Iubiţi fraţi şi surori, anul acesta pe 21 mai, Sfânta noastră Biserică prăznuieşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Însă, mai întâi am să mă opresc la Praznicul Înălţării Mântuitorului nostru.
Iubiţilor, Hristos S-a înălţat de-a dreapta Tatălui, cu umanitatea Sa înviată, plină de slavă dumnezeiască, pentru „ca să trimită lumii pe Mângâietorul” - Duhul Adevărului. Şi pentru ca să nu avem impresia că înălţarea Lui e aparentă, slujba praznicului ne vorbeşte despre uimirea plină de cutremurare a Puterilor cereşti văzându-L pe Domnul, Cel plin de slavă, înălţându-Se cu trupul mai presus de ceruri. Domnul S-a înălţat de pe Muntele Măslinilor, la 40 de zile după învierea Sa din morţi, sub privirile Ucenicilor Săi, iar locul de pe care S-a înălţat e cinstit cu evlavie până astăzi. De aceea, înălţarea Lui la ceruri întru slavă arată ce drum trebuie să avem şi noi: spre Împărăţia lui Dumnezeu. Dar şi cum trebuie să fim noi: oameni ai evlaviei, plini de slava lui Dumnezeu şi de toate virtuţile sfinţeniei. Pentru că adevărata înălţare a omului e cea duhovnicească, cea prin sfinţenie şi nu prin adulare de sine. Căci Dumnezeu e Cel care ne înalţă pe noi la înţelegeri şi vederi dumnezeieşti, şi la curăţirea de patimi, şi la o viaţă veşnică împreună cu El. Pentru că viaţa cu Dumnezeu în Biserică şi dimpreună cu semenii noştri ne pregăteşte pentru comuniunea veşnică cu El şi cu Sfinţii Săi. Iar comuniunea veşnică cu Dumnezeu e descrisă de o cântare a zilei ca „bucurie nemărginită”. Pentru că Maica lui Dumnezeu şi Sfinţii Apostoli, la Înălţarea Lui la cer, au fost umpluţi de El cu bucurie dumnezeiască negrăită. De ce? Pentru că în adâncul lor ei au crezut în Domnul şi s-au închinat Lui, aşteptând împlinirea făgăduinţei Sale. Adică pogorârea harului Duhului Sfânt în ei, prin care toţi membrii Bisericii să simtă lucrarea Prea Sfintei Treimi, cum îi curăţeşte şi îi luminează şi îi îndumnezeieşte în mod prea frumos.
Însă Domnul S-a înălţat cu trupul în Treime, cu trupul primit din Prea Curata Sa Maică, de unde, după dumnezeirea Lui, El nu S-a despărţit nicio clipă de Tatăl şi de Duhul Sfânt. S-a înălţat la Tatăl şi la Duhul Sfânt, pentru ca să spună celor ce Îl iubesc pe El: „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!”. Pentru că El este cu noi în mod duhovnicesc, e în noi şi cu noi, întărindu-ne în toate bucuriile şi durerile noastre. Ne întăreşte şi ne luminează duhovniceşte. Dar ne întăreşte pe măsură ce noi ne smerim sufletele şi trupurile noastre şi dorim ca să se facă voia Lui în noi. Şi El ne luminează pe măsură ce noi ne simţim neştiutori şi neluminaţi fără luminarea Lui.
Iubiţii fraţi şi surori, Domnul intră în viaţa noastră numai dacă noi Îl căutăm cu dragoste şi cu credinţă, numai dacă noi Îi dăm voie să ne ajute şi să ne înfrumuseţeze dumnezeieşte. Şi a ne înfrumuseţa dumnezeieşte înseamnă a ne curăţi de tot păcatul, de toată neştiinţa, de toată obişnuinţa păcătoasă, de toată răutatea. Când spunem că ne simţim înălţaţi sufleteşte sau bucuraţi haric nu facem altceva decât să exprimăm adevărul că harul lui Dumnezeu e adevărata noastră elevaţie. Când nu vrem să fim luminaţi de Dumnezeu, atunci ne întunecă demonii cu păcate, cu perversiuni şi cu obiceiuri rele. Împotmolirea într-un viciu înseamnă o continuă afundare în mizerie morală. Însă ieşirea noastră din patimi şi sporirea în virtuţi dumnezeieşti înseamnă o continuă luminare şi înălţare duhovnicească a persoanei noastre. Adică nu lucrăm cu metafore aici, ci cu realităţi interioare! Când nu mai minţim, când nu mai desfrânăm, când nu mai furăm, când ieşim din diverse erezii şi gânduri şi obiceiuri proaste… se produc schimbări duhovniceşti profunde şi pline de har în adâncul nostru. Noi suntem mereu alţii dacă ne lăsăm schimbaţi prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Noi suntem mereu alţii dacă ne lăsăm conduşi de iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nostru. Pentru că Dumnezeu ne învaţă, pas cu pas, ce trebuie să facem cu noi şi cu cei de lângă noi. Şi astfel nu ne mai manifestăm fixist, după anumite reguli prestabilite, ci ne lăsăm conduşi de luminarea lui Dumnezeu, care depăşeşte mereu dorinţa noastră de a face binele. Deoarece El doreşte mereu să facem un bine şi mai mare şi mai profund şi mai complex.
Troparul praznicului ne spune că Domnul i-a încredinţat pe Sfinţii Apostoli, prin binecuvântarea Sa, că El este Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii. Înălţarea Lui a fost o încredinţare şi mai puternică a dumnezeirii Lui. Şi prin aceasta, Cel care S-a întrupat în mod tainic şi S-a făcut om, i-a încredinţat şi ne încredinţează şi pe noi, că S-a înălţat la ceruri ca un atotputernic, pentru că în mâna Lui stau toate ale noastre. Pentru că S-a înălţat Cel care a plecat cerurile şi S-a făcut om. S-a înălţat Cel smerit, S-a înălţat Cel înviat, S-a înălţat Cel care nu ne-a părăsit, S-a înălţat Cel care ne iubeşte cu iubire inexprimabilă. Şi de aceea, înălţarea e dumnezeiască, e plină de sfinţenie, e duhovnicească, pentru că numai cei curaţi cu sufletul şi cu trupul lor sunt atraşi spre ceruri. Păcatul ne atrage spre pământ, pe când sfinţenia ne transfigurează umanitatea. Iar dacă trăim în sfinţenia Lui, dacă ne bucurăm împreună cu El în toată ziua şi în tot ceasul, atunci ştim cine e bucuria şi înălţarea noastră.
Aşadar, iubiţii mei fraţi şi surori, prăznuind Înălţarea Lui, prăznuim şi înălţarea noastră dimpreună cu El! Pentru că înălţarea noastră din păcat la slava Lui o facem prin puterea Sa şi prin El noi ne bucurăm pururea. De aceea, câţi suntem cu Domnul, ne bucurăm dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, ne bucurăm veşnic, pentru că bucuria comuniunii cu Dumnezeul nostru cel în Treime nu are sfârşit. Nu se termină totul odată cu moartea noastră! Nu moartea ne defineşte, ci viaţa cu El! Iar viaţa cu Domnul e o smerită şi bucuroasă şi continuă înviere spre viaţa veşnică. Nu suntem orfani! Nu suntem singuri! Nu suntem ai nimănui! Noi suntem ai lui Dumnezeu şi aici, pe pământ, suntem în trecere, într-o prea rapidă trecere, pentru ca să ne odihnim pururea întru El. De aceea, să ne trăim zilele vieţii noastre cu demnitate şi cu bucurie dumnezeiască, mulţumind în toate Prea Sfintei Treimi pentru cele pe care le trăim şi le înţelegem! Pentru că El, Făcătorul şi Mântuitorul nostru, ne va judeca pe toţi după faptele noastre, cu milă şi cu iubire de oameni. Amin.