Autor:
Am apreciat întotdeauna acea categorie de oameni care îşi cunosc măsura şi i-am detestat pe aceia care se cred „Hommo Universalis”. Adică, ştiu ei tot, pot emite judecăţi de valoare în orice domeniu, iar dacă au dobândit, prin jocul sorţii, vreo funcţie, nimic nu mai poate mişca în Univers fără acceptul lor.
Oameni de acest gen îşi permit să emită „judecăţi de valoare” în legătură cu festivitatea organizată la Sfântu-Gheorghe de către Asociaţia Pedagogilor Români, în primele zile ale lunii februarie a.c..
Agitaţia generată de către reuşita acţiune, arată că aceasta şi-a atins scopul, adică a ajuns la sufletul acelor dascăli care au onorat invitaţia Asociaţiei Pedagogilor Români şi s-au prezentat la Sala „Arta” a Teatrului „Andrei Mureşanu”. Acolo, a fost o întâlnire de suflet la care s-au întâlnit dascăli ce nu se mai văzuseră, unii dintre ei, de ani buni. S-au primit flori, cărţi, medalii, diplome, felicitări… iar momentele cultural-artistice au fost pe măsură. Asta s-a şi vrut, o acţiune de suflet la care, oameni de bine, să se întâlnească şi să se bucure de recunoaşterea muncii zilnice cu omul în formare, cu copilul, pe care îl văd zi de zi cum creşte şi se împlineşte.
Festivitatea nu s-a vrut nicio clipă o întâlnire cu iz de partid sau o acţiune unde se dau BANI. Nu a fost organizată într-o perioadă de campanie electorală şi nu s-a dorit a fi un măr al discordiei care în loc să adune, să despartă din nou profesorii, care, de bine, de rău, sunt o categorie unită şi bine reprezentată în municipiul nostru. Să nu uităm că într-un orăşel de talia Sfântului Gheorghe nicio activitate culturală nu se poate organiza fără elevi, deci fără profesori.
Numai un „deştept” ca personajul care-şi permite să întineze o astfel de întâlnire minunată, ar fi capabil a gândi că, din mulţimea de dascăli adunaţi acolo, ar fi putut să scoată în faţă pe cinci dintre ei, pentru a-i premia cu bani.
Şi apoi, mai era o problemă: „coada de topor” nu voia să premieze numai profesorii români, ci pe toţi profesorii din oraş, după principiul 4+1, aplicat în mod clar electoral şi la atribuirea burselor pentru elevi. Adică, ar fi fost premiaţi patru profesori maghiari şi un biet profesor român. Bună treabă! Şi asta în timp ce Asociaţia Pedagogilor Maghiari îşi premiază cu demnitate dascălii. Recurgând la propriul sistem de premiere, el, „struţo-cămila”, ar fi fost lăudat, ca întotdeauna, de către cei pe care îi slujeşte cu credinţă, în speranţa unei recompense care nu va veni niciodată. Şi aceasta pentru că indivizi de talia lui sunt folosiţi şi apoi sacrificaţi fără milă, căci asta este soarta trădătorilor, pardon, a multiculturalilor...
Expresii selective precum „cadre didactice de excepţie” sau „cadre didactice care îşi fac bine treaba” ne fac să ne întrebăm: este oare el competent să emită asemenea judecăţi de valoare?! Este el cumva cadru didactic? Dacă ar fi, ar intra eventual în categoria „suplinitor” de proastă calitate (căci noi avem şi profesori suplinitori de foarte bună calitate). Aceasta pentru că nu a reuşit să-şi obţină măcar diploma de licenţă, adică de finalizare a studiilor superioare, în urma pretinşilor ani pierduţi pe băncile unei facultăţi. Ce să mai vorbim de grade didactice, de masterate, doctorate etc.. Aşa că, îl sfătuim să lase profesorii să trăiască în pace şi să-şi caute o altă categorie profesională despre care să emită judecăţile-i de valoare.
În legătură cu propria contribuţie a celor din prezidiu (la adresa cărora a avut, de asemenea, numai cuvinte de „laudă”) la recompensarea cadrelor didactice, îi recomandăm să-şi adune „guruienii”, adică pe acei acoliţi care din sentimente asemănătoare cu ale sale nu au onorat invitaţia Asociaţiei Pedagogilor Români, şi acestora să le dea premii în bani din propriul salariu (?!), căci cine se aseamănă, se adună. Tuturora le amintim că noi, membrii Asociaţiei Pedagogilor Români, plătim o cotizaţie lunară simbolică ce ne permite să ne cofinanţăm, în mod cinstit, activităţile.
Faptul că m-am opus în cadrul Consiliului Local atribuirii unor premii discriminatorii la cinci profesori (a se înţelege 4+1), este din simplul motiv că, servind de 35 de ani sistemul de învăţământ, îmi cunosc foarte bine colegii şi îi respect pe toţi. Şi pe cei care predau în şcolile de elită (unde încearcă Maria Sa să se impună cu orice preţ, oare de ce?!) şi pe cei din liceele tehnologice sau din şcolile de cartier, care muncesc pe brânci pentru a ridica nivelul unor copii pe care soarta nu-i răsfaţă întotdeauna. Şi atunci, ar fi capabil acest pretins „Hommo-Universalis” să ne spună, când şi cum am putea premia cu 3.000 de lei, după criteriile lui, un dascăl din ultimele două categorii?
M-a amuzat citatul aşezat drept motto la mizerabila intervenţie din ziarul care nu poate apărea în nicio ediţie fără „frumosu-i chip şi nume”. Cu astfel de manipulări, cu atitudinea duplicitară şi cu statutul de „coadă de topor” pe care şi-l întăreşte zi de zi, n-are nicio şansă de a învinge. Impunându-ne cunoscuta replică „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, nu face decât să-şi atragă ceea ce merită: dispreţul românilor care îi respectă pe maghiari, dar detestă „cozile de topor”.
În încheiere, un sfat din partea unui dascăl adevărat, care serveşte învăţământul covăsnean de 35 de ani: lasă profesorii să-şi vadă de viaţa şi de munca lor cu elevii. Caută o altă categorie profesională pe care s-o manipulezi. Categoria dascălilor şi a elevilor de bună-credinţă NU te vrea! Poate cea a politicienilor de o anumită factură... Pentru cea a dascălilor, eşti prea mic atât „la stat” cât şi la „sfat”!
Dascăl de serviciu,
Rodica Pârvan