Niciodată nu am înţeles mai bine versurile cunoscutei balade populare „Monastirea Argeşului” ca în ultimii ani. Când ajungi să crezi că, în sfârşit, ai reuşit să creezi punţi de comunicare interetnică, în oraşul în care Dumnezeu ne-a hărăzit să trăim împreună, deodată vine cineva şi îţi trânteşte uşa în nas, lăsându-te cu un gust amar, greu de definit. Aşa s-a întâmplat şi ultima dată, când tocmai ne pregăteam să ne prezentăm, cu onor, candidatul la premiul anual „PRO URBE”.
Printr-o lovitură mişelească, o mână nevăzută dar sigur otrăvită, ne-a luat dreptul de a mai avea un candidat anual la mult comentatul premiu. Era frumoasă întâlnirea anuală a beneficiarilor acestui premiu, festivitatea de decernare şi masa de socializare cu toţi cei premiaţi de-a lungul timpului. Prea mult însă! Ca o lovitură de trăsnet a căzut hotărârea unor minţi otrăvite de ură, care, în schimbul unei „mâini de voturi”, au hotărât dur: „un singur premiu anual!”. Şi noi? Noi, românii, când vom mai putea avea un reprezentant al acestui premiu? La Paştele cailor, în condiţiile în care maşina de vot udemeristă funcţionează fără fisură: 17 la 4, fără comentarii...!
Au urmat poveşti dulci, explicaţii inutile pentru că zarurile erau deja aruncate, discriminarea deja luase locul acelei iluzorii speranţe de înţelegere.
Am luat hotărârea de a nu mai participa niciodată la festivitatea de decernare a mult contestatului premiu. Nici noi, nici beneficiarii. Ei şi ce? Cui i-a păsat că am fost sau nu prezenţi? Dimpotrivă...
Personal, am fost tare mâhnită, căci eu una chiar mergeam cu plăcere în fiecare an la festivitatea de înmânare a premiului. Mâhnirea însă mi s-a risipit după câteva zile, când, la o întâlnire de suflet cu reprezentanţi dragi ai societăţii civile, unul dintre candidaţii la acest premiu mi s-a adresat blând cam în felul următor: „Nu mai fiţi supărată doamnă, acesta e un PREMIU OTRĂVIT, pe care chiar nu mi-ar face plăcere să îl primesc”. Ei bine, din acel moment, m-am dezmeticit şi am înţeles câtă dreptate avea omul.
Aşa este, pentru noi PRO URBE a fost încă de la început un PREMIU OTRĂVIT, care a generat, de-a lungul timpului, controverse şi energii risipite degeaba.
Dragoste cu sila nu poţi face, aşa că, stimaţi domni şi doamne care ne-aţi scos din ecuaţie cu sânge rece, atribuiţi-vi-l sănătoşi în anii ce vin, căci nouă nu ne mai trebuie. Oricum, fiind vorba de un singur loc, tot dumneavoastră veţi alege pe „românul” care vă convine: un obedient cu coloană vertebrală flexibilă, un ins gata să ia „poziţia ghiocelului”, un „yesman” multicultural gata oricând să vă facă jocul. De aşa ceva noi nu avem nevoie, aşa cum nici dumneavoastră nu aţi avea. Totuşi, păstraţi un loc şi transmiteţi-l din mandat în mandat, căci, cam peste 30 de ani, îl veţi putea atribui unei persoane care sigur îl va merita. Închei, nu înainte de a-mi pune şi a vă pune două întrebări, acelora care ne-aţi discriminat la modul abject:
Cui îi foloseşte această hotărâre stupidă de a lua dreptul românilor la premiul PRO URBE?
Cum v-aţi simţit la festivitatea ultimă a decernării unicului premiu?
Aţi săpat nu şanţuri, aşa cum ne-aţi acuzat, ci prăpastii greu de trecut în relaţiile noastre de convieţuire. Păcat...!
Cu regret,
prof. Rodica Pârvan
Consilier local în Consiliul Local Sfântu-Gheorghe