Cronica unui festival memorabil - Festivalul Cultural-Patriotic „Ţara Crăişorului”,
Ediţia a VII-a, Secţiunea I (partea întâi şi a doua)
Luam la cunoştinţă, cu interes, de existenţa Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” în vara anului 2010, când, împreună cu prietenii mei, dr. Ioan Lăcătuşu şi prof. Ilie Şandru, am fost invitat, la Deva, judeţul Hunedoara, de preşedintele fondator Ioan Paul Mărginean, pentru a stabili primele contacte de colaborare. Atunci am fost impresionat de activitatea bogată, dar şi extrem de variată desfăşurată de Asociaţie de la înfiinţarea sa, cu puţin timp înainte, în 2008. Şi aceasta nu atât din spusele preşedintelui, cât mai ales din documentele puse cu generozitate la dispoziţie de domnia sa: revista „Ţara Iancului”, extrase din ziarele locale din judeţele Hunedoara, Arad şi Alba, fotografii şi filme realizate cu prilejul manifestaţiilor, mesaje, memorii, scrisori, intervenţii scrise adresate autorităţilor şi instituţiilor publice de educaţie şi cultură, precum şi site-ul asociaţiei. De atunci, am participat la mai multe manifestări complexe organizate şi coordonate de Asociaţie, care au cuprins simpozioane şi mese rotunde cu tematică istorică, vizite la muzee şi case memoriale, dezvelirea şi sfinţirea unor monumente şi plăci comemorative închinate eroilor şi evenimentelor de rezonanţă istorică, depuneri de coroane şi aniversări solemne, vernisarea unor expoziţii, concursuri tematice, primirea în rândul organizaţiei „Crăişorii” a unor noi detaşamente, excursii tematice, momente artistice sau spectacole, acţiuni la care participă un mare număr de români, de la copii de grădiniţă şi ai claselor primare până la oameni aflaţi la vârsta senectuţii.
Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, anul trecut, remarcam marele merit al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” şi mai cu seamă al preşedintelui său, faptul că au iniţiat şi o organizaţie de copii şi tineret, viitorii discipoli ai lui Iancu şi apărători ai valorilor naţionale, numită „Crăişorii”, spunând următoarele: „Este meritoriu faptul că o asociaţie foarte tânără, ca Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea mea”, îşi propune să facă ceea ce Statul Român, prin instituţiile sale specializate în domeniul învăţământului, educaţiei, sportului, turismului, a uitat să facă, sau, pur şi simplu, a şters din îndatoririle lui de instruire şi educare cultural-patriotică a acestui neam. Că doar aşa îndemn au primit românii nu demult: „Cui nu-i convine, să plece. Atâta poate Statul Român la ora actuală!”. Păi, atât poate pentru copiii şi tineretul său? Unde sunt imensele fonduri şi patrimonii ale organizaţiilor existente până la sfârşitul anului 1989, ale şoimilor, pionerilor sau UTC-lui, necesare actului educaţional? Au fost jefuite cu neruşinare de cei care au condus România peste 23 de ani, fără să dea seamă de acest jaf. Revoluţionarul Avram Iancu, prin testament, dona întreaga sa avere Naţiunii Române pentru realizarea unei justiţii naţionale bazate pe dreptul legii. „Revoluţionarii” contemporani au deposedat Naţiunea Română de toată averea sa, în dispreţul legii. Aceste imense valori materiale au fost realizate de milioane de copii şi tineri, într-o perioadă de mai multe generaţii, prin munca efectuată pe şantierele şi ogoarele patriei, prin colectarea de materiale refolosibile, prin veniturile aduse de propriul patrimoniu, prin spectacolele susţinute sau contribuţia părinţilor. Şi, însuşi şeful statului, cu un cinism demonic, sfidând orice bun-simţ, după jaful înfăptuit împotriva copiilor ţării, în loc de justiţie, de punere în practică a forţei dreptului, propune tinerilor - invocând neputinţa legilor plăsmuite în laboratoarele găştilor politice, formate de dregătorii profitori la „dreptul” obţinut prin hoţie, fals şi minciună - să renunţe, fără luptă, la drepturile lor naturale în favoarea hoţilor, să-şi părăsească plaiurile părinteşti, să renunţe deci la propria lor identitate naţională, pentru că statul hoţilor „…atât poate!”... Educaţia rămâne doar în sarcina părinţilor şi a şcolii, în perioada în care şcoala românească se află într-o criză profundă, iar cea mai mare parte a părinţilor se află la muncă, în dese cazuri, în străinătate. Astfel analfabetismul, promiscuitatea de canal, problemele psihice, abandonul şcolar, violul şi maternitatea la vârste fragede, consumul de droguri, violenţa au devenit fenomene frecvente în rândul copiilor. De aceea, înfiinţarea unor organizaţii precum Clubul „Crăişorii” este benefică, atât pentru viaţa şi viitorul copiilor, cât şi pentru societatea românească în ansamblul său”.
Faptul că mai sunt numeroşi intelectuali conştienţi de rolul lor în iniţierea, cunoaşterea şi însuşirea istoriei neamului, a tradiţiilor sale, a iubirii de neam şi ţară de către tânăra generaţie - în condiţiile în care moda „europenismului”, preluat şi difuzat cu osârdie de „elitele intelectuale” autohtone sau alogene a făcut adepţi la nivel instituţional -, ne dă încă speranţa că acest neam va mai juca un rol pe scena istoriei omenirii. De aceea, cred că numele fiecăruia dintre aceşti patrioţi, cel puţin a celor cunoscuţi de mine în ultimul an, solidari în domeniul educaţiei cu preşedintele Ioan Paul Mărginean, trebuie amintit cu consideraţie, respectat şi onorat de concetăţenii lor: Mihaela Aurora Zamfir, Romulus Urs, Ioachim Lazăr (Deva), Teodor Gheorghe Păiuşan, Corina Jenica Tulea, Ioan Toma Darău, Ana Lenuţa Moţica, Crăciun Dorel Moţ (Gurahonţ), Pavel Vesa, Nicolae Cristea, Eugen Criste, Sorin Sabău, Gabriel Hălmăgean (Arad), Ioan Jorza (Brad), Visarion Neag (Mănăstirea Crişan), Viorel Nan (Hălmagiu), Doru Decebal Feldiorean (Sfântu-Gheorghe), Ioan Mugur Topolniţchi, Florentina Teacă, Gheorghe Tabalai (Covasna), Mircea Frenţiu, Sergiu Ştefănescu, Vasile Benchea (Blaj), Nicolae Popa, Daniel Constantin Benea (Crişcior), Vasile Faur (Ineu), Diana Ruxandra Lascu, Ioan Lascu, Gelu Neamţu, (Cluj-Napoca), Aurelia Şchiop, Marinel Chiriţescu, Ioan Han, Barbu Todea (Albac), Sanda Simona Lazea (Vadu-Moţilor), Petru Mateş, Adina Liliana Oneţ, Ioan Trif (Horea), Silviu Ponoran, Viorel Porcar, Aurelia Melania Forosingan, Tudor Ponoran (Zlatna) şi mulţi alţii care au condus sau s-au implicat cu dăruire şi responsabilitate în multiplele forme de manifestare ale Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”.
De la Ţebea sau Crişcior, de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau de la statuia Buteanului din Gurahonţ, de la Brad sau Sarmizegetusa, manifestările organizate de „Ţara Iancului - Iubirea mea” au fost reflectate cu acribie în paginile „Condeiului ardelean”, care de doi ani are onoarea de a fi partener media al vrednicei Asociaţii pe tărâmurile activităţilor instructive şi educativ-patriotice. Fideli colaborării, şi în acest an, odată cu declanşarea primei Secţiuni a Festivalului Cultural-Patriotic „Ţara Crăişorului”, ediţia a VII-a, „condeierii” au răspuns prezent la invitaţia Asociaţiei, făcută de organizatori la începutul lunii aprilie. Pentru înţelegerea cititorilor, trebuie să descriem, în câteva rânduri, modul de organizare al acestuia. Fiecare ediţie are stabilită o tematică ce se desfăşoară în patru secţiuni, eşalonate pe parcursul unui an în diferite localităţi ardelene. La rândul ei, secţiunea poate cuprinde două tipuri de activităţi, în funcţie de categoriile de vârstă ale participanţilor: activităţi destinate tuturor vârstelor ori numai unora dintre ele. Astfel, actuala ediţie, a VII-a - pornind de la faptul că 2014 este an jubiliar pentru mai multe evenimente, împlinindu-se: 230 de ani de la Revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784); 190 de ani de la naşterea, la Vidra de Sus (azi Avram Iancu), al celui mai iubit român-ardelean Avram Iancu (1824-1872); 165 de ani de la sfârşitul Revoluţiei şi Războiului de autoapărare al românilor din Transilvania pentru drepturi, dreptate şi libertate de sub conducerea lui Avram Iancu (1849); 120 de ani de la Procesul memorandiştilor din Cluj (aprilie-mai 1894); 95 de ani de la dezrobirea Ardealului de către Armata Română şi voluntarii moţi de pe Văile Crişurilor, Arieşului, Mureşului şi Ampoiului (1919); 70 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupaţie horthystă maghiară (1944); 25 de ani de la Revoluţia Libertăţii (1989) - şi-a propus drept temă „Luptele şi suferinţele românilor ardeleni pentru drepturi şi dreptate”, cu referire specială, în spiritul Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”, la „anul jubiliar Avram Iancu - 190”. Pentru a aduce un pios omagiu jertfei celor implicaţi în lupta de împlinire a scopului testamentar al Crăişorului Munţilor de a vedea „Naţiunea mea fericită”, organizatorii au iniţiat în cadrul primei secţiuni, desfăşurate în zilele 2 şi 3 mai, două acţiuni distincte: prima dedicată tinerei generaţii intitulată „Elevii-crăişori pe urmele revoluţionarilor lui Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan - Traseu itinerant pentru evocărea erolor, martirilor, luptătorilor şi evenimentelor” şi a doua, dedicată cercetătorilor, cadrelor didactice, publiciştilor, funcţionarilor publici, constând din două manifestări: o masă rotundă cu tema „Doleanţele Moţilor ridicate în timpul Revoluţiei conduse de Horia, Cloşca şi Crişan şi a Revoluţiei Române şi Războiului de autoapărare condus de Avram Iancu”, temă iniţiată de delegaţia publicaţiei „Condeiului ardelean”, şi simpozionul cu tema „Luptele şi suferinţele românilor ardeleni pentru drepturi şi dreptate”, în perioada secolulor XVIII-XX.
În articolul de faţă mi-am propus să redau cât mai fidel, prin scris şi fotografii, manifestările de învăţătură şi cinstire a înaintaşilor organizate şi coordonate cu meticulozitate de preşedintele Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”, la care au participat crăişori şi invitaţi din judeţul Covasna, în zilele de 2 şi 3 mai, în ordinea desfăşurării lor. Când am scris cu meticulozitate, nu am greşit. Reuşita întregii acţiuni depindea de punctualitatea detaşamentelor de crăişori la locurile de întâlnire, coroborată cu „serviciile” instituţiilor cultural-spirituale şi administrative locale. Fiecare dintre detaşamentele de crăişori proveneau din altă zonă a Transilvaniei (Covasna - judeţul Covasna, Crişcior - judeţul Hunedoara, Gurahonţ - judeţul Arad) sau localitate a Ţării Moţilor (Albac, Vadu-Moţilor, Horea), iar itinerariul a cuprins nu mai puţin de 14 activităţi comune cu localnicii, desfăşurate în şapte localităţi din judeţul Alba (Zlatna, Abrud, Albac, Vadu-Moţilor, Câmpeni, Vidra de Sus - Avram Iancu, Arada - Horea), pe o distanţă de 154 de km, pe parcursul a 18 ore din cele două zile. Orice abatere de la traseu, oprire neprevăzute în program, întârziere provocată de prelungirea activităţii putea compromite activitatea în curs de desfăşurare, cât şi pe cele viitoare. Adăugaţi pentru echipajul şi invitaţii din Covasna încă 640 de km, parcurşi dus-întors până în Ţara Moţilor, şi vă veţi da seama de ce programul Festivalului a trebuit să se desfăşoare având ca trăsătură esenţială punctualitatea, monitorizată meticulos, telefonic, de preşedintele ing. Ioan Paul Mărginean. Şi totul a decurs „ceas”, fără nicio abatere, responsabilitatea fiind caracteristica principală a îndrumătorilor detaşamentelor de crăişori, dar şi a gazdelor noastre, de altfel deosebit de ospitaliere.
Pentru noi, covăsnenii, totul a început la Zlatna, unde cei 18 crăişori Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu”, conduşi de prof. Florentina Teacă, au fost întâmpinaţi „cu pâine şi sare” de însăşi primarul oraşului, Silviu Ponoran, însoţit de părintele protopop Viorel Porcar, deţinător al „Crucii Patriarhale”, de ec. Aurelia Melania Forosingan, cetăţean de onoare al oraşului, de conducerea Liceului Tehnologic din localitate, de Ioan Paul Mărginean şi Aurora Mihaela Zamfir, secretar al Asociaţiei, de detaşamentul crăişorilor din Gurahonţ, care „sosiseră nemţeşte” la întâlnire, condus de prof. Gheorghe Teodor Păiuşan, directorul Liceului Tehnologic „Ioan Buteanu” din comuna arădeană, însoţit de talentata cântăreaţă şi frumoasa profesoară Corina Tulea. După urarea de bun venit rostită de primarul urbei, crăişorii au servit din bogatele şi gustoasele bucate ale gazdelor şi au mulţumit, în felul devenit caracteristic voineştenilor - prin cântecele măestru redate de vocea de aur a studentului Alexandru Baciu şi a însoţitoarelor sale Alexandra Elena Bîrlă şi eleva Ana Maria Sandulea.
În continuare, detaşamentele de crăişori, sub îndrumarea părintească a preotului Viorel Porcar, paroh aici din 1987, au vizitat Biserica Ortodoxă Română Zlatna 2, monument istoric care împlineşte, în acest an, 590 de ani de existenţă. „Ctitorită în 1424, după cum reiese din condica parohială-bisericească, devastată în timpul răscoalei lui Horea şi arsă în timpul revoluţiei de la 1848 - ne spune părintele Viorel Porcar -, biserica de astăzi este rezultatul unor transformări şi renovări repetate. Având elemente de natură gotică şi romanică, ea mai păstrează încă importante rămăşiţe din pictura murală, însă, faţă de forma originală, a suferit modificări arhitecturale fiind prelungită prin adăugarea unui altar, iar pe laturile de nord şi sud se construiesc două abside”. Ţine să sublinieze faptul că „pe peretele răsăritean al vechiului altar, se mai văd sub boltă, o răstignire, iar dedesubt trei sfinţi. Scena răstignirii e de tip bizantin arhaic, trupul lui Iisus stând şerpuit pe cruce, iar picioarele sunt fixate cu câte un cui, model menţinut în arta ţărilor ortodoxe până la sfârşitul veacului al XV-lea. Dată fiind calitatea monumentului cu pictura de epocă păstrată şi restaurată aici, asemănătoare cu picturile de la bisericile din Râmeţi şi Densuşi, biserica monument istoric se înscrie în rândul valoroaselor dovezi ale continuităţii vieţii poporului român şi cultului său ortodox pe pământ carpatic. Candelabrul bisericii este o donaţie a împărătesei Maria Tereza, biserica fiind ocupată de cultul greco-catolic după 1761. Din rândul ortodocşilor au trecut la noul cult doar 30 de familii, păstorite de doi preoţi trimişi de la Blaj, restul de 530 de familii ortodoxe româneşti au fost alungate, singurul preot ortodox desfăşurându-şi slujba în câmp până la 1774, când se va construi biserica din sus. De remarcat faptul că în această biserică, la 10-11 august 1760, Sfântul Sofronie din Cioara a ţinut „sinodul” din Zlatna, de preoţi şi credincioşi, întocmind memorii către împărăteasa Maria Tereza şi către guberniul Transilvaniei, prin care cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor şi a sesiilor parohiale, luate de preoţii uniţi, eliberarea celor închişi pentru credinţa ortodoxă. În anul următor mişcarea revenirii la ortodoxism se intensifică, mai cu seamă după „sinodul” de la Alba-Iulia, din 14-16 februarie 1761, zeci de sate părăsind uniaţia (cultul greco-catolic)”.
Despre istoricul localităţii Zlatna ne-a vorbit doamna Aurelia Melania Forosingan, fiică a localităţii, fostă economistă la Exploatarea Minieră Roşia Montană şi Zlatna, actualmente pensionară, ajunsă la frumoasa vârstă de 82 de ani, asiduă cercetătoare a istoriei oraşului natal şi împrejurimilor sale, distinsă, cu câteva minute mai înainte, de preşedintele Ioan Paul Mărginean, cu „Diploma de Excelenţă” a Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” pentru întreaga sa activitate pusă în slujba românilor. Discursul său, desfăşurat timp de 20 de minute, a fost desăvârşit, constituindu-se într-un model de fericită îmbinare a istoriei cu literatura, spiritualitatea şi folclorul local, model de logică şi structurare a conţinutului transmis, model de expunere vie, comunicare entuziastă şi recitare artistică, model de exprimare şi cunoaştere a limbii şi sensibilităţilor ei. Dânsa, practicându-şi specialitatea, nu pot spune cât a câştigat economia zonei prin activitatea sa, sunt însă sigur că învăţământul românesc a pierdut un foarte valoros cadru didactic, care, cel puţin în această parte de ţară, ar fi creat foarte mulţi discipoli ai istoriei şi literaturii române. Pornind de la toponimul şi hidronimul, ambele dacice, Ampelum şi Ampoi, de la denumirile latine Ranistorum, Auraria Minor şi municipium, şi trecând prin slavul Zlatna şi germanul administrativ Domeniul fiscal, Aurelia Melania Forosingan a realizat o paralelă perfectă cu dacii şi coloniştii romani, cu Decebal şi Traian, cu exploatarea grofilor şi habsburgilor versus „drumul udat de lacrimi, durere şi amărăciune” al iobagilor români şi copitele vitelor lor de povară. Concluzia logică s-a desprins de la sine: pentru organizarea unor acţiuni pentru dreptate socială şi naţională conduse de cei „care s-au identificat şi jertfit pentru poporul lor”, Horia şi Avram Iancu, orice român trebuie să-i iubească, odată cu simţirea sentimentului de revoltă împotriva trădătorilor celor doi mari eroi. Bravo, distinsă doamnă!
A urmat un alt tip de discurs, aş spune ardelenesc, scurt, calm, cu importanţa şi gravitatea fiecărui cuvânt bine cântărite, din care se reliefa înţelepciunea studiului şi experienţei de viaţă a oratorului, cel al economistului Ioan Străjan, directorul revistei DACOROMANIA şi unul din liderii Fundaţiei „Alba-Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”. Acesta a felicitat Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea mea” pentru minunatele manifestări întreprinse în cei aproape şapte ani de la înfiinţare, manifestări care se identifică cu ideile sale de educare a tinerei generaţii, exprimându-şi speranţa şi nădejdea că cei aflaţi în acea clipă în marea navă a Bisericii Ortodoxe Române din Zlatna, şi ca ei tânăra generaţie din întreaga ţară, crescută în cultul adevărului istoric şi binelui social, „vor forma o nouă societate care să aleagă adevărul şi binele”, faţă de toate celelalte de până acum, pe care le-a trăit, nedrepte şi mincinoase. Pentru a creşte o asemenea generaţie istoria învăţată trebuie să fie istoria adevărată a poporului. Nu pot exista două istorii, prin promovarea aşa-zisei istorii alternative. Istoria unui popor este unică! „Veniţi dar şi la Alba-Iulia pentru a cunoaşte istoria unică şi adevărată a românilor de la oamenii locului!”
Toate prognozele meteo indicaseră ploi abundente, în Apuseni, chiar lapoviţă şi ninsoare, dar la ieşirea din Biserica aflată pe dealul din centrul oraşului era o vreme însorită cu uşoare adieri de mirosuri primăvăratice. Locul şi vremea favorabilă au dat prilejul doamnei Melania, cum devenise în scurt timp pentru toată lumea, să explice situarea statuii lui Decebal, dezvelită în toamna anului trecut cu prilejul desfăşurării celei de-a XVII-a ediţii a Congresului Spiritualităţii Româneşti la Zalău, precum şi altor monumente istorice sau repere economice şi geografice ale micii aşezări urbane, dar cu o marea istorie ce o duce pe umeri. Ne-am despărţit cu promisiunea revederii la centenarul Marii Uniri, la Zlatna, pentru a primi darul promis de doamna Melania, dar aflat deocamdată în cutia miraculoasă, descoperită de dânsa la Alba-Iulia, în anul 1968.
Am ajuns la Albac pe înserate, unde gazdele ne aşteptau cu mesele întinse. După masă, crăişorii, obosiţi de drumul parcurs, s-au băgat repede „în cârpe”, dormind neîntorşi până dimineaţa la ora 6, când a „sunat” deşteptarea. Cei „bătrâni” s-au întrunit în mica, dar cocheta şi frumoasa clădire a Liceului Tehnologic din Albac, în prezenţa directoarei, ing. prof. Aurelia Şchiop, a cadrelor didactice locale şi venite cu detaşamentele de crăişori, a oaspeţilor veniţi de la Cluj-Napoca şi alte localităţi ale „Ţării de Piatră” pentru a participa la dezbaterea Doleanţele Moţilor ridicate în timpul Revoluţiei conduse de Horia, Cloşca şi Crişan, a Revoluţiei Române şi Războiului de autoapărare condus de Avram Iancu. Subiectul, incitant, a dat naştere unei vii participări la dezbateri din partea gazdelor, prin prof. Marinel Chiriţescu, prof. Ioan Han, a oaspeţilor prin ing. Ioan Paul Mărginean şi a sângeorgenilor, care, în fapt, lansaseră provocarea la această manifestare. Ne-am despărţit seara târziu, cu gândul de a relua a doua zi, în cadrul simpozionului, problematica nefinalizată.
Programul încărcat al zilei a doua a festivalului impunea odată cu ivirea zorilor trezirea crăişorilor covăsneni, care fuseseră cazaţi în satul Horea, la 7 km de Albac, servirea micului dejun la Albac şi îmbarcarea pentru a pleca la Vadu-Moţilor, Câmpeni, la ora 8 - un adevărat tur de forţă pentru orice copil de la oraş. Dar, după cum am constatat, nu şi pentru voineştenii din Covasna. „Bravo, domnule profesor!”, mi-am spus în barbă. Eu cazat la 20 de metri de sala de mese, am intrat la micul dejun când crăişorii noştri se pregăteau de îmbarcare! Dar un sincer bravo lor, care pe tot itinerariul din Ţara Moţilor au fost modeşti în cerinţe şi favoruri, ordonaţi, sensibili şi receptivi la nou, isteţi şi politicoşi în comportament, fapt pentru care numele lor îl voi scrie „la gazetă” pentru lauda şi mândria părinţilor şi a profesoarei Florentina Teacă, care i-a condus, ca de fiecare dată, la acest festival: Alexandru Bocîrnea, Andrada Bocîrnea, Dumitru Păunoiu, Flavian Muntean, Narcisa Muntean, Ifigenia Furtună, Iulia Ananina, Flavius Leu, Oana Popa, Sabina Cojanu, Cantemir Furtună, Tudor Cojanu, Răzvan Poteică, Vlad Furtună, Ana Maria Lupaşcu. În mod cu totul deosebit, ţin să evidenţiez prestaţia artistică a studentului Alexandru Baciu, a domnişoarei Alexandra Elena Bîrlă şi a elevei Ana Maria Sandulea, care la fiecare manifestare au încântat cei peste 120 de participanţi, crăişori, profesori, publicişti, trezind puternice sentimente de mândrie în piepturile noastre numai la gândul de a avea acasă, în Covasna, asemenea urmaşi.
La ora 8 şi 10 minute se adaugă coloanei noastre crăişorii din pitoreasca localitate Vadu-Moţilor, după care, la 8 şi 30, suntem în faţa monumentului „Avram Iancu” din Câmpeni, unde, uniţi cu crăişorii din Crişcior, ne fotografiem, se rostesc scurte discursuri şi ne încolonăm pentru a defila prin inima „capitalei Iancului” până la Muzeul acestuia care este adăpostit în casa în care, acum 166 de ani, şi-a desfăşurat activitatea Cartierul General al armatelor lui Avram Iancu, ce era la vremea respectivă prefect al „Legiunii Auraria Gemina”. Aici ne-a întâmpinat, cu o deosebită ospitalitate, ghidul, doamna Mariana Bumb, care cunoaşte orice colţişor şi exponat din muzeu, lucrând aici de când s-a pomenit, de la organizator de expoziţii şi cercetător la restaurator şi custode, astfel încât nimic nu s-a mişcat aici fără ştirea sa. Preţ de o oră, a avut răbdarea de a ne explica în detaliu obiectele şi hărţile expuse şi a răspunde la întrebările crăişorilor, pregătindu-ne pentru următoarea lecţie de istorie din Vidra de Sus, sala ultimă a Muzeului conţinând piese, imagini, documente privind evenimentele revoluţionare din Munţii Apuseni din anii 1848-1849 şi referiri la personalitatea lui Avram Iancu. Ne-a însoţit apoi pe străduţele Câmpeniului până la cea de-a doua locaţie a Muzeului, unde a avut loc, ceea ce se numeşte în istoria moţilor, „incidentul de la Câmpeni”, de la 24 mai 1782, moment considerat ca fiind preludiu al revoltei moţilor de la 1784-1785, pregătindu-ne astfel pentru o altă lecţie de istorie care a avut loc în aceeaşi zi în comuna Crişan. Coloana noastră, formată acum din şase microbuze şi două autoturisme, s-a îndreptat spre locul naşterii şi copilăriei Craiului Munţilor, localitatea Inceşti, astăzi comuna Avram Iancu, unde un alt ghid, la fel de binevoitor, împreună cu profesorul de istorie din Albac, Marinel Chiriţescu, ne aşteptau pentru a ne da explicaţiile necesare la Muzeul Memorial „Avram Iancu”, în fapt un adevărat Complex muzeal. Clădirea principală, Casa Iancului, a fost construită de tatăl său în anul 1800 şi lăsată, prin testament, de Avram Iancu, în anul 1850, „în folosul naţiunii române” împreună cu toată averea spre a se întemeia o Academie de Drept, convins fiind că pe cale juridică naţiunea română îşi va redobândi drepturile. Casa Iancului, prin grija Asociaţiunii ASTRA, a devenit muzeu în anul 1880. În 1924, la împlinirea centenarului de la naşterea lui Iancu, ASTRA întemeiază o fundaţie care a construit în jurul Casei Memoriale, şcoala, biblioteca, bisericuţa şi muzeul etnografic. Crăişorii au depus o coroană de flori la bustul eroului din incinta Muzeului Memorial, au vizitat Casa Memorială şi Muzeul Etnografic, au prezentat, la monumentul eroului, un adevărat recital de cântece adecvate momentului, din care nu au lipsit „Marşul lui Iancu”, „Cântecul Iancului” şi „Nu uita că eşti român”. Emoţionante şi de neuitat clipe pentru toţi participanţii. De altfel, directorul publicaţiei „Condeiul ardelean”, Doru Decebal Feldiorean, a ţinut să le consemneze în cartea de onoare a Muzeului Memorial sub următoarea formă: „Sunt impresionat până la lacrimi de ceea ce am găsit, împreună cu grupul Crăişorilor de la Şcoala „Avram Iancu” din Covasna, la Casa Memorială şi Muzeul „Avram Iancu” din locul naşterii celui mai iubit fiu al moţilor! Aceasta este, cu siguranţă, o zi pe care nu o voi uita niciodată! Aşa trebuie să ne cinstim înaintaşii care s-au jertfit pentru ca noi să trăim acum într-o Românie aproape întreagă! Doamne păzeşte Ţara aceasta binecuvântată şi pe români! Doamne ajută-ne! Un român, Doru Decebal Feldiorean, 3 mai 2014”.
Următoarea destinaţie - localitate Horea, la peste 50 de km, unde, odată ajunşi, am fost întâmpinaţi de crăişori localităţii, îmbrăcaţi în frumoasele lor costume naţionale, conduşi de directorul Şcolii Gimnaziale, prof. Petru Mateş, şi viceprimarul Ioan Trif. La bustul lui Horea, în prezenţa a peste 120 de crăişori, a fost depusă o coroană de flori, s-au ţinut scurte cuvântări privind viaţa eroului, au fost prezentate cântece patriotice, după care întreaga coloană s-a reîntors la Albac, unde s-a repetat ceremonialul la monumentul închinat eroilor de la 1784-1785, Horia, Cloşca şi Crişan, din faţa Liceului Tehnologic „Ţara Moţilor” din localitate. Apoi, istoviţi, toţi participanţii au gustat din bucatele pregătite, din nou, de gospodinele din localitate.
Programul a continuat cu ultimul punct prevăzut în cadrul Secţiunii întâi a Festivalului, simpozionul „Luptele şi suferinţele românilor ardeleni pentru drepturi şi dreptate, în perioada secolelor XVIII-XX”. Manifestarea, dedicată cadrelor didactice şi cercetătorilor aplecaţi spre studierea luptei, strategiei şi mijloacelor folosite de naţiunea română pentru dobândirea drepturilor sale pentru care s-au dăruit şi s-au jertfit sute de mii de români dintre care istoria reţine numele nemuritoare de eroi şi martiri Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi căpitanii lor, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Simion Groza şi prefecţii, tribunii şi vicetribunii lor. Au fost susţinute comunicările: „Avram Iancu, fiul satului Vidra de Sus”, de prof. Marinel Chiricescu, de la Liceul Tehnologic „Ţara Moţilor”, Albac; „Avram Iancu - eroul românilor”, de prof. Ioan Han, de la aceeaşi unitate şcolară; „Ioan Buteanu - eroul de la Gurahonţ”, de prof. Eugen Criste, directorul Arhivelor Naţionale de la Arad; „Memorandumul românilor transilvăneni de la 1892”, de prof. Florentina Teacă, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Covasna; „Lecţia de istorie de Radu Petreanu”, comunicare susţinută de prof. Ioan Han şi „Evoluţia ideii de reromânizare în perioada interbelică”, semnată de subsemnatul, din partea Centrului European de Studii Covasna-Harghita. Cei interesaţi vor putea citi aceste comunicări publicate pe site-ul Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”. Demnă de remarcat, în cadrul simpozionului, a fost propunerea profesorului Eugen Criste de a se declanşa o acţiune de strângere de fonduri pentru edificarea la Arad a unui grandios Monument închinat Marii Uniri de la 1918, care să fie dezvelit cu prilejul centenarului, în anul 2018.
După un călduros „La revedere la Secţiunea a II-a a actualei ediţii”, am luat drumul urbei Sfântului Gheorghe, adică aproximativ vreo 370 de km.