Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Sesiunea jubiliară de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”

$
0
0

În cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a două decenii de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în perioada 19-20 septembrie a.c., la Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, a avut loc cea de-a XX-a ediţie a Sesiunii de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”.
Prima zi a lucrărilor s-a desfăşurat la Centrul Eparhial sub directa conducere a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioan Selejan, care, în cuvântul său de salut adresat celor peste 100 de invitaţi la Sesiunea Jubiliară, a spus: „Să mulţumim bunului Dumnezeu pentru că din cele patru zări ale spaţiului românesc ne-am întâlnit iarăşi, astăzi, la Episcopie, pentru a marca 20 de ani de când s-a aprins această candelă culturală. Socotind numărul cercetătorilor care au trecut prin aceste Sesiuni, am ajuns la 1.500, şi la peste 1.000 de comunicări ştiinţifice care au fost puse sub teasc. M-am uitat pe desfăşurătorul comunicărilor care vor fi susţinute în plen şi pe secţiuni şi am fost foarte bucuros constatând că aproape 80 la sută dintre ele tratează probleme din spaţiul transilvan, şi-n mod deosebit din spaţiul sud-est transilvan. Deci, practic, frăţiile voastre, de un an de zile, alţii de mai mulţi ani, aţi trudit pe ogorul acesta transilvan punând în valoare viaţa socială, istoria, cultura şi credinţa românească. ... Sunt bucuros să constat că sunt şi câteva importante lucrări (opt comunicări - n.n.) care vorbesc chiar de începuturile Episcopiei noastre, de înfiinţarea ei, de reacţiile de bucurie, sau de mai puţină bucurie din partea unora cu care trăim pe aici. Vă spun bine aţi venit şi rog pe Dumnezeu să binecuvânteze condeiul care a scris un atât de mare număr de conferinţe, de lucrări pe care le veţi susţine în aceste zile. Să vă răsplătească Dumnezeu în cerurile bucuriei sale. Bine aţi venit!”.
Cuvinte de salut au mai adresat invitaţilor (cercetători, istorici, teologi, sociologi, arhivişti, muzeografi, scriitori, oameni de cultură): Adrian Jean Andrei - subprefectul judeţului Harghita, dr. Mihail Gorgoi - consilier personal al ministrului Culturii, dr. Valeriu Cavruc - directorul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, dr. Ioan Lăcătuşu - directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita. Au mai fost citite, în deschiderea lucrărilor Sesiunii, mesajele primite cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, din partea: acad. Horia Colan din Cluj-Napoca, Asociaţiunii ASTRA din Sibiu, revistei „Familia Română” din Baia-Mare, Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni din Bucureşti şi Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care au subliniat importanţa înfiinţării Episcopiei, împlinirile celor 20 de activitate rodnică pe toate planurile vieţii social-civice şi cultural-spirituale, rolul hotărâtor al activităţii IPS Ioan în obţinerea tuturor rezultatelor meritorii din această perioadă, rolul determinant în activitatea teologică şi ştiinţifică a instituţiilor de cultură bisericească şi laică: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul Cultural „Miron Cristea”, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, care „au întreprins numeroase cercetări interdisciplinare asupra istoriei, culturii şi spiritualităţii românilor din Arcul Intracarpatic, au editat un număr însemnat de publicaţii şi au organizat numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale, de spiritualitate ortodoxă, de interes local, regional şi naţional”.
Sesiunea a continuat cu lucrările în plen, comunicările unor iluştrii oameni de ştiinţă şi cultură - prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici (Cluj-Napoca), Pr. prof. dr. Vasile Olteanu (Braşov), cerc. şt. gr. I dr. Gelu Neamţu (Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Valer Dorneanu (Bucureşti) şi prof. univ. dr. Petre Ţurlea (Bucureşti) - surprinzând momente importante din istoria poporului român şi a bisericii sale, între care ţin să evidenţiez temele: „Constantin Brâncoveanu şi Braşovul”, a Pr. prof. dr. braşovean Vasile Olteanu, prilejuită de comemorarea în acest an a trei veacuri de la martiriul Brâncovenilor, şi „Ecouri privind înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei în Parlamentul României”, a fostului deputat de Covasna, prof. univ. dr. Petre Ţurlea, ocazionată de importantul moment petrecut acum două decenii. Au urmat lansările de noi apariţii editoriale, peste 20. De un real interes s-au bucurat cărţile: „Românii din scaunele secuieşti în Revoluţia de la 1848”, de dr. Sebastian Lucian Pârvu; „Nicolae Iorga despre secui şi rostul lor între români”, volum îngrijit de dr. Ioan Lăcătuşu; „Sfânta Euharistie - Taina Nemuririi. Rolul ei în creşterea duhovnicească a credincioşilor”, de dr. Stelian Gomboş; „Dr. Florea Mureşanu, Chemare la sfinţenie”, volum îngrijit de dr. Dorel Man; „Enciclopedia căilor ferate din România”, de Radu Bellu; „Sântilia: străvechi obicei pastoral românesc”, de prof. Florentina Teacă; „Jurnal de război - 1944-1945”, de dr. Ana Hancu şi monografiile localităţilor Arini, Augustin şi Dămuc. Cartea care a stârnit cele mai laudative cuvinte privind calităţile tipografice, bogăţia conţinutului, aspectul grafic şi eroul său a fost „Profesioniştii noştri 14. Nicolae Noica la 70 de ani”, volum îngrijit de Corneliu Mihail Lungu şi Ioan Lăcătuşu, apărut, în septembrie 2014, la Editura Eurocarpatica din Sfântu-Gheorghe, asupra căruia vom mai reveni cu o viitoare recenzie.
A doua zi a manifestării a debutat, la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior, cu vernisarea expoziţiei „Constantin Brâncoveanu - 300 de ani de la martiriu”, după care participanţii au continuat susţinerea celor 90 de comunicări din cadrul Sesiunii ştiinţifice, repartizaţi pe cinci secţiuni: Istorie bisericească; Istorie I şi II; Etnografie, Sociologie, Cultură; Probleme de muzeologie şi patrimoniu cultural în sud-estul Transilvaniei, ultima secţiune inclusă pentru prima dată „în programul sesiunii la propunerea domnului director Valeriu Cavruc, la care au participat specialiştii şi colaboratorii Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni”, după cum ne spunea dr. Ioan Lăcătuşu, principalul organizator al acestui eveniment de anvergură naţională. La sfârşitul lucrărilor pe secţiuni, moderatorii dr. Valentin Marica, dr. Ion Giurcă, dr. Vasile Lechinţan, dr. Constantin Secară şi dr. Valeriu Cavruc au prezentat în faţa plenului, revenit la Centrul Eparhial, concluziile desprinse şi dorinţa valorificării tuturor studiilor în noua revistă ştiinţifică a Sesiunii de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, numită Acta Carpatica. La sfârşitul acestui bilanţ, făcut de moderatori, a avut loc un moment deosebit de emoţionant pentru toţi participanţii, dar mai cu seamă pentru cei distinşi cu Ordinul „Crucea Munţilor” în semn de preţuire pentru activitatea desfăşurată în perioada aniversară în slujba Episcopiei, Bisericii Ortodoxe Române şi a Neamului Românesc: Horia Colan, Petre Ţurlea, Vasile Lechinţan, Alexandru Porţeanu, Ioan Sabău-Pop, Ilie Şandru, Doru Dobreanu, Ana Grama, Maria Cobianu Băcanu, Luminiţa Cornea, Dorina Moraru-Drăghici, Elena Mândru, Valeriu Cavruc, Ana Dobreanu şi Lazăr Lădariu.

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Latest Images

Trending Articles