Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

„Accelerarea proiectelor din fondurile europene, prioritatea mea în mandatul de viceprimar”

$
0
0
Interviu cu Ioan Floroiu, candidatul PNL la o funcţie de consilier local şi, în perspectivă, la cea de viceprimar al comunei Dobârlău

- Domnule Ioan Floroiu, spuneţi-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră.
- M-am născut pe 20 iulie 1956. Am urmat cursurile şcolii generale în satul Băcel, din comuna vecină Chichiş. Apoi, am absolvit liceul la Sfântu-Gheorghe, iar de profesie sunt inginer, licenţiat al Facultăţii TCM din cadrul Universităţii Braşov, în anul 1982. Sunt localnic din satul Lunca Mărcuş, sat aparţinător comunei Dobâlău, judeţul Covasna. Practic, pot spune că sunt născut şi crescut aici. Sunt căsătorit, am doi copii, băiatul este inginer, iar fata este masterand la Universitatea Birmingham din Anglia.
- Domnule Floroiu, aţi mai făcut politică până în prezent?
- Nu, şi nici nu aveam de gând, dar am fost convins în urmă cu trei luni să intru în Partidul Naţional Liberal şi să candidez la funcţia de consilier local. Pot spune că am făcut acest pas şi la solicitarea preşedintelui PNL Covasna, domnul Marius Obreja.
- Care este ţinta dumneavoastră?
- Ţinta este ca, după ce obţin mandatul de consilier local, să devin viceprimar al comunei Dobârlău.
- Ce aveţi de gând să faceţi, concret, în cazul în care veţi obţine această funcţie?
- Am în obiectiv următoarele strategii de îndeplinit în cazul în care voi deveni viceprimar al comunei Dobârlău: studiul de fezabilitate pentru noi proiecte aplicabile regiunii, accelerarea proiectelor din fondurile europene existente, punerea în practică a acestor proiecte, îmbunătăţirea infrastructurii comunei. Comuna Dobârlău fiind şi prima comună din judeţ care are aproximativ 40 de familii în conversie ecologică, doresc să măresc numărul acestora la 150. Totodată, doresc să aduc comuna Dobârlău la standardele europene de mediu. Creşterea gradului de ajutor social pentru familiile sărace şi bătrâni, categoriile defavorizate, prin accesarea de noi proiecte europene, reactivarea formaţiilor de tradiţii populare din zonă şi punerea în concordanţă a animalelor din Registrul Agricol comunal cu Direcţia Sanitar Veterinară şi APIA sunt, de asemenea, alte proiecte ale mele.

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150