Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all 3150 articles
Browse latest View live

Borboly Csaba acordă autonomie românilor din nordul judeţului Harghita!

0
0
Am trăit s-o mai auzim şi pe asta: Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean, în nemărginita lui dragoste pentru românii din zona de nord a judeţului Harghita, le acordă AUTONOMIE!!! Avem, deci, toate motivele să credem că de acum încolo, prin bunăvoinţa lui Borboly Csaba, prin care „se va crea un exemplu pozitiv fără precedent în România!” şi prin care „vrem să dăm un exemplu pozitiv întregii societăţi!”, noi, românii trăitori în cele opt localităţi, respectiv două oraşe şi şase comune, din nordul judeţului Harghita, vom trăi fericiţi!
Nu cu prea mult timp în urmă, scriam un articol întitulat „Borboly Csaba moare de dragul românilor” („Informaţia Harghitei”, vineri, 15 noiembrie 2013). Atunci, el „murea” de dragul românilor „care trăiesc în afara ţării, în Ucraina, Serbia şi alte ţări limitrofe”, pentru că e vai de capul lor, sunt ai nimănui. În afara de cei din Ungaria, pentru că acolo, ce mai, e raiul pe pământ, inclusiv pentru români!
Acum însă, iată, a venit vremea ca Borboly Csaba să moară de dragul românilor din „parohia” sa, din Harghita, cărora doreşte să le acorde - vor, nu vor - o „anume autonomie”, prin care „cele două oraşe: Topliţa şi Borsec, precum şi comunele: Bilbor, Corbu, Gălăuţaş, Sărmaş, Subcetate şi Tulgheş vor avea putere decizională în ceea ce priveşte cultura, învăţământul, agricultura, sănătatea, problemele sociale, religia, turismul, chiar şi protejarea monumentelor de artă”.
Anunţul acesta „bombă” a fost făcut de Borboly Csaba vineri, 3 ianuarie 2013, pentru agenţia de presă MTI din Ungaria. Iar dumnealui vrea ca problema să se rezolve repede, astfel că „dosarul de înfiinţare a fost deja depus la Tribunalul (a se citi Judecătoria - n.a.) Topliţa, urmând ca să dobândească statut juridic la finele lunii ianuarie a.c.”!
Citind despre această năstruşnică iniţiativă, m-am gândit că totuşi ea s-o fi luat în urma unei întâlniri pe care Borboly Csaba o fi avut-o cu primarii din localităţile respective. Nici pomeneală! Niciunul nu ştia nimic! Au rămas cu gurile căscate. Unii au crezut că e vorba de o glumă. S-au convins, însă, că nu este glumă. „Ăştia sunt nebuni”!, a zis unul dintre ei. I-a răspuns altul: „Nu sunt nebuni, sunt idioţi, fiindcă aşa se numesc cei cu idei multe, mai ales dacă sunt şi trăsnite”! Însă, toţi au fost de acord că asemenea idei, trăsnite fiind ele, nu s-au născut din senin.
O fi sau nu trăsnite, ele impun câteva întrebări: pe cei „32.000 de suflete de români, care trăiesc pe o suprafaţă de 1.200 de kilometri pătraţi”, în nordul judeţului Harghita, i-a chestionat cineva dacă vor sau nu să fie autonomi?; cine şi în numele cui a depus la Judecătoria din Topliţa un document prin care se solicită o „anume autonomie” pentru aceşti români?; cine vrea să-i adune cu de-a sila pe românii nord-harghiteni într-o „autonomie” pe care ei nu au cerut-o niciodată?; are dreptul Consiliul Judeţean Harghita, în frunte cu Borboly Csaba, să ia astfel de decizii?; nu cumva o astfel de hotărâre este un atribut al Statului Român, nu al unui judeţ? În sfârşit, cum vede Borboly Csaba o „anume autonomie” pentru românii Harghitei, chiar numeric inferiori fiind în propria lor ţară, România? Nu cumva este ea o autonomie bazată tot pe criterii etnice, chiar dacă este pentru români? Sunt doar câteva dintre întrebările la care preşedintele Consiliului Judeţean Harghita va trebui să răspundă.
Fiindcă, probabil, ideile acestea au fost „rumegate” multă vreme. Iar ele au, în mod sigur, o legătură directă cu acea mult cerută şi trâmbiţată autonomie a aşa-zisului „ţinut secuiesc”. Nu întâmplător Borboly Csaba vorbeşte despre un „exemplu pozitiv fără precedent în România” şi despre dorinţa de a se da „un exemplu pozitiv întregii societăţi”. Este vorba, fără doar şi poate, de a se crea un precedent, prin care, după cum aprecia un sociolog, „maghiarii încearcă să-i obişnuiască pe români cu ideea autonomiei la care tânjesc chiar ei”! Este treaba lor, n-au decât să tânjească la faptul că poate cândva o vor şi obţine. Românii Harghitei nu doresc însă, în niciun caz, o autonomie pe care Borboly Csaba vrea să le-o impună cu forţa, chiar dacă sunt numeric inferiori în judeţ. Pentru că şi judeţul Harghita este un judeţ al României, la fel ca toate celelalte 40 de judeţe. Iar autoritatea Statului Român trebuie să fie impusă pe întregul său teritoriu naţional.

Categorie:


Preşedintele CJ Harghita, reclamat la CNCD de preşedintele PSD Gheorgheni pentru discriminarea românilor

0
0
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, udemeristul Borboly Csaba (foto), a fost reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către preşedintele organizaţiei PSD Gheorgheni, Marius Graţian Benchea, după ce a declarat că în Harghita fondurile publice ale CJ Harghita se împart pe principiul proporționalității etnice. „Consider discriminare acest fapt, deoarece Consiliul Judeţean ar trebui să dea bani pe proiecte şi nu pe criterii etnice. Datorită acestor decizii frauduloase ale Consiliului Judeţean Harghita, localităţile populate de români primesc doar un total de 13% din întreg bugetul CJ, procent insuficient pentru a se dezvolta fiecare comună în măsură egală. Solicit să declaraţi deciziile şi declaraţiile domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, ca fiind discriminatorii la adresa locuitorilor români din Harghita”, se precizează în sesi-zarea adresată CNCD de către preşedintele PSD Gheorgheni. Prefectul de Harghita, sesizat şi el De asemenea, preşedintele PSD Gheorgheni a adresat o sesizare şi prefectului judeţului Harghita, Jean Adrian Andrei, prin care îi solicită acestuia să intervină în proiectul „mini-autonomiei” oferit de CJ Harghita românilor din nordul judeţul Harghita. „Doresc să sesizez că mini-autonomia oferită de către CJ Harghita pentru localităţile majoritar româneşti din judeţ este împotriva art. 1 din Constituţia României. Totodată, vă rog să luaţi măsuri în privinţa acestui lucru şi să verificaţi legalitatea acestui demers al CJ Harghita, care este discriminatoriu şi este menit a-i pune într-o situaţie imposibilă pe românii din judeţul Harghita, putându-se crea un precedent
periculos la adresa integrităţii naţionale. Mai doresc să menţionez că legea descentralizării a fost respinsă însăşi de CCR, deci acest demers al CJ Harghita este neconstituţional”, se arată în sesizarea adresată prefectului de Harghita.

Categorie:

Fost primar UDMR, condamnat cu suspendare, uns director de şcoală în Harghita

0
0
Potrivit unui comunicat de presă, organizaţia PSD Gheorgheni a solicitat conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita să aplice prevederile legale în cazul numirii lui Gyorgy Istvan în funcţia de director al Şcolii Generale „Vaskertes” din municipiul Gheorgheni. Fostul primar al localităţii Joseni, Gyorgy Istvan (UDMR), a fost condamnat în luna octombrie 2013 la două luni închisoare cu suspendare şi doi ani şi două luni termen de încercare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în stare de ebrietate. „PSD Gheorgheni a sesizat organele competente în legătură cu numirea fostului primar din localitatea Joseni, Gyorgy Istvan, în funcţia de director al Şcolii Generale „Vaskertes” din municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, deoarece numirea în funţie a acestei persoane este interzisă de art. 234 al. 3 din LEN/2011. Fostul primar, actual aspirant la funcţia de director la Şcoala Generală, a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare şi la 2 ani şi 2 luni termen de încercare în Dosarul Penal numărul 1497/234/2013 prin decizia numărul 247/2013 a Judecătoriei Gheorgheni”.
Sentinţa Penală Nr. 247/2013 a Judecătoriei Gheorgheni îl condamnă pe fostul primar din Joseni: „În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG Nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală şi art. 74 al. 1, lit. a, c şi art. 76, al. 1, lit. e Cod Penal, condamnă pe inculpatul G.I. la pedeapsa de două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Interzice inculpatului Gyorgy Istvan drepturile prev. de 64 alin. 1, lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal, conform art. 71 C.P.. În temeiul art. 81 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de doi ani şi două luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 Cod Penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Cod de Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul Gyorgy Istvan la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 lei”.
„PSD Gheorgheni nu poate accepta ca un om care a provocat un accident rutier în stare de ebrietate şi care este condamnat pentru această faptă să deţină o funcţie de conducere sau orice altă funcţie în sistemul educaţional românesc”, se afirmă în comunicatul semnat de preşedintele Marius Graţian Benchea.

Categorie:

În sfârşit! Evreii din România se opun comemorării fascistului Nyiro Jozsef la Gheorgheni

0
0
Scriitorul fascist Nyiro Jozsef (foto) ar urma să fie comemorat la Gheorgheni de autorităţile publice locale controlate de Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) şi Partidul Civic Maghiar (PCM).
Deputatul dr. Aurel Vainer a dat publicităţii un comunicat de presă prin care exprimă opinia Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, care sunt nemulţumite de intenţia autorităţilor din Gheorgheni de a organiza o manifestare de evocare a personalităţii scriitorului transilvănean Nyiro Jozsef, cunoscut sprijinitor al regimului fascist din Ungaria. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) consideră că omagierea acestuia, chiar şi numai în calitate de scriitor, încalcă prevederile OUG Nr. 31 din 2002, aprobată prin Legea Nr. 107/2006, care interzice promovarea unor simboluri fasciste şi a persoanelor care au adus prejudicii grave omenirii şi păcii. Astfel, FCER a cerut Ministerului Afacerilor Interne, Parchetului General, Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita, Primăriei Municipului Gheorgheni luarea de măsuri ferme şi urgente pentru a stopa astfel de acţiuni.
„Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România îşi exprimă profunda nemulţumire faţă de intenţia autorităţilor din Gheorgheni de a organiza o manifestare de evocare a personalităţii scriitorului transilvănean Jozsef Nyiro, cunoscut sprijinitor al regimului fascist din Ungaria. Chiar dacă nu a fost membru al partidului politic extremist-fascist, „Crucile cu săgeţi”, care, venit la putere în octombrie 1944 a executat şi a trimis la moarte mii de evrei budapestani, Jozsef Nyiro a fost un propagandist al ideologiei acestui regim, a coordonat şi a susţinut publicaţii horthyste şi nyilaşişte, iar în calitate de deputat în Parlamentul de la Budapesta, în timpul guvernului Szalasi, a fost vicepreşedintele unei comisii parlamentare tocmai în perioada în care a avut loc deportarea evreilor din Budapesta. Jozsef Nyiro a fost un mare admirator al regimului hitlerist şi a publicat numeroase articole în care l-a elogiat pe Joseph Goebbels, ideolog al Germaniei naziste, şi s-a pronunţat în favoarea scoaterii evreilor din viaţa socială a Ungariei, împotriva „moştenirii decăzute a liberalismului jidovesc… care ar trebui să dispară din viaţa ungară”. Nyiro a fost şi un antiromân convins. Potrivit unor documente găsite la Arhivele din Cluj, numele lui ar fi figurat pe listele unei organizaţii paramilitare maghiare de la Cluj („Tuzharcosok”), care ar fi terorizat populaţia românească din jurul oraşului. FCER nu este de acord cu ideea că, în cazul unui scriitor sau artist s-ar putea despărţi creaţia lui de activitatea politică, deoarece neîndoielnic ideologia îi influenţează opera. De aceea, chiar dacă Nyiro, spre deosebire de scriitorul transilvănean Albert Wass, nu a fost condamnat drept criminal de război şi în condiţiile în care Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România se pregăteşte în acest an să comemoreze 70 de ani de la deportarea evreilor din Ardealul de Nord, inclusiv din Gheorgheni, omagierea acestuia, chiar şi numai în calitate de scriitor, încalcă prevederile OUG Nr. 31 din 2002, aprobată prin Legea Nr. 107/2006, care interzice promovarea unor simboluri fasciste şi a persoanelor care au adus prejudicii grave omenirii şi păcii. De aceea, cerem Autorităţilor Publice - Ministerul Afacerilor Interne, Parchetul General, Instituţia Prefectului Harghita, Primăria Municipiului Gheorgheni - măsuri ferme şi urgente pentru a stopa astfel de acţiuni”, se arată în comunicatul semnat de către deputatul Aurel Vainer.

Categorie:

Tokes Laszlo - noul Casanova

0
0
Tokes Laszlo, fostul episcop reformat de Piatra Craiului, nu se dezminte de năravurile sale. După ce a terorizat-o, până la exasperare, pe fosta soţie, care a şi cerut divorţul după 25 de ani de căsătorie, iată că aventurierul popă dă dovadă că mai presus de toate nu stă nici autonomia, nici ungurimea, nici secuimea, ci patima sa pentru femei. După scandalul monstru în care fosta soţie a adus dovezi clare că omul nu era chiar normal în viaţa de familie, iată că la vârsta pensiei, popa Tokes a găsit răgaz să se încurce şi cu o profesoară din Ungaria, de la care aşteaptă şi un copil. În mare taină, la sfârşitul anului trecut, între Crăciun şi Revelion, europarlamentarul Tokes Laszlo, de 61 de ani, a redevenit proaspăt însurăţel, căsătorindu-se cu femeia mai tânără decât el cu 27 de ani. Noua căsătorie vine în preajma unei noi candidaturi pentru Parlamentul European, pe care se gândeşte s-o depună pe listele FIDESZ, partidul premierului ungar Orban Viktor, şi la doar un an după divorţul de fosta soţie, cu care a fost împreună vreme de 25 de ani şi care i-a crescut trei copii - Marton, Mate şi Ilona, acum toţi majori. Motivul pentru care femeia a intentat procesul, încă din 2010, nu a fost deloc măgulitor, deoarece europarlamentarul era acuzat că îşi neglija şi umilea propria familie, cu care ajunsese să comunice doar prin bileţele şi scrisori. „Mi le trimitea în mod oficial (circa 200 de scrisori). La sfârşit, comunicam prin intermediul unui jurnal în care ne scria intenţiile lui, observaţiile lui, întrebările la care aştepta răspuns tot în scris, prin intermediul aceluiaşi jurnal. Eram obligaţi, de pildă, să menţionăm fiecare cheltuială pe care am avut-o şi să ataşez bonul, indiferent dacă era vorba despre lapte, despre fructe sau despre factura de curent”, scria Edith în cererea de divorţ depusă la Judecătoria Oradea, în care solicita desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a bărbatului. Cel mai mult au deranjat-o pe fosta soţie „nenumăratele aventuri” ale „episcopului”, mai ales că acesta nici nu se deranja să le ascundă. „Ştiau şi colegii de aventurile lui”, spunea Joo Edith în acţiune, precizând că - dacă va fi nevoită să-şi dovedească spusele - va aduce martori şi va depune în faţa judecătorilor SMS-urile, bileţelele, scrisorile de dragoste şi notiţele lui Tokes despre întâlnirile consumate cu ibovnicele. Nu de alta, dar bărbatul îşi arhiva cu sfinţenie fotografiile şi copiile tuturor documentelor, fie ele scrisori de amor sau bileţele, pentru a le lăsa... posterităţii. De altfel, Tokes Laszlo îl folosea pe vicarul episcopal Balogh Barnabas drept „peşte”, acesta recunoscând în faţa instanţei că i-a adus personal femei în camera de hotel.

Categorie:

Lui Eminescu…”, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu-Gheorghe

0
0
Pe 15 ianuarie 2014, întreaga suflare românească, cu mic, cu mare, dincolo şi dincoace de Prut, dar şi în lumea largă, a sărbătorit împlinirea a 164 de ani de la naşterea Poetului Naţional Mihai Eminescu. La fel ca în fiecare an, mii de manifestări au avut loc, spre a-l cinsti pe Luceafărul Poeziei Româneşti, pe tot cuprinsul Ţării, din cele mai mari oraşe şi până în cele mai îndepărtate colţuri ale Moldovei căreia îi e fiu, ale Munteniei căreia îi este nepot şi ale Ardealului care l-a-fiat, idee surprinsă superb de Adrian Păunescu şi lăsată posterităţii în poezia „Dor de Eminescu”, marele poet contemporan, născut în Basarabia şi „adoptat” de Oltenia, iubindu-şi Patria la fel de mult ca şi geniul Eminescu.
Ei bine, o astfel de manifestare, care a mişcat asistenţa până la lacrimi, s-a desfăşurat pe 15 ianuarie, la ceas de seară, în Sala de Festivităţi a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din municipiul Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna. Manifestarea s-a intitulat „Lui Eminescu…” şi a constat într-un montaj literar-muzical realizat de elevii din clasele IX-XII de la Internatul instituţiei de învăţământ, având la bază un montaj de prof. Rodica Pârvan, directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, şi coordonaţi de prof. Adrian Negrilă. Un cuvânt de laudă se cuvine tuturor elevilor care au recitat poezii de Eminescu şi au interpretat cântece pe versurile celui mai mare poet al românilor, pentru faptul că, într-adevăr, au mişcat întreaga asistenţă. De menţionat, în mod deosebit, este faptul că a atras, din nou, atenţia talentata Diana Mogoş, din clasa a X-a, care a ridicat - cu vocea ei deosebită, pătrunzătoare, cu talentul muzical pe care îl are şi care va trebui valorificat în viitor - nivelul cultural şi emoţional al manifestării închinate „Lui Eminescu…”.

Categorie:

EPILOG ŞI ADEVĂR Clădirea BNR vs. Hotelul Bradul

0
0
La sfârşitul anului trecut, în toată perioada sărbătorilor de iarnă, o ştire halucinantă, prin prisma incompetenţei mass-media, răzbătea în casele românilor prin micile ecrane, în special prin emisiile posturilor de ştiri. Fără să dea prea multe detalii, ştirea, aproape standard pe toate canalele, spunea că Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a primit cadou de la Guvern - de Moş Crăciun, cum altfel? - Hotelul Bradul din staţiunea Covasna. De ce nu dădeau redactorii amănunte, e simplu de ghicit. Pentru că nu le ştiau, deci din incompetenţă, şi pentru că precizia oricum e secundară la mass-media românească din zilele noastre, primând, cum se vede zilnic la televizor, la radio şi în ziarele colorate, ratingul. Aşadar, pentru o limpezire a informaţiilor trunchiate ce au apărut, dar şi pentru că în publicaţia noastră au apărut, de-a lungul vremii, mai multe articole cu privire la subiectul procesului dintre Episcopia Covasnei şi Harghitei, pe de o parte, şi Consiliul Judeţean Covasna şi Guvernul României, pe de alta, ne propunem ca în materialul de faţă să punem ordine în lucruri şi să relatăm întreaga speţă aşa cum s-a întâmplat ea în realitate. Asta cât se poate de pe scurt, deoarece istoricul detaliat al evenimentelor se poate cerceta în colecţia „Condeiului ardelean”.
Ex-sediul Băncii Naţionale a României din municipiul Sfântu-Gheorghe, cunoscut, mai pe scurt, sub denumirea de „clădirea BNR”, a fost trecut - după ce banca şi-a retras sucursalele din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv Covasna - în folosinţa Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Hotărârea a fost dată, în ultima sa şedinţă, de Guvernul Năstase, însă ea nu a avut viaţă lungă deoarece, în prima lună de la instalare, Guvernul Tăriceanu a luat clădirea de la Biserică şi a dat-o Consiliului Judeţean (CJ) Covasna. Ce se întâmpla atunci, şi se întâmplă şi în continuare, când o clădire ajunge în posesia CJ Covasna sau a oricărei alte instituţii a administraţiei publice locale controlată de UDMR, ştim cu toţii… Se pune imediat textila inexistentului ţinut secuiesc pe ea, şi adio accesul românilor-români pe treptele ei! Am formulat astfel pentru că, de acum nu mai este un secret, avem şi români-neromâni, cu duzina, care pentru doi arginţi se pun în slujba uniunii separatiste şi apoi ne mai sunt şi daţi drept model de europenism. Vai însă de sufletul lor, dar asta este o altă discuţie.
Revenind la clădirea noastră, trebuie spus că primul pas l-a făcut, la acea vreme, Codrin Munteanu, directorul Direcţiei Juridice din cadrul Prefecturii Covasna, care l-a sprijinit pe părintele Florin Tohănean, atunci protopop de Covasna, ca să facă plângerea prealabilă şi să deschidă procesul. Din acest moment, lupta, greoaie, încurcată şi obositoare de prin sălile de judecată ale justiţiei româneşti, a fost dusă de părintele protopop Florin Tohănean. Războiul a fost total, dar părintele Tohănean nu a făcut niciun pas înapoi în faţa administraţiei udemeriste separatiste, care a tras, timp de 9 ani de zile, câte sfori a putut, pe la Guvern şi prin sistemul judiciar românesc. Susţinerea a venit din partea a doi avocaţi de excepţie, Maricel Olariu Zamora de la Braşov şi Sergiu Andon de la Bucureşti, dar şi dinspre presă, sau mai bine spus, dinspre o anumită zonă a presei. „Condeiul ardelean”, împreună cu alte instituţii ale mass-media - însă în niciun caz cu cele ungureşti ori cele ungureşti de limbă română - au relatat, pentru scoaterea la iveală a mizeriei, adevărul şi numai adevărul.
În final, Episcopia Covasnei şi Harghitei câştigă definitiv şi irevocabil procesul, însă Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna şi al UDMR Covasna, sfidează, după bunu-i plac şi stil, sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi, împreună cu colegul lui de uniune separatistă, Antal Arpad, primar al municipiului Sfântu-Gheorghe şi preşedinte al UDMR din localitate, se opune executării silite. Imaginea cu cei doi aflaţi pe treptele clădirii BNR cu cheile în mână şi rânzând în nas justiţiei din România, pentru că-şi aveau trădătorii români la Guvern, rămâne antologică, iar sfidarea legii, o faptă deosebit de gravă, rămâne şi ea nepedepsită până astăzi. Să facem un mic exerciţiu de imaginaţie: gândiţi-vă că ar fi avut ei, udemeriştii, o sentinţă definitivă şi irevocabilă, şi vreun român, pe care imediat din antimaghiar şi antieuropean nu l-ar fi scos, ar fi refuzat să o pună în executare!; cum s-ar fi lamentat ei imediat, cum s-ar fi victimizat urgent, cum ar fi ţipat ca din gură de şarpe pe la coana Europa că sunt, bieţii, oropsiţi, discriminaţi, marginalizaţi în România, cum mor ei cu dreptatea în mână şi cum ţara asta n-a scăpat de vechile metehne comuniste, că şi acum mai bântuie prin ea spiritul lui Ceauşescu!?! Ei, ce ziceţi, vă sună cunoscut?!
Mai departe. La putere în România când Episcopia a reuşit să câştige definitiv şi irevocabil clădirea BNR se afla - ghici ciupercă ce-i? - Guvernul Boc al nu mai ştim câtelea. Şi cea făcut Guvernul Boc. Pardon, Regimul Băsescu. A făcut nimic, l-a durut la câţiva kilometri în spatele cotului de sentinţa definitivă şi irevocabilă a Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Un deget nu au mişcat pedeliştii ca să facă dreptate, adică să pună în executare sentinţa ICCJ, ba au trădat şi au pus beţe în spiţele de la bicicleta Episcopiei cât a încăput, numai să-i poată favoriza pe „partenerii loiali şi cinstiţi” de la UDMR. Tot antologice rămân şi imaginile cu lucrătorii RA-APPS din Bucureşti care, veniţi aici cică să pună sentinţa în executare, fugeau ca potârnichile pe la Consiliul Judeţean şi prin baruri, doar, doar să nu dea nas în nas cu protopopul ori cu presa.
Când a venit Guvernul Ponta - pe care 70 la sută dintre votanţi l-au crezut Mesia şi despre care au aflat pe 9 decembrie 2012, la ora 21.05, că este Iuda -, clădirea BNR a fost promisă… lui Tamas Sandor şi Antal Arpad, adică UDMR-ului. Linguşeală şi promisiuni pe adresa românilor pe faţă, şi trădare naţională cât încape pe dos. Şi asta nu oricum, ci în condiţiile în care juristul Ponta ştia că, într-o ţară nebananieră, cu pretenţii de civilizaţie şi democraţie, cu o hotărâre de guvern nu se poate anula o sentinţă definitivă şi irevocabilă a unei instanţe judecătoreşti!!! Şi ce contează, a zis mult prea pompos numitul „mic Titulescu”?! Am salivat mult, dar acum noi tăiem şi spânzurăm în ţara asta! Aşa se face că a uitat şi de dosul primit de-a atâtea ş-atâtea ori de la amanta UDMR, care într-o vreme nu mai putea ieşi din braţele PDL-ului de câtă trădare îi oferea acesta.
A urmat opoziţia societăţii româneşti din zonă, care n-a stat cu mâinile încrucişate la vederea trădării. O poziţie inteligentă, aşa cum îl cunoaştem, a avut Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, care, cu înţelepciunea ce îl defineşte, a văzut partea plină a paharului şi a obligat, moral vorbind, Guvernul Ponta să nu întoarcă spatele comunităţii româneşti din această parte de ţară. Mai mult, poziţia comunităţii româneşti a fost, „să zicem”, susţinută la Bucureşti, alături de IPS Ioan, şi de dr. Codrin Munteanu, fost prefect al judeţului Covasna şi actual secretar general al Ministerului Apărării Naţionale. Fără să fi purtat în prealabil o discuţie cu domnia sa, putem intui, cunoscându-i consecvenţa, că ceea ce a început în anul 2005, când a formulat chemarea în judecată, a dus acum, în 2013, la bun sfârşit. Ei bine, stimaţi cititori, aşa s-a ajuns ca Hotelul Bradul să devină proprietatea Episcopiei Covasnei şi Harghitei, dat fiind la schimb, ca o concesie, cu clădirea BNR, obţinută de UDMR-işti ca urmare a cedării în faţa pretenţiilor lor a Guvernului Ponta. Cu alte cuvinte, deşi nici Guvernul Ponta nu s-a putut abţine să nu le dea udemeriştilor ceea ce doreau, a fost în acest caz, în comparaţie cu Guvernul Boc, răul cel mai mic pentru românii din judeţul Covasna. Pentru că aşa am ajuns în Statul de Drept numit România, să ne bucurăm la compensaţii făcute în afara sentinţelor judecătoreşti definitive şi irevocabile chiar de către cei care ar trebui să fie etalon în respectarea legii! Oricum, rămâne realitatea că fără cei 10 ani de judecată, Guvernul României nu ar fi dat niciodată Hotelul Bradul comunităţii româneşti, prin Episcopia Covasnei şi Harghitei. Ba mai mult, poate că Hotelul Bradul ar fi ajuns să fie tranzacţionat tot cu UDMR, în schimbul la cine ştie ce altă trădare, iar liderii separatistei uniuni ar fi primit, în final, şi clădirea BNR şi Hotelul Bradul. Aşa, silit de împrejurări, în faţa unei hotărâri judecătoreşti, Guvernul a trebuit să dea satisfacţie şi românilor covăsneni, fii ai Episcopiei Covasnei şi Harghitei, care, desigur, nu contează din punct de vedere electoral, spre deosebire de UDMR, pe ale cărei voturi s-au bazat toate guvernele post-decembriste trădătoare ale României.
„Condeiul ardelean” îi felicită, sincer, pe toţi cei care au luptat un deceniu pentru această cauză, sfidând, la rândul lor, consumul de nervi, timp, energie şi bani proprii pe care, inevitabil, l-au făcut. Aceasta este dovada faptului că verticalitatea şi consecvenţa se soldează, până la urmă, cu rezultate pozitive, chiar dacă de un sfert de veac avem parte numai de guverne ticăloase şi trădătoare, care altă placă nu ştiu decât pe cea a tranşării interesului naţional românesc cu UDMR, cancerul care sapă la integritatea teritorială a Statului Român din 1989 încoace.

Categorie:

Sentinţă a Curţii de Apel Târgu-Mureş: ANFP şi primarul UDMR din Miercurea-Ciuc discriminează românii pe criterii etnice

0
0
Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins ca neîntemeiate acţiunile în contencios administrativ formulate de reclamantele Primăria municipiului Miercurea-Ciuc şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM). În luna octombrie 2012, FCRCHM a sesizat CNCD cu privire la caracterul discriminatoriu al impunerii cunoaşterii limbii maghiare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de arhitect-şef din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, UDMR-istul Raduly Robert. CNCD a admis sesizarea şi a decis amendarea primarului municipiului Miercurea-Ciuc şi a ANFP, prin reprezentant, cu amendă contravenţională în cuantum de 600 de lei fiecare. ANFP şi primarul municipiului Miercurea-Ciuc au acţionat în judecată CNCD pentru a obţine anularea amenzilor. În proces, ANFP a chemat ca parte şi FCRCHM. Curtea de Apel Târgu-Mureş a confirmat faptul că în acest caz, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, ajutat de către preşedintele ANFP, Eugen Coifan (PNL), i-au discriminat pe citerii etnice pe românii din judeţul Harghita. Decizia nu este definitivă şi va putea fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare.

Categorie:


Tamas Sandor refuză să pună în executare sentinţa definitivă şi irevocabilă în cazul steagului judeţului Covasna

0
0
În luna iunie 2013, Curtea de Apel Braşov a admis recursul formulat de prefectul judeţului Covasna de la acea dată, dr. Codrin Munteanu, împotriva sentinţei Tribunalului Covasna prin care prefectul judeţului Covasna solicitase instanţei de judecată să anuleze hotărârea Consiliului Judeţean Covasna prin care fusese adoptat steagul judeţului Covasna, similar aşa-zisului steag secuiesc. Curtea de Apel Braşov a decis astfel, definitiv şi irevocabil, să anuleze o hotărâre a CJ Covasna, adoptată în anul 2008, prin care un steag similar „steagului secuiesc” fusese adoptat ca steag al judeţului Covasna. Actualul prefect al judeţului Covasna pare incapabil să pună în executare o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Prefectul Dumitru Marinescu afirmă faptul că a solicitat de două ori, până la această dată, preşedintelui CJ Covasna, udemeristul Tamas Sandor, să pună în executare sentinţa definitivă şi irevocabilă, însă preşedintele CJ Covasna refuză, în mod ostentativ, să facă acest lucru. Deşi legea este de parte lui, iar în acest caz este vorba de o sentinţa definitivă şi irevocabilă, prefectul Dumitru Marinescu a permis ca steagul judeţului Covasna să stea arborat în sala de şedinţe comună a Prefecturii şi Consiliului Judeţean la simpozionul dedicat Zilei Naţionale a României, pe 1 Decembrie 2013. Va permite oare prefectul Dumitru Marinescu această bătaie de joc şi astăzi, 24 ianuarie 2014?!

Categorie:

Cu fotbalul spre autonomia secuiască!

0
0

Se vede treaba că autonomia asta secuiască se pare că a devenit o boală incurabilă, pentru care nu mai există leac în România. Propagandiştii autonomişti nu mai au linişte, o visează noaptea, în visele lor frumoase, despre vremurile demult apuse, ale unei „Ungarii milenare”, adică din vremea „trecutului nostru de dominaţie”; o visează şi ziua, cu ochii deschişi, „trăind cu amintirea dominaţiei din trecut pentru dominaţia care are să ne revină”. Instigatorii autonomiei etnice secuieşti sunt convinşi că, mai curând sau mai târziu, acele vremuri, îngropate demult în lada putredă a istoriei, vor reveni, motiv pentru care trebuie musai să acţioneze pentru „păstrarea supremaţiei noastre, pentru ca ceasul reînvierii Ungariei să ne afle înmulţiţi şi întăriţi”!
Să fie convinşi politicienii noştri de astăzi, ca şi cei de mâine - vorba lui Emil Aurel Dandea - că orice ar face şi oricâte favoruri le vor acorda acestor aţâţători extremişti, nu îi vor mulţumi niciodată. Fiindcă adevăratul lor scop, pentru care militează şi pe care îl urmăresc, nu este doar autonomia secuiască, din care să facă aici, în „secuime”, pentru început, o „mică patrie din interior”, ci desprinderea Transilvaniei din trupul României, care să devină, într-o primă fază, autonomă, dar pusă neapărat sub protectoratul Ungariei.
Apoi, ce ar urma, se poate deduce aproape sigur, cu atât mai mult cu cât procesul dezintegrării acesteia a şi început deja, prin vinderea, inconştientă, a pământului ei. Aşa că nu va fi nevoie ca „s-o ia ungurul în buzunar, ca pe o bucăţică de zahăr, şi să plece cu ea”, precum filozofa odată fostul poet Mircea Dinescu, devenit acum mare „proprietar”, „latifundiar”. Nu, o ia ungurul pe bani, cinstit, lăutăreşte, cum se spune, n-o duce nicăieri, doar ne vom trezi, la un moment dat, că Transilvania a devenit pământ unguresc, de bună voie şi nesilită de nimeni. Ci doar cumpărată, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte teritorii! Numai că această cumpărare este una subversivă, care urmăreşte scoaterea Transilvaniei de sub autoritatea Statului Român, fără violenţă, fără scandal, ci în mod absolut paşnic!
Sunt conştienţi politicienii noştri de astăzi de un asemenea pericol care pândeşte România, nu numai Transilvania? Nu cred! Fiindcă ei nu au timp să se ocupe de asemenea chestiuni care privesc soarta Ţării şi a Poporului Român. Ei au timp doar de răfuieli politice, de invective pe care şi le aruncă unii altora. Păi de asta i-a ales poporul, ca să facă circ politic, la nivel înalt, ori să guverneze Ţara?! Întrebarea este însă: sunt oare capabili s-o guverneze aşa cum trebuie? Şi de asta mă îndoiesc! Pentru că, la ora actuală, România nu are o clasă politică adevărată, formată din politicieni care să pună mai presus de orice Interesul Naţional al Ţării. Aşa-zisa clasă politică actuală este una de şpăgari, de afacerişti, de indivizi lipsiţi de orice simţ patriotic. Nimic nu se face decât prin ceea ce înseamnă partizanat politic. Nimic nu se face decât la comandă politică. Iar acestea se bazează ori pe minciună, ori pe prostie. Poate mai mult ca niciodată sunt acum actuale versurile lui Vlahuţă: „De sus şi până jos s-antins minciuna / Ea leagă şi dezleagă-n ţară toate”!
Mi-au venit toate acestea în minte, gândindu-mă la „avertismentele dure” pe care Traian Băsescu, preşedintele României, le-a lansat astă-vară, la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului, când a tunat şi-a fulgerat împotriva tuturor celor care se plimbă prin Transilvania ca vodă prin lobodă, organizând tot felul de acţiuni iredentiste, revanşarde, extremiste şi duşmănoase la adresa României şi ale Poporului Român. Se vor lua măsuri drastice ca asemenea indivizi să nu mai calce pe pământul românesc al Transilvaniei! Aşa spunea dumnealui atunci. L-a crezut cineva? Nu, fiindcă cu minciunile sale noi ne-am obişnuit de mult. Eram convinşi că indivizii la care se referea vor veni în continuare aici, iar manifestările lor duşmănoase vor fi organizate în viitor. Şi nu ne-am înşelat.
Fiindcă aceste manifestări au continuat, continuă şi vor continua, iar ele sunt şi vor fi multiple şi tot mai diversificate. „Paşnice” s-ar zice. Aşa cum au fost, de exemplu, şi cele din luna decembrie 2013, de la Târgu-Secuiesc. A fost acolo o „nevinovată” întrecere sportivă, în care au concurat 20 de echipe de fotbal, cu vreo 300 de participanţi. Culmea este că ea nu a fost organizată de o asociaţie sportivă din România, aşa cum ar fi fost, totuşi, normal. Nu, a fost organizată de Asociaţia Szekelyfolderet Tarsasag din Ungaria. Aceasta a invitat formaţii sportive din Slovacia, Ucraina Subcarpatică (Transcarpatia), Voivodina, Ungaria şi din „Partium” (cu opt echipe). Dacă asupra denumirilor de mai sus nu avem ce comenta, fiindcă sunt cunoscute, „Partium”, în schimb, este un termen care nu mai există în limbajul contemporan, ci doar în cel istoric. Sub denumirea de „Partium regom Hungariae”, se înţelegea cândva acea „parte a regatului Ungariei” ce cuprindea o parte din actualele judeţe ale României situate în nord-vest. Denumirea de „Partium” a fost îngropată la sfârşitul Primului Război Mondial, odată cu noua hartă politică a Europei.
Organizatorii întâlnirii sportive de la Târgu-Secuiesc au folosit-o însă ca şi cum acest „Partium” ar exista şi acum, şi nici nu ar face parte din România! Mai mult, întrebarea ce se pune, cum anume o asociaţie sportivă din Ungaria organizează o întrecere sportivă pe teritoriul României? Şi, culmea, s-o şi aşeze sub genericul „Solidaritatea maghiară din Bazinul Carpatic: cu fotbalul spre autonomie”! Întrecerea trebuie să fi fost reuşită, din toate punctele de vedere, din moment ce ea s-a desfăşurat „sub înaltul patronaj al lui Izsak Balazs”. Ştiţi cine este individul? Nimeni altul decât preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, organizaţie care îşi desfăşoară activitatea de ani buni, pe teritoriul României, fără să fie înregistrată undeva, aşa cum cere legea. Deşi ilegală, s-a luat vreo măsură împotriva acesteia şi a celor care au creat-o? Nici pomeneală! Şi asta chiar dacă, în ultimii ani, organizaţia cu pricina a dat ultimatumuri pe bandă rulantă Guvernului României!
Tocmai de aceea, Izsak Balazs poate gândi în perspectivă: „Dacă Pământul Secuiesc ar avea o echipă precum Barcelona pentru catalani, am fi mai aproape de autonomie”. Poate tocmai pentru a se realiza un asemenea deziderat - utopic, de altfel - un alt individ, care şi-a găsit un cuibuşor cald şi bine plătit în Ungaria, Szasz Jeno, fost preşedinte al PCM şi fost primar de Odorhei, a propus ca cea de-a V-a ediţie a acestei întreceri cu iz autonomist să se desfăşoare în municipiul harghitean. Însă până atunci să se acţioneze energic pentru a se crea, cu voia sau fără voia autorităţilor, „o federaţie de fotbal a ţinutului secuiesc”. Care - nici nu se poate altfel! - să fie afiliată Federaţiei de Fotbal din Ungaria!

Categorie:

,,CELĂLALT CHIP AL ADEVĂRULUI”

0
0

Niciodată, indiferent de conjunctura în care ne-am afla, nu trebuie să uităm, nu trebuie să tăcem. Noi, românii, nu suntem oameni care omoară oameni, aşa cum binemeritau criminalii reveniţi îmbătaţi de ură în Transilvania. Şi nu am omorât, dar suntem datori să nu uităm. Avem măcar această datorie faţă de morţii noştri, dacă atunci n-am putut să-i apărăm! Ne îndatorează Istoria!
Conţinutul titlului de mai sus este dezvăluit de un film de 30 de minute, realizat de o studentă, „care merită toată admiraţia noastră”, spun profesori universitari din Iaşi. Filmul conţine: „Mărturisiri ale românilor care au scăpat din crimele, violurile, torturile şi jafurile comise de unguri în nordul Ardealului, imediat după ocupaţie. Astea nu s-au povestit niciodată în manualele de istorie, la şcoală”, scriu cu indignare cei care ne îndeamnă să vizionăm filmul.
„A fost odată în Transilvania”, când Ungaria horthystă a transformat spaţiul românesc, primit prin contribuţia unor sceleraţi ai vremii, într-o baltă de sânge cu bucăţi de oameni sfârtecaţi. Pentru acei copii, astăzi bătrâni, care duc cu ei durerea, tragedia nu s-a terminat: „Nu pot să uit: bucăţi de carne din sora mea, mama spintecată, tata cu capul zdrobit”; „Am umblat printre morţi să-i caut pe ai mei”; „Că era tânăr, că era bătrân, că era copil, îi împuşcau pe toţi”; „Ne-au aşezat în rând, eu eram între părinţi. Când tata a văzut că ridică arma, s-a întors în faţa mea şi s-a prăbuşit peste mine. Aşa am scăpat”; „Şi câinii fugeau pe deal către pădure!”. Cum să uiţi? Şi dacă ai vrea, nu se poate!
Armata Română se retrăgea în etape. Disperaţi în spaima lor, oamenii îi întrebau: „De ce ne lăsaţi să ne omoare?”. Bieţii de ei, nu ştiau că România fusese ameninţată cu distrugerea totală, dacă nu semnează documentul de cedare, mai ales că Hitler era în toiul nebuniei! „N-a existat împotrivire, atunci de ce atâtea crime?”; „Nu pot să uit! Nu pot să uit!”, repetă toţi supravieţuitorii măcelului.
Şi ne întrebăm cu aceeaşi durere şi cu aspră acuzare: Noi, cei de astăzi, de ce suntem dispuşi să uităm? De ce suportăm pe pământul sacralizat de morţii noştri statui ale criminalilor, imortalizaţi de o rămăşiţă de asasini, cu frondă de invingători? De ce bem şi hăhăim cot la cot cu urmaşii ucigaşilor, pregătiţi să le urmeze exemplul? De ce le admitem accesul spre hotărârile Ţării, ştiind şi văzând cum clocoteşte ura în ei, gata să spintece din nou, să spânzure, să ridice copii în vârf de sabie? Mi se va răspunde că noi suntem un popor paşnic şi ne place să trăim în condiţiile democraţiei, în bună înţelegere cu toţi străinii locuitori pe pământ românesc. De aici şi până la a mijloci împroprietărirea acestor pripăşiţi, periculoşi pentru bunul mers al vieţii noastre, până la a nu riposta la obrăznicia cerinţei ca românii să le înveţe limba, până la a nu sancţiona actele de banditism ale ungurilor porniţi să batjocorească pe români acolo unde sunt majoritari şi unde se simt deja stăpâni, se conturează o vină generală, dar, mai ales, a conducerii Ţării, a cărei strategie de a tăcea, amplifică sadismul acestei etnii, născută pentru a ucide, cu credinţa nazistă că i se cuvine tot, chiar şi ce nu-i aparţine. În primul rând, marea vină este a Preşedintelui - ,,beţe-n roate”, care nu vrea să-şi piardă „electoratul” unguresc. Că nu se ştie… la o altă ocazie… potrivit lui Agamiţă Dandanache.
De acord, nu ne-am răzbunat, n-am ucis în toţi aceşti ani care au trecut de la dureroasa ciuntire a Ţării. Este o latură a profilului nostru spiritual. Un leac pentru rănile noastre vine din partea personalităţilor importante ale lumii din vremea aceea care au condamnat ororile săvârşite de indivizi înarmaţi asupra oamenilor lipsiţi de apărare. În viziunea lumii întregi, aceşti „viteji” au pus pecetea de ucigaşi pe întregul popor maghiar, pe întreaga Ungarie: Francesco Nitti, fost ministru al Italiei: „… este greu să mai găseşti în istoria modernă un guvern mai ticălos ca dictatura maghiară,… guvern de jaf, de tortură, de asasinat” (Radu Theodoru, Urmaşii lui Attila, Editura Lucman, Bucureşti, p. 10); J. Novicow, „… în numele cărei superiorităţi intelectuale ungurii pretind să-i maghiarizeze pe sârbi sau pe români?” (idem, p. 86); Gyorgy Ferenczy, Golgota Transilvaniei: „… Nu-mi rămâne altceva decât să mă ruşinez că m-am născut secui-maghiar şi să reneg şi faptul că am învăţat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară (idem, p. 107); General (r) Radu Theodoru: „…nu există în Europa un stat mai bine organizat pentru teroare şi expansiune imperialistă decât Ungaria” (op. cit., p. 110).
Că acesta este realul şi dramaticul chip al adevărului, trebuie s-o spunem răspicat din generaţie în generaţie, până la copilul din faşă, pentru a face cunoscută tinerilor români şi maghiari cutremurătoarea suferinţă a românilor declanşată de unguri în acei ani şi pentru a veghea ca asemenea bestialităţi să nu se mai întâmple. Păcat, însă, că, în loc să înveţe lecţia prieteniei, a bunei înţelegeri, tinerii unguri urmează instrucţia fanatică a uciderii. De aceea, credinţa lor e ura: ură în şcoli, ură pe stradă, ură în sport, ură în primării, ură în biserici, ură în Guvernul Ungariei! Iar noi ne lăsăm striviţi de ura lor chiar în Ţara noastră! Dar, oricum, noi n-am vrea să fim unguri, n-am vrea să avem preoţi care să slujească pe Satana în biserici unde ei văd diavoli pe pereţi în loc de sfinţi. Unui astfel de neam, cu suflet pustiit, îi sunt destinate dispreţul, dezaprobarea, grave acuzaţii, în perspectiva dispariţiei în pusta pe care au ocupat-o, când au năvălit aici.
Firesc, se pune o altă întrebare: de ce ungurii au săvârşit aceste abominabile omoruri numai asupra românilor, atâta vreme cât şi alte ţări şi-au reluat părţi din teritoriul Ungariei, care aparţinuseră statului lor? Singurul răspuns e pentru că, din starea de remorcă a Imperiului austriac, protectorul lor (se ştie că şi cu el au avut conflicte), au fost nevoiţi să părăsească fântâna cu nestemate a Transilvaniei. Li se tăiase dreptul la cel mai roditor pământ, li se închisese calea spre aurul Apusenilor, au fost nevoiţi să-şi părăsească conacele în care erau slujiţi de robii români, trataţi ca animale de povară. Era greu de acceptat să li se facă lor una ca asta, ca şi când ceilalţi nu erau oameni ca şi ei, dar, în spiritul fascisto-horthyst, ei erau rasă superioară, spirit care nu i-a părăsit nici astăzi, motiv care îi îmboldeşte din nou să ceară ce nu-i al lor, deşi s-a dezvăluit întrutotul că acest teritoriu a fost stăpânit de strămoşii românilor în urmă cu mult peste un mileniu, până la invazia lor. E bine să nu uite că românii de astăzi ai Transilvaniei nu mai sunt aceeaşi cu cei măcelăriţi de ei. E bine să mai ştie că nu merită nici ca turişti să ne mai calce pământul, dar să şi trăiască şi să se hrănească pe acest teritoriu, pe care l-au însângerat cu sălbăticie! Astăzi îl murdăresc cu intrigi între ei şi, în alt plan, cu românii, cu infatuări hunice, cu spirit de dictatură. Din ultimul număr al ziarului „Condeiul ardelean”, luaţi cunoştinţă de mocirla urât mirositoare în care „sfântul popă”, Tokeş Laszlo, îşi scaldă morala de familist şi de slujitor al Domnului. Şi o astfel de specie umană vrea să fie stăpân pe pământul nostru! Individul nu-i întreg la minte. Şi atunci e bun de politică? Sau poate pe aşa ceva este clădită politica maghiară! Nu-i de mirare amiciţia lui Băsescu, consfinţită cu decoraţii! Că cine se aseamănă…
Conduita noastră de omenie trebuie să aibă o limită, în ceea ce priveşte atitudinea maghiarilor. Şi această limită trebuie s-o impunem noi. Poate că, după ce se sfârşeşte mandatul falsului şi maleficului preşedinte, vom putea vota o lege prin care să se stipuleze că nicăieri, la niciun nivel, să nu mai fie admişi străini în funcţii de conducere. Să li se acorde drepturile promovate de legile internaţionale, care la noi funcţionează peste legi,… dar legea drepturilor omului nu poate să prevadă dreptul minorităţii tolerate într-o ţară de a şterge toate drepturile cetăţenilor acelui stat din spaţiul în care ei locuiesc. De aceea, posturile de conducere în cele două judeţe să fie ocupate de cetăţenii români, iar limba minorităţii ungureşti să fie admisă doar în familie, şcoli şi biserici. Nu în magazine, nu pe stradă, nu în instituţii administrative. O astfel de lege să prevadă ca în Parlamentul Ţării ungurii să aibă un singur reprezentant, la fel ca celelalte minorităţi. În Constituţie să se prevadă că, în România, românii să fie oameni de decizie până la nivel de comună, indiferent de numărul minoritarilor.
Orice om cu mintea aşezată s-ar ruşina şi n-ar vrea să mai ridice ochii către alţii, dacă ar fi conştient că se trage dintr-un neam de ucigaşi. Se vede că la ei nu se practică învăţătura omeniei, iar încrâncenarea cu toată lumea este neagră moştenire. Avem poliţie, avem jandarmerie, avem armată - de ce românii din judeţele Covasna şi Harghita sunt lăsaţi să-şi ducă viaţa după bunul plac al netrebniciei ungureşti, care sfidează şi batjocoreşte fiinţa românului, sufletul românului, simbolurile românului? Şi mai ales că este vorba de ei, călăii Transilvaniei…
Să nu uităm, români! Şi să nu tăcem! Să dezvăluim adevăratul chip al adevărului!

Categorie:

„Poporul secuiesc” şi „Pământul secuiesc” - invenţii ale extremismului unguresc din România!

0
0
„Minciuna este întotdeauna odioasă când cineva profită de pe urma ei” (Immanuel Kant)

Suntem în 2014. De aproape două decenii nu auzim altceva decât cele două „arii” false şi mincinoase ale extremismului unguresc din România: „Poporul secuiesc” şi „Pământul secuiesc”! Ajunge! Ne-am săturat! Plăsmuiri fariseice, născute din minţi înfierbântate şi spirite machiavelice!
„Popor secuiesc”? „O grupare etnică” (Ion I. Russu), deznaţionalizată, gălăgioasă, transformată de şovinismul şi extremismul unguresc în masă de manevră, folosită împotriva românilor, cu care secuii cei adevăraţi - nu cei maghiarizaţi până-n măduva oaselor, de azi - au avut, de-a lungul vremii, relaţii dintre cele mai apropiate, deoarece „cu secuii avem o simbioză, adecă o viaţă împreună; cu ungurii numai o vecinătate”, cum scria Nicolae Iorga.
„Pământ secuiesc”? Un fel de „insulă a şerpilor” în mijlocul României geografice! „Pământul nostru natal este Pământul Secuiesc”, striga Santha Pal Vilmoş, fost preşedinte al judeţului Harghita. De unde l-or fi adus oare? De unde au venit? Greu de spus. Nu ştiu nici acei „istorici” care au „croit” o „Istorie a Secuilor”! Unde s-au aflat ei până în secolul al XII-lea, când au ajuns aici unde se află acum? Nu se ştie! Trecutul lor s-a pierdut în negurile îndepărtate ale istoriei. Dar şi în nişte fantasmagorii născocite de-a lungul vremii, care au la bază inspiraţii cu iz folcloric. Oricum, acela era „pământ secuiesc natal”! În niciun caz nu cel pe care, întâmplător, trăiesc acum.
Cum poate să afirme cineva că „pământul nostru natal este pământul secuiesc” despre un teritoriu pe care, printr-o conjunctură istorică, secuii s-au aşezat, venind cine ştie de unde? Pe bună dreptate, Ion I. Russu afirmă că „secuii nu pot fi consideraţi decât fiind nişte colonişti ai regelui Ungariei, aduşi şi îngrămădiţi peste un substrat de populaţie băştinaşă, rărită din cauza năvălirilor”.
„Aduşi şi îngrămădiţi” în partea de est a Ungariei, care şi pe vremea aceea se numea Transilvania şi era voievodat, secuii au fost repede asimilaţi şi în totalitate maghiarizaţi, aşa cum s-a încercat şi cu alte etnii, cu care ungurii s-au aflat în contact. Numai că acelea, având „rădăcini aici”, aşa cum vor să ne înveţe unii cu referire la secui, fiind cu mult mai numeroase, au fost mai greu „rupte” de la rădăcinile lor etnice, pe câtă vreme secuii, venetici şi puţini, neavând nimic care să-i lege de pământul pe care au ajuns din întâmplare, nici cu neamurile din jurul lor, au fost deznaţionalizaţi rapid, pierzându-şi limba şi toate celelalte trăsături. Astfel că azi a apărut o „etnie” nouă, inventată de „cei care s-au căţărat în spatele lor” (a secuilor) şi vorbesc în numele lor: etnia de secui-maghiar!
Deci, extremismul unguresc din România vrea, cu orice preţ, să ne determine să credem că pământul pe care s-au aşezat secuii este un „pământ natal, secuiesc”, aşa că el nici nu face parte din teritoriul României. Întorcându-ne iarăşi în istorie, la acel secol al XII-lea, când au venit aici secuii, oare chiar nu or fi găsit pe nimeni…? Erau nişte pământuri pustii, „pe care ei le-au luat în proprietate”? Istoricul ungur Huszti Andraş ne spune cu totul altceva: „Dacii au fost locuitorii cei mai vechi ai Ardealului, Moldovei şi Munteniei”, scrie el în volumul „Dacia veche şi nouă”. Trebuie să-l credem, nu? Iar urmaşii lor, recunoscuţi de întreaga istorie universală, nu sunt alţii decât românii! Iată ce spune istoricul francez Albert Armand: „Locuitorii pământului românesc au rămas aceiaşi din epoca neolitică până în zilele noastre, susţinând astfel, printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam”.
Aşa scrie şi academicianul Simion Mehedinţi: „Noi, românii, suntem locuitorii cei mai vechi ai acestui pământ al Daciei. (...) Faţă de toţi vecinii, el (poporul român - n.a.) este singurul care nu ştie să fi avut o patrie altundeva decât pe pământul pe care trăieşte azi”. Iar acesta este Pământul Românesc! Nu este „pământ natal secuiesc”!
Degeaba unii „istorici”, precum sasul Rosler şi ungurii Hunfalvy, Koracsony şi Raffay, s-au străduit din răsputeri să ne găsească alte patrii şi să ne inventeze altă istorie. Istoria Neamului Românesc este una singură. Iar ea porneşte, după cum scrie Nicolae Iorga, de la „tracii care au trăit aici cu mii de ani înaintea altor popoare („băştinaşe”!) şi aceasta ne dă dreptul să ne considerăm noi, românii, singurii şi adevăraţii moştenitori ai acestor locuri”!!!
Dar „pământ natal” are şi semnificaţia de patrie! Iar patria este „oraşul, satul, regiunea în care s-a născut cineva”. Patria mai înseamnă şi „locul natal, locul de baştină al cuiva”. Patria mai este „ţara în care cineva se stabileşte definitiv, fără să-i aparţină ca origine, dar fiind recunoscut ca cetăţean al ei”. Atunci, pentru generaţiile de ieri şi de azi ale secuilor care au trăit şi care trăiesc în România, care a fost şi care este patria lor? Ar putea răspunde la o asemenea întrebare domnii Tokes Laszlo, Tamas Sandor, Antal Arpad, Izsak Balazs, Borboly Caba şi alţii? Este România patria lor, sau nu? Ori pentru ei, ca şi pentru alţii de teapa lor, nu România este patria lor, ci „patria noastră mai mică este Ardealul”?! Care este atunci patria lor cea mare?
Oricare ar fi răspunsul lor la întrebările de mai sus, adevărul nu este decât unul singur: patria lor şi a tuturor secuilor care trăiesc în Transilvania este România! Fiindcă Transilvania este pământ românesc! „Discutaţi voi cât veţi vroi, domnilor, dar cine oare a creat aspectul eminamente românesc al acestui pământ, cine altul decât poporul românesc”!? Aşa scria Milton G. Lehrer. Şi tot el este cel ce precizează: „În viaţa poporului ungar, Transilvania a fost un accident. (...) Dacă ungurii ar fi fost mai norocoşi în expediţiile lor în Apus, desigur că niciodată Transilvania nu ar fi ajuns sub stăpânire ungurească. Acesta era Ardealul pentru unguri. Pentru români, în schimb, el era însăşi inima Daciei, prin care pulsa de mii de ani acelaşi sânge”.
Numai că neobosiţii propagandişti ai revizionismului şi iredentismului unguresc nu pot, ori, mai degrabă, nu vor să priceapă toate acestea. Ei continuă să umble cu jalba-n proţap, cum se spune, pe la toate porţile europene spre a-şi găsi aliaţi şi susţinători care să-i creadă că „în Ardeal ungurii sunt loviţi, bătuţi numai pentru naţionalitatea lor”; că „românii au ajuns în Ardeal prin păstoritul de transhumanţă, dar în mod sigur după slavi, iar cele câteva toponime de origine slavă provin de la slavii rămaşi până la venirea românilor”; că „suntem sugrumaţi de 86 de ani (articol scris în 2006 - n.a.), uneori mai puternic, alteori mai încet, însă fără întrerupere” etc. etc.. De aceea „ungurii din Transilvania trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini”. Aşadar, „sus consângenii mei secui-maghiari! Aruncaţi-vă lanţurile! Să ne opunem cotropitorilor prin toate mijloacele”!
Iată cum, prin asemenea „strigăte de alarmă”, „opinia publică occidentală este voit dezinformată de propaganda revizionismului maghiar. Situaţia minorităţii maghiare din România este departe de cea încriminată zilnic de presa şovinistă ungară. Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsă lumină. Ungurii îşi au şcolile lor, bisericile lor, asociaţiile lor, şi duc o viaţă potrivit tradiţiilor lor”. Însă, tot nemulţumiţi sunt. Cred că le lipseşte un singur lucru: Transilvania!

Categorie:

Datoria externă a României, o problemă de existenţă naţională

0
0

Situaţia economică a României din ultimii 24 de ani, în pofida tendinţelor de redresare a economiei mondiale, este catastrofală prin creşterea datoriei externe în progresie geometrică. Dacă între anii 1978-1989, poporul român a plătit datoria externă a României, care era de 6 miliarde de dolari, prin foamete şi întuneric, prin cozi uriaşe la benzină, prin frig şi program de televiziune de câteva ore pe zi, ajungându-se la o datorie externă egală cu zero, în perioada de după aşa-zisa Revoluţie ea creşte mereu, ca şi „Prâslea din poveştile lui Ispirescu”, creând pentru Ţară grave incertitudini în viaţa socială, economică şi politică. Poate că niciodată în Istoria Românilor oamenii nu şi-au pus atâtea întrebări ca după 1989, poate că niciodată nu şi-au pus atâtea speranţe în libertate şi democraţie. Dar, iată că după un sfert de veac de diversiuni făcute de „profesionişti”, după un sfert de veac de haos, corupţie şi jefuire a economiei naţionale, datoria externă a României a crescut la 15 miliarde de euro în 2001 şi la aproximativ 140 de miliarde de euro în 2014, după unii economişti, sau 101 miliarde de euro, după politicieni. Se pune întrebarea: de ce Statul Român are această mare datorie externă, când el a încasat în urma concesiunii sau vânzării bogăţiilor naturale ale României o valoare uriaşă, de circa 1000 de miliarde de euro?! De ce nu s-a plătit cu aceşti bani o parte din datoria externă a României şi care este cauza creşterii în continuare a datoriei externe, este o altă întrebare pe care ne-o putem pune. Creşterea enormă a serviciului datoriei externe a României este legată de dobânzile excesiv de mari şi de prevalenţa creditării pe termen scurt, care creează o greutate foarte mare de rambursare pentru Ţară. Vârful de plată a datoriei externe actuale a României este anul de graţie 2014, când trebuie să plătim 13 miliarde de euro din datorie.
Ce ar trebui să facă guvernanţii noştri pentru a opri această „hemoragie fatală de capital”, numită datorie externă? În primul rând, renegocierea cu FMI şi Banca Mondială a împrumuturilor pe termen scurt şi mediu cu dobânzi foarte mari şi transformarea lor în împrumuturi pe termen lung cu dobânzi mici. În al doilea rând, fiindcă am ajuns la „fundul sacului”, ar trebui să limităm împrumuturile de la FMI şi Banca Mondială, fiindcă, cu cât ne vom împrumuta mai mult, cu atât ratele şi dobânzile vor fi mai mari şi se vor crea adevărate „cratere vulcanice” în economia Ţării. Ruperea acestui cerc vicios nu este o acţiune facilă, dar nu este imposibil de realizat; iar aici vedem exemplul Ungariei. Alte metode de dezamorsare a „bombei datoriilor” ar fi limitarea importurilor şi mărirea exporturilor, dar mai ales creşterea preţurilor materiilor prime pe care le exportăm. La români, limitarea importurilor, deci cumpărarea numai a produselor româneşti, ar trebui să fie un act de naţionalism şi patriotism. Dar cine mai are nevoie de naţionalism şi patriotism în zilele noastre? România nu poate obţine o echilibrare durabilă a balanţei de plăţi externe dacă nu aplică o disciplină fermă în domeniul bugetului de stat, care din păcate este folosit de clientela politică a fiecărei guvernări. De asemenea, consider că FMI şi Banca Mondială trebuie să-şi reconsidere în mod fundamental politica şi practicile folosite în România, pentru a crea un sistem financiar echilibrat şi corect în Ţara noastră. Cred că un rol însemnat în efectuarea acestui lucru îl vor avea noii euro-parlamentari aleşi de români. Atenţie, români, nu votaţi „rechini”, ci oameni cinstiţi şi corecţi, care să aibă în inimă şi în suflet „icoana României”, care astăzi plânge!

Categorie:

Găştile de partid şi de stat şi acţiunea lor distrugătoare

0
0

„În paternul nostru naţional, preferăm să avem la suprafaţă prostul satului, nu înţeleptul satului. Ne dăm deştepţi, pentru a nu fi consideraţi prostul satului, dar de fapt, modelul lui e singurul pe care îl edificăm.”
(prof. dr. Florin Colceag, cunoscut descoperitor al geniului românesc în rândul tinerilor)

Cei din generaţia mea, adică a celor trecuţi puţin peste 50 de ani - tineri însă la momentul 1989 -, au trăit cu speranţa că şi în Ţara aceasta lucrurile se vor schimba şi (re)aşeza. În bine, evident. Condiţiile de atunci erau excelente, iar situaţia economică relativ bună. Fără datorii externe, cu creanţe de încasat de peste 24 de miliarde de euro (la valoarea actuală a acestora) şi cu o stare de entuziasm deosebit din partea populaţiei, startul părea a fi unul foarte bun.
Nimeni nu se gândea atunci la ceea ce avea să vină: droguri, prostituţie - inclusiv cea politică -, trafic de armament, terorism, corupţie la nivel înalt etc.. Riscurile inevitabile ale libertăţii şi democraţiei, desigur, ar putea spune cineva mult mai avizat. Însă după 24 de ani de democraţie livrată generos din afară, dar fără „instrucţiuni de folosire” - aşa cum am mai spus cândva -, cu fiecare zi care trece constatăm că această „schimbare în bine” devine, de fapt, o fata morgana, iar democraţia de la noi, o construcţie sui-generis cu specific românesc şi balcanic.
Privită de sus şi „pusă la colţ” în mod constant de către UE - un Plan Valev ceva mai elaborat şi cu mai mult „ştaif”-, dar şi de alte organisme internaţionale, pentru fapte mai mult sau mai puţin discutabile şi condamnabile, România nu are minime reacţii de demnitate naţională, aşa cum ar fi fost firesc şi de aşteptat. Înainte de toate însă, România nu are acasă la ea o politică naţională, un program de ţară, un IDEAL de împlinit pe termen scurt, mediu şi lung, care să atragă cetăţenii spre un deziderat comun, alături de guvernele care s-au succedat la conducere şi care, într-un benefic spirit al continuităţii, seriozităţii şi progresului, indiferent de culoarea lor politică, să-l urmeze măcar în linii mari.
De aceea, ca o consecinţă firească, încrederea populaţiei în clasa politică românească, de la stânga la dreapta eşichierului politic (presupusa noastră elită), este deplorabilă. O clasă politică jenantă, măcinată de scandaluri mai mult sau mai puţin regizate, care se dă în stambă în mod lamentabil, cu diverse ocazii, şi-şi „ridică poalele politice” în media aservită. Însă ceea ce este deosebit de grav, urmare a acestei stări de fapt, a scăzut foarte mult încrederea în capacitatea Statului Român de garant al apărării drepturilor cetăţeanului. În acest sens, a se vedea mai ales cazurile cetăţenilor de naţionalitate română din judeţele Harghita şi Covasna, care se simt abandonaţi de acest stat şi de politicienii care pretind că-i reprezintă şi care-şi aduc aminte de ei doar în campanii electorale.
Relaţia dintre cetăţean şi stat şi viceversa a ajuns în prezent să fie una de suspiciune reciprocă şi nu de solidaritate, aşa cum ar fi fost firesc. Pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul, le recomand să citească „Contractul social” de J.J. Rousseau, „Spiritul legilor” de Montesquieu şi, în mod obligatoriu, studiile lui Gaetano Mosca referitoare la legătura dintre elite (adică, cei care conduc teoretic statul) şi mase (noi, cei mulţi, dar nu şi proşti).
Când ai ajuns să ai circa un sfert de milion de analfabeţi, dar - paradoxal! - o puzderie de facultăţi, mai mult sau mai puţin acreditate, care produc pe bandă rulantă şomeri cu diplome, un sistem de sănătate aproape de colaps, permanent dar inutil reformat, cu medici care pleacă cu miile din sistem, cu o cifră a şomajului de 23 la sută în rândurile tinerilor sub 25 de ani, cu o economie naţională care agonizează şi cu o datorie externă de peste 100 de miliarde de euro, cu un nivel al corupţiei care a atins ca o cangrenă aproape toate instituţiile statului, când ai ajuns să asişti pasiv şi buimac la tăierea accelerată şi neverosimilă a pădurilor din Carpaţi - de anul acesta, chiar şi la vânzarea pământului Ţării -, la retrocedări făcute deseori aiurea şi în dispreţul elementar al dreptului, ce poţi să mai aştepţi bun din partea celor care guvernează de un sfert de secol acest stat?
Când bogăţiile Ţării sunt gajate străinilor (FMI, spre exemplu) sau date în condiţii total dezavantajoase pentru noi, când personaje de peste Ocean, dar şi din Occident fac lobby - noi îi spunem trafic de influenţă - pentru diverse interese americane sau ale Uniunii Europene, ce poţi oare să mai crezi? Mai suntem noi un stat suveran? În ce măsură? Cât de suveran şi care este preţul suveranităţii noastre? Pot oare să ne răspundă guvernele care s-au succedat la putere cu „binecuvântare” externă?
Când rata natalităţii este într-o permanentă scădere, când populaţia totală a României este şi ea în scădere accentuată an de an şi când tendinţele de enclavizare sunt tot mai des şi insistent clamate de extremiştii unguri, poţi oare să mai aştepţi ceva bun din partea celor care te guvernează de peste 24 de ani, dar care nu găsesc soluţii juste şi sunt permanent dispuşi la compromisuri posibile şi chiar imposibile? Cum am ajuns oare aici? A fost incompetenţă sau rea-voinţă din partea celor care ne-au condus şi ne conduc? Sau poate amândouă la un loc? Mai există oare un viitor viabil şi demn pentru această Ţară?
Eu, personal, nu mai cred că mai este posibil aşa ceva, cu această clasă politică la putere. Orice om realist, decent şi demn, neînregimentat politic, va înţelege că suntem într-un moment de mare impas. Nu avem o clasă politică credibilă şi, ceea ce este foarte grav, nu avem un lider politic carismatic, capabil să polarizeze interesul şi încrederea cetăţenilor. Prezenţa la urne din ultimii ani demonstrează cu prisosinţă acest lucru.
Supradimensionat ca număr de instituţii, extrem de birocratizat şi politizat, Statul Român, care se tot reformează (sau deformează?) de ani şi ani, a ajuns - culmea! - să fie prizonierul lui însuşi prin instituţiile pe care le-a creat şi recreat permanent. O imensă caracatiţă care nici nu mai ştie câte tentacule are, darămite să le mai şi controleze.
Guvernele au promovat politic în funcţii de răspundere mulţi oameni de o calitate profesională - dar şi morală - îndoielnică. Atunci când n-au avut suficiente funcţii pentru liota de servanţi care trebuia mulţumită, au creat altele noi pentru a o putea „căftăni” pe măsura aportului ei.
Condamnările pronunţate (sau în aşteptare) în cazul unor miniştri sau foşti miniştri sunt doar o (palidă) dovadă a veleitarismului care i-a caracterizat pe mulţi dintre cei ce au condus cu dispreţ diverse instituţii, dar care, în fapt, au fost preocupaţi doar de propriile lor interese, precum şi de cele ale partidului care i-a promovat. Cazurile Adrian Năstase, Decebal Traian Remeş, Ioan Mureşan, Gergely Olosz, Relu Fenechiu, Monica Iacob Ridzi sunt, desigur, doar un aspect al gravelor probleme cu care se confruntă funcţionalitatea şi credibilitatea statului ca sistem. Românii au înţeles că, de fapt, funcţionalitatea şi credibilitatea statului este asigurată de oamenii guvernelor care se succed la conducerea Ţării, or aici este problema.
Cine sunt cei care ne conduc? Reprezintă ei oare cu adevărat elita, chiar dacă îşi mai adaugă în faţa numelui un titlu mai mult sau mai puţin meritat de „Profesor” sau de „Doctor” etc.? Ce-i face să aspire sau să li se atribuie calitatea de „elite”? Au auzit ei oare de „meritocraţie”? Cohorte de indivizi, precar şcolarizaţi, parte a unor adevărate găşti de partid şi de stat, au ajuns să ocupe funcţii importante în diverse instituţii pe care le parazitează, atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Ce-i recomandă oare pe aceştia să ocupe acele funcţii în afara fidelităţii lor politice, negociate, în multe cazuri: „Îţi dau ca să-mi dai, îţi fac ca să-mi faci...”?!
„Tătucul” Marx, pe care unii dintre noi l-au studiat în tinereţe căci n-au avut ce face - spre „neşansa” noastră nu ne-am ales nici timpul, nici ţara şi nici familia în care să ne naştem -, spunea că, citez: „acumulările cantitative duc la salturi calitative”, iar „istoria tuturor societăţilor cunoscute reprezintă o istorie a luptei de clasă”. Bătrânul evreu avea viziune economică şi istorică. El este studiat şi astăzi - chiar dacă doar cu titlu informativ - în universităţile americane care se respectă.
Mai devreme sau mai târziu, sintetizând spusele lui Marx - căci vrând-nevrând trebuie să-i dăm dreptate -, masele nemulţumite se vor revolta. Condiţiile au fost create de-a lungul timpului scurs din 1989 şi până acum. Pentru cei care cunosc şi puţină istorie, este lesne de observat că ciclic se întâmplă aşa ceva. Extrapolând în Istorie un principiu din fizică, cazanele care se află sub presiune de prea mult timp, ajung să dea în clocot la un moment dat. Chiar dacă din când în când cineva mai dă drumul la câte o supapă de siguranţă pentru a atenua un posibil, dar previzibil şi inevitabil efect. Evenimentele care se petrec de un timp încoace în spaţii geografice foarte apropiate - a se vedea cazul Bulgariei sau Ucrainei, spre exemplu - demonstrează acest lucru. România nu este un caz atipic. Cazanul este plin, doar că aici încă nu s-a aprins focul. Rămâne de văzut cine şi când anume îl va aprinde. Consecinţele ar putea fi imprevizibile şi dezastruoase pentru ceea ce înseamnă integritatea teritorială a Statului Român! Nici chiar cele şapte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice - oare nu se calcă pe picioare de multe ce sunt? - nu vor mai putea face nimic.
Domnilor care pretindeţi că ne reprezentaţi, treziţi-vă până nu este prea târziu. Dacă mai aveţi minime principii morale, un pic de conştiinţă românească şi oarece respect pentru Istoria neamului căruia îi aparţineţi prin naştere, opriţi marele jaf naţional din codrii Ţării, din solul şi subsolul României, precum şi evaziunea de la frontierele Patriei. Este primul lucru pe care ar trebui să-l faceţi pentru a câştiga măcar un minim respect din partea noastră. Şi o şansă de a vă recredibiliza şi reabilita cât de cât statutul pe care-l pretindeţi. Altfel...? Altfel veţi ieşi pe uşa din dos a Istoriei, pentru că, aşa cum scria regretatul poet Adrian Păunescu, citez: „Între cei care trag / Şi acei ce sunt traşi / Nu e loc de vreun steag... / E o groapă de paşi”.

Categorie:

USL vrea să votăm Constituţia fărâmiţării României!

0
0
Oare chiar atât de proşti ne cred?!

Uniunea Social Liberală (USL) a anunţat că a stabilit în cadrul alianţei când va fi organizat referendumul pentru modificarea Constituţiei. Acesta urmează să aibă loc simultan cu alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, dar se va desfăşura pe parcursul a două zile, şi anume 24 şi 25 mai. După ce a vehiculat timp de aproape un an de zile că data probabilă a referendumului va aceeaşi cu data alegerilor prezidenţiale (care se vor desfăşura în luna noiembrie 2014), iată că USL s-a sucit şi a anunţat că la sfârşitul lunii mai oamenii sunt chemaţi la vot pentru modificarea Constituţiei. Se pune întrebarea firească: de ce atâta pripeală, de ce atâta secretomanie şi, nu în ultimul rând, de ce atâta lipsă de informare şi dezbatere? Răspunsul stă în modificările propuse Constituţiei, în amendamentele „cu dedicaţie”, din care rezultă mai mult decât frapant faptul că au fost gândite special pentru anumite persoane, construcţii politice şi interese politice şi fără nicio luare în considerare a interesului poporului, care este chemat să îşi voteze tăierea crăcii de sub picioare. Cel mai grav lucru este, însă, adoptarea amendamentelor propuse de UDMR, care se pare că nu l-au deranjat pe preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, nimeni altul decât prezidenţiabilul Crin Antonescu (foto)...

Articolul 6 dă liber la stat în stat

Conform amendamentelor adoptate de Comisia de revizuire a Constituţiei, în cadrul articolului 6, aliniatul (1) prevede faptul că „Reprezentanţii legali ai minorităţilor naţionale pot înfiinţa potrivit legii privind statutul minorităţilor naţionale, organe proprii de decizie şi executive, cu competenţe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor”, iar aliniatul (3) precizează şi mai clar că „Deciziile autorităţilor publice centrale şi locale se vor lua după consultarea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cu privire la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”. Fără a fi necesare mari cunoştinţe juridice, este clar faptul că asemenea formulări nu fac altceva decât să deschidă larg uşa creării unor instituţii paralele cu cele ale Statului Român, bazate pe discriminare etnică, practic un stat în stat în care este garantat prin Constituţie că românii din zonele locuite preponderent de unguri vor fi discriminaţi. Ce înseamnă oare „organe proprii de decizie şi executive”? Vor avea astfel de organe la nivel ministerial, regional, judeţean, orăşenesc, comunal, sătesc, pe cartier sau pe scară de bloc? Sau la toate aceste nivele? Ce înseamnă „decizie”? Dar „execuţie”? Cum adică autorităţile centrale şi locale vor lua decizii după consultarea organizaţiilor minorităţilor naţionale?! Consultarea va avea un caracter informativ sau obligatoriu?! În ce anume chestiuni vor mai decide autorităţile centrale sau locale şi în care vor decide aşa-zisele „organe proprii de decizie şi executive”? Evident, toate aceste întrebări nu îşi au niciun răspuns din partea Comisiei de revizurie a Constituţiei, pentru că nimeni nu s-a gândit la ele, nimeni nu a stat să se gândească ce consecinţe ar putea avea asemenea prevederi în textul Constituţiei, în afară, desigur, de UDMR, care ştie exact ce vrea să obţină din aceste articole şi care, de altfel, le-a şi propus.

Articolul 12 dă liber la autonomie şi secesiune

În cadrul alinatului 5 al articolului 12 din proiectul de Constituţie ce va fi supus plebiscitului, tot la iniţiativa UDMR a fost introdus următorul conţinut: „Minorităţile naţionale îşi pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă”, ceea ce înseamnă că minoritatea ungară îşi va putea folosi, prin arborare, în mod liber, propriul simbol naţional, adică steagul Ungariei, în spaţiul public, adică pe clădirile administraţiei publice locale, de exemplu… Ce-ar mai putea fi de comentat în legătură cu competenţa, luciditatea, logica şi sentimentul naţional al membrilor Comisiei de revizuire a Constituţiei, atât de magistral prezidată de prezidenţiabilul liberal Crin Antonescu. Singura speranţă pentru a evita o astfel de Constituţie catastrofală este mobilizarea şi responsabilizarea parlamentarilor care mai au încă simţământ naţional, pentru a-şi face datoria de parlamentari ai României şi să respingă la discuţiile din plen cele trei aliniate criminale din articolele 6 şi 12.
Până la dezbaterile finale ce vor avea loc la Parlament, sugerăm tuturor românilor să facă bine şi să boicoteze, prin neprezentare, referendumul pentru modificarea Constituţiei ce va avea loc în luna mai a acestui an. Este important ca acest proiect de modificare a Constituţiei să nu treacă, iar cel mai sigur mod de a nu-l valida este prin neparticipare, întrucât este necesară o prezenţă de 50%+1 din numărul total al celor înscrişi pe listele electorale permanente. De asemenea, facem un apel către toţi cititorii „Condeiului ardelean” să facă ştiută necesitatea boicotării refrendumului prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie, în special pe principalele reţele de socializare, unde mesajul trebuie să se răspândească şi să creeze acea masă critică de oameni informaţi care va avea puterea mediatică de a stopa adoptarea Constituţiei fărâmiţării României.

Categorie:


Interviuri în „satul frumos ca-n poveşti”

0
0

Prof. univ. dr. Traian Chindea din Miercurea-Ciuc
- Satul ne cheamă şi ne stăpâneşte - spuneau înainte mergătorii, domnule profesor Traian Chindea.
- Acum satul lui Octavian C. Tăslăuanu şi satul meu, cel aninat pe crestele Carpaţilor... Prin prezenţa mea aici, cinstesc memoria acestui ilustru fiu al localităţii noastre, aducându-mi aminte de copilărie, care seamănă mult cu copilăria lui Octavian Tăslăuanu.
- Vorbim de o importantă biografie culturală în care coexistă scriitorul, publicistul, omul politic, ministrul Octavian C. Tăslăuanu, dar şi consăteanul dumneavoastră.
- Este o mare cinste să fii consătean cu o asemenea personalitate. Fiind şi preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Ministerul de Interne - Filiala Harghita, cu toate împotrivirile, i-am dat acestei organizaţii numele lui Octavian C. Tăslăuanu.
- Ce-ar trebui să luăm din biografia lui ca fiecare ceas - cum scria Constantin Noica - să fie pas şi fiecare pas să fie mers, nu împleticire?
- Cu toate că de la naşterea lui au trecut 138 de ani, Octavian C. Tăslăuanu este extrem de actual. Vine şi azi să-i îndemne pe politicienii noştri spre unire şi bun-simţ. Iar omul Octavian C. Tăslăuanu este modelul nostru de viaţă, al bilborenilor.
- Sunteţi şi juristul. E dreaptă lumea, e nedreaptă...?
- Lumea e aşa cum trebuie să fie, relativă...
- Aţi mai stat o zi pe prag părintesc. Când plecaţi spre Miercurea-Ciuc, spre Braşov, spre drumurile dumneavoastră de viaţă şi profesie, să luaţi zăpadă de aici, din Bilbor, care e atât de curată; câtă nevoie are lumea, în prea marea-i rătăcire, de ceva curat...!
- Zăpada, la Bilbor, e curată ca sufletul bilborenilor.

Pr. Prot. Dumitru Apostol, Bilbor
- Preacucernice părinte protopop Dumitru Apostol, am intrat la Bilbor în cuvântul cel bun.
- Tare vă mulţumim pentru prezenţă şi pentru profesionalism. Orice întâlnire sub semnul studiului riguros ne dă sentimentul că peste numele acestui mare bărbat, Octavian C. Tăslăuanu, nu se va aşterne praful uitării, iar generaţiile care vor urma, vor lua exemplu de la noi, cei care ne străduim, astăzi, să organizăm Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Octavian C. Tăslăuanu pe coordonatele timpului”.
- Cercetătorii îi cuprind lui Octavian C. Tăslăuanu opera în ceea ce numim noua lectură (cea „gânditoare”), şcoala îl învaţă, timpul îi este şi favorabil, şi potrivnic. Cum îl duce biserica mai departe, în timp?
- Am o practică pe care am urmat-o - mi-am asumat-o de la mine putere, fără să fiu în afara rânduielilor bisericeşti. La fiecare Sfântă Liturghie, atunci când îi pomenim pe foştii patriarhi şi pe mitropoliţii Transilvaniei, îi pomenim şi pe părintele Ioan şi preoteasa Anisia, părinţii lui Octavian C. Tăslăuanu, iar în taină, la Sfânta Proscomidie, îl pomenesc şi pe Octavian, considerând că aşa, introducându-l în pantheonul celor care ne-au fost dragi şi ne rămân dragi, îi aduc omagiul cuvenit. Apoi, le spun credincioşilor, cu toată smerenia, despre evenimente ca cel de astăzi şi văd pe chipul lor bucurie; ei, care unesc hărnicia, dăruirea şi seriozitatea desprinse poate şi din asprimea zonei, căci aici se ascut parcă altfel calităţile umane.
- În Spovedanii, Octavian C. Tăslăuanu a ridicat Bilborul în rang de frumuseţe şi sfinţenie. Din satul descris de Tăslăuanu, au rămas frumuseţea şi sfinţenia?
- Au rămas! Exceptând scăpările legate de urbanismul care la un moment dat a explodat, când ar fi trebuit să avem mai mare grijă în a păstra satul copilăriei lui Tăslăuanu. A rămas, totuşi, o catedrală a munţilor această Depresiune a Bilborului. Dacă veţi rămâne câteva zile, veţi constata că Bilborul a reuşit să rămână necontaminat în multe privinţe. Unele sate au scăzut demografic, altele, în iureşul modernizărilor, şi-au părăsit tradiţiile. La oamenii din Bilbor, simţi binecuvântata dorinţă de a rămâne aşezaţi într-o matcă a cuminţeniei. Desigur, binefacerile tehnice intră în viaţa lor, dar ei rămân în statornicia satului de altădată.

Prof. Ilie Şandru, Topliţa
- Statornic exeget al lui Octavian C. Tăslăuanu, profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, iniţiator al Sesiunii de la Bilbor, fericit de fiecare dată când se reîntâlneşte cu „duhul locului”...
- Ne aflăm în împărăţia bradului alb... Cea de-a VII-a ediţie a Zilelor Tăslăunau a fost o întâmplare frumoasă, la care au participat distinşi oameni de cultură, alături de Primăria Bilbor, Parohia Ortodoxă Bilbor, Cercul „ASTRA”, Fundaţia Culturală „Miron Cristea” Topliţa. A fost o reuşită. Cele 12 comunicări s-au axat pe activitatea lui Octavian C. Tăslăuanu ca director al uneia dintre cele mai frumoase reviste de la început de secol XX, Luceafărul, activitatea ca memorialist, în special al Primului Război Mondial, activitatea ca om politic, făcând parte din galeria oamenilor mari, patrioţi români adevăraţi, care au săvârşit Marea Unire. Tăslăuanu a fost şi membru în primul Sfat Naţional al Transilvaniei. Peste numele lui nu se poate trece într-o istorie a culturii române.
- Vă este subiect predilect. Aţi venit la Sesiunea de la Bilbor cu cartea dumneavoastră, „Pe urmele lui Octavian C. Tăslăunau”, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, o carte care i-a împlinit, semnificativ, marelui om de cultură, o parte din destinul editorial şi critic.

Prof. Vasile Stancu, Sfântu-Gheorghe
- Aveţi, domnule profesor Vasile Stancu, imaginea rotundului celor şapte ediţii ale Sesiunii „Tăslăuanu” de la Bilbor...
- Şapte ediţii, dar vorbim de 16 ediţii ale Zilelor Miron Cristea în care şi Octavian C. Tăslăuanu a fost subiect de dezbatere. Am remarcat de mai multe ori - nu numai la Bilbor - faptul că la marile personalităţi puse în discuţie sunt subliniate realizările deosebite, fără a se scoate în relief şi părţile care nu onorează prea mult personalitatea respectivă. În cazul lui Tăslăuanu, sunt subiecte pe care ar trebui să le curăţăm într-o oarecare măsură, bunăoară legate de activitatea sa politică sau cea literară - discuţiile de la Luceafărul dintre Iorga şi Tăslăuanu - sau activitatea sa ca economist şi ministru al Economiei, în perioada averescană. Şi aceste lucruri trebuie scoase în relief, spre a delimita unde a avut Tăslăuanu dreptate şi unde nu a avut dreptate. Am propus astăzi o asemenea abordare şi reacţia auditoriului a fost pozitivă. Desigur, încadrarea între limite pozitive şi negative să nu degenereze într-o politică liberală interbelică.

Col. (r) dr. Dumitru Stavarache, Bucureşti
- Fiecare ediţie a Sesiunii „Tăslăuanu” aduce noutăţi de interpretare; de fapt de cunoaştere, în date de adâncime, a exemplarităţii vieţii şi operei lui Octavian C. Tăslăuanu. Domnule colonel Dumitru Stavarache, aţi introdus un capitol aparte în tematica Sesiunii, corespondenţa.
- Am luat legătura cu personalitatea lui Tăslăuanu prin manifestările dedicate lui Elie Miron Cristea. Am cercetat relaţia Biserică - Armată, la fel biografia lui Visarion Puiu, în felul acesta ajungând şi la Bilbor. Nu ştiam prea multe despre Octavian C. Tăslăuanu, nici acum nu ştim prea multe, lipsa de informaţie ducând şi la speculaţii. Sunt de acord că o mare personalitate trebuie cunoscută cu luminile şi umbrele sale. Aş vedea un titlu referitor la Tăslăuanu de genul Adevăr şi legendă. Cunoaşterea unei biografii cum este cea a lui Tăslăuanu trebuie adâncită prin documente. Am început cu doamna Oana Dimitriu, de la Biblioteca Academiei Române, să ne ocupăm de corespondenţa lui Tăslăuanu, în mare parte inedită, aflată în fonduri la Arhivele Naţionale, Biblioteca Naţională sau Muzeul Literaturii Române, corespondenţă care va putea lămuri multe aspecte necunoscute astăzi. Corespondenţa lui Tăslăuanu merită să fie pusă în circulaţie culturală, dacă ne gândim, spre exemplu, numai la felul în care a fost scris volumul din 1936, Contemporane, din care nu s-a publicat nimic.

Dr. Alin Spânu, Bucureşti
- Domnule doctor Alin Spânu, cât de important este titlul unei comunicări într-o sesiune de comunicări ştiinţifice?
- Un titlu trebuie să fie o atracţie pentru cei care vor asculta comunicarea, să fie cuprinzător, elocvent...
- V-aţi intitulat comunicarea (în colaborare cu Adrian Lupeş) „Octavian C. Tăslăuanu - analist politic de anvergură”. De ce „de anvergură”?
- Pentru că Tăslăuanu a scris la începutul anului 1914 despre lucruri care s-au întâmplat în următorii ani. Prevedea că România are de rezolvat problema naţională, problema românilor din afara graniţelor; şi nimeni nu pomenea la data respectivă că va fi un atentat la Sarajevo de la care va porni Primul Război Mondial. Ca să câştigăm mai mult rating, am spune că a fost chiar un profet politic. Având în vedere calităţile de clar-vizionar pentru românii din afara graniţelor şi, în mod special, pentru românii din Imperiul austro-ungar, s-a dovedit un analist politic de anvergură. Având în vedere multele valenţe ale personalităţii sale - a fost scriitor, jurnalist, ofiţer în armata austro-ungară, luptând în Galiţia, apoi ofiţer în Armata Română, luptând împotriva Imperiului austro-ungar, om politic după primul război mondial -, acestea pot duce la noi lucrări interesante, la noi abordări, care adunate bob cu bob, aici la Bilbor, vor contura mai bine portretul moral şi intelectual al lui Tăslăuanu. Mă gândesc la oamenii acestor locuri care trăiesc şi vor trăi, vor dăinui aici, la 1500 de metri deasupra mării, ei care au dat lumii mari valori. Fiecare plecare a mea de aici este un motiv de bucurie că voi reveni peste 364 de zile, la următoarea ediţie a Sesiunii...

Dr. Liviu Boar, Târgu-Mureş
- Domnule doctor Liviu Boar, director al Arhivelor Naţionale Mureş, aţi moderat Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Octavian C. Tăslăuanu pe coordonatele timpului”...
- Alături de inimosul şi veşnic tânărul profesor Ilie Şandru. Comunicările au stârnit interesul participanţilor, chiar discuţii polemice care întregesc personalitatea lui Tăslăuanu, încă prea puţin cunoscută. S-a detaşat ideea de a se scrie o teză de doctorat care să adâncească această biografie.
- Aţi prezentat aspecte privind legătura lui Tăslăuanu cu Astra reghineană, aducând la Bilbor documente de arhivă; invincibile argumentum...
- În anul 2001, când am publicat un volum de documente Astra reghineană, am descoperit scrisori semnate de Tăslăuanu din perioada când era secretar Astra la Sibiu, trimise celor din Reghin într-un moment de cumpănă al Despărţământului de aici. Era anul 1913. Tăslăuanu a venit atunci la Reghin, prezentând şi câteva „dizertaţiuni” la care a invitat mai ales public rural, conştient cât este de importantă ridicarea culturală a oamenilor simpli şi cum poate şi ea contribui la realizarea visului cel mare pe care-l va da Istoriei anul 1918.

Secvenţe din interviurile realizate de
dr. Valentin Marica
(Radio România Târgu-Mureş),
Bilbor, 1 februarie 2014

Categorie:

„Bilbor, oază de civilizaţie pe creste de munte”

0
0
Interviu cu primarul comunei harghitene Bilbor, Ilie Trif

- Domnule primar Ilie Trif, vin la Bilbor de câţiva ani buni, cu ocazia manifestărilor organizate în memoria omului politic, publicistului şi scriitorului Octavian Codru Tăslăuanu, în timpul iernii, şi a primului Patriarh al României, Miron Cristea, în timpul verii. Întotdeauna v-am văzut implicându-vă de la întâmpinarea oaspeţilor până la plecarea lor, în toate activităţile, începând cu cele gospodăreşti şi terminând cu cele ştiinţifice. Îmi amintesc că acum doi ani ne-aţi fost ghid pe drumul Dornelor, anul trecut prin pădurile brazilor albi, sau astă vară la Popasul Iuteş, locul de agrement al bilborenilor, vorbindu-ne întotdeauna cu multă dragoste şi căldură despre aceste mirifice locuri care ne înconjoară şi despre oamenii lor. Pentru cititorii „Condeiului ardelean”, am rugămintea să ne spuneţi câteva cuvinte despre Bilborul atât de drag dumneavoastră.
- În primul rând, ţin să vă spun că localitatea Bilbor are rangul de comună, fiind o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare. Ea cuprinde o comunitate românească cu bogate tradiţii şi obiceiuri specifice arealului nord moldovean şi ardelean. Condiţiile geografice şi climatice au determinat şi ocupaţiile locuitorilor săi, majoritatea lor fiind agricultori. După cum spuneam, aşezarea are statut de comună, fiind alcătuită din două sate, respectiv satul Bilbor, care este reşedinţa, şi satul aparţinător Răchitiş. Geografic, comuna Bilbor este situată între meridianele 25 şi 26, la nord de paralela 47, mai exact în partea de nord a judeţului Harghita, la limita administrativă cu judeţul Suceava. De altfel, teritoriul comunei cuprinde o depresiune montană, cu o altitudine cuprinsă între 900 şi 1200 m. Închipuiţi-vă un platou, brăzdat de câteva cursuri de pâraie, între care cel mai important este Bistricioara, care îşi varsă apele în lacul de acumulare de la Bicaz. De jur împrejur, acest platou este străjuit de masivele muntoase ale Călimanilor, Bistriţei şi Giurgeului, munţi acoperiţi de întinse păduri de conifere.
Aici unde ne aflăm, în satul Bilbor, se află sediul administraţiei publice locale, Consiliul Local şi Primăria, şcolile, Biserica nouă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi Bisericuţa de lemn „Sfântul Nicolae”, Monumentul Eroilor şi câteva unităţi economice care îşi desfăşoară activitatea în această localitate. Ca arie de răspândire, comuna Bilbor are o suprafaţă totală de 22.731 ha, din care: intravilan 540 ha şi extravilan 22.191 ha. Suprafaţa agricolă cuprinde doar 11.850 ha, diferenţa fiind terenuri cu păduri.
- Domnule primar, toţi cei care au vizitat localitatea, sau numai au trecut pe aici, au fost încântaţi de frumuseţea ei. Expresii precum „satul frumos ca-n poveşti”, „picior de plai pe o gură de rai”, „împărăţia bradului alb”, „satul celor 700 de izvoare”, mai nou am auzit şi de „satul crucilor cu aripi”, sunt numai o parte a modului în care călătorii, pe aceste meleaguri de vis, şi-au exprimat încântarea. Eu am constatat însă şi calităţile oamenilor de aici. Sunt deosebit de ospitalieri. De când am sosit, împreună cu colegii bucureşteni şi târgumureşeni, simţim permanent atenţia cu care ne înconjuraţi. I-am cunoscut şi-n anii precedenţi pe bilboreni. Sunt oameni foarte politicoşi, cu un înnăscut bun-simţ, dar în acelaşi timp de o demnitate evidentă, harnici şi oneşti, veseli şi cu un umor sănătos. Iar regula „tot timpul activităţii în folosul şi mijlocul comunităţii” spune multe despre scopul preocupărilor dumneavoastră, desigur, ca edil de Bilbor. Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre aceşti oameni minunaţi.
- În comuna Bilbor trăieşte o populaţie sută la sută românească, ce are puternice tradiţii şi obiceiuri. Să veniţi odată la o nuntă pentru a cunoaşte o parte a acestora. Uitaţi-vă la frumuseţea costumelor populare şi la mândria acestor tineri de a-şi etala portul. Potrivit legendelor, cât şi adevărului istoric, bilborenii sunt urmaşii moldovenilor lui Ştefan, stabiliţi pe aceste meleaguri acum mai bine de patru secole. Bisericuţa de lemn, în care se află acele „cruci cu aripi”, pentru care un publicist a numit Bilborul „satul crucilor cu aripi”, a fost construită pe la 1795. Ca număr de locuitori, după recensământul din anul 2012, comuna Bilbor are 2.649 persoane, din care în satul de reşedinţă 2.181 persoane, iar în satul Răchitiş 465 persoane. Din populaţia totală, 1.417 persoane sunt de sex masculin şi un număr de 1.232 sunt de sex feminin. Toate aceste persoane locuiesc în 970 locuinţe proprii, formând un număr de 917 gospodării.
Având în vedere poziţia geografică şi clima aspră cu ierni lungi şi geroase şi veri scurte şi ploioase, ocupaţia principală a locuitorilor este creşterea animalelor. Efectivele de animale deţinute de locuitorii comunei Bilbor, desigur după datele statistice ale Primăriei, se ridică la peste 3.700 capete bovine, 480 capete porcine, 2.600 capete ovine, 460 capete cabaline, 320 familii de albine şi circa 8.200 păsări. Desigur, agricultura nu reprezintă sigura sursă de existenţă pentru populaţie. Locuitorii se mai ocupă şi cu exploatarea şi prelucrarea lemnului şi, mai nou, puţin şi cu turismul rural, care deschide perspectivele unui viitor mai bun pentru bilboreni, având în vedere frumuseţea locurilor şi numeroasele izvoare de apă minerală, comparabile cu ale Borsecului.
- Pentru dezvoltarea turismului rural, se pare că Bilborul încă nu are infrastructura necesară. Ce ne puteţi spune despre aceasta?
- Din acest punct de vedere, mai avem multe de făcut. Localitatea dispune de trei drumuri judeţene, respectiv DJ 174/A, DJ 174/B şi DJ 174/C, care în total însumează o lungime de 19 km. Din această lungime, sunt modernizaţi (asfaltat) numai 9 km, diferenţa este drum pietruit. Aceste drumuri judeţene fac legătura între DN 15 Creanga - Bilbor, între localităţile Corbu - Bilbor şi respectiv, între localităţile Panaci (judeţul Suceava) - Bilbor. În interiorul comunei se asigură circulaţia pe încă 24 drumuri comunale neclasificate, care însumează o lungime totală de 39,8 km. Există o reţea electrică de înaltă şi joasă tensiune, reţea de telefonie fixă cu fibră optică, internet şi reţele de telefonie mobilă. Deosebit de pozitiv este faptul că peste 90 la sută din gospodăriile comunei Bilbor sunt beneficiare ale reţelelor de apă potabilă, realizate în cea mai mare parte în sistem privat prin asocierea grupurilor de locuinţe. De asemenea, există un proiect foarte avansat pentru realizarea reţelei de canalizare.
Ca instituţii şi unităţi şcolare, în Bilbor funcţionează grădiniţe, trei şcoli generale cu clasele I-IV şi o şcoală generală cu clasele I-VIII, o şcoală specială pentru copii cu deficienţe, cu un centrul de plasament. Funcţionează, totodată, o bibliotecă comunală, un cabinet medical comunal, un dispensar veterinar, unităţi comerciale, poşta, CEC-ul, cooperativa de credit, o unitate de îmbuteliere a apei minerale, în general tot ceea ce îi trebuie unei aşezări pentru desfăşurarea unei vieţi civilizate.
- Domnule primar, vă mulţumesc în numele cititorilor noştri pentru multitudinea informaţiilor oferite şi vă urez împlinirea, într-un viitor cât mai apropiat, a tuturor obiectivelor social-culturale şi economice pe care, împreună cu Consiliul Local, le doriţi înfăptuite, aici, cum v-aţi exprimat dumneavoastră, în această „oază de civilizaţie pe creste de munte”. La revedere la Zilele „Miron Cristea”!
- Şi eu vă mulţumesc din suflet, domnule profesor, şi să ştiţi că aşteptăm de fiecare dată cu drag la Bilbor „Condeiul ardelean”!

Categorie:

O manifestare ştiinţifică de valoare naţională desfăşurată în inima Călimanilor

0
0
Bilbor: „O.C. Tăslăuanu pe coordonatele timpului”

Pentru a şaptea oară, Bilborul a găzduit, în perioada 31 ianuarie - 2 februarie 2014, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Octavian Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului”. O localitate relativ mică, cu puţin peste 2.500 de locuitori, dar cu un grup de intelectuali de prim rang preocupaţi permanent de perfecţionarea pregătirii profesionale, de valorificarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti şi, nu în ultimul rând, de evidenţierea personalităţilor pe care le-a dat satul de-a lungul timpului. Dacă ar fi să evidenţiem pe cineva din rândul acestora, cred că pe primul loc l-aş aşeza pe iniţiatorul primului simpozion dedicat scriitorului şi publicistului Octavian C. Tăslăuanu, profesorul Ilie Şandru, care acum 37 de ani, la Topliţa, deschidea o asemenea activitate. Mai mult, în 1979, scotea de sub tipar primul volum de studii închinat personalităţii bilborene, iar, mai de curând, în 2012, la Editura „NICO” din Târgu-Mureş, cel de-al doilea volum, intitulat „Pe urmele lui Octavian C. Tăslăuanu”. Sau, tot în primul rând, i-aş aşeza pe părintele protopop Dumitru Apostol şi pe frumoasa sa soţie, care, prin sprijinul dânşilor, fizic, moral şi material, fac posibilă desfăşurarea la cote superioare a acestei manifestări. Dar cred că fac o nedreptate nesituându-l pe aceeaşi poziţie fruntaşă pe primarul localităţii, Ilie Trif, care se implică în momentele cheie ale complexei manifestări cu toată puterea şi fiinţa sa. Şi, neapărat, trebuie amintite şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Octavian Codru Tăslăuanu” din Bilbor, care, în frunte cu Vasile şi Marioara Stan, ex-directorul şi actuala directoare a unităţii de învăţământ, s-au raliat iniţiativei lăudabile a profesorului Ilie Şandru, şi, astfel, ediţie de ediţie, se văd în tot ceea ce înseamnă munca de cercetare şi valorificare a scrierilor lui Tăslăuanu, activităţi artistice cu elevii şi tineretul satului şi, nu în ultimul rând, activităţi turistice şi gospodăreşti. Şi tot amestecaţi în buna organizare a manifestărilor, fiind demni de amintit sunt: directorul Centrului Cultural Topliţa, prof. dr. Costel Cristian Lazăr, publicistul Vasile Gotea, Asociaţia Culturală „Filantropia” Bilbor, membrii Parohiei Ortodoxe Bilbor, Fundaţia Culturală „Miron Cristea” Topliţa şi mulţi sau foarte mulţi bilboreni pe care îi întâlneşti la Sfânta Liturghie de la Biserica nouă „Sfinţii Petru şi Pavel” sau la vizita Bisericuţei de lemn „Sfântul Nicolae”, valoros monument istoric, la şcoală sau în localul elegant şi funcţional al Parohiei Ortodoxe, la bustul scriitorului sau la Primăria localităţii. De altfel, ca şi în anii precedenţi, am avut impresia că tot satul, într-un fel sau altul, participă la cele trei zile dedicate Tăslăuanului. Şi nu trebuie să uităm nici partenerii media ai manifestării, care au şi ei o „vină” în desfăşurarea şi cunoaşterea evenimentelor de la Bilbor: Radio Târgu-Mureş, „Informaţia Harghitei”, Radio „Ardealul” Topliţa şi „Condeiul ardelean”.
Cel mai important moment al Zilelor „Octavian C. Tăslăuanu” rămâne, desigur, sesiunea propriu-zisă de comunicări ştiinţifice dedicate scriitorului, publicistului şi omului politic bilborean, sesiune în cadrul căreia sunt comunicate şi dezbătute roadele de peste an obţinute de cercetătorii şi referenţii participanţi. Sesiunea este deschisă, fapt devenit tradiţional, de două momente: cuvântul de bun venit adresat invitaţilor de primarul comunei, Ilie Trif, şi lansarea de către prof. Vasile Stan a volumului-revistă, editat prin grija Şcolii Gimnaziale, intitulat „Sesiunea de comunicări şi referate Octavian Codru Tăslăuanu” (de această dată pe anul 2013), între coperţile căruia sunt cuprinse studiile şi referatele susţinute de autori în ediţia precedentă. Actualul volum-revistă cuprinde nouă asemenea materiale apărute sub semnăturile prof. dr. Nicolae Bucur (Miercurea-Ciuc), prof. dr. Valentin Marica (Târgu-Mureş), col. (r) dr. Dumitru Stavarache şi cercetător Oana Dimitriu (Bucureşti), prof. dr. Nicolae Scurtu (Bucureşti), dr. Alin Spânu (Bucureşti), prof. dr. Luminiţa Cornea (Sfântu-Gheorghe), prof. Vasile Stan (Bilbor), prof. Mihaela Vâlcan (Bilbor) şi prof. Vasile Stancu (Sfântu-Gheorghe). Volumul-revistă, cuprinzând 76 de pagini, editat într-o frumoasă formă grafică, reprezintă, fireşte, o măruntă contribuţie a autorilor la cunoaşterea operei lui O.C. Tăslăuanu şi a fost dedicat anul acesta sărbătoririi a 138 de ani de la naşterea scriitorului. În continuare, programul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice, desfăşurat sub bagheta moderatorilor prof. dr. Liviu Boar şi prof. Ilie Şandru, a cuprins 11 comunicări, deosebit de interesante, materiale care se vor constitui, în mod cert, într-o nouă contribuţie a participanţilor la îmbogăţirea zestrei bibliografice a Şcolii Gimnaziale din localitate şi la cunoaşterea şi valorificarea operei lui Tăslăuanu. Prezentarea titlurilor studiilor ne arată multiplele faţete sub care poate fi privită şi interpretată opera lui Tăslăuanu, multilateralitatea personalităţii scriitorului, dar şi varietatea preocupărilor cercetătorilor: „Revista Luceafărul - ideal al luptei pentru păstrarea identităţii naţionale” - prof. Constantin Costea (Miercurea-Ciuc); „Octavian C. Tăslăuanu şi revista Luceafărul” - dr. Traian Chindea (Miercurea-Ciuc); „Personalitatea lui Octavian C. Tăslăuanu în arhivele româneşti online” - dr. Ioan Lăcătuşu (Sfântu-Gheorghe); „Relevanţa paginilor de memorialistică din opera lui Octavian C. Tăslăuanu” - dr. Valentin Marica (Târgu-Mureş); „Problema ţărănească în publicistica lui Octavian Codru Tăslăuanu” - prof. Vasile Stancu (Sfântu-Gheorghe); „Octavian C. Tăslăuanu - un analist politic de anvergură” - dr. Alin Spânu, cercetător Adrian Lupeş (Bucureşti); „Din corespondenţa lui Octavian C. Tăslăuanu cu Ilie Dăianu” - prof. Vasile Stan (Bilbor); „Lumea satului în scrierile lui Octavian C. Tăslăuanu” - prof. Mihaela Vâlcan (Bilbor); „Octavian C. Tăslăuanu - Corespondenţa inedită aflată în fondurile Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bibliotecii Naţionale a României şi Arhivele Naţionale” - col. (r) prof. Dumitru Stavarache, cercetător Oana Dimitriu (Bucureşti); „Octavian C. Tăslăuanu şi Astra reghineană” - prof. dr. Liviu Boar, prof. Mariana Boar (Târgu-Mureş); „Câteva reflecţii pe marginea cărţii Amintiri de la Luceafărul” - prof. Ilie Şandru (Topliţa). Materiale susţinute, excelent documentate şi prezentate, au făcut din Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice de la Bilbor o manifestare de înaltă ţinută ştiinţifică şi un model de activitate dedicată unui fiu al satului. În viitoarele ediţii ale „Condeiului ardelean” vom încerca, în limita spaţiului tipografic, să publicăm unele dintre aceste studii. În dezbaterile care au urmat, s-au făcut şi propuneri concrete care, desigur, vor sta în atenţia organizatorilor şi cercetătorilor operei scriitorului şi publicistului bilborean în anii care vor urma, printre care evidenţiem: alcătuirea unei ediţii critice a operei lui Octavian C. Tăslăuanu, accelerarea diligenţelor pentru amenajarea Casei Memoriale „Octavian C. Tăslăuanu”, alcătuirea bibliografiei complete a operei scriitorului, apariţia revistei sub o denumire schimbată etc..
Sâmbătă după-amiază, participanţi au poposit la Bisericuţa de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, au cinstit memoria eroilor la monumentul ridicat în apropierea lăcaşului ortodox şi au vizitat satul, această minunată „oază de civilizaţie pe creste de munte”, cum îi place să spună primarului Ilie Trif despre comuna sa. Apoi, duminică, şi-au luat „La revedere!” de la ospitalierele gazde şi au plecat către casele lor, aceasta, însă, nu înainte de participarea la Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi la Parastasul ţinut pentru odihna în pace a scriitorului chiar la bustul său din centrul Bilborului.

Categorie:

O ADUNARE EPARHIALĂ CU TRICOLOR

0
0

La mijlocul lunii ianuarie a Noului An al Domnului 2014 - Anul omagial euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pe 11 ianuarie, la sediul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei s-a desfăşurat Adunarea Generală a Eparhiei noastre. Deosebitul eveniment a debutat cu o slujbă de binecuvântare, cu o rugăciune în comuniune a membrilor Adunării Eparhiale rostită acum, la începutul anului în care se împlinesc, pe 15 august, 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni.
S-a trecut, apoi, din capelă în sala de desfăşurare a Adunării Eparhiale, unde Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a deschis lucrările, având alături, la prezidiu, pe dr. Codrin Munteanu, secretar general al Ministerului Apărării Naţionale, pe av. Sergiu Andon şi conf. univ. dr. Ion Micu, ambii membri ai Adunării Naţionale Bisericeşti, şi pe dr. Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, participând, de asemenea, la şedinţă, alături de membrii acestui for şi invitaţii din rândurile mass-media, părinţii protopopii de Miercurea-Ciuc, Topliţa şi Sfântu-Gheorghe, Pr. Gligore Vizoli, Pr. Dumitru Apostol şi respectiv, Pr. Ioan Bercu.
Acestea fiind prezentate, s-a trecut la citirea Raportului sectorului administrativ-bisericesc de către Pr. Gligore Vizoli, protopop de Miercurea-Ciuc, nu înainte ca părintele să sublinieze un aspect esenţial nu atât pentru Vlădicul nostru, cât pentru noi, credincioşii care cu evlavie şi bucurie facem parte din Eparhia Munţilor, unde îşi îndeplineşte de două decenii misiunea de pastoraţie Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan: „Am primit semnale din multe părţi, să vă felicităm pentru Pastorala de Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înaltpreasfinţite, ecoul Pastoralei a trecut dincolo de hotarele Eparhiei noastre. Am primit solicitări să transmitem Pastorala Înaltpreasfinţiei Voastre în mai multe judeţe din Ţara Românească şi din Moldova. Aţi reuşit, într-adevăr, să ne mişcaţi, să ne faceţi să vărsăm o lacrimă în momentul în care s-a dat citire Pastoralei sfârşitului de An 2013. Iată că pe lângă activităţile Înaltpreasfinţiei Voastre, de a avea grijă de bunul mers al bisericii noastre din aceste două judeţe, Covasna şi Harghita, iată reuşiţi prin aceste scrisori - că Pastorala este, de fapt, o scrisoare - să ne mişcaţi sufleteşte, pe preoţi şi credincioşi deopotrivă”.
A urmat, în continuare, raportul mai sus amintit, din care am spicuit pentru cititorii „Condeiului ardelean”: „S-au efectuat lucrările de construcţie, refacere şi pictură la locaşurile de cult şi la alte edificii bisericeşti din cadrul Eparhiei noastre. S-au executat reparaţii şi lucrări de întreţinere la un număr de 53 de biserici, la 32 de case parohiale, iar la Catedrala Eparhială „Sfântul Ierarh Nicolae” s-au efectuat lucrări de placare cu marmură, fiind înlocuite ferestrele cu geamuri termopan şi fiind executate lucrări de restaurare a picturii în proporţie de 30 la sută. În cele două judeţe, se află în construcţie două noi biserici mănăstireşti, la Mănăstirea Făgeţel şi la Mănăstirea Doamnei - Moglăneşti; anexele gospodăreşti la Mănăstirea Valea-Mare, Mănăstirea Sita-Buzăului, Mănăstirea Mărcuş, Mănăstirea Izvorul Mureşului şi Schitul Tuturor Sfinţilor ce aparţine de Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” de la Topliţa; două noi biserici parohiale, Biserica „Buna Vestire” din Sfântu-Gheorghe şi Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Întorsura-Buzăului; sediul de Protopopiat de la Întorsura-Buzăului; două case parohiale la Bălan şi Topliţa III Vale; cinci capele mortuare în Livezi, Subcetate, Tulgheş, Corbu şi Gălăuţaş; casa prăznicală din parohia Barasău. De asemenea, s-au finalizat lucrările de pictură la Biserica Schitului Tuturor Sfinţilor, lucrările de construcţie la casa parohială din Zencani (Topliţa) şi la casa prăznicală din Bilbor. Tot în anul 2013, s-au executat şi lucrări de pictură şi de facere a picturii la mai multe biserici parohiale şi mănăstireşti, dintre care menţionăm: Biserica Mănăstirii Dumbrăvioara, Biserica Parohiei Întorsura-Buzăului, Biserica Parohiei Acriş, Biserica Parohiei Sărmaş, Biserica Parohiei Corbu I, Biserica Parohiei Vidacut şi Clopotniţa Parohiei Băile-Tuşnad”.
Tot din acest raport de activitate am aflat că s-a organizat în Eparhia noastră, şi în 2013, colecta pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, totalizându-se suma de 122.015 lei. De asemenea, importante au fost participările internaţionale ale IPS Ioan, dintre care amintim numai Conferinţa Internaţională de la Roma (Italia), unde au fost reprezentanţi din 60 de ţări. Acolo, IPS Ioan s-a aflat în prezidiu şi a susţinut o conferinţă „deci nu am fost numai aşa, la plimbare”, cum în glumă a spus înaltul ierarh, continuând: „La această conferinţă au participat şi şefi de state, prim-miniştri, miniştri şi ambasadori. Participarea religioasă a fost de doar 10 la sută, ceilalţi fiind oameni cu responsabilităţi pe mapamond. Am avut ocazia să mă întâlnesc personal cu consilierul actualului secretar de stat John Kerry, Victoria Nuland. SUA şi-au trimis consilierul înaltului demnitar american la această conferinţă pentru că au anunţat că îşi vor nuanţa discursul pe problemele legate de conflictele mondiale. John Kerry a transmis aşa: „Constatăm, din statisticile ONU, că peste 80 la sută din populaţia planetei aparţine unei religii”. Şi atunci, eu am spus: „Dacă 80 la sută din populaţia planetei aparţine unei religii, este foarte important să folosim acest vector de pace, de linişte, de aplanare conflictelor folosind şi lumea religioasă”. Deci, Departamentul de Stat american a fost foarte interesat în a lua contact, în a vedea ce discută, cum pun problemele şi părţile religioase ale lumii, care au participat acolo. Aşadar, iată că nu numai pe la Cotroceni se mai întâlnesc oamenii cu personalităţi din Departamentul de Stat, ci se mai întâlnesc şi pe alte coordonate ale planetei noastre”.

Împărţirea Tricolorului la hramurile mănăstirilor a avut un impact deosebit

În continuare, IPS Ioan a declarat: „Un impact deosebit - naţional şi chiar cu reverberaţii internaţionale - l-a avut iniţiativa de a distribui drapele tricolore româneşti în cadrul manifestărilor noastre religioase. Prima împărţire de drapele a fost la Mănăstirea Valea-Mare, unde le-am dat la sfârşit, după ce au fost sfinţite, dar, într-adevăr, impactul a fost unul foarte mare în rândul credincioşilor şi, fără să fie nimic regizat, au pornit corurile şi s-a intonat „Deşteaptă-te române!”. Apoi, la toate hramurile care au urmat s-a făcut această distribuire a drapelelor şi s-a intonat Imnul Naţional. Am cumpărat până acum aproximativ 4 km de material pentru drapele”.
Când a venit vorba despre fondurile primite de Biserica Ortodoxă Română de la autorităţile judeţene din Covasna şi Harghita, ierarhul locului a afirmat: „Consiliul Judeţean Harghita a ajutat Biserica noastră cu 370 de mii lei, iar Consiliul Judeţean Covasna numai cu 100 de mii lei. Din acest motiv, în judeţul Harghita s-au executat lucrări la mai multe capele mortuare, iar în judeţul Covasna la mai puţine astfel de edificii. O fi judeţul Covasna unul mai mic decât Harghita, dar probabil că şi dragostea faţă de noi, românii ortodocşi, este mai mică acolo”.
Tot la capitolul bani, Vlădica Ioan a mai făcut anumite clarificări membrilor Adunării Eparhiale: „La sfârşitul anului, ştiţi, când se scutură sacul, am primit nişte fonduri şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte, bani pe care i-am împărţit pe unde mai erau restanţe, adică la Biserica „Buna Vestire” din Sfântu-Gheorghe, la Biserica şi sediul Protopopiatului Întorsura-Buzăului şi pe la Biserica din Odorheiu-Secuiesc. Totodată, spre ajutoare sociale s-a dus o sumă importantă din vistieria Eparhiei, care sprijină an de an persoanele nevoiaşe, de la cerşetorii care bat aici în poartă şi până la copiii de la şcoală. Cu toate lucrările care s-au făcut din banii veniţi ca sprijin de la instituţiile menţionate, dar şi de la credincioşii noştri - destule lucrări pentru o perioadă de criză -, vă pot spune că Episcopia noastră nu este datoare la nimeni cu niciun leu. Însă, nici nu pot să spun că mai prea avem bani în traistă”.

O lecţie incredibilă de management predată guvernanţilor de IPS Ioan

Apoi, Arhiepiscopul Munţilor a făcut o destăinuire celor prezenţi, care cu bucurie sorbeau fiecare cuvânt, cuvânt parcă din acelea de învăţătură cu care ne-a obişnuit, deşi acum cu toţii ştiam că suntem prezenţi la o şedinţă, nu la o sfântă slujbă: „Apropo de ceea ce spunea părintele protopop Gligore Vizoli, că s-a citit Pastorala mea peste munţi şi peste hotarele ţării. Ea s-a citit din Basarabia, trecând pe continentul nostru până în Anglia şi Irlanda, şi ajungând în final până peste Ocean. De acolo, după ce ea s-a citit, am primit 2.000 de dolari, din care de 1.000 am cumpărat cele trebuincioase pentru copilele acelea orfane de la Mănăstirea Mărcuş, iar de ceilalţi 1.000, pe care i-am dat părintelui protopop Dumitru Apostol, am cumpărat mâncare pentru copiii de la o şcoală din Topliţa, unde sunt numai ţigani. Practic, de un dolar şi jumătate le-am dat la acei copii o masă caldă. Îmi spunea părintele protopop că din totalul de 70 de copii de acolo, din care frecventau şcoala efectiv numai 36, s-a ajuns după numai două, trei zile de când le dădeam masa caldă la un număr de 63 de elevi prezenţi. Iată ce se poate face, ce rezultate se pot avea, nu neapărat cu miliarde şi miliarde, ci cu câţiva bănuţi. Tot vorbim de integrarea ţiganilor în societate, păi iată ce se poate face cu numai un bănuţ. De aceea, la o întâlnire pe care am avut-o cu primul ministru Victor Ponta, cu viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi cu alţi miniştri şi parlamentari, le-am prezentat ceea ce eu am făcut şi i-am rugat să analizeze posibilitatea ca să modificăm programul laptele şi cornul. Poate nu ştiţi unii dintre frăţiile voastre, scânteia la nivel naţional a programului laptele şi cornul a pornit din clădirea aceasta, din biroul celălalt. Însă, ca orice program, poate suferi îmbunătăţiri şi, după ce m-am consultat cu directori din mai multe şcoli, le-am propus guvernanţilor modificarea acestuia. Este păcat să se aducă lapte din Vaslui în Harghita şi din Harghita să se ducă în, să spunem, Olt, pentru că sunt foarte mari costurile de transport. Şi le-am spus că mai bine banii aceştia rezultaţi din tăierea cheltuielilor de transport, să se aloce îmbunătăţirii hranei pentru copii. Am propus, de asemenea, ca banii să nu mai fie daţi consiliilor judeţene pentru a organiza ele licitaţiile, ci să se dea, prin intermediul inspectoratelor şcolare, şcolilor, iar fiecare şcoală, prin comitetul de părinţi şi direcţiune, să hotărască ce le dă copiilor de mâncare. Pentru că este păcat să dai lapte unui copil care are vacă acasă. De ce să îi mai dai lapte unui copil a cărui părinţi dau laptele la porci, că nu-l cumpără nimeni?! Sunt şcoli care au cantine şi le este uşor să le dea copiilor o mâncare caldă, iar acolo unde nu sunt cantine, există peste tot, şi în ultimul cătun, o prăvălie. Cum subvenţia pentru fiecare copil este de 1 leu şi 80 de bani, s-ar putea ca să spună părinţii că, „uite, eu tot îi dau copilului un leu, doi, şi atunci, mai bine de aceste sume cumulate, totalizând 3 lei şi ceva, să li se dea copiilor o masă caldă”. Pentru că, vă spun, în restaurantul în care le comandăm mâncarea copiilor amintiţi de la Topliţa, de 3 lei şi ceva li se dă un bulgăre de orez cu o pulpă de pui, sau cu două chiftele, sau cu un şniţel, sau cu orice gătesc ei în ziua respectivă. Şi, în acest fel, copiii mănâncă o mâncare consistentă, caldă şi proaspătă. În plus, Ministerul Educaţiei, împreună cu medicii nutriţionişti, poate să facă o listă cu ce se poate cumpăra şi găti din aceşti bani, ca să fie o mâncare bună pentru copii. Să spună ministerul, „domnule, de aceşti bani nu e voie să se cumpere sucuri şi mai ştiu eu ce, ci o anumită paletă de produse”. Nădăjduim că ne va ajuta Dumnezeu şi, în felul acesta, vom putea evita abandonul şcolar. Cu cât vom avea mai mulţi copii în băncile şcolii, cu atât la poliţie vom avea mai puţine cazuri de delicte şi fraude. Repet, NU CU BANI MULŢI!!! Avem la Sfântu-Gheorghe un părinte care a fost la o conferinţă în Germania şi a fost rugat să spună cum reuşim noi să rezolvăm aceste cazuri sociale cu bani puţini. Şi nu le venea să creadă că noi cu nici un euro putem să dăm o mâncare caldă şi putem să alinăm foamea şi necazurile unui copil. Nu le venea să creadă. Şi le-am transmis că, uite, în România se poate, dacă fondurile sunt gestionate foarte bine”.
După această lecţie incredibilă de management, izvorâtă din dragostea sa nemărginită faţă de semeni, Vlădica Ioan s-a referit la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului, idee şi dorinţă aprigă despre care întâia oară a făcut vorbire primul Patriarh al României, dr. Elie Miron Cristea, ctitorul Sfintei noastre Mănăstiri de la Topliţa Română: „Aţi auzit apoi, citindu-se aici, despre colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului de la Bucureşti. Noi aici am făcut o anumită experienţă. În primul an, când s-a lansat ideea contribuţiei pentru Catedrală, am strâns o sumă peste aşteptări. Preoţi din parohii cu o sută şi ceva de familii au venit cu 3.700 de lei. Şi i-am întrebat: „Măi părinte, ai spart vreo bancă, de unde ai strâns tu 3.700 de lei dintr-o parohie atât de mică?!”. Zice părintele: „Am fost personal cu epitropul, le-am explicat oamenilor despre ce este vorba şi ei au găsit de cuviinţă că trebuie să contribuie”. Era cât pe-aci să sun la 112, că părintele meu a jefuit o bancă şi a luat banii de acolo. Ei, dar, când a fost al doilea an, la colectă oamenii au început să spună: „Păi… iar?”. Şi lucrurile s-au dus în jos. Şi atunci, stând aici de vorbă mereu cu părinţii protopopi şi părinţii consilieri, le-am propus nişte formule practice, eficiente, de a strânge banii, prin lumânări şi calendare, pentru Catedrala Mântuirii Neamului, care au dat roade şi prin care am adunat atâţia bani, pe care i-am trimis la Bucureşti, încât am fost cu un deget peste media eparhiilor din Patriarhia Română, deci undeva la jumătatea listei, în condiţiile în care noi suntem cea mai mică şi oropsită Episcopie din ţară. La fel a fost şi cu Fondul Central Misionar, la noi s-a strâns o sumă care a fost mult peste ceea ce au strâns alte episcopii, mult mai mari şi sută la sută româneşti. Aceasta înseamnă solidaritatea şi spiritul responsabilităţii pe care le au preoţii din Episcopia noastră!”.

Sergiu Andon din Covasna a primit Drapelul Tricolor de la Arhiepiscopul Munţilor

IPS Ioan i-a mulţumit, mai departe, „domnului avocat Sergiu Andon, deoarece la pragul cel mai înalt al justiţiei, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ne-a reprezentat în procesul pe care l-am avut cu Guvernul României şi cu Consiliul Judeţean Covasna pentru clădirea BNR de la Sfântu-Gheorghe, cât şi pentru cuvintele de apreciere pe care le-a spus întotdeauna în Consiliul Naţional Bisericesc despre viaţa şi activitatea noastră, a românilor din Covasna şi Harghita. Oare câţi dintre cei care îl văd toată ziua pe ecranele televizoarelor ştiu că domnul Sergiu Andon, cel care cercetează nu numai arhivele legate de judeţele Covasna şi Harghita, dar şi arhiva vie a noastră, este covăsnean de-al nostru de la Dobârlău? Să le spuneţi, domnule Sergiu Andon, la cei de la posturile de televiziune, să scrie de azi înainte când participaţi la emisiunile lor, Sergiu Andon din Covasna; cred că ar fi un mare şoc pentru toată lumea care crede că sunteţi bucureştean şi nu vă ştie originile!”.
Maestrul Sergiu Andon a confirmat spusele Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan privind „faptul că o Episcopie atât de mică precum a Covasnei şi Harghitei, cu un bazin de populaţie mai dificil decât altele şi cu o scenă economică mai slăbuţă decât a altor zone, a fost remarcată de Preafericitul Patriarh Daniel pentru că stă cu fruntea sus în cadrul îndeplinirii îndatoririlor de susţinere financiară a Bisericii Ortodoxe Române în ansamblul ei. Deci, în cadrul întâlnirilor anuale organizate la Bucureşti, Preafericitul Părinte ne-a dat pe noi, Episcopia Covasnei şi Harghitei, ca pe un exemplu demn de urmat”, adăugând: „Vreau să vă mulţumesc, ca fiu mai înstrăinat al acestor locuri, înstrăinat în sensul depărtării, că mă acceptaţi între dumneavoastră, să mă iertaţi că fac mult prea puţin faţă de cât ar trebui şi să vă promit că rămân un mirean al unei parohii din Episcopia Covasnei şi Harghitei”.
Şi, înainte ca Sergiu Andon să ia, din nou, calea Bucureştilor, IPS Ioan i-a înmânat Drapelul Naţional al României: „Noi nu avem aici medalii şi diplome, dar vă dăm acest Drapel Tricolor să vă mângâie zilele şi să rămâneţi sub el până când Dumnezeu vă va ţine în viaţa aceasta. Ne-aţi făcut o deosebită cinste pentru că sunteţi primul membru al Adunării noastre Eparhiale care a fost cooptat în cel mai înalt for bisericesc, şi anume în Consiliul Naţional Bisericesc al Patriarhiei Române. Dumnezeu să vă dea multă sănătate şi vă mulţumim pentru tot ajutorul pe care ni l-aţi dat, chiar dacă dumneavoastră aţi fost cam modest privitor la această chestiune”.

În 2014 se împlinesc două decenii de la înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei

Apoi, Înaltpreasfinţitul Părinte a făcut vorbire despre desfăşurarea activităţilor culturale, educative şi şcolare din parohiile Eparhiei, ba chiar despre modalitatea prin care Biserica Ortodoxă trebuie să sprijine învăţământul în anumite situaţii limită, dând exemplul, de anul trecut, de la Vidacut, unde din cauza proastelor condiţii ale şcolii cu predare în limba română, cei 34 de copii au intrat în Casa Parohială, care era nelocuită, dar zugrăvită şi îngrijită, şi au urmat acolo cursurile şcolare. De asemenea, ierarhul s-a referit la programele de într-ajutorare ale persoanelor nevoiaşe sau în vârstă, la distribuirea lemnelor de foc şi a alimentelor către acestea: „Să mai facem câte ceva şi voluntar, nu toate numai pe bani”, a rostit Vlădica pe tonul său domoale, inconfundabil.
În încheiere, Părintele Arhiepiscop a precizat că „se va edita un album cu toate mănăstirile şi parohiile din Eparhie, cu ocazia împlinirii, în anul 2014, a 20 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Fraţilor, în cei 20 de ani, am legat mai întâi rănile bisericilor dărâmate în anii ’40, dar ne-am ocupat şi de partea intelectuală, şcolind, pe unii chiar cu doctorate, peste 400 de copii, dintre care numai vreo 80 au fost hirotoniţi pentru altare, ceilalţi lucrând în activităţile civile, în Episcopia noastră şi prin alte părţi ale ţării şi ale lumii”.

Categorie:

AUR, ARGINT ŞI ZBUCIUM LA ALBURNUS MAIOR (ROŞIA MONTANĂ)

0
0
Timp de 1883 de ani

Motto: „În mină-i Dumnezeu cu noi, / Afară-s chinuri şi nevoi, / De-asupra noastră n-avem ce
/ C-aşa-i viaţa de miner” (Imnul Minerilor, strofa II-a)

La 6 februarie al anului 131, acum 1883 de ani, la Alburnus Maior se scria un contract pe o tablă cerată, o tăbliţă de lemn acoperită cu ceară de albine şi scrisă cu un stil. Era actul de naştere, de atestare documentară a actualei localităţi Roşia Montană, scris în al 25-lea an de când romanii cuceriseră o parte (16 la sută) din Dacia lui Decebal, acea parte care însă cuprindea şi capitala Sarmizegetusa Regia, şi imensul tezaur dacic, şi principalele mine de aur dacice. ... Câte tăbliţe mai aşteaptă oare şi acum să fie descoperite, ascunse în galeriile dacice şi romane încă existente, dar multe neştiute sau necercetate?
Ziua Roşiei Montane, această zi de 6 februarie, a fost sărbătorită şi în acest an în multe oraşe ale României, ale Europei şi ale Lumii, pentru că Alburnus Maior a fost şi trebuie să rămână un unicat naţional, european şi mondial prin patrimoniul subteran, suprateran şi uman pe care îl are.
O delegaţie a Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva a participat la invitaţia ing. Aurel Sântimbrean la sărbătorirea celor 1883 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Alburnus Maior (Roşia Montană), care s-a desfăşurat în 6 februarie curent nu departe de Roşia Montană, în oraşul Câmpeni, fosta capitală a lui Avram Iancu şi a oastei sale din vremea Revoluţiei româneşti, localitate cu adânci rezonanţe istorice, de pe vremea lui Sofronie de la Cioara, a lui Horea, Cloşca şi Crişan, a lui Avram Iancu şi a voluntarilor moţi de la 1918-1919. Organizatori au fost Fundaţia „Pro Munţii Apuseni”, Fundaţia Culturală „Roşia Montană”, Fundaţia „Alburnus Maior”.
Într-o sală a unui complex turistic din Câmpeni, în prezenţa unei asistenţe entuziaste - localnici din Roşia Montană, Abrud, Câmpeni, Albac, Horea, invitaţi din judeţele Alba, Cluj, Hunedoara ş.a. -, serbarea celor 1883 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane a avut o serie de secvenţe atractive, dintre care menţionăm: vernisajul unei expoziţii cu fotografii din viaţa minerilor realizate de renumitul şi regretatul fotograf de talie internaţională Bazil Roman (imagini proprietate a ing. geolog Aurel Sântimbrean); proiecţii de filme privind patrimoniul Roşiei Montane (minier, peisagistic, turistic, agricol şi uman); lansarea celei de-a treia ediţii a volumului „Aurul şi argintul Roşiei Montane”, tipărită sub egida Editurii „Alexandria” din Suceava, în prezentarea autorului principal - ing. Aurel Sântimbrean; completarea unei cereri comune de înscriere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. Interesante alocuţiuni, întrerupte de aplauze, au rostit o serie de luptători activi pentru oprirea proiectului minier al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi salvarea patrimoniului Roşiei Montane, reprezentanţi ai organizatorilor şi invitaţi de seamă, dintre care amintim: prof. emerit dr. Ioan Piso; prof. univ. dr. Pompei Cocean; Zeno Cornea, preşedintele Asociaţiei „Alburnus Maior”; Eugen David, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale „Roşia Montană”; ec. Emil Culda; prof. univ. Dumitra Costea; cei doi moţi care au ajuns primii la locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, Gheorghe Trif şi Argentin Todea - „Vrem să trăim curat în Munţii Apuseni!”, ing. Aurel Sântimbrean; ing. Ioan Paul Mărginean, preşedintele fondator al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” şi Ioan Uţiu, moderatorul evenimentului. Întregul eveniment s-a bucurat de un fond muzical asigurat de studioul local al lui Bogdan Dănuţ Andone, care însoţea însufleţitoarele versuri ale poetului moţ Nicolae Horia Nicoară, închinate moţilor şi Munţilor Apuseni.

Mihaela Aurora Zamfir, secretar al Asociaţiei
„Ţara Iancului - Iubirea Mea”, Deva
(www.taraiancului.ro)

Categorie:

Viewing all 3150 articles
Browse latest View live