UDMR a propus şi votat, pe 28 octombrie 2014, în şedinţa Consiliului Local Covasna, Proiectul de Hotărâre al ţinutului secuiesc, cu teritoriu, administraţie şi limbă proprie. Aceasta, în ciuda faptului că în şedinţa de marţi a fost prezentată o sinteză a unei interpelări cu privire la oportunitatea şi viabilitatea unui asemenea proiect anticonstituţional ce atentează la suveranitatea României. În continuare, redăm în întregime interpelarea adresată Consiliului Local Covasna de către un grup de locuitori ai oraşului.
INTERPELARE a Consiliului Local Covasna
privind Proiectul de Hotărâre al ţinutului secuiesc, aflat spre dezbatere pe ordinea de zi, în şedinţa din data de 28 octombrie 2014
Nu dorim să comentăm partea legală sau nelegală a acestui proiect, convinşi că această latură legală va fi abordată şi argumentată constituţional şi instituţional de către factorii îndrituiţi, precum şi de către doamna secretar, aspecte ale normelor de drept cu care nu dorim a ne suprapune şi nici irosi timpul dumneavoastră preţios.
Obiectul interpelării cerute de către noi, cetăţenii covăsneni, se referă la titlul foarte captant şi captivant provocator din Hotărâre, şi anume „Unele măsuri privind apărarea unor interese legitime ale locuitorilor din oraşul Covasna”, interese legitime pe care oricât le-am căutat nu au putut fi descoperite decât prin art. 2 şi 3, din proiectul de Hotărâre, care solicită ca să se creeze o regiune administrativă a României, ce să fie denumită generic ţinutul secuiesc, un ţinut autonom regional, care să cuprindă toate localităţile anexate acestui proiect de hotărâre şi care în mare parte a fost deja adoptat de către toate Consiliile Locale acolo unde politicienii UDMR şi/sau PCM/PPMT au avut majoritatea etnică zdrobitoare, drept argument deliberativ normativ unilateral şi care pe viitor să beneficieze de suportul legal de înfiinţare a acestei regiuni autonome ce se poate realiza printr-un referendum local.
Expunerea de motive a încercat să aducă argumentele necesare acestei acţiuni duale, care face referire la interesele legitime ale locuitorilor din oraşul Covasna, dar în fapt urmăreşte de JURE crearea artificială a unui ţinut şi autonomia acestuia, pe care noi, cetăţenii covăsneni, l-am considera de-a dreptul comic, dacă nu ar fi tragic.
Dualismul nesincer al titlului se completează cu sintagma „ţinut secuiesc”, ce la fel nu are nicio acoperire fundamentală istorică şi nici nu corespunde realităţilor demografice etnice actuale, excluzând eminamente, la nivel simbolic, aproape 40% din totalul populaţiei actuale a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş. Mai mult, „ţinutul secuiesc” se vrea un demers politic de sorginte revizionistă, prin care se urmăreşte legitimarea artificială şi falsă a unei entităţi administrativ-teritoriale ce se doreşte a avea un statut de autonomie teritorială exclusiv pe criteriul etnic. Iar aceasta chiar dacă se ştie că Ungaria, ca semnatară a tratatului politic bilateral de buna vecinătate din 1996, conform art. 15 şi anexei la tratat, nu are dreptul să ceară României să adopte măsuri care să implice autonomia teritorială pe criteriul etnic sau drepturi colective pentru minorităţi.
În susţinerea noastră, apelăm la istoricul maghiar Andrea Varga, care afirmă: „În ziua de azi, când vorbim despre autonomie, ne referim la altceva faţă de ce însemna acum câteva sute de ani. Ei (secuii - n.n.) au avut un statut aparte, dar atunci era ceva milităresc. Dar ţinut secuiesc aşa cum se vrea astăzi, nu a fost niciodată vorba. A fost o autonomie secuiască în cadrul Voievodatului Transilvaniei sau Regatului Transilvaniei în Evul Mediu pornind de la rolul lor militar. Ei au beneficiat de autonomie datorită rolului lor ca avangardă a armatei maghiare. Autonomia a fost legată întotdeauna de aceste slujbe militare, de nimic altceva”.
Examinând situaţia statistică actuală, se constată că, în centralizarea datelor recensământului din anii 2002, s-au declarat secui un număr de 532 de persoane, iar în anul 2011, putem uşor constata că nu există rubrică în care să figureze populaţie de etnie secuiască între locuitorii celor trei judeţe!
Pe cale de consecinţă este de neînţeles pe ce se bazează lansarea cererii unui proiect de Hotărâre de autonomie a „ţinutului secuiesc”, dacă nu există secui? Cine şi ce vă recomandă? Care este viabilitatea şi validitatea acestui demers segregaţionist etnic şi teritorial autonomist?
Prin urmare, reiese şi putem constata oficial, că n-avem secui, dar cerem autonomie pentru secui! Cum se justifică această cerere invocată de consilierii UDMR în sprijinul secuilor, dar care secui lipsesc cu desăvârşire?
Pentru a fi corecţi cu noi înşine, în ce-i priveşte pe secuii din România, este bine să reamintim şi să consemnăm faptul că ei au figurat printre naţionalităţile privilegiate din Principatul Transilvaniei până în anul 1876, în acest sens a se vedea „Unio Trium Nationum”. Însă, după acel an, pe baza legii administraţiei din luna martie, emisă de către autorităţile centrale de la Budapesta, scaunele secuieşti şi săseşti au fost desfiinţate, iar teritoriile lor transformate în comitate sau afectate direct organelor centrale ale statului maghiar dualist.
Concluzia poate fi una singură: românii şi România nu au atentat niciodată la identitatea secuilor, cultura lor, limba lor. Ei au fost, în fapt, asimilaţi şi maghiarizaţi de către minoritatea maghiară de-a lungul secolului.
O altă sintagmă care ne-a atras atenţia din expunerea de motive face referire la „problemele poporului secuiesc” ce nu pot fi rezolvate la nivelul statului. Putem observa că se alternează, deliberat confuz, de la sintagma de minoritate etnică, la cea de popor secuiesc, în dorinţa de legiferare a unor drepturi colective ale unui popor printr-un statut propriu constitutiv de drepturi. Aceasta deşi, în fapt, un popor secuiesc, cum am arătat, nu există.
Ce înseamnă, însă, drepturi colective? Practic, nu există nicio incompatibilitate logică între ideea de drepturi ale omului şi drepturi ale popoarelor (sau grupurilor) atâta timp cât înţelegem drepturile popoarelor ca fiind drepturile indivizilor care acţionează ca membri ai unui grup şi nu ca drepturi ale grupului împotriva individului, drepturi pe care minoritatea maghiară le are pe deplin asigurate de către Statul Român, în acest sens fiind un exemplu al politicilor pentru minoritatea maghiară în Europa.
Pe de altă parte, de pildă dreptul popoarelor, al naţiunilor la autodeterminare, este un drept colectiv, de care a beneficiat şi România în anul 1918, când s-a unit cu Transilvania şi cu Basarabia. Un alt drept colectiv recunoscut în dreptul internaţional este dreptul grupurilor naţionale, etnice, rasiale sau religioase de a nu fi distruse ca grup; şi nu există niciun impediment de a recunoaşte şi acorda aceste drepturi colective, de care minoritatea maghiară beneficiază din plin în România şi care sunt declarate inclusiv de membrii UDMR, care au recunoscut că nu au acceptat investiţii în judeţul Covasna pentru a nu schimba demografia etnică maghiară majoritară.
Nu este consfinţită nicăieri printr-un document internaţional autonomia pe baze etnice, iar conceptul de drepturi colective nu are nicio legitimare. Europa democratică respinge ideea etno-naţionalismului şi, cu atât mai mult, nu există nicio obligaţie derivată din dreptul internaţional, care să angajeze statele la propria dezagregare, când Europa se îndreaptă spre unitate.
Comisia de la Veneţia a precizat clar că autonomia nu este reglementată de dreptul internaţional actual, deoarece nu este în spiritul construcţiei noii ordini mondiale.
Prin urmare, trimiterea la recomandările Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei este surprinzătoare, gratuită şi lipsită de orice eficienţă normativă. Recomandarea 43/1998, privind autonomia teritorială a minorităţilor naţionale, a fost respinsă în întregime de Comitetul Miniştrilor din anul 2002, pe considerentul că dreptul internaţional nu consacră conceptul de autonomie teritorială pe baze etnice; nimic nu poate circumscrie cadrul normativ naţional al fiecărui stat.
În schimb, iniţiatorii acestui proiect de hotărâre vorbesc de Recomandarea 1201/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, deşi aceasta este doar o recomandare către ţările membre şi nicidecum o directivă europeană de aplicat la nivelul statelor naţionale. La articolul 11 din această recomandare se stipulează, într-adevăr, că în acele regiuni unde persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale formează majoritatea, aceştia au dreptul la organe administrative autonome sau la statut special, în concordanţă cu situaţia lor istorică sau teritorială. Însă paragraful se continuă cu sintagma „conform cu legislaţia naţională a statului”, sintagmă pe care iniţiatorii nu o reamintesc, deliberat, pentru a induce în eroare şi legitima demersul lor anticonstituţional, ce nu respectă art. 152 din Constituţia României, ce fundamentează caracterul naţional, independent, unitar, indivizibil, forma de guvernământ, integritatea teritorială, limba oficială, care nu pot face obiectul revizuirii constituţionale, cu atât mai puţin pentru o minoritate etnică secuiască inexistentă.
Tot Constituţia precizează că teritoriul României este organizat în comune, oraşe, judeţe, neregăsindu-se, aşadar, sintagma de „ţinut sau regiune autonomă cu personalitate juridică”.
Ideea că tot ce nu-i interzis este permis, nu are legătură cu normele juridice de drept internaţional şi nici cu dreptul naţional românesc.
România a amintit şi declarat ferm la Bruxelles faptul că funcţionează după modelul drepturilor individuale, perfect funcţional. România a atras atenţia în forurile Uniunii Europene asupra acestor aspecte din raport şi s-au clarificat, prin votul majorităţii delegaţiilor, care au acceptat amendamentele României. Nu se poate vorbi, aşadar, despre autonomie pe criterii etnice sau drepturi colective pentru minorităţi tradiţionale, la recomandarea APCE, deoarece aceste aspecte au fost clarificate în plen.
Invocarea ratificării de către România a Cartei Limbilor Regionale, nu presupune o intervenţie peste limba oficială a unei ţări, ci doar permite ca anumite comunităţi etnice minoritare să folosească limba lor de baştină, însă nu în acte oficiale, drept de care minoritatea maghiară beneficiază pe deplin în România.
Invocarea Raportului Stanomir este o gratuitate şi speculaţie, care denotă o profundă neînţelegere a demersului, când însuşi profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir a explicat, încă din momentul înfiinţării sale, că acea comisie a avut un mandat APOLITIC, fiind alcătuită din reprezentanţi de marcă din mediul academic, care au avut ca misiune radiografierea actualei situaţii din domeniul constituţional.
„Membrii acesteia au îndeplinit o triplă exigenţă: excelenţa intelectuală, reprezentarea diverselor şcoli de drept public şi lipsa unui partizanat politic.” Totodată, Ioan Stanomir a precizat că această comisie nu a avut sarcina redactării unei noi Constituţii şi nici nu s-a substituit Parlamentului în această privinţă.
Totuşi, apar iniţiative normative şi referendumuri care să dea impresia că reprezentanţii politici ai minorităţii maghiare lucrează pentru comunitatea lor, dar paradoxal invocă o minoritate secuiască inexistentă în promovarea unui ţinut autonomist, deşi Bruxellesul a spus, pentru prima oară, anul acesta, un „NEM” hotărât ascensiunii politicii agresive a minorităţilor care îşi iau majoritatea ca ţintă şi ca adversar şi, prin urmare, nu putem decât înţelege că agitaţia secesionistă maghiară nu mai are lecuire. Comisia Europeană a respins viclenia politică denumită pompos „Iniţiativa Civică Europeană Minority SafePack”, semnată, printre alţii, şi de UDMR. Se pare că Bruxellesul a înţeles pericolul secesionist al unei asemenea iniţiative care cerea drepturi sporite şi lărgite pentru minorităţi.
Pe de altă parte, potrivit Institutului Naţional de Statistică, la recensământul din anul 2011, populaţia celor trei judeţe era de 1.071.980 locuitori.
După limba maternă declarată, au fost înregistraţi 437.332 români şi 621.557 maghiari.
În expunerea de motive iniţiatorii vorbesc despre un referendum organizat în aşa-zisul ţinut secuiesc în anii 2007-2008, în care 210.000 persoane, adică 99%, dintre cei care au participat s-au pronunţat în favoarea autonomiei.
Potrivit datelor oficiale, în anul 2008, judeţul Mureş avea o populaţie totală de 580.851 locuitori, dintre care populaţia maghiară era de 225.275 locuitori, judeţul Harghita avea o populaţie de 326.222 locuitori, iar numărul maghiarilor era de 276.038 locuitori, iar judeţul Covasna avea o populaţie de 222.049 locuitori şi maghiarii erau în număr de 164.128 locuitori. Numărul total al locuitorilor celor trei judeţe era de 1.129.522 locuitori, iar numărul maghiarilor era de 668.471 locuitori, aşadar cifra de 210.000 locuitori la care fac referire iniţiatorii acestui proiect de hotărâre reprezintă doar puţin peste 31% din totalul populaţiei maghiare din cele trei judeţe.
Câtă legitimitate şi viabilitate legală poate avea acest demers în care se invocă un referendum la care populaţia românească a fost exclusă, nici măcar consultată, fiind tratată ca inexistentă în acest spaţiu geopolitic, social, identitar naţional?
În acest spaţiu geopolitic, social şi administrativ naţional există şi localităţi cu majoritate românească, cum ar fi municipiul Topliţa, cea de-a patra aşezare urbană a judeţului Harghita, ce are o populaţie de români de 71,1%. Un alt exemplu, în judeţul Covasna, oraşul Întorsura-Buzăului are o populaţie de 8.926 locuitori, din care doar 57 maghiari şi o populaţie şi mai numeroasă în comunele şi satele aparţinătoare bazinului Buzău, ca să nu mai vorbim de oraşul Covasna, care ca oraş balnear turistic de interes naţional mai bine de opt luni pe an are o majoritate covârşitore românească.
Având în vedere demersul iniţiatorilor, completăm prezenta interpelare cu următoarele:
1. În varianta creării viitoarei regiuni a aşa-zisului ţinut secuiesc fără secui, cum vor fi contracarate tendinţele etnicilor români de a părăsi zona, având în vedere că:
a) în aceste judeţe este cunoscută tendinţa asimilării şi condiţionării ocupării posturilor în administraţia publică, altele decât cele prevăzute în lege de cunoaşterea limbii maghiare?;
b) Instituţiile publice de cultură din zonă nu sunt preocupate de istoria şi cultura românilor din zonă, acestea fiind total excluse. Există foarte multe situaţii în care autorităţile publice locale au refuzat şi refuză în continuare includerea în stemele judeţelor şi localităţilor însemnele heraldice reprezentând cultura, identitatea şi spiritualitatea românească şi prevederile legale de respectare a limbii romane ca limbă oficială naţională?;
c) Cum se va contracara tendinţa ultimilor 9 ani, în care populaţia românească a cunoscut cea mai dramatică scădere, aproximativ 12%, iar populaţia maghiară aproximativ 7%.
d) Care este explicaţia iniţiatorilor privind faptul că, la recensământul din anul 2011, o bună parte din persoanele care s-au declarat rrome nu cunosc limba română, dar toţi vorbesc maghiara, sau foarte multe persoane de etnie rromă s-au declarat maghiare, cum este cazul din Valea-Crişului, unde 800 de rromi s-au declarat etnici maghiari?
2. Care vor fi instrumentele legale şi pârghiile economice eficiente pentru a contracara lipsa sau diminuarea fondurilor care veneau de la bugetul central de stat către bugetele locale, ştiindu-se faptul că zona este cunoscută ca fiind slab dezvoltată din punct de vedere economic?
În cazul în care se doreşte putem pune la dispoziţie şi datele economice ale acestor judeţe, unde observăm cu uşurinţă că salariul mediu net este mai mic decât salariul mediu net pe ţară potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), iar în judeţul Covasna, potrivit conducerii Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, 80% dintre salariaţii din judeţ sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, fiind un exerciţiu de supravieţuire.
Zona dorită a fi autonomizată este una dintre cele mai sărace din România. Topul judeţelor în funcţie de valoarea lor economică arată că judeţul Mureş se află pe locul 17, Harghita pe locul 31, iar Covasna pe locul 41.
Datele din Registrul Comerţului arată că în cele trei judeţe sunt active 67.629 de companii, iar din cifrele Comisiei de Prognoză reiese că ar exista 216.000 de salariaţi.
Asta înseamnă între 3 şi 4 salariaţi, în medie, per companie sau, atenţie, 19,1% din populaţia totală a regiunii. Practic, din cinci localnici ai acestui ţinut, doar unul este salariat. Din aceleaşi statistici oficiale aflăm că populaţia ocupată este, aici, de 424.600 de persoane, adică 37% din total. Sau, cu alte cuvinte, din trei localnici, doar unul are o ocupaţie.
În concluzie, pe scurt, proiectul de hotărâre este unul fals, nevalid, neviabil, lipsit de substanţă socială, geopolitică şi demografie regională reală şi corectă, un proiect agresiv şi provocator ce lezează şi sfidează demnitatea şi sentimentul naţional românesc, cultivând gratuit în acest spaţiu ura interetnică şi manifestările extremist-naţionaliste.
Un grup de covăsneni
Covasna,
27.10.2014