Autor:
Luni, 10 decembrie a.c., a avut loc vernisajul expoziţiei „Masca expresie a spiritualităţii populare româneşti”. Această expoziţie face parte dintr-un program mai amplu desfăşurat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când Fundaţia „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe organizează tradiţionalul Festival de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români”, coordonate şi anul acesta de prof. ing. Maria Peligrad, preşedintele organizaţiei. Manifestările au ajuns la a 22-a ediţie şi în fiecare an aduc ceva nou în peisajul cultural tradiţional, anul acesta fiind aceste măşti din zona Neamţului.
Am amenajat această expoziţie cu sprijinul unui grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan” şi Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, cărora le mulţumim, cu această ocazie, pentru colaborare.
Măştile sunt un tezaur al obiceiurilor populare păstrate până în vremurile noastre din vremuri imemoriale, când zonele în care au supravieţuit erau locuite de daci. Rolul lor era pur spiritual încărcat cu conotaţii ce depăşeau terestrul, dorind ca prin prezenţa acestor figuri antropomorfe sau zoomorfe, hidoase, să sperie spiritele malefice din sat, din comunitate, din ogrăzile oamenilor, din podurile caselor sau grajdurile animalelor, unde se credea că vieţuiesc, fapt ce transpune acest obicei în preocupările transcendentale ale lumii arhaice. Aveau, deci, un rol protector.
Măştile sunt confecţionate dintr- o varietate de materiale, piei de animale, blană de la urs, blană de oaie şi alte animale, păr de cal sau porc, lână, câlţi de cânepă, pănuş, paie, împletituri, lemn, boabe de fasole şi porumb, copite şi coarne de la animale, gheare de găină, pene de păsări, postav, mărgele, cioburi de sticlă, nasturi, bucăţi de carton sau hârtie colorată, sfoară groasă colorată, lut ars, bucăţi de metal. Aceste măşti, în procesiunile lor ritualice, erau însoţite uneori de instrumente muzicale arhaice, cum ar fi fluierul, buhaiul, toba, zurgălăii, clopotele, tălăngile şi biciul. Ansamblul acesta format din sunet şi imagine este încărcat de semnificaţii simbolice, care completează imaginea satului românesc pentru perioadele istorice mai îndepărtate, făcându-ne cunoscute tradiţiile, credinţele şi dinamica sărbătorilor religioase ale strămoşilor noştri.
Astăzi şi-au pierdut rolul lor ritualic, având mai mult un caracter festiv, ce marchează anumite perioade din an, momente din calendarul agrar, fiind corelate uneori cu sărbătorile religioase. Jocul măştilor s-a desfăşurat cu precădere la momente importante din an, la solstiţiul de iarnă, Anul Nou, corelate în creştinism cu sărbătorile creştine de Crăciun şi Rusalii. Se mai pot asocia cu momentele mai importante din viaţa omului, moartea sau nunta. Aşa cum am mai spus, jocul cu măştile şi-a pierdut caracterul apotropaic, astăzi sunt simple spectacole populare care sunt folosite ca parte a unor obiceiuri moştenite, din vremuri imemoriale şi care fac parte din zestrea culturală şi spirituală a poporului nostru. Măştile sunt de o mare diversitate, iar aici am ales să prezentăm doar o mică parte, pentru a concretiza complexitatea şi frumuseţea sărbătorilor de iarnă din zonele în care modernitatea nu a alterat tradiţiile atât de mult încât să le ducă la dispariţie.
Obiceiul jocului cu măşti este prezent în toate provinciile româneşti, având câteva vetre mai deosebite, în zona Maramureşului, Bucovinei, Neamţului, Vrancei şi în zona subcarpatică din Oltenia