„Siguri de mântuirea care vine din credinţă şi din trăirea ei, nouă ca români, nu ne-a păsat de nimic din ceea ce ni s-ar putea întâmpla în lumea aceasta, precum greutăţi, lupte, lovituri. Toate le-am suportat cu seninătate, cu fruntea luminată de vederea cu duhul a fericirii de dincolo.” (Pr.
Mântuitorul Iisus Hristos, Soarele cel luminos,
Începând lucrarea Sa, în Galileea a mers.
Ziditorul erei noi, Învăţătorul tuturor,
Unea cerul cu pământul ca un bun Izbăvitor.
Lângă malul lacului, întâlni patru pescari,
Curăţindu-şi mrejele sub minunea harului.
Lăsând cele trecătoare, ascultând chemarea blândă,
Cu smerită dăruire, au ales calea cea sfântă.
Prin credinţă lucrătoare L-au propovăduit pe Iisus,
Primind cununa mântuirii şi răsplata-n ceruri, sus.
Începând cu secolul al XIII-lea, mai mulţi membri ai păturii sociale conducătoare a secuimii au urmărit să pătrundă în rândurile nobililor moşieri. Au dobândit, ca prim pas, proprietăţi în cadrul comitatelor, prin donaţii oferite de rege, prin căsătorii sau achiziţii. Ulterior, au încercat să exproprieze şi să treacă în proprietatea lor privată unele teritorii afl ate în proprietatea comună a secuilor. Aceste măsuri au generat opoziţia comunităţilor secuieşti, constituind rădăcinile luptelor sociale.
Duminică (02.05.2010), la Valea lui Mihai (n.t. - judeţul Bihor), a avut loc un forum a cărui temă de dezbatere au constituit-o posibilele forme de autonomie a aşezărilor din Partium cu o pondere a populaţiei de etnie maghiară - a comunicat, ieri, biroul de presă al europarlamentarului Tokes Laszlo.
1. Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, luând act de conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 402/2010 privind aprobarea stemei comunei Ilieni, din judeţul Covasna, publicată în Monitorul Ofi cial nr. 306 din 11 mai 2010, a înaintat Guvernului României o plângere prealabilă considerând că hotărârea respectivă este nelegală, deoarece terminologia utilizată în textul hotărârii privind aprobarea stemei comunei Ilieni - „Ţinut Secuiesc” şi „graniţă” - contravine terminologiei constituţionale şi legale.
Tocmai în trecuta şi frumoasa lună mai, „când rozele-nfl oresc” şi auzeam, peste timp, îndemnul lui Macedonski: „Veniţi, privighetoarea cântă”, guvernanţii noştri ne-au rezervat cea mai mare „surpriză” din perioada interbelică şi de la Al Doilea Război Mondial încoace, cea a curbelor de sacrifi ciu: diminuarea pensiilor cu 15 la sută şi a salariilor bugetarilor cu 25 la sută. O lovitură zdravănă de bâtă în moalele capului românului, tot mai apăsat, tot mai batjocorit!
În istoria neamului românesc, noi, românii, ne-am lovit mereu de trei blesteme ce parcă ne urmăresc perpetuu, blesteme de care nu putem scăpa nici măcar în mormânt. Blestemele se numesc, după caz, trădare, sărăcie şi mizerie. Dintotdeauna, dacă un român se ridica prin propriile forţe şi prin voinţa divină deasupra altora, şi îndrăznea să ridice steagul unui ideal înalt, i se „tăia capul” prin ordin din exterior, cu ajutorul unei mâini trădătoare româneşti. Exemple sunt foarte multe în istorie.
Lansarea micromonografiei Bisericii vechi cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
Duminică, 30 mai 2010, a fost o zi cu totul specială pentru creştinii drept măritori din localitatea covăsneană Chichiş, dar şi pentru cei din împrejurimi, deoarece s-a sărbătorit un eveniment deosebit, şi anume împlinirea a 270 de ani de la ridicarea Bisericii monument istoric cu hramul „Sfi nţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Întâia duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfi nţilor. Este sărbătoarea comună a tuturor sfi nţilor care s-au pierdut în negura veacurilor, s-au uitat, sau ale căror nume au rămas necunoscute.
Statutul Banatului (1918-1919)
Convenţia politică din cadrul Tratatului de alianţă cu Antanta de la Bucureşti, din 4/17 august 1916, prevedea la Art. 3: „Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile monarhiei austro-ungare stipulate şi determinate în Art. 4”. „Art.
„Transilvania e socotită pământ al toleranţei, al libertăţii de conştiinţă”, scrie autorul volumului. Apoi citează pe principele Gabriel Bethlen, care emite un act în numele „votului locuitorilor Transilvaniei locuite de cele trei naţiuni”. Aşadar, nu exista pentru „tolerantul” principe şi pentru „tolerantele” stări naţiunea română, decât „cele trei naţiuni”, zise „mari”, cum am văzut mai sus, de fapt minoritare în Ardeal. Deşi erau majoritari în principat, românii nu participau la vot, la viaţa politică.
Voievozii noştri
nu muriră! Dorm
în secularii arbori
cu ochii mereu deschişi
veghind moşia strămoşească,
gata la tragerea clopotelor
şi din morminte să pornească!
Lipsiţi de articole de primă necesitate, precum sare, petrol, grăsimi şi tutun, românii din Timoc treceau frecvent Dunărea, aprovizionându- se din satele româneşti cu cele necesare. Autorităţile sârbeşti, în acord cu cele germane, au sistat micul „trafi c de frontieră”, luând măsura de a ridica bărcile românilor, „lăsându-le numai pe cele deteriorate, care aproape sunt inutilizabile. Din această cauză, timocenii trec noaptea şi se înapoiază pe înserat, pentru a scăpa de controlul autorităţilor de frontieră vecine, care iau măsuri severe contra celor prinşi”.
- „În Transilvania numai maghiarul poate fi considerat om, iar cu valahii nu poţi - şi nu trebuie - să te porţi altfel decât cu dobitoacele” (contele Denes Eszterhazy. Apud O. Jaszi, Formarea statelor naţionale…, Budapesta, 1912).
- „Care au fost „ideile generoase” ale maghiarilor în timpul cât ei au avut supremaţia asupra poporului român din Transilvania românească, asupra croaţilor, cehilor, slovacilor şi sârbilor? - INTOLERANŢA, NEOMENIA, ASUPRIREA, TEROAREA.” (Milton G. Lehrer, „Ardealul pământ românesc”, Bucureşti, 1944 şi Cluj-Napoca, 1991, pag.
Procesul Memorandum-ului
„Cedând presiunilor cercurilor şovine, guvernul ungar a deschis acţiune publică împotriva autorilor Memorandum-ului, adică a întregului comitet al Partidului Naţional Român, compus din 25 persoane. Erau traşi, astfel, în faţa Curţii represive din Cluj, reprezentanţii întregii populaţii din Transilvania.
Pe banca acuzării stătea întregul popor român din fosta provincie Dacia, rolul de acuzator revenind ungurilor încălcători ai acestei provincii.
S-ar putea crede, naiv cum e uneori românul, că, dacă, în ultimul timp, UDMR a dat sonorul ceva mai mic, şi-a schimbat şi năravul. Eroare! Preocupaţi să-şi impună, deocamdată, punctele de vedere, avantajoase sub semnul discriminărilor pozitive şi al privilegiilor, în votarea articolelor din Legea Educaţiei, au lăsat-o mai moale, doar programatic şi strategic în privinţa aşa-zisului „ţinut secuiesc” şi a altor pretenţii absurde.
În deschiderea şedinţei din luna mai a Consiliului Judeţean Covasna, care a avut loc în localitatea Leţ, preşedintele Consiliului, Tamas Sandor (foto), a subliniat că „locul evenimentului nu a fost ales întâmplător, acesta găzduind în anul 1600 Dieta naţională secuiască, iar în perioada imediat următoare, în acest loc s-au ţinut adunările judeţene din comitatul Treiscaune”.
Prinţul Charles (foto) al Marii Britanii a ales Valea-Zălanului, un cătun „uitat de lume” din judeţul Covasna, cu doar 150 de locuitori, pentru a-şi face o reşedinţă temporară.
Potrivit primarului comunei Malnaş, Kasleder Jozsef, prinţul Charles a cumpărat, în urmă cu câţiva ani, o căsuţă cu două încăperi şi o bucătărie, veche de peste o sută de ani, afl ată la capătul satului, pe care a renovat- o, salvând-o de la distrugere.
Trecând prin lumea zbuciumată către patria eternă,
Un glas blând, un fi or tainic spre Biserică ne-ndrumă.
Împăratul şi Stăpânul, Cel ce luminează drumul,
La ospăţul pocăinţei cheamă unul câte unul.
Masa este pregătită, mulţi refuză cina Sa,
Uitând cât de bun e Domnul şi ce sfântă e credinţa.
Fericiţi cei ce iubesc lăcaşul de închinare,
Aflând har dumnezeiesc şi stea călăuzitoare.
În Raiul duhovnicesc, la cetatea umilinţei,
Ne izbăvim de păcate primind pacea conştiinţei.
