Am păşit în Noul An 2013 aflând o veste tristă. Pe 3 ianuarie 2013, la venerabila vârstă de 82 de ani, a încetat din viaţă maestrul Sergiu Nicolaescu, cel mai mare regizor al României, dar şi scenarist, actor, scriitor (puţină lume ştie) şi politician. Ce a urmat acestui anunţ, a fost de-a dreptul incredibil. Instituţiile mass-media în ansamblu, dar mai ales televiziunile de ştiri au creat o isterie de neînchipuit, parcă mai mare decât cea de la moartea lui Adrian Păunescu, de acum doi ani şi ceva. Ştiam că Sergiu Nicolaescu este un personaj pe atât de controversat pe cât de mare, de important pentru cinematografia şi cultura română, dar nu mi-am închipuit niciodată că decesul său poate face ca, exceptând rubricile meteo şi sport, zile la rând să nu mai apară nicio altă ştire şi dezbatere decât cele legate de maestru. Cred, totuşi, că dacă nu ar fi fost dorinţa lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat, buboiul de presă nu ar fi fost chiar atât de mare, cu nenumărate episoade derulate unul după altul. S-ar fi vorbit oricum mult despre Sergiu Nicolaescu, la fel cum s-a întâmplat, de când există televiziunile de nişă, în cazul tuturor somităţilor Poporului Român care au prins aceşti ani ca ultimi ai vieţii lor, dar circul ar fi fost, cu siguranţă, mai mic.
De aici, bineînţeles, părerile pro şi contra, din gurile familiei, apropiaţilor, prietenilor, colegilor, politicienilor, psihologilor, profesorilor, jurnaliştilor, analiştilor la toate pricepuţi, au invadat ecranele. I-am văzut pe toţi, cum se spune, „la fundul gol”. Am văzut ce le poate pielea atunci când vine vorba despre a critica Biserica Ortodoxă Română. Interesant, niciunul nu s-a declarat anticreştin, ateu, dar marea majoritate, inclusiv oameni de la care nu te aşteptai, criticau cu sârg Bisericamamă a Neamului Românesc. Tot felul de autodeclaraţi evrei, dar şi alte naţii, precum şi români cu duiumul, îşi exprimau părerile „pertinente” dând cu bocancul în Biserica Ortodoxă - fibră a Poporului Român, care nu a permis, nu-i aşa (fie asta spre ocărârea ei veşnică), să se ţină o slujbă la căpătâiul maestrului. Cea mai tare a fost aia cu „Biserica Ortodoxă nu e în actualitate. Ea este a oamenilor şi trebuie să se adapteze vremurilor moderne”. Dar şi aia, pe un ton panicat-plângăcios, cu „Domnule, dar dumneavoastră sunteţi deputat, deci sunteţi un ales, faceţi, domnule, ceva. Păi dacă nici dumneavoastră nu faceţi ceva…”. Sau aia cu „Ce, domnule, nu se poate respecta ultima dorinţă a omului?!”. Toţi aceşti jurnalişti, analişti, psihologi… „mari” şi „avizaţi” comentatori - cu patalama, vorba aia - n-au înţeles nimic din ceea ce le-a adus situaţia, îndurerată, să discute. Nu avem spaţiu tipografic să retipărim Biblia, dar pentru cine a citit-o sau o citeşte este clar acest lucru. Pentru ceilalţi, analişti, jurnalişti, profesori, actori… oricum e degeaba. În al doilea rând, aia cu parlamentarul, e chiar comică. Cătălino, mai bine tăceai, că filosoafă rămâneai. E de râs, nici nu merită comentată; asta vroia să se implice Parlamentul şi Guvernul în treburile BORului! Hai că e tare. În ce priveşte a treia chestiune amintită, oamenii ăştia ori n-au fost atenţi, ori n-au priceput, ori sunt rău intenţionaţi. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române nu au spus nicio clipă că să nu se respecte ultima dorinţă a decedatului. Ei au încercat să îndrume familia spre o înmormântare creştinească, iar dacă nu, este alegerea lor, dar nu se poate cu slujbă, deoarece incinerarea nu este o practică a creştinismului. „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, spune Biserica Ortodoxă. Şi cu asta basta, vorba lui Gigi Becali. Practica creştină presupune reîntoarcerea în pământul din care am fost creaţi, iar din păcate, marele maestru Sergiu Nicolaescu a ales altceva; dacă a ales, că nu a lăsat nimic scris, iar restul pot fi doar nişte vorbe! Biserica Ortodoxă Română nu poate face excepţie pentru nimeni, pentru că toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu; ea a transmis doar că nu se poate şi una, şi alta.
Păcat de păcatul lui Sergiu Nicolaescu, că multe ne-a lăsat în urmă. Numeroasele sale filme ne-au marcat, de-a lungul timpului, pe toţi care simţim româneşte, iar megaproducţiile „Dacii”, „Mircea” ori „Mihai Viteazul” sunt capodopere ale cinematografiei universale. La Dumnezeu, însă, ne ducem fiecare individual, iar Sergiu Nicolaescu, prin incinerare, nu a permis sufletului său să se despartă de trup în cele 40 de zile de la moarte şi să meargă în Rai.
P.S.1 Este interesant, că tot l-am pomenit, cum oierul Gigi Becali, considerat un incult de majoritatea concetăţenilor săi, cunoaşte toate aceste lucruri, iar comentatorii „culţi la cap”, nu. Probabil că de asta a şi avut interdicţie vreo câteva zile la unele posturi (fapt ciudat pentru el, că face rating), pentru că s-au prins băieţii că îl mărturisea pe Iisus Hristos, în vreme ce scopul lor era spurcarea Bisericii Ortodoxe a Neamului Românesc… dacă tot au prins momentul.
P.S.2 Era să uit de aia cu „Păi, domnule, dar şi oamenii din faţa Crematoriului au strigat că trebuia făcută o înmormântare creştinească, cu preot”. Da, dar oamenii aceia de rând, parte din fibra Poporului Român, nu Biserica Neamului o criticau, ci pe cei care au ales cealaltă variantă. Şi apropo, Antena 3: de ce cele câteva sute de oameni strânşi în ianuarie trecut la Teatrul Naţional era adevăraţi români, iar aceste sute strânse acum la Crematoriu, sunt nişte bestii? Adică ăia sunt eroi, iar ăştia sunt fiare? Că aşa aţi stabilit voi în şedinţa de redacţie? Chiar dacă faceţi multe lucruri bune şi foarte bune, să nu credeţi că asta vă permite să vă credeţi „dumnezei”. Poate că o ţâră de decenţă şi de simţăminte sincere şi dezinteresate faţă de Poporul Român şi de Ţara asta nu v-ar strica (lucru valabil şi pentru celelalte televiziuni). Dar absolut nimic. Sunt nişte tabula rasa, vorba lui Aristotel. Şi creştini declaraţi, însă anticreştini prin fapte. În primul rând, pentru cunoscători desigur, că Biserica Ortodoxă este foarte actuală de 2.000 de ani, însă dogmele ei nu pot fi schimbate, că aşa vor la televizor nişte laici isterici şi inculţi din punct de vedere al canoanelor religioase.
Aparut in :