Autor:

- Domnule Mihai Bularca, sunteţi candidatul PNL la Primăria Sita- Buzăului. Spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră şi răspundeţi- ne şi la o curiozitate: de ce PNL şi nu USL?
- Sunt născut în comuna Sita-Buzăului, am 37 de ani, sunt căsătorit şi am o fetiţă de două luni, Anastasia. Sunt economist la o societate comercială din zonă, iar în rândurile PNL am intrat de puţină vreme. Am mai fost candidat la Consiliul Local Sita- Buzăului, la alegerile precedente, pe lista PDL, însă nu am câştigat un mandat de consilier atunci. În PNL am intrat la insistenţele localnicilor, pentru a candida la funcţia de primar al comunei, dar şi la solicitarea preşedintelui PNL Covasna, Marius Obreja. Cât despre candidatura din partea PNL şi nu a USL, trebuie să spun că PSD nu a dorit o alianţă între cele două partide la nivelul comunei. Asta deşi noi eram dispuşi să le susţinem candidatul, iar în contrapartidă ei să ne susţină pentru obţinerea funcţiei de viceprimar. Nu s-a dorit însă acest lucru, ei şi-au numit propriul candidat şi propria listă de consilieri şi atunci, pe cale de consecinţă, şi noi am făcut acelaşi lucru.
- Cu ce gânduri intraţi în această luptă, de obţinere a mandatului de primar al comunei, după retragerea lui Constantin Filofi, care a condus Sita-Buzăului vreme de trei mandate?
- Am gânduri şi planuri foarte bune pentru prosperitatea comunei Sita- Buzăului. E o localitate foarte frumoasă, bine îngrijită, cu oameni muncitori, gospodari, care lucrează la câmp şi cresc animale, pentru a avea bunăstare. Sunt, totodată, şi nişte oameni buni, care, ori de câte ori au fost probleme în alte zone ale ţării, au participat fiecare cu cât a putut, pentru a aduce o rază de lumină pe chipurile sinistraţilor, ceea ce, spun eu, nu este puţin lucru. Revenind, spun, însă, că este un drum greu de parcurs până la câştigarea mandatului, iar pentru mine este şi ceva nou. Doresc să continui proiectele începute de primarul Constantin Filofi, încă în funcţie, dar şi să realizez altele noi. În special, am planuri de dezvoltare turistică a comunei, deoarece, cum spuneam, se află într-o zonă pitorească, liniştită şi nepoluată. Aici, la Sita-Buzăului, nu avem întreprinderi mari care să polueze atmosfera. De asemenea, crearea locurilor de muncă este una dintre priorităţi, precum şi rezolvarea problemei drumurilor comunale. Aceasta din urmă pentru că, exceptând zonele asfaltate şi drumul european care traversează comuna, în rest starea drumurilor este una destul de rea momentan.
- Din câte vă cunosc, ştiu că sunteţi şi un om al bisericii…
- Da, aşa este. Sunt consilier la Parohia Ortodoxă Sita-Buzăului, iar tatăl meu a fost epitrop al acestei biserici timp îndelungat, în care a avut o relaţie deosebită de conlucrare cu părintele paroh. Pot spune, într-un fel, că m-a lăsat pe mine în locul lui, pentru că acum este în etate, are 86 de ani.
- Revenind la Primărie, spuneţi-ne cât de grea credeţi că va fi lupta de câştigare a mandatului? Câţi candidaţi s-au anunţat până acum, ţinând cont că cel care a deţinut funcţia trei mandate s-a retras, surprinzător, din cursă?
- Este clar că lupta pentru câştigarea Primăriei Sita-Buzăului este una foarte dificilă, cum spuneţi şi dumneavoastră, mai ales după ce Constantin Filofi, de la PSD, un om cinstit şi corect, a condus comuna 12 ani. E clar şi că, retrăgându- se, a lăsat un mare gol. Şi, aşa cum aţi intuit, s-au anunţat deja vreo 6-7 candidaţi la funcţia de primar. Eu sper însă ca să câştig lupta, împreună cu candidaţii la funcţia de consilier de pe lista PNL. Cred că avem cea mai bună listă de consilieri. În fruntea ei se găsesc numai oameni unul şi unul, şi i-aş enumera doar pe domnul profesor Iancu Banciu, pe domnul Gicu Murea şi pe domnul Mihai Stoica. Mai mult decât atât, ascultând părerile oamenilor, cred că şansele noastre sunt foarte mari. În urma unui sondaj de opinie care s-a făcut în comună, scorurile obţinute de contracandidaţii mei nu au fost mulţumitoare pentru ei. Atunci eu încă nu îmi anunţasem candidatura, dar oamenii spuneau că cei aflaţi deja în cursă nu prezintă încredere, iar dacă altcineva nu apare în această luptă, mai bine nu merg la vot.
- Ce mesaj aveţi către locuitorii din Sita-Buzăului?
- Un mesaj foarte simplu: să vină să-şi exercite dreptul la vot şi să aleagă candidatul pe care îl consideră cel mai eficient, dar şi să aleagă cu inima.