27 decembrie
După zece zile de la înălţare, făgăduinţa făcută de domnul Iisus s-a împlinit prin Pogorârea Sfântului Duh, care a întărit pe Apostoli cu puteri şi daruri supranatu-rale pentru misiunea lor în lume. În ziua
Cincizecimii ia fiinţă Biserica din punct de vedere istoric. Efectul Pogorârii Sfântului Duh a fost
rodnic imediat, căci după prima adresare a Apostolilor către mulţime s-au
convertit 3.000 de suflete, afară de
femei şi copii.
Prima comunitate de creştini era formată. Se trăia o viaţă nouă, „stăruind în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor II, 42). Numărul noilor creştini creştea de la o predică la alta. Cei ce se converteau la creştinism nu se botezau doar prin predica pe care o făceau apostolii, ci mai ales prin felul de vieţuire al primilor creştini. Astăzi, din nefericire, numărul a scăzut,
deoarece creştinii de azi se mărginesc prea mult la ceea ce se vede, adică la frumuseţile şi plăcerile acestei lumi. De la noii convertiţi avem că primul contact l-au avut cu slujbele ortodoxe, dar astăzi în puţine biserici ortodoxe se mai fac slujbele deplin, iar de cele mai multe ori se pune la înaintare nerăbdarea credincioşilor. Oare aşa să fie?
Numărul creştinilor crescând, apostolii nu mai puteau face faţă la slujirea mesei. Atunci s-a propus ca din comunitatea mare de creştini să se aleagă şapte bărbaţi care să slujească atât în cadrul slujbelor religioase, cât şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfăşurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim. Rolul lor în biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl au diaconii în zilele noastre.
Sfântul Ştefan a fost ridicat în fruntea celor şapte diaconi aleşi de apostoli, atingând rangul de arhidia-con, adică primul între diaconi. Din Sfânta Tradiţie aflăm că era tânăr, frumos la chip, dar mai ales avea o deosebită frumuseţe sufletească.
Fiind de neam evreu, se presupune că a învăţat şi el la şcoala rabinică a lui Gamaliel, ca şi Sfântul Apostol Pavel. Ceea ce rostea prin cuvânt, îndeplinea în faptă. Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar şi faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt. El predica cu multă tărie Evanghelia Domnului Hristos. De aceea, fariseii şi conducătorii poporului evreu nu-l priveau cu ochi buni şi „le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor” (Faptele Apostolilor IV, 1-2).
La scurt timp după aşezarea lui în slujba aceasta, unii din sinagoga zisă a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, au început cu Ştefan o ceartă de vorbe. Ea a pornit de la faptul că unii spuneau despre Mântuitorul că este profet, aleşii că este un înşelător, iar alţii Fiul lui Dumnezeu. Apărând adevărul despre întruparea lui Hristos din pururea Fecioara Maria, Care S-a răstignit pentru păcatele noastre, a murit, a înviat şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, Sfântului Ştefan i s-a hotărât pierderea sa. A fost acuzat pe nedrept de blasfemie la adresa lui Moise, a templului lui Solomon şi a lui Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului spre a fi judecat. După ce Caiafa a ascultat toate mărturiile mincinoase, i-a dat cuvântul Sfântului Ştefan pentru a se apăra. Când toţi şi-au îndreptat privirile spre Sfântul Ştefan, au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
Sfântul Ştefan rosteşte o cu-vântare lungă prin care înlătură şi anulează toate acuzaţiile aduse pe nedrept asupra lui, arătând valoa-rea Legii şi a profeţiilor pe care le-a desăvârşit Stăpânul său Hristos. La sfârşit îşi încheie cuvântarea astfel: „Voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apos-tolilor VII, 51-53).
Evreii auzind acestea, au început să scrâşnească din dinţi, au pus mâna pe el, l-au scos în afara cetăţii pentru a-l ucide cu pietre. Sfântul Ştefan şi-a aţintit ochii spre cer şi a văzut cerurile deschise, iar pe Fiul Omului stând de-a dreapta Tatălui. Toate acestea le vedea doar Sfântul Ştefan, dar nu le-a păstrat doar pentru el, ci le-a rostit cu voce tare pentru ca ucigaşii săi să audă că Dumnezeul său era lângă el. Auzind acestea,
şi-au astupat urechile şi au început să arunce cu pietre în Sfântul Ştefan, iar el spunea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu” şi „Doamne nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).
Cei care au aruncat cu pietre în Sfântul Ştefan s-au dezbrăcat de haine, pentru a putea lovi cu mai multă putere, la picioarele tânărului Saul, care va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul neamurilor.
Sfânta Tradiţie ne spune că printre martorii care suspinau pentru Sfântul Ştefan era şi Maica Domnului, însoţită de Apostolul Ioan, care stăteau pe o ridicătură de pământ, dându-i putere de a suferi martiriul.
La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat, vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele şapte porţi ale cetăţii şi care poartă numele Sfântului Ştefan, indicând astfel poarta prin care a fost târât Sfântul Ştefan spre locul unde a fost ucis cu pietre. Credincioşii au un cult deosebit în cinstea Sfântului Ştefan. Multe biserici, dar şi mulţi credincioşi poartă numele acestui sfânt.
„Sfinte Ştefane, scapă pe cei ce te cinstesc de toate nevoile, celor ce serbează cinstită pomenirea ta, ca cel ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ca să ne învrednicească curăţirii de păcate şi împărăţiei cerurilor.” Amin.
Cincizecimii ia fiinţă Biserica din punct de vedere istoric. Efectul Pogorârii Sfântului Duh a fost
rodnic imediat, căci după prima adresare a Apostolilor către mulţime s-au
convertit 3.000 de suflete, afară de
femei şi copii.
Prima comunitate de creştini era formată. Se trăia o viaţă nouă, „stăruind în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor II, 42). Numărul noilor creştini creştea de la o predică la alta. Cei ce se converteau la creştinism nu se botezau doar prin predica pe care o făceau apostolii, ci mai ales prin felul de vieţuire al primilor creştini. Astăzi, din nefericire, numărul a scăzut,
deoarece creştinii de azi se mărginesc prea mult la ceea ce se vede, adică la frumuseţile şi plăcerile acestei lumi. De la noii convertiţi avem că primul contact l-au avut cu slujbele ortodoxe, dar astăzi în puţine biserici ortodoxe se mai fac slujbele deplin, iar de cele mai multe ori se pune la înaintare nerăbdarea credincioşilor. Oare aşa să fie?
Numărul creştinilor crescând, apostolii nu mai puteau face faţă la slujirea mesei. Atunci s-a propus ca din comunitatea mare de creştini să se aleagă şapte bărbaţi care să slujească atât în cadrul slujbelor religioase, cât şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfăşurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim. Rolul lor în biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl au diaconii în zilele noastre.
Sfântul Ştefan a fost ridicat în fruntea celor şapte diaconi aleşi de apostoli, atingând rangul de arhidia-con, adică primul între diaconi. Din Sfânta Tradiţie aflăm că era tânăr, frumos la chip, dar mai ales avea o deosebită frumuseţe sufletească.
Fiind de neam evreu, se presupune că a învăţat şi el la şcoala rabinică a lui Gamaliel, ca şi Sfântul Apostol Pavel. Ceea ce rostea prin cuvânt, îndeplinea în faptă. Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar şi faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt. El predica cu multă tărie Evanghelia Domnului Hristos. De aceea, fariseii şi conducătorii poporului evreu nu-l priveau cu ochi buni şi „le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor” (Faptele Apostolilor IV, 1-2).
La scurt timp după aşezarea lui în slujba aceasta, unii din sinagoga zisă a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, au început cu Ştefan o ceartă de vorbe. Ea a pornit de la faptul că unii spuneau despre Mântuitorul că este profet, aleşii că este un înşelător, iar alţii Fiul lui Dumnezeu. Apărând adevărul despre întruparea lui Hristos din pururea Fecioara Maria, Care S-a răstignit pentru păcatele noastre, a murit, a înviat şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, Sfântului Ştefan i s-a hotărât pierderea sa. A fost acuzat pe nedrept de blasfemie la adresa lui Moise, a templului lui Solomon şi a lui Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului spre a fi judecat. După ce Caiafa a ascultat toate mărturiile mincinoase, i-a dat cuvântul Sfântului Ştefan pentru a se apăra. Când toţi şi-au îndreptat privirile spre Sfântul Ştefan, au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
Sfântul Ştefan rosteşte o cu-vântare lungă prin care înlătură şi anulează toate acuzaţiile aduse pe nedrept asupra lui, arătând valoa-rea Legii şi a profeţiilor pe care le-a desăvârşit Stăpânul său Hristos. La sfârşit îşi încheie cuvântarea astfel: „Voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apos-tolilor VII, 51-53).
Evreii auzind acestea, au început să scrâşnească din dinţi, au pus mâna pe el, l-au scos în afara cetăţii pentru a-l ucide cu pietre. Sfântul Ştefan şi-a aţintit ochii spre cer şi a văzut cerurile deschise, iar pe Fiul Omului stând de-a dreapta Tatălui. Toate acestea le vedea doar Sfântul Ştefan, dar nu le-a păstrat doar pentru el, ci le-a rostit cu voce tare pentru ca ucigaşii săi să audă că Dumnezeul său era lângă el. Auzind acestea,
şi-au astupat urechile şi au început să arunce cu pietre în Sfântul Ştefan, iar el spunea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu” şi „Doamne nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).
Cei care au aruncat cu pietre în Sfântul Ştefan s-au dezbrăcat de haine, pentru a putea lovi cu mai multă putere, la picioarele tânărului Saul, care va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul neamurilor.
Sfânta Tradiţie ne spune că printre martorii care suspinau pentru Sfântul Ştefan era şi Maica Domnului, însoţită de Apostolul Ioan, care stăteau pe o ridicătură de pământ, dându-i putere de a suferi martiriul.
La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat, vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele şapte porţi ale cetăţii şi care poartă numele Sfântului Ştefan, indicând astfel poarta prin care a fost târât Sfântul Ştefan spre locul unde a fost ucis cu pietre. Credincioşii au un cult deosebit în cinstea Sfântului Ştefan. Multe biserici, dar şi mulţi credincioşi poartă numele acestui sfânt.
„Sfinte Ştefane, scapă pe cei ce te cinstesc de toate nevoile, celor ce serbează cinstită pomenirea ta, ca cel ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ca să ne învrednicească curăţirii de păcate şi împărăţiei cerurilor.” Amin.
Categorie:
Aparut in :