Autor:
Sărbătoarea aceasta a Floriilor am putea spune că începe cu Sâmbăta lui Lazăr. După ce îl înviază pe Lazăr, deşi era mort de 4 zile, evreii se decid să-L omoare pe Domnul nostru Iisus Hristos, dar şi pe Lazăr, pentru că din pricina sa mulţi începeau să creadă în Hristos.
După această minune, Hristos trimite pe doi dintre ucenicii Săi la marginea unui sat pentru a-I aduce mânzul unei asine. Mânzul asinei prefigurează încăpăţânarea poporului evreu (ales) de a crede în Hristos. Mai mult decât atât, evreii pun la cale uciderea lui Hristos. Deşi ştia că este urât de aceşti păgâni, totuşi, Hristos intră în Ierusalim călare pe asină şi pe mânzul asinei (Matei 21, 7). Mulţimea Îl întâmpină pe Hristos cu ramuri verzi de finic ca pe un biruitor, prefigurând astfel biruinţa Lui asupra morţii. Până şi copiii se bucurau la vederea lui Hristos.
Mulţimea spunea: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9). Referitor la copii, David spunea într-unul din psalmii săi: din gura pruncilor şi a celor ce sug Ţi-ai săvârşit laudă.
Evreii văzând mulţimea, aclamându- L ca pe un împărat, îi spun lui Hristos să le poruncească să tacă, dar Dumnezeu le răspunde: dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga. Acest lucru oricum s-a întâmplat pentru că la intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos s-a cutremurat tot Ierusalimul, vestind tuturor ceea ce avea să se întâmple peste doar câteva zile.
Alături de Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim reprezintă „începutul Crucii”. Stereotipul nostru mintal, care asociază bucuria cu absenţa suferinţei, este contrariat de această sărbătoare: unde este triumful, unde este bucuria, ce se celebrează acum, dacă Iisus intră în Ierusalim pentru a fi răstignit? Cum de este primit ca un împărat Cel ce vine călare pe smeritul asin? Cum de I se strigă „Osana!” Celui aşteptat de către maimarii poporului pentru a fi ucis? Biserica, însă, vede şi altceva dincolo de acestea, şi ne îndeamnă: „Veniţi să mergem cu El, să ne răstignim cu El, pentru a-L auzi spunându-ne: nu la Ierusalimul pământesc Mă sui pentru Patima Mea, ci la Tatăl Meu şi Dumnezeul Vostru, pentru ca să intraţi cu Mine în Ierusalimul ceresc, în Împărăţia Cerurilor”. Acesta este Ierusalimul în care intră biruitor Hristos prin Pătimirea şi moartea Sa. Bucuria creştinilor nu are nicio legătură cu veselia indiferentă şi superficială a omului lumesc, nici cu „autosugestia” pozitivă a optimismului pământesc, ci este o bucurie a jertfei roditoare şi izvorâtoare de nemurire, a conştiinţei că prin Cruce şi numai prin Cruce dobândim Învierea. Este bucuria provenită din biruinţa asupra patimilor noastre, biruinţa pe care nu o putem câştiga decât întru Hristos, dar nu automat şi magic, ci numai prin propria noastră luptă. „Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4, 10-11). Vrem şi noi să intrăm în Ierusalim, împreună cu Domnul? Chiar vrem cu adevărat? Atunci să începem să purtăm şi Crucea împreună cu El! De nu, fi-vom, poate, moştenitori ai altei împărăţii, din această lume, dar nu a celei cereşti.
Biserica ne cheamă acum să-L urmăm pe Hristos, să ne răstignim şi noi împreună cu El. Noi cu ce Îl întâmpinăm pe Hristos? Avem noi în mâini ramurile faptelor bune, ale virtuţilor sau am rămas fără roade în urma zilelor de post care s-au scurs? Timpul încă nu este trecut, dacă nu am petrecut cum trebuie. În această Duminică a Floriilor, Biserica face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.
Din seara aceasta, în bisericile noastre încep să se săvârşească deniile, slujbe deosebit de frumoase şi cu o încărcătură aparte duhovnicească. În Joia cea Mare dimineaţa se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia. În cadrul acestei Sfintei Liturghii se scoate şi agneţul din care se va face împărtăşania pentru bolnavi pe tot anul. Seara se va săvârşi Denia celor douăsprezece Evanghelii, cu scoaterea Sfintei Cruci din Sfântul Altar în mijlocul Bisericii.
În Vinerea cea Mare, dimineaţa, nu se săvârşeşte nicio Liturghie, dar se săvârşeşte slujba Ceasurilor Împărăteşti, Obedniţa şi Vecernia, în cadrul căreia se va scoate Sfântul Epitaf şi se va aşeza pe masa dinaintea Sfintei Cruci, unde se va cânta şi Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos. Seara se va săvârşi Denia Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos.
În Sâmbăta cea Mare, dimineaţa, se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia. Noaptea se va săvârşi Slujba de Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Să primim dar pe Hristos cu flori adevărate de curăţenie sufletească şi cu ramuri de fapte bune! Pentru Hristos şi întâmpinarea Lui, să dezbrăcăm şi noi hainele noastre, adică hainele cele negre ale zavistiei, ale trufiei, ale iubirii numai de noi înşine şi ale patimilor rele.
Noi trebuie să fim în asemănarea pomului bun care face mai întâi frunze, apoi flori şi, pe urmă, florile leagă roade. Aşa şi în pomul vieţii noastre: frunzele posturilor şi florile rugăciunilor trebuie să lege roade de fapte bune, altcum de niciun folos nu sunt. „Tot pomul ce nu face poame bune se taie şi în foc se aruncă“ (Matei 7, 18); „Nu tot cel care-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Mea” (Matei 7, 21); „Ce-Mi ziceţi Mie: Doamne, Doamne, şi nu faceţi cele ce vă zic Eu?“ (Luca 6, 46) - a zis Mântuitorul Hristos.
Ascultaţi ce pildă frumoasă a spus odată Iisus: „Când cineva aruncă sămânţa în pământ, pământul, din sine, rodeşte mai întâi iarba, apoi spic şi, după aceea, grâu deplin în spic. Şi, când se coace rodul, îndată trimite secera, că a sosit secerişul” (Marcu 4, 26-29). Aşa trebuie să se încheie şi postul nostru: cu „grâu deplin în spic”, cu fapte bune; altcum, n-ajunge nimic.
Să-L întâmpinăm pe Hristos cu flori de curăţenie sufletească şi cu spice de fapte bune. Amin.