iredentismul unguresc Arborarea drapelului secuiesc pe clădirile administraţiilor publice locale conduse de UDMR a aprins spiritele atât în ţară, cât şi în Ungaria. Critici şi comentatori s-au grăbit să îşi dea cu părerea despre aceste incidente, de cele mai multe ori părerile exprimate fiind în necunoştinţă de cauză despre semnificaţia reală a acestor demersuri. Situaţia de ansamblu pare a nu fi apreciată corect nici de autorităţile române, care reacţionează anemic sau steril la aceste provocări. În cele ce urmează vă prezentăm adevărul despre semnificaţia acţiunilor de arborare a drapelului secuiesc, contextul, substraturile, implicaţiile şi consecinţele acestor demersuri.
Nu, nu, niciodată!
Este ştiut faptul că revenirea la trupul ţării a Transilvaniei în urma Marii Uniri din 1918 nu a fost acceptată de către statul vecin, Ungaria. Politicienii unguri au afirmat că nu vor recunoaşte niciodată această realitate istorică, lansând chiar sloganul „Nu, nu, niciodată!” şi au susţinut, de-a lungul timpului, dezideratul creării aşa-zisei Ungarii Mari. În acest sens, mai ales după căderea regimului comunist din România, acţiunile iredentiste au izbucnit, primul semnal fiind dat chiar în martie 1990, când la Târgu-Mureş s-a încercat destabilizarea Statului Român prin provocarea unui conflict interetnic menit să ducă la destrămarea României. Acţiunea a fost dezamorsată de către organele Statului Român, care, în ciuda haosului post-revoluţionar, era moştenitorul unei structuri de securitate internă extrem de eficiente, pregătită pentru astfel de scenarii.
Iredentismul unguresc şi UE
Perioada imediat post-decembristă a fost urmată de parcursul spre integrarea euroatlantică a României, timp în care interesele de stabilitate ale UE şi NATO în sud-estul Europei nu au mai permis Ungariei să îşi dea frâu liber manifestărilor revizioniste. Din nefericire, Statul Român a intrat într-o epocă în care decizia politică asupra strategiei de siguranţă naţională s-a rezumat doar la sloganele privind securitatea oferită de NATO, ignorând cu desăvârşire ameninţările incongruente, cum ar fi cele privind destabilizarea şi fărâmiţarea României de către forţele iredentismului ungar. Cert este însă faptul că Ungaria nu a încetat să se manifeste în continuare activ pentru atingerea scopurilor sale revizioniste. Ungaria a înţeles rapid că nu îşi va putea atinge aceste obiective câtă vreme România este membră a Uniunii Europene şi NATO, fără o schimbare de strategie care să se traducă în acceptul celor două organisme pentru destrămarea României. Aşa s-a născut, cu mai bine de un deceniu în urmă, operaţiunea numită „Ţinutul Secuiesc”, ca pas preliminar pentru destrămarea României. În fapt, strategia revizionismului ungar cuprinde următorii paşi: crearea pe teritoriul României a unei forme de organizare cu atribute statale suprapusă judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş, care să demonstreze că de facto în această regiune Statul Român este inexistent, iar aici există o altă realitate politică, administrativă şi culturală faţă de restul ţării. Această entitate, numită „ţinutul secuiesc”, ar trebui impusă spre recunoaştere Uniunii Europene, care să accepte oficial existenţa aşa-zisului ţinut. Următorul pas constă în demonstrarea aşa-zisei realităţi că în Transilvania minoritatea ungurească este superioară numeric românilor, pentru ca ulterior aceleaşi pretenţii de sustragere de sub autoritatea statului să poată fi enunţate pentru întreaga Transilvanie. Ultima etapă a strategiei revizionismului ungar constă în demonstrarea faptului că România nu este capabilă să asigure stabilitatea, pacea şi protecţia minorităţilor în ţară, motiv pentru care ar urma ca Transilvania să se rupă de România şi să se alipească Ungariei, ţară care, chipurile, va garanta toate aceste lucruri. Aceste etape urmează a fi realizate la început paşnic, prin complicitatea şi coruperea politicienilor de la Bucureşti, urmând ca etapa finală să fie adusă în atenţia organismelor internaţionale prin declanşarea unui conflict interetnic, menit să convingă opinia publică internaţională de legitimitatea şi necesitatea fărâmiţării României.
Operaţiunea „Ţinutul Secuiesc”
Prin prezenţa aproape constantă a UDMR la guvernare în perioada post-revoluţionară, Ungaria şi-a asigurat un mijloc permanent de şantaj la adresa autorităţilor române, cărora le-au cerut, în schimbul menţinerii majorităţilor aflate la guvernare de-a lungul acestei perioade, tot felul de concesii, complicităţi, tăceri, acţiuni şi inacţiuni, care să ducă la diluarea autorităţii Statului Român în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Astfel, cu concursul direct al guvernelor României, s-a ajuns în situaţia în care în cele trei judeţe românii au fost eliminaţi din administraţia locală, firmele cu proprietari români au fost falimentate sau li s-au pus piedici în activitate, elementele culturii române au fost eliminate în timp ce cultura ungară a fost promovată agresiv, simbolurile autorităţii Statului Român au fost eliminate sau au fost trecute în plan secund, în paralel cu înlocuirea acestora cu simboluri secuieşti inventate. În concret, localităţile au fost împânzite cu statui, busturi, monumente, porţi şi alte însemne ale culturii ungureşti, străzile au fost redenumite, concomitent cu blocarea sau eliminarea acestor simboluri culturale româneşti. Inscripţiile pe sediile administraţiilor locale şi ale instituţiilor din subordine au început să fie scrise numai în limba ungară, indicatoarele rutiere au fost schimbate cu unele cu marcaje doar în limba ungară sau, în cel mai bun caz, cu trecerea limbii române în subsidiar, documentele oficiale sunt întocmite în limba ungară, cu eliminarea stemei României şi a simbolurilor autorităţii Statului Român, site-urile primăriilor sunt postate exclusiv în limba ungară în multe localităţi, steagul României este flancat de aşa-zisul steag secuiesc, care tronează alături de steagul Ungariei pe frontispiciul clădirilor publice şi în interiorul acestora, denumirile oficiale ale autorităţilor locale (primărie, consiliu local, consiliu judeţean) sunt înlocuite cu denumirile instituţiilor din Ungaria (kozseghaza, varoshaza, megyehaza), în locul traducerii oficiale, evenimentele culturale finanţate de către autorităţile locale sunt aproape exclusiv cu adresabilitate către populaţia cunoscătoare de limba ungară, educarea tinerilor în spiritul neînvăţării limbii române ş.a.m.d.. Obiectivul acestor demersuri este ca în momentul în care se va solicita UE şi organismelor internaţionale să medieze conflictele ce vor fi generate de către Ungaria, aceste autorităţi să vină pe teren şi să descopere o zonă în care limba română nu mai este vorbită, indicatoarele sunt în limba ungară, instituţiile au în exclusivitate angajaţi unguri, simbolurile instituţionale nu sunt ale României, ci ale secuilor, documentele sunt redactate în ungureşte, steagul este secuiesc şi nu al României, statuile, busturile şi însemnele culturale sunt doar de factură ungurească, iar populaţia vorbeşte doar această limbă. Concluzia „experţilor” care vor analiza situaţia nu va putea fi alta decât constatarea faptului că Statul Român de facto nu mai reprezintă mai nimic, iar în cele trei judeţe există fără drept de tăgadă un stat în stat.
Românii şi soarta sârbilor din Kosovo
După ce organismele internaţionale vor constata noile realităţi, urmează a fi declanşată operaţiunea de purificare etnică a zonei, aşa cum atenţiona cu ceva ani în urmă actualul primar din Sfântu-Gheorghe, care ameninţa românii din Covasna şi Harghita cu soarta sârbilor din Kosovo, în cazul în care nu se va acorda autonomia teritorială aşa-zisului ţinut secuiesc. Un astfel de scenariu nu este imposibil de imaginat, mai ales că iredentismul unguresc are la dispoziţie o numeroasă masă de manevră umană, dispusă să işte un conflict interetnic, la chemarea unor organizaţii revizioniste ca UDMR, PPMT, PCM, HVIM, CNS, CNMT etc.. Agresarea românilor din Covasna şi Harghita va avea un dublu scop: purificarea etnică a zonei şi crearea unui val de antipatie la adresa comunităţii ungare, sperându-se în producerea unor evenimente în Transilvania, care să dovedească că minoritatea ungurească este victima agresiunii românilor, ceea ce ar impune restabilirea respectării drepturilor lor într-un alt context de organizare statală, urmărindu-se nu numai autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc, ci chiar a Transilvaniei, pentru care se va propune, în următoarea fază, chiar independenţa de România.
Transilvania independentă
Ungaria acţionează intens pentru planul său de a demonstra că Transilvania este locuită în majoritate de unguri şi nu de români. Astfel, a început în urmă cu doi ani acţiunea de acordare a cetăţeniei ungare celor din afara graniţelor Ungariei care pot dovedi că cel puţin un bunic a fost ungur cu numele sau a aparţinut unuia dintre cultele tradiţionale ungureşti. Ceea ce părea iniţial o acţiune adresată minoritarilor unguri din afara Ungariei, se dovedeşte a fi o acţiune menită să sporească în mod artificial numărul populaţiei ungureşti, prin asimilarea românilor la acest număr. În clipa de faţă, în Transilvania se duce o propagandă intensă în rândul comunităţii româneşti pentru a îndemna oamenii să îşi depună cereri pentru obţinerea cetăţeniei ungare, motivându-i prin faptul că această cetăţenie oferă acces liber, fără viză, în state precum Canada sau SUA, precum şi acces neîngrădit pe piaţa muncii din Europa, câtă vreme România nu este stat Schengen. Pentru a nu zădărnici acest proces, Budapesta a acţionat pe lângă oficialii olandezi din cadrul UE, pentru a bloca sau măcar a amâna cât mai mult posibil accesul României în spaţiul Schengen. S-a ajuns la situaţia în care, zilnic, sute de români, chiar dacă nu cunosc limba maghiară, se prezintă la birourile special amenajate de către statul ungar pe teritoriul României pentru a depune jurământul de loialitate faţă de statul ungar şi a primi cetăţenia ungară. Obiectivul Ungariei este ca în momentul aducerii în atenţia opiniei publice a chestiunii Transilvaniei, să poată demonstra cu acte că are pe acest teritoriu o populaţie ungurească numeroasă, care să fie suficientă numeric pentru a emite pretenţii teritoriale, mai ales în contextul unor conflicte interetnice care ar demonstra că ungurii sunt persecutaţi şi nu li se respectă drepturile.
Ungaria mare
Ultima etapă a planului revizionist unguresc presupune alipirea Transilvaniei la Ungaria, ca urmare a existenţei realităţilor fabricate în birourile serviciilor secrete ungare şi puse în practică nestingherit pe teritoriul României, cu concursul şi complicitatea directă sau tacită a autorităţilor române. Ar fi posibilă realizarea unui astfel de scenariu? Până în prezent Statul Român ori nu a reacţionat, ori a avut nişte reacţii improvizate, de moment, ori dimpotrivă, a acţionat pentru eliminarea din viaţa publică a acelor voci care se opuneau acestor strategii de fărâmiţare a României, în numele stabilităţii guvernamentale şi a menţinerii la putere. Chiar şi acum, când Ungaria atacă agresiv România şi se amestecă nepermis în probleme interne ale statului, Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul nu acţionează, ci doar reacţionează anemic, lipsit de viziune, strategie şi profesionalism. Se pune întrebarea dacă CSAT, SRI, SIE şi celelalte organe ce veghează la siguranţa ţării au elaborat vreodată vreun document strategic menit să contracareze acţiunile revizioniste ale Ungariei?! Dacă există o astfel de strategie elaborată de experţi în securitate şi ameninţări, oare de ce nu s-a întreprins nimic până acum? De ce toţi revizioniştii şi iredentiştii se manifestă nestingheriţi, iar Statul Român arată ca un sat fără câini? Este România pregătită să facă faţă acţiunilor de subminare făţişă a Statului Român de către Ungaria? Care sunt mijloacele şi cum va stopa planul de dezmembrare a României? Până aici, răspunsurile sunt clare. România este prinsă în off-side şi acum, când Parlamentul ungar arborează drapelul secuiesc pe propria clădire, iar premierul ungar Orban Viktor anunţă că Ungaria se va implica direct în procesul de regionalizare a României.