Domniei sale,
Domnului Ioan Lăcătuşu
Distinse şi iubite prietene!
La acest ceas crucial pentru tine, când societatea îţi recunoaşte contribuţia la propăşirea sa, când aniversezi, pentru a 64-a oară, „Zilele Ionică Lăcătuşu”, ne este foarte greu să scriem, în cât mai puţine rânduri, cât mai mult despre „isprăvile” tale de o viaţă de muncă.
Pentru toţi cei care, de mai mult sau mai puţin timp te cunosc, până la această clipă fundamentală în viaţa ta, pensionarea, clipă de bilanţ în viaţa oricărui om, sunt necesare zeci şi sute de pagini pentru a reda, chiar şi sumar, prodigioasa, efervescenta şi vasta ta activitate. Pentru noi, prietenii, colegii şi colaboratorii tăi, reprezintă un adevărat miracol cum ai ştiut să-ţi gestionezi, în mod excelent timpul, cu eficienţă şi eficacitate maximă, lăsând în spatele activităţii tale urme de înalt relief pentru posteritate în toate domeniile în care ţi-ai manifestat talentul şi creativitatea.
Permite-ne, distinse prietene, la acest ceas de bilanţ pentru tine, să trecem în revistă, pentru reputata şi onoranta asistenţă, chiar şi sumar, câteva repere din biografia ta.
Viitorul doctor în sociologie s-a născut în Moldova, la Drăguşenii Iaşului, la 25 septembrie 1947. Anii şcolii primare şi gimnaziale îi face în satele Tatomireşti şi Drăguşeni. La absolvire, în 1961, urmează, timp de trei ani, cursurile şcolilor profesionale de Ucenici CFR Iaşi şi Auto Iaşi, remarcându-se prin rezultatele foarte bune obţinute, devenind liderul organizaţiei de tineret pe clasă şi apoi, în ultimul an, al şcolii. Îşi începe munca, în 1964, la Întreprinderea de Transport Auto, Autobaza nr. 1 Iaşi, ca... lăcătuş. După satisfacerea stagiului militar, în anii 1967-1968, se reîntoarce la ITA, unde va fi numit inspector personal, funcţie pe care o va exercita până în 1970, când termină şi studiile medii serale, la Liceul „Emil Racoviţă” din Iaşi, şi este promovat ca instructor al Comitetului Judeţean UTC Iaşi. Drept urmare a seriozităţii şi creativităţii sale în organizarea activităţilor tineretului va fi recomandat, în 1972, pentru concursul de admitere la Academia de Studii Social- Politice din Bucureşti, pe care reuşeşte să-l promoveze cu note excelente, devenind pentru patru ani unul dintre studenţii eminenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Politice, pe care o absolvă în 1976. Din 1978, va urma şi cursurile postuniversitare în domeniul sociologiei, pentru care dovedeşte înclinaţie şi talent, anticipând pe viitorul doctor în sociologie şi specialist recunoscut în întreaga ţară prin studiile sale în domeniu. După absolvirea facultăţii, atras de iubirea pentru Felicia, poate şi de îndemnurile bunului său prieten, Constantin Stanca, optează pentru repartizarea sa la Comitetul Judeţean PCR Covasna, unde, pentru o scurtă perioadă, din iulie 1976 până în februarie 1977, va îndeplini funcţia de instructor de specialitate la Consiliul de Control Muncitoresc al Activităţii Economico-Sociale. În martie 1977, va prelua, în condiţiile urmărilor catastrofalului cutremur de la 4 martie şi a edificării socialculturale şi industriale a localităţii, importanta funcţie de secretar cu probleme economice al Comitetului Orăşenesc PCR Sfântu-Gheorghe şi viceprimar al Consiliului Popular Orăşenesc Sfântu-Gheorghe - din 1982, al municipiului Sfântu-Gheorghe -, pe care o va îndeplini cu mare responsabilitate până în octombrie 1984. Aici, Ionică Lăcătuşu şi-a arătat vocaţia şi talentul de constructor, vocaţia şi talentul omului care gândeşte în perspectivă progresul unei comunităţi, vocaţia şi talentul de a fi un foarte bun manager, bazat pe studii de planificare şi prognoză în profil teritorial, pe studii economico-sociale privind amplasarea în teritoriu a obiectivelor industriale şi a celor mai importante instituţii, a dimensionării unor utilităţi sociale şi culturale în funcţie de configuraţia specifică a cartierelor, pe cercetări ştiinţifice privind structura şi mobilitatea socio-demografică a populaţiei din zonă.
De numele său se leagă, la începutul activităţii sale, îndepărtarea urmărilor cutremurului din 4 martie, executarea lucrărilor de consolidare şi refacere a clădirii Colegiului „Szekely Miko”, coordonarea construcţiilor de locuinţe şi a repartizării acestora, construcţia anuală a unui bloc destinat tinerilor specialişti, a unor blocuri destinate populaţiei de ţigani a oraşului, introducerea gazului metan în locuinţe, instituţii şi unităţi economice.
De numele său se leagă întocmirea materialelor documentare care au stat la baza ridicării la rangul de municipiu al oraşului Sfântu-Gheorghe, a elaborării de rapoarte, informări sintetice şi analize, care au stat la baza hotărârilor în domeniul dezvoltării economico-sociale a localităţii, privind fluxurile migratorii ale populaţiei în zonă, dimensiunile navetismului în judeţ, integrarea populaţiei de ţigani în comunităţile locale, introducerea sistemelor automate de prelucrare a datelor în activitatea economică, a înfiinţării şi funcţionării Oficiului Judeţean de Calcul, a coordonării activităţii economice, de investiţii, transport şi dezvoltare urbanistică a Sfântului Gheorghe, a activităţilor de gospodărie comunală şi locativă, de înfrumuseţare a municipiului şi a locurilor de agrement din vecinătatea sa, a activităţii celor 45 de asociaţii de locatari care administrau peste 17.000 de apartamente.
De numele său se leagă realizarea obiectivelor din zona industrială - IMASA, extinderea IAEAME, Întreprinderea de Mase Plastice, BJATM, Trustul de Construcţii Industriale, ITSAIA, extinderea PECO, precum şi a celor de industrie alimentară - Întreprinderea de Industrializare a Cărnii, Întreprinderea şi Asociaţia Avicola.
De numele său se leagă edificarea clădirilor cu destinaţie socialculturală şi sportivă - Tribunalul, Magazinul Şugaş, noua clădire a Liceului de Artă, Şcoala Generală Nr. 6, grădiniţele din cartierele Simeria, Ciucului şi Gării, ştrandul, patinoarul artificial, Stadionul „Electro”, Poligonul Ilieni, Casa Căsătoriilor, Casa Municipală de Cultură, staţia Peco de la Trei Trandafiri, Grupul Statuar „Mihai Viteazul”, Liceul „Mikes Kelemen” şi Grupul Şcolar ,Koos Karoly”, autogara, scena de la km 4.
Tot de numele său se leagă regularizarea pâraielor Debren şi Sânbreaza, dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi industrială a oraşului, amenajarea de spaţii verzi între blocurile de locuinţe, sistematizarea spaţiilor din preajma Catedralei Ortodoxe.
De numele său, din această perioadă a activităţii sale, îşi aduc aminte cu consideraţie şi respect mii de sânghiorgheni, maghiari şi români, cărora cu bună cuviinţă şi înţelegere, onestitate şi generozitate, indiferent de profesie, stare socială, apartenenţă etnică şi religioasă, a încercat, în mod echitabil, pe toate căile legale posibile, şi-n cea mai mare măsură a reuşit, să le soluţioneze doleanţele şi necazurile. Este privit şi salutat cu respect şi astăzi de majoritatea concetăţenilor săi pentru tot ce a realizat în acea grea perioadă.
Românii, ca gest al aprecierii lor faţă de oamenii care s-au remarcat prin comportamentul lor deosebit, au o sintagmă: „A lăsat loc de bună ziua!”. Şi, Ionică Lăcătuşu „a lăsat loc de bună ziua”!
O pagină luminoasă, parcursă cu acea cutezanţă a tinereţii, cu inteligenţă şi responsabilitate, o pagină luminoasă din „cronica muncii de o viaţă” a noului pensionar. Pagina neliniştilor şi căutărilor, străduinţelor şi realizărilor sale sociale, a înfăptuirilor pentru oamenii în mijlocul cărora a trăit şi trăieşte, pentru oamenii cărora le dedică şi acum cea mai mare parte a activităţii sale, pentru iubirea faţă de semenii săi adânc înrădăcinată în fibra fiinţei sale, însăşi de firea, blândeţea şi ospitalitatea neamului său voievodal.
Evenimentele din 1989 l-au găsit ca adjunct şef secţie organizatorică de la Comitetul Judeţean PCR Covasna. Au urmat zile grele. Practic, într-o ţară fără şomeri, „unii” angajaţi ai fostului partid au rămas pe drumuri. Alţii, bine mersi. Peste noapte au devenit „mari democraţi” prin transformarea organizaţiilor fostului partid în „organizaţie democrat- culturală” cu caracter etnic. Au iniţiat demonstraţii, mitinguri, „s-au făcut că lucrează”.
Ionică a rămas, însă, un luptător. S-a dovedit a fi piatra care rămâne bine înfiptă în albia râului la trecerea apelor. A avut sprijinul necondiţionat al minunatelor făpturi care au fost mereu alături de el, Felicia şi Ioana. Prieteni mai puţini, dar sinceri. Împreună cu ei, Ionică a ştiut, a avut capacitatea, tăria şi voinţa, de a trece peste toate „mizeriile” unor concetăţeni şi a pornit în activitatea sa profesională, din nou de la zero. De la statutul de muncitor imprimer la Cooperativa de Consum Sinaia. Peste două luni va fi funcţionar administrativ la Centrul Militar, iar, din august 1990, va trece la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, domeniu în care şi-a găsit cea de-a doua vocaţie, cea de cercetător şi autor de studii şi tratate ştiinţifice în domeniul sociologiei şi istoriei locale. Datorită calităţilor sale deosebite, va parcurge întreaga scară ierarhică, de la referent de specialitate, arhivist principal, consilier superior, la director şi şef Serviciu Metodologie, Îndrumare şi Control din cadrul Arhivelor Naţionale ale României de la Bucureşti. De-a lungul acestei perioade postrevoluţionare, a mai îndeplinit şi funcţia de muzeograf al Muzeului Spiritualităţii Româneşti, director al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, director al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, expert guvernamental în Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Paralel cu multiplele sale funcţii şi preocupări, şi-a găsit timpul necesar pentru a absolvi Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie din cadrul Universităţii Bucureşti, în 1992, de a urma, în acelaşi an, cursul de specializare în domeniul arhivisticii, de a promova cursul de perfecţionare pentru utilizarea microcalculatoarelor, în 1997, cât şi de a pregăti doctoratul, pe care l-a obţinut, în anul 2002, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Şi tot în această perioadă, numele lui Ioan Lăcătuşu este legat de 17 cărţi de autor, de 85 de studii, publicate în numeroase reviste de specialitate din întreaga ţară, de peste 1.700 de articole, publicate în presa centrală, regională şi locală, de 48 de interviuri radio-televizate sau publicate în presă, de organizarea a 81 de expoziţii.
Tot acest om, Ioan Lăcătuşu, a alcătuit, îngrijit şi coordonat 8 volume, a prefaţat sau a scris studii introductive la 28 de cărţi, a participat cu studii, referate ştiinţifice şi metodice la 295 de sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane internaţionale, colocvii ştiinţifice, mese rotunde, evocări istorice şi literare, conferinţe şi congrese ale presei de pe tot cuprinsul ţării, cât şi din Republica Moldova.
De asemenea, Ioan Lăcătuşu a iniţiat, coordonat sau ajutat efectiv, cu mintea şi cu braţele, proiecte şi programe ştiinţifice, religioase, culturale, artistice sau civice de importanţă locală, regională şi naţională, dintre care unele au dobândit dimensiuni internaţionale, precum şi înfiinţarea unor instituţii hotărâtoare pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna, Harghita, şi-n anii din urmă, şi din judeţul Mureş.
De numele său, al unor prieteni şi colaboratori ai săi, se leagă înfiinţarea Ligii Cultural Creştine „Andrei Şaguna (1992), Muzeului Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă (1993), Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei (1994), Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (1996), Despărţământului „ASTRA” Covasna-Harghita (1996), Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (1997), Centrului European de Studii Covasna- Harghita (1999), Casei Memoriale „Romulus Cioflec” de la Araci (1999), Federaţiei Arhiviştilor din România (2004), Forumului Civic al Românilor din Covasna şi Harghita (2005), Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor Covasna (2005) şi punctului muzeal „Prima Şcoală Românească”.
Tot de numele său se leagă iniţierea, organizarea şi desfăşurarea Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie” (1995-2011), Universităţii de Vară „Izvorul Mureşului” (1997-2010), „Zilelor Andrei Şaguna” (1992-2011), „Zilelor Nicolae Colan” (1993-2010), „Zilelor Sfântului Gheorghe”, desfăşurarea la Sfântu-Gheorghe a celei de-a 93-a Adunări Generale a Asociaţiunii ASTRA (1997), înfiinţarea Grupului de Cercetare „I.I. Russu” pentru Studiul Istoriei Sud-Estului Transilvaniei, înfiinţarea editurilor „Grai Românesc” şi „Eurocarpatica”, constituirea colecţiei „Profesioniştii noştri”, ridicarea monumentului „Andrei Şaguna”, a bustului „Nicolae Colan”, a Monumentului Eroilor Jandarmi din Aita-Mare şi a Eroilor Poliţişti din Sfântu- Gheorghe, a crucilor memoriale, pe locul bisericilor dărâmate în 1940, din Căpeni, Comolău şi Vârghiş, acordarea în fiecare an, începând cu anul 2003, unui număr de zece personalităţi locale, a titlului de „Cetăţean de Onoare al Comunităţii Româneşti din Sfântu- Gheorghe” şi a altor peste 40 de iniţiative civice, ştiinţifice, istorice şi cultural-religioase.
Pentru activitatea deosebită depusă în slujba societăţii, pentru contribuţia deosebită adusă la apărarea valorilor româneşti, în semn de recunoaştere, cinstire şi aleasă preţuire, prietenul nostru, Ioan Lăcătuşu, a fost distins cu numeroase ordine, medalii, acte de preţuire, prinosuri de cinstire şi recunoştinţă, scrisori de mulţumire, mesaje şi peste 60 de medalii jubiliare şi diplome de onoare, excelenţă, merit, aniversare, omagiale sau de participare, acordate de cei mai înalţi demnitari ai statului şi Bisericii Ortodoxe Române. Dintre toate acestea, evidenţiem la aceste momente sărbătoreşti şi de bilanţ, ale „celui mai tânăr pensionar” din mijlocul nostru, Medalia Muncii (1981), Crucea Patriarhală (1998), Ordinul „Meritul pentru Învăţământ în grad de Cavaler” (2004), Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă în grad de Cavaler” (2006), Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă în grad de Ofiţer” (2010), Distincţiile „Filocalia” (2003), „Act de Preţuire” (1993), „Prinos de Cinstire” (2008) şi „Prinos de Recunoştinţă” (2010), şi multe altele. Poate nu este lipsit de interes să subliniem că persoanei sale i-au fost dedicate un volum, „Personalităţi române în Italia”, de Violeta Pătrunjel (2008), şi chiar o poezie, de Pr. Ioan Tămaş Delavâlcele.
Pentru noi, El este omul care a făurit istorie pe aceste meleaguri timp de 35 de ani. Şi suntem convinşi că Ioan Lăcătuşu este un nume pentru Istoria Naţională a tuturor românilor, un nume care merită să se regăsească în cartea de aur a Neamului Românesc, scris cu majuscule.
Iubite prietene, Îngăduie-ne ca acum, când păşeşti în binecuvântata toamnă a vieţii ca un pom încărcat de roade, să-ţi aducem din tainiţa inimii, darul sfânt al recunoştinţei şi iubirii, pentru a-ţi întoarce, măcar în parte, ofranda de a ne fi bucurat de harul, curajul şi lumina caldă ce le-ai revărsat cu atâta trudă şi sacrificii asupra noastră în toţi aceşti ani în care Dumnezeu ne-a binecuvântat cu dimpreună lucrare.
Te preţuim pentru demnitatea de care ai dat dovadă întotdeauna, pentru curajul cu care ai ţinut piept neprietenilor şi imposturii, nepregetând să te ridici cu bărbăţie împotriva încercărilor de întinare sau nesocotire a idealurilor naţionale şi a intereselor legitime ale comunităţii româneşti.
Pentru toate acestea, vei fi întotdeauna pentru noi pilda vie a slujirii cu har şi devoţiune a Neamului şi Credinţei Străbune, cu chipul iubirii şi smereniei, precum cel al sfinţilor români din icoane.
Îţi dorim viaţă lungă, sănătate şi multe bucurii alături de minunata ta familie.
Să ne bucure Dumnezeu de prietenie şi să ne umple inimile de iubire, la bine şi la greu. Sfântu-Gheorghe, 25 septembrie 2011