Faptul că UDMR a folosit şi foloseşte instituţiile Statului Român pentru a-şi pune în aplicare propria politică nu mai este un secret pentru nimeni. Din păcate, chiar şi acum, când nu se află la guvernare, prin oamenii pe care îi are în aparatul administrativ de stat, UDMR se foloseşte de instituţiile statului în scop pur politic. Un exemplu revoltător este cel de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, unde inspectorul şcolar adjunct, Ilyes Ildiko, a găsit de cuviinţă să distribuie absolvenţilor de liceu din judeţ diplome tipărite de UDMR. Revoltat de această situaţie, în care în instituţiile de învăţământ UDMR se imixtionează politic pe faţă, fără niciun fel de reţinere, în total dezacord cu legile ţării, care interzic propaganda politică în şcoli, senatorul PDL Marius Paşcan (foto) cere demisia şefului IŞJ Mureş, Ştefan Someşan, acuzând că instituţia a transmis diplome bilingve pentru absolvenţii de liceu, fără „legătură cu legislaţia României”. Cu o deplină slugărnicie faţă de UDMR, Someşan afirmă că actele respective sunt „maculatură fără niciun fel de valoare”, date de adjunctul său, Ilyes Ildiko. Senatorul a precizat că IŞJ Mureş a transmis diplome bilingve pentru absolvenţii de liceu, prezentând o astfel de diplomă - scrisă în română şi maghiară, fără stemă şi fără tricolor -, care a fost distribuită Liceului Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu-Mureş.
Potrivit lui Paşcan, documentele respective nu au „niciun fel de legătură cu legislaţia în vigoare a României” şi sunt ilegale, încălcând articolul 10, alineatul 4 din Legea 1/2011, care prevede că „în sistemul naţional de învăţământ documentele şcolare şi universitare oficiale nominalizate prin Ordinul Ministrului Educaţiei se întocmesc numai în limba română”. Cu o seninătate demnă de Cartea Recordurilor, Ştefan Someşan se face că plouă şi afirmă: „Diplomele au fost făcute în afara instituţiei noastre, nu au avut nicio legătură cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, au fost făcute de UDMR - ca să mă exprim foarte clar - şi nu conţin însemnele statului, nu conţin nici sigla IŞJ, sunt practic nişte diplome care se pot face şi într-un garaj, dacă ai o aparatură de minimă performanţă. Deci directorii de şcoli nu au primit nicio adresă de a le utiliza, dimpotrivă, o parte însemnată dintre directori le-au returnat la IŞJ. E adevărat că difuzarea lor s-a făcut de către doamna inspector general adjunct Ilyes Ildiko, dar nu în calitate de inspector general adjunct”, a spus Someşan. Inspectorul şcolar general adjunct, Ilyes Ildiko, a precizat că nu IŞJ Mureş a făcut aceste diplome, ci UDMR Mureş, arătând că a fost consultată în acest sens.
Preşedintele UDMR Mureş, Brassai Zsombor, a precizat că filiala s-a ocupat de tipărirea şi distribuirea în licee a 1.600 de astfel de diplome, acesta fiind „un ajutor”, cerut de conducerile unităţilor şcolare.
Aşa-zisele diplome de liceu bilingve ce ar fi eliberate în Mureş sunt hârtii simbolice, „de agăţat în cui, acasă”, fără valoare de atestat sau de document oficial în baza căruia să se acceadă într-o formă de învăţământ superioară, au declarat oficiali din Ministerul Educaţiei Naţionale. „Nu sunt diplome oficiale, ci hârtii simbolice, de agăţat în cui, acasă. Nu au valoare de atestat sau de document în baza căruia să se acceadă într-o formă de învăţământ superioară ori care să demonstreze absolvirea unei forme de învăţământ.” Cam atât şi despre strategia educaţională a Guvernului Ponta…

Tamas Sandor ignoră deciziile instanţei de judecată Săptămâna trecută, Curtea de Apel Braşov a anulat, printr-o decizie irevocabilă, steagul judeţului Covasna, adoptat de majoritatea udemeristă din Consiliul Judeţean Covasna în deplină sfidare şi completă ignorare a românilor din judeţ, precum şi cu o totală nerespectare a legii. Deşi sentinţa este irevocabilă, preşedintele CJ Covasna, udemeristul Tamas Sandor (foto, dreapta), a declarat sus şi tare că nu va dispune înlăturarea steagului judeţului din spaţiile publice.
„Noi considerăm că atât Prefectura, cât şi instanţa de judecată, prin felul în care au interpretat legile, au împărţit România în judeţe româneşti şi judeţe secuieşti. Teoretic toţi avem aceleaşi drepturi şi aceeaşi Constituţie, dar practic e diferit: judeţele româneşti au voie să aibă drapel, cele secuieşti nu au voie. (…) Este inacceptabil acest lucru”, a declarat Tamas Sandor, subliniind că nu se aştepta la o astfel de sentinţă din partea Curţii de Apel.
În semn de sfidare făţişă a legii şi instanţelor de judecată din România, Tamas Sandor s-a lăudat că nu va face absolut nimic pentru a aplica legea, întrucât consideră că: „Nu e doar un moft al unui politician, ci e vorba despre voinţa unei comunităţi care şi-a exprimat în urma unei dezbateri publice acordul cu privire la acest steag. (…) Nu, eu nu voi lua jos steagul judeţului, aştept să vină prefectul, Poliţia, să vină cine vrea să îl ia, dar eu nu o să îndepărtez steagul”.
Drapelul judeţului Covasna aflat în dispută a fost adoptat printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean în anul 2008. Acesta conţine o stemă din secolul al XIV-lea, respectiv stema ţinutului Trei Scaune, aprobată în anul 2007 de Comisia de Heraldică şi de Guvernul României. Fostul prefect al judeţului, dr. Codrin Munteanu, a atacat hotărârea în contencios administrativ pe motiv că în legislaţia românească nu sunt prevăzute aceste simboluri ale administraţiilor locale. „Singurul simbol care poate fi aprobat de autorităţile locale este legat de stemă. Nu există în legislaţia românească steag sau fanion al unităţii administrativ-teritoriale”, a declarat la acea vreme Codrin Munteanu, actual secretar general la Ministerul Apărării Naţionale. Acesta a menţionat, totodată, că atât stema judeţului, cât şi drapelul au fost contestate de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş pe considerentul că au la bază criterii etnice şi nu reprezintă întreaga populaţie a judeţului, doar pe cea maghiară. Iniţial, Tribunalul Covasna a respins acţiunea, dar Curtea de Apel Braşov a pronunţat o sentinţă favorabilă Prefecturii, dispunând anularea hotărârii Consiliului Judeţean Covasna.

Antal Arpad vrea să facă circ

Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad (UDMR) (foto, stânga), a declarat că va apela la sprijinul organizaţiilor nonguvernamentale şi al cetăţenilor pentru apărarea în instanţă a arborării steagului oraşului, care a fost, de asemenea, adoptat ilegal, întocmai ca şi steagul judeţului Covasna. Hotărârea Consiliului Local Sfântu-Gheorghe de adoptare a steagului a fost atacată de Prefectura Covasna în contencios administrativ pe temei de nelegalitate. Primarul Antal Arpad a menţionat că procesul va fi judecat pe data de 25 iunie (marţea care a trecut - n.r.) la Curtea de Apel Braşov, după ce Tribunalul Covasna a respins acţiunea formulată de fostul prefect Codrin Munteanu. Antal a explicat că va apela la ajutorul ONGurilor, pentru că în cazul unei sentinţe nefavorabile acestea se vor putea adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. „Vom chema în acest proces şi asociaţiile nonguvernamentale. Şi vă spun şi de ce, pentru că, potrivit legislaţiei, autorităţile locale se pot judeca doar până la Curtea de Apel, însă dacă se alătură şi organizaţii non-guvernamentale atunci putem să mergem până la Strasbourg. Iar noi vrem să ducem până la Strasbourg această problemă, ca să vadă lumea întreagă cum sunt aplicate legile în această ţară”, a mai spus primarul Antal Arpad, făcând referire la sentinţa irevocabilă a Curţii de Apel Braşov, pronunţată marţi, care a considerat ilegal steagul judeţului Covasna şi a dispus anularea hotărârii adoptate în anul 2008.
Legat de această sentinţă, Antal Arpad, cunoscut pentru declaraţiile sale care incită la conflict interetnic, a afirmat: „Suntem o naţiune de soldaţi şi de aceea spunem că vom lupta în continuare pentru drepturile noastre. Niciodată, nici acum, nici azi şi nici mâine, prin măsuri administrative nu poate fi îngrădită dragostea noastră faţă de pământul natal, faţă de ţinutul secuiesc, faţă de valorile noastre, faţă de simbolurile noastre naţionale şi regionale”.
Trebuie amintit că Antal Arpad este cel care „în spirit european” ameninţa cu câţiva ani în urmă românii din Harghita şi Covasna cu soarta sârbilor din Kosovo, în cazul neacordării autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Şi de această dată, Antal Arpad a dat dovadă de o logică găunoasă, belicoasă, manipulatoare, în sensul incitării ungurilor la ură etnică. Viziunea sa politică, în care ungurii sunt „soldaţi”, probabil mercenari sau trupe de comando care se dedau la acte teroriste, aflaţi sub comanda sa, iar românii sunt masacraţi precum sârbii din Kosovo, spun multe despre mintea acestui individ şi ataşamentul său faţă de valorile europene ale toleranţei şi bunei înţelegeri.

Ionuţ Tene, un istoric român, a prezentat o teorie monstruoasă. În opinia sa, secuii sunt români ortodocşi maghiarizaţi în mod forţat. Până în secolul al XIX-lea, toate localităţile transilvănene au fost româneşti, iar scrierea runică şi poarta secuiască sunt moşteniri româneşti străvechi.
Materialul a apărut în luna februarie, iar articolul original a apărut pe http://www. napocanews.ro/2013/02/originea-secuilorintre- etnicitatea-autohtonilor-şi-valurile-migratoare- panonice.html. Faptul că nu este vorba despre un jurnalist diletant, este demonstrat de ideea că Ionuţ Tene a absolvit în anul 1995 facultatea de istorie a Universităţii de Ştiinţe Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în anul 1999 şi-a obţinut doctoratul.

Fraţii românilor

Pregătirea sa de istoric nu l-a împiedicat pe Tene să aşterne pe hârtie următoarele rânduri: Istoria secuilor este singulară. Identitatea lor istorică şi caracteristicile lor se bazează pe tradiţii vechi. Din păcate, în ultimii 150 de ani, secuii au fost maghiarizaţi forţat de către nobilii din Transilvania şi din Panonia. Din punct de vedere lingvistic au devenit maghiari. Multe cuvinte de-ale lor provin din vechea limbă secuiască, limbă care a dispărut în decursul secolului al XVI-lea atunci când secuii au fost maghiarizaţi din cauza atitudinii agresive a nobililor maghiari.
În legătură cu originea secuilor, autorul recunoaşte că aceasta urmează linia turanică. În opinia sa, acest trib războinic s-a amestecat în Panonia cu avarii, cu slavii, cu bulgarii şi cu românii. Potrivit scrierii ştiinţifico-fantastice, chiar şi analizele ADN indică faptul că cromozomul Y al secuilor este românesc, slav şi bulgar.

Luptătorii munteni ortodocşi

În opinia lui Ionuţ Tene, în timpul venirii maghiarilor, secuii erau un grup etnic ortodox între Tisa şi Munţii Bihorului. Maghiarii şi-au dat seama că secuii sunt un popor luptător şi i-au folosit pe post de grăniceri şi în avanposturi. În opinia istoricului, maghiarii i-au tratat îngrozitor pe secui.
Autorul aminteşte de Ioan I. Rusu şi Gheorghe Popa Lisseanu, istorici români renumiţi, în opinia cărora atunci când au sosit în Transilvania, secuii abia erau vreo câteva mii şi s-au amestecat cu românii străvechi. Dovezi în acest sens sunt, în opinia lor, poarta secuiască şi obeliscul. Ambele sunt asemănătoare cu cele ale românilor din Maramureş, care şi-au dobândit cunoştinţele de la daci. În baza acestei logici, rădăcinile limbii secuieşti are legătură cu dacii, iar drapelul cu soarele şi luna sunt şi ele caracteristice popoarelor dacice străvechi.

Împreună împotriva maghiarilor

În opinia lui Ionuţ Tene, ruinele bisericilor ortodoxe reprezintă dovada tragică a maghiarizării violente. Este clar că secuii sunt un popor etnic maghiarizat forţat.

Sfântul Ştefan, păstorul de berbeci

Ionuţ Tene nu este singurul cu asemenea teorii monstruoase. În iulie 2010, cotidianul de limbă română Libertatea pomenea de autorii cărţii intitulate Istoria scrierii româneşti secrete, în care Vasile Maierean şi Dan Dulciu au afirmat în legătură cu scrierea runică secuiască faptul că nu este vorba despre o scriere secuiască, ci despre o scriere cu origini dacice străvechi. Această scriere a fost preluată mai târziu de români, care au folosit- o până în evul mediu, iar ulterior a fost copiată de către secui. Potrivit legendei, regele nostru întemeietor de stat a fost un păstor român de berbeci, ajuns în zona Balaton în timp ce oile sale păşteau în această zonă.

La graniţa schimbării tendinţei?

Falsificarea instituţionalizată a istoriei are, din fericire, şi critici. Lucian Boia, profesor de istorie în cadrul Universităţii Bucureşti, a arătat că după înfiinţarea României Mari nu a existat niciun oraş din Transilvania în care procentul locuitorilor români să fi depăşit jumătate din numărul total al locuitorilor.
Teoria continuităţii daco-romane este contestată şi de Lupescu Radu, istoric în cadrul Universităţii Maghiare de Ştiinţe Sapientia.

În opinia prodecanului Universităţii de Ştiinţe Babeş- Bolyai, este destul de optimistă opinia potrivit căreia în decurs de 10-12 ani, în Transilvania vor putea fi înfăptuite autonomia etnică şi cea teritorială. Salat Levente a vorbit despre acest lucru în ultima zi a conferinţei internaţionale intitulate Autonomii teritoriale în Europa: soluţii şi provocări. Ieri le-a vorbit ziariştilor, la Budapesta, despre sondajul de opinie apărut în ziua precedentă.
Salat Levente a declarat că nu crede că în decurs de 12 ani vor exista în România autonomie teritorială şi etnică. El a mai adăugat că este posibil ca formele de autonomie cu caracter administrativ sau regional să se amplifice, să se consolideze într-un fel sau altul. Este greu de apreciat ce înţeleg oamenii prin conceptul de autonomie. Este o iluzie faptul că maghiarilor transilvani le-ar fi oferită, de către comunitatea internaţională, o soluţie. Este important ca problema să figureze în cadrul forumurilor internaţionale, la un nivel corespunzător. În cazul în care va exista o decizie politică în acest sens, aceasta va fi adoptată în România - a declarat el. El a mai declarat că obţinerea statutului de autonomie are trei modalităţi: prin tratat internaţional sau tratatul bilateral şi în baza creării sistemului juridic intern. În acest caz, există ultima variantă.
Pentru ca şansa să fie amplificată şi să poată fi fixată pe agenda de lucru, viziunea din Transilvania asupra problemei autonomiei trebuie schimbată fundamental, iar partenerul român trebuie ignorat. Nu a existat o strategie coerentă care să arate cum poate fi convinsă opinia publică românească să revină la sentimente mai bune, cum poate fi găsit un partener politic influent care să facă posibilă includerea problemei pe ordinea de zi - a arătat el.
Comunitatea românească este extrem de dezbinatoare şi a primit mesaje contradictorii în legătură cu autonomia pe care o doresc maghiarii din Transilvania, iar asta reprezintă una din marile probleme - a constatat el.
Prodecanul s-a mai referit la faptul că reorganizarea regională a ţării se află pe agenda de lucru, dar nu este sigur că dezbaterea se va încheia în acest an.
El este destul de sceptic în legătură cu rezultatele dezbaterii, mai ales în privinţa aspiraţiilor autonomiste maghiare - a adăugat el. El consideră că în ultimii 15 ani nu s-au înregistrat progrese prea mari în cazul autonomiei. S-a conturat un fel de identitate regională, care s-a şi amplificat. Acest lucru este dovedit şi de cazul mişcării drapelul secuiesc - a declarat el. Din punctul de vedere al forţelor politice româneşti, acest lucru a mai servit la mobilizarea majorităţii româneşti în faţa unui eventual pericol - a declarat el. Această aspiraţie s-a dovedit a fi contraproductivă. În timp ce în trecut se putea auzi că nu există Pământ Secuiesc, în momentul de faţă nu se poate spune acest lucru.

Vorbim mult despre autonomie, asta este în ordine. În legătură cu necesitatea ei nu există divergenţe de opinie între organizaţiile politice maghiare din Transilvania, şi tocmai din această cauză ar fi important să analizăm şi din punct de vedere ştiinţific în ce măsură s-au schimbat mediul din ţară şi cel internaţional din momentul elaborării primului statut al autonomiei. Care sunt experienţele şi tendinţele în cadrul autonomiilor care funcţionează deja în lume - a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de ieri Marko Attila, deputat UDMR de Sfântu-Gheorghe, care iniţiază o dezbatere publică de specialitate în această problemă.
După cum a declarat, pe viitor doreşte să se adreseze specialiştilor maghiari, români şi internaţionali, unor analişti şi intelectuali, pentru ca prin intermediul unor activităţi de atelier şi studii - întemeiate ştiinţific - să arate care sunt tipurile de autonomie funcţionale din lume, care este cadrul legal în acest sens, care sunt laturile financiare, economice, lingvistice, administrative şi juridice. Cum pot fi transpuse aceste experienţe în contextul din România şi care sunt instrumentele democratice care duc la autonomie.
Marko Attila consideră importantă cartografierea formelor de autonomie aplicabile în cazul comunităţilor maghiare din România. El doreşte să îi implice în dezbatere şi pe intelectualii români, pentru ca astfel şi prin intermediul unei fundamentări ştiinţifice să poată fi demontate toate fobiile şi opoziţiile româneşti faţă de autonomie.
În următoarea perioadă, în vederea elaborării unor analize, Marko Attila se va adresa printr-o scrisoare specialiştilor din ţară, din Ungaria şi celor internaţionali, cu activitate recunoscută. De asemenea, doreşte să organizeze conferinţe. Până la sfârşitul anului va putea fi redactat un volum de studii care poate fi un punct de pornire şi poate constitui baza ştiinţifică a unei iniţiative legislative în problema unei autonomii moderne - a mai adăugat politicianul UDMR.

Conform sondajului de opinie realizat de Bell Research şi publicat în cel mai recent număr al revistei Nemzetpolitikai Tukor (apărută sub îngrijirea direcţiei pe probleme externe a parlamentului ungar), aproximativ jumătate din maghiarii din România, chestionaţi, consideră că sunt şanse ca în decurs de cel mult 12 ani, Transilvania să obţină o anumită formă de autonomie.
Sondajul a fost realizat în trei judeţe de frontieră - Bihor, Sălaj şi Satu Mare - şi în trei judeţe de pe Pământul Secuiesc - Covasna, Harghita şi Mureş - în perioada august - octombrie anul trecut. 50% dintre respondenţi consideră că autonomia din Transilvania poate fi obţinută: 12% consideră că obţinerea autonomiei este posibilă în patru ani. 18% consideră că este posibilă în opt ani, iar 19% consideră că este posibilă în 12 ani. 58% consideră că autonomia Transilvaniei poate fi obţinută în trei cicluri politice, iar acest procent este de 30% în cazul judeţelor aflate în zona de frontieră. 35% dintre respondenţi au considerat că nu sunt şanse în privinţa obţinerii autonomiei Transilvaniei.
3% consideră că nu este nevoie de autonomie - se menţionează în revistă. După cum se mai arată, 56% dintre cei 894 de respondenţi, care consideră că sunt şanse pentru obţinerea autonomiei, consideră că în următorii 12 ani poate fi obţinută atât autonomia teritorial-administrativă, cât şi cea economică şi cea culturală. În ceea ce îi priveşte pe respondenţii care consideră că sunt şanse doar pentru o singură formă de autonomie, numărul celor de pe Pământul Secuiesc, care consideră reală autonomia culturală şi economică, a fost mai mare în comparaţie cu obţinerea independenţei teritoriale.
În ceea ce îi priveşte pe cei din zona de frontieră, pe lângă autonomia culturală, aceştia au considerat posibilă mai degrabă obţinerea independenţei teritoriale.
În cadrul sondajului, respondenţii s-au pronunţat şi cu privire la ce anume consideră cel mai important lucru: autonomia Transilvaniei, aderarea la spaţiul Schengen, autonomia Pământului Secuiesc, cazul Colegiului Szekely Miko, cazul universităţii de medicină din Târgu- Mureş sau retrocedarea bunurilor private şi a celor confesionale. Majoritatea respondenţilor (34%) au considerat că cel mai important lucru este autonomia Transilvaniei.
Cei de pe Pământul Secuiesc au clasat pe primul loc autonomia Transilvaniei (36%), după care urmează cei care au desemnat pe primul loc autonomia secuiască (18%). În cazul judeţelor de frontieră, 33% dintre respondenţi au considerat importantă aderarea la spaţiul Schengen, iar 29% cauza autonomiei din Transilvania.

În cursul acestei săptămâni mai continuă acţiunea de strângere de semnături în vederea sprijinirii petiţiei adoptate la mitingul autonomist din 10 martie, de la Târgu- Mureş. În cadrul şedinţei Comisiei Permanente a CNS, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Sfântu-Gheorghe, se va decide dacă săptămâna viitoare se va mai putea adera sau nu la această iniţiativă.
CNS a strâns prin două modalităţi semnături pentru petiţia privind autonomia: pe internet şi pe formularele imprimate. Pe site-ul înfiinţat în acest scop (http://www.autonomia. ro/68-beadvany-romania-kormanyahoz- a-szekely-szabadsag-napjan. html), până aseară s-au strâns 23.000 de semnături, iar câteva mii de persoane au semnat petiţia imprimată pe suport de hârtie. Cei care doresc să semneze, o pot face la sediile CNS şi PCM, în mediul rural - la însărcinaţii locali ai consiliilor secuieşti, iar la Ozun - la sediul primăriei - a informat Gazda Zoltan, preşedintele CNS scaunul Sepsi.
Semnăturile strânse până în momentul de faţă vor fi centralizate la sfârşitul acestei săptămâni, însă un lucru este cert, şi anume că petiţia îi va fi înaintată guvernului român alături de câteva mii de semnături de susţinere. Procedura va fi decisă de Comisia Permanentă a CNS.
La şedinţa organismului decizional al CNS, care va avea loc sâmbătă, se va discuta şi dacă va fi iniţiat sau nu un nou miting autonomist, iar dacă da, care să fie cea mai potrivită locaţie.

„Suflet agrar sau pastoral?” - iată o întrebare care s-a ivit deseori referitoare la poporul român. Mulţi cercetători au susţinut cu hotărâre caracterul pastoral al vieţii noastre ţărăneşti, arătând că toate formele superioare ale culturii noastre ţin de singurătatea pastorală: dorul, ca şi jalea, doina, ca şi basmul. Însă, sufletul nostru ţărănesc are şi o latură agrară, ceea ce îi conferă un lirism contemplativ, static.
„Abel e cioban, şi Cain e plugar. Abel rătăceşte prin lume, şi Cain frământă locul. Iar Cain ucide pe Abel. Întotdeauna Cain ucide pe Abel. (…) Suntem ţara lui Cain în care Abel n-a murit încă de tot.” (Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc) Aşadar, specifică neamului nostru este tocmai întâlnirea dintre cele două îndeletniciri ale populaţiei carpatice: păstoritul şi agricultura, împreună cu mitologiile aferente, ceea ce se reflectă perfect în obiceiurile tradiţionale.
Cât de frumos este folclorul românesc, cât de pitoreşti le sunt românilor obiceiurile! Oameni veseli din fire, dornici de petreceri în aer liber, cărora le place vinul, cântecul fluierului, românii ştiu să se bucure de viaţă. Nicolae Iorga spunea că „la români, întâi se aud cântecele şi apoi răsare soarele”. Căci românul cunoaşte şi dorul şi jalea, dar şi doina şi basmul şi cântecele de petrecere.
Obiceiurile românilor, pe care le mai surprindem şi astăzi active, sunt o îmbinare a fondului autentic al culturii geto-dacilor cu elemente de cultură provenite din lumea clasică a grecilor şi romanilor, sau cu elemente din cultura popoarelor vecine cu care strămoşii noştri au venit în contact. Influenţele noi au fost primate şi asimilate, integrându-se tezaurului de bază autohton ce va constitui zestrea culturală pe care noi o moştenim şi o întregim în devenirea istorică.
Carpaţii româneşti au cunoscut de-a lungul milenarei lor existenţe o viaţă păstorească neobişnuit de dezvoltată. Poate nici un lanţ de munţi din Europa nu li se poate asemăna în această privinţă. În vechile credinţe ale poporului nostru, oaia e un animal sfânt, iar păstoritul, o îndeletnicire respectată. Păstorii noştri au alcătuit întotdeauna tovărăşii asemănătoare confreriilor medievale, cu organizare riguroasă, cu datini precise pentru fiecare parte a anului, de credinţe în care, sub vălul ocrotitor, dar străveziu al credinţei creştine, se ghicesc ritualuri mult mai vechi şi de o ţinută morală tot atât de înaltă ca şi a creştinismului.
Păstoritul a fost o frăţie în care, dacă nu se excludea omul mai în vârstă, plin de experienţă, şi pe alocuri nici femeia-băciţă, îndemânatică în gospodărie, majoritatea membrilor era alcătuită din feciori şi trăia izolată de restul lumii, ca într-o pustnicie, sub ochiul lui Dumnezeu, în contact numai cu natura, cu fiarele codrului şi cu turma ascultătoare a oilor. A fost cea mai înaltă şcoală de educaţie a tineretului în trecutul îndepărtat al poporului nostru, şcoală în care regula fundamentală era castitatea şi munca pentru folosul comunităţii, şcoală din care se puteau ivi sentimente de înălţimea celor ce ne uimesc în balade ca Mioriţa.
Această intensă viaţă pastorală a Carpaţilor româneşti a păstrat şi păstrează şi acum obiceiuri foarte vechi, rareori întâlnite în alte părţi. Unul dintre cele mai frumoase şi mai bogate în semnificaţii este Nedeia. Ce însemna nedeia pentru ţăranul român din vechime iese strălucit în evidenţă din cuvintele lui Ion Pop Reteganul: „Nedeia e mai luată în seamă decât Crăciunul, Paştele sau Rusaliile… Nedeia e şi mai mult decât Anul Nou. Nimeni din popor nu numără anii de la Anul Nou, ci de la Nedeie, nimeni nu doreşte nimic mai cu foc ca sosirea Nedeii”.
Instituţia nedeii începe odată cu istoria noastră şi continuă a trăi mereu, până în zilele noastre. Astăzi, n-o mai găsim vie decât în Apuseni, Haţeg, Banat sau Carpaţii de Curbură (exemplul localităţilor româneşti din judeţul Covasna). Dar, lucru important, nedeia mai trăieşte astăzi numai în munţi sau regiuni imediat sub munţi. În ceea ce priveşte originea nedeilor, după consideraţiile unor istorici despre obiceiurile dacilor, după tradiţia şi moştenirea folclorică, e de presupus că acestea îşi au originea încă din timpul dacilor. Unii le consideră „misterioase” şi despre originea lor se afirmă că nu avem dovezi „sigure”. Într-adevăr, un izvor scris din antichitate sau feudalismul timpuriu nu avem. Dar dacă au străbătut din timpuri antice atâtea alte obiceiuri de minimă sau fără nicio importanţă social- istorică, dacă s-au menţinut atâtea superstiţii şi rituri, nu puteau să se menţină aceste mari serbări populare, care au luat formă de masă? Oare aceste moşteniri neîntrerupte în viaţa poporului nostru, nu se pot constitui în dovezi?
Cu toate că nu posedăm documente scrise în legătură cu originea îndepărtată a nedeilor, putem totuşi încerca să enunţăm ipoteze asupra genezei acestora. Astfel, nedeia este o manifestare străveche, o serie de argumente istorice ale dacilor făcându- ne să credem acest lucru. În plus, se ştie că dacii erau firi vesele, cărora le plăceau vinul şi petrecerile în cântecul fluierului, naiului sau al altor instrumente muzicale, în urma unor procesiuni sau serbări care nu erau lipsite de anumite rituri. Dacii aveau cultul soarelui, cultul aerului şi al luminii; nedeile se pare că aveau legătură cu celebrarea unei sărbători precreştine dedicată zeului focului şi al soarelui.
După creştinarea populaţiei autohtone, peste sărbătoarea păgână s-a suprapus sărbătoarea dedicată lui Sântilie, care, conform tradiţiilor populare, are atribuţiile specifice unui zeu al focului şi soarelui.
Cea mai veche atestare istorică a nedeii este din anul 1373 şi se referă la muntele Cornul Nedeii. Aşadar, în anii când se întemeiau cele două state feudale româneşti din estul şi sudul Carpaţilor, nedeia carpatică nu era altceva decât o petrecere pe culmile munţilor, legată, bineînţeles, de păstoritul montan. O a doua atestare în timp este aceea din documentul graniţei oltene din anul 1520 - nu mai puţin de trei munţi din masivul banatic poartă acest nume. Toate denumirile topice sunt mult alterate în versiunea latină, în afară de cele trei legate de termenul de nedeie, care se repetă de trei ori, şi aceasta numai în raza Retezatului.
Dacă deja în 1373 existau munţi care se chemau Nedeia, aceasta înseamnă că practica nedeii pe aceşti munţi venea din timpuri mult mai vechi. Trebuie o vechime şi o practică îndelungată şi continuă pentru ca un munte să capete nume după fenomenul (în speţă, nedeia) pe el practicat.
O altă atestare o constituie Pravila lui Vasile Lupu - 1646, care spunea: „Mai mare sudalmă se cheamă când va sudui nescine pre altul în vreun loc ca acelea de cinste unde vor fi mulţi oameni strânşi, cumu-i mijlocul târgului, sau la vreo nedeie, sau în curtea domnească, sau la vreun praznic”. După acest text, evident nedeia trebuie să fi fost, în primul rând, o adunare desul de frecventă în Moldova, dacă s-a simţit nevoia să fie pomenită în pravilă. Era desigur „un loc de cinste”, meritând a fi pus alături chiar de curtea domnească, dar nu era nici târg, nici praznic, căci acestea amândouă sunt pomenite separat.
Indiferent că se numeau nedei, bâlciuri, sântilii, „târguri de fete”, „târguri de două ţări”, aceste manifestări populare sunt grupate în calendarul pastoral la miezul verii, acolo unde patronează Sântilie, un adevărat Helios pentru plaiurile carpatice. Zeu al soarelui şi focului în Panteonul românesc, acesta a preluat numele şi data de celebrare (20 iulie) de la Sfântul Prooroc Ilie.

Pe baza sentinţei civile din 3 aprilie 1992, mama mea şi rudele mele au solicitat restabilirea legalităţii. Instanţa „dispune Comisiei Judeţene să emită titlul de proprietate pe numele tuturor moştenitorilor petiţionari”. Acelaşi pe care l-a stabilit Comisia Judeţeană Covasna în Hotărârea nr. 36/1991, poziţiile 102 şi 103, l-a stabilit şi instanţa de judecată, adică cele trei doamne trebuie radiate de pe Anexa nr. 3, poziţia nr. 279, şi în locul lor să fie trecute mama mea şi rudele mele, eliberarea adeverinţei de proprietate, şi punerea în posesie pe baza sentinţei civile. De acum înainte a început „purtatul poverii” al mamei mele şi rudelor mele încolo şi încoace, care şi în zilele noastre ţine. Cu sentinţa civilă, mama mea şi rudele mele atâta au umblat la Primăria Sânzieni, solicitând restabilirea legalităţii, că au făcut cărare spre Primărie, parcă „au umblat după potcoave de cai morţi”.
După 6 ani de tortură, în anul 1998 au primit adeverinţa de proprietate şi jumătate din terenul folosit ilegal de cele trei doamne, conform „adeverinţei magice” (vezi facsimil 1). Interesant este că în „adeverinţa magică” sunt trecute ilegal şi cele trei doamne; Comisia Locală Sânzieni nu respectă nici sentinţa civilă din 3 aprilie 1992.
În micul „prinţipat Târgu-Secuiesc”, legile Statului de Drept Român nu sunt respectate, sunt respectate numai „indicaţiile preţioase” ale prinţului. Iar executanţii „indicaţiilor preţioase” sunt vătafii prinţului.
Între timp, mama mea a decedat, dar mă miră şi astăzi faptul că a avut voinţa şi încredere în propriile sale puteri pentru a merge pe calea dreptăţii şi a legalităţii. Cota mamei mele este moştenită conform legii de moştenitorii rezervatari (eu şi fratele meu), lucru care a fost greu înţeles de Comisia Locală Sânzieni, care ne-a solicitat diferite acte. Noi nu am acceptat semilegalitatea şi solicităm restabilirea legalităţii conform sentinţei civile din 3 aprilie 1992: radierea celor trei doamne, eliberarea adeverinţei de proprietate şi punerea în posesie pentru suprafaţa totală a terenului folosit ilegal de cele trei doamne.
Până când nu au intervenit Comisia Judeţeană Covasna şi Prefectura Covasna, nu a fost restabilită legalitatea pe baza sentinţei civile din 3 aprilie 1992.
La intervenţia celor două instituţii publice, în anul 2001 a fost restabilită legalitatea pe baza sentinţei civile. Interesant: Comisia Locală Sânzieni a avut nevoie de 10 (zece) ani până când a înţeles ultima propoziţie a sentinţei civile din 3 aprilie 1992, „Dispune Comisiei Judeţene să emită titlul de proprietate pe numele tuturor moştenitorilor petiţionari”.
Greu de înţeles în micul „prinţipat Târgu-Secuiesc” sunt următoarele cuvinte: „moştenitorilor petiţionari”.
Domnilor, „moştenitorii petiţionari” sunt cei care au semnat, au depus plângerea la instanţă. A fost corectată adeverinţa de proprietate (facsimil 2), a fost modificată Anexa nr. 3, poziţia nr. 279 (facsimil 3 şi 4) şi am fost puşi în posesie conform sentinţei.
Vă rog să citiţi atent înscrisul în partea dreaptă sus a adeverinţei corectate (facsimil 2): „Corectat de mine conform Hot. Nr. 36/1991 al Com. Jud. pt. apl. L. 18/1991…”, semnătura şi ştampila. Foarte probabil că domnii de la Comisia Locală Sânzieni s-au trezit din somnul adânc în care învăţaseră legea, fiind niţel scuturaţi din amorţeală.
Domnilor, acest lucru Comisia Locală Sânzieni ar fi trebuit să-l facă în anul 1991, conform Hotărârii nr. 36/1991 a Comisiei Judeţene Covasna.
Domnilor, ce faceţi? Legile Statului de Drept Român le respectaţi după 10 (zece) ani?! Şi atunci somaţi şi împinşi de alţii de la spate…?! Statul de Drept Român mai are vreo firimitură de autoritate în micul „prinţipat Târgu-Secuiesc”, în care „băieţii deştepţi” sunt mai presus de lege?!
Ca om simplu şi muncitor, am şi eu o simplă curiozitate: autorităţile publice ale Statului de Drept Român, ca Parchetul şi Poliţia, ce fac în judeţul Covasna?
(va urma)
Cu respect, Un nemustăcios maghiar inconciliabil,
Bidiga Iosif-Bela Lemnia, la 21.07.2013

Alimentaţia omenirii este astăzi, în epoca globalizării, o problemă care preocupă nu numai pe medici şi sociologi, dar mai ales pe economişti şi politicieni. De-a lungul evoluţiei umane, alimentaţia era în primul rând condiţionată de numărul de oameni care începând din preistorie şi până în zilele noastre s-au înmulţit în progresie geometrică. În preistorie eram 5 milioane de oameni, la începutul erei noastre eram 250 de milioane de oameni, în 1650 eram 500 de milioane de oameni, în 1850 eram un miliard, în 1950 eram 2,5 miliarde, în 1980 eram 3,5 miliarde, acum, în 2013, suntem 6,5 miliarde şi, probabil, în 2050 vom fi aproximativ 10 miliarde de oameni. Se constată odată cu evoluţia umană o accelerare foarte rapidă a ritmurilor de creştere a populaţiei, mai ales China şi Asia de sud-est fiind adevărate „bombe demografice”. Populaţia a stagnat în timpul războaielor mondiale datorită pierderilor masive de oameni, în special bărbaţi, şi datorită deficitului de naşteri din acea perioadă. Se constată că foametea este direct proporţională cu mărirea populaţiei globului. Foametea este prezentă în lumea noastră mai mult ca oricând. Un miliard de oameni suferă de o foamete severă, iar două miliarde de oameni, trăind cu 3 dolari, pe zi suferă de o „foamete ascunsă”, adică nu au asigurate în alimentaţia lor cele trei principii alimentare: glucoză, grăsimi, dar mai ales proteine şi cei 27 de aminoacizi esenţiali. 300 de copii pe oră mor de foame pe planeta albastră, ceea ce este de-a dreptul dureros şi inacceptabil pentru noi, creştinii. Din păcate, mulţi dintre semenii noştri, mulţi dintre copiii şi nepoţii noştri, nu mai au loc „la marele banchet al naturii”, murind de foame. Acum când chinezii care sunt peste un miliard mănâncă tot mai puţin orez şi tot mai multă carne, preţurile la cerealele cheie, ca grâul şi porumbul, şi la zahăr sunt în creştere. Porumbul s-a scumpit pe plan mondial în ultimii ani cu 77%, zahărul cu 64% şi orezul cu 39%. În 2050, pentru a hrăni cei aproximativ 10 miliarde de oameni, omenirea ar trebui să producă mai mult cu un miliard de tone de cereale şi cu 200 de milioane de tone de carne decât în anul de graţie 2013. Pentru a produce aceste alimente avem nevoie de apă şi sisteme de irigaţii multiple, de noi trenuri cultivabile. Raportul dintre numărul total de populaţie şi suprafaţa de pământ cultivată pe Terra ar trebui să fie unul pozitiv. Din păcate, în prezent, el este negativ din cauza defrişărilor abundente din zona Amazoniană, care este plămânul verde al Terrei, din cauza schimbărilor globale climaterice ce rănesc trupul Pământului, transformând terenuri cultivabile de mii de ani în terenuri aride confirmate de zborurile spaţiale americane. Penuria de resurse energetice a intensificat foamea mondială, biocarburanţii fabricaţi din porumb şi grâu fiind o alternativă la energia petrolieră. Această folosire iraţională a cerealelor pentru a fi transformate în combustibili va fi ca o sabie cu două tăişuri şi va lovi ca un tsunami „stomacul omenirii”. În următorii ani se preconizează o explozie a preţurilor la alimente, idee confirmată de unele ţări ca şi China, care îşi fac stocuri gigantice de alimente. Din acest motiv se caută remedii urgente. Cerealele modificate genetic ar fi o soluţie propusă de FAO, dar nu se ştie ce efecte pe termen lung vor avea asupra sănătăţii umane. Se ştie deja că folosirea pesticidelor, a îngrăşămintelor chimice artificiale pentru cereale, a hormonilor şi a antibioticelor pentru carne au creat bolile societăţii moderne, ce cu greu pot fi vindecate. Se caută cu disperare noi surse de proteine ca şi culturile de alge marine, realizarea concentratului de proteine din frunze, extragerea proteinelor din hidrocarburi, ferme de insecte care sunt miliarde pe glob şi sunt foarte bogate în proteine, iar în marile metropole, sere verticale cu sute de etaje, crearea de aminoacizi esenţiali sintetici.
Periodic lumea este confruntată cu o serie de crize de natură economică, energetică, demografică şi alimentară. Foamea şi foametea nu sunt rezultatul ireversibil al vreunei legi naturale lăsate de Dumnezeu, ci reprezintă, din păcate, opera omului. O repartiţie justă pe plan mondial a alimentelor este o problemă de ordin social şi moral şi ea nu se poate rezolva decât în momentul când nu vor mai fi populaţii sărace sau bogate, ci doar oameni. Dacă fiecare dintre noi ar renunţa la 100 g din „pâinea cea de toate zilele” şi am trimite acolo unde este nevoie, cei 300 de copii care mor pe oră în lume nu s-ar mai urca la ceruri pentru a fi îngeri, ci ar fi cu familiile lor. A face acest lucru este un act sacru care ne-ar apropia de Dumnezeu!

Aceasta este realitatea incredibilă, dar adevărată, care se desfăşoară cu concursul autorităţilor Statului Român şi împotriva Poporului Român, cu consecinţe foarte apropiate vizând integritatea teritorială a României!
Este necesar ca tot românul să se întrebe şi să afle: de ce s-a ajuns la actuala situaţie şi ce se urmăreşte?
Se ştie că, de aproape 95 de ani, după Marea Unire de la Alba- Iulia, de la 1 Decembrie 1918, niciodată Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din ţara noastră nu au recunoscut România Mare şi au acţionat împreună împotriva Statului Naţional Unitar Român şi Poporului Român! Ungaria şi ungurii revendică sfântul pământ românesc al Ardealului, moştenit de Poporul Român de la geto-daci. După ce a falsificat Istoria Poporului Român, a Daciei şi a României, Ungaria pretinde şi acţionează pentru anexarea Ardealului, Cetatea sau Grădina Domnului la geto-daci, sub pretextul că l-a stăpânit timp de un mileniu... de 51 de ani, între anii 1867-1918, în vremea Imperiului habsburgic.
Ungaria a încercat să ocupe Ardealul în anul 1919, cu sprijinul Rusiei sovietice, dar Armata Română a câştigat războiul, a ocupat inclusiv Budapesta şi la 4 august 1919 au fost puse opincile româneşti pe Parlamentul ungar.
După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reuşit în urma „Procesului optanţilor” să obţină uriaşe despăgubiri din partea României pentru imobilele din Ardeal care au intrat în proprietatea Statului Român. Mai târziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste şi al Italiei fasciste, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobândit o mare parte din Ardeal, până la 25 octombrie 1944, când Armata Română, împreună cu trupele sovietice, a eliberat sfântul pământ românesc de sub teroarea ungară.
După lovitura de stat din decembrie 1989, la care autorităţile de la Budapesta au avut o contribuţie însemnată în declanşarea ei şi la numărul morţilor, Ungaria împreună cu bisericile maghiare şi organizaţiile etnicilor unguri din România au pus în aplicare un plan diabolic vizând anexarea Ardealului printr-un nou Dictat pregătit pentru anul 2014 la Bruxelles. Argumentele principale ale Ungariei pentru obţinerea acestui Dictat sunt următoarele:
1) Numărul cetăţenilor români, majoritatea din Ardeal, care au solicitat şi obţinut cetăţenia Ungariei să fie de cel puţin 4,5-5 milioane. Până în prezent, Ungaria a acordat dubla cetăţenie la peste trei milioane de cetăţeni români. Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria se acordă gratuit cetăţenia ungară la mii de români get-beget, care astfel intră în Spaţiul Schengen, iar Comisia Europeană se face că nu vede, nici nu aude. Peste puţină vreme, Comisia Europeană şi Parlamentul European vor afla şi constata că românii au intrat în Spaţiul Schengen fără ca România să beneficieze de acelaşi statut ca şi celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.
2) Obţinerea pe toate căile, ilegale şi legale, a peste 50% din proprietăţile imobiliare din Ardeal de către Ungaria. Până în prezent, Ungaria, prin numeroase persoane juridice şi persoane fizice ungare, a reuşit să obţină 30-40% din proprietăţile imobiliare din Ardeal, iar prin aplicarea ultimei Legi de retrocedare a Guvernului Ponta II se va ajunge, în anul 2014, ca peste 50% din aceste proprietăţi să nu mai aparţină Statului Român, urmând să fie naţionalizate de către Ungaria sau dobândite ilegal, inclusiv prin furtul pios.
După îndeplinirea acestor două mari obiective, Ungaria va cere Comisiei Europene şi Parlamentului European aplicarea principiului autodeterminării popoarelor! Autorităţile de la Budapesta speră ca prin Dictatul de la Bruxelles, din anul 2014, Ardealul să devină autonom şi apoi să fie anexat la Ungaria.
Principala cale folosită pentru dobândirea ilegală de imobile din Ardeal o constituie aşa-zisele retrocedări în natură, de fapt naţionalizarea mascată de către Ungaria a mii de clădiri şi milioane de hectare de păduri şi terenuri agricole din proprietatea Poporului Român şi Statului Român!
ADEVĂRUL ISTORIC cunoscut foarte bine de Ungaria şi de unguri, dar trecut sub o condamnabilă tăcere de autorităţile de la Bucureşti şi partidele politice parlamentare, este următorul:
1) După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a acţionat şi a reuşit să obţină despăgubiri din partea Statului Român pentru toate imobilele pe care le-a avut în proprietate statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum şi pentru optanţii unguri. Sub această denumire de optanţi sunt cunoscuţi acei cetăţeni români de etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetăţenia Ungariei şi au părăsit România. În total au fost 367 optanţi. Optanţii unguri, împreună cu Ungaria, au depus numeroase reclamaţii la Societatea Naţiunilor şi au deschis foarte multe procese, cerând despăgubiri pentru imobilele lor care au intrat în proprietatea Statului Român. La propunerea Consiliului Societăţii Naţiunilor, s-a format Tribunalul Arbitral româno-ungar de la Paris, unde a avut loc procesul optanţilor unguri, în perioada 1923- 1930. Diferendul dintre Ungaria şi România a fost bine analizat şi prezentat de către Nicolae Titulescu, ministrul de Externe al României, în expunerea ţinută în Consiliul Societăţii Naţiunilor, în ziua de 5 iulie 1923. Acum 90 de ani, Nicolae Titulescu a subliniat că Ungaria pretinde „plata în aur a despăgubirilor”, iar optanţii unguri puteau să-şi păstreze bunurile imobile în cadrul legilor româneşti, dar nu au făcut-o, acceptând să fie despăgubiţi. În urma negocierilor purtate între delegaţia României condusă de ministrul de Externe, Nicolae Titulescu, şi delegaţia Ungariei condusă de contele Albert Appony şi a Convenţiilor de la Haga (din 20 ianuarie 1930) şi Paris (21 aprilie 1930), s-a decis că plata despăgubirilor stabilite de Tribunalul Arbitral de la Paris se face din Fondul Agrar deschis în Elveţia, la o bancă din Basel, de către Statul Român. Din acest fond au fost plătite despăgubiri uriaşe către Ungaria şi optanţii unguri. Începând cu anul 1931, sumele destinate despăgubirilor către Ungaria şi optanţii unguri au fost evidenţiate în Bugetul de venituri şi cheltuieli al României. După unele surse, suma despăgubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 tone aur pur (de 24 carate), iar după alţi cercetători la circa 600 tone aur pur. După mai bine de 80 de ani de la plata despăgubirilor către Ungaria şi optanţii unguri, precum şi după deschiderea arhivelor pe această temă, guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinţii şi premierii României, miniştrii de Finanţe şi directorii SRI şi SIE, precum şi mulţi academicieni şi istorici cunosc suma totală a plăţilor făcute de Poporul Român şi Statul Român pentru imobilele care au aparţinut Ungariei şi ungurilor până în anul 1918 în Ardeal. În mod inexplicabil, cu toţii o păstrează la secret! De ce? Pentru ca Poporul Român şi Parchetul să nu afle că retrocedările post-decembriste către bisericile maghiare şi numeroase alte persoane juridice şi fizice ungare sunt ilegale şi în fapt reprezintă naţionalizarea de către Ungaria a mii de clădiri istorice şi a milioane de hectare de pădure şi terenuri agricole din România, mai ales din Ardeal. Este cert că exproprierea imobilelor din Ardeal, care au aparţinut Ungariei, optanţilor unguri şi bisericilor maghiare s-a făcut prin acordarea de despăgubiri din partea Statului Român! Există documente oficiale referitoare la clădirile, terenurile agricole şi pădurile expropriate.
2) În perioada 1940-1944, după Dictatul de la Viena, autorităţile Statului ungar au falsificat toate cărţile funciare din Ardealul ocupat şi au înscris, din nou, în proprietatea celor care au fost despăgubiţi din Fondul Agrar toate imobilele pe care le-au avut în timpul Imperiul habsburgic.
3) După 6 martie 1945, comuniştii evrei şi unguri din România nu au confiscat sau naţionalizat bunurile imobile şi mobile ale bisericilor maghiare, nici ale evreilor şi ungurilor, ci pe cele ale românilor şi Bisericilor Ortodoxă şi Greco-Catolică.
4) Atât în perioada interbelică, dar mai ales în timpul socialismului nu s-au actualizat cele mai multe cărţi funciare din Ardeal, nefiind înscrise modificările intervenite în privinţa proprietarilor.
5) Prin Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărţile funciare efectuate în perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept! În foarte multe cărţi funciare nu au fost operate radierile corespunzătoare.
6) În vara şi toamna anului 1944, o mare parte din arhivele localităţilor din Ardeal au fost duse în Ungaria, iar cele rămase în România se încearcă de către UDMR să fie luate de la Arhivele Statului Român şi trecute la bisericile maghiare pentru a nu se descoperi lanţul de infracţiuni prin care Ungaria şi alte persoane juridice şi fizice maghiare au naţionalizat sau au fost împroprietărite cu peste 30% din clădirile, terenurile agricole şi pădurile din Ardeal. Un exemplu edificator, aflat în atenţia opiniei publice din România, este cel al retrocedării, de fapt al împroprietăririi Bisericii Reformate din Sfântu- Gheorghe cu clădirea Colegiului „Szekely Miko”. În decembrie 2010, DNA Braşov i-a trimis în judecată pe Attila Gabor Marko (se pare, fratele lui Marko Bela, fost preşedinte al UDMR şi fost vicepremier al României), fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei. Ei au fost acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Acuzaţii au întocmit, în 14 mai 2002, documente false din care rezultă că imobilul a fost în proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu- Gheorghe şi au acţionat pentru ca el să fie restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. În aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice a precizat că imobilul respectiv nu poate fi retrocedat în baza OUG nr. 83/1999. Retrocedarea s-a făcut în baza unui extras fals de carte funciară. Procurorii au stabilit că inculpaţii au prejudiciat Statul Român cu 1.300.000 euro. Judecătoria Buzău i-a condamnat, în iulie 2012, pe inculpaţi la trei ani de închisoare, din care pe Attila Gabor Marko şi Tamas Marosan cu executare, iar Silviu Clim cu suspendarea executării pedepsei. După ce Attila Gabor Marko a fost ales deputat din partea UDMR, dosarul a fost trimis spre judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La dosarul respectiv este depusă o adresă a Ministerului Justiţiei, care solicită Instanţei Supreme să constate că sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Buzău este nelegală şi că în acest caz nu există prejudiciu adus Statului Român! Incredibil! De asemenea, Ministerul Justiţiei a subliniat că Primăria Municipiului Sfântu-Gheorghe nu s-a constituit parte civilă, fiind condusă de reprezentanţii UDMR. La termenul din 27 iunie a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât să amâne procesul pentru data de 10 octombrie a.c..
7) După 23 august 1944 şi în baza art. 8 din Convenţia de armistiţiu semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile reprezentând proprietatea Ungariei şi Germaniei de pe teritoriul României, au fost sechestrate şi, în baza Legii nr. 91 din 9 februarie 1945, au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI). Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist şi, ca urmare, nu pot face obiectul retrocedărilor către Ungaria şi Germania.
8) La toate retrocedările din Ardeal către Ungaria şi numeroase persoane juridice şi persoane fizice ungare sunt prezentate, la instanţele judecătoreşti şi la comisiile constituite în acest scop, copii ale cărţilor funciare sau extrase din acestea. Cele mai multe sunt falsificate sau incomplete. Dar, cărţile funciare nu au valoarea de înscrisuri constitutive de drepturi reale, ele fiind de fapt o evidenţă a imobilelor. Drepturile reale trebuie dovedite cu documentele originale care atestă titlul de proprietate. Pentru a grăbi retrocedările ilegale de imobile către Ungaria şi bisericile maghiare, s-a ajuns la o situaţie de neimaginat: cei care revendică ilegal imobile în Ardeal au depus şi depun plângeri penale împotriva angajaţilor din primării care trebuie săptămânal să meargă la Parchet, unde sunt citaţi, pentru a da declaraţii în legătură cu refuzul retrocedării ilegale de clădiri şi terenuri. Vicepremierul României, Liviu Dragnea, cunoaşte situaţia retrocedărilor ilegale de imobile din Ardeal, inclusiv teroarea la care sunt supuşi mulţi angajaţi ai primăriilor, dar... tace şi nu acţionează. Îi este frică de subiect şi, mai ales, de consecinţe.
9) Restituirile în natură către Ungaria, bisericile maghiare şi alte persoane juridice şi persoane fizice ungare, în temeiul legislaţiei bogate în domeniul retrocedărilor de imobile, dar având la bază acte false şi ignorând despăgubirile uriaşe plătite de Statul Român, au drept consecinţe anularea Reformei Agrare din anul 1921 şi a efectelor unor tratate internaţionale, precum şi revenirea la situaţia proprietarilor de păduri dinainte de 17/29 decembrie 1863.
10) Împroprietărirea ilegală a Ungariei, bisericilor maghiare şi a altor persoane juridice şi persoane fizice ungare cu mii de clădiri istorice şi milioane de hectare de terenuri agricole şi păduri are drept consecinţă transformarea instituţiilor Statului Român în chiriaşi în România şi plata nelegală de chirii anuale cu mult peste 10 milioane euro. De pildă, la Timişoara pentru clădirile istorice retrocedate bisericilor maghiare (în care funcţionează nouă licee şi două spitale), Consiliul Local plăteşte chirie de peste 1 milion euro pe an.
Pentru a stopa furturile la examenele de admitere în licee şi la Bacalaureat, Ministerul Educaţiei a solicitat cetăţenilor să comunice toate neregulile constatate, iar SRI a ajutat la începerea cercetării penale a cadrelor didactice de la un liceu din Bucureşti, implicate în fraudarea examenului de Bacalaureat. La Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, SRI a monitorizat şi supravegheat, timp de o lună, toate cadrele didactice, iar în ziua de 1 iulie a.c., la sfârşitul primei probe de examen, toţi supraveghetorii au fost duşi la Poliţie pentru cercetări penale. Întâmplarea este foarte mult mediatizată, mai ales la televiziuni. În schimb, pentru imobilele naţionalizate de Ungaria şi cele retrocedate ilegal în Ardeal, după anul 1989, SRI i-a monitorizat în ultimii 20 de ani pe majoritatea beneficiarilor, dar nu sunt valorificate informaţiile. SRI şi SIE au monitorizat şi cunosc toate retrocedările ilegale din Ardeal în favoarea Ungariei, bisericilor maghiare, altor persoane juridice şi fizice ungare, precum şi împroprietărirea acestora cu imobilele expropriate de Statul Român după Tratatul de la Trianon, pentru care Poporul Român a plătit despăgubiri de peste 100 tone aur de 24 carate. De ce nu le comunică SRI şi SIE aceste informaţii Parchetului şi DNA? Ce şi până când aşteaptă? Sunt întrebări pe care Comisia Specială de Control a Parlamentului evită să le pună. Aceiaşi Comisie, precum şi Comisia pentru Administraţie Publică şi Comisia Juridică din Senat şi Camera Deputaţilor refuză să analizeze şi să decidă în urma retrocedărilor ilegale de imobile ale Statului Român către Ungaria, bisericile maghiare şi alte persoane juridice şi fizice ungare.
Din multe clădiri de locuit naţionalizate de către Ungaria sau retrocedate ilegal bisericilor maghiare şi altor persoane juridice şi fizice ungare au fost evacuaţi ori sunt în curs de evacuare locatarii români, proprietari ai locuinţelor respective în baza Legii nr. 112/1995. S-a ajuns în România post-decembristă ca hoţii şi samsarii de imobile ale Statului Român să-i evacueze pe români din locuinţele cumpărate în mod legal.
În fapt, autorităţile Statului Român au donat ilegal şi se pregătesc să doneze Ungariei şi etnicilor unguri din Ardeal numeroase proprietăţi imobiliare ale Poporului Român. Un asemenea jaf imobiliar nu a existat în nicio ţară din Europa. Este necesar ca Parchetul şi DNA să acţioneze pentru redobândirea în proprietatea publică a Statului Român a imobilelor donate şi retrocedate ilegal, precum şi pentru recuperarea uriaşelor chirii plătite nelegal din banii publici! Pentru a afla adevărul şi, mai ales, pentru a opri politica diabolică a Ungariei şi UDMR vizând naţionalizarea imobilelor din România, Guvernul Ponta II ar trebui să facă următoarele:
1. Să suspende, pe timp de cel puţin trei ani, aplicarea tuturor actelor normative referitoare la retrocedări.
2. Să solicite Parchetului şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie să cerceteze penal toate persoanele implicate în retrocedările ilegale referitoare la imobilele pentru care Statul Român a plătit despăgubirile din Fondul Agrar. O atenţie specială trebuie acordată fiecărui dosar de retrocedare depus la Bucureşti, la Comisia specială de restituire a imobilelor revendicate de cultele religioase, precum şi pentru fiecare decizie dată de această Comisie, mai ales cu referire la imobilele din Ardeal revendicate de bisericile maghiare.
3. Să informeze Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară, în legătură cu politica Ungariei susţinută de bisericile maghiare din România vizând retrocedările/naţionalizările de clădiri, terenuri agricole şi păduri din Ardeal, ca suport şi argument pentru Dictatul de la Bruxelles din anul 2014.
4. Să apeleze la cetăţenii români pentru a obţine informaţii în legătură cu dobândirea ilegală de către Ungaria şi persoane juridice şi persoane fizice ungare a numeroase imobile pe teritoriul României.
„O viaţă avem români... Şi-o cinste! Deşteptaţi-vă că am dormit destul!” (Mihai Viteazul).

Opinia publică din România este lămurită în privinţa modului în care se împarte dreptatea în popor de către organele de urmărire şi cerectare. Sunt celebre cazurile precum cel în care un amărât flămând a înfundat pentru ani grei puşcăria pentru că a furat, mânat de foame, un salam din magazin, precum şi cazurile, nenumărate de altfel, ale unor politicieni care au comis acte grave de corupţie, delapidare a fondurilor publice şi jefuire a averii locale sau naţionale, şi care nu au făcut o zi de închisoare. În cele ce urmează, prezentăm, în premieră, modul în care Sorin Benga, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, a înţeles să se ocupe de dosarul care îi viza pe Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, şi Szonda Szabolcs, directorul Bibliotecii Judeţene „Bod Peter”. În urma cercetărilor, procurorul Sorin Benga a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi. Pentru ca cititorii ziarului nostru să aibă o imagine exactă asupra modului în care organele de cercetare înţeleg să îşi facă treaba, redăm integral textul Rezoluţiei prin care procurorul Sorin Benga, în ciuda faptului că are în faţă dovezi incontestabile, ajunge la concluzia că trebuie, totuşi, să dispună neînceperea urmăririi penale faţă de Tamas Sandor şi Szonda Szabolcs.

REZOLUŢIE - 25 martie 2013

„Benga Sorin, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, Exa
minând actele premergătoare efectuate în cauza privind pe făptuitorii Tamas Sandor, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 Cod penal, raportat la art. 13.2 din Legea nr. 78/2000 şi Szonda Sabolcs - cercetat pentru infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 240 Cod penal,
CONSTAT:
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu-Gheorghe din data de 20.04.2012 s-a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea unităţii noastre având în vedere calitatea făptuitorului Tamas Sandor de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna. Raportat la infracţiunea ce vizează şi Legea nr. 78/2000 se motivează că făptuitorul Tamas Sandor, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a ignorat faptul că un act administrativ emis de Consiliul Judeţean Covasna a fost suspendat de drept în temeiul art. 123, alin. 5 din Constituţia României şi a continuat să-l aplice, cauzând astfel o pagubă în patrimoniul acestei instituţii constând în salariul achitat în mod nelegal numitului Szonda Szabolcs în calitate de director al Bibliotecii Judeţene Covasna.
Din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză rezultă următoarea stare de fapt:
Făptuitorul Tamas Sandor a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna ca urmare a alegerilor locale din data de 01.06.2008.
La data de 15.08.2008 Consiliul Judeţean Covasna, sub semnătura făptuitorului Tamas Sandor, a întocmit anunţul cu privire la organizarea în data de 15.09.2008 a concursului în vederea ocupării postului vacant de director al Bibliotecii Judeţene Covasna.
Printre condiţiile enumerate ce trebuiau a fi îndeplinite de candidaţi s-a aflat şi obligativitatea cunoaşterii, pe limba română, a limbii maghiare şi a unei alte limbi oficiale a Uniunii Europene. Participarea la concurs a fost deschisă cetăţenilor statelor membre din Uniunea Europeană, în final înscriindu-se făptuitorul Szonda Szabolcs şi numiţii Szekeres Atilla Istvan, Hollanda Eva Andreea, Copacz Istvan Ferenc şi Kiss Laszlo.
Comisia de evaluare l-a desemnat câştigător pe făptuitorul Szonda Szabolcs care prin Hotărârea nr. 138/2008 a fost numit în funcţia de director al Bibliotecii Judeţene, hotărâre în baza căreia s-a încheiat contractul de management nr. 293/01.10.2008.
Prin hotărârea nr. 775/16.12.2008, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), analizând condiţiile de înscriere la concursul pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Judeţene Covasna, a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu şi potrivit art. 2 alin. 1 şi 5 din O.G. nr. 137/2000 a sancţionat cu avertisment Consiliul Judeţean Covasna.
La data de 03.04.2009 Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, în temeiul art. 123 alin 5 din Constituţia României şi art. 3 din Legea nr. 544/2004 a formulat o acţiune în instanţă împotriva Consiliului Judeţean Covasna având ca obiect anularea, ca ilegală, a hotărârii cu nr. 138/2008 privind numirea în funcţia de director al Bibliotecii Judeţene „Bod Peter” a numitului Szonda Szabolcs şi anularea concursului, a rezultatelor concursului şi a tuturor actelor emise de comisia de evaluare, care au stat la baza adoptării hotărârii nr. 138/2008.
Cu toate că, potrivit art. 123 alin. 5 din Constituţia României şi art. 3 din Legea nr. 544/2004, actul atacat de prefect în faţa instanţei de contencios administrativ este suspendat de drept, făptuitorul Tamas Sandor a omis să ia măsurile necesare suspendării Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 138/2008.
Judecarea cauzei s-a aflat pe rolul instanţelor de judecată până la data de 01.07.2011 când, Curtea de Apel Braşov, prin decizia nr. 1568/R a respins recursul declarat de Consiliul Judeţean Covasna împotriva sentinţei civile nr. 45/18.01.2011 pronunţată de Tribunalul Covasna, prin care s-a admis acţiunea în contencios administrativ introdusă de Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, s-a anulat Hotărârea Consiliului Judeţean Covasna nr. 138/25.09.2008 şi s-au anulat: concursul, rezultatul concursului şi toate actele emise de comisia de evaluare care au stat la baza Hotărârii nr. 138/2008.
Iniţial, Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr. 1201/26.11.2009 a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Covasna, hotărâre ce a fost însă casată şi trimisă aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii prin decizia nr. 200/R a Curţii de Apel Braşov care a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
Făptuitorul Szonda Szabolcs a exercitat funcţia de director al Bibliotecii Judeţene până la data de 28 iulie 2011. Activitatea desfăşurată de făptuitorul Szonda Szabolcs a fost evaluată anual de comisia de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Covasna, rezultatele fiind satisfăcătoare.
Prin Hotărârea nr. 115/28.07.2011 Consiliul Judeţean Covasna a luat act de dispozitivul sentinţei civile nr. 45/2011 a Tribunalului Covasna şi a hotărât încetarea de drept a contractului de management al numitului Szonda Szabolcs, desemnând pe numita Hollanda Andrea director interimar al Bibliotecii Judeţene Covasna, până la data începerii executării noului contract de management. În aceste împrejurări s-a demarat procedura organizării unui nou concurs, urmare căruia a fost desemnat câştigător tot făptuitorul Szonda Szabolcs. Noul contract de management s-a încheiat la data de 31.10.2011 pe o perioadă determinată de 5 ani.
Analizând starea de fapt prezentată prin prisma infracţiunii de abuz contra intereselor publice rezultă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Făptuitorul Tamas Sandor a demarat procedurile de organizare a concursului desfăşurat la data de 15.09.2008 pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Judeţene Covasna prin dispoziţia nr. 230/2008, având ca temei art. 2 din O.G. nr. 26/2005 potrivit cărora procedurile de organizare a concursului în vederea angajării conducătorilor instituţiilor publice de cultură se declanşează de ordonatorii principali de credite, ghidându-se după procedura urmată în cazuri similare de alte consilii judeţene.
Pentru introducerea abuzivă a obligativităţii cunoaşterii limbii maghiare, ca o condiţie ce trebuia îndeplinită de candidaţii înscrişi la concurs, a fost aplicată o sancţiune de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În cursul cercetărilor, făptuitorul Tamas Sandor a susţinut că avea cunoştinţă de măsura instituită prin prevederile art. 123 alin. 5 din Constituţia României şi art. 3 din Legea nr. 554/2004, suspendarea hotărârii nr. 138/2008 nefiind pusă în aplicare datorită analizei efectuate de caz din care a rezultat că acţiunea Instituţiei Prefectului era tardiv introdusă iar făptuitorul Szonda Szabolcs îşi desfăşura deja activitatea prin care trebuia să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin contractul de management încheiat la data de 01.10.2008, o eventuală suspendare afectând bunul mers al instituţiei, motivare ce nu justifică însă pe deplin nerespectarea dispoziţiilor legale.
Infracţiunea prevăzută de art. 248 Cod penal coroborat cu art. 13.2 din Legea 78/2000 presupune îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea unui act de către un funcţionar public, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, prin care cauzează o pagubă instituţiei de stat şi obţine pentru sine sau altul un avantaj patrimonial. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, scopul final fiind vătămarea materială a avutului instituţiei publice, respectiv crearea unui prejudiciu. Făptuitorul Szonda Szabolcs a încasat lunar o sumă de bani ce a reprezentat de fapt plata muncii sale efective desfăşurată în cadrul Bibliotecii Judeţene Covasna, condiţii în care nu se poate reţine că s-ar fi afectat bugetul Consiliului Judeţean Covasna şi implicit s-ar fi obţinut un avantaj patrimonial injust.
Pentru aceste considerente urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul Tamas Sandor.
Întrucât există legătură de conexitate între infracţiunea de abuz cu infracţiunea prevăzută de art. 240 Cod penal urmează să ne pronunţăm şi faţă de fapta reţinută în sarcina făptuitorului Szonda Szabolcs.
Prin săvârşirea acţiunii de uzurpare de calităţi oficiale s-a incriminat folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate. Actele premergătoare efectuate au evidenţiat că făptuitorul Szonda Szabolcs a exercitat funcţia de director în perioada în care contractul de management a fost în vigoare neexistând indicii care să releve că s-a folosit fără drept de această calitate.
Prin urmare, văzând şi dispoziţiile art. 228 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a şi d Cod procedură penală DISPUN:
1. Neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul Tamas Sandor pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 Cod penal coroborat cu art. 13.2 din legea 78/2000;
2. Neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul Szonda Szabolcs pentru infracţiunea prevăzută de art. 240 Cod penal
3. Se stabilesc cheltuielile judiciare în sumă de 450 lei ce rămân în sarcina statului. Soluţia se comunică părţilor interesate.
PROCUROR, Benga Sorin”.

Rezumat

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, l-a numit ILEGAL pe Szonda Szabolcs în funcţia de director al Bibliotecii Judeţene Covasna, fapt constatat şi sancţionat ca nul de către Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. După ce patru instituţii ale statului constată ilegalitatea, Tamas Sandor ignoră dispoziţiile acestora şi îl ţine în continuare în funcţie pe Szonda Szabolcs, căruia, sub semnătură proprie, îi acordă ani de zile un salariu gras. În acelaşi timp, Szonda Szabolcs ignoră şi el actele Instituţiei Prefectului Judeţului Covasna, Tribunalului Covasna, Curţii de Apel Braşov şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi încasează bani pentru exercitarea unei funcţii pentru a cărei deţinere nu are niciun temei legal, ia decizii şi semnează în numele instituţiei pe care o conduce ilegal. În ciuda acestor evidenţe, a unor fapte clare, dovedite cu acte, procurorul Sorin Benga, consideră că nu există „indicii” pentru declanşarea urmăririi penale a celor doi făptaşi. Cine sau ce anume l-au determinat pe procurorul Sorin Benga să ajungă la asemenea concluzii, ştie doar el însuşi şi poate şi alţii...

Exerciţiu de imaginaţie

Similar directorului Bibliotecii Judeţene Covasna, preşedintele Traian Băsescu a trebuit să îşi părăsească funcţia în urma suspendării sale în perioada până la comunicarea rezultatului referendumului de demitere din funcţia de preşedinte al României. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Traian Băsescu, în loc să părăsească Palatul Cotroceni, ar fi continuat să meargă la serviciu, să semneze acte ca preşedinte, deşi nu mai era preşedinte, să ia decizii aferente funcţiei prezidenţiale şi să încaseze bani sub formă de salariu pentru „munca” prestată într-o calitate oficială pe care n-o mai deţinea?! Mulţi s-ar putea gândi că nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că s-ar fi putut găsi un procuror care să dispună neînceperea urmării penale pentru uzurparea de calităţi oficiale. Oare ce s-ar fi întâmplat cu cel care i-ar fi publicat lui Băsescu actele emise în ilegalitate în Monitorul Oficial şi cu cel care i-a semnat fluturaşul de salariu?! Mulţi s-ar putea gândi că nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că s-ar fi putut găsi un procuror care să dispună neînceperea urmării penale pe motiv că banii au fost daţi şi primiţi „just”. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă un cetăţean oarecare ar fi prezentat un act fals care să îi ateste o calitate oficială sau nici măcar atât şi ar fi încasat în mod ilegal un leu?! Mulţi s-ar putea gândi că s-ar fi găsit, cu siguranţă, un procuror care să dispună începerea urmăririi penale şi să ceară condamnarea la ani grei de puşcărie...

Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) a luat la cunoştinţă cu surprindere de recenta hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), de sancţionare cu avertisment a Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, în urma publicării studiilor „Raport pe marginea proiectului Legii Educaţiei Naţionale privind situaţia minorităţilor din perspectiva egalităţii de şanse” şi „Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita-Covasna”, studii în care se fac „referiri discriminatorii la minoritatea maghiară”. Potrivit ştirilor din mass-media, sancţiunea a fost aplicată în urma petiţiei înaintată de Cristian Gojinescu la CNCD, în care a susţinut că cele două studii conţin afirmaţii şi o terminologie discriminatorii pe criterii etnice, în special în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale de a-şi prezenta identitatea etno-culturală şi de a utiliza limba maternă.
Hotărârea CNCD justifică încă o dată solicitarea CESCH şi a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) de analizare de către Parlamentul României a activităţii CNCD care, constant, soluţionează în mod subiectiv şi arbitrar cauzele privind posibilele fapte de discriminare a românilor sau maghiarilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Astfel, CNCD se „autosesizează”: în presupuse fapte de discriminare a maghiarilor, dar nu se autosesizează în fapte de certă discriminare a românilor din Covasna şi Harghita produse de autorităţile locale, soluţionează diferit speţe identice, tergiversează soluţionarea reclamaţiilor vizând discriminarea românilor etc..
Chiar şi speţa de faţă, în care CNCD îşi permite să cenzureze concluziile unei cercetări ştiinţifice privind asimilarea românilor din Covasna şi Harghita, relevarea „adevărurilor” din zonă fiind discriminatorii pentru minoritatea maghiară, este un exemplu de soluţionare discriminatorie de către CNCD a reclamaţiilor. Nu mai puţin de acum trei luni, acelaşi CNCD considera afirmaţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, care împărţea românii din judeţ în români băştinaşi „buni” şi români colonizaţi „răi”, ca nefiind discriminatorie şi ofensatoare cu argumentul „dreptului la libera exprimare”. Cu alte cuvinte, în imparţialitatea sa CNCD decide că românii pot fi ofensaţi şi jigniţi de politicienii maghiari în baza dreptului la libera exprimare, în timp ce cercetările ştiinţifice care relevă slăbirea comunităţii româneşti din Covasna şi Harghita, prin „grija” unor politici locale bine puse la punct, sunt discriminatorii pentru cei care orchestrează epurarea pe criterii etnice a românilor.
Faţă de această situaţie, CESCH va realiza şi va publica un studiu privind modul discriminatoriu de soluţionare a reclamaţiilor de către CNCD pe care îl va înainta Comisiilor pentru abuzuri din cele două Camere ale Parlamentului, precum şi partidelor politice pentru revocarea membrilor desemnaţi de acestea în Consiliul Director al CNCD.
Pe fondul problemei, Consiliul Director al CESCH consideră că hotărârea CNCD de sancţionare cu avertisment a Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române este o gravă eroare, care încurajează afirmarea susţinătorilor proiectelor separatiste de obţinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc” şi solicită Academiei Române să conteste în instanţă hotărârea menţionată.
Conducerea CESCH apreciază în mod deosebit preocuparea Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române pentru cercetarea problematicii specifice spaţiului sud-estului Transilvaniei, sprijinul acordat conceperii şi realizării unor proiecte privind convieţuirea interetnică din judeţele Covasna şi Harghita şi participarea la manifestările ştiinţifice realizate în zonă. Evidenţiem valoarea cercetărilor sociologice întreprinse, sub coordonarea prof. univ. dr. Radu Baltasiu, pentru reconfigurarea strategiilor referitoare la gestionarea proiectelor separatiste şi de enclavizare etnică a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, la integritatea culturală a comunităţilor, respectiv la infrastructura simbolică şi potenţialul evolutiv al acestora şi la identificarea metamorfozelor comunităţilor (inclusiv a cazurilor de dispariţie şi rezistenţă).
Consiliul Director al CESCH atrage din nou atenţia Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României asupra perpetuării unor situaţii deosebit de grave care afectează pe termen lung dăinuirea populaţiei româneşti în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi solicită elaborarea grabnică a unei strategii care să stopeze acţiunile separatiste promovate de liderii maghiari, cu sprijinul Budapestei, şi să asigure caracterul multietnic şi pluriconfesional al celor trei judeţe. Director, dr. Ioan Lăcătuşu 26 iulie 2013

„Trei Parale” înseamnă tradiţie adusă în prim plan de nişte tineri crescuţi la oraş. Înseamnă muzica aceea din munţi, cântată odinioară de ciobani români sau vizitatorinaturalizaţi greci, evrei sau ţigani. Înseamnă melodiile ce se auzeau în lumea urbană a secolului al XIX-lea prin hanuri, cârciumi, cafenele sau grădini publice. E un amalgam de sunete venite din viaţa fiecărui popor care a trecut vreodată prin ţara noastră, e un fel de întoarcere la origini, fără să plictisească, ci, din contră, să ne aducă aminte că nu putem să ne facem viitorul dacă nu ne cunoaştem foarte bine trecutul.
Florin Iordan (fluiere, cobză), etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român, Daniel Pop (voce, fluiere, percuţie, drâmbă), Beatrice Iordan (voce, cobză) şi Dinu Petrescu (percuţie) reconstruiesc un univers muzical sprijinindu-se atât pe transcripţiile de epocă pe care Anton Pann le-a adunat în volumele „Spitalul amorului” şi „Cântătorul dorului”, cât şi pe un manuscris al elevului lui Anton Pann, George Ucenescu.
Pe 18 august, orele 18, în sala Centrului Cultural Covasna, în organizarea Asociaţiei Cultural- Creştine „Justinian Teculescu”, „Trei Parale” vor fi pe scenă, oferindune bucăţi din istoria noastră muzicală, melodii ale secolelor al XIX-lea şi al XXlea. Pe toţi cei care vreţi să trăiţi, măcar un pic, o bucăţică din ceea ce trăiau bunicii noştri la hora satului, vă aşteptăm cu cel mai mare drag! Vestimentaţie obligatorie: ia românească!

Aţi ştiut că cea mai impresionantă cascadă din lume se află în ţara noastră? Cascada se numeşte Bigăr şi se află în Banat, lângă oraşul montan Anina, exact pe unde trece Paralela 45.
Aţi ştiut că cei mai mari copaci din lume, SEQUOIA GIGANTEA, s-au aclimatizat şi în România, chiar în Munţii Aninei?
Aţi ştiut că Lacul Buhui, unul din cele mai frumoase lacuri din Europa, este primul lac artificial din România şi se găseşte la numai 5 kilometri de Anina?
Aţi aflat că într-o peşteră din Munţii Aninei, aproape de oraşul cu acelaşi nume, au fost descoperite osemintele celebrului „Ion din Anina”, care este capul celei mai vechi familii de oameni din Europa?
La expoziţia de fotografii a lui Nicolae Șuşara veţi putea vedea toate aceste minunăţii şi multe alte poze de o frumuseţe copleşitoare, adevărate pasteluri şi acuarele surprinse de autor de-a lungul a şase ani.
Vernisajul are loc sâmbătă, 10 august 2013, la ora 11, la Casa Orăşenească de Cultură Covasna. Prezentarea va fi susţinută de subsemnatul, în calitate de organizator.
Veniţi să vedeţi cum pictează Dumnezeu natura!
www.comandaicoane.ro
www.schinteie.com

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului a învăluit Biserica de lemn din staţiunea Covasna în lumină Taborică. Credincioşii foarte numeroşi prezenţi la cel de-al doilea hram al sfântului locaş au urcat muntele iluminării rugându-se şi împropriindu-şi harul tămăduitor al Sfintei Taine a Maslului alături de preotul paroh Cristian Vlad Irimia, înconjurat de un sobor de preoţi format din Pr. Ştefan Niţu (Târgu-Secuiesc II), Pr. Ioan Velimirovici (Breţcu), Pr. Macarie Coliban (Biserica din Deal, Sfântu-Gheorghe), Pr. Iustin Gârleanu (Aita-Mare).
Dumnezeu a potenţat văzduhul duhovnicesc străbătut de mireasma sfinţeniei şi a bucuriei prin trimiterea în sânul corabiei spirituale din Covasna a Sfântului Ioanichie, care a împărţit cu dragoste părintească tuturor mulţime de daruri.
La această slujbă înălţătoare au fost pomeniţi şi ctitorii adormiţi ai Bisericii, în sentiment de multă preţuire şi cinstire, iar amintirea lor ne-a făcut pe toţi cei prezenţi la praznic să realizăm şi mai profund rostul şi misiunea sfântă la care suntem chemaţi de Dumnezeu încă din pântecele maicii noastre.
Bisericuţa din Covasna a unit şi cu această ocazie într-un singur gând, în inima României, pelerini din toate colţurile Ţării, într-o singură familie, sub Crucea Sfântă şi Tricolorul Românesc.

Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă” de la Sita-Buzăului a însemnat un nou prilej de bucurie duhovnicească pentru miile de credincioşi ortodocşi prezenţi la marea sărbătoare, veniţi în judeţul Covasna din toate colţurile României. Apropierea faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi de Preacurata Sa Maică este parcă şi mai mare într-un loc ca acesta, Sfânt şi aievea sfinţit. Pentru cei care cred, evident.
Ziua de 6 august 2013 a adus, însă, în inimile românilor o dublă bucurie, deoarece după rugăciunile rostite în comuniune, în timpul Sfintei Liturghii Arhiereşti, a urmat un moment deosebit, de largă respiraţie patriotică, menit să le aducă aminte creştinilor că Ţara aceasta s-a clădit cu multe jertfe şi că este o datorie a noastră sfântă să o păstrăm nedespărţită, în hotarele ei actuale. Asta dacă nu cumva Domnul nu ne-o îngădui să o refacem şi mai mare, şi mai dodoloaţă, în teritoriile Daciei străbune, aşa cum încet, încet vine vremea.
Astfel se face că Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, după cum ne-a obişnuit la toate hramurile mănăstirilor din Episcopia noastră din această vară, de la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul încoace, a împărţit mulţimii, spre finalul cuvântului de învăţătură, drapelele tricolore confecţionate de măicuţele de la Sfânta Episcopie de la Miercurea-Ciuc. Şi, dacă la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” de la Valea- Mare, la Mănăstirea „Sfinţii Români” de la Mărcuş, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” de la Topliţa Română au fost de fiecare dată sute de steaguri, de această dată 1.500 de stindarde au ajuns în mâinile credincioşilor români.
În cuvântul său de învăţătură, la finalul căruia s-a intonat, din mii de suflete de a răsunat toată valea, Imnul Naţional al României, Vlădica Ioan le-a spus tuturor celor prezenţi, care-i sorbeau ca mereu spusele într-o linişte deplină, că aşa cum braţul stindardului este lancea, tot aşa şi braţul Ţării, România, este Biserica Ortodoxă strămoşească. Acesta este suportul Ţării noastre milenare, pe care acum o avem oarecum întreagă, după jertfa a sute şi sute de mii de ostaşi români, Eroi ai Neamului.
La evenimentul la care a fost secondat de Pr. Florin Tohănean, protopopul de Întorsura-Buzăului, de Pr. Ioan Bercu, protopop de Sfântu-Gheorghe, de un numeros sobor de preoţi şi de primarii comunelor Sita-Buzăului - Nicolae Stoica, Barcani - Gheorghe Marin şi Valea-Mare - Gheorghe Avram, IPS Ioan a mai spus că va continua să sfinţească şi să înmâneze Drapelul Naţional şi la viitoarele hramuri ale sfintelor noastre mănăstiri, următorul binecuvântat prilej fiind de acum hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvorul-Mureşului, pe 15 august, unde în acea perioadă se vor desfăşura şi lucrările Universităţii de Vară a românilor de pretutindeni, ajunsă la cea de-a XI-a ediţie.
În final, dar nu în ultimul rând, trebuie amintite şi spusele Arhiepiscopului Munţilor, Ioan Selejan, dintr-o recentă emisiune de televiziune, referitoare la conducerea actuală a statului, care de mai bine de două decenii nu mai apără deloc România şi românii, fiind guvernată de interesele meschine personale ale politicienilor, dar şi de cele ale Înaltei Porţi a Occidentului: „Lumea de vârf de la conducerea de stat calcă mai rar pe aici (prin Covasna şi Harghita - n.r.), că noi suntem mai puţini şi în traista noastră sunt mai puţine voturi. Câteodată Ţara este atât de importantă pentru unii, câte voturi sunt pe metru pătrat”.

Domnule Olimpiu Sabău-Pop, spuneţi-ne, de la ultima noastră convorbire publicată în „Condeiul ardelean”, care sunt noutăţile legate de denumirea Şcolii Nr. 2 de la Târgu-Mureş? Ce fapte s-au mai întâmplat de atunci?
- Ca noutate, pot să vă spun că în această vară s-a reuşit, prin aprobarea de către Consiliul Local Târgu-Mureş, schimbarea denumirii Şcolii Nr. 2 cu denumirea de Şcoala „Bernadi Gyorgy”. Hotărârea de Consiliu Local a urmat paşii prealabili, respectiv avizul pozitiv al Comisiei de avizare a schimbărilor de denumiri a Consiliului Local Târgu-Mureş, cu un vot de 6 la 5. Tot prealabil a fost avizul negativ al Comisiei judeţene de schimbări de denumiri, care a considerat că nu este oportună pentru municipiul Târgu-Mureş această schimbare. Iar această comisie, care funcţionează în subordinea prefectului judeţului, a propus ca acea şcoală să se cheme Ferdinand. După cum deja am afirmat, Consiliul Local Târgu-Mureş nu a fost de acord cu aşa ceva şi a aprobat cu majoritate de voturi ca şcoala luată în discuţie să se numească „Bernadi Gyorgy”.
- Cu câte voturi „pentru”, câte „împotrivă” şi câte „abţineri”?
- Cu 13 voturi „pentru” şi 9 „abţineri”.
- Cum a rămas cu dorinţa unei părţi semnificative a locuitorilor municipiului Târgu-Mureş ca aceas tă şcoală să poarte denumirea marelui poet şi scriitor Adrian Păunescu , care ştim că este şi printre ctitorii Catedralei Ortodoxe din cartierul Tudor?
- Aş vrea să clarific, în primul rând, ce înseamnă sub aspect politic un vot de abţinere şi care este diferenţa dintre un vot de abţinere şi unul împotrivă. Voturile de abţinere se calculează, ca şi număr, la voturile împotrivă. Votul de abţinere este un vot împotrivă mai diplomatic. Eu, personal, m-am abţinut. Colegii mei din PSD s-au abţinut şi ei, iar consilierii locali PDL şi PNL au votat „pentru”, alături de consilierii locali UDMR.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, trebuie să vă spun că, la iniţiativa Fundaţiei APDOLIDER, s-au strâns aproximativ 10.000 de semnături pentru ca acestei şcoli, Nr. 2 din Târgu-Mureş, să i se atribuie denumirea „Adrian Păunescu”, după numele şi în memoria marelui poet contemporan al românilor. Echipe de voluntari au strâns semnăturile pe holurile instituţiilor, în faţa bisericilor, în parcurile şi pe străzile municipiului, depunând o muncă fantastică şi mobilizând atâţia concetăţeni, care şi-au dorit Şcoala „Adrian Păunescu” în Târgu-Mureş. Aceasta s-a întâmplat în perioada anilor 2010-2011, însă autoritatea publică locală le-a ignorat şi nu a dat curs solicitării cetăţenilor. Cu alte cuvinte, nu s-a vrut ca o şcoală din municipiul Târgu-Mureş să poarte numele lui Adrian Păunescu. Acum, începând de la toamnă, nu ne rămâne decât să vedem dacă este oportun, sau nu, să identificăm o altă şcoală care să poarte această denumire, sau măcar să amplasăm bustul scriitorului pe raza municipiului nostru. Când se va schimba, efectiv, denumirea Şcolii Nr. 2 în „Bernadi Gyorgy”? Aceasta este o discuţie pur juridică, pentru că reţeaua şcolară este deja aprobată. Astfel, în anul şcolar 2014-2015 această denumire nu se poate schimba deoarece reţeaua este deja aprobată pentru Şcoala Nr. 2, însă, probabil, modificarea va surveni începând cu 2015-2016. Dar, rămâne totuşi un dar, deoarece, din câte am înţeles, o asociaţie a părinţilor intenţionează să atace în instanţă schimbarea denumirii, şi atunci nu ne rămâne decât să aşteptăm deznodământul juridic.
- Vorbeaţi mai devreme despre amplasarea unui bust al lui Adrian Păunescu în Târgu-Mureş…
- Da. Am solicitat un loc unde să fie amplasat un bust al scriitorului, urmând ca realizarea şi ridicarea acestuia să fie susţinută financiar de către cetăţeni ai Târgu-Mureşului care sunt interesaţi de acest fenomen. Aş vrea să precizez aici că amplasarea bustului lui Adrian Păunescu a fost văzută în mod greşit de către reprezentanţii politici ai etniei maghiare din Târgu-Mureş, în ciuda faptului că poetul a avut în Cenaclul său chiar şi solişti maghiari, doi chiar din oraşul nostru. Până la urmă, Adrian Păunescu nu este un simbol al dezbinării etniilor, ci este o personalitate care a unit oamenii într-un moment de cumpănă al culturii româneşti!
- Bun, dacă tot avem acum o Şcoală „Bernadi Gyorgy”, când credeţi că vom avea şi una „Adrian Păunescu”, la Târgu-Mureş?
- Procedurile administrative sunt foarte greoaie. Procedurile administrative, dacă nu există o voinţă politică, nu se desfac. Adrian Păunescu a fost membru PSD la un moment dat, iar această calitate a lui îi stânjeneşte pe consilierii locali ai PDL de la Târgu-Mureş. Deocamdată, aceşti colegi ai mei nu au putut să înţeleagă un lucru elementar, şi anume că aici nu vorbim despre PSD şi PDL, în primul rând pentru că Adrian Păunescu nu va rămâne în memoria colectivă a Neamului Românesc ca membru de partid. Asta chiar dacă a fost în trei legislaturi senator din partea PSM şi PSD. Nu acest lucru l-a făcut pe Adrian Păunescu mare, iar datoria noastră este să înţelegem acest lucru şi să îl punem acolo unde îi este locul. Cât despre colegii consilieri maghiari, de la UDMR, ei trebuie să ştie atât, aşa cum spuneam, că în Cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu au fost mulţi maghiari, cât şi că printre cei 10.000 de semnatari din Târgu-Mureş care doresc o şcoală cu numele acestuia se află, de asemenea, mulţi, mulţi maghiari. Cum am arătat şi mai sus, Adrian Păunescu nu este cunoscut ca un exponent al luptei între etnii, ci ca o persoană care a unit oameni în viaţa şi cariera sa.
- Am înţeles ceea ce ne relataţi şi credeţi-ne, domnule Olimpiu Sabău- Pop, că gândim şi simţim în concordanţă cu dumneavoastră. Doar suntem de părere că trebuie găsită o soluţie care să mulţumească pe toată lumea şi, dacă tot avem acum şcoala „Bernadi Gyorgy”, să putem amplasa şi bustul lui Adrian Păunescu în faţa Catedralei Ortodoxe amintite mai sus.
- Eu nu aş merge pe argumente de acest gen. Eu zic că sunt lucruri care nu pot intra în noţiunea de compromis şi de negociere politică. Şi acest lucru nu poate intra. Eu aşa zic. Amplasarea bustului lui Adrian Păunescu nu poate fi condiţionată de schimbarea denumirii unei şcoli, deşi, de exemplu, în Târgu-Mureş există o înţelegere nescrisă prin care se amplasează bustul unui român dacă se amplasează şi o statuie a unui maghiar. Mi se pare o nebunie, una-i una şi alta-i alta. Nu le putem complica între ele. Vreau să vă zic, apropo de busturi, că s-a încercat într-o şedinţă tot din vara aceasta a Consiliului Local Târgu-Mureş să se aprobe amplasarea bustului scriitorului Suto Andras. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi. În memoria colectivă a târgu-mureşenilor, Suto Andras nu a rămas ca un scriitor, ci a rămas ca o persoană care s-a implicat în scandalul din martie 1990.
- Cum de s-a retras subit acest proiect de hotărâre?
- A fost retras, printr-o conjunctură, de către iniţiatori. Motivul a fost tocmai „opera” lui Suto Andras, care a publicat la un moment dat nişte lucruri foarte, foarte negative cu privire la românii şi româncele din zona Gurghiului, pe care nu aş vrea să le reproduc aici, deoarece nu fac cinste nici poporului maghiar, al cărui exponent este scriitorul, şi nici poporului român.
- Vă mulţumesc şi vă urez succes în continuare în activitatea dumneavoastră. - Şi eu vă mulţumesc şi vă stau, ori de câte ori doriţi, la dispoziţie.

Pentru familia noastră, restabilirea dreptului de proprietate a fost făcută ori de Comisia Judeţeană, ori de Instanţă; Comisia Locală Sânzieni nu ne-a restabilit dreptul de proprietate deloc, numai a tergiversat.
Comisia Locală Sânzieni, în general a favorizat unele persoane şi a fabricat actele false pe bandă rulantă. Mama mea şi rudele mele, în anul 1991, au depus o cerere pentru restabilirea dreptului de proprietate după defuncţii: Pall Agustin (bunicul) şi Pall Berta (bunica). Cererea, ca întotdeauna, a fost respinsă de Comisia Locală Sânzieni. Hotărârea Comisiei Locale Sânzieni a fost contestată de mama mea şi rudele mele în instanţă. Printr-o sentinţă civilă pronunţată în data de 03.04.1992, s-a admis plângerea introdusă de către petiţionar; instanţa a restabilit legalitatea.
După decesul mamei mele, eu şi rudele mele, pe baza Legii nr. 169/1997, am depus o cerere la Comisia Locală Sânzieni, care a fost înregistrată sub nr. 1565/25.03.1998. Noi ne-am solicitat prin validare suplimentară a unui intravilan, fosta proprietate tabulară a bunicului meu, numitul Pall Agustin, şi a bunicii Pall Berta, care nu a fost inclusă în sentinţa civilă din data de 03.04.1992, atunci când instanţa a dispus retrocedarea de 9,00 ha teren.
Fiindcă nu am primit răspuns la cerere din partea Comisiei Locale Sânzieni, am depus, împreună cu ceilalţi moştenitori legali, din nou, două cereri cu numerele de înregistrare 2847/24.08.2010, respectiv 2306/17.05.2011, la Comisia Locală Sânzieni. Nu am primit răspuns nici la a doua cerere din partea Comisiei în termenul legal şi, prin urmare, am fost nevoit să mă apelez cu o petiţie către Prefectura Judeţului Covasna, înregistrată sub numărul 3715/19.03.2012. După intervenţia Prefecturii, în sfârşit am primit o înştiinţare.
Comisia Locală a solicitat identificarea intravilanului. Intravilanul a fost identificat de către domnul inginer Domuţ Ioan. Documentul a fost depus la Comisia Locală Sânzieni, dar acesta este un „document al tergiversării”.
Avem informaţii că, în perioada de după 2010, Comisia Locală Sânzieni a rezolvat alte cazuri asemănătoare conform unor dosare de retrocedare depuse în care Comisia nu a solicitat atâtea documente (de ex.: identificarea topografică a intravilanului). Se poate că membrii Comisiei Locale Sânzieni nu s-au trezit din amorţeală şi, din cauza somnului adânc, nu au învăţat art. 871 din Legea nr. 169/1997: „Fapta persoanei fizice care are calitatea de membru al comisiei locale sau judeţene de aplicare a prezentei legi, de a împiedica în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate către persoanele îndreptăţite, constituie abuz în serviciu şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”.
Aşa trăim noi, „fericiţii muritori”, în micul „prinţipat Târgu-Secuiesc” al anului 2013. Aşa păţeşti dacă nu eşti în adunătura prinţului sau măcar sluga prinţului şi a vătafilor lui. Noi nu acceptăm rolul de slugă. Nu vom fi niciodată slugi ale prinţului, vătafilor şi ai UDMR-ului, mergem pe calea legală, respectăm Constituţia şi instituţiile publice ale Statului de Drept Român.
Însă domnilor, ca om simplu şi muncitor, am şi eu o simplă curiozitate: autorităţile publice ale Statului de Drept Român, ca Parchetul şi Poliţia, ce fac în judeţul Covasna?
(va urma)
Cu respect, Un nemustăcios maghiar inconciliabil, Bidiga Iosif-Bela Lemnia, la 04.08.2013

Unii oameni se nasc măreţi, unii oameni luptă să ajungă măreţi, alţii nu găsesc măreţia niciodată. Europarlamentarul Laszlo Tokes încearcă să găsească măreţia afirmând că Transilvania, pământ românesc, are nevoie de protectoratul Ungariei. Deşi acest tip de relaţie este foarte vechi, datând din secolul al XIXlea, în epoca modernă majoritatea protectoratelor au fost stabilite prin tratate internaţionale care cer statului mai slab, adică România, să încredinţeze politica relaţiilor sale statului mai puternic, adică Ungaria. După domnia sa, statul mai slab este România, iar cel mai puternic este Ungaria. Nu crede fostul popă că afirmaţiile sale sunt o formă camuflată de iredentism şi revizionism? Nu crede fostul popă Laszlo Tokes că este imposibil ca o ţară atât de mică, de neînsemnată, de săracă şi istovită de criza mondială, cum este Ungaria, să transforme Transilvania în protectorat, când ea însăşi, Transilvania, este mai mare şi mai bogată decât ţara de dincolo de Tisa? Nu crede fostul popă Laszlo Tokes că prin afirmaţiile sale trezeşte din somnul milenar iredentismul şi revizionismul Ungariei „mutilate” de Tratatul de la Trianon? Nu au fost de ajuns organizaţiile revizioniste reînviate de-a lungul timpului: Uniunea Naţională Ungară, ungurii care se deşteaptă, Alianţa Sfintei Coroane, Societatea L, Alianţa de sânge a Crucii Duble Apostolice, Uniunea Turul, Armata Eroilor Levente şi multe altele. Nu au fost îndeajuns aceste organizaţii iredentiste şi revizioniste de-a lungul anilor, avem acum şi afirmaţiile fostului popă Laszlo Tokes, care pot să infecteze fatal toată viaţa sufletească a tinerei generaţii de maghiari din Transilvania. Ideologia revizionismului ungar se bazează pe revanşă, iar scopul ei principal este reîntregirea Sfintei Coroane cu următoarele teritorii: Transilvania, Dalmaţia, Slovacia, Galiţia, Cumania şi alte teritorii, ideologie care astăzi este o utopie. Diplomaţia ungară, ca şi diplomaţia fostului popă Laszlo Tokes, a reuşit să arunce pe arena internaţională, în acelaşi timp, două măşti: una a păcii şi a colaborării între popoare şi una a revanşei, care este scopul final al iredentismului. Care este faţa adevărată, domnule Laszlo Tokes? Acum, când lumea se zbate într-o criză necunoscută până în prezent, nu avem nevoie nici de protectorate, nu avem nevoie nici de revanşă, nici de diplomaţii complicate. Avem nevoie, în primul rând, de o colaborare şi cooperare între cele două popoare, român şi ungar, într-o Europă civilizată. Statul Român, care are duritatea diamantului, are obligaţia să zădărnicească orice acţiuni iredentiste, mai ales dacă acestea vin de la un europarlamentar român de etnie maghiară. Să ne dea Dumnezeu minte tuturor pentru a trece cu bine această criză într-o Europă unită!