Autor:
În cadrul „Zilelor Andrei Șaguna” din acest an, de la Sfântu-Gheorghe, județul Covasna, prilejuite de împlinirea a două decenii de activitate a Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna” și dedicate Sfântului Mare Ierarh Andrei Șaguna, un loc distinct l-a deținut desfășurarea lucrărilor celei de-a IV-a ediții a Colocviului Național al Grupului de Cercetare „Ioan I. Russu” pentru Studierea Sud- Estului Transilvaniei (vezi paginile 6-7). Au fost prezentate rapoarte și informări, proiecte și teme de cercetare, privind românitatea din sud-estul Transilvaniei și problemele identitare a altor regiuni istorice ale țării sau ale Europei, s-au înmânat cele cinci premii anuale „I.I. Russu” unor cercetători meritoși din țară și din zonă, s-a realizat momentul „în memoriam” pentru ilustrul dispărut, fostul prieten și părinte spiritual al multor români de pe aceste meleaguri - Pr. prof. univ. dr. Ilie Moldovan. În finalul Colocviului, au fost lansate și prezentate, de către autorii lor, cele mai recente apariții editoriale din acest an, în domeniile cercetării istorice și culturii. Că este vorba de „Bucuria lecturii” (prof. Doina Dobrean) sau „Cronica învățământului din Vama-Buzăului” (prof. Corina Sporea-Bărăgan), de „Pledoarie în apărarea pădurii” (dr. ing. Ilie Mușat) sau „Ioan Ranca la 80 de ani” (dr. Ioan Lăcătușu, dr. Liviu Boar), toate îmi sunt la fel de dragi, atât prin tematica lor, cât și prin cunoașterea pregătirii științifice și a trudei depuse de autorii lor în domeniul cercetării și a tipăririi acestora.
Voi prezenta dintre aceste „bijuterii ale cunoașterii”, cartea care-mi amintește de primii mei pași în nobila muncă de profesor pe meleagurile „buzaielor ardelene”: „Cronica învățământului din Vama-Buzăului”, scrisă cu pasiune, dăruire și iubire față de locurile natale și oamenii lor, de profesoara de istorie Corina Sporea-Bărăgan (foto). Câteva cuvinte despre cunoașterea autoarei cred că sunt necesare, deoarece activitatea profesională și științifico-metodică, în cea mai mare parte, până la pensionare, și-a desfășurat-o în Brașov și în județul Brașov.
S-a născut în satul Acriș, comuna Vama- Buzăului, județul Brașov, la 18 iunie 1943, în renumita familie Sporea din „bazinul buzaielor”, pomenită odată cu primele atestări documentare ale așezărilor de la izvoarele Buzăului. Este nepoata renumitului memorialist Constantin Sporea, student, la Universitatea bucureșteană, al lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Onciul, Ovid Densușeanu, Nicolae Iorga, dar și coleg cu Octavian Codru Tăslăuanu, Valentin Bude și Alexandru Lapedatu, apoi profesor de limba germană la Iași și Deva, unde leagă trainice prietenii cu Octav Băncilă, Ibrăileanu, Vasile Pârvan, Calistrat Hogaș și Ioan Slavici.
Corina Sporea urmează cursurile școlii primare în satul natal, Acriș, iar cele gimnaziale la școlile din Vama-Buzăului și Întorsura- Buzăului, județul Covasna. Potrivit tradiției familiei, liceul îl va urma la Brașov, continuând cursurile superioare la facultatea de istorie din cadrul Universității București, pe care le absolvă în anul 1965. Își începe cariera didactică în comuna natală, Vama-Buzăului și satul vecin Acrișului, Brădet (tot județul Covasna, între aceste două sate fiind hotarul dintre județele Brașov și Covasna), unde va funcționa timp de trei ani. Promovând, cu succes, gradele didactice, va reuși să obțină posturi în învățământul liceal și postliceal tehnice, la Săcele și Brașov, iar între anii 1983-1989 să funcționeze ca profesor asociat la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Activitatea didactică o completează armonios cu cercetarea istorică, publicând rezultatele obținute în reviste de specialitate și în presa locală. Demne de remarcat sunt studiile: „Documente inedite din activitatea lui George Barițiu, 1850-1855” (rev., ,,Cumidava’’ nr. 6/1973), „Românii din Buzăul Ardelean implicați în făurirea României Mari” (rev. „Angvstia”, nr. 13/2009), comunicările științifice susținute la Lectoratele de Vară ale Societății Istorice brașovene, la sesiunile naționale „Românii din sud-estul Transilvaniei” de la Miercurea-Ciuc și Sfântu- Gheorghe, la Colocviul Național al Grupului de Cercetare „Ioan I. Russu” pentru Studiul Sud-Estului Transilvaniei, articolele scrise în publicația de atitudine și cultură „Condeiul ardelean” privind istoria spirituală și culturală a localităților de la izvoarele Buzăului.
Și-n toată această perioadă o idee nu i-a dat pace - „de a șterge colbul... așezat peste această adevărată avere a locului, școala”, de a aduce „la lumină această binefăcătoare lucrare a înaintașilor, a «luminătorilor satului», preoți și învățători, care cu trudă și multă iubire de neam, au făcut învățământ la Vama- Buzăului”, încă de acum 188 de ani, sau de pe vremea înființării Asociațiunii (ASTRA).
După o documentare minuțioasă în arhive, discuții cu foștii elevi ai școlilor satului, astăzi ajunși la vârste venerabile, ideea s-a întrupat într-o cronică frumoasă, cea a învățământului de pe meleagurile natale, care, cu siguranță, se înscrie ca o pagină originală pentru Vama-Buzăului, dar caracteristică pentru tot învățământul rural din Ardeal, începută în fapt cu perioada șaguniană și terminată în zilele noastre. Și, nu întâmplător, pentru a-i da o înaltă cinstire, chiar la începutul paginii, prima copertă, poartă semnătura celui mai mare înaintaș „luminător”, simbol al spiritualității, învățământului și unității naționale al românilor de pe aceste meleaguri, preotul, învățătorul și liderul „vămașilor de la poalele Ciucașului”, Ioan Modroiu, despre care am auzit vorbindu-se, cu adâncă pioșenie și respect, din primele mele clipe trăite în învățământul întorsurean.
Structurată pe cinci capitole, cartea surprinde, în primele două, principalele momente și transformări petrecute în sistemul școlar „vămășan”, aflat sub influența marilor evenimente istorice, cărora autoarea le dă importanța și interpretarea adecvată, specifică unui bun cunoscător al istoriei naționale.
Astfel, Corina Sporea-Bărăgan surprinde, într-o adevărată frescă, patru etape caracteristice în evoluția școlii, etape care se conturează ca tablouri de sine stătătoare în spațiul frescei, cu rupturile caracteristice generate de exploziile social-naționale, dar și cu legăturile și continuitățile datorate tradițiilor, amprentei spirituale a poporului nostru și factorului politic dominant al timpului. Primul tablou ilustrează învățământul confesional până la Marea Unire, pornind de la izvoarele sale, de la 1824, trecând prin perioada șaguniană și a legislației maghiare, Trefort și Appony, până la sfârșitul marelui război de întregire națională. Sunt aduse în fața cititorului diverse documente care ne dau informații despre: evidența copiilor școlari, inventarul școlii confesionale, starea edificiilor școlare, situația învățătorilor, programele și manualele școlare, concursurile organizate pentru ocuparea posturilor de învățător, situația școlară a anului 1918.
Un al doilea tablou, cuprinzând perioada 1918-1948, redă transformările petrecute prin trecerea de la învățământul confesional la învățământul de stat românesc, bazat pe principiile marelui reformator al învățământului de la începutul secolului al XX-lea, Spiru Haret. La nivelul comunei a fost înființat Comitetul Școlar care „coordona managementul școlar” și reprezenta cele trei instituții școlare de pe raza localității în relațiile cu organismele statului, Vama centru, Vama de Sus și Acrișul. Alături de acesta mai funcționa „Consiliul Învățătorilor, format numai din cadre didactice, ce hotărau în problemele legate de activitatea școlară”. Acestea conlucrau „în interesul copiilor satului, pentru a asigura frecventarea școlii”. Autoarea descrie pe larg baza materială a școlilor, populația școlară, personalul didactic, activitatea școlară și extrașcolară la Școala nr. 1 (centru), aspecte din activitatea la catedră, inspecțiile școlare, desfășurarea serbărilor școlare, alte activității social-obștești, încheind tabloul cu situația școlii în anii celui de-al II-lea război mondial și a perioadei postbelice până la reforma învățământului din 1948.
În tabloul următor, al perioadei comuniste, 1948-1989, Corina Sporea-Bărăgan pune accent pe transformările „de tip stalinist” petrecute la început, excesele ideologiei staliniste aplicate în școală, lichidarea analfabetismului, abuzurile asupra școlii și slujitorilor ei, impuse de noul regim, instituția pionieriei și factorii care au ajutat școala la împlinirea misiunii ei în timpul regimului comunist. La acest tablou, autoarea adaugă practica și experiența personală, ca elevă și profesoară la unitățile școlare din zonă, vorbind deseori cu căldură și mândrie despre activitățile sale și ale colegilor săi.
Fresca școlară a istoriei învățământului se încheie cu o scurtă schiță, între contururile neclare ale unei „interminabile reforme caracterizate de incompetență, incoerență, neștiințifică, susținută de o legislație nerealistă, subordonată intereselor politice”. Schimbarea deasă a structurii anului școlar, manualele „așa-zise” alternative, renunțarea la uniforma școlară, golirea manualelor școlare de conținut la disciplina istorie, diminuarea educației patriotice sunt numai câteva dintre racilele sistemului actual evidențiate de autoare. Eu, autorul acestor rânduri, cred că micile și sporadicele acțiuni inițiate de cadrele didactice locale în privința suplinirii activităților sistematice ale unor organizații ale tineretului școlar, grefate pe lipsa de informație științifică coerentă și de durată, sunt doar paleative care nu reușesc să suplinească nici pe departe formarea sentimentelor patriotice și naționale, în contextul propagării unui europenism deșănțat și antinațional prin toate mijloacele mass-media și a rețelelor de socializare la care tineretul, de la vârstele cele mai fragede, are acces. Până când ministerele învățământului sau educației, tineretului sau sportului, cercetării științifice sau științei, sau cum naiba s-ar mai numi, nu vor face un program național de educație, coerent și cu bătaie lungă, situația educației școlare se va înrăutăți și mai mult. Vor veni la catedră „educații’’ acestei vremi, ale căror idealuri formate de școala românească a perioadei postrevoluționare sunt departe de a fi patriotice și naționale. Ce se va întâmpla atunci cu generațiile viitoare?
Din amărăciunea desprinsă, din cele câteva rânduri ale autoarei acestui tablou, al școlii postrevoluționare, cred că și dânsa îmi împărtășește gândurile privind viitorul sumbru al școlii românești. Și cred acest lucru pentru că principiul haretian „cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, împărtășit de autoare, a rămas la fel de valabil și astăzi ca și la începutul secolului XX. Și mai sunt convins că autoarea, prin această lucrare, în afara scopurilor împărtășite, a vrut să tragă și un viguros semnal de alarmă pentru oamenii actuali ai școlii din vatra Vămii-Buzăului asupra pericolului pierderii identității lor ca români prin continuarea unui asemenea sistem de învățământ. Să mă ierte autoarea, dar pornesc de la principiul arhicunoscut al rolului recenzorului unei cărți: de a sublinia în mod deosebit ce autorul nu a vrut sau nu a putut să spună în carte.
Cele trei capitolele următoare ale cărții reușesc să realizeze câte o cronică mai mică a celorlalte unități școlare din vatra Vămii: Școala de stat nr. 2 din Vama de Sus; Școala de 4 ani din Buzăiel și cea mai îndrăgită dintre toate, Școala primară din Acriș.
În final, vreau să remarc acribia arhivistică și științifică a cercetătoarei în ale istoriei învățământului din Vama-Buzăului, bogăția surselor de documentare folosite, discutarea variantelor de interpretare a documentelor istorice și, nu în ultimul rând, iubirea față de locurile natale și oamenii lor. Și-n finalul finalului, vreau să dezvălui publicului un mic secret al autoarei: de pe acum lucrează la ediția a II-a a „Cronicii învățământului din Vama-Buzăului”, ediție îmbunătățită și adăugită cu noi documente, inedite, din Arhivele Ministerului Învățământului.
Felicitări Corina Sporea-Bărăgan pentru frumoasa pagină de istorie pe care ai scris-o, fiind de altfel singura autoare din zona buzaielor care ai editat o astfel de lucrare complexă. Celelalte scrieri de acest gen, sunt simple monografii. Recomand, cu căldură, lucrarea spre a fi citită tuturor cadrelor didactice, cât și cititorilor iubitori de istorie ai publicației noastre „Condeiul ardelean”.