La congresul de sâmbătă al PCM, care a avut loc la Târgu-Mureş, Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului ungar, a fost ales în funcţia de preşedinte de onoare.
Surpriza manifestării desfăşurate la Palatul Culturii din Târgu-Mureş a fost alegerea în funcţia de preşedinte de onoare a lui Kover Laszlo, la propunerea lui Szasz Jeno. Delegaţii şi-au exprimat acordul prin aplauze. Kover a declarat că în ultimii 20 de ani nu a simţit niciodată nevoia de a fi membru al unei alte comunităţi politice, însă în momentul de faţă acceptă funcţia de preşedinte de onoare.
Kover Laszlo a adăugat că îşi asumă această funcţie nu în calitate de preşedinte al Parlamentului, în calitate de preşedinte al prezidiului FIDESZ, ci în calitate de persoană fizică, în calitate de cetăţean european liber şi de membru al naţiunii ungare. El consideră că este de datoria sa morală să îndeplinească cererea Partidului Civic Maghiar. S-a referit la faptul că maghiarii din România au mai multe organizaţii politice, care se află în concurenţă. A subliniat: democraţia, concurenţa politică, nu slăbeşte nicio comunitate, ci o amplifică. Independenţa şi autonomia statelor naţionale actuale nu sunt ameninţate de aspiraţia celeilalte naţiuni la autonomie, ci de acele puteri şi tendinţe pentru care statele naţionale şi naţiunile reprezintă o piedică.
Scopul principal al congresului PCM a fost pregătirea pentru alegerile locale din România de anul viitor. Consiliul a adoptat o hotărâre în acest sens. Delegaţii congresului au decis în legătură cu înfiinţarea Consiliului Naţional Autoguvernamental al PCM şi a Forumului de Mediere al Organizaţiilor Judeţene. La propunerea lui Kincses Maria a fost adoptată o poziţie şi în legătură cu cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, respectiv le-a fost decernat premiul Wass Akarat lui Csep Sandor şi Fodor Imre. S-a decis, de asemenea, în legătură cu înfiinţarea Academiei Marton Aron şi a Academiei Orban Balazs.
Szazs Jeno, preşedintele PCM, a luat cuvântul după adoptarea hotărârilor, după aproximativ trei ore de la începerea congresului. El a declarat că partidul său doreşte să ofere o alternativă naţională la alegerile locale din România şi că sunt dispuşi să colaboreze în acest sens cu CNMT şi cu CNS. El a insistat asupra schimbării regimului maghiar din Transilvania, declarând: Trebuie schimbată politica acidă, asupritoare a UDMR! Szasz Jeno a reiterat faptul că are convingerea că maghiarii din Transilvania doresc o schimbare şi că în locul politicii de stânga de două decenii este oferită încetarea luptelor fratricide şi realizarea unei alternative naţionale.
La cel de-al treilea Consiliu Naţional al PCM au fost prezenţi 126 din cei 139 de delegaţi, iar tabăra oaspeţilor oficiali nu a fost foarte numeroasă. Pe lângă Kover au fost prezenţi şi Balczo Zoltan, vicepreşedintele Jobbik, Agoston Andras, preşedintele Partidului Democrat Maghiar din Voivodina, Jakab Sandor, liderul Comunităţii Democrate a Maghiarilor din Croaţia. Din cadrul UDMR a fost prezent doar preşedintele Platformei Creştin Democrate, Kelemen Kalman, însă a apărut şi Izsak Balazs, preşedintele CNS, iar din partea română au fost prezenţi Smaranda Enache, copreşedinta Ligii Pro Europa, şi Claudiu Maior, viceprimarul localităţii Târgu-Mureş.
Aparut in :