Corul „Concentus”, al Centrului Cultural Reduta din Braşov, a obţinut, pe 20 iulie 2012, Trofeul Premiul Festivalului la secţiunea coruri mixte a Festivalului Internaţional de Muzică şi Dans Cantonigros, desfăşurat în oraşul Vic (lângă Barcelona) din Spania. Pe podiumul concursului au urcat: grupul Grex Vocalis (Oslo - Norvegia), University of the Philippines Concert Chorus (Quezon City - Filipines), Infinito Singers (Tangerang - Indonezia) şi Chamber Choir „Ave Musica” (Odessa - Ucraina), ultimele două la egalitate ocupând poziţia a treia.
Corul mixt de cameră „Concentus”, alcătuit din tineri de diferite profesii, uniţi de pasiunea pentru muzică şi cântul coral, a fost înfiinţat de inimoşii profesori de muzică Marius Modiga şi Radu Noaghiu, absolvenţi ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov.
Repertoriul corului este variat şi include lucrări „a capella” şi cu acompaniament, laice şi religioase (începând de la madrigale renascentiste şi muzică bizantină, şi până la muzica modernă), dar şi piese inspirate din folclor.
Corul a debutat cu un concert de colinde româneşti şi străine în cadrul Festivalului de Muzică Sacră din Braşov, în decembrie 1997, susţinând, mai apoi, numeroase concerte pe scenele româneşti şi internaţionale, unde a obţinut numeroase premii şi trofee, dintre care locul al II-lea la Festivalul Internaţional de Muzică Corală - Llangollen, din Ţara Galilor, acesta fiind unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică.
Din cor fac parte şi doi preoţi din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei - Pr. Dr. Ciprian Staicu, consilier cultural, slujitor la Catedrala „Sfântul Nicolae” din municipiul Sfântu-Gheorghe şi Pr. Iustin Gârleanu, de la Parohia Ortodoxă Aita-Mare, judeţul Covasna.

În salba de mănăstiri ortodoxe care împodobeşte pământul românesc „de la Nistru până la Tisa”, a aşezămintelor monahale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, un loc distinct îl ocupă Mănăstirea de la Izvorul- Mureşului, din judeţul Harghita, ctitorie a IPS Ioan Selejan, denumită încă de la sfinţirea ei, în anul 2000, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, „mănăstirea românilor de pretutindeni”. De la an la an, numărul pelerinilor din întreaga ţară care vizitează sfântul locaş a crescut, la fel cum a crescut numărul credincioşilor ortodocşi, de o parte şi de alta a Carpaţilor, care participă la slujbele religioase săvârşite cu ocazia hramului mănăstirii.
Prin vrednicia obştei de maici a complexului monahal, şi a Maicii Stareţe Miriam, au fost amenajate noi spaţii de cazare şi de masă pentru pelerini, iar incinta mănăstirii s-a transformat într-o superbă grădină de trandafiri. Pe lângă frumuseţea cadrului natural şi a picturii bizantine, pe lângă climatul de linişte şi pace duhovnicească, credincioşii care trec pragul Mănăstirii Izvorul- Mureşului pot intra în posesia unor minunate icoane şi a altor obiecte de cult ortodox, rod al măiestriei şi trudei jertfelnice a maicilor de aici.
Conform rânduielilor ortodoxe, slujbele din cadrul hramului mănăstirii au început de marţi seara, 14 august a.c., prin oficierea privegherii, a vecerniei cu litie unită cu utrenia, a prohodului Maicii Domnului şi a Sfintei Liturghii, de către Vlădica Ioan Selejan, împreună cu un sobor de preoţi, în rândul cărora s-au aflat protopopii de Miercurea-Ciuc şi Topliţa, Grigore Vizoli şi respectiv Dumitru Apostol, consilierii eparhiali Teodor Bijec şi Pavel Călin Suciu, preacuvioşii stareţi - Emilian, Ghelasie şi Ilie, de la mănăstirile Topliţa, Făgeţel şi respectiv Valea-Mare, precum şi un număr mare de preoţi de la parohii de pe tot cuprinsul Eparhiei.
Miercuri, 15 august, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, alături de câteva sute de credincioşi, au participat oficialităţile locale: prefectul judeţului Harghita, Augusta Cristina Urzică, primarii din mai multe localităţi româneşti din cele două judeţe, comandantul Garnizoanei Militare Miercurea- Ciuc, generalul Gheorghe-Ion Vatamanu, şefii unor instituţii deconcentrate, reprezentanţi ai societăţii civile şi, nu în ultimul rând, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean. Şi în acest an, în timpul Sfintei Liturghii, răspunsurile au fost date de corul Parohiei Ortodoxe din Întorsura-Buzăului, judeţul Covasna, a cărui membri purtau frumoasele straie româneşti specifice zonei.
IPS Ioan a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, care a cuprins tâlcuirea textelor evangelice referitoare la naşterea, viaţa şi adormirea Maicii Domnului, Fecioara Maria, precum şi consideraţii cuprinzătoare şi sfaturi înţelepte despre modul de raportare, din perspectivă creştin-ortodoxă, la familie şi la mamele nostre, la provocările lumii contemporane şi ale societăţii româneşti. S-au rostit rugăciuni pentru normalizarea situaţiei din Siria - ţară de care ne leagă vechi raporturi creştine şi culturale -, pentru cei aflaţi în suferinţă, „mai de departe sau mai de aproape”.
Participarea atâtor sute de credincioşi, de pe întreg cuprinsul României, rugăciunile rostite în comuniune, cu românii trăitori în localităţile judeţelor Covasna şi Harghita, au întărit sentimentele de solidaritate naţională cu aceştia, cu tot ceea ce întreprind ei pentru păstrarea şi afirmarea identităţii româneşti, într-un spaţiu multietnic şi pluriconfesional şi nu într-o enclavă etnică - deziderat anacronic formulat din nou la tabăra tineretului maghiar de la Joseni, judeţul Harghita.

Biserica Mănăstirii de la Sita-Buzăului, din judeţul Covasna, a fost sfi nţită la praznicul Schimbării la Faţă de trei arhierei şi peste 50 de preoţi. Sărbătoarea românilor din această parte a ţării a adunat sute de pelerini din întregul Ardeal şi de mai departe.
La slujba de târnosire, soborul de arhierei a fost format din Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan - Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Soborul de preoţi a numărat peste 50 de preoţi din Episcopia Covasnei şi Harghitei, Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Timişoarei şi alte eparhii. Biserica a fost târnosită după întreaga rânduială, asemenea şi Sfânta Masă, pictura şi icoanele de pe catapeteasmă.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în faţa paraclisului de la corpul de chilii, credincioşii având posibilitatea să intre în acest răstimp în Sfântul Altar pentru a se închina.
Înainte de începerea slujbei religioase, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a explicat credincioşilor întreaga rânduială de la sfinţirea unei biserici. La Sfânta Liturghie, IPS Arhiepiscop Ioan a tâlcuit Evanghelia citită la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos.
„Dialogul dintre Hristos şi cei doi profeţi ai Vechiului Testament a avut loc, după litera Scripturii, pe Muntele Taborului. Dar vă spun că acest dialog a avut loc în Rai, pentru că Raiul este acolo unde se află Hristos. Muntele Taborului pentru acel moment era Raiul şi Hristos grăia în Rai cu ei. De aceea, trebuie să avem nădejde şi să cinstim sfinţii canonizaţi ai Bisericii noastre şi ai Bisericii universale, pentru că ei grăiesc astăzi în Rai cu Hristos”, a subliniat IPS Arhiepiscop Ioan.
Ierarhul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi binefăcătorii mănăstirii. IPS Arhiepiscop Ioan a mulţumit celor doi ierarhi invitaţi, preoţilor prezenţi şi obştii monahale pentru organizarea sărbătorii. Cuvintele de felicitare şi de binecuvântare ale IPS Mitropolit Laurenţiu au încheiat manifestările.

„Un simbol al unităţii credincioşilor ortodocşi români”

Mănăstirea de la Sita-Buzăului, unde vieţuiesc 20 de maici, este cunoscută în zonă ca un Tabor al românilor ortodocşi. Situată la altitudinea de 700 de metri, în depresiunea intracarpatică de la „Cotul cel Mare”, mănăstirea zidită cu multă trudă în anii de după Revoluţia din 1989 a devenit „un simbol al unităţii credincioşilor ortodocşi români din Covasna şi Harghita, precum şi a fraţilor întru credinţă şi neam de pretutindeni”, după cum consemnează hrisovul de la sfinţire.
Frumuseţea locurilor de la extremitatea sudică a judeţului Covasna i-a determinat în 1997 pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan şi pe parohul de la Sita-Buzăului, actualul protopop de Întorsura-Buzăului, părintele Florin Tohănean, să întemeieze mănăstirea pe terenul donat de familia Gheorghe şi Maria Muscalu. În 2000, a venit duhovnic la mănăstire părintele Ghenadie Trif, de la Mănăstirea Frăsinei, iar în 2001 a fost numită stareţă monahia Loida Iovănesc.
Biserica sfinţită luni, 6 august, a fost zidită în 2002-2004. Prima Liturghie a fost oficiată pe 19 decembrie 2004, iar pictura a fost realizată în 2007-2010 de o echipă condusă de pictorul Vasile Buzuloi.
(Articol, de Ştefan Mărculeţ, preluat din ziarul „Lumina”, din 8 august 2012)

Termenii de mai sus pot fi citiţi în orice succesiune. Enunţarea lor obiectivă, în ordinea dată, în virtutea importanţei lor „socialpolitice”, nu este similară, însă, cu aceea care ar putea exprima ponderea lor văzută din perspectiva unei lecturi personale, cu valenţe subiective. De aceea, cred că avertizarea privind specificul subiectiv al textului care urmează este în măsură a pregăti atmosfera unei lecturi paralele a realităţilor (obiective, de data aceasta) care susţin temeiul acestui studiu. Să pornim, dintru’nceput, de la două citate:
1. „Pentru România, tema autonomiei teritoriale (eventual cu statut special) se reduce la tema recunoaşterii unei Ţări a Secuilor.”
2. „Organismul civic cu cel mai mare impact asupra mentalităţii populaţiei, Biserica Ortodoxă, are nostalgia unei Românii a românilor, mai precis, a românilor ortodocşi, fără înţelegerea temelor democraţiei politice conectate la gândirea teologică occidentală - precum subsidiaritatea.”
Aceste două specimene de strâmbă şi perfidă gândire stau la baza schiţei prezentate în cele ce urmează. Vom fi surprinşi să aflăm că ambele aparţin aceluiaşi autor, cetăţean român, promotor al „corectitudinii politice”, „formator de opinie” şi militant activ pentru o sumedenie de „drepturi civice”, de la drepturile animalelor până la problemele minorităţilor (de toate genurile şi speciile), artizan al unor campanii de presă diverse şi lansator de opinii care vizează probleme vitale privind societatea, cultura şi identitatea românească. Nu sunt singurele specimene ale acestui tip de gândire lansate în piaţa românească a ideilor, din ce în ce mai infestată astăzi de „viruşi”, „hoax-uri” şi „spam-uri”. Toxicitatea lor este cu atât mai periculoasă cu cât exprimă un model mental diform şi partizan, situat într-o perspectivă direct proporţională cu dispreţul şi intoleranţa autorului citat, şi celor asemenea lui, faţă de valorile fundamentale ale poporului şi naţiunii române: credinţa ortodoxă şi conştiinţa apartenenţei de neam.
În sprijinul solicitării din ce în ce mai insistente a autonomiei maghiare pe criterii etnice, în Transilvania, este din ce în ce mai des invocat un model european „de succes” în aplicarea acestui tip de guvernare: Regiunea Autonomă Trentino-Alto Adige din Italia. Am fost interesat să aprofundez acest model chiar acolo unde este aplicat, reuşind să obţin aprobarea unui stagiu de cercetare şi documentare în domeniul culturilor muzicale tradiţionale multietnice din Südtirol. Dar iată că, după doar două fraze, se pot sesiza cel puţin două inadvertenţe în enunţul meu: am menţionat mai întâi numele Regiunii Autonome Trentino-Alto Adige pentru ca apoi să mă refer la Südtirol; oare o fi vorba despre aceeaşi entitate administrativă? Am spus, apoi, că ar fi vorba de mai multe culturi tradiţionale şi mai multe etnii în spaţiul respectiv. Greu de priceput! Mai ales că, în mod clar, e vorba despre unul şi acelaşi stat european: Italia (iată a treia nepotrivire între subiect şi predicat!). Dar, nu este nimic greşit aici: denumirea oficială a provinciei este bilingvă (Alto Adige - Südtirol); limba oficială a ei este... bilingvă (germana şi italiană) şi, dacă bilingvismul omniprezent poate fi considerat deja prea mult, constatăm, în schimb, că realităţile culturale şi identitare sunt... plurilingve. O descriere, fie ea cât de succintă, a realităţilor social- cultural-identitare din Tirolul de Sud ar depăşi cu mult spaţiul acordat. De altfel, acest subiect (despre care s-au scris numeroase cărţi care ocupă cu succes rafturile bibliotecilor) nu face, decât tangenţial, obiectul cercetărilor mele în această regiune. Voi menţiona totuşi, în acest cadru, câteva repere minimale pentru înţelegerea circumstanţelor locale şi, mai ales, pentru dezvoltarea unor discuţii referitoare la eventualitatea, oportunitatea, necesitatea sau valabilitatea unor comparaţii cu situaţia din România.

Transilvania şi Tirolul de Sud: puţină istorie, câteva coincidenţe şi foarte multe diferenţe

Vorbind despre actualul Alto Adige ne referim în special la teritoriul situat în prezent între „graniţele” Provinciei italiene Bolzano. Acest ţinut, în antichitate colonizat de reţi, primul popor non-indoeuropean cunoscut în zona Munţilor Alpi, a fost latinizat de romani, aproximativ în anul 15 î.Hr., rămânând sub dominaţie romană până la prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, în anul 476. Ulterior, a fost colonizat de popoarele germanice, în special de bavari (bavarezi), începând cu secolul al VI-lea, făcând parte din Imperiul Carolingian. A fost constituit în comitatul Tirol sub conţii familiei Albert, începând cu secolul al XIII-lea. După anul 1363, teritoriul se va afla sub dominaţia Casei de Habsburg, aparţinând, ca provincie austriacă, mai întâi de Sfântul Imperiu German (în 1814) şi de Imperiul Austriac (între 1815 şi 1866, ca urmare a Congresului de la Viena din 1815), apoi, între 1867 şi 1918, a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar. Reţine atenţia o scurtă paranteză istorică de cinci ani, între 1810 şi 1814, când Bolzano şi Bassa Atesina (valea inferioară a râului Adige) au făcut parte din Regatul Italian condus de Napoleon. La sfârşitul Primului Război Mondial, acest teritoriu a fost anexat Regatului Italiei, purtând numele Alto Adige, deja în uz în perioada napoleoniană, valabil atât pentru regiunea arondată oraşului Trento, cât şi pentru cea aparţinătoare de Bolzano. În timpul fascismului mussolinian, teritoriul a fost supus unui proces intens de italienizare forţată, prin care a fost favorizată imigrarea populaţiei italiene, în special la Bolzano, şi a fost interzisă folosirea limbii germane în cadrul şcolilor, în paralel cu o intensă campanie de italienizare a toponimelor şi chiar a patronimelor germane. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul anilor ’80, ca provincie autonomă în cadrul celor cinci regiuni autonome italiene, Alto Adige a fost zguduită de ample acţiuni teroriste, prin înfiinţarea formaţiunilor paramilitare teroriste de inspiraţie neonazistă BAS - Befreiungsauschuss Südtirol (Comitetul pentru eliberarea Tirolului de Sud), constituită în 1956 - şi Ein Tirol, în anii ’80; ambele grupări au organizat diverse atentate cu bombe artizanale, care vizau în principal sabotarea dezvoltării economice a regiunii, cu scopul de a institui o mişcare de autodeterminare care ar fi urmat să producă desprinderea de Italia şi anexarea la Austria, urmărindu- se apoi, sub suveranitate austriacă, unificarea politică a întregii regiuni istorice a Tirolului. Chiar dacă aceste mişcări au fost dispersate, spiritul iredentist este perpetuat şi în prezent prin Schützen, care militează în continuare pentru autodeterminarea sudtiroleză, opunându-se prezenţei italiene în provincie. Din anul 1972, anul promulgării Legii Statutului special pentru Trentino şi Alto Adige, şi până în prezent, în Alto Adige se construieşte o „coexistenţă paşnică”, nu lipsită de tensiuni şi asperităţi, între populaţia majoritară germană şi minoritatea italiană, respectiv ladină. Totuşi, reţin atenţia şi în prezent tensiuni camuflate, în cadrul ocaziilor bine determinate, cum ar fi Feuernacht (Noaptea focurilor), sau gesturilor politice cu un caracter separatist evident, precum recenta sărbătorire a două decenii de la semnarea tratatului de închidere a controversei sud-tiroleze şi a pachetului de măsuri care l-au acompaniat.
Situaţia din Transilvania este binecunoscută. Asemănările pot fi sugerate de apartenenţa la Imperiul Austro-Ungar, destrămarea acestuia după Primul Război Mondial şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; existenţa minorităţilor maghiară şi germană în spaţiul transilvănean face parte din cadrul aceluiaşi context multietnic imperial. Dacă ne raportăm la subiectul autonomiei pe criterii etnice, similitudinile se opresc însă aici, fiind contrazise de numeroase diferenţe.
1. În primul rând, Tirolul de Nord, de Est şi de Sud formează o unitate teritorială care ar putea fi considerată, până la un punct, omogenă, chiar dacă, din punct de vedere lingvistic, există diferenţe dialectale destul de importante între cele trei miniregiuni, cu deosebire între Tirolul de Sud şi de Nord. Prin comparaţie, aşanumitul „ţinut secuiesc”, ca enclavă formată din vorbitori de limba maghiară, se află în centrul ţării, învecinându-se cu ţinuturi locuite efectiv doar de români.
2. În al doilea rând, oricât ar fi de diferiţi din punct de vedere cultural, italienii, ladinii şi germanii, locuitori ai acestui ţinut, împărtăşesc cu toţii aceeaşi credinţă: catolicismul. Deosebirea fundamentală din punct de vedere confesional dintre Alto Adige şi sud-estul Transilvaniei constă tocmai în varietatea exprimărilor religioase în cazul acestui ţinut românesc, unde, se ştie, există o corelaţie strictă între apartenenţa etnică şi cea religioasă.
3. O altă deosebire, de ordin politic, constă în prezenţa şi implicarea statului în aceste zone. Alto Adige se bucură de o extinsă autonomie politică, economică, juridică, culturală etc.. Cu toate acestea, statul italian îşi exercită o prezenţă clară şi hotărâtă, prin instituţiile sale specifice: armată, forţe de ordine (Carabinieri), garda financiară ş.a.. Cu toate acestea, italienii din această regiune reclamă, în multe cazuri, o mai bună implicare a autorităţilor centrale. În comparaţie, prezenţa Statului Român în judeţele Covasna şi Harghita a fost, în ultimele două decenii, timidă, ineficientă, nesigură. Au fost desfiinţate unităţi militare, au fost reduse efectivele trupelor de jandarmi şi poliţie, s-a încercat dezmembrarea şi dezactivarea Arhivelor Naţionale.
4. Rolul şi importanţa şcolii în dezvoltarea socială este binecunoscut. În Tirolul de Sud învăţământul de stat este partajat în şcoli cu predare în limbile celor trei naţionalităţi recunoscute: germană, italiană şi ladină. Învăţământul superior este reprezentat de instituţii autorizate nonstatale, care se întreţin prin cadrul unor fundaţii particulare şi din resurse proprii, fiind parţial finanţate de guvernul provincial. Exemple: Universitatea Liberă din Bolzano, Conservatorul de Muzică „Claudio Monteverdi” sau Institut für Musikerziehung in deutscher und ladinischer Sprache, instituţie cu profil pedagogic muzical, care pregăteşte cadrele didactice pentru educaţia muzicală din cadrul învăţământului preşcolar, şcolar şi liceal, vorbitoare exclusiv de limba germană (şi, punctual, de ladină) din întreaga provincie. Comparaţia cu situaţia din România (şi, în special, cu judeţele Covasna şi Harghita) nu face decât să întărească diferenţele conceptuale şi de intenţie în promovarea „bilingvismului” şi „multiculturalităţii”, de la nivelul învăţământului şi culturii (de toate gradele şi profilurile) până la nivelul şi modul de finanţare al entităţilor culturale, nonprofit. Se ştie că, din punctul de vedere maghiar, „bilingvismul” se traduce prin monolingvism, iar „multiculturalitatea” prin monoculturalitate. Ambele maghiare. Ceea ce, în Tirolul de Sud italian nu se petrece.
5. Camuflarea unor scopuri naţionaliste prin „tradiţii culturale” şi „obiceiuri religioase” reprezintă, din păcate, după cum am prezentat mai sus, un element comun între manifestările de ordin iredentist din Südtirol şi aşa-numitul „ţinut secuiesc”. În acest caz, poate fi făcută o paralelă între inscripţiile naţionaliste tiroleze din „noaptea focurilor” şi pelerinajul „cultural-religios” de la Şumuleu- Ciuc, promovat cu insistenţă, în ultimii ani, de înseşi autorităţile statale ungare. Ambele sunt interfeţe ale iredentismului revanşard prin care este deplânsă destrămarea Imperiului şi pierderea vechilor teritorii.
Într-un articol viitor, voi prezenta câteva detalieri privind unele aspecte ale culturii muzicale tradiţionale din Alto Adige, folosite ca mijloace de conştientizare, afirmare, impunere şi manipulare a conştiinţei identitare naţionale. dr. Constantin Secară (Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti)

„De n-aş fi om,
aş vrea să fiu
un tricolor
uitat în Munţii Apuseni”
(Adrian Păunescu)
S-a născut ca să cânte măreţia, să-şi declame sentimentele, să se revolte în faţa nedreptăţii, să condamne strâmbătatea. S-a născut în Basarabia, a copilărit în Oltenia, a străbătut Transilvania şi a poposit în Bucureşti. Aşa, Dumnezeu l-a zidit român şi i-a dat bogata zestre de a cânta. Cântarea în care, înainte de toate ale vieţii, triumfă, în toate nuanţele simţirii, ţara, istoria ei, oamenii ei. Acolo, în vibrant stih latin, arde candela altarului transilvan. Ca un tribun înaripat, vorbeşte în numele neamului său, concentrând toată zbaterea timpului: „Avem o istorie în suflete - refuzând atentatul pieirii” (Masa noastră), auzind cum ecoul istoriei este păstrat şi trimis în eter de „Clopotul Reîntregirii”: „Când clopotul răsună la început de iarnă, / Istoria din sine pe ţară o răstoarnă... / Dureri şi biruinţe s-au regăsit într-însul / Şi ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul”.
La chemarea Transilvaniei, tumultuosul poet Adrian Păunescu se înregimentează în exodul spre „Mecca noastră”, unde rosteşte slujba iubirii de ţară, cântă osanale eroilor neamului, intonează psalmii trecutului dureros.

Din Catedrala Albei protestez
contra acelora care ne-au rupt
şi-aud plângând o ţară dedesubt
pe psalmii care leagă-acelaşi crez.

Sunt ca o limbă, vreau să urc să bat
în Catedrala Re-ntregirii azi,
să se deştepte neamul meu viteaz
sub clopotul cu dangăt sugrumat.
(Clopotul Reîntregirii)

La chemarea Transilvaniei, străbate spaţiul spre cimitirele ororii din Ip şi Treznea, unde, îngenunchiat în pioşenie, clocoteşte de durere şi revoltă:

Şi de-aş tăcea, m-aş auzi ţipând
Despre această moarte fără chip,
Despre această trecere-n nisip
A vulturilor fără de aripi,
Despre mormântul straniu de la Ip
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Şi sângele mi-l simt zvâcnind în pumni,
Ei au murit doar fiindcă au fost români.
(Şi de-aş tăcea...)

În trecerea prin Transilvania, se pleacă în faţa eroilor luptători pentru reîntregire, preamărindu-le jertfa şi dârzenia în simţirea crezului lor.

Dă-mi mâna să-ţi sărut, Bazil Lucaciu,
Vasile-al nostru, retor ideal,
Martir nesperiat de naufragiu,
Herald al suferinţei din Ardeal!
(Închinare unui erou)

Cu mândria neamului în sânge, moştenită din străfundurile istoriei, Adrian Păunescu citeşte certificatul dreptăţii existenţei româneşti:

Noi nu venim din gâzi şi din lichele,
Venim din lumea care-a zis: „No, hai!”
Avem în veci ca semne pe drapele
Pe Decebal, pe Ştefan şi Mihai.

Aşa eşti dumneata, cinstit părinte
Şi Leule puternic din Siseşti,
Cel necuprins de lanţuri şi morminte
Şi nici de puşcării neomeneşti. (idem)

După pelerinajul din Ardeal, se simte mai înalt, mai complet, mai puternic, constatând cât de adânci ne sunt rădăcinile în acest spaţiu, unde românii s-au îndărătnicit să rămână români, pentru că aici le este leagănul prunciei, pentru că aici le sunt jertfele istoriei, pentru că aici stejarii se hrănesc din sângele eroilor. De aceea, proclamă un îndemn spre cunoaştere: „Nimic nu ştii, de n-ai văzut Ardealul” (Motiv popular) şi imploră forţa divină să-şi împlânte tronul în inima ţării de piatră, îndumnezeind zeul daco-român:

Doamne, care-ai dispărut de mult
Într-un cosmos la vreun alt consult,
Dacă vrei să mai exişti cândva,
Pune-aicea reşedinţa ta,
Printre cei mai aprigi pământeni -
Fii Zamolxes iar în Apuseni!
(Tron în Apuseni),

acolo unde

Ard în calendarul transilvan
Sfinţii Horea, Cloşca şi Crişan,

acolo de unde

Carele lui Iancu bat spre Cluj,
În Zarand se retrezesc cei duşi,
De la Maramureş la Sătmar
Ţine popa Lucaci slujbă iar. (idem)

Purtându-se prin tot Ardealul, invocă puterea zeului din profunzimile strămoşeşti ale credinţei ca patron al rezistenţei şi unităţii neamului:

Zeule al neamului bătrân,
Tu, Zamolxes sfânt daco-român,
Pune-ţi iar seninul printre moţi,
Când eşti tu, suntem aproape toţi. (idem)

Simţindu-se în matca istoriei transilvane, aici unde „Arieşul plânge”, cere

Să fim gătiţi de viaţă, să fim gătiţi de moarte,
Să ni se-audă imnul de-aici până departe,
Să mai păstrăm în suflet: „Deşteaptă-te, Române!”,

iar UNIRII îi prezice eternitate:

Şi între noi Unirea să stea pe totdeauna,
Cu strănepoţii noştri şi cu strămoşii - una.
(Dor de Arieş)

O Românie aşezată-n brâu de Dunăre şi-a căutat mereu drum spre adevăr, spre lumină, spre libertate. A fiert în ceaunul ei iubirea de glie, cântată şi preamărită în vibrante pagini de poezie, a curs în străfundurile pământului ei râuri de sânge din trupuri de viteji slăviţi în ode şi jeliţi în doine. O Românie în care minţi iscusite au inventat, în care diplomaţi înţelepţi i-au purtat mesajul în lume, în care ţăranul a creat veşnicia în obştea satului şi în care, de-o vreme încoace, copiii şcolii poartă făclia inteligenţei româneşti pe întreaga terră. Şi peste toate acestea îşi trimite strălucirea luceafărul literaturii române, pe care Adrian Păunescu îl contopeşte cu toate valorile ţării, dând fiecărui component din viaţa românilor dram de suflet eminescian. Demn urmaş al creatorilor de literatură, Adrian Păunescu a compus poema identităţii lui Eminescu, în toată complexitatea lui, aşa cum n-a reuşit nimeni până la el. Asemenea unui ostaş care preia stindardul, conferă poetului-geniu aura de împărat slăvit al românismului: „Nu-i cuvânt mai drag ca dânsul şi nu-i altă zeitate, / către care să se-nchine zilnic un popor întreg” (Pentru numele lui Eminescu), recunoscându-i supremaţia în arta mânuirii cuvântului latin, prin care a pus în poezie discursul iubirii de moşie: „Nu-i poet cum este dânsul, inimă romano-dacă” (idem). În „Dor de Eminescu”, Adrian Păunescu identifică în el eternitatea neamului: „Eminescu este chipul / Infinitului din noi”. Şi, aşa cum ştim, duhul lui este „Doina dorurilor noastre”:

Eminescu este Doina, şi vorbită, şi cântată,
Eminescu este Doina, când tăcere, când caval,
Eminescu este Doina ce nu moare niciodată,
Cât respiră-n ea voinţa geniului naţional.
(Pentru numele lui Eminescu)

În viziunea lui Adrian Păunescu, pe Eminescu îl revendică fiecare colţ de ţară, pentru că rădăcinile lui şi-au tras hrana din tot spaţiul ţării, „De la Nistru pân’la Tisa”.

Eminescu! zice Marea necum Neagră, cât Albastră,
Eminescu! zice piatra roditoare din Carpaţi,
Eminescu! zice Alba care este Mecca noastră,
Eminescu! zice Putna către Doină, către fraţi.

Eminescu! zice o Moldovă născătoare,
Eminescu! zice aprig o Muntenie de har,
Eminescu! zice sobru un Ardeal în Aşteptare...
Eminescu! zice Ţara, din hotar până-n hotar.
(idem)

Cu preţuirea care i se cuvine, Eminescu este aşezat în istorie unde este chemat în şirul voievozilor ca fiu contopit cu marile izbânzi ale neamului:

Eminescu! zice Mircea dinspre Cozia-mpăcată,
Eminescu! zice Ştefan dinspre multele-i cetăţi,
Eminescu! zice Horea de pe fiecare roată,
Eşti al nostru, ne eşti fiul, orişiunde te arăţi.

Nu se putea să nu înnoadă atracţia sa către adâncul istoriei ţării cu cea a lui Eminescu, înregimentat şi el, prin societatea Carpaţi, în lupta ardelenilor pentru unire, unde vine impulsionat de o „sfântă datorie”.

Ca pe-un fără de moarte ideal,
Ca pe-o supremă sfântă datorie,
Ştia pios, ce tot românul ştie,
Că trebuie să vină în Ardeal.
(Botezul în Ardeal)

Aducându-ne aminte că în Transilvania Eminescu a păşit în eternitatea poeziei, Adrian Păunescu dă glas unui presupus cuvânt al lui Iosif Vulcan:

Primiţi-l pe acest poet de geniu
Ce va vorbi acum definitiv
Şi voi, cu toţii, din acest motiv,
Ca el vă veţi rosti peste mileniu.

El scrie - aici pentru întâia oară,
Acesta ne e marele poet,
Prin el, cum veţi vedea, încet-încet
„Familia” se va preface-n ţară.
(Presupusul cuvânt al lui Iosif Vulcan)

Se ştie că implicarea lui Eminescu în lupta pentru Unire în Ardeal a neliniştit puterea imperială care a ordonat suprimarea lui, executată cu supuşenie de către confraţi prin mârşave acţiuni de chin, lăsând istoriei minciuna care a otrăvit atâtea generaţii. Se vede că a fost un dat pentru Eminescu ca Ardealul să-i dea viaţă ca poet şi tot dinspre Ardeal să pornească poteca sinuoasă a morţii.
Amândurora Alba-Iulia le păstrează amintirea, aşezându-le busturile în panteonul valorilor literare, Parcul „Eminescu”, ca purtători ai stindardului idealurilor româneşti. Astfel, „Mecca”, spre care Adrian Păunescu a alergat în fiecare zi de sărbătoare naţională, i-a transformat visul în realitate:

M-am visat intrând într-o cetate
Aşezată pe un os domnesc
Ale cărei mici segmente toate
La un singur pas greşit trosnesc.

Se vorbea acolo româneşte,
Dar ferit, sub bici imperial,
Neamul strâns în bicefalic cleşte
Mă chema la Alba, în Ardeal.
(Visul cu Alba)

Iar lui Eminescu ţara întreagă i-a prezentat onorul, legiferând ziua sa de naştere drept Ziua Naţională a Culturii Române. Acolo, la bustul lui, punem flori în cei doi 15 ai anului - în ianuarie, să ne încălzim sufletele, în iunie, să-i primim strălucirea.

Ne-ai pângărit destul ţara, ne-ai murdărit ce am avut mai de preţ: frăţietatea, vecinătatea, prietenia, demnitatea naţională. Ai venit ca o piază rea, cu alura contrabandistului bogat, preocupat să-şi racoleze consumatorii de droguri, să-i cumpere marfa adusă ilegal în ţară, implicându- ţi chiar şi mama în vânzarea de stupefiante (vezi Marius Oprea). Prezenţa la Preşedinţia ţării a fost marcată de circuri şi scamatorii, nu doar demne de râs, dar, mai ales, de revoltă, de acuzaţii grave, de trimitere în lumea puşcăriabililor. Pozând în salvatorul celor trei ziarişti „răpiţi”, erai de fapt autorul, declarându-te drept bun acţionar în mersul scoaterii ţării din criză. Eşti primul jefuitor care ai luat, fără milă, banii săracilor şi i-ai transferat spre cheltuirea nechibzuită a miniştrilor jalnicei guvernări pedeliste, rezervându-ţi vile de lux pentru huzurul de după dictatură - se dovedeşte că acesta a fost unicul scop pentru care ai aspirat la funcţia de „şef” al ţării. Nu ţi-a păsat niciodată de atâţia săraci - tineri şi bătrâni - lipsiţi de un acoperiş. Peste toate acestea, convenţia cu ungurii este demnă de acuzaţii de trădare, susţinerea exploatării aurului şi cuprului în defavoarea României şi dispariţia flotei te trimit în ştreang, sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale. Acum, când ungurii au ascultat ordinul de a nu se prezenta la vot, Laszlo Tokeş revendică autonomia drept răsplată pentru fidelitatea lor, aceasta însemnând sfâşierea României. Nu ne îndoim că n-ai face-o! Dar poate ajută divinitatea să te duci unde ţi-e locul.
Ne întrebăm contrariaţi cu ce a greşit poporul român de a îngăduit Dumnezeu să i se înfăţişeze drept conducător o fiinţă diabolică, intrată cu atâta ură la o conducere controversată, dezechilibrată, când cu ameninţări diavoleşti, când cu îngăduinţă machiavelică? Fiinţă a cărui privire de taur înfuriat te înspăimântă, a cărui hăhăit te irită, a cărui vorbă ameninţătoare te revoltă, al cărui ton mieros te scârbeşte. Iată laturile de caracter ale stăpânului de gheenă! Şi le-a arătat pe toate, dând pe dinafară tot veninul, toată stricăciunea, toată incultura de mahala, toată brutalitatea, toată neomenia. Dacă cineva îi găseşte o trăsătură de om normal acestui sinistru personaj, eu mă fac popă. Să nu interpretăm tertipurile de circar drept isteţime, să nu considerăm jongleriile de dirijare a supuşilor drept calităţi organizatorice, să nu interpretăm scenele de plâns drept sensibilitate, pentru că nu poate fi decât un plâns fals al celui care ne-a întors sufletele pe dos. Nu, nu suntem blestemaţi. Suntem prea blânzi, prea cuminţi, prea aşezaţi, prea răbdători. Dar tâlhăria aşa-zisului preşedinte a creat dezbinarea acestei ţări, încât ni se pare că nu mai trăim în România noastră, aureolată de o istorie bravă care, astăzi, este întinată de chipul acestui desfigurat, cu oameni doritori de bună înţelegere şi ospitalitate, a căror viaţă este înăcrită de intrusul străin de neam, prea beat de funcţie ca să judece cât de puţin asupra situaţiei în care se află şi în care ne-a adus. Oamenii ţării au ajuns, ca în anii treizeci ai secolului trecut, să ia drumul străinătăţii, trimişi de inconştienţa unui preşedinte distorsionat la minte, care, dacă ar avea judecată limpede, i-ar aduna din lume, nu i-ar trimite. Cei plecaţi au ajuns să doarmă în barăci, ca vitele în grajduri, să fie slugi în umilinţă la senilii Europei, să muncească într-o continuă înşelătorie pe şantierele afaceriştilor profitori. Cei din ţară, în disperare, agăţaţi de o speranţă, se târăsc în genunchi în jurul bisericilor, dorm în frigul toamnei şi în căldura verii pe iarba mănăstirilor, se îmbrâncesc cu rostiri de vorbe grele adresate unii altora, toate acestea cu gând că le-o da Dumnezeu mai bine.
România este raiul pe pământ, cu munţi aşezaţi pe aur, pe gaze şi petrol, cu şesuri fertile, capabile să hrănească întreaga Europă, cu dealuri îmbrăcate în păduri care împodobesc cu mobilă de calitate casele europenilor şi nu numai. Ne cerem dreptul la linişte. Să împărţim între noi bunurile ţării, să ne bucurăm împreună de frumosul vieţii, să alergăm cu generozitate unul în ajutorul celuilalt, să nu ne mai huiduim în pieţele Unirii, să ne mândrim cu valorile trecutului şi să le preţuim pe cele ale prezentului.
Aici e raiul nostru. Aici sunt cimitire cu păduri de cruci ale eroilor care au creat paradisul libertăţii şi frăţietăţii, aici sunt domurile la care ne închinăm, aici sunt oameni luminaţi care ţin sus stindardul istoriei, culturii şi frumuseţii spiritului românesc.
Teme-te de cei sfinţi, că aici este ţara lui Dumnezeu!

Într-un cunoscut săptămânal, ce se bucură de o bună apreciere din partea cititorilor, la o margine de pagină, cineva îşi exprimă entuziasmul pentru „lecţia magistrală de pragmatism” pe care ungurii din România ne-au oferit-o cu ocazia recentului Referendum pentru demiterea preşedintelui.
Nu-mi prea pot da seama cam ce înţelege insul prin această „magistrală lecţie de pragmatism” pe care ne-au servit-o ungurii, dar ceea ce ştiu sigur e că el îşi dă cu părerea asupra unor stări de lucruri din România de care habar nu are. Astfel ajunge la concluzii absolut false despre comportamentul electoratului maghiar din România, care, dacă ne-am lua după cele scrise, ar avea o înaltă conştiinţă etnică şi este atât de deştept încât poate să-şi urmărească singur interesele, fără să ţină seama de părerile unora sau altora dintre politicieni.
Cu alte cuvinte, ungurii noştri sunt atât de mintoşi încât nu mai au nevoie nici de popa Tokes, nici de Frunda Gyorgy, nici de Marko Bela, nici de toţi ceilalţi lideri, cu atât mai puţin de poveţele celor de la Budapesta, în frunte cu Orban Viktor! „Cu sau fără cunoştinţa liderilor UDMR, cu sau fără influenţa declaraţiilor lui Viktor Orban, electoratul maghiar a demonstrat că îşi calculează bine interesul şi nu poate fi luat „la vrac” în calculele de preamărire a unora sau altora dintre liderii de la Bucureşti. A demonstrat, încă o dată, că ştie să-şi pună interesul comunitar deasupra simpatiilor de moment.” Evident este vorba, cred, de liderii celor ce nu pot fi luaţi „la vrac”, fiindcă şi ei tot la Bucureşti îşi târăsc cu greu existenţa, de pe o zi pe alta, ca nişte „cetăţeni de rangul doi” ce sunt.
Iar „interesul comunitar” pe care îl au ungurii noştri, după cum ne spune semnatarul respectivului articol, este acela „de a dovedi că fără ei nu se poate guverna România, că fără ei, iată, nu ies calculele”! Extraordinar! Deci, România nu poate fi guvernată fără unguri! Aşa o fi, dacă aşa zice insul. El se bazează, desigur, pe istoria ultimilor două decenii, de-a lungul cărora ungurii - prin reprezentanţii lor, prin udemerişti - s-au aflat aproape permanent la guvernarea ţării! De aceea, cred, au şi obosit de atâtea eforturi depuse pentru binele şi propăşirea României. Să-i lăsăm deci, cum spunea Ponta, să se mai odihnească.
Iar noi să revenim la „lecţia magistrală de pragmatism” pe care ne-au servit-o, nelăsându- se influenţaţi, cu ocazia Referendumului, de cei ce doreau să-i ia „la vrac”. Aş vrea să-i spun însă insului că se înşeală amarnic. Aş vrea să-l fac să înţeleagă că ungurii noştri nu acţionează altfel decât luaţi „la vrac” de către „politicienii ce li s-au urcat azi în spate”. Adică, mai pe româneşte, „la grămadă”, în turmă! Aşa au apărut ei în Europa, aşa au rămas şi aşa acţionează! Cum li se comandă. Iar comanda nu este ascultată doar din gura politicienilor, ci, de regulă, ea se transmite prin intermediul celor două „biserici istorice”: catolică şi reformată. Adică se transmite prin gura preoţilor, în biserică, după slujbele ce se fac, cu regularitate, zilnic, dimineaţa şi seara. Şi cum să nu asculte credincioşii de glasul preotului?! Cum să nu asculte ei de vorbele, pline de otravă, ale lui Tokes Laszlo, îndreptate împotriva românilor?!
Pe de altă parte, povestea cu neputinţa guvernării ţării decât cu ajutorul ungurilor, că „fără ei nu ies calculele”, este nu numai o mare prostie, ci şi o miopie politică de-a dreptul periculoasă. Este ceva ce se aseamănă cu o altă uriaşă neghiobie ieşită din gura unuia care umple, seară de seară, ecranul unui post tv. Anume că românii ar muri de foame dacă nu ar fi importurile masive de tot ceea ce are nevoie omul să trăiască. Fără importuri, România nu este în stare să-şi hrănească cetăţenii! Sigur, aşa este şi aşa va fi câtă vreme milioanele de hectare de teren productiv rămân, an de an, nelucrate! În realitate însă, pământul ţării poate hrăni aproape o sută de milioane de oameni, nu douăzeci, câţi suntem, dacă suntem.
Iar dacă în cei 20 de ani trecuţi de la „revoluţie” ungurii s-au aflat mereu la guvernarea ţării, asta nu s-a datorat faptului că „fără ei nu ies calculele”, ci prostiei de care au dat dovadă politicienii români, intereselor meschine, înguste, partinice, puse mereu mai presus de interesele naţionale, intoleranţei duse până la limitele absurdului dintre partidele politice, ajungându-se la situaţia incredibilă când membrii acestora pun mai presus calitatea lor de membri de partid decât apartenenţa la poporul român! Am putea chiar afirma, fără nicio exagerare, că ultimele guverne, pe mâna cărora a ajuns ţara, pot fi acuzate de trădare a intereselor naţionale. Fiindcă aşa poate fi socotită aducerea la guvernarea României a UDMR, o adevărată „coloană a cincia” a iredentismului şi revizionismului budapestan. Această organizaţie şovină nu urmăreşte nimic altceva decât „destabilizarea Statului Român, luptând împotriva sintagmei ,,stat naţional unitar”, dorind dezmembrarea lui”. Aşa a ajuns România un fel de oaie neagră a Europei, aşa a devenit ea un fel de sat fără câini, prin care se plimbă fiecare pe unde vrea şi vorbeşte ce doreşte, fără să-i fie teamă că i s-ar putea întâmpla ceva.
Tocmai de aceea comportamentul civic şi politic al liderilor maghiari a depăşit cu mult limita bunului simţ, devenind de-a dreptul obraznic, neruşinat, impertinent. De aceea Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului ungar, îşi permite să catalogheze Guvernul român ca fiind „agresiv şi barbar”; de aceea răspopitul Tokes Laszlo poate să strige, în gura mare, că „Ponta neagă cu aroganţă neruşinată existenţa pământului secuiesc”, iar „xenofobul Crin Antonescu obstrucţionează învăţământul în limba maghiară”; numai aşa presa de limbă maghiară din ţară poate să scrie orice, afirmând că „România este singura ţară creată de Trianon, cârpită, care a rămas până astăzi cu graniţele de după primul război mondial”, sau afirmând că ,,trăim în acea Românie care până în ziua de azi persecută cu violenţă sute de mii de maghiari, care i-au fost alipiţi”!
Cât priveşte acea luare „în vrac” de care vorbeşte autorul articolului la care m-am referit şi „lecţia magistrală de pragmatism” pe care ne-a oferit-o electoratul maghiar, datorită înaltei sale conştiinţe, voi aminti doar că atât Orban Viktor, cât şi Tokes Laszlo s-au adresat ungurilor din România, îndemnându- i la absenteism, atrăgându-le atenţia că „preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a ajuns cel mai apropiat de maghiarii din Transilvania”. Aşa că de data aceasta, ungurii din România, punându-şi „interesul comunitar deasupra simpatiilor de moment”, au stat, „în vrac”, acasă, aşa cum altădată, tot datorită aceluiaşi interes, s-au prezentat tot „în vrac” în faţa urnelor, fiind cei mai harnici şi mai disciplinaţi dintre alegători.

În urmă cu 12 ani, prin 2000, tot la un început de august, în două numere consecutive ale ziarului „Adevărul Harghitei” (nr. 2746/2747 din 10/11 august), publicam reportajul cu titlul de mai sus, reluat apoi şi în volumul „Inima Timpului”, apărut în 2010.
Aflându-mă la Bilbor în aceste zile de început de august, am simţit nevoia de a relua cele scrise cu 12 ani în urmă şi de a le completa cu unele constatări noi. Scriam atunci despre înfăţişarea satului pe la mijlocul secolului XIX „cu câteva gospodării aciuate prin cele ochiuri de pădure”. Aşa l-au cunoscut bătrânii din vremea copilăriei lui pe Octavian C. Tăslăuanu. Scriam atunci şi despre înfăţişarea satului, aşa cum era la mijlocul secolului XX, când l-am cunoscut eu, trimis aici ca tânăr dascăl „neascultător” şi „recalcitrant” în faţa mai marilor zilelor de atunci: o aşezare specifică de munte, cu casele mici, din lemn, acoperite cu şindrilă, răspândite pe culmile şi văile depresiunii intramontane străjuită de cele trei masive muntoase ale Călimanilor, Bistriţei şi Giurgeului. Scriam, în 2000, şi despre înfăţişarea Bilborului acum, la început de secol XXI: o frumoasă localitate montană, în care peste 70 la sută sunt case noi, moderne, cu etaj, dispunând de toate facilităţile unei vieţi civilizate.
Încheiam reportajul de atunci cu câteva concluzii optimiste: „Bilborul are toate şansele de a se transforma într-o importantă localitate în care agro-turismul montan va găsi resurse şi posibilităţi nelimitate de dezvoltare, iar vechile tradiţii şi obiceiuri folclorice vor putea fi valorificate”.
Simt acum nevoia, aşa cum am amintit deja, de a reveni la cele scrise în urmă cu 12 ani şi de a completa unele idei şi concluzii noi, nu chiar atât de optimiste ca acelea de atunci. Vreau să spun că mi-am cam pierdut optimismul pe parcursul celor 12 ani trecuţi.
Astfel, dacă Bilborul veacului XIX era format doar din „câteva gospodării aciuate prin cele ochiuri de pădure”, Bilborul începutului de veac XXI are aproape 1.000 de gospodării şi aproape 3.000 de locuitori! Constatare ce, evident, trebuie să bucure pe oricine. Eu, însă, nu mă pot bucura deplin când constat că pădurile munţilor din jur s-au redus în mod îngrijorător, că munţii ce înconjoară satul au rămas golaşi, fără podoabele lor de veacuri. Ele asigurau nu numai un important mijloc de asigurare a traiului de toate zilele pentru o bună parte a locuitorilor, printr-o exploatare raţională şi echilibrată, când din fiecare gospodărie cel puţin un membru al familiei lucra la pădure, ci şi un echilibru important al naturii, ocrotind pământul, oamenii şi animalele de vremuri grele, de furtuni, de inundaţii, de secetă etc.. Acum se taie într-o veselie nebună. Parcă am fi ultimii pământeni, iar după noi, vorba ceea, potopul! Totul se taie, se vinde, se fură, ca-n codru! Cei ce nu fură, îşi taie pădurea de frica hoţilor, că rămân fără ea.
Dacă scriam în 2000 despre posibilităţile nelimitate ale unui turism agro-montan, convins că în scurtă vreme acestea vor deveni realităţi, constat acum că totul a rămas doar la nivel de... posibilităţi. Pentru ca acestea să devină realităţi e nevoie, înainte de toate, de căi de acces, de drumuri, de căi rutiere moderne. În această privinţă nu s-a făcut aproape nimic. DJ 174/A (Podul Crengii - Bilbor) a început să fie modernizat în urmă cu vreo zece ani. S-au modernizat vreo doi km, apoi încă un km şi încă unul şi gata, aşa a rămas! De ani buni nu s-a mai întins nici măcar un metru de asfalt. Ba nu, trebuie să spun adevărul, anume că a început să se întindă în această vară, spre a se mai cârpi, cât de cât, găurile apărute în vechiul asfalt, turnat cu un deceniu în urmă!
Scriind despre starea jalnică a drumului 174/A, mi-am amintit că prin 2008, dacă nu mă înşel, Borboly Csaba, „stimatul” nostru preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, a participat la tradiţionala manifestare „Bilborul în sărbătoare”, prilejuită de hramul Bisericii „Sfinţii Petru şi Pavel” (29 iunie). Atunci, a avut neobrăzarea să iasă în faţa celor câteva sute de cetăţeni şi să afirme că în cursul acelui an DJ 174/A va fi în întregime modernizat! S-a întins asfalt, în vara acelui an, pe vreo 500 de metri! Atât! După vreo doi ani, prin 2010, în Pasul Iuteş-Vămanu din Munţii Bistriţei, pe teritoriul comunei Bilbor, a avut loc o întâlnire „istorică” între cei doi amici politici din acea vreme - preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba -, menită să pună bază unei înţelegeri pentru asigurarea celei mai scurte legături rutiere între Ardealul de nord-est şi Bucovina, prin modernizarea DJ 174/A. După câtva timp, într-un articol, întrebam dacă întâlnirea respectivă a fost una de lucru sau doar „o chermeză politică cu iz electoral”.
Din păcate, aşa a rămas: o chermeză politică cu iz electoral, în care Borboly Csaba nu a uitat să-i amintească interlocutorului său de „ţinutul secuiesc autonom”, uitând că se afla pe teritoriul comunei Bilbor, locuit de aproape 3.000 de români, pe care nimeni nu i-a întrebat vreodată dacă vor sau nu să trăiască într-un astfel de ţinut. M-am convins, încă o dată, că tot ce spune Borboly Csaba despre „întărirea colaborării cu zona de nord a judeţului”, adică zona Topliţei, este o minciună grosolană şi o fanfaronadă lipsită de conţinut. Şi m-am mai convins încă de un lucru: dacă Bilborul ar fi locuit de 3.000 de „secui-maghiari”, DJ 174/A ar fi demult modernizat!

Într-o veselie devenită obişnuinţă, aproape cotidiană, publicaţiile de limbă maghiară din România se întrec în a ne ponegri în fel şi chip, fără nicio reţinere, fără pic de ruşine, de mai bine de două decenii, fără ca nimeni să mişte vreun deget, spre a le atrage măcar atenţia că ceea ce fac depăşeşte orice limită a bunului simţ, ca să nu mai vorbesc de legile ţării.
O fac bazându-se, probabil, pe „dreptul la liberă exprimare a gândurilor, a opiniilor (…) prin viu grai, prin scris, prin imagini” (Art. 30 (1) din Constituţia României). Aceleaşi prevederi le au în vedere, cred, şi cei ce au obligaţia de a aplica legea. E mai simplu şi mai comod aşa. Numai că dumnealor nu ar trebui să uite - mai ales să nu se facă a uita! - că acelaşi Art. 30 (7) precizează că „sunt interzise prin lege defăimarea ţării şi a naţiunii (…) incitarea la discriminare, la separatism teritorial”. Cu atât mai mult cele de mai sus trebuie să fie respectate de către mijloacele de informare în masă, cu cât Art. 31 (4) prevede în mod expres: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure infirmarea corectă a opiniei publice”. Dar ce fel de „informare corectă” a opiniei publice asigură, de exemplu, publicaţia „Szekely hirmondo”, nr. 53 din 2012, care se întreabă, maliţios: „În ce Românie trăim?”. Şi nu are nicio reţinere de a răspunde printr- o minciună neruşinată: „Trăim în acea Românie care până în ziua de azi persecută cu violenţă sute de mii de maghiari care i-au fost alipiţi”. Oare nu ar fi cazul ca autorul respectivului articol, Csergo Zoltan, să răspundă pentru această afirmaţie mincinoasă şi calomnioasă, în conformitate cu prevederile Art. 31(4)?!
Nu cumva să se creadă că publicaţia de mai sus este singura în ale cărei pagini apar astfel de mizerii la adresa ţării ai cărei cetăţeni sunt şi autorii unor astfel de articole. După cum nici Csergo Zoltan nu este singurul ziarist de etnie maghiară care ne împroaşcă cu noroiul minciunii şi al calomniei. Publicaţii (cotidiene, săptămânale, lunare, trimestriale) precum: „Haromszek”, „Szekely ujsag”, „Csiki ujsag”, „Szekely Nep”, „Udvarhelyi Hirado”, „Tortenelmi magazin” etc. se întrec în a ne batjocori, fără nicio reţinere, fiind pline de invective ca: „năvălirea valahilor”, „opincile pline de sânge ale valahilor”, „colonizările româneşti în oraşe cu populaţie preponderent maghiară”, „lanţul statului majoritar”, „politica de deznaţionalizare dusă de statul român în Secuime”, „comunismul venit peste capul nostru ca o consecinţă nefastă a statului unitar şi naţional”, „în Ardeal, ungurii sunt loviţi, bătuţi numai pentru naţionalitatea lor”, „România este singura ţară creată de Trianon, cârpită, care îşi mai păstrează graniţele de după primul război mondial”, „suntem sugrumaţi de 86 de ani, uneori mai puternic, alteori mai încet, însă fără întrerupere”, „aici pe Pământul Secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi, să avem atâta curaj încât să-i cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară” etc. etc..
Toate aceste invective și răutăți s-au născut și se vor naște și în viitor din convingerea - pe care politicienii din Budapesta au cultivat-o cu grijă în mintea generațiilor de unguri - „dreptului istoric al Ungariei asupra Transilvaniei”. Motiv pentru care, după Marea Unire din 1918, prin care, în mod firesc, Transilvania, dintotdeauna românească, a revenit la sânul mamei sale, România, noi, românii, am rămas pentru unguri niște „invadatori cu opincile valahe pline de sânge”! Noi și nu ei, ungurii, am invadat pământul Transilvaniei, „pe care maghiarii îl consideră drept proprietatea lor, pentru că strămoșii l-au luat în stăpânire, fiind de veci nelocuit”.
Poate nu aș fi scris articolul de față dacă nu aș fi citit, nu demult, într-una din publicațiile mai sus amintite, o altă inepție. Autorul, Bencze Mihaly, scrie despre Universitatea maghiară „Franz Josif” din Cluj-Napoca, nevoită să-și mute sediul la Budapesta „în 1919, după invadarea Transilvaniei de către români”! Cine sunt, deci, invadatorii pământului transilvănean? Cât de ușor se poate face răstălmăcirea istoriei unui întreg popor! Să ne mai mirăm oare? Nu cred, din moment ce minciuna a fost și este ridicată la rangul de politică de stat la Budapesta. Știa acest lucru foarte bine și Mihai Eminescu, care scria, în 1870: „Acești oprimatori ai Transilvaniei sunt oameni care mistifică unde nu pot contesta și mint unde nu pot combate”!
Au ajuns astfel să-l combată până și pe Anonymus, cel ce poate fi socotit drept părintele istoriei poporului maghiar. Nu este adevărat ceea ce scrie el despre ocuparea prin forță a Transilvaniei de către unguri, fiindcă, la pătrunderea lor aici, acest pământ era „de veci nelocuit”! Așadar, nu este adevărat că „în spațiul carpato- dunărean” a existat o comunitate permanentă românească, cum scrie Anonymus, și nici vorbă ca ungurii, la venirea lor dinspre est, „să fi dat în Transilvania de valahi”! De existența unor voivodate româno-slave, precum cel condus de Menumorut, nici pomeneală! Fiindcă dacă ar recunoaște cele scrise de Anonymus, ar trebui să fie de acord că ei, ungurii, au fost invadatorii Transilvaniei, nicidecum românii. „Spuneți lui Arpad, ducele Ungariei, domnul vostru - spune Menumorut - că teritoriul ce l-a cerut bunei voințe a noastre nu îl voi ceda niciodată, câtă vreme voi fi în viață. (…) Nici din dragoste, nici din frică nu-i cedăm pământ nici cât un deget!” Așa scrie Anonymus.
De unde atunci acel „drept istoric al Ungariei asupra Transilvaniei”? Cu atât mai mult cu cât Transilvania n-a fost niciodată cucerită de unguri, cu adevărat, fiindcă niciodată nu a aparținut Ungariei. Așa scrie istoricul ungur Szilagyi Sandor, într-o lucrare apărută la Budapesta, în 1886: „Transilvania, despărțită prin hotare naturale de Ungaria, nu a fost niciodată contopită cu aceasta”. Niciodată, deci, Transilvania „nu a fost contopită cu Ungaria”, fiindcă dintotdeauna ea a fost românească! Simon de Keza, născut la Oradea, în a sa „Cronicom Hungaricum”, scrisă între 1282 și 1290, scrie că „ungurii, venind dinspre răsărit, ca un popor de păstori nomazi, au trebuit să lupte cu românii (volohii) și cu slavii, pe care i-au gonit de pe aceste meleaguri”. De atunci acest ținut se cheamă „Țara Ungurească”. Mai mult, toți marii istorici ai lumii, specialiști în antichitatea greco-romană, precum Mommsen, Jung, Homo, Patsh, Altheim etc., au susținut, cu argumente științifice, formarea poporului român pe teritoriul străbun al Daciei daco-romane.
Cine sunt, deci, adevărații invadatori ai Transilvaniei? Ne-o spune răspicat istoricul Ioan Lupaș: „Către sfârșitul secolului IX (896) s-a ivit la hotarele pământului românesc încă un popor turanic: ungurii, care erau împărțiți în șapte seminții, cu șapte căpetenii deosebite. Conducătorul lor, Arpad, a reușit să pună toate semințiile sub ascultarea sa. (…) Bieții noștri străbuni, buni cum au fost românii de când sunt ei pe lume, i-au îngăduit pe unguri să stea alături de ei, dar cu bunătatea lor au pățit întocmai ca sobolul care a găzduit pe arici. Căci precum ariciul s-a obrăznicit și a început să-l înțepe pe cel care-l ajutase la nevoie, tot așa și neamul unguresc și-a arătat colții! Și după cum ariciul a stăpânit în casa sobolului, tot așa și neamul cel sălbatic al ungurilor a ajuns să stăpânească multă vreme plaiurile românești cele mândre, prin care trăiau odată dacii cei războinici”.
Ne-o spune, la fel de răspicat, și Milton G. Lehrer, în „Le probleme transylvain vu par americain”, având ca subtitlu „Transylanie terre roumaine”: „Parcurgând Transilvania îți amintești cu zâmbetul pe buze de toate fantasmagoriile și elucubrațiile fanteziilor șovine și nu te poți împiedica de a te adresa defăimătorilor unei realități incontestabile cu vorbele: discutați cât vreți voi, Domnilor, dar cine oare a creat aspectul eminamente românesc al acestui pământ, cine altul decât poporul românesc?”.
Apropo, domnule Bencz, chiar cine l-o fi creat, dacă nu poporul românesc?

28 iulie

• Ipocrizia, întruchipată de Viktor Orban. Agerpres transmite: „Eu nu pot să intervin şi nu pot să fac reclamă. (...) Eu vreau să invit maghiarii să simtă greutatea istorică a momentului. (...) E posibil ca soarta României să se hotărască pentru următoarele câteva decenii. (...) Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune - spre exemplu să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine este o posibilitate, iar la alegerile parlamentare să ia decizii cu care să poată proteja acel fundament, care există în starea lui firavă şi care a fost făurit şi de maghiarii din România”. Motanul Viktoraş îndeamnă românii la sinucidere şi pe unguri la răbdare, pentru ca să-şi îndeplinească scopul sfârtecării României! Aşteptăm răspunsul cetăţenilor României.

29 iulie

• Duminica a VIII-a după Rusalii! La sfârşitul Sfintei Liturghii, preoţii ne aduc aminte despre înmulţirea pâinilor şi a peştilor şi ne spun toate învăţăturile de care trebuie să ţinem cont în viaţa pământească.
• Referendum. Cetăţenii României, după ce au fost la biserică, au mers la vot. Electorii voteză pentru a fi sau a nu fi, hamletul nostru, Băsescu la conducerea României.

30 iulie

• Agerpres ne spune că liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, afirmă următoarele: „Eu aştept să normalizăm relaţiile româno- maghiare, să fie preşedintele Traian Băsescu un jucător în acest caz, să fie motorul normalizării. Normalizare nu înseamnă ca noi să uităm toate scopurile strategice ale comunităţii maghiare, ci să purtăm un dialog eficient despre acele probleme care ne dor şi să găsim soluţii împreună. Preşedintele Băsescu poate fi un important purtător de mesaj în acest sens şi poate contribui la această normalizare prin luarea unor poziţii foarte ferme. (...) Partidul domnului Băsescu nu are majoritate politică, dar cu toate acestea el poate să ne dea un sprijin prin a pune aceste subiecte pe ordinea de zi a discursului politic şi public. (...) Preşedintele ar putea să amplifice cererile noastre şi să genereze un dialog care poate fi şi fructuos”. Din punctul meu de vedere, neprezentarea la vot înseamnă că nu exişti ca persoană. Cât despre trădarea României de către Băsescu, eu nu mai am niciun dubiu! Sfătuiesc minoritatea ungară din România să nu se prezinte la ipoteticul vot pentru autonomia judeţelor Covasna şi Harghita, aşa, ca să câştige strategic drepturile, inacceptabile în lume, pe care le cer.
• Agerpres ne anunţă că: „Eurodeputatul Tokes Laszlo, preşedintele CNMT, a declarat luni, la Oradea, că maghiarii din România, prin absenţa lor de la referendum, şi-au exprimat, indirect, un NU hotărât actualei guvernări şi că «România prezidată de Traian Băsescu trebuie să dea ascultare revendicărilor maghiare»”. Acum înţelegem de ce scorul, dat de sondaje, români- Băsescu e cam 7-1. Deci românii îl demit pe filo-ungurul Băsescu. Normalitatea reintră în ţară! Sperăm ca sondajele să se confirme.

31 iulie

• Cotidianul.ro informează poporul despre ce spune postul de radio „Vocea Rusiei”. Iată: „... premierul Viktor Orban s-a afişat personal la lucrările Universităţii de Vară de la Băile-Tuşnad pentru a-i îndemna pe maghiari să boicoteze referendumul de duminică poate fi considerat drept o confirmare indirectă a existenţei unui acord între Traian Băsescu şi premierul Ungariei în privinţa autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Atât preşedintele suspendat al României, cât şi premierul maghiar fac parte din Partidul Popular European, ceea ce înseamnă că Viktor Orban are la cine apela pentru a-l forţa pe Traian Băsescu să se ţină de cuvânt”. Nu mai este nimic de adăugat. Totul e în clar! Băsescu, ruşii, ungurii, tot un drac. De noi numai Dumnezeu are grijă. Mulţumim Doamne şi ajută-ne!
• Vasile Dâncu - un sociolog ciudat, credem noi. Iată ce ne dezvăluie Cotidianul.ro: „Chiar votul împotriva lui Traian Băsescu de la acest referendum arată că Transilvania a depăşit faza de „portocaliu”. De unde vine acest refuz al ardelenilor de a accepta proiectul politic care câştiga majoritatea în Bucureşti, Moldova, Muntenia sau Dobrogea nu este însă nicio enigmă. Factorul cel mai important este tratamentul Bucureştiului (corect, Bucureştilor - n.r.) faţă de aceste zone ale ţării. M-am săturat să spun că Transilvania şi Banatul sunt zone care ar merita o atenţie specială din partea partidelor şi politicienilor de la Bucureşti. Nu au nevoie de privilegii, au nevoie de programe politice şi chiar de programe de dezvoltare diferite, adaptate oamenilor de aici, culturii comunitare diferite. La un moment dat, împreună cu Ioan Rus şi Vasile Puşcaş, reuşisem să-i convingem pe colegii din PSD că este nevoie de un program politic pentru Transilvania şi Banat, dar Mircea Geoană a fost furat repede de peisajul dâmboviţean şi nu a mai acceptat proiectul. Nu ajunge ca politicienii să organizeze mitinguri electorale sau vizite de lucru, trebuie şi altceva”. Domnule sociolog Dâncu, de când românii nu mai sunt unitari? De când trebuie diferenţiate comunităţile de români între ele prin politici publice? Este o asemănare izbitoare între afirmaţiile dumneavoastră şi cele ale udemeriştilor care doresc programe politice doar pentru ei, cum ar fi programul politic de acordare a autonomiei, pentru că românii şi ungurii din judeţele Covasna şi Harghita au o altă cultură comunitară decât cea românească. Domnule sociolog, ori sunteţi antiromân ori bateţi câmpurile sociologiei pentru alţii. Nu ar fi mai cinstit să spuneţi că sunteţi pentru autonomia minorităţii ungureşti, decât să poluaţi spaţiul public cu astfel de inepţii? V-am respecta mai mult dacă aţi spune adevărul, indiferent dacă ne convine sau nu. Codoşii îi dezavuăm!

1 august

• Prezenţa la vot la referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, organizat pe 29 iulie, a fost de 46,24%, potrivit rezultatelor finale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central (BEC). Dintre cei care s-au prezentat la urne, 87,52% s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui, iar 11,15% împotrivă. Astfel, conform BEC, din 8.459.053 de alegători care au participat la referendum, 7.403.836 s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui, iar 943.375 împotrivă. Totodată, 111.842 voturi au fost nule, adică 1,32%.

2 august

• Agerpres: „Horia-Roman Patapievici a demisionat din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, împreună cu cei doi vicepreşedinţi, Tania Radu şi Mircea Mihăieş, invocând schimbarea misiunii Institutului şi a subordonării politice faţă de Senat”. Este cel mai preţios gest făcut de aceşti indivizi pentru neamul românesc.

3 august

• Aflăm că Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a declarat că UDMR a boicotat referendumul prin apeluri la neparticipare transmise de către preoţii maghiari. E bine să se audă şi în ţară ceea ce ştim şi noi pe aici, prin Harghita, Covasna, Mureş.

4 august

• Echipa naţională de sabie a României a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice ce se desfăşoară la Londra.

5 august

• Creştinii merg la Sfânta Liturghie. Predica se referă la umblarea pe mare şi potolirea furtunii. De asemenea, se face şi pomenirea Sfântului român Ioan Iacob Hozevitul. Acesta şi-a petrecut în rugăciuni ultimii ani din viaţa pământească la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. La 20 de ani de la ridicarea sa la cele veşnice, trupul său a fost găsit intact, neputrezit. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în şedinţa sa din 20 iunie 1992.

6 august

• Mare sărbătoare! Schimbarea la Faţă a Domnului. La Sita- Buzăului, în judeţul Covasna, Mitropolitul Ardealului IPS Laurenţiu, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Paisie Lugojanul, şi chiriarhul locului, IPS Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, au sfinţit Biserica Mănăstirii „Schimbarea la Faţă”. Construirea sfântului locaş a început în anul 1997 de către actualul protopop al Buzaielor, părintele Florin Tohănean, pe un loc donat de familia Muscalu.
• Citim pe site-ul Cotidianul. ro următoarele: „Indiferent ce formă politică va avea Transnistria, prezenţa trupelor ruse este esenţială pentru garantarea intereselor Federaţiei Ruse în zonă. Moscova deocamdată nu a oferit niciun indiciu că-şi va schimba poziţia cu privire la prezenţa sa militară în zonă (Stratfor)”. Asta e, ruşii ne iubesc tare. Să vedem la lucru diplomaţia românească!
• Remaniere guvernamentală. Deputatul de Harghita, Mircea Duşa, este numit ministru al Administraţiei şi Internelor. Sperăm să pună ordine şi în administrarea, de către Statul Român, a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, să-i restabilească autoritatea asupra acestui teritoriu.

7 august

• Mediafax: „Primarul Braşovului s-a arătat iritat de faptul că, deşi există probleme „mult mai serioase” de care ar trebui să se ocupe autorităţile, precum seceta care afectează culturile agricole sau colectarea veniturilor la bugetul statului, „lumea” se ocupă de „chestiuni neserioase””. Putem citi, deci, că referendumul şi eliminarea haosului creat de pedelişti în ţară nu ar fi o treabă serioasă. Se pare că doar puşculiţa dumnealui e o treabă serioasă.
• O ştire extraordinară! Comitetul Director interimar al TVR a fost informat că instituţia publică a plătit obligaţiile aferente lunii iunie, în sumă de 10.042.266 de lei, către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale. Deci se poate să fii şi corect. Oricum, mie mi-e ruşine când citesc astfel de ştiri.

8 august

• Citim într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe despre „conservele” udemeriste din minister. Cităm: „Comisarul României la EXPO 2012 Yeosu, Ferdinand Nagy, a participat luni, 6 august 2012, la o masă rotundă organizată de autorităţile locale coreene din Jeollanam-do, provincia de care aparţine oraşul Yeosu (...) Zilele Culturii Româneşti la EXPO 2012. În perioada 8-12 august, vor avea loc spectacole ale ansamblului Harghita, care păstrează, cultivă şi promovează bogatele tradiţii ale muzicii şi dansului popular transilvănean”. Deci în Republica Coreea merge fostul prim-secretar al Comitetului Judeţean Covasna al PCR, împreună cu ansamblul Harghita care promovează dansul popular transilvănean! Oare cât de naivi să fim să credem că se face promovarea României din moment ce inclusiv comunicatul nu pomeneşte de dansul popular românesc, care, desigur, are foarte multe forme de manifestare. Domnule ministru Titus Corlăţean, poate vă faceţi timp să elucidaţi aceste aspecte neclare, care ne duc cu gândul că sunt şi antiromâneşti. Puţină curăţenie n-ar strica!

9 august

• Aflăm că o hotărâre a Guvernului prevede că se pot angaja 2.766 de persoane în sistemul sanitar, începând cu 1 ianuarie 2013. „Este un pas foarte important pe care îl facem pentru profesioniştii din sistemul sanitar. Măsura vine în sprijinul unităţilor publice din sistemul sanitar care se confruntă cu un important deficit de personal, atât personal de specialitate medico-sanitar, personal auxiliar sanitar, absolut necesare pentru efectuarea actului medical.” Cuvintele aparţin ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi (Agerpres). După dezastrul lăsat de Băsescu şi pedelisto- udemerişti, actualul Guvern începe să repare. Domnule Cseke, oare cum poţi să dormi liniştit?
• Deunăzi, a apărut în public un manifest cu titlul: „Noul strigăt pentru ungurimea din Baia-Mare!”. Azi aflăm de pe site-ul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării că instituţia s-a autosesizat. Probabil că Ciaba Ferenţ Astaloş, conducătorul instituţiei, vrea să pună „batista pe ţambal”. Credem că o să ne trezim cu o hotărâre care îi va salva pe extremiştii unguri, doar de aia e plătit, de Statul Român, Astaloş.

10 august

• Aflăm de cum ne duc de nas udemeriştii şi iredentiştii unguri. Pe internet sunt postate nişte filme. În filmele respective apar persoane îmbrăcate în uniforme militare, care se antrenează cu arme de foc într-un poligon, iar traducerea mesajului postat în limba maghiară este: „Noi suntem Miliţia Secuiască-Maghiară, cei chemaţi pentru eliberarea Ardealului de sub ocupaţia română. Dacă vrei să te alături, caută-ne la tabăra EMI, din Borzont. Filmul arată cât suntem de hotărâţi în acţiunile noastre”. De asemenea, este trecut numărul de telefon al unei persoane de contact. Pentru Agerpres, Csaba Borboly, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, declară: „Nu sunt de acord cu astfel de activităţi şi trebuie să-i convingem pe acei tineri care participă că nu aşa se construieşte o societate paşnică şi tolerantă, bazată pe solidaritate”. Întrebăm, nu dăm cu parul: cum îi convingi, Csaba baci, finanţându-i?

11 august

• Agerpres ne înştiinţează despre o firavă reacţie a ministrului Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, cu privire la o acţiune iredentist- şovină a ungurilor pe teritoriul României: „Mi se pare normal să organizezi o tabără pentru tineri (cum e cea de la Borzont - n.r.), dar nu mi se pare normal ca într-o asemenea tabără, şi care trebuie să fie un mijloc pentru a-ţi petrece timpul şi de a ieşi din cotidian, să participe oficiali care să vorbească de autonomie, să vorbească de revendicări ale Tratatului de la Trianon, să vorbească despre idealuri ale unei autonomii în mijlocul Ardealului şi în mijlocul ţării”. Vorbe, domnule ministru, vorbe. Poporul vrea fapte! De ce, sau de cine, vă e frică să interziceţi astfel de manifestări?!

12 august

• În această binecuvântată Duminică, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a coliturghisit în Biserica Înălţarea Domnului din Târgu- Mureş, binecuvântând lucrările care s-au săvârşit aici de reînnoire a acestui sfânt lăcaş şi binecuvântând dragostea credincioşilor faţă de Biserica noastră străbună. „Am avut ocazia să oferim acestei Biserici Catedrale moaştele Sfântului Andrei, Mitropolitul Transilvaniei”, a rostit Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu. Doamne, numai prin vrerea Ta dăinuim aici, în ţara care ne-ai dat-o!

13 august

• Agerpres: „Compania SCC Napoca care a participat la licitaţia pentru construirea pistei aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav, în asociere cu firmele ICCO Energ şi Transproiect SA 2001, a contestat licitaţia realizată de Consiliul Judeţean Braşov pentru construirea pistei, pe motiv că preţul oferit de câştigătoarea licitaţiei, firma Vectra Service SA, este prea mic”. Nouă ni se pare un motiv foarte serios de contestare. Obişnuinţa este să dai preţ foarte mic la licitaţie şi apoi, trai nineacă cu acte adiţionale care umflă preţul şi buzunarele.

14 august

• Udemeriştii au pus mâna şi pe Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Covasna. Oare o să vedem de acum comerţ etnic? Deputatul UDMR Andraş Edler se va ocupa oare de asta? O să vedem şi o să simţim!

15 august

• Sărbătoare naţională în România. Românii sărbătoresc ridicarea la cer a Maicii Domnului cu trupul. Mulţumim Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române că a obţinut de la Parlament zi liberă, pentru a putea fi prezenţi la Sfinte Liturghii în biserici, aşa cum se cuvine.

16 august

• Aflăm de la Agerpres: „Bisericile istorice maghiare din Transilvania vor organiza la începutul lunii septembrie un miting de protest în Sfântu-Gheorghe sub genericul „Ziua dreptăţii”, împotriva sentinţei judecătoreşti date în cazul retrocedării Colegiului „Szekely Miko” din municipiu”. Cu alte cuvinte, aşa zisele biserici maghiare fac ele poliţie judiciară în România. Asta să însemne democraţia?
• Arpad Andrei Antal, revenit din concediul de odihnă cu forţe proaspete, se exprimă. Iată: „Aceşti oameni ştiu exact care sunt aşteptările comunităţilor internaţionale faţă de politica din România, faţă de referinţa lor către instituţiile democratice, către comunitatea maghiară. Din păcate, oamenii politici tineri care au început să conducă această ţară nu au cunoştinţe despre aceste aşteptări ale comunităţii internaţionale”. Agerpres ne informează că AAA „a făcut aceste afirmaţii în contextul în care a susţinut că una dintre problemele majore ale societăţii româneşti, în acest moment, este faptul că generaţia de politicieni care au negociat în anii ‘90 integrarea în NATO şi UE a început să iasă din politică”. Ne sugerează cumva, pragmaticul udemerist, că ştie care au fost condiţionalităţile puse de UE şi NATO ca să intrăm în ele? Să înţelegem că, odată intrată în UE şi NATO, România trebuie federalizată, ori dezmembrată, ori să accepte autonomia unei părţi de 6% din populaţia ei. N-aţi dori, primare, să fiţi mai clar, mai fără fiţe? Noi oricum vom lupta, aşa că fandoselile nu-şi au rostul.

17 august

• Avertizorul public Dan Tanasă ne informează: „Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a participat sâmbătă la inaugurarea investiţiei de reabilitare a drumului judeţean 121 ce leagă staţiunea Covasna de Târgu-Secuiesc. La festivităţile organizate de UDMR cu această ocazie, la care s-au tăiat nu mai puţin de 5 panglici pentru doar 17 km de drum judeţean, au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor, şi deputatul UDMR Olosz Gergely. (...) O panglică în culorile drapelului României, ţara în care se inaugura de fapt investiţia, nu a fost folosită de către reprezentanţii UDMR”. E clar cu ataşamentul udemeriştilor faţă de România, nu? Unde este autoritatea statului România?
• Conform Antena3.ro: „E criză în Europa, dar familia e sfântă. În plină confuzie economică, în conturile României au intrat două miliarde de euro din exterior. Şi nu de la vreo instituţie financiară străină, ci de la românii care muncesc peste graniţe şi trimit tot mai mulţi bani spre noi. Banii transferaţi de „stranieri” către cei de acasă sunt la maximul ultimilor trei ani”. Românii nu s-au secularizat!

18 august

• Agenţia Naţională de Presă scrie că preşedintele suspendat Traian Băsescu a fost azi la Izvorul- Mureşului, localitate din judeţul Harghita, unde a vizitat Mănăstirea Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. La televizor am văzut cum a fost întâmpinat de chiriarhul locului, IPS Ioan. Tot la televizor am văzut cum s-au îndreptat împreună spre stăreţie, pentru a lua masa şi a discuta. Agenţia ne informează ce a zis Arhiepiscopul nostru: „De fiecare dată, preşedinţilor României, reprezentanţilor Guvernului, parlamentarilor care au trecut pragul mănăstirii noastre, le-am prezentat situaţia românilor din cele două judeţe, Covasna şi Harghita. Pentru că, în general, se ştie, se cunoaşte în lume că aici ar trăi numai maghiari. Ori aici este şi o importantă comunitate de români. Şi nu de ieri, ci străveche. Avem aici rădăcini adânci şi de aceea, fără să facem deosebire de nicio coloratură politică, am încercat întotdeauna să sensibilizăm şi să prezentăm viaţa noastră de aici, atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere economic”. Adevărat grăieşte Vlădicul nostru! Suntem bucuroşi.
• Mediafax: „Kelemen Hunor a fost întrebat, sâmbătă, la Catalina (judeţul Covasna), unde a participat la inaugurarea unui drum judeţean reabilitat din fonduri europene, cum comentează afirmaţia preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, conform căreia autonomia Ţinutului Secuiesc nu este permisă de Constituţie. „Constituţia poate fi amendată, va fi amendată şi autonomia nu este împotriva statului român şi nu este împotriva statului unitar”, a spus Kelemen. Preşedintele UDMR a subliniat că autonomia este o doleanţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza. „Autonomia nu înseamnă secesiune, autonomia este o doleanţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza”, a conchis Kelemen Hunor”. Iată, deci, la ce ne putem aştepta cu udemeriştii în Parlament şi la guvernare. Poate vor conştientiza românii pericolul, de conducători nu mai vorbesc, că ei ar trebui să fie primii.

19 august

• Duminica datornicului nemilostiv. După Sfânta Liturghie, preoţii, în pastorale, ne explică pilda. Noi ne gândim că e foarte aplicabilă conducătorilor udemerişti, pecemişti, tocheşişti. Ungarofonilor din România nu, mai ales că majoritatea lor zdrobitoare sunt de etnie română şi au fost aduşi cu forţa în această situaţie.
• Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, a oficiat slujba de sfinţire a noii biserici din satul Mihai Viteazul, judeţul Cluj, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Pentru comunitatea ortodoxă din localitatea Mihai Viteazul, cu peste 2.400 de credincioşi, vechea biserică, ridicată cu sprijinul Mitropolitului Transilvaniei Andrei Şaguna (1808 -1873), de vrednicul preot Vasile Moldovan, în care s-a slujit neîntrerupt, peste 150 de ani, s-a dovedit neîncăpătoare. Construcţia noii biserici a început în 1994, piatra de temelie fiind sfinţită de Mitropolitul Bartolomeu Anania (Agerpres). Suntem bucuroşi, Doamne ajută!
• Secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe, Nemeth Zsolt, a inspectat, azi, lucrările la viitorul sediu al Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a Universităţii Sapientia din Cluj-Napoca, care au început în luna ianuarie 2010 şi care vor fi încheiate în toamna anului 2013. Într-o conferinţă de presă după inspecţie, amicul Jolt a zis: „Această universitate privată cu predare în limba maghiară din Transilvania, Sapientia, serveşte la îmbunătăţirea situaţiei comunităţii maghiare. Guvernul Ungariei are ca obiectiv intenţia clară ca sediul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a Universităţii Sapientia să fie finalizat până în toamna anului viitor. Pornind de la ideea că între România şi Ungaria există un acord bilateral care stipulează faptul că, după acreditarea Universităţii Sapientia, Guvernul României va lua în considerare finanţarea acesteia, Guvernul Ungariei crede în posibilitatea unei finanţări descrescătoare, iar o sumă crescătoare să vină în completare de la Guvernul României” (Napocanews). No, aiasta-i cu fainoşag, domnilor conducători ai României! Ce oameni ne-au condus?

20 august

• Conferinţă de presă a prefectului judeţului Covasna, Codrin Munteanu. Agerpres ne informează ce comunică: „Hotărârea adoptată anul trecut de Consiliul Judeţean privind organizarea referendumului pentru înfiinţarea „Ţinutului Secuiesc” a fost atacată în contencios administrativ de predecesorul său, Gyorgy Ervin, iar recursul se va judeca la Curtea de Apel din Braşov pe data de 21 martie 2013. Prefectul a mai menţionat că sentinţa Tribunalului Covasna a fost pronunţată în luna mai a.c., iar recent a primit documentele din care a aflat că aceasta a fost atacată în recurs de către emitent. (...) Tribunalul Covasna a dat o sentinţă prin care obligă autorităţile locale din comuna Bodoc să inscripţioneze faţada Casei de cultură din localitate şi în limba română, nu doar în maghiară, aşa cum este acum. (...) Acesta a mai spus că cel care a chemat în instanţă autorităţile locale din Bodoc pentru nerespectarea limbii române a fost predecesorul său, prefectul Gyorgy Ervin, menţionând că a dorit să facă această precizare pentru a nu fi din nou catalogat drept „naţionalist””.

21 august

• 6 aşa-zişi judecători, de fapt politicieni, au înjunghiat 7,4 milioane de electori români. După ei, cu 7,4 milioane de voturi împotrivă, suspendatul Traian Băsescu se desuspendă.

22 august

• Cancelarul german Angela Merkel este în vizită oficială la Chişinău. Se întâlneşte cu primministrul Vlad Filat, cu preşedintele Nicolae Timofte, diriguitorii Estului României. La sfârşitul vizitei, Merkel depune o coroană de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Probabil Germania, prin acest gest, sugerează că-şi cere iertare pentru ce a făcut României. Credem că e vremea ca Estul Moldovei să revină la ţara mamă. Ce spuneţi, doamnă cancelar?

23 august

• Azi se împlinesc 68 de ani de când Mihai I, Regele României, a dat ţara, fără niciun fel de condiţii, sovieticilor lui Stalin. A urmat dezastrul pentru români.

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, consideră că uniunea are şanse reale de a câştiga la alegerile generale din luna decembrie toate locurile de parlamentari din cele patru colegii din judeţ, pe fondul disensiunilor politice existente între partidele româneşti. „Chiar şi mâine, dacă ar fi alegeri, am putea câştiga toate cele patru locuri de deputaţi şi două de senatori. Inclusiv în Colegiul IV Covasna - Întorsura- Buzăului putem câştiga un deputat şi am să vă spun şi de ce - pentru că partidele româneşti merg foarte dur unul împotriva celuilalt. Aşa că eu vă spun că o să câştigăm şi în acest colegiu”, a declarat, luni (3 septembrie 2012 - n.n.), Tamas Sandor. Acesta a mai spus că UDMR Covasna va avea o echipă înnoită în viitorul Parlament al ţării, care va continua să lupte pentru drepturile şi interesele comunităţii maghiare. Candidaturile pentru locurile de parlamentari pot fi depuse până pe 10 septembrie a.c., iar nominalizările se vor face până la sfârşitul acestei luni. „Criteriile pe baza cărora vom face selecţia sunt: să nu fi fost colaboratori ai securităţii şi nici ai altor structuri de informaţii, să fie membri UDMR şi să aibă un program bun”, a spus liderul organizaţiei. Doi dintre cei cinci parlamentari UDMR Covasna, senatorul Bokor Tibor şi deputatul Edler Andras, nu vor mai candida pentru un nou mandat. De altfel, primul a şi fost ales primar al municipiului Târgu-Secuiesc, iar al doilea a preluat funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna şi a declarat că vrea să se ocupe de afaceri. Ceilalţi trei reprezentanţi pe care UDMR i-a avut în ultimii patru ani în forul legislativ al ţării sunt senatorul Albert Almos şi deputaţii Olosz Gergely şi Marton Arpad, acesta din urmă fiind unul dintre veteranii Parlamentului. În urma alegerilor generale desfăşurate în urmă cu patru ani, un loc de deputat a fost câştigat de preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, care a candidat în colegiul IV Covasna - Întorsura-Buzăului, unde românii deţin o pondere de peste 50 la sută.

La sfârşitul lunii august a.c., la Mureşenii de Câmpie, judeţul Cluj, şi la Oradea, judeţul Bihor, au avut loc manifestări ştiinţifice consacrate evidenţierii consecinţelor Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, manifestări la care au participat şi reprezentanţi ai Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Astfel, sâmbătă, 25 august, Federaţia Naţională a Românilor Persecutaţi Etnic „Pro Memoria 1940-1945”, împreună cu Muzeul Naţional al Refugiaţilor de la Mureşenii de Câmpie, comuna Palatca, judeţul Cluj, a organizat Sesiunea de comunicări cu tema „Refugiul românesc 1940-1945”, iar joi, 30 august, la Primăria Oradea, în General Traian Moşoiu, a avut loc Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice cu tema „1940. Consecinţele Dictatului de la Viena”, sesiune organizată de Universitatea din Oradea, împreună cu Protopopiatul Ortodox Oradea, Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio şi alte asociaţii locale.
În cadrul acestor sesiuni, din partea Centrului European de Studii Covasna-Harghita au fost prezentate comunicările: Problematica Dictatului de la Viena şi a consecinţelor sale asupra românilor. O prioritate a Centrului European de Studii Covasna-Harghita (dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Vasile Stancu) şi Situaţia bisericii ortodoxe şi greco-catolice din Transilvania nord-occidentală în perioada 1940-1944. Dizertaţie susţinută la Institutul Pontifical Oriental-Vatican, 2012 (dr. Ioan Lăcătuşu).
Dorin Suciu, preşedintele executiv al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, şi prof. univ. dr. ing. Barbu I. Bălan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Românilor Persecutaţi Etnic „Pro Memoria 1940-1945” au prezentat proiectul de comunicat referitor la recentele declaraţii ale unor lideri politici maghiari din Ungaria şi din România cu privire la înfăptuirea dezideratului separatist al obţinerii autonomiei teritoriale a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, document adoptat în unanimitate de către participanţii la sesiunea de la Mureşenii de Câmpie.
În cadrul sesiunii de la Oradea a fost lansat şi volumul „1940. Dictatul de la Viena în istoria şi mentalul românilor”, lucrare apărută la Editura Tipo Mic, din Oradea, sub coordonarea col. (r) dr. Constantin Moşincat. Volumul prezintă comunicările prezentate în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice care s-a desfăşurat la Oradea, în 30 august 2011, manifestare la care au participat şi av. Ioan Solomon, prof. Vasile Stancu şi dr. Ioan Lăcătuşu, toţi din Sfântu- Gheorghe, judeţul Covasna.
reAşa cum sublinia, în prefaţa volumului menţionat, col. (r) dr. Constantin Moşincat, aceste manifestări şi publicaţii şi cele care vor fi organizate în viitor, pe această temă, „vor contribui prin noi cercetări la descoperirea, adăugarea, completarea, interpretarea şi evaluarea de noi fapte care să confirme, fără putinţă de tăgadă, că toate dovezile sunt - pentru 1940 - argumente la o pagină neagră care, oricât ne-am strădui, nu poate fi scoasă din bibliografia istorică şi nicicând uitată de mentalul românesc!”.

Anunţat cu surle şi trâmbiţe, în purul stil udemerist, marele protest de la 1 septembrie 2012 din municipiul Sfântu-Gheorghe, organizat ca o replică la condamnarea, de către Judecătoria Buzău, a membrilor Comisiei de retrocedare a Colegiul „Szekely Miko” din urbea covăsneană a fost, de fapt, un mare fiasco. Asta ca să nu îi spunem fâs. Ce denotă acest lucru? Că nici măcar sub fusta „bisericilor istorice maghiare”, UDMR, PCM, PPMT, CNS, CNMT şi care naiba or mai fi, că sunt toţi o apă şi-un pământ, aceleaşi persoane sub diferite titulaturi, ca să pară mulţi, nu mai au puterea de a organiza proteste de mare amploare, aşa cum visează şi prostesc lumea. De ce? Pentru că nici măcar ungurii, cunoscuţi pentru ducerea la desăvârşire a spiritului de turmă, nu mai au dispoziţia să asculte orbeşte de aşa-zişii lor conducători. Iar asta de ce? Simplu. Pentru că le este şi lor foame, ca şi românilor, deoarece mare brânză n-au făcut pentru ei dragii lor conducători, aflaţi perpetuu la guvernare şi hrăniţi atât de bine cu lefuri şi beneficii de Statul Român, dar şi de cel ungar.
Aşa se face că mitingul ce trebuia să strângă, după Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu- Gheorghe, 20.000 de participanţi (bine că n-a spus 100.000) a adunat, până la urmă, vreo 4-5.000 de rătăciţi. De altfel, pentru cine a trecut măcar odată-n viaţă prin „marea urbe” Sfântu-Gheorghe, era clar că urmaşul grofilor bate câmpii, întrucât în acest oraş, în spaţiul despre care se vorbea că va fi organizat protestul, nu ai fizic loc de zeci de mii de oameni. În sfârşit, s-au strâns pe la 12 ăia mai înfierbântaţii, au bălmăjit câte ceva cu justiţia din România care e nedreaptă, asupritoare cu ei, ungurii, şi în general rea, apoi i-au pus în vârf cireaşa cu nelipsita autonomie, după care, la 14:30 nu mai găseai ţipenie de unguraş prin centru, de parcă plecaseră toţi rapid la rudele de la marginile oraşului, care ţineau grătarele şi ceaunele încinse, iar berile la rece-n pârâu. Şi cam asta a fost.
Bine, rămân totuşi nişte întrebări. Cum este posibil ca autorităţile Statului Român să tolereze astfel de imixtiuni în problemele Justiţiei de care practică aceşti autointitulaţi reprezentanţi ai comunităţii ungureşti, ori de câte ori unul de-al lor este dovedit? Auleu. Dar cum de tolerează Uniunea Europeană aşa ceva? Aia mult democratică. Vai, vai, dragă nemţişorilor, dar şi pe la voi tot aşa se face justiţia, pe criterii etnice? Adică atunci când e unul de alt neam dovedit se ţipă în gura mare că e atac interetnic, că justiţia a dat o decizie greşită? Sau se respectă legile şi hotărârile judecătoreşti, fără alte comentarii? Dar la voi francezilor, italienilor, spaniolilor, englezilor, cum e?
Noi le sugerăm domnilor Marko Attila şi Marosan Tamas să nu mai aţâţe spiritele, să nu mai încerce să „îndrepte” ei deciziile instanţelor de prin ţara asta suverană şi europeană cu adunări dintr-astea de 5-50-500 de mii de minoritari, să aştepte niţel hotărârea instanţei superioare şi, dacă aceasta va confirma vinovăţia lor, să-şi ispăşească creştineşte, cu capul plecat, pedeapsa. Asta dacă mai au o urmă de demnitate, că oricum la furăciune până acum sunt dovediţi. Şi, împreună cu reformiştii lor, să lase Colegiul „Szekely Miko” comunităţii oraşului Sfântu-Gheorghe, aşa cum a fost dintotdeauna, după cum inclusiv mulţi dintre ungurii cu care am discutat zilele acestea susţin. Asta ca să nu mai vorbim de documente. Of Doamne, că mare e Grădina Ta şi a Maicii Tale, România!

În fiecare an, la 8 septembrie, în faţa Primăriei municipiului Sfântu-Gheorghe, la placa comemorativă ce ne aduce aminte de eroii noştri căzuţi pe câmpurile de luptă, românii sărbătoresc ZIUA ELIBERĂRII ORAŞULUI SFÂNTU-GHEORGHE DE SUB OCUPAŢIE HORTHYSTO-FASCISTĂ, cinstindu-şi astfel bravii înaintaşi. Manifestarea este organizată de Garnizoana Militară Sfântu-Gheorghe, şi are următoarea desfăşurare a activităţilor:
I. Ora 12:00, la placa comemorativă din faţa Primăriei municipiului Sfântu-Gheorghe: Ceremonial militar şi religios:
- întâmpinarea persoanei oficiale (prefectul judeţului, însoţit de comandantul Garnizoanei);
- acordarea onorului militar de către Garda de Onoare;
- salutul Drapelului de Luptă, trecerea în revistă şi salutul Gărzii de Onoare;
- intonarea Imnului Naţional;
- oficierea serviciului religios;
- rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea ZILEI ELIBERĂRII ORAŞULUI SFÂNTU-GHEORGHE;
- depunerea coroanelor şi jerbelor de flori: instituţiile statului, veteranii de război, partidele politice, asociaţiile, ligile şi fundaţiile, persoanele particulare;
- defilarea Gărzii de Onoare.
II. Ora 13:30 - depuneri de coroane, buchete şi jerbe de flori:
- la „Troiţa General Grigore Bălan”;
- la Monumentul „Locotenent Păiş David”. La manifestările prilejuite de ZIUA ELIBERĂRII ORAŞULUI SFÂNTU-GHEORGHE DE SUB OCUPAŢIE HORTHYSTOFASCISTĂ participă Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna, instituţiile deconcentrate ale statului în judeţ, instituţiile militare aparţinând MAI şi MApN, organizaţiile nonguvernamentale ale veteranilor de război şi ale cadrelor militare în rezervă şi retragere, partidele politice, organizaţiile nonguvernamentale civile, unităţile şcolare, persoanele particulare şi lipsesc, la fel ca în fiecare an, spre ruşinea lor şi batjocorirea Statului Român care le dă lefuri şi beneficii grase, conducerile alese ale Consiliului Judeţean Covasna şi Primăriei Sfântu-Gheorghe.

Un obiectiv deosebit de important pentru viaţa locuitorilor municipiului Topliţa, pentru puritatea apei râului Mureş şi pentru consumatorii de apă din aval, este aproape de a intra în funcţiune din plin.
Cu puţin timp în urmă, în prezenţa primarului municipiului Topliţa, ing. Stelu Platon, şi a mai multor specialişti în domeniu s-a făcut recepţia preliminară la noua staţie de epurare a apelor uzate din urbea harghiteană.
Despre importanţa noului obiectiv ne-a vorbit ing. Dorin Chiheri, directorul SC Aqua Călimani SRL Topliţa:
,,Apa potabilă pentru alimentarea municipiului Topliţa este preluată din pârâul Valea Topliţei la diferiţi parametri de calitate, în funcţie de precipitaţii. Această apă se tratează la Uzina de apă, obţinându-se parametri calitativi necesari consumului. De aici apa, la parametri calitativi superiori, este livrată populaţiei care o foloseşte pentru menaj sau în alte scopuri. În urma utilizării, apa se încarcă cu diferite substanţe poluante. Pentru tratarea acesteia şi deversarea în emisar (râul Mureş), apa menajeră trebuie tratată, urmând a fi deversată la aceiaşi parametri cu care a fost preluată din Valea Topliţei.
Doresc să spun câteva cuvinte şi despre vechea staţie de epurare a Topliţei. Aceasta a fost pusă în funcţiune în anul 1970 şi funcţiona numai pe o treaptă mecanică, generând mari cheltuieli şi multe penalităţi, datorită uzurii accentuate şi a capacităţii mici faţă de consumul oraşului.
Noua staţie are o dotare modernă şi poate prelucra 79,63 litri/ secundă ape uzate. Aceasta dispune de o treaptă mecanică modernă, de treaptă biologică, de instalaţie de îngrăşat nămolul, de instalaţie de uscat nămolul şi de instalaţie de presat nămolul.
Staţia a fost executată de societatea Grup 4 Instalaţii din Cluj-Napoca, care în anul 2009 a câştigat licitaţia atât pentru proiectare, cât şi pentru execuţie şi a început lucrările în august 2011, finalizându-le în mai puţin de 11 luni, cât era termenul în caietul de sarcini.
Investiţia s-a ridicat la suma de 1.755.413 euro, din care Compania Naţională de Investiţii (CNI) Bucureşti a contribuit cu 79 la sută, iar Consiliul Local Topliţa cu 21 la sută.
Staţia de epurare a apelor uzate este unul dintre obiectivele cu cea mai mare valoare puse în funcţiune în Topliţa şi singurul de acest gen din judeţul Harghita.
Lucrările au fost supravegheate şi s-au derulat conform planificării, atât de cei de la CNI, cât şi de autorităţile locale, domnul Stelu Platon, primarul municipiului implicându-se personal pentru bunul mers al lucrărilor la acest obiectiv, atât în execuţie, cât şi în relaţiile cu autorităţile statului”.
Ing. Dorin Chiheri ne-a mai precizat faptul că staţia se află în probe tehnologice, urmând a fi pusă efectiv în funcţiune în prima parte a lunii septembrie.

Ziua de 27 august 2012 va fi înscrisă în Istoria Poporului Român ca zi de doliu pentru democraţia din România. După Hotărârea nr. 6 din 21 august 2012 a Curţii Constituţionale a României (CCR), a venit rândul Parlamentului ca să îi sfideze pe cei 8.459.053 alegători care s-au prezentat la urne la referendumul naţional din 29 iulie a.c. pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Dintre cei 8,5 milioane de votanţi, peste 7,4 milioane, adică aproape 88%, au votat DA pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi numai 943.375 alegători au votat NU, adică 11%, împotriva demiterii. După bâlbâielile regizate de Curtea Constituţională în zilele de 1, 2 şi 6 august a.c., având drept scop invalidarea referendumului naţional din 29 iulie a.c., sub pretextul lipsei cvorumului rezultată prin raportarea numărului votanţilor la cifra falsă de 18,3 milioane de alegători, din totalul de 19 milioane de cetăţeni ai României (cifră comunicată de Institutul Naţional de Statistică, după recensământul populaţiei din anul 2011), liderii USL i-au asigurat pe toţi alegătorii care au fost la urne că vor lupta ca voinţa exprimată prin votul lor să fie finalizată prin demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Copreşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, le-au promis celor care au votat că vor apăra fiecare vot, că îi vor proteja împotriva cercetărilor abuzive ale Parchetului şi vor face ca democraţia să triumfe. Între vorbele lor şi fapte a existat o diferenţă uriaşă. De ce? Pentru că popândăii politici de la Bucureşti au primit ordine de la urmaşii lui Benjamin Peixotto, Adolphe Cremieux, Karl Marx, F. Engels, I.V. Lenin, I.V. Stalin, A. Hitler şi alţii, aflaţi acum în conducerea unor organisme ale Uniunii Europene, a unor guverne din ţări europene şi din Uniunea Statelor Americane (USA). Stăpânii străini ai României şi cei care au pus la cale, după 22 decembrie 1989, cel mai mare Holocaust din Istoria Omenirii, cel împotriva Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial în Dacia Edenică, au intuit pericolul pentru zădărnicirea planurilor lor diabolice şi criminale în cazul validării referendumului naţional din 29 iulie a.c. pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Asasinii politici şi asasinii economici din străinătate, în complicitate cu alogenii pe care i-au adus şi menţinut la Putere în România, în ultimii aproape 23 de ani, au acţionat pe toate planurile atât înaintea referendumului, cât şi în timpul campaniei electorale şi apoi încă aproape o lună după referendumul naţional din 29 iulie a.c., cu scopul ca etapele şi termenele stabilite în Holocaustul împotriva românilor să fie respectate.Cu toate că referendumul naţional din 29 iulie a.c. a fost o problemă internă a României, mai mulţi indivizi din acelaşi neam cu Traian Băsescu care au ajuns, deloc întâmplător, să deţină funcţii importante în Uniunea Europeană şi în Uniunea Statelor Americane, s-au amestecat în viaţa politică din ţara noastră şi au diktat rezultatul referendumului, respectiv întoarcerea preşedintelui demis Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, sfidând votul dat de peste 7,4 milioane de alegători români. Niciunul dintre liderii partidelor politice parlamentare, nici preşedintele interimar Crin Antonescu şi nici premierul Victor Ponta nu au luat atitudine publică şi nu au protestat împotriva amestecului străinilor în treburile interne ale României. Mai mult, liderii USL au ascuns Poporului Român şi, în special, celor peste 8,4 milioane de alegători care s-au prezentat la vot, care au fost poruncile primite de la asasinii politici străini. S-a ajuns ca în urma presiunilor „Europei” şi Americii să fie schimbată voinţa Poporului Român exprimată prin vot la referendumul naţional din 29 iulie a.c.! Democraţia a fost înlocuită cu diktatura reprezentanţilor unor ţări şi organisme internaţionale considerate ca fiind exemple demne de urmat în lume. După Diktatul de la Viena din 30 august 1940, când România a pierdut o mare parte din teritoriul Ardealului, acum, prin Diktatul din luna august 2012 de la Washington, Berlin şi Bruxelles, România a pierdut o parte din suveranitatea naţională! Câţiva dintre alogenii formatori de opinie au încercat să-i convingă pe cetăţenii români că după Diktatul din august 2012 nu mai contează cele peste 7,4 milioane de voturi pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, ci eventualele consecinţe economice şi izolarea externă a României. Aşa-zişii formatori de opinie şi purtători de pamperşi în plină vară le-au dovedit românilor că ei sunt alogeni şi acţionează în slujba celor care sunt duşmani ai Poporului Român şi ai României.
Tot mai mulţi români din Ţaramamă şi din străinătate au conştientizat faptul că în România se desfăşoară, în timp de pace, un Holocaust care are trei mari obiective: exterminarea Poporului Român; România să nu mai existe ca stat pe harta Europei; înfăptuirea proiectului „Israel în România”, prin „mutarea” acestui stat pe teritoriul românesc. Cei care au falsificat Istoria şi Religia Poporului Român au ascuns românilor multe ADEVĂRURI ISTORICE, inclusiv prima tentativă de formare a unui Israel european pe teritoriul românesc, în perioada 1860-1890.
În timpul socialismului, în Învăţământul românesc, elevii şi studenţii au fost obligaţi să citească anumite fragmente din operele clasicilor marxism- leninismului, majoritatea fiind evrei. Atunci, au uitat dascălii să le recomande tinerilor români să citească ce au scris „părinţii comunismului”, evreii Karl Marx (Kissel Mordechai) şi Friedrich Engels în „Opere complete”, vol. VIII, Editura Politică, Bucureşti, 1963, pag. 259: „Românii sunt un popor fără istorie, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă de gunoaie etnice iremediabile, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte”. Democraţii din România ultimilor 23 de ani le păstrează scrierile lui Marx şi Engels în biblioteci şi urmează exemplul duşmanilor Poporului Român, al comuniştilor evrei şi unguri care în numai câţiva ani, după 1944, au pus pe foc 5-8 miliarde de cărţi din bibliotecile publice şi din casele românilor. În anul 1945, comuniştii evrei au interzis cântecul „Deşteaptă-te române”. Multe detalii, dar mai ales ADEVĂRURI ISTORICE, au fost prezentate de genialul Mihai Eminescu în cele aproape 100 de articole publicate în ziarele „Curierul de Iaşi” (1876-1877) şi „Timpul” (1877-1883), consacrate chestiunii evreieşti. Cele mai multe dintre articolele respective au fost grupate de D. Vatamaniuc în cartea „Mihai Eminescu. Chestiunea evreiască”, apărută la Editura Vestala, Bucureşti, 2010. Marele Român, genialul Mihai Eminescu a scris în articolul „Cestiunea vieţii noastre publice...” următoarele: „De la mişcarea din ’48 şi până astăzi naţiunea românească, pe tărâmul politic, n-a făcut alta decât a se lepăda sistematic de orice tradiţie, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original în viaţa ei naţională, şi-n acelaşi timp a adopta, cu mai multă ardoare decât cuartalurile de coloni din America de miazănoapte şi pe o scară tot atât de înaltă, toate reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele internaţionale, în viaţa politică şi intelectuală, în limbă, în moravuri, în tot. Libertatea fără margini pentru orice individ, pentru toate necurăţeniile ce s-ar scurge din cele patru colţuri ale lumii, în România ca şi-n America; fraternitate şi egalitate între om şi om; republici mari şi mici şi prezidenţi de republică pe toate uliţele şi-n toate cafenelele, în România ca şi-n America; şiretenia, vicleşugul şi cinismul - virtuţi cetăţeneşti; gheşeftul - scopul; şi politica umanitară - mijlocul. Acestea pe tărâmul politic; pe cel economic, nimic, curat, nimic; din nenorocire întru aceasta ne deosebim cu totul de americani. Rezultatul îl vedem, şi poate că aşa de târziu încât îl vedem în zadar”. În articolul „Chestiunea evreiască şi recunoaşterea independenţei”, genialul Eminescu scria următoarele: „... niciodată naţia n-a avut mai multă dreptate şi radicalii mai puţină, niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi”.
Revenind la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi fiind în anul Caragiale, cetăţenii români au constatat că 8,5 milioane de votanţi de bunăcredinţă au susţinut acţiunea pusă la cale de 256 senatori şi deputaţi, iar în ziua de 27 august a.c. au văzut că Parlamentul nu a ţinut seama de voinţa lor. Ca într-un teatru absurd, marea majoritate a parlamentarilor care au votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea referendumului naţional pentru demiterea sa în 29 iulie a.c., nu au participat la şedinţa extraordinară a Parlamentului din 27 august a.c. şi au contribuit astfel decisiv la ignorarea votului dat de 8,5 milioane de cetăţeni.
Analizând desfăşurarea cronologică a evenimentelor legate de referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, rezultă următoarele:
1) A existat o susţinere reciprocă între asasinii politici străini şi cei din România cu scopul evident de a bloca, chipurile legal, demiterea preşedintelui Traian Băsescu;
2) USL a pus la cale suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul naţional din 29 iulie a.c., dar în fapt nu a acţionat pentru finalizarea demersurilor sale prin demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel:
- Guvernul Ponta nu a stabilit şi nu a comunicat către Biroul Electoral Central (BEC) şi Curtea Constituţională cifra reală a alegătorilor din listele electorale permanente actualizate.
- Acelaşi Guvern nu a solicitat, la începutul campaniei pentru referendum, nici la BEC şi nici la CCR să precizeze care este cifra alegătorilor în funcţie de care se stabileşte cvorumul de participare la referendum.
- USL nu a organizat, în timpul campaniei electorale, întâlniri ale parlamentarilor săi şi ale liderilor locali cu alegătorii din colegiile electorale.
- În ziua de 21 august a.c., liderii USL nu s-au dus la şedinţa Curţii Constituţionale pentru a pleda şi a susţine voinţa exprimată prin vot de peste 7,4 milioane de cetăţeni.
- În şedinţa Parlamentului din 27 august a.c., senatorii şi deputaţii USL au părăsit sala, după ce au asigurat cvorumul de şedinţă, sfidându- i pe alegătorii din colegiile electorale care s-au prezentat la vot pentru demiterea preşedintelui Băsescu. - Liderii USL au primit ordine din străinătate, s-au supus Diktatului din luna august a.c. şi nu au informat populaţia României în legătură cu conţinutul acestora.
- USL nu a depus denunţuri penale împotriva unora dintre judecătorii Curţii Constituţionale care au săvârşit infracţiunile de neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, uzurparea suveranităţii Poporului Român şi uzurparea dreptului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- USL nu a susţinut în Plenul Parlamentului, în ziua de 27 august a.c., cele două proiecte de Hotărâri ale Parlamentului iniţiate de senatorul liberal Ioan Ghişe, menite să consfinţească voinţa liber exprimată de Poporul Român prin vot la referendum.
- La ordinul telefonic, transmis din Africa de Sud de către premierul Victor Ponta, parlamentarii USL au intrat în sala Parlamentului, în ziua de 27 august a.c., pentru a asigura cvorumul necesar şi pentru a grăbi întoarcerea preşedintelui demis Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, împotriva voinţei exprimate de peste 7,4 milioane de alegători.
- Senatorii şi deputaţii USL nu organizează şi nu participă la „plimbări” de seară prin faţa Palatului Cotroceni şi a sediilor PDL din toată ţara pentru a exprima voinţa celor peste 7,4 milioane de alegători care au votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
- USL nu organizează în străinătate, în faţa ambasadelor României şi în faţa Parlamentului European, manifestări ale românilor alungaţi din Ţara-mamă de Regimul Băsescu.
- USL, prin europarlamentarii săi, nu a informat conducătorii Parlamentului European despre gravele încălcări ale dreptului la demnitate şi a dreptului la vot în România.
- În ziua când în Parlamentul României urma să se adopte o Hotărâre privind rezultatul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, preşedintele PSD şi premierul României, Victor Ponta, a acordat prioritate unei deplasări în Africa de Sud, la Cape Town, pentru a participa la lucrările celui de-al XXIV-lea Congres al Internaţionalei Socialiste, unde ai lui l-au ales vicepreşedinte.
3) Ştiind ce Hotărâre va adopta Curtea Constituţională în privinţa referendumului din 29 iulie a.c., liderii USL puteau pregăti şi hotărî în Parlament a treia şi ultima suspendare a preşedintelui Traian Băsescu în ziua de 27 august a.c..
4) După ce au fost furate voturile a peste 7,4 milioane de români, USL nu acţionează şi nu pregăteşte ultimul referendum naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, care să se desfăşoare în aceiaşi zi de 2 sau 9 decembrie a.c., odată cu alegerile parlamentare.
În paralel cu „Tele-Referendumul”, asasinii politici şi asasinii economici străini şi cei din România au permis continuarea acţiunilor programate în Holocaustul împotriva Poporului Român, dintre care amintim: otrăvirea cetăţenilor români cu aditivi alimentari cancerigeni; importarea unor cantităţi uriaşe de sare iodată, „îmbunătăţită” corespunzător pentru a produce noi forme de cancer; pregătirea Legii genocidului, botezată noua Lege a Sănătăţii; deromânizarea României; răstignirea satului românesc.
Poporul Român l-a demis, prin vot, pe preşedintele Traian Băsescu. Sfidând voinţa Poporului Român, chiriaşul s-a întors la Palatul Cotroceni şi tace. S-ar putea să încerce să vorbească la Ţebea, în ziua de 9 septembrie a.c., când se împlinesc 140 de ani de la moartea Eroului Naţional Avram Iancu. Se ştie că unicul dor al vieţii lui Avram Iancu a fost să vadă Naţiunea Română fericită. Alogenul preşedinte demis Traian Băsescu acceptă ca Poporul Român să fie lovit în demnitatea sa şi să fie umilit după referendumul din 29 iulie a.c. de către cei şase membri ai Curţii Constituţionale şi de către stăpânii străini ai României.

În legătură cu recentele declaraţii ale unor lideri politici maghiari din Ungaria şi din România referitoare la înfăptuirea dezideratului separatist al obţinerii autonomiei teritoriale a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, Federaţia Naţională a Românilor Persecutaţi Etnic „Pro Memoria 1940-1945” (FNRPE) şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), condamnă imixtiunile unor membri ai Parlamentului şi ai Guvernului Ungariei în probleme interne ale României, reafirmându-şi totalul dezacord faţă de continuarea demersurilor autonomiste ale liderilor formaţiunilor politice maghiare din România.
În numele sutelor de mii de români persecutaţi, refugiaţi, expulzaţi sau deportaţi etnic din teritoriul Transilvaniei de Nord- Est, cedat Ungariei horthyiste după Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, şi al celor aproape 400.000 de cetăţeni români, de naţionalitate română, trăitori în prezent în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, participanţii la Sesiunea de comunicări cu tema „Refugiul românesc 1940-1945”, desfăşurată la Muzeul Naţional al Refugiaţilor din Mureşenii de Câmpie, comuna Palatca, judeţul Cluj, în 25 august 2012, formulăm următorul comunicat:
1. Acţiunile liderilor formaţiunilor politice maghiare din România şi discursul arogant al acestora, dovedesc faptul că susţinătorii autonomiei teritoriale pe criterii etnice a „ţinutului secuiesc”, fac abstracţie de prezenţa şi voinţa cetăţenilor de naţionalitate română din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, deşi românii reprezintă aproape 40% din totalul populaţiei celor trei judeţe.
2. Se trece sub tăcere faptul că orice formă de autonomie teritorială pe criterii etnice ar conduce, inevitabil, la accentuarea discriminării şi marginalizării românilor din aceste judeţe, situate în Arcul intracarpatic.
3. Adepţii separatismului pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, de fapt ignoră experienţa tragică pentru români a „autonomiei” instalate în urma Dictatului de la Viena, care a dus la atrocităţi cumplite, la refugieri şi expulzări masive pentru purificarea etnică de români a zonei, scop urmărit şi de ideologii separatismului de astăzi.
4. Federaţia Naţională a Românilor Persecutaţi Etnic „Pro Memoria 1940 -1945” şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş au luat act, cu îngrijorare, de lipsa de reacţie a structurilor de putere din România faţă de acţiunile liderilor maghiari şi ai „bisericilor istorice” ungureşti şi faţă de agravarea problemelor politice, sociale şi economice ale populaţiei româneşti din cele trei judeţe. În acest fel, hungariştii acţionează nestingheriţi pentru declararea independenţei aşa-numitului „ţinut secuiesc”, o idee foarte dragă Partidului Crucii cu Săgeţi de tristă amintire.
5. Cercetările Centrului pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române au pus în evidenţă un fapt îngrijorător, şi anume că pe fondul retragerii Statului Român din societate, prezenţa sa în judeţele Covasna şi Harghita fiind, în ultimele două decenii, timidă, ineficientă şi nesigură, asistăm la transformarea comunităţii majoritare maghiare într-o comunitate dominantă, de tip ideologic şi slăbirea gravă a comunităţii româneşti, devenită o minoritate locală, o comunitate cu identitate proprie, dar fără putere politică şi fără mijloace de exprimare suficiente în raport cu societatea în mijlocul căreia trăieşte.
6. În vederea cunoaşterii de către opinia publică din ţară şi din străinătate a modului în care România, în conformitate cu legislaţia şi practica europeană, asigură drepturile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, solicităm Guvernului României să dispună întocmirea unui documentar, în limbile română şi engleză, care să cuprindă informaţii şi date oficiale referitoare la drepturile de care se bucură aceste persoane şi, distinct, cetăţenii români de etnie maghiară din România.
7. În perspectiva sporirii descentralizării şi a autonomiei locale, precum şi a menţinerii permanente la guvernarea locală a formaţiunilor politice maghiare, solicităm ca Statul Român să-şi exercite o prezenţă clară şi hotărâtă în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, prin instituţiile sale specifice: prefectură, instituţii deconcentrate, armată, forţe de ordine publică, aşa cum procedează statul italian, în Tirolul de Sud, exemplu des invocat de adepţii separatismului pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc”.
8. Solicităm Guvernului României să asigure tragerea la răspundere a cetăţenilor maghiari care desfăşoară în România acţiuni ostile împotriva unităţii, suveranităţii şi independenţei Statului Român, incită la violenţă şi ură interetnică, încearcă să reabiliteze criminali de război ori lezează grav demnitatea naţională a românilor.
9. Reiterăm şi susţinem cu toţii propunerile formulate de FCRCHM de adoptare a cadrului legal pentru asigurarea suportului financiar necesar comunităţii româneşti din judeţele Covasna şi Harghita şi parţial Mureş, pentru a-şi conserva identitatea etnică, eliminându-se astfel grava discrepanţă existentă între finanţarea instituţiilor şi proiectelor comunităţii maghiare din aceste judeţe, de la bugetul central şi de la cele locale, şi o subfinanţare cronică a proiectelor asociaţiilor culturale şi a publicaţiilor româneşti din zonă.

Mureşenii de Câmpie, 25 august 2012
Preşedinte, prof. univ. dr. ing. Barbu I. Bălan,
Federaţia Naţională a Românilor Persecutaţi Etnic „Pro Memoria 1940-1945”, Cluj-Napoca
Preşedinte executiv, Dorin Suciu,
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Sfântu-Gheorghe

Cine şi pentru cine mai cere autonomie secuiască în cele două judeţe? Până mai ieri se reclamau drepturile secuilor pentru scaunele care le-ar aparţine. În tabelul recentului referendum, 2011, nu există rubrică „secui”, iar în cea cu „alte etnii” figurează doar 1.062 de persoane. Dacă din cei 1.062, jumătate sunt secui, deci 531, este posibil ca pentru o asemenea colectivitate etnică să se instituie regim de autonomie? Secuii pretind că cele două judeţe, Harghita şi Covasna, sunt stăpânite de secole de ei şi că cererea de autonomie este îndreptăţită. Se înţelege că maghiarii nu au drepturi istorice asupra scaunelor secuieşti, mai ales că toată dictatura lor a umilit pe secui, considerându-i etnie inferioară şi transformându-i în servitori la castelele nemeşilor şi în păzitori la graniţă. Cu câtva timp în urmă, am citit despre unele atitudini de revoltă din partea unor secui îndrăzneţi prin care îşi exprimau dezacordul faţă de solicitarea maghiarilor ca toţi secuii să se declare maghiari. Şi iată că datele recensământului atestă reuşita maghiarilor: secui nu mai există. Şi, chiar dacă ar exista, într-un regim de autonomie maghiară, secuii ar fi din nou trataţi ca slugi, datori fiind de răsplată pentru „autonomie”. Ei, secuii, sunt mai autonomi, adică mai liberi, cu o viaţă mai liniştită sub o conducere românească, faţă de o dominaţie fascisto-horthystă maghiară, care s-a obrăznicit continuu să-i asimileze şi iată că a reuşit, păcălindu-i că va lupta pentru drepturile lor.
Suntem singura ţară din jurul Ungariei în care rătăciţii ei afişează pretenţia autonomiei. Ştie ea, Ungaria, că Transilvania colcăie de bogăţii, de aceea celelalte provincii îi interesează mai puţin. Au intuit slăbiciunea toleranţei românilor şi astfel impertinenţa îi împinge până la cele mai murdare sfidări. În timp ce alte ţări pun bariere la graniţă până şi oficialilor unguri, respingând cu demnitate şi curaj orice încercare de imixtiune în viaţa statului, sub pretextul sprijinului oferit minorităţilor, la noi în ţară urmaşii horthyşti profanează eroii români şi simbolurile, batjocoresc limba şi dispreţuiesc cetăţenii românii numeric inferiori din cele două judeţe. Peste toate acestea, sub oblăduirea unui preşedinte care acum nu mai este preşedinte, au introdus în ţară, fără oprelişti, formaţiuni iredentiste care instruiesc pe tinerii maghiari, pregătindu- i spiritual şi milităresc pentru o eventuală confruntare cu românii. În faţa unor asemenea acţiuni duşmănoase, conducerea ţării are obligaţia de a respinge, a interzice, a condamna toate aceste provocări desfăşurate sub ochii românilor, cu intenţia de a-i intimida. În cazul respingerii acţiunii cu fascistul Niro, ni s-a dat un exemplu de curaj şi demnitate din partea puterii româneşti. Şi mai e ceva: dacă cetăţeni maghiari se simt înnegriţi de trecutul fascistului Niro: „Frunda Gyorgy l-a calificat drept fascist în faţa ţării şi a lumii”, „Smaranda Enache l-a făcut pe scriitor adept al partidului crucilor cu săgeţi şi s-a opus reînhumării lui” („Condeiul ardelean”, 27 iulie-23 august 2012, pag. 13, Traduceri din presa maghiară), cum consideră aceşti indivizi storşi de orice dram de omenie că poporul român suveran şi independent poate tolera invazia cadavrelor fasciste pe pământul său? Ne este de ajuns lista criminalilor trăitori!
Ar trebui să se lămurească cert demersul maghiarilor privind pretenţiile de autonomie, atâta vreme cât ei înşişi recunosc că „în special faţă de autonomie… comunitatea internaţională manifestă o atitudine destul de ambiguă,… nu susţine în mod deschis autonomia. Dreptul internaţional nu conţine norma… constituirii autonomiilor… Majoritatea statelor manifestă o teamă faţă de autonomie, pentru că văd în ea o ameninţare asupra integrităţii teritoriale şi a suveranităţii… În multe alte cazuri, comunitatea internaţională descurajează aspiraţiile autonomiste ale minorităţilor” (idem „Condeiul ardelean”). Şi, dacă aşa stau lucrurile, ca ţară cu statut de membru al Uniunii Europene cum îndrăzneşte Ungaria susţinerea ungurilor risipiţi în Transilvania, să ceară autonomia pitindu- se în spatele secuilor, chiar dacă istoria nu dă maghiarilor niciun drept? Sentimentul unei naţii superioare îi alimentează pe unguri într-o manieră dezgustătoare, mai ales că pe arenele Europei nu s-au afirmat, în decursul vremii, cu vreun merit deosebit, care să le încununeze naţia cu alese aprecieri, cu simpatie şi respect. Din alt punct de vedere, maghiarii consideră că mai pot avea vreo susţinere tovărăşească de la vreo ţară, când se ştie ce măcel criminal au săvârşit în anii 1940-1944 asupra românilor din Transilvania? Şi când se mai ştie de spionajul murdar al popei Tokeş, care cere, separat de UDMR, o autonomie a lui.
Intenţia unei noi invazii în România pune din nou în evidenţă pofta de ucigaşi şi lăcomia acestui neam de a lua ce nu este al lui, ce nu i se cuvine. A trecut vremea când moftul vreunui suveran de colectivităţi barbare declanşa urgii în vecinătăţi, sub impulsul dorinţei de învingător, care îi deschidea drumul spre stăpânire şi subjugare.
Dacă, după 70 de ani, Ungaria intenţionează să transforme din nou Transilvania într-o scenă însângerată, s-ar putea să-şi semneze iarăşi un certificat de popor sălbatic, migrator, izolat, renegat. Nu puterea de distrugere îţi asigură locul între popoarele demne, ci omenia, buna convieţuire, capacitatea creatoare, aspiraţia spre prietenie.
Este dificil de acceptat ideea că maghiarii reclamă statutul de stăpâni asupra unui teritoriu pe care, atunci când au emigrat din ţinutul hunesc al rădăcinilor lor, l-au găsit populat de colectivitatea dacică cu un strat consistent de istorie, aşa cum înşişi cronicarii lor o recunosc, aşa cum relicvele arheologice din străfunduri atestă adevărul despre daci.
Merge spre un ridicol amar faptul că maghiarii trâmbiţează autonomia ţinutului secuiesc, ştiind că ei nu au nicio bază pe care să-şi sprijine pretenţia. Cu viclenia care îi caracterizează, i-au scos pe secui în faţă, deşi i-au maghiarizat topindu-le identitatea etnică şi, deci, „Pământul Secuiesc” este ţinut unguresc, înstăpânit cu jaf, înşelătorie şi cinism.
Migratorilor, vă spunem NU autonomiei pe pământ românesc, că Băsescu nu este singur în această ţară şi nu vă poate „răsplăti” cu autonomia pentru „fidelitatea” voastră!

Încă mai am curiozitatea nepotolită de a afla ce scriu unii istorici străini despre români. E adevărat, asistăm la un proces al „reconcilierii cu Istoria”, reconciliere pe care ne-o propune, cu cinism şi obrăznicie (şi cu totală recunoaştere a temei), Politicul. Această „reconciliere” lansată de un domn bine situat şi căruia îi place să glumească grosier (cel care glumeşte în fruntea guvernului, - pregăteşte dictatura - cine a spus-o?), n-a rămas decât conjuncturală, lipsită de orice suport serios, de faţadă. Dacă politicienilor le interzic dreptul de a ne reconcilia cu Istoria, sfătuindu-i să se reconcilieze cu propria lor conştiinţă, fiind un om generos şi înţelegător, i-l acord din toată inima, istoricilor. Având tot timpul în suflet acest deziderat nobil, am citit cu atenţie o carte care ar trebui să-i intereseze pe cât mai mulţi români: Paul Lendvai, „Ungurii, învingători în înfrângeri”, apărută la Humanitas în 2001. Sunt convins că „fapta rea nu prosperează” (Homer) şi că destinul poate fi schimbat prin faptă (numai aşa te poţi opune destinului, prin faptă!). Numai că, în cazul de faţă, avem de-a face cu aceleaşi vechi metehne, obiceiuri, ale istoricilor unguri, prin care s-a contestat (şi se contestă) cu înverşunare, vechimea şi continuitatea românilor în spaţiul lor de geneză: Transilvania. Cartea lui Paul Lendvai este bine scrisă, atractivă, problematizantă şi subiectivă în cel mai înalt grad. Întregul text este plin de tânguiri şi regrete mari, după o realitate nefastă a istoriei: aşa-zisa Ungarie Istorică. În pura tradiţie a istoriografiei maghiare, mai vechi sau mai noi (Tamas, Hunfalvy, Makkai etc.), şi Paul Lendvai consideră pe unguri drept cel mai important (şi singurul) factor civilizator al Europei Centrale şi de Sud-Est. Celelalte popoare sunt nesemnificative, nu contează în ochii lui; ele sunt vinovate, „profitoare”, de moartea, dispariţia mitului Ungariei istorice. În istorie, există adevăruri câţi istorici scriu despre un subiect sau o temă. Important, fundamental, rămâne îndemnul lui Tacitus (să scrii şi să judeci fără ură şi părtinire). M-am întrebat deseori (ca Raymond Aron) dacă-i este dat omului să afle adevărul atâta timp cât istoria durează. Numai că aici este vorba de-a afla un adevăr ultim, la care n-avem acces decât după ce ne îndumnezeim, prin moarte. Istoricul poate afla adevărul său, dacă cercetează, se asigură că a avut acces la toate sursele omeneşti posibile, că judecăţile sale nu sunt alterate de prea multă patimă sau subiectivism. Or, am citit cu atenţie bibliografia, relativ vastă, anexată cărţii, şi am constatat, surprins şi indignat, că în ea nu figurează niciun autor român. Nu poţi scrie, aşa cum a făcut-o Paul Lendvai, o carte despre unguri, dar şi despre români, făcând abstracţie cu totul de N. Iorga, A.D. Xenopol, D. Onciul, C. Daicoviciu, D. Prodan, C. C. Giurescu, Gh.I. Brătianu etc., ale căror studii şi cărţi fundamentale (despre geneza şi stăruinţa românilor la ei acasă) au fost traduse în limbi de circulaţie internaţională, fiind apreciate ca deosebit de valoroase de comunitatea ştiinţifică europeană.
Ţinând cont de aceste câteva observaţii, am să semnalez inexactităţi, greşeli voite, interpretări tendenţioase, omisiuni deliberate ale autorului cărţii „Ungurii”. Paul Lendvai, chiar la începutul cărţii, se manifestă ca un învăţat ce foloseşte sursele după placul său; astfel, când descrie aşezarea ungurilor în Panonia (896), el notează: „Aici era vorba, mai degrabă, de un vacuum politic, iar populaţia sedentară, vorbind un amestec de idomuri slave...”, citându-l inexact pe Anonnymus, cel mai vechi izvor istoric narativ unguresc (secolul XII), care în Gesta Hungarorum (Editura Mentor, 2001), îi menţionează ca locuitorii stabili, din vechime, pe lângă slavi şi valahi: „ac pastores românorum”; sigur că era un vid politic, ca în atâtea zone ale Europei secolelor IX-X, dar nu şi unul etnic; iar la venirea şi stabilirea ungurilor în Câmpia Panonică, românii erau prezenţi ca locuitori sedentari. Aşadar, în Panonia, la venirea ungurilor, nu se găseau doar slavi, ci, în primul rând, români, iar omiterea lor din partea autorului nostru este intenţionată, deoarece dacă ar fi acceptat în totalitate informaţiile oferite de Anonnymus, ungurii n-ar mai fi bătut atâta moneda pe „vidul etnic” din Transilvania la momentele cuceririi ei. La fel de ciudat stabileşte autorul citat numărul ungurilor „descălecători”, la jumătate de milion, iar pe cel al localnicilor, la doar 100.000, după spusele unor „istorici unguri moderni şi lucizi”. Nicăieri în „Faptele ungurilor” Anonnymus nu scrie despre numărul ungurilor sosiţi sub Arpad, la finalul veacului IX. Este o minciună sfruntată care nu se bazează (afirmaţia lui P.L.) pe niciun document. De altfel, sună foarte ciudat că o hoardă asiatică, aflată de câteva decenii bune în migraţie, să ajungă a depăşi, cifric vorbind, popoarele sedentare dintr-o zonă cunoscută deosebit de prielnică vieţii.
Un alt motiv de lamentaţii din partea lui P.L. îl constituie „marile catastrofe naţionale (!) din secolele XIII şi apoi XVI şi XVIII, care au determinat valuri masive de imigrări şi colonizări”. Aceste colonizări au provocat, în opinia autorului, dramatice schimbări demografice în Ungaria şi Transilvania, care i-ar fi adus pe unguri, chipurile, în minoritate numerică. O mare catastrofă a reprezentat-o, în opinia lui P.L., prăbuşirea Ungariei la Mohacs (1526) şi instaurarea paşalâcului otoman peste cea mai mare parte a Ungariei (1541-1687). În acest răstimp, „s-a produs fuga permanentă a sârbilor spre nord şi a slovacilor spre sud, precum şi masivul aflux al românilor din Ţara Românească, fapt ce a făcut ca ponderea ungurilor, în totalul populaţiei, să scadă la circa jumătate”; sau, mai departe, tot pentru perioada stăpânirii otomane „acum românii şi sârbii infiltraţi şi colonizaţi”. Judecata istorică a lui Paul Lendvai este strâmbă şi necinstită; prin asemenea aserţiuni nedovedite documentar, el induce în mintea cititorului o minciună: aceea că românii, în Transilvania, n-au fost majoritari dintr-un început, ci au ajuns în timp; de ce ar fi fugit, ar fi emigrat, toate popoarele vecine ungurilor, spre Ungaria Otomană? Poate că aceasta, la vremea ei, ar fi fost un El Dorado european, un spaţiu binecuvântat? Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Lăsând scârba la o parte provocată de asemenea minciuni, pentru a lămuri definitiv acest aspect al problemei, fac trimitere la o carte de căpătâi, ce şi-a propus să lămurească, pe bază documentară exhaustivă, odată pentru totdeauna, chestiunea aşa-zisei imigrări româneşti în Transilvania: Ştefan Meteş, „Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XII-XX”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971 (cercetări de demografie istorică). Nu spre Transilvania, ci dinspre Transilvania, în afară, au emigrat românii, între secolele XIII-XX; la acest fenomen istoric indubitabil au contribuit „măsurile drastice, draconice ale legilor Tripartitului lui Werboczi; al Aprobatelor şi Compilatelor Consitutiones (1653-1669 - n.a.), luate împotriva românilor din Dieta Transilvaniei. Trebuie să o spunem răspicat, odată pentru totdeauna: românilor din Transilvania li s-a impus, încă din veacul XIV, un aspru, tenace şi neomenos regim de discriminare religioasă, socială, politică, etnică. Aflaţi în situaţia de „toleraţi”, trataţi mai rău decât sclavii antichităţii (vezi, spre edificare, scrisoarea iluministului francez J.P. Brissot, de la 1785, către Iosif al II-lea, despre soarta, starea românilor ardeleni în preajma şi după revoluţia lui Horea, în Cornelia Bodea, „1848 LA ROMÂNI”, vol. I, pag. 6-18) românii, dacă au putut, au fugit unde au văzut cu ochii, pentru a se mântui de „binefacerile” stăpânirii ungureşti. Nici nu poate fi concepută o „imigraţie liniştită” a românilor, spre Transilvania şi Ungaria, pentru că ne contrazic miile de documente istorice; a fost vorba, mai degrabă, de un cert fenomen istoric invers, de o constantă şi masivă emigrare românească din Transilvania spre Ţara Moldovei şi Ţara Românească (de ex. procesul istoric al întemeierii statelor medievale româneşti extracarpatice). Românii ardeleni au emigrat „în ţările mai apropiate sau mai îndepărtate ca în Sudul Poloniei, Moravia, Silezia, Rusia, Serbia, Bulgaria, apoi America”.
Paul Lendvai este un învăţat, iar atunci când scrie de Principatul Transilvaniei ca despre „un bastion al culturii naţionale şi religioase”, „ca bastion al toleranţei religioase, o raritate a Europei de atunci”, minte cu bună ştiinţă punându-se într-o poziţie profund imorală. Cât de tolerantă a fost viaţa în Principatul Transilvaniei, am să citez, spre exemplificare, un caz povestit de pastorul luteran Iackob Burckhardt, din Upsala, ce a călătorit spre Istanbul, la 1656: trecând prin Transilvania, pe omul lui Dumnezeu l-a şocat cu violenţă starea îngrozitoare a românilor de aici, pe care-i considera cei mai chinuiţi oameni din lume, deoarece i-a văzut mergând veseli la spânzurătoare (duşi de unguri), aşa scăpând de chinurile tragerii în ţeapă. Recomand pentru cine doreşte să cunoască starea românilor ardeleni sub unguri, printre altele, două cărţi fundamentale ale lui David Prodan: Răscoala lui Horea (două volume) şi Supplex Libellus Valachorum. Situaţia intolerabilă a românilor ardeleni a provocat vasta operă reformatoare a împăratului Austriei, Iosif al II-lea (1780- 1790), în sensul că împăratul iluminist a desfiinţat iobăgia (1785); lichidarea acestei cumplite nedreptăţi istorice înseamnă pentru Paul Lendvai „necunoaştere a oamenilor şi desconsiderarea mentalităţii ungare” (pag. 188). Domnul Lendvai ar fi trebuit să ne potolească uimirea oferindu-ne detalii despre „mentalitatea ungară”, mentalitate pe care o lume întreagă o cunoaşte drept rasism socio-etnic visceral practicat atâta vreme, o mentalitate bazată pe un şovinism exacerbat al aristocraţiei maghiare care a opus o „rezistenţă înverşunată, culminând cu revolta”, împotriva fiului Mariei Tereza şi a reformelor sale.
Subiectivismul şi obtuzitatea autorului nostru reies, cu claritate, din două exemple: momentul 1848-1849, precum şi sfârşitul primului război mondial, culminat cu tratatele de pace de la Paris - Versailles (1919-1920). În revoluţia europeană de la 1848, ungurii şi-au avut propria lor revoluţie, conduşi de un lider, I. Kossuth, „primul dictator care a venit la putere prin prostituarea idealismului în serviciul pasiunilor naţionale” (A.J.P. Taylor, Prăbuşirea Casei de Habsburg) şi care „a pus popoarele nemaghiare să aleagă ori supunerea totală fără existenţă politică, ori exterminare” (Golo Mann). Obsesia lui Kossuth de a reface „Ungaria istoric” la 1848-1849 a provocat măceluri îngrozitoare, genocid împotriva românilor, sârbilor, croaţilor ce nu doreau decât să li se recunoască dreptul la existenţă, la libertate naţională. Nu este cazul să zăbovim acum asupra tragediei eroice a românilor din Transilvania în revoluţia de la 1848-1849. O vom face cu altă ocazie, dacă va fi nevoie sau dacă mai are nevoie cineva de cunoaştere istorică. Şi totuşi, Paul Lendvai, folosind o judecată pervertită, orbită de pasiune, are obrăznicia şi cinismul de a vorbi de „lupta pentru independenţă dusă de maghiari împotriva croaţilor, românilor, sârbilor aliaţi cu austriecii” (pag. 218). În optica lui, românii împiedicau accesul la libertate al ungurilor (!); românii şi celelalte popoare slave se opuneau „independenţei Ungariei”(!). Citind aceste minciuni sfruntate şi cunoscând cât de cât situaţia istorică reală a epocii, m-a cuprins un violent dezgust, o silă imensă faţă de autorul acestor aserţiuni false. Iar opiniile celor doi mari istorici europeni despre Kossuth, Paul Lendvai le taxează drept „prejudecăţi”, „false informaţii contemporane”, „efectele târzii ale satanizării” lui Kossuth şi ungurilor, evident.
Destrămarea Austro-Ungariei, care a avut un efect pozitiv, benefic şi de durată în sensul lichidării unor injustiţii istorice ce durau de prea multă vreme, scoate de la Paul Lendvai accente patetice: „un cuvânt ce simbolizează pentru toţi ungurii şi în ziua de azi cea mai mare tragedie a istoriei lor: Trianon” (pag. 384); „Trianon a însemnat amputarea naţiunii maghiare” (idem); „învingătorii au împărţit prada între statele vecine” (ibidem). Autorul nu găseşte de cuviinţă să vorbească, să ofere cititorului său date corecte despre structura etnică a Transilvaniei, Slovaciei, Banatului etc., despre ultraşovinismul discreţionar şi dispreţuitor al ungurilor, despre suferinţele îndurate de acele popoare ce au avut „norocul” să supravieţuiască sub o prea îndelungată stăpânire ungurească. P.L. nu suflă o vorbă despre cauzele adânci ale prăbuşirii Austro- Ungariei şi de principiile generoase ale fundamentalei Declaraţii în 14 puncte, din aprilie 1918, a preşedintelui SUA, Wodrow Willson (valabilă încă, preferenţial, e adevărat) privind dreptul la autodeterminare al popoarelor înrobite de imperiile autocrate. România, Cehoslovacia, viitoarea Iugoslavie n-au primit „teritorii ungureşti”, prin tratatele de pace de la Paris - Versailles, ci şi-au înfăptuit un deziderat istoric secular: unitatea statal-naţională, în frontierele etnice. Şi totuşi, Paul Lendvai este forţat să recunoască în faţa evidenţei: „Oricum, Ungaria ciuntită a devenit un stat omogen din punct de vedere naţional”.
Spre sfârşitul cărţii este abordată şi chestiunea refacerii „Ungariei istorice” în timpul ultimului război mondial, când Horthy, ca aliat slugarnic al lui Hitler, va reuşi cu ajutorul Germaniei şi Italiei, să smulgă teritorii româneşti, slovace şi sârbeşti. Este ştiut ce a reprezentat Dictatul de la Viena (30 august 1940) pentru România: pierderea a jumătate din Transilvania. Este cunoscută (sau ar trebui să fie) tragedia românilor din Ardealul cedat (consultă o carte fundamentală pe această temă: M. Muşat şi Ardeleanul, „Teroarea maghiaro-horthystă în Nord-Vestul Transilvaniei, între anii 1940-1944”!), îngrozitorul genocid practicat de unguri, genocid exemplificat prin Moisei, Huedin, Trăznea etc.. Iată ce ton triumfalist adoptă istoricul nostru cu ocazia pătrunderii armatei ungare în Ardealul cedat Ungariei: „Peste tot soldaţii unguri au fost salutaţi de oameni care două decenii trebuiseră să trăiască despărţiţi de naţiune şi de patrie... expuşi unei multiple discriminări”. Nu este singura carte în care românii şi istoria lor sunt murdăriţi, batjocoriţi, trataţi ca un popor nedemn, punându-se pe umerii lor haine mincinoase. Iată, spre exemplu, Dimitri Obolensky, în cartea sa, „Un Commonwealth medieval: Bizanţul”, referindu-se la relaţiile Ţărilor Române cu lumea bizantină, afirmă despre Ţara Moldovei, în timpul lui Ştefan cel Mare, ca având frontierele „între Carpaţii Orientali şi Prut”; Obolensky a fost profesor de istorie la Universitatea din Oxford, a fost un savant, iar minciuna sfruntată privind Moldova medievală îl descalifică (cel puţin în ochii mei) definitiv. Un alt exemplu: Paul Johnson, „O istorie a evreilor”, Hasefer, 2001, Bucureşti; când abordează problema holocaustului, a tragediei evreilor în al IIlea război mondial, Johnson uită buna cuviinţă, devine pătimaş prezentând cititorului drept adevăruri nişte minciuni pătimaşe. Astfel, „guvernul român l-a urmat pe Hitler numai până în 1942, pas cu pas, în poziţia sa antievreiască”; „între douăzeci de mii - treizeci de mii de evrei au murit arşi de vii la Odessa, la 23 octombrie, 1941” (idem); „românii au fost în Transilvania şi Ucraina cei mai ucigaşi de evrei” (ibidem); sunt aici amestecate adevăruri amare pe care noi, românii, trebuie să le recunoaştem, cu exagerări ticăloase şi răuvoitoare: să fie clar odată pentru totdeauna, România lui Antonescu nu a participat la soluţia finală; Antonescu n-a deportat niciun evreu român spre lagărele de exterminare naziste; ne-am asumat crimele comise de Statul Român în Transnistria, dar nu putem accepta să fim împroşcaţi cu noroi oricând şi de oricine; s-a stabilit cu claritate că, în tragedia de la Odessa, au fost executaţi 417 evrei, ca urmare a aruncării în aer a clădirii Comandamentului Militar Român, la 22 octombrie 1941, de către teroriştii evrei, iar cifrele date de Paul Johnson sunt minciuni ordinare care ţin de o propagandă antiromânească înverşunată. Acceptăm participarea românească la tragedia evreilor deportaţi în Transnistria şi ne asumăm întreaga responsabilitate; dar a scrie negru pe alb că românii au ucis evrei în Transilvania, în anii celui de Al Doilea Război Mondial, înseamnă o imensă ticăloşie. Din partea de Ardeal cedată Ungariei, prin Dictatul de la Viena, ungurii au deportat în primăvara lui 1944 întreaga populaţie evreiască (circa 400.000) la Auschwitz, unde vor fi exterminaţi cu toţii. A arunca responsabilitatea acestei crime pe seama românilor, este un gest incalificabil care îl dezonorează pe autor, ştiut fiind faptul că evreii ardeleni au privit la România ca la ţara făgăduinţei, încercând cu disperare să treacă frontiera româno-maghiară (cea din 1940-1944). Din aceste câteva exemple se observă, lesne, că istoria, manipulată, rămâne o armă de temut; că reconcilierea în istorie rămâne o problemă de maximă seriozitate în care probitatea ştiinţifică trebuie să rămână o realitate de netăgăduit. Nu prin declaraţii publice făcute de politicieni inculţi şi nepricepuţi putem astupa nenorocirile trecutului şi minciunile prezentului. Nu prin scrierea şi publicarea unor cărţi, ca cele mai sus amintite, este posibilă depăşirea unor probleme grave ale trecutului, ci printr-o sforţare dureroasă în aflarea liniştii prin asumarea adevărului. Sunt profund mâhnit de indiferenţa şi tăcerea pe care opinia publică românească le afişează în faţa asaltului imposturii, când viaţa noastră, destinul nostru, sunt ipotecate de o mână de secături care au şansa de a ne „dirigui”... „spre culmi de progres şi civilizaţie”, de către grupuri politice cinice care n-au nimic sfânt, de indivizi ce au trădarea în sânge şi dispreţ faţă de propriul lor popor.
Paul Lendvai - autor a zece cărţi despre spaţiul Europei Centrale şi de Est, laureat al Premiului „Karl Lenner” în 1974 pentru activitatea gazetărească şi al Premiului „Axel Corti” pentru promovarea culturii austriece. S-a născut la Budapesta şi trăieşte în Austria. P. Lendvai analizează şi interpretează: apariţia ungurilor barbari în Europa secolului al IX-lea, regatul apostolic al Arpadienilor, dezastrul mongol din 1241, epoca de apogeu a Huniazilor, catastrofa de la Mohacs, bilanţul stăpânirii turceşti, Ungaria în umbra monarhiei habsburgice, „lupta pentru libertate din veacurile XVI-XIX”, dualismul austro-ungar, Trianon, 1956... rolul jucat de unguri în ultimele decenii în comunitatea ştiinţifică internaţională. Dar prezenta în lumea artistică, spiritul maghiar...

28 iulie

• În anul 1595, Mihai Viteazul, primul reîntregitor al Daciei, a realizat o grandioasă victorie împotriva Imperiului Otoman invadator, datorită adoptării unei tactici de luptă impecabile. Cu 10.000 de oşteni a învins armata Imperiului ce număra 20.000 de suflete. Pierderile de vieţi omeneşti au fost de, aproximativ, 1.000 pentru români şi de 7.000 pentru turci. (Wikipedia)
• Conducerea Partidului Naţional Liberal (PNL) din judeţul Covasna susţine că politicienii maghiari folosesc cazul Colegiului „Szekely Miko” din Sfântu-Gheorghe pentru a câştiga capital electoral în perspectiva apropiatelor alegeri parlamentare şi manipulează comunitatea maghiară. (Agerpres) Aşa ştim şi noi. Mai ştim că această clădire, în care acum funcţionează actualul Colegiu „Szekely Miko”, nu a aparţinut niciodată Bisericii Reformate, ci localităţii Sfântu- Gheorghe de obşte.
• Veşti bune din judeţul Hunedoara! Reputatul paleontolog Dan Grigorescu, de la Universitatea Bucureşti, director al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, a anunţat următoarele: „Instituirea unor măsuri speciale de prevenire, inclusiv cu monitorizări video, i-au ţinut la distanţă pe hoţii de fosile de dinozaur din spaţiul ocupat de situl paleontologic din satul hunedorean Tuştea, în acest an nemaifiind semnalate furturi de ouă de dinozaur pitic din acest perimetru”. Telmatosaurus Transsylvanicus este numele dinozaurului pitic, unic în lume, care a trăit în urmă cu peste 65 de milioane de ani pe o insulă situată pe actualul teritoriu al Ţării Haţegului. (Agerpres) Doamne, oare ce se mai poate fura din România?

24 august

• Agerpres ne informează că un pastor reformat, Imre Şanta, omul care protestează de 50 de zile în faţa Colegiului „Szekely Miko” din Sfântu-Gheorghe împotriva sentinţei judecătoreşti de anulare a restituirii acestui imobil către Eparhia Reformată din Ardeal, a adresat o scrisoare deschisă comunităţii maghiare prin care solicită stoparea tendinţelor de politizare a acestui caz. Cităm din declaraţiile acestei feţe reformate bisericesc: „Au fost parlamentari, aleşi locali, oameni politici care nici măcar nu s-au oprit, au trecut pe cealaltă parte a drumului, iar acum consideră că e un prilej bun să strângă capital electoral pentru că se apropie alegerile parlamentare. Au avut destul timp să ni se alăture şi nu au făcut-o! Mie nu-mi place că vor să politizeze acest caz, de aceea am adresat această scrisoare deschisă comunităţii maghiare, dar în primul rând organizatorilor mitingului, pentru a nu permite deturnarea sensului acestei cauze nobile”. Înainte de comentariu trebuie să vă informăm despre hotărârea judecătorească la care se face referire. Iată: „Instanţa de judecată i-a condamnat la trei ani de închisoare pe secretarul de stat Marko Attila, pe Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi pe Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, pentru abuz în serviciu contra interesului public, respectiv pentru că ar fi retrocedat abuziv clădirea Colegiului „Szekely Miko” către Eparhia Reformată din Ardeal pe baza unor documente nevalabile”. Concluzia este cât se poate de clară! Eparhia Reformată din Ardeal nu reprezintă interesul public. Dacă Eparhia Reformată din Ardeal nu reprezintă interesul public, se pune întrebarea: ce „interese nobile” reprezintă? Cu ce acte valabile reprezintă amintita eparhie interesul public? Sărmanul pastor ce cauză nobilă apără? Noi credem că apără „cauza nobilă” a uzurpatorilor care doresc încasarea chiriei de la contribuabilii Statului Român. Dacă această cauză e nobilă, rămâne să judecaţi fiecare! Scrisoarea e făţarnică, deoarece s-a văzut la alegerile locale cine pe cine sprijină, şi aşa va fi şi la parlamentare. Vom trăi şi vom vedea, dacă ne dă Dumnezeu!

25 august

• UDMR, prin vocea medicului veterinar Hunor Chelemen, face presiuni asupra justiţiei româneşti. Udemeriştii vor protesta împotriva hotărârii judecătoreşti de condamnare la trei ani de închisoare a fostului subsecretar de stat Marko Attila, a reprezentantului Eparhiei Reformate din Ardeal, Tamaş Maroşan, şi a fostului consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, Silviu Clim, pentru abuz în serviciu contra interesului public, respectiv pentru că ar fi retrocedat abuziv clădirea Colegiului „Szekely Miko” către Eparhia Reformată din Ardeal pe baza unor documente nevalabile. La protestul programat la Sfântu-Gheorghe pe 1 septembrie, vor fi 20.000 de participanţi, zice veterinarul. Vom trăi şi vom vedea şi asta, dar 20.000 de oameni nu au spaţiul necesar participării unde va avea loc protestul. Încă o minciună marca UDMR!

26 august

• Românii merg, cu mic cu mare, la Sfânta Liturghie. Se aude Predica la Duminica a XIIa după Rusalii - EVANGHELIA ÎNTREBĂRII ESENŢIALE. Sfinţii Părinţi îndeamnă întotdeauna: „Nu ştii ceva? - Întreabă! Nu te ruşina. Nu e ruşine să nu ştii. E ruşine să te rătăceşti pentru că n-ai întrebat”. Multe tratate duhovniceşti se intitulează „Întrebări şi răspunsuri”, precum cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, de pildă. Patericul însuşi e o carte de întrebări şi răspunsuri. (Creştinortodox.ro) Trebuie, însă, să ai mare grijă pe cine întrebi.

27 august

• Sărbătoare pentru românii din Estul României! Se împlinesc 21 de ani de când românii din Estul Moldovei şi-au declarat independenţa faţă de Uniunea Sovietică. Preşedintele lor, Nicolae Timofti, a primit mesaje de felicitare de la aşa-zişii primii oameni ai lumii, Barack Obama şi Vladimir Putin. Citiţi ce transmit fiecare. Obama: „Statele Unite rămân un partener devotat Republicii Moldova în eforturile sale de a deveni membru democratic şi prosper al comunităţii europene. ... Republica Moldova poate conta pe cooperarea şi sprijinul Statelor Unite pentru găsirea unei soluţii în conflictul transnistrean care să păstreze independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”. Putin: „Relaţiile dintre popoarele noastre sunt marcate de prietenia multiseculară şi de buna vecinătate, de comunitatea valorilor spirituale şi culturale. Sunt convins că avem toate premizele pentru ca, prin eforturi comune, să intensificăm parteneriatul reciproc avantajos în domeniul politic, comercial-economic şi cel umanitar, să promovăm proiectele investiţionale de perspectivă, atât în format bilateral, cât şi în cadrul Comunităţii Statelor Independente. ... Evaluăm eforturile noastre susţinute pentru soluţionarea cât mai grabnică a problemei transnistrene ca un obiectiv important de asigurare a păcii regionale, a stabilităţii şi dezvoltării, de consolidare ulterioară a cooperării ruso-moldoveneşti”. Aceste declaraţii, să ne iertaţi, nu le comentăm. Lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să le interpreteze. Opinia noastră este că Putin e sincer. Măcar ştim unul dintre adversari.
• Lotul olimpic al României a reuşit performanţa de a obţine patru medalii şi de a se clasa pe locul doi pe naţiuni la Olimpiada Internaţională de Geografie, desfăşurată, în perioada 21-27 august 2012, la Köln, Germania. Dintre cele patru medalii câştigate, două au fost de aur, una de argint şi una de bronz. Medaliile de aur au fost câştigate de Constantin G. Popa clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, judeţul Suceava, şi de Ştefania D. Ursică - clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu- Gheorghe, judeţul Covasna. Medalia de argint a fost obţinută de Miruna Andreea M. Găman - clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti, judeţul Prahova, iar cea de bronz i-a revenit lui Traian V. Tomenco - clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Bucureşti. Suntem nerăbdători să aflăm cum răsplăteşte performanţa Consiliul Local Sfântu-Gheorghe. Am regreta profund dacă am auzi că bugetul de austeritate al municipiului nu are bani pentru a răsplăti performanţa care îl face cunoscut pozitiv în lume, ci doar pentru promovarea şovinismului, separatismului, hungarismului. Măi dragă AAA, poate te cauţi prin buzunare, aşa, ca să ne arăţi cât de rău intenţionaţi suntem noi românii, şi cât de autonom eşti mata.
• Decizia Curţii Constituţionale a României, publicată! Băsescu se poate întoarce la Cotroceni! Preşedintele CCR, Zegrean: „Suntem câţi trebuie pe liste!” (Antena 3). Aşadar, nu suntem pe liste câţi suntem, ci suntem câţi trebuie. Halal democraţie! Întrebarea este pentru cine trebuie să fim pe liste câţi trebuie? Pentru neamul românesc? No, dar dacă trebe, trebe, nu-i aşa monşer Rus?!

28 august

• Aflăm de pe site-ul Cotidianul. ro că Ungaria vrea să-şi răscumpere companiile privatizate. „Premierul Victor Orban, numit „Orbănescu” în mai multe articole din presa occidentală care fac aluzie la Nicolae Ceauşescu, a declarat, săptămâna trecută, în faţa ambasadorilor Ungariei, că se pregăteşte pentru o altă luptă cu Bruxelles-ul. Este vorba despre planul său de a transforma distribuţia energiei către consumatorii casnici într-o activitate nonprofit.” Noi credem că domnul Ponta nu ar greşi dacă ar studia aceste iniţiative naţionale. Acum vedem diferenţa între Orbănescu şi Băsescu. Se pare că Orbănescu se gândeşte la binele contribuabililor pe care îi conduce, pe când Băsescu se gândeşte la binele conducătorului contribuabililor.
• Agerpres: „Senatorul de Braşov Ioan Ghişe poartă pancarte pe care scrie „Poporul este suveran” şi „Poporul a decis, Băsescu e demis””. Foarte bine! Exprimă un adevăr de necontestat. Aproximativ 8,5 milioane de români au fost la vot, din care 7,4 milioane de români au zis „DA” pentru plecarea marinarului pe navele vândute de el altora. E onorabil să comanzi o navă maritimă vândută de tine, cu permisul reînnoit din cincinal în cincinal, pentru a avea de unde să te pensionezi, decât să locuieşti în Vila Dante, pe banii contribuabililor români pe care i-ai spoliat. Domn Băsescu, de ce nu vreţi să fiţi în marş, doar e valabil brevetul!
• „Am fost nevoit să accept o reprogramare a nunţii fiului meu, pe care o stabilisem cu un an înainte, pentru 1 septembrie, la Palatul Snagov, din cauza adresei de reziliere a contractului pe care am primit-o de la RA-APPS”, a declarat agenţiei Mediafax Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, care deţine 14 hoteluri, printre care şi hotelul de cinci stele „Continental”. Întrebat dacă nunta fiului său a fost amânată pentru a face loc nunţii Elenei Băsescu, Enache a refuzat să comenteze. Se vede cu ochiul liber că onorabilul Enache nu e din gaşcă şi de aceea Băsescu îl umileşte. Răsplata va veni! Nimic nu rămâne nerăsplătit!

29 august

• Început încurajator pentru contribuabilul român. Preşedintele Consiliul Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a anunţat, azi, că a emis certificatul de urbanism pentru construirea Autostrăzii Târgu-Mureş - Ditrău (judeţul Harghita) - Iaşi, faza studiului de fezabilitate. (Agerpres) Noi nu înţelegem pentru ce trebuie certificat de urbanism pentru a face un studiu de fezabilitate. Studiu de fezabilitate poate face oricine, pe orice problemă doreşte, pentru a se dumiri dacă este fezabilă.
•  „Angajaţii Hotelului Montana din staţiunea Covasna au suspendat acţiunea de protest programată pentru azi, după ce sindicatul a intrat în negocieri cu conducerea instituţiei încercând să stopeze concedierile. Liderul filialei Covasna a CNSLR Frăţia, Vasile Neagovici, a declarat, pentru Agerpres, că în mod inevitabil se va ajunge la mitinguri şi greve dacă administratorii hotelului nu vor renunţa la planul de restructurare a personalului.” Societatea de management a hotelului, pentru creşterea calităţii serviciilor, vrea să mai scape de un număr de angajaţi? Păi ia gândiţi- vă cum dai servicii în turism fără să ai personalul necesar? Numai nişte neaveniţi pot gândi că aşa se eficientizează activitatea turistică odată cu creşterea calităţii serviciilor! Fără calitate, adio clienţi!
• Din Târgu-Mureş, Agerpres ne dă o ştire relevantă despre atitudinea bisericilor ungureşti faţă de interesul public: „Municipiul Târgu-Mureş este singurul din ţară care a pierdut aproape o jumătate din clădirile liceelor în urma retrocedării imobilelor către bisericile Reformată şi Romano-Catolică, iar starea acestor imobile pentru care primăria plăteşte chirie este precară, a anunţat, miercuri, Claudiu Maior, consilierul primarului. „Târgu-Mureş este singurul oraş din România care şi-a pierdut în jur de 50% din unităţile de învăţământ liceale în urma unor hotărâri judecătoreşti, cum ar fi Liceul „Bolyai Farkas”, Colegiul Naţional „Unirea” şi Liceul de Arte. În acest context, am încercat să purtăm negocieri cu noii proprietari. În cazul Liceului de Artă, discuţiile au început în luna mai, când am avut o întâlnire cu Comitetul de Părinţi. Am propus un schimb de clădiri - corpul deţinut de primărie de la Gimnaziul Europa contra corpului vechi de la Liceul de Artă. Astăzi m-am întâlnit personal cu domnul Balint Geza, curator-şef al Bisericii Romano-Catolice, şi am stabilit ca o mare parte din chiria pe care o plătim să fie investită în reparaţii”, a arătat Claudiu Maior. Consilierul primarului din Târgu-Mureş a precizat că la Liceul de Arte, aparţinând Bisericii Romano-Catolice, în urmă cu câteva zile, o grindă s-a desprins din tavan afectând o sală de clasă, din cauza lipsei de investiţii în consolidarea clădirii”. Oare pe 1 septembrie, la Sfântu-Gheorghe, vor atinge şi aceste probleme ale minorităţii ungureşti? Se văd clar scopurile nobile clamate de Imre Şanta, reformatul, după modelul Băsescu de reformare a României. Îi interesează doar chiriile încasate, precum pe domn Băsescu, care a închiriat ţara!
• Au trecut 7 ani de când s-a ridicat la cele veşnice, în Sibiu, Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Nu putem uita că el a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să ia decizia înfiinţării Episcopiei Covasnei şi Harghitei, la cerinţele mirenilor de pe aceste meleaguri româneşti. Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor!

30 august

• Ziua udemeriştilor! Dedicăm cele ce urmează udemeriştilor. Poate Arpad Andrei Antal, Alexandru Tamaş, Robert Radu, Borboly, Borbely, Chelemen şi toată hoarda lor îşi vor face proces de conştiinţă faţă de cele ce le vom scrie. Iată mesajul nostru: În ziua de 30 august 1940, la ora 15, în Sala de Aur a Palatului Belvedere din Viena, s-a semnat „Diktatul de la Viena”. Delegaţia României, formată din ministrul de Externe, Mihail Manoilescu, şi Valter Pop, a fost obligată să accepte şi să semneze „arbitrajul”, prin care ceda Ungariei horthyste partea de nord-vest a Transilvaniei, de 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.667.007 locuitori, din care: 50,2% români, 37,1% unguri, 2,8% germani, 5,7% evrei, 4,3% alţii. Bilanţul atrocităţilor săvârşite de autorităţile horthyste asupra populaţiei româneşti din Transilvania de Nord, după 30 august 1940, arată: În judeţul Sălaj: 436 crime bestiale, 235 schingiuiri, 602 bătăi cumplite organizate, 978 arestări, 9 profanări, 22 devastări organizate, 91 devastări săvârşite individual; În judeţul Someş: 38 crime bestiale, 34 schingiuiri, 329 bătăi cumplite, 1.223 arestări, 5 profanări, 2 devastări organizate, 17 devastări săvârşite individual; În judeţul Bihor, judeţ ţintă al hungarismului din epoca 1867- 1919: 151 crime bestiale, 203 schingiuiri, 951 bătăi sălbatice, 2.593 arestări, 7 profanări, 5 devastări organizate, 21 devastări; În judeţul Satu Mare: 28 de asasinate, 164 schingiuiri, 451 bătăi sălbatice, 1.157 arestări, 14 profanări, 11 devastări organizate, 8 devastări; În judeţul Cluj: 174 crime bestiale, 216 schingiuiri, 701 bătăi sălbatice, 6.369 arestări, 12 profanări, 7 devastări colective, 93 devastări; În judeţul Trei Scaune, azi Covasna, au fost devastate 80 de case româneşti în Lunca Ozunului, Valea-Mare, Ozun, Zăbala, Zagon; Până la 23 august 1944, totalul expulzaţilor şi al refugiaţilor din teritoriul cedat, Transilvania de Nord, s-a ridicat la peste 500.000 de români. Frumos bilanţ! Nicolae Iorga arăta: „Noi n-am luat nimănui nimic; suntem singurul popor din lume, poate, căruia nu i se poate spune că a luat ceva dincolo de dreptul său”. Domnilor, nu vă e ruşine să fiţi reprezentanţii acestei evidenţe? Aşteptăm scuze, nu acuze!
• Se împlinesc 92 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradei, spre „satisfacţia” individului Vasile Tocheş.
• Bejeatemistul târgumureşean Vasile Borbeli se bagă-n treabă şi declară pentru Agerpres: „Contează că mâine-poimâine oricine poate veni cu o plângere penală şi să se înceapă un proces invers faţă de ce s-a retrocedat. Comisia din Departamentul Relaţiilor Interetnice, după ce aude că Marko Attila a fost condamnat la trei ani cu executare, poate spune că nu-şi riscă libertatea. Sper că vor fi şi români care înţeleg această decizie cât de periculoasă e - să protestăm împotriva acestei decizii. Chiar dacă, aşa este, trebuie respectată independenţa justiţiei. Dar cum să nu-ţi spui părerea sau să nu-ţi afirmi punctul de vedere, dacă e o decizie injustă şi nedreaptă?”. Să spunem răspicat că nu sunt români care să înţeleagă ce a făcut Attila Marko, ci doar trădători ai neamului românesc care pot fi de acord cu aceste minciuni pe care le promovează udemeristul Vasile Borbeli, bejeatemist de vază.
• Aflăm de la Antena 3 că salariile a 13.332 profesori au trecut, prin grija lui Băsescu, în buzunarele lui Valeriu Stoica, pedelist de vază. Oare Stoica e invitat la nunta fiicei preşedintelui? Dacă da, oare cât va fi darul său? Probabil un salariu de profesor!

31 august

• Senatorul Partidului Naţional Liberal Ioan Ghişe şi juristul Ion Ciochină, ambii braşoveni, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, „Apelul pentru ordine constituţională”, adresat Parlamentului, în care se susţine că hotărârea Curţii Constituţionale a României privind Referendumul pentru demiterea preşedintelui nu are caracter executoriu, forul legislativ fiind acela care trebuie „să ducă la îndeplinire voinţa poporului, exprimată prin vot” (Agerpres). Noi credem că au dreptate!

1 septembrie

• Scrisoarea pastorului Imre Şanta a avut efect! Agerpres ne informează: „Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la un miting de protest în faţa Colegiului „Szekely Miko” din Sfântu-Gheorghe împotriva sentinţei Judecătoriei Buzău care a anulat actul de retrocedare a acestei clădiri către Eparhia reformată din Ardeal şi i-a condamnat la închisoare pe membrii comisiei de retrocedare. Manifestaţia a fost organizată de UDMR şi Biserica reformată, iar printre participanţi s-au numărat liderul Uniunii, Kelemen Hunor, europarlamentarul Tokes Laszlo, precum şi reprezentanţi de frunte ai tuturor cultelor maghiare, care, de la tribuna adunării, au făcut apel către membrii comunităţii maghiare să-şi apere drepturile şi proprietăţile moştenite”. Vedem manifestarea plenară a ipocriziei. Minciuna ridicată la rang de adevăr. Simpaticii ăştia vorbesc de moştenire când ai lor moşi nu au avut nimic în proprietate. Moşii şi strămoşii lor, în România, nu au făcut decât crime, devastări, preluări de proprietăţi cu japca, şi acum ei, urmaşii, se dau moştenitori. Ce e mai trist e că sunt consideraţi, la nivel mondial, creştini. Dumnezeu e sus şi vede samavolnicia voastră împotriva neamului românesc! Veţi plăti pentru asta! Nici noi, nici voi nu ştim cum, dar veţi plăti. Cu siguranţă.
• Posturile de poliţie rurală îşi reîncep activitatea. Se reface ce a stricat PDL. USL lucrează spre folosul poporului.
• Anul nou bisericesc începe azi. Se săvârşesc slujbe de Te Deum (mulţumire) în bisericile ortodocşilor. Doamne ajută în noul an!

2 septembrie

• Duminică. Credincioşii merg la Sfânta Liturghie. Pastorala se referă la Pilda lucrătorilor viei.

3 septembrie

• Începe sesiunea parlamentară de toamnă, ultima înainte de alegerile generale. La Senat, pedeliştii fac valuri pentru că li se aplică regulile stabilite de ei. Acum simt pe propria piele proverbul românesc „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”.
• La finele săptămânii trecute, ministrul Culturii, Puiu Haşotti, l-a numit pe preşedintele Tineretului Liberal din Covasna, Emil Pantelimon, în funcţia de consilier al ministrului Culturii. Ne rugăm să-l lumineze Dumnezeu să facă ceva bun pentru neamul românesc, că până acum tot teleghidat şi rătăcit a fost tinerelul.

4 septembrie

• Se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Raoul Şerban. Redăm un pasaj din ultimul său interviu, consemnat de George Damian, pentru a ţine minte atunci când mergem la vot. George Damian: Ministrul de Externe Ungureanu a ţinut un discurs în Senat în care afirma că noua fundaţie nu atinge drepturile vechii fundaţii, deşi această nouă fundaţie se suprapune şi prin nume şi prin activitate vechii fundaţii, sunt acordate burse pentru studenţii maghiari şi români… Raoul Şerban: Asta contrazice deja una din prevederile Testamentului Gojdu. Iar acest ministru de Externe [Mihai Răzvan Ungureanu]… nu ştiu ce experienţă politică a asimilat, dar român nu pare să fie, asta e clar. George Damian: Cum apreciaţi întreaga afacere Gojdu, aşa cum arată acum? Raoul Şerban: Trebuie reîntoarsă în graniţe juridice. Nu se poate să nu existe o posibilitate de rezolvare juridică a acestei chestiuni. Acum se vede că Ungaria apără o teză, iar faptul că la noi forţele politice servesc punctul de vedere maghiar este uimitor. Nu poate fi transferată o problemă juridică în curtea unei probleme politice.

5 septembrie

• Toate vinurile prezentate în concursul „Strugurele de Aur”, desfăşurat timp de trei zile la Alba-Iulia, au avut note de medalii, dar, conform regulamentului, au fost premiate numai 40% din totalul celor 162 de probe înscrise, din care 42 cu aur şi 22 cu argint (Agerpres). Da, România produce vinuri excelente, dar cam scumpe.