Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all 3150 articles
Browse latest View live

Scrisori din Basarabia (III)

0
0

„Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români.” (Din Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români din Basarabia - ianuarie 1918)
„Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una - aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu vorbim degeaba!” (Alexei Mateevici)

„Stalinismul în destinele oamenilor”

La Muzeul Naţional de istorie al Republicii Moldova am vizitat o expoziţie de documente şi fotografii despre o epocă pe care noi, cei mai în vârstă, o cunoaştem bine: stalinismul. Documentele expuse sunt cutremurătoare! Ele ne readuc în memorie imagini de coşmar! Fiecare document şi fiecare fotografie îşi au câte o istorie, una tragică. Se află aici numeroase portrete ale unor oameni care au avut acelaşi destin dureros: „arestat şi executat la data de…”! Nici nu a mai avut loc vreun proces spre a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia celui care a avut neşansa de a fi fost declarat „duşman al poporului”! De cine anume…? De un singur om, cel care avea drept de viaţă şi de moarte asupra a milioane de oameni: STALIN!
Se află expuse aici numeroase documente care dovedesc modul în care s-a format baza teoretică şi ideologică a stalinismului, care avea să conducă apoi la dezvoltarea monstruoasă a cultului personalităţii. Acesteia aveau să-i cadă victime, pe teritoriul URSS, 40 de milioane de oameni, din care o sută de mii în Moldova sovietică. Dar oare va mai şti cineva vreodată ceva despre sutele de milioane de oameni care au fost asasinaţi pe teritoriile fostelor ţări socialiste, între care şi România?!
Spre surprinderea mea, la un moment dat, am dat şi peste un exemplar al revistei „Lupta de clasă” (nr. 2-3 din 1926), „organ al PCR”, în care este vorba despre „capitalismul aruncat la lada de gunoi a istoriei”! (Din câte se pare, s-a întâmplat „vice-versa”, ajungând acolo socialismul!) Rămân impresionat, neplăcut, desigur, de unul dintre sloganurile epocii staliniste: „Veşnic vor trăi ideile lui Stalin, care vor lumina omenirea”! Spre fericirea noastră şi a generaţiilor ce vor veni după noi, nu la multă vreme după trecerea la cele veşnice a „tătucului”, au avut aceeaşi soartă şi ideile sale, fiindcă prea mult a terorizat omenirea.
De la distanţa în timp, ce ne desparte de acea epocă, ce a terorizat copilăria şi adolescenţa generaţiei mele, acum putem judeca „la rece”, cum se spune, realitatea ei dureroasă. De aceea, privind portretul celui mai odios criminal al tuturor timpurilor şi citind şi explicaţia care îl însoţeşte: „Vom face toate colhozurile bolşevice şi pe toţi colhoznicii avuţi!”, simt că mi se încrâncenează carnea, fiindcă îmi dau seama că am în faţă cel mai negru dintre tot ce se poate numi „umor negru” scris vreodată!
Se află marcată aici şi data de 28 iunie 1940, „ziua eliberării Basarabiei de sub jugul României regale”! Odată cu aceasta au ajuns şi pe pământul său „operele geniale” ale tătucului Stalin! Un teanc dintre ele se află şi în această expoziţie. De ele este răzimată o secure însângerată! Aceasta simbolizează „fericirea” pe care a adus-o românilor basarabeni, ajunşi fără voia lor în ţarcul stalinist, „eliberarea Basarabiei de sub jugul României regale”!
„Fericirea” lor a fost una tragică. Un lagăr, îngrădit cu sârmă ghimpată, dincolo de care se află „chipurile luminoase” ale „marilor dascăli”: Lenin şi Stalin, având în spatele lor, desfăşurate larg, faldurile drapelului roşu, cu secera şi ciocanul. În ţarcul îngrădit cu sârmă ghimpată cadavre şi… „cadavre” vii! O imagine cutremurătoare! Însoţită de o explicaţie ce exprimă un adevăr crud: „Totul a fost o minciună”!!!
(final)
(Ilie Şandru, vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, ediţia a II-a, în curs de apariţie la Editura „Vatra veche”, Târgu-Mureş, în colecţia ,,100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918-2018”)

Categorie:


In memoriam Maria Cobianu Băcanu

0
0

A trecut la cele veşnice dr. Maria Cobianu Băcanu, fost cercetător ştiinţific principal gr. I şi coordonator de proiecte la Institutul de Sociologie al Academiei Române, membră în Colegiul de Redacţie al Revistei Române de Sociologie şi în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Sociologie, personalitate cunoscută pentru bogata sa activitate ştiinţifică şi publicistică, materializată în numeroase volume, studii şi articole în reviste de specialitate.
Distinsa cercetătoare dr. Maria Cobianu Băcanu împreună cu sora sa geamănă, dr. Elena Cobianu, după decembrie 1989, au făcut parte din grupul de cercetători care s-au aflat într-o continuă legătură ştiinţifică şi sufletească cu intelectualii români din judeţele Covasna şi Harghita, participând la majoritatea acţiunilor şi manifestărilor ştiinţifice organizate în aceste judeţe, implicându-se cu dăruire şi profesionalism în cercetarea problematicii specifice zonei multietnice a Covasnei şi Harghitei, devenind astfel prietene de nădejde ale românilor din sud-estul Transilvaniei.
Aşa cum am procedat la trecerea în eternitate a celorlalţi cercetători care, în decursul anilor, s-au aflat alături de noi, îi vom cinsti aşa cum se cuvine memoria îndrăgitei noastre colaboratoare - dr. Maria Cobianu Băcanu.
Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace!
dr. Ioan Lăcătuşu şi colegii săi din judeţele Covasna şi Harghita

Categorie:

Răspuns mitingului pentru autonomia „ţinutului secuiesc”

0
0
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

Comunicat

Spre ştiinţă: Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), organizaţie care urmăreşte cu consecvenţă, prin atitudinile sale civice, prezervarea şi afirmarea identităţii comunităţilor româneşti din cele trei judeţe, în special, şi ale Transilvaniei, în general, şi normalizarea convieţuirii româno-maghiare din zonă, ca reprezentant a 44 de organizaţii culturale şi civice din zonă, luând la cunoştinţă despre conţinutul dezideratelor formulate la mitingul pentru autonomia „ţinutului secuiesc”, desfăşurat la Sfântu-Gheorghe, în 18 noiembrie 2018, reluând poziţia sa constantă, exprimată de-a lungul anilor, faţă de această problematică, transmite următorul comunicat:

În judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ca de altfel în întreaga Ţară, există cadrul legislativ şi instituţional care garantează păstrarea şi afirmarea identităţii ligvistice, culturale şi confesionale a tuturor minorităţilor naţionale. Funcţionarea formaţiunilor politice constituite pe criteriu etnic şi exercitarea votului pe baze etnice, caracteristice comunităţii maghiare din România, duc la o situaţie captivă a acesteia, prin aceea că asigură menţinerea perpetuă la conducerea administraţiei publice locale a reprezentanţilor acesteia, în judeţele unde cetăţenii de etnie maghiară sunt numeric majoritari. Această realitate poate crea dezechilibre şi manifestări cu efecte nedorite, nedemocratice, ale factorului de putere în plan local, în primul rând, prin exacerbarea şi aplicarea discreţionară a principiului autonomiei locale, şi continuarea demersurilor de constituire practică a unei enclave, deziderate ce contravin armoniei interetnice şi legislaţiei Uniunii Europene. Având în vedere configuraţia etnică a consiliilor locale, este asigurată folosirea de către autorităţile publice locale a limbii maghiare în dezbaterile din şedinţele consiliilor, în multe cazuri cu excluderea limbii oficiale; vorbitorii limbii maghiare pot prezenta cereri orale sau scrise şi primesc răspunsuri în această limbă; funcţionarii autorităţilor administrative care asigură relaţia cu publicul folosesc limba maghiară în raporturile lor cu persoanele cărora li se adresează.
În aceste condiţii, este asigurată, pe deplin, participarea reprezentanţilor minorităţii maghiare (numeric majoritară pe plan local) la luarea deciziilor ce privesc comunitatea din care fac parte, fie că este vorba despre învăţământ, folosirea limbii în administraţie, mass-media sau cultură; în localităţile în care ponderea minorităţii maghiare depăşeşte un procent de 20% din totalul populaţiei, există indicatoare bilingve de localitate şi firme bilingve la majoritatea instituţiilor de interes public. În România, şi în mod deosebit în judeţele Covasna şi Harghita, există forme şi mijloace adecvate de predare şi studiere a limbii maghiare, la toate nivelurile corespunzătoare, de la învăţământul preşcolar, primar, secundar, tehnic şi vocaţional, la învăţământul universitar, până la studiile postdoctorale; predarea istoriei, geografiei şi culturii se face în limba maghiară.
Statul Român încurajează promovarea studiilor şi a cercetărilor în domeniul limbii maghiare, în universităţi sau instituţii echivalente; există cadrul asociativ necesar pentru stimularea folosirii limbii maghiare, în toate domeniile vieţii publice, printr-un număr foarte mare ONG-uri. De asemenea, pe lângă diversitatea suficientă creată de Statul Român, în cele două judeţe funcţionează extensii ale unor universităţi româneşti de prestigiu, şi, ca o suprapunere, două universităţi ale statului ungar, cu programă şi curriculă ce nu poate fi controlată, realitate acceptată ca fapt împlinit în România. În cele două judeţe se editează numeroase publicaţii în limba maghiară, de o mare diversitate tematică, asigurându-se finanţarea din fonduri publice, a mijloacelor de comunicare, scrise şi audiovizuale.
După decembrie 1989, în zonă funcţionează o reţea însemnată de posturi de radio şi canale de televiziune în limba maghiară, pe lângă emisiunile zilnice transmise la posturile naţionale de radio şi tv. Potrivit prevederilor Cartei limbilor minoritare sau regionale, este garantată libertatea de recepţie directă a emisiunilor de radio şi de televiziune ale ţărilor vecine realizate în limba regională sau minoritară din România, în special a numeroaselor posturi din Ungaria (RTL, Radio Kosuth, M1, M2) sau adresate maghiarilor de pretutindeni (aşa cum este Duna TV).
Statul asigură, fără nicio restricţie, libertatea de expresie şi libera circulaţie a informaţiei în limba maghiară, în unele cazuri cu ameninţări asupra integrităţii teritoriale sau a siguranţei publice; există contactele între vorbitorii limbii maghiare din România şi Ungaria, în domeniile culturii, învăţământului, informaţiei, formării profesionale şi educaţiei permanente; există numeroase localităţi din cele două judeţe înfrăţite cu localităţi din Ungaria; pe baza autonomiei locale, consiliile judeţene şi locale asigură fondurile necesare derulării acestor proiecte, prin bugetele proprii.
Limba şi cultura maghiară sunt promovate cu succes în instituţiile şi asociaţiile culturale care funcţionează în zonă, în special prin biblioteci, videoteci, centre culturale şi de cercetări socio-umane, muzee, teatre şi cinematografe, casele cadrelor didactice, edituri, precum şi prin operele literare şi producţia cinematografică etc.; muzeele din judeţele Covasna şi Harghita funcţionează ca muzee etnice, muzee secuieşti; centrele culturale judeţene şi casele de cultură locale promovează, în principal (uneori exclusiv), istoria, tradiţiile şi folclorul maghiar; în judeţele Covasna şi Harghita funcţionează teatre în limba maghiară.
Există, reglementată şi recunoscută, ca un privilegiu excesiv, dubla cetăţenie, cu avantaje cetăţeneşti supralicitate pentru maghiarii din România. Se profită de ambiguitatea legislativă a legilor organice, şi astfel cei cu dublă cetăţenie votează pentru aleşii din două state - România şi Ungaria -, inclusiv la alegerile locale, pe când românii îşi exprimă un singur vot, pentru o demnitate publică, comparativ cu un maghiar cu dublă cetăţenie care trimite în Parlamentul European două voturi, pentru două state diferite. În instanţele judecătoreşti din cele două judeţe, limba maternă poate fi folosită în justiţie, garantându-se tuturor părţilor şi martorilor din procese dreptul de a folosi / a se exprima în limba lor maternă.
În acelaşi timp, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a constatat o serie de aspecte care contravin prevederilor legislaţiei europene şi naţionale. Sunt situaţii când protecţia şi încurajarea limbii maghiare se face în detrimentul limbii oficiale române şi a necesităţii de a însuşi limba română, în special de către tineri, cazuri evidente care trebuiesc interpretate în viziunea interesului general al societăţii româneşti, şi a unei egale convieţuiri într-un stat democratic. Există cazuri de discriminare şi intoleranţă faţă de limba şi simbolurile româneşti. Numeroase manifestări culturale, ştiinţifice, civice se desfăşoară doar în limba maghiară, inclusiv unele dezbateri vizând dezvoltarea viitoare a regiunii, organizate doar cu autorităţi din Ungaria. Sunt editate din fonduri publice, de către unele consilii locale, publicaţii exclusiv în limba maghiară, sau lucrări de interes public, în limba minorităţii, fără măcar un rezumat în limba oficială. Uneori, limba oficială nu este folosită în conferinţele de presă ale unor demnitari locali. Afişele muzeelor secuieşti, teatrelor şi instituţiilor de cultură maghiară sunt editate doar în limba maghiară. Au fost cazuri de condiţionare a participării la concursurile de ocupare a unor funcţii publice, altele decât cele prevăzute de lege, de cunoaşterea limbii maghiare.
Unele consilii locale, conduse de reprezentanţii formaţiunilor politice maghiare, procedează la alocarea discriminatorie a fondurilor pentru proiectele asociaţiilor culturale româneşti referitoare la promovarea istoriei, culturii şi limbii române. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat mai multe primării pentru faptul că paginile oficiale de internet ale comunelor respective erau redactate doar în limba maghiară. Sunt frecvente cazurile de folosire a formelor tradiţionale ale toponimiei în limba maghiară şi doar după aceea a denumirii în limba oficială.
Campaniile electorale din Ungaria, adresate şi maghiarilor din România, prin mass-media ungară receptată şi aici, promovează atitudini neloiale, contrare spiritului civic şi unei convieţuiri normale, informaţii deformate referitoare la cultura şi istoria Poporului Român, şi care, prin mesajul lor, distorsionează rezultatele alegerilor din România. Sub îngăduinţa autorităţilor româneşti, excedând prevederile legislaţiei europene, se supralicitează un dublu standard, în sensul de a se crea, pe criteriu etnic, autorităţi/organisme în structura Statului Român, care împiedică demersuri şi iniţiative oportune pentru cultura românească în cele două judeţe. Acestea, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale controlate de formaţiunile politice maghiare, procedează la acordarea de denumiri de străzi şi instituţii ale unor personalităţi condamnate pentru acţiuni fasciste, ridicarea de monumente de for public cu mesaj nostalgic neorevizionist, aprobarea de semne heraldice cu excluderea simbolurilor româneşti.
Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş apreciază că în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş prevederile legislaţiei europene sunt respectate integral, membrii comunităţii maghiare, numeric majoritare, bucurându-se de toate drepturile stipulate în cadrul normativ european în materie, în unele cazuri acestea devenind privilegii. În acelaşi timp, în judeţele Covasna şi Harghita există situaţii în care membrii comunităţii româneşti, numeric minoritare, sunt discriminaţi şi nu beneficiază de aceleaşi drepturi, iar statutul limbii române, limba oficială a statului, nu este respectat.
***
În anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş adresează reprezentanţilor societăţii civile şi liderilor formaţiunilor politice maghiare din România un nou

Apel privind normalizarea convieţuirii interetnice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş

Menţinerea imaginii publice conform căreia, în perioada postdecembristă, judeţele Covasna, Harghita şi Mureş reprezintă o zonă cu potenţial conflictual nu este benefică nici pentru românii locuitori ai acestor judeţe, nici pentru maghiari, aducând grave prejudicii dezvoltării economice şi sociale a celor trei judeţe, climatului de convieţuire interetnică, bunăstării cetăţenilor şi relaţiilor, pe toate planurile, a zonei cu celelalte judeţe ale României şi cu investitorii străini. Este timpul ca această parte binecuvântată din inima României să se transforme din consumator, în furnizor de stabilitate.
Îmbunătăţirea climatului de convieţuire interetnică dintre românii şi maghiarii din aceste judeţe are ca temei buna convieţuire dintre secuii/maghiarii din sud-estul Transilvaniei şi românii din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. Se cunoaşte faptul că Munţii Carpaţi nu au despărţit niciodată locuitorii trăitori de o parte şi de alta a versanţilor acestora, fie români, fie maghiari. Colaborarea dintre români şi secui a reprezentat o constantă a istoriei medievale şi a făcut parte din viaţa cotidiană, chiar şi atunci când, la nivel elitar, s-au manifestat divergenţe. Prin această convieţuire plurietnică şi multiconfesională viaţa oamenilor a devenit mai bogată şi mai plină de sens. Legăturile secuilor cu românii sunt mai profunde, fiindcă ele nu se referă doar la Transilvania, ci şi la Moldova şi Ţara Românească. Raporturile economice au fost dublate de cele politice şi militare.
Este timpul să fie recunoscut, de către liderii civici şi politici ai comunităţii maghiare, faptul că România şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile referitoare la minorităţi asumate prin tratatele internaţionale. La 100 de ani de la Marea Unire, membrii comunităţii maghiare din România au posibilitatea garantată de „a se instrui, administra şi judeca în limba sa proprie” (cu asigurarea translatorilor), „prin indivizi din sânul său”, de a avea reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării „în proporţie cu numărul indivizilor ce îl alcătuiesc”, precum şi „deplină egalitate tuturor confesiunilor religioase”. Deci, spiritul extrem de generos al Rezoluţiei de la Alba-Iulia este integral respectat.
Este timpul ca toţi susţinătorii iniţiativei de extra-teritorialitate denumită „ţinut secuiesc” să înţeleagă că acest deziderat nu poate fi niciodată acceptat de români. Maghiarii din zonă au toate condiţiile pentru a-şi prezerva şi afirma identitatea etnică şi culturală chiar şi fără un fals şi artificial ideal de autonomie prin care se revendică drepturi colective şi alte privilegii de stăpânitori exclusivi ai zonei, iar românilor din acest spaţiu, care ar fi expuşi să trăiască într-o asemenea autonomie, nu li s-ar acorda nicio şansă de dăinuire - aşa cum s-a văzut în istorie, în epoca dualismului austro-ungar şi în timpul Dictatului de la Viena. În realitate, minoritatea maghiară din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş domină zona din punct de vedere politic, economic şi cultural, iar necesitatea de a beneficia de o protecţie juridică specială dispare. În aceste condiţii, cei care au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva şi afirma identitatea etnică sunt tocmai românii din judeţele unde aceştia sunt numeric minoritari.
Solicităm liderilor civici şi politici ai comunităţii maghiare, formatorilor şi liderilor de opinie şi conducătorilor mass-media de expresie maghiară să nu mai promoveze sentimentele de intoleranţă faţă de români, să lase copiii maghiari să înveţe limba română pe care şi strămoşii lor o cunoşteau chiar foarte bine, ca pe o a doua limbă maternă, să-i lase pe copii să accepte firesc istoria şi cultura Ţării în care vieţuiesc. Este timpul să fie respectate întocmai prevederile legale referitoare la prioritatea limbii române în inscripţionările publice şi afişarea doar a însemnelor heraldice aprobate legal.
Apreciem şi respectăm istoria, cultura, tradiţiile, patrimoniul concetăţenilor secui-maghiari, dar reafirmăm adevărul conform căruia, fără istoria, cultura şi patrimoniul românilor din zonă, istoria locală a judeţelor Covasna şi Harghita nu este completă. Aşa cum nu pot fi eludate numeroasele interferenţe culturale româno-maghiare care tocmai dovedesc o convieţuire îndelungată şi apropiată a românilor şi maghiarilor din judeţele Covasna şi Harghita, convieţuire pentru a cărei normalizare milităm, din respect pentru înaintaşi, cât şi pentru urmaşii noştri.

Preşedinte, Secretar executiv,
Marian Ştiopu Florentina Teacă

Sfântu-Gheorghe,
19 noiembrie 2018

Categorie:

SUS FRUNTEA, ROMÂNIE!

0
0

Sus fruntea, vrednică Ţară! Ai reuşit să păstrezi, timp de 100 de ani, hotarele întregi, în urma unor epopei războinice a căror încrâncenare ai înfruntat-o şi te-ai scuturat de imperiile împilatoare, mult mai puternice!
Sus fruntea, Românie! Sărbătoarea Centenarului celei mai importante reuşite între eforturile tale îţi cere să rămâi puternică, demnă şi neatinsă de toate încercările scandaloase de a-ţi slăbi tăria cu care ţi-ai zidit libertatea!
Pentru noi, românii, sărbătoarea Centenarului este ziua când răsună oda bucuriei, marcând ziua în care s-a încheiat vremea infernului înrobirii multor popoare ale Europei de către un imperiu bolnav. Aşa se explică adevărul emis de parlamentari europeni care recunosc că aceasta este o sărbătoare şi pentru Europa.
Regretăm că această apreciere asupra acestui luminos eveniment al României, se emite în paralel cu divergenţele îngrijorătoare care rod din prestigiul şi autoritatea Comunităţii Europene, unde România este denigrată şi condamnată pe nedrept. Dacă şi aici există discordie, aşa cum se întâmplă în multe ţări, precum Anglia, SUA, Germania, se pare că România nu este o excepţie. De aceea, trecem în plan obscur opiniile unor parlamentari europeni, prinşi în mrejele trădătorilor români, şi ne vedem de treabă mai departe spre a ne ridica Ţara la nivelul bogăţiilor sale, la onoarea pe care şi-a creat-o de-a lungul istoriei marilor izbânzi. Se pare, însă, că aceste divergenţe din cadrul Comunităţii vor determina ţările componente să-şi ia soarta în propriile mâini, nemaisuportând umilinţele la care sunt supuse prin aprecierile şi legile europene.
Pentru noi, românii, ziua Centenarului este şi momentul cinstirii uriaşei jertfe a ostaşilor, care, prin victoria de la Mărăşeşti, Oituz, Mărăşti, au transmis Europei mesajul eliberării, au emis decizia de a-şi întregi Ţara. Şi actul dreptei înfăptuiri a românilor a fost preţuit şi recunoscut de hotărârea de la Trianon, aşa cum se cădea, de fapt, pentru că românii au pus baraj forţelor triplei alianţe, atunci când au spus: „Pe aici nu se trece!”. Era primul act când românii dădeau o lecţie Germaniei vanitoase, prezentă aici cu armata furibundului Mackensen, a cărui faimă s-a topit, când a fost nevoit să se întoarcă la mama lui. Statele Europei, care au şi ele Centenarul lor, al eliberării, se alătură sărbătorii românilor ca o recunoaştere a meritelor Armatei Române, a dorinţei ei de a-şi întregi Ţara, precum şi ca o contribuţie la eliberarea popoarelor lor prin căderea imperiului înrobitor, prin acea odioasă „închisoare a popoarelor” (ziarele timpului).
Şi nu doar ca viteji s-au înscris românii în cartea Europei. Timp de 74 de ani, după jalnicul măcel în spiritul horthyisto-fascist, din anii ’40, al ungurilor asupra românilor, românii au dovedit lumii că suntem un popor al omeniei, prin felul în care urmaşii lor i-au tratat pe urmaşii criminalilor părinţilor lor. Mare zbucium se petrece în sufletele noastre, când considerăm că trebuie să comemorăm masacrul din nordul Transilvaniei, crime care au generat aspre condamnări la adresa acelor dezlănţuiri sălbatice asupra celor care îşi dobândiseră drepturile doar de 22 de ani. Şi au urmat alte jertfe ale românilor în Al Doilea Război Mondial, care au readus Transilvaniei partea de nord prea însângerată de haita ungurească, dar această nouă îndreptăţire pentru români a făcut ca Unirea Transilvaniei cu România să redevină Mare, după cei patru ani de rapt banditesc, deşi partea de est a fost din nou ştirbită de cei care n-au recunoscut contribuţia românilor la izbânda asupra fascismului.
Veacul libertăţii românilor are în obiectiv, în trecerea spre libertatea eternă, reînscrierea vechilor hotare şi spre est şi sud la Marea Neagră. România aduce dovadă pentru acest drept, luminoasa personalitate a lui Ştefan cel Mare şi numeroasele sale bătălii contra invaziilor turco-tătare, pentru a-şi menţine Moldova întreagă.
Veacul libertăţii românilor transilvăneni are înscris, în derularea timpului, şi meritul Armatei Române de a fi contribuit la instaurarea în Ungaria a unui regim normal de viaţă, prin participarea la eliberarea acestei ţări în marşul românilor de alungare a hitleriştilor până la Banska- Bystrica, un motiv îndreptăţit de a exprima dezacordul Ţării noastre faţă de barbaria cu care maghiarii încă îşi hrănesc ura contra românilor. Pentru ei, aceasta este factura sufletului de neam.
Dreapta viziune a unor personalităţi ale Europei asupra evenimentului de întregire a României cu Transilvania, parte din istoria dacică a Ţării, viziune prin care se consideră că sărbătoarea Centenarului românilor este şi sărbătoarea Europei, ne dă dreptul să trăim un sentiment de mândrie, ca neam care şi-a zidit o Ţară din iubire şi semeţie naţională. Tot ce ne este înscris în cartea istoriei alcătuieşte certificatul unei Ţări de înaltă ţinută, al unui popor care a dat lumii creaţii valoroase, al unui neam paşnic, niciodată agresiv asupra altora.
Sărbătoarea Centenarului României Unite oferă Europei imaginea unei Ţări care nu mai admite în niciun fel umilinţa, a unei Ţări deschise spre bună înţelegere, spre un viitor promiţător.
LA MULŢI ANI, ROMÂNIE LIBERĂ!

Categorie:

†) SFÂNTUL APOSTOL ÎNTÂIUL MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN

0
0

27 decembrie

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Iată, încă fiind în duhul sfintei sărbători a Naşterii Domnului, la numai două zile după aceasta, Biserica ne aşează spre prăznuire un martiraj petrecut la scurtă vreme după întemeierea Bisericii Creştine, învăţând din aceasta că toţi care în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat (Romani 6, 3). Creştinismul înseamnă jertfă, sacrificiu în şi pentru Hristos. Mărturie ne stă calendarul nostru creştin unde, în fiecare zi, pomenim pe mucenici şi muceniţe care au suferit cumplit doar pentru că au dorit să urmeze în faptă şi în cuvânt Domnului Hristos, iar torturile şi moartea nu le-au putut deloc zdruncina credinţa. Căci aşa ne rugăm şi în finalul Acatistului Sfintei Cruci : „De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubeşte şi le cere şi le socoteşte Lui de mare cinste? Ruşine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii…”.
Pe data de 27 decembrie îl pomenim pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.
Sfântul Arhidiacon Ştefan este unul dintre cei şapte dia¬coni, alături de Filip - Prohor, Nicanor, Timon, Parmena (pomeniţi pe 28 iulie) şi Nicolae, prozelit din Antiohia, care au fost preferaţi de Apos¬toli să-i degreveze de responsabilităţile privind activităţile filantropice.
De altfel, motivul alegerii şi hirotoniei lor se găseşte con¬semnat în Faptele Apostolilor 6, 1: „Eleniştii cârteau împo¬triva evreilor, pentru că în slujirea zilnică, la mese, văduvele lor erau trecute cu vederea”. Cârteau pentru că Apostolii nu mai răzbeau să le facă faţă, obştea creştinilor crescând de la o zi la alta. Astfel, cei şapte au fost chemaţi să descopere fericirea veşnică în iubirea şi slujirea aproapelui.
Sfântul Ştefan - în greceşte Stephanos, un nume pro¬venit din aramaicul Kelila, care înseamnă „coroană” - era un iudeu elin, „bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt” (6, 5), „plin de har şi de putere, care făcea minuni şi semne mari în popor” (6, 6). Era format la şcoala lui Gamaliel, pro¬fesorul lui Saul, devenit mai târziu Pavel.
Sfântul Evanghelist Luca spune despre Sfântul Ştefan că „nimeni nu putea să-i stea împotriva înţelepciunii şi Du¬hului cu care el vorbea” (6, 10). Era o înţelepciune care izvora din comoara înţelepciunii şi a cunoştinţei lui Hristos (Coloseni 2, 3). De aceea, avea o înţelepciune de invidiat. Şi aceasta se vede din cele puse la cale de unii din sinagoga numită a liberţilor, adică a celor ce proveneau din rândurile cireneilor şi ale alexandrinilor sau ale celor din Cilicia şi din Asia (6, 9).
Aceştia îl acuzau pe Ştefan că ar fi grăit blasfemii împo¬triva lui Moise, împotriva Legii, a datinilor şi chiar a Templului (6, 13).
Pe fondul acestor acuze, l-au dus în Sinedriu (6, 12) constituit ad-hoc, ca şi în cazul procesului lui Iisus; mai ales că şi completul de judecată era acelaşi. Şi ca să le demonstreze că acuzele lor erau nefondate, Ştefan le-a ţinut una dintre cele mai profunde prelegeri, consemnată fără economie de cuvinte de autorul Faptelor Apostolilor (cap. 7).
Cuvântarea Sfântului Ştefan este structurată astfel: în prima parte (7, 1-20) le-a vorbit despre Patriarhii Avraam, Isaac, Iacob, precum şi despre Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, din invidie; în partea a doua le-a vorbit despre istoria poporului ales în timpul lui Moise (7, 20-46);
iar în partea a treia le-a vorbit despre Templul lui Solomon - iniţiat de regele David - şi a criticat comportamentul celor împietriţi la inimă şi a celor netăiaţi împrejur, care stau îm¬potriva Duhului Sfânt, aducându-le aminte de comportamen¬tul părinţilor lor faţa de profeţi şi de Legea primită de la îngeri, pe care n-au păzit-o (7, 47-53). În timp ce Ştefan le vorbea, spune naratorul că „faţa lui, era ca faţa unui înger” (7, 15). Iubirea lui Dumnezeu îl transfigura.
Discursul lui Ştefan, expus într-o manieră impecabilă cu o logică de piatră preţioasă, i-a scandalizat şi mai mult, grăbind uciderea cu pietre a diaconului Pietrei din capul unghiului, Care este Hristos.
Atunci Ştefan, fiind plin de Duhul Sfânt - şi nu de mustul invidiei şi al răutăţii, precum cei din Sinedriu -, privind spre cer, ca o supremă argumentare a adevărului propovă¬duit a exclamat: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (7, 56).
Părintele Nicolae Steinhardt (1912-1989), făcând diferenţa între cele două verbe vecine, dar nu identice, a şedea şi a sta, ne descoperă de ce Sfântul Ştefan este sărbătorit după Naşterea Domnului şi Soborul Maicii Sale. A şedea, spune părintele, înseamnă în limba română a se afla aşezat pe ceva (un scaun, o bancă, o laviţă…), iar a sta înseamnă a se ţine în picioare, vertical. În textul de la Fapte 7, 55-56 se spune: „A văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Observăm că în textul Noului Testament este prezent verbul a sta, adică a se afla în picioare, şi nu a şedea. În iconografia Sfintei Treimi, Hristos e mereu reprezentat şezând, de-a dreapta Tatălui, iar în textele liturgice se face referire la Iisus şezând în slavă, niciodată stând. Părintele Nicolae Steinhardt explică de ce s-a folosit verbul a sta: „Pentru a primi jertfa primului mucenic al Său, Domnul S-a ridicat în picioare. Din respect pentru Arhidiaconul Ştefan şi spre a-i aduce osebita cinstire”. Din acest motiv, Sfinţii Părinţi au rânduit ca Sfântul Ştefan să fie cinstit în a treia zi de Crăciun. Obervăm, de asemenea, că în ziua următoare, pe 28 decembrie, facem amintirea celor 20.000 de mucenici arşi în Nicomidia şi pe 29 decembrie cei 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod. Cifrele pot fi mai mari decât cele petrecute în fapt, dar prin aceasta se doreşte să se arate mulţimea mucenicilor care s-au jertfit pentru Hristos, Cel Care ne-a şi spus: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie” (Matei 10, 34). Creştinismul înseamnă jertfă, sacrificiu în şi pentru Hristos.
Mai marii iudeilor strigând cu glas mare şi neputând suferi cele auzite, şi-au astupat urechile şi într-un cuget s-au năpustit asupra lui. Şi scoţându-1 afară din cetate, pentru că acolo - în cetatea sfântă, care era numită şi cetatea păcii, Ierusalim - „nu aveau voie” să ucidă pe cineva, l-au lovit cu pietre pe Ştefan, care sub lovituri se ruga şi zicea: „Doamne Iisuse, pri¬meşte Duhul meu!”. Îngenunchind, a strigat cu glas mare: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Şi zicând acestea, a adormit (Fapte 7, 58-60), adică a intrat într-un alt plan al existenţei, cel al împărăţiei lui Dumnezeu.
Martor al celor întâmplate, care de altfel păzea hai¬nele celor implicaţi în linşaj, nu era altul decât Saul. Se pare că Saul era rudă cu Arhidiaconul Ştefan, pentru că hainele celui omorât cu pietre erau încredinţate unei rude. Acum se împlineau spusele lui Hristos, rostite cu diferite ocazii: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20). Da, Dumnezeu i-a ales pe aceşti mărturisitori ca pe nişte iconomi, care ştiu să chivernisească bine cele ce le sunt încredinţate.
Tot din cartea Faptele Apostolilor aflăm că „nişte băr¬baţi cucernici l-au îngropat pe Ştefan şi plângere mare au făcut pentru el” (8, 2). Dar nu se precizează dacă aceştia erau elini sau iudei. Timp de câteva secole, mormântul Sfân¬tului Ştefan a rămas necunoscut. Adică până în 415 , când unui anumit preot, Lucian, i s-a descoperit în vis că trupul sfânt se află la Caphar Gamala, la aproximativ 32 km de Ierusalim, spre nord.
Moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan au fost scoase la lumină şi duse la început în biserica de pe Muntele Sion, în ziua de 2 august, zi ce apare consemnata şi în Sinaxare. În 460 au fost mutate în biserica ridicată în 444 de îm¬părăteasa Eudoxia, soţia lui Teodosie al II-lea, în afara Porţii
Damascului, adică în locul unde, potrivit tradiţiei, a avut loc martiriul lui Ştefan.
În secolul al XII-lea a apărut însă o altă tradiţie, conform căreia Sfântul Arhidiacon Ştefan ar fi fost martirizat lângă poarta numită mai târziu Poarta Sfântului Ştefan.
Moaştele au fost duse apoi la Constantinopol şi de aici la Roma, fiind aşezate în Biserica „Sfântul Lavrentie”.
Părticele din moaştele Sfântului Ştefan se află şi în Moldova, cum ar fi la Mănăstirea Secu sau la biserica din in¬cinta Spitalului Judeţean Suceava.
Ruinele bisericii ridicate de împărăteasa Eudoxia au fost descoperite spre sfârşitul secolului al XX-lea şi un nou edificiu a fost ridicat de călugării latini pe vechile temelii. De altfel, majoritatea locurilor sfinte se află în custodia că¬lugărilor franciscani.
Nu lipsesc, însă, nici lăcaşurile de cult ortodoxe, în care candela credinţei martirilor din Ţara Sfântă nu s-a stins niciodată.
Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.

O manifestare de excepţie, de Ziua Naţională, la Târgu-Secuiesc!

0
0

Comunicat de presă

Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, în municipiul Târgu-Secuiesc, judeţul Covasna, a avut loc un eveniment de excepţie dedicat Centenarului Marii Uniri, cu sprijinul maestrului Nicolae Voiculeţ.
Din data de 29 noiembrie 2018, Asociaţia ,,Suflet Românesc” din municipiu, în colaborare cu Primăria Târgu-Secuiesc, au îmbrăcat oraşul în straie de sărbătoare.
În Ziua Sfântă a României, la 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, pe un ger de -12 grade, ni s-au încălzit sufletele atunci când, în acordurile maiestuoase ale naiului fermecat al maestrului Nicolae Voiculet, am intonat, într-un singur glas, „Deşteaptă-te, Române!”.
În memoria eroilor şi martirilor neamului nostru românesc, la ceas de mare sărbătoare, a fost dezvelit de către prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, şi de către preşedintele Asociaţiei „Suflet Românesc”, Constantin Pătru, Monumentul aniversar - „României la 100 de ani” din marmură albă, pură, plasată pe un soclu de marmură neagră, inscripţionată tricolor „La mulţi ani, România! 100 ani”, în cadrul unui Ceremonial religios oficiat de către un sobor de preoţi, slujitori ai bisericilor din municipiu şi comunele limitrofe.
Surprinzător, maestrul Nicolae Voiculeţ a acoperit una din părţile principale ale zonei de est a soclului cu naiul său, deoarece din punctul lui de vedere, harta actuală a României este incompletă. „Deocamdată, dacă mai avem fraţi necuprinşi în hotarele pământului românesc, aceşti fraţi pot fi cuprinşi în nemărginita dragoste a sufletului românesc!”, spunea maestrul.
Recitalul susţinut de maestrul naiului Nicolae Voiculeţ ne-a impresionat până la lacrimi, ne-a uns sufletele şi ne-a umplut de credinţă şi de speranţă.
Însemnătatea istorică a zilei a fost desăvârşită prin sfinţirea şi înălţarea unui impresionant Drapel Tricolor pe un catarg de 10 metri.
„Vreau să cânt, vreau să cânt ”, striga maestrul Nicolae Voiculeţ cuprins de emoţie, dorind să-i fie auzit glasul până la cer. Acolo unde Cineva ne iubeşte.
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?” - un moment poetic oferit de Denisa Anastasia Pătru, a dat semnalul lansării spre Dumnezeu a celor 100 de baloane tricolore înălţate de copii.
Cu mic, cu mare cei prezenţi s-au prins în Hora Unirii, cântată la nai. Pentru că era atât de frig, toţi copiii se ţineau atât de strâns de mană, că parcă nu doreau să-şi mai dea drumul.
A continuat Marşul Unirii până la Sala Polivalentă, unde a avut loc un spectacol dedicat Zilei Naţionale a României.
Pentru că prin costumul popular demonstrăm că suntem români în orice colţ al lumii, spectacolul a fost deschis cu prezentarea, în versuri, de către doi copii inimoşi, a frumoaselor noastre costume populare.
„Sus, române, sus!”
Formaţia „Nemuritorii” a pătruns în sufletele celor prezenţi prin mesajul melodiilor ei. „Nemuritorii” au cântat bucuria de a fi nădejdea în noi înşine. Cei prezenţi au fluturat steaguri, au cântat şi dansat împreună.
„Uniţi în An Centenar!”
Copii, dar şi adulţi din Târgu-Secuiesc, Zăbala, Covasna, sub îndrumarea maestrului coregraf Gică Popa şi coordonaţi de coregraful Oana Sulea, ne-au încântat cu două suite de dansuri populare: Brâu de Făgăraş şi Sucitoarele.
„Doamne, ocroteşte-i pe români!”
Elevii claselor V-VIII de la Şcoala Gimnazială „Turoczi Mozes” au pregătit un colaj de poezii şi cântece patriotice. Ei au fost pregătiţi de profesoarele: Opra Zsuzsa, Kadar Orsolya şi Bencze Sinkler Ildiko.
Spectacolul a continuat cu programul susţinut de şcolarii din clasele primare de la Şcoala Gimnazială „Turoczi Mozes”, care au prezentat un moment artistic închinat Marii Uniri. Ei au fost coordonaţi de învăţătoarele: Szigyarto Kornelia, Marieta Stânga, Mihaela Raicea şi Emilia Susarenko.
„La mulţi ani, România!”
Venit de pe meleagurile oraşului Covasna, Alex Baciu a dat glas Unirii în inima României.
În aplauzele tuturor a fost adus tortul aniversar - un tort tricolor gigant - şi, cu aceeaşi iubire de a evolua împreună, ne-am dorit să scriem şi următorii 100 de ani de ROMÂNIA!
Toţi participanţii au fost serviţi cu tradiţionala fasole la ceaun, un pahar cu şampanie şi o felie de tort aniversar.
Manifestările s-au încheiat cu un program pirotehnic intitulat „100 de ani - 100 de lovituri tricolore”. În sunetul celor 100 de lovituri tricolore, manifestările au ajuns la final, marcând pe mult timp de acum încolo sufletele celor care au fost prezenţi la această mică „adunare naţională” în cinstea Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918.
Asociaţia „Suflet Românesc”, prin preşedintele Constantin Pătru, mulţumeşte maestrului Nicolae Voiculeţ pentru excepţionalul moment creat românilor din Târgu-Secuiesc şi din comunele limitrofe - participanţi la sărbătoare, autorităţilor, preoţilor, prezentatorilor, cadrelor didactice şi copiilor, membrilor formaţiilor prezente, soliştilor vocali, membrilor Asociaţiei noastre, tuturor colaboratorilor şi personalului Clubului For You.
La mulţi ani, România!!! La mulţi ani tuturor celor ce trăiesc în ea!
Asociaţia „Suflet Românesc”,
preşedintele Constantin Pătru

Categorie:

Românii din oraşele Covasna şi Călăraşi (Republica Moldova) sunt „Uniţi în cuget şi-n simţiri”

0
0

Proiect dedicat Centenarului Marii Uniri

Programul manifestărilor cultural-ştiinţifice şi civice dedicate Zilei Naţionale şi Centenarului Marii Uniri a fost bogat în toate oraşele Ţării. Ziua Sfântului Apostol Andrei, marea sărbătoare a creştinismului românesc, a împletit în acest an, la Centrul Cultural din oraşul Covasna, maluri de Prut, prin spectacolul extraordinar intitulat sugestiv „Uniţi în cuget şi-n simţiri”, ce a fost oferit de cele două oraşe înfrăţite, Călăraşi (Republica Moldova) şi Covasna (România), datorită organizatorilor, coordonaţi de Vasilica Enea, secretarul oraşului Covasna, care s-a ocupat de reuşita deplină a evenimentului.
Muzica populară, dansul şi portul tradiţional, versul de dor şi de dragoste de Ţară au înflorit mână-n mână şi au răsunat ca o inimă bătândă în graniţele unei singure simţiri: celei româneşti. Seara a fost deschisă de un cuvând de felicitare şi de salut al prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu, urmat de viceprimarul oraşului Călăraşi, Victor Ambroci, şi binecuvântată de preoţii Ioan Ovidiu Măciucă (Covasna) şi Ioan Mutu (Călăraşi).
Călărăşenii au fascinat publicul şi au ridicat sala în picioare cu dansurile populare ale Ansamblului „Codrenii”, condus de coregraful Gheorghe Furculiţă. Cu o istorie de mai multe decenii, generaţii de-a rândul ale Codrenilor au impresionat o lume întreagă, reuşind să atingă performanţe inegalabile. Mihaela Stratan ne-a încântat cu vocea sa, interpretând piesa „Moldova mea” cu profundă trăire, cu forţă şi deosebit talent, iar formaţia „Haiducii” au readus publicului cântece de înaltă sensibilitate, precum cel interpretat pe versurile poetului Efim Chichu, membru al formaţiei, „Şi am venit să te salut / Fratele meu de peste Prut”.
Gazdele au continuat spectacolul prin evoluţia Ansamblului „Junii Covăsneni”, Ansamblului „Românaşul”, Grupului Vocal bărbătesc „Voineştii Covasnei”, elevilor Liceului „Korosi Csoma Sandor”, Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” şi Clubului Copiilor din Covasna. Elevele Briana Tiba şi Cristina Enea au recitat din Mihai Eminescu poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” şi „Scrisoare din Basarabia” de Grigore Vieru, pe ritmuri de Ciprian Porumbescu şi Gheorghe Zamfir. Soliştii locali de muzică populară, Alina Oană şi Tudor Mircea, precum şi solista la pian Briana Tiba au întreţinut atmosfera de feerie şi bună dispoziţie, însorindu-ne inimile în spectru de tricolor.
Oaspeţii de peste Prut au fost conduşi a doua zi la Grupul Statuar „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, unde, de la ora 9, a avut loc Ceremonialul militar şi religios închinat Zilei Naţionale şi Centenarului Marii Uniri, urmat de un program artistic în care ardeleni şi moldoveni au intrat într-o horă a sufletului, a bucuriei unei regăsiri, într-un moment istoric unic ce mai educă în noile generaţii iubirea de Ţară, de tradiţii, de valorile autohtone şi mai păstrează vie amintirea eroilor naţionali.
Seara zilei de 1 Decembrie ne-a unit iarăşi, într-un cadru festiv, la Balul dedicat Centenarului, organizat la Hotelul „Montana” din oraşul Covasna, unde gândurile noastre s-au îndreptat spre un secol de zbucium care a trecut peste Ţara noastră, lovită de război şi de vreme de pace, de regimuri care au schimbat decisiv destine şi graniţe, la oameni care au construit şi au consolidat literatura, ştiinţa, arta sau relaţiile noastre diplomatice, dar în acelaşi timp am privit cu speranţă spre anii care vin, căci i-am admirat pe tinerii frumoşi ce purtau cu mândrie costumele populare şi cântau cu atâta iubire de Neam şi de Limba Română.
Şi poate că încă mai avem şansa de a izbuti, prin iubirea valorilor naţionale, aparent uitate, prăfuite, trecute cu vederea de generaţiile de copii, însă dragostea de pământul natal se naşte odată cu noi şi prinde rădăcini în tălpile noastre prin educaţie, cea de acasă, cea de la şcoală, cea din societate, din fiecare asemenea zi în care îmbrăcăm hainele populare, ieşim pe scenă, recităm din poeţii naţionali, vorbim despre înaintaşii noştri, cântăm şi dansăm româneşte, întindem tricolorul pe umeri şi nu ne este teamă, ruşine sau lene să intonăm Imnul Naţional încă şi încă o dată, până când acea trezire românească ne va curge prin vene şi ne va face să ne iubim Ţara şi Neamul mai mult decât pe noi înşine. Să ne amintim vorba poetului Grigore Vieru: „Patria este un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă”. Să ne dorim, aşadar, întoarcerea permanentă acasă a Patriei noastre, cu toţi cei care astăzi sunt încă pribegi sub graniţele altor state, frânte din România noastră Mare. La Mulţi Ani, călărăşeni şi covăsneni! La Mulţi Ani, dragi români!

Categorie:

Nici nu s-au încheiat bine manifestările dedicate Centenarului, că UDMR şi continuă să batjocorească românii şi România

0
0

Parlamentul României
SENAT

DECLARAŢIE

Permanentele ofense aduse ordinii constituţionale, implicit populaţiei majoritare, de către o serie de cetăţeni de etnie maghiară care s-au cocoţat în ierarhia publică sprijinindu-se pe sloganuri izolaţioniste cu iz iredentist, mă determină, cu amărăciune, să iau din nou poziţie faţă de o temă care îi preocupă permanent pe aceştia, în detrimentul bunei convieţuiri a concetăţenilor noştri. Din păcate, nu-i preocupă în aceeaşi măsură pe cei ce şi-au asumat misiunea de a guverna Ţara, acceptând demnităţile la rangul cărora au fost ridicaţi fără să dovedească faptul că-şi înţeleg menirea.
Faptul că UDMR a fost, practic, nelipsit de la guvernare, sau măcar de la luarea deciziilor importante pentru viaţa social-economică din aceşti ultimi ani ai României, ar putea fi de salutat. Liderii acesteia au avut, fără nicio discriminare, acces la guvernare, dar, numiţi prin negocieri şi înţelegeri subterane, prezenţa lor în dregătoriile Ţării nu s-a făcut prin nimic simţită benefic, până acum, la nivelul comunităţii noastre statale. Este de discutat şi dacă participarea lor atâţia ani la guvernare s-a resimţit benefic măcar în folosul comunităţii pentru care se bat între ei să o reprezinte. În afara împlinirii unor aspiraţii identitare, care oricum au susţinere constituţională şi care, folosite repetat ca sloganuri electorale, au fost transformate în atitudini antiromâneşti şi neconstituţionale, nu au făcut altceva decât să şantajeze clasa politică din România în momente neîntâmplător, dar nefericit, alese.
La manifestările dedicate în acest an Centenarului Marii Uniri, reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale, ca de altfel şi parlamentarii UDMR, nu au participat decât cu declaraţii belicoase, întrecându-se în a spori numărul acţiunilor denigratoare faţă de faptele istoriei şi destabilizatoare faţă de faptele cotidiane ale comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri. Prin absenţa lor repetată la ceremoniile organizate cu acest prilej de reprezentanţii oficiali ai Statului Român în teritoriu, au jignit o întreagă comunitate de contribuabilii, „scoţându-ne ochii” cu sumele derizorii pe care le acordă anual acestui eveniment din bugetul Consiliului local sau judeţean (de parcă şi banii au „miros” etnic în zona pe care ei o domină politic şi administrativ!).
Noi, românii, minoritari numeric în această zonă a României, ne-am obişnuit în decursul anilor cu asemenea atitudini. Odată însă trecute sub tăcere de guvernanţi, acestea sunt receptate ca fiind acceptate de majoritari şi îi stimulează, pe cei care le provoacă ostentativ, să recidiveze. Dovadă faptul că nici nu s-au încheiat bine manifestările dedicate sărbătorii naţionale şi UDMR-iştii din Parlamentul României „şi-au dat din nou în petec”, depunând o nouă iniţiativă legislativă, pe tema aceleiaşi pretenţii de enclavizare a comunităţii maghiare prin legiferarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
Opinia publică românească nu este scandalizată de momentul pe care aceştia îl consideră favorabil pentru şantajarea clasei politice: subţierea recentă a majorităţii parlamentare şi apropiata preluare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Guvernul pe care aceasta îl susţine. Mă fac ecoul protestului concetăţenilor mei români din judeţul Covasna şi din întreaga Ţară, revoltaţi de momentul sărbătoresc pe care liderii concetăţenilor lor de etnie maghiară l-au umbrit, repunând în discuţie o temă devenită marota cu care defilează în preajma fiecărei campanii electorale. Sunt revoltaţi şi de pretenţiile lor absurde, potrivit cărora criteriul etnic prevalează asupra celui valoric-uman. Sunt revoltaţi, mai cu seamă, de faptul că aceştia nu respectă Constituţia României, pe care au jurat la investirea în poziţiile de demnitari ai Statului Român, atunci când au beneficiat şi încă beneficiază ca urmare a trocului politic pe care îl practică.
Fiindcă noi, românii, nu înţelegem de ce nu pot guvernanţii să condiţioneze satisfacerea doleanţelor acestor concetăţeni de rea-credinţă de, măcar, un comportament civic constructiv, în spiritul legilor care îi guvernează pe toţi cetăţenii României. Personal, sunt convins că modalitatea în care liderii minorităţii maghiare din Ţara noastră înţeleg să se raporteze la consolidarea democraţiei europene şi naţionale, nu se datorează lipsei lor de educaţie civică. De fapt, pe lângă atitudinea lor specifică de inflexibilitate, vizibilă în abordarea dialogului cu societatea românească, ei manifestă şi o evidentă lipsă de stimă faţă de partenerii la actul de guvernare, vizibilă în şantajul exercitat asupra acestora. O atitudine condamnabilă, dar meritată de toţi cei care negociază valorile naţionale în folos personal sau în interes de partid.
Senator de Covasna,
Gheorghe Baciu,
Partidul Mişcarea Populară

Categorie:


Atribuirea titlului de „Cetăţean de Onoare al comunităţii româneşti din judeţul Harghita”

0
0

În semn de mare preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba românilor din judeţul Harghita, Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita a atribuit titlul de „Cetăţean de Onoare al comunităţii româneşti din judeţul Harghita” domnilor prof. dr. Nicolae Bucur, din Miercurea-Ciuc, şi profesor Ilie Şandru, din Topliţa. Ceremonialul înmânării titlurilor a avut loc joi, 6 decembrie 2018, la Catedrala Episcopală din Miercurea-Ciuc, după ce Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului istoric al edificiului, „Sfântul Ierarh Nicolae”.

LAUDATIO ILIE ŞANDRU

Scriitorul Ilie Şandru, fiind unul dintre cei mai prolifici colaboratori ai bilunarului nostru de atitudine şi cultură, am ales a publica pentru cititorii noştri argumentele din Laudatio care au determinat liderii astrişti din judeţele Covasna şi Harghita să-i înmâneze onorantul titlu.
Profesorul Ilie Şandru s-a născut la 20 martie 1935, în satul Săcalu de Pădure, din comuna Bâncoveneştii-Mureşului, aşezat la poalele Călimanilor. Crescut în spiritul muncii de la cea mai fragedă vârstă, s-a deprins cu treburile şi greutăţile care l-au însoţit toată viaţa, înfruntându-le cu curaj. Precum mărturiseşte în capitolul „Repere autobiografice”, din cartea dedicată domniei sale „Ilie Şandru, 60 de ani în slujba învăţământului şi culturii româneşti”, din colecţia „Profesioniştii noştri”, a apucat de mic „binefacerile ocupaţiei horthyiste”, rămânâdu-i adânc întipărite în toată fiinţa sa. Învăţătorul, un anume Nemes Denes, venit odată cu armata de ocupaţie, de undeva de dincolo de Tisa, l-a „botezat” scurt la înscrierea în clasa întâi „Şandor Ilieş”, nume de care nu a scăpat decât la eliberarea Ardealului de Nord-Est, în 1945, când absolvent al şcolii primare „nu ştia nici ungureşte, dar nici româneşte”, limba ocupantului învăţând-o după metodele avansate ale „civilizatorilor”, cântând-o, „dar nu prea ştiam ce cântăm”. Îşi continuă studiile la Liceul „Petru Maior” din Reghin, unde urmează clasele V-VI. Conform reformei învăţământului, din 1948, a urmat cursurile clasei a VII-a elementare, iar în anul următor a intrat prin concurs la Şcoala Pedagogică Română din Reghin, unde a beneficiat de instruirea şi îndrumarea metodică a unor profesori minunaţi şi pedagogi de excepţie. Ieşit de pe băncile şcolii pedagogice, în 1953, „gata de fapte mari… gata să facem lucruri măreţe, gata să mutăm munţii din loc”, primeşte numirea, din parte secţiei raionale de învăţământ, în satul Platoneşti, comuna Sărmaş, raionul Topliţa, Regiunea Autonomă Maghiară, unde ca învăţător-director, la doar două săptămâni după prezentarea la post, va avea un schimb de replici „cu un balaur de la partid”, de unde i se trage „avansarea” la peste 1.000 de metri altitudine şi 25 km de Topliţa, în comuna Bilbor. Aici, îşi va întâlni iubita şi soţia ideală, învăţătoarea Paula Tănase, aici vor vedea lumina zilei Dan şi Paul Ilie, de aici a plecat în armată şi tot aici se întoarce mereu pentru a-şi „încărca bateriile” necesare luptei sale, demne şi curajoase, împotriva celor care vor să întoarcă lumea la perioada grofilor.
Paralel cu indeplinirea unor funcţii în domeniul culturii şi învăţământului, între anii 1960-1965, urmează cursurile Facultăţii de Istorie-Filosofie, secţia Istorie - Limba şi Literatura Română, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fiind declarat „diplomat universitar”. În 1960, obţine definitivatul în învăţământ, în 1972, gradul II, iar în 1978, gradul I. În perioada anilor 1978-1990, a fost redactor principal la cotidianul „Informaţia Harghitei”, satisfăcând-şi „o veche pasiune” şi punându-şi în valoare talentul scriitoricesc, totodată, dovedit din anii de studii când a dobândit numeroase premii la concursurile literare. Din 1990, până în 2008, a profesat la catedra de Limba şi Literatura Română a liceului care astăzi poartă numele celuia care i-a dedicat mai multe manifestări cultural-ştiinţifice, studii şi volume memorialistice - Octavian C. Tăslăuanu.
Încă din 1976, domniei sale îi revine meritul de a fi iniţiat două mari acţiuni de răsunet naţional: Centenarului naşterii lui Octavian C. Tăslăuanu şi prima ediţie a Festivalului-concurs naţional al cântecului păstoresc „Mioriţa”. De asemenea, în anul 1998 iniţiază şi organizează „Zilele Miron Cristea”, amplă manifestare cultural-ştiinţifică şi religioasă ajunsă, în acest An Centenar, la ediţia cu numărul XXI, zile în cadrul cărora are loc sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice „Istorie, Cultură, Civilizaţie românească şi Credinţă stăbună”, comunicările prezentate fiind valorificate prin editarea şi difuzarea celor douăsprezece volume „Sangidava”, adevărate manuale de istorie şi cultură ale acestei Academii de la Topliţa.
Talentul literatului de excepţie s-a manifestat deplin în activitatea publicistică şi scriitoricească, condeiul său reprezentând o armă de temut pentru cei care au atentat şi atentează la valorile identitare româneşti. În acest sens, ţinem să evidenţiem publicarea a mii de articole şi a zeci de studii de istorie, literatură, istorie bisericească, etnografie şi sociologiei în revistele din sud-estului transilvan: Sangidava; Angvstia; Acta Carpatica; Anuarul Arhivelor Mureşene; Vatra Veche; Cuvântul liber; Curier de Transilvania; Tradiţie, cultură, spiritualitate în Deda şi împrejurimi; ASTRA - Buzăul Ardelean; Colocviile de la Nicula; cât şi în alte publicaţii din Ţară, precum: Familia română din Baia-Mare, Steaua din Cluj-Napoca, Credinţa străbună din Alba-Iulia, Transilvania din Sibiu, Valori perene din Roman, Naţiunea, Totuşi iubirea, Flacăra, Vremea, România Mare, Tricolorul, Românul, Ţara Noastră, Adevărul din Bucureşti.
În activitatea sa scriitoricească, profesorul Ilie Şandru se poate mândri cu 23 volume, pe coperţile cărora este gravat numele său şi 6 volume îngrijite, prefaţate sau postfaţate, apărute în ultimii 23 de ani, dovedind la cei 83 de ani, o vigoare şi o tinereţe demne de invidiat. A publicat, începând cu anul 1995, primul volum intitulat „Sub cumpăna veacului” - proză memorialistică şi documentară, după care, volumele „Pe urmele lui Octavian C. Tăslăuanu” - monografie şi istorie literară (1997); „Un nume pentru istorie, Patriarhul Miron Cristea” - monografie, volum scris în colaborare cu scriitorul Valentin Borda, în 1998. Au urmat: „Oameni şi locuri din Călimani” - carte de reportaje (2000), „Tulgheş - file de monografie” (2000), „Binecuvântată a fost clipa…” (roman, 2002), „Basarabia iarăşi şi iarăşi…” (publicistică, 2003), „O stafie bântuie prin Ardeal” (publicistică, 2005), „O victimă a extremismului maghiar…” (proză-document, 2006), „Drum spre viaţă” (roman, 2007), „Patriarhul Miron Cristea” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, 2008), „Alte măşti, aceeaşi piesă, / Alte guri, aceeaşi gamă” (publicistică, 2009), „Topliţa - repere monografice” (în colaborare cu Felicia Man şi Costel Cristian Lazăr, 2010), „Inima Timpului” (publicistică, 2010), „Jurnal de Basarabia” (2011), „Vremuri şi destine” (proză, 2011), „Pe urmele lui Octavian C. Tăslăuanu” (ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, 2012), „Peste hotarele timpului” (roman, 2013), „Aşa a fost să fie” (roman, 2015), „Ani de zbucium” (roman istoric, 2016), „Destine după… destine” (roman istoric), „Basarabia iarăşi şi iarăşi…” (publicistică, ediţia a 2-a, 2018), „Eroica îndârjire” (roman istoric, 2018). A îngrijit, prefaţat şi postfaţat volumele: „Octavian C. Tăslăuanu”, volum colectiv, prilejuit de aniversarea centenarului naşterii, în 1976), „Vasile Netea - Patriarhul Dr. Miron Elie Cristea” (Omagiu din partea comunei Topliţa la împlinirea vârstei de 70 de ani, ediţia a 2-a, în 1999, prima ediţie în 1938); „Elie (Miron) Cristea - Mihai Eminescu - viaţa şi opera” (teza de doctorat, susţinută în 1895 la Budapesta, în 2000)”; „Romulus Sever Todea - Săcalu de Pădure - monografie” (2001), „Prot. Varahiil I. Jitaru - O călătorie cu Maica Domnului” (în 2009) şi, recent, „Romulus Sever Todea - Săcalu de Pădure” (monografie - ediţia a 2-a). În finalul acestui sumar bibliografic putem afirma cu certitudine că prin publicistica şi cărţile domniei sale, Ilie Şandru este un adevărat apostol care promovează pretutindeni şi cu perseverenţă istoria, tradiţiile, cultura şi spiritualitatea românească.
Activităţile culturale, scriitoriceşti, publicistice şi ştiinţifice au fost şi sunt puse în valoare şi de apartenenţa sa, în calitate de lider sau membru activ, la diferitele organizaţii culturale, civice sau profesionale, cum ar fi: preşedinte al Fundaţiei Culturale „Miron Cristea” din Topliţa; membru al Despărţământului ASTRA Covasna - Harghita; membru al Asociaţiei Culturale „Vasile Netea” din Târgu-Mureş, filiala „Virtus Romana Rediviva” din Monor (judeţul Bistriţa-Năsăud); membru fondator al Ligii Scriitorilor, filiala Târgu-Mureş; membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, preşedinte executiv al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în perioada 17 noiembrie 2012 - 31 mai 2014, şi membru al Consiliului Director de la înfiinţarea sa până în prezent. În aceeaşi măsură, precum afirma IPS Ioan în urmă cu puţin timp, „… Profesorul Şandru a fost şi rămâne un om apropiat al Bisericii Ortodoxe strămoşeşti de pe aceste meleaguri, făcând parte din primul grup de intelectuali români care, alături de păstorii lor sufleteşti, au alcătuit prima Adunare Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei. Este prezent mereu la manifestările cultural-religioase ale episcopiei noastre, fiind unul din cronicarii din partea de nord a Eparhiei Munţilor”.
De-a lungul timpului, pentru prodigioasa sa activitate, profesorul, publicistul şi scriitorul Ilie Şandru a fost distins cu numeroase diplome, titluri şi ordine, dintre care enumerăm câteva: în anul 1998, Diploma aniversară a Uniunii ,,Vatra Românească”; în 2000, Diploma de Onoare şi titlul de Membru de Onoare al Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare şi de Rezervă; în 2004, Ordinul ,,Meritul pentru Învăţământ” în gradul de Cavaler; în 2005, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă şi a peste o jumătate de veac de activitate puse în slujba comunităţii, Consiliul Local Topliţa i-a conferit onorantul titlu de ,,Cetăţean de Onoare” al municipiului Topliţa; tot în 2005, a mai fost distins cu Diploma de Onoare a Consiliului Local şi Primăriei municipiului Reghin pentru fructuoasa colaborare cu Biblioteca Municipală ,,Petru Maior”; Diploma de Excelenţă a Fundaţiei Culturale ,,Miron Cristea” şi Diploma de Excelenţă a Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Topliţa ,,pentru activitatea depusă în slujba învăţământului şi culturii topliţene”; în 2006, Diploma de Onoare şi titlul de Membru onorific al Despărţământului ASTRA ,,Fraţii Popeea” din Săcele ,,pentru chemarea demnităţii şi curajul asumat întru apărarea identităţii românilor harghiteni”; în 2008 Placheta de Onoare a Prefecturii judeţului Harghita, cu ocazia Zilei Naţionale a României; în 2011, Diploma de Onoare a Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita şi Diploma şi Medalia ,,Asociaţiunii ASTRA - 150 de ani (1861-2011), Diploma de Excelenţă a publicaţiei „Naţiunea” şi Diploma de Excelenţă a Bibliotecii Municipale ,,B.P. Haşdeu”; în 2013, „Grupul de cercetare «Ioan I. Russu» pentru sud-estul Transilvaniei” i-a acordat prof. Ilie Şandru „Premiul Ioan I. Russu” şi Diploma de Excelenţă „pentru activitatea de cercetare cu privire la istoria şi devenirea românilor din Covasna şi Harghita”. În ultimii 5 ani, panoplia de distincţii a profesorului Şandru s-a îmbogăţit cu peste 20 de diplome de excelenţă şi de onoare, precum şi cu premiul literar „Teiul de aur” acordat de Editura „Geea” din Botoşani în anul 2013, Crucea „Sf. Ilie” a Episcopiei Covasnei şi Harghitei şi placheta „O sută de personalităţi” acordată de Primăria Municipiului Topliţa cu prilejul Centenarului Marii Uniri.
Nu pot sfârşi această modestă încercare de laudatio, la adresa unei personalităţi a comunităţii româneşti din această parte de Ţară, care, alături de IPS Ioan Selejan, de PS Andrei Moldovan, alături de liderii societăţii civice româneşti, au făcut şi fac istorie pe aceste meleaguri, fără a remarca un fapt care mă onorează în mod cu totul deosebit - colaborarea noastră la publicaţia regională de atitudine şi cultură, cu un profund caracter patriotic, „Condeiul ardelean”, şi la apariţia volumului „Profesioniştii noştri”, numărul 7, dedicat domniei sale. Felicitări domnule Ilie Şandru pentru activitatea de excepţie defăşurată până în prezent şi atribuirea de către Despărţământul ASTRA Covasna - Harghita a onorantului titlu de „Cetăţean de Onoare al comunităţii româneşti din judeţul Harghita”!
prof. Vasile Stancu
Miercurea-Ciuc, 6 decembrie 2018

Categorie:

Manifestări deosebite în Munţii Apuseni dedicate Centenarului Unirii şi sărbătorilor de iarnă

0
0

Ediţia a XII-a a Festivalului Cultural-Patriotic „Ţara Craişorului”, desfăşurată sub genericul „De la Bimilenara la Centenara Unire a daco-românilor”, şi ediţia a XI-a a Serbării-Concurs de Colinde „Veniţi să colindaţi cu noi pentru străbuni, eroi şi pentru voi” au avut loc, la iniţierea Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva, cu o largă prezenţă din multe zone ale Ţării, în comunele Albac şi Horea din judeţul Alba

Luna decembrie a Centenarului şi-a trimis primii îngeri de nea peste cele mai frumoase activităţi de sărbători, astfel că şi în comuna Albac din judeţul Alba, vineri, 7 decembrie 2018, s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Cultural-Patriotic „Ţara Crăişorului”, ce a cuprins Simpozionul Naţional sub genericul „De la Bimilenara la Centenara Unire a daco-românilor”, organizat de către Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea” şi Clubul său de elevi-voluntari „Crăişorii”, din municipiul Deva, împreună cu gazdele din comuna Albac: Primăria, Consiliul Local şi Liceul Tehnologic „Ţara Moţilor”.
Simpozionul Naţional a avut 8 secţiuni, pentru tot atâtea trepte istorice, evidenţiind următorii ani şi personalităţi: 82 î.Hr. - Burebista (Sarmisegetusa Regia); 1600 - Mihai Vodă Viteazul (Alba-Iulia); 1784 (Horea, Cloşca, Crişan); 1848-1849 (Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu); 1859 (Alexandru Ioan Cuza); 1877-1878 (Carol I); 1916-1920 (Ferdinand) - războiul mondial, de apărare şi de reîntregire; Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu Ţara-Mamă; 1918-1920, Adunarea de la Alba-Iulia şi Consiliul dirigent.
Participarea la Simpozion s-a făcut fie direct, unde au fost înregistrate 14 lucrări ale elevilor sau ale profesorilor, care şi-au susţinut comunicarea în faţa auditoriului, fie indirect, prin înscrierea a 34 de lucrări. După cuvântul de deschidere al primarului comunei Albac, jr. Petru Tiberiu Todea, şi al directorului Liceului Tehnologic „Ţara Moţilor” din localitate, prof. Ioan Han, l-am ascultat pe generalul de flotilă aeriană Radu Theodoru, veteran de război, în vârstă de 95 de ani, membru al Uniunii Scriitorilor din România, din comuna Grădiştea, judeţul Giurgiu, care ne-a vorbit despre cartea sa, „Urmaşii lui Attila”, ediţia a II-a. De reţinut o remarcă a generalului Radu Theodoru: „Istoria românilor nu s-a născut doar în palate!”. Şi am putut vedea acest lucru, atunci când, a doua zi, am vizitat împreună casa memorială a lui Vasile Ursu Nicola, zis Horea, conducător al răscoalei ţărăneşti de la 1784, alături de Ion Oargă (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan).
Preşedintele fondator al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” şi al Clubului de elevi-voluntari „Crăişorii” Deva, ing. Ioan Paul Mărginean, ne-a vorbit despre „Memorandumul transilvan pentru următorul centenar, al urmaşilor românilor «toleraţi»”, urmat de prof. Veronica Nicoleta Filip de la de la Liceul Tehnologic „Moga Voievod” din comuna Hălmagiu, judeţul Arad, cu lucrarea „Avram Iancu şi Hălmagiul în opera şi viaţa lui Paul Everac”.
O temă interesantă a fost abordată de prof. Teodor Păiuşan, director al Liceului „Ioan Buteanu” din comuna Gurahonţ, judeţul Arad: „Cronici locale de pe Valea Crişului Alb despre Marea Unire de la 1918”, iar prof. înv. primar Corina Jenica Tulea de la acelaşi Liceu „Ioan Buteanu” a făcut o analiză a romanului „Martirii” de Constanţa Hodoş, invitându-i pe elevi la lectură.
Elevele Dalia Daiana Patricia Daşcău, din clasa a VII-a, Denisa Ionela Maria Lupei, din clasa a IX-a, Patricia Georgiana Ţigan, din clasa a XI-a, de la Liceul „Ioan Buteanu” din comuna Gurahonţ, au vorbit despre Ioan Buteanu, Gelu Rănoiu şi respectiv, Primul Război Mondial, în memoriile localnicilor gurahonţeni. O încântare a fost să-i auzim pe copii intonând piesa lui Vasile Şeicaru „Iancu la Ţebea” pe versurile lui Adrian Păunescu: „Popor românesc, nu uita niciodată / Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi, / La tine acasă cât faci ochii roată / De dragul eroilor veşnic să arzi”.
În continuare, au mai prezentat prof. Cătălin Giuriade, alături de prof. Livia Giuriade - „Unirea românilor de ieri şi de azi”, elevul Emanuel Bota - „Prima Unire a românilor sub conducerea lui Mihai Viteazul”, prof. Tatiana Scurtu Munteanu „Imnul Centenarului” şi alte poeme (creaţie proprie), iar elevele Alina Dig şi Bianca Mocan au vorbit despre „Regele Ferdinand şi Marea Unire”.
A doua zi ne-a reunit la Grupului Statuar „Horea, Cloşca şi Crişan” din centrul comunei Albac. De aici ne-am îndreptat spre comuna învecinată Horea, unde ne aştepta primarul localităţii, jr. Marin Nicola, care ne-a condus spre biserica nouă a satului, pentru organizarea celei de-a XI-a ediţii a Serbării-Concurs de Colinde „Veniţi să colindaţi cu noi pentru străbuni, eroi şi pentru voi”, aici primindu-ne părintele paroh Ioan Costea. Toţi participanţii la festival au primit, în final, dulciuri şi premii în bani, asigurate de sponsorii SC Florea Grup SRL Alba, Hipermarket Auchan Deva şi primarul Marin Nicola.
Repertoriul elevilor a fost unul bogat şi a cuprins colinde autentice, inedite, caracteristice zonei. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni, o secţiune pentru soliştii vocali, la care s-au înscris 6 elevi: Irina Oargă din Albac, care ne-a colindat cu „Domnuleţ şi Domn din cer” şi cu „Praznic luminos”, Diana Lazea din Arieşeni a interpretat „La tătă casa-i lumină” şi „În Cetatea-mpărătească”, Ionela Marcela Braica din Gurahonţ - „Veste vă aduc” şi „Din cer senin” , Cosmina Mateş din Horea ne-a vestit că „A sosit sara cea mare” şi „S-a născut Domnul Isus”, pe Paula Avram din Poiana-Vadului am ascultat-o cu „Noroc să deie Dumnezeu” şi „De la Betleem în sus” şi Raul Crăciun din Vadu-Moţilor, care a cântat „Copilule cu ochi senini” şi „Într-un miez de noapte”. Astfel, locul I, cu un premiu de 150 de lei fiecare, a fost împărţit de elevele Ionela Marcela Braica şi Cosmina Mateş, pe locul II s-au situat Irina Oargă şi Raul Crăciun, cu un premiu de 125 de lei fiecare, iar pe locul al treilea au fost elevele Diana Lazea şi Paula Avram, primind câte 100 de lei şi produse din partea sponsorilor, oferite tuturor participanţilor.
A doua secţiune a fost cea a formaţiilor. Aici s-au înscris 9 grupuri de copii din Albac, Arieşeni, Gîrda de Sus, Gurahonţ, Hălmagiu, Horea, Poiana-Vadului, Scărişoara şi Vadu-Moţilor. În urma jurizării, care a ţinut cont atât de interpretare, cât şi de costumaţia colindătorilor, s-au acordat 3 premii I, 4 premii II şi 2 premii III, însă diferenţierea copiilor realizându-se mai mult simbolic, deoarece vestitorii Naşterii lui Iisus, conform tradiţiei, trebuie să se întoarcă la casele lor plini de lumină şi de bucurie.
Aşa ne-am întors şi noi la casele noastre din judeţul Alba, comuna Albac şi comuna Horea, păstorite de oameni curaţi la suflet, întregite de copii care îşi iubesc rădăcinile şi profesori care păstrează cu sfinţenie tradiţia românească, iar ziarul „Condeiul ardelean”, în calitate de partener media al celor două evenimente coordonate de ing. Ioan Paul Mărginean, a primit câte o distincţie pentru participare şi sprijinul acordat desfăşurării în bune condiţii a activităţilor, asemenea ultimilor mai mulţi ani.
Sunt încă o dată fericită că Ţara aceasta are oameni prin care să renască, oameni care o iubesc, care nu-şi uită străbunii şi care mai leagă un tricolor la hotarele inimii întru trezire.

prof. Tatiana Scurtu Munteanu (Albac, Horea, judeţul Alba)

Categorie:

Îl primesc eu pe Hristos în Bethleemul sufletului meu?

0
0

Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

Prin Harul lui Dumnezeu † Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimate autorităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce, Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.”
(Condacul Praznicului)

Repetând cuvântul „astăzi”, Sfânta Maică Biserică încearcă să ne introducă în duhul acestei mari sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate prepoziţiile sunt la timpul prezent, toate au loc astăzi, toate se petrec în prezent.
Bethleemul se află la o distanţă de 9 km de Ierusalim, a cărei traducere este Casa Pâinii, iar evenimentul nu este o veche poveste. Evenimentul Dumnezeieştii întrupări este un fapt care s-a petrecut în istorie, dar bucuria şi binecuvântarea Lui îmbrăţişează întreaga istorie, toate epocile şi întreg neamul omenesc.
Străbatem zile cu adevărat grele. Ceea ce ne lipseşte nu este isteţimea, nici puterea, nici banul sau aşa-zisele valori. Sărăcia noastră este duhovnicească. Ceea ce ne lipseşte este Persoana Hristos.
Întreaga istorie până la Hristos este pecetluită de aşteptarea lui. După cum scrie la Cartea Facerii: „… Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia i se vor supune popoarele”.
În perioada de după Hristos aşteptarea sosirii Domnului s-a transformat în aşteptarea întâlnirii şi împărtăşirii cu El. Acesta este sensul Praznicului Crăciunului. La acest Praznic observăm bucuria Tatălui când s-a văzut împlinit în Fiul. Dumnezeu Omul se face Prunc, vine în braţele noastre. Cum s-ar fi petrecut lucrurile dacă Maica Preacurată şi bătrânul Iosif ar fi bătut la uşa mea:
„La ai săi, El a venit
Şi ei nu L-au primit”.
Îl primesc eu pe Hristos în Bethleemul sufletului meu? Hristos Domnul a venit în lume să sfinţească umanitatea, iar Fecioara Maria i-a oferit trupul ei curat, a devenit Născătoare de Dumnezeu. Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Bethleem, fiind călăuziţi de îngeri: „Nu vă temeţi. Căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul”.
Şi ce găsim acolo? „Un Prunc înfăşat culcat în iesle”.
Este Pruncul Preanevinovat prevestit de Proorocul Isaia: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire este pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui, Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al Păcii, Părinte al veacului ce va să fie”.
În sufletele noastre, ca şi în sufletele păstorilor ce se închinau Pruncului, răsună lauda îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Pruncul preanevinovat vine într-o lume, în Anul Centenar, dezbinată şi plină de ură, ca să aducă înfrăţirea şi bună-nvoirea. Nu zadarnic ne îndeamnă colindul:
„Acum te las, fii sănătos,
Şi vesel de Crăciun
Dar nu uita când eşti voios,
Creştine să fi bun”.
Relatând ce s-a întâmplat atunci, Colindele noastre Îl văd pe Pruncul Iisus: „Mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel”, sau
„Şi-a născut un Prunc Frumos
Şi-L numi Iisus Hristos
L-a născut în iesle jos,
Să ne fie de folos
L-a născut pe fân uscat,
Să ne scape de păcat”.
Contemplând şi noi Taina Întrupării Pruncului Nevinovat, îi zicem: „Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne”.
Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în Ţară, ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o risipă de lumini şi culori aşezate pe stâlpi, copaci, balcoane, prin grădini, pe acoperişul clădirilor. Bucuria este a copiilor, Moş Crăciun, pe cât de bătrân atât este de darnic şi din desagă făgăduieşte şi bucură cu daruri.
În nicio altă sărbătoare tradiţia nu este atât de strânsă, ba chiar îngemănată cu istoricul ei religios. Colinda îl vesteşte pe Dumnezeu Pruncul. În tradiţia românească, copiii sunt cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Bethleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care oferă o tainică înţelegere a acestui Mare Praznic al Naşterii Domnului. Moşii şi strămoşii noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a acestui praznic decât avem noi astăzi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o sărbătorim printr-o amintire liturgică şi printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit. Imnografii din Bizanţ ştiau mai mult decât pricepem noi din cântările lor, că Naşterea Domnului anuală, este mai mult decât o comemorare, mai mult decât o masă festivă. Ea nu este numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuşii, real ca cel din Bethleem. Taina euharistică presupune prezenţa pâinii ce se preface în Trup şi vinul în Sânge, nu în zadar Proscomidiarul are chipul Peşterii. Aşezate în Sfintele Vase, ele sunt purtate în procesiune şi aşezate pe Sfânta Masă ca un Trup în devenire.
Cuviosul Roman Melodul cântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte”, el credea în acel „astăzi” ca într-un moment în care întruparea se repetă pentru noi, la modul tainic, dar nu mai puţin real.
Când, însă, vorbeau cei vechi ai noştri, cu multă nostalgie mă gândeam la vechile noastre colinde de Crăciun, una din moştenirile cele mai preţioase pentru înţelegerea noastră de oameni ai locului şi Neamului Românesc.
Colindele sunt bătâne, născute cu neamul omenesc, dar în acelaşi timp foarte tinere, ele vestesc Naşterea Domnului. Ele au menirea să ne facă fericiţi şi împreună să ne înălţăm duhovniceşte ca să ne ridicăm mintea la Cel care a venit pe pământ pentru mântuirea noastră,
„Să se nască,
Şi să crească
Să ne mântuiască”.
Colindele se cântă în Postul Crăciunului şi în zilele de sărbătoare ale Naşterii Domnului împletindu-se cu cântecele de stea, cu tradiţiile creştine de Anul Nou şi de Bobotează.
Ele păstrează legătura vie dintre cult şi cultură în limba vechilor cazanii, tradiţie creştină din secolul IV în România. Ele se cântă pe muzică apropiată de cea a doinelor şi baladelor româneşti. Conţinutul lor teologic, versificat cu simplitatea şi mlădirea artistică a omului curat la suflet şi iubitor de Dumnezeu îşi are izvorul în Sfânta Liturghie şi în învăţătura Bisericii despre taina mântuirii noastre în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ele sunt exprimate în cuvinte simple, uşor de înţeles şi de memorat de către credincioşi. Pruncul Iisus şi Maica Preacurată şi preanevinovată, Fecioara Maria, stau în centrul tuturor colindelor autentice. Îngerii, Păstorii şi Magii, natura înconjurătoare şi întreg cosmosul îşi află sensul existenţei prin participarea la minunea Naşterii Mântuitorului în ieslea din Bethleemul Iudeii.
În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul Cel ce este „Mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel”. În colinde se arată taina lui Dumnezeu, care este cântată, El coboară din ceruri şi vine pe pământ. Se naşte din Fecioară într-o peşteră săracă, pentru că Dumnezeu doreşte să sfinţească şi să mântuiască lumea din interior, cu acordul libertăţii ei. Colindele reprezintă legătura vie a credinţei Bisericii şi a iubirii ei faţă de Hristos Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu cel Veşnic, care S-a făcut om pe pământ, pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică.
Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune, pentru că persoanele care le cântă, copii, tinerii sau vârstnicii, reprezintă cetele de îngeri, care au cântat la Naşterea Fiului lui Dumnezeu în Bethleem.
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”
Colindele sunt parte esenţială a folclorului religios, ele sunt cea mai armonioasă îmbinare între cultul bisericesc şi cultura populară. Ele sunt îndemn de bunătate, facere de bine, ospitalitate, cinste şi omenie, eroism şi dragoste de Ţară şi armonie socială.
Într-un colind din secolul al XX-lea este exprimată şi iubirea jertfelnică a soldaţilor români care au murit pentru realizarea Unităţii Naţionale:
„Busuioc, mărgăritar
C-au murit pentru Ardeal,
Pe plaiul munţilor
În desimea brazilor,
În mijlocul florilor
Apărând un tricolor!”.
Cântarea Colindelor trebuie să ne apropie mai mult de izvoarele credinţei noastre ortodoxe, să ne întărească în unitatea de credinţă şi de neam.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sfintele Sărbători sunt zugrăvite aşa cum am văzut în universul colindelor noastre, ele ne aduc aminte că cel puţin două săptămâni din an putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet. Din păcate, există printre noi creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă şi un Sfânt Ioan fără cel mai mare om născut din femeie şi un An Nou fără Sfântul Vasile, un Revelion continuu, fără sfârşit, condimentat cu vicii şi narcotice. Gestul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviantă răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, într-o libertate rău folosită. Astăzi suntem într-o căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crize lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor. În zadar ne vom strădui să curăţăm pământul apărat cu sânge de strămoşi, de gunoaiele vrăjmaşe, dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte.
Vă rog părinţilor, ocrotiţi-vă şi educaţi-vă copiii în duh creştin. Este vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Voi părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşte-ţi întru învăţătura şi certarea Domnului”.
Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creştem copiii după modelul Lui şi să fim nevinovaţi ca pruncii, ca să putem să moştenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicle Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petrecem cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.

Al vostru de tot binele doritor şi către Domnul rugător, cu sfântă preţuire şi binecuvântare,

†Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei

(Data în Reşedinţa Episcopală din Miercurea-Ciuc, astăzi, 25 Decembrie 2018, de ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos)

SOBORUL SFÂNTULUI PROROC IOAN BOTEZÅTORUL

0
0
7 ianuarie

Pe 7 ianuarie sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care cinstim pe prorocul care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat oamenilor. Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau încununarea tuturor zilelor închinate Sfântului Ioan, este ultima mare sărbătoare a iernii. În această zi, Biserica Ortodoxă îi aduce jertfă de mulţumire Înaintemergătorului Domnului, care a propovăduit evreilor de atunci, dar şi tuturor oamenilor până astăzi: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.
Descrierea vieţii pe care o ducea Ioan Botezătorul în pustie a servit ca model pentru primii asceţi ai creştinismului şi, mai târziu, pentru monahism. Ioan era îmbrăcat în haine din păr de cămilă, mânca miere de albine şi lăcuste şi se ruga mereu. Haina din păr de cămilă purtată de Ioan vorbeşte despre pocăinţa necesară atât evreilor, cât şi păgânilor. Totodată, veşmântul purtat de Sfântul Ioan mărturisea asprimea vieţii duse de acest proroc. Înaintemergătorul Domnului nu trăia în comoditate, el avea ca preocupare principală bucuria care vine omului din rugăciune, din postire, din pocăinţă şi din dăruirea sa totală lui Dumnezeu. Încingerea cu o curea de piele provenită de la un animal mort semnifică mortificarea, omorârea patimilor păcătoase care trăiesc în el. În acelaşi timp, în Orient, unde hainele erau lungi şi largi, când cineva purta curea însemna că era gata să lucreze. Omul în stare de activitate era încins. Sfântul Ioan este încins pentru că se află în lucrare de propovăduire, de rugăciune, în lucrare duhovnicească. Hrana lui, constituită din miere sălbatică şi lăcuste, animale socotite curate în cartea Leviticului, dar care aveau gust şi miros neplăcute, ne arată că nu mâncarea şi gustul bun sunt scopurile activităţii sale, ci că Prorocul Ioan mănâncă doar ca să trăiască, nu trăieşte ca să mănânce.
Toate aceste amănunte legate de îmbrăcămintea şi hrana Sfântului Ioan reprezintă semnificaţii duhovniceşti pentru a înţelege viaţa pustnicească. Din acest motiv, Înainte-mergătorul Domnului este considerat modelul sau prototipul vieţii pustniceşti şi foarte adesea o mulţime de părinţi din pustie au trăit o viaţă asemănătoare cu cea a Sfântului Ioan, hrana cea mai importantă fiind cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea, iar îmbrăcămintea reprezentând-o înveşmântarea cu virtuţi, în prezenţa şi lumina Duhului Sfânt. De aceea, pustnicii înfăţişaţi în pictura Bisericii au haine şi chipuri luminoase, pentru că ei s-au îmbrăcat în lumina harului lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul este Înainte-mergătorul Domnului, cel care a pregătit calea şi mulţimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Ioan era „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”. Cei care renunţau la păcate erau botezaţi în Iordan. Ritualul care însoţea botezul oficiat de Ioan evreilor era asemănător cu ritualul descris în Manuscrisele de la Marea Moartă (Qumran). Se poate trage concluzia că Ioan ar fi făcut parte din gruparea esenienilor, trăitori în pustie. Dar, spre deosebire de Manuscrisele Qumran, unde botezul era un ritual individual, botezul practicat de Ioan la Iordan era unul de grup. Botezul acesta are şi o semnificaţie eshatologică, prevestind, aşa cum însuşi prorocul spunea, botezul cu „foc şi Duh Sfânt”, pe care îl aducea Cel Care va veni după el, Hristos-Domnul.

(†) BOTEZUL DOMNULUI (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare)

0
0
6 ianuarie

Botezul Domnului Iisus în Iordan este temelia botezului creştin. Botezul Sfântului Ioan Botezătorul este un început al botezului adevărat şi nu o plinătate în sine, nefiind egal cu botezul creştin, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos. După cum Sfântul Ioan Botezătorul a fost înainte-mergător al Domnului Hristos, tot aşa botezul lui este premergător botezului creştin. Prin botezul Sfântului Ioan se întărea conştiinţa păcătoşeniei şi conştiinţa nevoii de iertare de păcate şi de schimbare a vieţii. El chema la pocăinţă pe toţi oamenii, indiferent de rang, de poziţia socială sau de vârstă. Pocăinţa pe care o cere Sfântul Ioan Botezătorul nu este doar un regret de ordin psihologic, ci o schimbare a felului de a fi. Sfântul Ioan predică un botez în perspectivă etică, morală, arătând că după el vine Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Ce va boteza cu Duh Sfânt. Prin botezul creştin noi primim pe Duhul Sfânt, iertarea păcatelor, dar şi înfierea prin har în iubirea lui Dumnezeu Tatăl prin lucrarea Duhului Sfânt. Nu ştim sigur dacă botezul Sfântului Ioan oferea iertarea păcatelor, dar este clar că acest botez era spre pocăinţă. El boteza cu apă spre pocăinţă, întru iertarea păcatelor. De aceea, unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii au spus că botezul lui Ioan era doar o pregătire pentru iertarea păcatelor. Iertarea propriu-zisă a păcatelor se dăruieşte prin botezul adus de Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Vasile cel Mare spune că botezul Sfântului Ioan este începutul botezului, iar botezul creştin este desăvârşirea botezului. Ce anume se dăruieşte prin botezul creştin diferit de botezul Sfântului Ioan? Se dăruieşte Duhul Sfânt. Botezul lui Iisus în Iordan este temelia botezului creştin. Ceea ce trebuie să reţinem ca esenţial este faptul că în botezul creştin săvârşit în numele Preasfintei Treimi nu se dăruieşte numai iertarea păcatelor, ci şi înfierea prin har. Botezul de la Iordan este folosit de Sfântul Ioan Botezătorul şi pentru a-L prezenta mulţimilor pe Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pentru a mărturisi despre El că este superior lui, deoarece Domnul Hristos va boteza nu doar cu apă, ci şi cu Duh Sfânt. În ceea ce priveşte arătarea Duhului Sfânt în chip de porumbel la Botezul Domnului, aşa cum porumbelul lui Noe arăta celor din corabie că a trecut potopul şi Dumnezeu doreşte să salveze lumea, tot aşa vedem acum că Duhul Sfânt ia formă de porumbel, ca să ne arate că potopul lui Noe a fost o prefigurare a botezului creştin, în care omul păcătos moare păcatului pentru a învia la o viaţă sfântă şi veşnică. Duhul Sfânt se manifestă în forme multiple, tainice, dar niciodată nu ia un chip de om, distinct de chipul uman al lui Iisus, pentru că este adânc ascuns în chipul uman al lui Iisus Hristos. El doreşte ca fiecare creştin botezat să ajungă la asemănarea cu Iisus Hristos, şi după cum spun Sfinţii Părinţi, Fiul este chipul Tatălui, iar Duhul este chipul Fiului, lucrător împreună cu Fiul

(†) TĂIEREA ÎMPREJUR CEA DUPĂ TRUP A DOMNULUI

0
0
1 ianuarie
Cea dintâi sărbătoare a acestei zile este Tăierea Împrejur cea după Trup a Domnului. Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naştere şi această tăiere împrejur era simbolul credincioşiei, al alegerii şi al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu şi un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia Lui şi a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel arată că prin Iisus Hristos s-a schimbat tăierea împrejur cea trupească într-o tăiere împrejur duhovnicească, ce începe prin botezul în moartea şi învierea lui Hristos. Tăierea împrejur cea duhovnicească, nu cea trupească, contează acum. Hristos a făcut-o pentru a arăta că S-a născut sub Lege, că respectă Legea, dar apoi o desăvârşeşte prin învăţătura şi lucrările Sale sfinţitoare, minunate. De ce nu se tăia împrejur copilul de parte bărbătească la vârsta de şapte zile, ci de opt zile? Se ştie că numărul şapte este o cifră sfântă la evrei. Pentru că cifra opt nu mai reprezintă lumea aceasta, ci reprezintă ziua veşniciei. Prin acest fapt se arată, ca şi la sărbătoarea Hanuka, unde se aprind opt lumânări, nu şapte, destinaţia oricărui om credincios de a moşteni viaţa veşnică. Deci cine se naşte şi în ziua a opta primeşte un nume, acela are un nume pentru veşnicie, nu doar pentru istorie. Destinaţia finală nu este istoria, ci viaţa veşnică. În afară de Tăierea împrejur a Domnului, mai avem astăzi pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, trecut la Domnul la 1 ianuarie 379 şi începutul Anului Nou calendaristic. Evanghelia citită în această zi la Sfânta Liturghie are legătură cu toate cele trei sărbători enumerate mai sus. Ea ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos sporea cu înţelepciunea, cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Această sporire duhovnicească este concluzia şi centrul semnificaţiilor spirituale ale acestei Evanghelii. Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 12 ani are o înţelepciune neobişnuită pentru vârsta lui biologică. El merge cu Maica Domnului şi cu dreptul Iosif, împreună cu rudele lor, în fiecare an la Ierusalim, potrivit tradiţiei iudaice. Merg la templu pentru a se închina şi pentru a serba Paştile. Această călătorie la Ierusalim arată semnificaţia duhovnicească a templului, locul unde prezenţa lui Dumnezeu este cea mai intensă şi mai directă faţă de poporul ales. Templul, însă, era o preînchipuire sau o prefigurare a Persoanei însăşi a Mântuitorului Iisus Hristos. După cum într-un spaţiu definit material prin construcţie locuieşte Dumnezeu, tot aşa în Omul Iisus Hristos este prezent Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic. În textul apostolului sărbătorii, Sfântul Apostol Pavel afirmă că „în Iisus Hristos locuieşte trupeşte plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) infinite, necuprinse, mai presus de înţelegere. Deşi trupul este limitat, în el locuieşte dumnezeirea cea necuprinsă cu vederea, cu simţurile şi cu înţelegerea. „Templul era prefigurarea sălăşluirii lui Dumnezeu printre oameni şi mai ales prezenţa plinătăţii lui Dumnezeu-Fiul în umanitatea pe care El a asumat-o şi a împropriat-o. Templul era casa sfântă care Îl prevestea, Îl prevedea pe Cel Unul Sfânt, Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat din iubire pentru oameni. În El sunt unite pentru veşnicie dumnezeirea şi omenitatea. De aceea, când Mântuitorul S-a apropiat de Sfintele Sale Pătimiri, a zis: «Dărâmaţi acest templu şi în trei zile Eu îl voi rezidi». Prin aceasta El a făcut legătura între unicul templu al poporului evreu şi templul Trupului Său. Prin intermediul Trupului lui Hristos, care devine şi izvor al trupului Său tainic care este Biserica, se vede legătura dintre templul Vechiului Testament şi Biserică. Templul prefigura întruparea lui Hristos, sălăşluirea lui Dumnezeu în umanitate şi, în acelaşi timp, preînchipuia Biserica lui Hristos, adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi şi sălăşluirea harului lui Dumnezeu în toţi cei botezaţi”. Astfel, templul acesta explică de ce la sfinţirea unei biserici ortodoxe mai întâi se citeşte rugăciunea lui Solomon de sfinţire a templului din Vechiul Testament. Dar şi templul din Vechiul Testament, şi biserica nou-sfinţită reprezintă taina mare a unirii lui Dumnezeu cu oamenii prin Iisus Hristos. În acest templu vin pelerinii evrei, printre care şi Pruncul Iisus împreună cu mama Sa şi cu Iosif, socotit în popor ca tatăl lui Iisus. După ce ajung acasă constată Maica Domnului şi Iosif că, în vârstă de 12 ani, Copilul nu se află printre copiii rudelor şi vecinilor care au fost la templu. S-au îngrijorat şi s-au întos la Ierusalim, căutându-L trei zile. Nu l-au găsit decât a treia zi, în templu, ascultând şi întrebând pe cărturari, pe învăţătorii de lege, care o viaţă întreagă au studiat legea, şi prorocii. Toţi se mirau de răspunsurile Lui, cum un copil de 12 ani cunoaşte Sfintele Cărţi toate pe de rost, şi înţelesurile acestora, şi explică în mod lămurit cele mai dificile locuri din Sfânta Scriptură. Când Maica Domnului L-a văzut pe Copilul Iisus între învăţaţii Legii, a rămas uimită şi a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Eu şi tatăl tău, Iosif, te-am căutat. Şi am fost îngrijoraţi”. Pe neaşteptate, Copilul de 12 ani a răspuns: „De ce trebuia să Mă căutaţi? Nu ştiaţi că se cuvenea ca Eu să fiu întru cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2, 49). Ei nu au înţeles cuvintele acestea, dar Maica Domnului le păstra în inima ei. La vârsta de 12 ani, Copilul Iisus avea conştiinţa că Tatăl Său nu este dreptul Iosif, ci Tatăl ceresc, că El este Fiul lui Dumnezeu făcut Om din iubire pentru oameni şi că familiaritatea cu Tatăl din ceruri este una veşnică, iar templul este considerat casa lui Dumnezeu şi se cuvenea ca El să fie întru ale Tatălui din ceruri. Darurile Tatălui din ceruri ca pregătire pentru primirea lui Mesia sunt Sfintele Scripturi şi casa Domnului sau Templul Sfânt din Ierusalim. Toate Îl preînchipuiau şi Îl binevesteau tainic pe El, pe Hristos, Dumnezeu-Cuvântul prezent, cu Sfintele Scripturi şi pe Dumnezeu întrupat prezent în templu, pentru că acesta din urmă prefigura Trupul Său. Când El tâlcuia cuvintele Scripturii în sensul cel mai profund şi cuprinzător, o făcea pentru că El a scris Scripturile prin Duhul Sfânt. Dumnezeu-Cuvântul cel Veşnic prin Duhul Sfânt a inspirat pe autorii cuvintelor Sfintelor Scripturi, dar de fapt autorul Sfintelor Scripturi este El, Dumnezeu-Cuvântul. Aceasta s-a confirmat după Învierea Sa, când ucenicilor Luca şi Cleopa, sub forma unui pelerin necunoscut, le-a tâlcuit Scripturile, Legea lui Moise, Prorocii şi Psalmii, arătându-le acestora locurile din Scriptură unde se vorbeşte despre El. Acesta este înţelesul profund al răspunsului Copilului Iisus de 12 ani din Nazaret, că „se cuvenea să fiu întru cele ale Tatălui Meu”, în casa Domnului şi în cuvântul Domnului. Evanghelia pune accentul pe creşterea sporită într-un ritm neobişnuit cu înţelepciunea şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, adică arătarea înţelepciunii dumnezeieşti, veşnice, în mod progresiv, dar mai rapid decât în mod obişnuit.

Corala „Cantores Amicitiae” a Consevatorului ieşean - o poveste despre succes

0
0

Corala „Cantores Amicitiae” a Consevatorului ieşean a oferit publicului un concert de excepţie duminică, 16 decembrie, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din municipiul Iaşi. Alături de „Cantores Amicitiae”, publicul a călătorit în toată lumea prin intermediul repertoriului vast care a cuprins o serie de colinde româneşti, apoi câteva colinde reprezentative din Spania, Italia, Franţa, Austria, SUA şi nu numai. „Cantores Amicitiae” - cântăreţii prieteniei, au impresionat şi de această dată prin talent, energie şi o bună dispoziţie molipsitoare, iar reacţia din partea publicului, care a făcut neîncăpătoarea Sala Mare de Spectacole de la Ateneul din Tătăraşi, a fost firească: mii de zâmbete, aplauze şi entuziasm. Vocile angelice, pline de căldură, ne-au transmis pe de o parte bucuria muzicii pure, iar pe de alta, ne-au introdus în spiritul sărbătorilor de iarnă: ne-au îndemnat să ne deschidem inimile, să fim buni, să ne bucurăm şi să dăruim.
Parcursul muzical al Coralei „Cantores Amicitiae”
Format în 1976, când a debutat pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, apoi evoluând pe scena Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Corul de cameră „Cantores Amicitiae” s-a impus pe scena muzicală românescă, dobândind un loc propriu. Populariatea corului s-a extins cu rapiditate. Când „Cantores” a ajuns prima dată în Austria, în 1978, presa austriacă scria că românii au adus „sonorităţi cu totul diferite, impresionante sonorităţi pierdute, dar şi veselia cântecelor populare”. Membrii „Cantores” au fost şi sunt majoritatea studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, dar printre ei se găsesc şi studenţi de la Teologie, Politehnică, Medicină sau Arte Vizuale, tineri cu calităţi vocale deosebite. În cei peste 40 de ani de existenţă, în cor au cântat şi s-au format peste 400 de studenţi, iar unii dintre ei sunt în prezent muzicieni sau muzicologi.
Merită menţionat un aspect, care poate e şi de la sine înţeles având în vedere că vorbim despre un cor studenţesc, şi anume că la fiecare 4 ani componenţa grupului se schimbă, corul se înnoieşte şi de fiecare dată prof. univ. dr. Nicolae Gîscă, cel care a fondat, a dirijat şi s-a îngrijit în permanenţă de acest cor, o ia de la capăt şi formează neobosit generaţie după generaţie. Doctor în muzică al Universităţii de Muzică din Bucureşti, profesor eminent al catedrei de dirijat coral al Conservatorului ieşean şi dirijor în peste 1.000 de concerte simfonice, camerale şi corale, Nicolae Gîscă este mentorul unui număr impresionant de corişti şi dirijori de cor.
Prin precizie şi fineţea interpretării, „Cantores” este laureat a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de prestigiu, desfăşurate la Viena, Linz, Varna, Montreux, Elsenfeld, Tampere şi nu numai, a realizat o serie de turnee de succes în Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Spania şi SUA şi a realizat numeroase înregistrări pentru radio, televiziune şi case de discuri din Ţară şi de peste hotare.
După cum se poate observa, „Cantores Amicitiae” înregistrează o vastă activitate muzicală ce s-a sedimentat de-a lungul celor 42 de ani de existenţă, devenind una dintre cele mai apreciate corale studenţeşti. La împlinirea a 40 de ani de activitate, în 2016, Corul de cameră „Cantores Amicitiae” a susţinut un concert aniversar extraordinar în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, concert intitulat sugestiv „40 de ani de călătorii muzicale pe meridianele globului”. Aşa cum afirma şi prof. univ. dr. Nicolae Gîscă în cadrul concertului de duminică, Corul „Cantores Amicitiae” călătoreşte anual prin lume, iar când îşi termină turul european, revine acasă, la Iaşi, pentru Concertul de Colinde ce a devenit tradiţie în cele 4 decenii.

Categorie:


Concert extraordinar de Centenar la Casa de Cultură Topliţa: „România Intemporel”

0
0

În ajun de 1 Decembrie, românii din municipiul Topliţa şi împrejurimi au asistat la un concert extraordinar la Casa de Cultură Topliţa: „România Intemporel”, intitulat astfel de Grupul „Traffic Strings”, concert care a propus publicului un mod de a sărbătorii Centenarul şi Ziua Naţională prin muzică. Spectacolul a reunit muzicieni de talie naţională şi internaţională, într-o seară dedicată exclusiv muzicii folclorice, corale şi clasice româneşti. Seara a început cu un cuvânt din partea primarului de Topliţa, ing. Stelu Platon, şi a profesorului Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural din municipiu. În prima parte a concertului, publicul a audiat piese din repertoriul Ansamblului Profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa. Orchestra condusă de Bodor Lorand a acompaniat pe rând soliştii din ansamblu: Ciprian Ilie, Dragomir Raita, Carmen Cujbă-Antal, Alexandru Olteanu şi Livia Harpa. Concertul a continuat cu evoluţia Corului „Arhanghelii” al Casei de Cultură Topliţa, condus şi dirijat de Alin Negrea. Corul a împlinit anul acesta 10 ani de activitate, timp în care a adunat numeroase participări la festivaluri şi la diferite activităţi culturale, precum şi multe premii naţionale. „Acest cor este o mândrie a oraşul nostru”, spunea profesorul Costel Cristian Lazăr.
A doua parte a concertului a fost rezervată invitaţilor speciali: instrumentiştii din Grupul „Traffic Strings” din Bucureşti, care au concertat pentru a doua oară pe scena Casei de Cultură din Topliţa. Programul propus de „Traffic Strings” în recitalul cameral intitulat „România Intemporel”, a început cu Enescu şi s-a terminat cu Porumbescu, iar prin asta cred că se înţelege totul, având în vedere că vorbim despre doi dintre titanii muzicii clasice româneşti. „Traffic Strings” a stilizat şi adaptat stilului propriu compoziţii precum „Rapsodia Română” op. 11, nr. 1 şi nr. 2 de George Enescu, „Suita balcanică medievală” a lui Dimitrie Cantemir, „Gnossienne” de Erik Satie, „Balada” lui Ciprian Porumbescu, „Dansuri româneşti” de Bela Bartok şi „Concert pentru orchestră de coarde”, partea a treia - „Rondo” a lui Paul Constantinescu.
Prin acest recital, instrumentiştii au căutat să propună o sinteză de piese româneşti semnificative pentru îmbinarea tradiţiei muzicale populare cu muzica cultă, într-un limbaj muzical propriu, autentic şi actual. În fapt, asta caracterizează muzica Grupului „Traffic Strings”. În cadrul concertului „România Intemporel”, instrumentelor de coarde li s-a alăturat naiul şi fluierul. „În varianta „Traffic Strings”, folclorul românesc îşi păstrează conotaţiile semantice care ne confirmă celor mai mulţi dintre noi apartenenţa la spaţiul mioritic, dar, în acelaşi timp, vom încorpora virtuozitatea şi abilităţile dobândite asupra instrumentelor, ca muzicieni de muzică clasică, în vâltoarea dinamică şi captivantă caracteristică interpretării folclorului nostru. (…) Suntem muzicieni de formaţie clasică, însă ne face mare plăcere să câtnăm şi folclor pentru că ăştia suntem noi, românii, şi asta ne caracterizează”, afirma Lucian Moraru, fondatorul grupului, care la fiecare concert este şi moderator şi împarte cu generozitate publicului date din istoria muzicii şi informaţii despre lucrarea şi compozitorul ce urmează a fi audiat. Alături de „Traffic Strings” publicul nu asista doar la un recital, ci la o lecţie completă de muzică. Dintr-o întâlnire cu „Traffic Strings” ai mereu ceva de învăţat.
Grupul „Traffic Strings” are în componenţă câţiva dintre cei mai valoroşi instrumentişti din România în momentul de faţă şi a câştigat o reputaţie internaţională prin susţinerea unor turnee în Europa şi America de Nord. Concertele lor se caracterizează prin intensitate, virtuozitate instrumentală şi creativitate. Programul concertului „România Intemporel” a mai fost prezentat, în luna iunie a.c., în Parcul Colţea din Capitală şi, recent, în „Aula Magna” a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Categorie:

Cinematograful „Călimani” Topliţa s-a redeschis şi aşteaptă public cinefil cât mai numeros

0
0

Cinematograful „Călimani” din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, s-a redeschis după mulţi ani, iar cinefilii sunt aşteptaţi să vizioneze în 2D sau 3D unele dintre cele mai noi filme care rulează în momentul de faţă în cinematografele din Ţară. Primăria Municipală, Consiliul Local Topliţa şi SC Cine&Film Concept SRL au făcut posibil acest lucru. Redeschiderea cinematografului din Topliţa este un eveniment important pentru cinefilii din această zonă de nord a judeţului, cu atât mai mult cu cât au trecut ani buni de când au putut viziona ultima oară un film în oraşul lor. Dovadă că publicul din Topliţa şi localităţile învecinate s-a bucurat de această veste este faptul că miercuri, 5 decembrie 2018, sala a fost plină la toate proiecţiile. Cinefilii au făcut cunoştinţă cu sala de cinema modernizată în totalitate, care acum beneficiază de confort şi tehnologie performantă 3D, proiector Barco 2K, un sistem audio de ultimă generaţie şi ecran Silver Screen.
Redeschiderea Cinematografului „Călimani” a fost marcată prin proiecţia de gală a comediei româneşti „Pup-o, mă!”, începând cu ora 15, în prezenţa unor actori din distribuţie şi a unor membri din echipa de producţie, care s-au arătat dornici de interacţiune. Miercuri şi joi au avut loc patru proiecţii ale comediei, despre care se spune că este cea mai tare comedie a anului, la care publicul a avut ocazia să se uite împreună cu protagoniştii şi producătorii Alin Panc, Alexandru Pop (Văru Săndel), scenaristul Salex Iatma şi regizoarea Camelia Popa. Înainte de proiecţia de gală, actorii şi primarul municipiului Topliţa, ing. Stelu Platon, au rostit câteva cuvinte publicului, precum şi îndemnul de a veni cât mai des la film. Despre „Pup-o, mă!”, actorii spuneau că este o comedie ardelenească ce caută să arate viaţa la ţară din această zonă, aşa cum e ea şi că au încercat un nou tip de film. Comedia împleteşte situaţiile comice cu nenumăratele încurcături în care se amestecă personajele. Din distribuţie mai fac parte Cosmin Seleşi, Constantin Cotimanis, Cătălina Grama şi Alexa Tofan.
În intervalul 5-11 decembrie, publicul poate viziona, printre altele, trei filme în premieră: Grinch (3D dublat în română), Mortal Engines (3D subtitrat) şi Robin Hood (2D subtitrat). Sunt planificate patru proiecţii pe zi, iar în weekend şase. Cinema „3D Călimani” vă aşteaptă la film!

Categorie:

Eveniment editorial deosebit - lansarea volumului „Eroica îndârjire”, de scriitorul topliţean Ilie Şandru

0
0

Profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, „o voce puternică a unei conştiinţe lucide care scrutează adâncurile istoriei”, după cum afirma Nastasia Sârbu, a lansat o nouă carte, ca un dar de Centenar pentru cititorii pasionaţi de istorie şi literatură. Volumul „Eroica îndârjire. Evocare romanţată a eroismului românesc, la Centenarul Marii Uniri: 1918-2018”, recent ieşit de sub tiparul Editurii „Vatra Veche” din municipiul Târgu-Mureş, a fost lansat vineri, 28 noiembrie 2018, în Sala de Consiliu a Primăriei Topliţa, judeţul Harghita. Aceasta este a 23-a carte ce poartă distinsa semnătură a profesorului Ilie Şandru.
Cuvântul de deschidere şi o amplă expunere despre contextul istoric asupra căruia se concentrează autorul în noua sa carte, au venit din partea prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa. „Era firesc ca în acest an jubiliar, domnul profesor să ne pună în faţă o nouă carte cu subiect istoric. Scriitorul Ilie Şandru, care dispune de un talent literar propriu şi de bogate cunoştinţe în domeniul istoriei, se apleacă ori de câte ori are ocazia asupra acestui subiect: istoria naţională. Dar nu cred că putem pe deplin înţelege ce ne propune autorul dacă nu înţelegem contextul istoric”, spunea, printre altele, Costel Cristian Lazăr. Pentru a contura acest cadru istoric pentru audienţă, profesorul de istorie Costel Cristian Lazăr a vorbit despre România şi Primul Război Mondial, despre pregătirea Unirii şi, mai ales, despre elitele care au facut-o posibilă: elita militară, elita ecleziastică şi intelectualii vremii. Profesorul Lazăr spunea că Unirea a fost posibilă prin marea mişcare a maselor, însă ceea ce a pus masele în mişcare au fost elitele.
Prof. Viorica Macrina Lazăr, directorul Bibliotecii Municipale „George Sbârcea” Topliţa, a susţinut o prezentare despre omul, profesorul şi scriitorul Ilie Şandru şi despre noua apariţie editorială. „Ilie Şandru vine către noi cu toate instrumentele ce ţin de studiu: judecată, imaginaţie şi talent. În noua sa carte, scriitorul prezintă o istorie romanţată a întâmplărilor de acum un secol. Pe parcursul istorisirii, autorul prezintă simţămintele oamenilor de atunci, aflăm despre gândurile şi frământările lor. Ilie Şandru prezintă nu numai etapele ce au culminat cu realizarea Unirii, ci şi fenomenul. Cartea ce ne-o propune este una uşor de lecturat, descriptivă şi revelatoare. Bun cunoscător al istoriei naţionale, autorul ne aduce o carte, pe de o parte, bogată în informaţii, iar pe de alta, autentică. Autenticitatea e dovedită de dialoguri şi de construcţia unor scene ce reconstituie momentele istorice. Sub pana prozatorului Ilie Şandru, eroii români se transformă în personaje însufleţite, care cred şi se tem. Prin intermediul creaţiei sale, Ilie Şandru ne apare ca un recuperator al istoriei. Mesajul său către contemporani nu este acela de a găsi un refugiu în istorie şi de a respinge prezentul, ci de a înţelege însemnătatea faptului istoric”, spunea prof. Viorica Macrina Lazăr. La final, directorul Bibliotecii Municipale Topliţa i-a înmânat scriitorului Ilie Şandru o diplomă de onoare din partea instituţiie pe care o conduce.
A urmat cuvântul din partea scriitorului. „Trăim un mare eveniment de a cărui importanţă istorică poate nu ne dăm încă seama. Din păcate, îl trăim dezbinaţi din punct de vedere social şi politic. În ceea ce mă priveşte, am încercat să dau tot ce am putut şi cum am putut mai bine prin aceste cărţi. Pentru noi, acest eveniment istoric este cu atât mai important cu cât nu vom mai prinde un al doilea Centenar. (…) În primăvară lansam cartea Basarabia iarăşi şi iarăşi. Eroica îndârjire, o istorie romanţată cu dialoguri, este o continuare a acesteia. Am fost întrebat, zilele trecute, ce semnifică titlul pe care l-am ales. Am răspuns simplu: fără eroica îndârjire este greu de crezut că azi ar mai fi existat România. Puţine popoare din Europa au renăscut din propria cenuşă, iar unul dintre aceste popoare este Poporul Român”, afirma profesorul Ilie Şandru.
Scriitorul recurge la talentul său literar, pe care îl îmbină cu bogatele cunoştinţe din domeniul istoriei, iar rezultatul este o naraţiune ce prinde viaţă pe parcursul lecturii. Acest aspect îi caracterizează opera. Din public au venit cuvinte şi gânduri de apreciere şi recunoştinţă pentru profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, pentru opera domniei sale şi pentru tot ceea ce oferă prin intermediul acesteia contemporanilor şi urmaşilor. Viorica Macarie spunea: „Ilie Şandru - învăţător, apoi profesor, ziarist şi scriitor este un om de cultură, un om între oameni şi un exemplu în comunitate”. Prof. Victoriţa Croitor i-a adresat cuvinte de mulţumire: „Dacă e ceva pentru care trebuie să vă mulţumesc este pentru faptul că de fiecare dată când mă invitaţi la o lansare, mă opriţi din vâltoarea lucrurilor zilnice pentru a lua parte la lecţii şi pagini de istorie. Iar asta este minunat şi vă mulţumesc”. În final, a luat cuvântul şi părintele Alexandru Filip, de la Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Topliţa fost elev al profesorului Ilie Şandru, pentru a-şi exprima admiraţia şi bucuria de a-i fi contemporan.

Categorie:

Rezoluţia Organizaţiilor PNL din Regiunea Centru, aprobată în şedinţa regională de la Alba-Iulia

0
0
Comunicat de presă

Vineri, 14 decembrie 2018, reprezentanţi ai PNL Covasna au participat la Alba-Iulia la şedinţa regională unde a fost aprobată Rezoluţia Organizaţiilor PNL din Regiunea Centru. Proiectele adoptate cu această ocazie reprezintă, de fapt, soluţia liberală pentru dezvoltare în judeţele din Centrul României.
La întâlnire au participat peste 250 de reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene ale PNL din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. În cadrul reuniunii a fost analizat Master Planul de Transport al României, document strategic ce prioritizează investiţiile în infrastructura naţională pe următorii 15 ani. Participanţii au convenit că investiţiile publice în infrastructură sunt vitale pentru a clădi o economie stabilă şi performanţă. Rezoluţia a fost semnată în numele delegaţilor organizaţiilor judeţene de următorii:
- Mircea Gheorghe Hava - preşedinte PNL Alba
- Adrian Ioan Veştea - preşedinte PNL Braşov
- Stelian Olimpiu Floroian - preşedinte PNL Covasna
- Sebastian Victor Buzilă - preşedinte PNL Harghita
- Cristian Chirteş - preşedinte PNL Mureş
- Raluca Turcan - preşedinte PNL Sibiu
Investiţiile propuse în cadrul sectorului rutier cuprind 5 autostrăzi construite până în anul 2030 în lungime totală de 638,30 km, un drum expres construit în lungime de 124 km, 3 variante de ocolire construite pentru oraşele Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc şi Sighişoara în lungime de 40,10 km, 4 drumuri transregio reabilitate şi modernizate în lungime de 500 km şi 2 drumuri turistice reabilitate şi modernizate în lungime de 222 km. Pe lângă acestea, PNL Covasna a propus reabilitarea DN 13E Întorsura -Buzăului - Barcani - Zagon - Covasna în lungime de 34 km. Drumul face legătura dintre partea de sud a judeţului Covasna şi alte judeţe limitrofe, cu staţiunea balneoclimaterică supranumită şi oraşul celor o mie de izvoare - Covasna.
În cadrul sectorului feroviar este prevăzută reabilitarea a peste 500 km de cale ferată; pentru regiunea Centru vor fi implementate 11 proiecte având o lungime totală de peste 1050 km. Pentru capitolul Aeroporturi, s-a decis promovarea includerii proiectului privind construcţia Aeroportului Braşov în Master Planul General de Transport al României ca proiect prioritar, document transmis Consiliului Judeţean Braşov.
Important este faptul că toate aceste proiecte se vor regăsi în Programul de Guvernare al PNL, program ce va fi adus la cunoştinţa populaţiei odată cu începerea campaniilor electorale pentru alegerile ce vor urma.

Categorie:

Prin fotbal spre autonomia secuiască!

0
0

Încep să-i cred pe cei care afirmă că în România totul este posibil. Şi nici nu te mai poţi mira măcar dacă e aşa. Fiindcă în ultimele trei decenii, de când Ţara noastră se zice că a devenit „stat de drept”, s-au întâmplat atâtea „minunăţii”, încât nu ne mai putem mira de nimic. Nu, fiindcă ştim că după cele de acum vor veni altele şi mai ceva decât cele care au fost.
Şi-atunci am devenit imuni. Nu ne mai miră nimic, nu ne mai pasă de nimic. Când auzi că s-a întâmplat ceva, respectiv o altă „minunăţie”, te opreşti, te gândeşti o clipă, după care îţi vine să zici „las că-i bine”! Precum un personaj dintr-o nuvelă a scriitorului basarabean Ion Druţă, a cărui noră era rusoaică şi nu ştia nicio boabă românească, după cum el, socrul său, răzăş moldovean, nu ştia deloc ruseşte. Aşa că nora sa, când mergea la el în vizită, îi vorbea în limba ei natală. Când mai făcea câte o pauză, să-şi mai tragă sufletul, atunci şi bătrânul avea timp să spună două vorbe: „las că-i bine”! Fiindcă nu înţelegea nimic din spusele nurorii sale. Probabil asta se urmăreşte, să nu mai înţelegem nimic din ceea ce ni se întâmplă, pentru ca apoi, când, în sfârşit, ne vom trezi „din somnul cel de moarte…!”, să fie prea târziu.
Cam aşa şi cu „statul de drept”, dar şi cu „democraţia noastră originală”, două noţiuni care au devenit absolut abstracte pentru toţi românii. Care români au văzut că cele aproape trei decenii în care s-au schimbat câteva zeci de guverne, au adus fiecare cu sine câte un „stat de drept” şi câte o „democraţie originală”, în realitate toate fiind doar palavre, vorbe goale, lipsite de conţinut, un fel de rebusisme, precum şi „celebra” găselniţă a lui Klaus Werner Johannis: „România lucrului bine făcut”! O idioţenie, lipsită de orice logică.
Aceasta fiind situaţia, românii nu s-au mai mirat când au văzut că în ligile care fac parte din Federaţia Română de Fotbal activează echipe care, după denumirile pe care le au, nu par a fi din România, ci din campionatele altor ţări europene. Mă refer la echipele „Sepsi OSK” din Sfântu-Gheorghe, „Csikszereda” din Miercurea-Ciuc, dar şi la „Hermannstadt” din Sibiu. Şi nu pot să nu mă întreb - şi să întreb! - cum a fost posibil ca Federaţia Română de Fotbal să permită înscrierea în campionatul românesc a unor echipe cu astfel de nume? Probabil, uitându-se dumnealor, cei de la federaţie, peste numele respective, neînţelegând nimic, şi-or fi zis: E bine, domnule. Ce dacă le-au botezat „Sepsi OSK”, „Csikszereda” sau „Hermannstadt”? Supără aceasta pe cineva?
Evident că supără, domnule Burleanu. Nu ştiu dacă pe toţi românii, dar pe românii ardeleni în mod sigur. Fiindcă ei chiar dacă au iertat multe din fărădelegile suferite înainte de 1918, în timpul „Ungariei istorice”, nu le-au uitat. Şi nici nu se pot uita, fiindcă au fost multe şi sălbatice, scrise cu sânge românesc! Cum să poată fi uitate crimele îngrozitoare săvârşite împotriva românilor de către „tribunalele de sânge”, ca organe represive ale statului „naţional” maghiar, în care „minorităţile” formau majoritatea populaţiei fostei „Ungarii milenare”? Cum să uite românii ardeleni „echipele de vânători” ce cutreierau satele româneşti, spre a-i găsi şi pedepsi pe „instigatori”?
Numai că, în realitate, „instigatori” erau toţi cei care, din întâmplare, le ieşeau în cale. Nu conta de erau femei, copii, bătrâni, oameni nevinovaţi. Nu, îi împuşcau pe toţi, fără nicio judecată! Erau „vinovaţi” că se născuseră români! Iar românii trebuiau pedepsiţi, să fie suprimaţi, astfel ca „în Ardeal să rămână o singură naţionalitate, cea maghiară, naţiunea sângelui meu”!
Cum să uite cineva cimele abominabile săvârşite de secui asupra locuitorilor paşnici din oraşul martirizat Reghin, la 1848, când descreieratul maior Zeik Dominic urla din toate puterile: „Unde nu aţi prădat, prădaţi! Unde nu arde, aprindeţi!”.
Sunt doar câteva crâmpeie din istoria însângerată a Ardealului, scrisă cu lacrimile şi cu sângele zecilor de mii de români martirizaţi. Dar nu cumva să creadă cineva că generaţiile de astăzi ale maghiarilor au renunţat la vechiul vis, pe care cei din trecut l-au visat: refacerea prin orice mijloace a „Ungariei milenare”. Cei care au fost nevoiţi să semneze Tratatul de la Trianon, în realitate nu au recunoscut acest tratat şi au lăsat, cu limbă de moarte, pentru cei din viitor, să nu recunoască niciodată Ardealul românesc!
Aşa-zisa „autonomie secuiască” pe care o trâmbiţă „secuii” de azi, deveniţi „secui-maghiari”, nu este altceva decât o „arie” dintr-o „operă” revizionistă cu bătaie lungă, al cărei final trebuie să fie refacerea „Ungariei istorice” între hotarele căreia să se afle şi Ardealul! Acelaşi lucru se urmăreşte şi prin fotbal. Prin cele două echipe cu nume străine de vocabularul românesc (denumirile lor fiind cu rezonanţe istorice), nu fac altceva decât să contribuie la susţinerea ideilor revizionismului contemporan. S-a ajuns şi la amestecul direct al Budapestei pentru susţinerea financiară a acestor echipe, drept recompensă pentru că au învins una sau mai multe echipe româneşti. Iar aşa-zisa „galerie” nu este altceva decât o trupă de gălăgioşi cu îndemnuri revizioniste. Oare chiar nu vede nimeni aceste lucruri? Şi s-ar mai putea vedea de unde provin fondurile băneşti ale echipelor „Csikszereda” şi „Sepsi OSK”, care i-au permis, mai ales celei din urmă, să aducă atâţia jucători de valoare, străini, care, sunt convins, sunt doriţi de oricare echipă românească din prima ligă.
În acest fel, cum s-ar spune, ei tac şi fac. Profită de toată toleranţa noastră pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit O declară chiar ei: „Ne folosim de toate mijloacele; nu avem ce pierde, ci numai de câştigat avem. Trăim cu amintirea dominaţiei din trecut pentru dominaţia care are să ne revină”. În numele acestui crez le fac pe toate. Fiindcă ei au văzut că „în statul român se pot face multe” şi au ajuns la convingerea că este un sat fără câini, atunci au zis: „Să-i dăm drumul, că putem trece şi la obrăznicia aceasta”. Aşa era în 1928, când Emil Dandea spunea aceste cuvinte în Parlamentul României. Aşa este şi azi, fiindcă obrăzniciile ungurilor nu se vor sfârşi niciodată!
*
E drept. În privinţa echipei „Hermannsdadt”, lucrurile stau cu totul altfel. Populaţia de origine germană, atâta câtă a mai rămas prin România, nu urmăreşte astfel de idei revizioniste. Saşii s-au simţit bine la noi, fiindcă au făcut şi ei parte dintre naţiunile favorizate ale Ardealului încă din vremea în care au venit aici. Însă nici ei nu au avut o comportare loială faţă de români. Nici chiar faţă de cei din Mărginime, cărora le-au luat pământurile cele mai bune şi munţii.
Edificatoare, din acest punct de vedere, este comportarea saşilor bistriţeni faţă de români, care au dorit să aibă şi ei o biserică în oraş, aşa cum aveau celelalte religii „recepte”: „Dacă acestei prostimi neînfrânate nu i s-a acordat biserică în suburbie, cu atât mai mare greşală ar fi să i se predea biserică în oraş, căci în detrimentul purităţii seculare a naţiunii săseşti ar căpăta pofta să intre aici şi în proprietatea altor case. Au valahii destul cu oratoriul (capela) închiriat şi tolerat în mahala, unde îşi pot celebra liturghia cum vreau, dar de proprietate, fie ea chiar de o palmă, nu poate fi nici vorba, după ce fiecare dintre ei trăieşte pe lângă un stăpân, care îl suferă lângă sine numai pentru ce îi place”.
Atunci când citeşti astfel de lucruri care dovedesc cât de mult îi „iubeau” saşii pe românii ardeleni, nu poţi să nu te întrebi care o fi fost logica după care echipa de fotbal fanion a Sibiului trebuia să se numească „Hermannstadt”? Şi totuşi, pe tricourile jucătorilor se află înscrisul „Primăria Sibiu”! Sună mai frumos „Hermannstadt”? Ori, pe lângă banii Primăriei, poate că în bugetul echipei mai „picură” niscaiva „mărunţiş” şi de la saşii plecaţi demult din Sibiu, care au tot interesul de a păstra, în memoria generaţiilor de azi, vechiul nume de pe vremea când ei erau stăpâni.

Categorie:

Viewing all 3150 articles
Browse latest View live