Autorul lucrării de faţă readuce în discuţie, din perspectivă juridică, contenciosul româno-maghiar referitor la marile proprietăţi în principal latifundiare din Transilvania, din preajma şi de după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Au stârnit în epocă vii dispute pretenţiile faţă de tânărul Stat Român formulate cu exagerată insistenţă de categoria proprietarilor aşa-numiţi „optanţi unguri”, care au deţinut în forme grupate pe familii cu titluri nobiliare mari proprietăţi latifundiare ca o reminiscenţă a unor rânduieli feudale aduse de interesele regimului dualist până la primul pătrar al secolului al XX-lea.
După semnarea Tratatului de la Trianon, la 4 iunie 1920, aceşti duşmani înverşunaţi ai tânărului Stat Român au „optat” pentru altă cetăţenie şi au depus eforturi disperate de a-şi menţine privilegiile în Transilvania privind proprietăţile la toate instanţele şi organizaţiile internaţionale ale vremii.
Statul Român, apărat de un grup de avocaţi coordonaţi de diplomatul Nicolae Titulescu, a avut câştig de cauză. Dar contenciosul nu s-a stins, fiind readus în actualitate de urmaşii „optanţilor unguri”, astfel că Statul Român, prin legislaţia adoptată după anul 1990, se află în ipostaza de a mai restitui/despăgubi, după caz, încă odată ceea ce ar trebui considerat un capitol închis.
Autorul face, aşadar, o analiză pertinentă tocmai a acestei problematici, cu evidente consecinţe juridice şi economice negative pentru Statul Român. Practic, prin inconştienţa autorităţilor şi a justiţiei ne reîntoarcem la rânduieli şi forme de proprietate retrograde, cum erau în secolul al XIX-lea.
Cuvinte cheie: juridic, drept, lege, restituire, optanţi unguri, tratat de pace, proprietar, proprietarii, privilegii, reformă agrară, expropriere, împroprietărire.

Contextul istoric în care a apărut problema „optanţilor”

După Unirea Transilvaniei cu România prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918, au trebuit rezolvate multe chestiuni interne şi internaţionale privind stabilirea graniţelor de vest ale tânărului Stat Român, dar şi chestiuni legate de succesiune ale statelor reglementate de dreptul internaţional, de cetăţenia locuitorilor Transilvaniei de până atunci şi, nu în ultimul rând, de dreptul de proprietate.
Referitor la dreptul de proprietate, erau de soluţionat aspectele privind dreptul de proprietate aparţinând statelor implicate în împărţirea teritorială, pe de o parte, precum şi dreptul de proprietate asupra bunurilor private aflate pe teritoriul Transilvaniei, care până la Marea Unire le-au deţinut persoane fizice sau alte entităţi constituite juridic după regulile dreptului privat (societăţi, biserici, bănci, cooperative, asociaţii etc.), pe de altă parte.
Bunurile care erau supuse unui regim instituţional, adică deţinute de monarhia austro-ungară ca stat imperial, erau de două categorii: prima categorie, care revenea cancelariei imperiale propriu-zise, şi a doua, cele care reveneau Ungariei ca parte statală în monarhia bicefală. Aici s-a născut şi prima dificultate de partajare rezultată din complexitatea evoluţiei şi transmiterii formelor de proprietate publică existentă dinainte de 1867, când s-a născut pactul dualist. Adică erau categorii de bunuri care au aparţinut instituţiilor imperiale înainte de 1867 şi care nu s-au transmis formal Ungariei, pactul dualist având atunci o semnificaţie pur politică. Este, spre exemplu, teritoriul din zonele grănicereşti - garnizoanele militare cu zonele aferente, instituţiile publice ale armatei şi autorităţilor imperiale (fondurile publice - entităţi înfiinţate de împăraţii Iosif al II-lea şi Maria Tereza). În ce le priveşte după anul 1920, Guvernul ungar a făcut eforturi să le recupereze sau să le transmită unor particulari de naţionalitate maghiară, rămaşi în continuare în credinţa Ungariei, pentru a împiedica preluarea de către Statul Român. De exemplu, aşa s-a întâmplat cu o clădire publică din Braşov, redenumită „Casina maghiară” şi „Cercul cetăţenesc Maghiar din Braşov”.
Cert este că transmiterea bunurilor caracterizate ca având uzaj public, pe principiul succesiunii teritoriale între statele succesoare, a revenit statului la care s-a transmis teritorial o provincie; în cazul nostru, Transilvania revenind României, toate bunurile publice ale statului ungar au intrat în componenţa patrimonială a României, cu obligarea de a plăti eventuale creanţe accesorii acestor proprietăţi.
O situaţie aparte o prezintă, însă, regimul juridic al proprietăţii private, care în principiu nu se schimbă, titularii dreptului de proprietate rămânând aceiaşi.
În cazul Transilvaniei, după Primul Război Mondial, s-au ivit evenimente importante care au afectat fizionomia juridică şi a formelor de proprietate privată generate de nedreptăţile istorice, de puternicele stări de lucruri ale relaţiilor feudale prezente încă în începutul secolului XX, instituite de marii proprietari latifundiari unguri, întru totul ancoraţi în sistemul feudal.
Sub imboldul doctrinei Wilsonniene privind drepturile individuale şi egalitatea indivizilor, al efectelor devastatoare produse de război, al atitudinii Ungariei care făcea eforturi disperate pentru recuperări teritoriale, s-au impus, atât în România cât şi în statele succesoare imperiului, o serie de reforme şi de alte măsuri legislative pentru a soluţiona contenciosul istoric cu statul vecin. Erau aspecte foarte greu de clarificat, pe de o parte, şi trebuia reorganizată ţara prin modernizarea şi democratizarea instituţiilor, pe de altă parte, lucruri care s-au şi realizat prin Constituţia de la 1923. În fine, era necesar de a înfăptui reforma economică şi agrară pentru populaţia românească aflată într-un grad insuportabil de pauperizare seculară. A fost adoptată Legea reformei agrare din 30 iulie 1921 pentru Ardeal, Banat şi Crişana, care avea particularitatea că erau vizate marile proprietăţi ale latifundiarilor unguri care deţineau suprafeţe funciare imense acumulate secular.
Prin Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, s-au statuat o serie de măsuri care priveau România şi Ungaria. Interesează aici faptul că Ungaria a fost obligată să predea României arhivele istorice şi de proprietate privind Transilvania. Totodată, locuitorilor Transilvaniei, care au fost până la Marea Unire consideraţi cetăţeni ai monarhiei habsburgice, care s-a destrămat, li s-a pus la dispoziţie un drept de opţiune ce trebuia exprimat într-un anumit termen cu privire la cetăţenia pe care o alege fiecare, fie română ca locuitor al Transilvaniei revenită la România, fie a Ungariei, fie o altă cetăţenie a statelor succesoare cu provincii istorice preluate din imperiu.
Puşi în faţa acestei opţiuni, în afara populaţiei obişnuite care a rămas în Transilvania, aproape toţi marii proprietari şi reprezentanţi ai autorităţilor din Ungaria prezenţi în Ardeal, au preferat să nu recunoască şi nici să accepte Unirea şi, foarte important, au ales cetăţenia ungară sau, în orice caz, nu au preferat cetăţenia română şi au plecat, deci, în străinătate. De aici s-a încetăţenit şi termenul de „optanţi unguri”.
Efectele importante s-au produs prin această opţiune asupra proprietăţilor din Transilvania, supuse reformei agrare, exproprierii, corelativ cu împroprietărirea populaţiei sărace îndreptăţite, indiferent de naţionalitate.
Problema proprietăţilor care au aparţinut „optanţilor unguri” şi care urmau să fie expropriate şi apoi să fie împărţite prin împroprietărire, a constituit obiectul unor dispute înverşunate la autorităţile naţionale şi organizaţiile internaţionale ale vremii, controversă care din păcate nu s-a terminat nici până în zilele noastre.
Aşadar, termenul de „optanţi” a avut în vedere pe acei locuitori de origine ungară, sau declaraţi unguri din Transilvania, care după Tratatul de la Trianon nu au acceptat cetăţenia română oferită de prevederile tratatului; ei au „optat” pentru cetăţenia ungară sau altă cetăţenie lăsată la alegere de acelaşi Tratat de Pace.
Disputa judiciară care a amplificat conflictul atât cu Guvernul Ungariei, cât şi cu categoria „optanţilor” a fost născută de Reforma Agrară din 1921, când au fost supuse exproprierii şi moşiile întinse care au aparţinut proprietarilor unguri, fie cei care au devenit cetăţeni români prin Tratat (foarte puţini), fie cei care au rămas cetăţeni unguri după ce au optat pentru cetăţenia ungară.
În intenţia Statului Român era aplicarea Reformei agrare din 1921, fără nici o discriminare. Acest lucru i-a nemulţumit pe optanţi, care au încercat să impună în favoarea lor o serie de privilegii, scop în care au făcut lobby la mai toate forurile politice şi juridice atât din România, cât şi în plan internaţional. Ungaria a făcut din această dispută o politică de stat cu prioritate.
Optanţii au înaintat la început cereri în faţa Tribunalelor din România prin care au contestat măsura exproprierii care s-a făcut în mod egal pentru toate marile proprietăţi. Instanţele româneşti în anii 1921-1923 au confirmat legitimitatea exproprierilor şi a Reformei Agrare prin împroprietărirea populaţiei sărace.
În perioada de după înlăturarea regimului bolşevic a lui Bella Kun, în august 1919, chiar cu sprijinul Armatei Române, s-a instalat la putere în Ungaria Guvernul condus de Miklos Horty. Optanţii unguri cu proprietăţi în Ardeal au sesizat Guvernul horthyst de la Budapesta, care la 16 august 1922 se adresează Conferinţei de Pace a Ambasadorilor de la Paris, susţinând că măsurile de aplicare a Reformei Agrare şi tratamentul juridic aplicat marilor latifundiari unguri „constituie o flagrantă violare a tratatelor”. România a aplicat un tratament egal pentru toate proprietăţile supuse exproprierii şi, mai apoi, atribuirii în mici suprafeţe pentru populaţia fără avere. Şi chiar dacă „optanţi” au recunoscut acest model, ei pretindeau că li se cuvine un tratament preferenţial.
Deşi a ocupat mult atenţia opiniei publice europene în epocă, acel demers în faţa organismelor şi instanţelor internaţionale are încă o serie semnificativă de necunoscute.
Este o constatare pe care o face un contemporan, Onisifor Ghibu, cărturar polivalent, care a scris despre procesul (procesele) optanţilor - „se cunoaşte, dar cred că nu destul de bine, ce a fost cu acel proces”.
După ce Conferinţa Ambasadorilor de la Paris s-a considerat că nu poate fi investită să soluţioneze litigiul, Ungaria a folosit prilejul de a pune în acţiune încercarea cercurilor revizioniste de a ţine în atenţia permanentă a opiniei publice mondiale pretenţiile sale, deoarece ar fi fost restrânsă în graniţele ei pe nedrept. Pe lângă pretenţiile exorbitante ca echivalent al proprietăţilor expropriate, s-au depus eforturi constante de a câştiga simpatia şi sprijinul cercurilor conducătoare din lumea occidentală pentru refacerea Ungariei în teritoriile dinaintea Primului Război Mondial, tactică folosită ca pretext.
Fenomenul s-a desfăşurat astfel:
După formarea statelor naţionale după Primul Război Mondial, provincii şi teritorii însemnate care au aparţinut imperiului habsburgic s-au alipit sau au format statele naţionale. Ungaria a fost supusă acestui proces şi a „pierdut” teritorii care pretindea că îi aparţin ca un drept istoric. Ungaria a fost redusă în graniţele stabilite prin Tratatul de la Trianon prin care s-a pus capăt Conferinţei de Pace de după război.
Ungaria a readus în scenă problema optanţilor unguri cu vecinii săi Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, unde au avut proprietăţi întinse un număr de circa 300 de familii de mari proprietari care se revendicau ca aparţinând blazoanelor şi titlurilor nobiliare maghiare. Proprietăţile lor au ajuns să facă parte şi să fie cuprinse în teritoriile statelor succesoare Ungariei, între cele menţionate fiind şi România, care şi-a extins suveranitatea naţională asupra Transilvaniei (Legea Reformei Agrare din 30 iulie 1921, se exprimă pentru teritoriile din Ardeal, Banat şi Crişana). Un număr însemnat de circa 200 de familii aveau proprietăţi şi în Transilvania, după statistici deţineau aproape 80 la sută din suprafeţele agricole şi de pădure, în numele statului ungar ai cărui cetăţeni şi erau.
Alături de guvernanţii Ungariei nu au recunoscut, nu au acceptat Unirea Transilvaniei cu România şi s-au opus măsurilor de expropriere adoptate de România. Iniţial au opus rezistenţă negând orice autoritate a Statului Român în ce-i priveşte, a cărui cetăţenie oferită au refuzat-o.
În faza următoare, ca cetăţeni unguri, au pretins să fie exceptaţi de la expropriere, solicitând sprijinul Ungariei şi al organizaţiilor internaţionale.
Cereau să fie lăsaţi să rămână şi mai departe stăpâni peste moşiile din Ardeal, chiar dacă s-au expatriat părăsind cu bună credinţă teritoriile de acum ale României şi să se găsească „şi pe mai departe în situaţiunile de care beneficiază din vremea feudalilor”.
Cu toţii au făcut plângere la Liga Naţiunilor împotriva Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi României, prin care solicitau ca să rămână în proprietate sau moşiile lor să fie răscumpărate la preţuri astronomice. Pretindeau că li se cuvine un tratament demn de foşti stăpâni, în cazul nostru ai Transilvaniei, iar stabilirea despăgubirii să fie pe măsură în cadrul reformelor agrare.
Poziţia guvernelor Cehoslovaciei şi Iugoslaviei a fost cât se poate de clară. Au răspuns fără echivoc că problemele legate de organizarea politică şi economică, prin Reforma Agrară din fiecare ţară, constituie o chestiune absolut de proprie suveranitate internă, în care nu avea ce căuta Liga Naţiunilor. Astfel că această chestiune a fost tranşată foarte clar, cererile optanţilor unguri au fost expediate de la Liga Naţiunilor ca o chestiune internă a Cehoslovaciei şi a Iugoslaviei, fără niciun fel de alte discuţii, finalizându-se simplu cum a considerat în viziune proprie fiecare stat.
În relaţiile cu România, problema optanţilor unguri a luat o altă turnură, la care au concurat doi factori în principal. Cercurile de interes ale optanţilor infiltrate în sferele puterii din România timpului, sprijinite puternic din aval de influenţa Vaticanului la rândul său cu pretenţii, au fost foarte abile şi, pe de altă parte, factorii decizionali ai României au manifestat naivitate şi slăbiciuni neîngăduite.
Guvernanţii, cercurile puterii şi parte însemnată din fruntaşii României au crezut de cuviinţă că este mai bine să se ducă tratative având convingerea de justeţea măsurilor adoptate. A fost o capcană întinsă diplomaţiei româneşti, care nu a fost sesizată. Era previzibil că optanţii adânc înrădăcinaţi în concepţiile lor feudale care şi corespundeau intereselor lor, au refuzat evidenţa unei situaţii de fapt şi de drept. Au adoptat o poziţie total rigidă şi au mizat pe câştigul cauzei, după cum au şi reuşit până la un loc.
Au supralicitat pretenţii exorbitante în cazul supunerii la expropriere; prin intermediul Guvernului Ungar au cerut printre altele un preţ cu mult superior celui plătit proprietarilor români. Din cele consemnate în documentele la îndemână şi analizate de istorici, se pretindea o despăgubire globală de peste 33 de miliarde de lei, care să se achite imediat; plata să se facă în franci aur şi coroane aur cu o singură tranşă, plata 20 la sută pentru deranjul în proprietate, cu păstrarea unor proprietăţi la alegere. După ce contenciosul a trecut la instanţele internaţionale, nu s-a mai discutat în moneda naţională a României, care la acea dată era convertibilă.
Moneda naţională a României era cu mult mai puternică decât în zilele noastre, iar pentru a face o comparaţie cu pretenţiile emise (ceea ce era insurmontabil), bugetul anual al ţării nu depăşea 13 miliarde de lei.
Cel care demască în numele României aceste pretenţii absurde este Nicolae Titulescu, reprezentantul principal al României la Liga Naţiunilor.
El a surprins substratul problemei bazându-se pe intuiţia sa juridică şi calităţile de diplomat, cu toate că la început nu era iniţiat în aspectele disputei. Excelenta lui pregătire diplomatică, darul oratoric şi autoritatea de care se bucura au dus la acceptarea punctului de vedere că Reforma Agrară din România, în jurul căreia gravitau reclamaţiile optanţilor, este o chestiune exclusiv internă a României în care Liga Naţiunilor nu se poate amesteca.
S-a ajuns la o concluzie similară cu a Cehoslovaciei şi Iugoslaviei şi s-a redactat un document proces-verbal care trebuia să închidă contenciosul pendinte la Liga Naţiunilor. Delegatul Guvernului Ungar a participat la redactare şi a semnat procesul-verbal, alături de Nicolae Titulescu şi reprezentanţii desemnaţi de Liga Naţiunilor.
Cercurile oficiale maghiare au dezavuat actul semnat cu toate că reprezentantul Ungariei avea depline puteri în numele Guvernului. S-a pretins că nu are dreptul să semneze aranjamentul care s-a făcut, au înlocuit delegatul la Ligă cu contele Apponyi. La Liga Naţiunilor nu s-a clarificat această repoziţionare a Ungariei care şi-a renegat semnătura cu puteri depline a propriului reprezentant; erau necesare clarificări, iar în acelaşi timp România nu a reacţionat pe măsură. Lucrurile au rămas în suspensie şi conflictul diplomatico-juridic a fost readus în actualitate.
Statul Român nu are o reacţie decisivă, cursul contenciosului se schimbă în cazul României, odată cu numirea lui Apponyi, un remarcabil reprezentant al conservatorismului anacronic, al stărilor feudale depăşite, inteligent şi inflexibil, tocmai un personaj potrivit pentru asemenea misiune din partea Ungariei.
Onisifor Ghibu, contemporan cu evenimentele şi cunoscător al parcursului procesului optanţilor unguri, afirmă că Apponyi chiar fiind deplin interesat şi tributar rânduielilor feudale, era o figură remarcabilă a politicii feudale ungare care a menţinut populaţia românească din Transilvania într-o stare de aservire şi inferioritate economică existentă dinainte de Revoluţiile de la 1848. Tocmai bun acel Apponyi foarte capabil şi convingător pentru misiunea acordată, vorbitor fluent în mai multe limbi (germană, italiană, franceză, engleză), afişa o ţinută şi o atitudine diplomatică prin care captiva auditoriile, în mod deosebit pe cel neiniţiat în domeniu. Sarcina principală a lui era să tragă linie peste tot ce făcuseră antecesorii săi şi să readucă lucrurile în discuţie de la început.
Guvernul României a jucat totul pe „Cartea Titulescu”, însă marele profesor şi diplomat român, stăpân pe argumente, cu dreptatea de partea lui, nu a mai luptat cu aceeaşi forţă. Dornic de afirmare şi orgolios, nu a vrut să rateze duelul diplomatic şi oratoric cu ecoul pe care îl putea produce de la tribuna Ligii Naţiunilor. Era o ocazie remarcabilă de afirmare a personalităţii sale pe scena diplomaţiei internaţionale, însă ţinea mult la propria persoană faţă de care a trecut în plan secund o chestiune naţională atât de importantă.
Este tot atât de adevărat că toate premisele erau de tranşare favorabilă României şi o asemenea victorie în faţa Ungariei ar fi avut răsunet în toate cancelariile occidentale, iar Titulescu s-ar fi umplut de glorie.
Vastele sale cunoştinţe juridice, spiritul intuitiv şi spontaneitatea oratorică dublau foarte mult, chiar acopereau nerecunoaşterea unor detalii tehnice, a unor statistici, număr de persoane, suprafeţe etc.. Avea o putere genială de a specula pe greşelile şi argumentele adversarilor, dovedite atât în procesele de răsunet din ţară, cât şi în cele ce interesează aici, pentru interesele României. Este dificil de reproşat că nu a rezistat ispitei de a-l învinge pe Apponyi şi a riscat acceptând disputa tocmai pe interese patrimoniale, politice şi financiare ale României.
În pledoaria sa din 20 aprilie 1923, a demascat enormitatea pretenţiilor Ungariei, numindu-le „imposibilitate amorală”, dublată de imposibilitate financiară, pentru că cererea de plată în aur depăşea de peste două ori şi jumătate cifra totală a bugetului României. Titulescu a adus argumente decisive atunci când a învederat textual că România are perspectiva unei economii moderne, că „a căutat să imprime legislaţiei agrare un caracter obiectiv ca semn al unei dreptăţi severe, poate, dar dreptate egală pentru toţi: Aceasta a făcut să trateze pe picior de egalitate atât optanţii unguri cât şi proprietarii români”. Titulescu a adus argumente şi dovezi concludente în direcţia că Reforma Agrară din 1921 a vizat în egală măsură pe toţi ţăranii cultivatori de pământ „independent de orice consideraţie asupra naţionalităţii anterioare şi astfel un mare număr de ţărani unguri sunt astăzi proprietari în Transilvania datorită legilor româneşti de expropriere pe un pământ care, altfel nu le-ar fi revenit niciodată”.
Trebuie recunoscut meritul istoric al diplomatului şi eminentului jurist care a fost Titulescu. Mai întâi a dobândit un succes covârşitor prin semnarea procesului-verbal care statua justeţea cauzei României, care a scos Transilvania din feudalismul în care a fost abandonată la discreţia grofilor unguri de Pactul dualist de la 1867. Apoi, a scos în evidenţă că, în definitiv, chestiunile de reformă şi de proprietate ţin de suveranitatea României, constituie o politică internă fără să poată fi internaţionalizată.

Repere de desfăşurare ale procesului optanţilor şi hotărârile adoptate

Ca urmare a sforilor trase prin culisele cancelariilor europene, unde simpatiile împărtăşite pentru România şi Ungaria erau împărţite, după Unire înflăcărarea personalităţilor care au susţinut în Occident cauza dreaptă şi jertfele aduse de poporul român s-a mai atenuat. Aceasta fie pentru că au considerat chestiunea ca pe o misiune îndeplinită, fie mai ales pentru că, odată angrenaţi în luptele interne pentru putere şi pentru acumularea de avere, pentru mulţi fruntaşi politici interesele ţării au fost trecute în plan secundar. Au început să apară germenii care săpau la temelia României Mari şi din interiorul ţării. Lupta pentru putere şi averi era orchestrată chiar de Casa Regală. Aşa s-au dat primele semne de slăbiciune ale Statului Român, iar simpatia occidentală s-a erodată şi diminuat. După război toţi actorii s-au concentrat pe reconstrucţia internă a statelor rezultate din prima mare conflagraţie. Era propice pentru România să-şi croiască propriul drum şi să se afirme egal cu celelalte state, aruncând balastul care până atunci o încetinea.
Prudenţa şi poate ignoranţa, în egală măsură, cu dezinteresul pentru destinele Ţării, care ne urmăresc ca o fatalitate istorică până astăzi, au făcut ca unele lucruri să se îndrepte într-o direcţie greşită, cu acumulare în timp şi cu efecte în lanţ, până în zilele noastre când plătim poliţele unei consecvente captivităţi istorice.
Mai este şi situaţia generată de procesul politico-istoric al optanţilor unguri, care a stat la rădăcina proceselor aceloraşi optanţi la Tribunalul arbitrar de la Paris.
Este adevărat că Titulescu a susţinut interesele României în toate fazele îndelungatului proces, dar aceasta după ce Apponyi a tras sfori cu abilitate şi a reuşit să impună că problema trebuie soluţionată la nivelul Ligii Naţiunilor, deci caracterul intern al Reformei Agrare este discutabil şi trebuie aduse soluţii în instanţe internaţionale. Repetăm, nu s-a întâmplat aşa în cazul Cehoslovaciei, unde în provincia Slovacă 25 la sută din populaţie era de origine maghiară şi marile proprietăţi aparţineau magnaţilor unguri. La fel în cazul Iugoslaviei, unde situaţia de proprietate în provincia Novi-Sad era asemănătoare. Se pune legitim întrebarea: cum de a reuşit Cehoslovacia să evite internaţionalizarea contenciosului cât timp Reforma Agrară a acestei ţări nu era atât de progresistă cu aceea iniţiată de România, istoria maghiarimii a fost mai prezentă în Slovacia, unde au evoluat centre de cultură şi de civilizaţie ungureşti (Gheorghe Rakoczi şi contele Andrassi), de asemenea mari proprietăţi şi, în fine, capitala Ungariei feudale a fost la Pojon (Bratislava zilelor noastre)?
Este un argument că diplomaţia românească nu a fost calificată şi nici nu s-a ridicat la nivelul la care ar fi trebuit, chiar dacă printre cei care ne-au reprezentat figura centrală a fost marele şi admirabilul Titulescu. Nicolae Titulescu şi Apponyi se cunoşteau foarte bine. Acelaşi contemporan al celor doi, Onisifor Ghibu, susţine că lui Titulescu i-a surâs perspectiva de a-l înfrunta ca adversar pe reprezentantul ungur şi nutrea convingerea sigură că va câştiga cauza României. Era un prilej deosebit pentru Titulescu să poarte o luptă la asemenea nivel, în diplomaţie este un prilej care nu poate să fie pierdut. Era o muncă nemaipomenită, pentru că teza românească, pe lângă argumentele juridice, necesita o documentaţie amplă: statisticile demografice, de structura proprietăţii, studii pedologice, geografice, componenţa populaţiei pe particularităţi etnice, date ale recensământului populaţiei din mediul rural, puterea economică, stadiul de dezvoltare al economiei, geneza istorică a formelor de proprietate etc..
Titulescu şi-a dat seama de complexitatea situaţiei, pe care el nici nu o cunoştea la început, a dobândit o documentare pe care a sintetizat-o remarcabil pe parcurs şi, la cererea lui, Guvernul român a angajat circa 50 de specialişti cu notorietate din toată Europa. Au fost preferaţi profesori de la 17 universităţi din Franţa, la care s-au adăugat 33 de universitari din Elveţia, Germania, Suedia, care, la rândul lor, total necunoscători, au trebuit să se documenteze. S-au făcut cercetări şi s-au redactat materiale în mai multe limbi.
Franţa juca un rol important în diplomaţia europeană de după primul război mondial. La solicitarea Guvernului Franţei, adresată Academiei Franceze prin universităţile de renume, dar şi pentru a fi utilizat ca material informativ şi documentar s-au făcut cercetări riguroase şi chiar s-a redactat şi s-a publicat în volum „La REFORME AGRAIRE EN ROUMANIE - et les Optants hongrois de Transylvanie devant la Societe des Nations”, publicată în anul 1927, când disputa procesuală era în toi. Este de remarcat că s-au cerut cercetări şi păreri cel puţin în aparenţă neutre, care susţineau partea României. Generozitatea Guvernului Român era dictată de credinţa că dreptatea este de partea lui şi au fost cooptaţi şi alţi cercetători.
Este cazul profesorilor erudiţi din Anglia şi Germania, în care Ungaria avea un lobby puternic şi personalităţi influente din aceste ţări erau de partea ei. De exemplu: au fost cooptaţi şi au depus lucrări la dispoziţia decidenţilor prof. J.E.G. de Montmorency, profesor de drept la Universitatea din Londra, şi prof. Karl Strupp, profesor la Facultatea de Drept din Frankfurt.
Angrenarea unui număr atât de însemnat de persoane în acest demers a produs haos şi nesincronizare. Partea bună a documentării este că, în urma selecţiei făcute, s-au putut extrage sintetic concluziile necesare dezbaterii din faţa Ligii Naţiunilor. Însă, foarte important, materialele elaborate au fost în faza următoare utilizate la Tribunalul arbitrar româno-ungar de la Paris, unde s-au discutat la nivel de cuantum sumele plătite despăgubiri pentru optanţii unguri, când litigiul a devenit de drept privat. Titulescu a coordonat apărarea României, dar nu a fost singurul actor în scena unde s-au desfăşurat disputele, la Tribuna Ligii Naţiunilor, la Curtea de la Haga, la comisiile unde părţile au fost invitate pentru explicaţii şi, în fine, la Tribunalul arbitrar.
I-au fost alături Alexandre Millerand, fost prim-ministru al Franţei, şi Sigmund Rosenthal, un remarcabil maestru al barei şi cunoscător al dreptului internaţional. Rosenthal avea o bogată experienţă fiind preţuit de Brătianu însuşi, care l-a numit consilier din partea României la Conferinţa de Pace de la Paris. El a lucrat în subcomisia privind responsabilităţile războiului şi a violării legilor războiului.
A fost un jurist remarcabil, cu vocaţie, erudit, calităţi dublate de intransigenţa personală care o făcea pentru documentare proprie, în cercetarea dovezilor şi stabilirea faptelor. A fost membru în comisia de unificare a legislaţiei civile şi comerciale de pe lângă Ministerul Justiţiei şi, din 1923, a făcut parte din Comisia de reparaţii de la Paris, pentru aplicarea art. 181 din Tratatul de la Trianon. Era printre cei recomandabili de a participa şi la procesul optanţilor, unde a debutat ca reprezentant al României. După prestaţia sa remarcabilă, Ion Brătianu i-a propus să fixeze onorariul, iar Sigmund Rosenthal a răspuns cu demnitate: „Onoarea de a fi reprezentat ţara mea în acest proces constituie cel mai frumos onorariu al vieţii mele”.
Rosenthal nu poate fi uitat. Ar fi nedrept să i se atribuie totul lui Titulescu, care s-a folosit de pregătirea şi cercetarea probatorie în proces făcute în munca de filigran a lui Rosenthal. Acurateţea argumentelor sale, concluziile şi memoriile scrise pe care le-a depus şi apoi publicat în „Pandectele române” sunt dovada eforturilor sale susţinute cu tenacitate.
Într-adevăr, contrastul puternic a reieşit din limbajul a două lumi diferite, lumea reprezentată de Titulescu, un liberal şi democrat european, şi lumea feudală opusă care l-a avut exponent pe Apponyi; acesta vorbea în numele unei aşa-zise „patrii maghiare sfinte”, care a fost nedreptăţită la Conferinţa de Pace şi trebuie să i se facă dreptate, chiar şi prin restituirea/despăgubirea proprietăţilor rămase în Transilvania.
Litigiile au fost adjudecate cu privire la stabilirea despăgubirilor la Tribunalul arbitrar româno-ungar de la Paris. La Tribunalul civil de mare instanţă din Paris se găsesc dosarele litigiilor purtate de Statul Român versus optanţii unguri; între coperţile dosarelor se găsesc consemnate preocupările, eforturile, susţinerile părţilor pentru cele mai multe hotărâri pronunţate. Investirea s-a făcut prin cererea depusă la 29 decembrie 1923 în numele optanţilor de Ungaria. Investirea, procedura şi obiectul rezultă din convenţia care s-a impus părţilor.
În urma proceselor care purtate pe la diferite instanţe internaţionale, politice şi juridice, au durat peste şapte ani, în arbitraj s-au stabilit sume care urmează să fie despăgubite de către Statul Român celor care au reclamat sub denumirea încetăţenită de optanţi unguri.
Dreptul lor de proprietate s-a transformat în drept de creanţă constituit prin două fonduri, cel mai important al optanţilor la Bâlle în Franţa. România a efectuat acolo toate vărsămintele la care a fost obligată în franci elveţieni şi coroane aur, după cum a fost convertită obligaţia.
Tot în contextul despăgubirilor optanţilor unguri, România a renunţat la despăgubirile care îi erau datorate de Ungaria stabilite de Comisia creată prin Tratatul de la Versailles, cerând Guvernului ungar să facă din aceste sume vărsăminte pentru a fi satisfăcuţi optanţii unguri.
În împrejurări normale şi stabile din punct de vedere juridic, chestiunea marilor proprietăţi care au aparţinut magnaţilor unguri ar trebui să fie cu totul încheiată. Statul Român a luat măsura exproprierii, după care, în baza Legii Reformei Agrare din 1921, a împroprietărit categoria ţăranilor săraci şi îndreptăţiţi. În succesiunea lor, evenimentele istorice şi faptele juridice îşi produc efecte definitive, progresul şi evoluţia societăţii a schimbat structura de proprietate peste tot, iar anumite aspecte nu mai pot fi reversibile.
Readucerea în actualitate a pretenţiilor de proprietate după 1990, de către urmaşii „optanţilor”, este o eroare cu atât mai gravă cu cât există voci şi autorităţi ale Statului Român care găsesc aplicabile legile de restituire şi în cazul acestora.

În legătură cu evenimentele din Târgu-Mureş din 10 martie a.c. (mitingul şi marşul „secuiesc”), în calitate de cetăţeni ai Târgu-Mureşului şi în calitate de membri ai Noii Drepte, cerem autorităţilor locale şi forţelor de ordine prezentarea publică, într-o perioadă cât mai scurtă, a rezultatelor anchetelor referitoare la următoarele:
- starea de sănătate a jandarmului lovit cu bâta de la steag de către extremiştii maghiari chiar sub obiectivul camerelor de luat vederi şi starea de sănătate a altor victime, dacă acestea au existat;
- incidentele ce au avut loc (îmbrânceli, aprinderea de petarde, aruncarea de bolovani, lovirea cu bâtele de la steaguri etc.) şi sancţiunile date împotriva agresorilor;
- cum a fost posibil ca acest marş - căci a fost un veritabil marş cu steaguri, pancarte, cântece şi slogane (unele jignitoare şi anti-româneşti, cum ar fi „Vesszen Trianon!” - Să piară Trianonul!, „Ardealul - pământ unguresc” şi altele) şi nu o simplă «plimbare civică spre centrul oraşului», aşa precum s-a anunţat la finalul comemorării - să se desfăşoare cu bună ştiinţă, în ciuda faptului că nu a fost autorizat;
- sancţiunile luate împotriva organizatorilor şi instigatorilor pentru ignorarea deciziei de neautorizare a marşului, dată atât de către Primăria Târgu-Mureş, cât şi de către Tribunalul Mureş;
- sancţiunile dictate pentru obstrucţionarea ori blocarea traficului şi parcările pe locuri interzise din zona mitingului comemorativ;
- măsurile luate împotriva individului care, în haine de husar, a trecut de pe trotuar pe stradă, în faţa maşinilor şi, crezându-se probabil Kossuth Lajos, a scos la propriu sabia din teacă (armă albă folosită în public!) ameninţând participanţii din vehiculele aflate în trafic în încercarea de a-i opri şi a-i determina pe ceilalţi manifestanţi, ce veneau pe trotuar spre centrul oraşului, să ocupe carosabilul.
În aceste circumstanţe, se dovedeşte că decizia de neautorizare a marşului „de protest” ce ar fi urmat manifestării comemorative, luată de către Comisia de avizare şi Primăria Târgu-Mureş şi reconfirmată de către Tribunalul Mureş, a fost perfect justificată. Justificată ar fi o interzicere totală a unei astfel de manifestări, chiar şi „comemorative”, anul viitor, căci s-a demonstrat că acest mod de operare este generator de incidente.
Ca şi cetăţeni mureşeni am urmărit şi noi, la faţa locului, desfăşurarea acestor evenimente publice, lăsând forţele de ordine să-şi facă datoria, înţelegând că nici ele, nici noi un dorim un potenţial conflict cu „o minoritate a unei minorităţi”, totuşi, nereprezentative ca număr (majoritatea venită din alte localităţi). Conflict care s-a produs totuşi, căci unii dintre manifestanţi erau deja pregătiţi, găsind şi provocând un motiv pentru a ataca pe primii ce le-au ieşit în cale (crezând, probabil, că „modelul ucrainean” se potriveşte şi la noi). Şi-au dat arama pe faţă dovedindu-şi adevăratele intenţii, lucru ce era de aşteptat. S-a demonstrat cine sunt adevăraţii extremişti şi şovini. Aceleaşi persoane îndrăznesc să perturbe, an de an, manifestaţiile de „1 Decembrie” din Miercurea-Ciuc şi Sfântu-Gheorghe. Opinia publică are ce judeca!
Prin naţionalismul nostru, noi, românii, respectăm toate neamurile, toate popoarele, căci cu toţii suntem chemaţi la mântuire. Iar dreptul la limbă, accesul la cultură proprie, la educaţie, la dezvoltare, la asociere, la liberă conştiinţă îl respectăm tuturor. Considerăm că, în momentul de faţă, de aceste drepturi se bucură cu prisosinţă toţi cetăţenii României, indiferent de naţionalitate. Tot ceea ce cerem noi în schimb este respectul reciproc, fidelitatea şi respectarea legilor Statului Român, statul care oferă toate aceste drepturi enumerate mai sus. Iar prosperitatea ne-o vom putea construi ÎMPREUNĂ, schimbând mentalităţi şi schimbând, la un moment dat, chiar oamenii de la conducerea Ţării cu alţii mai competenţi şi crescuţi în spiritul interesului binelui comun şi al interesului naţional pus mult deasupra interesului personal. Nu sistemele de organizare sunt întotdeauna soluţia, ci CALITATEA OAMENILOR care le pun în practică. Acesta este principalul crez al nostru.
În acest proces de schimbare a mentalităţilor, exemplul pozitiv al
înaintaşilor este important. De aceea nu am avut probleme cu ideea de
comemorare a celor trei secui ucişi de către armata austriacă la Târgu-Mureş în 1854 (probabil printre ultimii secui adevăraţi, secuii adevăraţi fiind în majoritate maghiarizaţi azi), dar nu am fost de acord cu un protest împotriva Statului Român (de ce împotriva Statului Român şi nu a celui austriac, căci armata austriacă a fost cea care a executat sentinţa în acea perioadă!?). De aceea, în spiritul amintirii strămoşilor, sâmbătă, 15 martie, Noua Dreaptă - Filiala Mureş a şi participat, la Cluj-Napoca, la Marşul Memorial Avram Iancu, în cinstea victoriei revoluţiei din Transilvania.
Din păcate, dorinţa de dominaţie a elitei maghiare a împiedicat această înţelegere maghiarilor cu românii, iar românii au trebuit să-şi apere cu arma în mână dreptul la existenţă, declanşând un adevărat război de eliberare naţională. Sperăm ca fraţii noştri maghiari de azi să înţeleagă şi acum că această „elită” politică actuală a lor în cârdăşie, de data aceasta şi cu aşa-zisa „elită politică românească”, urmăreşte acelaşi scop de dezbinare între noi şi satisfacerea propriilor interese. Se vede cu ochiul liber, chiar punându-ni-se în vedere modelul autonomist, separatist şi secesionist „basc” , „catalan” sau „scoţian”.
În Târgu-Mureş am depus deja o înştiinţare la Primărie pentru un miting de promovare a unităţii naţionale a poporului român prin sărbătorirea a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, realizată la data de 27 martie 1918. Acolo îi invităm alături de noi pe toţi iubitorii de unitate şi solidaritate naţională şi pe cei ce doresc tuturor cetăţenilor României un viitor mai bun şi mai prosper.
În final, facem o ultimă remarcă. La manifestaţiile de ieri, 11 martie 2014, s-a repetat în mai multe rânduri că „Autonomia este soluţia”. Aceasta să fie oare soluţia autonomiei: nerespectarea unor decizii legale, instigare la nespunere civică şi nerespectarea statului de drept, îmbrânceli, petarde, bâte, săbii!? Punând la socoteală şi declaraţiile făcute de-a lungul timpului de aşa-zişii „reprezentanţi ai comunităţii maghiare”, mai vechi sau mai noi, că „ziua de 1 decembrie e zi de doliu pentru maghiari”, „România nu este stat naţional”, „steagul românesc în Harghita şi Covasna este o provocare”, „românii să înveţe maghiară căci mănâncă pâine secuiască” etc., ne întrebăm noi, românii, ce soartă vom avea dacă acest model de autonomie ori regionalizare promovat de către aceşti indivizi, prin absurd, s-ar realiza legal, văzând astăzi, când regionalizarea nu s-a realizat, care sunt faptele!?
Să ne ferească Dumnezeu!
Târgu-Mureş, 11 martie 2014
Biroul de presă

Ziua de 15 martie 2014 - Ziua maghiarilor de pretutindeni, în municipiul Târgu-Mureş a debutat cu un scurt program comemorativ ce a avut loc la statuia poetului de origine sârbă Petofi. Din respect faţă de cel care a devenit poetul naţional al ungurilor, poate că va fi în viitor şi Sandor, fiindcă pe soclul monumentului nu-i apare decât numele de familie, nu şi cel de botez. Sau poate că nu a fost botezat şi nu are prenume…
Kisgyorgy Levente, preşedintele organizaţiei judeţene „Jobbik”, a declarat următoarele: „În anul 1848, toate naţiunile practic luptau pentru libertate. Practic, în armata austro-ungară erau şi maghiari, şi români, sârbi, croaţi, era o naţie foarte mare care lupta pentru aceleaşi drepturi, practic. Acum am primit aceleaşi drepturi de la UE, dar nimic nu se realizează. Cum vedem, Uniunea Europeană ne foloseşte şi pe români şi pe maghiari practic ca să fim un depozit de gunoi. Ne aduc orice (marfă) de calitate proastă, ne aduc deşeuri. Practic acum facem acelaşi război, numai că, la acel timp era în alte forme, acum se face, mai degrabă, pe cale diplomatică… Mesajul meu pe care-l transmit astăzi, către populaţia română, maghiară şi conducerea şi Guvernului României este că luptăm încontinuu pentru autonomia secuiască, din care motiv, deci, dacă obţinem autonomia secuiască, ce este şi în alte ţări din Europa, deci toată populaţia din zona respectivă trăieşte mult mai bine din punct de vedere economic. Momentan asta vedem că foarte mulţi bani se duc la Bucureşti şi foarte puţin se întorc. Faţă de domnul prefect, tot respectul meu. Mai avem momente când nu suntem pe aceeaşi undă de frecvenţă cu domnul prefect, dar tot respectul pentru dânsul, care a luat apărarea Mişcării „Jobbik” din Ungaria şi a Noii Gărzi Maghiare, fiindcă Jobbik şi Garda Maghiară au demonstrat paşnic, cu steaguri secuieşti, nici măcar lozinci nu au strigat. Măsura interzicerii membrilor „Jobbik” ca ei să intre în ţară, eu o văd că de fiecare dată când UDMR ajunge la putere, cu cartea asta naţionalistă, aşa-zisă carte maghiară, toţi fac scandal pentru a fi scandal, mai ales fiindcă se apropie alegerile pentru Bruxelles... Guvernul maghiar ar trebui să apere toţi cetăţenii maghiari. Eu am dublă cetăţenie. Guvernul ar trebui să-i apere pe cetăţenii săi orice s-ar întâmpla. De exemplu, organizaţia Jobbik, de la înfiinţarea ei, zi şi noapte se luptă pentru cetăţenii maghiari. Fiecare cetăţean, român, maghiar, poate deveni membru al partidului Jobbik. Din acel moment poate ajunge şi pe poziţia de prim-ministru. Nu pot spune acelaşi lucru despre Fidesz sau alte formaţiuni din Ungaria care nu-şi fac prezenţa la manifestările de autonomie…”.
La manifestările de la statuia lui Petofi au participat circa 30 de persoane.

Mesaje la Monumentul Secuilor Martiri

De la ora 14, manifestările zilei au continuat la Monumentul Secuilor Martiri, eveniment la care au participat circa 1.000 de persoane. În deschiderea manifestărilor, Miholcsa Jozsef a făcut o prezentare a istoriei husarilor. Denes Elod, preot reformat, a ţinut o slujbă de binecuvântare. A urmat alocuţiunea viceprimarului municipiului Târgu-Mureş, Peti Andras, preşedinte al organizaţiei municipale UDMR. Apoi, Şoos Zoltan, vicepreşedintele organizaţiei judeţene UDMR, a dat citire mesajului premierului Victor Ponta, Hidvegyi Balazs, parlamentar ungur,a citit mesajul Parlamentului ungar, iar Lukacs Bencze Akos, consulul Ungariei la Miercurea-Ciuc, a citit mesajul premierului Orban Viktor. După alte câteva alocuţiuni, a venit momentul depunerii de coroane.
Fostul ministru UDMR Borbely Laszlo (foto), prezent la eveniment, a afirmat: „Cred că autonomia nu este un concept de care să ne fie frică. Slavă Domnului, în România descentralizarea, autonomia locală, faţă de ceea ce a fost acum zece, cincisprezece ani, este cu totul altceva. Avem posibilitatea să aducem decizia mai aproape de cetăţean. Haideţi să nu fetişizăm acest concept de autonomie, care este un concept subsidiar cu autonomia, cunoscut în toată Europa. Sunt unele ţări cum este Tirolul de Sud, cum este în Spania, unde autonomia este mai dezvoltată. Haideţi să discutăm cu argumente şi eu cred că nu este nicio problemă, că eu cred că ceea ce zicem noi, vă repet, din 1993, o spunem în fiecare an, majoritatea românească trebuie să accepte aceste lucruri cum a acceptat multe doleanţe de-ale noastre în timpul celor 25 de ani”.

Ziua de 10 martie, declarată fiind „Ziua Libertăţii Secuilor”, a fost marcată de organizarea şi la Târgu-Mureş a unui miting, la care au paricipat circa 3000 de persoane. Au fost prezenţi reprezentanţi ai filialelor judeţene, din Mureş, Harghita şi Covasna, ai UDMR, PPMT, PCM, CNMT, CNS, cât şi reprezentanţi din Ungaria ai Partidului „Jobbik”, ai Mişcării celor 64 de Comitate, ai Gărzii Maghiare, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor susţinătoare a secuilor din Catalunia, Polonia, Belgia şi Turcia.
Discursurile au fost axate pe ideea separatismului, incitând polulaţia la scandări de lozinci precum: „Autonomie”, „Ţinutul secuiesc nu este România” şi altele.

Miting „comemorativ” la Monumentul Secuilor Martiri

La data de 10 martie este sărbătorită, cum spuneam, pentru al doilea an consecutiv, ziua declarată a „Libertăţii Secuilor”. La Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureş s-au adunat, deci, 3.000 de participanţi, veniţi la faţa locului cu peste 50 de autocare, pentru a-i comemora pe cei trei martiri executaţi în acel perimetru, drept măsuri represive pentru ceea ce s-a apreciat a fi fost Revoluţia din 1854, eveniment de la care s-au scurs 160 de ani.
Acţiunea comemorativă a fost organizată de Consiliul Naţional Secuiesc, cu desfăşurare în municipiul Târgu-Mureş de la ora 17. Alăturat monumentului s-a ridicat o scenă pentru programul artistic. A fost desfăşurat şi un „steag al ţinutului secuiesc”, în lungime de 250 de metri.

Comemorare doar în treacăt…

La ora stabilită pentru începerea programului comemorativ, a luat cuvântul Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc. Discursul său a fost bazat exclusiv pe problematica autonomiei teritoriale a judeţelor pe care le consideră că le-ar aparţine de drept celor ce se declară „secui”. În demersurile pe care le fac ei, cei care spun că sunt secuii, sunt sprijiniţi, nu doar de diferite organizaţii din străinătate, ci şi de Guvernul Ungariei, a afirmat Izsak Balazs. „Problema autonomiei atunci va fi realizabilă când şi România va fi convinsă să fie cu noi”, a declarat apoi Balazs în alocuţiunea sa. A urmat Iquer Meroido, din partea Partidului Naţional Basc, care a dat citire scrisorii lui Antoni Obtuzar, preşedintele partidului, apoi Sandor Krisztina a dat citire scrisorii lui Laslo Tokes, absent de la evenimentul de la Târgu-Mureş. Le-a venit rândul, în continuare, şi lui Biro Zsolt, preşedintele Partidului Civic Maghiar, Gunter Dangen din Belgia, din partea EFA, Torro T. Tibor, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Marga Faroi Mungio din Catalunia şi Szabolcs Attila, primar din Ungaria. În cele din urmă, Izsak Balazs a dat citire Declaraţiei adunării din acea zi, a anunţat că o delegaţie alcătuită din liderii organizaţiilor prezente se va deplasa la Prefectură pentru a înmâna declaraţia prefectului judeţului Mureş, Corneliu Grosu, şi a invitat participanţii să-i însoţească, mergând pe trotuare, întrucât circulaţia rutieră nu a fost oprită. Apoi, s-au intonat imnurile Ungariei şi al secuilor şi s-a trecut la depuneri de coroane la Monumentul Secuilor Martiri.
Trebuie spus că aceasta a fost o manifestare comemorativă numai cu numele, în realitate fiind vorba de o manifestare a unor etnici maghiari cu scopul precis de incitare a populaţiei în vederea separării teritoriale faţă de România. Comemorarea secuilor martiri s-a făcut, de fapt, doar prin intercalarea între vorbitori a istorisirii unor episoade din vremurile de demult.

Deplasare agitată spre Prefectură, fără finalizare

Cu toate că nu a fost autorizat Marşul de protest al presupuşilor secui, el s-a desfăşurat totuşi. Iată o dovadă în plus că ei nu au nicio lege în Ţară aceasta, chiar dacă decizia de interdicţie a marşului a fost dată de o instanţă de judecată. Cu toate acestea, din unele declaraţii neoficiale, a rezultat că organizatorii ar fi primit, totuşi, aprobarea prefectului judeţului Mureş, Corneliu Grosu, pentru a se desfăşura acel marş de la Monumentul Secuilor Martiri la Prefectură. Marşul s-a făcut pe trotuare, forţându-se în mai multe rânduri cordonul format de oamenii de ordine pentru a pătrunde pe partea carosabilă a străzii, cu agresiuni de toate felurile: aruncări de petarde către oamenii legii, îmbrânceli, desfăşurări de steaguri şi pancarde antiromâneşti, scandări de lozinci precum „Vesszen a Trianon!” (Să piară Trianonul!), „Szekely fold nem Romania” (Ţinutul Secuiesc nu este România), „Ithon vagyunk” (Suntem acasă), „Bocskorosok menyenek haza” (Opincarii să plece acasă), „Budos olah” (Valah împuţit) şi altele.
În faţa Prefecturii Judeţului Mureş delegaţia nu a fost primită de nicio oficialitate. Cu toate că Izsak Balazs i-a anunţat pe participanţii la manifestaţie, sosiţi în Piaţa Victoriei, în faţa Palatului Administrativ, că ar fi predat declaraţia secuilor din acea zi către Prefectura Mureş, a minţit, pentru că acel lucru nu s-a întâmplat. Garda Secuiască, echipată de carnaval, în uniforme de husari, cea care a stat de strajă şi la Monumentul Secuilor Martiri, de data aceasta a împrejmuit Monumentul Latinităţii, împreună cu un grup de tineri.
Seara zilei s-a încheiat cu întoarcerea spre domiciliu a celor ce s-au manifestat în Târgu-Mureş, cât şi cu un program cultural desfăşurat la Palatul Culturii, unde au fost acordate distincţii.

Impresii

Cu toate că cică am asistat la o manifestare comemorativă a secuilor, aşa-zişii reprezentanţi ai lor care au urcat pe scenă numai secuieşte nu au vorbit; băieţii şi-au cam pierdut accentul şi jargoul. În fine, am mai remarcat că manifestarea nu a fost deloc una comemorativă, ci una vădită de protest împotriva Statului Român care le asigură traiul de zi cu zi şi bunăstarea, de unde putem trage concluzia că indivizii aceştia vopsiţi în secui au dat dovadă de o crasă lipsă de respect faţă de, zic ei, înantaşii lor şi de memoria acestora.

21.000 de militari ruşi au invadat Ucraina (în regiunea Crimeea) săptămâna trecută, iar circa 150.000 de militari ruşi se află deja de-a lungul frontierelor Rusiei cu Ucraina. Bună parte dintre statele aflate la graniţă cu Rusia sau Ucraina au luat şi ele măsuri de ridicare a gradului de alertă, având în vedere că evenimentele pot lua o turnură imprevizibilă care să le afecteze securitatea naţională. Cea mai mare parte a evenimentelor ce se derulează în prezent în Peninsula Crimeea din Ucraina - evenimente în care Rusia s-a implicat militar de o manieră neaşteptată şi în acelaşi timp spectaculoasă - se rezumă sau insistă, în mod deosebit, doar pe aspectele de ordin militar, precum şi pe (palidele) reacţii internaţionale faţă de cele ce se petrec în spaţiul respectiv.

Însă care vor fi oare şi implicaţiile economice ale acestei crize? Ce atitudine vor adopta în viitor principalii actori ai scenei internaţionale care, dincolo de declaraţiile oficiale, trebuie să ţină seama de propriile lor interese economice? Cum vor arăta relaţiile Est-Vest după ce criza ucraineană va lua sfârşit?

*

Nu Rusia a creat precedentul…

Pe fundalul ultimelor evoluţii politice din Ucraina şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui ucrainean Ianukovici (refugiat în Rusia), Duma de Stat a Federaţiei Ruse i-a dat mână liberă preşedintelui Vladimir Putin „să protejeze viaţa şi bunurile ruşilor din Regiunea Autonomă Crimeea”, provincie din Ucraina locuită preponderent de populaţie rusofonă.
Este, trebuie să recunoaştem, un pretext (aproape) legal din punct de vedere al dreptului internaţional şi care înseamnă că ruşii pot interveni militar în respectiva regiune.
Au mai folosit şi alte puteri asemenea pretexte sau altele asemănătoare pentru a-şi justifica intervenţia în diverse zone de interes. Să ne amintim doar de Kosovo, cel mai recent exemplu...
De ce nu l-ar folosi şi Rusia într-un spaţiu aflat la frontierele sale şi care i-a aparţinut cândva? Iar Putin - să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului - a folosit cu multă pricepere acest pretext. Şi asta pentru că anexarea (primirea sau includerea, cum vreţi să-i ziceţi) peninsulei Crimeea la Rusia s-a produs fără a se trage un foc de armă.
Trupe speciale ruseşti au fost - aşa cum am arătat deja - dislocate în zonă, iar altele urmează să se deplaseze într-un timp foarte scurt. La rândul său, statul ucrainean a decretat mobilizarea unităţilor armatei, dar şi a rezerviştilor, cerând, totodată, reuniunea de urgenţă a ONU pentru a lua poziţie faţă de intervenţia Rusiei şi includerea Crimeii în Federaţia Rusă.
Este clar că Summit-ul G8 de la Soci nu va mai avea loc sau… cel puţin nu în formula cu Rusia ca partener de discuţii în selectul for.
NATO a somat Rusia să-şi retragă trupele din Crimeea, iar manevrele militare din Marea Neagră la care participă în comun nave militare ale SUA, României şi Bulgariei, nu au darul de a linişti lucrurile. Ba dimpotrivă... Lucrurile se precipită cu fiecare oră care trece.
Unde oare s-ar mai putea repeta scenariul ucrainean? În Republica Moldova? În Georgia? În statele baltice?

Reconfigurarea în fapt a centrelor de putere în Europa şi în lume

Pe fond, problema se pune cât se poate de tranşant: va fi sau nu război în Ucraina? Se va dezintegra statul ucrainean? Ce implicaţii poate avea acest conflict pentru ţările din zonă - inclusiv România şi Republica Moldova -, dar şi pentru întreaga Europă? Este criza ucraineană preludiul unui Al Treilea Război Mondial sau vom intra într-un nou Război Rece? Pentru cât timp? Acestea sunt gravele frământări care preocupă în aceste zile toate marile cancelarii ale lumii. Asistăm, de fapt, la o nouă reconfigurare a centrelor de putere în Europa şi în lume.
În cazul Ucrainei, miza este una foarte mare. Cu rol de hub de reţea pentru gazele ruseşti, grânar pentru o serie de ţări din Europa, fiind de asemenea şi un foarte important port la Marea Neagră, Ucraina este „prinsă la mijloc” între interesele politice, economice şi militare ale Rusiei (şi Chinei, mai puţin vizibilă), pe de-o parte, şi ale UE (secondată de SUA), pe de altă parte. Este evident şi faptul că Rusia nu mai este dispusă să cedeze. În tot acest timp, China are o atitudine oarecum enigmatică, dar îşi continuă ofensiva economică în Europa şi în întreaga lume.
Pe tema posibilelor evoluţii politico-militare din zonă, dar şi din spaţiul adiacent, precum şi a posibilelor riscuri de securitate, vă prezentăm în exclusivitate opiniile unor personalităţi, foşti diplomaţi de carieră, a unor reputaţi analişti militari şi de informaţii (intelligence), dar şi a unor surse din cadrul unor structuri militare din Republica Moldova.

Litigii şi conflicte „îngheţate” de decenii sunt readuse acum în actualitate

Chestiunile nerezolvate sau rezolvate parţial şi defectuos sunt acum în prim plan. Crimeea - fostul Hanat al Hoardei de Aur locuit cândva în mod predominant şi tradiţional de tătari - are o istorie aparte. Tătarii din fosta provincie rusească Crimeea au fost în Al Doilea Război Mondial aliaţii germanilor. După război, sovieticii i-au deportat pe tătari în cele patru zări ale URSS, dar mai mult în Asia, aducând în locul lor ruşi şi, drept urmare, au schimbat compoziţia etnică a regiunii.
Aceasta a fost făcută „cadou”, după 1991, tânărului stat Ucraina, care şi el are o istorie zbuciumată. Acelaşi stat ucrainean a moştenit şi alte „cadouri otrăvite” (teritorii) de la fostul imperiu sovietic, dar şi de la Polonia, Germania, Ungaria şi, bineînţeles, România, în acest ultim caz fiind vorba de NE Bucovinei şi Ţinutul Herţa (circa 500.000 de locuitori români).
În acest sens, iată ce ne-a declarat Excelenţa Sa, Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China, reputat sinolog: „În spatele Euromaidanului ucrainean există probleme istorice grave ce nu pot fi neglijate (nu mă gândesc doar la administrarea defectuoasă a economiei şi a întregii ţări), după cum nu au încetat niciodată să existe şi intenţii de a le rezolva. Astfel, Ucraina de astăzi încorporează teritorii poloneze, româneşti, slovace, ungureşti, pe care URSS le-a obţinut în urma celui de Al Doilea Război Mondial, cu asentimentul SUA şi al Marii Britanii, ca şi teritorii ruseşti, ca urmare a malversaţiunilor ucraineanului N.S. Hrusciov, pe când era atotputernic la Kremlin. Nu întâmplător SUA şi Marea Britanie s-au grăbit să-şi reafirme garantarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar Franţa, Germania şi Polonia, care nu au avut vreun cuvânt în aranjamentele teritoriale, cărora ultimele două le-au fost de altfel şi victime, s-au grăbit să negocieze un acord la Kiev, în perspectiva unei soluţii paşnice. Ruşii pot oricând să-şi revendice Crimeea şi Odessa. Extinderea Uniunii Europene spre Est, urmărea şi urmăreşte rezolvarea revendicărilor teritoriale - lesne de înţeles, de altfel - pe cale paşnică, atât de Polonia, cât şi de Germania. Este greu să ne închipuim că Germania, principala putere a Europei Occidentale, va accepta multă vreme ciuntirea teritoriului ei strămoşesc. Acest obiectiv este destul de greu de atins, atât datorită poziţiei SUA şi Marii Britanii, cât şi calităţii noii conduceri de la Kiev, ca şi opoziţiei Rusiei. Se vor preconiza, probabil, multe soluţii tranzitorii „de guvernare” până la abordarea explicită a problemelor teritoriale”.
În acelaşi sens s-a exprimat şi generalul SRI (r) Aurel I. Rogojan, reputat analist de informaţii şi prolific autor de carte. „Mai devreme sau mai târziu - spunea domnia sa - chestiunea ucraineană necesita un pachet de soluţii, fiindcă într-o asemenea construcţie geopolitică eterogenă, pe care Lenin, Stalin şi Hrusciov au remodelat-o, fiecare cu alt scop, sunt numeroase problemele litigioase îngheţate, prin tratate impuse împotriva unor realităţi istorice, etnice şi culturale. Ucraina tradiţională este puternic naţionalistă, în sensul cel mai periculos posibil, iar construcţia geopolitică a venit în întâmpinarea orgoliilor naţionaliste. Niciun român adevărat nu se poate resemna în faţa faptului că Ucrainei i-au fost date părţi din patria sa străbună. O modificare a status quo-lui construcţiei geopolitice nu ne poate fi indiferentă. Dimpotrivă! Unitatea de teritoriu a congenerilor, crearea condiţiilor de afirmare şi consolidare a propriei identităţi etno-culturale româneşti trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Spre deosebire de Polonia, prezentă în miezul evenimentelor, chiar în primul rând, din asemenea motive, diplomaţia românească este posibil să nu fi avut temeritatea unei implicări pe măsura mizelor. În arealul est european avem în ultimul sfert de secol experienţa inedită a reculului istoriei. Când nu eşti corect poziţionat pentru a atenua forţa de recul a istoriei, poţi fi lovit în plin.”

Se configurează o nouă structură a puterii în lume. China şi Rusia în prim plan

Indiferent cum se va termina criza ucraineană, lumea nu va mai arăta la fel după ce aceasta va lua sfârşit. Criza ucraineană este doar vârful aisbergului. Ea prefigurează faţa hidoasă a ceea ce nu se spune de fapt, şi anume faptul că lupta pentru resurse şi controlul unor puncte strategice din întreaga lume a ajuns într-o fază critică, explozivă.
Care va fi preţul, dar mai ales cine îl va plăti?
„O nouă structură a puterii în lume este pe cale să se statornicească - ne-a declarat ambasadorul Romulus Ioan Budura -, o structură în care vechile mari puteri, inclusiv SUA, nu-şi vor mai putea impune voinţa aşa cum o făceau cândva. Retragerea NATO din Afganistan şi, mai apoi, din Irak este semnificativă în acest sens. China, secondată de Rusia şi alte puteri emergente, nu se va grăbi, aşa cum îi dictează filosofia milenară, să anticipeze statornicirea noii ordini mondiale. În acest context, mi se pare demn de a fi luat în considerare interesul Chinei de a dezvolta relaţii cu cele 16 state din Estul şi Centrul Europei şi de a le sprijini în dezvoltarea lor. Asocierea cu Uniunea Europeană nu a adus beneficii economice acestor ţări, pe măsura degradării economiilor lor determinate de concurenţa brutală şi imperativă a companiilor occidentale. Şi mai sunt şi alte motivaţii ascunse ale evenimentelor ce se petrec în Ucraina, care amintesc de cele petrecute în Europa şi Asia în anii 1989-1992 sau în Nordul Africii acum 5-6 ani.”
În opinia generalului Rogojan, Rusia a fost permanent provocată, iar reacţia acesteia era previzibilă în condiţiile în care atât UE, cât şi NATO s-au extins tot mai mult spre Est şi implicit, în imediata vecinătate a Rusiei şi Chinei. „Rusia a fost sistematic provocată, izolată şi vulnerabilizată - a declarat generalul Rogojan. NATO a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se şi de China. Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără precedent. În ultimii cinci ani, Rusia a făcut mari eforturi de pregătire pentru o apărare militară de proporţii comparabile cu cel de Al Doilea Război Mondial...”
În opinia fostului ambasador al României în China, Romulus Ioan Budura, contextul internaţional s-ar putea dovedi totuşi favorabil României. „Revendicarea de către România a Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţei şi judeţelor adiacente Dunării - spunea domnia sa -, se cuvine să se afle pe agenda noastră, ca şi asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana în perspectiva Unirii cu Patria Mamă. Acţiunile în acest sens se cer a fi coordonate cu ale celorlalte puteri interesate, într-un ritm şi într-o formă care să confere procesului un anume firesc, un anume calm. Starea frontierelor de la sfârşitul Primului Război Mondial, care s-a întemeiat pe principiul legitim al autodeterminării naţiunilor (aşa cum s-a întâmplat cu decolonizarea în urma celui de Al Doilea Război Mondial), era cuminte, legitimă şi se cere a fi luată ca atare în considerare.”

Un nou „Război Rece”? O posibilă urmare: consecinţe economice greu de estimat

Opţiunea europeană a Ucrainei nu va putea fi probabil obstrucţionată de Rusia, dar preţul pe care Ucraina îl va plăti va fi, probabil, unul foarte scump: frontierele sale. Frontiere în bună parte artificiale, dar totuşi recunoscute internaţional. În acelaşi timp, trebuie remarcat că în societatea ucraineană există, în mod cert, o falie puternică, de vreme ce circa 40 la sută din cetăţenii cu drept de vot se opun opţiunii de integrare europeană.
Pe de altă parte, Ucraina are încă foarte multe probleme legate de recunoaşterea drepturilor minimale prevăzute prin legi şi acorduri internaţionale pentru populaţiile minoritare din cadrul statului ucrainean.
Nu e deloc de neglijat faptul că în Ucraina mişcarea naţionalistă se află pe un trend ascendent, ea fiind profund implicată în evenimentele ce au debutat la Kiev cu mai mult timp în urmă. Explicaţiile naţionalismului ucrainean, tot mai violent şi radical, sunt relativ simple. Ele trebuie căutate în istoria frământată şi tragică a Ucrainei, stat aflat lângă un vecin puternic precum Rusia, un vecin care a manifestat permanent tendinţe expansioniste, dar şi în situaţia actuală a Ucraine acestei ţări - sărăcie generalizată, un grad de corupţie foarte ridicat şi lipsa separaţiei puterilor în stat.
Excelenţa Sa Vasile Buga, fost ministru consilier al României pe spaţiul rus, un foarte bun cunoscător al realităţilor acestei zone, consideră că „... ultimele evoluţii din Ucraina sunt pe cale să ne aducă în pragul unui nou Război Rece cu urmările atât de cunoscute nouă. Pentru găsirea unei soluţii, cred că ar trebui pornit de la geneza acestui conflict: neîndeplinirea de către forţele de opoziţie din Ucraina a angajamentelor asumate prin Acordul din 21 februarie a.c., garantat de reprezentanţii celor trei state membre ale UE: Germania, Franţa şi Polonia. (...) În spatele forţelor de opoziţie moderate se află forţe radicale, care nu au nimic comun cu valorile europene...”. În opinia domniei sale, şi consecinţele economice vor fi pe măsură şi nu vor întârzia să apară. „... ameninţarea Occidentului cu sancţiuni de tot felul la adresa Rusiei - consideră fostul diplomat român la Moscova - va avea ca efect tensionarea gravă a situaţiei în regiunea noastră, apariţia unui nou conflict îngheţat în aproierea frontierelor României, plasând ţara noastră într-o zonă de instabilitate, de natură să descurajeze venirea investitorilor străini.”

UE şi NATO, surprinse. Germania, „joc” la două capete?

După experinţele cu aşa-zisele „revoluţii portocalii”, nimeni nu poate fi atât de naiv să mai creadă că evenimentele din Ucraina au fost pur şi simplu „spontane”. Dincolo de realităţile socio-economice şi politice din Ucraina - cu un cert rol stimulator al revoltei ucrainene -, au existat „actori” ale căror interese economice au intrat în coliziune în acest spaţiu. Probabil că derularea atât de imprevizibilă a evenimentelor din Ucraina, dar mai ales reacţia militară rapidă şi promptă a Rusiei a fost cea care a surprins UE şi NATO. Germania, unul dintre actorii principali ai UE, are însă propriile sale interese şi nu pare dispusă nici chiar în numele acestei uniuni tot mai nefuncţionale să-şi compromită interesele sale pe termen lung.
În opinia domnului Traian Pleşca, fost ministru consilier pe spaţiul german, „Germania nu este dispusă să bată din călcâie în faţa big brother-ului american, care nu numai că a umilit-o prin ascultarea telefoanelor mobile ale oficialilor germani, ci, probabil, i-a cauzat şi pagube în sfera intereselor sale politice şi economice. (...) Stoparea negocierilor pentru Acordul de liber schimb UE-SUA s-a datorat în mare parte vigilenţei Germaniei, întrucât respectivul acord risca să creeze avantaje concurenţiale firmelor americane. Este un semnal clar că Germania nu este dispusă să-şi sacrifice propriile ei interese pentru interese strategice americane”.
Traian Pleşca este de părere că, dincolo de evoluţiile viitoare şi de interesele UE, Germania îşi va urmări pragmatic propriul ei interes. „Dintre ţările membre ale UE - a declarat fostul diplomat -, Germania este cea mai bine asigurată energetic de către Rusia, graţie gazoductului prin Baltica, expresie a diplomaţiei Gazprom-ului, la care, deocamdată, nu există alternativă. Aşadar, interesul ei naţional şi nu cel comunitar sau cel american îi vor dicta în continuare conduita faţă de Federaţia Rusă.”

„Dacă Ucraina e zdrobită...”

Politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski, consilier al mai multor preşedinţi americani - inclusiv al lui Barack Obama -, spunea în 1998 că „... fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu eurasiatic”. De aici, poate şi explicaţia atitudinii foarte tranşante, prompte, rapide şi spectaculoase a Rusiei. Acelaşi Brzezinski mai spunea, recent, că „... dacă Ucraina e zdrobită în timp ce Occidentul e spectator, libertatea şi securitatea României, Poloniei şi a ţărilor baltice vor fi ameninţate”. Cu toate că politologul american, „uns” cu toate alifiile administraţiilor americane care s-au succedat la Washington, nu ne oferă şi alte detalii ale intereselor americane în Ucraina (dincolo de mult şi în exces clamatele „asigurarea drepturilor fundamentale ale omului”), este lesne de înţeles că pe fond el are dreptate.
Atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău criza ucraineană, implicaţiile şi, mai ales, posibilele evoluţii ale acesteia sunt urmărite cu multă îngrijorare, chiar dacă acest fapt nu este sesizabil pentru omul de rând, preocupat de grija zilei de azi şi mai puţin a celei de mâine.

Variante pentru Ucraina: „opţiune europeană”, „stat tampon” sau întoarcerea la „Maica Rusie”

Potrivit drd. Tiberiu Tănase - cercetător asociat la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, formator de securitate şi intelligence & history intelligence -, materializarea opţiunii europene pentru care s-a murit la Kiev, este greu de realizat. „Ceea ce ar putea urma e greu de prognozat - spune Tiberiu Tănase -, având în vedere că extinderea NATO a ajuns la graniţele Ucrainei. Rusia va face tot posibililul să menţină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus şi NATO şi să o replaseze în sfera sa de dominaţie, integral sau parţial, pentru păstrarea securităţii spaţiului său de interes. În acest moment, o încercare de reorientare a Ucrainei către spaţiul politic şi economic european, este încă un fapt foarte puţin probabil, având în vedere că SUA vor trebui să facă eforturi imense pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europenă.”
Drd. Tiberiu Tănase consideră situaţia din Ucraina atât de fluidă încât ea poate evolua în următoarele săptămâni spre separatism teritorial, fapt urmat aproape inevitabil de o criză economică cu efecte devastatoare. „... situaţia actuală este fluidă şi instabilă - spune Tănase - şi ea poate evolua spre o situaţie mult mai periculoasă, spre seccesiune sau sparatism teritorial alimentat de o criză economică puternică ce se poate transforma într-una socială greu de controlat şi stabilizat.”

În Republica Moldova, dincolo de admiraţie, e foarte multă îngrijorare

O sursă foarte bine informată dintr-o structură militară de la Chişinău, sursă care a dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-a declarat: „Există temeri serioase cu privire la extinderea conflictului şi influenţele negative directe asupra Republicii Moldova: economice, politice, sociale. Însă, în aceeaşi măsură, creşte şi admiraţia faţă de mobilizarea unui popor, ucrainenii (...), împotriva dictaturii, a sovietelor, a înapoierii şi a corupţiei, a politicienilor vânduţi. Cu unele excese naţionaliste tipic ucrainene, desigur, de pe urma cărora pătimesc încă mulţi români. Impresia majoritară (şi pragmatică), la Chişinău, despre evoluţiile recente din Ucraina este că eventuala consolidare a schimbării de macaz de la Kiev ar izola complet Transnistria şi ar putea, astfel, să orienteze situaţia într-o direcţie favorabilă Moldovei”. Aceeaşi sursă consideră că ar fi o lovitură dată şi „coloanei a V-a” din Republica Moldova. „S-ar reteza, aproape, cordonul ombilical ce alimentează permanentul şantaj multiplu practicat de Moscova - ne-a declarat aceeaşi sursă. Am spus „aproape”, deoarece coloana a V locală (...), fără legături reale altele decât limba sovietică, nostalgiile staliniste şi îndoctrinarea pravoslavnico-bolşevică, este foarte vioaie. Şi suficient de influentă, într-o ţară având o populaţie dezorientată şi cu o cultură politică precară. Deci, esenţialmente supusă manipulării.” Potrivit sursei noastre, situaţia din Ucraina se vede mult mai realist de la Chişinău, faţă de cum se vede de la Bucureşti. „... pe de o parte - ne-a declarat sursa respectivă -, starea de conflict extern le-ar fi profitabilă pro-ruşilor. Pe de altă parte, cozile de topor ar fi gata, oricând, să o alimenteze din interior pentru a dezvolta şi mai mult confuzia şi a se face parte în proces. În orice caz, de la Chişinău, situaţia, în general, se vede mult diferit de cum se iţeşte de prin ştirile şi analizele din România sau de cum ne-ar conveni nouă să fie…”

În loc de concluzii

În acest „război al intereselor”, mult timp nevăzut, dar care a devenit acum (aproape) realitate şi destul de vizibil, aspiraţiile ucrainenilor contează mai puţin. Ele sunt doar „un paravan” al făţărniciei cu care se face adevărata, reala şi cruda politică internaţională bazată exclusiv pe interes şi pragmatism economic.
Morţii ucraineni, indiferent de ce parte a baricadei se vor fi aflat ei, vor fi, unii dintre ei, „eroii de serviciu”, cei care vor da legitimitate noii puteri care se va instala şi care, chipurile, va împlini idealurile de libertate şi prosperitate ale cetăţenilor ucraineni.
Ceilalţi morţi, vor fi etichitaţi probabil ca „terorişti” şi vor deveni victimele noii puteri, oricare va fi aceasta. Un scenariu binecunoscut, nu vi se pare?
În spatele marionetelor politice ce se vor instala la putere cu „binecuvântare” externă, se vor afla însă „adevăraţii sforari” - indiferent cum se vor numi ei - şi care vor dispune şi profita cu adevărat de resursele Ucrainei, dar şi de poziţia ei geo-strategică de excepţie. Atât cât va mai rămâne din Ucraina.
Cei care pierd vor fi - orice am spune - ucrainenii.

Într-o deplasare recentă, am re(trăit) experienţa zadarnică de a explica unui amic din Capitală situaţia neplăcută a românilor din Harghita şi Covasna, care se confruntă cu extremismul unguresc şi suferă, în lipsa unei reale protecţii din partea Statului Român, care preferă de 24 de ani să închidă ochii la toate măgăriile UDMR&CO, pe motiv de dulce majoritate parlamentară. Văzând că orice explicaţie raţională se zdrobeşte ca valurile de stânci în faţa unor argumente imbatabile de genul „Am avut un coleg ungur în armată şi era băiat bun…”, „Am fost şi eu la Sovata o săptămână în concediu şi la hotel mi-au vorbit româneşte…”, „Am vorbit româneşte la Miercurea-Ciuc şi mi-au răspuns politicos” sau „Am trecut cu maşina prin Covasna şi am putut să cumpăr pâine…”, am încheiat discuţia cu un sec „Să te lumineze Bunul Dumnezeu!” şi am schimbat subiectul.
Lumina a venit peste interlocutorul meu chiar mai repede decât credeam. La câteva minute distanţă, din casa scării au început să răsune urlete, răcnete, înjurături, ameninţări. Disperat, amicul meu mi-a povestit că are un vecin foarte gelos, care îşi ţine nevasta casnică, de teamă că un eventual loc de muncă ar putea crea premisele seducerii soţiei de către vreun crai. Gelozia şi posesivitatea acestuia se manifestau mai ales în faţa vecinilor, bănuiţi, fiecare în parte, că ar atenta la nurii nevestei. Fără niciun fel de menajamente sau reţineri, omul se răstea la vecini, îi interoga pe necunoscuţii care se perindau prin bloc despre intenţiile lor şi le atrăgea atenţia tuturor că riscă să o încaseze amarnic dacă vor fi prinşi cumva dând târcoale femeii. Indignarea amicului meu era şi mai mare cu cât omul o ducea prost cu banii (nevasta nelucrând); era un om sărac, cu o nevastă şi doi copii la purtător, pe care îi neglija şi îi ţinea în condiţii destul de precare. Adicătelea, scandalagiul nu prea punea mâncare pe masă aşa cum trebuie, se cam făcea foamea în acea casă, soţia şi cei doi copii umblau cu haine ponosite rău, flămânzi şi erau sub permanenta teroare a soţului posesiv. Mai mult decât atât, copiii erau ţinuţi şi ei din scurt, mergeau la şcoală „atât cât trebuie” (citat din cuvintele soţului gelos, preluat de la amicul meu), refuzându-li-se chiar şi contactul cu copiii din vecini, având interdicţia de a ieşi din casă, „ca să nu se strice şi să înveţe prostii”. În schimb, soţul posesiv nu se dădea în lături de la a-şi satisface propriile plăceri, nerefuzându-şi „una mică cu prietenii”, „câteva beri, aşa, ca între bărbaţi”, o masă la restaurant „că doar oameni suntem” sau o vizită la „păcănele”. Paradoxul acestei situaţii, care îi intriga pe toţi locatarii blocului, consta în faptul că atât femeia, cât şi copiii, împărtăşeau o adâncă admiraţie, submisivitate şi devotament faţă de bărbatul viciat şi scandalagiu, spre care priveau cu veneraţie, ca un sensibil ocrotitor şi protector al familiei. „Pentru voi m-am sacrificat, pentru voi mă lupt, pentru voi mă chinui eu, unde aţi ajunge voi fără mine?”, răsuna deseori vocea răstită a bărbatului în apartamentul conjugal, spre disperarea vecinilor. Pentru ca povestea să fie rotundă, amicul meu mi-a mai povestit cum era să o încaseze de la vajnicul cap de familie, în momentul în care şi-a permis să îi atragă femeii atenţia că nu e chiar normal ceea ce se întâmplă în familia lor, într-unul din nenumăratele momente când femeia se prezentase la uşa lui, cu un pahar în mână, să ceară „împrumut” nişte zahăr, ulei, orez sau făină. Pentru că nevasta cu pricina, superloială bărbatului ei, nu s-a sfiit „să-l dea în gât” pe vecinul care a îndrăznit „să-l vorbească de rău”.
După ce amicul meu bucureştean şi-a încheiat pledoaria cu un „Aşa nu se mai poate!”, l-am luat pe îndelete şi i-am explicat că nu are niciun motiv de a se scandaliza, pentru că eu, personal, l-am văzut pe acel vecin, l-am salutat şi mi-a răspuns politicos, deci nu este niciun argument serios pentru a-l condamna şi a se revolta. Replica a venit imediat: „Dar tu nu trăieşti zi de zi aici cu el, deci nu poţi să înţelegi prin ce trecem noi cu un astfel de vecin! Cum poţi să zici că e om bun doar pentru că te-a salutat odată politicos?!” Făcând un paralelism între situaţia sa cu vecinul scandalagiu şi cea din Harghita şi Covasna, am înlocuit personajul în cauză cu UDMR, soţia şi copiii cu ungurii din cele două judeţe, iar vecinii cu românii. Cele două poveşti se suprapuneau perfect: UDMR îşi ţine „soţia” casnică şi „copiii” izolaţi (separarea şcolilor, necunoaşterea limbii române, pericolul de a se „strica” dacă intra în contact cu alţii etc.), în sărăcie (limitarea dezvoltării economice prin interzicerea accesului investitorilor sau alungarea acestora), zdrenţăroşi (explozia de magazine second hand). Liderii UDMR îşi satisfac, ca şi bărbatul gelos, toate plăcerile şi mofturile, îi provoacă fără motiv pe vecini şi fac scandaluri, pentru a poza apoi ca protectori ai comunităţii, care se luptă, se sacrifică pentru aceasta şi fără de care întreaga comunitate ungurească ar fi pierdută. În acelaşi timp, comunitatea ungurească, izolată, timorată şi fără perspectivă, nu poate emite niciun fel de pretenţii de altceva mai bine, pentru simplul motiv că nu are aspiraţii şi este mulţumită cu starea de „protecţie” udemeristă, reclamând ca „antimaghiară” orice voce care sesizează nefirescul situaţiei. Dacă cineva analizează cu luciditate situaţia din cele două judeţe, constatând anormalitatea şi nocivitatea „cuplului”, are parte fie de scandal din partea UDMR, întocmai ca soţul posesiv, fie comunitatea se plânge, se burzuluieşte şi cere să fie protejată de „ocrotitorul” ei, precum nevasta izolată în apartament.
Mi-am încheiat astfel comparaţia, sugerându-i că atâta vreme cât la scară mare nu-l deranjează acest aspect, atunci, de dragul consecvenţei cu propriile principii, ar trebui să renunţe la a se mai plânge de acest trist caz singular şi izolat, care nu are nici pe departe consecinţe atât de grave precum cele din Harghita şi Covasna. Amicul meu m-a ascultat în tăcere, a stat un pic pe gânduri şi mi-a răspuns cu năduf: „Pfui tată, înseamnă că e naşpa rău la voi!”.

Noi, organizaţiile culturale, civice, patriotice angajate în apărarea valorilor naţionale perene ale neamului românesc: Uniunea Vatra Românească, Asociaţia Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, ASTRA - Despărţământul Central Judeţean Mureş, Asociaţia Cultul Eroilor „Ştefan Guşă”, Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, Fundaţia „Emil Dandea”, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociaţia „Noua Dreaptă”, participanţii la Marea Adunare desfăşurată în municipiul Târgu-Mureş astăzi, 19 martie 2014, în faţa statuii ecvestre a Eroului Naţional Avram Iancu, care ne veghează speranţa ca faptele şi jertfa lui şi a tribunilor săi să nu fie zadarnice;
Cei prezenţi la această adunare a românilor pornită din gând şi speranţă, cu toţii îngrijoraţi de evenimentele desfăşurate în spaţiul transilvan în luna martie a acestui an, manifestări cu vădită expresie antiromânească şi anticonstituţională, duşmănoase, provocatoare şi tulburătoare a liniştii populaţiei, a vieţii normale citadine şi a armoniei interetnice, adresăm întregii Românii şi guvernanţilor ei următoarea:

PROCLAMAŢIE - APEL

Existenţa şi continuitatea poporului nostru între vechile seminţii europene, în spaţiul etnogenezei sale, din Bazinul Carpatic până la Dunăre şi Mare este un adevăr de netăgăduit, validat ştiinţific, confirmat şi reconfirmat politic la forumuri interstatale pentru pacea şi stabilitatea continentală. Totodată, mişcările de populaţii, evoluţiile şi succesiunile statale din zonă sunt adevăruri aşezate în cărţile de istorie şi îndeobşte recunoscute. În curând se va împlini un secol de la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920, care a consfinţit pacificarea Europei după prima conflagraţie mondială şi a ratificat desăvârşirea unităţii politico-statale româneşti. În trecerea anilor, România, acum parte a Uniunii Europene, s-a dovedit a fi un stat democratic, cu respect faţă de toţi cetăţenii săi, fără niciun fel de discriminare, pilduitor pentru statutul minorităţilor, reprezentate în funcţiile de decizie la toate nivelele.
Asistăm însă, după anii ´90, la o tot mai vizibilă şi mai provocatoare escaladare a extremismului hungarist, care caută să atragă în capcana sa şi pe etnicii maghiari sau maghiarizaţi din Transilvania, preocupaţi de existenţa lor cotidiană, într-o perioadă de criză europeană multiplă şi severă.
În numele liberei circulaţii în cadrul UE, al dublei cetăţenii, suveranitatea statală românească este ignorată sau chiar lezată în mod ostentativ, cu încălcarea oricărui criteriu al bunei vecinătăţi şi cu nesocotirea uzanţelor diplomatice elementare, având consecinţă împiedicarea unei convieţuiri armonioase şi civilizate.
Populaţia maghiară din estul Transilvaniei rezultat al maghiarizării de veacuri a secuilor şi a unei părţi a populaţiei româneşti aservite, este manipulată sub deviza obsesivă a „autonomiei”, care vizează, de fapt, dezmembrarea României ca stat unitar. Sunt vehiculate idei ale unor proiecte politice, nicăieri validate, într-o Europă cu multe enclave minoritare. Sunt contestate făţiş valorile naţionale româneşti, suntem provocaţi şi umiliţi în propria noastră ţară de elemente extremiste, organizaţii paramilitare, partide cu doctrine antiromâneşti şi antisemite, pe care guvernanţii şi factorii de putere responsabili le acceptă cu o inexplicabilă îngăduinţă.
Se configurează o „falangă” cu comandă transfrontalieră, menită a întreţine acţiunile subversive, antiromâneşti. Aceasta, înfiltrată în structurile locale de conducere, acţionează ca factor de destabilizare, încalcă legile şi ordinea internă a Statului Român, îndeamnă la nesupunere civică. Este regretabil că în această „falangă” este vizibilă şi lucrarea UDMR, organizaţie apărută ca uniune culturală a concetăţenilor noştri maghiari, agreată şi copărtaşă la majoritatea guvernărilor postdecembriste, acţionând de fapt ca un partid politic pe criterii etnice. Atragem atenţia guvernanţilor să înceteze promisiunile exagerate şi antiromâneşti făcute UDMR - pentru o facilă, efemeră şi reproductivă alianţă la guvernare.
În zonele cu majoritate ungarofonă, separatismul, discriminarea negativă a românilor a dus la o diminuare îngrijorătoare a numărului acestora şi la periferizarea lor socială şi economică. Însemnele maghiaro-secuieşti sunt acolo pretutindeni, iar cele ale Statului Român sunt blamate şi batjocorite, îndeosebi de către cei care deţin demnităţi publice în comunitate. Se îmbracă ostentativ uniforme şi alte însemne, se fac marşuri cu scopul de a provoca şi jigni sentimentul naţional românesc.
Instigatorii acestor atitudini antistatale şi antiromâneşti au în frunte pe pastorul reformat Tokes Laszlo, sprijinit şi de alţi lideri de opinie, unii chiar din UDMR, aflată în acelaşi timp la guvernare, constituind aşa-numita „aripă moderată” a hungarismului. Atragem atenţia că toate aceste acţiuni fac parte dintr-un plan elaborat de un centru de comandă antiromânesc.
Preşedintele, guvernele succesive, parlamentul din perioada post-comunistă au ignorat sau au folosit în interes personal atitudinea ostilă a acestora, care ar fi trebuit curmată de la bun început. Un calcul meschin, lipsit de scrupule le dictează atitudini împotriva propriului popor, contra suveranităţii şi integrităţii Ţării. Adeseori balanţa puterii este influenţată de cei interesaţi prin pacte dosnice făcute cu liderii UDMR, lideri care apoi îi şantajează, îi obligă pe guvernanţii români să decidă şi să acţioneze împotriva intereselor majorităţii româneşti.
În acest an, începutul lui martie a marcat o agitaţie fără precedent a naţionaliştilor şi extremiştilor maghiari. Elemente hotărâte să tulbure liniştea ţării noastre, în numele dreptului de liberă circulaţie, au intrat în România, au făcut declaraţii insultătoare, au mobilizat membri ai comunităţilor locale, îndeosebi tineri, dar şi vârstnici cu nostalgia invaziilor ecvestre şi a atrocităţilor horthyste, să participe la manifestări greu de închipuit pe teritoriul unui alt stat străin. S-a scandat împotriva Tratatului de la Trianon (1920), împotriva României ca stat suveran, împotriva majorităţii româneşti, îndemnată să plece acasă (!?!), împotriva ordinii de drept a Statului Român. Au făcut un marş sfidător şi interzis, unde au provocat populaţia paşnică locală şi organele de ordine.
Reacţiile anemice, neconvingătoare ale autorităţilor ne înfăţişează o clasă politică nedemnă, lipsită de curaj sau chiar aptă de trădare naţională. Nu a fost niciun caz în care demnitarii UDMR - parte a puterii centrale şi locale - să aibă o atitudine onestă, responsabilă, să îşi tempereze conaţionalii cu atitudini condamnabile.
Ceea ce au numit „Comemorarea secuilor martiri” sau „Ziua maghiarilor de pretutindeni”, prin întreaga lor concepţie, organizare şi desfăşurare s-au constituit într-un tablou vivant al perioadelor revolute în care autohtonilor li s-au interzis dreptul de cetate, de naţionalitate „receptă” şi chiar de rugăciune în limba maternă.
Cerem guvernanţilor şi preşedintelui, să lase la o parte gestul trădării şi să pună în practică măsuri de menţinere a normalităţii. Le cerem concetăţenilor noştri care se declară maghiari ori secui, după drepturile conferite de Constituţie, să nu se mai lase antrenaţi în acţiuni de forţă, provocări sau lozinci duşmănoase la adresa majorităţii româneşti, să facă totul pentru ca să nu fie ruptă puntea unei convieţuiri durabile între noi, să căutăm împreună împlinirea năzuinţelor fireşti şi comune. S-au pus în serviciul unei cauze care nu este a lor, s-au lăsat atraşi într-un scenariu pe care nu îl cunosc, sunt uneltele unor interese străine şi este timpul să se oprească.
Cei care ne conduc pe noi şi pe ei, au cu totul alte interese, se înţeleg în afacerile lor foarte bine, le convine ca să fim dezbinaţi, lumile şi interesele în care trăim sunt diferite, iar dacă ne lăsăm manipulaţi o facem în folosul lor.
Românii nu mai sunt dispuşi să tolereze asemenea ofense la ei acasă. Ei fac un apel vibrant la autorităţile locale şi centrale, la Preşedintele Ţării, la Parlamentul şi Guvernul României să întreprindă măsuri concrete de stopare a unor asemenea manifestări, să reglementeze explicit relaţiile dintre state şi cetăţenii lor în Europa Unită, regimul dublei cetăţenii şi împiedicarea unor abuzuri care apar ca posibile din acesta, să sancţioneze orice acte de lezare a suveranităţii statului, a organelor de ordine internă, să contracareze orice gest de umilire a cetăţenilor români.
Cu încrederea că în viitor nu vor mai fi posibile asemenea atitudini pe teritoriul Ţării noastre, aşteptăm măsurile apte să aducă liniştea şi securitatea tuturor cetăţenilor şi pacea interetnică în întreaga Românie.
Să ne unim oameni cinstiţi şi oneşti din România, să chemăm la unitate naţională, solidaritate cetăţenească şi buna înţelegere.

Târgu-Mureş, 19 martie 2014

Uniunea Vatra Românească
Asociaţia Cultural-Patriotică „Avram Iancu”
ASTRA - Despărţământul Central Judeţean Mureş
Asociaţia Cultul Eroilor „Ştefan Guşă”
Fundaţia Culturală „Vasile Netea”
Fundaţia „Emil Dandea”
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş
Asociaţia „Noua Dreaptă”

Uniunea Naţională Vatra Românească a lansat un apel la unitatea românilor în aceste momente grele pentru naţiune, la mitingul organizat la Târgu-Mureş, în Piaţa Trandafirilor, la statuia lui Avram Iancu, pe 19 martie 2014. Invitaţiei de participare la miting i-au răspuns circa 1.000 de târgu-mureşeni, care, făcând abstracţie de condiţiile atmosferice, au venit la statuia Crăişorului Munţilor în acea zi mai puţin prielnică, animaţi de dorinţa susţinerii unităţii românilor.

Funar: „UDMR: În România nu există secui!”

Prezent la eveniment, prof. univ. dr. Gheorghe Funar (foto), colaborator al nostru, a făcut o scurtă declaraţie pentru „Condeiul ardelean”, cu referire la cele derulate, în zilele de 10 şi 15 martie a.c., la Târgu-Mureş: „Au fost noi manifestări ale ungurilor, ale duşmanilor din totdeauna ai neamului românesc. Ei, din jurul anului 900 d.H., când au venit în Europa şi s-au aşezat în Câmpia Panonică, de atunci au acţionat, au luptat prin toate mijloacele împotriva gazdelor generoase, împotriva strămoşilor noştri geto-daci şi împotriva noastră, a românilor. Ei caută şi nu renunţă niciodată, ungurii, la ideea fixă de a stăpâni Ardealul şi de a-i avea pe români slugi, iobagi, iar ei să fie grofi, să ne jefuiască bogăţiile şi să ne umilească. N-o să reuşească. Românii s-au deşteptat demult, este necesar doar să se unească şi uniţi înfrângem orice acţiune a Ungariei şi a UDMR-ului împotriva României şi a poporului român. Ei abia de anul trecut şi-au dat seama că ar trebui să existe şi o zi a secuilor liberi. După 160 de ani au înfiinţat ziua aceasta. O zi stupidă, în care, chipurile, ungurii de astăzi se leagă de trei secui care au fost lichidaţi de armata austriacă că au acţionat împotriva Austriei. Ce legătură au ungurii cu secuii şi cu austriecii? N-au nicio legătură, iar în România nu există secui. Noi trăim într-un stat de drept în care este necesar să fie respectate Constituţia şi legile Statului Roman. Dacă vă uitaţi cu atenţie în Legea privind limbile locale şi regionale, eram în Parlamentul României când s-a adoptat această lege, eu am constatat că între minorităţile din România nu este şi minoritatea secuiască. Împreună cu mai mulţi parlamentari din partea Partidului România Mare, am făcut un amendament la această lege şi am propus să se adauge, între minorităţile din România, minoritatea secuilor şi limba secuiască. Amendamentul a fost respins la comisie şi l-am susţinut în plenul Senatului. A fost o dezbatere de pomină. Românii au rămas ca la dentist văzându-i pe liderii UDMR-ului - Marko Bela, Gyorgy Frunda, Verestoy Attila, Kovacs Peter - susţinând în Senatul României, şi găsiţi stenogramele în Senat, undeva prin anii 2006-2007, că în România nu există secui! Că nu există minoritate secuiască. Ei au cerut să se voteze împotriva amendamentului PRM, să nu existe în legislaţia românească secuii şi limbă secuiască. Asta au cerut ungurii în Senatul României. Acum ei zic că îi apără pe secui. Care secui? Asemenea manifestări, ca cea de astăzi, aici, sunt necesare şi bine ar fi să se organizeze în cât mai multe localităţi din Ardeal şi din celelalte provincii istorice româneşti. Adunările acestea au menirea să-i trezească pe români la realitate, să realizeze pericolul uriaş în faţa căruia ne aflăm. După opinia mea, niciodată în istoria de peste 10.000 de ani a strămoşilor noştri geto-daci şi a noastră, a românilor, noi nu am fost într-un pericol mai mare ca în aceşti ani”.
Mitingul a început cu intonarea Imnului de Stat al României şi o rugăciune de binecuvântare a acţiunii. Moderatorul, ing. Florin Oproiescu (foto), preşedinte al UNVR, a anunţat organizatorii evenimentului: Uniunea Naţională Vatra Românească - Filiala Mureş, Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” - Filiala Mureş, Despărţământul Central Judeţean Mureş al ASTREI, Asociaţia Cultul Eroilor „Ştefan Guşă”, Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, Fundaţia „Emil A. Dandea”, Forimul Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş, Asociaţia „Noua Dreaptă” şi faptul că este un miting de chemare la unitate naţională, precum şi pentru a impune respectarea legilor Ţării şi a Constituţiei României! Florin Oproiescu a precizat că în România, conform prevederilor constituţionale, limba oficială este limba română, steagul oficial este Drapelul Tricolor Românesc (albastru, galben şi roşu) şi că Ţara noastră este un stat naţional unitar, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. „Acest miting nu este îndreptat împotriva nimănui. Să fie foarte clar. Resping în totalitate afirmaţii făcute la televiziuni străine, că noi avem aici un miting antimaghiar. Plec din start cu această idee de unitate naţională şi de respectare a Constituţiei şi legilor statului. Am dorit ca mitingul să aibă loc fără conotaţii de partid, suntem «dezbrăcaţi» de haine politice. Avem pe noi o singură haină: haina românească, cea care se numeşte România!”, a spus Florin Oproiescu, precizând că, din acest moment, Vatra Românească îşi relansează activitatea de atitudine civică. Preşedintele UNVR a făcut şi o referire la memoria lui Radu Ceontea, spunând: „Noi nu suntem reacţionari, dar reacţionăm” şi că Vatra Românească respinge orice idee separatistă. „Dorim să demonstrăm împreună că noi suntem aici din totdeauna în vatra noastră strămoşească, în vatra noastră românească. Precizăm şi că orice guvernare, indiferent care ar fi ea, trebuie să ţină cont şi de noi şi să nu ia nicio decizie fără să consulte Uniunea Naţională Vatra Românească!”, a mai spus Florin Oproiescu, menţionând, totodată, şi că în multe judeţe din Ţară, dar şi în străinătate, la aceeaşi oră, se ţineau mitinguri de susţinere cu cel al UNVR. La microfon, Marcel Vărvătei din Sighişoara, judeţul Mureş, a dat citire listei cu localităţile în care, în paralel, aveau loc mitinguri de susţinere a cauzei românilor: Alba-Iulia, Arad, Babadag, Bacău, Baia-Mare, Balş, Bârlad, Bistra, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Câmpulung-Muscel, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Hândreşti, Iaşi, Mangalia, Nadăş, Oradea, Oşeu, Piatra-Neamţ, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Roman, Satu-Mare, Sibiu, Slatina, Timişoara, Tulcea, Vaslui, dar şi în Basarabia, la Nisboreni, Bălţi şi Chişinău, şi, nu în ultimul rând, la în Capitala Marii Britanii, la Londra, în Trafalgar Square.
Juristul Ioan Berţa, preşedintele Filialei Mureş a Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”: „Adunarea la care participăm se doreşte a fi un protest cetăţenesc, democratic, faţă de politica Guvernului Ponta şi faţă promisiunile neîndeplinite, făcute în campania electorală, ale USL. Aşteptările românilor sunt legitime, pentru că au acordat, în proporţii covârşitoare, votul USL-ului”. Ioan Berţa a condamnat, apoi, atragerea UDMR la guvernare, mai ales în condiţiile izbucnirii unei crize politice la graniţele Ţării. Acesta a spus că guvernanţii ar fi avut şi alte alternative, mai bune, pentru a stabiliza situaţia politică internă şi a criticat practica intereselor de grup: „Prin atragerea UDMR la guvernare, etnicii maghiari, prin pretenţiile lor, atentează la integritatea teritorială a Ţării, prin încălcarea flagrantă a Constituţiei”.
A venit rândul discursului prof. Ilie Şandru (foto), preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş: „Fraţi români! Permiteţi-mi ca în calitate de preşedinte al Forului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş să vă salut în numele celor aproape 30 de organizaţii care fac parte din acest forum, creat de la bun-început de a apăra interesele celor peste 400.000 de români din aceste trei judeţe, atât în faţa extremismului şi iredentismului unguresc, cât şi în faţa guvernanţilor Ţării, care ne-au uitat. Uite că în această «insulă a şerpilor» din mijlocul României, este totuşi pământ românesc, care, din păcate, a fost şi este lăsat la cheremul udemeriştilor. UDMR nu este altceva decât o grupare etnică şi extremistă, pe care partidele politice ajunse la guvernare au remorcat-o ca pe o proptea sigură spre a se putea menţine în vârful piramidei, la ciolanul cel mare şi gustos, desconsiderând fără ruşine voinţa românilor, a locuitorilor acestei Ţări. Singurul ideal udemerist a fost şi a rămas acela pe care l-au avut înaintaşii lor, exprimat atât de bine de Emil Dandea, fostul primar al Târgu-Mureşului, în Parlamentul României, în 1928: «Fraţii noştri din Ungaria şi amicii noştri din străinătate subminează Statul Român din afară, iar noi, pe dinăuntru, fiindcă, cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai periculoşi pentru Statul Român, căci nouă, drepturi şi libertăţi, de la români nu ne trebuie decât ca să le folosim împotriva lor». Acesta este şi idealul udemeriştilor şi al tuturor celorlalte organizaţii entice extremiste din zilele noastre”.
În continuare, Florin Oproiescu a arătat că publicaţiile româneşti cele mai importante editate în judeţele vecine, respectiv „Informaţia Harghitei” şi „Condeiul ardelean”, întâmpină dificultăţi materiale şi a lansat un apel ca populaţia să facă abonamente pentru a le sprijini, iar apoi a dat cuvântul lui Lazăr Lădariu, preşedintele Despărţământului Central Judeţean al ASTREI şi redactor-şef al cotidianului mureşean „Cuvântul liber”: „Preacucernici părinţi, dragi români, dragi prieteni! Mai zilele trecute cineva m-a întrebat cu o anumită curiozitate şi semnificaţie: «Ce vreţi voi cu mitingul de la Târgu-Mureş?». Ce vrem noi? Ne-am adunat aici, în faţa Crăişorului Munţilor, comandant de oaste la 24 de ani, în cetatea de cremene a Apusenilor, pentru a spune răspicat: Ce dorim noi, românii ardeleni? Acum şi aici… Uniţi aici, în grădina Maicii Domnului, cu gâdul la înaintemergătorii noştri care au urcat golgota Transilvaniei, aflaţi cândva în strâmtoarea, în matca viforelor vieţii şi în tranşeele jertfei, azi ne află aici chemaţi de o necesară stare de veghe. (…) Suntem chemaţi să ne apărăm limba, legea strămoşească şi moşia (…)”.
Au urmat discursuri ţinute de conf. dr. Avram Tripon, col. dr. Mircea Dogaru - incendiar, cum ne-a obişnuit, a cerut revenirea oamenilor la Uniunea Naţională Vatra Românească -, Aurel Vuţă şi, nu în ultimul rând, prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop. Ulterior, Dragoş Borghelean, preşedintele Junimea Vatra Românească, a dat citire Proclamaţiei - Apel care a fost înmânată prefectului judeţului Mureş, Corneliu Grosu. În încheierea mitingului, Ansamblul Folcloric „Plaiuri Ardelene” din Sighişoara a prezentat un program de dansuri populare româneşti.
Ceea ce s-a petrecut la Târgu-Mureş, pe 19 martie a.c., putem să considerăm că a fost doar o prima manifestare de trezire şi mobilizare a românilor, de chemare a lor la unitate naţională, ca „Deşteaptă-te române!” să nu mai fie doar un cântec, stereotip, ci cu adevărat Imnul Naţional al Românilor. Era şi timpul. Să fie într-un ceas bun!

Da, noi suntem de vină pentru manifestările horthyste petrecute pe teritoriul României pe 10 şi 15 martie a.c., aşa cum suntem de vină pentru toate acţiunile ungureşti, din ultimul sfert de veac, de destabilizare a Statului Român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil (Art. 1 din Constituţie). De ce? Pentru că le permitem, fraţilor, pentru asta. Un vechi proverb zice că „prost nu este cel care mănâncă şapte pâini, ci cel care i le dă”. Ori noi, marea majoritate a românilor, s-o recunoaştem, ne uităm de 24 de ani la ăştia ca vaca la poarta nouă, cum ne dau ei lecţii de europenism, democraţie, conduită şi civilizaţie. Altfel… pe banii noştri şi în ţărişoara noastră dragă.
Stau câteodată şi mă gândesc cum mai e cu putinţă ca România să mai fie, măcar aşa, parţial, dodoloaţă şi singura explicaţie pe care o găsesc plauzibilă este că datorită Bunului Dumnezeu se mai întâmplă încă asta. Pentru că, să recunoaşte, noi - poate nu toţi, dar în orice caz majoritatea (un bun prieten nu uită să-mi amintească mereu cât de nocive sunt generalizările) - suntem cam restanţi la capitolul apărării cu demnitate a României. Şi-au vărsat ei, înaintaşii noştri, sângele pentru ca noi să avem, în sfârşit, după secole de aşteptare, Ţara mare, frumoasă şi bogată (că de aia o vor toţi), însă de la căderea comunismului încoace suntem ceva de speriat cum ne raportăm la ea, la Grădina Maicii Domnului, cum plastic îi spunea, în 1999, la Bucureşti, însuşi Papa Ioan Paul al II-lea.
Ştiu, veţi spune, ca şi prietenul meu, că nu noi suntem de vină pentru că sunt permise în România, ca nicăieri în statele care deţin în prezent teritorii din fosta himeră numită Ungaria Mare, manifestările ungureşti şovine, separatiste, segregaţioniste, iredentiste, revizioniste şi revanşarde. Veţi spune că de vină sunt ăia pe care i-am votat, că le permit şi se încârdăşesc cu ei, şi că, pe deasupra, se mai lasă dirijaţi şi de indicaţiile preţioase venite din Vest. Adevărat. Numai că atunci când într-un stat, care înseamnă totalitatea cetăţenilor şi teritoriului său, ordinea constituţională este obstrucţionată şi încălcată de chiar cei pe care tu, ca cetăţean, i-ai pus acolo ca să-ţi facă şi să-ţi dirijeze regulile în societate - că, nu-i aşa, nu putem guverna toţi 22 de milioane -, ei bine, atunci ai dreptul, dar şi obligaţia ca să-i opreşti, nu să stai şi să asişti cu zecile de ani la umilinţa şi batjocura la care te supun minoritarii cu complicitatea şi trădarea guvernanţilor tăi. Cu reguli democratice, fireşte, nu vă gândiţi la altceva.
Sincer vă spun, eu unul m-am săturat să mai caut vinovaţii pe la organizaţiile horthyste din Ţară şi de la Budapesta, fireşte, în frunte cu udemeriştii (că liderii ăştia ai ungurilor sunt toţi o apă şi-un pământ, nu unii mai radicali şi alţii mai moderaţi, cum îi consideră, fals, analiştii de trei surcele de pe Dâmboviţa). Or fi şi ungurii vinovaţi, căci nici acţiunile lor cu idealuri de cotropire ori tupeul fantastic de care dau dovadă în raport cu noi, românii, n-or fi scoase din balamaua de la uşa bisericii, dar vă repet încă odată - vorba maestrului din Găgeşti, „prost nu este cel care mănâncă şapte pâini, ci cel care i le dă”.
În final, încă o întrebare, retorică desigur: ce ne facem dacă, Doamne fereşte!, într-o bună zi (sau, mai degrabă, rea) oboseşte Dumnezeu cu noi. Ce ne facem atunci? Din păcate o spun, probabil că vom fi luaţi ca din oală şi ne vom pierde teritorii, exact cum au fost luaţi acum ucrainienii, surprinşi şi ei de mutarea Ţarului ca şi ăia care credem noi că ne vor apăra, adică NATO şi Uniunea Europeană.

În grădina cea cu spini a neamului omenesc,
A răsărit albul crin cu parfum dumnezeiesc.
Scară lină către cer, chivot poleit cu nori,
Este Maica Domnului, rugătoare pentru noi.

Când solul trimis din cer, i-a vestit marea minune,
Cu smerenie curată rostea dulcea rugăciune.
Apă pură cristalină, a fost toată viaţa ei,
Model demn de vieţuire, cea mai sfântă-ntre femei.

Slăvită cu drag de îngeri, venerată pe pământ,
Fecioara cea Preacurată, L-a născut pe Fiul Sfânt.
Având-o mijlocitoare, cale către Dumnezeu,
Vom afla drumul luminii, lepădându-ne de rău.

Sfântu-Gheorghe

Sâmbătă seară, 29 martie 2014, s-a încheiat cea de-a III-a ediţie a Festivalului coral „George Sbârcea”, organizat de Fundaţia „Mihai Viteazul” la Sfântu-Gheorghe, în judeţul Covasna. Organizatorii au avut în vedere realizarea a două evenimente distincte, adresate unor grupuri ţintă oarecum diferite. Primul eveniment, cu caracter ştiinţific, s-a desfăşurat, sâmbătă dimineaţă, la ora 10, în Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene „Bod Peter” Covasna, şi a avut trei momente:
Masă Rotundă intitulată „Cercetări etnomuzicologice în sud-estul Transilvaniei”, moderată de dr. Constantin Secară, în cadrul căreia s-au susţinut următoarele lucrări: „George Sbârcea - 100 de ani de la naştere. Incursiune în evocările sale”, lect. univ. dr. Nicolae Bucur, Universitatea „Sapientia”, Miercurea-Ciuc; „Cercetători ai folclorului muzical din sud-estul Transilvaniei, originari din judeţele Covasna şi Harghita”, dr. Ioan Lăcătuşu, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Sfântu-Gheorghe; „George Sbârcea şi îndeletnicirea sa specială - folclorul”, lect. univ. dr. Nicolae Bucur, Universitatea „Sapientia”, Miercurea-Ciuc; „Muzică tradiţională şi identitate românească în sud-estul Transilvaniei”, dr. Constantin Secară, etnomuzicolog, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti. Ca de obicei la astfel de întâlniri, s-au prezentat lucruri şi documente inedite rodul cercetării, analizării şi sintetizării arhivelor scrise şi muzicale, ceea ce ne-a adus bucurie şi dorinţa de a ne mai întâlni şi altă dată.
Prezentare de cărţi, secţiune moderată de dr. Ioan Lăcătuşu, în cadrul căreia au fost prezentate următoarele volume: „Ademenirea timpului”, dr. Nicolae Bucur; „Situaţia actuală a folclorului muzical în comunităţile româneşti din zona arcului intracarpatic”, dr. Constantin Secara; „Vâlcele. Studiu monografic”, muzeograf Nicolae Moldovan; „Araci, repere monografice”, Cătălin Vlădărean.
Scurt program muzical susţinut de eleva Alexandra Voiculescu: „Baladă”, de Ciprian Porumbescu - fragment, şi „Dor de Eminescu”.
În după-amiaza aceleaşi zile, la Sala Arta a Teatrului „Andrei Mureşanu” s-a desfăşurat Spectacolul-concurs, urmat de un recital, acordarea premiilor şi a Trofeului „George Sbârcea”. Juriul care a deliberat a avut următoarea componenţă: dr. Constantin Secară, etnomuzicolog, Bucureşti - preşedinte; prof. Ana Fodor, etnomuzicolog, Deva; prof. ing. Stela Buda, înv. Maria Panaiotu, înv. Maria Bularca - vicepreşedinte ale Fundaţiei „Mihai Viteazul”; profesorii de muzică cu reale competenţe şi experienţă în jurizare Monica Opra şi Alexandru Popovici, din Sfântu-Gheorghe; precum şi Ioan Ovidiu Olteanu, comuna Barcani, judeţul Covasna. Juriul a avut o misiune destul de grea, pentru că pe fiecare secţiune au fost prezente coruri cunoscute, cu realizări, prezenţe şi premii naţionale şi internaţionale. În final, rezultatul este următorul:
- Trofeul „George Sbârcea” - Corul CONCENTUS, Centrul Cultural „Reduta”, Braşov

Secţiunea coruri pe voci egale
Premiul I - Corul „Ding-Dong”, Şcoala Gimnazială „George Tutoveanu”, Bârlad, judeţul Vaslui
Premiul II - Corul de Copii „Anemone”, Asociaţia Culturală „Vasile Vereguţ”, comuna Dobârlău, judeţul Covasna
Premiul II - Corul „Crescendo”, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna
Premiul III - Corul „Zurgălăii”, Şcoala Gimnazială „Turoczi Mozes”, Târgu-Secuiesc, judeţul Covasna

Secţiunea coruri mixte
Premiul I - Corala Mixtă „Armonia”, Casa de Cultură Plopeni, judeţul Prahova
Premiul I - Corul de Cameră „Musica Divina”, Asociaţia Culturală „Musica Divina”, Deva, judeţul Hunedoara
Premiul II - Corala „Lira”, Asociatia „Sinapse”, Botoşani, judeţul Botoşani
Premiul II - Corul „Ecclesia”, Catedrala Ortodoxă Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna

Recital coral de excepţie

Recitalul, de excepţie, a fost susţinut de câştigători ai Premiului I la ediţia precedentă a Festivalului „George Sbârcea”: Corul „Vânătorii lui Ştefan cel Mare”, comuna Vânători, judeţul Neamţ, dirijor Cristina Pietrariu şi coordonator Maria Coşofreţ; precum şi Corul „Pădurenii”, comuna Barcani, judeţul Covasna, dirijor Cristina Deteşan împreună cu Taraful „Ciobănaşul”, Întorsura-Buzăului, judeţul Covasna. Cele trei formaţii au fost însoţite de îndelungi aplauze şi dorinţa de a nu se sfârşi încă interpretările lor.
Mulţumim corurilor pentru efortul lor de a veni la noi, aici în inima Ţării, şi le felicităm pentru prestaţiile avute, de la primul până la ultimul care au evoluat pe scenă. Mulţumim spectatorilor, juriului, partenerilor, Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” şi Teatrului „Andrei Mureşanu”, din Sfântu-Gheorghe, dar colaboratorilor noştri: Centrul Ecleziastic „Mitropolit Nicolae Colan” Sfântu-Gheorghe, Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” Covasna, Palatul Copiilor Sfântu-Gheorghe, sponsorilor din zona Întorsura-Buzăului, a Covasnei şi a municipiului Sfântu-Gheorghe, Consiliului Local Sfântu-Gheorghe (cofinanţator), partenerilor media: „Condeiul ardelean”, „Mesagerul de Covasna”, „Observatorul de Covasna”, „Agerpress”, precum şi membrilor fundaţiei care s-au implicat în realizarea acestui proiect. Cu acest prilej, a fost încheiat un contract de parteneriat cu Asociaţia „Vânătorii lui Ştefan cel Mare”, comuna Vânători, judeţul Neamţ.
Cu totul deosebite au fost interpretările ad-hoc susţinute de corurile prezente, pe scenă sau din sală, interacţiunea şi participarea publicului. S-a creat o atmosferă de unitate, frăţietate, solidaritate. După premiere (diploma, o recunoaştere materială şi un trandafir), preşedintele juriului, dr. Constantin Secară, a înmânat Trofeul „George Sbârcea” coordonatorului şi dirijorului Corului CONCENTUS din municipiul Braşov, prof. Marius Modiga. După poza de grup de pe scenă, care va deveni tradiţională, Corul CONCENTUS, al cărui nume se traduce „Plăcerea de a cânta împreună”, nu s-a dezminţit şi a interpretat piesele „Hora şi sârba din Republica Moldova”, „La mulţi ani cu sănătate” şi, cu întreaga sală în picioare, a fost intonat Imnul Naţional al României - „Deşteaptă-te române!”. Aplauzele, ovaţiile, au răsunat câteva minute, ascunzând în sufletul fiecărui participant emoţiile şi bucuria lucrului bine făcut, a dorinţei de retrăire a acestui moment magic. Reprezentanţii corurilor au apreciat întâlnirea corală ca un act de înaltă cultură, de valorificare a muzicii corale româneşti în mod virtuos şi de dorinţă de a creşte tinere coruri care să se inspire din tradiţiile, din folclorul nostru. O spectatoare a declarat: „Aşa de frumos şi înălţător a fost, încât au fost momente care mi-au tăiat răsuflarea”.
Felicităm, încă odată, concurenţii şi mulţumim tuturor acelora care au sprijinit realizarea acestui proiect cultural, indiferent de forma sprijinului acordat.
Preşedintele Fundaţiei „Mihai Viteazul”,
prof. ing. Maria Peligrad

Sunt evenimente petrecute în viaţa comunităţii româneşti care credem că au nevoie a fi prezentate în publicaţia noastră fie şi cu mici întârzieri, deoarece, evident, ea nu poate fi la fel de promptă ca un ziar de ştiri. Un astfel de eveniment îl considerăm a fi faptul că municipiul Sfântu-Gheorghe, pe 20 martie 2014, a fost înscris pe harta turismului religios ortodox a uneia dintre cele mai vechi episcopii ortodoxe din Ţară (ce datează din timpurile lui Alexandru cel Bun (1400-1432), după cum a afirmat, cu mai bine de un secol în urmă, un mare învăţat ortodox, academicianul episcop Melchisedec al Romanului). Faptul se datorează unui foarte apropiat prieten al comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe, Pr. dr. Florin Aurel Ţuscanu, directorul Centrului Pelerinaje „Cuviosul Antipa” al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. De numele său se leagă alte numeroasele articole apărute în „Condeiul ardelean”, referitoare la simpozioanele desfăşurate la Roman şi Paşcani, în memoria marelui Mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu, ajunse, în acest an, la cea de-a XVIII-a ediţie, cât şi de valoroasele studii şi comunicări, susţinute de domnia sa la Sesiunile Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, la Colocviile Naţionale ale „Grupului de Cercetare I.I. Russu” sau la Zilele „Andrei Şaguna”, „Miron Cristea” şi „Nicolae Colan”.
După cum spuneam, înscrierea oraşului nostru pe harta turismului religios ortodox s-a realizat prin itinerariul pelerinajului de trei zile „Pe urmele părintelui Arsenie Boca”, organizat de părintele Ţuscanu, care a îndrumat paşii pelerinilor prin locurile pe unde a trecut în viaţa pământeană marele duhovnic: mănăstirile de la Rimeţi, Prislop şi Sâmbăta de Sus, Catedrala „Unirii” de la Alba-Iulia (fostă mănăstire în perioada comunistă) şi locul de detenţie al monahului de la Aiud, precum şi obiectivele cu caracter religios de la Sfântu-Gheorghe: Catedrala Ortodoxă, Muzeul Spiritualităţii Româneşti şi Centrul Eclesiastic „Mitropolit Nicolae Colan”. Primit cu căldură de preoţii Ciprian Staicu şi Sebastian Pârvu, de dr. Ioan Lăcătuşu şi subsemnatul, grupul celor 30 de pelerini romaşcani, în majoritate medici, a beneficiat în permanenţă, la fiecare dintre cele trei obiective vizitate, de explicaţiile „ghizilor” mai sus menţionaţi privind istoria edificiilor, viaţa spiritual-ortodoxă desfăşurată de comunitatea românească în trecut şi astăzi, dar şi de răspunsurile competente la numeroasele curiozităţi ale pelerinilor privind raporturile confesionale dintre ortodocşi şi celelalte culte, cât şi cele interetnice.
În încheierea pelerinajului s-a exprimat părerea, de ambele părţi, că astfel de întâlniri sunt benefice pentru mai buna cunoaştere a situaţiei concrete din punct de vedere spiritual al locuitorilor acestei regiuni, dar şi a necesităţii strângerii legăturilor între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor. În acest sens, s-a hotărât permanentizarea pelerinajelor ortodoxe de către Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului în tot spaţiul sud-est transilvan - de la cele trei mănăstiri topliţene şi Izvorul-Mureşului până la Mărcuş, Sita-Buzăului şi Valea-Mare, de la troiţa din curtea şcolii generale din Vârghiş până la monumentul din curtea bisericii din Aita-Seacă. Ar fi un prim pas pe calea promovării unui turism religios ortodox organizat, cuprinzător şi statornic. Să dea Dumnezeu ca cele discutate, în această privinţă, să prindă viaţă!

Miercuri, 19 martie 2014, am ajuns la timp, împreună cu poetul covăsnean Toth A. Arpad, la lansarea, parcă, cu o regularitate de ceas elveţian, a revistei trimestriale de poezie „Claviaturi”. În fapt, a numărului 5 din seria nouă, în ordine cronologică, cu alte cuvinte a primului număr din acest an. Întâlnirea literară nu începuse încă. Atmosfera era parcă de sărbătoare. Ne-au întâmpinat feţe luminoase, vesele, destinse, cu bucuria manifestă a revederii, de parcă ne cunoşteam dintotdeauna. Şi, mi s-a părut mai mult decât firească propunerea venită din partea organizatorilor sau a invitaţilor, cine mai ştie, de a imortaliza această atmosferă amicală şi de bună dispoziţie prin câteva fotografii. Sala „Baiulescu” a Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”, care altădată mi se părea prea mare pentru asemenea întâlniri, de această dată se dovedea a fi neîncăpătoare, iar neîntreruptul progres al revistei, înregistrat de la prima lansare care a avut loc în aceeaşi sală, s-a dovedit a fi de bun augur pentru destinele publicaţiei renăscută după 70 de ani de absenţă din peisajul literar al Braşovului. Parcă şi avocatul-poet George Echim, care a preluat regia întâlnirii, avea mai multe emoţii, recunoscând că «asemenea întâlniri cu poezia şi revista „Claviaturi” sunt întâlniri de suflet drag care-mi provoacă emoţii şi bucurii fără margini, fapt pentru care vă mulţumesc din tot sufletul pentru prezenţa numeroasă care mi-a adeverit speranţele». Desigur speranţe, pe bună dreptate nutrite, întru împlinirea muncii cu responsabilitate şi bine făcută. Veniseră la întâlnire în primul rând organizatorii, „vinovaţii” pentru noua apariţie editorială, adică noua echipă a colectivului de redacţie, în „formula restrânsă de lucru”, formată din poeţii George Echim - redactor-şef, Cornel Vlad - secretar de redacţie şi Gheorghe Oprea Holbavianu - prezentare grafică. Despre noua echipă a colectivului de redacţie, poetul Constantin Bihara, redactorul-şef al „Claviaturilor” în anul 2013 şi iniţiator al reapariţiei revistei - acţiune privită ca un modest omagiu adus lui Vania Gherghinescu dar şi ca un mod de permanentizare al poetului în mintea şi inima iubitorilor de poezie - a spus: «Sunt foarte fericit că pot să transmit această ştafetă poetului Echim. Important este că revista „Claviaturi” îşi poate continua activitatea... Vreau să-l asigur pe domnul George Echim că sunt întotdeauna gata să-i acord sprijinul meu. Repet, sunt foarte bucuros, chiar fericit sunt, că revista poate să continue şi să existe la Braşov. Revista „Claviaturi” este a Braşovului. Nu este a mea, nu este a lui Echim, ci este a noastră. Vă rog să-l sprijiniţi, să nu-i faceţi greutăţi, ca să poată să existe această revistă aici. După noi nu rămân decât faptele pozitive. De la Vania Gherghinescu ne-a rămas următorul mesaj de încurajare a poeziei, în versurile: „Dacă ia înflorit cuiva în vârful condeiului o stea / m-am bucurat ca de izbânda mea”. Acesta este testamentul său, moştenirea lăsată nouă: să ne bucurăm întotdeauna când cineva are o reuşită. Deci revista este predată domnului avocat Echim, aceasta fiind un dar pentru ziua dânsului de naştere pe care o sărbătorim astăzi».
Redactorul-şef, poetul George Echim, a arătat că la această întâlnire cu poezia şi revista „Claviaturi” sunt prezenţi poeţi publicaţi în revistă, aparţinând diferitelor asociaţii literare din Braşov şi din alte localităţi din Ţară (printre care Mircea Brenciu şi Ioan Gliga - membrii ai Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Braşov, şi Viorica Popescu - preşedintele Ligii Scriitorilor din România - Filiala Braşov), precum şi poeţi neafiliaţi la vreo asociaţie literară. O prezenţă specială a reprezentat-o grupul de tineri elevi, desigur iubitori de poezie, însoţiţi de profesorii lor, dr. Elena Vieru şi Cristian Petru Vieru, elevi «care ne dau nouă speranţe pentru viitorul poeziei braşovene şi care vor ajunge probabil să fie publicaţi în „Claviaturi”, desigur în măsura în care vor dovedi competitivitate».
Din numerosul public prezent la manifestare au făcut parte colaboratorii revistei (poeţi şi recenzori), invitaţii lor (unii dintre aceştia veniţi pentru prima oară la o asemenea întâlnire), alte persoane iubitoare de poezie şi frumos, precum şi reprezentanţii presei braşovene şi ai „Condeiului ardelean”, fapt remarcat laudativ de „regizorul” întâlnirii cu poezia, pentru care îi mulţumim.
În deschiderea prezentării noului număr al „Claviaturilor”, poetul George Echim a ţinut să amintească „comandamentele” care au animat iniţiatorii editării revistei şi care au stat şi urmează să stea la baza acesteia, „esenţa lor” fiind continuitatea. Obiectivul major al redacţiei este continuarea publicării revistei, având în vedere: „deschiderea către colaboratori pentru publicarea creaţiilor poetice; promovarea creaţiilor valoroase ca element determinant al ridicării prestigiului revistei şi al colaboratorilor ei; domnia în relaţiile interumane a spiritului constructiv, a concordiei, unităţii de acţiune, solidarităţii şi contribuţiei la actul de cultură, bunei credinţe, prieteniei, iubirii de oameni, de creaţie, de frumos, de util; continuarea prezentării revistei sub forma spectacolului poetic; omagierea poeţilor reprezentativi, precum şi a colaboratorilor revistei; promovarea atitudinilor de stimă şi respect reciproc, a spiritului de disciplină în înţelegerea nevoilor de bună organizare şi coordonare a activităţilor legate de realizarea, prezentarea şi promovarea revistei; colaborarea cu alte reviste şi instituţii literare, cu mass-media pentru promovarea şi publicitatea activităţilor culturale; întreprinderea demersurilor necesare pentru susţinerea revistei”. Redactorul-şef a ţinut să reamintească: „În încheierea intervenţiei mele, reafirm hotărârea noastră din cursul anului trecut, de a sărbătorii în fiecare număr al revistei, într-un mod special, publicarea unui număr mai mare de poezii şi recenzii în legătură cu creaţia sa literară, a unui poet care publică în seria nouă. Astfel, în paginile acestui număr - şi probabil nimic nu este întâmplător, am început munca la revistă într-o anumită calitate, acum am trecut la alta - sărbătoritul sunt eu”.
Remarcând faptul că această întâlnire are trei semnificaţii: lansarea revistei, atât de dragă domniei sale, număr dedicat prietenului său George Echim; împlinirea a 65 de ani de la naşterea Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor cât şi începutul carierei sale poetice, precum şi predarea ştafetei noii echipe manageriale în frunte cu avocatul-poet Echim, poetul Constantin Bihara a propus o poezie generic, glossina, numită Întâlnire cu poezia, mai degrabă un imn dedicat lansării revistei, care să fie citit la lansarea fiecărui număr şi să fie publicat la rubrica existentă Text special. Pentru meritele pe care le are autorul în relansarea revistei, pentru frumuseţea şi mesajul ei, reproduc această glossină mai jos:

Întâlnire cu poezia

Ne întâlnim şi astăzi cu sfânta poezie.
Ea, poezia este izvor de apă vie.

Din întâlnirea noastră să facem sărbătoare.
Priviţi ca pe-o lumină această-nprejurare.

Să mergem în lumină şi să ne bucurăm.
Cât suntem împreună, cât scriem, cât visăm.

Cât suntem împreună, cât scriem, cât visăm,
Să mergem în lumină şi să ne bucurăm.
Priviţi ca o lumină această-nprejurare,
Din întâlnirea noastră să facem sărbătoare.
Ea, poezia este izvor de apă vie,
Ne întâlnim şi astăzi cu sfânta poezie.

Glossina este, potrivit autorului ei, un nou model de poezie cu formă fixă, adică o invenţie literară a poetului Constantin Bihara. După cum observaţi, aceasta se citeşte şi de la sfârşit spre început, căpătând semnificaţii noi.
Poetul Cornel Vlad, într-o prezentare mai scurtă ca de obicei, a ţinut să sublinieze rolul deosebit pe care l-a jucat şi trebuie să-l joace cartea clasică scrisă pe hârtie, palpabilă, cartea cu identitate proprie (nu ca aceea de pe calculator), din biblioteci, din anticariate şi librării în deschiderea sufletului tânărului către cunoaştere, literatură, poezie şi scriere, subliniind că acest rol trebuie să îl joace şi revistele literare. Pe timpul copilăriei sale, spunea poetul, s-a întâlnit cu poezia clasică publicată în cărţi de poezie şi manuale şcolare şi mult mai greu cu poezia din reviste „datorită aproape inexistenţei revistelor de promovare a poeziei şi poeţilor tineri, la început de drum. Tocmai această situaţie vrem să o evităm prin ceea ce încercăm să facem noi acum cu revista „Claviaturi”. Încercăm să creăm o deschidere pentru fiecare dintre cei care vor să publice. Poate au talent, poate trebuie încurajaţi şi vor vrea să le oferim acest sprijin pe care eu nu l-am avut. Îi încurajez mai ales pe tinerii elevi, veniţi cu profesorii lor la această întâlnire cu poezia, să-şi deschidă sufletul către carte şi poezie. Astăzi Braşovul are o revistă de poezie bună, matură, care vă aşteaptă. Poezia trebuie să ne unească!”. În continuare, poetul a vorbit despre structura actualului număr al revistei, arătând faptul că Eminescu şi marii clasici ai poeziei universale îşi vor găsi locul permanent între coperţile revistei, actuala structură fiind păstrată şi în viitor. Astfel, Cornel Vlad a subliniat că întotdeauna revista va începe cu rubrica Poeţi din CLAVIATURI - serie veche, rubrică la care va fi omagiat unul dintre poeţii care a avut legătură cu seria veche; se va încerca pe cât posibil omagierea şi a unui poet care publică în seria nouă; întotdeauna revista va avea, la rubrica Foaia de mijloc, chipul lui Eminescu, cu semnătura eminesciană şi o poezie reprezentativă, în acest număr fiind poezia Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie; în numerele următoare, alături de Eminescu, va urma un alt mare poet, aşa cum am arătat mai sus, iar la final revista se va încheia întotdeauna tot cu chipul lui Eminescu, alături de următorul citat eminescian: „Dumnezeul geniului meu m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amar. Chipul lui Dumnezeu este chipul poporului. Vocea lui Dumnezeu este vocea poporului şi fiindcă dau înţeles glasului poporului, sînt eu vocea lui Dumnezeu, căci în cumpăna lumii sîntem una... eu mă leg de trecuturi, fiindcă totdeauna am existat. Adesea iau de la istorie, de la păzitorul cel posomorât al trecutului, cheile lui de aur şi deschid porţile inimii mele”. Iar coperta a patra va purta mereu îndemnul lui Eminescu spre cunoaştere prin strădania şi plăcerea lecturii, îndemn care a animat oricând şi creaţia poetică: „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii”. În opinia poetului Cornel Vlad, „nu este un altul mai nimerit decât Eminescu, pentru a face acest îndemn simplu, sincer şi atât de cuprinzător, la necesitatea lecturii, pentru umanitate, pentru om şi pentru naţiune. Atât cunoaşterea, pe oricare din planuri, cât şi dezvoltarea sentimentelor, dintre care îl numesc aici pe cel mai important - iubirea Patriei Române, se realizează permanent şi prin lectură”.
Fiind un număr al „Claviaturilor” dedicat poetului George Echim, aş vrea să amintesc articolele şi recenziile la adresa domniei sale, care, fiecare în parte, a reuşit să-şi aşeze într-un cadru armonios culoarea concluziilor sale dând la iveală valoarea şi portretul omului şi poetului George Echim, la vârsta deplinei maturităţi creatoare: Încrustaţie - George Echim şi Schiţă de portret - George Echim pe drumul omului deplin, ambele scrise de Constantin Bihara; Calea identităţii şi a împlinirii, de Constantin Mănuţă; Un nou iluminism - Timpul poetului George Echim este acum şi George Echim - scrisul terapeutic, ambele de Mircea Doreanu; Multă şi nepreţuită viaţă făuritorilor de cărţi... de Sabin Bodea; George Echim - un „homo activus”, de Ira Batrîncea; Câteva idei despre „Spaţiul Mioritic” în poezia lui George Echim, de Cornel Vlad; Prietenul nostru, poetul George Echim, de subsemnatul. În acest număr sunt publicate, pentru prima dată de către poet, zece sonete, gen de poezie care şi-a făcut loc în preocupările sale numai din toamna anului trecut. Eu spun Timpul, dânsul spune Oamenii îşi vor da verdictul asupra valorii poetice a acestora. Dar până atunci, probabil cel mai drag dânsului, pe care l-a citit la lansarea revistei, îl voi reda în continuare:

Scriu...
Ginei, la aniversare

Motto:
„În veci mai credincioasă ca soarele de sus
Iubirea mea nu are nici iarnă, nici apus”.

Scriu despre câte cele ce le-am trăit,
Despre iubiri şi ofuri câte au fost
Toate, bune-rele, au ţinut de-un rost,
Am trăit bucuria de a fi iubit...

Iubirea, mare taină în Univers,
Ea este mereu ridicată-n slavă,
Are mare forţă deşi-i suavă...
Este cântată dintotdeauna-n vers.

Tainică, universală-i iubirea,
Ştrengară, voioasă se-arată mereu,
De atâtea ori se-ntrece cu firea...
Cuibărită-i cuminte-n sufletul meu.

Scriu cu mult sârg despre al vieţii mers
Şi las... să curgă iubirile-mi în vers...

Motto-ul este din sonetul CCXXXVI (82), din volumul Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară, de Vasile Voiculescu.
A urmat o oră de adevărat spectacol poetic în care fiecare dintre cei publicaţi, în cele 160 de pagini ale revistei, prezenţi la întâlnire, au citit cel puţin una dintre creaţiile lor, aducându-ne mai aproape sau chiar în preajma „sfintei poezii” şi a atmosferei de lumină şi sărbătoare evocate în imnul lansării de poetul Constantin Bihara.
Nu pot încheia fără a remarca două aspecte îmbucurătoare privind colaborarea fructuoasă a celor două publicaţii „Condeiului ardelean” şi „Claviaturi”. În două articole, desfăşurate pe spaţii generoase, se fac consideraţii deosebite, dacă nu elogioase, la adresa cronicilor literare, apărute în publicaţia noastră, privind modul de receptare a vieţii literare din oraşul aflat la poalele Tâmpei şi aportul revistei „Claviaturi” la revigorarea poeziei braşovene. Nu putem decât mulţumi autorului articolului Revista „Claviaturi” la început de an bun, poetul Cornel Vlad, şi autorului celui intitulat Cronicile din periodicul „Condeiul ardelean” - Sfântu-Gheorghe, despre Revista „CLAVIATURI” - Braşov în Anul I (2013) de apariţie a Seriei noi, poetul George Echim. Al doilea aspect, demn de remarcat, îl reprezintă publicarea în Revista „Claviaturi” a poetului Toth A. Arpad, din Chiuruş-Covasna, inginer-jurist la Ocolul Sivic Comandău, singurul poet de origine etnică maghiară din judeţul Covasna, publicat şi de noi, care scrie poezie, şi bună poezie, în limba română. Felicitări domnule Toth şi la apariţii cât mai dese! Iar, spre bucuria noastră, în viitorul număr al revistei „Claviaturi” va debuta un alt poet covăsnean, al cărui nume îl vom dezvălui la timpul potrivit.

Ilie Ilaşcu: „Teatru pentru revenirea la hotarele din 1939-1940”

Iată ce putem citi în articolul Ilie Ilaşcu, DECLARAŢIE ŞOCANTĂ despre CULISELE situaţiei din Crimeea - Jocuri geopolitice: ÎNŢELEGEREA între Rusia şi Occident pentru dezmembrarea Ucrainei: „Fost deputat al Republicii Moldova, fost deţinut politic, Ilie Ilaşcu susţine că anexarea Crimeei face parte din înţelegerea Rusiei cu guvernele statelor Uniunii Europene şi că declaraţiile lui Putin sunt doar un teatru pe care acesta îl face. Ilaşcu mai crede că se urmăreşte revenirea la hotarele din 1939-1940”.
Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic în Transnistria şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, consideră că anexarea Crimeei este primul pas către revenirea la graniţele statelor din regiune din anii 1939-1940, scrie Ziarul Ring.
„Este tare suspectă această alipire a Crimeei, mai ales că Occidentul a tratat-o paşnic. După părerea mea, este o înţelegere a Rusiei cu guvernele statelor din Uniunea Europeană. Cred că se va reveni la hotarele din 1939-1940. Scenariul este chiar cel pe care l-a spus Jirinovski, o parte a Ucrainei va trece la Ungaria, Polonia, Slovacia şi România. Opinia mea este că acest scenariu a fost ticluit mai de mult, cu vreo 10-15 ani în urmă, şi mulţi dintre demnitarii din România cunoşteau acest lucru. De aici s-a şi plecat cu aşa-zisa regionalizare. Republica Moldova, care va deveni autonomă, se va încadra în teritoriul României, tot ca un fel de regiune. În principiu, nu se va schimba nimic în Republica Moldova, vor rămâne raioanele, dar va fi autonomie, pentru că nu cred că domnul Timofte va primi un post de vicepreşedinte al României. Ceea ce face acum Putin este un joc, este un teatru bine pus la punct cu Occidentul. Totul este o înţelegere”, a declarat Ilie Ilaşcu.
„Eu sunt militar profesionist. Când te atacă un stat, se răspunde cu arma, dar toate cancelariile europene îi ţineau pe ucraineni să nu deschidă niciun foc” - Ilie Ilaşcu.
„Destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea. Eu voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a reuni vechiul URSS” - Vladimir Putin.
(surse: realitatea.net, ziarulring.ro)
Comentariu saccsiv: Şi de ar fi aşa, nu ne putem culca pe-o ureche că va fi linişte şi pace. Să ne amintim că a mai fost un pact:
23 august 1939, pactul RIBBENTROP - MOLOTOV…
(Articol preluat de pe saccsiv.wordpress.com, din 20 martie 2014)

A trecut un deceniu şi jumătate de când un individ dintre cei pe care marele Titulescu i-a numit „sămânţă străină, pripăşită prin România” - l-am numit pe Sabin Gherman - scria „pamfletul” său „M-am săturat de acest nume de ţară, România”! Erau atunci, în urmă cu 15 ani, foarte puţini români ardeleni care i-au acordat vreo atenţie. Sabin German nu era decât un jalnic renegat, cum pe bună dreptate l-a numit prof. univ. dr. Gelu Neamţu.
Însă, Sabin German nu este prost, din contră. El nu a acţionat la întâmplare, ci pe baza unei strategii bine gândite, conducându-se după vorbele lui Lucanus: „Ţi-ai făcut un plan, grăbeşte-te să-l înfăptuieşti; o amânare poate să-l compromită”. Şi de atunci el lucrează neobosit să-şi înfăptuiască planul privitor la aşa-zisului „transilvanism”, un proiect mai vechi, pe care Sabin Gherman şi acoliţii săi încearcă să-l resusciteze.
În esenţă, „transilvanismul” nu urmăreşte altceva decât să spargă unitatea naţiunii române - şi aşa destul de anemică! - şi să destructureze România, prin promovarea ideii de superioritate a transilvănenilor faţă de „sudiştii” şi „miticii” de dincolo de Carpaţi. Nu întâmplător, unul dintre sloganurile lansate de Sabin Gherman este: „Batalioane române treceţi Carpaţii înapoi”!
Evident, Sabin Gherman nu face toate aceste „poveşti transilvane”, pe care le difuzează la un post de televiziune antiromânesc, de unul singur. Primii şi cei mai perseverenţi sprijinitori ai săi sunt cei care sunt interesaţi în susţinerea ideilor separatiste şi autonomiste, care, în opinia lui Marko Bela, înseamnă „să ne întoarcem la tradiţiile noastre istorice, la practica ardelenească din trecut”! „Ideologia transilvanismului” este simplă: „Să fiu transilvănean înainte de toate”! Cu alte cuvinte, asta ar însemna cam ceea ce le-au făcut ungurii secuilor, inventând o nouă etnie, cea de „maghiar-secui”. Adică, etnia de „ardelean-român”, nu „român-ardelean”!
Cei care l-au susţinut încă din primul moment, l-au purtat mai întâi, ca pe un fel de Mafaldă, individ cu puteri ezoterice, capabil să acţioneze pentru a realiza tocmai ceea ce Marko Bela numea „practica ardelenească” ori „spiritul transilvan care însemnă, înainte de toate, spiritul maghiar”, pentru cei de la Budapesta.
Iar noi, românii ardeleni, cunoaştem foarte bine, din tot ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei, ce înseamnă „spiritul maghiar”, fiindcă acesta s-a concretizat şi se concretizează, aşa cum observa şi Milton G. Lehrer, într-o „ură seculară împotriva elementului românesc din Ardeal, care nu-şi are nicio justificare”. Ba da, o „justificare” putea fi găsită în acea doctrină izvorâtă din mintea primitivă a unui „levent”, precum Ducso Csaba, conform căreia neamul românesc trebuia stârpit din Ardeal, pentru ca aici să rămână „o singură naţiune, naţiunea sângelui meu”! Aceasta s-a şi urmărit de cei care au fost cândva răspunzători de destinele unui neam, aşa cum a fost „revoluţionarul” Kosuth Laios, în 1848: „Ia seama, popor român, ca nu cumva să-ţi atragi asupra-ţi nimicirea totală”! Ori, mai apropiat de vremurile noastre, criminalul de război Wass Albert: „Să fie Ardealul din nou ce-a fost / Să-i apere pe secui / De poftele odioase ale românilor”!
Tocmai pentru aceasta „mândrul pământ al Ardealului s-a transformat într-o amarnică Golgotă unde se petrec cele mai groaznice evenimente. (...) Asasinatele şi execuţiile se ţin lanţ, şi toate acestea doar pentru unica vină a nenorocitelor victime de a se fi născut român...”! A spus-o chiar un „maghiar-secui”, gazetarul Ferenczy Gyorgy, după ce a asistat la crimele săvârşite de horthyşti, în Ardealul de Nord, după 1940.
Iată că aceste idei, pe care credeam că istoria le-a îngropat în lada sa de gunoi, încep, încet, încet să-şi găsească aderenţi şi în zilele noastre. Şi nu întâmplător. „Transilvanismul” pe care-l clocea - şi îl cloceşte în continuare, prin tot ceea ce face, Sabin Gherman, la postul de televiziune al cărui simbriaş este - începe a se regăsi în noua doctrină a unui nou partid politic ce şi-a fixat drept deviză „Înainte de toate sunt transilvănean”! Este vorba despre Mişcarea din Transilvania, având drept scop obţinerea autonomiei acestei provincii româneşti. Când afli asemenea lucruri, eşti tentat să crezi că este vorba tot despre o găselniţă a vajnicilor luptători iredentişti unguri din Ardeal.
Nu este tocmai aşa, din păcate, fiindcă, din câte se pare, între cei ce aderă la noua „mişcare” sunt şi mulţi ardeleni-români, ziarişti şi formatori de opinie „care promovează vechiul transilvanism adevărat, pentru salvarea şi păstrarea identităţii din Transilvania”! Aşa scrie Farkas Reka într-un articol intitulat „O Transilvanie autonomă şi pentru noi”, apărut în cotidianul de limbă maghiară „Haromszek” din judeţul Covasna, nr. 7.068 din 11 decembrie 2013. Aflăm, în continuare, că „aspiraţiile autonomiste maghiare şi româneşti se întâlnesc deci în Transilvania, iar acest lucru se datorează puterii române în exerciţiu, care sărăceşte şi defavorizează economic regiunea”.
Se lansează astfel vechiul slogan autonomist cum că Transilvania ar duce în spate celelalte regiuni „sărace” ale României. „Ne-au luat banii şi nu ne-au lăsat să progresăm după cerinţele şi posibilităţile noastre.” Ideile, cum spuneam, nu sunt deloc noi. Ele s-au vânturat încă în perioada interbelică, susţinându-se, pe de o parte, civilizaţia superioară a Transilvaniei, pe de alta, obligarea acesteia la „cote sporite”, pentru a susţine, economic şi financiar, celelalte provincii ale României Mari. Era şi atunci, ca şi acum, o „simplă demagogie politicianistă”, cum o numea deputatul Emil Dandea, fostul primar al Târgu-Mureşului.
Ca unul dintre bunii cunoscători ai realităţilor din Transilvania, Emil Dandea precizează, însă, că adevăratele „nemulţumiri ale Ardealului” nu sunt de ordin economic, din cauza obligării de a susţine celelalte provincii româneşti, ci sunt, înainte de toate de „ordin psihologic”. De ce? Fiindcă „ne-am făcut prea mari iluzii asupra stărilor ce aveau să vină după Unire. Realitatea nu poate să fie la înălţimea visurilor”. Aşa spunea Emil Dandea în şedinţele Camerei Deputaţilor din 31 octombrie şi 1 noiembrie 1928, într-un discurs rostit la Mesajul Tronului. Este aproape de necrezut cât de actualele sunt şi azi cuvintele sale. Fiindcă acele „iluzii prea mari” s-au datorat şi atunci, ca şi acum, „mizeriilor inerente timpurilor de prefacere, ca şi luptelor politice şi în special amintita demagogie fără scrupule, au contribuit foarte mult la faptul că am ajuns unde suntem azi, neînţelegându-ne între noi”! Iată pentru ce deputatul de Mureş credea că era nevoie de o „grabnică nevoie de unire sufletească” între toţi românii. Şi era convins că cei care „calomniază ţara în străinătate”, o fac din lipsă de „maturitate politică şi nu din lipsă de românism”.
Trist era şi atunci şi trist este şi acum, pentru noi românii-ardeleni, faptul că toate guvernele din acea vreme - dar şi cele care s-au perindat după 1989 - au comis „fapte de abdicare şi de nedreptăţire a elementului românesc faţă de minoritari”. Acest lucru nu face altceva decât să „ne demoralizeze pe noi, dar îi compromite şi pe toţi românii”! Unii deplâng situaţia minoritarilor unguri din Ardeal, chiar dacă aceştia „sunt suspectaţi că ar avea şi alte scopuri decât asigurarea drepturilor minorităţii maghiare în statul român”. Cei ce se află în această ipostază, chiar neagă că ungurii au asemenea intenţii. „Noi, ceilalţi, care am trăit din moşi-strămoşi între ei (între unguri - n.n.), care trăim şi azi, care avem chiar şi relaţii personale cu unii dintre ei (...), avem nu suspiciunea, ci şi adânca certitudine că nu au şi alte scopuri decât fericirea elementului maghiar în România, dar au numai alte scopuri!”
Iată de ce convingerea adâncă a celor de atunci că vajnicii iredentişti unguri aveau numai alte scopuri, o avem şi noi cei ce trăim azi în Ardeal! Fiindcă ei, extremiştii şi iredentiştii unguri, „nu sunt altceva decât nişte adunători de plângeri, iar dacă nu au plângeri, le fac să se nască, provoacă ei aceste plângeri”! Asta spunea Emil Dandea în 1928, asta o spunem şi noi, cei care trăim în 2014! Numai că nici cei aflaţi atunci la guvernarea României, nici cei ce se află acum, nu vor să înţeleagă toate acestea. Şi, iată, de aici se naşte acea nemulţumire psihologică a noastră, a celor din Ardeal. Şi, iată, de aici se naşte acel „transilvanism” păgubos şi distructiv. Fiindcă „efectul Gherman” a început să dea roade otrăvite!
Oare chiar nu se poate înţelege, de către guvernanţi, că această Mişcare din Transilvania, în care sunt atraşi tot mai mulţi transilvăneni-români, începe să devină un pericol iminent pentru integritatea României? Să fie oare acolo, la Bucureşti, atâta lipsă de respect şi de nesocotire a celor aproape şapte milioane de români din Transilvania, care, sătui de circul politic de pe Dâmboviţa, ar putea oricând să determine ei şi nu alţii - acei ce au numai alte scopuri! - o mişcare separatistă de proporţii, care ar conduce la destructurarea României?! Doreşte cineva anume o astfel de situaţie?

În loc să fie scos în afara legii,
PCM intră la guvernare pe uşa din dos

La mitingul organizat, cu două săptămâni în urmă, la Târgu-Mureş, de către extremiştii unguri, printre participanţi s-au aflat şi lideri ai partidelor revizionist-şovine UDMR şi PCM (Partidul Civic Maghiar). Afirmaţia că cele două formaţiuni sunt partide revizionist-şovine nu este nefondată, pentru dovedirea acesteia chiar conducători importanţi ai acestora producând dovezi extrem de clare şi de necontrazis. Astfel, deşi oficial organizatorii mitingului de la Târgu-Mureş au negat prezenţa chiar a unor extremişti din Ungaria, imaginile surprinse la faţa locului arătau cu totul altceva, anume membri ai grupărilor HVIM (Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comintate - n.n.) arzând în spiritul multiculturalismului, bunei înţelegeri şi europenismului drapelul Uniunii Europene, îndemnând la violenţe şi provocând forţele de ordine publică pentru a isca un scandal.
Deşi în mod ipocrit şi mincinos organizatorii au afirmat că nu au avut cunoştinţă de participarea extremiştilor, afirmând că au aflat, chipurile din presă, că ar fi existat acte provocatoare, ceea ce nu pot nega este prezenţa a diverşi lideri lideri ai UDMR şi PCM, pe care i-au fotografiat, filmat şi i-au promovat în presa de limbă maghiară ca susţinători ai mitingului. „Condeiul ardelean” vă prezintă un instantaneu cu preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Janos, înregistrarea video putând fi vizionată în ediţia electronică a ziarului, la adresa www.condeiulardelean.ro. În înregistrare apare preşedintele PCM Covasna răcnind pe străzile din Târgu-Mureş „Szekelyfold nem Romania!” (Ţinutul secuiesc nu e România!). Întrebarea pe care ne-o punem este de ce autorităţile Statului Român nu s-au sesizat şi nu se sesizează nici acum referitor la astfel de acţiuni şi mesaje transmise de către liderii ungurilor. Conform legislaţiei româneşti, astfel de organizaţii care acţionează împotriva integrităţii teritoriale a României sunt interzise prin lege, existând, aşadar, temei legal solid pentru scoaterea în afara legii a Partidului Civic Maghiar, întrucât acesta militează, în mod explicit şi constant, împotriva integrităţii teritoriale a Ţării noastre. Cum altfel ar putea fi interpretat mesajul „Ţinutul secuiesc nu e România!”?! Dacă nu e România, atunci ce este? Nigeria, Uganda, Mongolia sau poate… Ungaria?!
UDMR bagă PCM la guvernare
În aceeaşi ordine de idei, amintim şi faptul că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi preşedintele PCM, Biro Zsolt, au semnat, recent, un protocol de colaborare care prevede susţinerea solidară a candidaţilor UDMR la alegerile pentru Parlamentul European şi colaborarea politică la nivelul administraţiilor locale între cele două formaţiuni. Referitor la acest protocol, Kelemen Hunor a declarat: „Am avut câteva luni negocieri cu PCM, am ajuns la o înţelegere şi am semnat, vineri, un protocol de colaborare politică pe termen mediu şi lung, o înţelegere strategică, nu doar pentru alegerile europarlamentare. Documentul conţine dezideratele strategice comune şi cred că prin această înţelegere vom avea posiblitatea de a colabora la nivelul administraţiilor locale, unde PCM are consilieri şi primari, iar UDMR are conducerea consiliilor judeţene. Vom sprijini localităţile care au primari PCM şi de la nivel parlamentar sau guvernamental. PCM va susţine lista noastră de candidaţi pentru PE, care este lista UDMR”. Biro Zsolt a făcut referire la acest document ca la unul „istoric”, declarând: „PCM a dus o luptă foarte mare pentru a fi recunoscut, iar acest fapt, că semnăm un protocol cu UDMR, este un exemplu că PCM reprezintă o forţă politică în Transilvania. Ţelurile noastre sunt identice, la fel şi electoratul pe care ne bazăm, şi când suntem în faţa unor alegeri trebuie să avem nişte priorităţi. O comunitate care trebuie să atingă pragul electoral, cum e cea maghiară, dacă vrem să ducem o politică responsabilă, trebuie să colaborăm”.
Pe lângă aceste declaraţii aparent nevinovate, Biro Zsolt a scăpat porumbelul, în toamna anului 2012, şi a arătat scopul real al acestui protocol, afirmând: „PCM s-a înfiinţat pentru nişte ţeluri, care nu se schimbă de la o zi la alta. Cel mai important punct al programului este obţinerea autonomiei ţinutului secuiesc. La sfârşitul lunii septembrie, în Senat a fost respins proiectul de autonomie, însă noi sperăm că, după 9 decembrie, comunitatea maghiară va avea deputaţi în Parlament prin care vom înainta acest proiect de lege. Dacă nu se poate înainta prin deputaţi, va trebui să apelăm la inţiativa cetăţenească”. Cu alte cuvinte, PCM devine partener la guvernare via UDMR, aceasta din urmă angajându-se să ducă în Parlament proiectul comun de obţinere a autonomiei teritoriale. Fără a specula şi fără a face presupuneri privind adevăratele intenţii ale PCM şi UDMR referitoare la modul în care îşi doresc să arate autonomia teritorială pe care o visează, putem trage o concluzie validă despre viziunea celor două formaţiuni, reluând mesajul zbierat de preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Janos, pe străzile din Târgu-Mureş: „Ţinutul secuiesc nu e România!”. Orice alt comentariu este de prisos…

Oferta UDMR pentru Europa: frenezie şovină!
UDMR şi-a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European în cadrul unei acţiuni organizate la Odorheiu-Secuiesc, judeţul Harghita. Pentru că uniunea culturală a maghiarilor „duduie” de europenism, multiculturalism şi toleranţă, oferta electorală a fost pe măsură. Astfel, principalele mesaje transmise electoratului au arătat adevărata faţă a UDMR, care musteşte de şovinism, ură, antiromânism. Redăm mai jos principalele obiective şi mesaje prin care vrea UDMR să îşi aducă în Parlamentul European contribuţia la promovarea valorilor europene.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a înfricoşat pe unguri prezentându-le un mare pericol: „Trebuie să aducem Catalonia şi Tirolul de Sud în Ardeal, trebuie să cultivăm spiritul transilvanismului aici, trebuie să ducem spiritul transilvanismului în Europa. În ultimii 25 de ani ne-am străduit ca graniţele să nu constituie o piedică în relaţiile maghiaro-maghiare, iar aderarea României la UE a consolidat acest lucru. Europa trebuie să ne apere interesele, să adopte o legislaţie pentru apărarea minorităţilor. Iar noi, la rândul nostru, noi ne străduim ca vocea noastră să fie auzită şi ascultată în Europa. Comisia Europeană a respins cererile noastre, dar noi nu vom renunţa, vom merge la CEDO pentru apărarea drepturilor şi intereselor noastre. Avem un mesaj simplu: candidaţii noştri nu vor ajunge în Parlamentul European dacă nu vor primi voturile maghiarilor, dacă maghiarii nu vor ieşi la vot ca să voteze candidaţii UDMR, pe locurile noastre vor ajunge la Bruxelles europarlamentari români. Succesul nostru este, deci, şi succesul tuturor maghiarilor, iar pentru asta ne bazăm pe fiecare maghiar, şi acum, şi în viitor”. Adică în Parlamentul European nu este vorba despre a trimite reprezentanţi ai Ţării, ci este iarăşi vorba despre români şi unguri, care se pare că în continuare vor avea altceva de susţinut pe la Bruxelles. Experienţa mandatului actualilor parlamentari europeni proveniţi de la UDMR ne dă o imagine clară despre direcţia în care aceştia îşi doresc să meargă şi în continuare…
Borbely Laszlo nu s-a lăsat mai prejos şi a plusat, afirmând răspicat: „Ce vrem noi în Parlamentul Europei? Simplu: toate drepturile despre care v-am vorbit. Vom avea şi autonomia, pentru că ni se cuvine”. Este vorba oare tot de autonomia care înseamnă pentru UDMR „Ţinutul secuiesc nu e România!”?! Fără niciun fel de dubiu, da, asta înseamnă, mai ales că şi Sogor Csaba a ameninţat, cerându-le celor prezenţi sprijinul pentru că: „În Secuime, să-i facem pe români să simtă cum e să trăieşti în minoritate”. Udemeriştilor, vă iubim! Deja ne simţim mai bine ştiind ce gânduri nobile aveţi!

La presiunile, coerciţiile administrative şi abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu puse în aplicare de primarul comunei Zagon, Kis Iosif, conform celor prezentate, Kelemen Gyula a considerat că se impune un drept la replică.
Hotărârea de Consiliu Local nr. 18/07.03.2014, fiind dată cu încălcarea unor prevederi legale şi administrative, a fost atacată prin Plângere Prealabilă atât la organul emitent, Primăria comunei Zagon, cât şi la Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna, pentru ca prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului României în teritoriu, să facă un control de legalitate în interes public asupra actului normativ administrativ în cauză emis de Consiliul Local Zagon, precum şi să existe posibilitatea de a fi atacat în contencios administrativ şi suspendat de drept.

CĂTRE,
INSTITUŢIA PREFECTULUI - JUDEŢUL COVASNA

Domnului Prefect Dumitru Marinescu,
Subsemnaţii: KELEMEN GYULA, având cod numeric personal ______, cetăţean român, domiciliat în comuna Zagon, nr. 1314, judeţul Covasna, fiul lui Iuliu şi Irma, identificat cu C.I. seria__, nr.______, eliberată de SPCLEP Covasna, la data de 09.11.2006; KERTESZ SANDOR, având cod numeric personal_______, cetăţean român, domiciliat în comuna Zagon, nr. 1268, judeţul Covasna, identificat prin C.I. seria__, nr.____, eliberată de Poliţia Oraşului Covasna, la data de 19.02.2004, şi SZEKELY DOMOKOS-LASZLO, având cod numeric personal_______, cetăţean român, domiciliat în comuna Zagon, nr. 376, judeţul Covasna, identificat prin C.I. seria__, nr._____, eliberată de SPCLEP Covasna, la data de 24.08.2012, prin prezenta, în baza art. 3, alin. 1, art. 4 şi art. 7 din Legea 554/2004, actualizată, precum şi în baza art. 51 şi art. 52 din Constituţia României, formulăm prezenta

PLÂNGERE PREALABILĂ

Împotriva actului normativ administrativ HOTĂRÂRE DE CONSILIU LOCAL NR. 18/07.03.2014, privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea păşunatului în bune condiţii în anul 2014, emisă de CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ZAGON, prin care solicităm anularea acestui act în totalitatea lui, fiind neconstituţional, netemeinic şi nelegal, nerespectând elementarele norme de drept administrativ şi civil, subsemnaţii, precum şi mulţi cetăţeni ai comunei Zagon, proprietari de animale, fiind direct vătămaţi în dreptul şi interesul nostru legitim în deţinerea şi creşterea animalelor,

În fapt:
Consiliul Local al comunei Zagon, judeţul Covasna, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 07.03.2014, analizând proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei Kis Iosif, raportul de resort, raportul de specialitate şi avizul secretarului comunei, fireşte şi în baza multor altor prevederi legale, pentru o aparentă legalitate faţă de neştiutori, au hotărât emiterea unei hotărâri care afectează în mod direct interesele legitime ale cetăţenilor comunei Zagon şi, în special, al proprietarilor şi crescătorilor de animale.
La o studiere atentă a Hotărârii nr. 18/2014 se pot deduce articolele normative de abuz de putere administrativă şi impunerea unei coerciţii legale de supunere la norme ce nu ţin de instituţia Primăriei şi a Consiliului Local, ci de ANSVSA, care le-a prevăzut deja prin legi speciale, norme administrative care odată aplicate nu pot duce decât la falimentarea tuturor exploataţiilor de tip stână sau ferme de bovine.
În baza cărui temei legal şi constituţional se poate dispune unilateral constatarea de pagube ale animalelor, evaluarea acestora, deţinerea lor arbitrară în obor până la achitarea prejudiciului şi amenzii, precum şi a unei taxe de gloabă, ori în caz contrar se va proceda la valorificarea animalului? Care sunt normele ce reglementează evaluarea prejudiciului constatat al acestor situaţii şi modul lor de aplicare?
Care este temeiul legal de impunere coercitivă cu titlu de risc evaluat, deci supus unei legi a hazardului, plata unei garanţii în valoare de 5.000 (cincimii) LEI, care va fi depusă până la data de 28.03.2014 şi păstrată la Primăria Zagon în cazul producerii unor pagube??? Nu se spun în schimb normele de returnare ale acestei sume imense colectate şi modul lor de producere sau nu de dobânzi, timpul şi spaţiul returnării acestei sume.
Cu toată această incertitudine şi contrar legii hazardului, Primăria Zagon încasează garanţia anual şi nici NU o mai returnează proprietarului de animale bun-platnic, nici după unul sau mai mulţi ani de derulare a normelor de păşunat, fără incidente de pagubă şi astfel constituie o prevedere administrativă abuzivă.
Abuzul elocvent este că această garanţie este calculată şi percepută la o valoare stabilită unilateral şi arbitrar, în urma unor criterii netransparente.
Disimularea unui venit sub denumirea de garanţie de administrare şi plată a eventualelor pagube este o dovada irefutabilă a relei credinţe a Primăriei Zagon şi Consiliului Local Zagon, care au urmărit, conştientizat şi aplicat perceperea unei astfel de garanţii, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a proprietarilor de animale în drepturile lor, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurenţial contrar uzanţelor cinstite şi legale ale comercianţilor, tipice caracterului primarului Kis.
De aceea, toate argumentele relative la garanţia de administrare şi plată a eventualelor pagube sunt valabile, mutatis mutandis, chiar şi în cazul acestui tip de garanţie. Dezechilibrul pe care-l generează această garanţie este dat de faptul că nu reprezintă un cost actual şi dovedit al eventualei pagube, ci, în cel mai rău caz, reprezintă o asigurare pe care Consiliul Local Zagon şi-o ia - avant la lettre - împotriva riscului de constatare a unei pagube şi incapacitate de plată probabil a proprietarului. Prin urmare, această interpretare şi explicaţie a Primăriei şi Consiliului Local la acest cost este unul eventual, adică probabil a se întâmpla într-un viitor incert şi nu unul actual (cert).
În situaţia în care subsemnaţii proprietari ne îndeplinim întocmai şi la timp obligaţiile de plată, în favoarea Primăriei, automat va opera o îmbogăţire fără justa cauză, în defavoarea proprietarilor de animale care, cu toate că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale şi ale hotărârii administrative, de a plăti o garanţie de urmărire a riscului, fără ca riscul să se fi materializat, generează automat costuri suplimentare fără justificare legală.
Oricum, contra riscului de neplată a pagubelor pricinuite de animale, Primăria poate să ia alte garanţii reale sau personale prin declaraţii de impunere la impozitare şi poate determina pe proprietar la plata riscului de neplată.
Mai mult, constatăm că Primăria îşi asigură în toate cazurile o serie de mecanisme specifice administrative şi de coerciţie ilegale, de protecţie împotriva riscului de neplată, ceea ce demonstrează odată în plus că această garanţie este una absolut abuzivă de drept. Astfel, riscul deprecierii garanţiilor şi al neîncasării valorii, în cazul vânzării animalelor este, de asemenea, suportat tot de către bietul proprietar, care va putea răspunde cu toate bunurile sale.
Toate aceste garanţii pe care le-au luat Primăria şi Consiliul Local Zagon, împotriva riscului de neplată, reprezintă argumente solide în sprijinul tuturor celor afirmate mai sus, în sensul că prevederile hotărârii ce reglementează garanţia de urmărire a riscului sunt în fapt prevederi administrative abuzive ce în conformitate cu prevederile legale în vigoare sunt lovite de nulitate absolută.
Pe de altă parte, natura şi geneza acestei Hotărâri nr. 18/2014 sunt acoperirea faptelor de concesionare directă şi fără nicio transparenţă legală, decizională sau de licitare, a tuturor păşunilor comunei Zagon, cu titlu de MONOPOL unei singure asociaţii, Asociaţia Gospodarilor Zagon, o asociaţie obscură, a cărei sediu nu se cunoaşte, care activează în cadrul şi spaţiul Primăriei Zagon sub preşedinţia de faţadă a unui oarecare Bokor Gabor, numit din umbră de primarul Kis Iosif, care asociaţie este controlată din umbră şi prezidată în direct de acelaşi primar Kis, care conform legii administraţiei este incompatibil.
Totodată, primarul Kis obligă zagonenii proprietari de animale să se înscrie în Asociaţia Gospodarilor Zagon, înfiinţată cu titlu de monopol, înscriere fără de care proprietarii de animale nu mai pot să-şi trimită ovinele în turme şi bovinele în cirezi.
Pentru înscrierea obligatorie în asociaţie a fiecărui proprietar de animale se percepe abuziv o taxă de 50 LEI, conform probei depuse la prezenta, chitanţa nr. 8/21.02.2014. Persoana împuternicită cu colectarea sumelor de înscriere este un funcţionar public din aparatul administrativ al Primăriei Zagon, pe numele lui Kis Augustin, omul de casă al primarului Kis, care din punct de vedere legal este incompatibil cu această activitate care este de natură a crea confuzie în rândul cetăţenilor şi de a induce o aparentă legalitate obligativităţii înscrierii în această asociaţie.
Asociaţia Gospodarilor Zagon, în calitate de concesionară a tuturor păşunilor comunale cu titlu de monopol, a început a încheia Contracte preformulate şi preferenţiale doar cu anumite persoane impuse şi agreate de primarul Kis, contracte confidenţiale privind preţul arendării către fermieri sau bacii de stâne, acestea diferind de la persoană la persoană.
Practic, se poate deduce faptul că Primarul Kis, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a găsit metode ingenioase, dar ilegale de a juca fotbal administrativ cu păşunile comunale, unde el centrează din Primărie şi tot el dă cu capul în Asociaţie.
Bineînţeles, toate aceste norme abuzive sunt în detrimentul zagonenilor şi, în special, împotriva proprietarilor de animale care au ajuns să fie spoliaţi de un primar abuziv.
Secretarul Primăriei Zagon, în loc să vegheze la buna desfăşurare şi aplicare a normativelor administrative şi, în general, să fie garantul legii în cadrul aparatului administrativ local, se pare că sprijină activităţile administrative ilegale ale primarului Kis şi dă girul Consiliului Local Zagon la aplicarea abuzivă a prevederilor legii.
Pe cale de consecinţă, solicităm Instituţiei Prefectului - Judeţul Covasna, în temeiul legii mai sus invocate, atacarea în contencios administrativ de urgenţă a Hotărârii de Consiliu Local Nr. 18/07.03.2014 privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea păşunatului în bune condiţii în anul 2014, emisă de Consiliul Local al comunei Zagon, fiind neconstituţională, netemeinică şi nelegală, nerespectând elementarele norme de drept administrativ şi civil şi anularea acesteia în totalitate.
Atât subsemnaţii, precum şi mulţi cetăţeni ai comunei Zagon, proprietari de animale, fiind direct vătămaţi în dreptul şi interesul nostru legitim în deţinerea şi creşterea animalelor, cerem anularea în totalitate a Hotărârii, iar în caz contrar se va constata o răzmeriţă a tuturor celor vătămaţi în dreptul lor de proprietari, precum şi constatarea unei nesupuneri civice.
Zagon,
20.03.2014

Kelemen Gyula
Kertesz Sandor
Szekely Domokos-Laszlo

ÎN ATENŢIA DOMNULUI PRIMAR KIS

Inclusiv pentru acoliţii lui, personal şi confidenţial

Referitor la adresa dumneavoastră înregistrată sub nr. 1520/13.03.2014, adresă oficială purtând antetul Primăriei comunei Zagon şi semnată de dumneavoastră în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de primar, fiind se pare foarte atent şi disponibil cu privire la persoana mea, aţi considerat să-mi comunicaţi câteva informaţii şi norme de drept general, prevederi din Legea nr. 50/1991, precum şi HCL nr. 18/07.03.2014, care oricum este netemeinică, nelegală şi neconstituţională şi va fi atacată în contencios administrativ.
În virtutea legală a dreptului la replică, mă văd nevoit să vă răspund la provocările ilegale coercitive în abuzul de putere, ce le exercitaţi la adresa mea şi a familiei mele lărgite şi, prin urmare, mă văd obligat să-mi pierd timpul cu un om faţă de care nu am, nu pot şi nu voi avea niciodată vreo minimă consideraţie. Din contră…!
Prin urmare, se pare că ţineţi să-mi explicaţi legea construcţiilor şi HCL nr. 18/2014, ilegală şi netemeinică, probabil uitând că v-am desfiinţat pe fond la Judecătoria Târgu-Secuiesc şi umplut de penibil în recursul formulat de către dumneavoastră la Tribunalul Covasna, unde v-am dat o lecţie de drept civil, iar completul de judecată era foarte amuzat de comicul de situaţie al cauzei, precum şi prostia susţinerilor şi, mai ales, a actelor ilegale generate de dumneavoastră, în fapt şi drept absolut abuzive, prin funcţia administrativă ce o exercitaţi, iar avocatul ce vă reprezenta era depăşit de cauză, ca şi dumneavoastră de lege, pe care o aplicaţi discreţionar în avantajul intereselor proprii şi financiare.
Ca atare, nu sunteţi deloc în ipostaza de a-mi da avertismente (sesizări), pentru ca ulterior să aveţi acoperire asupra faptelor pe care le generaţi împotriva mea şi a familiei mele lărgite, fapte de coerciţie, ameninţare şi intimidare, chiar dacă vă credeţi un grof dictator, iar pe noi, zagonenii, sclavii de ogor, trebuie să înţelegeţi că vremurile secolului XIX au apus de mult şi Noua Ordine Mondială a început. Chiar nu puteţi ţine timpul pe loc!
Practic, adresa formulată mie, nu este altceva decât un act elaborat retardat după chipul şi asemănarea dumneavoastră, un act generat de apucături de bolşevic fără scrupule, şcolit 8 (opt) luni la „facultatea” puşcăriei, cu instincte de penal recidivist.
Dacă aţi fi cunoscut elementar legea şi normele de aplicare ale acesteia, dacă aveaţi minimum de bun-simţ şi respect faţă de cetăţenii comunei Zagon, dacă nu eraţi turbat să faceţi bani şi din piatră seacă şi să controlaţi personal toate veniturile obţinute din păşunile comunei Zagon, concesionate direct şi ilegal sub formă de monopol, unei asociaţii pe care o controlaţi din umbră şi o prezidaţi în direct, puteaţi să faceţi diferenţa între noţiunea de proprietate privată a comunei Zagon, domeniul public şi proprietate particulară. Totodată, este ilegal să obligaţi zagonenii proprietari de animale să se înscrie în asociaţia monopol înfiinţată, înscriere fără de care nu mai pot să-şi trimită ovinele în turme şi bovinele în cirezi, mai mult îi ameninţaţi că le vindeţi animalele în obor! Cu ce drept şi în ce temei legal dispuneţi dumneavoastră de proprietatea privată a proprietarilor de animale? Nu credeţi că faceţi o mare confuzie deliberată şi autocrată între proprietatea publică şi privată a Statului Român, patrimoniu pe care l-aţi devalizat şi delapidat total, şi proprietatea privată garantată constituţional???
Chiar nu înţelegeţi că începutul sfârşitului administrativ şi politic al dumneavoastră a început şi se va termina în curând?; iar amicii din administraţia centrală, locală şi alte instituţii nu mai au puterea să intervină, indiferent că-i cheamă Yoki, Moki, Doki, Guvernatorul, Groful etc.
În Republica Zagon nou înfiinţată, a cărei dictator sunteţi, chiar dacă credeţi că aveţi prerogative nelimitate, sunteţi în fapt un ins insignifiant la nivel naţional, doar cu vise de preamărire asupra unor cetăţeni zagoneni pe care i-aţi prostit, adus în pragul sărăciei şi a mizeriei sociale, zagoneni ce au ajuns să trăiască cu frica zilei de astăzi, că vine dictatorul şi îi nenoroceşte pe viaţă în interese meschine.
Prin urmare, nu vă mai victimizaţi în fals pe la televiziuni în încercarea de a minţi poporul cu televizorul pentru escamotarea abuzului de putere pe care-l exercitaţi în atribuţiile de serviciu administrative şi arunca vina asupra mea şi altora, pentru că, aşa cum am mai scris, nu puteţi să ne mai ţineţi de proşti. Domnule primar, poţi să prosteşti unii oameni tot timpul şi toţi oamenii un timp, dar nu poţi să prosteşti toţi oamenii tot timpul.
Deci, adresa dumneavoastră nu se justifică şi nici nu are temei legal. Mai mult vă poate incrimina. Ambele forme de drept real, nu au nicio tangenţă cu subsemnatul, deoarece dacă aţi fi avut memorie, trebuia să ştiţi faptul că, între timp, m-aţi deposedat de toate păşunile comunale (domeniu public sau privat) şi nu mai pot intra sub incidenţa prevederilor invocate. Subsemnatul îmi exercit activitatea în exclusivitate pe terenurile proprietate personală sau arendate, prin urmare nu vă priveşte ce fac eu pe proprietatea mea.
Dacă ştiaţi legea, trebuia să fiţi informat că tipul de stână - coşar, cu rol de adăpăost temporar, nu este nici exploataţie conform unui ordin ANSVSA şi nici nu face obiectul Legii nr. 50/1991, fiind o executare de lucrare pentru un amplasament temporar, stână care este amplasată direct pe sol, fără fundaţii şi platforme, precum şi fără racorduri şi/sau branşamente la utilităţi urbane şi se pot executa fără autorizaţie de construire.
Faptul că probabil doriţi să deveniţi primul primar din România care doreşte o aplicare greşită, dar proprie a legii în Republica Zagon, al cărei dictator sunteţi, este o opţiune care vă priveşte în exclusivitate şi pentru care o să răspundeţi conform legilor în vigoare.
Invocării prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1991 nu le înţeleg rostul, sunt străine total activităţii mele, au mai degrabă un rol de intimidare şi ameninţare la adresa mea şi le pot intui Bergsonian.
În schimb, fapta dumneavoastră de a-mi trimite o adresă de genul acesta nu poate constitui decât un abuz de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care este de natură a mă intimida, afecta emoţional şi genera temeri cu privire la posibilitatea de a-mi continua activitatea, mai ales că m-aţi ameninţat în public, faţă de mai mulţi cetăţeni din comuna Zagon, că am trei opţiuni de a mai supravieţui în comună:
1. să vând totul şi să mă mut din comuna Zagon;
2. să vând tot efectivul de ovine şi să nu mai am nicio activitate de acest gen;
3. să plec cu ovinele în altă localitate pentru a-mi putea desfăşura activitatea.
Pentru cultura dumneavoastră juridică, vă informez că vă faceţi vinovat de o pluralitate de infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 296 C.P. - Purtare Abuzivă şi art. 297 C.P. - Abuz în serviciu, iar în acest sens voi depune o Plângere Penală Prealabilă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Secuiesc.
Partea bună a lucrurilor este că actele şi faptele administrative şi conexe ale dumneavoastră au devenit un atentat la siguranţa naţională a Statului Român, iar instituţiile abilitate şi factorii decizionali sau decidenţi politic trebuie să intervină.
Având în vedere că la nivel local împreună cu acoliţii şi interpuşii dumneavoastră acţionaţi premeditat şi organizat, putem bănui şi constata că, în fapt, aţi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat pe care-l conduceţi, iar prin urmare rog persoanele din anturajul dumneavoastră, acoliţii de care v-aţi înconjurat şi care acţionează întocmai şi la timp la comenzile date de către dumneavoastră şi care au comis faptele prevăzute în art. 367 C.P., deci pe această cale îi informez pe toţi, că dacă denunţă autorităţilor abilitate grupul infracţional organizat din care fac parte, înainte ca acesta să fie descoperit, deoarece săvârşirea infracţiunilor deja a început de mult, nu vor fi pedepsiţi.
Dacă totuşi nu vor să vă denunţe, îi informez că mai au şanse - chiar dacă v-au sprijinit în săvârşirea infracţiunilor şi vor înlesni, în cursul urmăririi penale aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai acestui grup infracţional organizat - pentru că limitele speciale se vor reduce la jumătate.
Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Fără nicio stimă şi consideraţie,
Kelemen Gyula
Zagon,
20.03.2014

Domnule redactor,

Mă numesc Kelemen Gyula, domiciliez în comuna Zagon, judeţul Covasna, sunt fermier, proprietar de animale, oi şi vaci, dar din cauza activităţilor mele profesionale, de foarte mult timp am început să am mai multe divergenţe cu domnul primar Kis Iosif, divergenţe, acuze, plângeri penale, sabotaj, ameninţări, care în ultima perioadă au crescut exponenţial şi sunt fără precedent la adresa mea şi a activităţii mele.
Vă mulţumesc că publicaţi toate necazurile în legătură cu întâmplările mele cu domnul primar Kis Iosif, iar pe această cale doresc să cer scuze concetăţenilor mei zagoneni, mai ales celor cărora poate le fac necazuri indirect şi fără intenţie, dar le transmit la modul cel mai serios că NU am treabă cu nimeni, nici cu vreun angajat din aparatul Primăriei Zagon.
Ştiu foarte bine că şi ei sunt terorizaţi la propriu de către primar prin comportamentul dictatorial, vocabularul agresiv, ameninţările şi constrângerile la care sunt supuşi coercitiv, psihic şi mental, pentru a îndeplini întocmai şi la timp toate acţiunile delictuale, ilegale sau infracţionale ale acestuia.
Eu, personal, nu am treabă directă nici cu domnul primar ca persoană, doar cu calitatea lui de primar şi fărădelegile pe care le săvârşeşte în această calitate, cu nerespectarea legilor, şantajul, minciuna, corupţia, furturile, abuzul de putere administrativă pe care şi le arogă, acţiuni care se succed în/prin Primăria Zagon, conduse şi săvârşite toate de acest primar.
Prin urmare, sunt nevoit să relatez opiniei publice întâmplările avute cu domnul primar, în ultima vreme. La o şedinţă cu deţinătorii de animale, în urmă cu două săptămâni, am avut divergenţe de păreri cu domnul primar, unde, de faţă cu zagonenii, i-am spus în faţă că mai bine merg la puşcărie decât să accept toate şmecheriile lui administrative şi coercitive prin abuzul de putere exercitat.
Domnul primar, de altfel un curajos din fire, a făcut imediat plângere la Poliţie că l-am ameninţat cu moartea şi s-a gândit că aşa îmi mai întocmeşte un dosar penal ca să mă sperie şi să mă ţină ocupat. Eu îi transmit următoarele: domnule primar, la vârsta dumneavoastră de 64 de ani, pe care-i împliniţi în curând, chiar nu vă este ruşine să minţiţi în halul acesta…?; că au ajuns să vă râdă şi organele de cercetare prealabilă, precum şi martorii pe care i-aţi propus dumneavoastră! Sunteţi ridicol, jalnic, penibil şi patetic!
În stilul dictatorial, aţi dat poruncă zagonenilor să se adune şi aţi organizat Marea Adunare a oamenilor din comuna Zagon, unde din nefericire pentru dumneavoastră a venit foarte puţină lume. Şi ştiţi de ce? Din cauza vocabularului agresiv şi ameninţător, cu aceleaşi discuţii din ianuarie 2014, cu ameninţările la adresa ciobanilor pe care i-aţi exploatat din toate privinţele, aţi reuşit din nou să ieşiţi în „decor” cu aceleaşi texte de prost gust care vă caracterizează în ce priveşte deţinătorii de animale, birurile pe care le-aţi impus, taxele pe care le solicitaţi şi amenzile pe care le administraţi.
Toţi politicienii din România, care nu au idei şi soluţii politico-administrative de a conduce inteligent şi constructiv în folosul comunităţii, pentru care au fost mandataţi prin vot, inventează biruri şi taxe prin care să-şi acopere incompetenţele. Aşa a ajuns România o ţară a taxelor, a birurilor născocite şi raiul politicienilor corupţi. Până când?
În schimb, nu aţi povestit nimic zagonenilor cum aţi lăsat satul aparţinător Păpăuţi fără păşunat! Prin ce şmecherii administrative abuzive a ajuns păşunatul numit „Slobodul” unde a ajuns, ca la schimb să luaţi terenuri forestiere bune pentru acoliţii dumneavoastră.
Nu aţi avut curajul să povestiţi cum racolaţi prin apropiaţii dumneavoastră supuşi, oamenii din comună şi le promiteţi preţuri mari pentru terenurile fâneaţă în zona numită „Cseremas” dacă le vând către dumneavoastră, iar dacă proprietarii nu sunt de acord, folosiţi metodele ştiute şi aplicate de dumneavoastră în calitate de primar, calitate de care vă folosiţi pentru a-i şantaja şi supune abuzului administrativ.
De asemenea, nu aţi avut curajul să amintiţi nimic de păşunatul „Fagul Alb” şi cine îl foloseşte? Acestea sunt subiectele de discuţie pe care le aşteaptă zagonenii de la dumneavoastră în calitate de primar, nu ameninţările pe care le proliferaţi la adresa noastră, a deţinătorilor de animale.
Domnule primar, vă garantez că nu puteţi să mă blocaţi cu păşunatul şi nici nu cedez la presiunile puse de dumneavoastră prin oamenii apropiaţi, cu care şi prin care aţi constituit un grup infracţional, şi nici la hotărârile de Consiliu Local pe care le puneţi la cale pentru a înrobi şi controla toată suflarea deţinătorilor de animale. Deja v-am atacat hotărârea de Consiliu Local împreună cu alţi deţinători de animale nemulţumiţi şi o vom anula în instanţa de judecată. Este doar o chestiune de timp, iar abuzul administrativ şi de putere va fi dovedit.
Până când eu sunt corect şi banii pe care-i câştig sunt munciţi cu sudoarea frunţii şi curaţi, dorm liniştit, în schimb banii dumneavoastră plini de escrocherii, evaziune fiscală şi înşelăciune, nu cred că vă lasă să dormiţi liniştit.
Domnule primar, ştie toată ţara şi lumea din comună că sunteţi un bun trăgător şi folosiţi armele la braconaj. Nu mişcă nimic în bătaia puştii dumneavoastră şi cine mişcă, mişcă mort, dovadă sunt oasele rămăşiţe găsite la locul „Cseremas” care au fost fotografiate de mine, faptă de care aţi scăpat, dar în ziarul „Haromszek” în prima mea scrisoare, am scris că „nu există nici un dans, care să nu se termine niciodată”, iar atât eu, cât şi alţi concetăţeni nemulţumiţi ca mine, sperăm că se va termina curând tot, rău pentru dumneavoastră.
Spre stupoarea tuturor zagonenilor, le-aţi amintit la şedinţă că aveţi pistol! Aţi arătat tuturor pistolul purtat la brâu în toc şi aţi spus că „sunteţi autorizat să împuşcaţi pe oricine vă ameninţă şi nu vă este frică de nimeni”, dar nu aţi avut curiozitatea să ascultaţi părerea oamenilor după aceste cuvinte rostite. Un alt cuvânt prost, rostit fără să gândiţi, a fost că „o să fiţi primar până când vă bagă în sicriu”. De-a dreptul morbid pentru dumneavoastră, nu-i aşa, domnule primar? Nu vă gândiţi ce cuvinte sunt acestea?
Domnule primar, eu vă propun un gentelmens agreement! Să veniţi singur cu pistolul la brâu, cum aţi venit la Marea Adunare convocată, la locul numit „Cseremas” şi eu o să vin cu mâna goală, să discutăm amândoi diferendul, şi poate-l soluţionăm. Ce ziceţi, aveţi curajul?
În încheiere, vă mai spun doar atât: ştiţi că faceţi mult rău zagonenilor, dar şi angajaţilor din Primăria Zagon, în schimbul unei bucăţi de pâine câştigată; aceştia trebuie să execute toate ordinele dumneavoastră proaste pe care le daţi, dar după ce se va termina dansul sus amintit, trebuie să se gândească şi ei unde vor mai juca!?
Fără stimă şi respect,
Kelemen Gyula

Zagon, 02.04.2014

„Cerem schimbarea prefectului Marinescu, pentru că nu putem lucra în echipă cu cineva care a făcut ceva ce nu au făcut alţi prefecţi în România. (…) Numirea prefectului va fi responsabilitatea PSD şi a guvernului. Nu ne interesează persoana lui, dar evident vreau o persoană care nu a jignit comunitatea maghiară” - aşa suna ameninţarea lui Antal Arpad, preşedintele UDMR Sfântu-Gheorghe şi primarul municipiului cu acelaşi nume, la data de 5 martie 2014 (vezi Mediafax).
Şi aşa s-a-ntâmplat, după numai trei săptămâni de la solicitarea UDMR. Pe 26 martie 2014, slujnicul premier Victor Viorel, vorba lui Băse, l-a demis din funcţia de prefect al judeţului Covasna pe Dumitru Marinescu, înlocuindu-l cu Marius Popica, fostul şef al APIA Covasna. Deci, cu alte cuvinte, mai pe scurt, UDMR a tunat şi PSD a executat. Ei bine, cam aşa funcţionează lucrurile în actuala coaliţie de guvernare, ceea ce nu vă mai miră demult - aşa-i?
A urmat, în zilele imediat următoare, marşul triumfal, pe cal - cum altfel, al celuilalt husar al politichiei udemeriste de pe Olt, şi anume Tamas Sandor, preşedintele UDMR Covasna şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, care ne-a anunţat că demiterea lui Marinescu este binevenită şi, obligatoriu, instituie o stare de normalitate, dacă e să parafrazăm o foaie udemeristă de limbă română. Apoi, bla, bla, steaguri, simbolistică, ordinea folosirii limbilor, relaţiile interetnice ale „maghiarilor-secui” cu românii, care probabil încă nu se lasă călcaţi chiar cum trebuie şi de fiecare dată în picioare, şi altele din astea de-ale lor. După care, domnul preşedinte maghiar-secui-ungur şi ce-o mai fi el, ne-a scăpat - într-un triumf exaltat, desigur - adevărul: „Domnul Marius Popica e un intelectual, profesionist şi da, propunerea a fost discutată între PSD şi UDMR Covasna (subl.n.). (…) Am speranţe mari în această schimbare şi UDMR este deschisă pentru reprofilarea relaţiilor româno-maghiare în detensionarea situaţiei. Pentru că nu se putea continua aşa, eram de râsul lumii dacă discuţiile despre steaguri, simboluri sau limba în care scriem antetele la CJ sau primării reprezentau marile probleme ale judeţului. (…) Mă bucur că premierul Victor Ponta şi-a dat seama că trebuia rezolvată această situaţie şi a făcut-o”. (Citat tot din oficios.) Aţi înţeles? Dacă oarecum nu, vă traducem noi: Nu se mai putea cu sancţionarea liderilor UDMR prin obţinerea de hotărâri definitive şi irevocabile în instanţă de către Prefectura Covasna, şi atunci l-am schimbat, fraţilor, pe prefect cu altul, că suntem şmecheri şi avem puterea asta, să-i şantajăm pentru două voturi amărâte pe fraierii politicii de pe Dâmboviţa, indiferent de cine guvernează. Şi da, acum sperăm că acest nou prefect, dacă tot l-am negociat împreună cu PSD, să fie de-al nostru, bre, adică să nu ne mai atace steagurile şi simbolurile noastre milenare în instanţa de contencios administrativ.
Ei bine, cam aşa au stat lucrurile în ultimele zile, asta după ce Tamas tuna şi fulgera deja împotriva prefectului Marinescu încă de prin iarnă, prin canalele sale media de pe la Târgu-Secuiesc şi Sfântu-Gheorghe. Acum, după un an de la instalare, domnul Marinescu nu mai era bun, că-şi făcea datoria şi a ales, spre stupoarea cuplului Tamas - Antal, să îndrăznească să meargă pe calea legii. Bine, nu chiar de unul singur, că a mai fost şi dumnealui împins de la spate… pe ici, pe acolo. N-au dormit în păpuşoi nici avertizorul public Dan Tanasă, nici Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, nici Asociaţia „Noi Românii”, nici „Condeiul ardelean” - de ce să n-o recunoaştem pe aia dreaptă? Dar, cum spuneam, omul ne-a declarat la instalare că va fi urmaşul fostului prefect Codrin Munteanu, şi a fost. A respectat legea. De asta a fost schimbat de Victor Viorel şi şleahta lui, pe care am votat-o, traşi în piept, vreo 70 la sută dintre românii participanţi la vot, adică dintre aceia cărora le pasă. Deci, cum e domnule preşedinte Tamas, atunci, când aţi crezut că va trăda, a fost bun Marinescu, iar acum e antimaghiar, vă jigneşte?! Măi să fie!

Horia Grama - politicianul perfect. O-ntoarce mereu după cum îi cântă interesul

În sfârşit, fapta s-a întâmplat şi noi, românii din acest colţ de Ţară (că parcă e colţ aici, nu inimă), din nou am fost trataţi de guvernanţi, ca-n ultimii 24 de ani, ca a şaptea spiţă, şi aia ruptă, de la roată. Aşa cum ne-a tratat de altfel, din fotoliul său călduţ, şi domnul Horia Grama, cică deputatul românilor din Covasna, pentru care români mai acum un an vroia „Dreptate până la capăt” şi cărora de un an de zile le dă, în linii mari, „Trădare până la capăt” (Dex: TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, săvârşind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu duşmanul etc. ♦ A fi neloial faţă de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvenţă faţă de o acţiune, de o idee etc.). Ca să dăm numai un exemplu din pleiada de discursuri contradictorii ale lui Horia Grama, ce au fost numeroase dintotdeauna, dar care abundă de vreo doi ani şi jumătate - fără să mai pomenim acum şi despre explicaţiile prin care acesta încearcă să ne facă, din timp în timp, în anumite clipe-cheie ale politicii româneşti, să înţelegem cât de rău şi respectiv, cât de, să nu zicem bun, dar normal este UDMR-ul - vom apela doar la două citate din „Condeiul ardelean”, care evident se dau cap în cap, dar care au fost făcute la un moment dat după interesele deputatului pe care, din păcate, unii dintre noi l-am votat „ca să fie Codrin Munteanu prefect”: „Degeaba şi-au fixat ca obiectiv (udemeriştii - n.n.), în această campanie electorală, răsturnarea prefectului Codrin Munteanu pentru că nu vor reuşi acest lucru (nr. 223 (258), pag. 8); în contrapartidă cu „promova¬rea prefectului Codrin Munteanu ca secretar general la Ministerul Apărării” (acum era deja „promovare”, nu mai era „răsturnare”, că aşa dădea bine la popor, trecuseră alegerile) s-a făcut ca urmare a faptului că „eu vreau să vă spun, din capul locu¬lui, că domnul Codrin Munteanu este un înalt funcţionar public care a fost demult remarcat de primul ministru Victor Ponta şi că încă de la o lună de la numirea lui ca prefect în judeţul Covasna a avut o primă propunere de a merge la Bucureşti” (nr. 229 (264), pag. 4). Deci, rămâne cum am stabilit: 1. nu-l răstoarnă nimeni pe Codrin Munteanu, dar apoi l-am promovat, deci nu l-am răsturnat (apucătură tipic comunistă); 2. şi ce dacă a plecat Codrin Munteanu, că a fost numit domnul Marinescu, care este tot român. Păi da, numai că nouă, cetăţenilor, în campanie ne-aţi promis „Codrin Munteanu prefect”. De asta v-am votat, nu pentru „un prefect român”; 3. schimbarea prefectului Marinescu nu s-a făcut la presiunile UDMR, ci pentru că cineva aşa a făcut evaluarea la Guvern, ori nu eu fac evaluările la Guvern. Perfect. Citiţi fraza de mai sus a lui Tamas Sandor, în care se dă de gol legat de negocieri, sau poate că nici măcar, ci face mişto de noi…
V-am relatat acestea, stimaţi cititori, doar aşa pentru că se spune că memoria românului e scurtă, să ne-o mai împrospătăm niţel. Măcar dacă PSD-ul n-a venit la putere cu un trai mai bun pentru români, ci doar cu circul, şi acela fără pâine, să ne mai reamintim, din când în când, de cum îşi bat joc ăştia de noi şi, într-un final, poate, să ne trezim! Să le spunem că nu le mai permitem să ne umilească, după ce că şi aşa a votat o ţară-ntreagă USL şi a ieşit UDMR!!!

Marius Popica, urmaşului lui Codrin Munteanu şi al lui Dumitru Marinescu?

Revenind la oile noastre, trebuie spus, a „n”-a oară, faptul că am ţinut, toţi oamenii cinstiţi, la prefectul Codrin Munteanu nu pentru că era român - e şi aceasta, desigur, o virtute -, ci, în primul rând, pentru că era un bun profesionist. El a fost omul care - după două mandate ale lui Gyorgy Ervin în care ilegalitatea era la ea acasă în Covasna - a pus ordine în lucruri şi a început, cu priceperea care îl caracterizează, procesul de restabilire a legalităţii şi autorităţii statului în judeţ. A venit rândul prefectului Dumitru Marinescu, fost primar al comunei Vâlcele, care, spre cinstea lui, s-a ţinut de cuvânt şi şi-a dus, până la urmă, la bună îndeplinire îndatoririle de serviciu. Dintre care, în cazul prefectului, prima îndatorire este aceea de garant al Constituţiei României şi legilor Ţării.
Prin urmare, absolut firesc, toţi românii şi maghiarii de bună credinţă, cetăţeni loiali ai acestei Patrii, ne punem întrebarea: Va fi Marius Popica prefectul respectării legalităţii în judeţul Covasna sau va fi prefectul mult dorit de UDMR? Ce va face începând de astăzi, 4 aprilie 2014 - ziua investirii sale în funcţie, domnul prefect Marius Popica, va fi omul legii asemenea ultimilor doi predecesori ai săi şi, deci, va pune în executare hotărârile judecătoreşti devenite, între timp, definitive şi irevocabile ori va proceda pe placul liderilor separatişti Tamas Sandor şi Antal Arpad? Acesta este, aşadar, marele semn de întrebare. Iar Marius Popica are de ales între a respecta legea şi a da curs solicitărilor celor care acum aplaudă aşa cum o făceau şi atunci când reuşiseră cealaltă izbândă, de a-l schimba pe Munteanu cu Marinescu, crezând că acest lucru va fi bun pentru ei. Ei udemeriştii, nu ei maghiarii - să nu faceţi niciodată confuzia, aşa cum nici „Condeiul ardelean” n-o face. Acum, după câştigarea definitivă a atâtor şi atâtor procese legate de steaguri, simboluri ş.a., marea provocare a lui Marius Popica - prefectul, constă îndeosebi în respectarea hotărârilor judecătoreşti deja existente şi punerea lor în executare. Doar astfel vom putea considera că sentinţele proceselor începute de Munteanu şi continuate de Marinescu au fost duse la bun sfârşit şi, prin urmare, prefectul Marius Popica a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu.
Semnalul de alarmă a fost tras. De acum, noi, cei de la „Condeiul ardelean”, suntem, domnule prefect Marius Popica, cu ochii pe dumneavoastră, pentru că acesta ne este rolul de presă independentă, neteleghidată de nimeni, lucru mai rar întâlnit, ce-i drept, în zilele noastre.

P.S.1. Subiectul acesta cu udemerişti sfătoşi, care ne dau zilnic, de un sfert de veac, câte o mostră din puţul gândirii lor „europene” şi „democratice”, necesită atâta timp încât, dacă ne-am ocupa numai de ei, zău, n-am mai avea vreme de nimic. Şi nici spaţiu tipografic pentru lucrurile măreţe pe care le fac românii, n-am mai avea. Ultimul exemplu l-aţi văzut în chiar începutul materialului de faţă: pentru ăştia, dacă respecţi legea, se cheamă că îi jigneşti! Foarte adânc. Şi mult tupeu, mai ales foarte, foarte mult tupeu.
P.S.2. Despre funcţia de prefect la Covasna, aţi observat, de la un timp încoace, încă un amănunt: dacă e cetăţean român de naţionalitate maghiară, poate să stea pe post 4 ani, de două ori; dacă e cetăţean român de naţionalitate română, musai stă o medie de maxim 13-15 luni. Ce urmează, domnule Victor Viorel? Prefect în Covasna un cetăţean cu dublă cetăţenie cumva, română şi ungară? A început cumva derularea acordului de coproprietate, româno-ungară, asupra Transilvaniei şi noi nu ştim?!
P.S.3. Facsimilele reprezintă o listă a proceselor Prefecturii Covasna, întocmită la 15 ianuarie 2014, cu autorităţile publice judeţene şi locale controlate de UDMR, procese demarate de Codrin Munteanu şi continuate de Dumitru Marinescu, fapte pentru care cei doi au fost demişi de chiar cel pe care-l apărau, adică Statul Român. Demişi de către Victor Viorel, desigur, cel aflat la guvernare, că doar statul nu este aşa… doar o entitate în neant.