Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all 3150 articles
Browse latest View live

Policromii autumnale

0
0

Cenaclul literar „După-amiezele poeziei” de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, a marcat festivităţile desfăşurate de „Zilele Şcolii” organizând o întâlnire cu muzica şi poezia în cadrul programului intitulat „Policromii autumnale”, pe 11 noiembrie 2011.
A fost prezent un public numeros, alcătuit din elevi de la ciclul gimnazial şi liceal, alături de profesorii- diriginţi şi de oaspeţi îndrăgiţi care au sprijinit, de-a lungul timpului, demersurile cultural-educative ale şcolii noastre.
Cu această ocazie, s-a sărbătorit împlinirea a trei ani de la înfiinţarea cenaclului literar care a ajuns să fie cunoscut de către critica de specialitate, remarcându-se prin calitatea poeziei scrise de tinerii autori, al căror exponent valoros este îndrăgita Alexandra Onofrei, aflată acum la studii în Scoţia.
Filmul aniversar, realizat de Roxana Antal, din clasa a XI-a D, a pus în valoare diversitatea programelor susţinute de membrii cenaclului de-a lungul anilor. Lansările de carte, ce au promovat creaţiile liceenilor de la CNMV, întâlnirile cu scriitorii din judeţele Braşov şi Harghita, recenziile de carte, medalioanele literar-artistice dedicate scriitorilor români, parteneriatele şcolare cu licee din zonă, dar şi colaborarea cu reviste prestigioase din ţară care au publicat poeziile liceenilor noştri - sunt câteva dintre aspectele evidenţiate.
Ca de fiecare dată, întâlnirea de cenaclu a avut în prim-plan promovarea lecturii, prin recitalul de poezie autumnală, din lirica lui Octavian Goga şi a poetului Ioan Suciu, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Braşov. Au recitat Ana Hugianu, Lucian Cotae şi Balazs Negrea, de la ciclul gimnazial, alături de Andreea Dobrescu şi Patricia Mihalca de la ciclul liceal. Talentaţii elevi au pus în valoare frumuseţea versurilor, transmiţând publicului emoţii deosebite.
Au fost aplaudaţi „la scenă deschisă” membrii grupului muzical „Cantamena”, care a cooptat anul acesta tinere talente recrutate din rândul „bobocilor” de la profilul pedagogic. Sub îndrumarea experimentaţilor Cristina şi Andrea Venczel, Septimia Cimpoi şi Benjamin Ambăruş, din clasa a XII-a C, au evoluat, în seara de vineri, Georgiana Voinescu, Iolanda Frăsineanu, Mădălina Gavrilă şi Miruna Bălăcean, din clasa a IX-a E, interpretând o suită de piese din repertoriul Tatianei Stepa şi al Cenaclului „Flacăra”. La solicitarea expresă a publicului, interpreţii au adăugat câteva „bis-uri” din programul aflat în pregătire pentru luna decembrie.
În partea a doua a întâlnirii şi-au făcut debutul, ca autori de poezie, două talentate eleve de la CNMV - Diana Iorga, din clasa a VII-a B - şi Patricia Mihalcea, din clasa a X-a C. Poeziile citite au lăsat o impresie profundă publicului, care le-a răsplătit cu aplauze generoase.
Momentele artistice din programul oferit de membrii cenaclului literar „După-amiezele poeziei” au încântat oaspeţii, care i-au invitat pe tinerii talentaţi să participe la festivalurile şi concursurile coordonate de dumnealor.
Reuşita acestei seri de muzică şi poezie nu ar fi fost posibilă fără ajutorul oferit de „regizorii artistici”, elevii Teodora Nedelcu, Izabela Novac, Ştefania Găitan, Septimia Cimpoi, din a XII-a C, alături de Laura Istrate şi Adina Balea, din clasa a IX-a E, cărora le mulţumim pentru implicare. Şi publicul generos merită felicitările noastre pentru receptivitatea deosebită la actul de cultură, expresie a unei pregătiri cultural-ştiinţifice de calitate.

Categorie:


La Mulţi și Frumoși Ani, Înalt Prea Sfinţite Părinte Arhiepiscop Ioan!

0
0

Cu prilejul împlinirii a 60 ani de viaţă de către Înalt Prea Sfinţia Voastră, Arhiepiscop şi Chiriarh al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, noi, parte a turmei creştin ortodoxe ce o păstoriţi cu Duhul Sfânt primit în dar de la Dumnezeu, Vă dorim, Părinte Ioan, să fiţi în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţându-ne cuvântul Adevărului.
Primiţi, Vă rugăm, cinstirea noastră.
Întru Mulţi şi Frumoşi Ani, Înalt Prea Sfinţite Părinte Arhiepiscop Ioan!
Redacţia „Condeiul ardelean”,
Asociaţia „Noi Români”

Categorie:

Harghita şi Covasna - temple de credinţă şi spaţii de fiinţare românească

0
0

Când călcau pentru prima dată peun teritoriu, primii oameni obişnuiau să aşeze la loc vizibil câteva pietre, suprapuse unele peste altele, ca semn pentru ceilalţi semeni că înaintea lor a trecut cineva pe acolo. Mai târziu, semnele de acest fel au fost tot mai evidente, mai consecvente şi mai concludente, căci pietrele cele suprapuse erau chiar pietrele de temelie din aşezările amenajate. De aceea, chiar şi în zilele noastre, semnele de temelie sau mostrele din temelii sunt foarte importante pentru exprimarea şi justificarea unei identităţi, mai ales când e vorba de cea colectivă.
Cu aceste colocviale gânduri şi sub straja permanentă a celor mai nobile intenţii, am poposit cu „Familia Română” acasă la „Românii din Harghita şi Covasna“, teritorii pe care le-am numit dintru început şi pragmatic „Temple de credinţă şi spaţii de fiinţare românească”. Oameni de ispravă şi de bine, însemnaţi cu peceţi veritabile şi ridicaţi la cerul sufletului românesc ca un exerciţiu necesar de jertfe pilduitoare. Românii de la cotituri de Carpaţi şi de istorie, exponenţi vrednici pentru demnitatea românească în exerciţiul faptelor. Mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe, a căror dragoste faţă de biserică şi neamul românesc constituie o bună pildă. Cărturari şi eroi, preoţi şi dascăli, fruntaşi în hotarele de păstorire a oamenilor dintr-un rai pământean cu reverberaţii de frumuseţi celeste, animaţi atât de iubirea pentru Dumnezeu, cât şi de mântuirea prin limba română şi trăire românească. Purtători de valori identitare, de cele mai multe ori probate mult mai aprig decât în alte zone cu vieţuire similară. Repere de suflet într-un spaţiu drag, unde tot ce s-a făcut, dacă n-a fost şters din existenţă de vremuri şi oameni tulburi, constituie azi semn de voinţă şi stăruinţă, destoinicie şi trăinicie, dăruire şi credinţă.
Am găsit aici, acasă la ea, o istorie culturală atât de închegată şi de încărcată în ramuri cu rod deplin, încât e posibil ca lectura materialelor ce vor urma să provoace nu doar bucurie şi uimire, ci chiar o invidie etnoregională altor fraţi români din teritorii consacrate în timp ca prolifice cultural-naţional. Am întâlnit un trecut în mare măsură sădit sau amprentat cu lacrimi de durere, dar şi un prezent superb şi elevat, în care emulaţia şi semnele determinante ale elocinţei, elocvenţei şi eminenţei pot fi evidenţiate cu asupra de măsură. „Românii din Harghita şi Covasna” vieţuiesc spiritual la cote nebănuite de anvergură şi performanţă, iar exerciţiul acesta de existenţă nu este nici de paradă şi nici în semn de replică la un ceva anume.
Evident că cele mai pertinente argumente pentru ceea ce am vrut să demonstrăm (şi observaţi, stimaţi cititori, că limbajul nostru evită toate expresiile politice care au inundat vocabularul ultimilor ani - n.n.), le-am găsit cu prioritate şi preponderent în perimetrul de mişcare al bisericilor româneşti. Episcopia Ortodoxă, mănăstirile, bisericile, schiturile, preoţii, diaconii, călugării, credincioşii, care constituie împreună adevărata structură din casa aceasta românească, parte a „Grădinii Maicii Domnului”, sunt totodată şi cele mai valoroase exemple de trăire românească autentică. Iar Marele Păstor al regiunii, IPS Ioan Selejan, nu e altceva decât o figură apostolică exemplară şi un demn urmaş al Păstorului Cel Bun, care, în acelaşi timp, este călăuză vie şi culturii româneşti din zonă. Un învăţător de elită ce a primit drept şi putere de a binecuvânta, şi care este el însuşi, pentru toţi ai săi, şi pentru noi toţi, o adevărată binecuvântare.
Vom continua astfel de prezentări şi în anii care vor veni. Prin voia Domnului şi prin bunătatea şi bunăstarea naţiunii, sperăm să putem ajunge şi la românii din Dobrogea sau din Bucovina, din Timoc sau Crimeea, din Sălaj sau Mărginime, din Basarabia sau Haţeg, din Ucraina sau Argeş, din Cadrilater sau Spania, din Gorj sau Ungaria etc.. Dar am început-o de aici, din Harghita şi Covasna, şi pentru că aici e centrul geografic al răspândirii românismului în România, şi în jurul ei, şi pentru că am vrut să ştergem din câmpul vizual cu vedete naţionale referirile de tip lamentatio-benevolensis sau exerciţiile de paradă din preajma kitschurilor ridicate în ultimii ani. Totodată, aici, în zona în care scheletul reliefului românesc face o curbură strategică, am găsit şi colaboratori vrednici, a căror talie este eminamente naţională. Alături de Întâi Stătătorul IOAN, au stat la masa de lucru dr. Ioan Lăcătuşu şi dr. Luminiţa Cornea, însoţiţi şi de alte condeie locale, care au încredinţat redacţiei noastre un număr de revistă sobru, coerent şi foarte doct, ceea ce a uşurat misiunea proiectului nostru. Proiect care, de altfel, nici nu ne aparţine în totalitate, dacă stăm să ne aducem bine aminte că la Topliţa, la sfinţirea bustului lui Grigore Vieru, unde am dăruit „poporului” numărul din revista noastră dedicat marelui scriitor român trecut la ceruri, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan, admirând revista şi anvergura distribuţiei acesteia către românii din întreaga lume, şi-a exprimat speranţa că, într-o zi, un astfel de volum va fi „închinat” şi românilor pe care-i păstoreşte!
Vă dăruim acest număr, iubiţi cititori, pentru că îl meritaţi. Aveţi nevoie de cea mai fidelă oglindă de reflexie şi de reflecţie spre a privi corect „stările de lucruri” din această regiune românească. Şi, totodată, vă dăruim acest număr acum, la jumătatea lunii noiembrie, deoarece IPS Ioan împlineşte acum (14 noiembrie a.c.) 60 de ani. Şi cum nu le-a admis colaboratorilor Săi să îi alcătuiască un volum de „Laudatio et gratulatio”, aşa cum se obişnuieşte la orice „curte” cu performanţe evidente şi cu personaje admirabile, consideraţi că „rolul” acesta poate fi „jucat” de către volumul de faţă. Va fi astfel, cred, cea mai frumoasă distincţie pentru acest Mare „Dascăl de Suflet şi Simţire Românească”, căruia orice fel de titlu din categoria „Bene Merenti” nu i-ar putea recompensa pe măsură meritele din lucrarea sa misionară.
„Fratele Teodor”, aşa cum mă numiţi, care probabil că păcătuieşte şi prin a vă iubi tot aşa de mult ca pe Şaguna sau Bărnuţiu, vă îmbrăţişează iubite Părinte Arhiepiscop cu toată căldura sufletului său şi vă doreşte multă sănătate şi permanentă bună sporire în marea şi importanta lucrare pastorală şi culturală încredinţată de la destinul sacru al Neamului nostru Românesc. (Articol preluat din revista „Familia Română”, din noiembrie 2011)

Categorie:

IPS Ioan, 6 decenii de viaţă întru Hristos

0
0

Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan,
La împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani, membrii societăţii civile, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor care fac parte din Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, parte a laicatului ortodox din acest colţ de ţară, au bucuria de a Vă ura din suflet tradiţionalul „LA MULŢI ANI!” şi calde urări de sănătate şi de păstorire îndelungată şi rodnică în Hristos.
Cu acest fericit prilej, dorim să Vă arătăm simţămintele noastre de adâncă preţuire şi recunoştinţă pentru că:
Aproape o treime din viaţa IPS Voastre aţi dedicat-o Bisericii Neamului şi încercaţilor ei credincioşi din Arcul Intracarpatic.
În toţi aceşti ani, aţi adaptat pastoraţia IPS Voastre la specificul multietnic şi pluriconfesional al tinerei Eparhii româneşti din inima ţării, reazem al întregii suflări ortodoxe de pe acest plai apărat de îngerii Domnului.
Aţi dovedit şi dovediţi capacitatea de a identifica priorităţile acestei zone şi a canaliza toate energiile pentru rezolvarea problemelor esenţiale care condiţionează şi asigură o stare de normalitate în comunităţile parohiale din judeţele Covasna şi Harghita, după zeci de ani de stări nefireşti, care conduceau inevitabil la diminuarea sau chiar dispariţia credincioşilor ortodocşi români din această parte de ţară.
Aţi dovedit şi dovediţi o iscusinţă deosebită în a asigura resursele financiare, materiale şi umane necesare pentru realizarea unui impresionat volum de investiţii, materializat în construirea, reconstruirea, renovarea, repararea şi pictarea a zeci de biserici, mănăstiri, case parohiale, instituţii culturale etc..
Aţi zidit durabil, spre dăinuirea credinţei ortodoxe şi a neamului românesc, la izvoarele Oltului şi ale Mureşului, minunate valori ale avuţiei şi spiritualităţii naţionale, aici, în Covasna şi Harghita, într-o vreme când România trăia deriva crizelor şi tranziţiilor prelungite. Aţi acţionat şi acţionaţi în planul atâtor zidiri impresionante şi demne de respectul, inclusiv al concetăţenilor noştri de altă etnie sau confesiune, „ajutat de constructorul iscusit, de arhitectul cutezător, de economistul întreprinzător şi de managerul pragmatic şi eficient”, calităţi care au fost remarcate imediat în persoana IPS Voastre.
Aţi aşezat amprenta tradiţiei ortodoxe autentice pe toate lăcaşurile de cult ctitorite de Sfinţia Voastră şi care pot fi caracterizate nu numai prin frumuseţe şi har, ci şi prin simţul armoniei, al echilibrului şi al frumosului.
Aţi creat o „oaste” vrednică, împreună cu măicuţele de la Centrul Eparhial, pentru a interveni în salvarea unor biserici, după unele calamităţi naturale - aşa cum aţi procedat la biserica de la Hăghig -, aţi realizat astfel performanţe neobişnuite, cum a fost ridicarea unei biserici într-o singură zi, cea de la Crasna, sau a unei locuinţe, pentru chiriaşii din clădirea Primei Şcoli Româneşti din Sfântu- Gheorghe, în doar o săptămână ş.a..
Aţi pus amprenta unui spirit vizionar şi clarvăzător în atâtea demersuri ale IPS Voastre, unele de importanţă naţională deosebită, aţi anticipat posibilele evoluţii ale unor evenimente, aţi avut întotdeauna pregătită o „variantă B”, cu o gândire şi acţiune de tip strategic.
Aţi dobândit - prin implicarea ziditoare în rezolvarea unor probleme majore ale celor două judeţe - un prestigiu binemeritat, autorităţile publice locale şi centrale se raportează la Înaltpreasfinţia Voastră ca la o personalitate etalon a societăţii româneşti contemporane, astfel că în toţi aceşti ani, pragul Sfintei Episcopii a fost trecut de înalţi demnitari de stat, oameni de cultură, reprezentanţi de seamă ai mediului academic, ai societăţii civile, ai instituţiilor de apărare şi de ordine publică, ai corpului diplomatic şi ai mass-media.
Aţi soluţionat sute de probleme de larg interes cetăţenesc pentru întreaga populaţie a judeţelor Covasna şi Harghita cu o generozitate exemplară, cu o disponibilitate deschisă la soluţionarea nu numai a unor mari probleme care vizează prezentul şi viitorul zonei, dar şi pentru rezolvarea unor aspecte punctuale, în aparenţă minore, dar de o importanţă vitală pentru credincioşii de rând, pentru persoane defavorizate şi cele aflate în nevoinţă, construind case pentru familiile sărace rămase fără adăpost, distribuind ajutoare alimentare, ajutând şcoli, grădiniţe, instituţii şi publicaţii din cele două judeţe, inclusiv spitale din toate localităţile etnic mixte din zonă.
V-aţi manifestat întotdeauna, ca un bun păstor, cu dragoste şi respect pentru toţi credincioşii, de la fruntaşii comunităţilor locale şi conducătorii instituţiilor publice, la oamenii simpli, preţuind şi promovând omenia, cinstea şi statornicia în credinţă.
Aţi străbătut şi străbateţi zilnic atâtea drumuri din întreaga Eparhie, prin localităţile judeţelor Covasna şi Harghita, aţi salutat şi salutaţi, primul, pe oricare trecător, cunoaşteţi astfel sute şi mii de credincioşi după numele şi, mai ales, după faptele fiecăruia, cu mulţi dintre aceştia aţi slujit Sfintele Liturghii în biserici unde, nu de puţine ori, erau doar câţiva credincioşi, cântând cu ei la strană.
Aţi reuşit, prin vorbele şi faptele de zi cu zi ale IPS Voastre, prin bunătate, smerenie, corectitudine şi consecvenţă, să spulberaţi neîncrederea şi prejudecăţile unor lideri locali faţă de Biserica Ortodoxă şi de clericii ei.
Vă caracterizează un program deosebit de încărcat, din care nu lipsesc deplasările aproape cotidiene în cele două judeţe, sutele de convorbiri pe viu sau telefonice cu cei care vă solicită sprijinul, sfatul şi binecuvântarea din localităţile Eparhiei, din multe zone ale ţării şi de pe alte meridiane ale lumii, lipsind însă audienţele „oficiale” din cancelaria eparhială şi şefii de cabinet. Aşa se face că aţi recuperat în toţi aceşti ani multe biserici părăsite sau vizitate foarte rar, cu fiecare vizită ajutând, sprijinind, povăţuind, dar mai ales încurajând familia preotului, a învăţătorului, a doctorului, dar şi pe cele ale tuturor oamenilor întâlniţi în cale.
Sunteţi iubit şi respectat atât de credincioşii ortodocşi, cât şi apreciat de mari oameni de cultură românească şi de spiritualitate ortodoxă, care au rostit cuvinte elogioase la adresa IPS Voastre ca teolog, duhovnic, cărturar şi publicist, relevând frumoasa limbă românească, stilul concis şi mesajul plin de înţelepciune al predicilor, pastoralelor, studiilor, articolelor, prefeţelor şi precuvântărilor numeroaselor volume care poartă semnătura IPS Voastre.
Sunteţi patriotul luminat, ale cărui sentimente se reazemă pe zidire, acţiune şi faptă, şi nu pe declaraţii, şi nici pe respingerea, fie chiar simbolică, a semenului său. Iubirea faţă de trecutul naţional, faţă de marii bărbaţi ai istoriei noastre aţi exprimat-o atât de frumos prin faptul că acest trecut glorios l-aţi înveşnicit în pictura bisericilor şi mănăstirilor din Eparhie. Picturile acestor sfinte lăcaşuri realizate după sfaturile Înaltpreasfinţiei Voastre reprezintă adevărate cronici pictate din Sfânta Scriptură, cât şi minunate şi expresive fresce ale istoriei naţionale, ale culturii şi limbii române, ale făuritorilor Marii Unirii a tuturor românilor, cinstind pe Sfântul Andrei Şaguna, pe Patriarhul Miron Cristea, pe marii poeţi Mihai Eminescu şi Grigore Vieru, toţi simboluri ale sufletului românesc.
Sunteţi recunoscut pentru sprijinul acordat tinerilor pentru pregătirea întru misiunea preoţească, dar şi pentru celelalte profesii sau îndeletniciri folositoare societăţii româneşti.
Aţi coagulat în jurul IPS Voastre o frumoasă lume românească formată din cercetători ai trecutului istoric şi culturii româneşti din sud-estul Transilvaniei, aţi participat şi participaţi la principalele manifestări ştiinţifice şi culturale, fiind moderatorul avizat al atâtor reuniuni care au adus acestui ţinut o bogată realizare în teologie, istoriografie, etnografie, arheologie etc., dar şi ctitorul unor instituţii culturale româneşti reprezentative.
Aţi fost şi sunteţi un adevărat ambasador al României, în relaţiile cu celelalte culte şi cu cei mai importanţi lideri ai lumii contemporane, prin participarea la importante reuniuni internaţionale.
Reprezentaţi un reazem de încredere şi un simbol dătător de speranţă privind dăinuirea românească în Carpaţii Răsăriteni şi prin faptul că sunteţi preşedinte de onoare al Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita şi al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, îndemnându-ne să fim conştienţi de provocările vremurilor pe care le trăim şi să acţionăm în consecinţă pentru revenirea la normalitate.
În puţine cuvinte, am putea spune că aţi urmat exemplul Sfântului Andrei Şaguna, care a lăsat, pe lângă o bogată zestre materială, şi o uriaşă zestre spirituală şi morală, iar dacă toate aceste elogii au rănit cumva binecunoscutul simţ al modestiei şi simplităţii care Vă este propriu, Vă rugăm să ne iertaţi.
Pentru toate faptele Înaltpreasfinţiei Voastre, pentru valorile autentic creştine pe care le reprezentaţi şi le promovaţi, permiteţi-ne ca la acest frumos jubileu - 60 - să vă urăm încă o dată multă sănătate şi mulţi ani, iar bunul Dumnezeu să vă ajute în această statornicie pentru binele şi zidirea credincioşilor, a Eparhiei noastre şi a unei mari conştiinţe ortodoxe.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să Vă aibă în Sfânta Sa Pază, să Vă dăruiască sănătate şi sporite puteri de muncă spre slava Bisericii noastre strămoşeşti, pe care o slujiţi cu credinţă, cinste şi devotament.
Întru mulţi, luminoşi şi rodnici ani, cu sănătate, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Ioan!
 

Categorie:

Întâmplări comentate

0
0

31 octombrie

  • Corb la corb nu-şi scoate ochii! Mi-au dat lacrimile de bucurie când am văzut cum duşmanii s-au împăcat. Au trecut peste toate adversităţile şi s-au unit ca să dezmembreze România. O uniune, aşa numită de membri, culturală şi un partid politic, în sfârşit au încetat a se mai sfâşia. Au trecut, împreună, proiectul referendumului ilegal, după ce culturalii din uniune i-au învăţat pe politicieni ce şi cum trebuie scris. Unii n-au cultură destulă, ceilalţi n-au tupeu cât politicienii, şi uite aşa se face întregul antiromânesc. Duşmănia îi uneşte! Or fi creştini?

2 noiembrie

  • Ministrul Agriculturii, Tabără, dă un semnal, la B1, în dialog cu Ion Cristoiu: spune românilor „nu vindeţi pământul”! Lucraţi-l! Tot Tabără spune: „cumpăraţi cartoful din Braşov, Covasna, Harghita, că e bun”! Mulţumim domnului Tabără că luminează neamul!
  • Autorul cărţii „Fereşte-mă Doamne de prieteni”, Larry L. Watts, a trecut prin ţară să ne informeze. Ce ne spune în esenţă? Că americanii, cu sateliţii lor, nu au putut afla sufletul naţiunii române şi zbaterea ei întru obţinerea supravieţuirii sub opresiunea ruşilor. Să nu uităm că nu Mareşalul ne-a dat pe mâna lor, ci mult plânsul, azi, Mihai I. Mihai Viteazul ne unea! Căutaţi cartea, citiţi şi vă dumiriţi.

5 noiembrie

  • Prin intermediul Agerpres, iar Tabără tabără pe noi cu ştiri, cică pozitive. Ministrul României era siderat de investiţia de la Hălchiu, judeţul Braşov, a grupului grec Olympus, care a construit cu 55 milioane de euro cea mai modernă fabrică de procesare a laptelui din România. Tot el spune: „România nu are voie, şi a fost o greşeală capitală, să importe produse lactate”. Maaaree patriot! A uitat cum a pus umărul la dezintegrarea PUNR-ului. Dar să revenim. Pedelistul e încântat că grecii ne cumpără laptele pe nimic şi fac din el iaurt, telemea şi lapte pasteurizat. Ce daruri fac grecii!? Ştiţi vorba românească, să te fereşti de darurile lor! Trebuie să mulţumim grupului grec Olympus că şi-a construit o fabrică care poate prelua 40.000 litri de lapte pe oră, stimulând românii să rămână păstori, să nu-şi facă griji cu procesatul. Oare domnul Valeriu Tabără vrea să ne transmită: munciţi şi păstoriţi liniştiţi, că grecii au grijă de laptele ce-l produceţi? Cum vom putea să-i facem pe guvernanţi să nu ne mai mintă? Ce e al grecilor de la Olympus, nu e al României, aşa cum nici Petrom, nici Petromidia, nici Combinatul Siderurgic Galaţi, nici Alro Slatina, nici Dacia, nici, nici..., nu mai sunt ale României sau ale vreunui român. V-a intrat, domnilor de la putere, minciuna în mental. Ori nu vreţi să spuneţi adevărul ori sunteţi fără şcoală.

7 noiembrie

  • „Membrul” uniunii culturale, apoliticul Ervin Gheorghe, ne abureşte. El declară, în legătură cu hotărârea Consiliului Judeţean Covasna de a organiza un referendum pe tema reorganizării teritoriale a României, că eventualele demersuri le va face cu siguranţă numai după ce va studia textul documentului adoptat. Simpaticul geolog pregătit să citească în straturile pământului, nu credem că poate înţelege sensul semnelor depuse pe un strat de hârtie. Eu îmi imaginez următorul scenariu: Ioi, ioi, iar mi-a trimis Alexandru o castană fierbinte. Ce să fac? Îl chem pe cel de la juridic să văd ce-mi spune. Juridicul se pronunţă, e ilegal ce a adoptat Alexandru. Ioi, ioi, să-l sun pe Marcu. Marcule, ce să fac? Marcu îi spune: Fă-te că studiezi până trece termenul de atac. Ioi, ioi, oare ce o să spun celei mai importante publicaţii româneşti de prin zonă, că mă face ăştia praf. În timpul ăsta sună telefonul şi-l aude pe Alexandru salvator: Nu-ţi fă griji, am vorbit cu Arpad să te scoată basma curată cu Scripcaru, să-i spună lui Igaş că nu e treaba lui, iar Frumosu Marcu să-i arate un pic pisica lui Boc. Fii fără grijă, îţi ţinem noi spatele, tu ocupă-te de geologie, poate găsim un izvor de apă minerală care să-l declarăm secuiesc, că astea ale românilor sunt, toate. Gheorghe, uşurat spune: Bine, bine, ne vedem la masă la Anselmo, aşa o să fac. La terminarea convorbirii, Gheorghe gândeşte cu voce tare: Ioi, ioi, pretinii ăştia mă bagă în mormânt cu zbânţuiala lor iredentistă. Eh! Asta e, merg mai departe, că frumos merge Touaregul Statului Român, parcă nu aş renunţa la el până nu mă dau afară aceşti budoş olah. Gata scenariul. E optimist, cred.

9 noiembrie

  • Eugen Sasu, liderul politicienilor minorităţii ungurizaţilor, se roagă de membrul uniunii culturale a ungurizaţilor, apoliticul Gheorghe, să nu atace hotărârea cu referendumul, pentru a nu strica nestricata prietenie dintre unguri şi ungurizaţi. El spune că un maghiar (adică o persoană ungurizată) ce stă pe un post ce are în fişa sa atribuţii de vegherea la respectarea legilor Statului România, e bun dacă nu-şi respectă îndatoririle. Dumnealui îl îndeamnă pe Gheorghe să fie bun şi să nu atace în contencios administrativ ilegala hotărâre a Consiliului Judeţean Covasna. După criteriile de apreciere ale lui Eugen Sasu, ne-am putea gândi că Aurel Bote şi Ştefan Leontin Joos sunt semimaghiari, adică pe calea cea bună dorită de el, deoarece nu au votat împotrivă, ci doar s-au abţinut. Vezi Alexandre dacă nu-i duci în străinătate mai des ce păţeşti? Noi îi felicităm pe cei ce, hotărât, au votat împotrivă!
  • Se întâmplă să primim la redacţie opinia domnului Csaba Borboly cu privire la referendumul hotărât de Alexandru şi ai lui. Ne lasă să înţelegem că domnia sa, apelând la puţul adânc al gândirii sale, a dat de ideea salvatoare, sugerând că Alexandru şi ai lui cam seamănă cu cascadorii râsului, iar Eugen se ţine de bufonerii. Cităm: „Legea privind organizarea referendumurilor trebuie modificată. România a încălcat grav principiul suveranităţii”. Ne-am speriat! Oare aşa o fi? A cui suveranitate a încălcat- o România!? Citim mai departe: „Mulţi vorbesc sau scriu despre acest lucru fără să citească legea referendumului. Prevederile legale sunt clare: referendumul local în legătură cu restructurarea administrativteritorială are caracter consultativ, dreptul de decizie în această privinţă are doar Parlamentul. Din nefericire această afirmaţie este adevărată nu doar în cazul referendumului pentru restructurare administrativă ci şi pentru orice fel de referendum, fie local sau naţional. Referendumul are doar un caracter consultativ şi nu unul obligatoriu din cauza legislaţiei respective”. În continuare argumentaţia, după care vine concluzia, cităm: „Prin urmare, dacă rămâne legislaţia actuală în forma actuală, noi aici, în Ţinutul Secuiesc, putem vota despre orice, dacă deciziile sunt luate oricum în Bucureşti”. Urmează ideea găsită în adâncurile fântânii gândirii: „Nu cred că această situaţie este compatibilă cu o democraţie, de aceea consider că este necesară modificarea legislaţiei şi acordarea unui caracter executoriu a rezultatelor şi garanţia juridică a referendumului”, pentru „Ca suveranitatea locuitorilor să se poată realiza în legătură cu problemele mai sus menţionate...”. Ne-am dumirit. Domnul Borboly e în beznă! Şi noi care credeam... Stimate domn, vă oferim o lanternă ca să vă luminaţi întunericul. Nu există principiul suveranităţii locuitorilor şi nici nu a existat. Există în schimb Principiul Egalităţii Suverane a Statelor, care prevede: „Statele au drepturi şi obligaţii egale, sunt membri egali ai comunităţii internaţionale indiferent de întinderea teritoriului, puterea economică, militară, tehnologică sau diferenţieri sociale ori politice; suveranitatea este conceptul fundamental al dreptului internaţional public, expresie a voinţei suverane a statelor. Ea are trăsăturile: indivizibilitatea: nu poate fi fragmentată, ciuntită şi nici nu aparţine mai multor titulari; inalienabilitatea: nu poate fi abandonată, nici cedată altor state sau entităţi; exclusivitatea: teritoriul nu poate fi supus decât unei singure suveranităţi; caracter originar şi plenar: aparţine statului, nu este acordată din afară”. Şi ca să nu vă mai chinuiţi să siluiţi urechile oamenilor cu inepţii, vă mai oferim şi Principiul Autodeterminării: „Reprezintă dreptul popoarelor şi naţiunilor de a-şi hotărî singure soarta; titularul acestui drept este poporul sau naţiunea şi nu un alt subiect al dreptului internaţional public, indiferent dacă sunt sau nu constituite într-un stat suveran sau luptă pentru constituirea într-un stat propriu; el nu poate fi exercitat de o minoritate naţională; Declaraţia din 1970: Toate popoarele au dreptul de a-şi hotărî statutul lor politic în deplină libertate şi fără amestec din afară şi de a realiza dezvoltarea lor economică socială şi culturală şi orice stat are obligaţia de a respecta acest drept conform Cartei ONU”. Credeam că..., dar tot o apă ş-un pământ cu Alexandru, Eugen, Marcu, Antal, Culcear, Tocheş etc.. Staţi liniştit, veţi primi felicitări că ne-aţi dezamăgit. Primul care vă va felicita va fi Chelemen.

10 noiembrie

  • A înnebunit DNA-ul? Ce face? Arestează incoruptibilii pedelişti? Napoca News informează că UDMR Cluj studiază posibilitatea să-l împingă pe Vasile Attila în scaunul de primar al municipiului Cluj-Napoca. Redăm consideraţiile redacţiei faţă de această intenţie: „UDMR urmăreşte să preia prin diversiune controlul asupra municipiului Cluj-Napoca pentru a coordona coridorul de legătură spre Ţinutul Secuiesc. Replica viceprimarului român Radu Moisin se lasă aşteptată. Clujul nu poate cădea pe mâna iredentiştilor maghiari”. Nu am înţeles de ce colegii noştri clujeni cad şi ei în capcana uniunii şi folosesc sintagma „ţinut secuiesc” în loc de a scrie spre judeţele Mureş, Harghita, Covasna. Parcă sună mai frumos cu judeţele, nu? Un pic de atenţie nu strică. Graba strică treaba!

11 noiembrie

  • Reacţii dure ale mediului academic, universitar, jurnalistic, civic faţă de adoptarea unor modificări la Legea Arhivelor, ce permit scoaterea de documente care atestă majoritatea românească în Transilvania. PDL şi UNPR aflate, se vede cu ochiul liber, sub talpa UDMR, asigură majoritatea. Cârdăşia de la putere, se vede treaba, nu are nevoie de o ţară. De când cu globalizarea, nu contează ţara, bani să iasă! Domnule Traian Băsescu, aţi zis odată la Budapesta: „Niciodată”. Acum aveţi ocazia să vă respectaţi afirmaţia, nepromulgând modificările. Daţi curs apelului semnat de ASTRA, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Fundaţia Românilor de Pretutindeni, Asociaţia Civic Media, Consiliul Mondial Român, Comitetul Român American pentru Basarabia, Consiliul Român American, Asociaţia „Noi Românii” şi multe alte asociaţii şi personalităţi. Dacă promulgaţi, o să ne faceţi să înţelegem că doriţi a fi ultimul preşedinte al României, deoarece nu vom mai putea vorbi de ea, chiar înainte ori concomitent cu terminarea mandatului dumneavoastră. Hă! Hă! Hă! Nu ne plac glumele dumneavoastră!

14 noiembrie

  • Azi am văzut, pe site-ul Parlamentor. ro, un studiu interesant. Autor: europarlamentarul britanic Geoffrey Van Orden. Acesta arată cum s-ar putea reduce cheltuiala de 1,69 de miliarde de euro pe an pentru a funcţiona Parlamentul European, cu 25 la sută. Iată câteva soluţii indicate în studiu: reducerea birourilor de informaţii; reduceri în ce priveşte traducerile (acest veritabil Turn Babel are 23 de limbi oficiale); renunţarea la o parte din cei 6.000 de funcţionari ai PE, din care 1.000 au salarii mai mari decât eurodeputaţii; renunţarea la o parte din clădirile închiriate de PE; eliminarea subvenţiilor de la cantinele ce deservesc instituţia unde, ca exemplu, o cafea cu lapte costă 85 de eurocenţi faţă de 2,6 euro cât plăteşte publicul în Luxembourg. Suntem de acord cu englezul. Propunem ca limba română să devină limba oficială a PE, doar aşa… că e cea mai veche dintre toate. Să nu uite Europa de unde a plecat în evoluţie! E demonstrat ştiinţific că de pe teritoriul actualului nostru stat oamenii s-au răspândit pe continent. Vedeţi ce spune Maria Ghimbuţaş, profesor la o universitate americană. Nu a contrazis-o nimeni, ba din contră, din ce în ce mai mulţi confirmă, în surdină bineînţeles, pentru că urmaşii lui Engels, Stalin, Petru I şi alţi prieteni, nu permit.

15 noiembrie

  • Prima zi din Postul Crăciunului. Să-l ţinem cât mai mulţi! Dumnezeu ne va ajuta! Să nu uităm că numai cu post şi rugăciune vom avea cele mai mari reuşite. Ştefan cel Mare şi Sfânt e un exemplu de netăgăduit. Sfântul Voievod Neagoe Basarab aşişderea. Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna, la fel. În primul rând, aceste arme ne-au ajutat să păstrăm Europa creştină şi românii creştini ortodocşi! Postul şi rugăciunea ne-au întregit când toţi ne credeau pierduţi. Să luăm aminte!

16 noiembrie

  • Gurul tunurilor afacerilor, Dinu Patriciu, ne arată cum se face avere. Simplu! Nu-ţi plăteşti furnizorii. Dailybusiness. ro informează poporul că firmele Mic.ro şi Minimax, deţinute de miliardar, nu-şi plătesc furnizorii de marfă ori servicii. De aceea, firma Benati SRL din judeţul Harghita, producător de uşi, cere insolvenţa Mic. ro. Furnizorul de peşte Pescado Grup din Braşov şi furnizorul de apă minerală Aquapur, tot din Braşov, au cerut insolvenţa pentru Minimax. Başca, ordonanţe de plată către Mic.ro şi Minimax există din partea IIRUC Service şi Prosper Eximco furnizori de servicii IT, asistenţă tehnică şi suport de terminale tranzacţionale, respectiv de echipamente electronice. În luna septembrie, Dinu Patriciu anunţa că a fost nevoit să schimbe planul de afaceri al firmei Mic.ro din cauza sistemului bancar ostil. Deci nici băncile nu au încredere în el. E ştiut că România nu are sistem bancar propriu. Dacă nu se bucură de încrederea străinilor, noi de ce să avem încredere în el? Numai pentru că a vândut ce au construit românii companiei de stat a Kazahstanului? Nu miroase a deşteptăciune, ci a excrocherie cuplată cu sabotarea României.

17 noiembrie

  • La închiderea ediţiei aflăm, de la HotNews, că Elena Băsescu a spus: „Aş recomanda ca la europarlamentare partidele să dea câte un loc eligibil unui rom”. Profund. Ne gândim cu febrilitate ce rom vor alege partidele? Rom Bacardi, Rom Havana Club, Rom Pyrat, Rom Tortuga, Rom Mount Gay Extra Old Black, Rom Gosling’s Black Seal ori alte sortimente. Noi am vota pentru Rom Brugal. E foarte bun!

Categorie:

HACHIŢELE VRĂBIUŢELOR AUTONOMISTE!

0
0

Pe măsură ce ne apropiam de recensământul populaţiei, în paginile foarte multor ziare în limba maghiară, din Harghita şi Covasna mai ales, apăreau valuri-valuri de atacuri antiromâneşti, sub o deviză, stupidă, în primul rând, prin mesajul ei: „Nu-i totuna câţi suntem!”. Scăderea demografică este, pentru ei, o „problemă naţională de destin”, devenită obsesie în „teritoriile alipite”, cum le place lor să spună. Îngrijoraţi că s-ar putea ca, după recensământul din octombrie 2011, să fie mai puţini decât după cel din anul 2002, s-au gândit ei, autonomiştii, ce s-au gândit, cam cum ar putea ei să fie mai mulţi. Oricum, scopul scuză mijloacele! Şi au găsit şi „soluţiile”: ceangăii din zona Gheorgheni, care s-au declarat, în 2002, români, acum, peste noapte, să devină maghiari-maghiari, romii de prin Harghita, Covasna şi Mureş, să se declare şi ei că se trag din Attila, iar familiile mixte şi copiii lor să spună că nu au nimic comun cu naţionalitatea şi cu limba română, adepţi fiind ei ai scrierii runice! Bazaconii, tâmpenii, falsuri, că „Nu-i totuna câţi suntem!”.
Dorinţa-i dorinţă. Dar, oare, care-i putinţa? Pentru că, nu-i suficient să vrei. Trebuie să şi poţi! Or, vremurile de altădată au trecut demult, odată cu metodele intrate şi ele în istorie. Care erau metodele? Le-au uitat, oare? Aceeaşi mărire, chiar dublare, a numelor ungureşti o dorea şi Telkes Simon, prin „Cum să maghiarizăm numele de familie”. Cum? Răspundea tot el: prin deznaţionalizarea crâncenă, prin schimbările de nume, aşa cum s-a văzut, în urma cărora românii, sârbii, croaţii, alţi minoritari, deveneau altceva decât erau. Adică, unguri! Numai că azi, cu toate încercările lor, acele vremuri au trecut! Neputinţa de a mai recurge la mişmaşuri, acum, în secolul XXI din mileniul III, devine pentru ei furie nestăpânită, trecând la atacuri grosolane şi la reproşuri, revărsându-se în valuri. „Românii - zic ei - au fost colonizaţi în oraş” (este vorba despre Târgu- Mureş), nostalgiile întorcându-se spre „capitala secuiască de odinioară”, iar „instituţiile maghiare au fost - ţipă ei -, încet, dar sigur, transformate în victime ale expansionismului românesc.” Românii sunt aici, în ţara lor, „venetici”, este atacat, furibund, Teatrul Naţional, pentru că-i „românesc”, cuvântul naţional îi deranjează şi este exilat, iar de pe ştampile este eliminată şi denumirea România! Iar în 20 martie 1990, Târgu-Mureşul a fost atacat de „hoarde de români din Gurghiu”. „Banditismul vetrist” şi românii - clamează ei - „practică expansionismul şi revendică, şi azi, avantaje neruşinate”. Citim şi ne crucim!
Aceasta-i „opinia” unui ins numit Magyari Lajos, exprimată în cotidianul „Szekely hirmondo”, pentru care instituţiile statului din Trei Scaune şi Harghita ar fi... „aşa-numite organizaţii civile româneşti”! Aşadar, în „viziunea” lui şi a altor piţărăi, aici, în Transilvania, unde se află Sarmizegetusa Regia, capitala dacică a începuturilor şi continuităţii noastre, noi, românii, suntem o „adunătura de venetici”. „Ei - spune acest nenorocit - îşi însuşesc, fără niciun drept, terenuri secuieşti, pentru a-şi construi oraşe-cazărmi, mănăstiri, biserici cu cupole sub formă de ceapă.” Deci, ce să înţelegem? Exact ce spune denigratorul! Că românii, în ţara lor - România, pe pământul românesc, n-au dreptul să-şi ridice nici măcar biserici. Mai ales că-i deranjează, cumplit, că acestea „au cupolele sub formă de ceapă”, expresie împrumutată de la senatorul Marko Bela, nimeni altul decât vicepremierul Guvernului român, care ne ameninţa că... o să vedem noi, dacă nu învăţăm maghiară! „Generos”, puţin a lipsit să nu ne oblige să deprindem şi… scrierea runică!
Mizerabilii nu se opresc aici, când este vorba de macularea românilor majoritari, atât în Târgu- Mureş, cât şi în judeţ. Românii din Târgu-Mureş „dăunează oraşului, odinioară pur maghiar”, ei fiind - zic aceiaşi netrebnici - „majoritari incompetenţi şi «salvatori de naţiune»”.
Ei, românii, prin al lor „naţionalism majoritar”, „sub pretextul reorganizării teritoriale”, cică urmăresc „fărâmiţarea Pământului Secuiesc, vor să separe, de trupul Pământului Secuiesc, Scaunul Mureş şi zona localităţilor riverane Nirajului, prin includerea lor în regiuni majoritar româneşti”, fără stema, drapelul, imnul şi simbolurile secuieşti! Vezi, citeşti şi nu-ţi vine să crezi! Stupizenii cu carul! Iar ca ambiţiile lor deşarte să aibă tot mai mult acea încărcătură de aiureală stupidă, au decis că „predarea limbii maghiare, ca disciplină, să fie introdusă obligatoriu, în şcolile româneşti de pe Pământul Secuiesc”. Iar slujbaşii Statului Român să fie obligaţi să înveţe şi să vorbească maghiară, cu toate că articolul 13 din Constituţie prevede, cât se poate de clar, pe înţelesul tuturor: „În România, limba oficială este limba română”! Justificarea? Cică, numai aşa poate fi „egalitate”! Altfel, „maghiarii- secui sunt discriminaţi lingvistic”! Or, „egalitatea lingvistică” - spun ei - trebuie realizată „cu acelaşi etalon de măsură”! De asemenea, limba maghiară trebuie introdusă în toate „instituţiile de stat: tribunal, prefectură, organele de menţinere a ordinii”, adică, poliţiştii trebuie să cunoască maghiara „scris şi verbal”. După „Haromszek”, până şi bilingvismul formularelor să fie, „itt es most!”, introdus în aşa-zisul „ţinut secuiesc”. Altfel nu se poate! Să nu mai vorbim despre angajaţii instituţiilor publice! Ei, musai să ştie maghiara, să cunoască şi să accepte simbolurile secuieşti, care să apară pe toate faţadele instituţiilor statului! Românii - de ce nu? - să cânte şi imnul secuiesc, tot aşa, ca să fie acea „egalitate” invocată de autonomişti! Să nu mai vorbim despre Facultatea de Medicină şi Farmacie din Târgu- Mureş! Ne referim la dorita lor facultate numai şi numai „independentă”, numai şi numai în limba maghiară! După cum vedeţi, ei vor să se întoarcă, aici, la Târgu-Mureş, la vremurile din 1990, când doreau până şi cantina studenţească, chiar şi trotuarele, în separatismul lor stupid, să fie o parte pentru maghiari, cealaltă pentru români. Până şi spitalele să fie împărţite după etnia bolnavilor. Ce stupid! După capul lui Antal Arpad, primarul din Sfântu-Gheorghe, care se crede un fel de Horthy Miklos local, românii dau dovadă de... „meschinărie”, afirmând că prefectul judeţului, Gyorgy Ervin, are „sarcina de a veghea asupra legalităţii şi nu de a urmări utilizarea limbii române” în instituţiile Statului Român din judeţul Covasna. Furia primarului udemerist se revarsă şi împotriva firmelor în limba română de pe domeniul public şi cere, pur şi simplu, boicotarea magazinelor care nu afişează denumirile produselor în limba maghiară, invocând că „ele există pe piaţă graţie banilor noştri (adică secuieşti?! - n.n.), ne ignoră limba noastră şi tradiţiile noastre, cerinţele noastre şi, nu în ultimul rând, drepturile noastre, deoarece ei cred că trăiesc în România şi nu pe Pământul Secuiesc”. Iar dacă românii nu acceptă toate aceste bizarerii şi absurdităţi, în inimă de Românie, sunt acuzaţi de „intimidarea etnică” a maghiarilor.
Nu rareori, ei recurg, invocându- le, la documentele internaţionale în domeniu. Care documente? Se ştie că toate acele documente invocate reglementează, cât se poate de clar, cuvânt cu cuvânt, doar drepturi individuale, nu colective! Aşadar, îi întrebăm pe separatişti: se vorbeşte, cumva, pe acolo, în acele documente frecvent invocate, de autonomii teritoriale pe criterii etnice? Atunci? Cum îşi permit dumnealor ca, în acel proiect de lege, antiromânesc, anticonstituţional, antieuropean, numit „Szekelyfold - Terra Siculorum”, să invoce prerogative de ordin statal ale autonomiei teritoriale pe criterii etnice, cu competenţe în politica externă, justiţie, cultură, apărare? Totul, din bugetul Statului Român, deci din buzunarele noastre, ale tuturor românilor! Ei îşi doresc un Consiliu Secuiesc care să poată controla activitatea politică, administraţia publică, consiliile judeţene, justiţia, o poliţie proprie, în care „fiecare poliţist să cunoască limba maghiară”, având un „statut special”. Adică, mai altfel şi direct spus, un stătuleţ în stat, în inimă de Românie, aşa-zisul numit Pământ Secuiesc făcând parte, în capul lor autonomist, din Mica Ungarie! Până atunci, vajnicii propagatori ai autonomiei teritoriale pe criterii etnice, după modelul Tirolului de Sud şi al provinciei separatiste Kosovo, îşi marchează teritoriul pe unde începe Pământul Secuiesc cu panouri, precum nişte căţelandri ambiţioşi. Se ştie bine că ei asta urmăresc, din 1990 încoace: dezmembrarea României! Eşecul scenariilor rocamboleşti de la Târgu- Mureş, din 20 martie 1990, nu i-a descurajat. Ei aşteaptă un alt context favorabil, bazându-se, stând la pândă, pe această penibilă ploconire a guvernanţilor români din puterea actuală, în faţa UDMR! Şi când te gândeşti cum îi mai acuză ei pe români, de „lipsă de bun-simţ”!

Categorie:

Tags:

COMUNICAT DE PRESĂ

0
0

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a sesizat Guvernul României şi Ministerul Administraţiei şi Internelor cu privire la adoptarea de către Consiliul Judeţean Covasna a unei hotărâri privind organizarea în data de 11 martie 2012 a unui referendum local pentru înfiinţarea „ţinutului secuiesc - szekelyfold”.
În cadrul sesizării, FCRCHM a arătat următoarele:
„Vă sesizăm cu privire la adoptarea de către Consiliul Judeţean Covasna a unei hotărâri privind organizarea în data de 11 martie 2012 a unui referendum local pentru modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna şi înfiinţarea unităţii administrativ- teritoriale cu denumirea Ţinutul Secuiesc - Szekelyfold.
După cum cunoaşteţi, dezideratul antiromânesc şi neconstituţional al unor organizaţii politice şi civice maghiare de constituire a unei regiuni autonome pe criterii etnice a constituit şi constituie un obiectiv strategic prioritar, toate acţiunile acestora fiind subordonate respectivului obiectiv. Hotărârea recent adoptată constituie o nouă şi decisivă etapă în atingerea obiectivelor separatiste.
Având în vedere că, de 6 ani, din anul 2005, activitatea prefectului judeţului Covasna, domnul Gyorgy Ervin s-a caracterizat prin omisiunea sistematică de atacare a actelor nelegale ale autorităţilor publice locale iniţiate de aleşii UDMR în scopul atingerii obiectivului neconstituţional al autonomiei teritoriale şi al maghiarizării spaţiului public, vă solicităm să interveniţi ferm pentru a-l determina pe prefectul judeţului Covasna să îşi exercite prerogativele de asigurare a respectării Constituţiei şi legilor României prin sesizarea instanţei de judecată pentru anularea hotărârii ilegale a Consiliului Judeţean Covasna, iar în cazul în care nu o face, sau o face defectuos, formal, să dispuneţi demiterea acestuia”.
Biroul de presă
3 noiembrie 2011

Un brad înalt de 25 de metri a fost montat în Piaţa Sfatului

0
0
Actualitatea ardeleană - Braşov

Bradul pentru sărbătorile de iarnă a fost montat, în noaptea de luni spre marţi (21 spre 22 noiembrie - n.n.), în Piaţa Sfatului din Braşov, de către lucrătorii Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt.
Înalt de 27 de metri, din care doi metri au fost îngropaţi în pământ într-un suport special, bradul (foto) a fost adus de pe păşunea din Poiana Braşov.
„Greutatea bradului este de 6 tone şi au fost necesare două macarale şi nouă muncitori pentru a-l încărca în camionul care l-a adus în Piaţa Sfatului. La tăiere a avut 33 de metri înălţime şi 12,5 tone greutate, dar, în timpul transportului, o parte din crengi s-au rupt şi au trebuit tăiate. Montarea bradului a început luni seara, la ora 22.30, şi s-a terminat în această dimineaţă, la ora 5.00, a precizat directorul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu.
El a afirmat că bradul este foarte bine asigurat în caz că vor veni şi zile cu zăpadă şi vânt, având în vedere că, în urmă cu cinci ani, bradul din Piaţa Sfatului a fost doborât de vânt chiar în ziua de 31 decembrie. (…)

Categorie:


CNS a hotărât declanşarea unei campanii de strângere de semnături la nivel european pentru regiuni cu statut special

0
0
Actualitatea ardeleană - Covasna

Consiliul Naţional Secuiesc, reunit sâmbătă (19 noiembrie 2011 - n.n.) în şedinţă la Sfântu- Gheorghe, a aprobat o hotărâre pe baza căreia va declanşa, în luna aprilie a anului viitor, o campanie de strângere de semnături la nivel european în vederea susţinerii unui proiect legislativ care să confere statut special regiunilor europene în care minorităţile sunt majoritare.
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat că se doreşte strângerea unui milion de semnături din cel puţin şapte ţări europene, respectiv România, Ungaria, Italia, Austria, Spania, Slovacia şi Marea Britanie, unde există zone compacte cu minorităţi etnice, lingvistice, culturale sau confesionale.
Acesta a precizat că hotărârea adoptată sâmbătă de CNS, în prezenţa a circa 200 de delegaţi din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, se fundamentează pe prevederile Tratatului de la Lisabona, care conferă cetăţenilor posibilitatea de a participa activ şi în mod direct la procesul decizional european. (…)

Categorie:

Apel al CNS pentru apărarea „integrităţii şi unităţii Ţinutului Secuiesc” (?! - n.n.)

0
0
Actualitatea ardeleană - Covasna
foto

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), reunit sâmbătă (19 noiembrie 2011 - n.n.) în şedinţă la Sfântu-Gheorghe, a lansat un nou apel către autorităţile publice locale şi etnicii maghiari din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş pentru a susţine unitatea şi integritatea „Ţinutului Secuiesc” (?! - n.n.) şi a adoptat o hotărâre prin care stabileşte principiile de bază ale acţiunilor de protest ce trebuie iniţiate în cazul în care nu se va lua în considerare voinţa acestei comunităţi în momentul reorganizării administrativ-teritoriale.
În hotărâre se menţionează că formele de protest vor ţine cont de regulile democraţiei şi vor merge, în ultimă instanţă, până la „nesupunere civică”.
Preşedintele CNS, Izsak Balazs (foto), a ţinut să sublinieze că „nesupunerea civică” are la bază principiile „non-violenţei, solidarităţii şi gradualităţii” şi a făcut trimitere la „literatura de specialitate” care explică această formă de protest prin demonstraţii, greve japoneze, neplata impozitelor şi taxelor etc..
Acesta şi-a exprimat speranţa că nu va fi nevoie să se ajungă la proteste şi că planul Guvernului de reorganizare administrativ-teritorială va ţine seamă de voinţa comunităţii maghiare.
CNS a fost înfiinţat în anul 2003 cu scopul declarat de a susţine autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc” (?! - n.n.), format din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, iar la şedinţa de sâmbătă de la Sfântu-Gheorghe au participat aproximativ 200 de delegaţi din cele trei judeţe.

Categorie:

Revoluţionarii l-au dat în judecată pe primarul Antal Arpad

0
0
Actualitatea ardeleană - Covasna
foto

Mai mulţi membri ai asociaţiei revoluţionarilor din judeţul Covasna l-au dat în judecată pe primarul municipiului Sfântu- Gheorghe, Antal Arpad, pe motiv că nu i-a „împroprietărit” cu terenuri, aşa cum prevede legea.
Primarul Antal Arpad a confirmat joi (24 noiembrie 2011 - n.n.), într-o conferinţă de presă, că a fost dat în judecată de revoluţionari, spunând că, din păcate, aceştia nu au înţeles că trebuie să mai aibă puţină răbdare până când se va finaliza procesul de retrocedare a terenurilor către foştii proprietari.
„Când au venit să ne solicite terenuri conform legii le-am spus că până nu rezolvăm problema retrocedărilor nu le putem da. Pentru că eu cred că trebuie ajutaţi în primul rând cei cărora le-au fost luate pământurile şi abia apoi ceilalţi, care nici nu au avut aici. Dar ei m-au dat în judecată şi asta m-a supărat”, a declarat Antal Arpad.
Primarul a menţionat că, după părerea sa, nu toţi revoluţionarii ar merita să beneficieze de drepturi şi avantaje.
„Sunt tot felul de chestiuni extrem de aberante în ţara asta, cum ar fi sprijinirea şi acordarea de tot felul de facilităţi revoluţionarilor. După părerea mea, sunt două categorii distincte - cei care au fost răniţi ori şi-au pierdut rude la Revoluţie şi merită să fie sprijiniţi şi ajutaţi, şi cei care au ieşit în stradă în ‘89 şi au fost şmecheri şi şi-au făcut legitimaţie de revoluţionari. (...) Dacă Tokes Laszlo (foto), care aş spune că a fost scânteia de la care a pornit Revoluţia, nu a cerut teren, atunci nu e corect ca alţii să vină să solicite aceste drepturi. Asta e părerea mea personală, nu în calitate de primar”, a mai spus Antal Arpad.

Categorie:

1 Decembrie - Ziua Naţională a României - UNIREA CEA MARE, DREPTATEA LUI DUMNEZEU

0
0
foto

Clopotele bisericilor anunţau adunarea românilor la Alba-Iulia, a românilor ardeleni - săracii, robii, umiliţii - care porniseră să se înstăpânească în propria ţară. Pentru suferinţa lor de veacuri, Dumnezeu le-a răsplătit credinţa şi jertfa, transformând infernul asupririi austroungare într-un rai românesc, unde adevăraţii proprietari şi-au dobândit libertatea şi demnitatea. Atunci, în Ardeal, cerul a fost mai albastru, soarele a strălucit mai intens. Atunci, românii au spus: „Până aici! Ce este românesc este al românilor!”. Atunci, aici, la Alba-Iulia (foto), bătea o inimă românească, pentru că i se schimbase ritmul vieţii. Atunci s-a schimbat demnitarul, cu adevăratul ocupant al tronului Transilvaniei. „... numai la Alba-Iulia trebuia şi era drept să se împlinească izbânda naţională, căci Alba-Iulia era străvechiul şi strălucitul Apulum al strămoşilor daci şi romani şi era oraşul măreţiei lui Mihai Viteazul, primul unificator al pământului românesc. Alba-Iulia era nu numai simbolul gloriei străbune, ci şi acela al suferinţei naţiunii, locul în care s-a săvârşit cumplitul supliciu al martirilor Horea, Cloşca şi Crişan şi a fost umilit de vrăjmaşi Mândrul Crai al munţilor, Avram Iancu.” (Ioan I. Şerban)
Mai mult, poate, un argument de avânt spre biruinţă era invadarea cetăţii habsburgice, în ale cărei ziduri se păstra geamătul iobagilor români, ai căror urmaşi veneau acum să potolească vaietele umiliţilor şi oprimaţilor de odinioară. Cetatea intra în stăpânirea descendenţilor celor care o construiseră sub durerea biciului.
Niciun eveniment al vieţii naţiunii române nu se poate situa deasupra momentului Marii Uniri. Până atunci, românii adăugaseră trepte de avans spre consolidarea şi recunoaşterea dreptului de stat independent al României, dar, până atunci, ţara noastră, alcătuită din bucăţele fragile, cu ciuntiri în cele patru puncte cardinale, era firavă, nesigură, măcinată de ameninţări externe, dar şi de contradicţii sociale. Era nevoie de aerul întregului văzduh strămoşesc, era nevoie să ne instalăm puternic în pământul nostru şi să spunem lumii cine suntem cu adevărat. Şi eram cei de la Vaslui, unde balaurul otoman şi-a frânt gâtul, eram cei de la Călugăreni, care au aruncat peste Dunăre, cu zece mii de oşteni, pe cei o sută de mii ai invaziei turceşti, eram cei de la Griviţa, care au decis sfârşitul marelui Osman, iar acum eram cei de la Alba-Iulia, care gâtuiau un monstru al Europei. În fiecare din aceste momente, poporul nostru de viteji a rupt câte un fragment din lanţul robiei şi supunerii. Sosise momentul culminant al eliberării sale depline.
Marele diplomat român Nicolae Titulescu, declara, în 1915, că „România nu poate fi întreagă fără Ardeal. România nu poate fi mare fără jertfă... Ne trebuie Ardealul! Nu putem trăi fără el. Vom şti să-l luăm şi mai ales să-l merităm!”. Şi atunci, la 1 Decembrie, „s-a prăbuşit zidul putred... căci a fost întemeiat pe minciună, pe tiranie, pe cele mai josnice interese. Trebuia să se prăbuşească cu legi, cu împăraţi cu tot. Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim alături de celelalte naţiuni ale lumii, liberi şi independenţi” (Ştefan Cicio-Pop).
Desprindem din paginile publicaţiei „Condeiul ardelean” că ungurii îi acuză pe români de numeroase „atrocităţi” asupra populaţiei maghiare care rămăsese pe aceste meleaguri. Vorbeşte în ei spiritul criminal care s-a arătat lumii întregi în anii Dictatului de la Viena, vorbeşte ura care le roade fiinţa, vorbeşte simţul bestial al celor care s-au aflat „învingători” în faţa femeilor, copiilor şi bătrânilor lipsiţi de apărare. Faptele îi prea acuză ca să nu încerce să se acopere de minciuni şi imputări nedrepte. NU, românii n-au ucis, n-au torturat, n-au batjocorit pe nimeni, deşi, după secole de lacrimi şi umilinţe, ar fi putut săvârşi fapte de crimă, ca o justificată replică.
Se ştie că, în faţa mâniei drepte a românilor, „exponenţii administraţiei austro-ungare veroase şi corupte au dispărut ca duşi de vânt din oraşele şi satele Transilvaniei. Nemeşii îngâmfaţi, cu pretenţii şi năravuri neschimbate din timpurile medievale, nu mai erau acum apăraţi de armată şi de jandarmii cu pene de cocoş la pălărie. Armata se prăbuşise pe câmpurile de luptă ale războiului mondial şi se împrăştiase cu de la sine putere pe la vetrele risipite în cuprinsul imperiului multinaţional” (Ioan I. Şerban). În zilele premergătoare Unirii, fapte care ar fi pătat istoria noastră nu s-au petrecut, deoarece conducătorii acestei avalanşe naţionale au cerut ca „... poporul să acţioneze organizat şi demn, pentru că naţiunile lumii ne privesc şi ne judecă faptele” (idem). Aveam conştiinţa împăcată că luam ce era al nostru şi trebuia să ne revină de drept, firesc, fără a ne încărca sufletul cu fapte defăimătoare. „Remarcabil este că nicăieri în Transilvania românii nu au provocat incidente şi nu s-au dedat la acte de violenţă împotriva populaţiei de alte naţionalităţi. Omenia înnăscută a românului a fost şi de această dată mai presus decât ura. Mila şi înţelegerea pentru semeni au ţinut încă o dată locul patimei, nesăbuinţei şi înverşunării oarbe” (idem). Ca un triumf al acestei omenii, românii declară, cu neaşteptată toleranţă, drepturi pentru maghiari, naţie care adusese atâtea nenorociri în viaţa noastră: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitore şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc” (Hotărâre, 1918).
Haideţi să ne punem faptele pe cântar, domnilor maghiari! Să comparăm cu ce s-a întâmplat în cei patru ani de teroare ungurească asupra românilor!
Ne simţim demni şi superiori în conduita noastră, pentru că avem mărturii istorice că „noi n-am luat nimănui nimic. Suntem singurul popor pe lume, poate, căruia nu i se poate reproşa că a luat ceva dincolo de dreptul său” (Nicolae Iorga). De aceea, poporul nostru „este sprijinit de o dreptate pe care nimic n-o va putea dărâma” (idem), chiar dacă ungurescul croncănit se aude din ce în ce mai intens astăzi, sub oblăduirea conducerii actuale a Statului Român, căruia i se declară, cu obrăznicie, că în judeţele cu majoritate numerică maghiară localnicii români nu pot ocupa vreun post, dacă nu le ştiu limba. În faţa acestei insolenţe disperate, Guvernul şi Preşedinţia tac, acceptând lăfăiala josnică a acestor străini de neam, care ţin în mâinile lor trepte spre putere ale unui partid rupt total de interesele ţării.
Vrem să se ştie că, dacă atunci, în 1918, românii abia ridicaţi din sclavie au reuşit să alunge fantoma trecutului, astăzi, bine înrădăcinaţi în drepturile lor, sunt hotărâţi să păstreze cu sfinţenie moştenirea dobândită prin jertfa înaintaşilor. Cu omenia care ne caracterizează, dovedită în atâtea momente ale istoriei, sperăm că poporul maghiar, acea parte animată de bune intenţii, dirijaţi de condiţia unui avans de civilizaţie, vor recunoaşte dreptul istoric al românilor asupra Ardealului şi vor dezaproba acţiunile înrăite ale revizionismului conaţionalilor, porniţi să-şi manifeste din nou spiritul inuman ale cărui fapte au generat, în întreaga lume, opinii acuzatoare la adresa naţiunii maghiare.
De curând, în Alba-Iulia s-a lansat propunerea ca oraşul nostru să candideze pentru acordarea titlului de Capitală Culturală Europeană, în 2020. Ne bucurăm de o largă susţinere, atât din partea locuitorilor, cât şi din partea multor personalităţi din ţară. De aceea, ştiind că aici s-au petrecut cele mai multe şi cele mai dramatice evenimente din istoria României, dar, mai ales, cel care păstrează, de aproape o sută de ani, o întregire sănătoasă şi dreaptă - Unirea, considerăm că ar fi corect să se alăture propunerii noastre întreaga populaţie a ţării.
Pe albaiulieni îi întristează faptul că, de câtva timp, nişte minţi degerate consideră că în ziua de 1 Decembrie e incomod să sărbătorim Ziua Naţională, că „ne îngheaţă mâinile pe drapele” (Cioroianu, „Jurnalul Naţional”). Tot în această publicaţie se vehiculează ideea ca Ziua Naţională a României să fie sărbătorită la 10 mai, având semnificaţia realizării independenţei de sub otomani. Are şi această zi drepturile ei, dar atunci a fost o independenţă a unei Românii fragmentate, în timp ce eliberarea Ardealului a însemnat întregirea ţării, Unirea fiind un act al definitivării, întăririi şi statornicirii puterii statale româneşti. Să le iertăm acestor degeraţi la minte intervenţiile infantile şi să păstrăm Alba-Iulia în aura ei de metropolă istorică a Sărbătorii Naţionale, pentru că, fiind „oraş al gloriei şi al marilor dureri, Alba- Iulia a devenit, prin actul de la 1 Decembrie 1918, după jertfe de secole, altarul realizării marelui ideal al poporului nostru: Statul Naţional Unitar Român” (Ion Diaconescu).
În ziua aceea, „Dumnezeu a fost român” şi noi ne-am închinat lui la Alba-Iulia, arborând drapelul dumnezeirii noastre.

Categorie:

Un discurs cât o istorie. Mircea Druc, acum 20 de ani, în Parlamentul României: „Reunirea! Altă soluţie nu există”

0
0
Mircea Druc

Un discurs de un vizionarism cutremurător. Acesta este discursul pe care Mircea Druc (foto), parlamentar în Parlamentul de la Chişinău, şi viitor prim-ministru, l-a rostit exact acum 20 de ani în faţa Parlamentului de la Bucureşti.
Un discurs care merită pus în rama Istoriei Neamului Românesc şi urmat de fiecare dată până la împlinirea lui. Acest discurs, acest Ideal, Reîntregirea Patriei, Reunirea celor două state româneşti, trebuie să fie firul roşu al acţiunii celor care, dincolo de mocirla unei clase politice în mare majoritate coruptă, de pe ambele maluri ale Prutului, se luptă, văzuţi sau nevăzuţi, pentru ca românii să fie din nou împreună.
Chiar dacă discursul a fost ţinut în faţa unui Parlament al României controlat în mare parte de agenturile ruseşti, chiar dacă acelaşi Parlament acum, peste 20 de ani, nu este fundamental diferit de cel de atunci, discursul lui Mircea Druc, zideşte o generaţie care se bate şi care are toate şansele să învingă, împlinind astfel o nevoie organică a unui Neam care pare că nu se mai regăseşte pe sine. Nevoia de a cinsti lupta şi jertfa strămoşilor, nevoia de a face dreptate, nevoia de a spune adevărul, nevoia de a construi un viitor în care cele trei milioane de români de dincolo de Prut să nu mai fie în bătaia vânturilor, ci împreună cu Ţara.
Romanian Global News are onoarea de a publica textul discursului, precum şi de a difuza înregistrarea audio cu discursul:

„VREM REÎNTREGIREA PATRIEI!”

Alocuţiunea rostită de Mircea Druc, deputat în Parlamentul de la Chişinău, din partea Frontului Popular din Moldova, la 28 noiembrie 1991, în sala Parlamentului României din Dealul Mitropoliei în cadrul şedinţei festive, cu participarea deputaţilor şi senatorilor, consacrată aniversării a 73 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Onorată asistenţă,
Stimaţi colegi, Comemorăm, oarecum liberi, ziua de 1 Decembrie! Dar…
Nu cred că de dragul retrospectivei. Comemorăm pentru a transforma trecutul în prezent. Şi prezentul în viitor. Trecutul nostru, şi tragic, şi glorios, nu e decât o cale istorică spre ziua de astăzi. Iar prezentul nu e altceva decât un scurt popas în drumul nostru spre un viitor necunoscut.
Nu cred că am putea admite la infinit, ca o parte a naţiunii române să constate cu amărăciune, zicând: „Căci vai de cine-şi pierde ţara / Ca să şi-o ceară de la voi ...”. Aşa cum o făcea marele poet al tuturor românilor înstrăinaţi, ardeleanul Octavian Goga, înainte de Marea Unire din 1918.
Nu cred că un român fără de ţară, „purtând blesteme în cerul gurii drept moştenire din părinţi”, ar putea fi oarecum fericit, tot aşteptând o viaţă de om, ca abia la 50 de ani să-i fie permis să treacă Prutul ca să ajungă să-şi vadă capitala ţării.
Nu cred că vorbele mele v-ar face să bănuiţi că aveţi în faţă un „populist”. Melodramatic şi puţin cam exaltat. Nu, nicidecum! Cu toate că vă întreb retoric: - De ce Mircea Druc, feciorul lui Gheorghe şi Ileana, ţărani români dintr-un judeţ din nordul Basarabiei, fiind ales deputat, de către alegători români, într-o circumscripţie pe pământ românesc, nu poate lua cuvântul în Parlamentul României, decât aşa, ocazional? Ca acum, la o aniversare, într-o şedinţă festivă.
Nu cred că cineva, fie de la Chişinău, fie de la Bucureşti sau din altă parte ar reuşi să mă convingă că n-ar fi fost cazul să vorbesc aici, acum şi anume aşa. În acest context, unicul reproş, pe care îl admit la adresa mea, e: anticiparea. Da, recunosc: eu cuget şi acţionez ca şi cum reunirea s-ar fi produs deja. Şi mă gândesc la ceea ce avem de făcut mai departe, într-o ţară reîntregită.
Cred, însă, că adevărul şi libertatea, fără de care ar fi imposibil să ieşim din criză, nu ne pot fi servite pe tavă de cineva din afară. Nici obţinute sub formă de credite nu pot fi. Căci nu există o bancă mondială ce ar da cu împrumut libertate şi adevăr celor captivi. Celor rătăciţi sau induşi în eroare. Adevărul se cere trăit. Iar libertatea cucerită prin luptă. Şi menţinută - cu preţul unei vigilenţe eterne.
Am cedat destul, noi, românii! Explicaţiile şi justificările nu au acum niciun rost. Nu merită prea mare atenţie nici insinuările unor străini ce vor să ne ţină în captivitate, la propriu şi la figurat. Nici frica patologică din oasele românilor nu o putem scoate rapid.
Noi, românii credincioşi, spunem: „Vrem reîntregirea patriei!”. Străinii şi românii timoraţi vehiculează: „Moscova n-o să ne dea gaz şi petrol”. „Occidentul preferă acest status quo.” „La Kiev nici nu vor să audă.” Mai e şi Budapesta, unde se inventează mereu nişte simetrii. Iar la Chişinău - tactica paşilor mărunţi: unul înainte, doi înapoi. Şi, vorba Leonidei Lari, unii se vor „domnitori peste o stână şi trei judeţe”. La Bucureşti, elitele mai stau la cumpene: ce câştigă cu ideea naţională fiecare partid sau lider politic în parte? Toate acestea sunt premize false. Uşor de combătut: cu argumente de ordin istoric, economic şi geopolitic. Cu silogisme, statistici şi fapte. Şi le vom combate mereu. Ori de câte ori vom avea ocazia.
Acum vă amintesc doar că avem un singur obiectiv strategic: „Reunirea!”. Iată liantul care ne lipseşte. Pornim pe calea reîntregirii patriei. Vom face să dispară o bună parte din actualele animozităţi, care ne macină pe noi, românii de pretutindeni. Vom crea premizele concilierii. Vom mai tempera egocentrismul şi politicianismul din noi.
„Reunirea!” Altfel, între Ucraina şi România va apărea o nouă Irlandă de Nord. Un nou Liban. Un nou Cipru. Nu putem admite libanizarea teritoriilor strămoşeşti, răpite odinioară. Vor avea de pierdut nu numai românii. Nu numai Europa de Est. Ci şi occidentalii, atât de nereceptivi la problemele României nedreptăţite.
De aceea, consider necesar şi de urgenţă:
1. Astăzi, mâine Parlamentul şi Guvernul României să ia poziţie faţă de referendumul din Ucraina. Recunoaşterea Statului Ucrainean în devenire e posibilă numai după soluţionarea problemelor legate de consecinţele Pactului Molotov- Ribbentrop, adică după retrocedarea teritoriilor româneşti anexate de către imperiul sovietic.
2. Parlamentul României, până la finele acestui an, să adopte o lege vizând cetăţenia românilor din fostele colonii sovietice, dând curs astfel apelului celor zece organizaţii care formează Alianţa Naţională „16 Decembrie”, apel susţinut şi de grupul parlamentar al Frontului Popular din Republica Moldova.
Iată de ce vin cu rugămintea către toţi românii:
- Să răbdăm măcar şase luni fără acte de violenţă şi exhibiţionism;
- Să se facă alegerile necesare respectând legile şi regula, democraţia şi bunul simţ;
- Să spunem clar, cu fermitate: „Vrem reîntregirea ţării!”.
Ştiu, cineva îmi reproşează chiar în clipa aceasta: „- Suntem un popor dezamăgit, domnule Druc! Ne-am epuizat. Nu mai putem lupta. Am sacrificat destul!”.
Nu! Nu e adevărat! Niciodată, dar niciodată, timpul nu a fost mai favorabil pentru România ca în prezent. Şi mai avem de dat o luptă. Ultima. Şi decisivă. Va fi mai curând o încercare. Un test, la scară naţională. Ca un proces de selecţie naturală. Produsul acestei selecţii vom fi chiar noi, generaţiile de români în viaţă. Şi ne vom împărţi treptat în două seminţii: una, de români care se vor lamenta mereu, cedând în faţa răului… Ca şi ciobanul moldovean din balada „Mioriţa”. Pe aceştia îi vom numi români mioritici şi vom încerca să-i recuperăm. Cea de a doua seminţie va fi a românilor încrezători în viitorul naţiunii şi în Dumnezeu. Aceştia nu vor ceda niciodată. Nici chiar în faţa îngerului ceresc, care ar putea veni să-i anunţe că nu mai este loc şi pentru ei în paradis. Aceşti români vor protesta, cerându-şi dreptul, căci urmează calea adevărului.
Numai reuniţi vom reuşi. Pentru început, o altă ieşire din impas nu există. Şi nimeni nu ne poate garanta că vom supravieţui în cea de a treia conflagraţie mondială. De data aceasta o conflagraţie economică şi ecologică, care ne va cuprinde în curând.
„Reunirea!” Altă soluţie nu există. Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng, după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat. Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină. Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul unirii. „Sindromul amputării” nu va dispărea niciodată.
Eu cred: Reîntregirea patriei se va face, fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Sunt deja semne că toate neamurile se cam adună, căutându-şi rădăcinile. Instinctul autoconservării ne sugerează tuturor că cea de a doua venire trebuie să ne găsească pe fiecare la vatra strămoşească. Iată de ce, tot mai mulţi dintre acei care ne-au despărţit pe noi, românii, se vor retrage cu încetul, lăsându-ne să fim din nou împreună. În casa noastră, în credinţa noastră, pe pământul nostru hărăzit de Dumnezeu.
Cred că e timpul să se deprindă o lume toată cu ideea că în curând se vor prezenta în Parlamentul Ţării toţi deputaţii, din toate teritoriile strămoşeşti aflate deocamdată sub ocupaţie străină.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
(Romanian Global News de luni, 28 noiembrie 2011)

Prinţul Charles, Transilvania şi revizionismul maghiar

0
0
Printul Charles

Desele vizite pe care prinţul Charles (foto mare), moştenitorul tronului Marii Britanii, le face în Transilvania au devenit deja o obişnuinţă. Slăbiciunea sa pentru această parte de Românie este notorie în toată Europa. Alteţa Sa Regală s-a îndrăgostit, se spune, de frumuseţile naturale şi arhaice pe care nu le mai găseşte în ţara sa. Ce ar fi rău în asta? Din contră... Pentru Transilvania el poate fi - dacă cumva nu este deja - un înfocat susţinător al frumuseţilor turistice şi a dezvoltării unei adevărate industrii turistice în mediul rural transilvănean.
Este adevărat că, în ultima vreme, prin mass-media românească au apărut şi unele comentarii tendenţioase, chiar răutăcioase, la adresa prinţului, unele lansând chiar ideea, stupidă, că ar putea deveni ,,Carol al III-lea al României” etc..
Comentând toate acestea, Rodica Culcer, la „Întrebările săptămânii” din „Formula AS” (nr. 995 (45) 17-24 noiembrie a.c.), le pune pe seama actualei situaţii politice din ţară, a unei totale intoleranţe ce s-a născut între putere şi opoziţie, care a condus la naşterea unei „logici pervertite”, conform căreia orice veste bună trebuie omorâtă din faşă pentru ca nu cumva să se transforme într-un atu pentru Guvern, în speţă pentru Ministerul Turismului. „Să nu cumva să se contabilizeze frumuseţile Carpaţilor în avantajul Guvernului Boc”, zice dumneaei.
Până într-un loc, Rodica Culcer poate avea dreptate, mai ales în privinţa pericolului care ne paşte - nu numai pe plan turistic, ci în toate ramurile vieţii economico- sociale - datorită „virusului contestării gratuite şi al urii care s-a insinuat în mentalul colectiv, precum şi a lipsei totale de colaborare dintre putere şi opoziţie”. Simţim cu toţii acest „virus”, de pe urma căruia am tras deja şi vom trage încă multe ponoase.
Ceea ce vreau să pun eu în discuţie, în legătură cu vizitele prinţului Charles în Transilvania este cu totul altceva decât ceea ce s-a scris şi s-a vorbit până în prezent. Anume că aceste vizite au fost deja şi vor fi din plin exploatate de către mişcarea revizionistă maghiară, din ţară şi de peste hotare. Oare nu şi-a pus nimeni întrebarea: de ce toate aceste vizite s-au făcut şi se fac doar în Transilvania? Şi de ce aceste vizite au vizat şi vizează numai o anumită zonă geografică a Transilvaniei?
În declaraţiile sale, prinţul Charles spune că s-a îndrăgostit, pur şi simplu, de acest „loc al mitului şi al legendei”, care este Transilvania. Am toate motivele să nu-i pun la îndoială bunele sale intenţii, după cum spune şi Rodica Culcer, anume de a ajuta cu banii săi măcar „câteva sate săseşti şi ungureşti, transformând promovarea meşteşugurilor tradiţionale, practicate în armonie cu natura, într-o sursă decentă de venit”.
Mişcarea revizionistă maghiară, prin organizaţiile sale (UDMR, PCM, CNMT, CNS etc.), a fost însă, cum se spune, „pe fază”, exploatând aceste vizite în folosul ei, astfel încât prinţul Charles a devenit - desigur, fără nicio intenţie şi fără să-şi dea seama - un fel de unealtă nevinovată pe care revizionismul şi iredentismul maghiar o foloseşte pentru a-şi atinge scopul, autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc.
Nu întâmplător, Marko Bela se arăta atât de bucuros când s-a referit la vizitele prinţului, în care n-a pomenit nimic despre România, ci doar de Transilvania şi de „ţinutul secuiesc”: „Ce bine că există un prinţ Charles care în sfârşit a spus că Transilvania este un tezaur turistic. Şi-a dat seama că este important să vii în Secuime ca turist, pentru un prinţ de Wales nu este aşa de dezonorant să cumpere castele şi să locuiască în Ţinutul Secuiesc”. De asemenea, una din vizitele prinţului a fost atent pregătită de contele (avem iarăşi conţi unguri în România!) Tibor Kalnoky, din Valea Zălanului, iar programul acesteia a rămas secret! Şi, rămânând la aceeaşi idee, prefectul Covasnei, Gyorgy Ervin, afirma că „judeţul Covasna este atractiv pentru prinţul Charles”.
Aşa se face că, din întâmplare sau nu - eu spun că nu! -, prinţul Charles şi-a cumpărat proprietăţi numai în localităţi din estul Transilvaniei, locuite în majoritate de unguri (Secuii, după datele recentului recensământ, au cam dispărut de prin secuime, au rămas doar ungurii. Cu toate acestea, se vorbeşte despre „autonomia ţinutului secuiesc! Adică un „ţinut secuiesc” fără secui!): la Viscri în judeţul Braşov; la Valea Zălanului în judeţul Covasna; la Malancrav în judeţul Sibiu, unde a cumpărat conacul Apaffy; la Sângeorzul de Pădure în judeţul Mureş, unde s-ar zice că şi-ar fi găsit şi nişte îndepărtate legături de sânge. Alteori a declarat că ar fi coborâtor din neamul lui Vlad Dracul.
Sigur, aceste chestiuni sunt mai puţin sensibile pentru cei de dincolo de Carpaţi. În schimb, pentru noi, românii ardeleni, ele nu constituie nişte simple întâmplări. Fiindcă nu putem să nu ne întrebăm cum de atenţia prinţului Charles nu a fost atrasă şi de nişte localităţi româneşti din Transilvania, cele din Munţii Apuseni, de exemplu, ori cele din Maramureş, unde ar fi putut găsi nişte realităţi cu mult mai frumoase şi mai ales arhaice decât cele din zonele menţionate deja. Dacă cineva ar fi avut grijă de acestea, desigur el şi-ar fi îndreptat paşi şi spre acolo. Nu a făcut-o nimeni. În schimb, au făcut-o alţii, interesaţi, în cel mai înalt grad, să tragă foloase de pe urma prinţului Charles. Nu ştiu dacă trebuie să-i condamnăm pe ei, ori mai degrabă pe noi, fiindcă am rămas doar simpli spectatori la toate acestea.
După cum aceeaşi nepăsare se manifestă şi în alte chestiuni grave ce privesc Transilvania, mai ales acum când România se află sub o adevărată dictatură udemeristă, care practică din plin şi cu folos şantajul politic, profitând de miopia şi de prostia aliaţilor politici. Oare să ne mai mirăm, deci, de presa de limbă maghiară din România? Aceasta nici din întâmplare nu mai aminteşte nimic despre România, ci doar de Transilvania, ca şi cum aceasta ar fi un teritoriu care nu mai are nimic în comun cu ţara în componenţa căreia a intrat în 1918. Aşa au apărut vechile organizări teritorial-administrative ale „scaunelor secuieşti”, iar în cele două judeţe „secuieşti”, Covasna şi Harghita, şi o parte a judeţului Mureş, acestea sunt cele care hotărăsc ce şi cum să se facă.
De altfel, mai nou, s-a lansat o nouă „strategie” de esenţă revizionistă: nu prea se mai vorbeşte despre „autonomie secuiască”, ci de o „patrie secuiască”, fiindcă „maghiarii din Ardeal au interese specifice! Iar pentru toate noile „găselniţe” pe care revizionismul maghiar le lansează „pe piaţă”, îşi caută imediat şi susţinători, nu în interior, ci în spaţiul european, fiindcă europenii - care prea puţin ştiu ei despre realităţile istorice de la noi - trebuie să afle că Transilvania este un pământ unguresc, care a fost răpit Ungariei de către români, un popor „cu o cultură putredă şi coruptă” (BBS); că „oraşele maghiare din Transilvania au fost românizate prin milioane de colonişti români mutaţi în Transilvania, în timp ce mulţi unguri au fugit ori au fost puşi pe fugă” (Tokes Laszlo); că „ţelul nostru este ca Transilvania să se unească cu Ungaria” (Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate) etc. De altfel, de-a lungul deceniilor care au trecut de la 1918, scopul revizionismului maghiar nu a fost altul decât acela de a duce un război psihologic împotriva României!
„Propaganda maghiară a ştiut (şi ştie - n.n.) în aşa măsură să-şi imprime opinia sa în conştiinţa publică a Europei, încât face posibile unele concluzii false şi unele aprecieri eronate.” S-ar părea că, fără voia lui şi fără să-şi dea seama, prinţul Charles a devenit şi el un „pion” prin care această propagandă îşi poate duce scopul la bun sfârşit.

Categorie:

„Împărţirea fondurilor de către Consiliul Judeţean Covasna fără discuţie că se face pe criterii etnice”

0
0
Interviu cu Leca Băncilă, primarul oraşului Întorsura-Buzăului (judeţul Covasna)
foto

- Domnule primar, ne aflăm aproape de finalul anului 2011. Vă rog să-mi spuneţi cum a fost anul acesta, ultimul înainte de alegeri, pentru dumneavoastră şi pentru oraşul Întorsura-Buzăului.
- A fost un an greu, un an care a cerut de la toţi eforturi şi sacrificii. Că s-a numit primar, că s-a numit ultimul cetăţean din Întorsura-Buzăului, toţi a trebuit să asumăm o realitatea deloc fericită, concretizată în sărăcie, în lipsa locurilor de muncă şi în faptul că mii de locuitori îşi găsesc şi îşi construiesc existenţa departe de casă. Dar, alte soluţii n-am avut. A fost, în altă ordine de idei, un an şi cu împliniri. Este anul în care ne pleacă, în sensul că avem contractele gata, 6 proiecte cu finanţare din afară, în sumă de peste 30 de milioane de euro. În cazul acestor proiecte, este un lucru deosebit fie şi numai faptul că sunt semnate şi se pregătesc toate condiţiile licitaţiei, pentru ca mai apoi să se demareze lucrările. Prin urmare, pentru întorsureni anul 2012 este un an de deschidere, este un an care concretizează într-o formă eforturile noastre din anii anteriori, eforturi care au îmbrăcat forma unor contracte pe lucrări.
- Când vedeţi aceste proiecte demarate şi finalizate?
- De exemplu, contractul de apă şi canal începe anul viitor. Licitaţiile se vor ţine în acest an, dar este un contract de 23 de milioane de euro, care se va finaliza în maxim doi-trei ani. Însă, aproape că n-are importanţă acest lucru, în condiţiile în care discutăm de staţie de epurare nouă, de nouă puţuri modernizate de alimentare cu apă şi refacerea şi extinderea în totalitate a reţelei de apă şi canal în lungime de 60 de km. Practic, prin acest proiect vom realiza infrastructura ascunsă de tip urban.
- Cine finanţează acest proiect?
- Este un proiect cu finanţare europeană pe fondul de mediu, în care la 23 de milioane de euro noi trebuie să venim cu aproape 450.000 de euro cofinanţare. Este cel mai mare proiect care s-a desfăşurat vreodată în zona Buzaielor.
- Aveţi banii necesari pentru cofinanţare? Că, totuşi, nici această sumă nu e de neglijat, mai ales la criza pe care o traversăm.
- Nu-i avem, dar îi vom avea. Nu ne împiedicăm de doi la sută indiferent cât de greu ar fi. Pentru că numai de aici începe cu adevărat recuperarea imaginii de tip urban, în momentul în care avem apă şi canal. Plus că lângă acest proiect mai sunt încă alte două care rezolvă pe încă 5 km, şi respectiv alţi 5 km, problema de apă şi canal, deci, în total 70 km de apă şi canal.
- Dumneavoastră spuneţi, aşadar, că abia acum începe urbanizarea Întorsurii-Buzăului… Corect? Şi să înţeleg că după realizarea acestor proiecte veţi începe să veniţi cu straturile de asfalt peste?
- Da, exact, de acum începe procesul de urbanizare al Întorsurii-Buzăului, în momentul în care avem partea subterană rezolvată. Concomitent, însă, parcurgem şi paşii dezvoltării instituţionale. Aceasta deoarece zestrea instituţională sub aspect urban este puţină, bunăoară vom construi o grădiniţă, reabilităm o altă grădiniţă, reabilităm două şcoli şi încă un alt liceu, am construit o sală de sport şi o piaţă, reabilităm un cămin, refacem şi modernizăm un alt cămin cultural… Deci, ce vreau să vă spun este faptul că zestrea instituţională se multiplică concomitent. Apoi, avem şase proiecte pentru străzi, după ce se va trece cu apa şi canalul.
- Cât însumează în km străzile ce le veţi asfalta?
- Dacă oraşul are 65 de km de străzi şi vom face numai 6,5 km pe an, în 10 ani reuşim. Oricum, efortul este uriaş. Rămân încă multe probleme de ordin socialeconomic pentru care nu avem mijloace şi resurse să intervenim.
- Concret, vă referiţi la faptul că, în zilele pe care le trăim, oamenii o duc extrem de greu?
- Nu numai că o duc greu. Sunt prea mulţi care o duc greu. Dar prea mulţi sunt care au plecat în afară, prea mulţi au lăsat copiii acasă, prea afectat este sistemul de învăţământ de această lipsă a părinţilor. Nu putem construi viitor până când în şcoală nu avem elemente de stabilitate, de continuitate ale unei activităţi.
- De acord, dar aceşti oameni au plecat, totuşi, ca apoi să se întoarcă cu bani mulţi în oraş - nu-i aşa? Nu le putem avea pe toate.
- Banii aceia sunt, din perspectiva de care vorbesc eu - a învăţământului, educaţiei, viitorului -, neimportanţi.
- Adevărat, dar Întorsura-Buzăului s-a umplut în ultimii ani de case, reabilitate sau nou construite, extrem de frumoase, unele luxoase chiar. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără banii celor care au plecat…
- Ce puţin înseamnă asta în bătălia pentru viitor, când vom avea nevoie nu de ziduri, ci de oameni, de competenţe adevărate.
- Domnule primar, să înţeleg că vă pregătiţi pentru un nou mandat?
- Mi s-ar părea corect, cu o condiţie: dacă la vară sunt sănătos, da, candidez; dacă la vară nu sunt sănătos, nu candidez. Astăzi am toate motivele să cred că voi fi sănătos şi voi avea şi ce arăta lumii ca să cer un nou mandat.
- Vă referiţi la problemele medicale cu care aţi păşit în acest mandat?
- Da, sunt şi probleme medicale, şi mai este şi un lucru: când vrei să accezi la o funcţie, spui oamenilor ce ai de gând să faci, iar când ai fost deja într-o funcţie, trebuie să arăţi ce ai şi făcut. Eu sper că la anul voi avea ce arăta oamenilor, că am şi făcut ceva în cei patru ani.
- Cum vedeţi dumneavoastră bătălia de la vară? Aveţi ceva informaţii despre alţi candidaţi? Umblă vorba în târg că şi actualul subprefect, Ionaşcu Valentin, vrea să candideze la funcţia de primar al oraşului Întorsura- Buzăului.
- Foarte bine. Problema este, însă, următoarea: fiecare aproape concurează pe culoarul lui. Va trebui să demonstreze că a făcut ceva sau că are şi competenţe ca să facă ceva. Cine a fost în trecut şi n-a făcut, mi s-ar părea corect să nu mai vină să ceară. Cine a avut puterea să facă sau să ajute şi n-a ajutat, ba dimpotrivă a pus tălpi, va trebui să explice de ce a făcut asta. Campania va fi dură şi sunt dispus s-o duc cu toate argumentele fairplay- ului şi eleganţei. Dar, de data aceasta am instrumente, mijloace şi argumente cu care am să dovedesc că alţii nu numai că n-au pus o mână de ajutor, ci au pus şi tălpi.
- Domnule primar, să înţeleg că dumneavoastră nu vă gândiţi să candidaţi la o altă funcţie anul viitor?
- Nu.
- Care este relaţia dumneavoastră cu Consiliul Judeţean Covasna? Ce bucurii sau necazuri aţi întâmpinat cu conducerea acestei instituţii? Simţiţi vreo reticenţă din partea ei, aşa, ca fiind primarul oraşului din zona românească a judeţului?
- Schimbarea gărzii la nivelul Consiliului Judeţean Covasna ne aşteptam să fie una pozitivă, pentru că tinereţea înseamnă şi deschidere. Ne aşteptam la un alt tip de construire a relaţiilor interetnice, de urmărire a unor obiective comune pentru judeţ şi pentru locuitorii lui. Parţial, am fost dezamăgit. Sunt şi zone în care s-au făcut lucruri bune, dar spaţiul acesta public al judeţului Covasna este prea etnicizat, prea cu multe obiective care ţin de o anumită etnie şi nici măcar de interesele etniei respective. Împărţirea banilor de către Consiliul Judeţean Covasna fără discuţie că se face discreţionar, pe criterii nu tocmai onorabile, etnice. Exemplific. Am un program comun cu CJ Covasna pe Ordonanţa 7. În 2009, mi s-au dat bani, cu intervenţii, că era şi PSD la putere; din 2009 încoace, nu mi s-a mai dat niciun ban. Asta în condiţiile în care o firmă ce a făcut lucrările, în valoare de aproape 800.000 de lei, nici astăzi nu le are plătite. Or, celelalte localităţi care au proiecte similare au primit fonduri. Asta mă nemulţumeşte.
- Ce planuri aveţi pentru acest final de an şi cu ce gânduri păşiţi în 2012?
- În luna care mai e până la sfârşitul anului, vreau să evaluez şi să achit cât mai multe obligaţii neachitate pe proiecte, pe programe, pe oameni, astfel încât începutul anului viitor să fie unul fundamentat la nivel de idei, de oameni. Pentru anul viitor îmi doresc să plece aceste proiecte. Vreau să se şi vadă că s-a muncit. Vreau ca întorsureanul să vadă că în trei ani s-a muncit în zona asta a proiectelor şi că acum este vremea ca acestea să înceapă şi să se finalizeze. Vreau ca puterea să înţeleagă că şi pesediştii sunt cetăţeni ai acestei ţări, vreau să nu mai fim discriminaţi. Mi-aş dori să nu mi se mai spună, la nivel de director de minister, că „sunt bani, dar nu pentru dumneavoastră”. Mi-aş dori ca unii să înţeleagă că a mă exclude pe mine astăzi, înseamnă a te exclude pe tine mâine. Mi-aş dori ca alegerile viitoare să aducă schimbarea, nu la nivelul localităţii, la nivelul ţării. Aceasta pentru că este nevoie de un alt tip de abordare, este nevoie de alţi oameni, este nevoie de o cu totul altă viziune. În sfârşit, vreau ca anul viitor să aducă pentru cetăţenii României sănătate, bunăstare, linişte şi împliniri în plan personal; dar asta pentru toţi cetăţenii acestei ţări.

Categorie:


Contribuţii documentare referitoare la păstoritul transhumant din sud-estul Transilvaniei practicat în Moldova şi Ţara Românească

0
0

„Citadela cea mai avansată a Europei în faţa stepei ponto-caspice”, cum numea Simion Mehedinţi Carpaţii Orientali, nu a împiedicat niciodată legăturile care au existat neîntrerupt între locuitorii de pe cele două versante. Mărturie a acestor contacte permanente o reprezintă evoluţia, de-a lungul timpului, a aceloraşi culturi arheologice atât în Moldova cât şi-n Transilvania, dovedind o evidentă unitate etno-culturală. „Astfel, remarca istoricul Victor Spinei, purtătorii culturii Criş şi ai ceramicii liniare din neoliticul timpuriu, ai culturii Cucuteni- Tripolie din neoliticul evoluat şi ai culturii Noua din bronzul târziu, erau răspândiţi atât în Moldova cât şi în Transilvania. Începând din neolitic şi până în Hallstatt, numeroase tipuri de unelte, arme şi obiecte de podoabă din cupru şi bronz, lucrate în centrele de producţie intracarpatice, pătrund în Moldova pe calea schimburilor intertribale realizate prin trecătorile montane... După cucerirea romană, între teritoriile intramontane ale provinciei Dacia şi porţiunea provinciei Moesia Inferior din sudul Moldovei şi din Dobrogea se statorniciseră permanente contacte, îndeosebi prin pasul Oituz. Drumul ce pleca de la castrul şi castellum de la Galaţi-Barboşi - cu prelungiri spre est până la Tyras şi spre sud până la cetăţile vestpontice - urma valea Siretului până la Poiana, apoi valea Trotuşului şi a Oituzului până la Breţcu...”, cunoscut, în evul mediu, ca „drumul de jos” sau „drumul Braşovului”, ca fiind cel mai larg şi accesibil dintre toate drumurile care uneau cele două state româneşti medievale. Desigur, din feudalismul timpuriu, între sudul Moldovei şi teritoriul fostului judeţ Treiscaune existau 25 de poteci şi plaiuri, pe care se mergea pe jos sau călare, putând fi folosite de ciobanii şi turmele de oi ce mergeau spre locurile de păşunat. La începutul secolului XX, „păstorii transilvăneni, pentru a trece în transhumanţă spre Moldova de-a lungul ţinutului Vrancei, se serveau de trei drumuri principale: primul urca plaiul Giurgeului, urmând apoi cumpăna apelor dintre Bârsa şi Zăbala; al doilea traversa vârful Lăcăuţ, culmea Condratu, plaiul Noveselor şi valea Putnei; cel de-al treilea în afara văii Oituzului, avea o variantă de la Muntele Clăbuc şi Sboina Neagră, coborând pe cursul Putnei şi pe valea Şuşiţei. La aceste căi se mai adăugau câteva drumuri secundare. Fără îndoială că o mare parte din ele erau folosite cu mult timp înainte, de sute sau chiar mii de ani, după cum este posibil ca la drumuri sau poteci mai vechi să se fi renunţat, din anumite raţiuni, în favoarea altora deschise ulterior”.
Ştiinţa arheologică, cât şi documentele de arhivă, ne oferă numeroase dovezi privind practicarea păstoritului, din vremuri imemoriale, în spaţiul sud-est transilvan, renumiţi fiind, alături de mocanii săceleni, brăneni şi cei din Mărginimea Sibiului, „bârsanii” din Covasna- Voineşti, Breţcu şi Poiana Sărată, la care „creşterea oilor a fost o ocupaţie practicată aproape în exclusivitate, animalele mari fiind crescute abia în zilele noastre”. Suprafeţele de păşuni alpine din apropierea celor două localităţi, dar mai ales bogatele păşuni alpine din Munţii Vrancei, cât şi cele din sudul Moldovei, dintre lanţul Carpaţilor şi zona nord pontică, la care se adaugă Delta Dunării şi stepa dobrogeană, au oferit locuri bogate de păşunat pentru oierii români din curbura interioară a Carpaţilor. Etnograful Valer Butură scrie că în zona aceasta s-a practicat atât păstoritul local cât şi păstoritul de pendulare simplă, dublă şi transhumant. Cel transhumant „a fost practicat de gospodăriile specializate în creşterea extensivă a animalelor din Ţara Bârsei şi Mărginimea Sibiului, şi de un număr restrâns de sate din zona învecinată... La est de Săcele, la contactul munţilor cu câmpul depresionar al Ţării Bârsei, se află Covasna, iar la intrarea în curmătura joasă a trecătorii spre Moldova, de la Oituz se află Breţcu. În Covasna, citându-l pe Sabin Opreanu, scria în continuare etnograful, ciobănia se moştenea din tată în fiu. Copiii intrau cu plată ca ciobani la oile părinţilor lor. Primeau la an câte 7 oi, opinci, suman, căciulă, două perechi de iţari, câte o sarică pentru iarnă şi mâncare. Sporindu-şi şi ei oile, cu timpul ajungeau tovarăşi ai părinţilor şi treceau ca baci la alte turme. Părinţii de obicei stăteau acasă şi făceau cărăuşie şi negustorie sau se angajau la alţi proprietari ca baci. Numai când erau stăpâni ai turmei întregi, făceau pe baciul la stâna proprie. Pentru pază şi iernat angajau ciobani cu simbrie”.
Exista o distincţie clară între mocani, care erau proprietari de oi, şi ciobani, care erau angajaţii mocanilor. La rândul lor, mocanii, în funcţie de numărul de oi stăpânite, formau trei categorii: cu până la 100 de oi erau consideraţi săraci, până la 700 erau consideraţi proprietari mijlocii şi peste 1.000 de oi făceau parte din categoria de frunte, unii posedând chiar 2-3.000 de oi. O turmă plecată în transhumanţă cuprindea peste 1.000 de oi, motiv pentru care majoritatea mocanilor trebuiau să se asocieze. „Întreaga responsabilitate pentru bunul mers al activităţii de la stână revenea baciului, căruia i se subordonau toţi ciobanii angajaţi, ierarhizaţi şi aceştia după rolul şi importanţa muncii desfăşurate. Astfel erau: vătavii sau şefii de cârd, ciobanii mânzărari sau sterpari, mânătorii şi buliticii, cei care mânau oile din urmă. Oile erau împărţite în cârduri (mânzări, sterpe, miei, berbeci), mărimea unui cârd determinând numărul de ciobani, revenindu-i unui cioban cam 100 de oi. Ciobanii erau plătiţi în natură şi foarte rar în bani, mărimea simbriei fiind dată de importanţa muncii fiecăruia.” Văratul se făcea în zonele alpine, în majoritatea cazurilor la distanţe mici de casă, iar iernatul la mari distanţe. Astfel, „din cele 35 de stâne câte au avut covăsnenii (la începutul secolului al XIXlea - n.n.), cele mai multe au fost în Munţii Vrancei, dar aveau stâni şi în Munţii Bârsei, Buzăului, Ciucului, Gurghiului, Penteleului etc.. Pentru iernat unii coborau spre Câmpia şi Balta Dunării, treceau în Dobrogea, alţii se duceau în câmpia din cursul inferior al Siretului, ori urcau spre Câmpia Moldovei... În Breţcu, ca şi în Săcele şi Covasna, un singur stăpân avea mii de oi. Breţcanii au avut în total 52 de stâne şi târle, dintre care 21 stâne de vărat în munţi şi 31 târle de iernat, pe moşii din zonele joase. Ei vărau împreună cu secelenii şi covăsnenii, în munţii Breţcului, Ciucului, Vrancei, Buzăului şi ai Bârsei, dar mai ales în munţii din jurul Penteleului şi ajungeau, ca şi ţuţuienii, cum se numeau mărginenii şi bârsenii, până în Munţii Rodnei. Târlele pentru iernat le aveau în Covurlui, Balta Brăilei, Bărăgan, Dobrogea, Tecuci, Tutova, Iaşi”. „Bârsanii din secuime” sunt pomeniţi în numeroase studii de specialitate semnate de Andrei Veress, Sabin Opreanu, Nicolae Iorga, N. Popp, Ştefan Meteş, L. Someşan, Romulus Vuia, Valer Butură, N. Dunăre ş.a., care pun în evidenţă faptul că, pentru cele două centre ale păstoritului românesc din arcul Intracarpatic, Covasna şi Breţcu, există mărturii documentare încă din secolul al XVII-lea. Pentru păstoritul transhumant, în general, ştirile sunt însă mult mai vechi, din secolul al XV-lea, care fac trimiteri la aşezăminte domneşti (acte emise de cancelaria domnului - n.n.) şi mai vechi, chiar la Basarab Întemeietorul, care domneşte în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Astfel, în 1452, Vladislav Dan Vodă (Vladislav al IIlea - ocombrie 1448 - 22 august 1456 - domn al Ţării Româneşti) dă voie pârgarilor din Braşov ca oamenii lor să umble „slobozi şi fără bântuire” prin ţara lui, să se hrănească şi să n-aibă grijă de nimic, subliniind faptul că „ţinem de aşezământul cel vechi de la cei dintâi domni, şi voi şi noi”. Şi nu erau puţini aceşti oameni care practicau comerţul sau păstoritul. Dacă facem un sumar calcul, numai din cele două localităţi covăsnene, la începutul secolului al XIX-lea, se deplasau pentru păstorit în Moldova şi Ţara Românească aproximativ 900 de oameni, cu peste 90.000 de oi. Astfel, putem afirma pe bună dreptate, cum de altfel susţine şi Ştefan Meteş, că oierii ardeleni „au fost elementul cel mai puternic şi persistent peste toate vicisitudinile timpurilor şi oamenilor, al menţinerii conştiinţei naţionale... Erau cunoscători ai întregului pământ românesc, prin colaborările, an de an, cu turmele lor de la munte la şes, la bălţile Dunării, până la Marea Neagră, trecând prin sute de sate, stând de vorbă cu ţăranii-cojani, ca şi cu boierii, vlădici şi domni chiar, de la care închiriau păşuni bogate la şes sau munţi întregi pentru hrana necesară turmelor lor de sute de mii de capete”. Mişcarea pendulatorie a turmelor, între munte şi câmpie, între o ţară şi alta, nu are nimic întâmplător, ci totul se desfăşoară organizat, instituţional, pe baza unor legi precise, unor convenţii între „statul austriac, Poarta Otomană şi Ţările Române referitoare la regimuri vamale, trecători, itinerarii, dări, drepturi, îndatoriri, regimuri juridice, regimuri fiscale... Treptat, păstoritul transhumant devine o întreprindere... O vastă activitate economică însoţea această vastă reţea de drumuri şi popasuri. Începând cu bâlciurile de animale şi produse alimentare şi terminând cu un variat comerţ itinerant (îmbrăcăminte, unelte, obiecte şi cărţi de cult, cărţi populare etc.”. Mai mult. Legăturile românilor de pe cele două versante ale Carpaţilor s-au intensificat şi prin faptul că, în decursul anilor, mulţi oieri din Arcul Intracarpatic s-au stabilit în zonele de transhumanţă. În comuna Casimcea (Babadag) aproape toţi locuitorii au fost mocani din satele Vama-Buzăului, Sita-Buzăului, Întorsura-Buzăului, Covasna, Poiana-Sărată şi Breţcu. De asemenea, satul Coşnea s-a desprins din Covasna, iar Poiana-Sărată din Breţcu. Tot locuitorii din Buzăul Ardelean (Întorsura-Buzăului - n.n.) au întemeiat satele Ciughieşul şi Chiojdul Mic din judeţul Buzău.
Desigur, adevăratul scop al practicării păstoritului transhumant îl constituia avantajul material pe care îl obţineau proprietarii prin valorificarea principalelor produse: brânză, carne, lână. Brânza frământată şi introdusă în burduf din piele de oaie, pregătită prin răzuire, era vândută în localităţile rurale apropiate rutelor transhumante, precum şi-n centrele urbane precum Focşani, Iaşi, Galaţi, Bacău, Târgu-Trotuş, Târgu-Secuiesc, Sfântu-Gheorghe, Braşov ş.a.. Lâna, neprelucrată sau sub formă de postav şi stofă, Covasna şi Breţcu având „o adevărată reţea de ateliere pentru dărăcit, tors, ţesut şi bătut... era comercializată la târgurile din zonă sau pe pieţele oraşelor Braşov, Buzău, Focşani, Adjud, Panciu..., iar carnea era vândută la Braşov, Iaşi, Galaţi sau direct la stână”. De asemenea, practicarea păstoritului transhumant a generat un port specific, tradiţii şi obiceiuri pe care generaţia actuală din Covasna, Zăbala, Întorsura-Buzăului le promovează din ce în ce mai mult în cadrul „zilelor localităţii”, a „sântiliilor” sau festivalurilor folclorice.
Pentru a veni în sprijinul cercetătorilor, preocupaţi de investigarea diferitelor aspecte referitoare la practicarea păstoritului transhumant de către oierii ardeleni, şi în mod deosebit de „bârsanii din secuime”, supunem atenţiei faptul că aceste documente, aflate în posesia Arhivelor Naţionale Covasna, pot fi grupate tematic şi cronologic, pe o perioadă de aproape 300 de ani (mijlocul secolului al XVII-lea - începutul secolului al XX-lea), după cum urmează:
a) Hrisoave, ordine guberniale, circulare, scrisori - emise de cancelariile domneşti sau guberniul principatului Transilvania, instituţii sau funcţionari ai statelor româneşti, privind văratul sau iernatul, constând din cereri, aprobări şi permise de păstorit, confirmări de arendare, interziceri de păşunat.
b) Ordine guberniale, tabele nominale, procese verbale, comunicate - privind reglementarea trecerii de o parte sau alta a frontierei dintre state, eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, instituirea de cordoane sanitare, norme în caz de epizotii, ciumă, treceri clandestine.
c) Patente, ordine guberniale, înţelegeri - privind reglementarea păşunatului, taxe şi alte obligaţii ale oierilor faţă de instituţiile statului sau puterii suzerane.
d) Ordine guberniale - recomandări privind păşunatul în Moldova- Basarabia, Ţara Românească şi Dobrogea.
e) Ordine guberniale, rapoarte, plângeri, scrisori - privind atestări de păşunat sau proprietate, pagube şi despăgubiri produse proprietarilor de terenuri şi animale.
f) Ordine guberniale, note, interogatorii, depoziţii, rapoarte - privind comerţul, legal şi ilegal, cu animale, piei, lână, al Transilvaniei cu Moldova şi Ţara Românească.
g) Ordine guberniale, adrese - privind alte aspecte, tangente cu păstoritul transhumant.

* * *

La mijlocul acestei luni, a avut loc la Bacău, sub genericul „Arhivele şi Istoria”, tradiţionala Sesiune de Comunicări Ştiinţifice, ajunsă la cea de-a XVII-a ediţie, desfăşurată sub egida Arhivelor Naţionale Bacău şi a Asociaţiei Generale a Arhiviştilor din România - Filiala Bacău. Manifestarea a debutat, în dimineaţa zilei de 18 noiembrie, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, prin vernisarea expoziţiei „Icoane pe lemn şi sticlă”, a pictorului Cătălin Ardeleanu, urmată de şedinţa festivă dedicată aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Arhivelor Naţionale Bacău şi a lansării volumelor „Acta bacoviensia” vol. VI şi a celui de-al IV-lea volum al colecţiei „Profesioniştii noştri”, dedicat renumitului profesor şi arhivist băcăuan Dumitru Zaharia, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani. După-amiază lucrările sesiunii ştiinţifice s-au desfăşurat pe trei secţiuni: Arhivistică, Istorie băcăuană, Istorie generală - la care au participat cu studii şi comunicări 48 de cercetători, doctori, profesori şi arhivişti.
Judeţul Covasna a fost reprezentat de Centrul de Studii Europene Covasna-Harghita, prin subsemnaţii, care au prezentat mesajul de apreciere al instituţiei mandatate şi a unor arhivişti ardeleni lui Vilică Munteanu, directorul Arhivelor Naţionale Bacău, cu prilejul împlinirii celor şase decenii de existenţă, şi au susţinut, pe secţiuni, comunicările: „Contribuţii documentare referitoare la păstoritul transhumant din sud-estul Transilvaniei practicat în Moldova şi Ţara Românească” şi „Aportul negustorilor români şi secui din Arcul Intracarpatic la dezvoltarea comerţului dintre Transilvania, Moldova şi Ţara Românească”.

Categorie:

Întâmplări comentate - nr. 234

0
0

18 noiembrie

  • Neromânul George Scripcaru, primar al municipiului Braşov, a intrat în vizorul DNA. El este acuzat de complicitate la luare de mită şi abuz în serviciu. Noi, cei de la „Condeiul ardelean”, abuzurile sale le-am simţit pe propria piele, când o firmă din Braşov ne-a refuzat, la un moment dat, difuzarea pe motiv că nu suntem pe placul tovarăşului Scripcaru. Noi nu l-am reclamat, ci doar am zis: „Lasă-l în plata lui Dumnezeu!”. Cum Dumnezeu nu uită niciodată, vedem acum.
  • Radu Jugureanu, director în firma Siveco România, afirmă: „România nu este o ţara din lumea a treia. România este una dintre puţinele ţări exportatoare de educaţie”. Ce interes au Băsescu, Boc şi scula lor Funeriu să ne spună altceva? Oare ei acţionează să nu mai fim?
  • Aflăm că Arpad Antal dă peste 75 de mii de lei, din banii strânşi de la comunitate, lui Szigyarto Szabolcs (vezi pagina 11). Dă banii ca această persoană să ne asigure securitatea, se zice. Da, grijuliu primar! Să înţelegem că dumnealui vrea să afle cine ne fură? Risipeşte 75 de mii de lei ca să nu fim noi atenţi cum operează dumnealui cu bugetul. Sunt din ce în ce mai mulţi cei care-l acuză că se îmbogăţeşte din administrarea părtinitoare a bugetului local. Adevărul o să iasă la iveală. Oare care familie română urmează să fie ameninţată de pragmaticul Arpad?

19 noiembrie

  • „Ziua Veche” ne aduce în actualitate. „Ziua de Cluj” şi ea, şi alte site-uri, cu titluri şoc. Iată: „Opriţi românizarea în Transilvania, a cerut europarlamentarul român, Laszlo Tokes, în Parlamentul European”. Bătaie de joc de neamul românesc! Domnule Traian Băsescu, românii vă vor fi veşnic recunoscători că l-aţi dorit pe Vasilică, fără frică de Dumnezeu, vicepreş al Parlamentului European (PE). Mirarea noastră este accentuată de faptul că auzim voci care ne spun că ierarhii Bisericii Ortodoxe Române fac politică. Dar tovarăşul episcop Vasile ce face? Stimate domnule Voiculescu, vă rog să-l reclamaţi şi pe Vasile la forurile superioare lui, nu numai pe Daniel, care oricum conduce o biserică autocefală. Fundaţia dumneavoastră crede cumva că Patriarhia Română sau Episcopia Ardealului sunt sucursale de partid? Asta o fi la adventişti, la baptişti, la reformaţi, la evanghelici, la romano-catolici, la anglicani etc., la ortodocşi e altfel. La ortodocşi nu e credinţă în vicari, ci în titular. Ar trebui neapărat scuze. Le aşteptăm! Oricum v-am iertat, dar nu v-am uitat. Se mai informează românii că Vasilică - care (sic!) ca mirean e general al serviciului secret prieten, iar în calitate de cleric e episcop reformat - spune: „Această politică de stat a contribuit la procentul actual de doar 20 la sută al maghiarilor din populaţia Transilvaniei”. Noi credem că el e nemulţumit că ungurii, prin agenţii lor de-a lungul timpului, au fost ineficienţi. Nu au reuşit să ungurizeze mai mult de 20 la sută dintre trăitorii români ai Transilvaniei. În opinia noastră, şi acest procent e umflat de plămânii generalului-episcop.
  • Ştire Agerpres (!?): „CNS a fost înfiinţat în anul 2003 cu scopul declarat de a susţine autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc”, format din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, iar la şedinţa de sâmbătă de la Sfântu- Gheorghe au participat aproximativ 200 de delegaţi din cele trei judeţe” (vezi pagina 11). Nu putem trece fără să observăm erori majore şi deranjante. Consiliul Naţional Secuiesc nu a fost înfiinţat. Nu există nicio hotărâre judecătorească în acest sens. Deci, o adunătură nu este un consiliu înfiinţat. Ţinutul de care face vorbire ştirea nu există în România, ca atare el nu poate fi format din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş. Concluzia este că ni se livrează o ştire crasă. [CRAS, -Ă, craşi, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigenţe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, neruşinat. Sursa: DEX ‘98] Oare cât o să mai suportăm incompetenţa aducătoare de prejudicii românimii? Treziţi-vă, ştirişti!

20 noiembrie

  • Alexandru Tamaş ne oferă o glumă, e duminică şi vrea să ne binedispună. Declară pentru Agerpres: „Prefectura Covasna consideră că există o serie de vicii de procedură şi de conţinut şi cere revocarea. Eu o să aduc subiectul pe ordinea de zi a şedinţei CJ de luna aceasta, dar cu propunerea să nu o revocăm, să mergem înainte, în instanţă. (...) Timpul trece în favoarea noastră, pentru că eu sunt sigur că va veni vremea în care mediile politice româneşti şi instanţele vor accepta referendumurile ca mijloc democratic de exprimare a opiniilor. În alte ţări organizarea de referendumuri este ceva normal, la noi încă nu s-a instalat acest exerciţiu democratic”. Stimabilul omite, cu bună ştiinţă, faptul că această hotărâre nu are avizul de legalitate al secretarului Consiliului Judeţean Covasna, domnul Zoltan Varga, care în Procesul Verbal al şedinţei spune: „Ţin să precizez, că după adoptarea acestei hotărâri trebuie să-mi expun punctul meu de vedere, în sensul că n-o să contrasemnez această hotărâre,… Avizul de legalitate a secretarului parcurge două faze. Prima fază este avizul pentru a intra în plen, iar cea de a doua este avizul care se dă după terminarea şedinţelor comisiilor de specialitate, respectiv faţă de amendamentele formulate şi adoptate în plen… Cum a spus şi domnul Calinic Sabin, procedural nu este acceptabilă întrucât a trecut în această formă, adică cu nouă iniţiatori, în comisiile de specialitate şi cele mai importante amendamente care s-au formulat şi aici, şi cum a spus şi domnul consilier Solomon Ioan sunt amendamente de fond, care trebuie supuse din nou către avizare comisiilor de specialitate. Nefiind respectate acele prevederi legale, ţin să informez plenul că o să înaintez către Prefectura Judeţului Covasna, în termenul prevăzut de lege, că nu contrasemnez această hotărâre”. Foarte clar! Alexandru e un fel de comic vestit al administraţiei judeţene, alături de consilierii udemerişti şi pecemişti. Cam ruşinos pentru cei ce i-au ales. N-au ştiut să se orienteze pentru binele lor, al alegătorilor, ci au muşcat momeala spre binele ălora! Mai atenţionăm că Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna nu are niciun merit că cere revocarea sau că o să atace hotărârea în contencios. E obligată de flagrantul situaţiei. Ne aşteptăm ca domnul Varga să fie pus la zid de aceşti simpatici şi harnici săpători la statalitatea României.
  • Tot una de duminică, furnizată de agenţia „Ştiri fierbinţi” („HotNews”). Citim: „Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, s-a lansat într-un atac deschis împotriva eolienelor, calificându- le drept „total inutile”, în timpul unei conversaţii cu un producător de eoliene, scrie Sunday Telegraph, citat de AFP”. Mai departe: „Când Esbjorn Wilmar i-a spus ducelui că acestea oferă cel mai bun randament al investiţiei în industria energiilor regenerabile, prinţul l-a întrebat direct: „Nu credeţi totuşi deloc în poveştile cu zâne?”. Prinţul Philip, cunoscut pentru remarcile nu foarte diplomatice, s-a opus implementării eolienelor pe pământ, la fel cum o face şi fiul său, prinţul Charles, care este un partizan ardent al protejării mediului şi al energiei solare”. Mare belea pentru întorsureni. Tocmai Consiliul Local al lor a concesionat un teren pentru executarea unui parc energetic eolian. Dragilor, uitaţi de ideea că veţi fi, vreodată, primiţi la Buckingham Palace de, cum zic unii, urmaşul lui Vlad Ţepeş, pentru meritele voastre în energia regenerabilă ori în alte merite.

21 noiembrie

  • La Târgu-Mureş, Ijac Balaş face din nou circ şi talmeş-balmeş din cuvinte a căror semnificaţie nu le cunoaşte. În conferinţă de presă, afirmă: „Nesupunerea civică este ultimul mijloc de apărare a demnităţii colectivităţii”. Păi demnitatea nu poate fi colectivă, deoarece este individuală, vezi Micul Dicţionar de Neologisme, care ne defineşte: Demnitate - s. f. 1. calitatea de a fi demn; prestigiu. ◊ gravitate, măreţie. 2. înaltă funcţie de stat. (după lat. dignitas, fr. dignité); iar Demn, -ă, - adj. 1. vrednic de... ◊ capabil, destoinic. 2. care impune respect; corect, rezervat, grav. (< lat. dignus). Deci Ijac spune vorbe, nicidecum cuvinte. Mai departe, impetuosul bărbos, cu aspect de dac, fabulează zicând: „... macroregiune în care secuimea ar ajunge într-o minoritate, atunci vom recurge la mijloacele nesupunerii civice”. Ei na, cine să fie minoritate? Cei ce niciodată n-au fost majoritari? Şi, mai apoi, ne explică la cine se referă când spune „vom recurge la mijloacele nesupunerii civice”, adăugând: „... din 1990 încoace maghiarimea nu a făcut uz de acest instrument al nesupunerii civice”. Cine e maghiarimea? Ungurizaţii, minoritari semnificativ, după cum plângea generalul civil şi episcopul cleric Vasile, sar în ajutorul minusculei minorităţi secuieşti? Vor fi nesupuşi civic? Mare gogoriţă! Păi dacă Statul Român nu ar avea grijă de ei, ar deveni asceţi. Ar bea apa minerală românească şi ar mânca cartoful (sic!) olandez modificat genetic. Poate o cură din asta nu i-ar strica lui Ijac, că e supraponderal. Este cunoscut faptul că asceza luminează mintea. Iată un mijloc ortodox prin care, cu siguranţă, Ijac ar descoperi diferenţa dintre vorbe şi cuvinte.
  • Agenţia de presă a românilor de pretutindeni ne aduce la cunoştinţă cu ce se mai confruntă românii. Arpad Antal, „nebunaticul“ primar al municipiului Sfântu-Gheorghe, a mai inventat un ţinut. Inventatorul de ţinuturi trece Carpaţii şi mai trasează un ţinut. Aoleeuuu! Scuze! Nu un ţinut, ci o ţară! Şi mai şi decât ţinutul! Vedeţi DEX ‘98: „Ţară, ţări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat”. Zglobiul pragmatic a făcut ţara ceangăilor. A făcut ce nu a existat şi ce nu există şi nici nu va exista. Are valoare, dom’le! Şi programul „Diaspora” are valoare, că doar cu ajutorul lui inventatorul creează ţări. Căutaţi, vă rog, mai bine prin fişierele programului „Diaspora” şi veţi găsi ţara România Mare. Dacă n-o găsiţi, înseamnă că programul a fost virusat şi în consecinţă puteţi să-l aruncaţi la gunoi.
  • Membrii Asociaţiei Romano- Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş” dezvăluie, autorităţilor şi ţării, adevărurile care le tulbură viaţa, printr-un comunicat de presă. Noi redăm doar o parte a ofurilor lor, atât cât ne permite spaţiul: „În acelaşi timp, nu ne miră prezenţa „ceangăilor” în rezultatele recentului recensământ al populaţiei, în condiţiile în care printre recenzori s-au aflat şi susţinători ai maghiarizării care nu au ezitat să le reamintească celor recenzaţi de „banii” pe care îi primesc de la aceştia, „bătându-le astfel obrazul” înaintea completării rubricilor privind limba maternă şi etnia”. O realitate ce nu trebuie tolerată ni se arată: „De asemenea, atragem încă o dată atenţia că prin introducerea forţată a orelor de limbă maghiară în şcolile din satele catolice din Moldova s-a procedat în mod oficial la o nouă maghiarizare a copiilor care frecventează aceste ore. Mai mult, în unele şcoli, aceste ore opţionale se fac în detrimentul orelor obligatorii din programa şcolară. Se procedează chiar la o discriminare care duce în mod inevitabil la inechitate între copiii ai căror părinţi optează să-i trimită la orele de limbă maghiară şi majoritatea celorlalţi copii, în condiţiile în care primii dintre aceştia participă la respectivele ore de limbă maghiară în schimbul unor sume de bani”. O întrebare foarte bună: „Ne întrebăm, în acelaşi timp, dacă românii din judeţul Covasna sunt de acord ca din banii lor să fie finanţate programe antiromâneşti”. Românii din judeţul Covasna nu sunt de acord, din câte ştim noi.

22 noiembrie

  • Circulă pe internet cum că liderii centrali şi o parte dintre liderii judeţeni ai USL vor celebra Ziua Naţională a României la Alba-Iulia. Oficialităţile centrale şi locale au programat la Alba-Iulia manifestări de rang secund. Înainte de a ajunge la Alba-Iulia, liderii USL participă la Cluj la o reuniune a tuturor preşedinţilor de organizaţii judeţene ale PNL, PSD şi PC. „Este ultima mare acţiune politică din acest an a USL”, conform declaraţiilor de azi date de Victor Ponta. Manifestări de rang secund sună foarte rău când e vorba de 1 Decembrie şi de Alba-Iulia. Ascultaţi imnul, dragi politicieni. Conformaţi- vă, alegătorii asta aşteaptă!

23 noiembrie

  • Mihai Cucerzan („Napoca- News”) ne aminteşte că s-au împlinit 90 de ani de la naşterea episcopului Emilian Birdaş, membru de onoare al Academiei Române din anul 1992. Tot el ne informează: „Ca episcop al Alba-Iuliei, s-a ocupat cu rigurozitate de organizarea eparhiei, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici şi pictarea lor. În timp ce în alte eparhii se demolau lăcaşuri de cult, în decursul episcopatului său de la Alba, nu doar că a refuzat demolarea vreunei biserici, ci s-au clădit 72 de biserici noi şi s-au reparat câteva sute. De asemenea, a reluat tradiţia mănăstirească de la Schitul Afteia- Cugir, Poşaga, Topliţa, Sânmartinul de Câmpie, Oaşa, Lupşa etc.. I se datorează restaurarea vechii biserici a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o nouă biserică, „Catedrala Munţilor Apuseni”. De asemenea, în vremea dictaturii ceauşiste, s-a opus cu succes timp de 14 ani dărâmării bisericii din Miercurea-Ciuc, edificiu care există şi în prezent. A reeditat monumentalele lucrări „Noul Testament de la Bălgrad din 1648” şi „Bucoavna de la Alba-Iulia din 1699” şi a publicat alte numeroase volume”. E bine să ne cunoaştem adevărata istorie, cu oamenii ei de mare valoare!
  • Am aflat o veste care ne-a lăsat perplex. Nu ne venea să credem ce citeam. Inegalabila administraţie ungurească - către care aspiră ungurizaţii noştri Alexandru, Eugen, Dumitru, Vasile de la Bruxelles, Marcu de la Guvern, bastardul politician din judeţul Covasna, unii ţigani din administraţiile locale care se dau unguri, alţii în căutare de identitate pe banii Ungariei - a adoptat o nouă lege privind impozitele pe 2012, cu TVA de 27 la sută, cea mai mare din Uniunea Europeană. Legea mai prevede creştere de impozite pentru microîntreprinderi. Se mai spune că Victor Orban a fost nevoit să solicite asistenţa FMI şi Comisiei Europene din cauza dificultăţilor întâmpinate în a găsi finanţare pe pieţe. Cică dificultăţile se datorează pierderii credibilităţii Ungariei. Întrevedem dificultăţi pentru tocheşişti, udemerişti şi pecemişti. E posibil ca, de dragul ungurilor, Orban să mai taie finanţările pentru ungurizaţi. Cu siguranţă ungurizaţii se vor năpusti pe bugetul României. Sunt mari şanse ca, de dragul rămânerii cu cuţitul în mână, puterea din România să cedeze. Mai ales că unii ungurizaţi sunt în coaliţia puterii.

24 noiembrie

  • Veşti bune din Israel! Aflăm de la Agenţia Basilica faptul că primul- ministru Emil Boc, împreună cu delegaţia guvernamentală din care fac parte, printre alţi miniştri, domnii Ladislau Ritli şi Vasile Borbeli (foto), au fost la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim, fiind primiţi de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ieronim Creţu, Episcop-vicar patriarhal ales şi Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan. Acesta, după o rugăciune la care au participat şi oaspeţii, în biserica Aşezământului, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a făcut o scurtă prezentare a istoriei zbuciumate a prezenţei româneşti în Ţara Sfântă şi a Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte. Din fotografiile difuzate cu ocazia acestui eveniment, am revăzut, cu mare bucurie, frescele pictate de Înaltpreasfinţitul Ioan, acum Arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, pe vremea când el reprezenta Patriarhia Română la Locurile Sfinte. Sunt convins că Vasile şi Ladislau au trăit un moment unic în viaţa lor. Noi le dorim cât mai multe asemenea momente. Doamne ajută!
  • Domnul Valentin Vioreanu, de la „Capital”, informează că: „Soros se află în spatele unor decizii strategice ale celui mai puternic om de pe planetă. Cel puţin, acestea sunt concluziile unei lucrări de amploare care tocmai a apărut în Statele Unite, scrisă de Peter Schweizer, un conservator care şi-a făcut studiile la Oxford Univeristy şi care a fost consilier pe probleme de politică externă al lui Sarah Palin”. (Sarah Palin este o politiciană americană, fostă guvernatoare a statului american Alaska între 2006 şi 2009, până la demisia sa. A candidat la funcţia de vicepreşedinte al SUA alături de John McCain, care a candidat la funcţia de preşedinte la alegerile naţionale din noiembrie 2008.) Studiul mai arată că: „Soros l-a întâlnit pe economistul şef al lui Obama pe data de 25 februarie 2009, dar şi cu alţi oficiali pe datele de 4 martie şi 25 martie, exact în perioada în care se luau hotărâri cu privire la planul de stimulare a economiei. Tot în primul trimestru al anului 2009, Soros a cumpărat pachete de acţiuni la companii care în cele din urmă au beneficiat de fonduri la stat”. Tot mai multe voci din România afirmă că afacerea Roşia Montană e dirijată din umbră tot de prietenul Soros. Din moment ce cumpăra rezervele de cărbune din Kosovo şi drepturile de exploatare ale unor rezerve mari de gaze de şist din Polonia, cred că-i mai rămân bani şi de România. Ce ziceţi, domn Băsescu? Cu Soros comunicaţi prin Obama sau direct? Vă aşteptăm la TVR să spuneţi adevărul!

25 noiembrie

  • Site-ul Ziare.com are azi veşti interesante. Simpaticul Vasile Tocheş a spus că, în ianuarie 2011, autorităţile ungare au început să investigheze „delapidarea” banilor publici ai cetăţenilor ungari de către foştii guvernanţi de la Budapesta împreună cu liderii UDMR Bihor, dar nu cunoaşte în ce stadiu este ancheta. După obişnuitul bla, bla, mai spune despre liderii UDMR: „Ei fac etno-business, o practică etno-mafiotă din cauza căreia ungurii, ori intimidaţi, ori cumpăraţi, nu se pot folosi de pluralitatea democratică, ci sunt monopolizaţi ca o masă de electori”. Încheie apoteotic: „Credem că în această privinţă are dreptate fostul ministru al justiţiei Monica Macovei, care din când în când atrage atenţia asupra devotamentului excepţional al conducerii UDMR pentru corupţia de stat care se practică în România”. No, ne-am lămurit de ce Vasile îi e drag lui Băsescu. Dar avem o bănuială. Credem că Tocheş-baci ascultă telefoanele redacţiei noastre, că de citit nu putem fi siguri că citeşte. Aceeaşi părere zicem şi scriem şi noi. Ioi! Ioi! Nu m-am gândit că poate noi ascultăm telefoanele lui baci ca să scriem adevărul despre udemerişti, pecemişti, tocheşişti. Scuzaţi, n-am zis nimic. E curios că nea Vasile nu scoate un cuvânt despre maghiari. Vorbeşte numai despre unguri. O fi uitat de maghiari? Cine or fi ăştia?

26 noiembrie

  • Ancuţa a trecut fuguţa prin Ojdula. Ia anunţat pe bastarzi şi ungurizaţi că România are grijă de secui. Are grijă şi de ei. Adică sunt ţinuţi. Ţinuţii s-au gudurat şi au mai cerşit ceva de la masa stăpânilor. Deh, aşa se face etno-businessul! Mai vrem un asfalt, o gară modernizată, un sens giratoriu, o trecere..., că doar trebuie să ne schimbăm autoturismele, să ne renovăm casele, să facem altele, să mai... Bine, bine se rezolvă dacă sunteţi cuminţi şi scrieţi pe panouri numai în limba română. Tare suntem curioşi de urmări.

27 noiembrie

  • Duminică. Linişte. Noi ne gândim că alţii, în loc să ţină sărbătoare, negociază, şantajează. Vom vedea luni.

28 noiembrie

  • Info-Prim Neo: „Republica Moldova este braţul amputat al României, consideră preşedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, Nicolae Dabija. Nicolae Dabija a mai spus că Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova a pledat şi va pleda în continuare pentru ca tuturor basarabenilor şi bucovinenilor să li se restituie cetăţenia română, deoarece cetăţenii Basarabiei sunt români, dar fără paşaport”. Mare dreptate are!
  • S-au împlinit 22 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca, considerat de credincioşi Sfântul Ardealului. La Mănăstirea Prislop, mii de oameni au fost prezenţi la slujba de pomenire. În localitatea Drăgănescu, unde biserica de parohie a fost pictată de Părintele Arsenie, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, după Sfânta Liturghie a săvârşită şi o slujbă de pomenire. Cu acest prilej, a evocat personalitatea marelui duhovnic. Aşteptăm cu nerăbdare trecerea sa în rândul sfinţilor!
  • Da. S-a comis. Şantaj udemerist în coaliţie. Contra vot pentru Blaga, vor postul de secretar general al Guvernului. Cu siguranţă Boc va ceda. Deh, partidul înainte de toate, că de aici mâncăm! Ţara o jefuim, după care-o împărţim! Ptiuu!

29 noiembrie

  • Acum 20 de ani, Mircea Druc rostea în Parlamentul României, la şedinţa festivă ocazionată de aniversarea Zilei Naţionale, un discurs intitulat „Reunirea! Altă soluţie nu există” (vezi pagina 7). Din păcate, şi anul acesta sărbătorim Marea Unire într-o Românie ce are încă teritorii şi români sub ocupaţie străină.
  • Mediafax transmite o declaraţie a lui Victor Ponta. „Ieri (luni - n.r.) cred că s-a închis definitiv orice posibilitate de colaborare cu UDMR, cel puţin din punctul meu de vedere. O să discutăm în USL”. Oare e de crezut aşa ceva? Parcă am mai auzit din astea. Oricum se pare că ultimul cuvânt o să-l aibă preşedintele Antonescu.

Categorie:

Am fost la colindat…

0
0
Ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, Festivalul de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români”, desfăşurat în judeţul Covasna, s-a dovedit a fi , şi anul acesta, o manifestare de adâncă simţire şi trăire românească

Duminică, 11 decembrie 2011, s-a încheiat a XXI-a ediţie a Festivalului de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români”, eveniment organizat de Fundaţia „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu- Gheorghe, judeţul Covasna, cu sprijinul parohiilor ortodoxe.
Vineri, 9 decembrie, festivalul a debutat, în Catedrala Ortodoxă „Sfântul Gheorghe”, cu concerte susţinute de preşcolari şi şcolari de la: Grădiniţa „Albă ca Zăpada” - educatoare Gall Laura, Mariana Sandu; Grădiniţa „Pinochio” - educatoare Cornelia Dodan, Adriana Olteanu; Grădiniţa „Napsugar” - educatoare Elena Duculeţ, Rodica Secelean, Anca Sorescu; Grădiniţa „Csipike”- educatoare Daniela Bulat, Sânziana Pârvu, Loredana Florea, Andreea Stroie; Şcoala Generală „Ady Endre” - învăţătoare Maria Bularca; Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” - învăţătoare Mioara Dobrilă, Stela Matei, Maria Gavrilă. Tot vineri, în Catedrala Ortodoxă a concertat Ansamblul „Colinda” din satul Măţău, comuna Mioarele, judeţul Argeş.
Ziua de sâmbătă, 10 decembrie, a debutat cu un Te Deum, o prezentare a invitaţilor şi un scurt concert de colinde în Catedrala Ortodoxă. Apoi, invitaţii şi persoanele care-i însoţeau s-au îndreptat spre Piaţa „Mihai Viteazul” din centrul municipiului într-o paradă a portului popular, a colindelor, a jocului căiuţilor, urşilor, măştilor şi clămpănitul căpriţelor. După un program în aer liber, grupurile de colindători au fost primite de gazde binevoitoare pentru a asculta colindele, urările de bine şi sănătate, pentru a aduce împreună laudă Naşterii Mântuitorului. Ca de obicei, gazde au fost: Prefectura Covasna, Consiliul Judeţean Covasna, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă din MAI şi SC Afacov SRL. Colindătorii s-au bucurat de aprecieri, de mulţumiri pentru prezenţa lor şi, după cum este datina străbună, au fost cinstiţi cu dulciuri şi fructe. Apoi, în după-amiaza aceleiaşi zile, spectacolul de gală de la sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu- Gheorghe a avut un public numeros, o sală plină şi o împletire a simţirii româneşti, o apartenenţă deplină la acelaşi neam a tuturor celor prezenţi, artişti şi spectatori. Spectacolul a fost deschis de doamna Elena Caţa din satul Păpăuţi, comuna Zagon, judeţul Covasna, cu un colind străvechi intitulat „La o masă rotilată”.
Duminică, 11 decembrie, grupuri de colindători au fost prezente în parohiile ortodoxe din municipiul Târgu-Secuiesc şi comuna Chichiş, aducând speranţa, liniştea şi pacea în suflet în rândul enoriaşilor. Ca peste tot, şi aici gazdele i-au primit cu bucurie pe colindători, au intonat împreună colinde şi urări, bucurându-se fiecare de prezenţa celor din acelaşi neam aflaţi alături de ei. La fel, după datină, fiecare parohie ortodoxă i-a cinstit pe colindători, preoţii, enoriaşii şi oaspeţii lor făgăduindu-şi să se regăsească şi la anul cu bine.
Tot duminică, în comuna Breţcu a avut loc un spectacol de gală care a adus pe scenă grupuri de colindători din Târgu-Secuiesc, Breţcu, Mărtănuş, Zăbala, Covasna, Vâlcele, judeţul Covasna, şi Tupilaţi, judeţul Neamţ. Au fost prezenţi numeroşi locuitori din Breţcu şi localităţile învecinate, dar şi din municipiile Târgu- Secuiesc şi Sfântu-Gheorghe, cu toţii bucurându-se de marea simţire românească, creştinească, a manifestării. Spectacolul, desăvârşit, a adus lacrimi, emoţii, dorinţa de a fi alături unul de altul, a împrospătat un obicei oarecum mai puţin promovat.
Organizatorii apreciază că au reuşit, astfel, ceea ce şi-au propus: promovarea tradiţiilor cultural-artistice şi religioase româneşti, a specificului naţional, bogăţia şi originalitatea repertoriului şi a costumelor populare din judeţ, din zone cu tradiţii folclorice bogate din ţară. De altfel, pe tot parcursul desfăşurării festivalului am avut bucuria de a avea alături de noi un cercetător etnografic care a dorit să ia cunoştinţă de folclorul, de datinile promovate în acest judeţ. De asemenea, credem că s-a reuşit crearea unei legături spirituale înălţătoare între toţi participanţii, invitaţi şi spectatori, o atmosferă de bucurie specifică acestei mari sărbători a creştinătăţii - Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Doresc să aduc mulţumiri tuturor membrilor fundaţiei noastre, grupurilor de organizatori din Sfântu-Gheorghe, Târgu- Secuiesc şi Breţcu, participanţilor, colaboratorilor, sponsorilor şi cofinanţatorilor (Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Sfântu-Gheorghe), fără de care festivalul nu şi-ar fi atins scopul.
Am colindat împreună cu invitaţii noştri, ai tuturor, astfel ca sărbătoarea Sfântă a Crăciunului să ne aducă bucurii în suflet şi în casă, să ne facă mai buni, mai generoşi. „La Mulţi Ani!” tuturor locuitorilor judeţului, „La Mulţi Ani!” tuturor românilor, oriunde s-ar afla!
prof. ing. Maria Peligrad,
preşedinte Fundaţia „Mihai Viteazul”,
Sfântu-Gheorghe

Categorie:

O carte de Istoria Românilor scrisă în versuri

0
0

Acum, puţin peste două decenii, prin profesiunea, dar mai cu seamă prin funcţia pe care o îndeplineam, am luat contact direct cu cei care fac parte din categoria clerului, pe care îi numim obişnuit „oamenii bisericii”. Se introdusese disciplina „Religie” ca obiect de studiu obligatoriu în şcoală şi, astfel, preotul Parohiei Ortodoxe Întorsura-Buzăului, părintele Virgil Goţea, mi-a devenit coleg şi subaltern. Până atunci, ca locuitor în parohia sa, fusesem de câteva ori la biserică, cununasem vreo două perechi de tineri, botezasem vreo cinci nou născuţi, îl creştinasem şi pe fiul meu, păstrând tradiţia părinţilor, mersesem, împreună cu prietenii, la colindat cu prilejul sărbătorilor de iarnă la„popa Goţea”. Apropierea de vârstnicul părinte Goţea s-a petrecut în mod firesc. Sesizând lipsa culturii mele religioase, cât mai ales a rolului istoric jucat de Biserica Naţională în viaţa Poporului Român, părintele mi-a donat câteva cărţi. Când scriu aceste rânduri, am în faţă cartea Mitropolitului IPS Antonie Plămădeală, „Românii din Transilvania sub teroarea regimului dualist Austro- Ungar”, scrisă de înaltul ierarh după documentele, actele şi corespondenţa rămase de la întâiul Patriarh al României Mari, Miron Cristea, pe a cărui copertă interioară, preacucernicul părinte Goţea scria în toamna anului 1990: „Domnule Profesor Vasile Stancu, doresc să vă fie această carte de istorie de folos în pregătirea profesională şi de întărire pentru glia noastră românească”. Şi am mai primit alte şi alte cărţi spre „întărirea” mea şi a „gliei noastre româneşti”, pe care le păstrez în biblioteca personală cu mare grijă: „Politica statului ungar faţă de Biserica Românească din Transilvania în perioada dualismului, 1867-1918”, a viitorului academician Pr. dr. Mircea Păcurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, a aceluiaşi autor, „Mitropolitul Şaguna”, a braşoveanului Gheorghe Tulbure, şi alte asemenea cărţi care mi-au deschis o cu totul altă perspectivă privitoare la Istoria Românilor. Din păcate, părintele Goţea s-a îmbolnăvit, fiind înlocuit însă, la catedră, de un vrednic ucenic, Ciprian Popica, student, pe atunci, la Facultatea de Teologie din Sibiu, astăzi la fel de vrednic urmaş al bătrânului părinte la altar.
Buna colaborare statornicită cu cei doi preoţi a continuat. Cu mici excepţii, cu majoritatea preoţilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei, nou înfiinţată, am colaborat fiind pentru o perioadă de timp inspector la Inspectoratul Şcolar Covasna şi având în atribuţii, printre altele, coordonarea şi monitorizarea predării religiei în judeţ. În aceste împrejurări l-am cunoscut, prin anii ’95, pe părintele Ioan Tămaş (foto) de la Vâlcele.
Trebuie, totuşi, să mă explic de ce în relaţiile mele cu preoţii am folosi sintagma „cu mici excepţii”. Provin dintr-o familie de credincioşi ortodocşi. La Braşov, părinţii ne-au îndrumat spre biserică. Aparţineam de Parohia Tohăneanu, pe fostul bulevard Lenin, vis a vis de întreprinderea textilă „Partizanul Roşu”. De sărbătorile Crăciunului şi ale Paştelui, era o adevărată bucurie de a participa la slujbă. În cursul săptămânii, dar mai ales după slujba de duminică, părintele Tohăneanu ne reţinea pe noi, copiii, pentru cor şi rugăciuni, ne dădea bomboane, iconiţe şi cruciuliţe. O întâmplare nefericită a făcut ca părintele Tohăneanu să fie arestat, judecat şi întemniţat, vorbindu-se pe atunci, în public, că pedepsirea sa era urmarea unor „treburi nefireşti” pe care le făcea părintele. Părinţii vorbeau, însă, de legionari şi politică. Astfel relaţia noastră, a mea şi a fraţilor mei, s-a întrerupt cu „oamenii bisericii”, plutind faţă de ei o oarecare neîncredere. Neîncrederea aceasta a reapărut odată cu monitorizarea predării disciplinei „Religie” în şcoli, privind modul în care unii preoţi se achitau de sarcinile profesionale, disciplinare şi metodice ale transmiterii materiei - desigur, potrivit programei de învăţământ aprobate de Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română. Din fericire, aceştia au fost puţini, fiind în majoritate înlocuiţi, în anii următori, de cadre pregătite didactic şi de specialitate.
Dintre preoţii care mi-au lăsat o impresie deosebită, din acea perioadă, cu certitudine îl pot numi pe părintele Ioan Tămaş. Ne-am întâlnit, apoi, în dese împrejurări. La manifestări ştiinţifice, aniversare, artistice şi spirituale, desfăşurate în biserică sau cimitire, în muzee sau săli de conferinţă, în şcoală, case memoriale sau monumente istorice, la nunţi, botezuri sau agape creştineşti. Şi peste tot, părintele Tămaş a lăsat amprenta viguroasă a participării sale intelectuale şi spirituale.
De peste zece ani, m-au preocupat mult Biserica Naţională şi slujitorii acesteia. Am scris şi participat, cu mai multe studii pe această temă, la simpozioanele internaţionale sau sesiunile ştiinţifice naţionale de la Chişinău, Cahul, Iaşi, Caransebeş, Arad, Târgu- Mureş, Topliţa, Roman, Paşcani, Miercurea-Ciuc şi Sfântu-Gheorghe, vorbind şi aducându-le laude şi prinos de recunoştinţă, pentru înfăptuirile lor, unor înalţi şi exemplari ierarhi, cum au fost: Andrei Şaguna, Miron Cristea, Visarion Puiu, Justinian Teculescu, Veniamin Nistor. Am şi criticat când a fost cazul abdicării, de către unii ierarhi, în favoarea intereselor personale a celor naţionale, cum a fost cazul fostului Mitropolit al Ardealului, Vasile Mangra. Dar despre un „preot de sat” este pentru prima oară când scriu. Totuşi, sarcina mea, de această dată, este uşurată de însuşi subiectul scrierii, care a înţeles menirea sa spirituală, cât şi exemplul faptei vrednice pe care trebuie să o pună în faţa păstoriţilor săi: părintele, preotul, scriitorul, publicistul şi poetul Ioan Tămaş Delavâlcele. Dar şi îngreunată de vigoarea şi talentul puse în slujba multitudinii de preocupări spirituale, literare, istorice, patriotice şi de „gospodar-constructor”. Cunoscându-l pe autorul volumului de faţă, sunt în totalitate de acord cu părintele Ioan Morar, care în cartea sa „Misiune şi confesiune”, însuşindu- şi concepţia teologului Thomas Carlyle privind rolul determinant al preotului în viaţa credincioşilor săi, susţine: „Preotul trebuie să aibă într-însul o lumină de inspiraţie. El cârmuieşte adorarea poporului, el este trăsura de unire cu Nevăzutul Sfânt. El este căpetenia spirituală a oamenilor. El îi conduce spre cer, cârmuindu-i înţelepţeşte pe acest pământ, printre strădaniile vieţii. Idealul lui este ca şi el să fie o voce din cerul nevăzut, tălmăcind oamenilor ca şi profetul, dar într-un chip mai familiar, acelaşi lucru: Cerul nevăzut, secretul deschis al Universului, pe care atât de puţini îl zăresc. El este un profet dezbrăcat oarecum de strălucirea înspăimântătoare a acestuia, arzând ca o lumină mai blândă şi mai egală, ca luminător al vieţii zilnice”.
Episcopul de Hotin şi, apoi, Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, completează misiunea preotului ortodox. În afara faptului de a fi conducătorul spiritual spre mântuire, el are o înaltă misiune şi pe pământ, în lumea satului românesc, misiune impusă de însăşi plămădirea Poporului Român şi a Bisericii sale: „Biserica noastră - spunea învăţatul mitropolit - este o Biserică Ortodoxă Naţională, întrucât cultul ei se face în limba ţării şi întregul ei cler se recrutează dintre români... Între ideea de român şi cea de ortodox e tot aşa de strânsă legătura ca între ideea de corp şi suflet. Noi românii avem preoţii noştri români, care prin naştere şi căsătorie sunt strâns legaţi de societate şi au interese comune cu toţii laolaltă; prin urmare, el este cetăţean ca oricare altul cu drepturi cetăţeneşti şi de aceea toate nevoile neamului şi ale ţării îl privesc de asemenea, şi la toate trebuie să ia parte dânşii şi în viitor ca şi în trecut. De aceea, un alt mare serviciu ce poate aduce el ţării noastre e dezvoltarea sentimentului naţional în sătean, sentiment care astăzi se găseşte cu totul adormit. Tot preotului îi revine şi această datorie de a face pe sătean să cunoască trecutul neamului şi al ţării, să cunoască cât e azi de mare neamul românesc, unde şi cum se găseşte parte din el şi, mai ales, să-i dezvolte dragostea de neam şi de moşie. Să-i spună ce vecini avem şi cum stăm cu ei, dacă ne vor sau nu binele şi, mai ales, să-i facă a înţelege adevărul că: Mântuire în timpuri de grea cumpănă nu putem avea decât de la Dumnezeu şi de la noi înşine. Dovezi puternice ne dă trecutul. De aceea, împreună cu învăţătorul satului, nu va scăpa niciodată prilej cât de mic, fără să caute a deştepta în sătean sentimentul naţional, făcându-l conştient de faptul că e român, că are o ţară a lui, că e viţă de viteaz şi dator a arăta oricui, în orice clipă, că în viitor va fi ca şi în trecut, gata a dovedi veacurilor că e vrednic să aibă un loc de frunte în lume”.
Că părintele Ioan Tămaş este de acord, în gând şi faptă, atât cu prietenul nostru comun, părintele Ioan Morar, de la Gherla, căruia în volum i-a dedicat şi o poezie, „Icoana mamei”, din ciclul „Paznic la Vatră”, cât şi cu afirmaţiile IPS Visarion Puiu privind misiunea şi harul preotului o dovedeşte cea mai recentă „ispravă” a sa, prezentul volum de poezii.
Volumul, pe care-l putem numi „O carte de Istoria Românilor scrisă în versuri”, cuprinde 104 poezii şi patru articole în proză - două despre Păstorul mioritic, care ar putea foarte bine sta în fruntea cărţii, în loc de cuvânt înainte, înfăţişându-ne crezul poetului în destinul neamului românesc, al treilea înfăţişând portretul feciorului român, „al tinereţii bărbăteşti şi al frumuseţii veşnice” zugrăvit „în alb şi negru”, întâlnit atât în balada „Mioriţa” cât şi-n poezia lui Eminescu, iar ultimul, intitulat „Gânduri rele se alungă prin fapte bune”, este un scurt eseu despre înţelepciune şi învăţătura „Cugetări”-lor lui Nicolae Iorga.
Cele 104 poezii le putem grupa în câteva capitole: Despre dragoste şi iubire; Despre credinţă; Despre patrie şi Istoria Neamului, ultimele dintre ele, regăsite în cea mai mare parte în ciclul „Paznic la Vatră”, rol în care poetul se regăseşte permanent prin atitudinea sa militantă, la care-i asociază pe prietenii şi cunoştinţele sale, pe specialiştii din diferite domenii, iubitele şi soţia, fiul, însăşi persoana sa sau a Domnului, cărora le sunt dedicate poeziile.
Citindu-le, am avut sentimentul că fiecare dintre aceste poezii reprezintă o prescură. O prescură acordată, săptămânal, de autor creştinilor prin intermediul publicaţiei „Condeiul ardelean”. Acea pâinişoară, rotundă sau în formă de cruce, făcută din aluat nedospit, din care se pregăteşte cuminecătura şi se taie anafura în biserică. Într-una dintre vizitele mele la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, părintele arhimandrit Teofil Părăian vorbea despre prescură ca fiind purtătoare de sacralitate. „Prescurile - spunea părintele Teofil amintindu-şi din copilăria sa petrecută într-un sat din apropierea Sibiului - nu se cumpărau de undeva, de la brutărie, ci se făceau după un anumit ritual, cu o anumită conştiinţă superioară, cu conştiinţa că se fac nişte lucruri care se pun înaintea lui Dumnezeu. Persoanele care nu erau avizate nu se atingeau de lucrarea aceasta a prescurilor. Orice femeie ar fi putut face prescuri, pentru că ştia cum se face o prescură; orice femeie ar fi putut pune pristolnicul pe aluat, ca să se facă o prescură. Dar nu îndrăznea orice femeie să facă aşa ceva, pentru că erau lucruri care ţineau de o anumită curăţie; se cerea o anumită viaţă pentru a face astfel de lucruri, care sunt ale lui Dumnezeu”. Asemenea şi poeziile părintelui Ioan Tămaş Delavâlcele. Îţi trebuie har şi talent, având conştiinţa superioară a judecăţii şi lucrului plăcut lui Dumnezeu. „Aveau şi o traistă - mai spunea părintele Teofil Părăian - cu care se duceau prescurile la biserică. Traista aceea era nouă şi nu se putea întrebuinţa la altceva. De ce? Pentru că se duceau cu ea lucruri care erau puse înaintea lui Dumnezeu.” „Traista” părintelui Tămaş este această carte. Vă rog să o lecturaţi, împărtăşindu- vă astfel cu „prescurile” sale!
Că a înţeles comandamentele timpului său, de pe poziţia preotului şi intelectualului patriot, o dovedesc şi cele două busturi ale unor personalităţi simbolice pentru Istoria Românilor, ridicate prin eforturile sale, materiale şi administrative, la intrarea principală a Sfintei Biserici, cele ale revoluţionarilor paşoptişti Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu. Poate preavrednicul părinte se gândeşte să întregească triada românească a generaţiei revoluţionare şi cu bustul moldoveanului Alexandru I. Cuza.
Că s-a supus cu smerenie chemării sale o dovedeşte monumentul, ridicat în Cimitirul satului, închinat martirilor, refugiaţilor şi expulzaţilor din perioada Dictatului de la Viena.
Că are talent şi înţelepciune în nobila profesiune pe care i-a ales-o Dumnezeu o dovedesc cele trei cărţi ale sale: „De meditat împreună”, „Lumini şi umbre în Neamul lui Eminescu” şi „Cuvinte de Iubire şi Lumină”, ultimele două apărute la Editura Eurocarpatica, a „celui care face şi scrie istorie pe aceste meleaguri”, prietenul nostru Ioan Lăcătuşu. O dovedesc, în aceiaşi măsură, scrierile sale cotidiene în publicaţiile regionale şi locale, din întâia categorie făcând parte „Condeiul ardelean”. O dovedesc prietenii şi credincioşii bisericii, ai turmei păstorite de părintele Ioan Tămaş Delavâlcele, care sunt alături de dânsul la toate faptele sale.
Şi, părintele Ioan Tămaş Delavâlcele a făcut toate acestea nu în vederea unei recompense materiale, ci din conştiinţa misiei sale. Adevărata răsplată să nu o aştepte aici, mai cu seamă în aceste timpuri de criză pe toate planurile vieţii economico- sociale şi spirituale, „ci sus de la Dreptul Judecător şi adevăratul răsplătitor; căci El l-a pus să păstorească şi El va cere socoteala pentru munca ce a îndeplinit”, spunea IPS Visarion Puiu, referindu-se la sacrificiile preotului care-şi face din preoţie un ideal. Părinte Ioane!
Îţi mulţumesc pentru satisfacţia intelectuală, spirituală şi patriotică pe care mi-a creat-o lecturarea volumului de poezie şi, totodată, pentru onoarea acordată de a scrie în prefaţa cărţii câteva consideraţii, făcute de un intelectual laic, despre ceea ce crede şi gândeşte că ar trebui să fie misiunea unui preot în societatea contemporană. Te felicit pentru harul şi talentul pus în slujba comunităţii ortodoxe şi-ţi doresc multe cărţi şi alte fapte, vrednice de laudă, de acum înainte!
La Mulţi Ani, cu sănătate, alături de minunata ta soţie şi tânărul vlăstar care-ţi urmează exemplul!

Categorie:

Tags:

Pastorală

0
0

IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.
„Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este?” (Matei 22, 42)
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Lăsaţi-vă astăzi inimile să cânte cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), căci S-a născut Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Naşterea lui Hristos nu este un moment încremenit în timp, ci este un moment dinamic, viu, căci El Se naşte şi astăzi în inima fiecărui credincios.
Inima ta este astăzi un Betleem, care L-a primit pe Pruncul Iisus; de acum, omul se îmbogăţeşte cu ce este mai scump pe lume, se îmbogăţeşte în Hristos - devine hristofor.
Prin Hristos, Tatăl ne înfiază şi pe noi şi ne aşteaptă întru bucuria Împărăţiei Sale, la ospăţul Mirelui Hristos.
Mireasa lui Hristos este Biserica pe care a întemeiat-o El şi se desăvârşeşte prin Duhul Sfânt.
Fraţilor, omul nu este un eşec al creaţiei, ci crinul Raiului, cununa creaţiei, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul- Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Iată câtă preţuire arată Dumnezeu faţă de om! Preţul răscumpărării şi restaurării firii căzute a omului este Hristos.
Dumnezeu Tatăl Îl trimite pe Fiul Său în lume ca să devenim hristofori, să ne îmbrăcăm cu Hristos, „căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 27).
Dumnezeu l-a creat pe om din iubire şi pentru a avea cu el o părtăşie veşnică întru bucurie sfântă, în Raiul veşnicei lumini, în adâncul cel de sus.
Eu nu sunt trecutul viitorului meu; noi suntem creaţi pentru a fi în veşnicie alături de Dumnezeu - Creatorul nostru.
Dumnezeu nu doreşte să fie singur în univers.
Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al pustiului, ci al comuniunii pline de iubire cu creaţia Sa, cu omul şi chiar cu firavul fir de iarbă.
Să ne aruncăm deci, fraţilor, ancora nădejdii noastre în pragul Raiului - stâncă de neclintit şi de nebiruit.
Să ne punem nădejdea în stânca Hristos şi nu în pulberea pustiului plin de deznădejdea cenuşii necredinţei.
Chiar dacă tu nu crezi în Hristos, crede El în tine; dacă nu-L cauţi tu, te caută El pe tine. Lasă-te aflat, nu mai fugi de Hristos, nu mai fugi de Biserica Lui!
El coboară în cel mai de jos adânc, te caută şi după ferecatele gratii, căci tu eşti lacrima iubirii Lui.

Iubiţi credincioşi,
Se scrie azi atâta ficţiune literară după care aleargă mulţi, însă ei uită că raţiunile divine şi realitatea sunt mai profunde decât ficţiunea în care se afundă, pierzând comoara cea de nepreţuit a Sfintelor Scripturi.
Prin Întruparea Sa, Hristos S-a făcut punte între nevăzut şi văzut, între două mari realităţi şi nu între două ficţiuni.
Omul nu este rodul unei ficţiuni care sfârşeşte în cenuşă, căci lacrima iubirii lui Dumnezeu nu poate fi arsă; omul îşi continuă existenţa în veşnicia iubirii Creatorului său.
Cenuşa poate fi sfârşitul unei ficţiuni, dar omul în niciun caz, căci el este rodul iubirii şi al raţiunii divine, ori iubirea nu poate fi niciodată arsă.
Ecuaţia iubire egal cenuşă nu este compatibilă în univers cu iubirea lui Dumnezeu.
Prin Naşterea Sa, Hristos aduce în lumea văzută de noi Nevăzutul, nu mai lasă loc ficţiunii; a fost dărâmat peretele dintre văzut şi nevăzut.
Omului i s-a deschis o fereastră să vadă realitatea nevăzută până acum: lumea spirituală, lumea îngerilor, lumea cea neîntinată, lumea cea plină de lumină; de aceea a venit Hristos, ca să ne pregătească şi să ne ducă în ea.
Nu vă temeţi!
Hristos este cu noi şi va rămâne în veşnicie cu cel ce se va lepăda de păcate şi-L va iubi pe Dumnezeu şi pe semenii lui ca pe sine însuşi.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Şi azi Dumnezeu plânge cu stele, văzând că nu ne întoarcem din toată inima spre El, ci privim mereu înapoi la păcatele ce le-am făcut.
Atât de mult păcătuim şi azi, încât au ajuns păcatele noastre până la stelele cerului. „Plin e cerul sus de stele, plin de păcatele mele.”
Strigă pruncii ucişi în pântece, strigă bătrânii şi orfanii către Dumnezeu; până când, Doamne, mai plângi cu stele?!
Nu mai avem milă nici de Dumnezeu, nici de maica noastră. S-a învârtoşat inima noastră.
Doamne, dă-ne iarăşi inimă de prunc!
Pruncule Iisus, iubeşte-ne din nou cu inima Ta de Prunc Sfânt, căci noi am ales, precum odinioară Cain, răul.
Dumnezeu scrie cu stele de lacrimi viaţa acestei lumi; oare eu, cu nicio lacrimă îmi voi scrie viaţa?!
Cel ce-şi scrie viaţa cu lacrimi, acela se va boteza în Iordanul iubirii lui Dumnezeu întru veşnicie.
Această lume a creat-o Dumnezeu o singură dată, dar ea este restaurată continuu de Hristos.
A venit Hristos azi în lume ca să-l restaureze pe omul cel căzut, să facă din el un vas ales, un Adam nemuritor, un Adam ce stă în comuniune cu Dumnezeu, ce grăieşte cu Dumnezeu; un Adam ce se împărtăşeşte din potirul iubirii lui Dumnezeu, căci nu cu pâine şi lacrimi se va hrăni omul în Împărăţia lui Dumnezeu, ci din potirul iubirii Sale.
Cel ce se hrăneşte cu pâine va muri, iar cel ce se hrăneşte cu Pâinea vieţii - Hristos - nu va muri niciodată: „Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine niciodată nu va înseta” (Ioan 6, 35).
Doamne, eu sunt lutul, pune-mă pe roata vieţii şi fă din mine vasul în care să verşi lacrimile iubirii Tale!
Frământă-mă, Doamne, şi arde- mă în cuptorul iubirii Tale şi umple-mă de har!
Botează-mă, Doamne, în focul iubirii Tale şi revarsă peste mine limbile de foc ale Duhului Sfânt să Te slăvesc pe Tine aici şi în veşnicie!
Vasul plămădit de olar este un arhetip al omului, al lui Adam cel ce încă nu căzuse.
Vasul de lut primeşte botezul focului în cuptor; omul primeşte botezul în numele Sfintei Treimi în cristelniţă.
Vasul de lut se botează cu foc, omul se botează cu harul Duhului Sfânt - „Domnul de viaţă Făcătorul”.
Nu vă îmbrăcaţi în cenuşă, ci în Hristos.
Mărturisim un botez spre iertarea păcatelor ca apoi Duhul Sfânt să ne dea viaţă din iubirea Sfintei Treimi Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,
Hristos S-a născut în peştera din Betleem, adică a venit la noi în prispa pământului ca să ne ducă în prispa Împărăţiei lui Dumnezeu.
În prispa casei, ţăranul român se ruga seara cu ochii ridicaţi la cerul plin de stele, plin de lacrimile lui Dumnezeu, şi-L chema cu lacrimi să vină în prispa casei lui, să-i spună necazul lui, să stea de taină cu Dumnezeu pe prispă, căci în casă, nu se credea vrednic să-L primească pe Dumnezeu.
Acolo, pe acea prispă se întâlnea Dumnezeu cu omul, timpul se topea în veşnicie; timpul ţăranului român nu era o paranteză a veşniciei, căci timpul nu piere, acesta fiind timpul lui Dumnezeu.
Timpul curge înapoi spre Creator.
O, ce mare taină! Dumnezeu şi un ţăran român stând de taină pe prispa casei. Oare despre ce grăiau?!
Ţăranul Îi spunea, cu lacrimi în ochi, că au venit străinii şi i-au luat pământul şi nu mai are unde să semene grâu din care să-I facă prescură.
Oare ce i-a răspuns Înţeleptul Dumnezeu?
Nu mai plânge, om bun, că-ţi voi trimite Eu Prescura de Sus.
Şi aşa a ajuns Hristos şi pe prispa casei ţăranului român.
Hristos a venit în lume şi acum ne aşteaptă în Prispa Veşniciei pe toţi, să stăm de taină cu Tatăl nostru cel Ceresc.
Mângâiat de stele şi de cântul îngerilor, Hristos S-a născut în prispa pământului, la Betleem.

Întru Hristos fraţi şi surori,
Fiecare din noi suntem persoane unice în felul nostru; semănăm unii cu alţii, dar nu suntem identici.
Omul nu se repetă, el este creat pentru veşnicie, el se restaurează de Hristos. Hristos nu repetă oamenii, El îi restaurează.
Dumnezeu Îşi face şi El casă în ţărână.
Maica Domnului este Fecioara pe care omenirea i-a oferit-o lui Dumnezeu ca să-L nască pe Fiul Său; ea devine dulcea primăvară din care Se naşte Hristos; ea este floarea care anunţă sosirea primăverii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Mulţumesc Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să ajung la frăţiile voastre pe această cale a cuvântului la acest praznic împărătesc al Naşterii Domnului şi vă îndemn să cântaţi toţi cu bucurie cuvintele rostite de Sfântul Grigorie Teologul: „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul!” (Cuvânt la Naşterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos).
Să-L proslăvim pe Pruncul Iisus născut azi în peştera Betleemului, Care a venit la noi păcătoşii să ne ridice din robia păcatului şi a morţii.
Fie ca acest praznic să ne amintească mereu că Hristos, prin Naşterea Sa, ne-a ridicat la demnitatea împărătească de fii ai lui Dumnezeu, de fraţi şi prieteni ai Săi.

Cinstiţi părinţi, cuvioase maici, iubiţi fraţi şi surori din Eparhia Munţilor,
Vă doresc tuturor pace şi sănătate!
Să-Şi aducă aminte Dumnezeu de voi, să vă dea inimă curată să vă închinaţi Lui, să faceţi voia Lui cu mare dor şi râvnă în suflet, să deschidă inima voastră spre Legea iubirii Sale, să asculte rugăciunile voastre, să Se împace Dumnezeu cu voi şi să nu vă părăsească în vreme de necaz.
Vă mulţumesc tuturor celor care L-aţi ajutat pe Hristos şi anul acesta să-Şi zidească Biserică în inimile voastre, celor care i-aţi ajutat pe cei săraci şi i-aţi mângâiat pe cei în necazuri.
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † IOAN, Arhiepiscop
Mulţumiri şi celor care au făcut donaţii pentru ridicarea Catedralei mântuirii neamului nostru românesc.
Dată în reşedinţa noastră Episcopală din Miercurea-Ciuc, la praznicul Naşterii Domnului

Tags:

Viewing all 3150 articles
Browse latest View live