Trăia în Tesalonic în vremea persecuţiilor,
Mucenicul Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Domnind Maximilian, crudul împărat păgân,
Poruncise tuturor să-i distrugă pe creştini.

Ostaşul Domnului Hristos având rang de general,
Se declarase slujitor al cerescului Stăpân.
Eliberându-i pe sclavi, ajutând pe cei sărmani,
Fiind model de dăruire, cununa muceniciei a luat.

Un luptător de neam vandal, puternicul soldat Lie,
Mulţi oameni nevinovaţi, prigonea şi ucidea.
Nestor având mult curaj, la îndemnul lui Dimitrie,
Omorându-l pe tiran, apăra doctrina vie.

Cu răbdare şi nădejde, iubindu-L pe Dumnezeu,
Mărturisind dreapta credinţă, vom slăvi numele Său.
Punând mai presus de toate valoarea sufletului,
Urmând pilda sfinţilor ne vom izbăvi de rău.

Când îmi aduc aminte, Stăpâne, de păcate
Mi-i sufletul ca marea bătută de furtună.
De-atâtea ori în noapte, pe căi întunecate
Am risipit talanţii, în patimă nebună.

Sunt fiul Tău nevrednic, cel mai nevrednic care
Cu sufletul în lanţuri, iertare, Doamne, cere,
Alungă răzvrătirea ce vrea să mă doboare
Şi viaţa mea murdară, prefă-o Doamne-n miere.

Tu care mi-ai dat viaţă şi duhul Tău în mine
L-ai pus în milă adâncă, Iisuse Împărate
Ce-ai tremurat în cuie, în răni şi în suspine
Făclie dă-mi Cuvântul, că ora morţii bate!

Localitatea Araci (Arpătac), judeţul Covasna, este atestată documentar din 1258. În prezent satul Araci aparţine de comuna Vâlcele, care mai cuprinde satele Vâlcele, Hetea şi Ariuşd, sediul administrativ fiind, însă, pe teritoriul satului Araci. Înainte de 1918 (1930) purta numele de Arpătac, aparţinând de plasa Aita-Mare, comitatul Treiscaune, fiind locuit de români ortodocşi şi maghiari de religie evanghelic reformată. Protopopul de Sfântu-Gheorghe, preotul Aurel Nistor, născut în Araci (6 mai 1882 - 28 februarie 1974), scria că denumirea localităţii provine de la cuvintele de origine maghiară „ar” - albie şi „patak” - vale, iar a satului Vâlcele, Elopatak, este compus din elo” - înainte, şi patak - vale, adică gura văii. Sunt date de la învăţătorul austriac Adalbert Ioszep Krickel, care a cercetat satul în 1828, care aminteşte despre renumitele băi din Vâlcele (2 iulie 1828) ca fiind o aşezare iobăgească locuită de români şi maghiari, cu izvoare minerale bogate în „aer fir - bioxid de carbon, urme de fier, var şi săruri minerale - borviz - apă pentru vin. Aceasta amestecată cu vin este acidulată şi după 1/3 de oră se înnegreşte”. La acea dată „satele Hăghig (cap de pod), Araci, Vâlcele şi Budila aveau fântâni cu apă minerală şi aparţineau de comitatul Bolgrodului de Sus (Alba Superioară), iar regiunea alăturată era numită Treiscaune (Haromszek). În 1805, Arpătac era ca organizare bisericească filie cu 70 de familii, cu o biserică, la care slujeau preoţii Iacob Cioflec, hirotonit la 1791, şi Simion Asculan - protopop, înaintaşul lor fiind Gheorghe Cioflec, iar predecesorul lor, Alexandru Cioflec. În perioada 1881-1901 a fost paroh Dionisie Nistor, după care a urmat Aurel Nistor (1903- 1930, 1952-1971). În perioada 28 noiembrie 1926 - 1952, acesta a fost protopop de Sfântu-Gheorghe.
În anul 1910, scria într-o monografie a satului Episcopul Veniamin Nistor, fratele protopopului Aurel Nistor, Araci dispunea de 5.455 jugăre cadastrale, de 1.523 locuitori, în 326 case. Numărul lor scade, în 1920, la 1403, dintre care 717 români şi 686 maghiari.
De la mijlocul secolului al XIX-lea şi până la mijlocul celui trecut, rămâne o enigmă cum un sat atât de mic a dat ţării atâtea mari personalităţi din domeniile culturii, credinţei şi ştiinţei. Aici s-au născut şi copilărit folcloristul Dimitrie Cioflec (1828-1891), scriitorul Romulus Cioflec (1882- 1957), Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), Episcopul Veniamin Nistor (1886-1963), protopopii cărturari Ioan Rafiroiu (1882- 1948) şi Aurel Nistor (1882-1973), doctorul Pompiliu Nistor (1883- 1961), juristul Gheorghe Colan (1896-1963), profesorii Gheorghe Rafiroiu (1907-1956), Gheorghe Bota (1884-1957) şi Dionisie Nistor (1891-1915), erou căzut pe frontul din Galiţia. La toţi aceştia, alături de biserică, familie şi şcoală, Asociaţiunea, prin imboldurile şi rosturile sale culturale, a luminat paşii lor, unii devenind remarcabili activişti ai ASTREI.
Încă de la întemeierea sa, în 1861, Asociaţiunea a căutat să-şi extindă activitatea în rândul românilor din „secuime”. Astfel, în şedinţa Consistoriului sibian, din 3 iunie 1861, Mitropolitul Andrei Şaguna arăta că trecerea la cele veşnice a fostului protopop Nicolae Popescu din Mărtănuş, l-a determinat „a cugeta mai serios despre starea cea bisericească şi şcolară a tractului protopopesc al Treiscaunelor”, fiind nevoit să mărturisească cu părere de rău că „am aflat a fi foarte înapoiată şi părăsită”. În aceste condiţii, continuă Mitropolitul, „constrâns fiind de cerinţele timpului de faţă şi luând în băgare de seamă şi rugămintea ce s-a aşternut de către o parte a preoţimii noastre... în coînţelegere cu Consistoriul diecezan, a încredinţat administrarea tractului protopopesc al Treiscaunelor... protopopului al doilea al Braşovului, Ioan Petric”. Acesta a fost contextul care a permis ca, încă de la înfiinţarea sa, ASTRA să fie prezentă în localităţile protopopiatului. La sfârşitul anului, Ioan Petric era înştiinţat că Asociaţiunea „în şedinţa sa din 10 decembrie, în puterea şi înţelesul art. 32 lit. d. a Statutelor... te-au ales şi denumit de Colector Comitetului subscris”, exprimându-se speranţa că „Domnia ta denumirea asta nu o vei refuza”, comitetul „luându-şi voia” de a-i trimite 72 exemplare de chitanţiere, iar „banii încasaţi fără întârziere”, să-i trimită la Sibiu. Astfel se poate concluziona că primele cercuri au luat naştere încă din primul an al existenţei ASTREI. Însă, „primele acţiuni ale sale sunt consemnate după 1864 în Araci, Vâlcele şi Hăghig”.
În 1870 i-a fiinţă Despărţământul Braşov - Treiscaune al Asociaţiunii, care cuprindea 55 de comune cu aproximativ 85.000 de suflete. Teritoriul Despărţământului a fost împărţit în cinci cercuri (tracturi): două la Braşov, corespunzător celor două protopopiate, cercul Branului, şi a Treiscaunelor şi Hăghigului, puse sub conducerea protopopilor. În cadrul cercurilor, s-a trecut la organizarea agenturilor, proces care s-a dovedit anevoios, din moment ce profesorul Nicolae Bogdan, directorul Despărţământului Braşov, nota într-un raport din anul 1911 că: „Procesele verbale arată că de la început s-a încercat în repetate rânduri organizarea lor, dar fără rezultat real, căci deşi pe hârtie dăm în două rânduri de mai multe agenturi organizate avându-şi comitetele lor; despre oarişcare viaţă în agenturi nu se poate vorbi, decât numai de la întemeierea şi plasarea bibliotecilor poporale prin agenturi”. În Despărţământul Braşov începe generalizarea itinerării bibliotecilor poporale în anul 1898, moment din care funcţionează şi la Araci o asemenea bibliotecă ai căror gestionari erau Ioan Ştefan şi George Alexe.
O schimbare importantă în viaţa agenturii a intervenit în anul 1900, când agentura din Araci a fost arondată nou înfiinţatului Despărţământ Treiscaune-Ciuc, fapt consemnat în Registrul de procese verbale, donat de Aurel Nistor, aflat, astăzi, în colecţiile de manuscrise ale Bibliotecii ASTRA din Sibiu. Preocuparea conducerii ASTREI pentru sprijinirea românilor din „secuime” în soluţionarea problemelor majore cu care aceştia se confruntau este pusă în evidenţă şi de hotărârea Adunării Generale a Asociaţiunii, ţinută la Baia-Mare în vara anului 1903, prin care s-a acordat Despărţământului Treiscaune suma de 400 coroane „spre a ajuta şcoalele confesionale române cu cărţi şi rechizite şcolare”.
Un alt moment important se desfăşoară în ianuarie 1904, când, după moartea preşedintelui George Alexe, au loc alegeri, în fruntea celor 12 membri ai agenturii fiind ales tânărul preot Aurel Nistor, acompaniat de Alexandru Brânduş - casier, Constantin Cioflec - secretar şi George Axente - bibliotecar. Câţiva ani mai târziu, preotul Aurel Nistor preia şi funcţia de bibliotecar pe lângă cea de preşedinte al agenturii, „ca să poată împărţi mai bine cărţile”. De altfel, până atunci activitatea agenturii „se limita la distribuirea cărţilor din aceste modeste biblioteci, din abonamente la Gazeta Transilvaniei şi adunarea cotizaţiilor de la cei 10-15 membrii ordinari şi ajutători ai Asociaţiunii”. Alegerea lui Aurel Nistor reprezintă un moment crucial pentru agentură, cât şi pentru membrii săi, activitatea înregistrând un progres spectaculos în toate domeniile vieţii: bisericeşti, şcolare, culturale, economice, localitatea devenind un model de viaţă moral-cetăţenească şi de conştiinţă naţională. În 1908, la cererea lui Aurel Nistor şi aprobarea Comitetului Central al Asociaţiunii, agentura Araci trece din nou la Despărţământul Braşov, al cărui potenţial material şi spiritual se va transforma într-un sprijin concret pentru viitoarele acţiuni ale organizaţiei. În acelaşi an, Aurel Nistor inaugurează ciclul de expuneri poporale, la care sunt antrenaţi intelectualii satului sau, în perioada vacanţelor, tinerii plecaţi la studii. Primele expuneri, susţinute de „studentul în drept şi litere” bucureştean, Constantin Cioflec, la 9 ianuarie 1908, aducea în faţa auditoriului arăcean problema lepădării „de vicii, făcând apel la viaţa cumpătată şi renunţarea la consumul excesiv de alcool” şi cel budapestan, de la facultatea de medicină, Pompiliu Nistor, privind „bolile molipsitoare şi modalităţile de combatere a lor”. Numai la trei zile, pe 12 ianuarie 1908, preotul Aurel Nistor inaugurează ciclul şezătorilor poporale, în care personal va recita „Colindul” de Octavian Goga, iar Romulus Cioflec, fiu al satului, viitor ziarist şi scriitor, pe atunci tânăr funcţionar la Academia Română, „pledează pentru foloasele şi necesitatea scrisului şi cititului”. Când reveneau pe plaiurile natale, participau „în ipostază de conferenţiari, recitatori sau interpreţi” şi viitorul Mitropolit Nicolae Colan, juristul Gheorghe Colan, Al. Brânduşa, profesorii Ioan şi Gheorghe Rafiroiu. Aceste activităţi se desfăşurau în primii ani, îşi aduce aminte economistul Eugen Sibianu, de când era „pe băncile şcoalelor din Braşov, de prin anii 1899-1906”, sub conducerea profesorului Nicolae Bogdan, de origine din comuna Hăghig, în zilele de duminică şi sărbători, când se deplasau în comunele din Treiscaune” în biserică, după slujbă sau în casele membrilor de vază ai comunităţii, devenite neîncăpătoare. Astfel s-a impus necesitatea unui aşezământ cultural de sine stătător şi suficient de încăpător. Proiectul va fi finalizat în 5 noiembrie 1910, de Sfântul Dumitru, când în prezenţa conducerii Despărţământului Braşov, în frunte cu directorul Nicolae Bogdan, şi-n prezenţa unei mari mulţimi de invitaţi de la Braşov, s-a inaugurat Casa Culturală din Araci, ctitorie a părintelui Aurel Nistor şi membrilor ASTREI. Cu acest prilej, profesorul Nicolae Bogdan adresează chemarea ţăranilor arăceni de a se înscrie în rândurile astriştilor, numărul membrilor agenturii crescând în această zi cu trei membri ordinari - cu taxa de 10 coroane, şi 34 membri ajutători - cu taxa de două coroane. Scopul nemărturisit al lui Aurel Nistor era de a obţine „de la autorităţile maghiare schimbarea în şcoală primară. Planul nu mi-a reuşit, autorităţile nu au admis-o ca şcoală primară. Văzând acest lucru am organizat clădirea compusă dintr-un antreu, o cameră mică şi o mare sală de casă culturală, în care să se poată juca şi piese teatrale. Am făcut o scenă de teatru demontabilă, cu pereţii demontabili, cu cabină de sufleur şi alt mobilier şi recuzite. Cel puţin de trei ori pe an dădeam reprezentaţii cu cântece de cor, piese teatrale. Eu eram şi dirijor de cor, şi regizor, şi instructor. Recitam piesele teatrale pentru fiecare rol, fie pentru bărbaţi, fie pentru femei, dându-le celor ce aveau să joace vreun rol textele ce le reveneau”. Dacă nu s-a îndeplinit speranţa de a o transforma legal în şcoală primară, părintele Aurel a acţionat şi, la îndemnurile Despărţământului Braşov, a organizat în incinta Casei Culturale cursuri de catehizaţie, care erau frecventate de 30-60 de tineri şi vârstnici, având un dublu scop: iniţierea participanţilor în tainele Sfintei Scripturi şi a religiei ortodoxe, precum şi învăţarea scrisului şi cititului în limba română, Araciul neavând şcoală decât în limba maghiară. Aici se desfăşurau şi prelegerile a căror tematică, potrivit Registrului de procese verbale, era moral-religioasă cu precădere, economică, de educaţie higenicosanitară, de educaţie cultural-naţională a românilor din Araci (ex: Ţăranul român ca soldat, Păstrarea limbii, obiceiurilor, cântecelor şi portului nostru românesc, Despre curăţenia limbii române şi pericolul împestriţării ei cu cuvinte ungureşti, Să ne mândrim cu trecutul nostru, Avem cu ce să ne mândrim - Limba românească). Participând la serbările de la Blaj, cu ocazia semicentenarului ASTREI, părintele Aurel Nistor va susţine mai multe expuneri în care împărtăşeşte impresiile sale şi-n deosebit relatează despre demonstraţia aviatică a pilotului român Aurel Vlaicu. Nu mai târziu de o lună, pe 18 septembrie 1911, 25 de arăceni, în cinci căruţe, se duceau la Braşov pentru a-l vedea, într-o astfel de demonstraţie, pe Icarul român, rămânând profund impresionaţi de performanţa şi îndrăzneala tânărului pilot. Fiecare manifestare era pregătită cu grijă din timp. Astfel, la solicitarea conducerii Despărţământului Braşov, Aurel Nistor va scrie în Gazeta Transilvaniei un ciclu de articole didactice în care-şi împărtăşea din experienţa acumulată de-a lungul a zeci de asemenea acţiuni, preotul şi agentura sa devenind „un reper organizatoric şi metodic în Despărţământul Braşov.
„Programul şezătorilor, scria harnicul preot, e cam următorul: Întâi de toate se ceteşte vreo câteva capitole din Sfânta Scriptură. Urmează o prelegere. După aceea urmează câteva cetiri din Anton Pann, N. Gane, Pop Reteganu, Agârbiceanu, Sadoveanu, din cartea de cetire a lui Popea, Onuţ etc. Se mai ceteşte din ziare lucruri actuale şi pe înţelesul poporului. Dar cetirile nu se fac numai aţa pe orbecate. Materialul se alege înainte cu o zi, două şi astfel se compune, ca să formeze cele cetite şi prelegerea un ce complect, care să influenţeze asupra moralului ascultătorilor, să le deştepte interes faţă de lucrurile frumoase, înălţătoare.”
Agentura, deşi printre cele mai mici în privinţa numărului locuitorilor, avea în 1912, 6 membri ordinari şi 53 membri ajutători, plasându-se şi din acest punct de vedere printre fruntaşele despărţământului. În acea perioadă în Araci intrau cel puţin 70-80 de gazete româneşti pe săptămână, Gazeta Transilvaniei şi Telegraful Român fiind cele mai numeroase. Ca o recunoaştere a performanţelor obţinute de agentura condusă cu atâta competenţă de Aurel Nistor, la Araci se va desfăşura, în 29 iunie 1913, Adunarea Generală a Despărţământului Braşov, desigur fiind un eveniment de seamă în viaţa localităţii şi un moment de bilanţ al activităţii astriste la nivel local şi departamental. Reporterul braşovean al „Gazetei Transivaniei”, după ce sublinia numărul important al acţiunilor desfăşurate şi progresele realizate, încheia astfel: „Onoare ţie părinte Aurel Nistor, om harnic, priceput şi cu tragere de inimă pentru poporul de sub păstorirea ta şi laudă vouă ţărani şi femei arpătăcene, cari, deşi lipsiţi de şcoala dulce românească, n-aţi încetat o clipă măcar să ţineţi cu dragoste şi însufleţire la limba, legea şi cartea românească”.
Ultima manifestare, înaintea izbucnirii războiului, care a întrerupt brutal orice activitate astristă, a avut loc la 16 februarie 1914, având ca temă cititul, ca hrană sufletească, şi rolul Bibliotecii poporale în formarea deprinderi lecturii.
După războiul de reîntregire naţională şi Marea Unire, la nivelul judeţului Treiscaune activitatea ASTREI este reluată, la 28 februarie 1919, prin şedinţa de reorganizare a Despărţământului Asociaţiunii, ţinută în sala festivă a Prefecturii, iar agentura Araci îşi va relua activitatea în martie 1920, extinzându-şi activităţile şi în Ariujd.

Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a constatat desfăşurarea unei extinse campanii de presă, de către liderii formaţiunilor politice şi civice maghiare, prin care se urmăreşte politizarea şi etnicizarea excesivă a unei acţiuni administrative normale, de recenzare a populaţiei şi locuinţelor ţării, pe baza normelor şi practicii europene în materie.
Prin utilizarea unor mijloace de manipulare diverse se urmăreşte creşterea artificială a numărului etnicilor maghiari, ca bază demografică, în scopul continuării demersurilor pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Metodele folosite amintesc de practicile din timpul Imperiului Austro-Ungar, când etnia era echivalată cu limba vorbită cel mai bine, de perioadele când, opinia publică din ţară şi străinătate, era dezinformată cu privire la existenţa în România a trei, apoi a două milioane de maghiari.
Din analiza discursului liderilor politici şi civici şi ai formatorilor de opinie maghiari, rezultă că obiectivul principal al acestei campanii este unul electoral, care urmăreşte atragerea a cât mai mulţi aderenţi de către fiecare formaţiune politică maghiară. Se readuc în dezbaterea publică cunoscutele teze ale pericolului deznaţionalizării maghiarilor din România, ale pierderii drepturilor identitare câştigate, ale discriminării şi intoleranţei practicate faţă de etnicii maghiari, de către Statul Român. Deplângem ipocrizia celor care, pe de o parte solicită împlinirea umană şi profesională, a tinerilor maghiari, pe meleagurile natale, iar pe de altă parte, prin şcolarizarea exclusivă în limba maghiară a acestora, îi pregăteşte pentru emigrarea în Ungaria.
Având în vedere consecinţele negative a unor astfel de demersuri, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş solicită instituţiilor abilitate ale Statului Român, răspunzătoare pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a recensământului populaţiei şi locuinţelor, din octombrie 2011, să asigure:
- neimplicarea factorilor politici şi etnici în influenţarea rezultatelor recensământului;
- înregistrarea corectă, liber consimţită, a apartenenţei etnice, în mod deosebit a persoanelor cu dublă ascendenţă identitară, a membrilor familiilor etnic mixte, a romilor şi a credincioşilor romano- catolici din Moldova;
- intensificarea controalelor asupra corectitudinii recenzării populaţiei, în special, în localităţile cu populaţie etnic mixtă.
Consiliul Director al FCRCHM va monitoriza desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor, din octombrie 2011, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, informând instituţiile competente şi opinia publică despre eventualele nereguli şi disfuncţionalităţi.

Biroul de presă, 19 octombrie 2011

Aşa cum ne-a obişnuit deja, în fiecare an, Fundaţia Culturală „Mihai Viteazul” din Sfântu- Gheorghe, judeţul Covasna, a organizat şi acum o activitate exemplară pentru elevii participanţi la concursul de istorie „Mihai Viteazul şi visul Unirii”, şi nu numai. Sâmbătă şi duminică, 15-16 octombrie 2011, a fost organizată o excursie de documentare la Alba-Iulia şi Blaj. Participanţi la excursie au fost elevi din diferite şcoli din judeţul nostru: Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, Şcoala „Mihai Eminescu” din Valea-Mare, Ansamblul Folcloric „Brâuleţul” din Sita-Buzăului, precum şi profesori de istorie şi muzeografi, oameni pentru care trecutul este valoros. În cele două zile s-au vizitat mai multe monumente din Alba-Iulia: Cetatea, Muzeul Unirii, Catedrala Ortodoxă a Încoronării (foto ), Mănăstirea Râmeţ  şi Parcul „Avram Iancu”, dar şi Câmpia Libertăţii din Blaj. Cei mici au fost fascinaţi de frumuseţile locurilor, de trecutul patriei noastre, înţelegând că ei trebuie să ducă în continuare faima poporului român. Au existat multe momente de sensibilizare a participanţilor, printre care şi micul spectacol organizat la Liceul de Muzică din Alba-Iulia, unde Ansamblul Folcloric „Brâuleţul” i-a încântat cu dansuri populare pe cei prezenţi. Traseul ales de către organizatori a fost deosebit , iar aceasta datorită peisajelor extraordinare şi a bogăţiei sufleteşti a oamenilor cu care ne-am întâlnit.
Concursul pentru care ne-am documentat va avea loc vineri, 28 octombrie 2011, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu- Gheorghe, unde vă aşteptăm cu drag.
Mulţumim organizatorilor şi urăm baftă elevilor participanţi.

În Dacia Edenică, Bunul Dumnezeu a lăsat Poporului Primordial şi urmaşilor lui o mulţime de bogăţii ale subsolului şi deasupra acestuia. Conform Constituţiei României, art. 136, alin. 3 : „Bogăţiile de interes public ale subsolului... fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. La art. 136, alin. 4 din Constituţie se precizează că „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. Aceiaşi Constituţie, la art. 135, alin. 2, lit. d, stabileşte că: „Statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional”. Toţi cei care au fost aleşi preşedinţi ai României (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu), cei care au ajuns prim-miniştri (Petre Roman, Theodor Dumitru Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Constantin Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu şi Emil Boc) şi miniştri, precum şi toţi parlamentarii au jurat cu mâna pe Biblie că vor respecta Constituţia. Ce au făcut în realitate, cea mai mare parte dintre ei? Au încălcat Constituţia şi au iniţiat proiecte de legi din partea guvernelor şi apoi majorităţile parlamentare le-au votat, legi prin care sunt jefuite resursele naturale din România, iar în Bugetul de Stat au intrat sume derizorii. Contrar prevederilor Constituţiei, începând cu regimul Constantinescu- Ciorbea, s-a trecut la un program diabolic de închidere a sute de mine pentru ca bogăţiile naturale să nu mai fie exploatate de firme de stat româneşti în Interes Naţional, ci să fie oferite aproape gratuit unor firme de stat şi private străine. Regimurile Constantinescu, Iliescu şi Băsescu i-au asigurat României statutul de colonie europeană, unde uriaşele bogăţii naturale sunt exploatate de străini, iar Poporul Român este îndatorat la bănci, sărăcit, umilit, batjocorit şi supus la genocid. Ca şi în ţările coloniale din Africa, Poporul Român şi Parlamentul nu au voie să cunoască prevederile din contractele de concesionare şi licenţele de exploatare a bogăţiilor naturale din România, ele fiind secrete sau confidenţiale. Zilnic sunt exploatate şi exportate din ţara noastră mari cantităţi din bogăţiile naturale, iar Poporul Român şi Bugetul de Stat obţin 1-5% din valoarea acestora. Un asemenea jaf nu există în nicio ţară din lume!
Vom prezenta trei exemple edificatoare şi de mare actualitate.
I) Legea minelor, Legea nr. 85/18 martie 2003, modificată şi completată, precizează la art. 1 că: „Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră... fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român”. Autoritatea competentă abilitată pentru aplicarea Legii minelor este Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituţie publică în subordinea Guvernului. ANRM are 15 atribuţii principale, dintre care menţionăm câteva:
- gestionează resursele minerale şi fondul geologic naţional, proprietate publică a statului; - stabileşte clauzele şi condiţiile licenţelor, acordă şi emite licenţe;
- urmăreşte şi verifică producţia de resurse minerale pentru calcularea redevenţelor;
- stabileşte taxele pentru activitatea de prospecţiuni, de explorare şi de exploatare a resurselor minerale, precum şi tarifele din care îşi asigură venituri extrabugetare care sunt cheltuite pentru dotări, pentru acordarea unor uriaşe stimulente personalului şi pentru numeroase deplasări în străinătate, în aproape toate ţările lumii. Cheltuielile şi stimulentele pentru personal sunt stabilite prin ordin al preşedintelui ANRM. Până în anul 1989, resursele naturale din România au fost exploatate de către firme de stat româneşti în Interes Naţional. În timpul Regimurilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, resurselor naturale ale Poporului Român au fost concesionate de ANRM, de regulă, unor firme străine care le exploatează în interesul lor şi obţin profituri uriaşe. Toate resursele minerale care se exploatează în România aparţin integral firmelor care au primit licenţe de la ANRM, iar Statul Român beneficiază doar de redevenţe şi de taxe derizorii. Titularul licenţei de exploatare care se acordă prin negociere, plăteşte anual o taxă pe activitatea de exploatare şi o redevenţă minieră, cea mai mică din lume. Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune este de 250 lei/km2, pentru activitatea de explorare este de 1.000 lei/km2, pentru activitatea de exploatare este de 25.000 lei/ km2. Redevenţa minieră cuvenită Bugetului de Stat se stabileşte la încheierea licenţei şi este de:
- o cotă procentuală de 4 la sută din valoarea producţiei miniere pentru minereuri feroase, neferoase, radioactive, cărbuni, ape minerale terapeutice şi geotermale, nămoluri terapeutice etc.
- echivalentul în lei a 4 euro/1.000 litri pentru apele naturale. Conform art. 20, alin. 4, „Titularul licenţei de exploatare constituie o garanţie financiară pentru refacerea mediului, în conformitate cu instrucţiunile tehnice emise de ANRM. Pentru exploatarea de la Roşia Montană se păstrează secretul de către ANRM în privinţa garanţiei bancare pentru refacerea mediului, care ar trebui să fie cu mult peste 1 miliard euro, dar în realitate este o sumă extrem de mică, cu care Roşia Montană Gold Corporation şi nici preşedintele-avocat Băsescu nu se pot lăuda şi evită sistematic să o mediatizeze. Licenţa de exploatare intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia.
Licenţa de exploatare se acordă pe maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.
În Legea nr. 85/2003 există o prevedere incredibilă, la art. 21, alin. 2, respectiv: „Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului”.
Până nu este abrogat acest text, rămân simple promisiuni cele făcute de Regimul Băsescu- Boc cu privire la renegocierea redevenţei pentru zăcământul de la Roşia Montană, de la 4 la sută la 6 la sută. Proiectul acestei legi a fost elaborat în timpul Guvernului Năstase, iar toate prevederile împotriva Interesului Naţional şi Bugetului de Stat nu au fost abrogate de Guvernele Tăriceanu I-II şi Boc I-V. Toate au susţinut interesele străinilor în România pentru a fi jefuite legal bogăţiile naturale ale Poporului Român şi pentru a nu se încasa anual la Bugetul de Stat cel puţin 15 miliarde euro.
II) Legea petrolului, Legea nr. 238 din 7 iunie 2004, modificată şi completată, precizează la art. 1 alin. 1, că: „Resursele de petrol situate în subsolul ţării noastre şi al platoului continental românesc al Mării Negre... aparţin statului român”. Aceste resurse de petrol au fost concesionate de către ANRM în schimbul unei redevenţe pe care titularii acordurilor petroliere o plătesc la Bugetul de Stat. Redevenţa petrolieră se calculează înmulţind valoarea producţiei brute extrase cu cota procentuală stabilită de Legea petrolului nr. 238/2004, unde valoarea producţiei brute extrase = producţia brută x preţul de referinţă de 22 dolari/baril, care rămâne neschimbat timp de 10 ani (până în anul 2015), indiferent de preţul ţiţeiului pe piaţa mondială. Durata iniţială a concesiunii poate fi de până la 30 de ani, cu posibilitate de prelungire de până la 15 ani. Acordul petrolier se aprobă de către Guvern şi, conform art. 31, alin. 2, „Prevederile acordului petrolier rămân valabile pe toată durata acestuia, cu excepţia adoptării unor dispoziţii legale favorabile titularului acordului petrolier”. Pentru liniştea celor care exploatează ţiţei din România, la art. 61 se precizează, din nou că: „Prevederile acordurilor petroliere acordate de Guvern rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate”. Ca urmare a aplicării Legii nr. 238/2004 şi a Legii nr. 555/2004 privind privatizarea PETROM s-a ajuns ca firmele care exploatează ţiţei şi gaze naturale din România să plătească la Bugetul de Stat o redevenţă de cel mult 10 dolari/baril de ţiţei şi 15 dolari/1.000 m3 de gaze naturale. În plus conform art. 216 din Codul fiscal, pentru produsele petroliere extrase şi exportate direct din România, firmele respective sunt scutite de impozite la Bugetul de Stat. Pe cale de consecinţă, firma OMV-PETROM a devenit cea mai profitabilă firmă din lume, iar Statul Român pierde anual 7-10 miliarde euro deoarece nu vinde ţiţeiul şi gazele extrase din România la preţul de pe piaţa mondială.
Având în vedere profiturile uriaşe pe care le obţin firmele care exploatează ţiţei şi gaze naturale din România, rezultă că nu există nicio justificare economică pentru creşterea preţului carburanţilor la 6-7 lei/litru şi a gazelor naturale la circa 500 euro/1.000 m3.
III) Legea gazelor, Legea nr. 351 din 14 iulie 2004, modificată şi completată, reglementează sectorul şi piaţa gazelor naturale şi se coroborează cu prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007, care reglementează sectorul şi piaţa energiei electrice. Politica energetică a statului în domeniul gazelor naturale trebuie să asigure satisfacerea cererii de gaze naturale pentru toate categoriile de consumatori, în condiţii de creştere a eficienţei energetice, de competitivitate şi transparenţă. Unul dintre obiectivele acestei legi îl constituie transparenţa preţurilor şi tarifelor reglementate la gazele naturale. Realizarea obiectivelor prevăzute de Legea nr. 351/2004 revine Ministerului Economiei, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi persoanelor juridice din domeniul gazelor naturale. ANRE este instituţie publică autonomă (?) de interes naţional, în subordonarea primului-ministru, finanţată integral de la Bugetul de Stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Prima atribuţie a ANRE, înscrisă la art. 8, alin. 1, lit. a, o constituie elaborarea şi propunerea spre aprobare Guvernului a Regulamentului privind acordarea autorizaţiilor şi licenţelor în sectorul gazelor naturale. De asemenea, ANRE elaborează, aprobă şi aplică criterii şi metode pentru aprobarea preţurilor şi pentru stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale. Rezultă că Guvernul este cel care, de fapt, aprobă preţul gazelor naturale pentru consumatorii din România. Pentru a nu avea Guvernul consecinţe în plan politic, la art. 99 din Legea nr.351/2004 se menţionează că: „Preţurile şi tarifele reglementate în sectorul gazelor naturale se aprobă prin ordin al preşedintelui ANRE”. Pentru gazele naturale din producţia internă, care asigură circa 66 la sută din necesarul anual, ANRE nu dă dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte costul de producţie şi preţurile la care sunt vândute către consumatorii casnici şi către persoanele juridice. Pe cale de consecinţă, cu toate că redevenţa plătită pentru gazele naturale extrase din România este cea mai mică din lume, periodic cei din sectorul gazelor naturale pretind să fie mărite preţurile şi tarifele practicate pentru consumatori. Un argument des invocat de ANRE şi Guvern este că acestea trebuie să ajungă la nivelul celor practicate în Uniunea Europeană, uitând că pentru cetăţenii români nu sunt asigurate salarii şi pensii măcar la nivelul mediu al celor din UE.
Din exemplele prezentate rezultă că, prin nerespectarea Constituţiei, a fost creat şi menţinut de către Regimurile Constantinescu, Iliescu şi Băsescu un cadru legal care să permită ca resursele naturale din România să fie exploatate şi valorificate de firme străine private sau de stat, fiind prejudiciat Bugetul de Stat cu peste 15 miliarde euro în fiecare an. Toate contractele şi licenţele privind bogăţiile naturale sunt dezavantajoase pentru Statul Român şi au prejudiciat Bugetul de Stat. După lichidarea programată a peste 6 milioane locuri de muncă, în perioada post-decembristă, cea mai mare pierdere anuală pentru Bugetul de Stat o constituie nevalorificarea bogăţiilor naturale în Interes Naţional. Acesta este un subiect interzis în dezbaterile publice, inclusiv acum, în perioada crizei internaţionale, când Regimul Băsescu - Boc se plânge că nu are bani la buget pentru a plăti salarii şi pensii, fiind nevoit să se împrumute în fiecare lună de la bănci străine şi la dobânzi mari. Atât Opoziţia, cât şi Puterea, şi cea mai mare parte a presei neglijează intenţionat să abordeze modalităţile de jefuire a bogăţiilor naturale şi stabilirea responsabilităţilor. La întâlnirile publice, tot mai rare, precum şi la dezbaterile televizate trebuie puse liderilor şi parlamentarilor PDL, PSD, PNL, UNPR, PC şi UDMR cel puţin următoarele întrebări:
1. De ce au fost date pe nimic bogăţiile naturale din România, care aparţin Statului şi Poporului Român?
2. Cine sunt beneficiarii contractelor de concesiune şi ai licenţelor de explorare şi exploatare a bogăţiilor naturale din România?
3. Ce sume s-au încasat de la fiecare „ales” al ANRM la Bugetul de Stat şi ce comisioane au dat cei care au obţinut contracte de concesionare şi licenţe pentru exploatarea bogăţiilor naturale?
4. Câte miliarde de euro s-au pierdut anual ca urmare a faptului că nu au fost vândute bogăţiile naturale din România la preţurile de pe piaţa mondială?
5. De ce nu sunt cercetaţi penal, de către Parchet sau DNA, pentru subminarea economiei naţionale, pentru genocid, pentru trădare şi pentru abuz în serviciu cei care au negociat şi au decis din partea ANRM şi Guvernului în legătură cu jefuirea resurselor naturale ale Poporului Român? Este evident şi viaţa a confirmat că s-au încheiat contracte şi s-au eliberat licenţe de exploatare, a bogăţiilor naturale, de tip colonial de către ANRM şi guvernele României.
În condiţiile crizei internaţionale care se agravează şi loveşte mult mai grav România şi pe români, când Guvernul Boc V se împrumută cu 1,5-2 miliarde euro în fiecare lună, când au scăzut salariile reale şi pensiile, când continuă disponibilizările pentru încă 200.000 de bugetari, când se închid 3.000 de şcoli şi 200 de spitale, când povara datoriei externe a trecut de 150 miliarde euro, când nu au fost atrase circa 20 miliarde euro din fondurile europene nerambursabile, când lipsa locurilor de muncă, foamea şi frigul au devenit cei mai mari inamici ai cetăţenilor români, se conturează şi trebuie să se recurgă cât mai rapid la următoarele soluţii:
1. Invitarea preşedintelui Traian Băsescu în Parlament pentru a prezenta un mesaj în legătură cu situaţia resurselor naturale din România, modalităţile de exploatare şi pierderile uriaşe suferite de Bugetul de Stat.
2. Modificarea Legii de privatizare a PETROM, a Legii minelor, a Legii petrolului şi Legii gazelor, pentru eliminarea prevederilor defavorabile pentru Statul Român şi valorificarea bogăţiilor naturale în Interes Naţional.
3. Înfiinţarea unui Minister al Resurselor Naturale care să se ocupe de gestionarea şi valorificarea lor în concordanţă cu Interesul Naţional, pentru a asigura prosperitatea pentru Poporul Român şi plata uriaşelor datorii externe.
4. Să fie desecretizate urgent toate contractele şi licenţele de exploatare a resurselor naturale din România.

- Domnule preşedinte Horia Grama (foto), cum comentaţi faptul că, recent, primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat pentru înlăturarea drapelului României de pe Casa cu Arcade?
- Este foarte bine că a fost amendat. Acest domn primar, care a devenit foarte infatuat de la o vreme, chiar l-am numit un mic dictator local, a primit o lecţie în această chestiune. Să ştie şi domnul primar că nu este bine să te joci cu însemnele statului, că dumnealui este primar într-un oraş din România, nu de prin altă ţară.
- Bine, dar tot domnia sa este şi unul dintre personajele politice din UDMR care acum are dublă cetăţenie, română şi ungurească. Prin urmare, e loial faţă de două state… Cam greu de crezut, nu-i aşa? Mai repede credem că este mai loial faţă de unul, decât faţă de celălalt.
- Poate avea cetăţenie dublă cât doreşte. Atâta timp cât îndeplineşte o demnitate în Statul Român, răspunde conform legilor Statului Român. Sper că hotărârea prin care este sancţionat îl obligă şi să repare fapta. Aş vrea să-l văd că pune înapoi steagul românesc pe Casa cu Arcade, de unde l-a luat.
- Şi dacă nu se va întâmpla una ca asta. Udemeriştii nu o dată au sfidat Statul Român spunând că pot să primească oricâte amenzi, că le plătesc şi cu asta basta. Adică nu trebuie să şi respecte legea în continuare, că doar au plătit amenda…
- Văd că domnul primar nu are pentru însemnele Statului Român niciun fel de respect. În schimb, constat că pentru banii pe care îi încasează de la doamna Elena Udrea, de la bugetul Statului Român, are foarte mare respect. Se observă, deci, un fel de duplicitate a primarului udemerist Antal Arpad: banii româneşti îi plac, dar însemnele României nu.
- La ce bani vă referiţi?
- Sunt o mulţime de proiecte pe care se laudă doamna Udrea şi el că le-au pus în aplicare. E vorba, cum spuneam, de fonduri de la Guvernul României, din bugetul statului.
- Ce-l sfătuiţi, în aceste condiţii, pe domnul primar?
- Domnul primar ar fi cazul să aibă o atitudine mai corectă faţă de comunitatea românească şi de însemnele României, să respecte Constituţia şi legile ţării, pentru că a depus un jurământ de respectare a acestora în momentul în care a fost investit primar al municipiului Sfântu-Gheorghe.
- Bine, dar se vede treaba că asta nu se întâmplă. Avem zeci, poate sute de cazuri, unele chiar hotărâte de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ori de instanţele de judecată de la diferite niveluri, în care se vede clar că pe udemerişti îi doare în cot de legile din România şi, deci, fac tot ce îi taie capul, fără ca cineva să îi oprească. E clar că Tamas Sandor, Antal Arpad şi ai lor sfidează legile ţării numită România, şi nimeni nu se autosesizează. Există, domnule deputat, teama asta a organelor statului de a se autosesiza ori de a rezolva nişte cazuri atunci când sunt sesizate, când e vorba la mijloc de udemerişti?
- Da, observăm şi o timorare a autorităţilor de ordine publică în faţa lor, mai ales că acum UDMR face parte din coaliţia de guvernare. Toţi se poartă cu mănuşi cu udemeriştii, deşi acest lucru nu este normal, legea e una pentru toţi şi trebuie respectată de către toţi cetăţenii români. Pe de altă parte, observăm că vine şi vremea când plătesc pentru actele care le fac, iar cel cu amendarea primarului pentru că a dat jos steagul României este un exemplu în acest sens.

Vizita la domiciliul lui Dan Tanasă, un abuz incalificabil

- Ce părere aveţi despre vizita primarului Antal Arpad acasă la cetăţeanul Dan Tanasă, pe ai cărui părinţi i-a ameninţat ca pe vremurile demult apuse?
- Un abuz incalificabil ce face parte din acelaşi comportament dictatorial pe care domnul primar îl adoptă în ultimul timp, comportându- se ca un grof pe moşie. Nu avea niciun drept să meargă acasă la familia lui Dan Tanasă. Dacă a făcut asta, înţelegem că o poate face în cazul fiecărei familii din Sfântu-Gheorghe, de români sau maghiari, care nu este în asentimentul său. Cred că familia lui Dan Tanasă ar trebui să-i facă o plângere penală, să se înveţe minte şi să nu mai meargă în casa omului ca să ameninţe.
- Mai este mai puţin de un an până la alegeri. Ce ne puteţi spune despre situaţia politică actuală?
- Pe plan naţional, actualul Guvern de incompetenţi acţionează haotic şi se află mereu în aşteptarea ordinelor de la Palatul Cotroceni. Guvernul nu are nicio strategie, măcar pe câteva luni. Mai nou, preocuparea lor este cum să facă să întoarcă ţara asta cu roatele în sus, în toate domeniile, ca alegerile viitoare să ne prindă, aşa, într-un fel de degringoladă. Marea lor problemă acum este să facă cumva ca să-şi maximizeze rezultatul, ca USL să nu obţină 51 la sută. Cu toate eforturile pe care le fac, însă, de comasarea alegerilor, de reorganizarea administrativă a judeţelor, toate acestea o să-i coste cu atât mai mult la alegeri. Nu vor reuşi, pentru că românii nu sunt atât de proşti încât să nu înţeleagă ce se întâmplă.

Guruianu se dă candidat…

- Cum decurg lucrurile în USL pe plan local? Cum credeţi că vor arăta, în judeţul Covasna, rezultatele alegerilor de anul viitor?
- Aşa după cum este protocolul încheiat de partidele membre ale USL, s-au stabilit în urma unor sondaje făcute în toate judeţele candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean şi la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ. În judeţul nostru, deşi PSD stă mai bine în ambele zone, existând nişte prevederi de paritate între PSD şi ACD, au fost cedate candidaturile la preşedinţia Consiliului Judeţean şi la Primăria Sfântu- Gheorghe PNL-ului.
- Nu aţi avut nimic împotrivă?
- Pe de o parte, nu am putut să am nimic împotrivă pentru că au existat judeţe cu potenţial mult mai mare şi cu probleme mult mai mari în care au fost discuţii. Pe de altă parte, ştiţi foarte bine că la cele două funcţii, în judeţul nostru, candidaturile sunt absolut simbolice, deoarece e foarte mică probabilitatea să câştige un reprezentant al USL.
- Bun, dar asta înseamnă că o să susţineţi la Primărie un candidat ca Mădălin Guruianu, care ridică serioase semne de întrebare din punct de vedere al românismului? Vă întreb asta chiar dacă nu are şanse să ajungă primar vreodată.
- Şanse să ajungă primar nu cred că ar avea niciun candidat de la noi. Mădălin Guruianu se dă candidat, dar eu ştiu că în momentul de faţă PNL nu a luat o hotărâre sigură, în forurile statutare, cu privire la candidaţi. Sigur că fiind candidaturile lor, au dreptul, dar şi responsabilitatea să aleagă cele mai bune variante. Şi vom avea şi noi un cuvânt de spus, deoarece la Consiliul Judeţean şi la Primărie candidaturile lor trebuie să întrunească şi anumite condiţii, pentru ca membrii noştri să şi voteze, ca să ne maximizăm rezultatul.
- Vă întreb despre eventuala susţinere a candidaturii lui Guruianu cunoscând părerile dumneavoastră publice, de-a lungul timpului, cu privire la acest personaj, care ştim cu toţii de cine este teleghidat în politica judeţului Covasna. Nu credeţi că susţinerea lui Guruianu va atrage îndoiala, sau măcar un semn de întrebare, asupra filialei pe care o conduceţi?
- Noi trebuie să respectăm un principiu. Am încheiat o alianţă, cu bune şi cu rele, la nivel naţional. Că-mi place mie sau nu-mi place, PNL numeşte cei doi candidaţi. Vom avea discuţii asupra lor, dar până la urmă nu cred că noi, pesediştii, avem drept de veto asupra candidaţilor penelişti.
- Ce relaţie mai aveţi cu filiala PC din judeţul Covasna?
- PC nu prea se manifestă în ultimul timp. Relaţiile au fost bune, de colaborare, atât cât ele au fost. Preşedintele PC a fost, însă, la o singură discuţie cu noi. Ar trebui să vină la discuţii împreună cu preşedintele PNL, ei fiind în ACD.

„Îmi menţin candidatura pe Buzaie”

- Legat de alegerile generale, ne puteţi spune dacă PSD o să aibă întâietate în faţa PNL pentru a câştiga mandatul de deputat, pe care în prezent dumneavoastră îl deţineţi, pe Buzaiele Ardelene?
- Pentru alegerile generale, nu există un protocol în USL. Există nişte înţelegeri şi discuţii la nivelul PSD.
- Atunci credeţi că e posibil să candideze acolo mai mulţi candidaţi din partea USL?
- Există un principiu care funcţionează şi va funcţiona în USL: fiecare partid membru al acestei alianţe îşi va păstra zestrea pe care o are şi se va încerca luarea din zestrea PDL atât de către PSD, cât şi de către PNL. Aceasta e ideea pentru care s-a făcut USL, de a câştiga împreună mai mult, ceva în plus.
- Domnule deputat, pe cine vedeţi candidat al USL în Buzaie, la alegerile parlamentare?
- Eu o să-mi menţin candidatura pe colegiul respectiv, mai ales că toate localităţile româneşti de unde provin voturile sunt pesediste, au primari şi consilii locale majoritare PSD. E normal că o să-mi menţin candidatura, pentru că PSD are fief acolo şi, deci, cele mai multe voturi.

- Doamna director Luiza Mike (foto), cât de mult v-a afectat seceta din această toamnă? Cum staţi cu recolta?
- În anul aceasta, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Cartof Târgu-Secuiesc a avut întreaga cantitate de cartofi contractată cu Intersnack Braşov. Aşadar, unitatea a putut să-şi valorifice, în aceste condiţii, întreaga cantitate de cartofi obţinută. S-au depozitat numai cartofii rezultaţi din câmpurile de cercetare. În ceea ce priveşte seceta, aceasta desigur că şi-a pus amprenta şi pe judeţul nostru. Culturile de rapiţă înfiinţate şi la Staţiune şi la nivel de judeţ sunt compromise.

Unitatea, echilibrată financiar prin producţia de grâu

- Care este situaţia fondurilor instituţiei pe care o conduceţi? Vă întreb acest lucru întrucât cunosc dificultăţile pe care le-aţi tot avut în ultimii ani.
- Din punct de vedere financiar, unitatea a reuşit să se echilibreze prin producţia de grâu, care a fost foarte bună şi de calitate superioară şi, deci, în întregime valorificată. Săptămâna aceasta am depus la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, împreună cu Institutul de la Braşov, patru proiecte. Astfel vom reuşi să ne asigurăm cam 10 la sută din suma de bani necesară pentru salariile pentru anul viitor. Există, însă, încă o competiţie în parteneriat cu sume mult mai mari la care vom participa; avem voie numai cu un singur proiect, pentru că din colectivul de cercetători numai unul singur este eligibil pentru a fi director de proiect. Sperăm că Ministerul Agriculturii, pentru anul 2012, ne va aloca bani pentru susţinerea salariilor cercetătorilor. Este un an agricol foarte greu datorită condiţiilor de mediu, dar se pare că aceasta este situaţia în toată Europa, iar noi trebuie să ne adaptăm.

Sistemul de irigaţii şi valorificarea cartofilor în sectorul privat, marile probleme

- Bun, şi atunci ce ar fi de făcut aici la dumneavoastră, la Târgu- Secuiesc.
- Ce avem de făcut aici în zonă, în Depresiunea Târgu-Secuiesc? Nu avem surse de apă pentru irigaţii, decât din puţuri de mare adâncime. Şi când zic mare adâncime, aceasta înseamnă peste 100 de metri. Spun aceasta pentru că se preconizează că încălzirea globală va afecta drastic culturile de cartofi, care sunt mari consumatoare de apă. După cum se vede, şi producţia din acest an a fost bună datorită ploilor din luna iunie pentru soiurile timpurii, în vreme ce soiurile târzii au rămas cu tuberculii mici. De aceea se şi vede o orientare a fermierilor către culturile de cartofi timpuriu. Noi trebuie să ne asigurăm că avem rezerve de stat în caz de calamitate naturală. Trebuie neapărat sistemul de irigaţii de la Câmpul Frumos, de lângă Sfântu-Gheorghe, să funcţioneze în întregime. După cum aţi observat, şi acum în toamnă a fost pus în funcţiune din nou, iar aici, în Depresiunea Târgu-Secuiesc, trebuie să primim un sprijin şi să ne gândim la un sistem de irigaţii local, cel mai posibil din sursele de apă care există în zonă, Casinul şi râul Negru. O altă problemă care e la ordinea zilei acum, este valorificarea cartofilor în sectorul privat şi la marii fermieri. Depozitele sunt pline cu cartofi, stocurile sunt enorme la nivelul judeţului Covasna. Există spaţii de depozitare la marii fermieri, dar nu există la micii fermieri, care îşi valorifică producţia cu preţuri între 25 de bani şi 40 de bani, cel mult.

Românii preferă aprovizionarea din supermarket-uri, nu de la producători

- Există cerinţă pentru producţia depozitată în aceste stocuri?
- Puterea de cumpărare a românilor este mică. Din sondajele pe care noi le-am făcut la nivel naţional rezultă că în toate pieţele mari populaţia se aprovizionează cu legume de toamnă pentru zacuscă, aprovizionarea cu cartofi încă nu a început. Şi s-ar putea nici să nu înceapă, pentru că au apărut marile lanţuri de magazine, iar omul cumpără de acolo. Accesul către marile lanţuri de magazine al producătorilor individuali este redus sau inexistent, pentru că acolo nu se poate intra fără planificare. Iar producătorii nu prea s-au gândit să se organizeze în asociaţii. La nivelul producătorilor de cartofi privaţi din judeţul Covasna există o asociaţie, Cartof-Cov, dar aceasta nu funcţionează.
- Pentru că aţi amintit de supermarket- uri, spuneţi-mi, românii preferă să se aprovizioneze pentru iarnă din marile lanţuri de magazine, şi nu de la producători? Adică, e mai bun cartoful din supermarket?
- Este mai comod să îl cumperi de acolo. Nu este mai bun. Mai bun este, totuşi, cartoful produs în România. Acei cartofi din supermaket nu se ştie de unde vin. Sunt foarte mulţi cartofi veniţi din import şi acum. Însă, cu toate că preţul kilogramului de cartof este în zona noastră de 30 de bani, la Bucureşti nu găseşti în piaţă cartofi sub 70 de bani. Să ştiţi că tot samsarii câştigă, nu cei care produc. Are acum Ministerul Agriculturii o iniţiativă prin care să fie înfiinţate depozite de legume-fructe până la nivelul fiecărei comune. Şi cred că mai bine făceam şi până acum câte o piaţă de desfacere şi aprovizionare în fiecare comună, decât câte o sală de sport. Cred că prindea mai bine. Este foarte necesar acest lucru, pentru că ţăranii nu au posibilităţi, nu au mijloace de transport. Prin urmare, dacă ar exista un punct de colectare al surplusului de producţie, acum toamna ar fi mult mai eficient. Ne trebuie şi sala de sport, dar să recunoaştem, Uniunea Europeană ne-a trasat aceste directive fără să ştie realităţile din ţară. Noi trebuia să spunem „da, dar noi avem alte priorităţi, priorităţile noastre naţionale sunt unu, doi, trei, patru şi pe al cincilea loc sala de sport şi parcul”.
- În concluzie, ce se va întâmpla cu acest surplus de cartofi, care s-a făcut în pofida secetei?
- Din păcate, nici unităţi de creştere, de îngrăşare a animalelor nu sunt prea multe. Vreau să spun că, spre norocul nostru, seceta s-a instalat abia în a doua perioadă a verii şi de aceea nu ne-a afectat acum atât de mult. Dar, dacă ea va continua şi la anul, noi trebuie să ne gândim din timp ce vom face atunci.

Asociaţia „Noi Românii” constată, cu părere de rău, că udemeriştii conducători ai administraţiei judeţene şi locale, din Covasna şi respectiv Sfântu-Gheorghe, nu au înţeles nimic din mesajul transmis lor de către reprezentanţii Tirolului de Sud, regiune cu statut de autonomie. Tirolezii au afirmat, în periplul lor prin cele trei judeţe din inima ţării, cu claritate, că dacă udemeriştii doresc ca Harghita şi Covasna să se constituie într-o regiune autonomă, atunci trebuie să respecte toate persoanele de altă etnie decât cea ungurească, să conlucreze cu ele spre dezvoltare economică. Tot atunci, tirolezii au afirmat că trebuie să se dea garanţii solide tuturor etniilor care locuiesc pe teritoriul ce solicită autonomie, pentru păstrarea identităţii, tradiţiilor şi culturii lor, şi pentru că nu vor fi discriminaţi în niciun fel.
Ce au înţeles din lecţia tirolezilor domnii Alexandru Tamaş şi Arpad Antal?
Au înţeles că trebuie să facă liste cu persoanele care le solicită să respecte legea statului în care ei, cu rea-credinţă faţă de el, trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. Au avut îndrăzneala, care întrece limita cuvenită, să vină într-o conferinţă de presă cu o listă neagră de persoane, care, chipurile, pun într-o lumină defavorabilă pe românii trăitori în judeţul Covasna. Aceste personaje, comice atât pentru unguri cât şi pentru români, au plâns public că persoanele de pe lista lor neagră le solicită insistent, făcând apel şi la justiţie, ca ei să respecte legislaţia României. Mai mult, aceşti sabotori ai minorităţii ungare din România, au avut infatuarea să spună că „Prin aceste acţiuni, cei care ne reclamă şi ne fac dosare penale, pe de o parte nu-şi ating scopul pentru că noi mergem înainte mai departe, iar pe de altă parte (…) dovedesc că nu cunosc psihologia comunităţii maghiare, pentru că noi nu ne speriem. Dimpotrivă, ne întărim şi ieşim mai puternici din aceste procese”. Ne întrebăm ce psihologie o fi având minoritatea ungară să dea crezare unor contravenienţi dovediţi prin lege. Ei sunt pedepsiţi irevocabil de lege şi cică sunt mai întăriţi. Mai întăriţi în rele!?
Plângăcioşii udemerişti se autovictimizează în faţa electoratului ungar pentru prostiile ce le fac în exercitarea funcţiilor publice şi pentru a distrage atenţia asupra afacerilor personale realizate cu banul public?
Pe această cale cerem ca domnii Alexandru Tamaş şi Arpad Antal să-şi ceară public scuze comunităţii judeţului Covasna, implicit comunităţii municipiului Sfântu-Gheorghe, pentru această gravă eroare de a întocmi liste negre cu cetăţenii care le solicită imperios să respecte legile ţării. Cu atât mai mult cu cât nu au câştigat niciun proces în care au fost incriminaţi. Ruşine lor şi celor care îi susţin în activitatea lor de eludare a legilor României. Darea de seamă publică asupra activităţii lor este o recunoaştere a incompetenţei şi a relei lor credinţe faţă de cetăţeni. Dacă veţi continua pe drumul greşit, s-ar putea ca la viitoarea smiorcăială publică să mai adăugaţi pe lista voastră neagră şi alte persoane.

Director executiv, 
Ioan Mugur Topolniţchi
11 octombrie 2011

Toţi spun, din ce în ce mai des, că România trebuie reformată. Prin România reformată se înţelege, „stricto senso”, că trebuie clădită o Românie cu alte caracteristici decât cele avute până în decembrie 1989. După evenimentele create în decembrie 1989 României de aşa consideraţii prieteni ai noştri în cârdăşie cu aşa consideraţii duşmani ai noştri, ne-am trezit că ne conduc atât prietenii, cât şi duşmanii, care şi-au împărţit frăţeşte ţara noastră. Noi, de atâţia prieteni şi de atâţia duşmani câţi au venit spre a ne ajuta, am fost nevoiţi să le facem loc şi să plecăm prin alte ţări. Cei plecaţi suferă, cei rămaşi asemenea. Ce este de făcut?
Pentru a ne spune ce este de făcut se înghesuie cu explicaţii atât prietenii, cât şi duşmanii. Dar oare noi, românii, nu ştim ce este de făcut? Eu cred că ştim. Sunt convins că ştim, deoarece, în momentele cele mai grele ale istoriei sale, neamul românesc a luat deciziile cele mai bune, care i-au asigurat supravieţuirea, ajutat de Dumnezeu drăguţul, ce le-a trimis Sfântul Duh spre înţelepţire. Întotdeauna deciziile bune au venit după jertfă. De douăzeci şi doi de ani, românii se jertfesc prietenilor şi duşmanilor care împreună lucrează spre „binele” lor. Le mulţumim pentru osârdie tuturor! Vorba micului Arpad, ne întăresc.
Sunt convins că toţi cei ce simt româneşte, inclusiv minoritatea ungară şi cei ungurizaţi forţat, nu mai doresc ca mici teritorii administrative, din inima ţării noastre, să fie conduse de persoane ce au cetăţenie ungară şi promovează politici antiromâneşti. Aceste persoane, prin acţiunile evident anticonstituţionale, prin ducerea la paroxism a aşa-zisei lupte pentru drepturile minorităţilor, care are ca finalitate ducerea la îndeplinire a jurământului „Cred în Dumnezeu. Cred în Patrie. Cred în reînvierea Ungariei Milenare” al deputaţilor unguri, imediat după ratificarea de către ei a tratatului de la Trianon, trebuie înlăturate cu discreţie, cu demnitate, cu reforme instituţionale româneşti. Putem noi înşine să ne reformăm ţara! Putem începe cu reforma administrativ-teritorială, propusă de români, nu de udemerişti.
Putem renunţa la orgoliile judeţene aşa cum înaintaşii noştri, respectând proporţiile, au renunţat la orgoliile principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti. Putem fi de acord, în ciuda acestei opoziţii politice nematurizate încă, cu o împărţire administrativ-teritorială în care românul să nu se mai simtă străin în propria ţară. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru neam şi ţară! Oare pedeliştii, peneliştii, pesediştii, uneperiştii, conservatorii, care se împotrivesc, nu se gândesc la fraţii lor români. Au ei interese economice care le sunt periclitate de o reformă administrativ-teritorială ce ar duce ca românii să nu mai fie discriminaţi crunt de udemerişti, pecemişti şi tocheşişti? Poate că au. Dar România se va dezvolta mai repede, nu va mai sta la mâna prietenilor tradiţionali care ne-au condiţionat mereu dezvoltarea întregului de deznaţionalizarea românilor din judeţele aşa-zis tradiţionale. Ar dispărea enclavizarea minorităţilor, care ar avea posibilitatea deschiderii culturale către cultura de esenţă creştin ortodoxă, fără a-şi pierde unicitatea. S-ar realiza cu adevărat un multiculturalism şi nu un multiculturalism în limba ungară. S-ar micşora secularizarea! Cu o singură condiţie, să nu existe o zonă compactă, închisă, în care numai Zoltan Teszari (RCS&RDS) să furnizeze informaţia în limba sa maternă. Pentru acest deziderat, al beneficei reforme instituţionale administrativ-teritoriale a ţării, amânarea alegerilor locale de către Parlamentul României, prin căile legale ce îi stau la dispoziţie, e dorită de români. În acest sens, aştept cu interes poziţia publică a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Proaspăt sfinţitul lăcaş de cult are Hramul „Înălţarea Domnului” - „Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi cu făgăduinţa Sfântului Duh; încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii” (Troparul Înălţării Domnului)
Duminică, 9 octombrie 2011, un eveniment deosebit a avut loc în viaţa spirituală a Parohiei Topliţa III - Vale şi, de ce nu, a întregului municipiu harghitean de la poalele Călimanilor: târnosirea Bisericii cu Hramul „Înălţarea Domnului” de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei.
Ideea înfiinţării Parohiei Topliţa III - Vale a venit în urmă cu mai bine de un deceniu şi jumătate, iar ea s-a transformat în realitate la 29 martie 1996, când paroh a fost numit părintele Constantin Cojocaru, de loc din Suceava. Atunci, practic a fost rearondată Parohia Topliţa I, unde paroh era părintele Ilie Pintea, trecut la Domnul în anul 2004, care şi-a exprimat bucuria naşterii unei noi parohii, Topliţa III - Vale, gândindu-se la numeroşii credincioşi care aveau de mers până la biserica din centru între 5 şi 8 km. Odată înfiinţată parohia, la 1 mai 1998 s-au demarat lucrările la noua biserică, căreia i s-a fixat Hramul în cinstea sărbătorii „Înălţarea Domnului”, în legătură cu Monumentul- Mausoleu ridicat, pe DN 15 la intrare în Topliţa dinspre Borsec, în memoria sutelor de ostaşi români căzuţi pe aceste locuri în primul război mondial. Hotărârea edificării acestui lăcaş de cult a venit din partea IPS Ioan, care şi-a manifestat dorinţa ca ostaşii ce au înroşit Muntele Runcu Mare să aibă şi un lăcaş de pomenire.
Proiectul Bisericii „Înălţarea Domnului” a fost elaborat de arhitectul Petru Mosescu din Iaşi şi pus gratuit la dispoziţia Parohiei Topliţa III - Vale. Biserica are formă de navă, cu o arhitectură înaltă şi zveltă. Este prevăzută cu două turle - una pe naos şi una pe pridvor, care găzduieşte toaca şi cele două clopote. Lucrările s-au desfăşurat sub conducerea maistrului Ştefan Haidu, din Topliţa. Între anii 2003-2007 s-a realizat frumoasa pictură în frescă, de către pictorul Ovidiu Preutescu din Bucureşti, la recomandarea IPS Ioan. În perioada 1996-2008, toate aceste lucrări, şi multe altele, s-au desfăşurat, cum spuneam, cu efortul şi osteneala părintelui Constantin Cojocaru, dar şi a cântăreţului bisericesc Constantin Pop, cu sprijinul membrilor Consiliului Parohial şi al credincioşilor parohiei. Începând din 21 mai 2008, paroh a fost instalat părintele Adrian Nicolae Stoian , om al locului, care a venit în această misiune pentru a întregi lucrarea demarată cu mulţi ani înainte. La evenimentul de pe frumoasa Vale a Topliţei au participat numeroşi credincioşi din parohie, din oraş şi din zonă, care l-au întâmpinat pe Înaltpreasfinţitul Ioan, alături de soborul de preoţi şi de părintele Dumitru Apostol, protopop de Topliţa, în costume populare româneşti, cu pâine şi sare, în timp ce stindardele tricolore fluturau măreţe în vânt, în ciuda vremii răcoroase, de toamnă târzie. Toţi cei prezenţi au intrat în sfântul lăcaş în urma ierarhului, pentru a rosti o rugăciune. S-a ieşit apoi spre a fi înconjurată biserica, care a fost stropită cu aghiasmă şi sfinţită cu Sfântul şi Marele Mir. S-a trecut, după aceea, l-a sfinţirea Sfintei Mese, în piciorul căreia s-au băgat părticele de Sfinte Moaşte. La Sfânta Liturghie, în timpul căreia Înaltpreasfinţitul i-a acordat părintelui Constantin Cojocaru rangul onorific de sachelar, au fost prezente şi oficialităţile, Mircea Duşa, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi Stelu Platon, primarul municipiului Topliţa.
În cuvântul său de învăţătură, Vlădica Ioan a mulţumit Domnului pentru toate bunătăţile ce le revarsă asupra noastră, dar, în mod deosebit, pentru edificarea acestui sfânt lăcaş, care „începând de astăzi, iubiţi credincioşi, nu mai este al meu, sau al părintelui Constantin, sau al părintelui Adrian, sau al oricăruia dintre dumneavoastră, ci este al lui Dumnezeu. Când fiecare dintre noi se luptă să lase copilului lui o casă, este frumos şi normal, dar supraomenesc este atunci când îi zidim o casă lui Dumnezeu”.

Satul Păpăuţi din comuna Zagon, judeţul Covasna, este singurul lăcaş de cult ce poartă Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei .
Şi de această dată, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, Înaltpreasfi nţitul Arhiepiscop Ioan Selejan a ţinut Sfânta Liturghie în micuţa, dar frumoasa biserică a păpăuţenilor
Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea care şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, după o viaţă exemplară, în anul 1050, la frageda vârstă de 27 de ani, este, după cum se ştie, ocrotitoarea Moldovei şi a întregii Românii. Cuvioasa, ale cărei moaşte se află, din 13 iunie 1641, la Iaşi, este, însă, şi ocrotitoarea satului Păpăuţi din comuna Zagon, judeţul Covasna, a cărui lăcaş de cult are Hramul „Sfintei Parascheva”, fiind singura biserică din Eparhia Covasnei şi Harghitei care are acest întâi praznic. Aşa se face că, negreşit, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei , anul acesta, pe 14 octombrie, în cuvântul de învăţătură rostit în Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” din micuţa localitate, a spus că „iată, şi anul acesta, Păpăuţiul a devenit un mic Iaşi”. Aşa este, iar acest fapt i se datorează, desigur, Sfintei Cuvioase Parascheva. Însă, „vinovat” pentru că Păpăuţiul s-a transformat într-un „mic Iaşi” este, alături de Cuvioasa, şi Înaltpreasfinţitul Ioan, cel care a venit din nou, pentru a patra oară în ultimii cinci ani, în satul acesta binecuvântat de Dumnezeu.
Şi astfel s-a săvârşit aici Sfânta Liturghie Arhierească, la care, împreună cu impresionantul sobor de preoţi din care a făcut parte şi părintele Ioan Bercu, protopop de Sfântu-Gheorghe, au participat numeroşi localnici, dar şi invitaţi ai acestora din localităţile învecinate. Spre deosebire de mulţi edili covăsneni şi harghiteni care nu participă, spre ruşinea lor, la asemenea evenimente ale creştinilor ortodocşi, primarul comunei Zagon, Kis Jozsef, a fost prezent şi de această dată, spre cinstea lui, în mijlocul comunităţii păpăuţene pe care o păstoreşte de ceva ani buni. Nu au lipsit, însă, nici viceprimarul Nicolae Cozneanu ori consilierii bisericeşti.
În timpul sfintei slujbe, IPS Ioan a hirotonit într-un diacon pe teologul Romeo Olteanu, care de acum înainte va purta şi numele de Paraschiv, „şi va rămâne strâns legat sufleteşte - după cum spunea Vlădica - de satul acesta Păpăuţi”.
Revenind la cuvântul de învăţătură al Părintelui Arhiepiscop, acesta, amintindu-şi ce temă le-a lăsat copiilor din sat anul trecut, i-a întrebat ce ştiu, ce au aflat despre viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva. Şi, chiar dacă mai timid, un răspuns a şi venit imediat din apropierea Sfântului Altar, fapt care l-a bucurat pe ierarh. El a continuat, aşadar, să le vorbească credincioşilor, prezenţi la Sfânta Biserică într-un număr parcă mult mai mare decât în anii precedenţi, despre viaţa dedicată într-un totul Domnului a Sfintei Cuvioase Parascheva.
După ce, cu lacrimi în ochi, părintele paroh Gigi Pintilie a mulţumit lui Dumnezeu, Cuvioasei, Înaltpreasfinţitului, mamei domniei sale şi tuturor păpăuţenilor pentru toate, dar şi pentru desfăşurarea binecuvântatei sărbători în pace şi bună rânduire, s-a ieşit afară pentru ca ierarhul să rostească o ultimă rugăciune către Dumnezeu, de sfinţire de noii fântâni din curtea bisericii. „Să vă bucuraţi, fraţi creştini, de această frumoasă fântână şi de toate cele care s-au făcut în ultimii ani la biserica parohiei voastre. Spun aceasta pentru că, iată, sunt mulţi semeni ai noştri care nu au aşa acoperiş la casă cum aveţi voi la fântână”, a spus IPS Ioan, neuitând nici să mulţumească păpăuţenilor pentru că, şi în acest an, au donat Episcopie Covasnei şi Harghitei o maşină de lemne: „La iarnă, când vor fi gerurile cele mai mari, şi veţi vedea că nişte semeni necăjiţi din cartierul de la marginea oraşului Miercurea- Ciuc au primit lemne de la Sfânta Episcopie, să ştiţi, fraţilor, că acolo aţi contribuit şi voi, cei din Păpăuţi”.

6 octombrie 2011
Deoarece ştirea ne-a parvenit după închiderea ediţiei trecute, nu am putut-o comenta. Iată ultima is- pravă a udemereilor, mână în mână, ori poate bot în bot, cu pecemiştii din Consiliul Local Sfântu-Gheorghe. Dumnealor, campionii şi, totodată, promotorii celor mai fistichii hotă- râri, impun prin act administrativ local obligativitatea publicităţii bi- lingve, româno-ungare, în spaţiile publice. Mai mult, hotărârea preve- de: „Operatorul de publicitate are obligaţia de a asigura că minim 50% din reclamele afişate să fie realizate şi în limba maghiară”. Argumentele aduse de vajnicii sabotori ai minori- tăţii ungare pentru adoptarea acestei hotărâri inepte sunt… tot inepte. Ci- tiţi şi vă cruciţi ce a declarat pentru Agerpres Arpad Antal, primarul de Sfântu-Gheorghe: „Noi nu vrem să reglementăm societăţile care fac publicitate, ci reglementăm publi- citatea în spaţiul public, deci acele societăţi care dau spaţiu pentru pu- blicitate. Deci nu reglementăm pe cel care face reclamă, ci pe cel care are panouri de publicitate, ca să ţină echilibrul lingvistic. (…) Eu consider că e un lucru normal pentru această regiune. (…) Atâta timp cât noi lup- tăm pentru bilingvism, eu cred că este un gest firesc pentru autorităţile locale, ţine de spaţiul public din mu- nicipiul Sfântu-Gheorghe şi cred că putem reglementa acest lucru. (…) Am mai spus de multe ori că mul- ticulturalitatea costă, dar aşa cum spuneau şi prietenii noştri din Tiro- lul de Sud, merită pe termen lung şi vrem să facem acest lucru. (…) Dacă vreţi, este o invitaţie la normalitate. Este un spaţiu atipic acest Ţinut se- cuiesc şi poate trebuie luate măsuri atipice. (…) E evident pentru toată lumea că aici e o regiune specială, cu probleme speciale şi ar trebui să aibă un statut special, dar o să ajun- gem pas cu pas la aceste lucruri. (…) Nu sunt măsuri luate împotriva cuiva, ci pentru cineva, ceea ce este o diferenţă majoră”. Pentru ace- eaşi agenţie de ştiri preşedintele CJ, Alexandru Tamaş, fratele de luptă al primului, a completat cu mândrie desigur: „Nu e niciun secret, după cum am mai spus, vrem ca în această regiune să trăim după placul nostru, aşa cum concepem noi şi după idei- le pe care le avem noi, cei care sun- tem pe pământul nostru natal. Pen- tru asta vom folosi toate drepturile constituţionale, o să folosim toate pârghiile legale şi după aia o să mai lărgim sfera posibilităţilor”. Aceşti comici ai judeţului Covasna vor să-i facă carieră lui Ervin Gheorghe, care nu va putea să nu atace în contenci- os administrativ o astfel de hotărâre ilegală. Dar poate că Ervin are şi el aspiraţii de comic vestit şi n-o atacă. MAI, ştii?

Udemereii şi tocheşiştii au comemorat moartea celor treispre- zece generali trădători ai Casei de Habsburg care s-au alăturat lui La- jos Kossuth, cel ce dorea anexarea Transilvaniei la Ungaria în timpul revoluţiei paşoptiste. Cu acest pri- a manifesta pentru enclavizarea un- gurilor ce trăiesc paşnic în România, bucurându-se de toate drepturile unui minoritar. După cum se vede, nu au obosit.

Horia Grama, deputatul care nu catadicseşte să umble prin cole- giul său, alegătorii lui având parte de o strălucită absenţă, în marea sa mă- rinimie e de acord ca actualii primari PSD să candideze pentru un nou mandat, zice la conferinţa de presă. E posibil, ca fiind un adept al muncii în echipă, el să lase echipa să lucreze iar dumnealui, în calitate de şef, să se distreze şi eventual să candideze. Mda, cum zice un prieten al meu. Cât despre USL Covasna, Dumne- zeu cu mila şi cu Ciprian.

Alexandru Tamaş, preşedin- tele Consiliului Judeţean Covasna, plânge în conferinţă de presă că Dan Suciu, preşedintele PC Covasna, a depus plângere penală pentru că a cheltuit nelegal bani publici şi solici- tă să i se impute suma. Arpad Antal, tot în conferinţă de presă, face publi- că o listă cu românii care nu-i lasă pe conducătorii locali udemerişti să încalce legile României. Concluzia lor e că se destabilizează armonia interetnică prin astfel de solicitări în faţa instanţelor. Delicată chestiune pentru minoritatea ungară! Repre- zentanţii lor încalcă legea şi tot re- prezentaţii lor ţipă că nu pot lucra. Comunitatea ar trebui să se lipseas- că de astfel de conducători. Poate ne vine mintea la cap, mai ştii? Cât despre tandemul nefast Arpad Antal - Alexandru Tamaş, greu de crezut.

9 octombrie 2011
În oraşul Most, din Cehia, Preafericitul Părinte Patriarh Da- niel, împreună cu Preafericitul Mitropolit Krystof al Cehiei şi Slovaciei, au sfinţit biserica cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Mucenic Valentin”, ctito- rită de Patriarhia Românei cu spri- jinul Departamentului Românilor de Pretutindeni. Este prima biseri- că românească din Cehia şi a fost ridicată în memoria celor 66.000 de ostaşi români care au căzut pe câmpul de luptă în cel de-al doilea Război Mondial pentru eliberarea fostei Cehoslovacii. Cu discreţie încep să se recunoască jertfele ro- mânilor pentru fraţii lor, indiferent de naţionalitate! Încă un argument că românii nu au cotropit nicioda- tă, ci doar au eliberat. Când vor veni la adevăr şi politicienii de pretutindeni?

11 octombrie 2011
Ilustrul actor Arpad Marton a fost scos pe scenă de regizorul Gheorghe Frunda pentru a se face de râsul minorităţii ungare. Acto- rul interpretează rolul de deputat în Parlamentul României care doreşte schimbarea Legii Agenţiei Naţiona- le de Integritate în sensul pierderii unor atribuţii semnificative şi de- ranjante, pentru unii, a instituţiei. Să ne amintim cum Gheorghe Frunda a fost vehement împotriva înfiinţării asta? Păi când deputatul Ciuhodaru a depus un proiect de lege prin care persoanele ce trebuie să depună de- claraţiile de avere şi de interese, să depună şi declaraţii de studii. Hait! Şi studii! Toate astea să fie verifica- te de ANI. Nu se poate, zic bogaţii din UDMR. Deci scoatem actorii pe scenă, doar România e atât de dorni- că de comedie. Pentru că deja a înce- put campania electorală pentru votu- rile minorităţii ungare, tocheşiştii au fost primii care au atacat vehement actorul şi teatrul din care face parte. Măi, măi, te uiţi la ei şi mai c-ai zice că sunt adevăraţi, tokeşiştii ăştia. Nu înţeleg de ce pecemiştii tac!

12 octombrie 2011
M-am luminat! Pecemiştii au alt gen de campanie electorală. Ei vor să fie votaţi de minoritatea ungară pentru că doresc şi luptă, şi dăi şi luptă, pentru ca steagul secu- ilor să fie arborat pe frontispiciul tuturor instituţiilor publice din ju- deţele Covasna, Harghita şi Mureş, inclusiv pe frontispiciul decon- centratelor ministerelor din areal, ne informează Mediafax. De ce să se arboreze steagul secuilor, când aceştia sunt sub 1.000? Din istoria adevărată, nu din istoria fabricată în scop iredentist, ştim că ungurii şi secuii nu sunt acelaşi neam. E fără obiect cererea! Poate domnul Io- sif Terza Culcear primeşte oareşce stipendii pentru susţinerea unei asemenea inepţii. Deh! Cred că do- reşte să ajungă un bogat pecemist, să-i ajungă în avere pe udemerişti şi să-i şi întreacă. Vrea şi el un fotoliu de catifea, dacă se poate mai scum- pă decât cea a udemeriştilor cu atât mai bine. Săraca minoritate ungară, oare când se va trezi la realitate şi-i va „mătura” pe aceşti bolnavi? Noi, românii, ne rugăm pentru ei, cum trebuie să facă un creştin ortodox. De aceea, renovăm bisericile orto- doxe stricate de grofii lor, ridicăm mănăstiri. Să avem unde ne ruga pentru toţi, aşa cum ne porunceşte Domnul Iisus Hristos: „Rugaţi-vă unul pentru altul”.

14 octombrie 2011
Hunor Chelemen, preşedinte- le Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (!?), se dădea de cea- sul morţii, într-o conferinţă de presă ţinută la Cluj-Napoca, spunând că: „Intenţia noastră este de a conşti- entiza importanţa recensământului şi de a încuraja pe maghiarii din România ca la acest recensământ, fără reţinere, să declare identitatea naţională, să se declare maghiari”. Ei na! Simpaticul ungurizat prin metoda maghiarizării, o invenţie aiuritoare a autorităţilor ungare de la 1900, le cere acum românilor ungurizaţi, în timp, să uite de ră- dăcinile lor şi să se declare unguri. Mă mir că nu a solicitat şi creştin ortodocşilor vorbitori de limbă un- gară să se declare unguri! E un mo- ment al adevărului pentru neamul românesc acest recensământ. Nu vă fie frică să vă declaraţi ceea ce au 1940. Au fost români sadea, creştini ortodocşi, şi au fost ungurizaţi prin forţă concomitent cu trecerea lor la alte religii. E momentul revenirii la ce aţi fost! Până la urmă e o repara- ţie a demnităţii de român pentru cei ce nu au rezistat oprimării crude a ungurilor horthyşti. Vă doresc cu- rajul înaintaşilor noştri, care nu au cedat în faţa prigoanei ungureşti din Ardeal! Reveniţi ce aţi fost şi Dum- nezeu vă va binecuvânta! E cel mai important lucru!

17 octombrie 2011
Joc de glezne al udemerişti- lor parlamentari! Tovarăşii minori- tăţii ungureşti se fac că le pasă de alegătorii lor. Agenţiile de presă di- fuzează, cică, ştirea că „Parlamen- tarii UDMR au mandatat conduce- rea formaţiunii să insiste în Guvern pentru soluţii care să permită anul viitor majorări salariale şi creşterea pensiilor, teme care să fie discutate şi în următoarele întâlniri cu oficia- lii Fondului Monetar Internaţional (FMI), au declarat surse din cadrul UDMR”. Astfel de iniţiative ste- rile, politicianiste, false în esenţa lor, mai sunt luate în considerare numai de naivi. Nu mai ştiu ce să inventeze pentru a ţine trează aten- ţia minorităţii asupra activităţii lor, chipurile în slujba electoratului. Auzi făcătură, cică parlamentarii… au mandatat. Păi cum să mandate- ze nişte subalterni şefii? Prosteală pe faţă! Nici în cot nu-i doare pe miliardarul Vereştoi ori pe miliona- rul Frunda sau pe simpaticul pom- pier Lăcătuş, ca să nu mai vorbim de viceprim-ministrul Marco, de ministrul Hunor Chelemen, minis- trul Vasile Borbeli, care se manda- tează pe ei înşişi. Nu mai fraieriţi pe nimeni, stimabililor. Toţi vă ştiu cât munciţi pentru alegători. Para- doxul este vizibil: cu cât munciţi voi mai mult pentru alegători, voi vă îmbogăţiţi şi alegătorii sărăcesc.

Secretarul de stat pentru ro- mânii de pretutindeni, Eugen To- mac, spune, într-un interviu pentru „Evenimentul Zilei”, despre ce s-a discutat în Forumul Românilor de Pretutindeni, desfăşurat, recent, la Bucureşti. Iată: „Prin această acţiune am urmărit să punem în evidenţă câteva aspecte importan- te ce ţin de relaţia statului român cu românii aflaţi peste hotare. În primul rând, vreau să menţionez că avem două categorii de români şi aici mă refer la românii plecaţi din ţară, care formează diaspo- ra tradiţională şi la românii care locuiesc în vecinătatea imediată: Basarabia, nordul Bucovinei sau sudul Basarabiei, valea Timocului, românii din Ungaria, Bulgaria. Aceştia nu mai trebuie confundaţi cu cetăţenii români plecaţi din ţară, deoarece majoritatea nu sunt cetăţeni români şi se află în acele ţinuturi de când există poporul ro- mân”. Frumos, înălţător! Aşteptăm ca Guvernul României să creeze şi un departament pentru românii din centrul României. Poate aşa află şi lui României Marco. Eugen Tomac mai spune: „Nu putem accepta ca românii să fie dispreţuiţi în Trans- nistria”. De acord, întru-totul. Dar domnule Tomac, vă întreb, puteţi fi de acord ca românii să fie dispreţu- iţi in judeţele Covasna, Harghita şi Mureş? Aşteptăm răspuns în fapte, de vorbe suntem sătui.

18 octombrie 2011
Agera agenţie de presă a României ne informează că mult iubitul vicepremier al ţării, Bela Marco, a fost la Bruxelles, unde a susţinut un discurs în cadrul unei dezbateri pe tema „Identităţi naţi- onale într-o Europă unită”, orga- nizată în Parlamentul European de eurodeputaţii UDMR Iuliu Winkler şi Csaba Sogor. Agerii ăştia nu ne informează ce a susţi- nut poetul, care a încasat bani pe o carte nescrisă, dându-ne în schimb o nonştire, sau mai degrabă o prostie udemeristă. Cică la întoar- cere, Marco a declarat: „Sistemul (electoral - n.r.) trebuie să asigu- re o reprezentare proporţională a diferitelor forţe politice. În cazul României, după părerea noastră, această reprezentare proporţiona- lă este obligatorie, fiindcă suntem o ţară relativ mare, cu multe zone tradiţionale, comunităţi etnice. E clar că e spre binele societăţii un astfel de sistem”. Vă daţi seama ce haloimăs de concepte aruncă pe piaţă poetul? Chipurile avem comunităţi etnice în zone tradi- ţionale. Domnule poet cu operă nescrisă, România e una din punct de vedere politic. Zonele tradiţio- nale se referă la obiceiuri, datini, folclor, care seamănă izbitor unele cu altele, confirmând că România este un stat unitar, naţional, ce nu poate fi divizat. De ce nu infor- mează Agerpres despre discursul ştiinţifico-fantastic al poetului po- eziilor nescrise? Or fi patrioţi şi noi nu ştim!

19 octombrie 2011
Emil Boc l-a învins în justi- ţie pe artizanul surpării României, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu. Afirmaţiile lui Boc cum că „Tăriceanu a încălcat legea şi a prejudiciat interesele României, pre- meditând o afacere în favoarea unor grupuri de interese” e adevărată. Fostul premier Tăriceanu a negat acuzaţiile aduse de primul-ministru Boc referitoare la încheierea de că- tre Statul Român a unui contract cu compania Sterling privind resursele de subsol de pe un teritoriu aflat în litigiu cu Ucraina. S-a dovedit că a minţit. Atenţie USL!

Închiderea ediţiei
Să ne reorganizăm ţara ca udemeriştii să nu ne mai discrimi- neze! La recensământ să ne aducem aminte de bunii noştri şi să spunem adevărul spre ruşinea minciunii. Doamne ajută! A consemnat Ioan Mugur Topolniţchi

Muzeul Naţional de Istorie a României va prezenta publicului în luna octombrie, în seria de microexpoziţii "Exponatul lunii", un obiect de patrimoniu de excepţie - Coroana reginei Maria, a informat marţi, pentru AGERPRES, directorul general al instituţiei, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu.
El a mai declarat că în 2012 Muzeul Naţional de Istorie a României pregăteşte o amplă expoziţie dedicată marcării a 90 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia, în care se va regăsi şi preţiosul exponat, "unul dintre cele mai frumoase din Europa secolului XX". Potrivit Secţiei de Relaţii Publice a muzeului, vernisajul microexpoziţiei "Coroana reginei Maria" va avea loc joi, muzeul marcând astfel împlinirea a 136 de ani de la naşterea reginei, în data de 29 octombrie (1875). Expoziţia prezintă documente privind istoria mai puţin ştiută a coroanei reginei Maria, comandată de Parlamentul României pentru ceremonia încoronării de la Alba Iulia.
Coroana a fost realizată la Paris de casa de bijuterii Falize, din aur transilvănean, dându-i astfel o simbolistică aparte. Proiectul coroanei în stil bizantin, decorată cu motive vegetale, a fost conceput de Costin Petrescu, având ca sursă de inspiraţie coroana doamnei Despina Miliţa, soţia lui Neagoe Basarab, de pe fresca Mănăstirii de la Curtea de Argeş, ţinând cont de dorinţa reginei Maria de a da o aură medievală înfăţişării sale. Un accesoriu neobişnuit pentru coroană sunt pandativii laterali "prependoulia", specifici diademelor imperiale bizantine. Cele două pandantive au fiecare câte un scut heraldic, unul reprezintă stema Regatului României iar celălalt, însemnele heraldice ce arată ascendenţa reginei Maria, Casa de Edinburgh. Asocierea acestora cu elemente artistice bizantine sugerează continuitatea cu perioada de glorie a statelor medievale româneşti. Piesa prezintă o alăturare unică de simboluri regale, fiind o exprimare a noii identităţi naţionale române dobândite de nepoata reginei Victoria. De cele două medalioane sunt prinse câte trei lanţuri de ambele părţi, reprezentând spice de grâu, simbol al fertilităţii, iar la capătul fiecărui lanţ este o cruce gamată, similară celei din partea superioară a coroanei. Crucea gamată stilizată reprezintă simboluri religioase cosmice străvechi care se regăsesc adesea şi în arta populară românească. Alegerea pietrelor semipreţioase sau preţioase care au împodobit coroana a fost în acord cu viziunea reginei despre romantism. Comanda coroanei reginei Maria, conform documentelor din arhiva Falize, a fost înregistrată la 5 august 1921, fiind făcută de Parlamentul României, prin preşedintele Senatului, generalul Coandă, şi de colonelul Drosso, din partea regelui Ferdinand.
Coroana reginei Maria va fi expusă în Holul Central al MNIR până la sfârşitul lunii noiembrie, putând fi admirată după această perioadă în expoziţia permanentă "Tezaur Istoric".

Scriind online de mai mult de doi ani pe teme interetnice, am avut parte de sute de discuţii româno-maghiare foarte interesante. Unele au avut sens, altele parcă au pornit din start cu piciorul stâng. Dar nu cred că a fost vreuna în care nu au apărut interlocutori care au venit cu aceleaşi argumente anti-maghiare arhicunoscute şi arhifolosite, care nu prea au acoperire în realitate. Majoritatea lor sunt prejudecăţi născute în conştiinţa românească în perioada tulbure a anilor ’90. În acest articol nu îmi propun să le cataloghez pe toate. Nu mă ocup acum de cele legate de istorie. Istorie obiectivă nu există de nicio parte. În general cred că discuţiile despre istorie sunt total contraproductive, atâta timp când suntem crescuţi cu manuale total paralele. Cred însă că a explica prejudecăţi despre prezent şi viitor ar fi necesar şi binevenit. În continuare o să încerc să arăt adevărul aflat în spatele celor mai folosite 12 argumente, lozinci anti-maghiare din România. În articolul de azi o să discut un număr de 6, urmând să închei materialul săptămâna viitoare, cu alte 6.

1. Ungurii vor să ne ia Ardealul

Acuzaţia clasică, probabil cea mai folosită, cea care vine aproape ca un reflex când se vorbeşte despre maghiari.

În primul rând cu privire la Ungaria ca stat trebuie ştiut că acesta nu şi-a manifestat oficial niciodată interesul, nici politic, nici juridic pentru re-anexarea Transilvaniei după anul 1947. În acel an, prin semnarea tratatelor de la Paris care au încheiat al II-lea Război Mondial statul ungar a recunoscut graniţele actuale fără rezerve. Acest lucru a fost repetat mai recent şi în textul tratatului bilateral româno-maghiar semnat în 1996. Nu există în momentul de faţă nici un partid parlamentar în Ungaria care ar revendica Transilvania, sau alte teritorii pierdute în folosul ţărilor vecine. Ungaria fiind membru NATO şi UE împreună cu majoritatea ţărilor vecine, nici nu şi-ar putea permite enunţarea unor revendicări teritoriale.

În al doilea rând marea majoritate a maghiarilor din România, de asemenea, nu se gândesc deloc la schimbarea graniţelor actuale. Simpatia pentru Ungaria în ultimii ani a scăzut destul de mult, ea nefiind prea mare nici înainte. Majoritatea maghiarilor din România sunt conştienţi de faptul că au probabil mai mult în comun cu vecinul român din Cluj decât cu un maghiar din Veszprém sau Szolnok. De asemenea, identitatea maghiarilor din România e legata de Transilvania, de transilvanism. Cum Transilvania este în România, patria maghiarilor ardeleni e România, cu toate relele şi bunele provenite din acest fapt.

În al treilea rând populaţia actuală a Transilvaniei (împreună cu Partium, Maramureş şi Banat) este până la 74% românească, maghiarii constituind numai 19,6%. Cu astfel de procente etnice, orice schimbare de suveranitate aparţine domeniului science-fiction.

În al patrulea rând graniţa etnică în Ardeal este atât de încurcată încât ar fi practic imposibil de trasat măcar o nouă graniţă de genul celei din cazul Dictatului de la Viena. Populaţia este foarte amestecată. Azi, în afară de o parte a Ţinutului Secuiesc nu prea mai există localităţi monoetnice maghiare în Ardeal. Dacă ad absurdum s-ar pune această probleamă vreodată, orice încercare de partajare a Transilvaniei în care Ungaria ar lua Ţinutul Secuiesc ar rezulta într-o Transilvanie de Nord majoritar românească, neanexabilă.

În al cincilea rând maghiarii deja „au Ardealul”, cam în proporţia în care îl populează. Prin restituirea unei mari părţi a terenurilor, pădurilor, imobilelor private şi comunitare confiscate de regimul comunist, se poate zice că teoretic comunitatea maghiară are în proprietate o parte a Ardealului. Probabil cam 20%, cât sunt şi din populaţia teritoriului.

2. Ungurii refuză să vorbească româneşte

Să fie clar: marea majoritate a maghiarilor din România vorbesc româneşte la un nivel satisfăcător sau foarte bun. Nu am văzut încă o statistică clară în acest sens, dar după părerea mea cu cel puţin 80% din maghiarii din ţara noastră de poţi înţelege satisfăcător sau foarte bine în limba română. Mai ales maghiarii care trăiesc în regiuni cu populaţie majoritar românească, vorbesc limba majoritară foarte bine, chiar fără accent (de ex. cei din judeţele Cluj, Maramureş, Braşov, Arad).

Vorbind de ceilalţi 20% trebuie ştiut că sunt comunităţi, poate întregi microregiuni mai izolate în Ţinutul Secuiesc şi Partium, unde omul de rând are nevoie să folosească limba română rar, doar la şcoală la ora de română, sau la vreun oficiu judeţean unde întâlneşte un funcţionar care nu vorbeşte maghiara (deşi probabil o înţelege). Folosind limba foarte rar, bineînţeles că omul are greutăţi. Această problemă provine deja din şcoală, din educaţia limbii româneşti neadaptate condiţiilor locale. Dacă un minoritar creşte într-un mediu în care limba română aproape că nu este folosită, ar fi indicat ca ea să fie învăţată ca şi limbă străină. Degeaba ne aşteptăm ca cineva care aude limba doar ocazional, şi nu o foloseşte aproape deloc, să o poată învăţa la acelaşi nivel din clasa a 5-a ca şi unul căruia îi este limba maternă, vorbită zilnic. Problema e că deja din clasa a 5-a, când manualele devin identice, elevul maghiar din Secuime devine dezavantajat. Acest handicap este târât până la sfârşitul clasei a 8-a, sau până la bacalaureat, unde majoritatea iau Limba şi literatura română cu un excelent 5-6, după care se reîntorc în viaţa cotidiană maghiară, fără a cunoaşte limba statului la nivelul de a putea concura cu succes la un loc de muncă unde cunoaşterea bună a limbii române este obligatorie. Astfel ei devin cetăţeni de clasa a II-a (cu şanse de afirmare de clasa a II-a) de fapt deja din clasa 5-a. Preşedintele Traian Băsescu a punctat foarte bine faptul că este necesară o revizuire radicală a modului în care este învăţată limba română în regiuni unde maghiarii sunt în majoritate. Învăţarea corespunzătoare a limbii române de către maghiari este şi în interesul românilor nu numai al maghiarilor. Maghiarii recunosc asta. UDMR vorbeşte de acesta problemă de 15 ani.

Concluzionând: nu există reavoinţă în neputinţa ocazională şi regională de a putea vorbi satisfăcător româneşte. Problema este în educaţie, o educaţie în cazul căreia din păcate mândria naţionalistă (“cum să fie româna învăţată ca limbă străină în România?”) este mai importantă decât eficacitatea.

3. Ungurii sunt aroganţi şi îi privesc pe români de sus.

Există maghiari care sunt aroganţi şi îi privesc pe români de sus, cum există şi români care sunt aroganţi şi îi privesc pe maghiari de sus. Aceşti oameni sunt însă în minoritate de ambele părţi. Nu se poate nega că la unele grupuri de dreapta, sau de extremă dreapta idea practic nazistă de superioritate a unei naţiuni sau rase, există încă şi azi, ori recunoscută făţiş, ori doar în discuţii private. Dar această mentalitate deşi există la toate naţiunile europene, este de obicei una izolată. Nu cred că cei mai mulţi maghiari se uită de sus la români, şi nu cred de asemenea că cei mai mulţi români se uită de sus la maghiari. Commentari de genul „ţărani valahi necivilizaţi” sau „mongoli necivilizaţi”, „noi eram la Roma pe când voi mâncaţi carnea de sub şea” sau „Noi eram Vestul civilizat pe când voi încă cutreieraţi munţii cu turmele de oi” sunt nişte aberaţii naţionaliste ale unor oameni care îşi revarsă toate frustrările naţionale în a huli pe celălalt.

Trebuie de asemenea menţionat şi faptul că stăruinţa unei astfel de mentalităţi de partea unor maghiari a fost ajutată foarte mult de „şmecheria”, „balcanismul”, „miticismul”, „corupţia” unor funcţionari sau politicieni aduşi de noul stat în Ardeal din 1918 până azi. Acest mit de superioritate ardelenesc însă nu este specific numai maghiarilor din Transilvania, el fiind răspândit şi între românii ardeleni.

Există şi un punct comun în „privitul de sus” la maghiari şi români: romii. Din păcate plaga rasistă anti-ţigănească este generală atât la români cât şi la maghiari.

4. UDMR e o organizaţie extremistă, episcopul László Tőkés e un extremist

UDMR nu este o organizaţie extremistă. Pur şi simplu nu este. Nu are mesaje şovine, anti-româneşti, sau anti-alte naţiuni sau grupuri etnice, religioase, sexuale, etc. Nu se pot identifica în mesajele UDMR instigări la violenţă sau la război. UDMR nu are nici în programul său, nici în mesajele sale, vreo referire la o eventuală separare teritorială a comunităţii maghiare, sau măcar a Ţinutului Secuiesc. UDMR nu are aripă înarmată, nu are terorişti sau tabere de pregătire a lor. UDMR nu instigă la nerespectarea legilor, la revoltă, nici măcar la „rezistenţa pasivă” de tip Ghandi.

O organizaţie extremistă ar presupune măcar unele din cele menţionate mai sus. UDMR este o organizaţie politică care îşi desfăşoară toată activitatea respectând legile României. Dacă nu ar fi aşa, ea ar fi fost interzisă de mult. Uniunea a câştigat nenumărate procese în acest sens, mai ales împotriva PRM-ului.

László Tőkés este o figură neînţeleasă în politica românească. El a fost numit extremist cam la mijlocul anilor ’90, pentru nişte mesaje care la vremea respectivă “spărgeau becul” în viaţa politică autohtonă. Trebuie ştiut că majoritatea mesajelor sale de atunci sunt astăzi folosite şi de UDMR, fără a crea vreo indignare extraordinară în viaţa publică din România. Tőkés de fapt vorbea deschis de autonomie teritorială şi culturală (deşi nu folosind exact aceşti termeni) pe vremea când reprezentantii UDMR, fiind în Bucureşti de ceva timp şi cunoscând exact posibilităţile reduse ale vremii, încercaseră obţinerea unor doleanţe mai moderate, cum ar fi legea învăţământului favorabilă minorităţilor, universitatea în limba maghiară, dreptul de folosire a limbii în administraţie şi altele. Mesajele din domeniul etnic ale lui Tőkés nu au fost niciodată extremiste în sensul celor amintite mai sus. El pur şi simplu a cerut prea mult, prea devreme, fără a şti pe dinăuntru care era atmosfera în politica din Bucureşti în anii 90. Azi mesajele politice în materie de drepturi minoritare ale lui Tőkés şi UDMR deja diferă foarte puţin.

Dacă există un domeniu în care europarlamantarul-episcop se apropie de extremism (deşi cu siguranţă nu îl atinge), acesta aparţine mesajului religios, câteodată aproape fundamentalist, el făcând vâlve în Parlamentul European prin cerinţa de a „întoarce Europa la rădăcinile creştine”, prin oficializarea creştinismului ca religie a Uniunii Europene, prin ideea necesităţii ca bisericile şi preoţii să facă politică contra „ateismului materialist” al Europei Centrale şi de Est şi a „ateismului vulgar” al societăţilor de consum din ţările Europei de Vest.

5. Ungurii au pretenţii exagerate, şi dacă acestea ar fi satisfăcute ei ar avea mai multe drepturi decât românii

În primul rând trebuie clarificat un lucru: opinia publică românească nu cunoaşte aproape deloc legislaţia minoritară a altor ţări. Nu este mare diferenţă nici în cazul politcienilor sau al jurnaliştilor români. Aceasta este o problemă şi a politicienilor maghiari, care poate nu s-au străduit îndeajuns să facă cunoscute modelele de legislaţie minoritară evoluată din Europa. Ca să calificăm nişte pretenţii exagerate, sau ca să facem afirmaţii de genul „maghiarii au mai multe drepturi deja decât celelalte minorităţi din Europa” ar trebui să ştim care este adevărul obiectiv, juridic, în materie. Să fiu cât mai concis: în Europa sunt cel puţin 13 comunităţi minoritare etnice care au mai multe drepturi decât maghiarii din România. Bineînţeles că sunt şi destule care au mai puţine drepturi (de obicei cele de dimensiune mai mică). Pretenţiile maghiarilor nu devin exagerate dacă le compari cu unele drepturi colective pe care le au bascii, catalanii, austriecii tirolezi din Italia, suedezii din Finlanda sau germanii din Belgia. Ca să dau şi detalii: de exemplu în regiunea autonomă suedeză Aland din Finlanda, un finlandez poate primi reşedinţă numai dacă locuieşte 5 ani în teritoriu şi a învăţat bine limba suedeză. Alt exemplu: în Tirolul de Sud (Italia) orice funcţionar sau poliţist poate fi angajat numai dacă vorbeşte bine limba germană. Ţara Bască (Spania) are un parlament, un guvern şi un sistem de educaţie şi poliţie proprie. Exemplele ar putea continua cu drepturile economice ale Cataluniei, cu dreptul la politică externă proprie a Insulelor Aland, etc.

Dacă în materie de drepturi minoritare să zicem că Ţara Bască sau Tirolul de Sud reprezintă 100%, iar situaţia curzilor din Turcia reprezintă 0%, putem zice că situaţia juridică a maghiarilor din România este undeva pe la 60-65%. Deci încă este mult de luptat pentru politicienii maghiari.

De asemenea trebuie înţeleasă idea de discriminare pozitivă, sau zisă mai modern: affirmative action. Dacă de exemplu dai unui minoritar dreptul de a se adresa autorităţii locale în limba proprie, el nu primeşte mai multe drepturi, pentru că pentru el limba materna nu este cea majoritară. Prin acest gest drepturile lui sunt pur şi simplu egalizate cu cele ale unui majoritar. Affirmative action aduce minoritatea la nivelul majorităţii, nu deasupra lui. În România pentru minoritar nu limba română este limba maternă. Pentru minoritar, nu folosirea aceleaşi limbi (a limbii române) este egalitatea, ci posibilitatea folosirii limbii materne, în acelaşi fel cum are dreptul şi majoritarul să-şi folosească limba proprie. Trebuie să încercăm să ieşim măcar pentru un moment din perspectiva proprie, subiectivă, altfel nu putem înţelege esenţa drepturilor minoritare. Majoritarul nu are nimic de pierdut dacă minoritarul îşi poate folosi limba proprie, fiindcă drepturile sale (ale majoritarului) nu se schimbă şi în nici un caz nu devin mai mici.

6. Ce drepturi au românii din Ungaria? Lor de ce nu li se dă autonomie?

În Ungaria sunt cam 8.000 de români. Asta înseamnă opt mii, respectiv 0,08% din populaţia Ungariei de 10 miloane. În România sunt aproape 1,5 milioane de maghiari, respectiv 6,6% din populaţia ţării. Din punct de vedere al drepturilor minoritare lucrurile sunt diferite. Aici numărul contează enorm. Comunitatea românească din Ungaria este una foarte mică, într-un grad avansat de asimilare şi divizată politic.

Maghiarii din România, cu cei 1,5 milioane de persoane, sunt cea de a doua minoritate etnică ca mărime din Europa după catalanii din Spania, care numără peste 6 millioane. Să facem nişte comparaţii ca să vedem de ce mărimea unei comunităţi etnice are o mare relevanţă.

În Europa există populaţii apropiate sau mai mici care au ţară proprie suverană: Slovenia (1,9 milioane), Estonia (1,3 milioane), Cipru (0,8 milioane), Muntenegru (0,7 milioane), Luxemburg (0,5 milioane), Islanda (0,3 milioane) să nu mai vorbesc de ţările pitice. De asemenea există minorităţi apropiate sau de obicei mai mici care au autonomii teritoriale pe criterii etnice: bascii din Spania (2.1 milioane), germanii din Tirolul de Sud – Italia (0.3 milioane), suedezii din Finlanda (0.3 milioane), francezii din Vale de Aosta – Italia (0,1 miloane), găgăuzii din Rep. Moldova (0,15 milioane), germanii din Belgia (0.07 milioane), feroezii din Danemarca (0,05 milioane), etc. Maghiarii din România sunt deci 1,5 milioane. Dacă această minoritate cu această mărime ar fi undeva în Europa de Vest, foarte probabil ar beneficia deja cel puţin de o autonomie teritorială pe criterii etnice.

Eu am toată simpatia pentru românii din Ungaria, chiar simt şi o oarecare solidaritate cu această comunitate, ei fiind celălalt grup care cunoaşte amândouă culturile, cea maghiară şi cea românească. Totuşi trebuie văzut că cei circa 8000 de români din Ungaria sunt o comunitate foarte mică, răspândită într-o mână de sate aprope de graniţă, şi în oraşul Gyula.

Şi încă ceva, foarte important: românii din Ungaria de fapt beneficiază de autonomie culturală, ca şi toate celelalte minorităţi etnice ale Ungariei, conform legii nr. LXXVII din 1993 cu privire la drepturile minorităţilor naţionale şi etnice. Ungaria deci, are o lege a minorităţilor încă din 1993, fapt ignorat întotdeauna în discursurile politicienilor români. Această lege acordă drepturi largi în domeniul culturii, al educaţiei şi al folosirii limbii prin delegarea unor puteri aşa numitelor „autoguvernări minoritare” („kisebbségi önkormányzatok”). Aceaşi lege interzice expres de exemplu orice act prin care se încearcă asimilarea forţată a minorităţii sau orice modificare intenţionată a compoziţiei etnice a unei localităţi sau regiuni locuite de o minoritate.

România oare când o să aibă măcar o astfel de lege a minorităţilor?

Articol apărut pe portalul diasporei româneşti: Acum.tv

Link: http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9328

Cred că o opinie asupra părerilor românofobe pe care ungurii le au faţă de români, descrise de un ungur, ar face mult bine relaţiilor dintre noi. Şi mă surprinde un lucru, de ce presa română "mare", cu ştaif, nu găzduieşte opiniile minorităţii maghiare. Frică, prostie, cutumele naţionaliste păstrate prin Vadim şi recunoscute de curând de Traian Băsescu?

7. Ţinutul Secuiesc e o invenţie a extremiştilor maghiari

Ţinutul Secuiesc este un adevăr istoric de aceeaşi natură ca şi Bucovina, Oltenia, Banatul sau Dobrogea, deşi nici una nu are un caracter oficial în ziua de azi.

Încă de la colonizarea triburilor secuieşti pe aceste meleaguri pentru apărarea hotarelor Regatului Ungariei de pe la începutul sec. XIII (prima colonizare documentată este din anul 1224 în actualul judeţ Covasna) numele scaunelor secuieşti şi în curând a „naţiunii medievale” secuieşti sau a Ţinutului Secuiesc este amintit în sute de documente transilvane, maghiare sau străine. Graniţele ţinutului, drepturile speciale ale secuilor, autonomia lor faţă de regalitatea maghiară sau principalitatea transilvană este menţionată în mii de documente oficiale scrise în latină, germană, mai apoi în maghiară. Autonomia acestui teritoriu a funcţionat peste 600 de ani, până în anul 1878. În acest an parlamentul maghiar considerând autonomia secuilor şi a saşilor din Transilvania ca fiind instituţii feudale demodate, a decis anularea acestora, şi includerea teritoriului lor în noile comitate (judeţe) formate în Transilvania prin reorganizare teritorială generală a Transilvaniei re-anexate statului ungar. Din 1878 Ţinutului Secuiesc îşi mai recapătă integriatea doar între anii 1950 şi 1960, când tot teritoriul istoric al ţinutului intră în componenţa nou înfiinţatei Regiuni Autonome Maghiare. În afară de această perioadă de 10 ani, din 1878 secuimea este de obicei separată în trei judeţe: Mureş (înainte comitatul Maros-Torda, apoi judeţul Mureş), Harghita (înainte comitatul Csík şi comitatul Udvarhely, apoi judeţele Ciuc şi Odorhei) şi Covasna (înainte comitatul Háromszék, apoi judeţul Trei Scaune). În pofida acestei separări prin graniţe judeţene de mai mult de 130 de ani, identitatea comună secuiască a perseverat, ea fiind foarte puternică şi în ziua de azi. Ea este reflectată din literatură până în turism, din artă populară până în societatea civilă, din presă până în politică.

Trebuie clarificat şi faptul că identitatea secuiască nu este una etnică, ci una regională şi istorică, cum este poate identitatea maramureşană sau oltenească la români. Secuii se consideră maghiari, vorbesc limba maghiară, se înţeleg perfect cu un maghiar care locuieşte să zicem la graniţa cu Austria. Nu există dovezi istorice care ar confirma că secuii ar fi avut vreodată o limbă separată. Secuii însă au păstrat până în ziua de azi un alfabet foarte original cu origini feniciene şi turcice, aşa zisele „Rune secuieşti”. Însă chiar şi inscripţiile medievale găsite scrise în acest alfabet sunt de fapt texte în limba maghiară, numai că scrise cu acest alfabet. Integritatea ţinutului secuiesc este confirmată nu numai de percepţia cvasi-generală locală dar şi de graniţele etnice din regiune, care corespund şi azi cam 90% cu graniţa vechiului ţinut autonom.

8. Ţinutul Secuiesc = Kosovo, Autonomie = separare

Ţinutului Secuiesc nu are aproape nici o asemănare cu cazul Kosovo. În primul rând Secuimea este în mijlocul României la 400 de kilometri de graniţa cu Ungaria, pe când Kosovo era la graniţa Serbiei cu Albania, fapt care a făcut mult mai uşoară separarea ei. Ţinutul Secuiesc, ca entitate separată are o vechime de peste 650 de ani, pe când Kosovo s-a născut în graniţele actuale ca entitate juridică separată cu majoritate albaneză doar în anul 1945. Autonomia teritorială pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc a fost desfiinţată în 1878 mai apoi în 1968, pe când cea kosovară numai în 1989, la începutul unor vremuri tulburi, a unui război etnic general în majoritatea fostelor republici iugoslave. În cazul Kosovo a fost vorba de un război civil crunt care a dus la separare, început prin alungarea forţată de către armata iugoslavă a populaţiei albaneze, apoi de reînfiinţarea administraţiei proprii sub tutelă ONU. Acest conflict militar a fost cauzat tocmai de anularea autonomiei kosovarilor albanezi de către regimul Miloşevici. Dacă acea autonomie nu era anulată în 1989, şi nu se începea deznaţionalizarea forţată mai apoi alungarea efectivă şi epurarea etnică – fapt care a stărnit contrareacţia militară kosovară - Kosovo probabil nu ajungea niciodată la independenţă.

În cazul Ţinutului Secuiesc nu putem vorbi de o deznaţionalizare forţată masivă şi în nici un caz de alungare forţată sau epurare etnică făcută cu ajutorul armatei. Nefiind nici secuii înarmaţi, nu este nici o şansă de izbucnire a unui război civil care poate ar duce vreodată la aşa ceva. Din contră, probabil cea mai mare diferenţă dintre cele doua cazuri este faptul că, pe când albanezii şi-au cerut autonomia (înapoi) prin arme, maghiarii cred numai în lupta politică. Diferenţa de mentalitate şi cultură între kosovari şi maghiari este de asemenea foarte mare, dar nu vreau să detaliez acest lucru acum.

După experienţele tragice trăite de kosovari, având administraţia şi armata sârbească afară din teritoriu, mânaţi şi de contextul internaţional favorabil, ei deja nu s-au mulţumit cu autonomia teritorială, şi au cerut independenţa. Nu cred că ar fi fost vreun popor care ar fi făcut altfel. Lipsa de încredere şi înstrăinarea de sârbi era uriaşă.

Secuii nu au cerut niciodată independenţa, şi nici nu există vreun semn că ar cere-o vreodată. Ţinutul Secuiesc fiind în mijlocul ţării, fiind integrat totalmente în sistemul economic, energetic, infrastructural şi politic al României, nu ar avea nici o şansă de supravieţuire pe cont propriu. Secuii sunt foarte conştienţi de acest lucru. Pe de altă parte există şi o solidaritate cu restul maghiarilor din România (ceilalţi 60% care locuiesc în alte regiuni ale Transilvaniei), care ar împiedica orice gând de separare.

În general autonomia înseamnă foarte rar separare. Cazul Kosovo a fost o situaţie excepţională, din mai multe motive, unele arătate şi mai sus. În Europa există 13 autonomii teritoriale pe criterii etnice, din care în nici una nu există o opiniei majoritară în cadrul populaţiei locale în a cere independenţa. Din contră, acordarea autonomiei a fost de obicei momentul în care s-au calmat spiritele separatiste, şi a început procesul lung şi greu de loializare a minorităţii, care în noua contrucţie juridică în sfârşit şi-a simţit garantată existenţa, şi a început să se simtă acasă în ţara „adoptivă”.

9. În Ţinutul Secuiesc e sărăcie din cauza coruptiei autorităţilor locale dominate de UDMR

În primul rând trebuie să definim ce înţelegem prin sărăcie. Dacă comparăm Secuimea cu Clujul, Timişul sau să zicem Ilfovul, da, este o regiune săracă. Dar dacă o comparăm cu majoritatea judeţelor Moldovei, cu judeţele din Dobrogea, sau cu unele judeţe din Ardeal ca Bistriţa-Năsud sau Caraş-Severin, putem zice că judeţele secuieşti sunt bogate, sau cel puţin mai înstărite decât acestea.

Ţinutul Secuiesc a fost unul sărac şi nedezvoltat încă din perioada austro-ungară, fiind una dintre cele mai defavorizate regiuni ale imperiului. Fiind la margine, trăind mai mult din agricultură şi exploatarea pădurilor, el a beneficiat foarte târziu de investiţiile în infrastructură şi economie. Deşi au fost trei perioade de modernizare instituţionalizată (începutul sec. XX, 1940-1944, perioada comunistă) ea a ajuns în anii 1990 ca una dintre regiunile cele mai sărace din Ardeal. Situaţia nu a fost ajutată nici de faptul că mai toate guvernele în afară de ultimul (2004-2008), au ţinut cu bună ştiinţă nivelul investiţiilor centrale la un nivel foarte scăzut în această regiune. Povestea drumului reabilitat care se opreşte la graniţa cu judeţul maghiar a fost cât se poate de reală.

Investiţiile străine abundente intrate în România de la sfârşitul anilor 90 până azi s-au direcţionat mai ales în jurul marilor oraşe din regiune (Braşov, Cluj, Sibiu, Timişoara) oraşe mari care au avut infrastructura şi forţa de muncă pregătită pentru acceptarea acestor investiţii. Majoritatea Ţinutului Secuiesc fiind un teritoriu mărginaş, muntos, nestrăbătut de drumuri europene sau magistrale feroviare, neavând aeroport în afară de cel din Târgu-Mureş, a pierdut cursa din start cu judeţele apropiate ca Braşov, Sibiu, Cluj.

Trebuie ştiut că şi în interiorul Ţinutului Secuiesc există diferenţe destul de mari în nivelul de trai al localnicilor. Există microregiuni mai înstărite ca regiunea dintre Târgu-Mureş şi Odorheiu Secuiesc, şi există microregiuni mult mai sărace, precum majoritatea judeţului Covasna sau valea Gheorgheniului din nordul judeţului Harghita.

Nu se poate nega faptul că poate, dacă unele adminisitraţii publice locale se trezeau mai devreme, deschideau parcuri industriale, ofereau stimulente financiare mai mari investitorilor, poate măcar în unele oraşe situaţia ar fi mai bună azi. Se poate recunoaşte că în unele cazuri autorităţile locale dominate de UDMR au făcut greşeli, sau nu au făcut cât se putea. De exemplu în Sfântu Gheorghe abia s-a schimbat ceva între 2000 şi 2008, pe când Miercurea-Ciuc de exemplu galopa în dezvoltare. Ca şi în celelalte partide, şi în UDMR există primari buni şi primari slabi.

Însă este clar că în general situaţia mai precară a acestor judeţe este una care ţine deja de sute ani şi este menţinută de aşezarea marginală în privinţa magistralelor de transporturi, de lipsa de infrastructură modernă, de apropierea unor oraşe mult mai mari care absorb investiţiile din regiune, de teritoriul muntos şi clima rece, dar şi de dezinteresul general al tuturor guvernelor de la Bucureşti în care UDMR-ul nu a avut sau nu are o influenţă puternică.

10. Românii din Hargita şi Covasna sunt discriminaţi de autorităţi

În general această afirmaţie nu este adevărată. Există însă şi excepţii, deşi rare, dar care trebuiesc recunoscute şi corectate.

În primul rând să luăm cazul autorităţilor deconcentrate, nealese, cele care sunt de fapt mâna în aceste judeţe a guvernului sau a diferitelor ministere. În cazul autorităţilor deconcentrate majoritatea directorilor şi chiar a angajaţilor sunt români chiar şi în Secuime, astfel problema nu se pune. Se pună însă la unele problema lipsei folosirii limbii maghiare (ex. prefectura şi unele autorităţi subordonate nu folosesc deloc maghiara în aceste judeţe)

În cazul autorităţilor locale alese, primării, consilii judeţene în localităţile şi judeţele unde există majoritate maghiară, bineînţeles că cei care conduc sunt maghiari, ei fiind cei care câştigă alegerile. S-a intâmplat de câteva ori, ca în comunicarea oficială a unor primării din localităţi unde există o comunitate însemnată de români, limba română să fie omisă. Asta a fost cazul un timp a publicaţiei oficiale a primăriei din Sfântu Gheorghe, sau a paginii de web oficiale a municipiilor Târgu-Secuiesc şi Gheorgheni şi a Consiliului Judeţean Harghita. Problema cu ziarul primăriei Sfântu Gheorghe şi a paginii de web a municipiului Târgu Secuiesc şi a CJ Harghita au fost rezolvate, după nişte avertismente date de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De menţionat că primăriile Târgu Secuiesc şi Gheorgheni nu sunt controlate de UDMR, ci de PCM, partid mult mai puţin deschis la multiculturalism.

O altă „discriminare” sesizată mai recent a fost cazul Bibliotecii Judeţene Covasna, unde pentru ocuparea postului de director Consiliul Judeţean Covasna s-a cerut ca şi criteriu cunoaşterea limbii maghiare. La sesizarea unui cetăţean local, CNCD a decis că această cerinţă discriminiează, pentru faptul că postul de director nu presupune activitate de relaţie cu publicul, deci cunoaşterea limbii maghiare nu este importantă. Preşedintele CJ Covasna a contestat însă decizia în instanţă, zicând că „într-un judeţ cu 75% populaţie de etnie maghiară şi o bibliotecă unde jumătate din colecţie este maghiară şi 75% din cititori maghiari, trebuie ca şi directorul să cunoască şi limba maghiară, respectiv cultura maghiară.” Cazul acesta cred că este de discutat. Nu sunt sigur că aici CNCD a avut dreptate.

Nu se popularizează la fel de mult însă în presa românească deciziile CNCD cu privire la discriminarea maghiarilor de către autorităţile locale cu conducere românească. De exemplu primăria Târgu Mureş a fost sancţionată pentru că nu a publicat pe site-ul oficial toate informaţiile generale actualizate în limba maghiară.

Concluzionând: în afară de câteva cazuri izolate, în orice localitate unde există o comunitate însemnată de români toate instituţiile locale sau judeţene comunică documentele oficiale în limba română şi îi angajează pe români fără discriminare. Aceste judeţe sunt în centrul României, unde totuşi 70%-80% din documentele oficiale sunt făcute oricum numai în limba română. Sunt totalmente de acord că discriminările de orice parte trebuiesc condamnate şi sancţionate, dar isteria presei româneşti în a încerca dovedirea unei discriminări generale este total deplasată şi răuvoitoare.

11. În regiuni cu majoritate maghiară dacă nu ceri în maghiară nu eşti servit

Legenda urbană „dacă în Secuime nu ceri pâine în limba maghiară nu eşti servit” este una foarte perseverentă, nelipsită din nici o discuţie interetnică care se desfăşoară pe internet. Am auzit această poveste şi în legătură cu Cluj sau Satu Mare, dar în majoritatea cazurilor cei care acuză se gândesc la judeţele Harghita şi Covasna, poate Mureş. Eu însumi provenind din Covasna, crescând la Sfântu Gheorghe nu îmi venea să cred că aud aşa ceva, când m-am întâlnit prima oară cu această acuzaţie. Nu am intâlnit în viaţa mea un astfel de caz în oraşul natal. Şi cred că am fost la cumpărături de mii de ori. Am întâlnit în schimb cazuri în care cerând în ungureşte la Sfântu mi s-a răspuns: „În româneşte vă rog, îmi pare rău nu înţeleg maghiara”. Era probabil una dintre persoanele aduse din Moldova prin colonizarea industrială a anilor ’70-’80 care nu a dorit să înveţe măcar maghiara de bază.

Adevărul este că în afară de câteva comune mai izolate, în care singurii români sunt cei din familia poliţistului, a ceferistului sau a preotului ortodox, în judeţele din Secuime nu există magazine în care angajaţii care lucreayă cu publicul să nu înţeleagă bine româneşte. La oraş nici nu se concepe acest lucru, fiind şi în interesul patronului să angajeze vânzători care vorbesc amândouă limbile. Chiar şi într-un sătuc de pe deal, unde să zicem ad absurdum găsim pe cineva care nu înţelege ce înseamnă cuvântul „pâine”, tot o să fim serviţi dacă măcar arătăm cu degetul la ceea ce vrem să cumpărăm. Reaua voinţa dedusă din acest clişeu anti-maghiar nu are ayi nici o justificare. Suntem în capitalism. Banii vorbesc.

Când aud acest clişeu reflectat în legătură cu un oraş ca Târgu-Mureş (52% români), Satu-Mare (58% români), Oradea (70% români) sau chiar Cluj (79% români), pot să fiu sigur că cel care acuză este un sudist care habar nu are de procentajele etnice din aceste oraşe. În aceste oraşe mari cu majoritate românească orice magazin care ar pune un vânzator care nu vorbeşte limba română şi-ar putea închide porţile într-o săptămână, pierzând o bună parte din clientelă.

12. De ce nu pot fi ungurii precum celelalte minorităţi din România?

Prin această afirmaţie se înţelege practic ca maghiarii să fie „liniştiţi”, să nu mai ceară atâtea drepturi, să stea la locul lor. Mda.

Diferenţa dintre maghiari şi celelalte minorităţi din România este una faptică: numărul. Cum am zis şi data trecută numărul contează enorm în acest domeniu. De ce contează? Pentru că minoritate de talia maghiarimii din România (1,5 milioane de oameni), într-un alt context probabil şi-ar fi putut clădi un stat suveran. O populaţie de această dimensiune este capabilă de susţinerea unui sistem politic, administrativ, educaţional, cultural, etc. propriu sau paralel. În Europa sunt cel puţin 12 state suverane şi 11 teritorii autonome cu o populaţie mai mică la număr decât a maghiarilor din România. Este de la sine înţeles că o comunitate etnică de 1,5 miloane de oameni va cere mai multe drepturi şi mai multă autonomie decât una de câteva zeci de mii, sau numai câteva mii, care în păstrarea identităţii sale depinde total de fondurile de la statul „adoptiv”.

Toate comunităţile etnice recunoscute în afară de maghiari sunt comunităţi mici, cea mai mare fiind cea a ucrainienilor (61.000) şi cea mai mică fiind a armenilor (1.700). Romii (oficial 0,5 milioane) constituie o categorie aparte, ei fiind o minoritate neorganizată îndejuns în cazul căreia nu este clar cine aparţine de această minoritate, cine o conduce, şi care este identitatea şi limba comună a sub-comunităţilor dispersate pe întreg teritoriul ţării.

Populaţia maghiară din România ocupă un vast teritoriu din partea centrală şi vestică a ţării, fiind prezenta într-un procent de cel puţin 20% în peste 1.100 de localităţi. Celalate minorităţi sunt majoritari sau peste 20% numai într-o mână de localităţi sau în unele cazuri în nici una (greci, armeni, evrei, italieni).

Prin astfel de comparaţii interne sau externe putem înţelege de ce maghiari „nu sunt ca şi celelalte minorităţi” din ţara noastră.

Dacă aţi ajuns până aici în acest articol înseamnă că aveţi multă răbdare, timp, şi interes. Vă mulţumesc pentru asta. Şi pentru a vă răsplăti această perseverenţă o să vă mai clarific un mit urban legat de maghiarii din România, poate cel mai des întâlnit:

13. Politicienii sunt cei care învrăjbesc relaţiile interetnice, maghiarul de rând se înţelege cu românul de rând

Cine nu a auzit următoarele enunţuri: „românul de rând se înţelege foarte bine cu maghiarul de rând, numai politicieni sunt cei care aduc conflicte”, sau „suntem vecini, prieteni, colegi, niciodată nu am avut probleme, numai politica este cea care încercă să ne facă duşmani ”?. Fiecare dintre noi. E greu de combătut acest clişeu din mai multe motive. În primul rând prima parte este bineînţeles adevărată. Românul şi maghiarul de rând de obicei se înţeleg foarte bine unul cu celălat, sunt vecini, prieteni, colegi, chiar se şi căsătoresc de multe ori. Însă - şi aici vine problema cu această afirmaţie - maghiarul de rând nu discută cu românul de rând (şi viceversa) despre temele spinoase legate de drepturile minorităţilor, despre istorie sau politică. Şi asta e foarte bine. Pentru că dacă ar discuta, foarte probabil s-ar certa, şi acea înţelegere ideală prezentată de acest clişeu nu ar mai exista. Nu cred că este cineva care trăind într-un mediu interetnic din Transilvania nu a avut parte în viaţa lui de o astfel discuţie mai grea, mai frustrantă în viaţa lui de zi cu zi cu prietenul, vecinul, colegul sau chiar iubitul de cealaltă etnie. Şi care a fost concluzia? Mai bine să vorbim despre filme, economie sau sex, dacă nu vrem să ne pierdem prietenul, vecinul, colegul. Pentru că dacă continuăm automat urmează următorul clieşeu: „eu nu am nimic cu ungurii, dar…”

În cazul politicienilor discutarea problematicii drepturilor minorităţilor este obligatorie, aceasta fiind una dintre datoriile lor. Politicienii minoritari sunt votaţi în diferite organisme pentru a reprezenta aceste doleanţe, iar cei majoritari nu pot scăpa de acestă temă (chiar dacă ar dori) atâta timp cât la nivelul respectiv (consiliu local, consiliu judeţean sau parlament) există reprezentanţi ai unei minorităţi. Nu este adevărat că ei ar încerca învrăjbirea comunităţilor etnice (bineînţeles în afară de câţiva gen Gheorghe Funar). Prin afirmarea doleanţelor sau afirmarea respingerii acestora politicianul acţionează tocmai pe placul omului de rând maghiar sau român pe care îl reprezintă, şi al cărui vot trebuie să îl obţină la alegerile viitoare.

Binenînţeles un politician este şi un formator de opinie publică. De acea este foarte important ca politicienii noştri să fie cât se poate de pregătiţi, toleranţi şi deschişi la minte, ca în loc de urlete naţionaliste de tip Vadim Tudor, să dea ambelor comunităţi soluţii acceptabile în care fiecare să îşi poată afirma şi duce mai departe identitatea, spiritul şi valorile folosindu-se de aceleaşi posibilităţi şi drepturi.

Debarasarea de prejudecăţile naţionaliste ar fi un bun început în această încercare.

Pentru prima dată sunt de acord cu o iniţiativă a membrilor simpli din PCM: cetăţenii români de origine secuiască din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş trebuie să se declare secui şi nu maghiari la rubrica “etnia” de la recensământul acesta. Recensamant 2011 creează disensiuni în comunitatea maghiară din judetul Covasna. Nu se stie cine concret a distribuit în municipiul Sfântu Gheorghe mai multe cărți poștale cu sigla Partidului Civic Maghiar, care îi îndemna pe maghiari să se declare secui la recensământ. E clar că secuii sunt reprezentanţii unui alt popor decât cel maghiar. Secole de-a rândul regalitatea de la Budapesta şi nobilii maghiari au încercat să-i maghiarizeze pe secui. S-a dovedit istoric că secuii sunt un melanj etnic huno-avaro-român. Ei s-au simţit cultural și spiritual de-a lungul istoriei altceva decât ungurii. De aceea au avut relaţii excelente cu domnii valahi ai Moldovei şi Ţării Româneşti. Nu de puţine ori au fost aliaţi cu Petru Rareş sau cu Mihai Viteazul împotriva nobilimii maghiare opresoare. Moise Secuiul a fost un aliat de onoare şi nădejde al lui Mihai Viteazul împotriva Bathorestilor, aceşti nobili unguri infatuaţi. Onomastica, toponimia şi hidronimia din scaunele secuieşti dovedesc că secuii s-au contopit cu masa majoritară românească, în 900 de ani de existență în sud-estul Carpaţilor.

Să urmărim ce spun istoricii de originea secuilor: „Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca “Zaculos” – secuii ar fi “ramasite ale hunilor” care ar fi continuat sa vietuiasca dupa dezagregarea imperiului lui Attila în N-E Ungariei actuale si N-V Romaniei actuale, “în campia de la Cigla”. Prea putin numerosi pentru a organiza ei însisi expeditii de prada în “ducatele” romanesti sau slave vecine, ar fi iesit în întampinarea valului maghiar, trecand prin nordul Transilvaniei în Galitia. O optiune dictata de interes, considerata un motiv suficient de catre unii cercetatori, la fel de interesati, în domeniul istoriei, pentru a acredita ideea unei apropieri dictate de “vocea sangelui” între secui si cei ce aveau sa intre în istorie sub numele slav de “unguri”. Desi gestele timpurii si istoricii unguri – care le-au preluat unele opinii de interes practic, politic – atribuie ambelor popoare aceeasi origine “hunica”, secuii fiind astfel un fel de precursori ai valului maghiar, la o cercetare mai atenta a izvoarelor, Clio restabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari, în aceeasi masura în care francezii pot fi considerati gali sau romanii – daci, iar maghiarii au fost o populatie asiatica evident deosebita de huni. Cum ramane însa cu secuii? Au fost sau nu “ramasite ale hunilor” înainte de ungurizare, ca urmare a actiunii politice sau religioase a regalitatii de la Buda, pana în veacul XVI, si ulterior, dupa “Mohacs Vesz” (“Pieirea de la Mohacs – 1526), de catre ungurimea întarita (prin refugiati) în Transilvania? In consens cu gestele unguresti, unii autori, în general umanistii, i-au considerat “de neam hunic” (ex.: A. Verancsics). Altii însa au apreciat, datorita sonoritatii numelui, ca sunt “mai vechi decat hunii, si de aceea se numesc scituli, adica sciti mici” (Antonio Possevino), fiind deci “un neam al scitilor” (G. Reicherstorfer, Stephan Taurinus, etc.), de unde numele, des folosite ca derivate din “zekel” – “siculi”, “ciculi”, “scituli”. Pentru toti însa, cu exceptia lui Petrus Ranzanus (1420-1492) – calugar dominican de origine siciliana care vede în ei antica populatie a siculilor din Sicilia -, secuii au venit din stepele nord-pontice, “scitice”, pe calea folosita de toate populatiile izvorate din îndepartata Asie, inclusiv de catre huni. Potrivit numelui, “szekelyek” derivat din “szkil-sikil” cu semnificatia, în “Eski Tukce” (“limba turca veche”), de oamenii “de neam ales”, ne-am gandit candva ca ar fi vorba de un grup minor de migratie anterioara maghiarilor, poate un trib al avarilor sau mai curand un grup eterogen de elemente turco-asiatice, ramas sau infiltrat în secolele V-VIII în zona de hotar a Transilvaniei, prea putin important pentru a fi amintit de cronicarii timpurii în randul locuitorilor si stapanitorilor Pannoniei la venirea maghiarilor: “Slavii, Grecii, Teutonicii, Mesianii si Vlahii”. Astazi însa, suntem în masura sa afirmam, dupa sursele germane ale secolelor IX-XIII (Annales Regni Francorum, Poeta Saxo, Analele Fuldense etc.), ca secuii sunt cu certitudine urmasii avarilor, neam turcic originar din Mongolia si înrudit lingvistic cu hunii, pecenegii, uzii, cumanii, tataro-mongolii, turcii etc., total diferiti de maghiarii finici. Si este imperios necesar sa o facem în conditiile în care tot mai multi pseudoliterati si pseudoistorici, servind constient sau nu, dintr-un patriotardism hilar, care nu are legatura nici cu stiinta, nici cu logica, interese… de peste Nistru, îi prezinta drept “daci” puri stimulandu-le dorinte de bantustanizare! Avarii si-au facut aparitia în spatiul etnogenetic romanesc în cadrul marii migratii rasaritene de la jumatatea veacului VI. Atrasi initial de Dunarea maritima, colaboreaza, avand rolul predominant, cu slavii (sclavinii), kutrigurii hunici si cei pe care istoriografia stalinista ne-a obligat sa-i consideram slavi si pe care, studii mai vechi sau mai noi (Igor Gorman, Nico Zupanici, O.N Trubacov, F.P. Falin, Gh. Bratianu etc.), i-au identificat ca fiind sarmati, rude bune cu alanii – antii (urmasii lor, osetinii, traiesc si astazi în Caucaz). In timp ce slavii, antii, kutrigurii s-au concentrat asupra drumurilor imperiale spre Bizant, încercand sa forteze Dunarea, avarii au fost atrasi, pe calea nordica, de longobarzii germanici, pentru zdrobirea puterii gepizilor stabiliti în Pannonia. Oferta longobarda venea la timpul potrivit intrucat cererile avarilor adresate Imperiului Roman de Rasarit de a se stabili la sud de Dunare (558, 561) fusesera respinse. Condusi de Baian (558-605), îi zdrobesc pe gepizi, dar nu în folosul neamurilor rasculate. Se instaleaza ei însisi aici, fondand un kaganat între Alpi, nordul Carpatilor si Adriatica, în anul 567. Cuceresc Boemia, Moravia si Slovacia (570-580), Dalmatia si Illyria în 583, impunand Bizantului plata tributului, apoi, alaturi de slavi, devasteaza Dunarea pe ambele maluri (587) pana la Silistra si întreaga Peninsula Balcanica (592-598). Sunt momente care înscriu în istorie primul monument de limba romana, îndemnul “Torna, torna fratre” (vezi T. Simocatta si T. Confessor). Abia în 601 armatele imperiale reusesc sa-i opreasca, iar în Occident sunt opriti de regatul franc reunificat de Clotar al II-lea (584-629). Slabind dupa moartea lui Baian, primul kaganat se va prabusi sub loviturile slavilor din Pannonia care se rascoala în 623 sub conducerea lui Samo. Intrati sub controlul slavilor, avarii vor suferi pierderi grele la asedierea de catre acestia a Constantinopolului (626). Samo îi învinge în schimb pe francii lui Dagobert I (629-639), la Wogattisburg (631), consolindandu-si stapanirea în Pannonia, dar, la moartea sa, statul se destrama. Este o sansa pentru avari care primesc noi întariri din Asia, astfel ca, pe fundalul invaziei bulgare la Dunarea de Jos, kaganatul avar se reîntemeiaza în Pannonia (675-680), ajungand principalul rival al regatului franc, apoi al Imperiului carolingian, în Europa Centrala. In tot acest timp, avarii au fost în contact cu protoromanii din teritoriile supuse dar si cu cei de la est de Tisa, deoarece, în cautarea sarii, si-au extins controlul asupra lor. Arheologic, prezenta lor a putut fi identificata izolat la Felnac, Sanpetru, Socodor (jud. Arad), Dumbraveni sau Teius (jud. Alba). Lingvistic, marturie a coabitarii, ne-au lasat mostenire cuvantul zoapan (dregatorul însarcinat cu strangerea impozitelor de la comunitatile locale) care a dat romanescul jupan, jupan (Mircea Rusu), preluat ulterior si de slavi – pan, si de maghiari – ispan si probabil cuvintele kende (rom. Candea) si khan, khagan (kean, kan), preluate ulterior si de unguri. Simtindu-se puternici, avarii au atacat statul franc, fapt ce a dezlantuit razboiul condus împotriva lor, pana al zdrobirea completa a kaganatului avar de catre Carol cel Mare (768-814). Potrivit Analelor Regilor Franci, izvor contemporan, dar si unui izvor german ulterior (Poeta Saxo), acestia întemeiaza ca baza împotriva lor, înca din 782, marca de granita Ostmark (Austria). Tentativele avarilor de a desfiinta “Marca de Est” (Austria) esuand în 788, Carol pregateste contraofensiva si, în razboiul din anii 791-796, nimiceste statul avar, largind frontiera franca pana la Dunarea de Mijloc, în Pannonia. Trecand fluviul, armatele sale îi fugaresc pe avari pana la Tisa, astfel încat avarii “transTiszam fluvium fugatis”. Noi expeditii au fost organizate în anii 800 si 805, cand se consemneaza în sursele germane ale anului 1277 ca “ungurii” ar fi fost alungati peste Tisa “unz in Walahen”. Cum de sunt numiti “unguri” pentru anul 805, de catre un izvor tarziu? Fiindca, între timp, debusand maghiarii la Muncaci si cucerind Tara Ungului (de unde numele de “unguari”), ramasitele avarilor s-au pus sub protectia lor. De aceea Analele Fuldense vorbesc la anul 895/896 despre “avarii care îsi zic unguri”. Momentul (895-896) coincide cu acela al plecarii de la “Cigla” si iesirii în calea lui Arpad, dupa gestele maghiare, a populatiei care îsi spunea, ea însasi, “szkil-sikil” adica “de neam ales”. Si, ca ramasite ale avarilor, care supusesera la bir Imperiul de Rasarit si-l înfruntasera în Occident pe Carol cel Mare, dominand Europa Central-Rasariteana un sfert de mileniu, pretentia era justificata! Sunt si voci care pretind ca numele ar deriva de la “scaunul” de judecata, secuii fiind organizati din momentul stabilirii lor definitive în Carpatii Orientali pe “scaune”. De unde “scaun” însa la populatii traind în corturi si obisnuite sa împarta dreptatea din saua calului? In “scaun” statea cneazul, voievodul (duca) adica “judex”-ul (jude) roman, apoi domnul, cand facea “judetul”, deci termenul a fost împrumutat de la romani. Acesta si multe altele deoarece, împinsi de germani dincolo de Tisa, la “salbaticii vlahi”, secuii au convietuit cu acestia în si “dincolo de muntii de zapada” (Rudolf din Ems). La venirea maghiarilor ei traiau “amestecati”, confirma gestele unguresti, “cu romanii, vecinii lor din munti”, de la care au învatat scrisul cu caractere runice (preluate de la varegi si kazari) si alaturi de care împartaseau “aceeasi soarta” (Simon de Keza, Chronicon Pictum). In 896 asadar, si-au parasit salasele si au plecat în Tara Ungului spre a i se închina lui Arpad, duce nu numai peste maghiarii finici, dar si peste multimea de triburi turanice, înrudite cu avarii. Este momentul în care, confirmand înca din 1956-1958 cercetarile arheologice, ca o dovada în plus a originii avare a secuilor, faza de declin a culturii avare a obiectelor turnate si ornamentate cu grifoni îsi înceteaza existenta în N-V Romaniei (Kurt Horedt). Aliati, dar neinclusi în conglomeratul de populatii care va duce la geneza ungara, secuii au fost utilizati de maghiari, apoi de unguri, ca în orice alianta între unul mai tare si altul mai slab: în avangarda, cu ocazia ofensivelor, si în ariergarda, la retragere! Se vor bucura insa de privilegii în schimbul slujbei lor militare si vor fi utilizati ca element înaintat împotriva mult prea numerosilor autohtoni pe care regalitatea ungara nu va putea niciodata sa-i înghita cu totul – românii. Arheologia, toponimia, izvoarele scrise îi plaseaza în veacul X în Bihor, pe Aries, în centrul voievodal romanesc de la Moldovenesti, în (XI-XII), între Turda si Aiud, în Tara Barsei si în fine, în Carpatii Orientali unde vor fi colonizati definitiv printre români si organizati pe “scaune” (szekek-sedes): Ciuc (zonele Miercurea Ciuc – Csikzeredda, Giurgeu – Gheorgheni – Gyergyö si Casin – Kaszon); Trei scaune (Haromszek: Sepsi, Kezdi, Orbai); Odorheiu (Szekelyudvárhely) si Mures (Mároszek).

Astazi, considerabil întariti prin deznationalizarea romanilor, ei însisi maghiarizati, secuii vietuiesc în zone de concentrare în centrul si estul judetului Mures (parte din valea Muresului, Valea Nirajului, cursul superior al Tarnavei Mici, în Harghita – (Odorhei, Ciuc, Gheorghieni) si Covasna – (Sfantu Gheorghe, Covasna, Targu Secuiesc). In tot cursul Evului Mediu însa si o buna perioada de timp sub ocupatia romano-germana (1699-1806) si austriaca (1806-1867), datorita centurii etnice romanesti care i-a protejat, ca si mediului montan de adoptie, “s-au pastrat mai neatinsi decat orice alt popor – releva cu uimire umanistul Antonio Possevino (1533-1611) – în acea tara întarita de la natura, multumita pozitiei sale inaccesibile în multe locuri. Sunt totusi amestecati printre ei”.

Secuii – “neam aparte” de unguri. Catolicizati de unguri, acceptati ca aliati, în calitate de “natiune” medievala, urmasii avarilor au continuat sa fie, etnic, altceva. Pentru ca, în afara de rune (la care romanii, învatatorii lor, renuntasera în momentul adoptarii slavonei, ca limba liturgica si a alfabetului chirilic), secuii au continuat sa aiba o limba a lor, un port si obiceiuri proprii, înca vizibile în secolul XVI, pe cale de disparitie în veacurile XVII-XIX si de care numai unii batrani îsi mai amintesc astazi, în zona Ciucului, într-atat de eficace a fost procesul de ungurizare, sustinut în primul rand de biserica, atat cea catolica, cat si, ulterior, cea reformata. Faptul ca ei însisi se numesc înca, astazi, secui atesta însa persistenta constiintei unei deosebiri fundamentale fata de populatia ungureasca, a unei etnii originare distincte.

In veacul XVI, desi la prima vedere “limba, ca si toate obiceiurile” îi apropiau de unguri (Georg Reicherstorffer), cunoscutul medic padovan Francesco della Valle (?-1545) nu se putea împiedica sa nu remarce ca “totusi sunt un neam barbar”, altceva “decat ungurii”. Cunoscator profund al realitatilor transilvane, marele carturar umanist Antonius Verantius (Anton Verancsics) (1504-1578) concluziona, în urma unei analize obiective, ca secuii “se deosebesc de unguri în aproape toate obiceiurile, legile si felul lor de a trai; afara de religie, si nu se aseamana nicidecum, nici ca limba, cand vorbesc dupa chipul stramosilor”. Pe aceeasi linie, Nicolae Romanul (Nicolaus Olahus) (1493-1568), contemporanul sau, observa la secuii supusi ofensivei ungurizarii ca au înca “unele cuvinte proprii neamului lor”. Carturarii umanisti îi defineau în unanimitate drept oameni facuti pentru razboi, un “neam de oameni crunti” (P. Ranzanus), “aspru si aprig, ca si nascut pentru lupta” (Georg Reichertorffer), cu “oameni cranceni si razboinici” (Stefan Brodarics), fapt care motiva rezistenta îndelungata în fata ungurizarii si pastrarea privilegiilor pe care regalitatea si marea nobilime ungureasca au fost silite sa li le recunoasca permanent. Practic, pana tarziu, în epoca moderna, împletindu-si istoria cu aceea a romanilor autohtoni si majoritari în Transilvania, împotrivindu-se ofensivei regalitatii magnatilor unguri si patriciatului sasesc, secuii s-au bucurat “de legi si obiceiuri cu totul deosebite de ale altora”, împartindu-si “între ei mostenirile si slujbele pe triburi si spite de neam” (A. Possevino). Folositi exclusiv în slujbe militare, si-au pastrat calitatea de oameni liberi, traind în continuare “dupa legile si moravurilor lor” (Georg Reichertorffer). Si aceasta perpetuare a unor caracteristici ale organizarii primare, gentilico-tribale, a constituit un real suport al pastrarii individualitatii lor fata de mai puternicul aliat maghiar, al continuitatii secuiesti si evitarii procesului de topire etnica în procesul de formare în secolele X-XVI a poporului modern ungar. Situatie de exceptie la care o contributie de cea mai mare importanta si-a adus-o si marginalizarea lor, plasarea geo-politica “la marginea” (Francesco della Valle) teritoriilor controlate politico-militar de sefii uniunii tribale dominate de maghiari, apoi de regalitatea ungara. La baza colaborarii lor militare cu maghiarii, apoi cu ungurii au stat de la început, potrivit lui Simon de Keza, relatii de inechitate, întrucat prioritatea în teritoriile cucerite a alegerii zonelor de pasunat o aveau capeteniile maghiare si abia dupa aceea “si celelate neamuri si-au ales locuri unde le-a placut”. Trăind alaturi de romani, initial în Maramures si Bihor, apoi în teritoriile central si ulterior est-transilvane în care locuiesc si astazi, secuii au împrumutat de la acestia numeroase elemente de limba, port cultura materiala si spirituala, identificandu-se permanent în confruntarea cu regalitatea, apoi cu principii de origine ungara ai Transilvaniei, care au cautat sa le anuleze privilegiile initiale, atentand la libertatea lor, cu interesele poporului român.”

Pentru păstrarea adevărului istoric şi a unei corectitudini privind minorităţile din România este necesar ca la recensământul de zilele acestea secuii să se declare la rubrica „etnia”: secui şi nu maghiari. E dreptul acestei minorităţi istorice să-şi depăşească complexul de inferioritate faţă de maghiari şi să-şi afirme identitatea secuiască în ţara lor: România şi într-o Europă unită. Ca român apreciez minoritatea secuiască, care îşi afirmă identitatea culturală proprie în România, nu ascunzându-se după o pastişă spirituală a cuceritorilor maghiari. Secuii nu sun maghiari. Nu e nicio rușine ca locuitorii din Covasna și Harghita să recunoască acest fapt etno-istoric și cultural.

Preluat de pe www.napocanews.ro

Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării despre faptul că paginile oficiale de internet ale comunelor Ciceu şi Ditrău, din judeţul Harghita, sunt realizate exclusiv în limba maghiară, cu consecinţa încălcării dreptului cetăţenilor la informare în limba oficială a statului.

Prin Hotărârile 372 / 15.09.2011 şi 373 / 19.09.2011 Colegiul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare şi, în consecinţă, a sancţionat contravenţional conducerile primăriilor Ciceu şi Ditrău, din judeţul Harghita, cu „avertisment”.

Cele două hotărâri ale CNCD, prin care s-a constatat discriminarea în masă a românilor din această zonă, se alătură altor 10 hotărâri ale aceleiaşi instituţii în care s-a constat de asemenea discriminarea în masă a românilor de către autorităţile administraţiei publice locale controlate de UDMR sau PCM, din judeţele Covasna şi Harghita, în speţe cu acelaşi obiect sau cu obiect diferit (condiţionarea ocupării unor funcţii publice de cunoaşterea limbii maghiare, organizarea de evenimente publice oficiale pe criterii etnice cu excluderea românilor etc).

Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş va monitoriza în continuare acţiunile discriminatorii şi antiromâneşti ale autorităţilor publice locale şi va sesiza după caz instituţiile competente în scopul sancţionării şi înlăturării oricăror derapaje extremist-naţionaliste.

Biroul de presă al FCRCM

Îngerii lui Dumnezeu au fost cinstiţi de oameni încă din vremurile vechi, de la început, însă adesea cinstirea aceasta se prefăcea în închinare, după cum se scrie în Cartea a Patra a Regilor: „A izgonit după aceea (Regele Iosia) pe preoţii idolilor pe care-i puseseră regii Iudei, ca să facă tămâieri pe înălţimi, în cetăţile Iudei şi în împrejurimile Ierusalimului, şi care tămâiau pe Baal, soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului” (IV Regi 23, 5).
Unii dintre ei socoteau că îngerii sunt zei, îi numeau făcători ai lumii văzute. Sinodul Local al Sfinţilor Părinţi de la Laodiceea (care s-a ţinut cu patru sau cinci ani mai înaintea Sinodului I Ecumenic) a respins închinarea ca la idoli a îngerilor şi a legiferat dreapta cinstire a lor prin formularea Canonului 35.
Prăznuirea din data de 8 noiembrie a Sfinţilor Arhangheli şi a tuturor celor Cereşti şi Netrupeşti Puteri s-a instituit întru această zi în veacul al IV-lea după Hristos, în vremea când pe scaunul Romei celei vechi se afla Sfântul Papă Silvestru, iar în Alexandria Patriarh era Sfântul Alexandru.
Dar de ce tocmai în luna noiembrie? Aceasta deoarece noiembrie este luna a noua după luna martie, iar martie este socotită luna în care s-a creat lumea. De asemenea, fiind a noua lună după martie, s-a ales luna noiembrie deoarece ierarhiile îngereşti, în număr de nouă, au fost cele dintâi Dumnezeu.
Sfântul Dionisie Areopagitul, marele ucenic al Sfântului Apostol Pavel (cel care a fost răpit până la al treilea cer), a descris aceste ierarhii cereşti în minunata sa carte Ierarhia Cerească, după cum urmează: cea dintâi este ceata Serafimilor celor cu şase aripi, urmează Heruvimii cei cu ochi mulţi, apoi Scaunele de Dumnezeu- purtătoare, apoi Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Îngerii. tuturor acestor puteri îngereşti este Sfântul Arhanghel Mihail.
Răsculându-se Satan, îngerul Lucifer, cu minciună împotriva Dumnezeieştii Puteri şi atrăgând după sine mulţime mare de îngeri, atunci Arhanghelul Mihail a fost acela care a stat în mijloc şi a strigat puterilor cereşti celor credincioase: „Să stăm drepţi! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!”. La această poruncă, toate credincioasele „Sfânt! Sfânt! Sfânt! Domnul Savaot! Plin este cerul şi pământul de mărirea Lui!”.
Printre îngeri se află desăvârşită unime de duh, minte şi iubire. Ierarhiile inferioare se află în dragoste şi ascultare deplină faţă de cele superioare, şi toate laolaltă faţă de Voia cea Sfântă a lui Dumnezeu.
Fiecare neam, fiecare ţară, are propriul său înger păzitor, precum are şi fiecare dintre creştinii ortodocşi botezaţi. Noi trebuie pururi să ţinem minte că toate faptele noastre, până la cele mai mărunte, fie doar şi gândite, pe faţă sau pe ascuns, nu pot fi ascunse de la faţa îngerului nostru păzitor.
La Ziua şi în ceasul Înfricoşatei Judecăţi miriadele de ierarhii şi puteri cereşti se vor strânge înaintea Tronului lui Dumnezeu şi fiecare cuvânt, gând sau faptă a fiecărui om de pe pământ se va da pe faţă înaintea miilor de îngeri şi a tuturor. Fie ca Dumnezeu să ne acopere pe noi în Ziua aceea, pentru rugăciunile Mihail şi ale tuturor Puterilor Cereşti.
Sfântul Arhanghel Gavriil este prin excelenţă vestitorul bucuriei. El este cel care a adus între oameni vestea că se naşte Mântuitorul Lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. El a vestit naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, aducând mare bucurie Elisabetei şi lui Zaharia.
În iconografie Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în mână cu o sabie, iar Sfântul Arhanghel Gavriil ţinând în mână un crin. Putem spune că Sfântul Arhanghel Mihail este Păzitorul Legii, iar Sfântul Arhanghel Gavriil este îngerul care face daruri. Dacă şi noi vom păzi poruncile lui Dumnezeu, ne vom învrednici de darurile lui Dumnezeu.
Tuturor celor ce purtaţi numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Dumnezeu să vă dăruiască multă sănătate, pace şi spor duhovnicesc. Amin.

Un învăţător de Lege venind la Bunul Dumnezeu,
Dorea stăruitor să afle cine-i aproapele său.
Mântuitorul îi explică pe înţelesul tuturor,
Rostind pilda minunată despre samarineanul îndurător.

Un om cobora pe cale de la Ierusalim la Ierihon,
De tâlhari fiind rănit, lăsându-l aproape mort.
Pe acel drum călătoreau un rabin şi un levit,
Văzându-l s-au cutremurat şi pe alături au trecut.

Venind un samarinean care era de alt neam,
Cu milă i-a legat rănile, punând vin şi untdelemn.
Mergând la casa de oaspeţi a purtat grijă de el,
Promiţând că va da gazdei tot ce va mai cheltui.

Oameni milostivi şi buni, iubitori şi iertători,
Deschid prin dragostea de semeni uşa binefacerilor.
Zilele sunt file albe-n cartea vieţii pe pământ,
Să scriem mereu pe rând numai ce-i frumos şi sfânt.

Mitropolitul Bartolomeu Anania (foto) a fost comemorat, luni, 31 octombrie 2011, la Cluj-Napoca, la împlinirea a nouă luni de la trecerea sa la cele veşnice.
Slujba de parastas a fost oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Vasile Someşanul, împreună cu un sobor de preoţi.
Mitropolitul Bartolomeu Anania a trecut la cele veşnice pe 31 ianuarie, la vârsta de 89 de ani, după ce a condus Arhiepiscopia Clujului aproape două decenii şi alţi cinci ani Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
În aceste zile, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, în parteneriat cu o casă de discuri din Bucureşti, au finalizat proiectul primului album audio cu predicile Mitropolitului Bartolomeu rostite la Duminicile Triodului. Albumul cu patru CD-uri audio cuprinde zece predici, pe care Mitropolitul Bartolomeu le-a rostit în Catedrala din Cluj- Napoca, şi este însoţit de o broşură ce conţine o meditaţie a înaltului ierarh, intitulată „Singurătatea şi neliniştea mântuitoare”. Albumul va fi disponibil pentru public din luna noiembrie şi va putea fi achiziţionat atât din reţeaua magazinelor bisericeşti ale Arhiepiscopiei Clujului sau din Catedrală, cât şi din librării.