Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Ziua Veteranilor de Război din România, sărbătorită la Târgu-Mureş

$
0
0

La 29 aprilie 2014, şi în municipiul Târgu-Mureş a fost sărbătorită Ziua Veteranilor de Război din România, la Cimitirul Eroilor. Evenimentul la care au participat oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai organizaţiilor militare, garda militară de onoare şi un grup de localnici, a fost deschis prin intonarea Imnului de Stat al României, urmat de o slujbă religioasă şi un parastas de pomenire în memoria celor ce şi-au jertfit viaţa pentru Patrie şi Neamul Românesc. Sigur că da, soldaţii români nu s-au luptat pentru pământul înstrăinat al Ţării în ideea că el cândva ar fi dat ungurilor, pentru ca în nostalgia stăpânirii lor în Transilvania să aibă cuibuşorul lor de ţărişoară secundară.
Seria alocuţiunilor rostite a fost deschisă de generalul în rezervă Gheorghe Popa, reprezentantul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Avram Iancu” din Târgu-Mureş. Domnia sa a arătat că această zi de sărbătoare a veteranilor de război a fost obţinută, în cele din urmă, după îndelungi şi insistente demersuri, în baza HG 1222 din 10 octombrie 2007 şi Legea nr. 303 din 13 noiembrie 2007. Trecând în revistă evenimente cu importanţă istorică, generalul Gheorghe Popa a arătat că în prevederile Convenţiei de la Geneva, în urma Războiului de Independenţă de sub dominaţia otomană, a fost stabilit că la trecerea a 25 de ani de la război, militarii participanţi au dreptul de a deveni veterani de război. Drept consecinţă, la trecerea sfertului de veac de la câştigarea Independenţei de Stat a României, moment petrecut la 22 aprilie, Regele Carol I al României, la 29 aprilie 1902, a instituit prin Înalt Decret calitatea de veteran de război pentru toţi cei care luptaseră în războiul din 1877-1878 pentru cucerirea independenţei. La acea vreme, un purtător de cuvânt al veteranilor de război a arătat regelui că lupta lor cu existenţa de zi cu zi este mai crâncenă decât aceea de pe front şi au cerut să li se dea pământ. Cererea le-a fost aprobată, iar veteranilor de război li s-a dat câte o parcelă de pământ.
Generalul Gheorghe Popa a arătat, în continuare, că stabilirea unei zile a veteranilor de război în perioada postdecembristă a pornit de la insistenţele generalului de armată Marin Dragnea, reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, astfel că la 29 aprilie 2008 a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Veteranilor de Război. După ce s-a păstrat un moment de reculegere, generalul Gheorghe Popa a arătat că rata mortalităţii printre veteranii de război depăşeşte 25 la sută. Dacă la înfiinţarea Asociaţiei numărul membrilor era de circa 900.000, acum s-a ajuns la 30.000 la nivel naţional, iar în Filiala Mureş, la 322. În baza legilor care au fost emise, un mutilat de război primeşte o îndemnizaţie lunară de 409 lei, un invalid de război 220 lei, faţă de Croaţia, care a fost luată de exemplu, unde un confrate primeşte lunar de la stat 2.500 euro.
Au rostit în continuare alocuţiuni Claudiu Maior, viceprimarul Târgu-Mureşului, dr.Vasile Liviu Oprea, subprefectul judeţului Mureş, iar plutonierul major Teodor Mureşan, veteran de război în vârstă de 93 de ani, a recitat o poezie proprie închinată fraţilor de arme.
La eveniment a fost anunţată prezenţa generalului de brigadă Marin Ştefănescu, a maiorului Dumitru Rotaru, a sublocotenentului Gheorghe Manoilă, a plutonierului major Dumitru Şomlea, care a împlinit vârsta de 100 de ani, a plutonierului major Teodor Mureşan, de 93 de ani.
La încheierea ceremonialului, veteranilor de război li s-au înmânat diplome şi plachete omagiale, a urmat momentul depunerilor de coroane, iar Garda de Onoare a defilat acordând ales onor militar, spre dreapta.

Categorie:

Aparut in : 

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48