Autor:
Alimentaţia omenirii este astăzi, în epoca globalizării, o problemă care preocupă nu numai pe medici şi sociologi, dar mai ales pe economişti şi politicieni. De-a lungul evoluţiei umane, alimentaţia era în primul rând condiţionată de numărul de oameni care începând din preistorie şi până în zilele noastre s-au înmulţit în progresie geometrică. În preistorie eram 5 milioane de oameni, la începutul erei noastre eram 250 de milioane de oameni, în 1650 eram 500 de milioane de oameni, în 1850 eram un miliard, în 1950 eram 2,5 miliarde, în 1980 eram 3,5 miliarde, acum, în 2013, suntem 6,5 miliarde şi, probabil, în 2050 vom fi aproximativ 10 miliarde de oameni. Se constată odată cu evoluţia umană o accelerare foarte rapidă a ritmurilor de creştere a populaţiei, mai ales China şi Asia de sud-est fiind adevărate „bombe demografice”. Populaţia a stagnat în timpul războaielor mondiale datorită pierderilor masive de oameni, în special bărbaţi, şi datorită deficitului de naşteri din acea perioadă. Se constată că foametea este direct proporţională cu mărirea populaţiei globului. Foametea este prezentă în lumea noastră mai mult ca oricând. Un miliard de oameni suferă de o foamete severă, iar două miliarde de oameni, trăind cu 3 dolari, pe zi suferă de o „foamete ascunsă”, adică nu au asigurate în alimentaţia lor cele trei principii alimentare: glucoză, grăsimi, dar mai ales proteine şi cei 27 de aminoacizi esenţiali. 300 de copii pe oră mor de foame pe planeta albastră, ceea ce este de-a dreptul dureros şi inacceptabil pentru noi, creştinii. Din păcate, mulţi dintre semenii noştri, mulţi dintre copiii şi nepoţii noştri, nu mai au loc „la marele banchet al naturii”, murind de foame. Acum când chinezii care sunt peste un miliard mănâncă tot mai puţin orez şi tot mai multă carne, preţurile la cerealele cheie, ca grâul şi porumbul, şi la zahăr sunt în creştere. Porumbul s-a scumpit pe plan mondial în ultimii ani cu 77%, zahărul cu 64% şi orezul cu 39%. În 2050, pentru a hrăni cei aproximativ 10 miliarde de oameni, omenirea ar trebui să producă mai mult cu un miliard de tone de cereale şi cu 200 de milioane de tone de carne decât în anul de graţie 2013. Pentru a produce aceste alimente avem nevoie de apă şi sisteme de irigaţii multiple, de noi trenuri cultivabile. Raportul dintre numărul total de populaţie şi suprafaţa de pământ cultivată pe Terra ar trebui să fie unul pozitiv. Din păcate, în prezent, el este negativ din cauza defrişărilor abundente din zona Amazoniană, care este plămânul verde al Terrei, din cauza schimbărilor globale climaterice ce rănesc trupul Pământului, transformând terenuri cultivabile de mii de ani în terenuri aride confirmate de zborurile spaţiale americane. Penuria de resurse energetice a intensificat foamea mondială, biocarburanţii fabricaţi din porumb şi grâu fiind o alternativă la energia petrolieră. Această folosire iraţională a cerealelor pentru a fi transformate în combustibili va fi ca o sabie cu două tăişuri şi va lovi ca un tsunami „stomacul omenirii”. În următorii ani se preconizează o explozie a preţurilor la alimente, idee confirmată de unele ţări ca şi China, care îşi fac stocuri gigantice de alimente. Din acest motiv se caută remedii urgente. Cerealele modificate genetic ar fi o soluţie propusă de FAO, dar nu se ştie ce efecte pe termen lung vor avea asupra sănătăţii umane. Se ştie deja că folosirea pesticidelor, a îngrăşămintelor chimice artificiale pentru cereale, a hormonilor şi a antibioticelor pentru carne au creat bolile societăţii moderne, ce cu greu pot fi vindecate. Se caută cu disperare noi surse de proteine ca şi culturile de alge marine, realizarea concentratului de proteine din frunze, extragerea proteinelor din hidrocarburi, ferme de insecte care sunt miliarde pe glob şi sunt foarte bogate în proteine, iar în marile metropole, sere verticale cu sute de etaje, crearea de aminoacizi esenţiali sintetici.
Periodic lumea este confruntată cu o serie de crize de natură economică, energetică, demografică şi alimentară. Foamea şi foametea nu sunt rezultatul ireversibil al vreunei legi naturale lăsate de Dumnezeu, ci reprezintă, din păcate, opera omului. O repartiţie justă pe plan mondial a alimentelor este o problemă de ordin social şi moral şi ea nu se poate rezolva decât în momentul când nu vor mai fi populaţii sărace sau bogate, ci doar oameni. Dacă fiecare dintre noi ar renunţa la 100 g din „pâinea cea de toate zilele” şi am trimite acolo unde este nevoie, cei 300 de copii care mor pe oră în lume nu s-ar mai urca la ceruri pentru a fi îngeri, ci ar fi cu familiile lor. A face acest lucru este un act sacru care ne-ar apropia de Dumnezeu!