PASTORALĂ

PASTORALĂ † IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare. „Iată vestesc vouă bucurie mare, care
va fi la tot poporul! Că vi S-a născut vouă
azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul,
în cetatea lui David” (Luca 2, 16). Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Călătoria noastră spre Peştera Betleemului s-a sfârşit. Aici am găsit Darul Cerului, pe Hristos Domnul.
Noi am călătorit doar câteva săptămâni împletind rugăciunea cu munca şi cu frumoasele noastre colinde româneşti, însă drumul protopărinţilor noştri a fost mult mai lung.
După căderea sa, omul a fost izgonit din libertate, iar pământul era o cetate asediată de păcat.
Strămoşii noştri s-au învrednicit de bucuria Betleemului după mii de ani.
Oare, cine şi cum a scurtat atât de mult drumul nostru spre Betleem?!
Hristos!
El S-a ostenit pentru noi atunci când călătorea spre Golgota.
Hristos Domnul a călătorit în această viaţă pământească între Betleem şi Golgota, între starea de dar şi dăruire.
Acestea sunt cele două repere fundamentale din viaţa creştinului. Numai pe acest drum - între Betleem şi Golgota - Îl poţi găsi şi azi pe Hristos.
La Betleem Îl vedem pe Hristos înconjurat de îngeri, de păstori şi de magi, iar la Golgota Îl vedem înconjurat de cei ce poartă sabie şi piroane.
Naşterea lui Hristos nu s-a făcut în neştiut. De azi, noi am ieşit din neştiut.
Omul se îmbrăcase în neştiut ca să nu-L mai cunoască pe Cel Ce azi S-a făcut cunoscut lumii întregi.
Bucuria Betleemului se transformă în bucuria Jertfei pe Golgota, căci acolo unde este Hristos, nu poate fi decât bucurie în Duhul Sfânt.
Iubite călătorule, ce azi te bucuri cu îngerii, vei împărtăşi aceeaşi bucurie cu Hristos şi pe Golgota?!
Lumea în care trăim azi se mişcă în jurul unei axe existenţiale, marcată aici, pe pământ, de cetatea lui David - Betleem - şi Golgota Ierusalimului.
Cine nu se mişcă în jurul acestei axe, se pierde în spaţiile siderale unde nu mai luminează Soarele dreptăţii - Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur a numit acest praznic dumnezeiesc al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ca fiind „mama sărbătorilor creştine”.
De azi, în modul cel mai vizibil, omul nu se mai simte părăsit de Creatorul său, ci omul Îl ia în braţe pe Dumnezeu. A ajuns la limanul mult dorit de el, după ce a călătorit o viaţă cu nădejdea că, într-o zi, se va întâlni cu Cel Ce îl va izbăvi din robia păcatului.
Prin Fecioara Maria, omul Îi dă o sfântă îmbrăţişare Fiului lui Dumnezeu.
Astăzi, Maica Domnului ţine în ale Sale sfinte braţe şi arată lumii Dumnezeiasca Prescură Care se va frânge pentru noi spre iertarea păcatelor.
Să vă învrednicească Bunul Dumnezeu şi pe frăţiile voastre, iubite surori creştine, să purtaţi pe ale voastre braţe prescurile vii ale bisericii şi neamului nostru, adică pruncii. Ei vor săvârşi peste ani şi veacuri liturghia neamului românesc.
Purtând pe braţele ei pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel Ce prin Naşterea din Fecioara Maria S-a făcut Om, ni se descoperă taina Fecioarei care naşte neispitită de nuntă.
Acum se împlinesc profeţiile proorocilor Vechiului Testament, dar şi vestea cea bună adusă Fecioarei din Nazaret de Arhanghelul Gavriil.
Un arhanghel vesteşte taina Fecioarei şi tot îngerii o descoperă în sfântul lor cânt: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Prin Întruparea Sa din Fecioara Maria, Hristos Domnul ne arată că pământul este paradisul unde El S-a născut, pentru ca noi să dobândim Raiul cel pierdut.
Hristos binecuvântează acest bulgăre de ţărână pe care trăim noi azi şi face din el o grădină pentru florile Raiului.
Orice prunc născut este o floare pe care o creşte Hristos pentru Rai.
Oamenii sunt florile Raiului. De aici, de pe acest pământ, Dumnezeu Îşi răsădeşte flori în Rai spre bucuria Sa, a îngerilor şi a sfinţilor.
Omule, tu ai fost creat din iubire şi ţărână spre bucuria Sfintei Treimi şi a Cerului.
Mireasma ta este bucuria îngerilor.
O, de am fi conştienţi că, de pe această minunată planetă albastră, Dumnezeu Îşi creşte flori pentru Raiul bucuriei Sale, am păşi mai cu sfială, iar fiecare pas al nostru ar fi mai cumpătat şi nu am mai umbla pe căile rătăcirii.
Omule, tu trăieşti printre florile Raiului.
Nu le strivi!
Nu le rupe, iubită mamă!
Aceste flori nu-s pentru pus în cimitir, ci în Rai. Nu-s sădite de Dumnezeu spre ofilire, ci spre desfătarea şi bucuria îngerilor în Cer.
Omul ajunge prin lucrarea lui Dumnezeu şi prin a sa stăruinţă floare în Cer.
Oameni buni, nu rupeţi florile Cerului, nu rupeţi florile lui Dumnezeu!
Oameni buni, trăiţi ca florile neurându-vă unii pe alţii, ci desfătându-vă întru bucuria cea sfântă adusă nouă azi, de Hristos, prin Sfânta Sa Naştere.
Nu cultivaţi ură, căci veţi aduna roadele urii.
Dumnezeu seamănă iubire şi culege mereu ură şi dispreţ din partea oamenilor. Iată un paradox al existenţei umane.
Iubite frate creştine, de ce n-ai fi şi tu o floare în Rai, unde nu se mai vorbeşte despre Dumnezeu, ci se vorbeşte cu Dumnezeu?! Iubiţii mei fii duhovniceşti, Mama este acea ţărână binecuvântată din care odrăslesc mugurii Raiului. Ea este aceea care ne vorbeşte mai întâi despre Dumnezeu, dar nu înainte de a fi grăit ea cu Dumnezeu. În faţa unei sfinte icoane şi a unei tainice candele, Îl ruga pe Dumnezeu să-i dea pântecelui ei rod binecuvântat pe care să-l dăruiască apoi Cerului.
Oare, o mamă creştină are un alt ideal în această viaţă, decât acela ca rodul pântecelui ei să ajungă în Rai?
Mama este icoana de lângă leagănul pruncului ei.
O, mamă, ţărână sfântă şi însufleţită, binecuvântat să fie pântecele tău care rodeşte flori pentru Cer, florile Raiului!
O, ce mare dar a hărăzit Dumnezeu mamei ca ea să facă bucurie Cerului!
Copiii sunt prescurile vii ale părinţilor.
Câtă bucurie avem în suflete când vedem florile câmpului! După o vreme, însă, ele se usucă şi pier.
Cu cât mai mult Se bucură Dumnezeu când vede că răsare o floare pentru Cer, purtată cu atâta grijă, pe braţele ei, de o binecuvântată mamă!
Sfântul Apostol Pavel a fost răpit până la al treilea cer: „Cunosc un om în Hristos care (…) a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer (…) şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Corinteni 12, 2- 4).
Câte şi ce n-a văzut acolo! Şi totuşi s-a întors mut. Nu ne-a spus niciun cuvânt, n-a putut grăi nimic din Rai.
Dar ne-a lăsat Dumnezeu un loc aici pe pământ care este o icoană a Raiului, şi anume braţele mamei.
Cât eşti în braţele mamei, în rugăciunile ei, iubite frate creştine, eşti într-un colţ de Rai.
O, dulce Rai! O, dulce mamă! Demult am plecat de pe braţele tale, iar azi călătoresc spre a mea Golgotă!
Iubiţi tineri, când sărutaţi mâna maicii voastre, să ştiţi că voi daţi o dulce sărutare Raiului, iar când mama îşi sărută pruncul pe frunte, atunci ea îi binecuvântează mintea.
După cum toamna, firul de iarbă îşi ia rămas bun de la soare, tot aşa şi sufletul îşi ia rămas bun de la trup şi apoi se vor întâlni în dulcea primăvară a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Când vine ceasul despărţirii de mamă în această lume, fiii îi sărută mâna şi atunci ei se despart de raiul cel pământesc. Iubiţi fraţi creştini, Cu Întruparea şi Naşterea Domnului începe un nou infinit, iar „mâine” devine un tărâm necunoscut. Însă, celui ce umblă în lumina lui Hristos, i se descoperă raţiunile divine, pe care urmându-le, nu se rătăceşte.
Odată cu Naşterea lui Hristos în Peştera Betleemului, pământul nu va mai fi niciodată o „terra deserta”, aşa cum vedem în vecinătatea noastră astrală.
De azi, pământul este udat de un Iordan al harului, iar râul Iordan în care S-a botezat Domnul are şi el, de acum, mai multă istorie decât apă.
Pământul este de acum o planetă cu har, iar omul de azi are în faţa sa un alt alfabet de gândire, prin care i se descoperă, prin Evanghelia adusă de Hristos, cărarea care duce la uşa Raiului.
Binecuvântat să fie Dumnezeu că acest nou alfabet de gândire îl găsim şi în graiul nostru strămoşesc.
Limba română este un sanctuar românesc în care nu poţi intra oricum, ci cu respect şi murmur de psaltire.
Limba noastră română a legat de multe ori rănile neamului nostru, căci limba poate vindeca un popor. Iubiţi credincioşi, În această noapte Sfântă a Naşterii Domnului cerul sărută pământul.
Hristos vine să restaureze omul şi grădina în care l-a aşezat.
Filozofii L-au căutat pe Dumnezeu în tot universul şi nu L-au găsit, însă L-au găsit păstorii în Peştera din Betleem.
Noi Îl găsim azi în Sfântul Potir, pe sfintele altare ale bisericilor noastre.
Dumnezeu n-a dezlegat stele de la Carul Mare ca să-i conducă pe magi la Betleem. El aprinde o altă stea în univers care va anunţa zorii veşniciei.
Iată, şi stelele iubesc. Steaua i-a iubit pe magi şi i-a condus spre Răsăritul veşniciei.
Steaua bătea la poarta Cerului să se deschidă pentru Adam.
Iubite frate, şi tu ai în viaţa ta o stea. Ea este cât lacrima care a vărsat-o Hristos şi pentru tine.
Doamne, mai dezleagă şi pentru noi românii, azi, o altă stea, să nu mai rătăcim în sideralul spaţiu.
Steaua magilor era luceafărul care îi conducea spre Soarele Hristos Cel Care va sfinţi ziua cea fără de sfârşit - veşnicia.
Azi au apărut zorii zilei veşnice. Azi a răsărit Soarele Hristos Care va urca încet pe Golgota, de unde va lumina întreaga lume.
O, cât de sus este Altarul de pe Golgota! Aici timpul a fost botezat în Sângele lui Hristos.
Dumnezeu n-a creat întunericul, ci acesta a fost rezultatul păcatului omului. Şi iată cum omul, din vasul harului, a devenit vas al păcatului, al întunericului.
La venirea lui Hristos, pământul era într-o strălucire neagră.
Azi a răsărit Soarele Hristos, iar Helios devine umbra luminii lui Hristos.
Omul nu se mai hrăneşte cu praf de stele, ci cu Pâinea Cerească, Cea Care azi a coborât la noi.
Hristos ne este de acum pâine şi lumină, răsărit fără apus.
Timpul n-a putut stinge iubirea lui Dumnezeu care o are faţă de cununa creaţiei Sale - omul.
Azi, la porţile timpului bat zorile veşniciei.
Peştera Betleemului se află în geografia sacră a pământului unde S-a născut Hristos. El ne învaţă să nu trăim viaţa altcuiva, ci doar a Lui.
Să trăieşti în Hristos ca să viezi în El.
O singură lumină, o singură viaţă în Hristos. Toate celelalte vieţi puse în faţa noastră sunt pseudovieţi.
Viaţa în Hristos se trăieşte între cei doi poli ai geografiei sacre: Betleem şi Golgota. Iubiţi fraţi, Se vorbeşte azi tot mai mult de libertatea conştiinţei, dar mai puţin de responsabilitate. Europa este singurul continent care, demografic, este în scădere. Cine îşi asumă viitorul ei?
Va fi oare izgonit Hristos din Europa cum a fost izgonit odinioară din Gadara?
Noi nu dorim ca preoţii să devină sociologi, ci oameni care administrează harul lui Dumnezeu în lume.
Omul se naşte cu frica de cădere liberă în gol. Celelalte frici le învăţăm în această viaţă, dar să nu ne fie frică să gândim în duhul Evangheliei lui Hristos.
Să nu dăm ascultare celor ce ne îndeamnă azi să nu gândim în acest duh, căci nu aceasta este voia lui Dumnezeu.
Hristos a venit să Se nască în peştera cea întunecată. Acolo eram eu căzut în adâncul păcatelor.
Dacă la Înviere Hristos Se coboară la iad ca să-i ridice pe cei căzuţi, acum, la Naştere, Se coboară în adâncul peşterii ca să mă nască pe mine pentru viaţa veşnică.
Hristos S-a născut din veşnicie din Tatăl, iar pe mine m-a născut sub aripa timpului, în peştera din Betleem.
Noi creştinii ne-am născut din Hristos, prin har, în peştera din Betleem.
Pe actul meu de botez scrie că m-am născut în Betleem.
Fraţilor, să ne întoarcem acum, la acest praznic dumnezeiesc, către sfârşitul începutului vieţii noastre creştine.
Doamne, Iisuse Hristoase, noi Te-am îmbrăcat în scutece, iar Tu ne-ai îmbrăcat în Tine.
Noi Te-am primit în peşteră, iar Tu ne primeşti în Cetatea cea de sus a Ierusalimului Ceresc.
După cum marmura este martorul tăcut al istoriei, tot aşa şi Peştera Betleemului este martorul că acolo, Hristos a fost întâmpinat de păstori şi slăvit de îngeri. Lui I s-au închinat magii aducându-i din depărtări scumpe daruri, însă trecătoare, iar El i-a împărtăşit din darul veşniciei.
Hristos le-a pus magilor o picătură de veşnicie pe buzele lor.
Toţi aceia care am fost botezaţi în numele Preasfintei Treimi purtăm pe ale noastre frunţi semnul veşniciei, botezul fiind un act din veşnicie.
Naşterea lui Hristos este începutul veşniciei noastre.
Dumnezeu L-a creat pe om ca să aibă viaţă veşnică.
Tu trebuie să arzi ca o lumină într-un cuib de ceară.
Iubiţi fraţi, timpul trece şi vine veşnicia.
Drumul nostru pe sub soare este scurt, iar drumul până la poarta Raiului este de o prescură.
Dacă îţi iei ca merinde o prescură când vei pleca din lumea aceasta, ea îţi va ajunge până la poarta Raiului.
Ce taină mare se petrece şi azi în paradisul pe care noi îl numim simplu: pământ!
Aici, Dumnezeu Îşi hrăneşte fiii cu prescură, iar în Rai cu lumina harului dumnezeiesc.
Aici prescură, acolo lumină! Iată hrana pentru veşnicie! Iată o sfântă şi binecuvântată diadă!
Românul cultiva grâu şi viţa de vie, ceea ce îl făcea să se gândească mereu la prescură şi la potir.
Hristos a venit să-l salveze pe om, căci acesta voia să evadeze de pe axa infinitului. Iubiţi credincioşi, În anul 2014 se împlinesc 300 de ani de când, în ziua de 15 august 1714, vrednicul Voievod al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache, au fost martirizaţi la Constantinopol.
Ţara Românească număra în vremea lui peste şase sute de mii de români creştini.
Atunci, la Constantinopol, moartea a frânt o stâncă românească.
În istoria neamului nostru românesc avem multe pilde de martiri.
Martirul este martorul vieţii, iar călăul este martorul morţii.
România este un antimis plin cu multe sfinte moaşte pe care noi azi slujim lui Dumnezeu.
Doamne, du neamul nostru acolo unde dorul nu mai doare! Iubiţii mei fii duhovniceşti, Cu părintească dragoste vă îndemn să ascultaţi şi să împliniţi Evanghelia lui Hristos şi învăţătura Sfintei noastre Biserici Dreptmăritoare, căci „Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare după purtarea lui” (Iov 34, 11).
Vă încredinţez dragostei celei jertfitoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi vă las pe braţele Maicii Domnului.
Să aveţi parte de sărbători pline de bucurii duhovniceşti!
Să nu uităm a ne ruga unii pentru alţii şi pentru al nostru sfânt pământ românesc, din care să nu mai rupeţi florile lui Dumnezeu.
Bucuraţi-vă toţi care astăzi v-aţi împărtăşit din Potirul veşniciei! Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor, † Ioan,
al Munţilor Dată în reşedinţa noastră Episcopală din Miercurea-Ciuc, la praznicul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Anul Domnului 2013