„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat, cu credinţă şi cu dragoste faţă de cea care a purtat în pântece pe Mântuitorul lumii, prăznuim pe 15 august trecerea întru adormire a Preacuratei şi Pururea Fecioarei care neîncetat se roagă pentru noi păcătoşii şi mijloceşte la Tatăl cel Ceresc pentru mântuirea sufletelor noastre, ca o mamă care nu-şi părăseşte pruncii niciodată.
Iubiţilor, Domnul, Cel care pe Muntele Sinai a dat a Cincia Poruncă, Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.
Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blândeţea şi cu răbdarea ei, le-a fost de cel mai mare ajutor ucenicilor, Fiului ei iubit şi Dumnezeu.
Maica Domnului şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetând adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de Fiul ei pentru mântuirea omenirii.
Ea mai cu seamă cerceta Golgota, Betleemul şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfântul Ignatie Teoforul; de asemenea, însemnările călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episcopul Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi.
Ea a mai călătorit şi în Sfântul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvântat; şi a rămas o vreme la Efes, în grija Sfântului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim.
La o vârstă mai înaintată ajungând, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cât mai curând cu putinţă.
Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stâlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormântării ei.
După acea rugăciune, ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorinţa inimii Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nori de sfinţii îngeri, s-au strâns cu toţii în Muntele Sion.
Maica Domnului i-a întâmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mângâiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi, şi-a dat liniştită sufletul în mâinile lui Dumnezeu, fără durere şi fără nicio suferinţă a trupului.
Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspândit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormântul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormântare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar chiar şi aşa, Afthonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de a-l răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia de foc ambele mâini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu. El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat numai după ce a mărturisit credinţa în Iisus Hristos Mântuitorul şi Domnul.
De la această înmormântare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întru tot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu. Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate.
Dar când Apostolii au deschis mormântul, ei au aflat acolo doar giulgiurile goale - trupul nu se mai afla în mormânt! În acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: „Bucuraţi-vă, căci eu sunt cu voi pururi”. Născătoare de Dumnezeu, purtătoare de grijă faţă de toţi cei ce o cheamă în rugăciunile lor, Maica Domnului rămâne în sufletele multor credincioşi ca cea mai sfântă şi îndrăgită fiinţă care s-a născut din părinţi trupeşti şi a fost alături de toate suferinţele îndurate de toţi cei ce L-au mărturisit şi-L vor mărturisi pe Fiul ei, pe Hristos Mântuitorul.
Ştiţi oameni buni, că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, acestea vin numai de la diavoli. Aşadar, cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El. Nu ne-a făcut şi pentru altceva, ci ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim.
A căzut Adam, însă Dumnezeu ne-a creat perfecţi, ne-a creat cu mari posibilităţi pentru că umanitatea este superioară angelităţii îngerilor! Domnul Iisus Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinţă de a ne îndumnezei după har.
În Evanghelie, Maica Domnului spunea Sfintei Elisabeta că mare dar i-a dat, de acum o vor bucura toate neamurile pământului, că a căutat spre smerenia roabei Sale! Ce-o să zică duşmanii Maicii Domnului, care zic că-i o simplă femeie, măcar că şi chiar femeia simplă înseamnă viaţă, înseamnă nădejde! Dar cum să vorbeşti aşa de Maica Domnului? E îngrozitor de vinovat! Şi, totuşi, acestor oameni la judecata cea din urmă, Maica Domnului le va arăta această nebănuită pedeapsă: „Vă iert, fraţi creştini! Domnul Dumnezeu poate să facă orice, dar un lucru nu poate, să-şi calce cuvântul!”. Şi dacă este vorba aşa şi nu se vor pocăi, în focul iadului zice că o să se ducă!
Mântuitorul Hristos ne aşteaptă clipă de clipă, veacuri întregi, ne aşteaptă să ne îndreptăm inima către El, pentru că o simplă suspinare e o rugăciune mare!
Nu vă descurajaţi! Am spus că e nevoie de cruce, de jertfă, pentru că trebuie să dărâmăm în noi tot ce a creat păcatul şi tot cu darul lui Dumnezeu vom face şi această „nebunie”, spune Părintele Arsenie Papacioc. Pentru că nu este ruşine să mori strivit de dureri! Este ruşine să mori istovit de plăceri!
Ne-a creat cu atâta putere, cu atâta dragoste, dar ne-a făcut liberi ca să avem, a zice, şi noi meritul că suntem în Împărăţia Cerului. Însă şi aici ne ajută pas cu pas; ne spune Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia mea!”. Dacă nu se mişcă fir de păr, nu se mişcă nici fir de iarbă, nicio frunză nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu.
Spunem de foarte multe ori că „eu am făcut un păcat mic”. Fraţilor, nu există în viaţă păcatul cel mai mic! E foarte mare păcatul! Şi atunci putem spune altfel, Adam n-a făcut decât că a muşcat dintr-un măr, dar a răsunat cerul şi pământul, pentru că făcuse o neascultare, pentru că se despărţise de Dumnezeul lui.
Ne spune Mântuitorul că atunci vei trece de la moarte la viaţă… Moartea-i o realitate, iadul de asemenea, am spus, Dumnezeu nu poate să facă un singur lucru, să-şi calce cuvântul. A spus aşa, aşa va judeca! A apărut iadul, care este cea mai mare durere a lui Dumnezeu.
Noi batem clopotele, ne luptăm să fim prezenţi, şi nu ni se cere nimic decât atât, să fim prezenţi şi să spunem: „Maica Domnului, nu ne lăsa!”. Credeţi că e puţin? Nu e puţin unde e dragoste desăvârşită. Acolo unde e dragoste desăvârşită, totul este posibil. Să Încercăm, fraţilor, să ne iubim! Iubirea este criteriul judecăţii de apoi. De câte ori săvârşim un păcat, de atâtea ori aducem la suprafaţă o ceată de demoni. E o realitate, căci atât de mult l-a sluţit păcatul, lepădarea, urâciunea pe om încât îi este mai uşor să trăiască cu diavolul decât să-i slujească lui Dumnezeu. Dar nu vă speriaţi! Dumnezeu ne-a ascultat, ne-a dat înger păzitor, ne-a dat pe Maica Domnului, avem toate cetele de îngeri. Aveţi îndrăzneală, e tot ce vă putem spune, pentru că avem multe de spus, însă în inimile noastre foarte pretenţioase, nu mai e nevoie de multe, ci e nevoie de mult, e nevoie de adâncime. Nu vă temeţi de judecată dacă aveţi pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului! În noi stă toată fericirea veşnică. Luaţi lucrurile aşa cum sunt şi încercaţi, fraţilor, încercaţi să vă iubiţi! Dacă nu se poate, cel puţin să nu vă mai omorâţi, să nu vă mai duşmăniţi, să nu vă mai înjuraţi, să nu vă mai blestemaţi!
Noi ne rugăm aici, în Sfânta Biserică, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor, chiar dacă nu vă interesează, dar măcar să ştiţi, ne rugăm pentru toată lumea şi sigur, pentru dumneavoastră, cei care o preţuiţi pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos, căruia i se cuvine toată slava în vecii vecilor. Amin!