Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Fost primar UDMR, condamnat cu suspendare, uns director de şcoală în Harghita

$
0
0
Potrivit unui comunicat de presă, organizaţia PSD Gheorgheni a solicitat conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita să aplice prevederile legale în cazul numirii lui Gyorgy Istvan în funcţia de director al Şcolii Generale „Vaskertes” din municipiul Gheorgheni. Fostul primar al localităţii Joseni, Gyorgy Istvan (UDMR), a fost condamnat în luna octombrie 2013 la două luni închisoare cu suspendare şi doi ani şi două luni termen de încercare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în stare de ebrietate. „PSD Gheorgheni a sesizat organele competente în legătură cu numirea fostului primar din localitatea Joseni, Gyorgy Istvan, în funcţia de director al Şcolii Generale „Vaskertes” din municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, deoarece numirea în funţie a acestei persoane este interzisă de art. 234 al. 3 din LEN/2011. Fostul primar, actual aspirant la funcţia de director la Şcoala Generală, a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare şi la 2 ani şi 2 luni termen de încercare în Dosarul Penal numărul 1497/234/2013 prin decizia numărul 247/2013 a Judecătoriei Gheorgheni”.
Sentinţa Penală Nr. 247/2013 a Judecătoriei Gheorgheni îl condamnă pe fostul primar din Joseni: „În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG Nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 Cod Procedură Penală şi art. 74 al. 1, lit. a, c şi art. 76, al. 1, lit. e Cod Penal, condamnă pe inculpatul G.I. la pedeapsa de două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Interzice inculpatului Gyorgy Istvan drepturile prev. de 64 alin. 1, lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal, conform art. 71 C.P.. În temeiul art. 81 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de doi ani şi două luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 Cod Penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Cod de Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul Gyorgy Istvan la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 lei”.
„PSD Gheorgheni nu poate accepta ca un om care a provocat un accident rutier în stare de ebrietate şi care este condamnat pentru această faptă să deţină o funcţie de conducere sau orice altă funcţie în sistemul educaţional românesc”, se afirmă în comunicatul semnat de preşedintele Marius Graţian Benchea.

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48