauna în timpul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, dar cu dezlegare la peşte.
„Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulţumire, pe tine apărătorul şi fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte pe noi ca să-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!”. Amin.
Pr. II Adrian Nicolae Stoian
Parohia Topliţa I - Centru
ROMÂNIA

(Sub semnul Centenarului Marii Uniri: 1918-2018)

Dacă cele ce voi arăta în continuare îmbracă haina patriotismului, pentru cei care trăim şi simţim româneşte, este cu atât mai bine.
Marele patriot şi geniu român Mihail Eminescu spunea că „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte” şi că „Va veni ziua când şi pietrele vor vorbi adevărul, în care CARTEA faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralelogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul”.
Spusele lui Eminescu vin în completarea a ceea ce a zis evanghelistul Marcu (4:22): „Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină”.
Aceste aserţiuni (ca şi altele) se găsesc publicate pe internet sub titlul „Pe urmele strămoşilor. Ce ştiau străinii despre DACI şi noi - nu”, cu mai multe citate care arată unde este locul neamului nostru (cu întreaga lui zestre de istorie, cultură şi civilizaţie - s.n.) în rânduiala divină.
Aceste citate - extrase din diferite lucrări a numeroşi şi deosebit de valoroşi cercetători, istorici, arheologi, geologi, lingvişti, antropologi, exploratori din mai multe ţări - sunt şi ele mărturii despre strămoşii noştri, despre Poporul Român şi „gloriosul său drum prin istorie” (cum spunea marele gânditor al Neamului Românesc, Petre Ţuţea).
Exemplificativ, redau în extras câteva astfel de mărturii spre a atrage atenţia celor interesaţi pentru căutare, studiu şi înţelegere, înlăturarea dubiilor, precum şi întărirea conştiinţei şi conştienţei asupra originii noastre, înlăturarea temerilor afirmării identităţii noastre, astfel:
- Sumerologul rus A. Kifişim: „Strămoşii românilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”;
- Marco Merlini, arheolog italian: „… scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă (…)”;
- Marija Gimbutas, profesor la Universitatea California din Los Angeles - SUA, în lucrarea „Civilizaţie şi Cultură” spunea: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă,… această veche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană”;
- Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii”;
- Daniel Ruzzo, arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”;
- William Schiller - arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi Poporul Român, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”;
- John Mandis: „România e vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500-3500 î.H. … cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria” (din România - s.n.);
- Olof Ekstrom: „Limba rumună (română - s.n.) este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”;
- D’Hauterive: „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna (româna - s.n.) sunt acest grai”;
- Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”;
- Universitatea din Cambridge:
• În mileniul V î.H., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
• Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franţa şi aşa-zisul spaţiu slav;
• VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul prim-ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”;
- Ludwig Schlozer (Russische Annalen - sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”;
- Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (din România - s.n.) cu mult înainte de scrierea sumeriană, iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie”;
- Miceal Ledwith (consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „… nu limba rumună este o limba latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”;
- Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură. (…) Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii. … în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (din lucrarea „Europa de la Atlantic la Urali”);
- William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”;
- Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman;
- Leclerc (Moldo-Valahia, Paris, 1866): „(…) Acest popor (român - s.n.) ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii şi ca o completare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ”;
- Marc Pagel (profesor, şef al Laboratorului de bio-informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”;
- Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei…, iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident…, noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”;
- Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”;
- Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.
După toate cele arătate, într-un rezumat exemplificativ, ca să nu mai vorbim despre mulţimea de date şi informaţii asemănătoare, putem spune: Iată de unde ne tragem (oricum nu „de la Râm”, ci „D-acia”) şi cine suntem! Suntem români, de aici, din acest spaţiu geografic carpato-danubiano-pontic, adică din Dacia, locuită în antichitate de către daci, popor din marele neam al traco-geto-dacilor, cel mai vechi popor al omenirii.

Academia Română Centrul European de Studii Covasna - Harghita

Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei

Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”

Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”

Asociaţia Ştefadina Bucureşti

în parteneriat cu

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Primăria şi Consiliul Local Vâlcele

cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe

PROGRAMUL ZILELOR ANDREI ŞAGUNA
Ediţia a XXVI-a, Sfântu-Gheorghe, 19 iunie - 7 iulie 2018
Marţi, 19 iunie 2018
Biserica Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” (Parcul „Andrei Şaguna”)
Orele 1700 Evocarea cu tema 145 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, prezintă Pr. Ioan Marin

Vineri, 22 iunie 2018
Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
Orele 1500-1800 Simpozionul cu tema Anul 1918 - moment important în realizarea idealului naţional
Moderatori: dr. Alexandru Porţeanu, dr. Liviu Boar
1. Dr. Alexandru Porţeanu, Bucureşti, Date noi despre istoria Marii Uniri
2. Prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Ploieşti, 100 de ani de propagandă română şi maghiară pentru Transilvania
3. Prof. univ. dr. Mihai Racoviţan, Sibiu, Centenarul Marii Uniri. Din cauzele profunde ale Unirii. „Cartea secretă” maghiară din 1907, un atentat la existenţa naţională a românilor transilvăneni
4. Traian Cepoiu, Ceraşu, judeţul Prahova, Fundamentele actului Unirii de la 1 Decembrie 1918
5. Col. (r) dr. Dan Prisecaru, Sibiu, Colonelul baron David Urs de Margina - luptător dârz pentru apărarea identităţii naţionale a românilor transilvăneni
6. Dr. Anton Coşa, Bacău, Eroii români din Primul Război Mondial: făuritori ai Marii Uniri de la 1918
7. Prof. drd. Dragoş Curelea, Sibiu, Contribuţie la o cunoaştere a vieţii şi activităţii protopopului greco-catolic de Alba-Iulia, Vasile Urzică, între 1916-1938
8. Prof. dr. Liviu Boar, Târgu-Mureş, Făuritori ai României Mari, victime ale regimului totalitar din România (1944-1964)
9. Ing. Ciprian Hugianu, dr. Ioan Lăcătuşu, Sfântu-Gheorghe, Un important document autobiografic al publicistului şi omului politic Ghiţă Popp
10. Prof. Vasile Stancu, Sfântu-Gheorghe, Participarea preoţilor militari din Armata Română la Marele Război de Reîntregire Naţională
11. Prof. Corina Bărăgan Sporea, Vama-Buzăului, judeţul Braşov, Jafurile săvârşite de armata germană în satele Buzăului Ardelean, în timpul Primului Război Mondial
12. Valeriu Tănasă, Bacău, Aradul - capitală a Marii Uniri din 1918
13. Prof. dr. ing. Doru Victor Iancu, Cluj-Napoca, Românii şi cehii în timpul Primului Război Mondial
14. Prof. Daniela Curelea, Sibiu, Contribuţii succinte la o cunoaştere a presei culturale din Despărţămintele Asociaţiunii Transilvaniei în decadele interbelice
15. Prof. dr. Luminiţa Cornea, Sfântu-Gheorghe, Cântece despre război ale soldaţilor în publicaţia „Neamul Românesc” din 1918
16. Dr. Alin Spânu, Denunţuri pe timp de pace şi război (1915-1917)

Orele 1800-1830 Pauză

Orele 1830-1930 Lansări şi prezentări de cărţi
Moderator: Dr. Ioan Lăcătuşu
1. Cornelia Belcin Pleşca, Laura Toader, Cătălin Alexa, Familia ţărănească în România. Un secol de fotografie / The Peasants′ Family in Romania. A Century of Photography, Redactor limba română, Ortansa Stângă. Traducere în limba engleză, Anca Stere Remeta, Bucureşti / Bucharest, Tipărit la Monitorul Oficial R.A., cu sprijinul BRD - Groupe Société Générale, 2017; prezintă dr. Constantin Secară
2. Istoricul şi arhivistul Tudor Răţoi la 65 de ani, volum omagial alcătuit şi îngrijit de Eugen Petrescu, Editura „Universitaria”, Craiova, 2018; prezintă dr. Liviu Boar
3. Pr. Constantin Nazarie, Activitatea preoţilor de armată în Campania din 1916-1918, Editura „Basilica”, Bucureşti, 2018; prezintă col. (r) dr. Dan Prisecaru
4. Adrian Moisoiu, Deputat PRM de Mureş. Implicare în exercitarea mandatelor parlamentare 2000-2004 şi 2004-2008, vol. I-III, Târgu-Mureş, Editura „Vatra Veche”, 2018; prezintă autorul
5. Aurel Raţiu, Gavril Chindea, Izvoru-Mureşului, satul de la izvoarele legendei, Prefaţă Mihai Suciu, Târgu-Mureş, 2018; prezintă dr. Ioan Lăcătuşu
6. Doru Victor Iancu, Înfăptuirea României Mari, Prefaţă Vasile Stancu, Editura „Eurocarpatica”, Sfântu-Gheorghe, 2018; prezintă autorul
7. Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, La obârşie, la izvor… Convorbiri la Subcetate, 5, Târgu-Mureş, 2018; prezintă dr. Dorel Marc
8. Anton Coşa, Lenuţa-Gabriela Ocneanu (ed.), Amintirile din război ale învăţătorului Cezar Uncescu (1916-1918), Editura „Magic Print”, Oneşti, 2018; prezintă dr. Anton Coşa
9. Mihai Trifoi, În umbra timpului, vol. I, Editura „Eurocarpatica”, Sfântu-Gheorghe, 2018; prezintă prof. Maria Stoica

Sâmbătă, 23 iunie 2018
Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
Orele 900-1200 Dezbatere cu tema Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei în cadrul Colocviului Naţional al Grupului de Cercetare „I.I. Russu” pentru Studiul Sud-Estului Transilvaniei, ediţia a X-a
Moderatori: dr. Constantin Secară, dr. Dorel Marc
1. Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Târgu-Mureş, Priorităţi ale activităţii de cercetare a Institutului de Ştiinţe Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Târgu-Mureş, în Anul Centenarului Marii Uniri
2. Dr. Valeriu Cavruc, dr. Ana Dobreanu, Sfântu-Gheorghe, Proiectele Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni dedicate Centenarului Marii Uniri
3. Dr. Dorel Marc, Târgu-Mureş, Ipostaze ale proiectului cultural „Mureşeni în tranşeele Marelui Război” finanţat de AFCN - în întâmpinarea Centenarului Marii Uniri. Istorie, arheologie, etnologie în Arcul Intracarpatic
4. Dr. Constantin Secară, Bucureşti, Sărbătorirea Anului Centenar al Marii Uniri - un proiect Radio România Muzical, sub semnul muzicilor tradiţionale româneşti
5. Dr. Vasile Lechinţan, Cluj-Napoca, Proiecte pentru sărbătorirea Centenarului, ale unor societăţi culturale clujene
6. Dr. Costel Lazăr, Topliţa, Din proiectele Centrului Cultural Topliţa, în Anul Centenarului
7. Prof. Elena Mândru, Miercurea-Ciuc, Un proiect editorial despre dascălii din judeţul Harghita
8. Prof. Florentina Teacă, Covasna, Noi proiecte editoriale despre Voineştii Covasnei
9. Dr. Ioan Lăcătuşu, Pr. dr. Sebastian Pârvu, Sfântu-Gheorghe, Din cercetările Centrului European de Studii Covasna-Harghita, privind istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei
10. Dr. Milandolina Beatrice Dobozi, Târgu-Mureş, Mănăstirea Topliţei în documente din arhivele mureşene (1936)
11. Pr. drd. Laurenţiu Gabriel Panciu, Miercurea-Ciuc, Aspecte identitare regăsite în fondul documentar al Parohiei Grec Oriental - Ortodoxe Române Porumbenii Mari, judeţul Odorhei (azi judeţul Harghita). Perioada 1918-1945
12. Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, Târgu-Mureş, Particularităţi istorice şi juridice de actualitate privind restituirea proprietăţilor imobiliare în Transilvania. Problematica „optanţilor unguri” după Tratatul de la Trianon şi reforma agrară de la 1921
13. Dr. Nicolae Bucur, Miercurea-Ciuc, Remember - Constantin Catrina. Timpul ce i s-a dat

Orele 1200-1230 Pauză

Orele 1230-1330 Lansarea publicaţiilor:
- Acta Carpatica nr.4/2017, Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sfântu-Gheorghe şi Asociaţia Ştefadina din Bucureşti; prezintă prof. Vasile Stancu şi dr. Ioan Lăcătuşu, redactor responsabil
- Ştefadina… file de arhivă, nr. 1/2018; prezintă director general Mihai Nicolae şi prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu, editori

Înmânarea premiilor I.I. Russu, ediţia 2018
1. Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean - Laudatio de dr. Liviu Boar
2. Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop - Laudatio de prof. Vasile Stancu
3. Dr. Dorel Marc - Laudatio de dr. Constantin Secară
4. Prof. Elena Mândru - Laudatio de dr. Costel Cristian Lazăr
5. Prof. Maria Stoica - Laudatio de dr. Ioan Lăcătuşu

In memoriam: Academician Nicolae Edroiu, prezintă dr. Vasile Lechinţan

Duminică, 24 iunie 2018
Mănăstirea „Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul”, Valea-Mare, judeţul Covasna
Participare la Liturghia Arhierească oficiată de un sobor de preoţi, cu ocazia hramului mănăstirii

Sâmbătă, 30 iunie - duminică, 1 iulie 2018
Staţiunea Vâlcele
Nedeia Sânpetrului - Zilele comunei Vâlcele
Serbare câmpenească tradiţională anuală, cu participarea unor artişti profesionişti şi formaţii folclorice din judeţul Covasna şi împrejurimi

Duminică, 1 iulie 2018
Biserica „Sfântul Teodor Stratilat” din comuna Vâlcele, judeţul Covasna
După săvârşirea Sfintei Liturghii, lansarea volumelor semnate de Pr. Ioan Tămaş Delavâlcele: De meditat împreună, ediţia a II-a, şi Jertfă de seară, apărute la Editura „Eurocarpatica”, 2018; prezintă prof. Mihai Trifoi.

Sâmbătă, 7 iulie 2018
Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci
La umbra nucului bătrân. Lansări şi prezentări de cărţi aparţinând autorilor din zona Carpaţilor Răsăriteni, manifestare organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita. Moderator: prof. dr. Luminiţa Cornea.

Cronica Festivalului cultural-patriotic „Ţara Crăişorului”, organizat de Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea” Deva, ediţia a XI-a, 18-19 mai 2018

În mai 2011 scriam pentru prima dată în „Condeiul ardelean” despre Asociaţia non-profit şi apolitică „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, arătând ce este şi pe cine reprezintă această organizaţie neguvernamentală, cu un nume de mare rezonanţă şi semnificaţie istorică. Impresionat fiind de gama largă a activităţilor desfăşurate, în mod deosebit cu tineretul şcolar, afirmam că „Asociaţia trebuie cunoscută de orice român”. Reamintesc că Asociaţia a luat fiinţă cu aproape 11 ani în urmă şi şi-a propus în statutul său, cuprinzând 7 capitole, cu 28 de articole, scopul, obiectivele, mijloacele, metodele şi formele de acţiune, organele de conducere, cine poate deveni membru, patrimoniul - în general tot ce prevede legislaţia actuală pentru funcţionarea legală a unei organizaţii apolitice şi non-profit. După cum mărturisea pe atunci ing. Ioan Paul Mărginean, preşedintele fondator al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, „Statutul poate fi sintetizat, în câteva fraze, redate de Avram Iancu. Acestea reprezintă, în fapt, testamentul său, întocmit la Câmpeni în ziua de 20 decembrie a anului 1850, intitulat Ultima mea dorinţă, devenit totodată un preţios document istoric şi îndrumar pentru generaţiile viitoare, pe care vă rog să-l publicaţi pentru ştiinţa cititorilor dumneavoastră. Pentru ştiinţa tuturor românilor, Asociaţia a aşezat o placă comemorativă cu textul parţial al acestuia la mormântul Iancului din Pantheonul Naţional de la Ţebea. Iată textul: „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd naţiunea mea fericită… Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele”. Fiecare cuvânt sau sintagmă testamentară a Iancului, precum şi maniera de aplicare, se reflectată în programele concrete ale organizaţiei noastre”. Ceea ce este de remarcat la această Asociaţie cu un profund caracter cultural-patriotic este atragerea la activităţile sale a unui mare număr de elevi - din structura sa organizatorică făcând parte Clubul Crăişorilor format din numeroase detaşamente de crăişori, urmaşi ai crăişorului Iancu, proveniţi din rândul elevilor-voluntari din şcolile Ţării Moţilor, conduşi de profesori îndrumători şi directorul unităţii de învăţământ.
De când i-am cunoscut, conducerea şi colaboratorii ziarului nostru au fost prezenţi la cel puţin două din cele patru manifestări anuale organizate de inepuizabilul, ingeniosul şi inimosul preşedinte Ioan Paul Mărgineanu, acţiunile Asociaţiei fiind pe larg reflectate în paginile publicaţiei regionale de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean”. Şi fiecare an, din cei şapte care au trecut de atunci, ne-a convins de complexitatea cultural-ştiinţifică şi patriotică a acestor programe, desfăşurate la Ţebea şi Criscior (2011), la Ţebea - Dupăpiatră-Cheia (2012); pe Câmpia Libertăţii din Blaj, la statuia lui Ioan Buteanu de la Gurahonţ, sau Buceş, Cheia şi Biserica Ortodoxă cu Tricolor din Ţebea (2013), sau la Muzeul şi Galeria Romană de la Roşia-Montană, Casa Memorială şi Monumentul lui Cloşca de la Cărpiniş, Biserica Ortodoxă din Zlatna, Grota lui Horea din Câmpeni, Casa Memorială „Avram Iancu” din Vidra (azi comuna Avram Iancu), unde s-a născut şi a copilărit marele nostru erou, spectacolele de la Bustul lui Horea, din comuna Horea, şi de la Monumentul lui Horea, Cloşca şi Crişan, din comuna Albac, însoţite de concursuri tematice sau artistice, mese rotunde sau simpozioane cu teme din Istoria Ţării Moţilor, a tradiţiilor şi obiceiurilor acestor minunaţi oameni ai Apusenilor (2014). Şi această enumerare a amintirilor unui participant la acţiunile Asociaţiei ar putea continua pentru fiecare an în parte… Dar, parcă niciodată, calitatea şi complexitatea manifestărilor nu au atins nivelul acestui an, al aniversării Centenarului Marii Uniri, când Festivalul cultural-patriotic „Ţara Crăişorului”, organizat de Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, se desfăşoară sub genericul „Revoluţiile Române transilvane de la 1784 (234 de ani), 1848 (170 de ani) şi 1918 (100 de ani) cu ofurile, cicatricile şi rănile lor care mai dor”.
Sub titlul „«Crăişorii» preamăresc eroii din Zarandul martir”, preşedintele Ioan Paul Mărginean scria astfel pentru revista „Dacia nemuritoare” despre momentele emoţionante şi de înaltă vibraţie patriotică desfăşurate la Mormântul Iancului şi poalele Gorunului lui Horea de la Ţebea, în dimineaţa deschiderii manifestărilor celei de-a XI-a ediţii: „Garoafele roşii şi coroanele de flori depuse pe mormintele eroilor care au înfruntat de-a lungul veacurilor „barbarii de tirani”, au însemnat rememorarea durerilor întregului nostru Neam Românesc, luptător veacuri de-a rândul, demn, jertfelnic şi neînfricat pentru libertate, drepturi, dreptate, glie şi credinţă, aşa cum au făcut-o şi Avram Iancu, Ioan Buteanu, Simion Groza, reprezentanţi ai celor peste 40.000 de români ucişi de tiranii unguri cotropitori între 1848-49 pe pământul daco-românesc multimilenar; aşa cum au făcut-o şi voluntarii moţi de pe Criş şi Arieş cu şapte decenii mai târziu, înrolaţi ca voluntari în batalionul „Horia” al Armatei Regale Române, pentru a apăra cuceririle Revoluţiei Marii Uniri. S-au rememorat, prin glasul subsemnatului, cuvinte rostite de cel care a depus pentru prima dată o coroană cu tricolor românesc pe mormântul lui Avram Iancu, la 31 decembrie 1899, George Novacovici, student la Cluj, faptă care i-a atras o prigoană fatală din partea autorităţilor ungureşti: „… divinule Iancu, jurăm pe mormântul tău că nu ne vom odihni până ce nu vom şti poporul nostru împărtăşit de aceleaşi drepturi de libertate şi bunăstare ca şi celelalte popoare”. Venită la eveniment, din Oraviţa, Felicia Novacovici-Mioc, cu lacrimi în ochi rostea, ca şi unchiul său: „Jurăm!”. S-au rememorat de asemenea, prin glasul preotului militar Gabriel Mateş, conducătorul delegaţiei unităţii militare din Brad, moţ de pe meleagurile preotului tribun paşoptist Simion Groza, cuvintele colonelului gorjean Gheorghe Rasoviceanu, care la 2 martie 1919, în prezenţa a 12 preoţi şi a ministrului dr. Ioan Suciu, primind jurământul de credinţă al voluntarilor moţi ardeleni din batalionul „Horea” pe steagul regal de luptă înfipt pe mormântul marelui Iancu, îndemna voluntarii moţi: „Ostaşi, grăiesc vouă astăzi, sub gorunul lui Horea martirul, în fata mormântului lui Avram Iancu, al munţilor fost rege; Grăiesc vouă astăzi în marele ceas, în supremul ceas al mântuirii Neamului nostru, şi zic vouă: cutremure-se toate mădularele voastre în fata memoriei tuturor acelora cari în lungul veacurilor au înălbit cu oasele lor moşia Neamului în lung şi în lat, ca să ajungem unde suntem şi ce suntem! Fiţi mândri că soarta tot pe voi, Moţilor, v-a hotărât să fiţi primii din tot Ardealul, care să faceţi legământul de credinţă şi de jertfă pentru scumpa noastră Patrie şi scumpul nostru Tron”. La auzul acestor evocări, cu ochii înlăcrimaţi şi profund emoţionat, un pios salut ostăşesc de răspuns şi onor a adresat domnul general-maior veteran de război Constantin Ispas, membru de onoare al Asociaţiei noastre şi al Clubului Crăişorii”, din anul 2015, care ne-a reamintit de câteva din îndemnurile transmise atunci asemenea unui testament „crăişorilor”: „În primul rând să nu uitaţi că sunteţi români şi această mândră identitate să fie cu sfinţenie păstrată din tată în fiu, atâta timp cât va dura neamul nostru; să nu uitaţi niciodată că cinstea şi omenia sunt podoabe cu care s-au mândrit înaintaşii noştri şi la fel trebuie să fiţi şi să-i formaţi şi pe cei ce vor veni după voi; să fiţi iubitori ai bisericii, armatei şi gliei strămoşeşti; să fiţi, în orice împrejurare, îmbrăcaţi în haina modestiei”.
Ţin să subliniez că generalul maior Constantin Ispas reprezintă un adevărat model pentru „crăişori”. Născut acum 93 de ani, în august 1925, într-o familie de ţărani din satul Turcineşti, în apropierea de Târgu-Jiu, îşi urmează studiile în satul natal. La 13 ani este încadrat copil de trupă la muzica Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”, urmând, totodată, şi cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. La intrarea României în cel de Al Doilea Război Mondial, la nici 17 ani, i-a parte la luptele de la Ţiganca (Basarabia), apoi de la Odesa, Stalingrad, Cotul Donului şi din zona Iaşului, unde va fi grav rănit în aprilie 1944. După trei ani de spitalizare, s-a reîncadrat în armată, a urmat cursurile Academiei Militare, devenind comandant sau şef al unor structuri militare şi profesor universitar la Academiei Militare. În anii `70, ca şef al secţiei Sisteme Informatice, generalul Constantin Ispas „a contribuit substanţial la elaborarea concepţiei de introducere a sistemelor automatizate în activităţile specifice desfăşurate în armată în timp de pace şi război. … Probitatea profesională, dragostea de Neam şi de Ţară afirmate cu tenacitate şi vioiciunea minţii sunt trăsături definitorii ale personalităţii sale (publicaţia „Gorjeanul”, din 23 august 2017). Spre finalul carierei, devine Comandantul Comisariatului Militar Gorj, loc de unde s-a şi pensionat la câţiva ani după căderea regimului comunist. O mare parte a timpului său a dedicat-o scrisului, publicând multe cărţi de istorie militară, despre Eroii Neamului, în special cei din Gorj, este redactorul responsabil al revistei „Onoare şi Jertfă” şi participă la multe manifestări cultural-patriotice alături de camarazii de arme, fiind şi preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război - Filiala Gorj, dar şi la manifestările „crăişorilor” din Ţăra Iancului, unde este un drag şi permanent invitat şi participant.
Din Pantheonul Naţional de la Ţebea participanţii, atât crăişori-elevi, cât şi crăişorii seniori, însoţiţi de oaspeţii lor de onoare din judeţele Alba, Arad, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara şi Mureş, şi-au continuat deplasarea pe Valea Crişului Alb, cunoscută şi sub denumirea de Valea Plângerii din Zarand, prima oprire fiind la hotarul localităţii Târnava de Criş, unde „ghidul” Ioan Paul Mărginean ne-a propus să ne imaginăm a fi pe scena aflată în mijlocul câmpului unde avea loc „măcelul celor peste 1.000 de români din armata lui Avram Iancu şi Ioan Buteanu, întâmplat aici la 8 noiembrie 1848, în dangătul clopotului tras de fiul clopotarului, în vârstă de 12 ani, de la salcia roşie”. De aici, pelerinajul a continuat la Hălmagiu, judeţul Arad, „loc unde nici astăzi nu sunt uitate gemetele românilor bătuţi pe Piatra Cinzaiului ca să-şi lepede credinţa, sau ale spânzuraţilor în furci ori omorâţi sălbatic de-a lungul veacurilor”. Despre faptele şi jertfele hălmăgenilor, de-a lungul istoriei, a vorbit oaspeţilor, la baza impozantului Monument al Eroilor, din centrul localităţii, prof. Veronica Filip, care şi-a început discursul prin a-l cita pe poetul bihorean Traian Borz. „«Este nevoie într-o familie ca fiii să-şi cunoască părinţii, urmaşii să-şi cunoască înaintaşii şi un popor să-şi cunoască istoria sa. Fără cunoaşterea trecutului nu ne putem stabili prezentul, nici zidi viitorul. Fără părinţi n-avem identitate. Şi fără cinstirea înaintaşilor nu merităm nicio cinstire de la urmaşi.» Iată de ce ne aflăm la picioarele acestui monument dedicat eroilor noştri! Monumentul Eroilor, în faţa căruia ne aflăm, a fost dezvelit la 10 septembrie 1933 de secţia arădeană a Societăţii „Cultul Eroilor”, constând dintr-un soclu de granit pe care, în partea de răsărit, sunt săpate cuvintele «Au luptat şi au murit pentru moşie şi domn», iar pe partea dinspre apus s-a fixat o placă de marmură cu următoarea inscripţie: «Spre mărirea lui Dumnezeu şi pomenirea Martirilor luptei de dezrobire dusă de Horea, Cloşca şi Crişan la 1784 şi de către Avram Iancu la 1848. În amintirea gardiştilor morţi pentru apărarea acestui ţinut în zilele de 14-16 februarie 1919. Şi pentru veşnica pomenire a eroilor căzuţi în marea ofensivă pornită din Hălmagiu la 16 aprilie 1919, când Divizia 2 Vânători a glorioasei Armate Române şi Regimentul de voluntari „Horea” au luptat vitejeşte pentru înfăptuirea României Mari»”. La încheierea vibrantului discurs despre eroii Hălmagiului, profesoara Veronica Filip a ţinut să sublinieze: „Cinstind faptele glorioase ale înaintaşilor noştri, fiecare bun român să poarte în inimă şi în suflet respectul, mândria şi dragostea pentru Ţară, pentru glia străbunilor săi. Doar cunoscând trecutul de la care trebuie să iei focul şi nu cenuşa, poţi învinge piedicile viitorului şi poţi clădi o Românie dorită de toţi, unită, prosperă şi fericită”. Aşa să ne ajute Dumnezeu! A urmat un scurt moment artistic susţinut de frumoşii crăişori din Hălmagiu şi pregătit de îndrumătoarele crăişorilor, prof. Veronica Filip, prof. Adina Vasii şi prof. Rodica Cotocea, cu care o parte a oaspeţilor a ţinut să se fotografieze.
La Gurahonţ, judeţul Arad, am fost întâmpinaţi în curtea Liceului „Ioan Buteanu”, cu pâine şi sare de crăişorii - elevi liceeni - îmbrăcaţi în frumoasele costume populare ale zonei, având în fruntea lor pe prof. Ana Lenuţa Moţica, astăzi primarul comunei, care ne-a urat un călduros „Bine aţi venit!”, şi pe directorul unităţii şcolare, prof. Teodor Păiuşan, însoţit de cadre didactice participante la Simpozionul Naţional care s-a desfăşurat, în continuare, într-una din sălile liceului. Prima parte a acestei manifestări ştiinţifice, susţinută de profesorii şcolii gazdă, s-a remarcat prin comunicările excelent documentate şi argumentate din istoria locurilor şi ale personalităţilor gurahonţene. Au putut fi urmărite interesantele lucrări intitulate: „Poetul Ioan Mihiţ de la Gurahonţ şi poemul istoric «Ioan Buteanu»”, susţinută de prof. Ciprian Nicuşor Vesa, directorul adjunct al Liceului „Ioan Buteanu”; „Gurahonţul în monografia lui Petre Ugliş de la Pecica”, prezentată de prof. Cristina Tudor; „Contribuţia bonţenilor la făurirea Statului Naţional Român – 1918”, expusă de prof. Dorela Liliana Daşcău; „«Mărturii» despre Constanţa Hodoş şi Ţinutul Gurahonţului”, comunicată de prof. Cati-Neluţa Şandru, şi, în partea finală a primei părţi, cea a părintelui Viorel Nan, numită „Mişcarea naţională a românilor din Transilvania pentru realizarea dezideratului Marii Uniri”.
Desfăşurată după pauza de masă, partea a doua a Simpozionului Naţional a debutat cu foarte captivanta expunere a generalului maior Constantin Ispas despre Participarea Armatei Române la Al II-lea Război Mondial pe frontul sovietic, venind cu numeroase exemple inedite din bătăliile desfăşurate în perioada 22 iunie 1941- aprilie 1944, când a participat „pe linia întâi a frontului”, subliniind că „evenimentele de pe frontul sovietic sunt foarte puţin cunoscute sau total necunoscute atât de profesorii de istorie, cât mai cu seamă de tineretul şcolar din zilele noastre”. Din păcate, generalul Constantin Ispas are dreptate. Istoria Poporului Român a ajuns „cenuşăreasa” disciplinelor şcolare. Cum s-a ajuns într-o asemenea situaţie, o pot explica doi mari istorici români: „Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe”, afirma, cu puţin timp înainte de a muri, academicianul Dinu C. Giurescu, iar istoricul Ioan Scurtu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, arată în fapt situaţia dramatică în care se află învăţământul românesc: „Adevărul este că „reformatorii” noştri au decis să treacă direct la ceea ce se urmărea imediat după decembrie 1989, şi anume ştergerea identităţii naţionale şi transformarea românilor într-o populaţie fără coloană vertebrală, fără trecut şi, evident, fără viitor… Pentru guvernanţi istoria este un „pericol”, pentru că elevii, românii în general, vor şti de unde vin, ce au făcut şi ce au reprezentat de-a lungul timpului şi pot face comparaţii cu situaţia de astăzi… Lipsirea tineretului de cunoaşterea trecutului înseamnă ţinerea lui în ignoranţă, ştergerea orizontului propriu şi promovarea unei stări de incertitudine, de teamă pentru ziua de mâine. Ca urmare, el trebuie să lase în seama altora problemele mari ale Ţării, de care se ocupă politicienii, care, la rândul lor, fac „ceea ce trebuie” (adică ce li se cere). Se cultivă astfel înstrăinarea, abandonarea, dezinteresul pentru soarta propriei naţiuni. De aici până la dezintegrare nu mai este decât un pas”.
În „Istorie”, manual pentru clasa a VIII-a, editat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la Editura Humanitas Educaţional, pag. 150, „războiului din est” îi sunt alocate numai 12 rânduri, profesorul fiind obligat să parcurgă programa şcolară întocmită de Ministerul Educaţiei „Naţionale”. Concret, Istoria Românilor în şcoală se face extrem de puţin sau, anumite teme din istoria naţională, nici nu sunt trecute în programa şcolară. Aceste aspecte le-am ridicat, de altfel, şi în faţa participanţilor la Simpozionul Naţional de la Gurahonţ, unde am participat împreună cu directorul fondator al „Condeiului ardelean”, Doru Decebal Feldiorean, înaintea comunicării mele intitulată „Rolul Bisericii şi preoţilor din Armata Română în Războiul de Reîntregire Naţională” (cititorii fideli o cunosc din ediţia precedentă a publicaţiei noastre).
Suplinind aceste „lacune voite” ale învăţământului românesc, Asociaţia Ţara Iancului - Iubirea Mea are foarte marele merit de a contribui la educarea cultural-patriotică a „crăişorilor” prin diverse forme şi metode precum: excursii, evocări istorice, depuneri de coroane şi vizite la locurile istorice, monumentele şi muzeele de istorie, organizarea cu participarea „crăişorilor” şi a educatorilor lor la unele simpozioane ştiinţifice, reînvăţarea unor meserii tradiţionale ale moţilor, concursuri şi festivaluri folclorice, spectacole, întâlniri cu scriitori, poeţi sau personalităţi din diferite domenii de activitate, concursuri de creaţie, publicarea performanţelor „crăişorilor” în revista anuală a Asociaţiei numită „Revista Ţara Iancului” şi, nu în ultimul rând, premierea materială şi morală a crăişorilor şi conducătorilor lor, performeri în activităţile întreprinse. De asemenea, este demnă a fi semnalată măiestria preşedintelui Ioan Paul Mărginean de a atrage la activităţile Asociaţiei, liderii comunităţilor locale, implicarea permanentă şi benefică a primarilor Ana Lenuţa Moţica, din Gurahonţ (judeţul Arad), şi Tiberiu Todea, din Albac (judeţul Alba), fiind exemplele cele mai elocvente în acest sens. Iată motivele pentru care această organizaţie „trebuie cunoscută de toţi românii”, după cum intitulam primul meu articol despre „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, din Ţara Moţilor. O comunicare extrem de interesantă şi de mare actualitate, intitulată „Reforma agrară din 28 iulie 1921 în actualitate şi problema optanţilor unguri”, a prezentat-o prof. univ. emerit dr. av. Ioan Sabău-Pop, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, comunicare care sperăm să o publicăm într-un viitor număr.
În continuare, moderatorul manifestării, Ioan Paul Mărginean a vorbit despre „Revendicări neîmplinite ale românilor „toleraţi” şi ai urmaşilor lor”, iar prof. Teodor Gheorghe Păiuşan a susţinut comunicarea „Eroii Naţiunii Române şi ai Neamului daco-românesc multimilenar”. În finalul primei zile a manifestărilor, primarul Ana Lenuţa Moţica a adresat mulţumiri oaspeţilor „pentru onoarea pe care ne-aţi făcut-o de a participa împreună cu noi, Asociaţia Ţara Iancului - Iubirea Mea, Primăria şi Liceului „Ioan Buteanu” din Gurahonţ, contribuind, prin comunicările susţinute, la reuşita activităţilor dedicate Centenarului Marii Uniri”.
A doua zi, sâmbătă, 19 mai 2018, pe platoul din faţa bustului lui Ioan Buteanu, din apropierea Liceului, începând cu ora 9.30, a avut loc deschiderea oficială a Festivalului cultural-patriotic „Ţara Crăişorului”, ediţia a XI-a, etapa Gurahonţ, la care au participat, în prezenţa unui numeros public şi elevi-crăişori din localitate, oaspeţi veniţi din şase judeţe ale Ţării şi detaşamente de elevi-crăişori veniţi din localităţile Albac şi Arieşeni, judeţul Alba. Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului Naţional şi cuvântul de bun venit adresat participanţilor de primarul localităţii, prof. Ana Lenuţa Moţica, care a ţinut să evidenţieze participarea la Festivalul cultural-patriotic a unor reprezentanţi din judeţele Hunedoara, Alba, Caraş-Severin, Gorj, Covasna şi Mureş, cât şi prezenţa în mijlocul participanţilor a reprezentanţilor judeţului Arad - senatorul Ioan Cristina, deputatul Vlad Varga şi directorul Centrului Cultural Judeţean, Ionel Bulbuc. Înainte de a începe spectacolul elevilor-crăişori, edilul localităţii împreună cu iniţiatorul festivalului, ing. Ioan Paul Mărginean, au acordat Diplome de Excelenţă celor care s-au implicat constant şi eficient în manifestările Asociaţiei Ţara Iancului - Iubirea Mea. Astfel, au primit acest înalt semn de preţuire Detaşamentele de elevi-crăişori din Liceul „Ioan Buteanu” Gurahonţ, Liceul Tehnologic de Turism şi Alimentaţie Arieşeni şi Liceul Tehnologic „Ţara Moţilor” Albac, precum şi următoarele persoane fizice, organizaţii civice, instituţii şi publicaţii: general-maior Constantin Ispas, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război „Tudor Vladimiresu” din Târgu-Jiu, judeţul Gorj; Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, preşedinte, prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop; Primăria şi Consiliul Local al comunei Albac, primar Petre Tiberiu Todea; publicaţia regională de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean”, director, Doru Decebal Feldiorean, redactor-colaborator, prof. Vasile Stancu; Liceul „Ioan Buteanu”, Gurahonţ, director, prof. Teodor Gheorghe Păiuşan; Primăria şi Consiliul Local Gurahonţ, primar, prof. Ana Lenuţa Moţica, şi o alta, personal, pentru primarul Ana Lenuţa Moţica „pentru implicarea, sprijinul managerial, logistic, moral şi financiar deosebit acordat desfăşurării în bune condiţii a acestui festival”. Spectacolul extraordinar al elevilor-crăişori de la cele trei unităţi şcolare premiate, de înalt nivel interpretativ şi artistic, a stârnit dese şi vii aplauze din partea publicului, fapt pentru care ţin să remarc dăruirea şi talentul „instructorilor artistici” nominalizându-i: profesorii Nicoleta Brînda, Corina Tulea, Alexandra Cojocaru, Violeta Gligor, Rodica Bun, Marcel Caraban din Gurahonţ; rapsodul Barbu Todea şi prof. Ioan Han, directorul Liceului, din Albac; prof. Laura Câmpean, Ioan Claudiu Mocan, director, şcoala din Arieşeni.
După sfârşitul spectacolului, a urmat cea de-a III-a parte a Simpozionului Naţional, cea susţinută de elevii-crăişori din clasele a XI-a F, coordonaţi de prof. Teodor Gheorghe Păiuşan şi din clasele primare de la Liceul din Arieşeni, coordonaţi de prof. Laura Câmpean. Tematica susţinută şi dezbătută a privit, în primul rând, pe eroul gurahonţenilor, Ioan Buteanu, dar şi probleme privind Adunarea Naţională de la Blaj şi Marea Unire de la 1918. Protagoniştii manifestării ştiinţifice au fost Adelina Danusia Ivan, Lidia Groza, Simona Denisa Rotaru, Marina Cosmina Avasilcăi, Georgeana Patricia Ţigan, Maria Antonela Oarcea (Gurahonţ), Ioan Marinel Paşca, Bogdan Lazea şi Georgeana Evelina Bogdan (Arieşeni). S-au făcut remarcaţi şi interpreţii poemului istoric „Ioan Buteanu”, Mihael Tulea - clasa a VII-a, şi Gabriel Tulea - clasa a III-a, pregătiţi de prof. Corina Tulea - Gurahonţ.
Ultimul moment, deosebit de înălţător, care a încheiat manifestările de la Gurahonţ l-a constituit, după cum ne spune preşedintele Ioan Paul Mărginean, „inaugurarea impresionantului monument din granit negru ridicat în apropierea locului în care acum 169 de ani, la 23 mai 1849, a fost ucis Ioan Buteanu, prefectul Zarandului din timpul revoluţiei române paşoptiste din Ardeal, realizat prin grija Primăriei şi Consiliului Local Gurahonţ”. Privit din faţă, pe soclul crucii este inscripţionat textul: „În memoria eroilor căzuţi pentru apărarea pământului scump al Ţării şi Neamului Românesc. Centenarul Marii Uniri 1918-2018. Primăria comunei Gurahonţ - mai 2018”. În partea stângă a soclului, este inscripţionat textul: „În memoriam! *la peste şase secole de atestare documentară a localităţii Gurahonţ *martirilor Revoluţiei de la 1848, cu jertfa prefectului Ioan Buteanu”, sub care se află portretul prefectului iar, în cea dreaptă, textul: „În memoria luptătorilor anticomunişti locali *eroilor căzuţi pentru libertate în 1989 *cu jertfa sublocotenentului Gelu Rănoiu”, text sub care apare fotografia sublocotenentului martir. Pe zidul sprijinitor al monumentului este inscripţionat, pe o placă de granit negru, inscripţia SLAVĂ EROILOR! „După parastasul şi slujba de pomenire, oficiată de soborul de preoţi conduşi de preotul paroh Dorel Moţ, s-au depus coroane de flori şi s-au rostit alocuţiuni, prezenţi fiind parlamentari de Arad, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, primarul Ana Lenuţa Moţica, invitaţi, şi numeroşi localnici”, a mai spus preşedintele Ioan Paul Mărginean.
Odată încheiat ceremonialul, în mulţimea participantă la „inaugurarea monumentului” am reuşit să felicităm gazdele de la Gurahonţ şi Deva pentru calitatea şi varietatea manifestărilor, cât şi pentru excelenta organizare pe parcursul celor două zile de satisfacţii intelectuale, patriotice şi morale deosebite. Şi prin intermediul publicaţiei noastre „Condeiul ardelean”, vă urăm „La Mulţi Ani!” cu sănătate, putere de muncă şi prosperitate tuturor celor care s-au şi se vor implicata, într-o formă sau alta, în activităţile desfăşurate spre binele Ţării Moţilor şi a frumoşilor şi harnicilor săi locuitorilor!

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

„Nu e nevoie să veniţi domnule preşedinte, situaţia poate fi ţinută sub control”
Un jurnal personal despre acest dramatic eveniment - „20 martie 1990 - Imagini blânde de la Târgu-Mureş” - este accesibil pe internet la adresa http://roncea.ro/2010/03/20/exclusivitate-roncea-ro-20-martie-1990-jurna....
Jurnalul nu relatează decât pe scurt unele întâmplări care, după peste un sfert de veac de la dramaticele evenimente, capătă semnificaţii deosebite privind modul în care s-a ajuns la escaladarea extremă a violenţelor.
Cea dintâi s-a petrecut în dimineaţa zilei de 20 martie în biroul preşedintelui CPUN Mureş, gen. (r) Ion Scrieciu, în prezenţa lui Augustin Buzura, venit pentru a face un raport despre situaţia de la Târgu-Mureş, Ion Vulcan, corespondentul judeţean al Radio România, Dorin Suciu, corespondentul TVR, şi Simonfi Katalin, de la redacţia maghiară a TVR. În timp ce discutam despre incidentele din seara precedentă de la sediul partidelor politice, a căror victimă fusese scriitorul Suto Andras, a sunat, pe „firul scurt”, preşedintele Ion Iliescu, care s-a arătat foarte îngrijorat şi s-a interesat de starea acestuia. Iliescu a întrebat dacă este cazul să vină la Târgu-Mureş pentru a dezamorsa tensiunile. A fost asigurat de gen. (r) Scrieciu că, deşi gravă, situaţia poate fi ţinută sub control. Peste numai câteva ore, gen. Ioan Scrieciu era el însuşi ţinut „sub control”, sechestrat în propriul birou cu cuţitul la gât. La propriu…
La scurt timp, în jurul orei 18, a urmat declanşarea confruntării violente dintre cei din grupul masiv de maghiari şi cel al românilor, cam de cinci ori mai puţin numeros.
Soarta peliculei filmate de mine de la etajul al 5-lea al Hotelului „Grand”, şi care cuprindea principalele secvenţe ale dramei care se consumase în după-amiaza zilei de 20 martie, ridică multe semne de întrebare. După vizionarea în masa de montaj, Teodor Brateş (cel care a orchestrat în primele zile ale Revoluţiei din decembrie 1989 dezinformarea „teroriştii Securităţii”) a decis ca reportajul să nu se difuzeze.
Filmul există în arhiva Ministerului Apărării Naţionale. A ajuns acolo cu prilejul comemorării unui an de la evenimente, după ce a fost difuzat la emisiunea militară a TVR din iniţiativa col. Valeriu Pricină. Am constatat cu acea ocazie că din reportaj lipsesc câteva secvenţe importante. Una dintre ele este cea în care este rupt cordonul de poliţişti care despărţea masivul grup de demonstranţi maghiari de grupul mult mai mic de demonstranţi români. Operaţiunea a fost executată prin îmbrâncirea violentă a acestora din urmă de un grup de indivizi înarmaţi cu bâte scurte şi care, după îmbrăcăminte, nu păreau în niciun caz a fi săteni veniţi de pe Valea Gurghiului. Cine erau aceştia rămâne deocamdată o enigmă. Personal, după ce am intrat în posesia unor informaţii de la „surse care doresc să îşi păstreze anonimatul”, înclin să cred că făceau parte dintre cei specializaţi în gherilă urbană în cazarma din Bicske.
Al treilea episod pe care trebuie să-l detaliez, este discuţia pe care am avut-o cu gen. (r) Ioan Scrieciu referitor la plecarea lui Kiraly Karoly, în prima parte a lunii februarie, la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Generalul mi-a spus că a fost informat că era vorba de un pretext pentru ca Kiraly, care fusese racolat de serviciile de informaţii ungare (AVO), să coordoneze „direct din centrală”, prin emisari, manevrarea situaţiei de la Târgu-Mureş. Pe baza acelei informări, gen. (r) Scrieciu a şi făcut, imediat după evenimente, o plângere penală împotriva lui Kiraly Karoly. Relativ recent, am aflat că informaţia era reală şi că îi fusese furnizată de serviciile de informaţii ale armatei.
(va urma)

Sâmbătă, 23 iunie 2018, în cea de-a XXVI-a ediţie a Zilelor „Andrei Şaguna”, s-a desfăşurat la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din municipiul Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, dezbaterea cu tema Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei în cadrul Colocviului Naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediţia a X-a. Dezbaterea a fost urmată de lansarea publicaţiilor „Acta Carpatica”, nr. 4/2017, şi „Ştefadina … file de arhivă”, nr. 1/2018, precum şi festivitatea de decernare a premiilor I.I. Russu, ediţia 2018, acelor personalităţi ale vieţii ştiinţifice contemporane care s-au remarcat în cercetarea şi valorificare istoriei şi culturii Poporului Român din sud-estul transilvan. Laurii au revenit în acest an următorilor cercetători: prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop, dr. Dorel Marc, toţi din municipiul Târgu-Mureş, prof. Elena Mândru, din Miercurea-Ciuc, şi prof. Maria Stoica, din Sfântu-Gheorghe. Dintre aceştia, am ales, pentru a publica pentru cititorii noştri, Laudatio Prof. univ. emerit dr. av. Ioan Sabău-Pop, vechi colaborator al publicaţiei noastre.

Laudatio
Prof. univ. emerit dr. av. Ioan Sabău-Pop

S-a născut la 1 iunie 1948, în localitatea Fărăgău, fiind primul din cei şase copii ai familiei Ioan şi Aurelia Sabău. Studiile elementare le urmează în localitatea natală, cele liceale la Reghin şi cele superioare la renumita Facultate de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1969-1973). Este angajat, pentru scurt timp, la Muzeul Etnografic din Reghin, unde întreprinde primele cercetări în domeniul etnografic, valorificându-le într-un important studiu intitulat „Contribuţii la cunoaşterea emigrării în America a românilor din Transilvania şi reflectarea acesteia în creaţia spirituală”. În aceiaşi perioadă este membru al Cenaclului literar „Lucian Blaga” din Reghin, înclinaţiile sale poetice materializându-se în numeroase poezii şi fiind continuate, în anii următori, şi-n cadrul Cenaclului literar „Luceafărul” din Miercurea-Ciuc.
Pe linie profesională, în perioada 1972-1975 va fi secretar al Primăriei Gurghiu, judeţul Mureş, iar din 1975 va intra în magistratură şi îşi va desfăşura activitatea ca judecător, până în 1997, la Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria, Tribunalul şi Curtea de Apel Târgu-Mureş. Din 1997, şi până astăzi practică avocatura, fiind membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. În lunga sa carieră, va avea funcţii importante, precum cea de arbitru la Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Mureş, precum şi la Curtea Internaţională de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar din 2010 până în prezent, este preşedinte al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Mureş. Va activa, cu deosebit succes, în presa juridică, fiind redactor-şef la revistele „Curentul Juridic” şi „Pro Iure”, şi membru al consiliilor ştiinţifice ale diferitelor publicaţii juridice. Va publica studii, articole, rezumări şi adnotări de jurisprudenţă în revistele: „Pro Iure”, „Curentul Juridic”, „Revista Cercului Juridic Bănăţean”, „Analele Universităţii de Vest din Timişoara”, „Annales Universitatis Apulensis”, „Revista Română de Arbitraj”, „Revista de executare silită”, „Caietele ştiinţifice”, „Studii de drept”, „Pandectele Române” etc..
Din 1991, va fi cadru didactic şi asociat - lector şi conferenţiar universitar la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş (1991-1997), Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000), Universitatea „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca (1996-2000). În anul 1997, obţine doctoratul în drept cu teza „Modurile de dobândire a dreptului de proprietate în contextul actual al legislaţiei româneşti”. În anul 1998, devine cadru didactic titular al Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, în 2008 obţine titlul de profesor universitar, în 2009 titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii natale, Fărăgău, în anul 2013 fiindu-i conferit titlul de profesor emerit, iar în 2017 conferindu-i-se distincţia „Fibula de la Suseni”. „Întreaga sa carieră didactică - precum spunea domnul profesor universitar Cornel Sigmirean, cu prilejul acordării distincţiei mai sus amintite - se susţine pe o bogată activitate ştiinţifică”. În perioada cât a fost la catedră, lectorul, conferenţiarul sau profesorul Ioan Sabău-Pop a publicat cursurile pentru instruirea studenţilor săi: Drept civil. Drepturile reale. Sinteză teoretică şi practică; Drept civil. Succesiuni; Drept administrativ. Contenciosul administrativ român. Note de curs; împreună cu Felix Raul Hodoş, Instituţii de drept civil. Actul juridic civil. Dreptul de proprietate. Curs selectiv pentru licenţă; cu Ion Floander, Contenciosul administrativ; Ioan Sabău-Pop, Arbitrajul comercial. Raporturile juridice. Curs selectiv; Elemente de drept public şi privat.
În activitatea de cercetare ştiinţifică s-a preocupat cu competenţă de analizarea şi aprofundarea unor probleme juridice de actualitate, în special în domeniul dreptului civil. În perioada 2000-2012, a publicat următoarele cărţi, unele dintre ele reprezentând lucrări de referinţă în ştiinţa juridică românească: Dobândirea dreptului de proprietate, Editura „Accent”, Cluj-Napoca, 2000, 408 p; Drept civil. Drepturile reale, Editura „Accent”, Cluj-Napoca, 2001, 446 p; Drept civil. Dreptul de moştenire, Editura Universităţii „Petru Maior”, Târgu-Mureş, 2002, 303 p; Răspunderea persoanei juridice în contextul codificării în drept, Sovata, 2009; Capitol Consideraţii privind răspunderea persoanei juridice în perspectiva noii legislaţii civile şi comerciale române din cartea „Assentio mentium: Studii juridice alese în onoarea prof. univ. dr. Ernest Lupan”, Editura „C.H. Beck”, 2012, Bucureşti; Capitol carte Drept civil. Drepturile reale, Culegere de teste grilă pentru examenul de licenţă, Universul Juridic, Bucureşti, 2012; împreună cu Ernest Lupan, Tratat de drept civil român. Partea generală, vol. I, Editura „C.H. Beck”, Bucureşti, 2006, 357 p; Tratat de drept civil român. Persoanele, vol. II, Editura „C.H. Beck”, Bucureşti, 2007, 453 p; împreună cu Ion Floander, Contenciosul administrativ, Editura „Gaudeamus”, Constanţa, 2004, 186 p; împreună cu Felix Raul Hodoş, Elemente de drept civil. Curs selectiv. Actul juridic. Dreptul de proprietate. Publicitatea imobiliară, Editura „Sfera Juridică”, Cluj-Napoca, 2008; împreună cu Eugen Hurubă, Sabău-Pop A. Olimpiu, Drept procesual civil. Proceduri speciale. Executarea silită, Editura Universităţii „Petru Maior”, Târgu-Mureş, 2008; împreună cu Lucian Chiriac, Daniela Cristina Valea, Lucretia Dogaru, Szabo Zsuzsanna, European Administrative Science and Law, Budapesta, 2011.
Activitatea desfăşurată ca preşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş este reflectată în sutele de articole, comunicate, apeluri, scrisori apărute în presa locală, regională şi centrală, în interviurile, de ordinul sutelor, acordate posturilor de radio şi televiziune locale şi centrale, precum şi în lucrarea Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita, Mureş - Editura „Eurocarpatica”, Sfântu-Gheorghe, 2015, coordonată de prof. univ. emerit dr. av. Ioan Sabău-Pop şi dr. Ioan Lăcătuşu.
Nu pot sfârşi această modestă încercare de laudatio, la adresa unei personalităţi a românilor din sud-estul Transilvaniei, care, a făcut şi face istorie pe aceste meleaguri, fără a remarca un fapt care mă onorează în mod cu totul deosebit. Colaborarea noastră la o publicaţie de cultură şi istorie, cu un profund caracter patriotic, „Condeiul ardelean”, şi la revistele ştiinţifice de istorie, etnografie, sociologie şi cultură a sud-estului transilvan Angvstia, Sangidava, Colocviile de la Bilbor şi Acta Carpatica.
Domnule profesor universitar emerit doctor avocat Ioan Sabău-Pop, permiteţi-mi a fi primul care vă felicită pentru acordarea Premiului „Ioan I. Russu” de către „Grupul de cercetare Ioan I. Russu”.

Desfăşurată în perioada 19 iunie - 7 iulie 2018, în municipiul Sfântu-Gheorghe şi în mai multe localităţi judeţul Covasna, ediţia a XXVI-a din cadrul Zilelor „Andrei Şaguna” a fost centrată, după cum era şi firesc, pe marcarea sărbătoririi Anului Centenar al Marii Uniri. Ca şi ultimele ediţii, cea din acest an a fost organizată de Centrul European de Studii Covasna-Harghita (instituţie care se află sub egida Academiei Române), de Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei (prin Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicoale Colan”), de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna” şi de Asociaţia „Ştefadina” din Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Primăria şi Consiliul Local Vâlcele şi cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Sfântu-Gheorghe.
Cea dintâi manifestare a avut loc în ziua de 19 iunie 2018, atunci când, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” (aflată în parcul care poartă numele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna), s-au evocat cei 145 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Ierarh, prin prezentarea pe care a susţinut-o Pr. Ioan Marin, eveniment care a constituit un moment de reflecţie, pentru toţi cei prezenţi, privind misiunea şi lucrarea Bisericii în societatea contemporană, prin întregul său trup, alcătuit, deopotrivă, din clerici şi mireni.
Centrul de interes l-au constituit, de bunăseamă, cele două zile (22 şi 23 iunie) în care au fost susţinute comunicări, au fost lansate şi prezentate cărţi şi publicaţii, au fost dezbătute cele mai recente preocupări privind istoria şi identitatea românilor din sud-estul Transilvaniei, au fost înmânate premiile „I.I. Russu” din acest an.
Ne vom opri, succint, asupra fiecărei secţiuni din cadrul acestor două zile dense, începând cu Simpozionul cu tema Anul 1918 - moment important în realizarea idealului naţionale, desfăşurat în după-amiaza zilei de vineri, 22 iunie 2018. Au fost prezentate opinii diverse şi interesante (moderate de prof. univ. dr. col. (r) Ion Giurcă şi prof. univ. dr. Liviu Boar), centrate pe această tematică: Centenarul Marii Uniri. Din cauzele profunde ale unirii. „Cartea secretă” maghiară din 1907, un atentat la existenţa naţională a românilor transilvăneni (prof. univ. dr. Mihai Racoviţan, Sibiu), Un important document autobiografic al publicistului şi omului politic Ghiţă Popp (ing. Ciprian Hugianu, dr. Ioan Lăcătuşu, Sfântu-Gheorghe), Participarea preoţilor militari din Armata Română la Marele Război de Reîntregire Naţională (prof. Vasile Stancu, Sfântu-Gheorghe), Jafurile săvârşite de armata germană în satele Buzăului Ardelean, în timpul Primului Război Mondial (prof. Corina Bărăgan Sporea, Vama-Buzăului, judeţul Braşov), Românii şi cehii în timpul Primului Război Mondial (prof. dr. ing. Doru Iancu, Cluj-Napoca), Eroii români din Primul Război Mondial: făuritori ai Marii Uniri de la 1918 (dr. Anton Coşa, Bacău), Cântece despre război ale soldaţilor în publicaţia „Neamul Românesc” din 1918 (prof. dr. Luminiţa Cornea, Sfântu-Gheorghe), Destructurarea Armatei Române în anul 1918 (prof. univ. dr. col. (r) Ion Giurcă, Bucureşti), Aradul - capitală a Marii Uniri (Valeriu Tănasă, Bacău), Fundamentele actului unirii de la 1918 (cercetător ştiinţific Traian Cepoiu, Ceraşu, judeţul Prahova), 100 de ani de propagandă română şi maghiară pentru Transilvania (prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Ploieşti) şi Făuritori ai României Mari, victime ale regimului totalitar din România (1944-1964) (prof. univ. dr. Liviu Boar, Târgu-Mureş).
Sâmbătă, 23 iunie 2018, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi o sală de conferinţe din cadrul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” au găzduit, în paralel, cele două secţiuni ale dezbaterii intitulate generic Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei, în cadrul Colocviului Naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediţia a X-a. Prima secţiune (moderată de dr. Constantin Secară şi dr. Dorel Marc) a cuprins comunicări referitoare la unele dintre proiectele derulate în cadrul unor instituţii culturale din Ţară, în acest an aniversar al Centenarului Marii Uniri: Priorităţi ale activităţii de cercetare a Institutului de Ştiinţe Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Târgu-Mureş, în anul Centenarului Marii Uniri (prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, comunicare prezentată de dr. Liviu Boar), Proiectele Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni dedicate Centenarului Marii Uniri (dr. Ana Dobreanu, Subcetate-Mureş, judeţul Harghita), Ipostaze ale proiectului cultural „Mureşeni în tranşeele Marelui Război” (dr. Dorel Marc, Târgu-Mureş), Sărbătorirea Anului Centenar al Marii Uniri - un proiect Radio România Muzical, sub semnul muzicilor tradiţionale (dr. Constantin Secară, Bucureşti), Un proiect editorial despre dascălii din judeţul Harghita (prof. Elena Mîndru, Miercurea-Ciuc), Noi proiecte editoriale despre Voineştii Covasnei (prof. Florentina Teacă, Covasna), Priorităţi ale Asociaţiei Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”, în Anul Centenarului Marii Uniri (ing. Gheorghe Bejan, Bacău), Din cercetările Centrului European de Studii Covasna-Harghita, privind istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei (dr. Ioan Lăcătuşu, Sfântu-Gheorghe).
Secţiunea a II-a (moderată de prof. univ. dr. Radu Baltasiu şi prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop) a fost centrată pe comunicări din aceeaşi arie tematică, concentrate însă în zonele de interes ale sociologiei, arhivisticii şi istoriografiei: Despre răspunsuri geopolitice la vremuri geopolitice (Anton Golopenţia) (prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Bucureşti), Vitalitatea societăţii româneşti în Anul Centenarului Marii Uniri - schiţă de sociologia vitalităţii (cercetător ştiinţific Alin Bulumac, Bucureşti), Îndrumători morali în perioada Marelui Război. Trei portrete de mari Români (Florin Muşat, Samira Puşcă, Ioana Andon, Bucureşti), Hotarele statice şi dinamice ale României - o perspectivă teoretică din interbelic (dr. Ovidiana Bulumac, Bucureşti), Particularităţi istorice şi juridice de actualitate privind restituirea proprietăţilor imobiliare în Transilvania. Problematica „optanţilor unguri” după Tratatul de la Trianon şi reforma agrară de la 1921 (prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop, Târgu-Mureş), Contribuţie la o cunoaştere a vieţii şi activităţii protopopului greco-catolic de Alba-Iulia, Vasile Urzică, între 1916-1938 (prof. dr. Dragoş Curelea, Sibiu), Contribuţii succinte la o cunoaştere a presei culturale din Despărţămintele Asociaţiunii Transilvaniei în decadele interbelice (prof. Daniela Curelea, Sibiu), Mănăstirea Topliţei în documente din arhivele mureşene (1936) (dr. Milandolina Beatrice Dobozi, Târgu-Mureş), Aspecte identitare regăsite în fondul documentar al Parohiei Grec Oriental-Ortodoxe Române Porumbenii Mari, judeţul Odorhei (azi judeţul Harghita). Perioada 1918-1945 (Pr. drd. Laurenţiu Gabriel Panciu, Miercurea-Ciuc).
Momentul de maxim interes şi de intensă emoţie, aşteptat cu bucurie de întreaga asistenţă, l-a constituit înmânarea premiilor I.I. Russu pe anul 2018, ca o recunoaştere a meritelor acelor personalităţi, locale sau din Ţară, care şi-au arătat, în timp, preocuparea şi ataşamentul faţă de problemele culturale şi identitare ale românilor din sud-estul Transilvaniei. Anul acesta au fost premiaţi: prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop, dr. Dorel Marc, prof. Elena Mîndru, prof. Maria Stoica. În final, dr. Ioan Lăcătuşu a rostit o scurtă rememorare a vieţii şi activităţii istoricului Nicolae Edroiu (n. 7 decembrie 1939, Olteni, judeţul Trei-Scaune, actual Covasna - d. 10 ianuarie 2018, Cluj-Napoca; membru corespondent, din 1999, al Academiei Române, director al Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, din noiembrie 2007 şi până la decesul său din 10 ianuarie 2018), un savant medievist de renume internaţional, cu preocupări ştiinţifice de mare anvergură în domeniul bizantinologiei, paleografiei chirilice şi a istoriei Transilvaniei.
În concluzie, Zilele „Andrei Şaguna”, ediţia 2018, constituie, prin densitatea tematică şi prin numărul ridicat al comunicărilor ştiinţifice, reflectarea preocupărilor actuale şi metodologiilor diverse ale cercetătorilor invitaţi, care au răspuns cu solicitudine invitaţiei adresate de organizatori.
Manifestările vor continua şi în zilele următoare: Nedeia Sânpetrului - Zilele comunei Vâlcele (sâmbătă, 30 iunie - duminică, 1 iulie), lansarea volumelor semnate de Pr. Ioan Tămaş Delavâlcele, De meditat împreună şi Jertfă de seară, Editura Eurocarpatica, 2018 (duminică, 1 iulie, la Biserica „Sfântul Teodor Stratilat”, Vâlcele) şi cercul literar al scriitorilor, eseiştilor şi poeţilor din zona Carpaţilor Răsăriteni, care se va desfăşura, sub genericul La umbra nucului bătrân, în organizarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi a Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita (sâmbătă, 7 iulie, la Casa Memorială „Romulus Cioflec, Araci).

Când citim în vechea carte a istoriei străbune
Virtuţi mari, ilustre fapte ale naţiei române,
Care inimă stă rece? Care suflet nemişcat?
Cine n-are dor să vază ţara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie şi-n unire,
Cultivând artele păcei pe al său pământ bogat?

Pe antice monumente am văzut ades sculptate
Acvilă ce poartă crucea, zimbru ţării-nvecinate,
Subt o mână, o coroană, întrunite figurând,
Şi în vechea capitală, o măreaţă mânăstire,
După lupte sângeroase monument de înfrăţire,
D-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge,
Virtuţi mari de altădată, astăzi ţintă vom ajunge
Prin credinţă în unire, prin unire în dorinţi.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-aşteaptă,
Orizonul se-nsenină, calea noastră este dreaptă
Şi asupră-ne se-ntinde mâna bunei provedinţi.

Români! Dulce e unirea! Ascultaţi… glasu-i răsună…
De la fiii României cere patrie comună…
Steaua merge înainte-i, simbol sacru pe pământ;
Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare
Conducea pe-ncoronaţii cavaleri, din depărtare,
De la marginile lumei, către leagănul cel sfânt.

În tăcutele morminte, Bogdan, Mircea se-ntâlniră
Şi-ntr-o lungă-mbrăţişare pe români îi înfrăţiră,
Împrejuru-le stau dese umbre de măreţi eroi…
Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcărează…
Deputaţi!, asupra voastră ei privirea-şi aţintează,
Fala sau ruşinea ţării se aşteaptă de la voi.

Fiii voştri vor ascunde a lor frunte în ţărână,
Dacă voi acum veţi pierde marea cauză română,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc.
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moştenire,
Ce de la părinţi de merit nobilii fii o primesc.
(Concordia, 1857, 30 martie)

Dreptatea istoriei

De 100 de ani, maghiarii îşi scrâşnesc măselele de ură, loviţi de pierderea privilegiilor de stăpâni ai unui teritoriu care nu le aparţinea. De 100 de ani cer drepturi, în loc să plătească pentru fărădelegile săvârşite în comportament barbar faţă de băştinaşii Transilvaniei. Cerem şi noi reprezentanţilor Consiliului Europei să ia cunoştinţă de regimul înrobitor de viaţă al românilor transilvăneni, până în 1918, privind folosirea limbii materne, condiţiile de învăţământ în limba română, interdicţiile desfăşurării ceremoniilor religioase ortodoxe şi înrobirea românilor pe moşiile nemeşeşti. Acesta este ecoul nedreptăţilor îndurate de români vreme de veacuri, la care se adaugă măcelul anilor 1940-1944, când maghiarii au arătat lumii factura criminală a nomazilor huni, poposiţi în centrul Europei. Şi astăzi, aceşti degradaţi spiritual cer să li se acorde drepturi peste Constituţia României. Ungurii nu şi-au primit până acum sancţiuni pentru crimele săvârşite în urma Dictatului. Pe de altă parte, românii au manifestat îngăduinţă, prea multă toleranţă în anii care au urmat acestui tragic eveniment, deşi atunci Europa ar fi trebuit să condamne barbarismul cu care ungurii au invadat Transilvania. Este drept că dispariţia fascismului a creat o atmosferă tulbure în comparaţie cu momentul Trianonului, când puterile Europei au judecat cu luciditate drepturile României. Rău este că Ungaria nu şi-a potolit ura şi dispreţul faţă de români, chiar dacă minoritatea maghiară rămasă în Transilvania s-a bucurat de toate drepturile cetăţeneşti.
Acest partid maghiar revanşard, UDMR, convoacă conferinţa pe tema „Folosirii limbilor de către autorităţile locale şi regionale”, deşi delegatul Consiliului Europei, Magyar Ana, aflată în vizită în România, constată că „în judeţul Covasna e un exemplu bun… Limba maghiară vorbită aici nu e în pericol” („Condeiul ardelean”, 18 mai - 14 iunie, 2018, p. 13); şi atunci, de ce se pune la cale o astfel de conferinţă? Au ajuns ungurii să manevreze, după bunul plac, chiar şi forul Consiliului Europei, pe care îl otrăvesc cu plângeri interminabile împotriva Statului Român, căruia, pe de altă parte, i se recunoaşte bunul tratament faţă de minorităţi.
Guvernul României, Parlamentul Ţării au autoritatea îndreptăţită să nu aprobe demersul maghiarilor de oficializare a limbii maghiare, cerut cu obrăznicie, până şi în spaţiul pragului de 10% al prezenţei minorităţii. O astfel de practică ar obliga pe românii în procent de 90% din teritoriul respectiv să vorbească limba maghiară. Nu poate Statul Român să aprobe o cerinţă care ar crea un regim de umilinţă a românilor în propria Ţară. Soluţia: să nu se permită nicăieri în Ţară ca limba maghiară să fie limbă oficială. Nimeni din afara Ţării nu are autoritatea să impună un astfel de regim pentru maghiari, aici, în România!
Cu ocazia acestei Conferinţe româno-europene, spre cunoştinţa delegaţilor celor 47 de ţări participante, ar trebui să menţionăm demersul prof. univ. dr. Ion Coja, care pune pe ordinea de zi problema spaţiului Crişanei româneşti, rămase, după hotărârea Trianonului, la vest de hotarul românesc. Ei, românii de acolo, nu cer autonomie, deşi nu sunt nomazi aşezaţi pe acel teritoriu întâmplător, aşa cum se cunoaşte regimul maghiarilor din Transilvania. Sperăm că statele europene care au avut teritorii în Ungaria nedreptăţii istorice, vor protesta împotriva cerinţei maghiarilor privind privilegiile solicitate în Transilvania.
Acest stat al Ungariei a devenit o ruşine a Europei prin modul de abordare a relaţiilor cu ţările vecine, având o naţie cu o componenţă „prin asimilare etnică în decursul veacurilor” („Condeiul ardelean”, 4-17 mai 2018, p. 7). Un bun exemplu este identificarea lor ca maghiari în procent mare prin maghiarizarea secuilor. Putem avea dreptate dacă afirmăm că maghiarii puri sunt pe cale de dispariţie şi atunci se poate explica disperarea lor de a cere regim de viaţă care să le salveze naţia de la pieire, o pieire spre care merg pas cu pas, prin încercarea de a acapara teritorii străine, prin cinismul de cuceritor, care nu s-a stins nici după un mileniu de exemplu de viaţă civilizată, oferit de popoarele Europei. Trebuie să se instituie pentru totdeauna dreptatea istoriei. Să i se reteze acestei specii de sălbatici moftul de popor ales, atâta vreme cât istoria lor este încărcată de crime.
În cei 100 de ani, de când imperiul, în care erau parte componentă, a dispărut, ungurii n-au încercat să păşească în rândul etniilor paşnice ale Europei, ci şi-au înscris certificatul de popor asupritor, neîmpăcat că nu mai are putere dominantă, fără să înţeleagă că s-a înscris în rândul naţiunilor europene ca un neam de barbari. Este evident că pretenţia de a primi toate favorurile cerşite puterilor europene devine ridicolă, coborând poziţia statului ungar în mocirla continentului nostru.

De tine dragă Ţară, mă doare rău de tot,
C-aşa cum eşti acuma, furată, dezunită,
Şi-având în a ta frunte, netot după netot,
N-ai fost în a ta viaţă nicicând mai umilită.

Ce ai aici comoară, o vor cei râvnitori
Vecini şi de aiurea, s-o ia pe mai nimic,
Pământul, aur, sarea şi cerul cu cocorii,
Pădurea foşnitoare, rămâie-ne nimic.

Noi dăm, fără ne pese, că suntem Iude care
Ca el trădăm tot neamul, cu moşii din strămoşi,
Averea cea primită, ce-o are fiecare,
Din munca zilnicită a moşilor din moşi.

Comorile din humă, cum nimeni nu le are,
Lăsate-s de Măritul ca daruri din ceresc,
Zgrăbunţele de aur şi sâmburii de sare
Deşi sunt bogăţie, averea nu ne-o cresc.

Ba încă ea se scurge în alte buzunare,
Iar noi, cu toate astea, mereu suntem datori,
De-o bună vreme-ncoace, nu ne aflăm în stare
Să fim stăpânii noştri şi nu robiţii lor.

Ni vremea blestemată de-acuma doar de noi,
Că ne-a robit păcatul şi setea de avere,
Ne risipim ce-avut-am şi suntem în nevoi
Duşmani uni la alţii, cu ură ca de fiere.

Orbecăim ca chiorii şi nu vedem lumina
Ce mintea să ne-o spele de ură şi prostie,
Ne place dezbinarea şi ne-nglodăm în tina
Minciuni, a trădării, ce mi-s nemernicie.

Nici nu mai am cuvinte de-acum să vă blestem
De cum stricat-aţi Ţara şi neamul nostru bun,
Degeaba spun într-una, degeaba eu vă chem
Să vă treziţi din somnul bezmetic şi nebun.
*
La tine doar Mărite mi gândul de scăpare
Că milă ţi s-o face de noi, încă odată,
Ne pune dar pe cale aceea de-ndreptare
Şi ţine-ne sub veghe, să fim ca altădată.