27 decembrie
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos, la data de 27 Decembrie, Sfânta noastră Biserică prăznuieşte un mare Sfânt, care prin credinţa sa şi prin puternica rugăciune rostită în timpul persecuţiei - „Doamne, nu le socoti lor păcatul”, a dobândit mucenicia şi împărăţia veşnică a Tatălui Ceresc.
Iată, aşadar, că este ziua prăznuirii Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, pe care Biserica îl slăveşte. El nu ar fi fost un Sfânt dacă Domnul nu s-ar fi născut ca om. Cine este Acela Care a dăruit acelui tânăr putere miraculoasă şi minunată, ca el, atunci când îl împroşcau cu pietre, să se roage Domnului Dumnezeu pentru ucigaşii lui şi să strige: „Doamne, nu le socoti lor păcatul”.
O asemenea dragoste şi rugăciune minunată nu a fost cunoscută pe pământ. Iată, această minune se petrece prin slăvitul Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Se naşte o întrebare, iubiţilor? Cine lucrează aceasta în el? Domnul Hristos - Domnul Care a devenit om, Domnul Care este prezent împreună cu toate puterile Sale în însuşi Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Omul nu se teme de moarte! Iată, în momentul înfricoşător al morţii, atunci când îl împroşcau cu pietre, când îl chinuiau, Sfântul Ştefan vede Cerurile deschise şi pe Fiul Omului, pe Domnul Hristos, Îl vede şezând de-a dreapta lui Dumnezeu, şezând în trup omenesc (Faptele Apostolilor 7, 55). Ce vedenie! Câtă bucurie!
Cerul este deschis pământului. Toată bucuria cerească este oferită neamului omenesc. Întâiul Mucenic Ştefan vede aceasta, simte, vede Cerul deschis şi nu îi este frică de moarte, nu îi este frică de ucigaşi, nu îi este frică de nicio grozăvie din această lume. Astfel, prin el ne-a descoperit nouă taina tuturor sfinţilor mucenici ai lui Hristos. Cum au putut ei să îndure cumplitele chinuri insuportabile fără văicăreli şi fără lacrimi.
Iubiţi fraţi, fiecare mucenicie, pentru fiecare Mucenic, îşi are grozăvia ei, dar eroii lui Hristos nu s-au temut de moarte şi au îndurat toate aceste chinuri, fiindcă au avut deasupra lor Cerurile deschise, pentru că Domnul Hristos era deasupra lor şi îi aştepta în Împărăţia Cerurilor. Acolo s-au grăbit ei prin toată pătimirea, prin toate chinurile, spre El, spre Domnul Care a devenit om, ca să ne dea toată puterea dumnezeiască, o asemenea putere care biruie tot ceea ce este muritor în om şi în jurul omului; ca să ne dea dumnezeiasca putere care biruie moartea şi pe toţi demonii care stau dincolo de moarte.
Nu trebuie să ne înşelăm, această viaţa a noastră pe pământ ne este dată ca prin ea să ne asigurăm Viaţa veşnică, ca de aici să înceapă viaţa noastră şi să se continue în cealaltă lume. Domnul S-a pogorât din Ceruri; pentru aceasta a devenit om. El a străbătut calea omului de la pământ la Ceruri (Evrei 10, 20), a străbătut calea pe care fiecare fiinţa omenească poate merge şi poate urca, dacă vrea, în Ceruri. Totul depinde de noi, oamenii, de dorinţele noastre, de năzuinţele noastre, de libera noastră voinţă.
Dar ce este mai sublim, ce este mai înălţător pentru om decât faptul că Dumnezeu S-a arătat în om, că S-a arătat ca Dumnezeu-Om în această lume? Oare este vreo bogăţie mai mare decât Domnul Hristos? El a adus neamului omenesc tot ceea ce are Cerul: a adus Împărăţia Cerurilor, a adus toate bunătăţile Împărăţiei Cereşti. Împărăţia Cerească a devenit a noastră, a oamenilor, şi noi am devenit moştenitorii Împărăţiei Cereşti (Iacov 2, 5). Căci Mântuitorul, prin marea dragoste, ne-a făcut pe noi toţi fiii lui Dumnezeu, Domnul Dumnezeu ne-a înfiat şi prin aceasta noi devenim fii dumnezeieşti după har, devenind şi moştenitorii tuturor bogăţiilor Domnului Hristos (Romani 8, 14-17; 9, 26).
Dacă împlineşti fiecare poruncă evanghelică te îmbogăţeşti în Dumnezeu, te îmbogăţeşti cu bogăţia nepieritoare pe care nimeni nu ţi-o poate lua, nimeni nu ţi-o poate răpi: nici moartea, nici diavolul? Atunci tu îţi aduni bogăţie în Ceruri. Oare auzi poruncile Domnului Hristos, poruncile despre rugăciune: „Rugaţi-vă pentru prietenii şi pentru vrăjmaşii voştri” (Matei 5, 44)?!
Împlinind această poruncă evanghelică, de fapt te îmbogăţeşti în Dumnezeu. Puterile dumnezeieşti se află întru tine, căci fiecare virtute, fraţilor, aduce în suflet puterea dumnezeiască, fiecare virtute este de la Dumnezeu, de aceea aduce în suflet puterea dumnezeiască şi cerească ce este mai puternică decât păcatul şi decât moartea şi decât diavolul. Ce fel de bunătăţi, ce fel de bogăţie a adus Domnul Hristos omului? Nemurirea şi Viaţa Veşnică, Împărăţia Cerurilor şi toată fericirea Împărăţiei Cereşti! De aceea Crăciunul, iubiţilor, atunci când Domnul S-a născut ca Dumnezeu-Om în această lume, este ziua de naştere a tuturor bogăţiilor noastre nepieritoare, a tuturor oamenilor mari şi sfinţi în această lume, ziua naşterii fiecărui om, a fiecărui om adevărat, a fiecărui creştin autentic.
De aceea Domnul S-a făcut om, pentru ca noi să slăvim Crăciunul ca pe praznicul ce aduce cea mai mare bucurie. Gândiţi-vă cum se mai întărea în credinţă că era bătut cu pietre pentru Domnul Hristos! Ce fel de putere este aceasta care face ca nici moartea să nu mai fie cea mai mare grozăvie? Numai Domnul Hristos, numai Dumnezeu-Omul face aceasta! Astfel, în viaţa mea şi a ta, dacă vrei ca moartea să înceteze să mai fie pentru tine şi pentru aproapele tău ceva de temut, predă-te pe tine însuţi cu totul Domnului şi Mântuitorului Hristos. El este întreg acolo în mijlocul nostru, întreg în Biserica Sa, întreg în toată lumea, ca şi pretutindeni prezent, gata să ne ajute pe toţi, să ne scoată din prăpastia morţii, din prăpastia păcatelor şi să ne ridice în Rai. Fraţilor, prin Crăciun s-a deschis calea către Rai. Crăciunul ne-a dăruit nouă, tuturor, toate bunătăţile Raiului. Dacă doreşti sufletului tău starea lăuntrică din Rai încă de aici de pe pământ, smereşte-te înaintea Domnului Hristos cu rugăciune şi cu modestie, cu post şi cu trezvie mergi după Domnul Hristos, numai după El, căci fără îndoială, mergând după El vei ajunge în Împărăţia Cerurilor.
Şi fie ca Sfântul Întâiul Mucenic Ştefan pe care îl prăznuim, care s-a bucurat de moarte mai mult decât ne-am bucura noi de orice bucurie, să ne conducă şi să ne călăuzească să-I urmăm lui Dumnezeu, Care a devenit Dumnezeu-Om pentru noi oamenii, ca şi noi să biruim tot ceea ce este muritor, să biruim în noi înşine orice păcat, orice moarte duhovnicească, să biruim în noi înşine orice duh necurat, să trăim încă de pe pământ prin Evanghelia Domnului Hristos, prin viaţa dumnezeiască ce se continuă în cealaltă lume şi să fim şi noi împreună cu Întâiul Sfânt Mucenic Ştefan, Apostolul şi Arhidiaconul, să-L slăvim pe Domnul Hristos prin toată veşnicia în cealaltă lume, salutându-ne în Ceruri unul pe altul, aşa cum se salută astăzi oamenii pe pământ.
