Aşa după cum menţionam în ediţia precedentă a „Condeiului ardelean”, publicăm Scrisoarea profesoarei Felicia Novacovici Mioc (foto), din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, către redacţia noastră, cu prilejul participării împreună la Serbarea „Veniţi la Ţebea, veniţi să colindaţi cu noi, pentru străbuni, eroi şi pentru voi!”, desfăşurată la sfârşitul anului trecut în Pantheonul Crăişorului Munţilor, Eroul Naţional Avram Iancu:
Sunt o călătoare a neamului meu şi trăiesc cu gândul la predecesorii din familia mea care au arătat respect şi cucernicie faţă de tot ce a fost creat de Dumnezeu, şi faţă de pământul străbun.
O astfel de persoană a fost şi Gheorghe (George) Novacovici, care a binecuvântat această glie cu faptele sale, şi aflându-mă la Ţebea în cursul acestui an, am decoperit cu mare emoţie că acesta nu a fost uitat de către dumneavoaastră.
Foşnetul toamnei târzii în miez de decembrie se simte ca un paradis pământesc peste care istoria a scris povestea Eroului Naţional Avram Iancu. Am venit la Ţebea pe cărări de istorie în urma paşilor unchiului meu Gheorghe Novacovici, eu, o călătoare a neamului Novacovici din Gârbovăţ, judeţul Caraş-Severin, cu trimitere în istorie la 1754, cărându-mi în minte şi suflet credinţa şi dorinţa de a mă îngemăna cu istoria.
Am participat la Dumnezeiasca Liturghie, care a fost întâlnirea cu trecutul, prezentul şi viitorul, întâlnirea cerului cu pământul şi cu Dumnezeu şi cu cei dragi ai noştri, duşi în pelerinajul lor spre Împărăţia Cerească.
În Sfânta Biserică s-au pomenit cu parastas de un sobor de preoţi Eroii vrednici ai Neamului Românesc, Avram Iancu şi „tinerimea română universitară”, Gheorghe Novacovici, Coriolan Steer şi Ioan Scurtu, care la 31 decembrie 1899 au depus la mormântul Eroului Naţional o coroană de lauri cu panglica tricolorului românesc cu inscripţia „Dormi în pace! Noi veghem!”. Viaţa acestora a fost scrisă pe hârtia arsă de lumina istoriei, îndreptându-şi paşii spre Împărăţia Cerului de unde să poată aprinde o nouă lumină pentru a ne ajuta să privim spre viitor.
Parastasul a fost o chemare la viaţă, cei pomeniţi devenind nemuritori în conştiinţa românilor. Iubirea pentru Eroii Neamului Românesc este o ardere continuă a sufletelor, este o candelă veşnic aprinsă în faţa lui Dumnezeu, iar glasul pământului din cimitir continuă să caute lumina răscolitoare în mărturisirea adevărului din vremuri îndepărtate, făuritor de gând şi istorie, al lui Avram Iancu.
Timpul s-a scurs printre picăturile de lumină rostogolite din Înălţimea Cerului şi dincolo de vămile văzduhului s-a auzit un imens cor bisericesc, ca o manifestare a eroilor care vor să trăiască prin noi, prin rugăciunile noastre care sunt chemări pline de recunoştinţă pentru tot ce au însemnat ei pentru Naţiune. Din Biserică au răsunat glasurile colindătorilor, împletindu-se cu îmbrăţişările sufletelor pomenite, într-o clipă de întoarcere în gând şi iubire, în rugăciune de lacrimi arse pe vatra străbună, o mărturisire sfâşietoare de istorie românească.
La acest eveniment comemorativ am întâlnit oameni cu o viziune şi cu o structură sufletească alese, care înţeleg şi preţuiesc adevărul istoric, cu un desăvârşit echilibru de demnitate. Oamenii aceştia sunt domnii din colectivul de redacţie al Revistei „Ţara Iancului”, în frunte cu distinsul ing. Ioan Paul Mărginean.
La reprezentanţii Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea mea” din Deva nu am putut găsi nimic mai drept decât dreptatea, mai adevărat decât adevărul istoric. Aceşti distinşi purtători ai valorilor istorice au scris cu inima şi sufletul mesajele de pe plăcile comemorative ridicate prin contribuţia Asociaţiei, nu puţine la număr, care înseamnă scoaterea la lumină a uitatelor merite ale înaintaşilor, cu tot ce au însemnat ei pentru ţinutul românesc.
Glasul pământului din Ţara Iancului, care a modelat cenuşa străbunilor, ne-a chemat să fim împreună şi ne-a dat puterea adevărului cunoaşterii, născând în sufletul nostru o pace lăuntrică, Pacea Lui Hristos.
La plecare, îmbrăţişându-ne, ne-am cerut iertare sufletelor strămoşilor îngropaţi în cimitirul din curtea Bisericii din Ţebea, lăsând ca iubirea lui Dumnezeu să se reverse peste noi.
Cu adâncă şi aleasă preţuire, Felicia Novacovici Mioc, Oraviţa, 15 decembrie 2014