Autor:
Toţi spun, din ce în ce mai des, că România trebuie reformată. Prin România reformată se înţelege, „stricto senso”, că trebuie clădită o Românie cu alte caracteristici decât cele avute până în decembrie 1989. După evenimentele create în decembrie 1989 României de aşa consideraţii prieteni ai noştri în cârdăşie cu aşa consideraţii duşmani ai noştri, ne-am trezit că ne conduc atât prietenii, cât şi duşmanii, care şi-au împărţit frăţeşte ţara noastră. Noi, de atâţia prieteni şi de atâţia duşmani câţi au venit spre a ne ajuta, am fost nevoiţi să le facem loc şi să plecăm prin alte ţări. Cei plecaţi suferă, cei rămaşi asemenea. Ce este de făcut?
Pentru a ne spune ce este de făcut se înghesuie cu explicaţii atât prietenii, cât şi duşmanii. Dar oare noi, românii, nu ştim ce este de făcut? Eu cred că ştim. Sunt convins că ştim, deoarece, în momentele cele mai grele ale istoriei sale, neamul românesc a luat deciziile cele mai bune, care i-au asigurat supravieţuirea, ajutat de Dumnezeu drăguţul, ce le-a trimis Sfântul Duh spre înţelepţire. Întotdeauna deciziile bune au venit după jertfă. De douăzeci şi doi de ani, românii se jertfesc prietenilor şi duşmanilor care împreună lucrează spre „binele” lor. Le mulţumim pentru osârdie tuturor! Vorba micului Arpad, ne întăresc.
Sunt convins că toţi cei ce simt româneşte, inclusiv minoritatea ungară şi cei ungurizaţi forţat, nu mai doresc ca mici teritorii administrative, din inima ţării noastre, să fie conduse de persoane ce au cetăţenie ungară şi promovează politici antiromâneşti. Aceste persoane, prin acţiunile evident anticonstituţionale, prin ducerea la paroxism a aşa-zisei lupte pentru drepturile minorităţilor, care are ca finalitate ducerea la îndeplinire a jurământului „Cred în Dumnezeu. Cred în Patrie. Cred în reînvierea Ungariei Milenare” al deputaţilor unguri, imediat după ratificarea de către ei a tratatului de la Trianon, trebuie înlăturate cu discreţie, cu demnitate, cu reforme instituţionale româneşti. Putem noi înşine să ne reformăm ţara! Putem începe cu reforma administrativ-teritorială, propusă de români, nu de udemerişti.
Putem renunţa la orgoliile judeţene aşa cum înaintaşii noştri, respectând proporţiile, au renunţat la orgoliile principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti. Putem fi de acord, în ciuda acestei opoziţii politice nematurizate încă, cu o împărţire administrativ-teritorială în care românul să nu se mai simtă străin în propria ţară. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru neam şi ţară! Oare pedeliştii, peneliştii, pesediştii, uneperiştii, conservatorii, care se împotrivesc, nu se gândesc la fraţii lor români. Au ei interese economice care le sunt periclitate de o reformă administrativ-teritorială ce ar duce ca românii să nu mai fie discriminaţi crunt de udemerişti, pecemişti şi tocheşişti? Poate că au. Dar România se va dezvolta mai repede, nu va mai sta la mâna prietenilor tradiţionali care ne-au condiţionat mereu dezvoltarea întregului de deznaţionalizarea românilor din judeţele aşa-zis tradiţionale. Ar dispărea enclavizarea minorităţilor, care ar avea posibilitatea deschiderii culturale către cultura de esenţă creştin ortodoxă, fără a-şi pierde unicitatea. S-ar realiza cu adevărat un multiculturalism şi nu un multiculturalism în limba ungară. S-ar micşora secularizarea! Cu o singură condiţie, să nu existe o zonă compactă, închisă, în care numai Zoltan Teszari (RCS&RDS) să furnizeze informaţia în limba sa maternă. Pentru acest deziderat, al beneficei reforme instituţionale administrativ-teritoriale a ţării, amânarea alegerilor locale de către Parlamentul României, prin căile legale ce îi stau la dispoziţie, e dorită de români. În acest sens, aştept cu interes poziţia publică a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.