Am ştiut, fireşte, încă din ziua de 16 decembrie 2014, când Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan a fost ales Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, că va veni ziua, şi nu peste foarte mult timp, în care va trebui să fie ales şi instalat un nou Episcop al Covasnei şi Harghitei. Bucuroşi pentru Vlădicul nostru, însă trişti în adâncul sufletului, am preferat să mai amânăm momentul în care, vrând-nevrând, va trebui să ne gândim la succesorul în scaunul episcopal de la Miercurea-Ciuc al primului ierarh al Eparhiei Covasnei şi Harghitei, înfiinţată în urmă cu două decenii. Şi am aşteptat să treacă sărbătorile de iarnă şi întronizarea noului Mitropolit al Banatului, la care mulţi dintre noi, covăsneni şi harghiteni, am luat parte, conştienţi fiind că asistăm la o clipă de mare însemnătate din Istoria Poporului Român.
Cine ne-a lăsat în pace în starea noastră confuză de fericire amestecată cu mâhnire, de aşteptare a primirii unui nou ierarh, sperăm bun, amestecată cu teama de nou? UDMR-ul. Da, UDMR-ul. Dar a fost numai o iluzie, o aparenţă, pentru că „băieţii deştepţi” au lucrat şi lucrează, ca de fiecare dată, la temelia noastră, încă din primele momente când au aflat că IPS Ioan pleacă. Sigur vă întrebaţi, cum eu însumi am făcut-o: „Cum aşa, Doamne iartă-mă?”. Nimic mai simplu. În vreme ce noi eram, cum spuneam, cu ale noastre, UDMR-ul s-a şi grupat şi a început demersurile pe la vârfurile Bisericii Ortodoxe Române, ca aici să delege un anume episcop, deoarece ţinutul secuiesc este o zonă în care este nevoie de echilibru, sau cam aşa ceva au şi scornit şi bălămăjit imediat. Tocmai ei, provocatorii. Iar asta nu pe la colţuri, ci într-un cadru oficial - cel puţin aşa spune bursa zvonurilor, însă confirmată din prea multe surse, aşa încât nici nu ne-am gândit că ar putea ieşi fum fără foc. Auzi cât tupeu, câtă nesimţire la ăştia, să ceară ei BOR să trimită în ţinutul care nu există un episcop umil şi servil, care să nu îi deranjeze, aşa cum nu îi deranjează nici acolo unde-şi desfăşoară acum activitatea. N-am să-i dau numele celui „mult iubit” de UDMR, pentru că nu ştiu în ce măsură omul a fost parte la această mizerie. În plus, se spune că s-a şi retras imediat, probabil auzind că nu este dorit de români în Covasna şi Harghita. În acest context, este firească întrebarea: cum putea fi dorit, când el era, săracul, varianta UDMR-ului? Rămâne, totuşi, faptul în sine, că separatiştii ăştia şi-au vârât coada până şi în treburile Bisericii Ortodoxe Române, cum aminteam, cu un tupeu cât casa, de neimaginat. Am crezut tot timpul că măcar în credinţa noastră strămoşească n-au udemeriştii a se amesteca. Dar am crezut asta gândind că, totuşi, chiar şi ei sunt oameni şi or avea un suflet, o conştiinţă, un dram de bun-simţ. Daaa, de unde?! Când e vorba de alungarea românilor invadatori de pe Pământul Secuiesc? Nici pomeneală.
În fine, vina este şi a noastră, a credincioşilor români ortodocşi din Eparhie, pentru că prea suntem pasivi, prea stăm în aşteptare să vedem când şi pe cine ne-o trimite forurile bisericeşti îndrituite să numească doi sau trei candidaţi, şi să aleagă apoi pe unul dintre ei. Am auzit deja destule păreri de genul oricum nu avem noi ce face, sau nu ne putem pune împotriva mai marilor decidenţi etc.etc.. Păguboasă gândire. Am mai auzit şi că degeaba facem noi şi dregem că oricum este voia Domnului, şi pe cine va dori El ne va trimite aici ca episcop. Aşa este, numai că şi El lucrează prin oameni, iar noi dormim liniştiţi. N-am învăţat nimic din râvna cu care timişorenii şi l-au dorit, şi au acţionat ca să îl ia, pe Înaltul Ioan. Şi iată, Dumnezeu a ţinut cu ei, şi le-a îndeplinit dorinţa, în ciuda voinţei multora dintre mai marii BOR. Dumnezeu a lucrat prin ceilalţi ierarhi, care au militat pentru dreptate, şi l-a dus acolo, la graniţa de Vest, în ciuda unui vot strâns în Sfântul Sinod. Or noi, noi stăm şi aşteptăm, şi lăsăm UDMR-ul să acţioneze. Dacă va fi bine, sigur îmi veţi spune că n-am avut dreptate. Dar dacă va fi rău?! Dacă va fi rău, va fi rău pentru - cine ştie? - 10, 20, 30 de ani, că aici mandatul nu este de 4-5 ani, ca la politicieni, el poate fi, nu-i aşa, şi pe viaţă.
Când mă gândesc cu „groază” la cele de mai sus, chiar nu-mi rămâne decât să mă rog la El să ne trimită un ierarh vrednic, iubitor de Dumnezeu, de români şi de brazda acestei Ţări, căci altfel n-are ce căuta aici, în inima îndurerată a României, aşa cum zicea, printre lacrimi, pe 21 decembrie 2014, în Catedrala Ortodoxă din Sfântul Gheorghe, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Munţilor.
Aparut in :