Când Biserica (Trupul lui Hristos), adică poporul credincios, doreşte să revizuiască Legea Supremă, atunci Constituţia devine ermetică fiindcă o încuie aleşii Neamului, care în zilele noastre se cam disociază de Evanghelie.
Dar să fim sinceri şi să ne întrebăm: are Constituţia României o dimensiune duhovnicească (spirituală), care să-i confere legătură cu divinitatea?!
Dorim să împărtăşim învăţătura Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, care era savant şi teolog de talie şi care afirma cu tărie că: „… între credinţă şi raţiune, ştiinţă şi religie, nu există discordanţă”, fiindcă el percepea lumea zidită ca pe un întreg.
Trebuie, prin urmare, ca şi Constituţia României să aibă un duh ortodox şi statul să nu fie în discordanţă cu atitudinea luptătoare a Poporul Român drept credincios. Deci, s-ar cuveni ca Legea Supremă să aibă duh, suflet şi trup.
Insist aşa de mult fiindcă observăm cu mâhnire cum se respinge revizuirea Constituţiei. Se afirmă de către reprezentanţii statului că cererea de revizuire este neconstituţională. Dacă este aşa, atunci Constituţia României nu se identifică şi nu acordă nicio atenţiei valorilor creştine! Ştim că Sfânta Biserică Ortodoxă a adunat trei milioane de semnături prin care cere revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei ca uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Desigur că se vrea şi introducerea conceptului de căsătorie. Numai că acest reflex sacru al românilor îi înspăimântă pe decidenţii politici.
Se urmăreşte distrugerea familiei prin legiferarea şi legalizarea fărădelegii şi a urâciunii homosexualităţii şi a altor plăceri împotriva firii pe care le urau şi popoarele barbare.
Trebuie să afirmăm că neamul românilor încearcă, prin revizuirea Constituţiei, să se apere de atacul satanic şi sodomist al Occidentului globalist şi ecumenist.
Vom reuşi - noi, vreo 35-40 de milioane de ortodocşi, existenţi în prezent în Uniunea Europeană - să impunem valoarea sacră a dreptei credinţe, în faţa a 350 de milioane de catolici, protestanţi şi mahomedani?
Desigur că noi dorim ca un articol din Legea supremă să stipuleze cu tărie că România este o ţară Creştin-Ortodoxă. E suspect că cei care conduc Uniunea Europeană se feresc de Ortodoxie, dar şi de oricare credinţă religioasă în principal.
Ţările ortodoxe sunt foarte minoritare în blocul Uniunii Europene.
Preşedintele României a retrimis propunerea de revizuire a Constituţiei în privinţa familiei la Curtea Constituţională, aducând în expunerea de motive că această cerere ar avea ceva neconstituţional. Atunci înseamnă că Legea supremă a României nu este şi o evidenţă a Revelaţiei şi se bazează exclusiv pe Dreptul Roman şi pe alte izvoare străine Sfintei Tradiţii.
Spus pe şleau şi mai puţin academic, se încearcă distrugerea familiei şi a căsătoriei. Cu astfel de scopuri, se va ajunge la haos social şi la barbarie. Dacă nu cumva suntem deja acolo şi ne e teamă să rostim şi să recunoaştem Adevărul.
Tronând o astfel de atmosferă, ne întrebăm odată cu Ioan Ianolide: „Există o apocalipsă instituţionalizată?”.
Fiindcă, după 1917, când a căzut ultima orânduire statală de inspiraţie creştină (Imperiul rus), nu se mai poate vorbi de o aşezare creştină care să fie în corespondenţă cu Biserica pentru a opri păcatele oamenilor.
Afirm acest lucru ştiind cu toţii că un Sinod Ecumenic nu poate fi convocat decât de către un Conducător creştin.
Este nevoie şi acum ca un Sinod Ecumenic să tragă semnalul de alarmă pentru reîncreştinarea fostei creştinătăţi, care între timp a devenit în majoritate atee, consumistă, comunistă, ecumenistă, capitalistă, dar foarte puţin creştină!!!
Constituţia României este aservită forţei apocaliptice care este acum activă în lume. Şi aceasta este o forţă care a reuşit să materializeze mintea oamenilor, deturnând-o de la slujirea şi iubirea lui Dumnezeu.

Centrul Cultural Topliţa, împreună cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu-Gheorghe, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Chişinău, Alianţa pentru Centenar şi Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei, organizează cea de-a XVI-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru-Mureşului, eveniment care va avea loc în perioada 1-7 iulie 2018, la Complexul Sportiv Naţional Izvoru-Mureşului, judeţul Harghita.
Manifestarea a intrat în conştiinţa opiniei publice ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil „parteneriat româno-român”, atât prin conferenţiari, participanţi (reprezentanţi ai românilor din afara hotarelor României şi din Ţară), cât şi prin tematica abordată.
Tema ediţiei din acest an este „România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri”.
Printre subiectele care se vor aborda se află:

- Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv strategic naţional al românilor
- Drepturile românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi Balcani
- Biserica Ortodoxă Română şi românii de peste hotare, în anul Centenarului
- Educaţia în limba maternă, prioritate a românilor de pretutindeni
- Provocări privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna şi Harghita
- Aspecte ale afirmării identităţii româneşti a romano-catolicilor din Moldova
- Retrocedările ilegale de proprietăţi în Transilvania, o problemă de securitate naţională
- România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri
Programul va cuprinde şi lansări şi prezentări de cărţi, spectacol folcloric, expoziţie de icoane etc..
La lucrări vor participa cursanţi din Ţară şi de peste hotare: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia şi din diaspora, reprezentanţi ai românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ai romano-catolicilor din Moldova, conferenţiari din principalele centre universitare ale României şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media.
Au fost invitaţi, ca şi la ediţiile precedente, conducători ai Statului Român, miniştri, parlamentari reprezentând spectrul politic românesc.

Biroul de presă al Universităţii de Vară Izvoru-Mureşului 2018

„Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita şi cinstita naşterea ta, şi întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.”
(Troparul la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul)

În data de 24 iunie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, o sărbătoare care mai este cunoscută, în popor, şi sub denumirea de Sânzienele sau Drăgaica. Mare bucurie duhovnicească a fost şi în 24 iunie 2018 la această sărbătoare, care coincide cu hramul Mănăstirii Valea Mare, din judeţul Covasna.
În Duminica Sfinţilor Români din anul 1996 (16 iunie), Înaltpreasfinţitul Ioan (pe atunci Episcop al nou-înfiinţatei Eparhii a Covasnei şi Harghitei) a slujit prima Liturghie pe locul care avea să devină, după doi ani, mănăstirea, prin purtarea de grijă a acestui mare ierarh şi prin munca, osârdia şi râvna vrednicului de pomenire părinte arhimandrit Avram Gheorghe (1961-2011), ctitorul ei. Prima construcţie din ansamblul mănăstiresc a fost bisericuţa din lemn, în stil maramureşean, sfinţită de PS Ioan în 1999. Un an mai târziu aveau să debuteze lucrările de construcţie pentru celelalte corpuri de clădiri: corpul de chilii, arhondaricul şi trapeza, paraclisul de iarnă şi, nu în ultimul rând, biserica mare, care au fost finalizate, în mare parte, în anul 2004. Între anii 2004-2009 au continuat lucrările de construcţie, finisaje şi pictură, atât în Paraclisul cu hramul Sfântului Gheorghe, cât şi (cu osebire) în Biserica mare, cea care poartă hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În prezent, obştea mănăstirii numără şase vieţuitori, aflaţi sub ascultarea părintelui stareţ Ilie Bularca.
Dincolo (şi mai presus) de considerentele privind istoricul Mănăstirii Valea Mare, lăcaşul de închinare constituie un loc în care se concentrează spiritualitatea ortodoxă românească din această parte de Ţară, un loc de pelerinaj şi de creştere duhovnicească pentru românii trăitori pe aceste meleaguri. Este un loc încărcat încă de pe acum de vieţuire ortodoxă şi istorie românească, un loc binecuvântat de Dumnezeu. Îmi stăruie în minte o amintire foarte dragă şi încărcată de emoţie, legată de momentul când, în ziua de 24 iunie 2013 (care a coincis, în acel an, şi cu Praznicul Sfintei Treimi), Arhiepiscopul Munţilor, IPS Ioan „a îmbrăcat Mănăstirea Valea Mare în straie tricolore”, stropind cu apă sfinţită 350 de drapele, pe care le-a dăruit apoi celor prezenţi, ca răspuns la una dintre numeroasele provocări prin care România şi unul dintre simbolurile sale, Drapelul Naţional, erau, din nou, terfelite şi batjocorite (a câta oară?!) sub privirile pasive şi lipsite de reacţie ale politicienilor din acei ani. A fost atunci un moment de vibrantă emoţie patriotică şi spirituală, consemnat în reportajul realizat în paginile „Condeiului ardelean”, prin care au rămas vii în inimile noastre îndemnurile Înaltpreasfinţiei Sale: „Să vă duceţi cu Tricolorul acesta în Rai. Să facem o Românie şi în împărăţia lui Dumnezeu şi toţi românii de la o margine la alta a Raiului să se adune în jurul Drapelului cel Sfânt, crucea lui Hristos şi a noastră, al nostru Tricolor” („Condeiul ardelean”, nr. 273, 28 iunie - 11 iulie 2013).
Anul acesta, la Liturghia de la prăznuirea Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul au slujit 12 preoţi şi doi diaconi, avându-l ca protos pe părintele arhimandrit Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Topliţa, judeţul Harghita. Au participat, de asemenea, din partea autorităţilor locale prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, primarul comunei Barcani, Gheorghe Marin, şi primarul comunei Valea-Mare, Gheorghe Avram. Miile de credincioşi prezenţi la acest praznic au primit şi un cuvânt de învăţătură rostit de părintele Teodor Bijec, consilier bisericesc al Eparhiei Covasnei şi Harghitei, care i-a îndemnat (avându-l drept pildă pe Sfântul Ioan Botezătorul - pustnic, proroc şi mucenic pentru sfinţenia vieţii de familie), în aceste vremuri de încercări şi provocări lansate la adresa valorilor creştine fundamentale privind familia normală (văzută ca uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie), să menţină nestinsă candela rugăciunii, a postirii, a nejudecării şi neosândirii aproapelui, a dragostei şi milei creştine.
Sfântul Ioan este cinstit de Biserica Ortodoxă ca proroc al Celui Preaînalt, ca înaintemergător şi Botezător; ca mare mucenic, pentru martirica lui moarte; ca înger în trup, pentru covârşitoarea lui sfinţenie. El trebuie să constituie un model pentru noi toţi: de smerenie, curăţie şi dragoste fierbinte faţă de Dumnezeu.

Preotul Aurel Nistor (foto) s-a născut, la 24 aprilie/6 mai 1882, în Araci (Arpătac), localitate atestată documentar din anul 1258. În prezent, satul Araci aparţine de comuna Vâlcele, care mai cuprinde satele Vâlcele, Hetea şi Ariuşd, sediul administrativ fiind, însă, pe teritoriul satului Araci. „Înainte de 1930 purta numele de Arpătac (în limba maghiară = Arpatak), aparţinând de plasa Aita-Mare, comitatul Trescaune”, fiind locuit de români ortodocşi şi maghiari de religie evanghelic reformată. Părintele Aurel Nistor, scria despre satul său că denumirea provine de la cuvintele de origine maghiară „ar” - albie şi „patak” - vale, iar a satului Vâlcele, Elopatak, este compus din „elo” - înainte şi „patak” - vale, adică gura văii. La anul 1805, Arpatak era ca organizare bisericească filie cu 70 de familii şi cu o biserică… la care slujeau preoţii Iacob Cioflec, hirotonit la 1791, şi Simion Asculan - protopop, înaintaşul lor fiind Gheorghe Cioflec, iar predecesorul lor, Alexandru Cioflec. Biserica Ortodoxă din Araci este menţionată încă în anul 1688. Într-un inventar din 1854 se menţionează proprietăţile bisericii din Araci, printre care „casa parohială în care locuieşte preotul, … şi curtea cu casa şcolii”. Pentru asigurarea fondurilor necesare bisericii, în anul 1865 s-a constituit „Fundaţiunea bisericii”, care va demara lucrările noii construcţii. În 1881, la 26 aprilie, sinodul parohial din Araci şi Ariuşd îşi alege preot în persoana tânărului cleric Dionisiu Nistor (tatăl viitorului protopop de Sfântu-Gheorghe, Aurel Nistor, şi al viitorului Episcop de Carasebeş, Veniamin Nistor - n.n.). Născut în comuna Porumbacu de Jos - judeţul Făgăraş, după ce face Teologia la Sibiu, funcţionează ca învăţător în comunele Poiana şi Hărman. Sfinţit de preot după alegerea lui de către credincioşii din Araci, îşi începe păstorirea aci în 30 iulie 1881. (…) La sosirea lui la Araci zidurile bisericii aveau înălţimea de un metru. (…) Cele 148 de familii române, câte avea atunci comuna Araci, nu puteau să săvârşească biserica mai ales că este destul de încăpătoare şi are ziduri înalte. Se fac cereri de ajutor în toate părţile. (…) Toamna anului 1887 aduse ziua de sărbătoare când străduinţele tuturor aveau să fie încununate prin sfinţirea măreţei biserici, al cărui turn înalt lucea până departe în Ţara Bârsei. În ziua de 26 octombrie 1887 se sfinţeşte, prin mitropolitul Miron Românul, biserica din Araci cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Faptul că românii din Araci au reuşit să ridice în mijlocul satului o biserică mare nu a fost privit cu simpatie de conlocuitorii unguri. Acţiunea lor prin şcoala comunală este tot mai energică. În preotul Dionisie Nistor şi cantorul Constantin Cioflec au găsit însă luptători neînduplecaţi care toată viaţa lor au fost pildă de buni români nu numai prin faptele lor, dar şi prin felul cum au ştiut să-şi crească copiii numeroşi. (…) Anii din urmă a păstoririi lui Dionisie Nistor sunt ani de luptă grea contra maghiarizării care se transformase în persecuţie. Cântecele naţionale sunt oprite chiar şi în şcolile confesionale. Se stinge din viaţă, în decembrie 1901. În semn de recunoştinţă, credincioşii aşteaptă să sfârşească teologia fiul său, Aurel, pentru a-l alege paroh, care va slujii la altarul bisericii satului natal în două perioade: 1903-1930 şi 1952-1971. În perioada 28 noiembrie 1926 - 1952, preotul Aurel Nistor a fost protopop de Sfântu-Gheorghe. În anul premergător venirii preotului Aurel Nistor, 1902, localitatea Araci avea 325 de case, 1.258 locuitori, majoritatea români, şi 5.707 iugăre cadastrale, iar la anul 1910, 350 de fumuri, 1.512 suflete, din care circa 800 româneşti, iar hotarul avea 6.538 iugăre cadastrale din care 3.098 pădure, 1.578 arătură, 84 grădini, 640 fânaţ, 778 păşune. Dare se plătea cu totul 4.347 Cor. În anul şcolar 1910/1911, erau obligaţi a frecventa şcoala 116 copii, între 6 şi 15 ani, urmează însă numai 104, cu 3 învăţători la două şcoli, una în sat şi una la Cucu. Tot în 1910, s-a înfiinţat casa culturală românească. De parohie aparţinea şi cătunul Hetea, la o distanţă de 5 km de sat, în el se aflau 23 români şi 40 familii de ţigani.
Împreună cu biserica, şcoala din Araci a avut o contribuţie importantă la educarea şi formarea atâtor personalităţi născute în această localitate transilvană. Pentru ridicarea şcolii din Araci, în anul 1807, s-a făcut o donaţie din partea a 17 familii de credincioşi ortodocşi români. În 1847, învăţător era Aron Cioflec şi existau 38 şcolari (21 băieţi şi 17 fete). Şcoala confesională ortodoxă funcţiona din anul 1818. În cererea din acel an către împărat, comunitatea românească din Araci solicita ca dijma dată cantorului calvin să revină celui român, deoarece acesta şi preotul se ocupau de pregătirea şcolară a copiilor români. Mai târziu, în 1852, preotul Gheorghe Cioflec cere Sibiului să aprobe terenul ales pentru edificarea şcolii confesionale, ca „să avem şi noi şcoală, ca fiii şi fiicele noastre să nu rămâie în linia dobitoacelor necuvântătoare”, se spunea în memoriu. Primii învăţători cunoscuţi din Araci au fost Iacob Cioflec, cu fiii săi Gheorghe, Aron şi Alexandru Cioflec, în timpul căruia s-a construit şcoala. În 1872, în Araci se ridică şcoala comunală, aşezată în centru, având două săli, într-una din ele se învăţa în limba română. Din 1878, învăţământul s-a făcut exclusiv în limba maghiară. Ridicarea unei noi şcoli confesionale ortodoxe în Araci, în 1909, a fost un deziderat important pentru fiii satului şi un prilej de a-şi demonstra vrednicia în numele neamului lor, în acele vremuri de opresiune naţională.
Datorită acestor oameni şi instituţii este explicabil de ce un sat atât de mic a dat Ţării atâtea mari personalităţi din domeniile culturii, credinţei şi ştiinţei. Aici s-au născut şi copilărit folcloristul Dimitrie Cioflec (1828-1891), scriitorul Romulus Cioflec (1882-1957), Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), Episcopul Veniamin Nistor (1886-1963), protopopii cărturari Ioan Rafiroiu (1882-1948) şi Aurel Nistor (1882-1973), doctorul Pompiliu Nistor (1883-1961), juristul Gheorghe Colan (1896-1963), profesorii Gheorghe Rafiroiu (1907-1956), Gheorghe Bota (1884-1957) şi Dionisie Nistor (1891-1915), erou, căzut pe frontul din Galiţia. La toţi aceştia, alături de biserică, familie şi şcoală, Asociaţiunea, prin imboldurile şi rosturile sale culturale, le-a luminat paşii, unii dintre ei devenind remarcabili activişti ai ASTREI. Putem afirma că Asociaţiunea a fost prezentă în sud-estul transilvan încă de la înfiinţarea sa, în anul 1861, prin activitatea desfăşurată de cărturarul braşovean şi luptător pentru emanciparea românilor, protopopul Ioan Petric, numit, în acelaşi an, şi protopop al protopopiatului Treiscaune. Astfel, în şedinţa Consistoriului sibian, din 3 iunie 1861, Mitropolitul Andrei Şaguna arăta că trecerea la cele veşnice a fostului protopop Nicolae Popescu din Mărtănuş, l-a determinat a cugeta mai serios despre starea cea bisericească şi şcolară a tractului protopopesc al Treiscaunelor. Îndată ce a ajuns la cunoştinţa mea trista ştire (…) am început a cugeta mai serios despre starea bisericească şi şcolară (…) şi cu părere de rău trebuie să mărturisesc că eu am aflat-o a fi foarte înapoiată şi părăsită. Mâhnirea mea însă s-a mărit şi mai tare după ce m-am convins deplin că în întreg Tractul pomenit nu se află nici măcar un Preot trecut prin şcoalele mai înalte şi dindestul calificat spre a putea duce administraţia aceluiaşi potrivit cerinţelor şi spiritului de astăzi, carele ar putea îndrepta scăderile şi neajunsurile bisericeşti şi şcolare din Tractul acela. Deci, din privire ca împrejurările acestea, constrâns fiind de cerinţele timpului de faţă şi luând în băgare de seamă şi o rugăciune, ce mi s-au aşternut de către o parte a Preoţimei noastre de acolo, am aflat cu cale, în conţelegere cu Consistoriul diecezan, a încredinţat administrarea tractului protopopesc al Treiscaunelor Prea Cinstitei Sale Păr. Protopop al 2-lea al Braşovului, Ioan Petric, până la alte timpuri mai priincioase.
Acesta a fost contextul care a permis ca, încă de la înfiinţarea sa, ASTRA să fie prezentă în localităţile protopopiatului. La sfârşitul anului, Ioan Petric era înştiinţat că Asociaţiunea în şedinţa sa din 10 decembrie, în puterea şi înţelesul art. 32 lit. d. a Statutelor... te-au ales şi denumit de Colector Comitetului subscris, exprimându-se speranţa că Domnia ta denumirea asta nu o vei refuza, comitetul „luându-şi voia” de a-i trimite 72 exemplare de chitanţiere, iar „banii încasaţi fără întârziere” să-i trimită la Sibiu, colectorii fiind o primă formă prin care Comitetul de conducere al Asociaţiunii păstra legătura cu membrii săi, fiind „aleşi dintre cei mai distinşi intelectuali, care aveau misiunea să adune taxele, să sprijine organizarea activităţii”. Astfel se poate concluziona că primele manifestări au luat naştere încă din primul an al existenţei ASTREI. Însă primele acţiuni ale sale sunt consemnate după 1864 în Araci, Vâlcele şi Hăghig. Această formă organizatorică simplă, de păstrare a legăturii dintre conducere şi membrii săi prin intermediul colectorilor „devenind insuficientă”, datorită creşterii influenţei „Asociaţiunii” în rândurile transilvănenilor, se va recurge la crearea despărţămintelor, conduse de un subcomitet, hotărâre luată la Adunarea Generală a ASTREI din august 1869 de la Şomcuta-Mare.
În 1870, i-a fiinţă în sud-estul transilvan primul despărţământul al ASTREI, Despărţământul Braşov - Trei Scaune, care cuprindea „districtele Braşov şi Trei Scaune şi 57 de comune”. Adunarea generală a celor două districte s-a desfăşurat în sala festivă a liceului românesc în ziua de 4/16 ianuarie 1870, în prezenţa unui numeros public românesc. Primul comitet al despărţământului nou înfiinţat a fost compus din: Ioan Petric, director, Iosif Barac, Damian Datcu, Iacob Mureşianu, Ioan Meşotă, Ioan Popovici, Ioan G. Ioan, membrii. Teritoriul despărţământului a fost împărţit în cinci cercuri (tracturi): două la Braşov, corespunzător celor două protopopiate, cercul Branului, Treiscaunelor şi Hăghigului, puse sub conducerea protopopilor. În cadrul cercurilor s-a trecut la organizarea agenturilor, proces care s-a dovedit anevoios, din moment ce profesorul Nicolae Bogdan, directorul Despărţământului Braşov nota într-un raport din anul 1911 că: Procesele verbale arată că de la început s-a încercat în repetate rânduri organizarea lor, dar fără rezultat real, căci deşi pe hârtie dăm în două rânduri de mai multe agenturi organizate avându-şi comitetele lor; despre oarişcare viaţă în agenturi nu se poate vorbi, decât numai de la întemeierea şi plasarea bibliotecilor poporale prin agenturi. (…) În Despărţământul Braşov începe generalizarea itinerării bibliotecilor poporale în anul 1898, moment din care funcţionează şi la Araci o asemenea bibliotecă ai căror gestionari erau Ioan Ştefan şi George Alexe…
O schimbare importantă în viaţa agenturii a intervenit în anul 1900, când, agentura din Araci a fost arondată nou înfiinţatului Despărţământ Treiscaune-Ciuc, fapt consemnat în Registrul de procese verbale, donat de Aurel Nistor, aflat, astăzi, în colecţiile de manuscrise ale Bibliotecii ASTRA din Sibiu. Preocuparea conducerii ASTREI pentru sprijinirea românilor din „secuime” în soluţionarea problemelor majore cu care aceştia se confruntau este pusă în evidenţă şi de hotărârea Adunării Generale a Asociaţiunii, ţinută la Baia-Mare în vara anului 1903, prin care s-a acordat Despărţământului Treiscaune suma de 400 coroane „spre a ajuta şcoalele confesionale române cu cărţi şi rechizite şcolare”.
Un alt moment important se desfăşoară în ianuarie 1904, când, după moartea preşedintelui George Alexe, au loc alegeri, în fruntea celor 12 membrii ai agenturii fiind ales tânărul preot Aurel Nistor, acompaniat de Alexandru Brânduş - casier, Constantin Cioflec - secretar şi George Axente - bibliotecar. Câţiva ani mai târziu, preotul Aurel Nistor preia şi funcţia de bibliotecar pe lângă cea de preşedinte al agenturii, „ca să poată împărţi mai bine cărţile”. De altfel, până atunci activitatea agenturii „se limita la distribuirea cărţilor din aceste modeste biblioteci, din abonamente la Gazeta Transilvaniei şi adunarea cotizaţiilor de la cei 10-15 membrii ordinari şi ajutători ai Asociaţiunii”. Alegerea lui Aurel Nistor reprezintă un moment crucial pentru agentură cât şi pentru membrii săi, activitatea înregistrând un progres spectaculos în toate domeniile vieţii bisericeşti, şcolare, culturale, economice, localitatea devenind un model de viaţă moral-cetăţenească şi de conştiinţă naţională. În 1908, la cererea lui Aurel Nistor şi aprobarea Comitetului Central al Asociaţiunii, agentura Araci trece din nou la Despărţământul Braşov, al cărui potenţial material şi spiritual se va transforma într-un sprijin concret pentru viitoarele acţiuni ale organizaţiei. În acelaşi an, Aurel Nistor inaugurează ciclul de expuneri poporale, la care sunt antrenaţi intelectualii satului sau, în perioada vacanţelor, tinerii plecaţi la studii. Primele expuneri, susţinute de „studentul în drept şi litere” bucureştean Constantin Cioflec, la 9 ianuarie 1908, aduceau în faţa auditoriului arăcean problema lepădării „de vicii, făcând apel la viaţa cumpătată şi renunţarea la consumul excesiv de alcool”, şi cel budapestan, de la facultatea de medicină, Pompiliu Nistor, privind „bolile molipsitoare şi modalităţile de combatere a lor”. Numai la trei zile, pe 12 ianuarie 1908, preotul Aurel Nistor inaugurează ciclul şezătorilor poporale, în care va recita personal „Colindul” de Octavian Goga, iar Romulus Cioflec, fiu al satului, viitor ziarist şi scriitor, pe atunci tânăr funcţionar la Academia Română, „pledează pentru foloasele şi necesitatea scrisului şi cititului”. Când reveneau pe plaiurile natale, vor participa „în ipostază de conferenţiari, recitatori sau interpreţi” şi viitorul Mitropolit Nicolae Colan, juristul Gheorghe Colan, Alexandru Brânduşa, profesorii Ioan şi Gheorghe Rafiroiu.
Dintr-o relatare publicată de „Gazeta Transilvaniei” în 25 iunie 1909, privind Adunarea Despărţământului Braşov al ASTREI, aflăm că la 7 decembrie 1908 s-au ţinut prelegeri (conferinţe) populare în Hăghig şi Arpătac de către preotul Aurel Nistor (despre „Uneltele agronomice”), Nicolae Bogdan şi V. Neguţ, membrii ai comitetului (despre „Alcoolism”). Aflăm, totodată, că secretarul Despărţământului Braşov al ASTREI „Al. Bogdan, a împărţit arpătăcenilor gratuit 20 de cărticele cu cântece poporale”, astfel ca toţi „cei care le-au primit să-şi aducă aminte de iarna când au învăţat să citească româneşte”. În acest sens, trebuie să amintim că ASTRA a hotărât ţinerea unor cursuri de alfabetizare în scopul ridicării nivelului general de cultură a maselor. În districtul Braşov, există puţini neştiutori de carte, dar la Araci, unde procesul de învăţământ se desfăşura numai în limba maghiară, din 1878, o parte a populaţiei româneşti nu ştia să scrie şi să citească decât în maghiară. Aici, însă, „dl. preot Aurel Nistor a învăţat cetitul şi scrisul românesc pe ţăranii care nu ştiu să scrie şi să citească numai ungureşte”, după cum scria într-un raport înaintat conducerii ASTREI de preşedintele Despărţământului Braşov, Nicolae Bogdan. În anul următor, 1910, despărţământul braşovean „a publicat două premii de câte K 50 (coroane - n.n.) pentru instrucţia analfabeţilor. Dintre acestea unul s-a dat părintelui A. Nistor din Arpătac, pentru instrucţia ţăranilor din Arpătac şi filiale în scrisul şi cetitul românesc”, scria în raportul anual trimis conducerii ASTREI acelaşi preşedinte Nicola Bogdan. Aceste activităţi se desfăşurau în primii ani, îşi aduce aminte economistul Eugen Sibianu, de când era „pe băncile şcoalelor din Braşov, de prin anii 1899-1906, sub conducerea profesorului Nicolae Bogdan, de origine din comuna Hăghig, în zilele de duminică şi sărbători, când se deplasau în comunele din Treiscaune” în biserică, după slujbă, sau în casele membrilor de vază ai comunităţii, devenite neîncăpătoare.
Astfel s-a impus necesitatea unui aşezământ cultural de sine stătător şi suficient de încăpător. Proiectul va fi finalizat în 5 noiembrie 1910, de Sfântul Dumitru, când în prezenţa conducerii Despărţământului Braşov, în frunte cu directorul Nicolae Bogdan, şi-n prezenţa unei mari mulţimi de invitaţi din municipiul de la poalele Tâmpei, localităţile învecinate şi localnici, s-a inaugurat Casa Culturală din Araci, ctitorie a părintelui Aurel Nistor şi membrilor ASTREI. Cu acest prilej, prof. Nicolae Bogdan adresează chemarea ţăranilor arăceni de a se înscrie în rândurile astriştilor, numărul membrilor agenturii crescând în această zi cu trei membri ordinari - cu taxa de 10 coroane, şi 34 membri ajutători - cu taxa de două coroane.
Scopul nemărturisit al lui Aurel Nistor era de a obţine de la autorităţile maghiare schimbarea în şcoală primară. Planul nu mi-a reuşit, autorităţile nu au admis-o ca şcoală primară. Văzând acest lucru am organizat clădirea compusă dintr-un antreu, o cameră mică şi o mare sală de casă culturală, în care să se poată juca şi piese teatrale. Am făcut o scenă de teatru demontabilă, cu pereţii demontabili, cu cabină de sufleur şi alt mobilier şi recuzite. Cel puţin de trei ori pe an dădeam reprezentaţii cu cântece de cor, piese teatrale. Eu eram şi dirijor de cor, şi regizor, şi instructor. Recitam piesele teatrale pentru fiecare rol, fie pentru bărbaţi, fie pentru femei, dându-le celor ce aveau să joace vreun rol textele ce le reveneau. Dacă nu s-a îndeplinit speranţa de a o transforma legal în şcoală primară, părintele Aurel a acţionat, şi la îndemnurile Despărţământului Braşov, a organizat în incinta Casei Culturale, cursuri de catehizaţie, care erau frecventate de 30-60 de tineri şi vârstnici, având un dublu scop: iniţierea participanţilor în tainele Sfintei Scripturi şi a religiei ortodoxe, precum şi învăţarea scrisului şi cititului în limba română, Araciul neavând şcoală decât în limba maghiară. Aici se desfăşurau şi prelegerile a căror tematică, potrivit Registrului de procese verbale, erau moral-religioase cu precădere, economice, de educaţie higenico-sanitare, teme privind descoperirile ştiinţifice ale vremii - electricitate, telegrafie, radio, de educaţie cultural-naţională a românilor din Araci (ex: „Ţăranul român ca soldat; Păstrarea limbii, obiceiurilor, cântecelor şi portului nostru românesc; Despre curăţenia limbii române şi pericolul împestriţării ei cu cuvinte ungureşti; Să ne mândrim cu trecutul nostru; Avem cu ce să ne mândrim - Limba românească”). Participând la serbările de la Blaj, cu ocazia semicentenarului ASTREI, părintele Aurel Nistor va susţine mai multe expuneri în care împărtăşeşte impresiile sale şi-n deosebi relatează despre demonstraţia aviatică a pilotului român Aurel Vlaicu. Nu mai târziu de o lună, pe 18 septembrie 1911, 25 de arăceni, în cinci căruţe, se duceau la Braşov pentru a-l vedea, într-o astfel de demonstraţie, pe Icarul român, rămânând profund impresionaţi de performanţa şi îndrăzneala tânărului pilot. Fiecare manifestare era pregătită cu grijă din timp. Astfel, la solicitarea conducerii Despărţământului Braşov, Aurel Nistor va scrie în „Gazeta Transilvaniei” un ciclu de articole didactice în care-şi împărtăşea din experienţa acumulată de-a lungul a zeci de asemenea acţiuni, preotul şi agentura sa devenind „un reper organizatoric şi metodic în Despărţământul Braşov”.
Programul şezătorilor, scria harnicul preot, e cam următorul: Întâi de toate se ceteşte vre-o câteva capitole din Sfânta Scriptură. Urmează o prelegere. După aceea urmează câteva cetiri din Anton Pann, N. Gane, Pop Reteganu, Agârbiceanu, Sadoveanu, din cartea de cetire a lui Popea, Onuţ etc.. Se mai ceteşte din ziare lucruri actuale şi pe înţelesul poporului. Dar cetirile nu se fac numai aşa pe orbecăite. Materialul se alege înainte cu o zi, două şi astfel se compune, ca să formeze cele cetite şi prelegerea un ce complect, care să influenţeze asupra moralului ascultătorilor, să le deştepte interes faţă de lucrurile frumoase, înălţătoare.
Agentura, deşi printre cele mai mici în privinţa numărului locuitorilor, avea, în 1912, 6 membri ordinari şi 53 membri ajutători, plasându-se şi din acest punct de vedere printre fruntaşele despărţământului. În acea perioadă, în Araci intrau cel puţin 70-80 de gazete româneşti pe săptămână, „Gazeta Transilvaniei” şi „Telegraful Român” fiind cele mai numeroase. Ca o recunoaştere a performanţelor obţinute de agentura condusă cu atâta competenţă de Aurel Nistor, la Araci se va desfăşura, în 29 iunie 1913, Adunarea Generală a Despărţământului Braşov, desigur fiind un eveniment de seamă în viaţa localităţii şi un moment de bilanţ al activităţii astriste la nivel local şi departamental. Reporterul braşovean al „Gazetei Transilvaniei”, după ce sublinia numărul important al acţiunilor desfăşurate şi progresele realizate, încheia astfel: „Onoare ţie părinte Aurel Nistor, om harnic, priceput şi cu tragere de inimă pentru poporul de sub păstorirea ta şi laudă vouă ţărani şi femei arpătăcene, cari, deşi lipsiţi de şcoala dulce românească, n-aţi încetat o clipă măcar să ţineţi cu dragoste şi însufleţire la limba, legea şi cartea românească”.
Izbucnirea primei conflagraţii mondiale va întrerupe cu brutalitate cursul vieţii culturale româneşti în Araci. Ultima şezătoare, consemnată în protocoalele agenturii, datează din 16 februarie 1914. Până la începutul lunii august 1919, locul culturii, al cântecelor, şezătorilor şi prelegerilor este luat de bubuitul tunurilor, de jalea şi pustiirea războiului, de lupta pentru supravieţuire şi, ca o răsplată, de înfăptuirea visului Marii Uniri. În august 1916, pentru vina de a se fi identificat cu interesele şi aspiraţiile consătenilor săi, preotul Aurel Nistor a fost arestat, legat în lanţuri, bătut, pălmuit şi chinuit în temniţa din Cluj, iar de acolo internat în mai multe lagăre din judeţul Sopron, în vestul Ungariei. Va fi printre ultimii din cei peste o mie de deţinuţi care se vor întoarce acasă în iunie 1918, devenind, în mod firesc, lider al românilor din Araci şi împrejurimi. Lista celor 106 semnături din Arpătac puse pe „Hotărârea noastră” (document ce exprima voinţa de unire cu Ţara), începe cu cea a parohului Aurel Nistor. Ca preşedinte al Comitetului Naţional Român din localitate, organizează Garda Naţională şi este mesagerul sătenilor la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, din 18 noiembrie/1 Decembrie 1918, unde îi va întâlni pe fraţii săi, Pompiliu şi Virgil. Reîntors de la Adunarea în care fusese deputat, se dedică cu toate puterile sale întăririi bisericii strămoşeşti şi vindecării rănilor adânci ale trecutului. După războiul de reîntregire naţională şi Marea Unire, la nivelul judeţului Treiscaune activitatea ASTREI este reluată, la 28 septembrie 1919, prin şedinţa de reorganizare a Despărţământului Asociaţiunii, ţinută în sala festivă a Prefecturii din Sfântu-Gheorghe, prilej cu care noul preşedinte al Despărţământului Trei Scaune, preotul Aurel Nistor, îi trimite lui Nicolae Iorga, următoarea telegramă, reprezentând un adevărat angajament luat faţă de marele istoric pentru „luminarea sufletului românesc” în viitoarea sa activitate: D-lui N. Iorga, profesor universitar, Bucureşti, Data: 30 09 1919, Sfântu-Gheorghe. Românii din Secuime, doritori de muncă pentru răspândirea scrisului românesc până în cea mai ascunsă colibă, văzându-se pentru prima oară adunaţi liberi şi nestânjeniţi ca să reorganizeze Departamentul Trei Scaune al Asociaţiunii pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, cugetă cu adânc devotament şi cu dragoste de d-voastră, apostolul muncii şi trezirii prin luminarea sufletului românesc. Vom merge înainte pe calea indicată de d-voastră. Semnează: Preot Aurel Nistor, preşedinte; Gr. Păltineanu, secretar.
Agentura Araci îşi va relua şi ea activitatea, în martie 1920, extinzându-şi activităţile şi în satul vecin, Ariuşd.

INACCEPTABIL

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor (foto), a calificat drept „scandaloasă” decizia definitivă de ieri prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-a condamnat la cinci ani de închisoare pe extremiştii Szocs Zoltan şi Beke Istvan, acuzaţi de DIICOT că au vrut să detoneze un dispozitiv exploziv la 1 decembrie 2015 la Târgu-Secuiesc, transmite g4media.ro.
Kelemen Hunor a scris pe Facebook, în limba maghiară, că „este scandalos că parchetul foloseşte din nou justiţia pentru a stigmatiza o întreagă comunitate”, potrivit agenţiei maghiare de presă MTI.
Nota mea: După cum am anticipat în urmă cu câteva zile, elita politică maghiară a sărit în apărarea celor doi extremişti maghiari condamnaţi definitiv pentru tentativă de acte teroriste împotriva românilor. Ceea ce este absolut şocant, însă, este faptul că prima voce care sare în apărarea teroriştilor este chiar „europeanul” Kelemen Hunor, care după cum se vede a umplut spaţiul lăsat liber de Tokes Laszlo. Cum este posibil ca un lider al unei comunităţi să se asocieze cu doi condamnaţi pentru terorism este de neînţeles. În acelaşi timp, încercarea lui Kelemen Hunor de a victimiza întreaga comunitatea maghiară din România este inacceptabilă. Sentinţa pronunţată în acest caz vizează două persoane, nu întreaga comunitate maghiară. Singurul care este disperat să stigmatizeze întreaga comunitate maghiară este chiar liderul UDMR. În afara lui Kelemen Hunor nimeni nu a spus că această sentinţă vizează întreaga comunitate maghiară.

TERORISM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-a condamnat, miercuri (4 iulie 2018), la 5 ani de închisoare, pe Szocs Zoltan (foto dreapta) şi Beke Istvan Attila (foto stânga), membri ai grupării Mişcarea de Tineret a celor 64 de Comitate (HVIM) din Transilvania, în dosarul în care sunt acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie, de la Târgu-Secuiesc, din 2015, transmite Agerpres.
Instanţa supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor din „atentat împotriva unei colectivităţi” în forma tentativei, în cea de acte de terorism.
ICCJ a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi a schimbat încadrarea juridică a faptei din „atentat împotriva unei colectivităţi”, în forma tentativei, în infracţiunea de acte de terorism, în baza art. 32 alin. 3 litera a cu referire la art. 34 din Legea 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului, în cazul lui Beke Istvan Attila.
Potrivit art. 32 alin. 3 litera a, constituie acte de terorism producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive.
Astfel, ICCJ a hotărât condamnarea lui Beke Istvan Attila la pedeapsa de 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, scăzând din pedeapsa principală durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, care a însumat 6 luni.
Beke Istvan Attila a fost achitat pentru tentativă la infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive.
Totodată, ICCJ l-a condamnat la 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe Szocs Zoltan, după ce a schimbat încadrarea juridică a faptei din „atentat împotriva unei colectivităţi”, în instigare, prevăzută de art. 47 din Codul Penal, raportat la art. 32 alin. 3 litera a cu referire la art. 34 din Legea 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului.
De asemenea, Szocs Zoltan a fost achitat pentru instigare la infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, transmite Agerpres.
Cei doi au fost deja încarceraţi la Penitenciarul Codlea.
Nota mea: De remarcat este şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Curţii de Apel Bucureşti şi constată faptul că organizaţia Mişcarea de Tineret a celor 64 de Comitate - HVIM, fără personalitate juridică pe teritoriul României, şi Asociaţia „Szent Laszlo Serege” - CIF 25683642 au caracter fascist, rasist şi xenofob. Cele două organizaţii extremiste maghiare sunt, aşadar, în afara legii, iar membrii lor vor putea acum să fie traşi la răspundere penală dacă vor continua să acţioneze ca până acum. Mai mult, orice sprijin financiar acordat acestor organizaţii este acum interzis. Cele două organizaţii au fost sprijinite în trecut de instituţii publice sub diferite căi. Spre exemplu, Asociaţia „Szent Laszlo Serege” a fost susţinută financiar de Consiliul Judeţean Covasna, condus de UDMR-istul Tamas Sandor. De asemenea, membrii HVIM au fost încurajaţi, în mod activ, de UDMR să se manifeste în spaţiul public.
Această sentinţă este una fără precedent în istoria României şi vine, în contextul Centenarului Marii Uniri, să descurajeze activităţile antiromâneşti şi extremismul etnic maghiar. Sentinţa ICCJ stabileşte foarte clar faptul că cei doi extremişti maghiari au fost condamnaţi la închisoare pentru tentativă de acte de terorism împotriva românilor din Târgu-Secuiesc.
Szocs Zoltan şi Beke Istvan Attila sunt cetăţeni ungari. Ca atare, nu este exclusă intervenţia Ungariei în interesul celor doi condamnaţi pentru terorism. Organizaţia HVIM din România a beneficiat de sprijin logistic şi material din partea organizaţiei-mamă din Ungaria. De-a lungul anilor, HVIM a adus în România formaţii de muzică rock care au avut un puternic mesaj extremist, şovin şi antiromânesc. De asemenea, HVIM a fost încurajată de UDMR să se manifeste public în diferite ocazii. Mai mult, firma lui Beke avea contracte cu Primăria Târgu-Secuiesc, condusă de primarul UDMR Bokor Tibor.
Mentorul celor doi extremişti condamnaţi pentru terorism a fost Toroczkai Laszlo, liderul HVIM Ungaria. Un alt membru HVIM Ungaria care i-a sprijinit pe cei doi a fost Budahazy Gyorgy, condamnat în Ungaria pentru terorism.
Evident, ne putem aştepta acum la o ofensivă din partea Ungariei şi a unor organizaţii maghiare pentru a contesta decizia instanţei supreme din România. Nu este exclus, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, ca cei doi să fie prezentaţi drept eroi pentru că au susţinut cauza autonomiei teritoriale. Mă aştept ca UDMR şi alte organizaţii extremiste maghiare să încerce să denigreze din nou România în faţa instituţiilor europene şi să-i prezinte pe cei doi ca victime. Un lucru este cert: avem de-a face cu un precedent juridic cu impact naţional, care ar trebui să taie din avântul separatist maghiar.
Aştept să văd dacă UDMR se va delimita de cei doi şi de organizaţiile extremiste maghiare sau va continua să-i încurajeze să se manifeste public.

Colecţia 100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918 - 2018:
BASARABIA IARĂŞI ŞI IARĂŞI

Privirea critică a unui simplu cititor de istorie este şocată în primul rând de tonul triumfalist, entuziasmat al scrierilor sovietice care tratează evenimentele de după 28 iunie 1940 ca pe un carnaval, ca pe o manifestare sărbătorească de masă. Lipsesc, din păcate, din aceste scrieri, vuietul tancurilor, împuşcăturile, ţipetele şi vaietele celor torturaţi şi schingiuiţi de NKVD. Lipseşte frica şi deznădejdea sutelor de mii de oameni care nu mai erau stăpâni pe destinul lor, lipseşte tristeţea sutelor de mii de refugiaţi, calvarul altor sute de mii de deportaţi în Siberia. Sunt multe, foarte multe întrebări ce s-au sedimentat în conştiinţa românilor basarabeni, terorizată şi diformă. Sunt multe, foarte multe întrebări care au fost şi încă vor mai fi...

***

Câteva dintre acestea, legate de după evenimentele din 28 iunie 1940, au fost clarificate cu ajutorul a doi istorici basarabeni: ANTON MORARU şi PETRU SĂNDULACHE.
*
- Armata sovietică a intrat în Basarabia şi în Bucovina de Nord în ziua de 28 iunie 1940, însă R.S.S. Moldovenească a fost creată abia în 2 august, adică la mai mult de o lună. Cine şi cum a administrat acele teritorii în acel interval de timp?
Anton Moraru: Înainte de sesiunea Sovietului Suprem al URSS au fost adoptate mai multe hotărâri care au avut o imensă importanţă politică. Astfel, la 2 iulie 1940, în cadrul şedinţei Biroului Politic al PCUS, I. Stalin, V. Molotov, N. Hrusciov, M. Calinin, L. Beria, M. Kaganovici şi alţii, au discutat ,,Problemele CC al PCUS din Ucraina”, respectiv chestiunea formării comitetelor de partid judeţene şi comitetelor executive judeţene din Basarabia şi Bucovina de Nord. Nu este însă clar de ce dezbaterea nu a fost pusă sub genericul „Problemele Comitetului Regional Moldovenesc al PC din Ucraina şi ale PC al RASSM”, deoarece, după 28 iunie 1940, după cum se ştie, puterea lor s-a extins temporar şi asupra teritoriului Basarabiei. Nu este exclus ca aceasta să fi fost una dintre tentativele lui N. Hrusciov şi a altor lideri din Ucraina de a lăsa intact statutul de mai înainte al RASSM şi al organizaţiei de partid moldoveneşti în vigoare, de a include Basarabia în componenţa RSS Ucrainene, deoarece V. Molotov a menţionat în nota sa din 28 iunie 1940 că Basarabia „e populată, în temei, cu ucraineni”.
Pentru I.V. Stalin nu avea vreo importanţă esenţială în ce mod va fi rezolvată chestiunea Moldovei. Dar în urma discuţiilor şi a schimbului de opinii, la 2 iulie 1940, Biroul Politic al PC al PCUS a adoptat următoarea hotărâre: „Înainte de formarea raioanelor, a se permite CC al PC din Ucraina să formeze în Basarabia şi în partea de nord a Bucovinei comitete judeţene ale PC din Ucraina şi comitete executive judeţene în următoarele judeţe: Chişinău, Hotin, Soroca, Akerman, Cahul, Bender şi Cernăuţi”.
Aceasta este prima hotărâre oficială a Biroului Politic al CC al PCUS în chestiunea construcţiei de partid şi de stat din Basarabia. Biroul Politic a stabilit: „Componenţa comitetelor judeţene ale PC al Ucrainei şi a comitetelor executive judeţene se aprobă de PC din Ucraina, nu de Biroul Politic al PC din toată Uniunea Sovietică”, după cum era de aşteptat, avându-se în vedere statutul poporului moldovenesc. S-a mai hotărât: ,,Componenţa comitetelor executive judeţene se publică în ziarele judeţene din partea Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene”, nu din partea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS. Astfel, Stalin a lăsat toate chestiunile legate de crearea organelor de partid şi de stat din Basarabia, determinarea soartei poporului moldovenesc, pe mâinile lui Hrusciov şi ale celorlalţi lideri ucraineni.
Faptul că I.V. Stalin a lăsat destinul Basarabiei pe mâinile lui N. Hrusciov şi ale altor lideri ucraineni s-ar părea neimportant, în realitate el a jucat un rol nefast pentru viitorul Basarabiei şi a locuitorilor săi. Pe baza hotărârii Biroului Politic al CC al PC al PCUS, la 9 iunie 1940, CC al PC din Ucraina a aprobat componenţa comitetelor judeţene ale PC al Ucrainei în Basarabia Sovietică şi în Bucovina de Nord. Dintre toţi membrii acestora doar doi erau moldoveni: T.A. Konstantinov şi S.S. Zelenciuc, dar nici aceştia nu erau originari din Basarabia.
La câteva zile, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a confirmat componenţa comitatelor executive din Basarabia şi Bucovina de Nord, care exercitau funcţiile puterii sovietice în judeţe. Între cei 75 de membri ai comitetelor executive judeţene, 71 erau ruşi şi ucraineni şi doar patru moldoveni. Iar între cei 51 de membri ai celor nouă comitete judeţene ale PC al Ucrainei au fost confirmaţi doar doi moldoveni, cu toate că în ţinut activau aproximativ 400 de foşti ilegalişti din Basarabia.
Petru Săndulache: Esenţial este acum să răspundem la următoarea întrebare: unde a dispărut organizaţia de partid din Basarabia, care număra aproximativ 400 de membri? Doar ea, conform logicii, ar fi trebuit să se situeze în fruntea evenimentelor politice ce s-au desfăşurat şi aveau să se desfăşoare. Şi ar mai fi o întrebare: de ce şi cu ce drept conducerea RASSM a luat în mâinile sale puterea de pe întregul teritoriu al Basarabiei, care era de aproape nouă ori mai mare decât suprafaţa RASSM?
În ziarul ,,Sovietskaia Moldavia”, din 29 iunie 1940, se scria: „În noaptea de 28 iunie, în cadrul consfătuirii extraordinare a comitetelor orăşenesc Chişinău şi regional, a fost constituit Comitetul revoluţionar provizoriu al Basarabiei”.
Devenind un organ provizoriu revoluţionar, de stat, acest comitet a întreprins o serie de măsuri energice în scopul formării comitatelor provizorii revoluţionare, a detaşamentelor populare înarmate, a comitetelor de sprijin a Armatei Roşii în judeţe, oraşe şi sate. Cu alte cuvinte, încă din 28 iunie 1940, pe întregul teritoriu al Basarabiei exista un guvern provizoriu ce trebuia să exercite puterea, după ce aveau să fie desfiinţate structurile politice existente.
*
- Care a fost atitudinea administraţiei sovietice faţă de populaţia românească din ţinut?
Anton Moraru: În hotărârea Biroului CC al PC din Moldova, din 21 iunie 1989, s-a subliniat că „în momentul eliberării Basarabiei şi reunirii sale cu Patria Sovietică, în iunie 1940, faţă de organizaţia comunistă a Basarabiei, care ieşise din ilegalitate, a fost comisă o nedreptate: ea nu a fost recunoscută ca o unitate de partid”. În al doilea rând, după cum s-a stabilit şi în şedinţa Biroului CC al PC al Moldovei, din 1 iulie 1989, represiunile în masă din Basarabia au început în anii 1940-1941. Ele au fost îndreptate împotriva aşa-numitelor „elemente sociale-străine”. Se ştie că la 13 iunie 1941 a avut loc o deportare în masă, căreia i-au căzut victime 4.500 de familii moldoveneşti. Dar şi până atunci şi după aceea au avut loc multe asemenea acţiuni represive şi de deportare. O responsabilitate directă pentru aceste nelegiuri o poartă cadrele de partid de la noi, dar şi din Ucraina, în frunte cu N. Hrusciov, S.K. Timoşenko, D.S. Korotcenko, I.G. Lâsenko, P.G. Borodin şi alţii.
*
- Ştim că la cea de-a VII-a sesiune a Sovietului Suprem al URSS, la care s-a hotărât soarta Basarabiei şi Bucovinei de Nord, a fost invitată câte o delegaţie din cele două ţinuturi. Câţi membri cuprindeau delegaţiile? Şi din cine erau compuse?
Anton Moraru: Din partea Basarabiei şi Bucovinei de Nord a participat o singură delegaţie, compusă din 32 de persoane, dar fără drept de vot, fiind socotită drept „oaspete”!
*
- Atunci cine a reprezentat interesele Basarabiei şi Bucovinei de Nord la respectiva sesiune?
Petru Săndulache: Nimeni…!
Anton Moraru: La 2 august 1940, pe ordinea de zi a Sesiunii a VII-a a Sovietului Suprem al URSS, la punctul doi, figura chestiunea „Despre formarea Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti unionale şi includerea părţii de nord a Bucovinei în componenţa RSS Ucrainene”. Dacă chestiunea formării RSSM este cât de cât clară, nu este deloc clară pentru ce a fost introdusă aici şi problema Bucovinei de Nord şi, mai ales, de ce aceasta a fost inclusă în componenţa RSS Ucrainene, la fel ca şi judeţele Akerman şi Ismail ale Basarabiei. În momentul în care aceste judeţe au fost incluse în componenţa Ucrainei, românii basarabeni reprezentau 28,6 la sută, iar ucrainenii numai 25,4 la sută, din numărul populaţiei. Ulterior, în aceste judeţe, au fost strămutate peste 6.000 de familii din regiunile Cernigov, Sumi, Vibiţa, Lvov, Volân şi Kameneţ-Podolsk, ceea ce a dus la schimbarea artificială a raportului etnic din sudul Basarabiei.

(Ilie Şandru, vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, ediţia a II-a, în curs de apariţie la Editura „Vatra veche”, Târgu-Mureş, în colecţia ,,100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918-2018”)

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

De la războiul psihologic la cel de imagine prin dezinformare şi manipulare mediatică

Primul care a atins chestiunea implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea la Târgu-Mureş a dramei de la 20 martie, în scopul provocării unui conflict interetnic major, chiar al unui război civil, care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul politic şi statal al Transilvaniei, a fost, în 2006, Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, cu ocazia unei conferinţe de presă la Târgu-Mureş.
O informaţie relevantă în acest sens este cea făcută publică de gen. de div. (r) Victor Negulescu, care la începutul anului 1990 devenise şeful serviciului de contraspionaj militar. Astfel, „… înaintea evenimentelor din martie 1990 de la Târgu-Mureş, un alt agent de bază al serviciilor de infirmaţii ungare, colonelul Sandor Arady (fost cetăţean român, emigrat în Ungaria şi revenit ulterior ca ataşat militar), a îndeplinit, împreună cu ambasadorul Ungariei în România, mai multe misiuni de spionaj în Transilvania” [Gen. de div. (r) Victor Negulescu, De la informaţii la contraspionajul militar - drumul anevoios al unui serviciu secret, Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2000, pp. 208-209].
În legătură cu posibila implicarea în acţiunile premergătoare incidentelor interetnice din 20 martie 1990 a unor servicii de informaţii străine, astăzi există date certe că înainte de 15 martie 1990, circa 10.000 de turişti din Ungaria au fost dirijaţi spre Transilvania. Cam 7.000 spre Satu-Mare, care era foarte aproape de graniţa româno-ungară, restul de 3.000 spre Oradea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Harghita şi Covasna şi o parte spre Timişoara şi Arad.
La Satu-Mare acţiunea a fost un mare fiasco, arborarea însemnelor Ungariei pe edificiile publice, sau fixarea de diverse plăci comemorative pe clădiri sau monumente artă şi cultură fiind împiedicată.
În ultima perioadă au apărut analize şi cărţi ale unor publicişti, reputaţi specialişti în intelligence şi istorici, care sunt de părere că ceea ce s-a întâmplat în 20 martie 1990 la Târgu-Mureş a avut un evident vector antistatal, susţinut de profesionişti ai dezinformării, intoxicării şi diversiunii care au acţionat atât din interiorul, cât şi din afara Ţării, amorsând un veritabil război psihologic.
Până a putea ajunge la concluzii sigure privind mecanismele prin care au fost instrumentate „evenimentele de la Târgu-Mureş”, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii acestora pentru lansarea unui nou episod al unui război de imagine împotriva României, cel al „pogromului antimaghiar”.
El s-a fundamentat tot pe o dezinformare, care, prin manipularea opiniei publice internaţionale, a încercat acreditarea ideii că la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom (!) împotriva maghiarilor şi că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt nişte şovini incurabili, iar minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu!
Dezinformarea „pogromul antimaghiar” a fost emisă prima oară de Suto Andras în emisiunea PANORAMA a televiziunii naţionale ungare, la data de 20 martie. Într-un interviu înregistrat, acesta anunţa că UDMR va cere guvernului şi parlamentului apărarea cu armata a integrităţii fizice a minorităţii maghiare (?!). Dialogul cu reporterul se încheie cu un apel al lui Suto către Organizaţia Naţiunilor Unite şi comunitatea internaţională în care se clama că „pericolul de pogromuri antimaghiare în Transilvania este o realitate concretă” [Anca Florea, Păstraţi România întreagă, Editura „Viitorul Românesc”, 1996, p. 38].
În mod evident, înregistrarea interviului cu Suto Andras nu putea fi făcută decât înainte de 19 martie, când scriitorul a fost molestat şi, deci, anterior violenţelor interetnice din 20 martie! Referirile la „pogromul” - ce avea să se întâmple abia peste una sau două zile! -, arată că lansarea dezinformării „pogromul de la Târgu-Mureş” - formulare logomahică prin excelenţă - a fost premeditată.
Tot la 20 martie, într-un interviu acordat ziarului canadian „Toronto Star”, în ziua precedentă gravelor incidente soldate cu morţi şi răniţi (!), episcopul Tokes Laszlo susţine că „violenţa va continua atâta timp cât guvernul pune o parte din vină pe seama minorităţii maghiare” şi pretinde că „un grup naţionalist de dreapta, Vatra Românească, (…) încearcă să-i determine pe maghiari să părăsească ţara, să emigreze în Ungaria”.
Cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, dezinformarea a fost preluată de Horn Gyula, pe acea vreme ministrul de Externe al Ungariei. Mânat şi de raţiuni electorale, acesta a afirmat la o reuniune ţinută la Lisabona, între 22-24 martie, pe tema relaţiilor Consiliului Europei cu ţările din Europa Centrală şi de Est, că la 20 martie la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom împotriva populaţiei maghiare.
Comunist cu vechi state de serviciu - printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 -, Horn se bucura, totuşi, de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional, fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989, aşa că dezinformarea a avut un impact major.
Referindu-se direct la aserţiunile lui Horn Gyula, istoricul Larry L. Watts remarcă: „Povestiri ale pogromului românesc împotriva etnicilor maghiari din Târgu-Mureş continuă să circule, dar puţini se întreabă cum un „grup” estimat între 500 şi 3.000 de oameni ar putea lansa un pogrom împotriva unui alt grup estimat între 9.000 şi 15.000, sau cum un asemenea pogrom ar putea duce la 135 răniţi în tabăra atacatorilor, iar în presupusa tabără-victimă la doar 33 de răniţi (s.n.)” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania and the End of Cold War, Bucharest RAO 2013, vol. II, pp. 26-27].
Dezinformarea a fost preluată şi colportată de episcopul reformat Tokes Laszlo, care, la 28 martie, cu ocazia unui congres ecumenic calvin (reformat), care a avut loc la Geneva, a susţinut că: „Există acolo, la Târgu-Mureş, un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii şi violenţei”.
În ceea ce priveşte lungul şir de dezinformări care au urmat, dincolo de manipularea românilor şi maghiarilor, deopotrivă, sau de încercările de intoxicare a autorităţilor române şi organismelor internaţionale, este interesant de arătat cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990.
Prima mişcare a fost cea efectuată de televiziunea particulară Chanell 4 din Marea Britanie şi de postul german ZDF: prezentarea nefericitului Mihăilă Cofar, ţăran român din localitatea Ibăneşti, drept maghiar.
Deşi irlandezul Gary Honeyford, reporter al postului Sky News, care a înregistrat in extenso violenţele interetnice din 20 martie, a infirmat ferm ideea unui pogrom antimaghiar [http://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c&feature=player_embedded], dezinformările, folosite pentru a fabrica cele mai grosolane manipulări ale publicului internaţional, au proliferat. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat în documentarul Bad Neibours - Vecini răi - difuzat de televiziunea Channel 4 din Marea Britanie, ca şi de televiziunea ZDF din Germania, drept student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare! Argumentul suprem a fost că nefericitul purta un pulover verde! Cele două televiziuni nu şi-au cerut scuze nici când s-a dovedit că au dezinformat publicul.
Ulterior, Peter Swain, regizorul filmului Bad Neibours - Vecini răi -, prezentat de Channel 4, a recunoscut, într-un interviu cu ziaristul Mihai Mincan, că a „distorsionat realitatea”, că filmul a fost comandat după „evenimentele din 20 martie” şi că a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg, şi a precizat că el nu i-a consultat pe reprezentanţii românilor, ci doar pe ai maghiarilor. Întrebat dacă cunoştea identitatea reală a victimei, Swain a răspuns că da, ştia, dar că faptul nu-l interesa… [http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflict....
La 4 octombrie 1990, după ce identitatea lui Mihăilă Cofar fusese de mult elucidată, trei turiste românce la Paris asistau uluite la o scenă incredibilă prezentată la o emisiune dedicată dramei din 20 martie de postul de televiziune Antenne 2. Atunci când pe micul ecran a apărut secvenţa atroce a schilodirii lui Cofar, invitată a postului respectiv, Smaranda Enache, personaj de tristă amintire care contribuise din plin la agravarea crizei separării şcolilor din Târgu-Mureş, a exclamat: „Iată de ce e în stare poporul român” [„Cuvântul liber”, 4 februarie 1991]. Ulterior, ziarul din Târgu-Mureş a prezentat identitatea celor trei persoane: Elena Buşe, din Bistriţa Năsăud, Corina Ichim, fiica doamnei Buşe, şi Rodica Crăciun, din Bucureşti, cazate la Hotel Frantour, Berthier Brochant 163, Avenue de Clichy 75007, Paris…
Peste doar o săptămână, la 14 octombrie 1990, când lucrurile păreau că se liniştiseră, Suto Andras supralicitează. Revista „A het” - Săptămâna -, nr. 44, relatează că acesta, aflat la Viena, a declarat în biserica evanghelică de pe Strada Linden: „Mă adresez dumneavoastră între două pogromuri, pentru că la Târgu-Mureş se prefigurează deja cel de-al doilea” (sic!). Este lansată ideea „endemizării” pogromului, o variantă „îmbunătăţită” a diversiunii iniţiale.
(va urma)

În acest secol al globalizării şi al goanei turbate după funcţii şi bani, tot mai puţini români se mai gândesc la evenimentele din 1989; memoria se diluează, mlaştina ignoranţei şi a manipulării cuprinde încet, încet mintea noastră, a românilor, iar tinerii habar nu au cine a fost Nicolae Ceauşescu şi, mai ales, ce era Securitatea Statului şi cu ce se ocupa ea. Serviciile Secrete au existat de când lumea. Ele sunt pomenite în Biblie de Prorocul Moise, ce-şi trimite oameni (spioni) să iscodească în Ţara Canaanului; sunt amintite în Grecia Antică, la Delphi, când sub masca preotesei Pitia se ascundea o spioană ce culegea informaţii pentru Hegemonii Tebei; sunt întâlnite în Imperiul Roman, care a purtat războaiele punice cu vestitul Hanibal ce trimitea spioni în tabăra romană, dar sunt existente şi în Evul Mediu, unde japonezii au furat de la chinezi secretul fabricării mătăsii, iar romanii de la cartaginezi, secretul preparării purpurii. Nu mai vorbesc de vestitul Richard Sorge sau de Mata Hari, spioni ai Primului Război Mondial, şi mulţi, mulţi alţii. Intrând în epoca modernă, fiecare naţiune are serviciul ei secret. Acum celebre sunt serviciile secrete ale naţiunilor mari, ca: KGB, CIA, STASI, MOSAD ş.a..
La noi, în România, părintele Serviciilor Secrete a fost Mihail Moruzov, el fiind urmat apoi de Eugen Cristescu. După Al Doilea Război Mondial, după ce România este părăsită de occidentali şi cade sub influenţa sovietică, la noi se înfiinţează de către regimul comunist, la 30 august 1948 prin Decretul 221, Direcţia Generală a Securităţii Poporului, care, la 30 martie anul următor, devine Direcţia Generală a Securităţii Statului. Din păcate, în acea perioadă ofiţeri calificaţi au fost înlocuiţi cu diletanţi având carnet de partid şi care, într-adevăr, au făcut poliţie politică. Veneau noaptea în maşini negre şi te luau, iar familia habar nu avea unde erai închis. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când puterea a fost preluată de Nicolae Ceauşescu, încet, încet au fost îndepărtaţi ofiţerii securişti impuşi de PCR şi de Moscova, fiind aduşi ofiţeri serioşi, bine instruiţi, cu dăruire spre interesul Ţării. Au fost momente bune pentru Nicolae Ceauşescu, care a ţinut un discurs antisovietic memorabil atunci când Cehoslovacia a fost invadată de ruşi. Ţin minte, copil fiind, că sloganul Ceauşescu-Svoboda se striga în toată Ţara. Apropierea de America, prin vizita lui Jimmy Carter, primul preşedinte american aflat într-o ţară a Pactului de la Varşovia, şi vizita în Anglia, unde Ceauşescu a fost primit de Regina Elisabeta şi prinţul consort, sunt succese răsunătoare ale politicii externe din acea vreme a României. Şi, de ce să n-o spunem, aceste vizite ale lui Nicolae Ceauşescu în exterior, dar şi primiri ale înalţilor oaspeţi la noi în Ţară au fost bine organizate de nimeni altcineva decât de serviciile secrete. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, posesivitatea nefastă a soţiei şi-a pus amprenta pe Nicolae Ceauşescu. Aceasta amprentă şi vizitele externe în China şi Coreea l-au îndepărtat, însă, pe Ceauşescu de Occident. Şi avea în plus şi veşnica obsesie de a plăti datoria externă a României, lucru care în principiu nu a fost rău, numai că a fost aplicat în dauna poporului care nu l-a mai vrut pe conducătorul mult iubit, ba pe care chiar l-a urât în ultimii ani. Ei bine, structurile Securităţii Statului au informat permanent şi insistent conducerea statului despre starea de spirit a populaţiei, dar cei doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu, aveau o surditate continuă, ceea ce le-a şi adus sfârşitul bine cunoscut.
Evenimentul principal din regimul trecut care a zdruncinat încrederea în Securitatea Statului a lui Ceauşescu a fost fuga generalului Ion Mihai Pacepa în RFG şi, apoi, în America. Ca şi în alte cazuri de oameni care l-au trădat pe Ceauşescu, se pune întrebarea dacă nu cumva au existat nişte cârtiţe, implantate de CIA sau KGB, care „l-au lucrat” pe Ceauşescu la Revoluţie. Actorul Dan Puric, în cartea sa Sufletul românilor, spune: „Poţi negocia teritorii, poţi vinde o ţară, dar nu sufletul unui popor. În schimb, îl poţi otrăvi”. Cu ce-l poţi otrăvi? Cu efectele bombei manipulării. Desigur că au fost securişti răi, cu gândire cripto-comunistă, dar au fost şi foarte mulţi securişti buni şi inteligenţi, care au vrut să-l influenţeze în bine pe Ceauşescu, lucrând în favoarea României. Cele mai importante manipulări, grosolane, instituite Securităţii Statului au fost la Revoluţie: otrăvirea apei, împuşcarea populaţiei nevinovate de către lunetişti terorişti, măcelul de la Timişoara cu 64 de mii de morţi şi multe alte asemenea aberaţii, pe care atunci le credeam cu toţii. De ce, în ce scop s-a făcut această manipulare? Simplu ca buna ziua, acum când ne uităm retrospectiv. Pentru ca românii să-şi desfiinţeze sistemul de securitate şi să devină o pradă uşoară şi vulnerabilă în faţa prădătorilor din Occident. După câteva luni însă, noua conducere a Ţării, în frunte cu primul preşedinte post-revoluţionar, Ion Iliescu, şi-a dat seama de pericolul desfiinţării Securităţii Statului şi a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, care, din păcate, a purtat o vreme stigmatul de securist. Totuşi, manipularea nu a putut fi oprită şi românii au fost convinşi că industria este un morman de „fiare vechi”, că flota nu este performantă şi trebuie vândută, că trebuie ca tinerii să plece spre Occident dacă nu au ce lucra în România şi, în fine, acum suntem convinşi în fiecare zi ce trece că trebuie să facem parte din grupuri politice rivale şi că, dacă se poate, să ne şi omorâm între noi.
Ca să concluzionez, fireşte că ochiul şi timpanul au existat şi înainte şi există şi acum, însă trebuie să înţelegem că un stat nu poate funcţiona fără servicii secrete, că aceia care ni le doresc slabe sau chiar desfiinţate, ne doresc nouă dispariţia ca stat. Asta nu exclude, fireşte, faptul că au existat dintotdeauna şi încă mai există, securişti buni şi securişti răi. Să reţinem însă că securiştii buni sunt cei care lucrează în folosul naţiunii, în folosul statului, şi să nu îi mai băgăm în aceeaşi oală cu securiştii răi, adică acele secături care trădează în folosul altor state, neprietene. De aceea vă spun, trebuie să avem încredere în serviciile secrete, pentru că ele nu înseamnă Coldea şi mai ştiu eu care alte nume vehiculate zi şi noapte pe canalele de ştiri, ci înseamnă mii de oameni puşi în slujba Statului şi a Poporului Român.

S-a milostivit până la urmă Preabunul Dumnezeu, de ne-a dat nouă, „ROBILOR CUVÂNTULUI”, păstrătorii tainei visului, ai înfiorării şi înălţării omului prin slova unei scrieri, gândul cel bun de a ne aduna laolaltă spre a te preamări pe tine, CITITORULE, în toate faptele tale bune, în toate simţămintele tale alese şi înălţătoare, spre a te nemuri pe tine şi neamul nostru, întru slava şi veşnicirea bunei şi răbdătoarei noastre maici, ROMÂNIA.
Pentru că doar tu, cititorule, sfântă şi frumoasă clipă de veşnicie, stătător vremelnic pe huma pământului, cel care te silniceşti a-ţi duce traiul aici în cuibarul nemuririi noastre, meriţi a avea parte de rostitorul nostru cuvânt, care să te mângâie, să te aline, să-ţi lecuiască şi să-ţi stâmpere sufletul tău cel încărcat cu toate câte această viaţă ţi le dă şi ţi le cere mai mereu.
Noi, VISĂTORII acestei lumi, punem în palma Domniei Tale sufletul nostru cel smerit, lăudându-te, alinându-te, mărindu-te, spre a te putea face mai bun, mai iertător, mai râvnitor în credinţă, mai simţitor, ca să te poţi pune de-a curmezişul tuturor relelor acestei păcătoase lumi, ca să poţi trece peste ele, ca să te poţi înălţa deasupra lor, cătându-ţi în slava sufletului tău clipa de linişte şi de fericire pe care nu o poţi avea uneori altundeva în trăitoarea ta viaţă.
Pentru că tu, cititorule, eşti cel care porţi cu tine veşnicia lumii, dar şi sămânţa speranţei mereu reînnoită că tu vei fi cel care vei schimba în bine lumea, că o poţi face mai bună şi mai frumoasă, mai împlinită aşa cum îi e menirea, iară noi suntem aceia care îţi aprindem candela speranţei, cei care îţi dăm curajul şi dorinţa de a te schimba mai întâi pe tine şi mai apoi lumea ta, cea prea mult nemernicită şi întinată acum cu toate păcatele ei.
Aşa că, rugămu-te dă-ne şi nouă răgazul unei clipe de-a tale, ca să ne poţi afla gândurile pe care le-am pus în lungimea unui rând scris, pentru ca mai apoi, citindu-le, să te gândeşti şi la rostul nostru în această lume. Dacă aşa vei face, noi îţi vom mulţumi că nu ne-ai uitat şi că poate ne vei nemuri pentru o vreme în gândul tău. Poate că aşa, în pomelnicul timpului, urma trecerii noastre pe-aici va fi lungă şi apăsată, iar numele nostru va mai dăinui o vreme.
Mircea Dorin Istrate,
preşedintele Ligii Scriitorilor, Filiala Mureş

Ediţia a XXI-a, Topliţa, judeţul Harghita, 17-20 iulie 2018

PROGRAM

Marţi, 17 iulie
Ora 12:00-15:00 Primirea şi cazarea invitaţilor (Hotel „Mureş”)
Ora 17:00 Deschiderea festivă a celei de-a XXI-a ediţii a Zilelor „Miron Cristea” (Sala „Miron Cristea” - Primăria municipiului Topliţa)
Cuvântul de salut al domnului primar, ing. Stelu Platon
Ora 17:30 Comunicări în plen: Alexandru Porţeanu, Ana Bantoş, Ioan Sabău-Pop, Valentin Marica, Florin Bengean
Ora 19:30 Festivitatea de redeschiere a Muzeului de Etnografie

Miercuri, 18 iulie
Ora 9:00 Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, cu cele trei secţiuni:
I. Patriarhul Miron Cristea şi Biserica Ortodoxă Română (Sala „Miron Cristea”)
II. Istorie naţională (Casa Municipală de Cultură)
III. Cultură şi civilizaţie românească (Bibliotecă Municipală)
Ora 16:30 Slujbă de pomenire şi depunerea de coroane la bustul Patriarhului Miron Cristea din Parcul Central
Ora 17:30 Prezentări şi lansări de cărţi (Biblioteca Municipală)
Ora 19:00 Vernisarea expoziţiei de artă plastică, Dalila Ozbay (Istambul) şi Maria Boloni (Baia-Mare)
Expoziţia foto „Peisaj harghitean în 25 de cadre” (Cosmina Marcela Oltean - Topliţa) - Holul Casei Municipale de Cultură

Joi, 19 iulie
Ora 9:00 Două proiecte culturale în Anul Centenarului Marii Uniri:
- „100 de cărţi despre Basarabia la 100 de ani de la Marea Unire”, dr. Vasile Şoimaru, dr. Mihai Taşcă - Chişinău
- „100 de cărţi la Centenarul Marii Uniri: 1918-2018”, dr. Nicolae Băciuţ - Târgu-Mureş, Editura „Vatra veche”
Ora 11:00 Excursie tematică în comuna Bilbor. Vizitarea monumentelor istorice şi a rezervaţiilor naturale

Vineri, 20 iulie
Ora 9:00 Participarea la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântul Ilie”, ctitoria Patriarhului Miron Cristea
Ora 13:00 Discuţii, propuneri, concluzii. Închiderea manifestărilor

Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, ediţia 2018
I. Patriarhul Miron Cristea şi Biserica Ortodoxă Română
1. prof. Ioan Torpan - LA 150 DE ANI (poem)
2. prof. dr. Florin Bengean - Biserica Ortodoxă Română şi Marea Unire
3. prof. dr. Liviu Boar, prof. Mariana Boar - Contribuţii documentare la biografia generalului Vasile Dumitrescu (1893-1970)
4. prof. Traian Cepoiu - Episcopul Elie Miron Cristea, apostol al luptei pentru făurirea unităţii naţionale. Marea Unire din 1918
5. prof. dr. Traian Chindea - Rolul istoric al Episcopului de Caransebeş, dr. Miron Cristea, la înfăptuirea Marii Uniri
6. prof. drd. Ciprian Fărcaş - Aspecte privind clerul greco-catolic din Transilvania reflectate în periodicul „Unirea”
7. dr. Luminiţa Giurgiu - Informaţii inedite privitoare la participarea Patriarhului Miron Cristea la şedinţele Consiliului Superior de Apărare a Ţării
8. dr. Teodora Giurgiu - Învăţăturile lui Miron Cristea către Episcopul Armatei, dr. Ioan Stroie (1926)
9. dr. Stelian Gomboş - România Anului Centenar - între Cruce, Înviere şi Unitate
10. prof. Vasile Gotea - Solii ardeleni ai Marii Uniri la Bucureşti
11. dr. Ioan Lăcătuşu, Pr. dr. Sebastian Pârvu - Patriarhul Miron Cristea, sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani (10 decembrie 1938)
12. prof. dr. Valentin Marica - Miron Cristea, descoperirea operei (comunicare) - Patriarhul Miron Cristea aşteptând învierea (eseu)
13. Ilarie Gh. Opriş - Preotul Nicolae Motora, membru al Consiliului Naţional Român din judeţul Mureş-Turda, ales în 14 noiembrie 1918
14. prof. Vasile Stancu - Un exemplu de dăruire patriotică - activitatea Preotului Aurel Nistor
15. prof. Ilie Şandru - Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa în Anul Centenarului Marii Uniri: 90 de ani de la sfinţire
16. dr. Florin Ţuscanu - Pr. prof. Constantin Nazarie, în slujba Bisericii şi a Armatei Române
Moderatori: dr. Valentin Marica, dr. Florin Bengean

II. Istorie naţională
1. prof. Nicolae Balint - Mureşenii în Marele Război. Corespondenţă de pe front
2. prof. Pamfil Bilţiu, prof. Maria Bilţiu - Ioan Bilţiu-Dăncuş şi aportul său la înfăptuirea Marii Uniri
3. dr. Stelian Boţoghină - Reconstituiri biografice: colonelul Teodor Sbârcea
4. Ilie Frandăş - Topliţa - File de cronică
5. prof. univ. dr. Ion Giurcă - Primirea Armatei Române în Basarabia în ianuarie 1918
6. dr. Dorel Marc - Marea Unire în memorialistica lui Dumitru (Emilian) Antal din Topliţa
7. dr. Marcin Marynowski - Despre legăturile economice dintre Polonia şi Transilvania în secolele XV-XVIII, pe baza arhivelor din România
8. drd. Silviu Daniel Nicolae - Situaţia politică şi militară din Transilvania de la prăbuşirea monarhiei autro-ungare până la unirea cu România (octombrie - decembrie 1918)
9. dr. Virgil Pană - Românii mureşeni pe fronturile Primului Război Mondial
10. prof. Dimitrie Poptămaş - Vasile Netea, istoric al Marii Uniri
11. prof. univ. dr. Alexandru Porţeanu - Aspecte analitice privind Adunarea Naţională de la Alba-Iulia (1918) şi Rezoluţia unirii cu România
12. prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop - Tratatul de la Trianon. Reforma agrară din 1921 şi optanţii unguri
13. dr. Alin Spânu - Românii în Armata roşie ungară (1918-1919)
14. prof. Ioan Torpan - Am cunoscut cinci români participanţi la Marea Unire din 1918
15. conf. univ. dr. Ştefan Vodă - Relatări în presa dobrogeană despre necesitatea unităţii noastre naţionale şi realizarea Marii Uniri
Moderatori: prof. univ. dr. Ion Giurcă, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop

III. Cultură şi Civilizaţie românească

1. prof. Alexandru Bantoş - Destinul limbii române în Republica Moldova
2. conf. univ. dr. Ana Bantoş - Scriitorii basarabeni şi Unirea
3. dr. Nicolae Băciuţ - Posteritatea lui George Coşbuc
4. prof. Maria Boloni - Conştiinţa creatoare a poporului român redată prin simbolul credinţei de la începuturi
5. prof. Ligia Cătineanu - Ioan Slavici, un ardelean în slujba educaţiei
6. ec. Savu Cătană - Comunicarea - ştiinţă şi cultură deopotrivă
7. Ioan Eugen Man - Importanţa Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 în promovarea stilului naţional românesc în Transilvania
8. Pr. Ioan Morar - Ecouri ale Marii Uniri într-un triptic de suflet
9. conf. univ. dr. Dalila Özbay - Dimensiunile creştine de origine bizantină ale picturii de şevalet din România
10. arh. dr. Andreea Pop - Reglementări legislative privind edificare monumentelor funerare şi comemorative după Primul Război Mondial
11. prof. drd. Violeta Ioana Rus - O privire de ansamblu asupra antroponimiei din localităţile: Gălăuţaş, Sărmaş şi Subcetate-Mureş
12. dr. Mihai Suciu - Lacrimi şi suferinţă la temelia Unirii. Martori şi mărturii
13. dr. Umunt Germec - Contribuţia Artistei de Origine Română Eren Eyuboglu la dezvoltarea Picturii în Turcia
Moderatori: conf. univ. dr. Ana Bantoş, dr. Nicolae Băciuţ

Rezoluţia Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului
Ediţia - 2018

Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, ediţia a XVI-a, cu genericul „România şi românii de pretutindeni în anul Centenarului Marii Uniri”, desfăşurată în perioada 1-7 iulie 2018, la finalul dezbaterilor, au adoptat următoarea rezoluţie adresată Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului şi Guvernului României.

Luând act de faptul că:

Marea Unire de la 1918 reprezintă pentru toţi românii un moment de referinţă şi un reper în devenirea Naţiunii Române;
Parlamentul României a considerat ca fiind pe deplin legitimă dorinţa cetăţenilor Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state şi a declarat, la 27 martie 2018, că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, definind astfel politica Statului Român şi a instituţiilor sale;
Procesul de asimilare forţată a românilor din comunităţile istorice din jurul graniţelor şi Balcani continuă în mod agresiv şi sistematic, acestea fiind într-un stadiu avansat de pierdere a identităţilor etno-lingvistice;
Fenomenul emigrării masive a populaţiei României s-a amplificat, producând la scară largă procese şi efecte complexe cu care Statul Român nu s-a mai confruntat până în prezent şi care implică inclusiv pierderea treptată a identităţii naţionale;
Parlamentul Ucrainei a decis suprimarea învăţământului gimnazial, liceal şi superior în limba română, prin adoptarea unei noi legi a Educaţiei, iar Curtea Constituţională a Ucrainei a invalidat legea cu privire la bazele politicii lingvistice de stat prin care limba română obţinuse statut oficial la nivelul mai multor unităţi administrativ-teritoriale de nivelul I, II şi III;
Republica Serbia evită să aplice Recomandarea APCE nr. 1845 (2008) privind situaţia minorităţilor naţionale din Voivodina şi a minorităţii etnice române din Serbia;
Parlamentul Republicii Albania a recunoscut minoritatea aromână înrudită, cu numele ei propriu, prin adoptarea unei noi legi privind protecţia minorităţilor naţionale, care permite României ca stat înrudit să sprijine cultural-identitar minoritatea aromână din Albania;
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni este - în privinţa numărului de personal - penultimul printre organele administraţiei publice centrale din România, iar bugetul alocat organizaţiilor reprezentative ale celor 12 milioane de români de pretutindeni este, în continuare, derizoriu;
Românii de confesiune romano-catolică din judeţele Bacău, Iaşi şi Neamţ sunt supuşi unui proces de maghiarizare forţată, prin abuzul unor politicieni care au impus autorităţilor locale deschiderea de clase cu predare în limba maghiară, cu toate că 98% dintre romano-catolicii din aceste judeţe se declară români;
Românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş sunt expuşi în continuare unui proces de deznaţionalizare metodică şi sistematică, precum şi de segregare şi purificare etnică din cauza politicii autorităţilor locale, dar şi ca urmare a dezinteresului autorităţilor Statului Român,

Solicităm următoarele Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului şi Guvernului României:

Referitor la românii de pretutindeni

• regândirea structurală, în ansamblu, a instituţiilor abilitate să gestioneze relaţia cu românii de pretutindeni, pentru ca acestea să poată răspunde rapid şi eficient nevoilor majore de natură identitară, educaţională, administrativă şi spirituală ale comunităţilor de români din afara frontierelor;
• definirea şi aplicarea unor politici concrete care să susţină procesul de reunificare al celor două state româneşti, în principal prin unificare culturală, susţinerea consistentă a mass-mediei româneşti de peste Prut şi din Ţară, realizarea în mod concret a spaţiului informaţional comun, facilitarea accesului investitorilor din România în Republica Moldova, accelerarea interconectării energetice a celor două maluri ale Prutului ş.a..;
• reînfiinţarea Oficiului pentru Republica Moldova în subordinea Primului Ministru;
• alocarea unui număr de cel puţin 100 de posturi Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), profesionalizarea personalului din MRP, debirocratizarea legislaţiei şi a procedurilor privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni şi alocarea către MRP a unui buget de 50 de milioane de euro;
• regândirea în regim de maximă urgenţă a procedurii de acordare a burselor pentru elevii etnici români din Ucraina, în sensul simplificării semnificative a acesteia;
• acordarea de burse de sprijin identitar tuturor elevilor din Ucraina care studiază în şcoli sau clase cu predare în limba română;
• acordarea unor indemnizaţii de sprijin pentru toţi profesorii din şcolile şi clasele cu predare în limba română din afara graniţelor României;
• acordarea de burse şi indemnizaţii de sprijin identitar elevilor şi profesorilor din şcolile şi clasele cu predare în limba română existente în statele în care există comunităţi româneşti autohtone;
• sprijinirea înfiinţării de şcoli publice sau private cu predare în limba română în statele în care există comunităţi româneşti autohtone;
• sprijinirea înfiinţării, în comunităţile mari din emigraţie, a unor şcoli bilingve;
• aplicarea corectă a normei legale de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara Ţării, raportat la numărul real al acestora;
• asigurarea unui număr suficient de secţii de votare peste hotare, ţinând cont de numărul real al cetăţenilor români cu drept de vot, precum şi de numărul de secţii de votare organizate în scrutinele anterioare;
• punerea în aplicare a prevederilor HG nr. 492/2004 prin înfiinţarea Institutului Cultural Român (ICR) Kiev, cu filială la Cernăuţi, ICR Moscova, ICR Belgrad, ICR Atena;
• completarea HG nr. 492/2004 cu noi prevederi despre înfiinţarea ICR Sofia şi ICR Tirana, cu filială la Saranda, şi înfiinţarea unor filiale ICR la Bălţi şi Cahul;
• elaborarea de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a unei hărţi electronice a tuturor zonelor locuite de români;
• punerea în aplicare a ordonanţei de guvern privind repararea Casei Memoriale „Aron Pumnul” din Cernăuţi, ca sediu al Muzeului „Mihai Eminescu”;
• inventarierea situaţiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului bilateral din 1997 în partea referitoare la asigurarea drepturilor naţionale ale etnicilor români;
• aplicarea în regim de urgenţă a Strategiei naţionale pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020, prin care comunităţilor româneşti din vecinătate şi Balcani trebuie să le fie asigurate mijloacele necesare păstrării identităţii naţionale, iar Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei să devină principalul partener de consultare al instituţiilor Statului Român în implementarea Strategiei;
• modificarea metodologiei de selecţie a bursierilor;
• completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, astfel încât aceasta să prevadă posibilitatea dobândirii, în procedură simplificată, a cetăţeniei române, de către românii de pretutindeni;
• suplimentarea numărului de posturi pentru Comisia Naţională pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie;
• instituirea prin lege a zilei de 10 mai ca Zi a Românităţii Balcanice şi reluarea în acest sens a tradiţiei existente până în anul 1948;
• monitorizarea respectării şi implementării Recomandării APCE nr. 1845 (2008) privind situaţia minorităţilor naţionale din Voivodina şi a minorităţii etnice române din Serbia;
• stoparea procesului de maghiarizare a românilor romano-catolici din judeţele din Moldova şi sprijinirea păstrării identităţii româneşti a acestora.

Referitor la românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş

• elaborarea, sub egida Academiei Române, a unei Strategii guvernamentale coerente de dezvoltare economico-socială şi culturală a judeţelor Covasna şi Harghita, care să asigure efectiv respectarea drepturilor comunităţii româneşti numeric minoritare în zonă;
• înfiinţarea în cadrul Secretariatului General al Guvernului a unui Departament pentru comunităţile româneşti numeric minoritare din Ţară, structură fără personalitate juridică, al cărei obiect de activitate să îl constituie sprijinirea acestora şi care să asigure coerenţa şi continuitatea preocupărilor autorităţilor centrale faţă de problematica acestor comunităţi;
• numirea unui consilier prezidenţial, respectiv al primului ministru, care să monitorizeze situaţia comunităţilor româneşti numeric minoritare din Ţară şi să coordoneze politicile guvernamentale privind românii aflaţi în dificultate culturală şi identitară;
• asigurarea respectării statutului, rolului şi funcţiilor limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale, inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu;
• organizarea în acest an al Centenarului Marii Uniri a unei şedinţe a Guvernului României, în judeţele Covasna şi Harghita, ocazie cu care să se aprobe o serie de proiecte de larg interes cetăţenesc, cu implicaţii concrete asupra bunei convieţuiri interetnice;
• stabilirea prin lege a unor garanţii privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei româneşti din zonă în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale;
• distribuirea în mod proporţional cu ponderea populaţiei româneşti a fondurilor alocate pe proiecte culturale de către autorităţile locale şi rezolvarea problemei încadrării unor intelectuali de naţionalitate română la Bibliotecile Judeţene Covasna şi Harghita, la casele municipale de cultură şi în primăriile municipale, orăşeneşti şi din localităţile etnic mixte;
• neadoptarea Codului administrativ, cu amendamentele UDMR, care ţintesc diminuarea funcţiilor limbii române în administraţia de stat şi diminuarea atribuţiilor prefectului, având drept ultim scop autonomia teritorială pe criterii etnice şi purificarea de români a zonei;
• implicarea europarlamentarilor români, precum şi a membrilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Congresului Puterilor Locale şi Regionale, în prezentarea corectă a situaţiei reale referitoare la respectarea de către România a prevederilor instrumentelor juridice europene şi internaţionale în domeniul autonomiei locale şi a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
• anularea restituirilor ilegale de proprietăţi imobiliare care au aparţinut Statului Român, precum şi adoptarea unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din România. În acest sens, susţinem Memoriul istoricului dr. Vasile Lechinţan privind anularea retrocedărilor ilegale către Episcopia romano-catolică de Alba-Iulia;
• încetarea finanţării din bani publici sau a oricărei alte forme de sprijin a manifestărilor, programelor, proiectelor sau acţiunilor de orice natură care contravin intereselor naţionale ale Poporului Român, Constituţiei şi legilor Ţării, culturii şi tradiţiilor istorice, precum şi bunei convieţuiri interetnice;
• adoptarea unor reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a imixtiunilor inacceptabile ale reprezentanţilor Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României şi asigurarea respectării prevederilor Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Ungaria;
• denunţarea şi contracararea încercărilor de denaturare a identităţii românilor romano-catolici din Moldova, care urmăresc manipularea unei comunităţi religioase în scopuri geopolitice şi transformarea ei artificială într-o aşa-zisă „minoritate naţională”;
• finanţarea lucrărilor de reabilitare a cimitirelor şi monumentelor eroilor români din localităţile judeţelor Covasna şi Harghita;
• alocarea fondurilor necesare pentru începerea lucrărilor de amenajare a Muzeului în aer liber din Voineşti-Covasna, din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;
• alocarea fondurilor necesare pentru continuarea cercetărilor arheologice la Cetatea Zânelor, cetate dacică din Covasna, şi introducerea ei în circuitul turistic;
• introducerea în regim de urgenţă a restaurării Bisericii Ortodoxe din Breţcu, judeţul Covasna, valoros monument istoric aflat într-un avansat stadiu de degradare;
• asigurarea finanţării pentru construcţia unei noi săli de sport la Complexul Sportiv Naţional Izvoru-Mureşului;
• susţinerea Grupului de Acţiune şi Solidaritate Civică Naţională pentru Românii din Harghita şi Covasna constituit cu ocazia ediţiei din acest an a Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului.

Izvoru-Mureşului, judeţul Harghita, România,
7 iulie 2018

Semnează:
Alianţa pentru Centenar
Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei
Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni
Centrul European de Studii Covasna-Harghita
Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş
Asociaţia Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş” Asociaţiunea ASTRA, Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi
Asociaţiunea ASTRA, Despărţământul „Eugen Hulea” din Alba-Iulia
Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova
Platforma Civică „Acţiunea 2012”
Asociaţia „Din trecutul nostru”
Blocul Unităţii Naţionale din Republica Moldova
Asociaţia Unirea - ODIP
Mişcarea Civică „Tinerii Moldovei”
Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”
Comunitatea Românilor din Serbia
Congresul Românilor din Serbia
Asociaţia „Ariadnae Filum” pentru Cultura Românilor/Vlahilor din Serbia
Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria
Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa
Asociaţia „Casa Mării Negre” din Constanţa
Asociaţia „Voievozii Munţilor” din Vâlcele, judeţul Covasna

Duminică, 1 iulie, drumurile a sute de români s-au întâlnit la Izvoru-Mureşului, în judeţul Harghita, cu ocazia celei de-a XVI-a ediţii a Universităţii de Vară, desfăşurată în intervalul 2-7 iulie la Complexul Sportiv Naţional Izvoru-Mureşului. Ca în fiecare an, şi la ediţia care tocmai s-a încheiat au fost ridicate şi dezbătute pe larg probleme vechi şi noi, au fost criticate legi care defavorizează români de pretudindeni, dar totodată au fost căutate şi propuse soluţii menite să ajungă în atenţia Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului şi Guvernului României. Am participat alături de numeroşi reprezentanţi ai comunităţilor istorice din Ţară, din Balcani, din diaspora, din Harghita şi Covasna, tineri din Republica Moldova şi din România, conferenţiari din principalele centre universitare ale Ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media, la deschiderea din data de 2 iulie a ediţiei, care a avut ca temă România şi românii de pretutindeni în anul Centenarului Marii Uniri.
După intonarea Imnului Naţional, participanţii au primit cuvântul de bun venit al directorului Centrului Cultural Topliţa, prof. dr. Costel Cristian Lazăr, apoi cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, care a vorbit despre ceea ce a ajuns să simbolizeze această Universitate de Vară. „Nădăjduim ca acestă Universitate de Vară a românilor de pretutindeni să fie o filă în istoria Neamului Românesc. Azi, români de pretutindeni s-au strâns în acest leagăn al spiritualităţii româneşti pentru a împărtăşii bucuria Centenarului Marii Uniri”, spunea PS Părinte Episcop Andrei.
Dr. Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, a prezentat pe scurt istoricul Universităţii. „Practic, anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima ediţie a Universităţii de Vară, care a avut loc la Făgeţel, iar din 1999, la Izvoru-Mureşului. Această universitate de vară are un loc specific în cadrul proiectelor asemănătoare; pe lângă problemele care sunt ridicate de reprezentanţii comunităţilor româneşti din comunităţile istorice din diaspora, de fiecare dată aici, la Izvoru-Mureşului, se spun lucrurilor pe nume, se fac generalizări ale exemplelor de bună practică, dar, în acelaşi timp, se fac şi referiri critice la multele şi gravele probleme care îşi aşteaptă rezolvarea atât pentru românii din comunităţile istorice, cât şi pentru cei din comunităţile multietnice şi pluriconfesionale unde sunt numeric minoritari. Aşteptăm şi în acest an cu încredere o recoltă bogată de propuneri, de sugestii care vor fi centralizate în rezoluţia pe care o vom da în final. (…) Sperăm ca ediţia din acest an să constituie o cărămidă la ceea ce au însemnat ediţiile din ultimele două decenii privind românitatea, solidaritatea şi apartenenţa noastră la ceea ce este istorie, cultură, suflet şi credinţă românească”, afirma dr. Ioan Lăcătuşu.
Preşedintele Asociaţiei „Răsăritul românesc” din Republica Moldova, Vlad Cubreacov, a vorbit despre situaţia comunităţilor româneşti din jurul hotarelor Ţării, despre posibilităţile acestora de a-şi păstra şi afirma identitatea naţională şi despre drepturile minorităţilor. Aurica Bojescu, secretar al Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina, a vorbit pe larg despre problemele din învăţământ, criticând limitarea drepturilor românilor din Ucraina la învăţământ în limba română. Articolul 7 al noii legi ucrainiene a Educaţiei elimină învăţământul gimnazial, liceal şi universitar în limba română. Şi Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Culturale Basarabia a românilor din regiunea Odessa, a atras atenţia asupra pericolului ucrainizării, din moment ce anual dispare câte o şcoală românescă, înfiinţindu-se noi clase cu predare în limbile rusă şi ucraineană. Şi încă multe probleme s-au discutat în prezenţa secretarului de stat în Ministerul pentru Români de Pretutindeni, Veaceslav Şaramet.
Subiectul dezbătut în cea de-a doua zi a Universităţii de Vară a fost Drepturile românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi Balcani, urmat de conferinţa Biserica Ortodoxă Română şi românii de peste hotare, în Anul Centenarului, care a avut loc la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Izvoru-Mureşului.
Sesiunea din a treia zi a fost dedicată temei Reunirii Basarabiei cu România - obiectiv strategic naţional al românilor, discutându-se pe larg posibilitatea şi necesitatea unei reuniri. Preşedintele Blocului Unităţii Naţionale din Basarabia, Ion Leaşcenco afirma că „nu doar Basarabia are nevoie de unire, ci şi România. Am păstrat întotdeauna gândul că Unirea pierdută va putea fi recâştigată”.
În cea de-a patra zi s-au discutat probleme precum: Provocări privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna şi Harghita; Aspecte ale afirmării identităţii româneşti a romano-catolicilor din Moldova; aspecte legate de Problematica proprietăţii în România, retrocedările ilegale de proprietăţi în Transilvania, o problemă de securitate naţională, înstrăinările de pământ şi protecţia fondului forestier.
La final, în ultima zi de dezbateri, a fost discutată problema Educaţiei în limba maternă, o prioritate a românilor de pretutindeni, precum şi tema Mass-media şi românii de pretutindeni. În cadrul acestei dezbateri s-a pus accent pe lipsa unui spaţiu informaţional comun şi s-a discutat despre problema discrepanţelor şi a barierelor informaţionale care există între cele două maluri ale Prutului.
În cadrul întânirii de vineri au fost prezentate publicului şi o serie de noi apariţii editoriale, cum ar fi: Acta Carpatica, nr. 4/2018, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe şi Asociaţia „Ştefadina” din Bucureşti; Sangidava, nr. 6 (XII), 2018, anuar editat de Centrul Cultural Topliţa şi Fundaţia Culturală „Miron Cristea” Topliţa; Grai Românesc, nr. 1-2/2018, periodic de spiritualitate ortodoxă al Episcopiei Covasnei şi Harghitei; Mărturii fotografice: oameni şi locuri din judeţul Covasna, Editura „Eurocarpatica”, Sfântu-Gheorghe, 2017, de Florentina Teacă; Viaţa publică din Sfântu-Gheorghe - Covasna (1919-1989), Editura „Eurocarpatica”, 2017, de dr. Ioan Lăcătuşu şi volumul Romano-catolicii din Moldova în mass-media maghiară, Editura „Eurocarpatica”, 2018, a aceluiaşi autor. Au mai fost prezentate Revista Toplitera, a Bibliotecii Municipale din Topliţa, condusă de Viorica Lazăr; Revista 100; cărţile lui Ioan Tămaş Delavâlcele: Jertfă de seară şi De meditat împreună, apărute tot la „Eurocarpatica”; Mică enciclopedie de etnografie şi folclor. Ţara Moţilor, România, ediţia a V-a, 2018, apărută sub egida ASTRA Alba-Iulia; volumul colectiv ASTRA şi România tuturor românilor, Editura „Unirea”, 2017, Alba-Iulia şi cartea Izvoru-Mureşului, satul de la izvoarele legendei, Editura „Vatra Veche”, Târgu-Mureş, semnată de Aurel Raţiu şi Gavril Chindea.
Joi seara, la Universitatea de Vară a ajuns un grup format din aproximativ 50 de tineri, plecaţi de la Chişinău într-un Marş al Unirii. Aceştia şi-au propus să mărşăluiască prin Ţară şi să răspândescă dorinţa de reunire. Pe 1 iulie au fost prezenţi la Alba-Iulia, unde au mers să ia flacăra unirii, s-o ducă prin Ţară şi, în final, la Chişinău. Marşul lor are 11 etape, desfăşurându-se în perioada 1 iulie - 1 septembrie. Ei vor trece prin 300 de localităţi, vor parcurge zilnic 30 km pe jos, în urma cărora vor înregistra 1.300 km. Ultimul lor traseu va fi Iaşi - Chişinău, iar pe 1 septembrie vor ajunge din nou acasă. Joi seara, tinerii au făcut un popas la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului, iar sâmbătă dimineaţa au plecat din nou la drum, spre Reghin. Vineri seara, după o săptămână plină de sesiuni şi dezbateri, participanţii de la Universitate s-au strâns cu bucurie în jurul focului de tabără.
Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului este cunoscută ca un proiect cultural de importanţă naţională prin temele abordate şi conferenţiarii care fac parte din elita universitară şi culturală românescă. Ediţia a XVI-a a Universităţii a fost organizată de Centrul Cultural Topliţa în parteneriat cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Chişinău, Alianţa pentru Centenar, Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei, cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Români de Pretutindeni, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni şi Episcopiei Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei.

EXCLUSIV

Tribunalul Covasna a admis astăzi, 19 iulie, acţiunea Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva primarului municipiului Sfântu-Gheorghe şi l-a obligat pe liderul UDMR să respecte Stema României.
Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de subsemnatul în calitate de preşedinte, s-a adresat instanţei de judecată pentru a-l obliga pe primarul UDMR din Sfântu-Gheorghe, extremistul Antal Arpad (foto), lider al organizaţiei UDMR Sfântu-Gheorghe, să respecte Stema României. Deşi pare greu de crezut, primarul UDMR din Sfântu-Gheorghe refuză să amplaseze Stema României la intrarea în sediul Primăriei Sfântu-Gheorghe, aşa cum prevede art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 1157/2001.
Instanţa de judecată s-a pronunţat astăzi şi a dat dreptate reclamantei. Potrivit sentinţei pronunţată astăzi de Tribunalul Covasna, Antal este obligat să „amplaseze stema României deasupra intrării principale în sediul Primăriei municipiului Sfântu-Gheorghe” şi să plătească cheltuieli de judecată.
Antal refuza să amplaseze şi tăbliţele cu denumirea instituţiei la intrarea în Primăria Sfântu-Gheorghe, însă după ce a fost acţionat în judecată în prezentul dosar a amplasat tăbliţele în mod legal, motiv pentru care instanţa a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.
Soluţia pe scurt a Tribunalului Covasna: „Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), împotriva pârâtului primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, anume doar cu privire la amplasarea stemei României. Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul, referitoare la amplasarea tăbliţelor cu denumirea instituţiei, în mod legal, cea în limba oficială de stat deasupra celei în limba minorităţii, la intrarea în sediul Primăriei Sfântu-Gheorghe. Obligă pârâtul să amplaseze stema României deasupra intrării principale în sediul Primăriei municipiului Sfântu-Gheorghe. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Primarul UDMR din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, este cunoscut opiniei publice pentru dispreţul pe care îl manifestă public faţă de simbolurile naţionale ale României şi faţă de limba oficială de stat. Antal a mai fost obligat în trecut de instanţele de judecată să manifeste respect faţă de limba oficială de stat.
(Articol, de Dan Tanasă, din data de 19 iulie 2018. Foto: mediafax.ro)

Trece Iancu, drept, ca un gorun,
Peste câmpul galben de mătasă,
Suie-n munţi, în codri ce îi spun
Că-i binevenit în orice casă.

Arde Iancu-n sufletul de moţi
Precum o făclie ne-ntinată,
Îşi aşează vorbele pe frunţi,
Temelie sfântă pentru vatră.

Cântă Iancu, fluieru-i îndemn
Să slujim cu drag această limbă,
Să-l purtăm pe drumu-ne însemn
De e nor, seninul când se schimbă.

Trece Iancu, ca o sărbătoare,
Binecuvântat de flori de tei,
Nu simţiţi cum sufletu-i de floare
L-a lăsat şi pruncilor, acei.

Ce-i sărută chipul dinspre luncă,
Ori din ramă înspre noi să iasă,
Trece Iancu drept ca o columnă,
Îi vedeţi făptura luminoasă?

Stă de veghe Iancu la hotar
Să întoarcă spatele la tină,
Arde-n Apuseni ca un altar,
La care românii mei se-nchină.

Trece Iancu, ca o stea curată
Şi ne-ndeamnă luminând o hartă,
Ca vrăjmaşii ce ne stau la poartă,
Să nu ne-ngenunche niciodată.

Motto: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”
(Mihai Eminescu)

Duminică, 29 iulie a.c., începând cu ora 17, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociaţia „Calea Neamului” organizează un marş de protest împotriva adoptării Legii privind Codul Administrativ al României, conform căreia limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depăşeşte cu mult judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
Adunarea manifestanţilor se va face în Piaţa Constituţiei, la ora 17. După câteva scurte alocuţiuni, la ora 18 vom porni în marş pe traseul: Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Bulevardul I.C. Brătianu - Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” - Piaţa Universităţii - Esplanada Statuilor - Bulevardul „Regina Elisabeta” - Piaţa Operei - Palatul Cotroceni, traseu avizat de Primăria Municipiului Bucureşti.
La Palatul Cotroceni vom solicita preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge Legea privind Codul Administrativ al României, în forma adoptată de Parlament.
Prin eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, prin asigurarea dreptului de a utiliza limba maternă în instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi reintroducerea cuvântului „etnic” în definiţia judeţului, prin diminuarea rolului prefectului, pentru a numai putea ataca deciziile emise de administraţiile publice locale, Legea privind Codul Administrativ al României nu face altceva decât să reducă aproape de disoluţie autoritatea Statului Român în acele zone ale Ţării în care populaţia românească este redusă numeric şi să favorizeze obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriul etnic şi formarea unei enclave etnice în inima României. Astfel, românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, în care sunt numeric minoritari, nu vor mai avea nicio şansă de supravieţuire. Introducerea limbii maghiare în instituţiile de stat nu face decât să izoleze mai mult cele două comunităţi, română şi maghiară, şi să adâncească separatismul în relaţiile interetnice.
Considerăm adoptarea Codului Administrativ un act de trădare naţională. În Camera Deputaţilor, care a avut calitate de for decizional, au votat pentru 175 de deputaţi (136-PSD, 7-PNL, 18-UDMR, 12-ALDE şi 2 de la minorităţi, http://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.Nominal?idv=20323). În urma acestui fapt, un grup de 50 de parlamentari (deputaţii PMP şi USR, trei deputaţi PNL şi şapte deputaţi neafiliaţi politic) a contestat Legea privind Codul Administrativ la Curtea Constituţională, sesizând neconstituţionalitatea unor articole ale acesteia.
Promulgarea Legii Codului Administrativ al României în forma adoptată de Parlament va avea consecinţe grave pentru România.
Vom reveni în cursul acestei săptămâni cu precizări asupra organizaţiilor civice şi a personalităţilor care se alătură organizatorilor acestei ample manifestări pentru apărarea limbii române şi a identităţii naţionale româneşti, dar şi cu alte detalii referitoare la desfăşurarea manifestării.
Persoană de contact: dr. Mihai Tîrnoveanu, preşedinte al Asociaţiei „Calea Neamului” şi vicepreşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, număr de telefon: 0722/566606, adresă de email: asociatiacaleaneamului@gmail.com.

Sfântu-Gheorghe,
23 iulie 2017
Pentru conformitate,
dr. Mihai Tîrnoveanu

Mai ştiţi o ţară, mai presus de toate,
Cu dealuri, cu câmpii, cu stele-n noapte,
Să aibă frumuseţi ce nu-s pe lume
Şi oameni făcători de lucruri bune?

Mai ştiţi o ţară, unde ce-i de-acum
Să-l aibă pe Adam în cap de drum?
Şi-aici să stea din cela început
Tot frământând în timp acelaşi lut?

Mai ştiţi o ţară, toată lapte-miere
Ce ruptă în bucăţi, să-şi ia putere
Din sine, când furată de vecini
Şi să-mi re-nvie sub dureri de spini?

Mai ştiţi o ţară-nconjurată-n care
Româna limbă-i insulă în mare?
Un os ce stă în gâtul tuturor
Că încă mai rezistă ca popor?

Mai ştiţi o ţară, veche, creştinească,
Ce sorocită-i veşnic să îmi nască
Domni doritori de pace şi dreptate,
Şi-n veci-purure, sfânta libertate?

Mai ştiţi o ţară, floare şi morminte,
Însemne-n huma ei, să ţinem minte
Că-n fiecare palmă de pământ
Îmi dorm vitejii, însfinţiţi în lut?

Aceasta-i Ţara mea, din moşi în moşi
Rămasă moştenire din strămoşi,
Când mai micită-n toate, cât mai plină
E-a Maicii Noastre tainică grădină.

Niciunde nu-s pe-ntinderi de pământ
Atâtea frumuseţi, şi-atâta sfânt
C-aicea, pe piciorul ăst de plai,
Şi pe-nsfinţita gura mea de rai.

Voi cei de azi, le daţi ca moştenire
Din tată-n fiu, să-mi fie veşnicire
Şi pentru toate câte-s de-apărat,
În fiece clipită-i, de luptat.

Pe creasta muntelui Tabor, într-o mirifică lumină,
A strălucit Blândul Păstor, schimbându-şi faţa Sa divină.
Domnea o linişte deplină, iar vântul adiind uşor,
Mărturisea cu vocea-i lină, minunea sfântă tuturor.

Un glas ceresc străpunse zarea şi marea îndoielilor,
Adeverind dumnezeirea ilustrului Mântuitor.
De-o puritate cristalină era cuprins veşmântul Său,
În timp ce ruga Sa fiebinte trecuse dincolo de nori.

Apostolii cuprinşi de teamă îmbrăţişau muntele sfânt,
Uimiţi fiind de-atâta slavă întruchipată pe pământ.
Veniră Moise şi Ilie, prooroci din Vechiul legământ,
Ca să afirme cu tărie puterea Domnului Preabun.

La ceas de-adâncă bucurie, în ziua praznicului Său,
Iisus ne-ndeamnă cu tărie: feriţi-vă de orice rău.
Schimbaţi-vă duhovniceşte, iluminaţi-vă mereu,
Urcând intens treaptă cu treaptă, către luceafărul Hristos.

6 august

Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puţin timp înainte de Pătimirea Sa, mai precis cu patruzeci de zile înainte de a fi răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a Mântuitorului a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu se face şovăielnici la vederea celor care aveau să se petreacă în zilele următoare. Acest adevăr se vădeşte din troparele Bisericii.
Într-unul din ele se cântă: „Mai înainte de cinstită Crucea Ta şi de Pătimire, luând pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, în Muntele Taborului Te-ai suit, Stăpâne”, iar în condacul Praznicului se spune: „… că dacă Te vor vedea răstignit, au să cunoască pătimirea cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască pentru că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.
Ar fi fost firesc ca Schimbarea la Faţă a lui Hristos să fie prăznuită în luna martie, în funcţie de data la care se sărbătoresc Paştile. Dar pentru că această dată coincide cu perioada Postului Mare, praznicul Schimbării la Faţă nu s-ar fi putut sărbători cum se cuvine şi, de aceea, el a fost mutat pe 6 august.
Această dată nu este întâmplătoare, pentru că precede cu patruzeci de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, care este socotită la fel ca şi Vinerea Mare, cu diferenţa că la 14 septembrie se săvârşeşte Sfânta Liturghie.
Faptele Schimbării la Faţă sunt consemnate de trei dintre Sfinţii Evanghelişti, deoarece este vorba despre un eveniment central din viaţa lui Hristos care relevă multe mesaje teologice (Matei 17, 1-8, Marcu 9, 2-8, Luca 9, 28-36).
Schimbarea la Faţă a lui Hristos a constituit un moment de vârf din viaţa ucenicilor, care a avut legătură şi cu Cincizecimea, pentru că a fost vorba despre punctul culminant al manifestării lui Dumnezeu.
Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor
Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Înainte de întrupare, izvor al harului necreat erau dumnezeieştile Ipostasuri, acum însă şi firea omenească în Persoana Cuvântului se face izvor al harului. Tocmai de aceea, chipul lui Hristos „a strălucit ca soarele”.
Sfinţii Părinţi numesc asemenea-lui-Dumnezeu (omótheo) Trupul pe care l-a asumat Hristos şi care a fost îndumnezeit, tocmai pentru că a devenit izvor al harului necreat. O analogie în acest sens este soarele sensibil. Lumina exista din prima zi a creaţiei, câtă vreme soarele a devenit sursă a luminii abia în ziua a patra a creaţiei, când s-a unit cu lumina.
Trupul lui Hristos este asemenea-lui-Dumnezeu (omótheo). Sfântul Grigorie Teologul va spune: „Prin asumarea Trupului de către Hristos, Trupul s-a îndumnezeit şi a devenit asemenea celui Uns şi îndrăznesc să spun asemenea-lui-Dumnezeu (omótheo)”. Acest lucru este afirmat şi în textele Sfintelor Sinoade şi în cele liturgice.
În ciuda faptului că Trupul este şi se numeşte asemenea-lui-Dumnezeu (omótheo), în ciuda faptului că s-a îndumnezeit, totuşi nu a ieşit din limitele firii omeneşti, ca să se preschimbe în dumnezeire. Acest lucru îl susţin monofiziţii, care afirmă că firea dumnezeiască a absorbit firea omenească. Dar, deşi trupul s-a îndumnezeit, totuşi a rămas neschimbat şi nu a eliminat trăsăturile lui fireşti, nici aşa-numitele patimi nepăcătoase pe care Hristos le-a luat asupra Sa de bunăvoie. Astfel, Hristos şi după îndumnezeirea firii omeneşti a păstrat partea pătimitoare, stricăcioasă şi muritoare. Desigur, acestea sunt valabile pentru răstimpul de până la Înviere, pentru că după Înviere Hristos a îndepărtat partea pătimitoare, pe cea muritoare şi toate aşa-numitele patimi nepăcătoase.
Faptul că Trupul lui Hristos s-a făcut izvor al harului necreat are urmări extraordinare în viaţa bisericească. Tocmai din acest motiv, avem posibilitatea să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Prin dumnezeiasca Împărtăşanie, omul nu primeşte în chip abstract harul lui Dumnezeu, ci Trupul asemenea-lui-Dumnezeu (omótheo) al lui Hristos, care este izvor al harului necreat. Desigur, prin aceasta nu se înţelege că orice creştin care se împărtăşeşte cu Trupul lui Hristos se şi sfinţeşte, ci doar acela care s-a pregătit şi care este mădular real şi viu al Bisericii, adică al Trupului lui Hristos. Dumnezeiasca Împărtăşanie lucrează în funcţie de starea duhovnicească a omului.
Participarea diferită la slava lui Dumnezeu
Tâlcuind faptul dumnezeieştii Schimbări la Faţă, vedem că există diferenţiere în ceea ce priveşte participarea la slava lui Dumnezeu. Trupul pe care l-a asumat Hristos prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti şi a firii omeneşti, a devenit izvor al harului necreat al lui Dumnezeu, de aceea chipul Lui strălucea ca soarele. Pe Ucenicii Săi şi, în general, pe oamenii care s-au învrednicit să participe la lucrarea-energia Lui îndumnezeitoare, i-a îndumnezeit şi îi îndumnezeieşte. Dar întreaga creaţie se veseleşte. Sfântul Cosma Melodul spune într-un tropar că lumina neapropiată a lui Dumnezeu arătată pe Tabor „a veselit zidirea şi pe oameni i-a îndumnezeit”. Cu alte cuvinte, creaţia se luminează şi se veseleşte, dar numai oamenii se îndumnezeiesc.
Acest lucru arată că întreaga creaţie se împărtăşeşte din slava lui Dumnezeu, însă în chip diferit. Nu se poate vorbi despre îndumnezeirea creaţiei, ci despre sfinţirea creaţiei şi îndumnezeirea firii omeneşti. Nu putem considera creaţia şi omul din aceeaşi perspectivă, de vreme ce omul este fiinţă cuvântătoare, iar creaţia este necuvântătoare. Omul reprezintă rezumatul întregii creaţii şi microcosmosul în macrocosm.
Ce este Biserica şi care este scopul ei
Schimbarea la Faţă a lui Hristos arată ce şi cine este Biserica, dar şi care este scopul ei. Bisericii îi aparţin prorocii şi apostolii şi toţi cei care primesc teologia revelaţiei şi se străduiesc să vieţuiască potrivit acestei teologii. Există, desigur, multe trepte ale împărtăşirii de har, dar omul trebuie să se găsească cel puţin în stadiul curăţirii.
De aici se vădeşte şi care este ţelul cel mai profund şi mai esenţial al Bisericii: călăuzirea omului către îndumnezeire, care este vederea Luminii necreate. Întreaga lucrare a păstorilor Bisericii ţinteşte la acest scop înalt. Aşadar, îndumnezeirea nu constituie un lux pentru viaţa bisericească, ci este desăvârşirea mistică şi scopul cel mai profund al vieţii creştine. Atât Tainele Bisericii, cât şi nevoinţa urmăresc atingerea acestei stări a îndumnezeirii. Când, însă, viaţa liturgică şi viaţa de nevoinţă sunt rupte de îndumnezeire, atunci devin nişte idoli.
Lumina necreată este trăirea Împărăţiei lui Dumnezeu, este hrana celor cereşti. În acelaşi timp, însă, este şi pregustare a bunătăţilor viitoare. Schimbarea la Faţă arată ce este Împărăţia lui Dumnezeu şi care va fi starea viitoare. Dumnezeu-Omul Hristos se va afla în mijlocul oamenilor îndumnezeiţi, care se vor veseli de prezenţa şi slava lui Dumnezeu, la măsuri diferite, în funcţie de împărtăşirea diferită de harul necreat al fiecăruia. Se va împlini, în acest fel, cuvântul psalmistului David: „Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor, în mijlocul dumnezeilor va judeca” (Psalmi 81, 1). Hristos şi, în general, Dumnezeul Treimic, este Dumnezeu după fire, iar Sfinţii sunt dumnezei prin împărtăşire şi după har. Prin urmare, Împărăţia viitoare, precum şi prezenţa noastră în Biserică, nu este o întrunire a oamenilor evlavioşi, ci o unire, o adunare a dumnezeilor după har, a celor cu adevărat „îndumnezeiţi de Cel Care este după fire Dumnezeu” (Sfântul Simeon al Tesalonicului).
Participarea personală la îndumnezeire
Praznicele împărăteşti nu au doar caracter hristologic, ci şi antropologic şi soteriologic, lucru valabil şi pentru Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Prin Schimbarea Lui la Faţă, Hristos a arătat îndumnezeirea firii omeneşti, dar şi slava celor care se vor uni cu El. De aceea, evenimentul Schimbării la Faţă constituie punctul central al învăţăturii soteriologice a Bisericii, pentru că arată care este rostul existenţei omului.
Pentru ca omul să ajungă la trăirea slavei îndumnezeirii sale, adică la împărtăşirea de lucrarea-energia îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, trebuie să treacă prin curăţirea inimii. Şi asta se întâmplă, pentru că Hristos îl luminează pe om după măsura curăţiei inimii sale. Sfântul Grigorie Teologul va spune în acest sens: „Mai întâi omul trebuie să se curăţească, iar apoi celui curat i se vorbeşte”. Cu lumina duhovnicească-noetică se întâmplă acelaşi lucru ca şi cu lumina sensibilă. După cum lumina sensibilă luminează ochii sănătoşi ai trupului, la fel şi lumina necreată, lumina mintea-nous curată şi inima luminată (Sfântul Nicodim Aghioritul).
Părinţii, vorbind despre Schimbarea la Faţă a lui Hristos şi despre împărtăşirea de slava dumnezeiască, fac referire la urcarea fiecărui om pe muntele vederii-lui-Dumnezeu (theoptia). Necurmat este strigătul Bisericii: „luminează-ne pe noi, păcătoşii, cu lumina Ta veşnică”. Şi într-o rugăciune legată tot de această temă, din cadrul Ceasului Întâi, simţim nevoia să Îl rugăm pe Hristos: „Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul care vine în lume, să se însemneze peste noi lumina Feţei Tale, ca să vedem într-însa Lumina cea neapropiată”. Este nevoie de urcuş continuu şi de evoluţie. Şi în Biserică vorbim despre o evoluţie a omului, însă nu de la maimuţă la om, ci de la om la Dumnezeu. Şi această „teorie evoluţionistă” a Bisericii arată sensul vieţii şi rezolvă toate problemele lăuntrice şi neliniştile existenţiale ale omului.
Sfântul Maxim Mărturisitorul învaţă că Hristos nu Se arată în acelaşi chip tuturor, ci începătorilor Se arată în chipul robului, iar celor care urcă pe muntele vederii-lui-Dumnezeu Se arată „în chip de Dumnezeu”.
Cei trei Ucenici pe Tabor, îndată ce au văzut slava Feţei lui Hristos, au mărturisit: „Doamne, bine este nouă să fim aici; dacă voieşti, voi face aici trei corturi: Ţie unul, şi lui Moise unul, şi lui Ilie unul” (Matei 17, 4). Tâlcuind această dorinţă a Ucenicilor, Sfântul Maxim spune că cele trei corturi sunt cortul făptuirii (praxi), al vederii-lui-Dumnezeu (theoria) şi al grăirii-de-Dumnezeu (theologia). Chipul primului cort (al făptuirii) era Ilie ca om plin de bărbăţie şi de cuminţenie, chipul celui de-al doilea (al vederii-lui-Dumnezeu) era Moise, ca legiuitor şi îndreptător al poporului, iar chipul celui de-al treilea cort (al teologiei) era Însuşi Stăpânul Hristos, pentru că El era desăvârşit întru toate.
În această analiză ermineutică se arată trei trepte ale vieţii duhovniceşti, care alcătuiesc urcuşul duhovnicesc al omului pe Muntele Tabor, şi anume curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea. Astfel, nu e vorba de un urcuş spaţial, ci de o evoluţie în modul de vieţuire duhovnicească. Dacă ne uităm cu atenţie la întreaga viaţă bisericească şi la învăţătura mântuitoare a Sfinţilor Părinţi, vom constata că permanent se face referire la trei trepte ale vieţuirii duhovniceşti, care sunt în legătură cu diferitele grade de împărtăşire a omului de harul lui Dumnezeu. Dacă viaţa duhovnicească nu are această raportare şi evoluţie, atunci devine idol şi simplă învăţătură moralizatoare.
Schimbarea la Faţă a lui Hristos ne arată ce anume exact este teologia ortodoxă. Din învăţătura Bisericii cunoaştem că teologia nu este speculaţie raţională şi nici nu este alcătuită din simple cunoştinţe intelectuale, ci teologia este participare la lucrarea-energia îndumnezeitoare a Luminii necreate şi, desigur, îndumnezeirea omului. Când vorbim despre teologie, înţelegem experienţă [empirică] şi vederea-lui-Dumnezeu.
(Cu citate din Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Predici la Praznicele Împărăteşti, Editura Egumeniţa, 2008)
Pr. II Adrian Nicolae Stoian
Parohia Topliţa I - Centru
ROMÂNIA