Autor:
Ca la fiecare ediţie a Grupului de Cercetare „Ioan I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, desfăşurată şi în acest an, la Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, în cadrul ,,Zilelor Andrei Şaguna”, celor mai prolifici şi merituoşi cercetători li s-au decernat premiile „I.I. Russu”. La această a IV-a ediţie, laurii au revenit unor autori remarcaţi prin lucrările publicate în domeniul istoriei, spiritualităţii şi culturii românilor din această parte de ţară: Pr. prof. dr. Vasile Olteanu, din Braşov; prof. univ. dr. Gelu Neamţu, din Cluj-Napoca; prof. Vilică Munteanu, din Bacău; prof. Doina Dobreanu, din Subcetate, judeţul Harghita şi prof. Nicu Vrabie, din Miercurea-Ciuc.
Vă redăm mai jos meritele profesorului Vilică Munteanu, directorul Secţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Bacău, arhivist de marcă şi prieten apropiat al românilor din Arcul Intracarpatic, consemnate în rândurile de mai jos, pentru care a fost onorat cu „Premiul Ioan I. Russu”.
Laudatio Vilică Munteanu
Viitorul profesor, istoric şi arhivist de elită, Vilică Munteanu, s-a născut la 24 februarie 1951, în satul Negoieşti, comuna Borzeşti, astăzi comuna Ştefan cel Mare, de pe Valea Trotuşului, meleaguri pe care, în urmă cu peste 575 de ani, se năştea şi-şi purta paşii copilăriei însuşi Marele Ştefan. Astfel, copilăria şi-o petrece în atmosfera încărcată de legendă a stejarului şi Bisericii Voievodale Ştefane din Borzeşti, a multisecularei Mănăstiri Bogdana, biserica şi acareturile căreia, prin bogăţia şi sfinţenia vestigiilor sale, strecura fiori de mândrie în sufletul său. Dar, mai cu seamă, inima îi tresălta puternic când, cu paşi sfielnici, trecea Podul de piatră, pe care-l ridicase însuşi Ştefan, în mersul său la fostul conac al Rosetteştilor de la Căiuţi, loc tainic de întâlnire a celor care au pus bazele României moderne - Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri şi, totodată, loc plin de mister prin trăirile fiicei „bardului de la Mirceşti”, Maria Bogdan, care şi-a petrecut aici ultima parte a vieţii sale şi al cărei mormânt se află în cimitirul satului. Şi tot de la Negoieşti la Căiuţi, pe drumul care face parte din marele circuit al Văii Trotuşului, numit Drumul Eroilor, copilul Vilică Munteanu învăţa respectul faţă de eroii neamului, depunând, cu mâinile tremurânde de emoţie, primele sale flori la monumentul sfânt închinat eroilor satului căzuţi în cel de-al II-lea război mondial.
Vilică a fost al doilea copil al Anetei şi al lui Gheorghe Munteanu, urmaşii vechilor ramuri de familii ale răzeşilor munteni ai lui Ştefan. Neîndurători cu duşmanii, dar oameni blajini şi ospitalieri cu prietenii, harnici şi gospodari, înclinaţi spre credinţă şi învăţătură, dovedind îndemânare şi înţelepciune de-a lungul timpului, Muntenii Negoieştilor aveau să-şi ridice una dintre cele mai aşezate gospodării din sat, fiind adevărate exemple pentru lumea satului şi a copiilor lor. Şi acum, la peste 61 de ani, istoricul Vilică Munteanu şi-l aminteşte, din povestirile mamei, pe bunicul matern, Constantin Munteanu, vorbind, cu căldură şi admiraţie, despre Nicolae Iorga, care vizitase Biserica Voievodală în mai multe rânduri, cât şi de plăcerea lui de a recita din Eminescu, dar şi de bunicul său din partea tatălui, ţăranul cu vocaţii inginereşti, Ioan Munteanu, care a translat o gospodărie la peste 70 de metri, prin anii ’20.
Şi-şi mai aminteşte că fiecare, pe măsura posibilităţilor, trebuia să depună o muncă utilă în gospodărie. Din lunca Trotuşului până spre Munţii Zboina, micile aşezări, şesurile, dealurile, pădurile, izvoarele şi iazurile, cu oamenii şi gospodăriile lor, i-au fost nu numai locuri de joacă, ci şi locuri în care mergea cu vitele la păscut, cu părinţii la prăşitul, culesul sau transportul rodului în acareturile gospodăriei, i-au fost şi universul cunoaşterilor sale, a contactului permanent cu natura şi oamenii locului pe care i-a îndrăgit şi iubit.
Primele şase clase le urmează în satul natal unde învăţământul avea o bună şi veche tradiţie, şcoala tip Harett fiind ridicată de ilustrul învăţător Ioan Susanu, între altele şi conferenţiar la Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte. Termină studiile elementare la Oneşti, unde va absolvi şi Liceul nr. 1, actualul Colegiu Naţional „Grigore Moisil”. Semnificativ, pentru viitorul profesor de istorie, este faptul că din această perioadă nu şi-a uitat pe niciun dascăl care l-a adus în preajma istoriei neamului: învăţătoarea Elena Nica, profesorii Pia Iordache, Teodorescu şi Mihai Hrişcă, care i-au simţit şi amplificat vibraţia adolescentină pentru cunoaşterea faptelor strămoşilor şi a istoriei patriei sale. Au urmat renumiţii profesori ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, istoricii de marcă ai Istoriei naţionale, dr. Gheorghe Platon, dr. Toderaşcu, dr. Gostar, dr. Cristian, dr. Ilie Grămadă, precum şi rodnica colaborare cu prof. univ. dr. Ioan Caproşu, care şi-au lăsat o puternică amprentă asupra formării profesionale a tânărului absolvent. Urmând cu succes cursurile facultăţii de specialitate din capitala moldavă, pentru prima dată aici a ajuns în contact cu documentul de arhivă, de care se va ataşa cu pasiune toată viaţa. Profund, meticulos, îndemânatic, cu o mare sete de cunoaştere după doi ani de muncă la catedră, în 1976, urmându-şi vocaţia de arhivist-cercetător, va debuta în profesiune la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, unde va face primii paşi pe drumul anevoios al deprinderii tainelor muncii de arhivist. Stagiul urmat aici s-a dovedit a fi benefic şi fertil pentru viitoarea carieră profesională, calităţile sale fiind repede remarcate de colegii şi superiorii săi bucureşteni şi apoi cei băcăuani, unde s-a transferat la sfârşitul anului 1977 şi a îndeplinit funcţia de arhivist şi arhivist principal până în iulie 1989. La 1 august 1989, a fost numit directorul instituţiei, care avea să-şi schimbe denumirea, din aprilie 1996, în Direcţia Judeţeană Bacău a Arhivelor Naţionale, iar acum funcţionând sub denumirea de Serviciul Judeţean Bacău al Arhivelor Naţionale, funcţie pe care o îndeplineşte şi în prezent, fiind, la ora actuală, cel mai vechi şef de instituţie publică din judeţul Bacău.
Perfecţionarea profesională a fost regula de aur care a stat permanent în atenţia sa. Astfel, în anii 1978-1980, a urmat cursurile de specializare în Arhivistică şi Paleografie româno-chirilică, ale Şcolii Naţionale de Perfecţionare Arhivistică Bucureşti, între anii 1981-1985, cursurile de specializare în limba şi paleografia slavă ale aceleaşi şcoli bucureştene, iar între 2007-2008, a obţinut masteratul în Gestiunea resurselor în administraţia publică din cadrul Universităţii „George Bacovia” din Bacău.
Acum, la 36 de ani de trudă pe tărâmul Arhivelor Naţionale, şi 23 de ani la conducerea instituţiei, aducem un binemeritat Laudatium specialistului arhivist şi managerului Vilică Munteanu, care, cu profesionalism şi inteligenţă, a făcut din arhivele băcăuane o instituţie modernă, demnă de începutul secolului XXI, exemplu vrednic de urmat de celelalte instituţii similare din ţară. Din iniţiativa şi conducerea sa nemijlocită, a prins contur şi finalitate noul sediu al Arhivelor Naţionale Bacău, au fost dotate spaţiile sale cu mobilier funcţional şi echipament informatic, s-a înfiinţat laboratorul de restaurare, asigurânduse astfel condiţiile optime de păstrare, restaurare şi evidenţă a documentelor.
Lucrările profesionale executate, atât în nume propriu, cât şi cele ale colectivului, corectitudinea, punctualitatea şi eficienţa au impus instituţia ca fiind una dintre acelea care slujesc în cele mai bune condiţii adevărul istoric.
Pe plan ştiinţific şi-a adus contribuţia la perfecţionarea ştiinţei arhivistice şi la punerea în valoare a unor aspecte de istorie locală şi naţională. Astfel a fost:
- Iniţiator şi redactor-şef al Anuarului Arhivelor Naţionale Bacău, Acta bacoviensia, 2006-2011, vol. I-VI;
- Redactor-şef al Buletinului ştiinţific al Filialei Bacău a Societăţii de Istorie şi Retrologie Agrară din România, începând cu nr. II/2003, până la nr. VII/2011;
- Coordonator al volumelor: Direcţia Judeţeană Bacău a Arhivelor Naţionale - Semicentenar (Culegere de studii şi articole), 2 volume, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 2002; Satul românesc în context european, Editura Magic Print, Bacău, 2007; Românii în dezbaterile Congresului secuiesc din 1902. Premise, deziderate, reverberaţii, Editura Magic Print, Bacău, 2011; Dumitru Zaharia la 85 de ani, în colecţia „Profesioniştii noştri”, Editura Eurocarpatica, Sfântu- Gheorghe, 2011;
- A publicat volumele: Îndrumător în Arhivele Statului Judeţul Bacău, vol. II (instituţii de învăţământ), Bucureşti, 1989 (coautor); Judeţul Bacău (monografie-album), Editura Polirom, Iaşi, 1996 (coordonator şi coautor); Prefectura judeţului Bacău - trecut şi prezent, Bacău, 1996; Direcţia Judeţeană Bacău a Arhivelor Naţionale - 50 de ani de activitate, Bacău, 2001; Contribuţia judeţului Bacău la susţinerea Războiului de Independenţă (ediţie de documente), Editura Egal, Bacău, 2007; Enciclopedia judeţului Bacău, 2010 (coautor).
A mai publicat peste 60 de studii în volume şi reviste de specialitate şi circa 200 de articole în presa locală, regională şi centrală. De asemenea, a susţinut peste 350 de comunicări la sesiuni ştiinţifice şi simpozioane interne şi internaţionale şi numeroase expuneri pe diferite teme de istorie, arhivistică, numismatică şi sigilografie. Totodată, a fost principalul organizator al celor 30 de sesiuni ştiinţifice şi simpozioane de anvergură ale Arhivelor Naţionale Bacău şi a 45 de expoziţii găzduite de Arhive, Muzeu şi alte instituţii în perioada 1982-2011.
Este membru fondator al Asociaţiei Generale a Arhiviştilor din România (1991), al filialei Bacău a Asociaţiei „Cultul Eroilor” (1991), al filialei Bacău a Societăţii de Istorie şi Retrologie Agrară din România (1991), al cărei preşedinte este din anul 2003 şi preşedinte al Secţiei Bacău a Societăţii Numismatice Române. Are o pasiune deosebită pentru medalistică, îmbogăţindu-şi continuu colecţia alcătuită în cei aproape 25 de ani de activitate în domeniu.
Aducem un binemeritat Laudatium şi omului de cultură şi spirit românesc Vilică Munteanu, iubitor al tradiţiilor şi valorilor naţionale, angajat cu toată fiinţa sa în slujba prezervării şi afirmării patrimoniului şi identităţii româneşti. În acest sens, ca buni vecini, trăitori pe meleagurile mioritice ale Carpaţilor Răsăriteni, lăudăm pe devotatul şi statornicul partener, atât pentru receptivitatea dovedită faţă de proiectele comune propuse spre realizare, cât şi pentru rodnica colaborare, păstrată cu sfinţenie de-a lungul anilor, între Arhivele Naţionale Bacău şi Arhivele Naţionale Covasna, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Arad şi altele, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi alte instituţii şi asociaţii culturale româneşti din Transilvania. Noi, cei de pe meleagurile ardelene, simţim că ne leagă aceleaşi sentimente şi valori şi-n privinţa respectului deopotrivă acordat înaintaşilor. În acest sens, Arhivele băcăuane, directorul lor personal, s-au racordat la colecţia iniţiată de Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe, „Profesioniştii noştri”, făcându-se „vinovaţi”, în toamna anului trecut, de ieşirea de sub tipar a celui de-al IV-lea volum al „profesioniştilor”, dedicat arhivistului Dumitru Zaharia la 85 de ani.
Nu pot sfârşi această modestă încercare de laudatio la adresa lui Vilică Munteanu, personalitate de marcă a arhivisticii româneşti, fără a evidenţia un fapt care mă onorează: colaborările noastre la revista de specialitate „Acta Bacoviensia” - Anuarul Arhivelor Naţionale Bacău, la cartea „Românii în dezbaterile Congresului secuiesc din 1902. Premise, deziderate şi reverberaţii”, la volumele IV şi V ale colecţiei „Profesioniştii noştri”, invitarea mea la Bacău cu prilejul unor manifestări complexe organizate de SJAN Bacău, precum şi participările noastre la Sesiunile naţionale de comunicări ştiinţifice de la Miercurea-Ciuc, Sfântu-Gheorghe, Târgu-Mureş, Sovata şi Arad.
Domnule profesor Vilică Munteanu, cercetător neobosit al arhivelor păstrătoare de adevăr istoric, permiteţi-mi a fi primul care vă felicită pentru decernarea Premiului „Ioan I. Russu” de către Grupul de Cercetare „Ioan I. Russu”.