Cartierul Voineşti din oraşul-staţiune Covasna, spaţiu multimilenar românesc din inima Ţării, unde se află una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi dacice dinafara Munţilor Orăştiei - Cetatea Zânelor, s-a aflat duminică, 17 mai, Anul Domnului 2015, în zi de mare sărbătoare. Cu mic, cu mare, în straie de sărbătoare, şi foarte mulţi dintre ei în straiele populare româneşti pe care le păstrază cu sfinţenie de la moşi şi strămoşi, voineştenii în special, dar şi covăsneni din centrul oraşului ori invitaţi de prin judeţ, au venit la Sfânta Biserică să-l vadă pentru întâia oară pe noul chiriarh al locului, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Andrei Moldovan. Ales întâistătător al Bisericii Ortodoxe din această parte de Ţară anul acesta, la 5 februarie, şi instalat în scaunul vlădicesc de la Miercurea-Ciuc zece zile mai târziu, la 15 februarie, Preasfinţitul Andrei, având un program foarte încărcat, încă se dedică unui tur prin care să ajungă încet, încet prin toate părţile Eparhiei. Şi aceasta nu pentru că nu ar cunoaşte-o, o ştie foarte bine, că doar de aici de la noi a plecat ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului vreme de şapte ani, ci pentru că este firesc să-şi dorească să revadă şi să vadă locurile şi oamenii, românii care înfrumuseţează, care dau viaţă acestei părţi atât de încercate a trupului Ţării.
Aşa încât mare le-a fost bucuria covăsnenilor că, iată, în preajma hramului Bisericii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Voineşti, ierarhul i-a vizitat şi a slujit, în această splendidă zi de primăvară, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. L-au primit cu pâine şi sare, aşa cum este tradiţia la noi la români, apoi, după intrarea în Sfânta Biserică prin mijlocul oamenilor şi închinarea la Sfintele icoane, Preasfinţitul Andrei a început slujirea, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu protopopul de Sfântu-Gheorghe, părintele Ioan Bercu, şi preotul paroh, părintele Ioan Ovidiu Măciucă.
După Sfânta Litrughie, în lăcaşul de cult plin cu credincioşi, adulţi dar şi foarte mulţi tineri şi copii, elevii doamnei preotese, profesoara Dochiţa Maria Măciucă, au interpretat excepţional o frumoasă scenetă despre această perioadă din an, în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trăit pe pământ, printre oameni, în lumea creată de Tatăl Său, alegând să se jertfească pentru izbăvirea noastră. Astfel, părinţii şi bunicii, toţi cei din Biserică, au ascultat cu mare atenţie piesa în care copiii şi nepoţii lor, într-adevăr putem spune, s-au aflat la mare cinste şi înălţime.
A urmat cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Andrei, din care am reţinut, pentru cititorii noştri, câteva pilde ziditoare: „Cu şase săptămâni în urmă cu toţii am cântat „Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Dragii mei, am venit astăzi la frăţiile voastre să ne bucurăm şi să ne veselim împreună, să-L lăudăm pe Dumnezeu cel Înviat din morţi şi să-L rugăm să ne tămăduiască suferinţele sufleteşti şi trupeşti, aşa cum a tămăduit pe orbul din Evanghelia de astăzi. Nici nu i se dă numele. Evanghelistul Ioan pomeneşte această miraculoasă vindecare de la Pârâul Siloamului. Nu ştiu câţi dintre frăţiile voastre v-aţi întrebat în timpul Sfintei Liturghii: oare care ar fi mesajul Mântuitorului Hristos? Tămăduirea acestui bolnav, care era orb din naştere, sau scoaterea în evidenţă a dumnezeirii lui? Mântuitorul Hristos, în această perioadă de la Paşti şi până la Înălţare, s-a arătat mai multora. În primele două duminici, Duminica Sfântului Apostol Toma şi Duminica Femeilor Mironosiţe, Mântuitorul s-a arătat celor dragi. S-a arătat lui Toma, s-a arătat femeilor mironosiţe ca să slăvească minunea Învierii cu cei apropiaţi şi apoi, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Mântuitorul a trecut la treabă şi a început slava dumnezeirii lucrând, adică tămăduind neputinţele poporului. Dragii mei, în duminica trecută am prăznuit în mod deosebit femeia samarineancă, care slujind patimile n-a făcut altceva decât din om păcătos a devenit apostol. S-a dus în cetate şi a strigat tuturor: „Haideţi şi îl cunoaşteţi pe Dumnezeu!”. Şi Dumnezeu a rămas ca să cineze cu ei şi a mai rămas două zile în cetatea samarei. (…) Mântuitorul s-a întâlnit în Evanghelia de astăzi cu un orb din naştere. Închipuiţi-vă ce suferinţă purta acest om. Nu ştim exact câţi ani a cerşit la poarta Templului din Ierusalim, la poarta cetăţii, doar atât ştim că Dumnezeu s-a întâlnit cu el şi ucenicii L-au întrebat: „Doamne, cine a păcătuit, el sau părinţii lui de s-a născut orb?”. Şi iată răspunsul lui Dumnezeu: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui”, ci s-a născut orb ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Păi cum să se slăvească lucrările lui Dumnezeu într-un orb care n-avea dreptul să vorbească în adunare? N-aveau dreptul tinerii să vorbească în faţa bătrânilor. Acest orb n-a avut dreptul să vorbească, n-a avut ştiinţă multă, ca să fie unul dintre învăţaţii poporului de la Templu, ci el, săracul, stătea şi cerşea la poarta de intrare în Cetatea Ierusalimului. Ce a făcut Mântuitorul? A scuipat, a făcut tină, a uns ochii orbului şi apoi l-a trimis: „Du-te şi te scaldă la scăldătoarea din Pârâul Siloamului”. S-a dus, s-a spălat şi a venit văzând. Dumnezeu a făcut pe om din ţărână, din pământ. De data aceasta a uns Dumnezeu cu pământ ochii orbului ca să vadă, a uns Dumnezeu pământul cu pământ ca să fie lumina în ochii lui, să cunoască pe cel care este Lumina lui. (...) Iubiţi credincioşi, haideţi să ne întrebăm care este Dumnezeul veacului acestuia. Dumnezeu care propovăduieşte, care iartă păcatele şi ne mântuieşte, sau dumnezeul bahului? Să ne ajute Bunul Dumnezeu să devenim oameni credincioşi, fii de nădejde ai neamului strămoşesc, să devenim oameni vindecaţi sufleteşte, să-l vedem pe Dumnezeu în slava dumnezeirii Lui. Mântuitorul a venit pentru fiecare dintre noi pe pământ şi copiii atât de frumos au vestit, aici, Învierea Mântuitorului Hristos din morţi, ca să ne arate faptul că viaţa nu se termină la căpătâiul mormântului, ci trecem în lumea veşniciei, în lumea de dincolo, de aceea cântăm: „Cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Uitaţi-vă la bolta Învierii, cum Dumnezeu dă mâna cu Adam şi cu Eva şi le spune: „Haideţi că a venit timpul să vă întâlniţi cu Dumnezeu-Mântuitorul. Să vă întâlniţi, fraţilor şi surorilor, cu Dumnezeu care mântuieşte Sfintele Taine şi haideţi să nu mai căutăm senzaţionalul, să nu mai căutăm ceea ce nu respectă regulile bisericeşti. Pentru că Biserica, pe care a întemeiat-o Dumnezeu, fiind mama noastră, a tuturor, de 2000 de ani încoace, Domnul ne cheamă la ea, ne iubeşte, ne preţuieşte şi ne mântuieşte. Să ne ajute Dumnezeu să devenim oameni vindecaţi la ochii sufletelor noastre! Amin”.
În continuare, Preasfinţitul Andrei l-a felicitat pe părintele Ioan Ovidiu Măciucă, zânbind spunând că nu mai are ce distincţii să-i dea pentru întreaga activitate a sfinţiei sale deoarece predecesorul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, actualul Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, i le-a dăruit deja demult pe toate. De asemenea, ierarhul a adresat mulţumiri şi felicitări doamnei preotese Dochiţa Maria Măciucă, copiilor minunaţi care au prezentat frumoasa scenetă a Învierii, corului Bisericii care a dat răspunsurile în timpul Sfintei Liturghii, Consiliului Parohial şi tuturor credincioşilor ortodocşi din această străveche comunitate românească „pentru dragostea cu care vă aplecaţi asupra casei lui Dumnezeu, Sfânta noastră Biserică, pentru că nu pot să nu observ cum aţi înfrumuseţat-o, aţi aranjat-o ca pe-o mireasă aleasă. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cu har şi cu belşug duhovnicesc!”.
Părintele Ioan Ovidiu Măciucă i-a mulţumit lui Vlădica Andrei pentru bucuria pe care a revărsat-o credincioşilor din Parohia Covasna prin prezenţa Preasfinţiei Sale în mijlocul lor, a recitat apoi frumoase versuri şi, în numele său şi al enoriaşilor, i-a oferit chiriarhului o nepreţuită, deosebită icoană cu Maica Domnului şi Pruncul sculptată în lemn.
Frumoasele clipe petrecute întâia oară de covăsneni în preajma noului chiriarh al locului au fost încheiate, cu dragoste în inimă şi bucurie în glas, tot de Preasfinţia Sa, Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei: „Dragii mei, trebuie să vă fac o mărturisire: de 20 de ani, de când am intrat împreună pe băncile facultăţii, i-am promis părintelui Ovidiu că am să-l cercetez… Şi, iată, aşa a rămas cum am stabilit. Iar părintele, la rându-i, tot aşa a rămas, iubitor de poezie. Îl felicit încă odată şi îi doresc să-i dea Dumnezeu putere multă, răbdare şi sănătate!”. Şi a plecat împărţind mulţimii de credincioşi iconiţe cu chipul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, ocrotitorul Transilvaniei, şi cu promisiunea că va reveni ori de câte ori se va putea şi va rândui Bunul Dumnezeu revederea cu voineştenii…