Iubiţi fii duhovniceşti,
Să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit şi în acest an să străbatem zilele Postului Mare şi să prăznuim slăvita Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Este sărbătoarea bucuriei care a cuprins toate marginile pământului; în univers se deschide o nouă eră - Era Învierii. Toate s-au umplut de bucurie, în cer şi pe pământ; până şi-n adâncul iadului a pătruns vestea Învierii lui Hristos - învierea noastră. Acum, Tatăl a deschis uşile Raiului să vină pe braţul Său toţi cei ce au stat până azi în umbra morţii. Până astăzi, fiii Săi trăiau departe de El, în adâncă robie. Pentru această zi, Tatăl a pregătit pentru fiii Săi o mare Cină, Mielul de jertfă fiind Fiul Său Cel Unul-Născut, întrupat la plinirea vremii din Fecioara Maria. De azi, Tatăl nostru Cel Ceresc nu mai este trist, căci fiii Săi s-au întors acasă, la sânul Său cel părintesc. A sosit ziua întoarcerii noastre din timp în veşnicie, de la durere la fericire; de aceea revenim în fiecare duminică la sfânta biserică: să ne întoarcem la Tatăl nostru Cel Ceresc. Când Hristos murea pe Cruce, noi intram în veşnicie şi atunci am câştigat dreptul la fericire. Prăznuim azi Paştele (ebraică Pesach), sărbătoare divină, cuvânt ce înseamnă în graiul nostru românesc „trecere”; cuvântul exprimă o stare dinamică, nu implică şi o stare de oprire, căci omul este mereu în trecere şi se apropie tot mai mult de slava lui Dumnezeu. În Rai nu se odihneşte, ci omul este într-o veşnică trecere, într-un veşnic Paşte spre Dumnezeu. Atât omul cât şi îngerii lui Dumnezeu trăiesc un veşnic Paşte, adică o veşnică bucurie ce o dobândesc apropiindu-se de slava Sfintei Treimi - iubirea desăvârşită. Acest praznic împărătesc îşi are sorgintea în trecerea de la moarte la viaţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Azi prăznuim Paştele Domnului, dar paştile noastre, ale omului, când sunt, când încep ele? Iubiţi fraţi, paştile noastre încep la Botez şi de atunci, creştinul botezat în numele Sfintei Treimi Dumnezeu trăieşte un paşte, trecând prin această viaţă pământească spre Cer, spre Împărăţia bucuriei lui Dumnezeu. Hristos ne-a lăsat şi nouă din bucuria praznicului Său - Paştele Domnului. Viaţa noastră este o permanentă trecere, un permanent paşte, dar spre ce trecem, spre ce ne îndreptăm, spre Rai sau spre adâncul iadului?! Trăim noi în fiecare zi bucuria trecerii spre Hristos Domnul?! Iubiţi fraţi, încă se trece spre Dumnezeu, încă poarta Raiului este deschisă, încă Tatăl are braţele deschise şi pentru tine; nu te opri din marea trecere, din paştele tău spre Dumnezeu! Fraţi creştini, spunem mereu că a trecut viaţa ca un vis. Viaţa însă nu este un vis, ci o trăire în Hristos. Trecem din viaţa aceasta la o realitate absolut nouă. Învierea Domnului este o noutate absolută în opera de mântuire a omului, a creaţiei Sale. Implicaţiile Învierii Domnului în creaţie sunt majore, restaurând tot ce era căzut. Ne aducem aminte acum, în această noapte pascală, de „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieţi-veşnice”. Prăznuim biruinţa lui Hristos asupra morţii; de azi, viaţa nu va mai putea fi învinsă de moarte. Când l-a creat Dumnezeu pe om, a sădit în el sămânţa vieţii veşnice. Adam n-a murit niciodată, ci doar păcatul a despicat în două ţărâna de suflet. În adânc, el suspina după acea zi de Paşte, să poată trece din adâncul durerii în adâncul cel de sus al bucuriei, pe braţul cel iertător şi iubitor al Tatălui Ceresc. Ferice de omul care, în paştele lui, nu va trece prin adâncul durerii şi al suspinelor! Să ne lăsăm, fraţilor, trecuţi de Hristos la Tatăl, să umblăm mereu pe cărarea pe care umblă şi El, cărarea Bisericii, pe care a întemeiat-o pe Crucea Golgotei. Cărarea Bisericii lui Hristos este cărarea jertfei, care pentru unii dintre creştini a însemnat batjocură, chinuri, umilinţe, închisori. Prin aceste locuri şi stări a trecut şi Hristos, dar nu le-a blestemat, ci le-a binecuvântat; a binecuvântat şi a mângâiat chiar şi când era pe Cruce. Întrebaţi-i pe cei ce au petrecut Paştele în închisori, cum a trecut şi pe la ei Hristos. El ştie şi drumul bisericii şi al temniţei. El trece întâi prin temniţă şi apoi vine să Se jertfească pe altarul bisericii străbune. Înţeleptul Solomon spune: „Dumnezeu nu a făcut moartea şi nu Se bucură de pieirea celor vii. El a zidit toate lucrurile spre viaţă” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 13- 14) . Dumnezeu nu a creat moartea, ci este „plata păcatului” (Romani 6, 23). Cum să creeze Dumnezeu o entitate care să-I distrugă creaţia bucuriei Sale?! Moartea este o eroare a vieţii omului. Învierea - o biruinţă a Vieţii asupra morţii purtată de Hristos pe Cruce. Nu un mormânt hipogeic este casa veşniciei omului. Moartea este atee, este străină de Dumnezeu. Cum timpul nu poate ucide eternitatea, tot aşa n-a lăsat Dumnezeu ca moartea să pună stăpânire veşnică pe om. După Învierea lui Hristos, moartea nu-l mai pune pe om în lanţuri, ci îi deschide uşa spre marea trecere, spre veşnica trecere spre veşnicul paşte al omului, spre contemplarea şi părtăşia din desăvârşita iubire a Preasfintei Treimi.
Iubiţi fraţi şi surori,
Ştiinţa caută azi - şi bine face - să vindece cele mai grele suferinţe ale omului; binecuvântată să fie sudoarea frunţii celor ce se ostenesc! Unii se gândesc cum să facă să-l înveşnicească pe om, aici, pe pământ. Însă, aflăm din Sfânta Scriptură, după cuvântul psalmistului, că viaţa omului pe pământ este de şaptezeci, optzeci de ani şi ce este mai mult, este osteneală şi durere (Psalmul 89, 10-11). Oare ar fi bine să înveşnicim noi o lume căzută, să înveşnicim păcatul, să eternizăm căderea?! Să înveşnicim ura, uciderea?! Oare acestea sunt valorile veşniciei?! Acestea au fost oare aduse de Hristos în lume?! Dacă un vultur este ţinut mult în cuşcă, uită să zboare; aşa este şi omul care este ţinut mult timp de păcat, sufletul său nu mai poate zbura spre înaltul cerului. Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), adică El ne trece prin această viaţă pe Calea cea adevărată şi ne duce la Viaţa veşnică - „în casa Tatălui” (Ioan 14, 2). Cercetaţi-i şi-i vindecaţi pe cei bolnavi, dar nu-i trimiteţi apoi în cenuşa morţii, nu-i ardeţi, căci florile nu se ard! Dumnezeu a sădit în noi darul nemuririi; florile Raiului nu se ofilesc niciodată. Omul, după Învierea lui Hristos, nu mai trăieşte prezenţa absenţei nemuririi, ci prezenţa paştelui său împreună cu Hristos Domnul. Trecem prin această lume cu credinţă şi nădejde şi ne împărtăşim mereu din iubirea lui Dumnezeu. Credinţa şi nădejdea sunt aripile omului, iar hrana lui este iubirea lui Dumnezeu, este Sângele lui Hristos vărsat pe Crucea Golgotei. Cel ce se hrăneşte cu iubire nu va mai muri. Iată care este darul nemuririi - Hristos - pe Care Tatăl ni L-a dat în dar; L-a primit întâi Maica Domnului şi apoi S-a dat pe Sine jertfindu-Se ca să ne împace cu Tatăl. Ni L-a dat hrană cerească să trăim ca cei din ceruri în sfinţenie şi lăudând pe Dumnezeu. Pâinea cerească, pâinea vieţii este Hristos; crede că, împărtăşindu-te, nu vei mai muri, ci vei trece de la moarte la viaţă. Ne-ai zidit, Doamne, spre nemurire, dă-ne pâinea şi apa vieţii, apa cea vie, să ne putem petrece paştile vieţii noastre întru bucuria Duhului Sfânt! Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în capitolul 20, consemnează cuvintele Mântuitorului Hristos, cuvinte care ar trebui să ne dea mult de gândit, căci vedem azi, în jurul nostru, tot mai multe cazuri de sinucidere. Zice Hristos Domnul: „Şi cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acesta şi învierea cea din morţi. (…) Nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20, 35-36). Iată la ce stare ne ridică Hristos prin Învierea Sa - la starea de fii ai Învierii care nu mai pot muri. Iubite frate creştine, nu te sinucide, nu ucide, căci nu poţi muri! În tine a sădit Dumnezeu sămânţa nemuririi şi ţi-a dat harul de a deveni fiu al Învierii şi nu al morţii, după cum ne spune Hristos: „Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El” (Luca 20, 38). O, Părintele luminilor, o, Fiule, Lumină din Lumină, o, Duhule Sfinte, Domnul de viaţă Făcătorul, Treime Sfântă, nu seca izvorul cel dătător de viaţă la care l-ai chemat pe om să se adape din el ca să nu mai moară niciodată, ci să fie viu şi să rămână întru veşnicie fiu al Învierii! Doamne, ştim că părinţii le lasă fiilor o moştenire. Noi, oare, ce vom moşteni?! Fraţilor, de acum nu suntem moştenitorii lui Adam, protopărintele nostru prin care a venit moartea, ci ai Noului Adam - Hristos Cel înviat - Care, din robi ai păcatului şi ai morţii, ne-a înfiat, făcându-ne fii ai Învierii. Moştenirea pe care ne-a lăsat-o Hristos - Noul Adam - este Învierea.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Am văzut cu toţii momentul când, în această săptămână a Patimilor Domnului, preotul scoate din Sfântul Altar Sfânta Cruce şi o aşează spre închinare în mijlocul bisericii. Acest moment m-a mişcat din fragedă pruncie; parcă-L vedeam pe Hristos ducându-Şi Crucea spre Golgota. Am privit atent la tot ce era pe Cruce: Hristos răstignit şi deasupra sfântului şi dumnezeiescului Său cap încununat cu spini scria sfântul Său nume şi sfânta Sa vină: „Iisus Nazarineanul Regele iudeilor - INRI” . Şi m-am uitat şi pe cealaltă faţă a Crucii să văd acolo ce era scris şi am văzut că erau scrise foarte multe nume. Braţele Crucii erau pline de nume şi am zis: oare sunt numele celor care au donat această cruce bisericii? Dar am văzut că undeva, jos, pe braţul Crucii, era trecut şi numele meu, şi atunci am cugetat o clipă şi am zis: eu n-am dat această cruce bisericii, de ce este scris aici şi numele meu? Însă, atunci mi-am dat seama că numele care erau scrise pe Cruce erau ale celor pentru care S-a răstignit Hristos; adică şi pentru mine. Doamne, deşi mult am greşit, nu şterge numele meu de pe Crucea Ta! Iubite frate creştine, mergi şi caută-ţi şi tu numele pe Crucea lui Hristos şi sunt sigur că-l vei găsi. El S-a jertfit şi pentru tine, ca să te facă şi pe tine un fiu al Învierii. Pentru noi, o, iubiţilor, Cel necuprins de ceruri S-a lăsat să fie cuprins de o Cruce! El încape şi într-un potir, aşteptându-te să vii să te împărtăşeşti din bucuria suferinţei Lui pentru tine. Priviţi la troiţele de la marginile drumurilor, cum stă acolo Hristos răstignit pe Cruce ca într-un potir. Crucea este potirul în care stă Hristos şi azi, pentru mine şi pentru tine; de aceea noi, creştinii ortodocşi, Îl preaslăvim pe Cel din potir şi cinstim şi potirul, adică Sfânta Cruce. Sfânta Cruce este mantia cu care L-am îmbrăcat noi pe Hristos, mantie împletită din păcatele unei lumi întregi, mantie ce n-a fost împodobită cu flori, ci cu păcatele noastre. Crucea este scutul cu care S-a apărat Hristos de ai Săi. Crucea este cetatea în care Hristos a scăpat de moarte pe fiii Învierii. Crucea este sabia cu care Hristos a omorât moartea şi cu ea a tăiat legăturile porţilor iadului. Crucea este ancora pe care Hristos a aruncat- o în iad. Crucea este scara pe care Hristos a coborât la iad şi tot ea este scara pe care ne-a trecut pe noi din această lume în Împărăţia Tatălui. Iubiţi fii duhovniceşti, În calendarul nostru creştin ortodox, azi este consemnat praznicul Învierii Domnului. În calendarul laic sunt consemnate un număr şi o zi, adică o evoluţie temporară a vieţii, însă în calendarul nostru liturgic, azi este consemnată trecerea de la văzut la nevăzut, de la o realitate efemeră la o taină, de la temporalitate la veşnicie; cu praznicul de azi începe anul veşniciei. Cum va fi acest an al veşniciei?! O iremediabilă tristeţe pentru omul care va pleca din această lume neîmpăcat cu Dumnezeu şi o copleşitoare bucurie cerească pentru omul a cărui viaţă a fost un paşte al jertfei şi al împreunălucrării cu Dumnezeu. O, fraţilor, de ce suntem atât de singuri într-o lume cu şapte miliarde de oameni?! Hristos ne aşteaptă să fim împreună-lucrători cu El, să-i căutăm pe cei căzuţi în necazuri şi boli, căci singurătatea lor este foarte apăsătoare. Iubite frate, cel ce eşti singur în casa ta părăsit de ai tăi, de vei vedea că eu, păcătosul, nu-ţi trec pragul casei, nu deznădăjdui, că, unde nu ajung eu, vine neobositul Hristos. El nu te lasă niciodată singur, căci iubirea Lui fără margini nu Şi-o revarsă în loc pustiu, ci în inimile oamenilor. De multe ori zici: stau la masă singur şi-mi ud bucata de pâine cu lacrimile mele. Nu, nu eşti singur, Hristos stă cu tine. El este oaspetele tău, Oaspete Ceresc. Ce mare cinste să-L ai pe Hristos la săraca ta cină, căci Hristos nu stă niciodată singur la Cină. Hristos îţi grăieşte într-o limbă fără cuvinte, îţi grăieşte din iubire, căci iubirea este o limbă fără cuvinte. Fraţilor, ne plâng azi şi fântânile; oare ne-a părăsit Dumnezeu? Doamne, mai varsă o lacrimă în fântâna neamului nostru, să nu pierim în seceta neiubirii aproapelui nostru! Ştim, însăm cât de puternică este legătura iubirii dintre Dumnezeu şi om; aceasta n-a putut s-o rupă nici chiar păcatul omului. Lui Hristos, pe Cruce, nu I-a bătut cuie în palmă un înger, ci un om. Hristos n-a fost răstignit pe cruce de îngeri, ci de oameni; de aceea Învierea este o bucurie tragică. Cuiele nu L-au oprit pe Hristos să-i iubească nici pe cei din iad. Urâţi iadul, dar iubiţi-i şi pe cei din el. Dumnezeu nu doreşte să ne exileze dincolo de univers, ci doreşte să ne exileze în iubirea Sa. Hristos nu devine prin răstignirea Sa un erou al istoriei. El nu este eroul de pe Golgota, El este Dumnezeu Atotputernic, Cel Ce câştigă orice bătălie în univers. Oricine se luptă cu Dumnezeu va pierde. O viaţă fără Cruce este ca o corabie fără cârmă. Hristos S-a jertfit pe Golgota şi pentru tâlhar, S-a jertfit şi pentru mine şi pentru tine. Hristos a murit sub povara Crucii, omul moare azi sub povara libertăţii. Timpul se teme de piramide, însă omul învinge timpul prin Învierea lui Hristos.
Cinstiţi părinţi, cuvioase maici, iubiţi fraţi şi surori din Eparhia Munţilor,
Bucuria Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a cuprins pe cei ce suntem acum în sfânta biserică, aceasta să-i cuprindă şi pe toţi din familiile frăţiilor voastre, pe cei bolnavi şi pe cei din închisori. Vă doresc, cu părintească dragoste, să petreceţi în pace, cu sănătate şi desăvârşită bucurie Praznicul Sfintelor Paşti. Doamne, eu am rămas sigur şi n-am mormânt, dar rogu-mă Ţie, îngroapă-mă şi pe mine robul Tău - Ioan - în Înviere! Şi acum, la sfârşitul acestei scrisori pastorale, vă salut cu salutare sfântă:
Bucuraţi-vă! Hristos a Înviat!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,
† IOAN, Arhiepiscop
Dată în reşedinţa noastră Episcopală din Miercurea-Ciuc, cu prilejul marelui praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos - Anul Domnului 2012