Când mă întorc de sărbători,
În curte-acasă-ngenunchez
Şi spun, cuprins de-adânci fiori,
Mereu nestinsul nostru crez:
De voi uita, Pământ al meu,
C-am fost al tău odată,
Tu să mă chemi mereu, mereu,
Să mă întorc la vatră!
Nu mă lăsa să rătăcesc
Pe aspre căi străine,
Ajută-mă să regăsesc
Întoarceri către tine!
Sădeşte-n mine vraja ta,
În sfori să mă struneşti
Şi nu goli inima mea
De doruri româneşti!
Trimite unde mă găsesc
Imaginea de plai
Şi strigă cu glas îngeresc:
„Haide acasă, hai!”.
Pe „Mioriţa” s-o păstrezi,
Ca pe-un obol de soi,
Căci din tezaurul ei vezi
Ce suflet avem noi!
De voi uita, pământ frumos,
Acasă să mai vin,
Tu să cânţi Doina-n viers duios,
S-alerg din loc străin!
S-alerg desculţ iar pe maidan,
Cu toată ceata într-un zbor,
Să respir larg aer natal,
S-alin copilărescul dor.
Tot plaiul ţării să-l colind,
Să-mi trec talpa prin ierburi,
Să simt cum seve mă cuprind,
Ca pe-un copac în cercuri.
Să stau pe brazdă răstignit,
Într-o atingere frăţească,
Privind pierdut până-n zenit,
Pe liniştita boltă-albastră.
Mi-e dor de lumea românească,
Mi-e dor de vorba ei frumoasă,
Şi rog pe Domnul să-mi croiască
O cale de-a mă-ntoarce-acasă!
Să m-aşteptaţi, părinţii mei,
Să vă găsesc în poartă!
Şi lângă voi să stea Grivei,
Cum m-aştepta odată!
Căci vreau să mângâi ani bătrâni,
Cât mai aveţi de trai,
Precum e taina la Români:
Ce ai primit, să dai!
Vor mai veni şi pentru noi
Zile de trai mai bune,
Rătăcitori duşi de nevoi
Să nu mai plece-n lume!
Adună-ţi, Ţară, fiii-acasă!
Durerea tuturor alină!
Prinde-i în hora cea voioasă,
Cântată-n limba ta latină!
Întinde-ocrotitorul braţ,
Părinte pentru toţi să fii!
Şi, ca s-aduci fraţi lângă fraţi,
Trece-o pe ordinea de zi!
Trezeşte-ţi corul de eroi,
Căci ei au rotunjit glia!
Prin ei suntem şi tu şi noi
ROMÂNI şi ROMÂNIA!