Autor:
Din proorociile înalte, ce-s aşternute-n Sfânta Carte,
Răsare-o zi de bucurie, înveşmântată-n veşnicie.
E praznic mare, luminos, coboară Soarele Hristos,
Venind în lume, Prunc curat, cu chip senin, nevinovat.
O stea strălucitoare-n cer, tresare astăzi ca şi ieri,
Umbrind cu dulce-ai revărsare, pământu-ntreg, pe fiecare.
Se văd sosind din depărtare, cuprinşi de-o mistică chemare,
Trei crai străini, purtaţi de dor, spre leagănul izbăvitor.
Toţi îngerii vestesc în cor, pe Împăratul tuturor,
Născut din Preacurata Maică, în peştera întunecată.
Cântă cu toţii într-un gând, croiesc cu zarea legământ;
Slăvit să fie Domnul Sfânt, Stăpân în cer şi pe pământ.