Ca cititor pasionat, m-am întrebat întotdeauna de unde şi-au procurat modelele marii noştri scriitori.
Răspunsul l-am găsit, mai ales în ultimii ani, căci Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Stănică Raţiu, Caţavencu, Trahanache sau Dandanache sunt oameni vii, care trăiesc printre noi şi ne „colorează” existenţa. Parveniţi şi semidocţi, perverşi şi trădători întâlnim la tot pasul, mai nou, aceştia ascunzându-se după apelativul de „european” sau „multicultural”.
Este acelaşi refugiu pe care şi-l găsesc toţi neisprăviţii în spatele cuvântului „democraţie”. Fără a cunoaşte sensul acestui cuvânt, îl confundă cu tot ce e mai rău, mai urât şi mai abject ca atitudine şi comportament social.
Europenismul şi multiculturalismul unora depăşeşte limitele imaginaţiei, aceste creaturi, căci oameni nu le putem spune, ajungând să-şi vândă Neamul şi Ţara pentru a-şi atinge scopul mizerabil.
Un astfel de ipochimen, anunţat de un fariseu, aflat în Sfânta Biserică între credincioşi, în ziua turului doi al alegerilor prezidenţiale, a dat fuga la BEJ şi la Poliţie pentru a depune „Plângerea cozii de topor”.
Abject şi el, dar şi mai abject slugoiul care l-a informat imediat, asupra faptului că un preot „cu crucea-n mână”, nu unul „de colac şi lumânare”, a îndemnat la sfârşitul Liturghiei ca enoriaşii să meargă la vot, aceasta fiind o datorie civică, şi să nu voteze cu cel ce a făcut alianţă cu Tokes L., care luptă pentru ruperea Ardealului de Ţară. Şi asta în timp ce în toate celelalte biserici, fără reţinere, s-a făcut apelul de a nu se vota cu „românul”. Acolo însă nimeni nu a alergat nici la BEJ, nici la Poliţie să reclame, căci ceilalţi l-ar fi taxat aşa cum se cuvine. Creatura fără mamă, fără tată s-a grăbit să posteze pe Facebook „Plângerea cozii de topor”, alături de îndemnuri de ieşire la vot în toate limbile pământului. Halal patriot! De fapt, cel care n-are mamă, n-are tată, n-are nici Ţară, nici Limbă, pentru el „ibi patria, ubi bene”.
S-a mai plâns creatura că în Biserică, locul unde el, filozoful, intră ca în Muzeul Secuiesc, se face politică.
E drept, în Biserică nu trebuie să se facă politică, după capul lui cel sec. Politică se poate face, în schimb, în cea mai mare instituţie de învăţământ din reşedinţa judeţului Covasna, Sfântu-Gheorghe, unde el s-a mutat cu arme şi bagaje şi de unde conduce, fără ruşine, toate ostilităţile în spatele aşa-numitului „ECOU”. Şi, de ani de zile, niciun român nu se găseşte să depună o plângere penală împotriva lui la Poliţie sau în altă parte. Nimeni nu-l întreabă, pe aceste vremuri grele, din ce trăieşte, căci funcţia de „coadă de topor” nu are încă retribuţie (pe faţă).
În cultura sa de trădător de Neam şi Ţară, n-a auzit oare dumnealui că, de-a lungul istoriei, Biserica a fost locul de taină al comunităţilor, iar preoţii au fost dintotdeauna liderii de opinie ai masselor? Dar, cel care n-are mamă, n-are tată, n-are nici Ţară, nici Credinţă. Gestul său de a reclama un preot ortodox, în jurul căruia au făcut zid toţi oamenii de bine, este incalificabil şi suntem convinşi că, mai devreme sau mai târziu, mâna cu care a scris „plângerea cozii de topor” îi va tremura rău de tot. Şi aceasta întrucât noi, patrioţii cei „demodaţi”, continuăm să credem că trădarea de Neam şi Ţară este cel mai mare păcat al unui om. Dar, pentru cel care n-are mamă, n-are tată, nu mai contează dacă n-are Ţară sau dacă nu aparţine unui Neam.
Apropo de apartenenţă, acum, după ce v-aţi însuşit cu trup şi suflet limba maghiară, după cum arată mesajele „europene” de pe Facebook, pentru a putea comunica eventual şi cu Tokes L., e momentul să vă apucaţi şi de studiul limbii germane, că poate, poate, cine ştie...?!
În încheiere, toţi cei care îl iubim şi îl stimăm pe părintele Corneliu Bujoreanu, vă spunem doar că sunteţi demn de milă... Şi de silă!
Un ortodox convins

Stimate Domn,
Vă trimit câteva rânduri şi vreau să adresez o întrebare unui „cunoscut” om politic local din municipiul Sfântu-Gheorghe, care după alegeri parcă s-a cam gonflat (singur).
Nu ştiu câtă istorie a învăţat la şcoală domnul Guruianu Mădălin, dar ceva tot trebuie să-i fi rămas în memorie. Poporul Român s-a născut, practic, creştin, iar de-a lungul mileniilor cei care au luptat şi au ţinut unitatea acestuia, indiferent de graniţele lumeşti, au fost credinţa ortodoxă şi preoţii ei. În nume personal, părintele Corneliu Bujoreanu, de la Catedrala Ortodoxă din oraş, a spus, în ziua alegerilor prezidenţiale, ceea ce persoane politice, sau nu, au declarat mass-mediei - Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, poate şi alţii neamintiţi neapărat acum şi aici.
Le va face şi lor domnul Guruianu plângere penală?
Când copleşit, vreodată, de problemele vieţii va spune „Doamne, ajută-mă!”, se va putea gândi la răutatea gratuită pe care a făcut-o la adresa părintelui? Este sigur dânsul că alte confesiuni religioase din oraş şi din Ţară nu primesc sfaturi „creştineşti”? Oare se va orienta cu plângeri penale şi împotriva lor?
Victoriţa Rizea

Pantheonul Naţional de la Ţebea, judeţul Hunedoara, va fi sâmbătă, 13 decembrie 2014, gazda Serbării „Veniţi la Ţebea, veniţi să colindaţi cu noi, pentru străbuni, eroi şi pentru voi!”, manifestare cultural-spirituală a românilor ardeleni devenită deja tradiţională, ajunsă la ediţia a VII-a, ţinută în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Evenimentul, ce va debuta cu începere de la ora 10, este organizat de Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva, împreună cu Clubul său de Elevi Voluntari „Crăişorii” şi cu Parohia Ortodoxă Română Ţebea, în colaborare şi în parteneriat cu numeroase consilii locale şi primării, unităţi şcolare şi parohii ortodoxe, şi beneficiind de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Hunedoara, Primăriei Municipiului Deva şi al mai multor inimoşi sponsori.
Serbarea se va desfăşura după următorul Program:
Orele 10.00-10.15: Deschiderea serbării în faţa formaţiilor de elevi-crăişori veniţi din patru judeţe ale Ţării Iancului să colinde în Pantheonul Naţional de la Ţebea
Orele 10.15-10.30: Colinda „Trei păstori se întâlniră” va fi cântată de toţi participanţii adunaţi în jurul mormântului lui Avram Iancu
Orele 10.30-11.00: În Biserica Ortodoxă cu Tricolor de la Ţebea va fi interpretată, de către toţi cei prezenţi, colinda „O, ce veste minunată”, urmată de Te-Deum
Orele 11.00-12.45: Concurs de colinde creştin-ortodoxe; Lansarea revistei „Ţara Iancului”, nr. 8; Scurtă prezentare a unor cărţi, având ca autori colaboratori ai Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”
Orele 12.45-13.00: Acordarea cadourilor, premiilor şi diplomelor.
În rândurile numeroşilor membri, simpatizanţi şi oaspeţi ai Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din reşedinţa judeţului Hunedoara, condusă de inimosul său preşedinte - Ioan Paul Mărginean (foto, înconjurat de elevi-crăişori la mormântul Iancului - 23 mai 2013) şi de doamna secretar Mihaela Aurora Zamfir, se vor afla şi elevi-crăişori din oraşul celor 1.000 de izvoare, Covasna, de la Şcoala Generale „Avram Iancu” (formaţia ce poartă chiar numele iubitului Crai al Munţilor) şi de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” (formaţia „Tricolorul Românesc”).
www.taraiancului.ro

1 Decembrie este ziua noastră naţională, o zi a sărbătoririi Marii Uniri a tuturor românilor, o zi în care toţi ne simţim mai aproape de valorile româneşti, ne simţim mândri de istoria noastră şi de numele de român, de tradiţiile pentru care strămoşii au luptat şi pe care ni le-au lăsat moştenire.
Celebrăm 96 de ani de la cel mai important eveniment pe care l-a trăit Naţiunea Română în secolul XX, naşterea României Mari. Toate personalităţile politice şi intelectuale din România au luptat pentru acest ideal, urmărit de români timp de secole. În acest moment de sărbătoare, trăim bucuria, şi ne amintim de jertfele acelora care s-au sacrificat pentru a-i uni pe toţi românii într-o Ţară pe care cu mândrie o numim România.
Este momentul în care generaţia noastră trebuie să ducă mai departe idealurile celor care au înfăptuit Marea Unire, să facem din Romania noastră şi a urmaşilor noştri o Ţară prosperă, demnă, al cărei nume să fie rostit cu respect oriunde în lume. Este momentul în care trebuie sa fim constienţi mai mult decât oricând că pe umerii noştri apasă o responsabilitate de care nu ne putem dezice, aceea de a ne ridica la valoarea înaintaşilor.

Dan Puric, one-man show

Manifestările dedicate Zilei Naţionale au debutat la Covasna prin venirea lui Dan Puric, cu excepţionala trilogie SUFLET ROMÂNESC.
Joi, 21 noiembrie 2014, Centrul Cultural din Covasna a fost luat cu asalt de sute de iubitori ai teatrului. Pe scenă a urcat maestrul Dan Puric cu spectacolul de pantomimă „Suflet românesc”. Încă din primele secunde de la începerea show-lui, Dan Puric i-a cucerit repede pe cei prezenţi. Începută cu o baie „românească” de dimineaţă, sceneta artistului a pus în faţa oamenilor povestea românului care, proaspăt ieşit din comunism, îşi doreşte din tot sufletul să „devină una cu Occidentul”, fapt ce îl pune la drum, către ţări străine. În drumul său prin Europa, românul trece prin foarte multe momente jenante şi umilitoare în căutarea unui trai mai bun. Suferinţa acestuia s-a văzut clar ca fiind una foarte mare mai ales din prestaţia lui Puric, care a făcut fiecare suflet să se regăsească în cel puţin unul din momentele prezentate. Indiferent unde s-ar fi aflat: Italia, Spania, Germania, Anglia sau Franţa, „sufletul său românesc” simte chemarea propriei patrii. Un dor nemărginit îl determină să se întoarcă în România.
„Există în sufletul acestui neam, o timiditate în faţa lumii. Şi cum lumea de astăzi e arogantă, obraznică şi îngâmfată, ai sentimentul că în intimitatea lui, sufletului românesc îi e ruşine să participe la ea. Dar asta nu dintr-o resemnare, ci dintr-un fel de „zare interioară” care spune că veşnicia nu poate fi atinsă de istorie. Dedic acest spectacol Poporului Român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe, va avea puterea ca odată plecat în lume, să-i tămăduiască şi pe alţii.”
Acest one-man show a fost aplaudat minute în şir de o sală arhiplină. Dan Puric a spus, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a Poporului Român, a încercării lui de adecvare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului. Finalul este, însă, dătător de nădejde. În cele din urmă, un popor slăbănogit şi orb după 45 de ani de comunism, găseşte resursele reînvierii sale şi se transformă într-un campion. Unul care le poate arăta calea şi altora.
Aceeaşi poveste a fost articulată de Dan Puric, din instantanee ale realităţii româneşti dinainte şi după 1989, şi în conferinţa „Suflet Românesc”.

Gala Naţională a Societăţii Civile Tinere din România, la Hotelul „Clermont”

Gala Naţională a Societăţii Civile Tinere din România, organizată sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Prefecturii Covasna, care a avut loc la Hotelul „Clermont”, în 21-22 noiembrie 2014, sub genericul „Inspirăm o nouă generaţie”, a adunat în aceeaşi sală sute de tineri din toată Ţara, tineri valoroşi, implicaţi, activi, creativi, inspiraţionali şi dornici de schimbare.
„Acest eveniment este dedicat tuturor tinerilor români, care se disting prin rezultate academice şi profesionale atât în Ţară, cât şi peste hotare. Implicarea societăţii civile în general şi al tinerilor în special în toate aspectele care stau la baza societăţii actuale, reprezintă o pârghie foarte importantă pentru evoluţia sănătoasă în viitor a societăţii româneşti.Gala rămâne, în primul rând, o invitaţie la dialog despre potenţialul uman al Ţării noastre şi despre rolul generaţiei tinere în dezvoltarea României pe termen lung. Mă bucur că am putut contribui la conturarea acestei iniţiative, iar Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna o va face ori de câte ori vom vorbi despre tineri şi despre viitor. De asemenea, mă bucur că acest demers inovator se întâmplă la noi în judeţ şi urez acestei iniţiative mult succes şi viaţă lungă!”, a spus Marius Popica, prefectul judeţului Covasna.

Simpozion de Ziua Naţională la Sala „Unirea” din Voineşti

Joi, 27 noiembrie, la Sala Unirea din Voineşti, covăsnenii au putut participa la Simpozionul cu tema „Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918 şi problema minorităţilor naţionale”, organizat de Centrul de Studii Europene Covasna- Harghita, Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna şi Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu”, susţinut de cercetători veniţi din toată Ţara, colaboratori de ani de zile ai Centrului de Studii Europene Covasna-Harghita, care şi-au prezentat rezultatele cercetărilor proprii, vorbindu-le celor prezenţi, calm şi fără patimă, despre ce a însemnat Unirea din 1918 pentru românii din Transilvania. Prilej pentru covăsneni să-şi aducă aminte că, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, şi Covasna, străveche aşezare de la poalele Munţilor Carpaţi, şi-a trimis reprezentanţii: străbunicii noştri Alexandru Ciuncan, Alexe Teculescu, Ioan Sârbescu, Nicolae Jurebiţă şi învăţătorul Nicolae Dobros. Elevii din clasa a VI-a B ai Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Voineştii Covasnei, îndrumaţi de prof. Adriana Bota, au prezentat un scurt moment artistic care i-a emoţionat pe cei de la prezidiu.

De Ziua Ţării, suită de manifestări ale elevilor de la „Avram Iancu”

Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna au marcat Ziua Naţională a României printr-o serie de manifestări specifice care s-au desfăşurat timp de o săptămână. Biblioteca şcolii, prin implicarea bibliotecarei Mirela Poteică, în parteneriat cu Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu”, a organizat activitatea „Importanţa zilei de 1 Decembrie pentru români”, care a implicat elevii în diferite concursuri de proiecte, planşe, desene, eseuri. Câţiva elevi ai şcolii, îndrumaţi de profesoara de istorie Adriana Bota, au participat şi la concursul „Idealul Unirii în conştiinţa românilor”, organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna în colaborare cu Instituţia Prefectului, clasându-se între primii 10.
Vineri, 28 noiembrie, cu începere de la orele 17, Centrul Cultural Covasna a fost plin până la refuz la spectacolul pregătit de elevii Şcolii „Avram Iancu” dedicat Zilei Naţionale. A fost o seară românească adevărată, cu momente patriotice, cântec, joc şi voie bună. Pentru că tradiţia românească este foarte importantă pentru noi, pentru că valorile autentice ne identifică pe noi ca popor şi merită păstrate, pentru că folclorul reprezintă piatra de temelie a românismului, pe scenă au urcat elevi îmbrăcaţi în frumoase costume populare, care au dat tot ce au avut mai bun. S-a remarcat Ana Maria Sandulea, cunoscuta solistă a formaţiei „Voineştenii”, care a emoţionat până la lacrimi spectatorii, cu melodiile ei şi felul inconfundabil de a le interpreta, acompaniată de fratele Neluţu Sandulea.
Implicarea şi dăruirea exemplară ale elevilor şi cadrelor didactice (educatoarele Simona Ursăciuc şi Anca Marin, învăţătoarele Anca Muntean, Iuliana Cara, Elena Hulpoi, Liliana Lungu, Maria Cimpoi, apoi profesorii de la gimnaziu Dana Pătru, Adriana Bota, Maria Olteanu, Dochiţa Măciucă, Henorel Olărescu, Florentina Teacă şi bibliotecara Mirela Poteică) au arătat că dragostea de Patrie este cel mai nobil sentiment pe care-l poate simţi fiinţa omenească.
În aceeaşi zi, tot pe scena Centrului Cultural, a avut loc spectacolul omagial al elevilor de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, organizat de către elevii clasei a XI-a A, călăuziţi de profesorii Daniela Şerban şi Doina Ungureanu. Cel mai emoţionant moment al programului liceenilor l-a reprezentat prezenţa pe scenă a veteranului de război Gheorghe Cojocaru, ‘nea Ghiţă, care le-a povestit spectatorilor despre ororile războiului, le-a împărtăşit din experienţa proprie şi le-a dăruit parte din sufletul său. Îţi mulţumim, ‘nea Ghiţă! Să ne trăieşti ani mulţi cu sănătate!
Suntem datori să le aducem un omagiu de suflet eroilor noştri, dar şi veteranilor care nu mai sunt printre noi şi să ne amintim că au militat pentru valorile neamului. Veteranii merită preţuirea nostră şi trebuie să le continuăm idealurile, printr-o atitudine care să le cinstească memoria şi jertfa.

96 de ani de la Marea Unire, sărbătoriţi la Monumentul „Ostaşului Român” din Piaţa Eroilor

Sute de covăsneni s-au adunat duminică, 30 noiembrie 2014, la Monumentul „Ostaşului Român” din Piaţa Eroilor, pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Ca în fiecare an, autorităţile locale (care în prealabil au împodobit strada Mihai Eminescu cu steguleţe tricolore) au decis să puncteze aniversarea a 96 de ani de la momentul înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 cu depuneri de coroane şi o scurtă paradă militară, nu înainte ca un sobor de preoţi, în frunte cu părintele paroh Ioan Ovidiu Măciucă, să susţină o slujbă religioasă.
În alocuţiunea sa, prefectul judeţului Covasna, Marius Popica, i-a îndrumat pe concitadinii săi la Unitate Naţională şi dragoste faţă de Ţară.
Mulţimea covăsnenilor cu steaguri roş-galbene-albastre şi cu cocarde tricolore în piept ne demonstrează că 1 Decembrie este mai mult decât Ziua Naţională. Este o stare de spirit. Este un amalgam de sentimente şi trăiri: mândrie, bucurie, patriotism, redescoperirea unor valori naţionale peste care părea că se aşterne praful uitării. Este bine că românii au din nou mândria şi demnitatea care au caracterizat acest popor timp de sute de ani.
Manifestarea de la Monument s-a bucurat şi de un superb spectacol folcloric, susţinut de formaţia „Voineştenii”, coordonat de Ana Sandulea, unde, din nou, minunea numită Ana Maria Sandulea a emoţionat spectatorii cu melodiile ei, iar dansatorii au smuls publicului ropote de aplauze. Aplaudat a fost şi interpretul Alexandru Baciu, cu vocea sa inegalabilă. Toţi participanţii au fost invitaţi de către primarul oraşului Covasna, Thiesz Janos, la o masă festivă organizată la Sala „Unirea” din Voineşti.

Nicolae Furdui Iancu, spectacol regal la Centrul Cultural Covasna

În aceeaşi zi, covăsnenii s-au adunat din nou, în număr mare, la un spectacol românesc adevărat: Nicolae Furdui Iancu şi fiul său Tudor, împreună cu formaţia instrumentală „Crai Nou” din Alba-Iulia, pe scena Centrului Cultural Covasna, spectacol organizat de autorităţile locale ale oraşului Covasna, prin implicarea consilierului local, membrul al Comisiei de Cultură, dr. Nicolae Enea. Vocea lui Alexandru Baciu s-a auzit încă o dată, cântând Imnul Naţional, iar ceea ce a urmat… este greu de descris în cuvinte. Adevărat simbol al Ţării Moţilor, ardelean mândru şi „dintr-o bucată”, Nicolae Furdui Iancu a lăsat o amintire de neşters în conştiinţa covăsnenilor.
„NOI SUNTEM ROMÂNI”, „MĂI ARDEAL”, „TRECEŢI BATALIOANE ROMÂNE CARPAŢII”... sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute cântece istorice interpretate inegalabil de Nicolae şi Tudor Furdui Iancu, cu voce de tunet şi simţire patriotică, ce au făcut să se ridice în picioare sala întreagă, iar sutele de oameni cu steaguri tricolore fluturânde să cânte la unison cu artistul cele mai reprezentative balade ale Neamului Românesc.

Covăsnenii, prezenţi în tot judeţul la 1 Decembrie

În ziua de 1 Decembrie 2014, o delegaţie de covăsneni, membri ai Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu” şi ai formaţiei „Voineştenii”, au adus omagiul lor de suflet participând la ceremoniile de depunere de coroane din comuna Breţcu şi din municipiile Târgu-Secuiesc şi Sfântu-Gheorghe.
În această zi cu o simbolistică aparte, gândurile noastre se îndreaptă cu gratitudine către toţi cei care şi-au dedicat viaţa crezului de a-şi sluji Ţara şi care, prin devotamentul lor, au contribuit la libertatea, independenţa, integritatea şi suveranitatea României de astăzi.
Vă chemăm să acţionăm împreună pentru viitorul nostru, aşa cum predecesorii noştri au luptat pentru o Românie liberă şi demnă!
LA MULŢI ANI, ROMÂNI! LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

27 decembrie

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos, la data de 27 Decembrie, Sfânta noastră Biserică prăznuieşte un mare Sfânt, care prin credinţa sa şi prin puternica rugăciune rostită în timpul persecuţiei - „Doamne, nu le socoti lor păcatul”, a dobândit mucenicia şi împărăţia veşnică a Tatălui Ceresc.
Iată, aşadar, că este ziua prăznuirii Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, pe care Biserica îl slăveşte. El nu ar fi fost un Sfânt dacă Domnul nu s-ar fi născut ca om. Cine este Acela Care a dăruit acelui tânăr putere miraculoasă şi minunată, ca el, atunci când îl împroşcau cu pietre, să se roage Domnului Dumnezeu pentru ucigaşii lui şi să strige: „Doamne, nu le socoti lor păcatul”.
O asemenea dragoste şi rugăciune minunată nu a fost cunoscută pe pământ. Iată, această minune se petrece prin slăvitul Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Se naşte o întrebare, iubiţilor? Cine lucrează aceasta în el? Domnul Hristos - Domnul Care a devenit om, Domnul Care este prezent împreună cu toate puterile Sale în însuşi Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Omul nu se teme de moarte! Iată, în momentul înfricoşător al morţii, atunci când îl împroşcau cu pietre, când îl chinuiau, Sfântul Ştefan vede Cerurile deschise şi pe Fiul Omului, pe Domnul Hristos, Îl vede şezând de-a dreapta lui Dumnezeu, şezând în trup omenesc (Faptele Apostolilor 7, 55). Ce vedenie! Câtă bucurie!
Cerul este deschis pământului. Toată bucuria cerească este oferită neamului omenesc. Întâiul Mucenic Ştefan vede aceasta, simte, vede Cerul deschis şi nu îi este frică de moarte, nu îi este frică de ucigaşi, nu îi este frică de nicio grozăvie din această lume. Astfel, prin el ne-a descoperit nouă taina tuturor sfinţilor mucenici ai lui Hristos. Cum au putut ei să îndure cumplitele chinuri insuportabile fără văicăreli şi fără lacrimi.
Iubiţi fraţi, fiecare mucenicie, pentru fiecare Mucenic, îşi are grozăvia ei, dar eroii lui Hristos nu s-au temut de moarte şi au îndurat toate aceste chinuri, fiindcă au avut deasupra lor Cerurile deschise, pentru că Domnul Hristos era deasupra lor şi îi aştepta în Împărăţia Cerurilor. Acolo s-au grăbit ei prin toată pătimirea, prin toate chinurile, spre El, spre Domnul Care a devenit om, ca să ne dea toată puterea dumnezeiască, o asemenea putere care biruie tot ceea ce este muritor în om şi în jurul omului; ca să ne dea dumnezeiasca putere care biruie moartea şi pe toţi demonii care stau dincolo de moarte.
Nu trebuie să ne înşelăm, această viaţa a noastră pe pământ ne este dată ca prin ea să ne asigurăm Viaţa veşnică, ca de aici să înceapă viaţa noastră şi să se continue în cealaltă lume. Domnul S-a pogorât din Ceruri; pentru aceasta a devenit om. El a străbătut calea omului de la pământ la Ceruri (Evrei 10, 20), a străbătut calea pe care fiecare fiinţa omenească poate merge şi poate urca, dacă vrea, în Ceruri. Totul depinde de noi, oamenii, de dorinţele noastre, de năzuinţele noastre, de libera noastră voinţă.
Dar ce este mai sublim, ce este mai înălţător pentru om decât faptul că Dumnezeu S-a arătat în om, că S-a arătat ca Dumnezeu-Om în această lume? Oare este vreo bogăţie mai mare decât Domnul Hristos? El a adus neamului omenesc tot ceea ce are Cerul: a adus Împărăţia Cerurilor, a adus toate bunătăţile Împărăţiei Cereşti. Împărăţia Cerească a devenit a noastră, a oamenilor, şi noi am devenit moştenitorii Împărăţiei Cereşti (Iacov 2, 5). Căci Mântuitorul, prin marea dragoste, ne-a făcut pe noi toţi fiii lui Dumnezeu, Domnul Dumnezeu ne-a înfiat şi prin aceasta noi devenim fii dumnezeieşti după har, devenind şi moştenitorii tuturor bogăţiilor Domnului Hristos (Romani 8, 14-17; 9, 26).
Dacă împlineşti fiecare poruncă evanghelică te îmbogăţeşti în Dumnezeu, te îmbogăţeşti cu bogăţia nepieritoare pe care nimeni nu ţi-o poate lua, nimeni nu ţi-o poate răpi: nici moartea, nici diavolul? Atunci tu îţi aduni bogăţie în Ceruri. Oare auzi poruncile Domnului Hristos, poruncile despre rugăciune: „Rugaţi-vă pentru prietenii şi pentru vrăjmaşii voştri” (Matei 5, 44)?!
Împlinind această poruncă evanghelică, de fapt te îmbogăţeşti în Dumnezeu. Puterile dumnezeieşti se află întru tine, căci fiecare virtute, fraţilor, aduce în suflet puterea dumnezeiască, fiecare virtute este de la Dumnezeu, de aceea aduce în suflet puterea dumnezeiască şi cerească ce este mai puternică decât păcatul şi decât moartea şi decât diavolul. Ce fel de bunătăţi, ce fel de bogăţie a adus Domnul Hristos omului? Nemurirea şi Viaţa Veşnică, Împărăţia Cerurilor şi toată fericirea Împărăţiei Cereşti! De aceea Crăciunul, iubiţilor, atunci când Domnul S-a născut ca Dumnezeu-Om în această lume, este ziua de naştere a tuturor bogăţiilor noastre nepieritoare, a tuturor oamenilor mari şi sfinţi în această lume, ziua naşterii fiecărui om, a fiecărui om adevărat, a fiecărui creştin autentic.
De aceea Domnul S-a făcut om, pentru ca noi să slăvim Crăciunul ca pe praznicul ce aduce cea mai mare bucurie. Gândiţi-vă cum se mai întărea în credinţă că era bătut cu pietre pentru Domnul Hristos! Ce fel de putere este aceasta care face ca nici moartea să nu mai fie cea mai mare grozăvie? Numai Domnul Hristos, numai Dumnezeu-Omul face aceasta! Astfel, în viaţa mea şi a ta, dacă vrei ca moartea să înceteze să mai fie pentru tine şi pentru aproapele tău ceva de temut, predă-te pe tine însuţi cu totul Domnului şi Mântuitorului Hristos. El este întreg acolo în mijlocul nostru, întreg în Biserica Sa, întreg în toată lumea, ca şi pretutindeni prezent, gata să ne ajute pe toţi, să ne scoată din prăpastia morţii, din prăpastia păcatelor şi să ne ridice în Rai. Fraţilor, prin Crăciun s-a deschis calea către Rai. Crăciunul ne-a dăruit nouă, tuturor, toate bunătăţile Raiului. Dacă doreşti sufletului tău starea lăuntrică din Rai încă de aici de pe pământ, smereşte-te înaintea Domnului Hristos cu rugăciune şi cu modestie, cu post şi cu trezvie mergi după Domnul Hristos, numai după El, căci fără îndoială, mergând după El vei ajunge în Împărăţia Cerurilor.
Şi fie ca Sfântul Întâiul Mucenic Ştefan pe care îl prăznuim, care s-a bucurat de moarte mai mult decât ne-am bucura noi de orice bucurie, să ne conducă şi să ne călăuzească să-I urmăm lui Dumnezeu, Care a devenit Dumnezeu-Om pentru noi oamenii, ca şi noi să biruim tot ceea ce este muritor, să biruim în noi înşine orice păcat, orice moarte duhovnicească, să biruim în noi înşine orice duh necurat, să trăim încă de pe pământ prin Evanghelia Domnului Hristos, prin viaţa dumnezeiască ce se continuă în cealaltă lume şi să fim şi noi împreună cu Întâiul Sfânt Mucenic Ştefan, Apostolul şi Arhidiaconul, să-L slăvim pe Domnul Hristos prin toată veşnicia în cealaltă lume, salutându-ne în Ceruri unul pe altul, aşa cum se salută astăzi oamenii pe pământ.

1 ianuarie

„În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască credinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai lămurit şi ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor. Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
(Troparul Sfântului Vasile cel Mare)
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru Iisus Hristos, la data de 1 ianuarie, prima zi a anului calendaristic, se sărbătoreşte începutul anului, dar în mod special se prăznuieşte cel mai mare Ierarh al Bisericii, şi anume Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, care, cu timp şi fără timp, s-a dedicat învăţăturii dumnezeieşti şi împlinirii poruncii Mântuitorului să fie luminător şi puternic în cuvânt şi faptă pentru mântuirea sufletelor. Ce este această zi, ce este clipa, ce este ora, ce este timpul? Oare ce numim noi, oamenii, timp? Timpul acesta este un rău imens în josul căruia Domnul a împins tot ceea ce a creat: cerul, soarele, stelele, pământul, oamenii de pe el, fiecare lucru, fiecare fiinţa. Toate acestea le-a împins în josul şuvoiului timpului. Încotro curge acest rău, încotro ne poartă, încotro mergem purtaţi de şuvoiul acestui rău de nestăvilit pe care noi îl numim timpul?
Iubiţilor, se pune întrebarea: Ce este timpul? Timpul este intrarea în veşnicie. De aceea este timpul nespus de important pentru noi, important ca şi veşnicia în cealaltă lume. De aceea este fiecare zi foarte importantă în viaţa noastră, fiecare noapte, fiecare zi; nu, fiecare clipă, căci de fiecare clipă depinde veşnicia noastră. Da, timpul este intrarea în veşnicie. Aceasta este, fraţilor şi surorilor, concepţia evanghelică a timpului. Înţelegerea timpului de către Hristos. Timpul ne este dat ca prin el să câştigăm veşnicia. Iată, o astfel de semnificaţie are timpul.
Biserica în această lume nu este nimic altceva decât un „laborator” dumnezeiesc în care timpul se transformă în veşnicie, „laborator” dumnezeiesc care ne învaţă înţelepciunea, pentru ca fiecare zi să o transformăm în veşnicie, fiecare clipă proprie să o umplem cu ceea ce este veşnic, de la început până în ziua de azi şi din ziua de azi până la Înfricoşătoarea Judecată şi în toată veşnicia. Biserica lui Hristos este un „laborator” dumnezeiesc care transformă timpul în veşnicie.
Auzim cu toţii cuvintele Mântuitorului, din Evanghelia de Anul Nou. El spune: „Am venit să propovăduiesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 19). Acesta este anul care a început atunci şi niciodată nu se mai întrerupe; anii care vor dăinui. Acesta este timpul care se transformă în veşnicie. Domnul Hristos a binecuvântat timpul, l-a umplut de Sine şi l-a umplut veşnic şi de veşnicie. De când a coborât în lumea noastră pământească şi a intrat în acest torent, în acest rău al timpului, a luat naştere anul plăcut Domnului. Nouă ne sunt date puteri dumnezeieşti, ca noi, oamenii, mici şi săraci, să putem umple pe pământ, zilele şi nopţile noastre, sufletele noastre şi fiinţa noastră cu ceea ce este veşnic, cu ceea ce este al lui Hristos, cu ceea ce este ceresc. Un asemenea dar ne-a adus Domnul nouă, oamenilor.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul (Psalmul 117, 24). Atunci, prin biruinţa asupra morţii, prin biruinţa asupra diavolului, prin dreptatea asupra păcatului ne-a dăruit Viaţa veşnică, nemurirea. De aceea este acea zi pe care a făcut-o Domnul, ziua care a început de la Înviere şi durează veşnic, prin toată veşnicia, pentru fiecare om pe pământ, pentru fiecare fiinţă omenească. De la Naşterea Domnului Hristos în această lume, de la Învierea Sa nu mai există nicio îndreptăţire. Fiecare zi este ziua mântuirii, căci este aici, în mijlocul nostru, Domnul Hristos Cel Înviat, şi deasupra noastră şi în jurul nostru şi pretutindeni. Pretutindeni în toată lumea este Domnul Hristos Înviat, fără de moarte! Omule, atunci de ce zăboveşti? Pentru tine fiecare zi este ziua mântuirii.
Iubiţilor, fiecare zi este ziua mântuirii. Nu numai aceasta, fiecare clipă este ziua mântuirii. Amintiţi-vă de tâlharul de pe cruce (Luca 23, 42-44). În momentul în care s-a pocăit, pentru el a luat naştere nu numai ziua, nu numai anul, nu numai mii de ani, ci întreaga veşnicie. Ce s-a întâmplat cu Zaheu? În acea zi în care a intrat Domnul în casa sa, atunci când în sufletul lui Zaheu s-a întâmplat o mare transfigurare prin întâlnirea cu Domnul, ce a devenit acea zi pentru el (Luca 19, 2-9)? Veşnicia, veşnicia lui, nu numai mii de ani. Căci de atunci el şi-a rânduit întreaga sa viaţă întru veşnicie, a mers după Domnul şi a dobândit Viaţa veşnică. Tot aşa se întâmplă şi cu fiecare om în această lume. Ce se cere de la noi? Nu se cere ceva ce nu putem oferi, însă putem ca noi să transformăm fiecare zi în veşnicie. Aceasta este pocăinţa pentru noi, pocăinţa şi lupta cu păcatele noastre. Păcatul să-l nimicesc în mine; şi când reuşesc aceasta prin pocăinţă, dobândesc bucurie dumnezeiască. Iată, omule, veşnicia, iată ziua binecuvântată, iată ziua pe care a făcut-o Domnul, iată biruinţa asupra a tot ceea ce este muritor, asupra a tot ceea ce este păcătos, asupra a tot ceea ce este demonic.
Dar în această zi ne bucurăm de ziua veşniciei, care a culminat cu învăţătura sa teologică ce a răspândit-o pretutindeni în lume şi de care ne împărtăşim şi noi astăzi. Această zi este a Marelui şi Sfântului învăţător al lumii, a lui Vasile, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, omul care şi-a transformat timpul vieţii sale pământeşti în veşnicie. Să-l privim, cu luare aminte! Cum a trăit el în fiecare oră, cum în fiecare clipă transforma timpul în veşnicie. Cum trăind în Biserica lui Hristos şi cu puterea ei, el transforma timpul său în veşnicie.
Iubiţi fraţi creştini, fie ca Sfântul Vasile să reverse de la Domnul credinţă mare, dragoste evanghelică mare, rugăciune neîncetată, post aspru, milostivire, iubire de fraţi, iubire de Dumnezeu. Cu ajutorul tuturor acestor sfinte virtuţi să ne transformăm zilele noastre, nopţile noastre, orele noastre şi clipele noastre în veşnicie, să fim şi noi, atunci când vom ieşi din această lume, cu sufletele pline de credinţă evanghelică, de dragoste evanghelică şi de toate virtuţile evanghelice, să ne înălţăm la Ceruri şi acolo împreună cu toţi Sfinţii să-L slăvim pe Domnul nostru cel Minunat şi Neschimbat, pe Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea şi slava veşnică, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. La Mulţi şi Binecuvântaţi Ani!

6 ianuarie

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul Iisus Hristos, la data de 6 ianuarie Sfânta noastră Biserică prăznuieşte Botezul Domnului Iisus Hristos.
Sărbătoarea Bobotezei se referă la episodul Botezului lui Hristos în râul Iordan, săvârşit de Sfântul Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Acest eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de treizeci de ani şi înainte de a începe lucrarea oficială a învăţăturii şi, mai târziu, a Patimilor Sale pentru mântuirea neamului omenesc. Alegerea acestei vârste pentru începerea activităţii publice a lui Hristos în lume are legătură cu faptul că la treizeci de ani alcătuirea biologică a organismului omenesc ajunge la împlinire. În plus, la această vârstă, Hristos Se putea face mai uşor primit de către iudei.
Botezul lui Hristos în apa Iordanului, săvârşit de Ioan Înaintemergătorul, se mai numeşte şi Teofanie sau Epifanie. În vechea Biserică, sărbătoarea Crăciunului şi cea a Bobotezei se prăznuiau împreună, în aceeaşi zi (6 ianuarie). În secolul al patrulea, aceste sărbători au fost separate, iar Crăciunul a fost mutat pe 25 decembrie, în ziua în care neamurile îl sărbătoreau pe zeul soare, iar creştinii, pe soarele dreptăţii. De asemenea, Boboteaza se mai numeşte şi sărbătoarea Luminilor, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, datorită iluminării cateheţilor şi a luminii care s-a dat prin Botez.
Cuvântul Teofanie (arătarea lui Dumnezeu) provine din fragmentul apostolic: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16).
Aşadar, Botezul Domnului este unul dintre cele mai importante momente ale activităţii Sale mântuitoare. Fiecare dintre cei patru Evanghelişti ne-a oferit o relatare cu privire la acest aspect şi, în fiecare din textele respective, descoperim amănunte importante din punct de vedere teologic. Deşi reprezintă în continuare o problemă dificil de rezolvat, pentru unii cercetători motivele pentru care Domnul a ales să Se boteze, cu toate că nu avea niciun păcat, sunt destul de clare.
Raul Iordan a rămas consemnat în istorie prin mai multe evenimente, dar mai ales în legătură cu propovăduirea şi cu Botezul Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi prin faptul că Însuşi Hristos S-a botezat în acest râu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Iordanul este chipul neamului omenesc. El se numeşte astfel pentru că are în alcătuire două izvoare: Ior şi Dan. Aceste izvoare formează râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Potrivit unei tâlcuiri referitoare la originile noastre, întregul neam omenesc se trage din două izvoare, adică din Adam şi Eva, dar prin păcat, el a fost îndreptat spre moarte, adică spre marea moartă a vieţii noastre, care este cuprinsă de întunecime. Întrupându-Se, Hristos a venit în Iordan, adică în neamul omenesc, a biruit moartea şi i-a întors pe oameni spre viaţa primordială.
Proorocul David spune: „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmi 113, 3). Prin aceste cuvinte, el a vrut să arate uimirea mării, a apelor de pe mari întinderi şi a râului Iordan la intrarea lui Hristos cel fără de păcat în apă. Această mirare este explicată în rugăciunea pentru sfinţirea apelor, scrisă de Sfântul Sofronie, Episcopul Ierusalimului: „Iordanul s-a întors înapoi, văzând focul Dumnezeirii pogorându-Se trupeşte şi intrând într-însul”.
Aşadar, focul Dumnezeirii a intrat în apă prin trupul lui Hristos. Într-un anume fel şi într-o anumită măsură, această profeţie se aplică şi în viaţa creştinului. Marea este existenţa omului plină de zbucium, fapt pentru care este numită mare sărată. Şi, după cum am văzut anterior, Iordanul este viaţă omenească ce, după căderea primelor făpturi, a fost îndreptată spre pieire şi s-a unit cu moartea şi cu stricăciunea. Prin pocăinţă, omul se izbăveşte de marea sărată a vieţii, iar viaţa lui se schimbă, se transformă, se întoarce la adevăratele ei izvoare şi capătă un alt sens.
Iubiţilor, la Botezul lui Hristos S-a arătat Sfânta Treime. De altfel, unul dintre scopurile întrupării şi ale Botezului lui Hristos a fost descoperirea Dumnezeului Treimic, adică a faptului că Dumnezeu, chiar dacă are o singură fiinţă şi o singură fire, este în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Astfel, se aude vocea Tatălui, Care mărturiseşte şi întăreşte faptul că Cel aflat în Iordan este Fiul Său, iar în acelaşi timp, Duhul Sfânt Se arată „în chip de porumbel”.
Arătarea Dumnezeului Treimic şi confirmarea Tatălui au avut loc şi cu puţin timp înainte de Patimile lui Hristos, odată cu Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Muntele Tabor. Sfântul Grigorie Palama face o analiză teologică minunată a motivului pentru care Dumnezeul Treimic a apărut în acea clipă. El spune că Sfânta Treime Se arată în momentul zidirii şi al rezidirii. Omul a fost făcut prin harul comun al Dumnezeului Treimic, pentru că „Tatăl zideşte totul prin Fiul şi în Duhul Sfânt”. De altfel, în Sfânta Scriptură se spune că Dumnezeul Treimic a fost Cel care a hotărât crearea omului: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). Tatăl l-a zidit pe om după chipul Cuvântului şi i-a dat viaţă în Duhul Sfânt. Pentru că harul Dumnezeului Treimic este comun, întreaga Sfântă Treime a participat la crearea fiinţei omeneşti. Trebuia, aşadar, ca Dumnezeul Treimic să Se arate şi în momentul replămădirii şi rezidirii omului. De altfel, după Botezul Său, Hristos Şi-a început lucrarea publică pentru mântuirea neamului omenesc.
Arătarea Dumnezeului Treimic în momentul rezidirii omului vădeşte încă un adevăr teologic, şi anume faptul că omul este singura fiinţă de pe pământ cunoscătoare şi închinătoare la Sfânta Treime, dar şi singura creată după chipul Dumnezeului Treimic. Potrivit explicaţiilor teologice ale Sfântului Grigorie Palama, animalele nu au gând şi raţiune, ci numai suflet vital, care nu subzistă prin el însuşi, ceea ce înseamnă că, atunci când animalele mor, sufletul lor se pierde, adică nu se păstrează, pentru că nu are substanţă, ci numai energie. De asemenea, îngerii şi arhanghelii au gând şi raţiune, dar nu au duh care dă viaţă trupului, pentru că sunt deasupra simţirii. Omul, însă, are gând, raţiune, şi duh, ce dă viaţă trupului cu care împreună este unit şi, de aceea, numai omul este după chipul Dumnezeirii în trei ipostasuri. De altfel, tocmai acesta a fost motivul pentru care, spre a mântui şi a transforma lumea, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om şi nu înger, omul fiind oglinda creaţiei. Aşadar, schimbarea şi transformarea creaţiei s-au făcut prin omul îndumnezeit. În acest context, Sfântul Grigore Palama spune că mărturia Tatălui - „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” - arată că întruparea a fost voia lui Dumnezeu, după bunăvoinţa care se mai numeşte şi voire anterioară. Fără întrupare, mântuirea omului şi reînnoirea zidirii ar fi fost imposibile. Nu omul, ci Dumnezeul-Om Hristos este centrul lumii şi al istoriei. Cea mai mare problemă a epocii noastre este că omul se consideră centrul lumii. Amin.

7 ianuarie

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte zilnic pomenirea sfinţilor. Însă are o zi în care îi sărbătoreşte pe toţi sfinţii laolaltă, şi anume Duminica Tuturor Sfinţilor. Cine sunt toţi sfinţii? Sunt toţi aceia care din epoca veche, de la Adam până la Hristos şi de la Hristos până astăzi, au crezut în adevăratul Dumnezeu, au trăit conform cu voia lui Dumnezeu, au împlinit în viaţa lor dumnezeieştile porunci, iar atunci când au apărut pericole şi prigoane au preferat să se sacrifice, să se jertfească. Toţi aceşti sfinţi, vechi şi noi, sunt nenumăraţi. Unii din ei sunt cunoscuţi, iar alţii, cei mai mulţi, sunt necunoscuţi. Au trăit în timpuri diferite. Au provenit din ţări diferite, au vorbit limbi diferite. Au avut vârste diferite, au fost copii, prunci, tineri, bărbaţi şi femei mature, bătrâni cu părul alb.
Pe toţi aceşti sfinţi îi sărbătoreşte Biserica noastră, unul câte unul, separat şi pe toţi împreună. Între aceştia se numără şi Sfântul Ioan Înaintemergătorul, a cărui pomenire este pe 7 ianuarie. Despre el vom vorbi în această scurtă predică a noastră.
Sfântul Ioan Înaintemergătorul este cel mai mare sfânt din Vechiul Testament. Este cea mai strălucitoare stea din lumea veche, de dinaintea venirii lui Hristos. Şi nu spunem noi asta; o spune însuşi Hristos. A spus că altul ca Ioan nu s-a născut între oameni (Matei 11, 11). Şi totuşi, şi acest Ioan înaintea lui Hristos se considera foarte mic şi smerit, căci spunea că nu este vrednic să se aplece să dezlege „cureaua încălţămintei”, cu alte cuvinte curelele sandalelor lui Hristos (Ioan 1, 27).
Toată viaţa Sfântului Ioan, de la început până la sfârşit, a fost o viaţă neobişnuită. Nu a fost ca viaţa celorlalţi oameni. A fost o viaţă care provoca uimirea tuturor. Ioan a fost, într-adevăr, mare. Şi doar naşterea lui ajunge să demonstreze că Ioan era mare. Pentru că, după cum zice Evanghelia, a venit la viaţă printr-o minune.
S-a născut dintr-o femeie stearpă; nu doar bărbatul ei era foarte înaintat în vârstă, ci şi ea, auziţi, era stearpă. Nu doar stearpă, ci şi foarte înaintată în vârstă. Ca o marmură era în ceea ce priveşte naşterea de fii. Şi cum pe marmură nu poţi sădi o floare, aşa şi femeii sterpe şi înaintate în vârstă îi este cu neputinţă naşterea de copii. S-a auzit vreodată ca vreo femeie de 70 de ani, care în tinereţea ei era şi stearpă, să nască prunc? Şi totuşi, femeia stearpă şi înaintată în vârstă, Elisabeta, a născut un copil. L-a născut pe Ioan. Iată minunea!
Tatăl lui, preotul Zaharia, când a auzit de la înger că femeia lui, Elisabeta, care în tinereţea ei nu născuse, va naşte de-acum la bătrâneţe un copil, nu a vrut să creadă că se va întâmpla un asemenea lucru, iar pentru această necredinţă a lui a fost pedepsit şi a rămas mut. I s-a dezlegat limba şi a vorbit în ziua în care trebuiau să dea nume copilului. Cum voieşti să-l numim pe copil? - l-au întrebat rudele pe Zaharia. Şi Zaharia a scris pe o tăbliţă numele Ioan. Şi doar ce l-a scris, că şi-a deschis gura şi a vorbit. Şi nu doar că a vorbit, ci a făcut şi un poem, nu ca poemele lumeşti care au frumuseţi şi cuvinte rimate, ci un poem plin de dumnezeiesc înţeles, poem de Dumnezeu insuflat, poem-rugăciune, poem-profeţie. Zaharia a profeţit ce avea să fie copilul (Luca 1, 68-79).
O minune a fost naşterea lui Ioan, dar o minune a fost şi întreaga lui viaţă de după aceea. Ioan, când a venit vremea, a plecat din casă şi s-a dus departe, în pustia care era dincolo de Iordan, şi acolo a rămas ani mulţi unde a trăit o viaţă foarte aspră. Locuinţa lui erau peşterile. Băutura lui, apa Iordanului. Hrana lui, lăcustele. Haina lui aspră era făcută din păr de cămilă. Însoţitorii lui erau fiarele sălbatice. Cartea pe care o studia era natura, toate cele pe care le-a făcut Dumnezeu. Bucuria lui era rugăciunea. Nădejdea lui, care îi umplea inima, era cuvântul că vine Hristos şi că el va trebui să pregătească poporul, ca să-l primească pe Izbăvitorul lumii.
Iar când a venit ceasul, Ioan a început să înveţe poporul. Predica lui era pocăinţa. Nu pocăinţa care o înţeleg câte unii lepădându-se de credinţa cea adevărată şi trecând la tot felul de secte. Cu cuvinte foarte călduroase - cuvinte care ieşeau din inimă şi făceau ca şi cele mai îngheţate inimi să simtă iubirea lui Dumnezeu - îi chema pe oameni să-şi părăsească viaţa lor păcătoasă, să se boteze în apele râului Iordan şi să ia hotărârea să trăiască o altă viaţă, acum, când avea să vină Hristos ca să întemeieze propria lui împărăţie, adică Biserica Sa. O pregătire pentru viaţa creştină era predica lui Ioan. Prin propovăduirea pocăinţei, el a pregătit poporul pentru întâmpinarea lui Mesia. Smerenia lui era nesfârşită, iar felul său de viaţă arăta că ajunsese la o mare împărtăşire din har. Sfântul Ioan era rudă cu Hristos, pentru că mama lui, Elisabeta, era rudă cu Maica lui Hristos. Bunavestire a Maicii Domnului s-a petrecut atunci când Cinstitul Înaintemergător era un făt de şase luni, în pântecele mamei sale, de unde înţelegem că Ioan Botezătorul era cu şase luni mai mare decât Hristos. Sfântul Ioan Înaintemergătorul a luat Duh Sfânt, Care l-a făcut profet încă din pântecele mamei sale, de când era un făt de şase luni. Atunci când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care tocmai zămislise prin puterea Duhului Sfânt, a salutat-o pe Elisabeta, „pruncul a săltat în pântece” (Luca 1, 41). Aşadar, el s-a făcut profet şi a transmis darul proorocirii şi mamei sale, pentru că aceasta a recunoscut-o pe Maica Domnului (Sfântul Grigorie Palama).
Multe sunt atributele care îl caracterizează pe Ioan Înaintemergătorul. Cuvântul Ioan înseamnă darul lui Dumnezeu, iar Prodrom (Înaintemergător) înseamnă „cel care deschide calea”, adică „cel care anunţă venirea lui Mesia”. Se numeşte Botezător pentru că L-a botezat pe Hristos. În rânduiala Bobotezei, Cuviosul Cosma Melodul îl denumeşte prin trei sintagme, şi anume: voce a Cuvântului, candelă a luminii şi luceafăr al soarelui. Dacă Fiul lui Dumnezeu este Cuvântul Tatălui în ipostas, Ioan este vocea Cuvântului; dacă Hristos, ca Dumnezeu, este lumina veşnică şi nezidită, Înaintemergătorul este candela; dacă Hristos este soarele dreptăţii şi soarele luminos al Dumnezeirii, Ioan este luceafărul, adică vestitorul de ziuă, care anunţă răsărirea soarelui. Astfel, toate denumirile atribuite şi expresiile prin care acesta este desemnat sunt legate de lucrarea sa principală, care este anunţarea venirii lui Mesia. Minunat a fost Ioan Înaintemergătorul prin naşterea lui. Minunat a fost prin asceza lui. Minunat prin învăţătura lui. Minunat încă, pentru că s-a învrednicit să boteze în apele Iordanului pe Hristos. Minunat sfârşit prin moartea lui mucenicească. Când a aflat că împăratul şi-a lăsat soţia legiuită şi trăia cu o altă femeie, cu femeia fratelui său, Ioan s-a înfăţişat fără teamă la palat şi l-a mustrat în faţă pe împărat. Şi a plătit cu viaţa acea mustrare. Pentru că a fost arestat şi întemniţat, iar în cele din urmă decapitat.
Dragi creştini, într-adevăr, Ioan s-a dovedit un dar al lui Dumnezeu, o mare binefacere pentru omenire. Şi vă întreb eu pe frăţiile voastre: Sunt toţi copiii care vin în lume daruri ale lui Dumnezeu? Da, toţi copiii sunt daruri ale lui Dumnezeu. Niciun copil nu vine în lumea aceasta fără un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu prin mijlocirea părinţilor îi aduce în lume, ca să facă binele, să mulţumească părinţilor şi să fie un folos pentru omenire. Din nefericire, însă, mulţi din copii, pentru că nu au părinţi buni, cum au fost părinţii Sfântului Ioan, şi pentru că societatea noastră este foarte stricată şi zilnic dă exemple rele copiilor, de aceea mulţi copii dezertează de pe drumul cel drept pe care l-a trasat Hristos şi fac fărădelegi, iar prin crimele lor devin un blestem şi o nenorocire pentru omenire.
Oameni buni, mame şi taţi! Luaţi aminte la copii voştri. Creşteţi-i întru „învăţătura şi certarea Domnului”. Sădiţi în ei frica de Dumnezeu. Păziţi-i de anturajele rele. Şi atunci, copii voştri vor fi şi pentru voi şi pentru societate daruri ale lui Dumnezeu, aşa cum a fost Sfântul Ioan pentru părinţii săi şi pentru El, o binecuvântare. Amin.

Prof. univ. dr. Mircea Măran, Academia Vârşeţ - Serbia: Este o foarte bună ocazie de a mă reîntâlni cu colaboratori, colegi, oameni din branşa mea, pe care îi apreciez foarte mult, având în vedere faptul că mă ocup cu Istoria Banatului, mai concret cu Istoria Românilor din Banatul sârbesc. Astfel de ocazii devin un bun prilej de a-mi prezenta activitatea şi rezultatele cercetărilor pe care le fac în scopul scrierii şi lansării unei noi cărţi, cum a fost cazul anul acesta, dar şi un bun prilej de a auzi ceva nou de la colegii mei, de a mă cunoaşte cu alţi oameni care până acum nu i-am cunoscut, de a stabili relaţii noi. Apreciez, ca foarte important, numărul mare al lansărilor de carte din prima zi şi faptul că au fost organizate multe secţiuni, fapt ce a făcut posibil ca fiecare dintre noi să-şi expună comunicarea fără a fi întrerupt, ceea ce se mai întâmplă la unele manifestări de acest gen la care particip. Mă bucur întotdeauna să vin în Patria-mamă, în România, unde cred că sunt apreciat ca un istoric serios, fapt ce explică invitaţia mea primită din partea acestui excelent organizator care este Muzeul Banatului prin persoana domnului Adrian Deheleanu, care a dovedit a fi un factotum al complexei manifestări;
Prof. drd. Marcin Marinowski, Cracovia, Polonia: Particip la acest eveniment pentru prima dată şi sunt foarte mulţumit pentru invitarea mea aici, la Timişoara, şi pentru faptul că m-am întâlnit cu mulţi prieteni dragi din întreaga Românie, pe care-i cunosc de la alte asemenea manifestări desfăşurate în ultimii ani. Pentru mine este un lucru deosebit că pot participa şi audia referate pregătite de profesori şi specialişti cu experienţă de la care am multe de învăţat. Faptul că totul a fost dedicat Zilei Naţionale în timpul celor două zile, cât am participat în plen, la concertul Filarmonicii din Timişoara şi la lucrările secţiunii a doua de Istorie m-a impresionat plăcut, conştientizând importanţa acordată de Poporul Român şi România sărbătoririi acestei zile. Mie, personal, sincer, ceea ce mi-a lipsit a fost preotul. O singură excepţie, dar nu sunt sigur. Am auzit că a participat un preot, dar nu i-am simţit prezenţa. La alte manifestări la care am participat, prezenţa ierarhilor ortodocşi ai locului îmbogăţeau atmosfera cultural-spirituală şi ştiinţifică, prin comunicările susţinute ca oameni de ştiinţă. Sunt deosebit de încântat, însă, de participarea minorităţii româneşti din Serbia, fiind impresionat de nivelul intelectual şi contribuţia acestora la lucrările simpozionului;
Lector univ. drd. arh. Andreea Pop, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti: Pe lângă toate bucuriile privind primirea, organizarea, locul, oamenii, mi-a plăcut în mod deosebit diversitatea simpozionului, referindu-mă strict la partea ştiinţifică din prima secţiune de istorie, singura la care am participat, din păcate, pentru că m-ar fi interesat şi titluri din alte secţiuni. Mie, ca arhitect, mi s-a părut foarte interesant tot ce am audiat, precum şi discuţiile care s-au purtat. Am venit aici cu studiul „Monumentele eroilor Primului Război Mondial din judeţul Timiş”, temă pe trei sferturi făcută, în sensul că am venit de la Bucureşti la Timişoara cu un subiect vizând Timişoara şi judeţul Timiş, şi, evident, studiul având nişte lipsuri şi nişte părţi neterminate, dar cu dorinţa de a găsi aici titluri de materiale care deocamdată nu le-am găsit, adică titluri de cărţi apărute aici, de interes strict local. Mi-a plăcut faptul că începând să întreb în stânga şi în dreapta am stabilit nişte contacte, am primit nişte promisiuni şi întrevăd nişte perspective de a întregi materialul prin legăturile create cu cercetătorii locali, pentru că este dificil să vii de la Bucureşti pentru documentare. Aş mai sublinia un alt aspect pozitiv al manifestării la care am participat: rolul acesteia de a stabili contacte benefice între specialişti, atunci când ea se ridică la un anumit statut din punct de vedere al nivelului ştiinţific şi al valorii participanţilor. Despre organizatori ţin să spun că nu i-am cunoscut până acum, mă refer la cei doi, Adrian şi Adriana Deheleanu, dar mi-au făcut o impresie deosebită din punct de vedere profesional şi excelentă ca gazde. Sincer, pot spune că sunt nişte oameni minunaţi. Aflând de anumite discuţii în secţiunea la care am participat, au ţinut să se scuze, dar consider că nu este în niciun caz responsabilitatea organizatorilor de a se scuza pentru părerile sau capacităţile ştiinţifice ale unor participanţi. Desigur, este dificil să vii ca arhitect în mijlocul istoricilor, pentru că în locul în care se întrepătrund cele două discipline se poate întâmpla să găseşti oameni cărora tu le poţi completa cunoştinţele din domeniu, fie oameni care îşi pot completa lipsurile, chiar cu anumite lucruri locale cărora nu le-am prins subtilitatea. Eu am încercat în timpul prezentării să-mi expun limitele, nefiind istoric, şi să-mi expun părerile de specialitate pe care le am aducând în sprijinul celor afirmate un document inedit care, cu siguranţă, va ajuta unei persoane interesate de subiectul abordat. În rest, totul a fost bine şi, dacă voi mai fi invitată, voi veni cu cea mai mare plăcere;
Dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar, filiala Constanţa: Am avut bucuria de a participa la un eveniment deosebit dedicat Zilei Naţionale a României. Varietatea şi importanţa tematicii a incitat participanţii la discuţii şi dezbateri, care nu au adus neapărat un numitor comun în înţelegerea evenimentelor, ci au contribuit la crearea unei baze solide de discuţii care să ducă la analiza, şi, mai ales, la o documentare aprofundată. Au fost şase secţiuni care au creat posibilitatea fiecăruia dintre participanţi, aproape 100, să-şi exprime preocuparea sa, nu neapărat cu caracter istoric, de cercetare istorică, ci putem vorbi şi de partea arhivistică, de partea documentară, de partea culturală, de promovare a ideilor cultural-artistice, de publicaţii locale, zonale, chiar din Serbia, fapt ce a reprezentat un mare câştig. Consider un mare câştig deoarece vorbitorii de limba română, practic vorbim de românii de dincolo de graniţele statului, sunt cei care duc mai departe fiinţa românească şi este clar că au nevoie de susţinerea Statului Român, dar şi a cetăţenilor săi pentru a putea contribui la păstrarea perenităţii româneşti dincolo de hotarele politice care au fost stabilite după 1918. Sunt unul dintre moderatorii de la prima secţiune de istorie. Cred că trebuie să evidenţiez sprijinul consistent al colegului nostru de la Bacău, prof. Vilică Munteanu, care a încântat prin frumoasa prezentare privind „Simboluri ale unităţii româneşti şi făurirea României Mari” în medalistică, heraldică şi numismatică, prezentare care a reuşit să întregească toate comunicările, fiecare dintre noi regăsindu-ne cel puţin într-o imagine.... Referitor la discuţiile din secţiune, consider că nu trebuie să avem o unitate de idei, nu trebuie să avem o exprimare comună, nu trebuie să avem aceeaşi abordare. Dimpotrivă, vreau să aud abordări diferite şi la momentul în care port o discuţie cu interlocutorul, eu trebuie să argumentez punctul meu de vedere şi, mai ales, voi fi câştigat dacă voi înţelege punctul lui de vedere. Şi aceste aspecte ridicate de mine, discutând şi cu majoritatea moderatorilor, printre care şi cu dumneavoastră, au fost atinse cu brio de manifestarea la care am participat. Nu-mi mai rămâne decât să felicit organizatorii şi, în special, întreaga familie Deheleanu, aici cuprinzându-i pe Adrian, Adriana şi Mihai, fratele lui Adrian.
În afara întrebării adresate tuturor celor care au avut amabilitatea de a caracteriza manifestarea dedicată Zilei Naţionale, dumneavoastră, domnule prof. dr. Mihai Pârvulescu, ca un foarte bun cunoscător al personalităţilor vieţii politice, administrative şi ştiinţifice bănăţene, pentru început, aş vrea să vă întreb care dintre personalităţi au participat la acest simpozion internaţional? Întrebarea, gândesc eu, este îndreptăţită pentru faptul că toţi participanţii au făcut o constatare, pentru mine uluitoare: neparticiparea managerului instituţiei, care ne-a invitat aici, în niciuna dintre activităţile desfăşurate în cele două zile, neparticiparea managerilor Bibliotecii Judeţene Timiş, Muzeului Satului Bănăţean, Casei de Cultură Municipale, ca instituţii organizatoare, fără a mai vorbi despre reprezentanţii instituţiilor judeţene descentralizate, nu din agricultură, ci din învăţământ şi cultură, precum şi neparticiparea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Timiş şi Consiliului Municipal Timişoara, Prefecturii Timiş şi Primăriei Timişoara. Oare nu i-am văzut noi, invitaţii la acest simpozion internaţional de la Timişoara, sau, într-adevăr, nu şi-au găsit timpul în cele două zile de a participa la această manifestare internaţională?
Prof. dr. Mihai Pârvulescu, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Timiş: Da, nu am sesizat prezenţa directorului Muzeului, însă presupun că a fost implicat mult în desfăşurarea acestui simpozion, cât şi în alte activităţi, probabil mai importante. Nu au participat, şi nu înţeleg de ce, reprezentanţii municipalităţii, ai Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor administrative judeţene, având în vedere faptul că este sărbătoarea naţională a României, a tuturor românilor. Dar, în ceea ce priveşte organizarea, ţin să-i felicit pe domnul Deheleanu şi Muzeul Banatului pentru buna pregătire şi desfăşurare a acestei manifestări deosebite. Lucrările desfăşurate pe parcursul celor două zile s-au constituit într-un program coerent, conceput şi reuşit pus în practică de organizatori printr-o susţinută activitate a acestora şi o judicioasă selecţie a specialiştilor invitaţi, pe problematica Primului Război Mondial, din întreaga Ţară şi de peste hotare. Aici evidenţiez oameni cu statut bine cunoscut în domeniul cercetării din Bucureşti, Constanţa, Bacău, Harghita, Covasna şi întreaga zonă a Banatului. La secţiunea pe care am moderat-o împreună, am avut deosebita plăcere de a asculta comunicări interesante, care au adus noutăţi, cel puţin pentru mine, în domeniul istoriei, menţionând aici problematica intrării românilor şi României în război, dat fiind faptul că Primul Război Mondial este cunoscut în istoria naţională sub denumirea de Războiul de Întregire Naţională. În general, comunicările s-au bazat pe o solidă cercetare ştiinţifică din partea participanţilor, calitatea lor fiind de un înalt nivel pus în evidenţă de sursele documentare din arhive. Consider că această manifestare, aflată la cea de-a III-a ediţie, este o reuşită, felicitând din nou organizatorii, şi sper ca în viitor să avem o participare mai mare şi din partea administraţiei locale şi a altor mari istorici din România...
La finalul scurtei noastre investigaţii, am adus la cunoştinţa gazdei, dr. Adrian Deheleanu, responsabil de proiect, câteva din aprecierile participanţilor, solicitându-i o autoevaluare a activităţilor organizatorice şi profesionale a celor două zile. Cu modestia care-l caracterizează, ne-a răspuns: Se poate şi mai bine! În mod sigur este loc de mai bine. Această iniţiativă a mea, din urmă cu trei ani, va continua şi-n anii următori. Punctul ţintă al proiectului este Centenarul Marii Uniri de la 1918 pentru Transilvania şi Centenarul Unirii reale a Banatului cu România, din august 1919. Împreună cu echipa mea, pornind de la faptul că munca în echipă este foarte importantă pentru realizarea obiectivelor proiectate, vom analiza cu atenţie fiecare fază şi acţiune desfăşurată în cadrul recentei manifestări, vom trage concluziile necesare şi, la viitoarele simpozioane, vom căuta pe măsura posibilităţilor profesionale, tehnice sau financiare să înlăturăm tot ce a fost negativ în activitatea noastră şi să perpetuăm aspectele pozitive. În ciuda oboselii pe care o simt, datorată muncii intensive şi prelungite depuse în ultimele zile, aprecierile dumneavoastră şi ale participanţilor m-au revigorat, îmi dau satisfacţia muncii bine făcute, mă bucură şi mă încurajează ca, alături de echipa mea, să ducem până la capăt acest frumos proiect. Privind întrebarea dumneavoastră asupra modului în care am simţit sprijinul organizatorilor, înscrişi în program, la reuşita acestei manifestări pot spune următoarele: Trebuie să fac o remarcă foarte importantă: organizatorul principal a fost Muzeul Banatului Timişoara. Consiliul Judeţean Timiş a aprobat pe Agenda Culturală 2014 şi a plătit toate cheltuielile pentru buna desfăşurare a simpozionului. Am avut, totodată, sprijinul consistent al Universităţii Politehnice Timişoara, Filarmonicii Banatului, Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, Mitropoliei Banatului. Toţi directorii acestor instituţii m-au ajutat foarte mult în demersul meu. Principiul după care mă conduc în profesiunea mea este acela că istoricii se ocupă cu Istoria - ştiinţă fundamentală pentru identitatea şi progresul României, iar politicienii fac politică. Iar noi ca istorici trebuie să ne facem datoria faţă de această Ţară frumoasă România şi faţă de Poporul Român de pretutindeni, indiferent de guvernarea care este vremelnic la putere pe plan central sau local. Faptul că oficialităţile nu au fost prezente: no comment.
Eu, totuşi, ridic o întrebare pentru cititorii noştri: Este normal un asemenea boicot, din partea tuturor „şefuţilor” puşi în funcţii pe criterii politice, faţă de un Simpozion Internaţional de excepţie dedicat Zilei Naţionale a Poporului Român?
P.S. Ştirile din ultima vreme venite din Banat şi Buzău, şi mai vechi din toate judeţele Ţării, îmi confirmă că aceşti „şefuţi” nu au timp de „glume” precum Patria, patriotismul, interesul naţional, Ziua Naţională etc... pentru că au probleme cu mult mai importante de făcut... de 25 de ani! Deci, istoricii cu Istoria, politicienii cu politica... DNA-ului sau a Procuraturii Generale. Să trăiţi bine... acolo unde vă este locul, nu pe băncile aulelor universitare, ci pe priciurile „universităţilor” de alt gen, domnilor!

Ne-am propus, acum 24 de ani, să aducem într-un cadru mai larg bucurie, linişte şi pace în sufletul locuitorilor judeţului Covasna în preajma Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, să valorificăm şi să promovăm tradiţiile, obiceiurile noastre, să facem cunoscute aceste obiceiuri, portul popular din judeţ şi din alte zone ale Ţării, precum şi din comunităţile de români rămase în afara graniţelor României. Colindele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Ele sunt foarte vechi, formându-se odată cu Poporul Român şi cu răspândirea creştinismului pe teritoriul nostru. Puţine popoare din lume au însoţit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrăţişare aşa de caldă şi de duioasă cum a făcut-o Poporul Român.
Organizatorii Festivalului de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români”, organizat în mai multe localităţi ale judeţului Covasna, în frunte cu municipiul reşedinţă Sfântu-Gheorghe, au ales o structură a întregii manifestări care să permită înălţarea colindelor în locul spiritual al naşterii lor şi în spaţii care să permită desfăşurarea unui act cultural ales, potrivit bogăţiei de idei în toate formele pline de splendoarea artistică, de gingăşie, frumuseţe şi farmec.
Astfel, în primele patru zile ale Festivalului, din 8 până în 11 decembrie, în Catedrala Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe s-au desfăşurat, cu sprijinul preoţilor parohi, miniconcerte de colinde susţinute de preşcolari şi şcolari. Sub îndrumarea educatoarelor, învăţătoarelor şi a profesorilor au concertat copii de la grădiniţele cu program prelungit, „Csipike”, „Napsugar”, „Albă ca zăpada”, „Pinocchio”, Grădiniţa cu program normal din Valea-Mare, Şcoala Gimnazială „Ady Endre” şi Şcoala Gimnazială Valea-Mare, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Liceul de Artă „Plugor Sandor”, din Sfântu-Gheorghe. Această parte a festivalului a fost coordonată de învăţătoarea Maria Bularca, educatoarele Săndica Borchina şi Florica Nica.
A urmat apoi, vineri, 12 decembrie, un concert susţinut de Corala „Armonia” din Plopeni, judeţul Prahova, Ansamblul „Colinda” din satul Măţău, comuna Mioarele, judeţul Argeş, Grupul de Datini şi Obiceiuri de Anul Nou din comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ. S-au adăugat în acest adevărat regal de coline, cum s-a exprimat părintele Sebastian Pârvu, de la Catedrala Ortodoxă, cele două ansambluri din Republica Moldova, venite direct de pe drum în locul în care colindele s-au împletit frăţeşte în aceeaşi limbă şi simţire românească.
Sâmbătă, 13 decembrie, a avut loc întâlnirea grupurilor în Catedrala Ortodoxă, prezentarea acestora, iar după o frumoasă şi veselă paradă a portului popular şi a obiceiurilor din Ajun până la Bobotează, ne-am îndreptat spre Piaţa „Mihai Viteazul” pentru a vesti de acolo, prin glasul colindătorilor, Naşterea lui Iisus şi a face urări de bine şi sănătate locuitorilor municipiului, în anul care vine. Colindătorii au fost primiţi, apoi, cu bucurie şi trataţi după datină de prefectul judeţului Covasna, Marius Popica (destituit între timp - n.r.), de lucrători în Prefectură, în Consiliul Judeţean, la sediul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din MAI, de zeci de salariaţi ai Garnizoanei Sfântu-Gheorghe cu copii lor, la Cercul Militar, de persoane fizice care i-au invitat în pridvorul casei lor. Astfel, ne-am putut simţi bine împreună, în prima parte a zilei.
Am fost bucuroşi că în Sala Mică de Sport din Sfântu-Gheorghe (din păcate nu am găsit nicio altă soluţie acceptabilă pentru un spectacol de o asemenea anvergură) am putut fi gazde bune şi ne-am colindat unii pe alţii într-o bucurie a sufletului comună tuturor, care să aducă liniştea şi pacea în sufletele noastre.
Spectacolul a fost deschis de recitalul susţinut de Cvintetul Vocal „Anatoly” al Casei de Cultură „Reduta” din municipiul Braşov, cunoscut, adulat, premiat la numeroase concursuri internaţionale, care a făcut să vibreze zidurile sălii, dar mai ales sufletele noastre până la lacrimi.
Spectacolul a continuat, formaţiile invitate aducând, prin specificul programului lor, dorinţa de a fi cu noi împreună la această mare sărbătoare a creştinătăţii. Nu putem decât să mulţumim tuturor celor prezenţi.
Au participat: Corala „Armonia”, Casa de Cultură Plopeni, judeţul Prahova; „Mlădiţe-nmugurite”, Grădiniţa „Csipike”, Sfântu-Gheorghe; Corul „Crescendo”, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Sfântu-Gheorghe; Grupul „Colinde şi Obiceiuri de Iarnă”, Colegiul Industrial-Pedagogic, Cahul, Republica Moldova; Ansamblul „Pădurenii”, comuna Barcani, judeţul Covasna; Grupul de Colindători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, judeţul Covasna; Grupul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă, Centrul Cultural, comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ; Corul „Plai întorsurean”, oraşul Întorsura-Buzăului, judeţul Covasna; Ansamblul „Colinda”, satul Măţău, comuna Mioarele, judeţul Argeş; Ansamblul „Şoimanii” din satul Ratuş, raionul Criuleni, Republica Moldova; Grupul Vocal-Instrumental „Rapsozii Varvigiului”, comuna Subcetate, judeţul Harghita. Prezentatoare au fost Denisa Voicu şi Carmina Ciobotaru.
A doua zi, duminica, 14 decembrie, a avut loc în frumoasa sală a Casei de Cultură din Târgu-Secuiesc al doilea Spectacol de Gală al Festivalului nostru în colaborare cu Asociaţia pentru Dezvoltare Locală şi Culturală din municipiu.
Spectacolul, prezentat de Diandra Pavel şi Răzvan Ilie, a adus pe scenă copii preşcolari şi şcolari din Târgu-Secuiesc, comuna Breţcu şi din satul Păpăuţi, comuna Zagon, judeţul Covasna. Colindătorii anunţaţi au umplut sala de spectatori dornici să participe la intonarea colindelor, la emoţia creată de acestea, la trăirea unică în an a sărbătoririi Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Au participat: Corala „Armonia”, Casa de Cultură Plopeni, judeţul Prahova; Grupul „Fulgi de nea” de la grădiniţele Nr. 3, „Manocska”, „Csipkerozsika” din Târgu-Secuiesc, judeţul Covasna; Grupul de Colindători, preşcolari, din satul Păpăuţi, comuna Zagon, judeţul Covasna; Grupul „Fluturaşii”, Grădiniţa din comuna Breţcu, judeţul Covasna; grupurile „Zurgălăii”, „Miracol”, „Vestitorii”, toate de la Şcoala Gimnazială „Turoczi Mozes”, Târgu-Secuiesc, judeţul Covasna; Ansamblul „Junii Voineştiului”, Covasna; Grupul de Colindători de la Şcoala Gimnazială „Comenius”, comuna Breţcu, judeţul Covasna; Grupul de Colindători de la Liceul Tehnologic „Apor Peter”, Târgu-Secuiesc, judeţul Covasna; artiştii lirici Dragoş Popa din Zărneşi, judeţul Braşov, şi Alina Augusta din Bistriţa-Năsăud; Grupul de Colindători al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul”, Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita.
Grupul de Colindători din comuna Zăbala, judeţul Covasna, a încheiat un spectacol desăvârşit, mângâietor al sufletelor tuturor participanţilor, invitaţi, spectatori şi organizatori deopotrivă.
Tot duminică, Ansamblul „Şoimanii" din satul Ratuş, raionul Criuleni, Republica Moldova, au colindat locuitorii din oraşul Covasna la Biserica Ortodoxă din Voineşti, la Hotelul „Bradul” din staţiune, iar seara au fost prezenţi în comuna Sita-Buzăului, judeţul Covasna, în cadrul Festivalului de Colinde organizat de Căminul Cultural din localitate, poposind, de asemenea, în drumul lor şi-n pridvorul altor case.
După o asemenea întindere a manifestărilor din cadrul acestui eveniment deosebit, putem spune că prezenţa a peste 800 de colindători ne-a adus bucurie şi conştiinţa lucrului bine făcut pentru noi toţi, pentru neamul nostru, pentru poporul nostru, pentru atingerea, încă odată, a obiectivelor propuse la înfiinţarea Fundaţiei noastre, acum 24 de ani, repetând cuvintele Protopopului de Sfântu-Gheorghe, părintele Ioan Bercu, coordonatorul Grupului de Colindători din Zăbala: „Festivalul de colinde s-a născut ca un prunc frumos, sănătos şi a crescut, iată, un tânăr viguros”.
Trebuie să spunem că pentru realizarea acestei ample acţiuni am avut cofinanţări din partea Consiliului Judeţean Covasna, a Consiliului Local Sfântu-Gheorghe, dar am avut şi sponsori: SC Timbark SA, SC Afacov, alţi sponsori societăţi economice şi persoane fizice. Tuturor le mulţumim pentru susţinerea financiară şi morală.
Nu putem încheia fără a mulţumi pentru sprijinul efectiv adus la realizarea acestui eveniment anual, unic în viaţa românilor din judeţul Covasna: Catedralei Ortodoxe din Sfântu-Gheorghe, tuturor parohiilor ortodoxe din judeţ, Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, directorului prof. Rodica Pârvan şi întregului colectiv al unităţii de învăţământ, instituţiilor judeţene şi locale: Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria Sfântu-Gheorghe, Poliţia, Jandarmeria, Cercul Militar Covasna, Romsilva, Primăria şi Casa de Cultură din Târgu-Secuiesc, Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu-Gheorghe, Palatului Copiilor din Sfântu-Gheorghe, Hotelului „Bradul” din oraşul Covasna.
De asemenea, aducem mulţumiri: Centrului Ecleziastic „Mitropolit Nicolae Colan”, Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” din Sfântu-Gheorghe, Asociaţiei de Dezvoltare Locală şi Culturală Târgu-Secuiesc, Asociaţiei „Justinian Teculescu” din Covasna, Căminului Cultural Sita-Buzăului şi, nu în ultimul rând, partenerilor media: „Condeiul ardelean”; „Mesagerul de Covasna”; „Observatorul de Covasna”, Agerpres, Radio România Actualităţi, Radio Târgu-Mureş.
Mulţumim spectatorilor, invitaţilor, micilor şi marilor artişti prezenţi, aici, în mijlocul Ţării, pe scenele festivalului nostru şi, personal, mulţumesc tuturor membrilor Fundaţiei care s-au implicat în realizarea acestui eveniment de suflet, al nostru al tuturor. Vă doresc sănătate, împliniri şi bucurii în anul care vine.
La Mulţi Ani! La Mulţi Ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla! La Multi Ani, România!
Preşedintele Fundaţiei „Mihai Viteazul”,
prof. ing. Maria Peligrad

La invitaţia Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”, adresată „Condeiului ardelean”, alături de directorul Doru Decebal Feldiorean, am participat, în 12 şi 13 decembrie, la manifestarea de inimă şi suflet românesc intitulată: „Veniţi la Ţebea, Veniţi să colindaţi cu noi, pentru străbuni, eroi şi pentru voi!”. Seara, întâmpinaţi în municipiul Deva, judeţul Hunedoara, cu bucurie, căldură şi un pahar, alături de vreo două bogate platouri cu mâncarea aburindă, limbile ni s-au dezlegat repede. Eram la prima astfel de manifestare şi, curios, am ispitit gazdele, ing. Ioan Paul Mărginean, preşedintele fondator al Asociaţiei, şi Aurora Mihaela Zamfir, secretara ONG-ului, să ne vorbească despre manifestarea care urma să aibă loc a doua zi.
Cu ştiinţa şi precizia profesiunii, dar şi cu molcomia ardeleanului, preşedintele Ioan Paul Mărginean ne-a dat toate informaţiile necesare: „An de an, în mijloc de decembrie, mergem să colindăm, după obiceiurile strămoşeşti, sub gorunul lui Horea şi a lui Avram Iancu, pentru eroii şi martirii românilor al căror duh se-adună de pretutindeni şi pluteşte în acel adevărat Pantheon de la Ţebea, care-şi mai aşteaptă încă Mausoleul lor şi izbândirea unor drepturi pentru care au luptat, unele încă neîmplinite pentru românii ardeleni. Acolo, colindătorii suntem noi, membrii, colaboratorii şi simpatizanţii Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”, dar, mai ales, elevii din Clubul „Crăişorii” al Asociaţiei noastre. Nu sunt orice fel de copii. Sunt cei mai buni din şcolile ardelene care participă. Prin faptele lor, urmează exemplul Crăişorului. La învăţătură, media generală anuală pentru cei 200 de elevi crăişori-colindători din acest an, aparţinând celor şase licee şi cinci şcoli gimnaziale din judeţele Hunedoara, Alba, Arad şi Covasna, este de 9,31. Ei ştiu că sângele şi gena lor nu provine dintr-un neam venetic sau pribeag, ci a unui neam neaoş de luptători. Strămoşii lor fac parte din neamul nemuritorilor daci ai lui Burebista şi Decebal, singurul neam în cinstea căruia Marele Imperiu Roman a ridicat în mijlocul capitalei sale Columna ce dăinuie şi astăzi... Ei, elevii crăişori, vor să ducă mai departe ştafeta luptei pentru drepturi şi dreptate a românilor ardeleni. Vor ca luptele şi jertfele din multele veacuri ale mileniului trecut ale înaintaşilor lor, iobagi dar urmaşi ai falnicilor daci, purtate contra terorii, frustrării şi umilinţei impuse de cruzii lor stăpânitori, să fie cunoscute, recunoscute, cinstite şi slăvite. Iar drepturile, drepturile românilor ardeleni şi ale tuturor prietenilor lor de orice etnie ar fi fost, care încă nici până astăzi nu sunt împlinite, iar altele sunt chiar şi azi furate, să le poată revendica şi câştiga. Şi nu oricum, ci aşa cum testamentar ne învaţă marele Avram Iancu: „cu arma legii”. Crăişorii dumneavoastră, cei de la Covasna, sunt încă pe drum. Vor sosi în jurul orei 21 şi vor fi cazaţi la Liceul Tehnologic. Cei din judeţele Hunedoara, Alba şi Arad vor sosi mâine de dimineaţă la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Brad, unde vor servi micul dejun, după care, în coloană, ne vom deplasa la Pantheonul de la Ţebea, unde vom începe activităţile la ora 10”.

Moment de reculegere pentru toţi Eroii Neamului din incinta Pantheonului de la Ţebea

Şi, fără a exagera, pot spune că programul din ziua următoare s-a desfăşurat „la milimetru”. Toate echipajele crăişorilor la ora 10 erau în Pantheonul de la Ţebea, în jurul mormântului Marelui Iancu, unde au deschis manifestările cu colindul „Trei păstori se întâlniră”, după care s-a depus de către reprezentanţii crăişorilor şi Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”, în frunte cu prof. Corina Tulea, de la Liceul din Gurahonţ, o coroană de flori şi s-a păstrat un moment de reculegere pentru cinstirea tuturor eroilor din incinta sacră a Complexului Memorial, precum şi a celor 40.000 de români ucişi în timpul revoluţiei din Transilvania din anii 1848-1849. Şi, aşa cum îmi spunea preşedintele Mărginean cu o seară înainte, simţeam că pentru aceşti minunaţi şi frumoşi crăişori-colindători, îmbrăcaţi în straiele de sărbătoare ale moţilor şi strămoşilor lor daci, duhul acestor eroi din Pantheonul ţebean plutea deasupra lor, erau viu şi-i asculta. Au fost prezenţi crăişorii din detaşamentele: „Moga Voievod” din Hălmagiu; „Ioan Buteanu” din Gurahonţ; „Avram Iancu” din Baia de Criş; „Preot Iosif Comşa” din Ribiţa; „Simion Groza” din Criscior; „Ţara Moţilor” din Albac; „Căpitan Nicolae Pleşa - 1784” din Scărişoara; „Horea” din comuna Horea; „Arieşeni” din localitatea Arieşeni; „Avram Iancu” şi „Tricolorul Românesc” din Covasna.
În deschiderea acestei sărbători, ajunsă la cea de-a VII-a ediţie, preşedintele fondator al Asociaţiei, inginerul Ioan Paul Mărginean, în prezenţa celor peste 250 de crăişori, profesori-îndrumători şi invitaţi veniţi din „Ţara Iancului”, a ţinut să precizeze că: „Pe eşarfa tricoloră a coroanei erau scrise cuvintele „Dormi în pace! Noi veghem!”, text care a fost scris şi la 31 decembrie 1899 de trei studenţi, Gheorghe Novacovici, Coriolan Steer şi Ioan Scurtu, pe atunci la facultatea de drept din Cluj, care au depus o coroană de flori la mormântul Iancului, coroană pe care o veţi vedea deoarece ea se păstrează în interiorul biserici. Acest fapt i-a costat exmatricularea din facultate şi ani grei de temniţă. Şi, nu întâmplător, la colinda noastră de astăzi participă nepoata unuia dintre ei, doamna profesoară Felicia Novacovici Mioc, care a venit „pe urmele istoriei şi a unchiului său” să îndeplinească aceeaşi îndatorire patriotică pe care o înfăptuia ruda sa acum 115 ani” (despre simţămintele sale la această manifestare ne-a scris la redacţie un răvaş intitulat „Ţebea - Ţara Iancului”, pe care îl vom reda în ediţia viitoare, prima din anul 2015). În continuarea manifestărilor, Ioan Paul Mărginean a invitat pe toţi participanţii să meargă în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută şi sub denumirea de „Biserica cu Tricolor”, unde urma un parastas închinat eroilor şi desfăşurarea concursului de colinzi.

Pantheonul Naţional Ţebea - prin sufletul şi mintea unui vrednic părinte paroh

Despre cimitirul, mormântul şi biserica din Ţebea am cerut informaţii părintelui paroh Mirel Petrică, care, cu generozitate, ne-a spus: „Biserica din Ţebea face parte integrantă din Complexul Memorial numit Pantheonul Moţilor. Ea este monumentală şi a fost edificată între anii 1893-1896. Mulţi ar spune că putea fi mai frumoasă, deoarece ea nu s-a bucurat de podoaba picturii. Dar, în ultimii doi ani, am început şi continuăm lucrările pentru pictarea sa interioară, oferindu-i frumuseţea specifică bisericilor ortodoxe. Este însă o biserică cu o bogată tradiţie, iar tradiţia îmbinată cu istoria a tot ce se află aici, monumentalitatea sa, o pun acolo unde ar fi situată orice biserică ortodoxă din cadrul Patriarhiei noastre, o biserică a oamenilor buni şi cu sufletele curate. În jurul ei, în acest Pantheon al Moţilor odihnesc eroii noştri. Cu siguranţă cel mai important dintre aceştia este Avram Iancu, apoi tribunii Simion Groza şi Ioan Buteanu. Ceremonia înmormântării Craiului Moţilor a avut loc la 13 septembrie 1872. La căpătâiul mormântului său se află crucea, donată de preotul Ioan Tisu, inscripţionată cu numele şi funcţia avută în timpul revoluţiei de la 1848-1849, precum şi anul morţii sale, 1872. La sărbătorirea centenarului naşterii sale, în anul 1924, Asociaţiunea „ASTRA” a organizat ample manifestări la care a luat parte familia regală a României acelor timpuri - Regele Ferdinand I şi Regina Maria. Cu acea ocazie au fost aduse la cimitirul din Ţebea osemintele celor doi tribuni amintiţi mai înainte şi aşezate de o parte şi cealaltă a aleii principale de intrare. În partea stângă a intrării se află şi mormintele a 75 de ostaşi români căzuţi pentru dezrobirea Ardealului, şi aţi văzut toate crucile împodobite cu tricolorul naţional. În anul 1931, din iniţiativa istoricului Gheorghe Brătianu, a fost sfinţită placa aşezată pe mormântul lui Iancu, care cuprinde următorul text: „Craiului Munţilor. Naţiunea Română întregită în hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii. 1848-1918”. Tot în anul 1931, locuitorii din Ţebea au ridicat şi crucea în memoria celor 46 de fii ai satului căzuţi în Războiul cel Mare de Întregire a Neamului, iar în 1994, a fost dezvelit monumentul celor 13 eroi din Ţebea morţi în cel de Al Doilea Război Mondial. În incinta Pantheonului îşi mai are locul şi troiţa, ridicată în 1942 de familia Camber, în memoria fiului lor căzut pe frontul de est. Tot în acest Pantheon se află gorunul la umbra căruia Horea îşi chema iobagii sau oştirea pentru a pune în aplicare planurile de dezrobire de sub stăpânirea grofilor şi habsburgilor, gorunul lui Avram Iancu şi alţi trei goruni, cel al Regelui Ferdinand I, al Reginei Maria şi al generalului francez Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în timpul Războiului de Întregire Naţională. În afara acestei manifestări la care participaţi astăzi, când ne colindăm eroii şi Naşterea lui Iisus Cristos, în cadrul acestui Pantheon, în fiecare an, în preajma zilei de 13 septembrie, data morţii lui Avram Iancu, se organizează de către Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria comunei Baia de Criş, pe teritoriul căreia se află satul Ţebea, şi Parohia Ortodoxă Ţebea „Serbările Naţionale Ţebea”, în cadrul cărora au loc ample şi complexe activităţi culturale şi spirituale. Începând din acest an, în luna decembrie vom face un parastas în memoria eroilor revoluţiei de acum 25 de ani. Astfel, anul acesta parastasele le vom face în zilele de 17 şi 22 decembrie, în această Sfântă Biserică în care ne aflăm. De asemenea, facem în tot cursul anului, în zilele stabilite de Biserica Ortodoxă, pomenirile pentru eroii Neamului”.

Colindele au răsunat în Biserica Ortodoxă de lângă mormântul Marelui Iancu

Odată intrate în biserică, toate detaşamentele de crăişori au intonat colinda „O ce veste minunată”, iar un sobor de preoţi, format din părintele protopop de Brad, Ioan Jorza, părintele Viorel Nan, din Hălmagiu, şi părintele paroh de Ţebea, Mirel Petrică, au ţinut slujba de pomenire, „parastasul fiind o chemare la viaţă a celor pomeniţi, care devin astfel nemuritori în conştiinţa românilor”, după cum ne spunea prof. Felicia Novacovici Mioc. Apoi, timp de două ore, sub cetina bradului împodobit, bolţile Sfintei Biserici din Ţebea au răsunat de glasurile cristaline ale crăişorilor care au interpretat colinde, fiecare dintre ei fiind răsplătiţi cu bogate daruri pregătite cu mult suflet şi căldură de secretara Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea”, Aurora Mihaela Zamfir, diplome, cărţi, premii înmânate de preşedintele Ioan Paul Mărginean, care a găsit cuvinte de laudă pentru fiecare dintre detaşamentele participante, desigur şi pentru efortul şi talentul celor de la Covasna. Alături de cele date crăişorilor, au fost acordate Diplome de Onoare şi Excelenţă unor persoane care s-au evidenţiat în activitatea desfăşurată în slujba realizării obiectivelor Asociaţiei, unor autori de carte sau unor sponsori. Enumerăm printre aceştia pe: prof. Florentina Teacă de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna, Doru Decebal Feldiorean, directorul fondator al publicaţiei „Condeiul ardelean”; prof. Corina Tulea, Gurahonţ; prof. Steluţa Zaharcu, Bucureşti; prof. Nicolae Cristea, Arad; prof. Felicia Novacovici Mioc, Oraviţa; prof. Petru Mateş, Horea; Viorel Vulturan, Buceş; col. (r) Nicola Dincă, Simeria; Costache Rahoveanu, Deva; scriitor Valentin Hossu Longin; prof. Marinel Chiriţescu, Albac; Monica Duşan, Ribiţa. Odată cu diplomele acordate, fiecare detaşament a primit cel mai recent număr al revistei „Ţara Iancului”, nr. 8 / decembrie 2014, lansată cu acest prilej, şi calendare /2015 pentru fiecare crăişor.

Frumoasă şi vrednică, profesoara Corina Tulea din Gurahonţ este o adevărată româncă

Pentru întreaga activitate, desfăşurată cu talent, dăruire şi pasiune, pentru frumuseţea sa morală şi fizică, pentru cei doi minunaţi crăişori pe care îi are, am ales-o să ne spună câteva cuvinte privind manifestările din cadrul Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” pe prof. Corina Tulea de la Liceul „Ioan Buteanu” din Gurahonţ, judeţul Arad: „Faptele istorice ale unei ţări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul şi ideile, graiul şi obiceiurile de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Un mod de a cunoaşte toate acestea este activitatea cultural-patriotică, care se distinge prin influenţa sa educativă, ca şi prin intensitatea şi profunzimea efectelor şi influenţelor educative pe care le determină. În cadrul ei, copiii retrăiesc istoria în principalele ei momente, având ca scop dezvoltarea, pe căi afectiv-emoţionale, a sentimentelor de recunoştinţă şi preţuire pentru lupta eroică a poporului nostru pentru libertate. Detaşamentul nr. 8 „Ioan Buteanu” Gurahonţ al Clubului de elevi voluntari „Crăişorii” din cadrul Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” Deva, al cărui locţiitor al îndrumătorului de detaşament sunt, a participat cu deosebită plăcere la toate activităţile propuse de conducerea Asociaţiei, pentru copii acestea având o însemnătate foarte mare, atât din punct de vedere educativ, cultural-patriotic, dar şi civic. Pentru mine, indiferent că este concert de colinde, festival cultural-patriotic sau festival-concurs de folclor înseamnă să-mi pregătesc elevii câteva săptămâni după orele de curs sau sâmbăta, iarna sau vara, chiar în vacanţa mare, să parcurg 50 de km până la Şcoala din Gurahonţ, eu fiind din localitatea Vârfurile unde-mi petrec vacanţa împreună cu fii mei, să-mi pregătesc propriul costum naţional, dar şi pe cele ale celor doi băieţi ai mei, care sunt crăişori de la vârsta de 4 respectiv 9 ani, să-i trezesc cu noaptea-n cap şi să-i duc la microbuz, uneori căutând răspunsul la întrebările: „De ce trebuie să ne trezim? De ce alţii sunt liberi?” şi încercând să-i stimulez. Bineînţeles că la întoarcere răsplata este pentru toţi bucuria de a fi fost împreună. La întrebarea dumneavoastră privind numărul costumelor populare pe care le am, vă pot spune că posed 25 de costume de femei şi 15 costume bărbăteşti. Acestea din urmă le-am achiziţionat anume pentru cei doi băieţi ai mei. Costumele sunt din Vârfurile, satul natal, dar am găsit şi achiziţionat costume şi din comuna Gurahonţ, locul unde-mi desfăşor activitatea didactică. Sunt foarte mândră că port aceste costume, bineînţeles după ce le-am „renovat”. Le păstrez cu foarte mare grijă, le împrumut cu sufletul strâns şi încerc să achiziţionez şi alte costume. Am amenajat o cameră în locuinţa mea unde păstrez toate costumele populare alături de alte obiecte - icoane, cuverturi, covoraşe, perne, ştergare, coşuri, fotografii vechi şi vase. Vă voi trimite fotografii din această cameră. Încerc să păstrez nu numai ceea ce numim o colecţie etnografică, ci şi tradiţiile cultural-spirituale ale locurilor natale prin harul pe care mi l-a dat Dumnezeu de a cânta, dar şi învăţând proprii copii şi alături de ei copii de la şcoală să cânte, cât şi oamenii de la noi din sat. Desigur, alături de cântece sunt şi colindele. În zilele următoare avem la Gurahonţ un concert de colinde cu copii de la şcoală; îmi las copiii să meargă cu colindul de sărbătorile de iarnă şi organizez anual colindul cu oamenii căsătoriţi. Un sincer BRAVO profesoarei Corina Tulea! Ferice de localităţile care au asemenea educatori ai Neamului Românesc!
În încheiere, ce se mai poate spune? Desigur, faptul că am participat la una dintre cele mai încântătoare întâlniri cu tradiţiile noastre şi cu frumuseţea oamenilor din Ţara Iancului. Acelaşi sincer BRAVO organizatorilor - ing. Ioan Paul Mărginean şi Aurora Mihaela Zamfir - pentru tot ce aţi realizat până în prezent şi urări de mulţi, mulţi ani de sănătate şi noi împliniri în activitatea Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” din Deva.

FORUMUL CIVIC AL ROMÂNILOR DIN COVASNA HARGHITA ȘI MUREȘ

Urmare a escaladării fenomenului extremist maghiar care se petrece în România, a manifestărilor şovine antiromâneşti, a acţiunilor virulente şi constante de subminare a ordinii constituţionale, a ameninţărilor fără precedent cu săvârşirea de violenţe împotriva românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în contextul tot mai agresiv şi ultimativ de recunoaştere a unei enclave teritoriale sub denumirea artificială de „ţinut secuiesc”,

ROMÂNII DIN COVASNA, HARGHITA ŞI MUREŞ CONSTATÂND:

- Continuarea prezentării judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş de către extremiştii separatişti maghiari din UDMR, PCM, PPMT, CNS, CNMT şi de către alte organizaţii naţionalist-extremiste maghiare ca un „ţinut secuiesc”, făcând abstracţie deopotrivă de: istoria locală, care nu a consemnat niciodată o asemenea entitate teritorială, făcând abstracţie de continuitatea populaţiei de naţionalitate română autohtonă din perioada dacică şi până în prezent, de ponderea prezentă a românilor de aproape 40% din totalul populaţiei celor trei judeţe;
- Folosirea în continuare a „steagului şi imnului secuiesc”, împreună cu steagul şi imnul Ungariei într-un context de revendicare teritorială şi manifestări antistatale şi şovine antiromâneşti şi nu într-un context ce ţine de păstrarea identităţii maghiare sau secuieşti;
- Existenţa posibilităţii legale de folosire a simbolurilor comunităţilor locale legal recunoscute şi nu a simbolurilor unor „ţinuturi” inexistente, proiectate ca enclave pur etnice maghiare, cu ignorarea totală a existenţei istorice şi prezente a românilor, şi intenţia excluderii românilor din acest proiectat ţinut;
- O ţară şi o lume întreagă, inclusiv toate celelalte minorităţi naţionale din România, constată şi apreciază unanim că sistemul românesc reprezintă un model şi un standard foarte ridicat de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Acest model este contestat de reprezentanţii extremişti ai formaţiunilor maghiare care doresc în fapt să devină suveranii absoluţi ai unei enclave - stat în stat - din care românii să dispară;
- Conducerea discreţionară a zonei de către cetăţenii români de etnie maghiară, prin reprezentanţii din formaţiunile etnice maghiare, şi practicarea unei politici ce urmăreşte epurarea etnică a românilor, după ce au epurat deja numeroase şcoli şi instituţii de elevi şi funcţionari români;
- Dezinformarea intenţionată şi cu scop bine cunoscut a cetăţenilor maghiari, în sensul că Guvernul de la Bucureşti practică boicotarea economică a acestor judeţe, eludând adevărul potrivit căruia de fapt administraţia publică locală promovează această politică cu scopul de a păstra actuala configuraţie etnică a populaţiei. Dacă analizăm alocaţiile bugetare se poate lesne observa că cele două judeţe sunt discriminate pozitiv faţă de celelalte judeţe ale României, datorită permanentei prezenţe la guvernare a UDMR şi a şantajului practicat asupra guvernelor României;
- Ignorarea de către liderii maghiari a faptului că România este singura ţară din fostele state comuniste în care proprietăţile au fost restituite „in integrum”. Mai mult chiar, din cauza legislaţiei ambigue, a corupţiei endemice, a ignoranţei şi a unor complicităţi politice şi infracţionale, în mod nelegal au fost acordate terenuri agricole, forestiere şi imobile/clădiri de valori uriaşe către unii urmaşi ai persoanelor care au fost despăgubite după Primul Război Mondial, ai multora care au fost condamnaţi în calitate de criminali de război sau prin încălcarea tratatelor de pace de după Primul şi Al Doilea Război Mondial.
- Au devenit notorii legăturile Moscovei cu Budapesta şi cu extremiştii maghiari. Ca atare, manifestările naţionalist-extremiste şi acţiunile promotoare a separatismului teritorial pe criterii etnice sunt tot mai accentuate. Prin aceste manifestări se urmăreşte în principal destabilizarea unui important stat NATO şi principal partener al SUA la Marea Neagră, toate acestea în folosul politicii Moscovei de recăpătare a influenţei avute de URSS şi a politicii neorevizioniste ungare.
- Cei care provoacă „confruntări între românii şi maghiarii din ţinutul secuiesc” sunt reprezentanţii formaţiunilor politice şi civice maghiare, deopotrivă atât cei „radicali”, cât şi cei „moderaţi”. Promotorii separatismului şi autonomiei etnice, pe cât sunt de atenţi cu sensibilităţile maghiarilor, pe atât de puternic îşi manifestă sentimentele de ură şovină faţă de simbolurile şi valorile româneşti, faţă de Statul Român, faţă de cetăţenii paşnici români care locuiesc în zonă şi îşi iubesc şi ei ţinutul natal al plaiurilor Covasnei, Harghitei şi Mureşului.
- Având în vedere ameninţările cu confruntări şi violenţe îndreptate împotriva românilor proferate de lideri maghiari, precum Antal Arpad sau Tamas Sandor, personaje aflate şi menţinute paradoxal în funcţii publice, ameninţări de natură să creeze nesiguranţă, nelinişte şi temeri în rândul populaţiei româneşti care constată că tot mai mulţi lideri maghiari sunt dispuşi să îşi asume violenţe fizice chiar

ADRESEAZĂ PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI, PARLAMENTULUI ROMÂNIEI ŞI GUVERNULUI ROMÂNIEI URMĂTORUL

APEL

1. Luarea de măsuri imediate de restabilire a legalităţii în zonă, de măsuri de securitate a convieţuirii paşnice între români şi maghiari şi de protecţie a cetăţenilor români în faţa ameninţărilor cu violenţe, măsuri care se impun din însăşi prevederile Constituţiei României, privind dreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică, dreptul la demnitate, dreptului de a locui pe pământul natal.
2. Schimbarea cadrului legal prin sancţionarea dură a formaţiunilor paramilitare, cu potenţial terorist, în rândul cărora îşi găsesc locul tot mai mulţi extremişti maghiari.
3. Schimbarea cadrului legal prin sancţionarea cu neeligibilitatea persoanelor care incită la nesupunere civică, violenţe şi confruntări interetnice ori care finanţează din bani publici asemenea acţiuni sub masca unor proiecte culturale.
4. Modificarea legii educaţiei pentru combaterea separatismului pe criterii etnice, aşa încât, odată cu păstrarea predării în limba maternă, să fie posibilă interacţiunea şi socializarea între tinerii aparţinând majorităţii sau minorităţilor naţionale.
5. Asigurarea instituţională a prezervării şi afirmării identităţii naţionale româneşti pentru românii din zonele în care ei sunt numeric minoritari, după modelul practicat în relaţia cu minoritatea maghiară, care beneficiază din bani publici de instituţii destinate strict cercetării, identificării şi soluţionării problemelor de păstrare a identităţii etnice.
6. Renunţarea la practica schimbării funcţionarilor publici din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş „vinovaţi de aplicarea corectă a legii” pe teritoriul României, la presiunea UDMR, dovadă clară de abdicare de la suveranitate a unui stat de drept şi de slăbiciune în faţa extremismului tot mai virulent în zonă.
7. Constituirea unei comisii de anchetă parlamentară vizând:
a. situaţia românilor din judeţele Covasna şi Harghita, inclusiv prin prisma ameninţărilor cu violenţe şi confruntări proferate public recent de către lideri maghiari în zilele trecute;
b. situaţia retrocedărilor nelegale din zonă şi din Transilvania, care au anulat practic Reforma agrară din 1921, tratatele de pace şi convenţiile de armistiţiu de după cele două războaie mondiale şi hotărârile judecătoreşti de condamnare a criminalilor de război.
c. analiza propunerii noastre adresată Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei pentru a prelua şi adapta la specificul naţional românesc, legislaţia şi practica Slovaciei, în relaţia cu cetăţenii slovaci de etnie maghiară;
d. analizarea consecinţelor acordării cetăţeniei maghiare locuitorilor din Transilvania, precum şi a încălcărilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale în procedura de depunere a cererilor şi de acordare a cetăţeniei de către consulatele şi reprezentanţele Ungariei în României.
8. renunţarea la aranjamente politicianiste, având ca temă problema autonomiei teritoriale pe criteriul etnic, schimbarea unor prefecţi, revendicări udemeriste de natură să întărească, de facto, autonomia propusă de liderii extremişti.
9. renunţarea la practica abonării nonstop a unor udemerişti la conducerea Ministerului Culturii pe motive de aranjamente politicianiste, fapt care a lovit într-un sector vital al vieţii cetăţeneşti şi naţionale, deoarece cultura trebuie să primeze confruntărilor naţionalist-şovine, între români şi maghiari, între toţi cetăţenii României, în locul confruntării fiind necesară promovarea, unei emulaţii a creării de valori culturale durabile, pe măsura idealurilor Europei unite.
10. Cu acest prilej, adresăm din nou un apel populaţiei de etnie maghiară, din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dar şi din celelalte judeţe ale Ţării, să se disocieze clar de acţiunile extremiste şi de proiectele separatiste ale unor lideri maghiari din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, având în vedere posibilitatea deteriorării climatului de convieţuire din zonele în care locuiesc cu românii majoritari.
Îi asigurăm de întregul nostru respect şi de dragoste frăţească pe cetăţenii români de naţionalitate maghiară, care trăiesc într-un stat în care sunt acordate toate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi comunitare la standarde pe care statele europene cu tradiţii democratice nu le oferă; dovadă e faptul că un cetăţean român aparţinând unei minorităţi naţionale este ales preşedinte al Ţării, respectiv domnul Klaus Johannis. Credem încă, şi în acest moment, cu tărie, că majoritatea absolută a cetăţenilor români de etnie maghiară nu dau şi nu vor da curs acţiunilor şi îndemnurilor la ură naţională şi şovină, la separatism pe criterii etnice, şi în general la orice manifestare care alterează buna convieţuire şi normalitatea climatului de viaţă socială interetnică.

Biroul de presă

Sfântu-Gheorghe,
22 decembrie 2014

În ziua de 16 decembrie 2014 o veste fulger a încins „firele” dintre telefoanele credincioşilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei, circulând de la un capăt la celălalt al celor două judeţe, şi anume ştirea că Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, chiriarhul locului, a fost ales Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, în detrimentul contracandidaţilor săi, Preasfinţitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, şi Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, cu primul intrând în turul doi şi învingându-l cu 26 la 19 voturi. Aşa încât, din acea dată, de la orele prânzului, conform votului dat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, IPS Ioan, Arhiepiscopul Munţilor, este urmaşul în scaunul de Mitropolit al Banatului al marelui cărturar care a fost Nicolae Corneanu, trecut de curând la Domnul.
Cum spuneam, ştirea a circulat într-un ritm alert, aşa cum apele fraţilor din Hăşmaşul Mare, Oltul şi Mureşul, susură cu viteză la vale, spre a se despărţi apoi şi a o lua cu viteză spre marea cea mare. Într-un glas, toţi interlocutorii pe care i-am avut în acea zi, dar şi în zilele ce au urmat, au spus, oftând adânc: Mă bucur nespus pentru Înaltpreasfinţitul, pentru că merită asta, dar îmi pare foarte rău pentru noi! Noi acum cui rămânem?. Ei bine, dragilor, aşa s-ar putea rezuma, în doar câteva cuvinte, dragostea pe care enoriaşii micii Eparhii din Carpaţi o au, de două decenii încoace, faţă de Vlădicul Ioan, supranumit Arhiepiscopul Munţilor. Vorba vine, căci în realitate această dragoste a enoriaşilor, cu mic, cu mare, bogat sau sărac, orăşean sau sătean, nu poate fi cuprinsă în niciun fel de cuvinte, nu doar în cele de mai sus. Tocmai pentru că această iubire pentru ierarhul lor, pentru întâiul lor ierarh, al nou înfiinţatei, în urmă cu 20 de ani, Episcopii a Covasnei şi Harghitei, nu poate fi aşternută în câteva rânduri, aşa cum nici activitatea Vlădicului Ioan în perioada septembrie 1994 - decembrie 2014 nu poate fi cuprinsă într-un articol, nici nu mi-am propus aşa ceva în rândurile de faţă. Există zeci de volume şi sute, poate mii de articole care stau mărturie despre aceasta, atât în presa locală, în cea regională, cât şi în cea naţională. Volume precum „O candelă în Carpaţi” sau „20 de ani în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului Românesc”, ori zecile şi sutele de lucrări, studii şi referate ale oamenilor de ştiinţă de aici şi din toate părţile Ţării vor rămâne mărturie cu privire la activitatea pastoral-misionară de excepţie, cu certitudine providenţială, a Vlădicului Ioan, activitate răsfirată pe toate cărările îndepărtate unele de altele ce leagă spiritual şi în plan simbolistic marginea Ţării Bârsei cu Valea Giurgeului ori cu Valea Bistricioarei, trecând prin depresiunile în care sunt situate municipiile reşedinţă Sfântu-Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, în acesta din urmă aflându-se şi scaunul eparhial.
De aceea, am ţinut să fac referire la seara de duminică, 21 decembrie, una deosebită, dar - e drept - tristă până dincolo de lacrimi, în care Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Ioan şi-a luat „Rămas bun” de la credincioşii din Protopopiatul Sfântu-Gheorghe, cel mai mare din Episcopie. Aşa după cum, în aceeaşi zi la Întorsura-Buzăului, sau în zilele ce au urmat la Miercurea-Ciuc şi Topliţa Română, a procedat şi cu ceilalţi fii ai săi duhovniceşti. Plină ochi, duminică seara Catedrala Ortodoxă ce de curând a împlinit 75 de ani de când s-a pus piatra de temelie, cu hramurile Sfântul Gheorghe şi Sfântul Nicolae, a plâns. De la vechii colaboratori ai Înaltului ierarh şi de la autorităţile de azi şi de ieri, şi până la evlavioşii enoriaşi şi la preoţi, toţi au vărsat două lacrimi, una a bucuriei pentru Vlădicul nostru şi alta a impasului în care am căzut fără voie prin accederea în funcţia de Mitropolit a Înaltpreasfinţitului Ioan, demnitatea pe care o merită cu prisosinţă. Dar, ca de fiecare dată, tot Înaltpreasfinţitul a fost cel care ne-a arătat cărarea, drumul pe care trebuie să o apucăm, numai şi numai cu încrederea că Dumnezeu, Păstorul cel Bun, nu ne va lăsa, mai ales în aceste vremuri tulburi pentru inima bolnavă a României. Pentru aceasta, însă, „trebuie să vă rugaţi mereu” şi acum, „apreciez eu timp de două luni, trebuie să vă rugaţi mai mult, şi pentru ca să vă trimită un Episcop bun, iubitor de Dumnezeu, de Neam şi de brazda românească. Căci altfel, acela care nu iubeşte această treime, pe Dumnezeu, Poporul şi Ţara aceasta lăsată nouă de strămoşi, acela nu are ce să caute aici ca Episcop”. Cât despre sine, Înaltpreasfinţitul, după ce şi-a cerut iertare de la poporul dreptcredincios, a spus că a sosit timpul ca aşa cum a lăsat Ierusalimul, în urmă cu 20 de ani, pentru Miercurea-Ciuc, ei bine tot aşa acum să meargă „la hotarul de vest al României, acolo unde în urmă cu 25 de ani a curs mult sânge şi unde încă şi acum mai sunt multe răni nevindecate”. Ne-a promis, însă, că n-o să ne uite niciodată, că de azi înainte vom construi un arc între inima României şi marginea de vest, „pentru că eu nu am cum să uit cum am început misiunea aici, pe aceste meleaguri, atunci când, în prima dimineaţa de la sosirea mea, a venit cineva la mine la poarta Episcopiei şi mi-a spus să deleg un preot în satul lor, că acolo zace o femeie moartă de 10 zile şi nu are cine să o îngroape. Aşa cum nu am cum să uit nici faptul că aici, în inima României, la sosirea mea era singurul loc din Ţară unde creşteau copacii direct în biserici. Acum însă, două 20 de ani, multe s-au făcut aici, atât în ceea ce priveşte zidurile, cât şi, mai ales, sufletele oamenilor. De mine este nevoie acum acolo, unde enoriaşii acelor părţi m-au chemat, dar nu uitaţi, rugaţi-vă la Bunul Dumnezeu să vă dea un Episcop bun, aşa cum şi eu mă voi ruga gândindu-mă la voi chiar înainte de înălţa o rugă la Dumnezeu pentru maica mea, pentru părinţii mei, trecuţi în împărăţia Lui. Las acum Crucea Munţilor şi merg să iau Crucea de Vest”.
Întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Selejan în demnitatea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului va avea loc duminică, 28 decembrie 2014, în Catedrala Mitropolitană din municipiul martir de pe râul Bega.

În purul spirit românesc, am stat ceva timp să mă gândesc dacă să aştern sau nu aceste rânduri pe foaie. E greu să faci referire la astfel de fapte şi evenimente, cum sunt cele de mai jos, atunci când trăieşti româneşte, creştin-ortodox, şi asta mai ales acum, în Postul Crăciunului (când sunt scrise rândurile de faţă) şi în pragul atâtor sărbători creştine mari, cum sunt toate cele din perioada următoare, de până la Bobotează inclusiv. Însă, ce să mai încoace şi-ncolo, nedreptăţii şi chiar batjocurii trebuie să-i spunem pe nume, nu putem să ne facem că nu le observăm, doar pentru că e spiritul Crăciunului. Nu de alta, dar s-ar putea să ne trezim prea târziu.
Concret, după ce pe la jumătatea lunii decembrie ungurii au început a protesta la Sfântu-Gheorghe, în faţa Prefecturii Covasna, Guvernul Ponta, trădător - după cum l-am mai numit şi cu alte ocazii şi se vede treaba că n-am greşit, pentru că ne confirmă asta la tot pasul -, a eliberat din funcţie pe cel de-al treilea prefect al judeţului în nici doi ani de zile. A venit, aşadar, şi rândul lui Marius Popica să fie schimbat, după dr. Codrin Munteanu şi Dumitru Marinescu. Motivul? Acelaşi. A continuat să ducă spre bun sfârşit acţiunile începute în instanţa de contencios administrativ de prefectul Codrin Munteanu şi a sancţionat mai multe derapaje ale ungurilor din ultima vreme, toate anticonstituţionale, antiromâneşti şi antieuropene. Şi au început protestele, care, culmea, nici că s-au încheiat a doua zi după schimbarea lui Marius Popica, ci au continuat zile la rând. Sloganul? Acelaşi. Noi vrem autonomie, vrem schimbarea legilor pentru ca şi secuii să se simtă acasă în România. Cât tupeu, câtă mitocănie, câtă făţărnicie, ce şoric gros!! Să vii cu aşa ceva, tu Antal Arpad, tu Tamas Sandor, că despre voi vorbim, despre voi, capul răutăţilor, nu despre maghiarii de rând care, spre cinstea lor, nu vă mai dau curs la prostii, să vii tu cu aşa ceva în anul 2014, când ungurii, maghiarii, secuii, ziceţi-le cum vreţi, au toate drepturile, ba şi privilegiile în România, mi se pare culmea nesimţirii. Şi asta într-o Ţară, poate singura de pe mapamond, care are preşedinte minoritar, pe sasul Klaus Iohannis, fapt ce vorbeşte de la sine despre cum se simt şi ce drepturi au minorităţile în România. Numai vouă nu vă mai ajunge. Dar asta, desigur, nu pentru că muriţi de dragul maghiarului-secui, a omului de rând, ci pentru că vă stă mintea numai la propria propăşire, iar acum vi-i o leacă teamă, că aţi văzut la vot că nici ai voştri nu vă mai vor. Şi ce v-aţi gândit?, că trebuie cumva să îi aduceţi înapoi, pe calea „cea dreaptă”. Şi care e reţeta cea mai bună pentru asta, verificată în România de-a lungul celor 25 de ani de tranziţie? Şovinismul, iredentismul, separatismul interetnic. Ei bine băieţi, ameninţările astea nu mai ţin, nici la români, nici la maghiari. Domnule primar Antal, astea cu românii vor avea soarta sârbilor din Kosovo şi să nu riscăm să se repete un nou martie Târgu-Mureş - sau cam aşa ceva, că acum vă bateţi joc de noi dând vina pe traducere -, ei bine astea, mereţi dumneavoastră şi le cântaţi pe la Rupea, bine? De fapt, mai la locul lui ar fi dacă nu le-aţi mai cânta deloc, da? Haideţi să ne înţelegem. Aici, de la Timişoara la Constanţa, de la Bucureşti la Satu-Mare şi de la Suceava la Craiova este România. Da, România, şi Ţara dumneavoastră, cum parcă vă şi aud parând imediat. Şi Ţara maghiarilor, a secuilor, ca şi a tătarilor, lipovenilor, sârbilor, bulgarilor, turcilor, ucrainenilor, da, şi a evreilor, şi a mai cui vreţi dumneavoastră. Dar este, mai întâi de toate, Ţara naţională, unitară, suverană şi independantă a românilor, membră NATO şi UE, în care toată lumea, deci şi dumneavoastră, trebuie să se obişnuiască, odată pentru totdeauna, că legile se respectă, că avem şi drepturi, însă şi obligaţii. Şi că nu putem schimba legile Statului Român pentru fiecare adunătură de 50, o mie sau 15 mii de înfierbântaţi care se tot strâng să dezmembreze, ei, România care le dă de mâncare. Că e şi Ţara lor. Pur şi simplu, nu se poate. Din pricini democratice binecuvântate, nu din alte motive. Ei bine, ce n-aţi înţeles, să vă traducem, că aşa e european, nu?
Buunnn. Revenind în final de unde am plecat, vreau să clarific, să nu cumva să vă induc involuntar în eroare. Nu. Titlul nu se referă la fraţii udemerişti, pecemişti şi ce-or mai fi ei. Nu, nici vorbă. Bineînţeles că se referă la Guvernul Ponta. Păi în loc să-i aperi pe românii din Covasna, Harghita şi Mureş, aflaţi în pragul deznaţionalizării în inima propriei lor Ţări, tu, Guvern, schimbi prefecţii care aplică LEGEA ca ciorapii, umilindu-i fără nicio jenă, ca oameni. Nu ţi-e mă, Ponta, ruşine să faci una ca asta după ce ai văzut cum au arborat cârpele negre pe la porţi de Ziua Naţională? Sau nici tu nu eşti român?! Că bine ţi-am urat într-un material din toamna asta, să n-ajungi preşedinte. Se dovedeşte pe zi ce trece că am avut dreptate. Dar mai important decât asta, tu nu vezi, mă, nici acum că Bunul Dumnezeu nu bate cu parul? Chiar nu ţi-e frică de El? Numai faţă de americani ai prins un pic de curent? Numai atât ai învăţat din lecţia primită? Copilotule!
P.S.1 Felicitări, cu gust amar, noului prefect al judeţului Covasna, domnul Sebastian Cucu! Îi dorim să rămână bunul profesionist care s-a dovedit a fi şi până acum, şi să aplice legile Statului Român fără nicio ezitare, chiar dacă are o misiune ingrată şi sabia lui Damocles deasupra capului.
P.S.2 Români, treziţi-vă, că aşa nu se mai poate! Aici nu vorbim de numele unei persoane, sau a alteia, ci despre o cauză. Ţara arde, şi noi suntem indolenţi…!! Treziţi-vă, înainte să ne coste! Scump.
La Mulţi Ani, români!
La Mulţi Ani, România!

Aşa după cum menţionam în ediţia precedentă a „Condeiului ardelean”, publicăm Scrisoarea profesoarei Felicia Novacovici Mioc (foto), din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, către redacţia noastră, cu prilejul participării împreună la Serbarea „Veniţi la Ţebea, veniţi să colindaţi cu noi, pentru străbuni, eroi şi pentru voi!”, desfăşurată la sfârşitul anului trecut în Pantheonul Crăişorului Munţilor, Eroul Naţional Avram Iancu:

Sunt o călătoare a neamului meu şi trăiesc cu gândul la predecesorii din familia mea care au arătat respect şi cucernicie faţă de tot ce a fost creat de Dumnezeu, şi faţă de pământul străbun.
O astfel de persoană a fost şi Gheorghe (George) Novacovici, care a binecuvântat această glie cu faptele sale, şi aflându-mă la Ţebea în cursul acestui an, am decoperit cu mare emoţie că acesta nu a fost uitat de către dumneavoaastră.
Foşnetul toamnei târzii în miez de decembrie se simte ca un paradis pământesc peste care istoria a scris povestea Eroului Naţional Avram Iancu. Am venit la Ţebea pe cărări de istorie în urma paşilor unchiului meu Gheorghe Novacovici, eu, o călătoare a neamului Novacovici din Gârbovăţ, judeţul Caraş-Severin, cu trimitere în istorie la 1754, cărându-mi în minte şi suflet credinţa şi dorinţa de a mă îngemăna cu istoria.
Am participat la Dumnezeiasca Liturghie, care a fost întâlnirea cu trecutul, prezentul şi viitorul, întâlnirea cerului cu pământul şi cu Dumnezeu şi cu cei dragi ai noştri, duşi în pelerinajul lor spre Împărăţia Cerească.
În Sfânta Biserică s-au pomenit cu parastas de un sobor de preoţi Eroii vrednici ai Neamului Românesc, Avram Iancu şi „tinerimea română universitară”, Gheorghe Novacovici, Coriolan Steer şi Ioan Scurtu, care la 31 decembrie 1899 au depus la mormântul Eroului Naţional o coroană de lauri cu panglica tricolorului românesc cu inscripţia „Dormi în pace! Noi veghem!”. Viaţa acestora a fost scrisă pe hârtia arsă de lumina istoriei, îndreptându-şi paşii spre Împărăţia Cerului de unde să poată aprinde o nouă lumină pentru a ne ajuta să privim spre viitor.
Parastasul a fost o chemare la viaţă, cei pomeniţi devenind nemuritori în conştiinţa românilor. Iubirea pentru Eroii Neamului Românesc este o ardere continuă a sufletelor, este o candelă veşnic aprinsă în faţa lui Dumnezeu, iar glasul pământului din cimitir continuă să caute lumina răscolitoare în mărturisirea adevărului din vremuri îndepărtate, făuritor de gând şi istorie, al lui Avram Iancu.
Timpul s-a scurs printre picăturile de lumină rostogolite din Înălţimea Cerului şi dincolo de vămile văzduhului s-a auzit un imens cor bisericesc, ca o manifestare a eroilor care vor să trăiască prin noi, prin rugăciunile noastre care sunt chemări pline de recunoştinţă pentru tot ce au însemnat ei pentru Naţiune. Din Biserică au răsunat glasurile colindătorilor, împletindu-se cu îmbrăţişările sufletelor pomenite, într-o clipă de întoarcere în gând şi iubire, în rugăciune de lacrimi arse pe vatra străbună, o mărturisire sfâşietoare de istorie românească.
La acest eveniment comemorativ am întâlnit oameni cu o viziune şi cu o structură sufletească alese, care înţeleg şi preţuiesc adevărul istoric, cu un desăvârşit echilibru de demnitate. Oamenii aceştia sunt domnii din colectivul de redacţie al Revistei „Ţara Iancului”, în frunte cu distinsul ing. Ioan Paul Mărginean.
La reprezentanţii Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” din Deva nu am putut găsi nimic mai drept decât dreptatea, mai adevărat decât adevărul istoric. Aceşti distinşi purtători ai valorilor istorice au scris cu inima şi sufletul mesajele de pe plăcile comemorative ridicate prin contribuţia Asociaţiei, nu puţine la număr, care înseamnă scoaterea la lumină a uitatelor merite ale înaintaşilor, cu tot ce au însemnat ei pentru ţinutul românesc.
Glasul pământului din Ţara Iancului, care a modelat cenuşa străbunilor, ne-a chemat să fim împreună şi ne-a dat puterea adevărului cunoaşterii, născând în sufletul nostru o pace lăuntrică, Pacea Lui Hristos.
La plecare, îmbrăţişându-ne, ne-am cerut iertare sufletelor strămoşilor îngropaţi în cimitirul din curtea Bisericii din Ţebea, lăsând ca iubirea lui Dumnezeu să se reverse peste noi.
Cu adâncă şi aleasă preţuire, Felicia Novacovici Mioc, Oraviţa, 15 decembrie 2014

Consiliul Local şi Primăria oraşului Covasna, împreună cu Casa Orăşenească de Cultură Covasna, vă invită, pe 11 ianuarie 2015, cu începere de la ora 17, la spectacolul de muzică şi poezie „ETERNUL EMINESCU”.
La spectacolul ce se va desfăşura în Sala Centrului Cultural Covasna vor participa interpreţii: Mădălina Bourceanu - soprană, Karacsony Noemi - mezzosoprană, Cristina Petcu - nai, dar şi actorii: Camelia Varga şi Mihai Giuriţan. Complerajul muzical va fi asigurat de Virgil Mihăilescu, iar realizator este Doina Mihăilescu. Cei prezenţi vor putea urmări lucrări din creaţia compozitorilor: J.S. Bach, Fr. Chopin, N. Bretan, G. Dima, G. Dendrino, Fr. Liszt, V. Mihăilescu, E. Monţia, C. Porumbescu, Fr. Schubert, G. Şorban.
Biletele pentru acest deosebit spectacol se găsesc la Casa Orăşenească de Cultură Covasna, la Centrul de Informare Turistică din oraş sau la dr. Nicolae Enea (tel. 0742-930.720) şi Czilli Balazs (tel. 0762-674.516). Preţul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru elevi şi studenţi de 10 lei.

Câţi iubitori de frumos nu au găsit alinare, mângâiere şi dreptul cuvenit la visare în opera celui ce şi-a pus pecetea pe inimile lor: Mihai Eminescu? Pe câţi nu i-au inspirat versurile lui, pe câţi nu i-au marcat într-un fel sau altul? Unul dintre cele mai frumoase exemple e însuşi maestrul Ştefan Luchian. În anii studiilor sale în străinătate, cuprins adesea de melancolia cauzată de dorul de meleagurile natale, de casă şi familie, Luchian îşi alina sufletul sensibil cu poezia eminesciană. Poetul Florilor, iubitorul de artă, găsea în poezia Luceafărului multe răsunete ale propriilor sentimente şi întrebări. De pildă, ediţia a II-a a Poeziilor lui Eminescu purta numeroase adnotări, semn că pictorul reflectase îndelung asupra frumuseţii şi profunzimii versurilor. Deseori sublinia imaginile metaforice preferate sau nota: „concepţie genială!”. Uneori lăsa penelul deoparte, găsind timp şi pentru condei. Poezia „Sub cămăşi de borangic” a avut mândria de a o vedea publicată în nr. 1 din 1890 al revistei „Generaţia viitoare”. Dar chiar şi aşa, cel mai bine s-a priceput să scrie poezii cu penelul său, încălzit de o mână a cărei atigere s-a dovedit a fi magică.
Poezia din cuvinte vs. poezia din culori
De altfel, mitul eminescian cucerea imaginaţia unui tot mai mare număr de tineri intelectuali ai sfârşitului de secol XIX. Cum putea Luchian să nu se afle printre ei când se simţea atât de legat de poet prin dragostea pentru artă, pentru frumos, natură şi oameni, prin tainele creaţiei şi aspiraţia spre absolut? Luchian se arată unul dintre cei mai mari admiratori ai poetului şi fiind adânc impresionat de sfârşitul tragic şi nedrept al acestuia, ia hotărârea de a-i dedica un portret.
Îi recita cu nesăţ versurile şi fermecat de cele cu care se încheie poemul „Din valurile vremii”, simte nevoia a-i aduce un omagiu: desenând chipul poetului. Îl înfăţişează interiorizat, aplecat asupra lui însuşi, cufundat în visare, cu ochii închişi, cutremurat de meditaţie… Imaginea, desenată cu fine trăsături şi modelată de umbre vaporoase, reflectă nu numai sentimentul poetului, ci şi atitudinea creatorului faţă de poet. Figura Poetului pare aureolată de raporturile subtile dintre lumină şi umbră - contrast tipic romantic, subliniind viaţa lăuntrică a personajului. Astfel, maestrul oglindeşte pe acest chip însuşi tâlcul poemului, dar totodată ceva din sine, rememorând la rându-i povestea de dragoste, neîmplinită, cu Cecilia, marea sa iubire. Apoi, pentru a fixa şi mai precis ceea ce se străduise a transmite prin portret, scrie pe desen ultimele două versuri ale poemului:
„Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind”.

Luchian caută astfel să recheme „din valurile vremii” chipul lui Eminescu. Dar gestul ce dovedea afinitatea pictorului cu cel mai mare poet al Patriei, nu a găsit înţelegere din partea lui Titu Maiorescu, căruia îi trimite desenul cu speranţa că „marele pontif al Junimii” îl va publica undeva, ca un umil, dar sincer omagiu. Din păcate, dorinţa sa nu se materializează, întrucât Maiorescu pare că nu-i înţelesese gestul şi scopul acestuia. Desenul trimis a fost însoţit mai apoi şi de o explicaţie: „Făcând portretul lui Eminesu, am căutat să-l reprezint aşa cum el adesea obişnuia să stea în odaia lui tăcută, lângă masa de brad şi să cugete, să trăiască în lumea ce o visa. Departe de a face numai un simplu portret, mi-am dat toate silinţele (…) ca oricine l-ar vedea să-l perceapă ca pe un om care a trăit în sfera artelor”. Pictorul a înţeles, mai bine poate ca oricine, spiritul romantic al poeziei eminesciene. Acest poem al lui Eminescu, însă, a avut puterea de a genera, în mintea sclipitoare a pictorului, şi proiectul unei capodopere. Cu gândul la aceste versuri, mai târziu Luchian dă unui tablou titlul „Amintirea unui vis frumos”. În chip dramatic, soarta nefericită a lui Eminescu se repetă, în unele privinţe, şi în cazul lui Luchian.
Cronica unor „întâlniri” memorabile
De-a lungul existenţei pictorului, în biografia sa au apărut „trimiteri” către alte personalităţi de seamă ale Ţării noastre. S-au consemnat unele întâlniri, directe ori indirecte, între aceste valori. Foarte interesant e faptul că personalităţile pe care sunt pe cale să le evoc au cel puţin două puncte comune: meleagurile moldave şi neţărmuita dragoste pentru artă şi cultură. Nume mari au plecat de pe aceste meleaguri, ce au căpătat cu timpul rezonanţe naţionale şi internaţionale. Aşadar, într-un perimetru relativ redus, „geografia spirituală” a locurilor consemnează existenţa satului Ipoteşti, a Livenilor, Botoşanilor şi a Ştefăneştilor - Eminescu, Enescu, Iorga şi Luchian… Drumurile vieţii şi creaţiei lor i-au purtat în orizonturi îndepărtate. Porniţi pe cărări diferite, spre nemărginirea lumii şi a artei, le-a fost dat celor patru fii iluştrii ai Botoşanilor să-şi încrucişeze liniile vieţii.
Pe Eminescu maestrul Luchian nu l-a întâlnit, dar faţă de el simte o chemare spirituală mijlocită de poezie şi măreţie, de artă în general. Îi recită şi adnotează versurile şi îi dedică, din adâncurile sufletului, un portret memorabil. Cu Enescu s-a aflat alături în spaţiul de fascinaţie al muzicii, dar şi al unui mare regret, în cazul lui Luchian: vioara. În final, pictorul s-a consolat cu flautul. De numele lui Enescu se leagă un moment de înaltă ţinută morală, un gest admirabil, consemnat în biografia lui Luchian. Când viaţa pierdea din puterea de a-i mai anima trupul greu încercat de boală, în atelierul ultimilor săi ani şi-a făcut apariţia un virtuoz al viorii: Enescu. I-a cântat o oră, apoi a plecat fără a-i mai spune ceva, şi-a rostit şoptit doar numele, ca pentru el. Gestul însă e unul măreţ, pilduitor, e darul unui mare artist pentru un artist mare. Alte cuvinte sunt de prisos. Cu Iorga „s-a întâlnit” în chenarul îndoliat al unui necrolog: „… lucrările lui Luchian sunt contrasemnate de acel sever şi mare verificator: Adevărul”.

Auzi departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Şi sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanţuri a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au... poate numai doarme
Ş-aşteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!

Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteţi cu totul enervaţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân-la Abrud,
Ca să vă ţie în robire
Fino-târtanul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
N-aveţi inime, n-aveţi mâni?
La arme, la arme,
La arme, fraţi români!

Maghiar, tătar cu cap de câne
De noi şi azi îţi baţi tu joc...
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm fălcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Şi braţul nostru-o să vă farme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi români!

Iar tu, iubită Bucovină
Diamant din steaua lui Ştefan
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan,
Ruşinea ta nu are samăn
Pământul sfânt e pângărit...
Mişel, şi idiot, şi famăn,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiţi de alarme,
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni
La arme,
La arme, dar români!

Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş,
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a duşmanilor nouri,
N-ai frânt pe leşi şi pe tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-ai să vânezi şi pe maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâni
La arme,
La arme, dar români!

Din laur nemuritorii ramuri
O, ţară pune-n frunte azi
Şi-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfăşuri pieptul tău viteaz.
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi vitejii tăi.
Şi la război ea demnă pleacă
Cu pui de şoimi şi fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să farme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţii mei români!

Profesorul Nae Georgescu a reuşit să cuprindă într-un nou volum rezultatele unei investigaţii jurnalistice „instigate” de un grup de tineri ziarişti civici - „Boala şi moartea lui Eminescu” încearcă să prezinte viaţa secretă a jurnalistului şi gânditorului Mihai Eminescu şi porneşte de la ultimele ceasuri ale lui Eminescu povestite de un martor ocular rămas necunoscut până acum. Documentul, din care reiese că Eminescu a fost ucis în timp ce cânta „Deşteaptă-te, Române!”, a fost descoperit de profesorul Georgescu în arhivele presei vremii şi îl prezentăm integral mai jos. Cu o deosebită atenţie pentru cel mai mic detaliu arhivistic şi istoriografic, filosoful Constantin Barbu a lansat la Biblioteca Academiei, la momentul aniversar 15 ianuarie, primul volum, de peste 800 de pagini, al unei investigaţii analitice complete realizate de Academia şi Fundaţiile Mihai Eminescu: „Codul Invers - Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu”.
În Argumentul lucrării, Constantin Barbu, despre care Noica scria că este „excepţional de înzestrat pentru lucrări de erudiţie şi istorie literară”, afirmă că marele corpus al Codului Invers urmează să se compună din 7 volume. „Se vor publica
memoriile Regelui Carol I, fragmente din jurnalul său, din Însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei. Se vor publica însemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea sa. În fiecare volum vor fi acte secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene”, scrie Barbu. Unul dintre acestea, găsit de istoricul George Damian în Arhivele Naţionale - în care se arată cum era urmărit Eminescu de către agenţii austro-ungari pentru idealurile sale naţionale - îl publicăm şi noi astăzi. Constantin Barbu, care a obţinut şi un „plan de măsuri” în ce-l priveşte pe militantul societăţii secrete „Carpaţii” Mihai Eminescu, semnat de imparatul Franz Josef, considera că „Aceasta <>, în care au participat împăraţi, regi, amici, dame, informatori, trădători, plagiatori, homosexuali, agenţi multipli etc., devine descifratoare pentru istoria României şi, un strop, pentru istoria Europei. Descifrările şi dezvăluirile ne vor ajuta să înţelegem de ce şi atunci, şi astăzi a fost aşa şi nu altfel”.
În acest context, care îl releva pe Eminescu geopoliticianul şi naţionalistul implicat inclusiv conspirativ pentru proiectul Daciei Moderne - România Mare, nu este de mirare că duşmanii lui Eminescu sunt şi duşmanii României. (Victor Roncea)
Omorât în timp ce cânta „Deşteaptă-te, Române!”
Cum a murit Eminescu - ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular -, o inedită relatare legată de moartea lui Eminescu este adusă la lumină într-un volum, pentru prima oară, de profesorul Nicolae Georgescu, în cartea apărută
la Editura Criterion - „Boala şi moartea lui Eminescu”.
Din Argumentul eminoscologului Nae Georgescu: „Nu m-am ocupat niciodată în mod expres de moartea fizică a lui Eminescu, interesându-mă ceea ce în timpul său se chema „moarte civilă”. Acum, odată cu această reconvocare a documentelor, ipoteza de lucru va fi aceasta, a dublei lovituri, şi voi lua în consideraţie posibilitatea ca ea să fi fost evitată pentru că pe de o parte arunca o lumină defavorabilă asupra corpului medical, iar pe de alta indica premeditarea, insistenţa chiar, în atac, a acestui enigmatic Petrea Poenaru. Amintim că, după 1944, singur Virgil Ierunca susţine, în Franţa, că Eminescu a murit asasinat. România trecea prin alt infern, cel comunist, în care mica chestiune Eminescu devenise o oază forţată de linişte aproape paradisiacă”. Redăm mai jos, integral şi conform cu originalul, relatarea de presă apărută în „Universul”, Bucureşti, 28 iunie 1926, p. 3, reluată în „Cuvântul Ardealului”, Cluj, 1 iulie 1926, şi în „Primavara”, Sânnicolau Mare, 4 iulie 1926.

A murit în braţele frizerului Regelui

Modestia acestui om dă o valoare specială datelor furnizate de el, date cari nu sunt în nici un caz lipsite de interes. D. Dumitru Cosmănescu, fost într-o vreme coafor al Regelui, având prăvălie sub vechiul Jockey-Club, „îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni: «Era un om domol şi foarte aşezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorbă şi avea mare plăcere să-l servesc eu. Cum intra întreba: „Da' unde e Dumitrache?”. Eu, ca unul care, slavă Domnului, la vârsta mea pot zice că sunt „specialist” şi că am servit mii şi mii de oameni, mi-aduc aminte şi acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustaţa, mică, era tot neagră. De îmbrăcat nu l-am văzut niciodată rău îmbrăcat, îi plăceau cravatele negre, făcute „fundă”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, şi mai ales şedea de vorbă cu D. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era om citit, şi fusese şi la Paris, studiind să se facă avocat.
Când s-a întâmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros. Uneori veneau să-l vadă prieteni, Grigore Manolescu, Hasnaş, şi alţii care-i ziceau lui Eminescu „maestre” şi el râdea, bătându-i pe umăr. Cât a stat la Şuţu, eu cel puţin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, şi era foarte liniştit. Dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aş putea zice, pe braţele mele.
Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după-amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: „Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române!”.
Eu care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Şi a început să cânte Deşteaptă-te, Române!, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a cazut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: „Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc... Ăsta m-a omorât!”. L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă, şi când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorbă afară, că nu e nimic... Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescu murise!».
Modestia şi simplitatea povestitorului nu scad întru nimic caracterul dramatic al acestor ultime ceasuri ale nefericitului poet. Faptele povestite aici sunt consemnate, de altfel, mai de mult, de acei cari, în vreme, au stabilit condiţiile în cari Eminescu a fost ucis de un dement, datorită, fireşte, numai unei regretabile lipse de supraveghere din partea administraţiei ospiciului unde şi criminalul şi victima se găseau la un loc.
Din ultimele cuvinte scrise: „Până ce mor, Pleacă-te îngere”,
Nae Georgescu explică: „Se ştie că în halatul său de spital s-au găsit, după moarte, două poezii: „Viaţa” şi „Stelele'n cer” - „Stelele'n cer / Deasupra mărilor / Ard depărtărilor / Până ce pier. // După un semn / Clătind catargele, / Tremură largile / Vase de lemn: // Nişte cetăţi / Veghind întinsele / şi necuprinsele / Singuratăţi. // Orice noroc / şi'ntinde-aripele / Gonit de clipele / Stării pe loc. // Până ce mor, / Pleacă-te îngere / La tristă-mi plângere / Plină de-amor. // Nu e păcat / Ca să se lepede / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat?”. (V.R.)

Naţionaliştii români urmăriţi de spionii austro-ungari

Într-o Notă informativă din 7 iunie 1882, redactată de Ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Ernst von Mayr, către ministrul Casei Imperiale şi ministrul de Externe din Viena se raportă că „Societatea Carpaţii” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, înaintea căreia a avut loc o consfătuire secretă.
Spionii imperiului austro-ungar aveau cel mai probabil un agent infiltrat în „Societatea Carpaţii”, capabil să transmită informaţii precise despre activităţile organizaţiei, de vreme ce ambasadorul afirma că deţine informaţii „dintr-o sursă sigură”.
Şedinţa secretă a „Societăţii Carpaţii” a convenit asupra continuării luptei împotriva Monarhiei austro-ungare, recomandându-se membrilor cea mai mare discreţie. La această şedinţă, Mihai Eminescu a propus ca studenţilor transilvăneni de la Bucureşti să li se încredinţeze sarcina de a duce o propagandă activă în timpul vacanţelor în favoarea Unirii cu România - proiectul „Daciei Mari”. Prezentăm integral această Notă Informativă aflată în Arhivele Statului, Bucureşti, Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f. 189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159.
Bucureşti, 7 iunie 1882
Înalt prea cinstite Conte,
„Societatea Carpaţilor” a ţinut pe 4 iunie o şedinţă publică, precedată de o consfătuire secretă.
Referitor la aceasta am primit de la o sursă de încredere următoarele date: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică.
S-a căzut de acord asupra continuării luptei împotriva Monarhiei Austro-Ungare, totuşi nu în spiritul unei „Românii iridenta”.
Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedere.
Eminescu, redactorul-şef al ziarului „Timpul”, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţiune română, care umblă pe la şcolile de aici pentru învăţătură, să li se încredinteze pe timpul vacanţei lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea publicului în favoarea unei Dacii Mari.
Redactorul adjunct Săcăreanu de la „România Liberă” a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care arătau că românii de acolo îi aşteaptă pe fraţii lor cu braţele deschise.
O scrisoare trimisă de Bădescu, inspector şcolar din Neamţ, către un jurnalist pe nume Miron spune că situaţia din jurul Năsăudului este favorabilă.
Primiţi Excelenţă expresia profundului meu respect.
Bucureşti, 7 iunie 1882
Baron von Mayr
Despre o consfătuire secretă a „Societăţii Carpaţilor”
(notă în baza paginii 1: Excelenţei Sale Domnului Conte Kalnoky; Biroul de Informaţii). (George Damian)
Filosoful Barbu, discipolul lui Noica
Constantin Barbu s-a născut în 1954, fiind absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea din Craiova. Bursier al Guvernului francez, a publicat primul articol în revista „Ramuri”, în 1975. În 1985, a publicat prima sa carte intitulată „Rostirea esenţială. Eseu despre reamintirea fiinţei”, o carte de metafizică apreciată de părintele Dumitru Stăniloae, Edgar Papu, Adrian Marino, Mihai Sora, Marin Sorescu s.a.. Remarcat de Constanin Noica, este considerat „filosoful tinerii generaţii”.
Editează, cel dintâi, „Manuscrisele lui Mihai Eminescu”, în facsimil, un „Corpus eminescianum” şi „Opera transliterară”, proiect imaginat, la Păltiniş, împreună cu Noica. A primit, la Bruxelles, un premiu internaţional pentru eseul „L'UniVers et le Vers”. A publicat, de asemenea, numeroase cărţi de poeme (Iluzia regală, Limba distrusă, Carte despre singurătate), precum şi numeroase volume de eseuri (Autoversiunea inextibilă, Căderea în Cosmos).
Nae Georgescu, omul Scrisului ca o taină
Nicolae Georgescu (n. 1950) este profesor la Universitatea Hyperion, decan al Facultăţii de Filologie, unde susţine cursul pentru masterat „Editologia eminesciană - o ştiinţă interdisciplinară”. Reputatul eminescolog a scris 15 cărţi privind opera şi personalitatea lui Eminescu şi a publicat studii şi despre Veronica Micle, Caragiale, Sadoveanu, Panait Istrati, Mircea Eliade. Este doctor în Filologie cu teza „Eminescu şi editorii săi. Nucleul maiorescian până la Perpessicius” (1997). A fost bibliotecar la Biblioteca Academiei Române, redactor la revistele „Luceafărul”, „Academica”, „Naţiunea”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
(Articol preluat de pe site-ul mihai-eminescu.ro)

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin,
Din Boian la Vatra Dornii
A umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos la vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Satmar pân la Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi,
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşază pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Sboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi desbracă ţara sânul,
Codrul-frate cu românul -
De săcure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă,
Noaptea-ntreagă
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară,
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
(1883)