Printre temele mai importante ale celei de-a XXIV-a ediţii a Universităţii Libere de Vară şi a Taberei Studenţeşti (care va avea loc în perioada 23-28 iulie) se numără problemele legate de anul electoral 2014 - a comunicat Bozso Imre Lehel, preşedintele Consiliului Maghiar de Tineret (MIT), după consfătuirea de ieri a echipei organizatorice a Tusvanyos.
El a arătat că naturalizarea simplificată, cetăţenia ungară şi problema dreptului la vot s-au numărat şi anii trecuţi printre temele taberei, însă din cauza anului electoral, se va pune un accent mai mare pe această problematică. În anul 2014, în Ungaria vor avea loc alegeri parlamentare şi locale, iar în România vor avea loc alegeri prezidenţiale, iar în ambele ţări vor avea loc alegeri parlamentare.
În tabăra de vară - eveniment cu un trecut de două decenii şi care se leagă de FIDESZ şi PPMT -, personalităţi ale vieţii publice româneşti şi ungare sunt oaspeţi permanenţi. Întrebat fiind dacă în cadrul ediţiei din acest an va fi organizată întâlnirea la vârf maghiaro-maghiară din Transilvania, cu liderii UDMR şi PCM, Bozso Imre a declarat doar atât că organizatorii au această intenţie şi că, dat fiind faptul că acesta nu este un an electoral, se speră că părţile se vor putea aşeza mai uşor la masa discuţiilor.
Manifestarea Tusvanyos va fi organizată de organizaţia-umbrelă de tineret din Transilvania, în comun cu Fundaţia Pro Minoritate - Kisebbsegert din Ungaria. În ultimii cinci ani, de când MIT a preluat activitatea organizatorică din Transilvania, numărul vizitatorilor de la Tusvanyos s-a dublat - a declarat preşedintele MIT. În timp ce în anul 2008 erau mai puţin de 20.000 de vizitatori, anul trecut au fost 40.000 de vizitatori.
Bozso Imre a declarat: activitatea echipei organizatorice, formate din 20 de persoane, este sprijinită de încă 100 de voluntari.
Aparut in :