Mai că îţi vine să sari într-un picior de bucurie când vezi şi auzi un om de cultură, cu adevărat românească, urmare intervenţiilor căruia ni se răcoreşte sufletul, ne înfloresc speranţele că sentimentul patriotic va reveni în viaţa românilor, va fi reaşezat pe frontispiciul existenţei noastre. Este vorba de recenta intervenţie hotărâtă, curajoasă şi demnă a academicianului Nicolae Breban, învestit în funcţia de conducere a Institutului Cultural Român (ICR), for cultural românesc, care, în anii negri de sub conducerea lui Patapievici, ne-a făcut de râs Ţara în ochii lumii, întărind decăderea morală de sub conducerea lui Traian Băsescu, şi mai „naşpa” decât cerşetorii, ţigani români, din Europa.
Culturismul filozofic artificial al clicii din jurul fostului ICR nu poate pune stăpânire pe întregul tezaur cultural artistic tradiţional al Ţării. Asistăm, de 25 de ani, la o hulire dizgraţioasă a sentimentului naţional, considerându-se că trebuie eliminat cuvântul „patrie” din „conferinţele” moderne ale celor pretinşi intelectuali, instalaţi, cu de la sine voinţă îngâmfată, în fruntea culturii româneşti. Să ne luăm şi noi îndrăzneala să-i scoatem în afara românismului, dar, stăpâniţi de o profundă compătimire, să ne rămână datoria umană de a-i hrăni din pământul Ţării, cu pâinea gliei mult hulite, să-i găzduim între pereţii caselor construite de acest popor mult dispreţuit de ei. Ne luăm însă dreptul de a-i scoate din patrimoniul gândirii româneşti, de a-i plasa la periferia valorilor naţionale, acolo unde se află groapa de gunoi. Calea spre ea şi-au ales-o singuri. Când accepţi decoraţia unui preşedinte-gunoi, înseamnă că te declari cetăţean-gunoi. Când ai ales să mături demnitatea neamului în mijlocul căruia trăieşti, rămâi măturător. Când ai ales să te instalezi deasupra tuturor, rămâi spânzurat şi acolo, fără „Bună ziua, bade Ioane!”, „Cum o mai duci, nene Gheorghe?”, „Ce mai faci, nea Vasile?”, te usuci în colivia ta.
Aceşti indivizi dezgoliţi cu dreptate de către academicianul Nicolae Breban vorbesc mult, considerând că se afişează ca formatori de opinie, ca purtători de stindard ai gândirii româneşti. Ca modest cetăţean, te întrebi cât de alteraţi la minte sunt, dacă nu îşi dau seama că nimeni nu mai dă doi bani pe ei!
Am înţeles că i-au răspuns academicianului cu mojicie, cu cinismul „alesei inteligenţe”, murdărind cu „fecale” buna orientare a acţiunilor actuale ale ICR în viaţa Ţării, aceea de a contribui la revigorarea valorilor culturale şi istorice ale Poporului Român, al cărui portret trebuie spălat de mizeria patapievicească.
Spre deosebire de nazismul lui Hitler, otrăvit de ideea rasei superioare, patriotismul românesc e încărcat de omenie, de blândeţe, de arzătoarea dorinţă a bunei înţelegeri, de marea dragoste şi justificata mândrie faţă de trecutul eroic. Pe români i-a mânat în luptă nevoia de a se apăra şi nu satisfacţia de a ucide. De aceea, după atâţia ani în care naţionalismul nostru a fost ridiculizat şi considerat periculos, ne bucurăm că i se pune în lumină adevărata configuraţie, ca durabilă bază spirituală a neamului nostru.
Oameni ai presei, oameni ai catedrei, medici, economişti, pensionari, oameni simpli români-români ne simţim protejaţi de tăria acestei autorităţi academice, care a acceptat să apere românismul, să poarte în lume adevăratul portret al poporului nostru.
Îi dorim izbândă!
Aparut in :