Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all 3150 articles
Browse latest View live

Duminica Tuturor Sfinţilor

$
0
0

Prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este închinată tuturor sfi nţilor pentru că aceştia, indiferent de chemarea sau misiunea pe care au avut-o în lume, s-au făcut sălaşe vii ale Mângâietorului, care a şi fost trimis ca să-l sfi nţească pe om.
Pentru că acelaşi Duh i-a transfi gurat pe toţi, în această duminică ei sunt prăznuiţi împreună.


CINSTIREA SFINŢILOR

$
0
0

Pe cerul izbăvitor au strălucit mii de sfinţi,
Împletind strâns rugăcinea cu alesele virtuţi,
Au mărturisit credinţa, slăvindu-L pe Dumnezeu,
Propovăduind iubirea şi ferindu-se de rău.

Prooroci, apostoli, mari ierarhi, cuvioşi sau mucenici,
Sunt focare de lumină, cununa Bisericii.
Apărând dreapta credinţă cu preţul vieţii lor,
Stau pe tronul de mărire în preajma îngerilor.

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 5971, 03.05.2010; Titlu: Dalai Lama nu vine în Trei Scaune?

$
0
0

Dalai Lama nu vine în vizită în România în această toamnă. Informaţia a fost publicată în ediţia electronică de sfârşit de săptămână a cotidianului Evenimentul zilei. Biroul de presă al europarlamentarului Tokes Laszlo - cel care a lansat o invitaţie la adresa liderului tibetan - nu are cunoştinţă despre amânarea vizitei preconizate pentru luna septembrie.

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 5976, 08.05.2010, Titlu: Soluţia este autonomia

$
0
0

Stabilitatea pe termen lung a zonei Europei Centrale poate fi obţinută prin intermediul creării formelor de autonomie - a declarat preşedintele comisiei parlamentare cu probleme externe şi privind maghiarii de peste hotare, membru FIDESZ, în localitatea Martely (n.t.: judeţul ungar Csongrad), în cadrul conferinţei de presă ce a urmat după şedinţa Consiliului Maghiar al Autonomiei din Bazinul Carpatic (KMAT).

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 5973, 05.05.2010; Titlu: Numele străzilor din Sfântu-Gheorghe / Români furioşi, Semnează: Vary O. Peter

$
0
0

Mâine, la orele dimineţii, la Primăria din Sfântu-Gheorghe, va avea loc dezbaterea publică legată de modifi cările denumirilor străzilor din oraş. De obicei, la astfel de evenimente, cetăţenii se prezintă în număr neînsemnat, însă, de data aceasta se manifestă un interes deosebit din partea minorităţii locale.

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 5975, 07.05.2010; Titlu: La Sfântu-Gheorghe, dezbatere publică pe ton naţionalist, Semnează: Vary O. Peter

$
0
0

După cum era de aşteptat, în cadrul dezbaterii publice de ieri - organizată preliminar prezentării în faţa plenului consiliului local a hotărârii privind modifi carea denumirilor de străzi - s-a generat o dispută vehementă. Dialogul nu s-a realizat nici de data aceasta, românii revoltaţi faţă de modifi - cările iniţiate nu au fost dispuşi să accepte niciun fel de argument, invocând diferite obiecţii, de la unele naţionaliste până la cele demagogice - deşi idei naţionaliste au venit şi din partea maghiară.

S.O.S., salvaţi spitalele!

$
0
0
Dezastru în sistemul sanitar românesc

În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii FMI, Guvernul României, condus de „Terminatorul” Boc, s-a obligat să închidă 150 până la 200 de spitale din cele 450 existente în ţară şi să taie 9.300 până la 10.000 de paturi din cele existente, masacrând, pur şi simplu, sistemul de sănătate cu paturi, adică unităţile spitaliceşti.

Necesare precizări, pentru luare aminte!

$
0
0
Autor: 
Lazăr Lădariu

Din 1990 încoace, UDMR, profi torul clar al perioadei postdecembriste, în postura mielului care a supt de la toate oile (guvernele) de până acum, a şantajat, a pretins mereu privilegii, şi-a bătut joc de autorităţile române cum a vrut. Au cerut drepturi de natură colectivă, în numele „comunităţii naţionale”, nu individuale, împotriva normelor dreptului internaţional. Şi au primit!


Nu vindeţi interesele naţiunii române!

$
0
0
SUA - România / Romanian Global News, vineri, 21 mai 2010

Într-o scrisoare deschisă adresată senatorilor români şi Preşedintelui României, mai multe organizaţii civice româneşti din ţară şi străinătate, cer ca Legea Educaţiei, în varianta obţinută prin şantaj de către UDMR şi votată de către Camera Deputaţilor, să nu fi e adoptată de Senat sau promulgată de către Traian Băsescu, transmite Romanian Global News.

"Articolul 37 al Proiectului Legii Educaţieie antinaşional şi anticonstituţional"

$
0
0
Deputatul Horia Grama, preşedinte PSD Covasna:
Autor: 
Violeta Caţa

Partidul Social Democrat va ataca la Curtea Constituţională Legea Educaţiei dacă aceasta va fi adoptată de forul decizional în forma actuală, potrivit liderului PSD Covasna, deputatul Horia Grama. Preşedintele PSD Covasna crede, totuşi, că noua Lege a Învăţământului nu va trece de Senat aşa cum este ea creionată în prezent, având multe neajunsuri, dar şi prevederi ce stârnesc controverse.

IPS Ioan, în mijlocul credincioşilor din Sărmaş-Platoneşti

$
0
0
Autor: 
Ilie Şandru

Duminică, 23 mai a.c., cea de a opta duminică după Sfi ntele Paşti, cea a Rusaliilor, care este şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, Înaltpreasfi nţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, s-a afl at în mijlocul credincioşilor din satul Platoneşti, judeţul Harghita.

Mitropolitul Visarion Puiu - contemporanul nostru (XIV)

$
0
0

Concluziile Episcopului Visarion Puiu au rămas deosebit de actuale şi-n domeniul învăţământului. Iată ce-i scria regelui, în august 1930: „... politicianismul pătrunde mereu. În învăţământ a pătruns până a paralizat toată munca şcolilor; o antiteză mai groaznică între învăţătura şcolilor şi ceea ce prezintă viaţa reală viciată politică, nu există nicăieri”.

„Ierusalimul Secuiesc” sau Incriminări antiromâneşti pe banii Uniunii Europene (III)

$
0
0

Cu resentiment, autorul zice că „Biserica ortodoxă de la Bezidu-Nou a fost construită de autorităţile româneşti ca pedeapsă, iar din lipsă de credincioşi nu a mai rămas terminată…” şi că i-a văzut fotografi a „într-un volum din anii ’80, la apogeul dictaturii lui Ceauşescu”, când istoricii români „doreau să ilustreze în acest fel furia profanatoare, demenţa distrugătoare de locaşuri româneşti şi fărădelegile autorităţilor ungare horthyiste”.

Românii timoceni în al doilea război mondial (III)

$
0
0

Singurul ajutor pe care îl puteau spera românii timoceni era cel care ar fi putut veni din partea autorităţilor române. În Consiliul de Miniştri din 1 august 1941, s-a discutat şi problema ajutorării acestor fraţi afl aţi în mare nevoie. O delegaţie a românilor timoceni şi a românilor din Banatul de Vest a fost primită, la 31 iulie 1941, de Mihai Antonescu; i s-a atras atenţia că în aceste zone lipseau zahărul, petrolul, cărbunii şi sarea. Cel care a stat de vorbă şi cu I.

„Nu! Nu! Niciodată! Redobândirea hegemoniei maghiare în Bazinul Carpatic în documente.” Cronologia acţiunilor budapestane şi udemeriste (XII)

$
0
0

Adept fervent şi propagandist al ideologiei rasiste kossuthiene, pentru cel mai mare poet maghiar croaţii, germanii, sârbii şi românii sunt „corbi scârboşi”, „inimi blestemate”, „nemernici”, „cloacă de păduchi”, „ticăloşi”, „escroci”, „hoardă de tâlhari”, „câini sângeroşi” etc. etc., (Petofi Sandor - „Pe viaţă şi pe moarte”, „Deja este duşmanul nostru”, „În ziua de Anul Nou”, în Johann Weidlein „Imaginea germanului în literatura maghiară”, Schorndorf, 1977, pag. 58 -60).


Ardealul pământ românesc (CII)

$
0
0

Condamnarea lui Aurel Popovici

„Pentru a nu dezlănţui însă un scandal politic, ungurii au limitat urmărirea judiciară numai împotriva unuia dintre autorii acestui memoriu, şi anume împotriva doctorului Aurel Popovici.
Condus între baionete de la Predeal la Cluj, ca un simplu borfaş, domnul Popovici a fost condamnat de juriul şovin din acest din urmă oraş, la 4 ani închisoare şi la o amendă de 5.000 fl orini, ceea ce constituia o sumă enormă pentru acele vremuri.

SUTOR, NEC ULTRA CREPIDAM!

$
0
0

După o bârfă care circulă pe internet şi pe care am preluat-o de pe citynews.ro, duminică, 16 mai a.c., falimentatorul României, cel mai mic (la propriu şi la fi gurat) primministru postdecembrist, conştient că deasupra capului şi a carierei lui politice se adună norii potopitori ai revoltelor populare şi că îl vor urmări fulgerele şi trăsnetele celor care nu mai pot suporta tâmpeniile unuia care conduce ţara cu pumnuţul de iască, recte Emil Boc, şi-ar căuta o ieşire onorabilă de pe scena politică românească.

Pe când predarea limbii române în… limba maghiară?

$
0
0
Autor: 
Ilie Şandru

Aşadar, ne-a fost dat să trăim şi s-o vedem şi pe asta: predarea Istoriei Românilor şi a Geografi ei României în limba maghiară!!!
Poate ar fi trebuit puse nu trei semene de mirare, ci cel puţin zece. Dar oricâte semne de mirare s-ar pune, acestea tot nu ar fi sufi ciente ca să marcheze trădarea, cu bună ştiinţă, de către deputaţii aparţinând Puterii, respectiv PD-L, prin votarea Legii educaţiei naţionale. Fiindcă aceasta prevede că predarea Istoriei românilor şi Geografi - ei României se va face în limbile minorităţilor naţionale!

„UDMR donează bani de la bugetul ţării unei asociaţii care luptă împotriva României”

$
0
0
Bogdan Diaconu, vicepreşedinte PC:

Aleşii locali UDMR nu cunosc criza, motiv pentru care donează fonduri de la buget Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Covasna, preocupată, printre altele, cu manifestările dedicate criminalului de război Wass Albert. Primarul oraşului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a donat acestei asociaţii 35.000 de lei din banii Primăriei, pentru a sprijini „manifestări culturale” de genul celor amintite.

Vremea trădărilor

$
0
0
de Cornel Dimovici

Sâmbătă, 22 mai 2010, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din municipiul Sfântu-Gheorghe, a avut loc lansarea romanului Vremea trădărilor, de Cornel Dimovici, apărut la Editura Sigma, Bucureşti, în anul 2010. Autorul, medicul- scriitor Cornel Dimovici, din Germania, şi-a început cariera medicală şi activitatea de creaţie literară în localitatea Comandău, judeţul Covasna, a cărei frumoase peisaje montane şi oameni destoinici i-au rămas apropiate sufl etului său pentru totdeauna.

Viewing all 3150 articles
Browse latest View live