Quantcast
Channel: Condeiul Ardelean
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150

Momentul adevărului

$
0
0
Ne scrieţi, vă publicăm:

La începutul anului am solicitat preşedintelui CSM clarificarea modului cum a fost blocat, cu ani în urmă, dosarul procurorului Iacobescu, de doamna Kovesi şi de CSM, în frunte cu doamna Hăineală, în cazul Mircea Băsescu versus Sandu Anghel, alias Bercea Mondial.
Scrisoarea deschisă a rămas fără răspuns. Se pare că domnul Andrei Bordea, actualul preşedinte CSM, fiul unui general de securitate ceauşist, nu are nimic de reproşat gărzii pretoriene creată în ultimii 10 ani şi plasată la vârful justiţiei, de interlopul cotrocenizat, pentru a-i muşamaliza fărădelegile şi a-i asigura eterna imunitate.
Recent, Cazul Rarinca a devoalat, odată în plus şi indubitabil, sincronizarea abuzurilor şi a încălcării legilor, a DNA, ÎCCJ şi CSM, dar şi a unor judecători obedienţi oneroasei reţele. De destructurarea acestui mecanism abject şi malign depinde viitorul Ţării. O ţară a cărei justiţie este grav pervertită de la cel mai înalt nivel nu poate fi nici liberă, nici democratică. Din păcate, de când domnul Ponta a luxat-o pe doamna Pivniceru şi şi-a instalat molusca, cu care este înrudit, la acest minister, politicul este inert şi incapabil să susţină eforturile justificate de purificare şi normalizare a justiţiei, depuse de asociaţiile magistraţilor.
Cred că doar societatea civilă o poate face. Dacă toate victimele sistemului, toţi dezamăgiţii, umiliţii şi jefuiţii atâtor amar de ani vor ieşi în stradă, în toată Ţara, structurile mafiote vor fi silite să cedeze. Neimplicarea directă, aşteptarea ca vecinul s-o facă în locul nostru, este nedemnă şi păguboasă. Acesta este adevărul şi acum este momentul. O ţară viciată, batjocorită şi devalizată cu neruşinare nu poate fi luată înapoi şi nu poate fi resuscitată decât de un popor care nu şi-a pierdut nici curajul, nici demnitatea.
Sper ca majoritatea covârşitoare a românilor să conştientizeze adevărul şi responsabilitatea imperativă a momentului.
dr. Gheorghe Olteanu,
director al Biroului de sprijin pentru românii de pretutindeni din Germania
1 iunie 2015

Categorie:


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3150