Autor:
Dacă despre guvernele de la Bucureşti care s-au succedat la Putere, în ultimii 23 de ani, noi, românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, am spus mereu, pe bună dreptate, că ne-au trădat, ne-au folosit de fiecare dată ca monedă de schimb, fără să le doară gura să ne promită, veşnic înainte de alegeri, că vor fi mai atente la problema naţională din inima României, cu privire la judeţul Braşov am avut încontinuu impresia că, deşi este aici, foarte aproape, nu îi pasă de soarta românilor discriminaţi la doar o aruncătură de băţ. Desigur, nu putem generaliza, nu putem spune că nu mai sunt patrioţi, buni români, şi în Bucureşti, sau în Braşov, pentru că ei există, ba pe unii îi şi cunoaştem, doar că noi aici vorbim de majoritate. Ori realitatea este că majoritatea politicienilor din Capitală, care fac marea politică, majoritatea bucureştenilor de rând, a sudiştilor, cum li se spune, în general, dar şi a braşovenilor, iată, nu cunosc realităţile de pe aceste meleaguri din Arcul Intracarpatic. Rândurile de faţă mi-au venit în minte deunăzi, când am avut oarecum bucuria să citesc într-un ziar local braşovean, „Transilvania Expres” din 8 februarie 2013, că doi dintre politicienii din municipiul de sub Tâmpa, fără să îi laud că sigur îşi iau lumea în cap, au spus ceea ce trebuia spus în contextul scandalului pricinuit de arborarea pe clădirile publice ale Statului Român a aşazisului steag secuiesc, în fapt o textilă nerecunoscută de nimeni. Şi au făcut asta surprinzându-ne, cel puţin pe mine cu siguranţă, dată fiind arhicunoscuta amorţeală braşoveană cu privire la problemele românilor din cele trei judeţe vecine. Dar, iată declaraţiile din TEX ale lui Ion Diniţă şi Daniel Chivu, căci despre ei este vorba: «Deputatul Ion Diniţă, vicepreşedintele PC şi preşedintele PC Braşov, „a apreciat ieri, într-un comunicat de presă, că Guvernul Republicii Ungare trebuie să îşi ceară scuze publice „în regim de urgenţă” faţă de declaraţiile extremiste ale secretarului de stat în Ministerul ungar de Externe, Nemeth Zsolt, legate de arborarea drapelului secuiesc. „Din păcate, statul maghiar şi-a asumat poziţia acestui personaj cu trecut binedefinit antiromânesc, inclusiv prin luările de cuvânt ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti, fapt care mi se pare de netolerat. România este un exemplu recunoscut în UE în materie de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale, iar exprimările nefericite şi nefondate nu fac altceva decât să incite la vrajbă şi ură. Reamintesc faptul că potrivit prevederilor Constituţiei, „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Sunt aspecte care nu se negociază!”» «Vicepreşedintele organizaţiei municipale a PPDD Braşov, Daniel Chivu, este de părere însă, că noua organizare teritorială nu trebuie făcută în mod pripit şi, în niciun caz, să se pună în practică proiectul propus de UDMR, cu 16 regiuni. „Nu vrem o enclavă, un Kosovo, în inima României. Autonomia Ţinutului Secuiesc este doar o temă populistă susţinută de elita UDMR. Atât românii, cât şi maghiarii trebuie să respecte obiceiurile şi tradiţiile acestei ţări, dar mai ales Constituţia României, în special primul articol, care precizează că: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil””, a subliniat Chivu. Acesta a precizat că va face demersuri pe lângă parlamentarii PPDD pentru a susţine ca Braşovul să devină capitala regiunii Centru. „USL susţine ca Alba să devină capitala regiunii, dar Braşovul are mult mai multe atuuri în acest sens. Este cel mai dezvoltat din regiune în plan economic, este pol de creştere”, a explicat Daniel Chivu.» Poate că aţi fi tentaţi să spuneţi că e mult prea puţin, că e mult prea palidă şi insuficientă numeric reacţia, dar eu înclin să cred că sunt şanse ca Braşovul să se trezească. Ca oraş mare, situat aici lângă noi, care, culmea, ne mai şi absoarbe forţa de muncă (maghiarii şi românii merg deopotrivă la Braşov la serviciu, fără nicio diferenţă), Braşovul nu poate rămâne indiferent la infinit vizavi de problemele românilor din judeţele acestea din inima Ţării.